Upload
hadiep
View
232
Download
0
Embed Size (px)
Citation preview
Pag. 1 din 13
APROB
INSPECTOR ŞEF AL I.J.J. GALAŢI
Colonel
VASILICĂ Dănuţ
CAIET DE SARCINI
PENTRU ACHIZIŢIA DE SERVICII PRIVIND:
Executarea studiilor de teren (studiul geotehnic şi măsurătorile topografice);
Expertiza tehnică;
Documentaţie de avizare a lucrărilor de intervenţii;
Proiectare,
necesare realizării obiectivului de investiţii
“Modernizare căi de comunicaţii şi platforme de garare a autospecialelor operative la imobilul
45-97 – I.J.J. GALAŢI”
CAP.I. SERVICII DE PROIECTARE
1. CERINŢE GENERALE
1.1. Prin oferta depusă ofertantul se angajează să elaboreze direct sau prin subcontractant în termen
de maximum 45 de zile de la data intrării in vigoare a contractului (reprezentând în fapt data
semnării acestuia de către ambele părți), documentaţia necesară autorizării/execuţiei lucrărilor
pentru obiectivul de investiţii menţionat în titlu, fiind responsabil în calitate de proiectant, pe toată
durata contractului, cu privire la:
i) conţinutul documentaţiei elaborate;
ii) soluţiile tehnice adoptate;
iii) asistenţa tehnică pe parcursul execuţiei până la recepţia la terminarea lucrărilor, punerea în
funcţiune şi atingerea parametrilor proiectaţi.
MINISTERUL AFACERILOR INTERNE Nesecret
INSPECTORATUL DE JANDARMI JUDEŢEAN GALAŢI
“General de Divizie Alexandru Cernat”
Exemplar unic
Nr. 1842042
Galaţi 09.05.2017
Serviciul Logistic
Administrare Patrimoniu Imobiliar şi Protecţia Mediului
Pag. 2 din 13
1.2. Ofertantul va presta, următoarele SERVICII DE PROIECTARE:
ETAPA I
a) Executarea studiului geotehnic;
b) Efectuarea expertizei tehnice;
c) Executarea măsurătorilor topografice la faţa locului (ridicarea topo);
d) Întocmirea Documentaţiei de avizare a lucrarilor de interventii (D.A.L.I.) conform soluţiilor
stabilite în urma efectuării expertizei tehnice.
ETAPA II
a) Obţinerea certificatului de urbanism cu avizele şi acordurile solicitate prin acesta;
b) Elaborarea Documentaţiei Tehnice pentru obţinerea Autorizaţiei de Construire
(DTAC/DTOE) necesare eliberării autorizaţiei, care se va obţine de către achizitor de la
organele (Direcţia Generală Logistică a Ministerului Afacerilor Interne);
c) Verificarea de către verificatori atestaţi M.L.P.T.L a documentaţiei elaborate în
conformitate cu prevederile Legii 10/1995, cu modificările şi completările ulterioare;
d) Elaborare Proiect Tehnic, Detalii de Execuţie şi Caiete de Sarcini (responsabilităţi ce se vor
extinde ulterior şi vor fi materializate prin elaborare de desene tehnice cuprinzând toate
modificările efectuate pe parcursul execuţiei lucrărilor).
1.3. (l) Perioada de timp legală necesară obţinerii Autorizaţiei de Construire va fi cuprinsă în
termenul de prestare a serviciilor de proiectare ofertate respectiv contractate, adică în termenul de
45 zile menţionat la punctul 1.1 .
(2) La stabilirea duratei de timp cuprinsă în ofertă pentru serviciile de proiectare, calculată de la
data intrării în vigoare a contractului şi până la data acceptării şi însuşirii de către achizitor a
Proiectului Tehnic (însoţit de Autorizaţia de Construire în original), proiectantul (executant sau
asociat) trebuie să ţină seama de durata maximă stabilită prin lege pentru emiterea Autorizaţiei de
Construire (cca. 1/2 lună) necesară trecerii la execuţia propriu-zisă a obiectivului de investiţii. În
acest sens ofertantul va prezenta, în anexă la contract, graficul de timp detaliat pe fiecare etapă
necesară pentru elaborarea proiectului, care include şi perioada obţinerii Autorizaţiei de Construire
(1/2 lună).
(3) Întocmirea documentaţiei necesare obţinerii certificatului de urbanism, precum şi pentru
obţinerea avizelor şi acordurilor solicitate prin acesta cade în sarcina exclusivă a ofertantului,
iar timpul alocat pentru această activitate este de asemenea inclus în termenul maxim de 45 zile
menţionat la punctul 1.1.
