Pompeius Magnus

În decursul istoriei romane au existat multe personaje exceptionale, nu este de mirare ca acestia au fost mai cu seama generali , asta si pentru ca in Roma antica nu exista o distinctie intre omul politic si militarul. Un om politic cat de cat ambitios avea nevoie si de o cariera militara solida, fara aceasta era apropae de neconceput o cariera politica. Pompeius Magnus este unul dintre cei mai mari generali romani, calitatiile prin care s-a afirmat au fost mai ales : simtul masurii diplomatia s-a excelenta si in unele cazuri prudenta. Cognomenul de Magnus, are cumva o origine nu tocmai gloriosa, pentru ca ea a fost obtinuta intr-un razboi civil. Pompeius a luat partea lui Cornelius Sulla in conflictul acestuia cu Gaius Marius, seful factiunii populare. Pompei insusi a recrutat 4 legiuni pe cheltuiala s-a si a nimicit focarul rezistentei mariane din Africa de Nord romana. Reintors la Roma a primit de la Sulla, multumit de rezultatul campaniei sale, titlul de Magnus, totusi in aceasta denumire era si ceva ironic, pana la urma Pompeius s-a afirmat ca un ofiter de valoare dar pana a primi aceasta porecla era mare distanta. Dupa moartea neasteptat al lui Sulla Pompeius pleaca , fiind delegat de senat, in Hispania Citerior pentru a anihila cea mai insemnata concentrare de forte ale fostiilor mariani ( populari ). Fugind din Africa de Nord unde rezistenta lor a fost invinsa chiar de Pompeius, ramasitele initiatorilor revoltei din Africa romana s-au refugiat in Hispania superioara ( partea nordica a Spaniei de astazi ) si sub conducerea lui Setorius, care dupa Mommsen a fost unul din cei mai mari generali romani care au trait vreodata, organizeaza un stat paralel cu cel roman, acest stat avea centrul la Numantia. Pompei va fi invins de cateva ori va reusi sa inconjoare Numantia dar sfarsitul lui Sertorius nu se va datora unei infrangeri pe campul de lupta ci unui complot intern. Uni dintre locotenentii lui satui de razboiul care dura deja de ani de zile, s-au hotarat sa il anihileze pe comandantul lor si sa capituleze in fata lui Pompei. Dupa o asemenea victorie generalul roman se reintoarce in Italia unde poate trece la capitolul victorii si sfaramarea unei cete de gladiatori desprinse din corpul principal al armatei lui Spartacus. Desigur Pompeius s-a considerat adevaratul invingator al sclavilor , spre marea nemultumire al lui Marcus Crassus , organizatorul si finantatorul principal al luptei impotriva lui Spartacus. Anii de inactivitate care au urmat au reprezentat un puternic imbold spre actiune, in aceasta perioada Pompei se apropie de popularii si astfel obtine in 67 i.e.n. comanda luptei impotriva piratiilor din marea mediterana. Piratii care avea locul de bastina in Cilicia au organizat incursiuni pirateresti pe coastele intregii Mare Nostrum, incat au ingreunat aprovizionarea cu grane a orasului Roma astfel ca amenintarea maritima trebuia eradicata, pericolul foametei era atat de mare incat Pompeius a primit un imperium extraordinar de genul careia nu a primit pana atunci nici un alt comandant roman . El primea imperium asupra tuturor coastelor romane pe o distanta de 50 de mile romane distanta de tarm. Cu aceasta imputernicire extraordinara si cu ajutorul flerului sau organizatoric de exceptie, a impartit Mare Nostrum in sectoare si a eradicat problema atacurilor pirateresti in numai 3 luni ! Apropiat de populari, Pompei a mai obtinut un alt comandament , de data aceasta in orient unde se desfasura etapa de final al razboaielor mitridatice, la presiunea lui Pompei

generalul de pana atunci al fortelor romane din Asia Mica :Lucullus, a fost rechemat iar comanda razboiului a fost atribuita , prin lex Manilla, lui Pompeius.