Pr Gherasim

8/3/2019 Pr Gherasim

http://slidepdf.com/reader/full/pr-gherasim 1/108

P R O T O S . V ALENTIN M Î Ţ U

Stareţul S f inte i M ănăst ir i Turnu,Târgşoru Vechi , Prahova

B Ă T R Â N U LB Ă T R Â N U L

G H E R A S I MG H E R A S I M

D E L A D E L A

S I T A R US I T A R U

Târgşoru Vechi

2009



P r o t o s . V a l e n t i n M î ţ u

2



Scurtă biografie

Părintele Gherasim, pe numele demirean Gheorghe Părăuşanu, s-a născut pe12 noiembrie 1915 în comuna Pleşoi, judeţul Vâlcea, într-o familie evlavioasă cu

mulţi copii, fiind cel mai mic dintre ei. A studiat la Seminarului Teologic dinRâmnicu-Vâlcea. A absolvit Facultatea deTeologie de la Cernăuţi, dar nu s-a preoţitniciodată deoarece se considera nevrednic

de hirotonie.S-a înscris la Facultatea de Drept dinBucureşti şi, după stagiul militar din timpulcelui de-al doilea război mondial, a lucratca avocat şi a fost mulţi ani jurist laMinisterul Minelor şi Geologiei.

A urmat calea căsătoriei care a fost binecuvântată de Dumnezeu cu o fiică.

În anul 1970 l-a cunoscut pe duhovniculşi povăţuitorul său, ArhimandritulGherontie Ghenoiu de la Catedrală

Patriarhală care i-a insuflat dragosteapentru viaţa monahală. Acesta l-a trimis săajute la lucrarea de rectitorire a SchituluiSfântul Nicolae – Sitaru (judeţul Ilfov).

După moartea Părintelui Gherontie, în




anul 1984 (la vârsta de 69 de ani) a intrat,cu acordul familiei, în cinul monahal la

acest schit, ctitoria povăţuitorului săuduhovnicesc. Aici a avut ascultarea deegumen (ajutor de stareţ). Datorită râvneifierbinţi şi smereniei sale depline,Dumnezeu i-a dăruit o bogată viaţă

duhovnicească. A adormit cu pace întru Domnul pe data

de 11 aprilie 2003, de Praznicul ÎnvieriiDomnului, la racla Sfântului Calinic de laCernica când se făcea şi pomenirea

acestuia.

4



B ă t r â n u l G h e r a s i m d e l a S i t a r u

Cartea apare în semn de mulţumireadusă Părintelui Gherasim, dar şi tuturorcelor care prin jertfa şi darurile lor au ajutatla rectitorirea Mănăstirii Sfântul Nicolae –Sitaru, toţi cei care au ajutat mănăstirea

noastră (Mănăstirea Turnu) şi toţi cei careau făcut posibilă editarea ei.

5



Precuvântare

Mi-aduc aminte de prima dată când l-

am văzut pe Părintele Gherasim. Nu mi-afăcut o impresie deosebită. Eram obişnuitcu părinţii cernicani, foarte deschişi şisenini la faţă şi care căutau să-mi răspundăla toate întrebările pe care le puneam ca şi

cum aceasta ar fi fost singura lorpreocupare în viaţă. Părintele Gherasimcăuta de cele mai multe ori să treacăcomplet neobservat. Chipul lui era aspru,foarte uscăţiv şi cu o seriozitate rar întâlnită, datorită preocupării sale de a trăipermanent în rugăciune.

Implicarea în problemele administrativeale mănăstirii ne-a făcut pe noi, cei cetrăiam lângă el, să nu vedem harul luiDumnezeu care sălăşluia în inima lui. Abia

acum, după trecerea Părintelui Gherasim lalocaşurile veşnice, ne-am dat seama cât demultă pace şi armonie aducea rugăciunealui în mijlocul obştii căci se ştie din tradiţiamonahală că pacea obştii vine atunci când




Stareţul sau un Bătrân din mănăstire seroagă mult pentru obşte.

Ideea de a scrie aceste lucruri desprePărintele Gherasim de la Sitaru s-a născutdin răzbunare. Pe ce am voit să nerăzbunăm? Pe nevolnicia noastră. Am vrutsă ne arătăm nouă înşine şi tuturor celor ca

noi că, iată, în zilele noastre mai esteposibilă mântuirea şi desăvârşirea. IarPărintele nu trăia rupt de lume. Eradeseori, mai mult decât toţi ceilalţi monahidin Mănăstirea Sitaru, în lume sau în

legătură cu ea; în direcţia aceasta îi eraascultarea. Se ocupa mult cu administraţia,şi este îndeobşte cunoscut căresponsabilităţile aduc griji şi risipire. Eletrag în jos viaţa duhovnicească pe omul

care e prins în ele ca între spini. Dar acestcuvios a dus lupta cu mai multă îndârjire,parcă întărâtat de faptul că a fost obligat săpărăsească pustia pe care şi-a dorit-o.

Această carte s-a născut, deci, dinconştiinţa netrebniciei noastre: ca măcarprin aceste sfinte amintiri să ne ruşinăm şisă punem început bun lucrăriiduhovniceşti. Mai ales că aproape toţi cei ceam trecut prin Mănăstirea Sitaru lacălugărie am avut naş pe Părintele

7




Gherasim. Acest lucru era atât de firescpentru noi, încât nimeni nu se gândea că ar

fi putut avea pe altcineva.Un alt motiv pentru care se cuvenea să-l

pomenim pe Părintele este acela că s-anevoit peste măsură ajutându-l pe Arhimandritul Damian1, Stareţul său, la

rectitorirea Mănăstirii Sitaru tocmai înzilele bătrâneţilor sale, când ar fi trebuit cusiguranţă să-şi primească odihna binemeritată unei vieţi de osteneli multroditoare.

Anul acesta, pe 11 aprilie, când am făcutpomenirea Sfântului Calinic de la Cernica,s-au împlinit 3 ani de la mutarea la Cer aPărintelui Gherasim.

Este greu a încăpea în cuvinte trăirea

celui ce prin puţine cuvinte, dar prin pildasa vie ne-a descoperit nouă, celor ce l-amcunoscut, calea spre Dumnezeu Cuvântul.Este greu să vorbim despre Sfinţia sa,deoarece a ştiut să se ascundă pe sine

1

S-a născut în anul 1914, în Comuna Scăieni –Prahova.În 1946 este călugărit la Schitul Balaciu şi, dupădesfiinţarea acestui schit, face parte un timp din obşteaMănăstirii Căldăruşani. În 1971 este numit egumen alSchitului Sitaru (Balamuci). Este ridicat la rangul de

protosinghel şi apoi arhimandrit. Adoarme întru Domnulîn anul 2001. (vezi şi Convorbiri Duhovniceşti, vol.2,episcopia Romanului şi Huşilor, 1988, p. 644);

8




afierosindu-se cu totul lui Dumnezeu.Părintele Gherasim nu este un subiect

de discuţie, ci un subiect de meditaţie, căciimaginea şi prezenţa sa ne-au fost învăţătură tainică, pe care am desluşit-o înmăsura în care fiecare dintre noi l-am iubit.