1.4. (1) Proiectantul îşi asumă toate obligaţiile legale cu privire la sarcinile şi responsabilităţile ce îi
revin, pe toată perioada de derulare a contractului şi pe cea de utilizare a proiectului.
(2) În cazul în care sunt motive de întârziere, dovedite prin documente justificative, ce nu se
datorează proiectantului (ex. documentaţie incompletă sau necorespunzătoare) sau alte circumstanţe
neobişnuite, susceptibile de a surveni altfel decât prin încălcarea angajamentului asumat, ofertantul
va solicita în mod argumentat, revizuirea perioadei de finalizare a serviciilor de proiectare. Această
revizuire acceptată de beneficiar va fi cuprinsă într-o „Minută” ce se va constitui anexă la contract,
prin care se motivează stabilirea noului termen. Întârzierile nejustificate în îndeplinirea obligaţiilor
contractuale privind serviciile de proiectare şi serviciile conexe acestora, care duc la prelungirea
duratei de realizare a investiţiei la care s-a angajat contractantul, dau dreptul achizitorului de a
solicita penalităţi de întârziere aplicabile la valoarea ofertei, conform contractului.
Pag. 3 din 13
2. CERINŢE MINIME
2.1. (1) Ofertantul, direct sau prin asociat/subcontractant, va proiecta cu profesionalismul şi
promptitudinea cuvenite angajamentului asumat, conform celor mai bune practici aplicabile în
domeniu, cu respectarea standardelor naționale în vigoare care transpun standarde europene,
referitoare la proiectarea, calcularea și execuția lucrării (inclusiv în ceea ce priveşte: recepţia
rezultatelor expertizei, transpunerea acestora cu ocazia elaborării Documentaţiei de avizare a
lucrărilor de intervenţii şi ulterior a Proiectului Tehnic), fiind pe deplin responsabil pentru
finalizarea serviciilor în termenul cuprins în graficul de timp detaliat pe fiecare etapă stabilit şi
constituit ca anexă la contract. Totodată este răspunzător atât de siguranţa tuturor operaţiunilor şi
metodelor de prestare utilizate, cât şi de calificarea personalului folosit pe toata durata contractului.
(2) Ulterior recepţiei documentaţiei ce face obiectul prezentului caiet de sarcini, pe parcursul
executării lucrărilor pentru obiectivul de investiţii, ofertantul prin proiectantul care elaborează
Proiectul Tehnic, are obligaţia de a supraveghea implementarea lucrărilor proiectate, de a emite de
comun acord cu achizitorul, către executant, dispoziţii de şantier pentru toate modificările aduse
proiectului tehnic elaborat precum şi notele de comandă suplimentare şi/sau de renunţare, acolo
unde este cazul.
2.2. (1) Ofertantul va elabora Proiectul Tehnic, Detaliile de Execuţie şi Caietele de Sarcini
respectând întocmai Conţinutul- cadru al proiectului tehnic aşa după prevăd actele normative în
vigoare precum şi Tema de Proiectare constituită ca anexă la prezentul caiet de sarcini (Anexa
nr.1).
(2) Proiectul Tehnic, Detaliile de Execuţie şi Caietele de Sarcini vor fi elaborate pentru soluţia
tehnică adoptată conform expertizei tehnice, proiectantul asumându-şi toate obligaţiile legale cu
privire la sarcinile şi responsabilităţile pe care le are, pe toată perioada de derulare a contractului şi
pe cea de utilizare a proiectului.
(3) La elaborarea Proiectului Tehnic proiectantul va respecta cerinţele prezentului Caiet de Sarcini.
(4) Proiectul Tehnic va conţine Fişele tehnice emise de producători pentru principalele materiale şi
echipamente, din care să rezulte caracteristici tehnice performante necesare execuţiei lucărilor la
standarde de calitate superioare cerute de legislaţia în vigoare.
(5) Proiectantul va elabora Planul de securitate şi sănătate ce face parte integrantă din Proiectul
Tehnic, conform art. 14, 16 din H.G. nr. 300/2006 actualizată cu modificările şi completările
ulterioare.
(6) Avizele şi acordurile obţinute, vor fi incluse în Proiectul Tehnic iar informaţiile, condiţiile şi
solicitările autorităţilor emitente vor fi aplicate şi rezolvate prin proiect.
2.3. (1) În conţinutul Proiectului Tehnic se vor cuprinde şi Caietele de Sarcini specifice execuţiei
lucrărilor, Detaliile de Execuţie şi Devizele pe categorii de lucrări, respectiv pe articole de deviz
care se vor elabora conform Indicatorilor cu norme de deviz în vigoare, cu preţurile de referinţă
actuale (având în vedere faptul că pe parcursul executării lucrărilor, preţurile unitare din ofertă vor
fi utilizate şi în calculul devizelor pe categorii de lucrări elaborate prin Proiectul Tehnic).
