POVESTE PENTRU ZIUA DE NAŞTERE A COPILULUI de 0-6 ani

Citind povestea din cartea pentru gradiniţe am compus-o pe aceasta

În străluminata Împărăţie a Cerurilor trăiau în lumină, iubire şi pace Cetele Îngereşti. Erau Îngeri mari şi mici, Îngeri cu mai multe griji şi Îngeri care se au în grijă doar pe ei înşişi, toţi purtaţi de iubirea şi lumina din inimile lor. Un Îngeraş mai mititel tot colinda prin Împăraţia Cerurilor şi se minuna de toate câte vedea: nenumărate Cete de Îngeri mergând în toate părţile, printre flori diafane de crin, iasomie, trandafiri şi harfe, trâmbiţe de aur şi clopoţei ce parcă se clătinau singuri şi cântau o muzică divină. Privind de jur împrejur, Îngeraşul cel mic a băgat de seamă că Împărăţia Cerurilor are pe margini nişte găuri în formă de stea, prin care lumina Cerurilor străbătea până departe, departe. Un mare dor de a îndrepta nelumina din sufletul său şi de a făptui l-a îmboldit.

-Unde duc aceste găurele? a întrebat Îngeraşul pe unul mai mare.-Găurelele lasă lumina să meargă unde este întuneric, frig, teamă. -Cum se numeşte locul acela?-Se numeşte Lumea Pământească...- De ce acolo este întuneric, frig, teamă?-Pentru că este prea puţină iubire...-Unde este acea iubire, care ar aduce lumina, căldura şi pacea în

Lumea Pământească?-În Împărăţia Cerurilor, la Îngeri.-Aha!!!Mult s-a gândit Îngeraşul la cele spuse de Îngerul mai în vârstă. Apoi

zile de-a rândul şi-a frământat inima cu întrebarea cum poate el îndrepta Lumea Pământească ...Şi într-o dimineaţă, după un somn adânc s-a trezit cu răspunsul în gând şi inimă. Numai mergând pe Pământ putea îndrepta lucrurile. Numai aflat pe Pământ putea înlocui întunericul cu lumină, frigul cu căldura iubirii, teama cu pacea sufletului. Aşa că a început Îngeraşul să caute o portiţă de ieşire din Împărăţia Cerurilor. Într-o zi privind printr-una din găuricile în formă de stea, a zărit pe Mama şi pe Tata îmbrăţişându-se şi în aceiaşi clipă a auzit sunând marele Clopot al Timpului. În clipa următoare a văzut ceva ca o poartă deschizându-se şi un pod de lumină în şapte culori care cobora în jos. Atât de minunate erau culorile încât s-a apropiat şi a întrebat:

-Voi, Culorilor ce faceţi aici?

-Iubindu-ne şi unindu-ne facem un pod între Împărăţia Cerurilor şi Lumea Pământească, pentru ca iubirea, lumina şi pacea să poată călători spre Pământ.... -Podul are nume?

-Da, se numeşte Curcubeu!Atunci Îngeraşul a înţeles că pe Curcubeu putea călători....S-a aruncat

pe toboganul Curcubeului. Curând totul în jur s-a întunecat şi s-a simţit înfrigurat şi greu...Cădea şi tot cădea şi a început să-l cuprindă frica. Când se va opri? O barză imensă cu aripi ca ale Îngerilor l-a cuprins cu blândeţe, l-a purtat pe deasupra Pământului de trei ori, învăluindu-l în trei mantii deosebite. Când Barza l-a purtat a văzut mări, câmpii, dealuri şi munţi, păduri, flori, păsări, animale de tot felul, gâze, fluturi. Apoi Barza l-a pus în braţele primitoare şi ocrotitoare ale Mamei. Din ochii, mâinile şi inima ei izvora iubire...căldură şi mirosea a lapte...

Îngeraşul a privit în sus şi la Poarta prin care trecuse când plecase din Împărăţia Cerurilor, l-a văzut pe Îngerul cel Înţelept care-i făcea cu mâna şi-i spunea cu blândeţe şi încredere:

-Pe pământ nu poţi purta aripile, aşa că le-am oprit spre păstrare. Le vei primi înapoi când te vei întoarce....Te aşteptăm omuleţ curajos. Ileana Vasilescu

Ghioceii. În vremea de demult, Doamne-Doamne, a dat câte un Înger păzitor

fiecărui suflet, iar celor mai mărunte creaturi, cum sunt albinele şi furnicile a dat câte un singur Înger pentru toate, să le conducă, să le apere. Apoi Doamne-Doamne, a dat câte un Înger copacilor, florilor, ierburilor, păsărilor, apelor dar şi vântului, ploii, norilor şi anotimpurilor. Iarna, Vara, Primăvara şi Toamna au şi ele câte un Înger, care le ajută să facă toată treaba, care-i tare multă. Îngerul acesta are grijă să se întâmple totul la vremea potrivită.

Odată Iarna uitase să plece. Trecuseră Babele, când Iarna îşi aruncase cojoacele cele grele....Dar zăpada încă acoperea totul. În Cer era multă îngrijorare. Îngerul Primăverii mergea de colo până colo tânguindu-se:

-Vai! Vai! Vai mie! Ce mă fac? Uite a venit vremea Primăverii! Dar Iarna n-a plecat încă! Am tot sunat clopoţeii de aur, dar zadarnic. Zăpada acoperă totul, este frig. Or să vină păsările călătoare... dar nu vor avea ce mânca pentru că totul este îngheţat. Copacii vor înmuguri şi mugurii vor pieri fără soare. Ce ne facem?

-Ia, nu te mai plânge atât! îi spuse un alt îngeraş. Vorba multă, sărăcia omului! Dacă te vaieţi, ce crezi că vei face? Linişteşte-te şi gândeşte-te cum să faci. Sau roagă-te la Doamne-Doamne să te ajute....

-A ! Mi-a venit o idee! Poate că Iarna, care are căciula trasă pe urechi nu aude clopoţeii mei, care dau semnalul de plecare...

-Chiar! Hai, scutură-i mai bine!Primul Îngeraş prinse a suna din răsputeri, clopoţeii de aur cu care îi

da de veste Iernii că timpul ei a trecut. Sună mult şi tare. De la o vreme obosi şi din nebăgare de seamă scăpă clopoţeii din mână...

Clopoţeii de aur ai îngeraşului se rostogoliră dintr-un Cer în alt Cer, din nor în nor şi căzură cu sunet stins în zăpada pufoasă, care acoperea tot pământul: Cling! Cling!Cling!

A doua zi de dimineaţă în locul acela, străpungând curajos pătura de nea răsăriră câţiva clopoţei albi, cu codiţă verde şi frunzuliţă lunguiaţă.

-Ce floare gingaşă şi curajoasă! Se minunară cei doi Îngeri şi tot Cerul de Îngeri. Şi deodată o înfiorare cuprinse Cerul: Micii clopoţei vor îngheţa?

În clipa aceea în Cer sună marele clopot al Timpului. Iarna ascultătoare îşi adună mantia de zăpadă şi plecă departe la Polul Nord pentru un an. Micii clopoţei au fost astfel salvaţi de îngheţ. Îngerii priveau din Înalt minunaţii clopoţei albi şi au şoptit:

-Ghiocei! Povestea cu care am cistigat premiul I, pe SITE bebemagia

Ileana Vasilescu