Aceste puţine amintiri se doresc a fi un

prinos de mulţumire pe care îl aducem luiDumnezeu pentru că ne-a învrednicit sătrăim alături de Bătrânul Gherasim şi,totodată, un prilej de a împărtăşi şi altora,atât cât se poate prin cuvinte, din virtuţile

Părintelui, din duhovnicia sa.

Fie ca această carte să fie spre zidireaduhovnicească a celor ce o vor citi şi sprelauda Singurului vrednic de toată lauda,

Dumnezeul Cel în Treime slăvit, Tatăl şiFiul şi Sfântul Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

9



Chipul Bătrânului Gherasim în mărturiile unor monahi care

l-au cunoscut

*****

„A fost un om ortodox... a avut o viaţăortodoxă”

Părintele Partenie

Părintele Gherasim a fost călugăr, iar uncălugăr este o icoană vie, plină fiind de înţelesuri şi de veşnicie, grăind prin tăcereaei. Pentru a-şi păstra fapta bună ca vistierie întru Domnul, călugărul şi-o păzeşte deprivirea şi de lauda oamenilor. DarDumnezeu nu ţine făclia ascunsă sub obroc,ci o pune în sfeşnic ca să lumineze căileoamenilor, după cuvântul Evangheliei care

zice: „Aşa să lumineze lumina voastrăînaintea oamenilor, aşa încât să vadă faptele voastre cele bune şi să slăvească peTatăl vostru cel din ceruri” (Mt. 5,16). Înacelaşi chip, Cuviosul Gherasim de la Sitaru




a fost călăuză pentru călugări şi mireni nuatât prin cuvintele sau scrierile sale (puţine

şi scurte, de altfel) cât mai ales prinprezenţa sa, prin trăirea şi exemplul său viu. Înaintat în vârstă, dar tânăr şi multrâvnitor în cele către Dumnezeu; aspru cusine, dar binevoitor şi îngăduitor cu ceilalţi;

măsurat în grai, dar multora învăţător;smerit la suflet şi la trup, dar cuprinzătorprin milostenii; ca un sărac, pe mulţi îmbogăţind şi, întru toată fapta bună, aldragostei împlinitor.

1. Moştenirea duhovnicească

Întrebat odată de un frate de vremea

tinereţilor lui, a aflat din contextul unorpovestiri că Bătrânul a fost printre cei mai buni la învăţătură şi un exemplu pentrutinerii din jurul lui, având o personalitatemult mai matură pentru vârsta lui.

Ne povestea Bătrânul că i-au rămas întipărite ultimele cuvinte ale tatălui său.Fratele lui mai mare, care era preot, lamoartea tatălui lor octogenar, l-a întrebatpe acesta:

11




- Ce simţi acum, tată, fiind aproape demoarte? iar tatăl a răspuns:

- Părinte, parcă ieri am intrat pe o

uşă şi astăzi ies pe alta.

Discernământul tatălui vădea credinţacare l-a luminat pe tot parcursul vieţii lui,moartea neaducându-i acea groază

întâlnită la toţi cei care au făcut dindobândirea bunurilor lumeşti preocupareade căpătâi a vieţii lor. Aceste cuvinte le-apus în inima sa ca o moştenireduhovnicească pe care la rându-i ne-a

lăsat-o şi nouă celor ce l-am cunoscut.

La instalarea regimului comunist înRomânia, fratele său care era preot a fostcăutat de securitate pentru a fi arestat. Ani

în şir acesta a stat ascuns prin păduri şilocuri retrase comunicând foarte rar cufamilia. Acest lucru a făcut ca până în 1964când s-a dat decretul de graţiere pentru toţideţinuţii politici sau cei căutaţi desecuritate să nu poată fi prins. Dinrelatarile familiei ştim că PărinteleGherasim s-a întâlnit de câteva ori laintervale mari de timp cu fratele săupreotul. Situaţia aceasta l-a făcut peBătrânul Gherasim să primească o

12




învăţătură duhovnicească de mare folos: săse rupă mai uşor de cel lumeşti văzând

totala deşertăciune a dobâdirii celormateriale, totul ţinând de mai marii lumiiacesteia care nu aveau nimic în comun culibertatea, cu demnitatea oamenilor,distrugând cu seninatate rostul miilor de

oameni de sub stăpânirea lor. Acestexamen al fratelui său l-a facut să-şi deaseama că dobândirea celor materiale nueste de nici un folos fiind doardeşertăciune, totul putând fi pierdut într-o

clipă, ducându-l astfel către o viaţăduhovnicească.

Întâlnirea care i-a schimbat viaţa

Prin 1970 Părintele Gherasim (pe atunci Avocatul Gheorghe Părăuşanu) l-a întâlnitpe Părintele Arhimandrit GherontieGhenoiu care era duhovnic şi predicator laCatedrala Patriarhală de la Bucureşti,această întâlnire având să-i schimbe radicalcursul vieţii. Cu timpul, s-a apropiat tot maimult de Biserică şi a ajuns ucenic de chilieal Părintelui Gherontie. Acest povăţuitoriscusit se adăpase, la rândul său, din trăirea

13




isihastă a pusnicilor din MănăstirileFrăsinei şi Lainici. Despre sfinţia sa

mărturiseşte şi Arhimandritul IoanichieBălan din Sihăstria2.

Astfel, Părintele Gherasim a deprinsşcoala călugăriei de la marele Duhovnic şi

2„Părintele Arhimandrit Gherontie Ghenoiu este preotulşi duhovnicul cel mai vechi şi mai apreciat al CatedraleiPatriarhale din ultimele trei decenii. Fiind întotdeauna

blând, calm, statornic, pătruns de fiorul evlaviei, iubitor desfinţi şi de oameni şi primitor neîntrecut de străini,

părintele Gherontie odihneşte pe oricine cu aceeaşinestrămutată dragoste. Fie sărac sau călător, mirean sau

cleric, călugăr sau stareţ, cunoscut sau necunoscut, sfinţiasa zăboveşte cu fiecare, ascultă durerea oricărui suflet, dăsfaturi înţelepte, recomandă răbdare, post şi rugăciune, câtmai multă rugăciune, îndeamnă să se citească mult, maiales Sfânta Scriptură, invită la masă şi oferă tuturor întreaga sa dragoste. Ca duhovnic, părintele Gherontie esteîngăduitor, dar în acelaşi timp este şi canonic. Iartă cu milăo dată, de două ori, apoi devine categoric şi hotărât.

Numai aşa a reuşit Prea Cuvioşia Sa să aibă numeroşi fiiduhovniceşti, atât mireni cît şi călugări.