(2) Devizele pe categorii de lucrări, respectiv pe articole de deviz vor fi semnate şi ştampilate de
proiectant.
2.4. (1) Documentele necesare emiterii autorizaţiei de construire incluzând Documentaţia Tehnică,
elaborată conform Legii 50/1991 republicată şi actualizată, vor fi depuse în 2 (două) exemplare
spre avizarea structurii ierarhice de specialitate a achizitorului, un exemplar fiind restituit împreună
cu Avizul de intervenţie emis de structura ierarhică superioară a achizitorului din cadrul M.A.I..
(2) Proiectul Tehnic, semnat de ofertant şi acceptat de achizitor, va fi elaborat în 5 (cinci)
exemplare (piese scrise şi piese desenate) ce vor fi predate achizitorului în vederea însuşirii, pe
suport de hârtie precum şi pe suport optic (CD), elaborat într-un program accesibil (MS WORD).
Desenele tehnice vor fi elaborate în AutoCAD. Ulterior, 2 (două) exemplare se vor preda
executantului, iar 3 (trei) exemplare vor rămâne la achizitor.
Pag. 4 din 13
(3) Detaliile de execuţie şi modificările datorate unor schimbări de soluţie, amplasament sau
impuse prin avizele şi acordurile obţinute după data elaborării proiectului, precum şi ca urmare a
execuţiei lucrărilor, vor fi materializate prin cotare şi înscriere în cote absolute (X,Y şi Z) pe planul
de situaţie ce va fi desenat la scara 1:500.
2.5. (1) Ofertantul (proiectantul) va asigura verificarea Documentaţiei Tehnice şi a Proiectului
Tehnic de către verificatori atestaţi legal, pe domeniile aplicabile, referatele întocmite de către
verificatori precum şi planurile semnate şi ştampilate de aceştia fiind înaintate în scris achizitorului
odată cu recepţia de către acesta a documentaţiei prevăzute la 1.2.
(2) Programul de urmărire al lucrărilor întocmit pe faze determinante (parte integrală a DTAC) va
fi transmis în scris achizitorului în vederea obţinerii avizării de către Direcţia Generală Logistică a
Ministerului Afacerilor Interne.
(3) Ofertantul (proiectantul) va elabora documentaţia DTAC/DTOE pentru obţinerea Autorizaţiei
de Construire de la Direcţia Generală Logistică a Ministerului Afacerilor Interne şi o va depune
completă şi corespunzătoare la sediul unităţii achizitoare (I.J.J. Galaţi), la o dată care să permită
încadrarea emiterii documentelor solicitate în termenul legal (adică cel mai târziu cu ½ lună înainte
de expirarea termenului prevăzut la punctul 1.1).
(4) Documentaţia Tehnică pentru obţinerea Autorizaţiei de Construire/Desfiinţare va fi elaborată în
conformitate cu prevederile Normelor metodologice de aplicare a Legii 50/1991 aprobate prin
Ordinul 839/2009 a MDRL, publicat în Monitorul Oficial nr. 797 din 23.11.2009, cu modificările și
completările ulterioare.
2.6. Etapa de proiectare se consideră terminată la data înregistrată pe documentul de transmitere a
Proiectului Tehnic, dacă acesta a fost acceptat şi însuşit de către achizitor.
3. RESPONSABILITĂŢI ULTERIOARE PREDĂRII PROIECTULUI, PRIVIND
URMĂRIREA EXECUŢIEI LUCRĂRILOR
3.1 (1) Ofertantul, prin elaboratorul Proiectului Tehnic, are obligaţia de a supraveghea
implementarea lucrărilor proiectate, de a emite către executant, împreună cu achizitorul, dispoziţii
de şantier pentru toate modificările aduse proiectului tehnic, fiind emitentul notelor de comandă
suplimentare şi/sau de renunţare, dacă este cazul.
(2) Proiectantul va participa ori de câte ori va fi solicitat de către achizitor sau executant la:
predarea-primirea amplasamentului;
trasarea axelor principale ale lucrării;
întocmirea proceselor verbale pentru fazele determinante;
modificări de soluţii, amplasament, clarificări pe parcursul execuţiei, etc.;
recepţii.
3.2. Dacă survin modificări faţă de prevederile din proiect, proiectantul va întocmi şi preda
documentaţia adaptată în mod corespunzător, în termen de 14 zile de la data constatării,
achizitorului respectiv executantului, asigurând prin dispoziţie de şantier continuitatea execuţiei la
acele părţi din lucrare unde proiectul poate fi respectat.