Arhimandritul Gherontie este şi un mare admirator alsfinţilor români. Zilnic îl întâlneşti lângă racla SfântuluiDimitrie cel Nou din Catedrala Patriarhală. Ori citeşteacatistul sfântului şi pomeneşte la rugăciune pecredincioşi, ori dă sfaturi şi mărturiseşte, ori ţine cuvânt de

învăţătură, ori slujeşte la Sfântul Altar. Toate le face cudragoste, cu linişte şi frică de Dumnezeu. Pentru aceeaeste iubit şi căutat de credincioşi, căci sfinţia sa este unexemplu viu, pentru toţi, de trăire în Hristos.” (PărinteleArhimandrit Gherontie Ghenoiu s-a mutat la Domnul înanul 1984) Arhim. Ioanichie Bălan - Convorbiri

duhovniceşti, vol.1, editată de Episcopia Romanului şiHuşilor, 1993, p.397;

14




Arhimandrit Gherontie Ghenoiu. Părintelene povestea că datorită multor credincioşi

din jurul Părintelui Gherontie nu ajungeasă-i ceară sfatul, să-şi descopere raneleprovocate de vrăjmaşul diavol. Era suficientsă-l vadă de departe pe PărinteleGherontie, de obicei la slujbele pe care le

făcea acesta la racla Sfântului Dimitrie, şitotul se liniştea în jurul lui. Aceasta este şi odovadă a marii ascultări faţă de părinteleGherontie pentru că numai cei foarteascultători şi care îndeplinesc sfaturile

primite la spovedanie se liniştesc atât deuşor în prejma duhovnicului.

Eram obişnuit din lume ca atunci cândaveam frământări şi incertitudini să mergsă întreb pe Părintele Ilarion de la Cernica

(în acea vreme Părintele Ilarion Argatutrăia). Nu ascundeam nimic faţă dePărintele Stareţ, dar simţeam nevoia ca, laanumite perioade, să ajung la Părintele.Bătrânul Damian de multe ori nu înţelegeaşi se opunea. Odată, fiind de faţă şiPărintele Gherasim, i-am spus acestuia:

- Ştiu pe cineva care doar vedea pePărintele Gherontie şi se liniştea.

Am făcut aceasta intuind oarecum ceurma şi, într-adevăr, Avva Gherasim a

15




izbucnit:- Acum pleci la Părintele Argatu!

Iar Părintele Damian nu s-a mai opus.

„Ne mai spunea Părintele Gherasim: „Am stat lângă Părintele Gherontie ani de zile, dar nu mi-am permis să vorbesc cu

sfinţia sa o jumătate de oră pe îndelete...mă mulţumeam numai să aud întrebărileşi răspunsurile altora şi mă hrăneam dinele” aşa cum oarecând şi cel care venea la Avva Antonie3.”

Părintele Casian

„Îl auzeam adesea zicând: „Gluma şi râsul e de la diavol!” şi întărea cu o

întâmplare din viaţa Sfinţiei sale: „Odată, pe când eram cu Părintele Gherontie, nuştiu cum i s-a părut Sfinţiei sale că am făcut o glumă... Nu făcusem. Spusesem şi

3 „Trei părinţi aveau obiceiul, în tot anul, de mergeau la

fericitul Antonie. Şi cei doi îl întrebau pentru gândurile lor şi pentru mântuirea sufletului, iar al treilea totdeaunatăcea, neîntrebându-l nimic. Iar după multă vreme i-a zisavva Antonie lui: iată, atâta vreme ai de când vii aici şinimic nu mă întrebi! Şi răspunzând fratele, i-a zis: destulîmi este numai să te văd, Părinte.” Patericul , Alba Iulia,1999, p.11;

16




eu un cuvânt poate mai nepotrivit, iar Părintele, care avea un chip aşa sobru mi-

a zis:- Frăţia ta îţi permiţi să faci glume cu

duhovnicul?! Cum asta?!Când am auzit aşa, am intrat în

pământ şi, de atunci, am încetat orice

discuţie nepotrivită cu duhovnicul.”

Părintele Casian

„Mântuirea vine prin oameni şi seurcă la cer”

„Pe când era ucenic de chilie la PărinteleGherontie, acesta i-a încredinţat ascultarea

de a răspunde scrisorilor venite de lacredincioşi. Din când în când, în timpulacestei ascultări, se mai întrerupea pentrucâte o rugăciune. Odată, mărturiseştePărintele Casian, când tocmai se retrăsesepentru pravilă, l-a surprins PărinteleGherontie şi, văzându-l că se roagă şi nurăspunde scrisorilor, i-a zis:

- Ce faci aici? Vrei să te mântuieşti?- Păi... da.- Păi... nu te mântuieşti, că mântuirea nu

17




vine aşa! – şi îi spuse în continuare uncuvânt pe care îl mai repeta către

credincioşi:- Mântuirea vine prin oameni şi se urcă

la cer. Căci cei care ne scriu nouă şi cei caresunt în iad şi aşteaptă rugăciunile noastrenu trebuie să se mântuiască? Eşti egoist,

vrei să te mântuieşti numai frăţia ta. Nu, întâi răspunzi la toate scrisorile. Asta epravila ta: răspunsul la scrisori. Dacă airăspuns la scrisori ţi-ai împlinit şi pravila.Căci dacă te mântuieşti numai frăţia ta – ce

folos?...” Această ascultare a împlinit-o mulţi ani,

şi după ce s-a călugărit la MănăstireaSitaru. Şi de-atunci bietul Părintele îşi făcearugăciunile numai când putea să şi le facă.

Stătea pe scaun şi de seara până dimineaţarăspundea la un teanc întreg de scrisori.”

„Domnule Părăuşanu, să nu părăseşti mănăstirea...”

În legătură cu momentul determinant alintrării în monahism, ne povesteştePărintele Nicolae: „Când PărinteleGherontie s-a îmbolnăvit a trebuit să plece

18




de aici de la mănăstire şi să se interneze laspital, iar domnul Părăuşanu se ducea la

spital îngrijindu-se de sfinţia sa. Însă, la unmoment dat, pe când stăteau de vorbă,Părintele Gherontie a scos mâna de subcearşaf, a pus mâna pe mâna lui şi i-a zis: „Domnule Părăuşanu, să nu părăseşti

mănăstirea... te rog... să nu părăseşti mănăstirea...” Avocatul Părăuşanu eracăsătorit şi avea o fiică. Din acel moment n-a mai avut linişte... A mărturisit în cele dinurmă soţiei că, din clipa în care părintele i-

a spus asta, n-a mai avut linişte... şi, până laurmă, a venit aici la mănăstire”.

Ultimul cuvânt al PărinteluiGherontie

Pe când Părintele Gherontie era înpragul morţii, a lăsat un ultim cuvântpentru ucenicul său cel mai apropiat,avocatul Părăuşanu: „Spuneţi-i domnului Părăuşanu să rămână la Sitaru.” Acestcuvânt a schimbat dorinţa avocatului de ase retrage la Mănăstirea Frăsinei.

19




2. Reconstrucţia mănăstirii

Doi bănuţi

Noi, ca fraţi, nu eram întotdeaunaataşaţi trup şi suflet de Mănăstirea Sitaru4

în care trăiam. De aceea, Bătrânul

Gherasim, ştiind acest lucru, ne povesteacâteva lucruri minunate legate de

4 Mănăstirea Sfântul Nicolae – Sitaru este omănăstire din judeţul Ilfov situată la 40 km deBucureşti. A fost ridicată în anul 1625 de Jupân Papa

Greceanu. După 1915 mănăstirea a rămas pustie, dar în anul 1944 se stabilesc aici 24 călugări de laMănăstirea Noul Neamţ (Chiţcani) din Tighina(Basarabia). Cunoscută sub numele de Balamuci,Mănăstirea Sfântul Nicolae devenise între timp schital Mănăstirii Căldăruşani. După ce au fost alungaţicălugării tineri prin Decretul din anul 1959 şirăposând monahii bătrâni, schitul a rămas înparagină.