3.3. Ofertantul (proiectantul) va elabora desenele tehnice cuprinzând toate modificările efectuate pe
parcursul execuţiei lucrării, în vederea alcătuirii Cărţii Tehnice a Construcţiei.
3.4. (1) La finalizarea execuţiei lucrărilor proiectantul va întocmi un referat de prezentare cu privire
la modul în care a fost executată lucrarea şi dacă s-au atins parametrii proiectaţi, prezentând funcţie
de caz tablouri comparative între parametrii proiectaţi şi cei realizaţi. Acest raport va fi anexat
notificării prin care achizitorul este informat că lucrările contractate sunt terminate şi puse în
funcţiune, fiind îndeplinite condiţiile pentru convocarea comisiei de recepţie.
Pag. 5 din 13
(2) În situaţia apariţiei unor eventuale modificări pe parcursul execuţiei, proiectantul va sprijini şi
executantul ca documentaţia ce rămâne la acesta din urmă la terminarea lucrărilor, respectiv cele 2
(două) exemplare din Proiectul Tehnic utilizate pentru execuţie, să includă toate modificările
executate pe parcursul execuţiei (ca de altfel şi cele 3 (trei) exemplare ce vor rămâne la beneficiar).
Desenele tehnice precum şi schiţa de montaj elaborate de proiectant şi executant, conţinând cote
reale (în plan şi/sau verticale), profile sau secţiuni faţă de repere fixe prin care se materializează
axele lucrării pe teren, vor fi elaborate în AutoCAD sau echivalent şi predate achizitorului, în
vederea întocmirii Cărţii Construcţiei şi pentru înregistrarea datelor real executate în baza de date a
achizitorului.
3.5. Pe toată durata executării lucrării, proiectantul se obliga să asigure asistenţa tehnică
necesară fară a solicita costuri suplimentare de la achizitor.
CAP. II. ELABORAREA OFERTEI
1. Ofertantul va prelua toate datele cuprinse în prezentul caiet de sarcini şi va înainta o OFERTĂ.
2. Oferta va fi valabilă cel puțin 90 zile de la data depunerii şi are caracter obligatoriu din punct de
vedere al conţinutului pe toată durata de valabilitate stabilită.
3. (1) Ofertanții economici care depun oferta în comun (după caz determinată de acord de asociere)
și care a fost desemnată câștigătoare, au obligația de a se constitui într-o anumită formă juridică și
de a face dovada în acest sens până cel tîrziu la data semnării contractului de prestări servicii.
(2) Ofertanții vor indica în ofertă părțile din contract pe care urmează să le subcontracteze precum
și datele de identificare ale subcontractanților propuși.
4. (1) Oferta va fi considerată admisibilă dacă nu este neconformă și inacceptabilă.
(2) Va fi considerată inacceptabilă oferta care nu îndeplinește condițiile de formă aferente elaborării
și prezentării acesteia.
(3) Va fi considerată neconformă oferta care este lipsită de relevanță față de obiectul contractului.
5. (1) Elementul principal al ofertei îl reprezintă formularul nr. 1 (ofertă de preţ), însoțit de
formularul nr. 2 (centralizatorul de prețuri).
(2) CENTRALIZATORUL DE PREŢURI va conţine:
CHELTUIELI PENTRU PROIECTARE ŞI ASISTENŢĂ TEHNICĂ:
1. Studii teren (studiu geotehnic);
2. Expertiză tehnică;
3. Studii topografice (măsurătoare/ridicare topografică);
4. Documentaţie de avizare a lucrărilor de intervenţii;
5. Proiectare şi inginerie;
6. Verificare tehnică proiect.
(3) Toate valorile din ofertă și din centralizatorul de prețuri se vor înscrie cu două zecimale, fără
rotunjiri.
(4) În Centralizatorul de Preţuri în vederea asigurării comparării pe aceeaşi bază a ofertelor,
ofertantul va completa fiecare rubrică cu valorile propuse, fără omisiuni. Ofertantul va calcula şi
completa cu valorile aferente toate rubricile cuprinse în Centralizatorul de Preţuri cu menţiunea că
eventualele erori aritmetice pot fi corectate în condiţiile art. 134 din HG. 395/2006 cu completările
şi modificările ulterioare. În cazul în care ofertantul nu este de acord cu îndreptarea erorilor
aritmetice, oferta va fi considerată neconformă.
(5) Oferta va fi exprimată ferm, în lei iar T.V.A. va fi evidențiată separat.