În 1971 este numit egumen ieromonahul DamianBogdan de la Căldăruşani. Noul egumen, ajutat de Arhim. Gherontie Ghenoiu (duhovnicul CatedraleiPatriarhale din Bucureşti) şi de ucenicul acestuia,avocatul Gheorghe Părăuşanu, au rectitorit schitul,reparând biserica şi ridicând chilii noi.

După 1989 Schitul devine mănăstire de sinestătătoare, cu rânduială de obşte şi vieţuireduhovnicească, iar Părintele Stareţ Damian esteridicat la rangul de arhimandrit. Acesta moare înanul 2001, urmând ca stareţ Ieromonahul NicolaeMarinescu, iar din anul 2005 Ieromonahul SiluanIonaşcu.

20




începuturile reconstrucţiei mănăstirii.Din rânduiala lui Dumnezeu şi a

Sfântului Nicolae, ocrotitorul acestei sfintemănăstiri, Părintele Stareţ Damian a ajunssă-l cunoască pe Părintele Gherontie înanul 1973. Acesta, conştient de marearesponsabilitate a stareţului, s-a hotărât să-

l ajute. Dar, pentru că nu avea nici un ban,fiind călugăr adevărat, într-o seară, după cea făcut obişnuitele rugăciuni la raclaSfântului Dimitrie, a apelat la credincioşi caaceştia să facă donaţii după putere. Prima

înscrisă a fost o bătrânică care a dăruit totce avea: trei lei... Însă slujba a durat destulde mult şi în jurul orelor 23, când lumeapleca acasă, Părintele Gherontie a întrebat-o pe bătrânică dacă are bani de tramvai.

„Nu!” a răspuns ea. Părintele i-a dat un leu înapoi şi întotdeauna Părintele Gherasimsublinia: „Prima donaţie pentru refacereamănăstirii noastre a fost ca în Evanghelie:doi bănuţi daţi de o văduvă săracă.”

21




„Domnule Părăuşanu,dumneavoastră aveţi alt cuvânt de

spus”

Părintele Gherontie se îngrijea derectitorirea Mănăstirii Sitaru, iar PărinteleDamian, ca stareţ, trebuia să obţină

materialele necesare. În acele vremuri deprigoană atee comunistă era greu pentru uncălugăr sau preot să aibă relaţii cu osocietate ostilă clerului. De aceea, PărinteleGherontie i-a dat această ascultare

ucenicului său, avocatul Părăuşanu, de a seocupa de nevoile mănăstirii în loculPărintelui Stareţ. „Domnule Părăuşanu -spunea Părintele Gherontie –dumneavoastră sunteţi civil, aveţi alt

cuvânt de spus, ocupaţi-vă de problemelemănăstirii.” Şi, de atunci, viitorul PărinteGherasim s-a implicat în problemelemănăstirii.

Obişnuiau părinţii la marile sărbători aleNaşterii sau ale Învierii să ne povestească începuturile reclădirii mănăstirii. PărinteleGherasim nu uita niciodată să ne spună –credem că din smerenie ca să-şi ascundălucrul bun ce-l făcuse – cum, trimis de

22




Părintele Gherontie ca un ajutor de nădejdepentru Părintele Stareţ, l-a întrebat: „Cât

mă plătiţi pentru lucrul pe care-l fac eu?” Surprins de întrebare, Părintele Stareţ nu i-a dat nici un răspuns, gândindu-se să-l întrebe pe Părintele Gherontie pentru arezolva doleanţele avocatului. Ducându-se

la Părintele Gherontie, acesta, mâhnit, l-aluat la rost: „Aud că vrei bani... Dar demântuirea ta nu te-ngrijeşti?...” Povestindaceasta, Părintele Gherasim era cuprins deun zâmbet plin de candoare asemenea unui

copil prins în momentul în care face o boacănă.

„A venit Domn' Cărăuşanu...”

Avocatul Părăuşanu ajuta mănăstireaprin obţinerea diferitelor materiale deconstrucţie şi a celor de nevoie pentruhrana muncitorilor. „Pe acele vremuri – nepovesteşte Părintele Casian – nu circulaumaşinile până aproape de mănăstire.Sigurul mijloc de transport era trenul, carete lăsa la o distanţă de 7 km de mănăstire. Avocatul Părăuşanu mergea la PărinteleIlarion, la Mănăstirea Cernica, pentru a lua

23




cele necesare pentru hrana muncitorilor,căci Părintele tot timpul îl primea cu

braţele deschise şi îi dăruia oricât putea lua. Avea un rucsac milităresc şi două genţi cucare căra de la Cernica la Sitaru, iarPărintele Ilarion când îl vedea zicea: „Avenit domn' Cărăuşanu!” S-a jertfit mult

pentru bunăstarea obştească şi nu se dădea în lături de la asemenea activităţi„neintelectuale” ba, dimpotrivă, nu se cruţadeloc. I-am observat, fără să vreau, urmelecurelelor rucsacului care îi lăsaseră

adâncituri pe umăr din pricina greutăţii pecare o căra.

Mai mi-amintesc, de asemenea, că nunumai noi, cei din mănăstire îi purtam undeosebit respect şi admiraţie, dar şi alţii,

căci, de pildă, şeful de post de atunci, defiecare dată când îl vedea coborând din trencu aceste bagaje, scotea îndată maşina şi îladucea până la mănăstire.”

Aducându-şi aminte de începuturilemănăstirii, Părintele ne povestea că până şi vizitarea ei însemna un mare chin. Drumuldintre sat şi mănăstire trecea printr-unpârâiaş şi o porţiune de câmpie care seumpleau de mocirlă adesea până la

24




genunchi, la cea mai mică ploaie, făcând pe vizitatori să-şi piardă de multe ori

încălţămintea. De aici ne dăm seama cât degreu era aducerea materialelor deconstrucţii şi cele necesare la mănăstire. Iarchiliile de chirpici acoperite cu stuf eraupline de şobolani, şoareci şi şerpi. Au fost

cazuri când, după o zi de muncă istovitoare,fraţii găseau în paturile lor câte un şarpeaflat şi el... la odihnă. Mâncarea erapăstrată în coşuri agăţate de tavan pentru anu fi furată de şobolani.

Ca după orice început cu ispite,Părintele îşi aducea aminte de greutăţilede-atunci cu multă bucurie.

Minuni şi ispite

Ne mai zicea Părintele, tot ca să nemărească dragostea faţă de mănăstire, şi oaltă întâmplare. Se săpa un şanţ. Fratelecare săpa a găsit un craniu de om pe care,neglijent, l-a aruncat peste pământul săpat.Între timp a plecat la masă; apoi, spreseară, s-a hotărât să întrerupă lucrul uitândcu totul de acel sfânt craniu. Atunci a auzito voce supărată care îi spuse: „Frate! Mă

25




mai laşi mult aici pe marginea gropii?” Acesta s-a uitat în jurul lui şi s-a speriat

pentru că nu era nimeni. A anunţat pePărintele Stareţ şi acesta, după ce a făcut olitie, a îngropat acel sfânt craniu în cimitir în locul unde erau îngropaţi şi călugării basarabeni.

Apoi ne sublinia modul în care eratrecută mănăstirea în catagrafiile vechi:„mănăstirea sfinţilor din pădure”. Apoiadăuga: „Părinţilor, mănăstirea acunoscut vremuri de înflorire şi de

decădere, după măsura duhovnicească anevoitorilor ei. De nu vom urma vieţuirii celor sfinţi, mănăstirea se va pustii!”

Vrăjmaşul neamului omenesc, văzând că

se reface acest sfânt lăcaş şi-a gătit armelelui de război împotriva Bătrânilor încâtaceştia au avut mult de suferit. Ne povesteaPărintele că, după ce au ridicat stăreţia au început târziu în toamnă construireacorpului de chilii lucrând cu 2 echipe, zi şinoapte. Dar, în primăvară, inspectorul de laculte a vizitat mănăstirea şi s-a speriat văzând parterul corpului de chilii ridicat. Înurma reclamaţiei s-a constatat că nu aveauautorizaţie de construcţie. Şi era mare

26




crimă să construieşti o mănăstire în plinăperioadă ceauşistă, când alte biserici în

Bucureşti erau dărâmate. La ancheta care aurmat, patriarhul de atunci, Iustin, a spusEpiscopului Roman şi consilierilor de la Arhiepiscopie de atunci să găsească cevaprin actele lor căci altminteri bănuia că vor

fi condamnaţi la moarte. Cine va puteaspune cât au suferit Părinţii în cele 7 luni deanchetă care au urmat: ameninţări, arest ladomiciliu, interogatorii foarte dese. Credemcă atunci, în acea mare suferinţă, sufletul

Părintelui s-a curăţit ca aurul în topitoaredevenind vas ales al Duhului Sfânt.Consilierii au găsit o autorizaţie deconstrucţie a stăreţiei, mai veche şiexpirată. Aceasta, prin minunea Sfântului

Nicolae, nu a fost oprită de funcţionarulcare a emis autorizaţia cea nouă. Cu uncuraj nebun, dat numai de disperare,Părinţii au contactat un arhitect care a întocmit un plan riscându-şi şi el viaţa. Nepare rău că nu am reţinut numele acestuia.Credem însă că Bunul Dumnezeu nu i-arămas dator pentru această facere de bine. Actele, astfel încropite, au fost duse laprimăria sectorului 2 pentru cercetare. S-a întrunit o şedinţă pentru a hotărî viitorul

27




mănăstirii. Spunea Părintele Gherasim căşedinţa a durat foarte mult. Aşteptarea lor a

fost îngrozitoare.Cât de mult s-au rugat, cât de mult au

strigat din adâncul sufletului cătreMilostivul Dumnezeu, rămâne o taină.Rezolvarea acestei situaţii Părintele

Gherasim o considera ca reuşita PărinteluiGherontie care, în tot acest timp, a ţinutracla Sfântului Dimitrie în braţe rugându-se. Părintele Gherasim nu-şi aminteanumele secretarului de la primărie care a

ieşit din şedinţă cu dosarul lor în mânăspunându-le: „Părinţilor, mergeţi şiconstruiţi căci de acum nici Ceauşescu nu vă mai opreşte.” Iată că Sfântul IerarhNicolae a făcut o nouă minune: a schimbat

inimile acelor membri de partid care auhotărât continuarea lucrărilor la mănăstire.Cum o fi mulţumit Părintele lui Dumnezeu,nu ştim. Primul drum a fost la PărinteleGherontie care era cu racla SfântuluiDimitrie în mâini spunându-i: „Am biruit!” Această biruinţă a Sfinţilor a adus însufletul Părinţilor un mai mare dor cătreDumnezeu.

O altă minune mare pe care a făcut-o

28




Sfântul Nicolae a fost la alimentarea cuenergie electrică a mănăstirii. Devizul costa

peste 350.000 lei, banii anilor 1980 (unsalariu mediu era de 2.500 lei). Bineînţeles,nu aveau bani. Nu am fost nici unul dinfraţi înţelepţi să întrebăm cât post şirugăciune făceau Părinţii în asemenea

situaţii. La Părintele Gherontie a venitatunci o doamnă care i-a donat un inel pecare îl avea moştenire şi nu ştia valoarealui. Părintele Gherontie a rugat pe cineva să încerce să-l vândă. I-a spus că nu ştie cât

valorează dar nădăjduia să primească osumă mică măcar pentru frumuseţeainelului. Acel creştin, mergând la bijutier, afăcut o glumă spunându-i ca are un inel de valoare pe care vrea să-l vândă... La o

sumară examinare bijutierul spune:- Vă ofer 5.000 lei.Creştinul, crezând că glumeşte şi

bijutierul, îi răspunde:- Numai atât?Bijutierul continuă oferta spunând:- 10.000 lei.Creştinul tace nedumerit.- 20.000... 30.000... 40.000... 50.000!Creştinul, înmărmurit, văzând ce se

întâmplă, la un moment dat îl aude pe

29




bijutier spunând:- Domnule... nu-ţi pot oferi mai mult de

150.000 lei!...Întâmplarea l-a surprins cu totul şi pe

Părintele Gherontie de purtarea de grijă aBunului Dumnezeu.

După aceea Părintele Gherasim a vizitat

Mănăstirea Cernica unde Părintele Ilarion Argatu şi Părintele Pantelimon obişnuiausă îi ajute cu bani din pomelnicele primitede la credincioşi. Povestind PărinteluiIlarion minunea cu inelul acesta a rămas pe

gânduri... după care l-a întrebat: „Şi acumce veţi face?” „Aşteptăm o nouă minune!” arăspuns Părintele Gherasim ridicând dinumeri aşa cum obişnuia să o facă atuncicând spunea lucruri foarte importante.

Surprins de răspuns, Părintele Ilarion, careavea 200.000 lei strânşi pentru reparaţiaunei biserici din Moldova, i-a dat pe locPărintelui Gherasim şi aşa, cu două minuni,s-a adus curent electric în MănăstireaSitaru.