Pag. 6 din 13
(6) La elaborarea ofertei de preţ, cu caracter orientativ, ofertantul se va putea raporta şi la
precizările privind unele condiţii de întocmire a Devizului General elaborat la faza documentaţie de
avizare a lucrărilor de intervenţii, constituite ca anexă la prezentul caiet de sarcini (Anexa nr.3),
fără a omite faptul că criteriul de adjudecare a ofertei de preţ luat în considerare de comisia de
analiză a ofertelor constituită la nivelul autorităţii contractante este “PREŢUL CEL MAI
SCĂZUT”.
(7) În situaţia în care cel puţin două oferte câştigătoare sunt egale, se va solicita o singură dată
o reofertare numai din partea ofertanţilor ale căror oferte se află în situaţie de egalitate.
(8) În cazul ofertei depuse în asociere, aceasta trebuie să includă și o declarație în original semnată
de către toți asociații (formularul nr. 3), prin care aceștia se obligă ca în cazul în care oferta lor
este declarată câștigătoare să legalizeze asocierea. Acordul de asociere legalizat va fi prezentat
autorității contractante înainte de data semnării contractului (formular nr. 4).
(9) Modelele formularelor 1 – 4 sunt constituite ca anexă la prezentul caiet de sarcini (Anexa nr.2)
(10) Nu sunt acceptate oferte alternative.
6. Ofertantul nu va modifica forma şi conţinutul formularelor solicitate decât cu acceptul
achizitorului, solicitarea de modificare fiind transmisă în timp util tuturor ofertanţilor înainte de
data transmiterii ofertelor.
7. În situaţia constatării unor neclarităţi în conţinutul prezentului Caiet de Sarcini, ofertantul va
solicita clarificări cu cel puţin 2 zile lucrătoare înainte de data limită a depunerii ofertelor,
achizitorul angajându-se să răspundă în mod corespunzător în termen de 1 zi lucrătoare de la data
solicitării.
ÎNTOCMIT
ŞEF SERVICIU LOGISTIC
Locotenent-colonel
IRIMIA Ionel
Pag. 7 din 13
Anexa nr. 1 la Caietul de Sarcini
TEMA DE PROIECTARE
pentru executarea obiectivului de investiţii
“Modernizare căi de comunicaţii şi platforme de garare a autospecialelor operative la imobilul
45-97 – I.J.J. GALAŢI”
1. DATE GENERALE:
a) denumirea investiţiei sau a obiectivului:
Creșterea capacității de intervenție a mijloacelor de mobilitate și personalului I.J.J. Galați prin
acoperirea cu covor asfaltic a platourilor şi aleilor din imobilul 45-97 – I.J.J. Galaţi;
b) ordonatorul terţiar de credite, beneficiar al investiţiei:
Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Galaţi, ordonator terţiar de credite – beneficiar al investiţiei;
c) autoritatea contractantã:
Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Galaţi;
d) amplasamentul:
Imobilul 45-97 este situat în Judeţul Galaţi, Localitatea Galaţi, str.Traian nr.464.
2. DATE TEHNICE:
a) suprafaţa şi situaţia juridică a terenului care urmează sã fie ocupat de lucrare sau pe care se
amplasează obiectivul:
Terenul unde se vor reface căile de comunicaţii şi platformele de garare a autospecialelor, are
suprafaţa totală de 11.972 mp (din care aproximativ 3.800 mp destinaţi pentru executarea
lucrărilor propriu-zise de asfaltare), este înscris în cartea funciară a Municipiului Galaţi având
extras de carte funciară nr. 107518/2015 este aflat în proprietatea Statului Român şi în
administrarea Ministerului Afacerilor Interne prin I.J.J. Galaţi (U.M. 0527 Galaţi).
b) caracteristicile geofizice ale terenului din amplasament:
Nu sunt necesare.
c) categoria de importanţã a construcţiei:
Categoria „C”.
d) caracteristicile principale ale construcţiei:
Îmbunătățirea condițiilor de acces auto, pietonal, reducerea timpului de reacţie la intervenţii prin
asigurarea manevrei de forțe și mijloace și nu în ultimul rând protejarea fundațiilor clădirilor
existente, prin refacerea zonelor tasate şi cu îmbrăcăminte dizlocată prin lucrări de desfacere şi
refacere a sistemului rutier existent, înlocuirea bordurilor existente sau montarea altora noi (unde
este cazul), ridicarea capacelor de canalizare (unde este cazul) la nivelul stratului de uzură şi
marcarea zonelor (cu vopsea albă) pentru pietoni, trafic auto şi garare autospeciale.