3) După revoluţie a lucrat la picturaexterioară a bisericii pictorul DanIvanovici, un apropiat al Părinţilor. Acestaa descoperit nişte fisuri în pereţii şi în

30




stâlpii ce susţineau pridvorul. Fisurileputeau duce într-un timp scurt la

dărâmarea locaşului pentru că pe stâlpipresa o greutate foarte mare datorităcenturii (adăugate pentru consolidareaclădirii) şi a cupolei din beton masiv. Sumatotală a lucrării se ridica la 50 milioane lei

(banii anilor 1993), acest lucru aducându-lePărinţilor mari frământări datorate lipseitotale a fondurilor. Toate intervenţiile lor ladiferiţi sponsori au rămas fără rezultat.Considerăm că rugăciunea Părintelui a

rezolvat această situaţie dificilă. Şi iatăcum:

Într-o zi de miercuri, în timp ce părinţiierau plecaţi, au venit la mănăstire doifuncţionari de la firma Baduc cu un

contract de sponsorizare cu o sumă foartemică. Neavând cine să ştampilezecontractul, au fost nevoiţi să aştepte câtevaore întoarcerea Părinţilor. Unul dintre fraţile-a explicat celor doi funcţionari situaţiagravă a mănăstirii, lipsa totală a fondurilorşi disperarea cu care Părinţii căutau osoluţie. Fratele face o gafă ducându-i lamasă pe cei doi. Era mâncare de post fărăulei. Ca o glumă, bucătar era atunci un frate începător care, neavând experienţă, a făcut

31




o mâncare fără nici un gust. Imagineadespre mănăstire a celor doi a fost cât se

poate de proastă. Mai mult, Părinţii nu s-aureîntors în timp util, iar funcţionarii auplecat, urmând ca a doua zi să se semnezecontractul la sediul firmei. Conştient degreşeala pe care a făcut-o, fratele s-a dus la

Părintele Gherasim să-i ceară iertare, dar afost întrerupt: „Datorită frăţiei voastre cei de la firma Baduc ne-au sponsorizat cutoată suma necesară schimbării stâlpilor.” În modul acestal voia, din smerenie, să-şi

ascundă rugăciunea.

Părintele Gherasim a trimis într-o iarnădoi fraţi cu o maşină de lemne la ocredincioasă din Bucureşti spunându-le că

este un mare ctitor al mănăstirii. Fraţiidescoperă că acea credincioasă locuia încamera paznicului la intrarea într-o vilămare în condiţii foarte precare. Pe cei doifraţi i-a surprins credinţa femeii şi dorinţaei de afla ce s-a mai făcut la SfântaMănăstire. Au aflat că era dintre fiiceleduhovniceşti ale Părintelui Gherontie. La întoarcerea în mănăstire cei doi fraţi auaflat de la Părintele Gherasim foartesuccint ce era cu acea credincioasă: „Cerşea

32




zilnic datorită sărăciei în care trăia, iarseara îşi oprea puţini bănuţi pentru hrană

şi restul îi dona Părintelui Gherontie pentru reconstrucţia mănăstirii.” Aceastămilostenie a cerşetoarei era îndoită pentrucă pe mulţi credincioşi din Bucureşti îifăcea astfel donatori la Mănăstirea Sitaru.

La începuturile reconstrucţieimănăstirii, au avut nevoie de un camionpentru transportul de materiale.Camionagiul i-a spus întâi că le cere 1.500

lei. Ajungând la câteva sute de metri depoarta mănăstirii, şoferul îi spune: „Dacănu-mi daţi 3.000 de lei, mă întorc dindrum.” Supărat pentru că era o sumă foartemare şi pentru neseriozitatea lui, domnul

Părăuşanu s-a luat la ceartă cu şoferul.Până la urmă, neavând încotro, i-a dat banii. Povestind păţania PărinteluiGherontie, se aştepta ca acesta să-l certe, însă duhovnicescul Părinte îi spuse împăciuitor: „Şi-a adus aminte şoferul căavea nevoie de suma asta.”

Părintele Gherasim refuza întotdeaunasă cumpere materiale de construcţii ce eraufurate în acea vreme de la stat, deşi erau

33




oferite de multe ori la preţuri derizorii.Chipul i se întrista şi spunea foarte

hotărât : „nu cumpărăm lucruri furate!”

Spunea fratele Ştefan (şoferul care i-a întovărăşit câţiva ani pe Părinţi încălătoriile lor cu un ARO care nu oferea nici

un fel de comoditate) că Părinţii, oricât ar fifost de cald sau frig şi oricât le-ar fi fost defoame, nu-şi cumpărau nimic de mâncaresau de băut spunând, la insistenţeleşoferului, că vor mânca cu obştea acasă.

Acesta, de multe ori, îi suspecta dezgârcenie. Câteodată vreunul din creştinii vizitaţi îi invita la masă. Ca să nu-i supere,mânca puţin doar Părintele Stareţ.

„Avea o memorie colosală”

„Avea o memorie colosală. Când eramirean, ne-a mărturisit că niciodată nu-şinota numere de telefon, adrese sau locuride întâlnire. Totdeauna le avea în memorie.Iar în mănăstire fiind, în ciuda vârstei înaintate, avea aceeaşi memorie de invidiatcăci de fiecare dată când aveam de mers laanumite familii în Bucureşti, ne conducea

34




exact la acel bloc, la acea scară, la acelapartament, fără să greşească vreodată. A

spus clar: „Cât am lucrat în viaţa mea euniciodată nu mi-am notat numere detelefon, adrese sau date când trebuia sămerg în vreun tribunal... eu ştiam cătrebuie să mă duc la tribunalul cutare la

data cutare...” Mi-amintesc... mă şi minunam... când

mergeam cu Sfinţia sa, se ducea drept lauşa care trebuia. Mai faci confuzii întreetaje, scări, apartamente...”

Părintele Casian

„Domn’ Părăuşanu..., iartă-mă

dom’le”

„Pe când era încă frate a fost oneînţelegere între el şi Părintele Stareţ şi,supărându-se, i-a zis: „Prea Cuvioase, dacănu se poate să rămân... ne despărţim. Sfinţia voastră rămâneţi, sunteţi stareţ...vă vedeţi de treabă cum ştiţi... eusunt ce sunt... Plec.” Oful lui era spreFrăsinei. Părintele Gherontie, duhovnicullui, trăise în Frăsinei, şi el tot trăgea spre

35




Frăsinei... Părintele Stareţ s-a dus la chilie,a meditat asupra celor întâmplate şi, după

o vreme, vine şi ciocăne la uşă, iar după ce ise deschide zice: „Domn' Părăuşanu...,iartă-mă dom’le!” şi cade în genunchi... „Când am văzut că a căzut stareţul îngenunchi înaintea mea...atât de mult m-a

pătruns acest lucru că am zis: Gata, numai plec!” Şi-a cerut apoi smerit iertare şin-a mai plecat.”

Părintele Casian

3. Portretul Monahului Gherasim

La venerabila vârstă de 69 de ani,

avocatul Părăuşanu a intrat ca frate înMănăstirea Sitaru. La vârsta la care uniisunt covârşiţi de neputinţele bătrâneţii saudeznădăjduiţi la gândul apropiatei morţi, viitorul părinte Gherasim era în plinăputere, foarte râvnitor şi, mai ales, foartesmerit. Despre întâlnirea cu avocatulPărăuşanu ca frate în obştea de la Sitaru, nepovesteşte monahul Partenie, acum în vârstă de 92 de ani: „L-am cunoscut aici, laMănăstirea Sitaru, în anul 1984. Eu

36




venisem pentru parastasul de 6 luni alsoţiei mele... peste un an, la Praznicul

Bunei-Vestiri din '85, ne-am călugărit împreună cu Părintele Casian şi cuPărintele Serafim (acum în Sfântul Munte)”

„Şi-a făcut ca scop de viaţă de când a

venit aici să-L slujească pe Dumnezeu şiaceastă mănăstire.”

Părintele Nicolae

Înfăţişare

„Nu purta decât arareori fes, iar cucamilafca l-am văzut doar în Postul Mare.Nu acorda aproape deloc importanţă felului

în care arăta, nu se pieptăna decât foarterar, iar îmbrăcămintea era foarte modestă.Cu toate acestea era întotdeauna curat înexterior, ca o răsfrângere a curăţieilăuntrice. Ne mai amintea, când şi când,acel minunat cuvânt din Pateric: „Hainacălugărului trebuie să fie în aşa fel încât dacă ar uita-o afară nimeni trecând peacolo să nu dorească a o lua.”

Părintele Ieronim

37




Avea o mare prestanţă, deşi mărunt lachip. Privirea era pătrunzătoare şi prinprezenţa sa impresiona pe toţi. Nemărturiseşte Părintele Casian că o doamnăcare venise pentru prima dată la

Mănăstirea Sitaru, din toată mulţimea decălugări care erau în faţa bisericii, caretocmai ieşiseră de la slujbă, a rămasimpresionată de Bătrânul Gherasim: „Eracea mai marcantă figură!” deşi nu se

îngrijea deloc de înfăţişarea Sfinţiei sale.

Părintele zâmbea foarte rar, dar când ofăcea era ceva minunat: chipul îi strălucea

şi era o plăcere să-l priveşti.

Nedespărţit de Părintele Stareţ

Damian

Părintele Gherasim era un ucenicdesăvârşit al Părintelui Damian deşi multmai cultivat, mai ascet şi mai rugător. Deobicei îngăduitor şi blând cu împreunănevoitorii părinţi şi fraţi, PărinteleGherasim era necruţător în privinţa

38




oricărei cârtiri sau bârfe la adresaPărintelui Damian. Îi spunea odată

Părintelui Casian care socotea că ar trebuisă nu-l mai implice aşa mult pe PărinteleDamian în relaţiile cu sponsorii: „Părintele Stareţ... ca pe sfintele moaşte! Sfinţia saare harul, noi suntem aşa... doar pe lângă

el... Harul e la el”. Avea o mare admiraţie faţă de Părintele

Stareţ, mereu spunea: „E fecior, e călugărde o viaţă...” Avea mare respect pentru ceicare au intrat de tineri în mănăstire,

smerindu-se faţă de aceştia.

Aceleaşi lucruri le mărturiseşte şi un altfrate:

„Spunea Părintele Gherasim că, odată, la

începutul mănăstirii, a fost uimit aflând căPărintele Stareţ avea o singură pereche depantaloni şi că, de atunci, şi Sfinţia sa i-aurmat exemplul neagoniselii. Mereu îldădea ca exemplu pe Părintele Stareţ, dacăte plângeai de ceva lui te trimitea laspovedanie la Părintele Stareţ, nu admiteacârtire sau neascultare împotriva acestuia,Sfinţiei sale îi dădea totdeauna întâietate.”

39




Imaginea Părintelui Gherasim în ochiiPărintelui Stareţ era aşa de bună încât

acesta se ruga ca Părintele să nu moară înaintea lui. Spun fraţii că atunci cândPărintele Gherasim hotăra ceva pentrumănăstire, niciodată Părintele Stareţ nufăcea împotrivă, chiar daca nu-i convenea

lucrul respectiv.Zicea Părintele Damian: „Aici (în

mănăstire) eu sunt stareţ, dar când ieşimpe poartă, Părintele Gherasim e stareţ, numai sunt eu...”

„Când mergea în oraş pentru diferitetreburi şi mai poposea pe la unele familiicunoscute care ajutaseră mănăstirea, le

aducea câte ceva, fie lapte, fie brânză, fie vin. Niciodată nu se punea pe sine înainte,ci întotdeauna spunea: „De la Părintele Stareţ” sau „v-a trimis Părintele Stareţ acestea”. Îl iubea şi îl cinstea mult pePărintele Stareţ.”

Părintele Ieronim

Avea mare respect pentru Părintele

40




Gherontie despre care vorbea entuziasmatşi, de asemenea, nimeni nu l-a văzut

certându-se, nerespectându-l sau întorcând vorba vreodată Părintelui Stareţ.Întotdeauna când era căutat făcea cumputea şi îl lăsa pe Părintele Stareţ cumusafirii. În toate situaţiile îi dădea

întâietate Părintelui Stareţ.

„Duminica, ţin minte că avea o deosebită bucurie să citească Sfinţia sa Acatistul

Mântuitorului cu mantia, după rânduialacălugărească. În timpul slujbei stătea îndreptul stranei şi făcea deseori închinăciuni, asculta cu atenţie şi evlaviecântarea stranei şi căuta să fie întotdeauna

un exemplu pentru ceilalţi în atitudineacălugărească sub orice aspect. Nu am înţeles cum putea să împace smerenia safirească cu conştiinţa că este sau trebuie săfie un exemplu. Această atitudine de modelduhovnicesc se află în legătură cu faptul căpe noi toţi, fără excepţie, la îmbrăcarea cafrate, rasofor sau la tunderea în monahism,ne lua sub mantie acelaşi naş: PărinteleGherasim.

Atunci mă gândeam că, poate, Părintele

41




Gherontie sau Părintele Damian i-au încredinţat această ascultare de a fi naş.”

Părintele Pavel

Când considera că poate folosi pe cineva

printr-un sfat îi făcea o plăcere deosebită săspună: „Prea Sfinţitul Roman spuneaaşa:...” şi dădea sfatul potrivit. Nu vom ştiniciodată dacă erau într-adevăr sfaturilePrea Sfinţitului sau proceda ca la Pateric,

sfaturile proprii le oferea ca fiind vorbelealtora.

Marea ascultare a Bătrânilor ieşea înevidenţă ori de câte ori erau puşi în faţaunei situaţii importante pentru mănăstire

căci îl auzeam spunând : „Am fost cu Părintele Stareţ la Prea Sfinţitul Roman şi ne-a spus să facem aşa:...” Întotdeaunarespectau cuvântul Prea Sfinţitului. Nuascundea niciodată faptul ca Prea Sfinţitul îi şi certa. Suntem convinşi însă că şi PreaSfinţitul îi iubea şi îi respecta mult pentrucă îi vizita des, la rândul lui.

Mare frământare a produs Bătrânuluiretragerea Patriarhului Teoctist în ianuarie1990. Şi-a dorit ca acesta să se retragă la

42




Sitaru în acele vremuri tulburi. La una din vizitele Prea Fericitului, Bătrânul Gherasim

i-a făcut metanie până la pământ, arătânddeplina ascultare faţă de ierarhul locului.

Gânduri de pustnicie

„Părintele Gherasim dorea multretragerea în pustie. Când a venit aici, aveadeja cumpărat un felinar şi-mi propuneamie să facem un bordei şi să ne retragem la

pustie. Era hotărât. A mers la EpiscopulRoman să-i dea binecuvântare, dar nu i-adat. Apoi îmi tot spunea mie: „...nu vrei laviaţă pustnicească, părinte, nu vrei...” Episcopul Roman îi spusese că e mult mai

multă nevoie de Sfinţia sa în mănăstire şi căar fi mai bine să nu se retragă.”