Realizarea unui sistem de preluare a apelor meteorice provenite din precipitaţii, care să le dirijeze
spre spaţiile verzi (prin executarea ultimului strat, de uzură, cu pante descendente către acestea),
pentru a se putea infiltra în sol.
e) necesarul de spaţii şi pentru amenajarea construcţiilor:
Nu sunt necesare spaţii sau amenajări anexe suplimentare, cele existente asigură necesarul efectuării
lucrărilor. Sunt necesare doar lucrările efective de înlocuire a covorului asfaltic şi de refacere
parţială a stratului suport, conform expertizei tehnice;
f) principalele utilaje din dotarea construcţiilor:
Nu este necesară dotarea construcţiilor cu utilaje noi.
g) utilităţi necesare, modul de asigurare şi soluţia avutã în vedere:
Imobilul este racordat la utilităţi.
h) soluţia de învelitoare propusã:
Nu este cazul.
i) căi de acces şi de comunicaţii existente şi necesitatea reabilitării:
Căile de acces existente sunt suficiente, nu este necesar a fi create altele. Îmbrăcămintea
acestora este atât din covor asfaltic cât şi din beton de ciment de 20 cm grosime, care sub acţiunea
traficului şi a factorilor climatici s-a degradat, prezentând unele defecţiuni ca: fisuri, crăpături şi în
unele locuri dislocări ale îmbrăcăminţii. Este praf vara şi noroi în perioadele ploioase ceea ce face
ca circulaţia vehiculelor şi a personalului să fie mult îngreunată.
Pag. 8 din 13
Lipsa de întreţinere minimă a condus la accentuarea degradărilor astfel încât caracteristicile
tehnice de exploatare a acestor spaţii nu mai corespund, degradările semnalate având tendinţa de
extindere.
Această degradare duce la adunarea de cantităţi considerabile de noroi, apă meteorică şi la
imposibilitatea de a elimina infiltrarea de apă meteorică în fundaţiile clădirilor, deoarece multe
dintre acestea au fost executate defectuos în trecut şi prezintă contrapantă descendentă spre baza
clădirilor, fapt care poate afecta rezistenţa acestora prin afectarea fundaţiilor din cauza infiltraţiilor.
Toate aceste lucruri concură mai ales în ultima perioadă de timp la întârzieri majore în
privința executării manevrei de forțe și mijloace atât pentru activitățile operative, cât și pentru cele
administrativ-gospodărești, afectând în special capacitatea de intervenție specifică misiunilor
jandarmeriei.
j) clima şi fenomenele naturale specifice zonei:
Zona este supusă frecvent intensificărilor de vânt.
k) topografia terenului :
Zona de şes.
3. SURSA DE FINANŢARE:
Finanţarea se va face din fonduri de la bugetul de stat.
4. TERMEN DE EXECUŢIE:
Obiectivul va fi realizat în antrepriză în termen de 3 luni (45 de zile proiectare şi 45 de zile
execuţie) de la momentul intrării în vigoare a contractului pentru proiectare, adică la data semnării
acestuia de către ambele părți.
Pag. 9 din 13
Anexa nr. 2 la Caietul de Sarcini
FORMULARE
utilizate de ofertant pentru elaborarea ofertei de preţ
Formular nr. 1
.........................................
(denumire ofertant)
Formularul de Oferta
Către ....................................................................................................
(denumirea autorităţii contractante şi adresa completă)
1. Examinând cerinţele cuprinse în caietul de sarcini, subsemnaţii, reprezentanţi ai ofertantului
............................................... (denumirea/numele ofertantului) ne oferim ca, în conformitate cu
prevederile şi cerinţele cuprinse în documentaţia mai sus menţionată, să prestăm serviciile
menţionate la Capitolul 1, Secţiunea 1, Punctul 1.2 din Caietul de Sarcini pentru obiectivul de
investiţii “Modernizare căi de comunicaţii şi platforme de garare a autospecialelor operative la
imobilul 45-97 – I.J.J. GALAŢI”, pentru suma de ................., (în litere şi în cifre, lei) plătibilă după
recepţia serviciilor, la care se adaugă TVA în valoare de ............ (în litere şi în cifre, lei).
2. Ne angajăm ca, în cazul în care oferta noastră este stabilită câştigătoare, să începem prestarea
serviciilor imediat după semnarea contractului constând în elaborarea documentaţiilor specifice în
conformitate cu graficul de timp detaliat pe fiecare etapă ce va fi anexat la contract, în
....................................................... (perioada în litere şi în cifre), fără a depăşi 45 zile de la data
semnării contractului până la data obţinerii autorizaţiei de construire.
3. Ne angajăm să menţinem aceasta ofertă valabilă pentru o durată de 90 (durata în litere şi cifre)
zile, respectiv până la data de ................. şi ea va rămâne obligatorie pentru noi
şi poate fi acceptată oricând înainte de expirarea perioadei de valabilitate.
4. Până la încheierea şi semnarea contractului de achiziţie publică aceasta ofertă, împreună cu
comunicarea transmisă de dumneavoastră, prin care oferta noastră este acceptată ca fiind
câştigătoare, vor constitui un contract angajant între noi.
Data _____/_____/_____
...............................................................................,
(nume, prenume şi semnătură),
L.S.
în calitate de ............................................ legal autorizat să semnez oferta pentru şi în numele
...................................................... (denumirea/numele operatorului economic)
Pag. 10 din 13
Formular nr. 2
.........................................
(denumire ofertant)
Centralizator de preţuri
Nr. crt. Natura cheltuielilor Valoare fără TVA
lei
1 Studii teren (studiu geotehnic)
2 Expertiza tehnica
3 Studii topografice
4 Documentatie de avizare a lucrărilor de intervenţii (D.A.L.I.)
5 Proiectare si inginerie
6 Verificare tehnică proiect
Total fără T.V.A. - lei
Valoare T.V.A. - lei
Total inclusiv T.V.A. - lei
(semnătura autorizată şi ştampila)
Pag. 11 din 13
Formular nr. 3
Informaţii despre asociere
Către _________________________________________
(denumirea autorităţii contractante şi adresa completă)
directă
Nr. Achiziţie anunţ ________________
Data limită pentru depunerea ofertei______/______/20_ _
Subsemnatul(a)...................................................................(nume/prenume) ...................................................
(date de identificare), reprezentant împuternicit al
........................................................................................................... (denumirea / numele ofertantului),
în calitate de ofertant pentru atribuirea contractului de achiziţie publică declar pe proprie răspundere sub
sancţiunile aplicate faptei de fals în acte publice, că informaţiile de mai jos sunt reale.
1 Denumirea liderului .....................................................................,
2 Agenţie/filială/sucursală a liderului în ţara Autorităţii Contractante, dacă este cazul
Adresa sediului...........................................................................
..................................................................................................
Telefon ..............................Fax..............................E-mail.............
3 Denumirea, adresa şi datele de contact (telefon, fax, e-mail) ale membrilor din asociere
a) ..............................................................................................
b) ..............................................................................................
c) ..............................................................................................
Etc. ..............................................................................................
Prin prezenta ne obligăm ca în cazul în care oferta noastră este declarată câștigătoare să legalizăm
asocierea până cel târziu la data semnării contractului.
Semnătura ofertantului sau a reprezentantului ofertantului lider desemnat ................................................
Numele şi prenumele semnatarului ......................................................
Capacitate de semnătură .......................................................
Semnătura asociatului sau a reprezentantului Asociatului nr.1 …………………………………….
Numele şi prenumele semnatarului ......................................................
Capacitate de semnătură .......................................................
Semnătura asociatului sau a reprezentantului Asociatului nr.2 …………………………………….
Numele şi prenumele semnatarului ......................................................
Capacitate de semnătură .......................................................
…………….
…………..
…………..
……………..
Pag. 12 din 13
Formular nr. 4
Acord de asociere
Nr.....................din..................................
CAPITOLUL I -PARTILE ACORDULUI
Art. 1 Prezentul acord se încheie între :
S.C..................................................., cu sediul în .....................................,str. .....................................
nr..................., telefon ..................... fax .........................,înmatriculata la Registrul Comerţului din
......................................... sub nr...........................,cod unic de înregistrare...................................., cont
............................................deschis la............................................................... reprezentata de
......................................................având funcţia de.......................................... . în calitate de asociat - LIDER
DE ASOCIERE
şi
S.C................................................., cu sediul în ..................................,str. ................................ Nr...................,
telefon ..................... fax ................................,înmatriculata la Registrul Comerţului din
........................................ sub nr............................,cod unic de înregistrare...................................., cont
.............................................deschis la............................................ reprezentata de
.................................................................având funcţia de.......................................... . în calitate de ASOCIAT
CAPITOLUL II - OBIECTUL ACORDULUI
Art. 2. Obiectul prezentului acord îl constituie asocierea în vederea……………………..conform Caietului
de Sarcini pus la dispoziţie de către autoritatea contractantă – Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Galaţi
(U.M. 0527 Galaţi).
CAPITOLUL III - TERMENUL ACORDULUI
Art. 3. Prezentul acord rămâne în vigoare până la expirarea duratei de valabilitate a contractului, respectiv
până la stingerea tuturor datoriilor legate de acesta.
CAPITOLUL IV - ALTE CLAUZE
Art. 4. Partenerii convin ca liderul de asociere sa fie.................................................................
........................................... Contractul de achiziţie cu achizitorul va fi semnat de către liderul de
asociere……………………………………………………………………………………………, desemnat ca
fiind reprezentantul autorizat sa primească instrucţiunile pentru şi în numele oricăruia şi tuturor membrilor
asocierii.
Art. 5. Părţile vor răspunde solidar şi individual în fata Beneficiarului în ceea ce priveşte toate obligaţiile şi
responsabilităţile decurgând din sau în legătura cu Contractul.
Art. 6. În caz de adjudecare, asociaţii au convenit ca cotele de participare în cadrul asocierii vor fi
următoarele:
…............................................................................................. % (în litere),
…............................................................................................. % (în litere)
Art. 7. Asociaţii convin sa se susţină ori de câte ori va fi nevoie pe tot parcursul realizării contractului,
acordându-şi sprijin de natura tehnica, manageriala sau/şi logistica ori de câte ori situaţia o cere.
Art. 8. Nici una dintre Părţi nu va fi îndreptăţită să vândă, cesioneze sau în orice alta modalitate sa greveze
sau sa transmită cota sa sau parte din aceasta altfel decât prin efectul legii şi prin obţinerea consimţământului
scris prealabil atât al celorlalte Părţi cât şi a Beneficiarului.
Art. 9. Prezentul acord se completează în ceea ce priveşte termenele şi condiţiile de prestare a serviciilor, cu
prevederile contractului ce se va încheia între …............................... (liderul de asociere) şi Beneficiar.
Prezentul acord de asociere s-a încheiat astăzi ….................................. în …........ exemplare.
LIDER ASOCIAT
semnătura
ASOCIAT 1
semnătura
NOTA: Prezentul Acord de Asociere conţine clauzele obligatorii, părţile putând adăuga şi alte
clauze.
Pag. 13 din 13
Anexa nr. 3 la Caietul de Sarcini
PRECIZĂRI
privind condiţiile de întocmire a Devizului General elaborat la faza documentaţie de avizare a
lucrărilor de intervenţii
1. După încheierea contractului de servicii, ofertantul va lua în considerare la elaborarea
D.A.L.I. estimarea lucrărilor/serviciilor pe categoriile de cheltuieli conform devizului iniţial al
lucrării elaborat anterior anului 2017, până la publicarea în Monitorul Oficial a Hotărârii
Guvernului nr. 907/2016 cu completările şi modificările ulterioare.
2. Pe parcursul anului 2016, finanţarea necesară realizării obiectivului de investiţii a fost sistată
de către ordonatorul principal de credite, ulterior fiind realocată pentru anul în curs înainte de
intrarea în vigoare a actului normativ menţionat la punctul nr. 1.
3. La elaborarea devizului general întocmit la faza documentaţie de avizare a lucrărilor de
intervenţii se vor avea în vedere sumele estimative maximale ce pot fi alocate, după cum au
fost prevăzute iniţial de către ordonatorul principal de credite (prin Direcţia Generală
Logistică a Ministerului Afacerilor Interne):
Dirigenţie de santier - estimat 6.900,00 lei inclusiv TVA;
Cheltuieli pentru investiţia de bază – estimat 443.470,00 lei inclusiv TVA;
Diverse şi neprevăzute – estimat 3.200,00 lei inclusiv TVA;
Organizarea de şantier – estimat 4.760,00 lei inclusiv TVA;
Taxe pentru obţinerea de avize, acorduri şi autorizaţii – estimat la maxim 420,00 lei
inclusiv TVA.
4. Conform prevederilor art. 15 (1), lit. c), şi 15 (2) din Hotărârea nr. 907 din 29 noiembrie 2016
cu modificările şi completările ulterioare, structura devizului general întocmit la faza
Documentaţie de avizare a lucrărilor de intervenţii, precum şi la fazele de Proiect Tehnic
pentru autorizarea lucrărilor, Proiect tehnic de execuţie, vor fi elaborate după modelul
prevazut in H.G. 28 din 09.01.2008, care actualmente este abrogată, dar aplicabilă în situaţia
noastră, având în vedere faptul că pentru acest obiectiv de investiţii a fost aprobată finanţarea
anterior întrării în vigoare a actualului act normativ privind etapele de elaborare şi conţinutul-cadru
al documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii finanţate din
fonduri publice. De asemenea, în ceea ce priveşte elaborarea proiectelor, se vor aplica în mod
corelativ, prevederile O.M.D.L.P.L. nr. 863 din 02.07.2008, pentru aprobarea "Instrucţiunilor de
aplicare a unor prevederi din Hotărârea Guvernului nr. 28/2008 privind aprobarea conţinutului-
cadru al documentaţiei tehnico-economice aferente investiţiilor publice, precum şi a structurii şi
metodologiei de elaborare a devizului general pentru obiective de investiţii şi lucrări de intervenţii",
cu modificările şi completările ulterioare.