Părintele Casian

„...în această mare dezordine, pentru mine există o ordine.”

Mărturiseşte Părintele Ieronim: „Aveape masă un maldăr de hârtii şi-mi spunea:

43




„Dacă sfinţia voastră îmi luaţi una de aici şi mi-o mutaţi dincoace, mă împrăştii.

Puteţi veni la mine în chilie să faceţi curat,să măturaţi, dar, vă rog, să nu vă atingeţi de masă.” Într-adevăr, pe masă avea detoate: de la pachete aduse de credincioşipentru obşte, la tot felul de hârtii pe care îşi

marca diferitele activităţi ce trebuiau îndeplinite. Îmi spunea serios: „Să ştii că înaceastă mare dezordine, pentru mineexistă o ordine”. Odată, Părintele Ambrozie, Dumnezeu să-l odihnească, pe

când Părintele Gherasim era la spital, s-adus să-i facă ordine în chilie, trimis fiind dePărintele Stareţ. Când a venit PărinteleGherasim de la spital şi a deschis uşa săintre în chilie, văzând „ordinea” ce i se

făcuse, a zis : „Prea Cuvioase, eu nu stauaici... ce mi-aţi făcut?... Mi-aţi făcut dezordine. Ce mi-aţi făcut pe biroul acesta,eu nu mai înţeleg nimic, trebuie să stauacum o săptămână să le aşez din nou petoate.”

„Spunea în glumă Părintele Gherasimatunci când însuşi Sfinţia sa se încurca înacea dezordine: „Ei, Părinte! Nimic nu se

44




pierde, nimic nu se câştigă, totul serătăceşte.””

Părintele Athanasie

4. Virtuţi duhovniceşti ale Părintelui

Smerenie

„L-am auzit odată, înainte să se împărtăşească, atunci când preotul zice

„...cei păcătoşi, dintre care cel dintâi sunteu...” zicând „eu” mai tare puţin, probabilfără să-şi dea seama... a fost mare, dar numi-am dat seama..., pe vremea aceea nuştiam pe cine am lângă mine...”

Părintele Fanurie

Mărturiseşte Părintele Nicolae, cel ce i-afost ultimul duhovnic, că după ce spovedearămânea aşa măsurându-se pe sine şi zicea: „O, Prea Cuvioase! Ce păcătos sunt şi câteam făcut!”

Părintele Nicolae

45




Când vorbea despre smerita cugetare

zicea: „Dacă însuşi Sfântul Apostol Pavel spune că e cel dintâi dintre păcătoşi, iarnoi nu putem fi decât cel puţin cât el,înseamnă că fiecare este cel mai mare păcătos pentru sine.” În acest sens

interpreta şi ceea ce scrie Sfântul Siluan Athonitul pe care îl iubea nespus: „Ţine-ţimintea ta în iad şi nu deznădăjdui!”

Ne povestea Părintele Stareţ că şi-a doritca să-l hirotonească ieromonah pe PărinteleGherasim. I-a făcut actele în secret şi aobţinut aprobarea. Mergând la Arhiepiscopie cu ceva treburi, unul dintre

consilieri l-a felicitat pentru hirotonie.Spunea părinte Stareţ că a fost singura datăcând Părintele nu a făcut ascultaremanifestându-se cu o furie pe care n-a mai văzut-o niciodată, ameninţându-l că vapleca din mănăstirea Sitaru. Neavând deales, Părintele Stareţ a trebuit să renunţe laidee şi spunea râzând că dacă ar vrea să-ldea pe părintele Gherasim afară i-arpropune hirotonia sa din nou.

46




De multe ori i-au făcut dosar dehirotonie întru preot şi, când auzea, se

necăjea: „Dacă faceţi asta, eu plec...” N-aureuşit să-l înduplece niciodată.

Părintele Casian

„Mi-amintesc că, odată, după ce a

terminat de citit cel rânduit să citească lamasă şi s-a terminat şi masa, a luat carteadin care se citea şi a recitit un pasaj, pentrua-l înţelege mai adânc. Apoi ne-a spus: „Vedeţi, smerenia nu se cunoaşte pe sine!”

- a accentuat asta pentru toţi.”

Părintele Fanurie

Tăcere

Scump la vorbă, Părintele nu a fost auzitniciodată vorbind de rău, clevetind sau judecând pe cineva.

„Era un om foarte rezervat, nu-i plăceasă se întindă la vorbă, să se laude. Când aajuns el la mine să se spovedească, mi-aspus:

- Prea Cuvioase, mie nu prea-mi plac

47




ăştia care vorbesc mult... şi Sfinţia ta...- Părinte Gherasim, aveţi dreptate, zic,

dar eu am fost preot de mir timp de 40 deani şi a trebuit să vorbesc cu oamenii...

Părintele Nicolae

Post

Nu l-am văzut pe Părintele mâncândpeşte vreodată. Spunea că face această

înfrânare pentru vremea când era în lumeşi mânca din toate bunătăţile.

Părintele Gherasim era un marepostitor: lunea, miercurea şi vinerea nu

mânca niciodată. Pe oriunde mergeam –căci se întâmpla să mai mergem prinBucureşti cu Părintele Stareţ pentru diferitetrebuinţe – el, dacă era post, nu mânca.Când eram invitaţi la masă, făcea un semndiscret Părintelui Stareţ, amintindu-i căeste una din zilele de post, iar PărinteleStareţ zicea îndată: „Îngăduiţi-l pePărintele Gherasim, Sfinţia sa numănâncă.”

48




Părintele Ieronim

„A postit odată 6 zile pentru SfântulNicolae (hramul Mănăstirii) şi mi-a spus: Am postit 6 zile!...” (uimit că a putut). Altădată a venit la mine mâhnit întrebându-mă:

„Părinte Cosma, anafura este prea dulce. Sfinţia voastră aţi pus cumva zahăr în prescuri?” Bineînţeles că nu pusesem, căciacest lucru nu este îngăduit, dar Părintelepostise trei zile desăvârşit (nemâncând şi

nebând deloc) şi, de aceea, i se părea sfântaanafură aşa dulce.”

Părintele Cosma

„Părintele Gherasim zicea că dupăSfântul Vasile cel Mare există beţie chiar şide apă, până şi apa trebuie băută cumăsură.”

Părintele Pavel

Unii din cei care posteau ca să se împărtăşească (în perioada dintre posturi)

49




se mai certau cu bucătarul deoarece acestanu le făcuse mâncare fără ulei. Părintele

spunea cu tărie: „Nu este obligat bucătarul să facă mâncare specială pentru cei carese împărtăşesc. Fiecare posteşte cu ce segăseşte.”

„Acum în ultimele luni parcă nici nu maiştia să mai mănânce, de atâta post câtţinea... lua lingura sau furculiţa şi nu ştia săo mai ducă la gură, parcă era un copil

începător căruia trebuie să-i iei mâna să i-oduci la gură... se dezobişnuise de mâncare...că ne şi spunea: „Eu mai bine mă simt când nu mănânc decât când mănânc””...

Părintele Casian

Nevoinţă

„În douăzeci de ani, cât a fost aicicălugăr, niciodată nu şi-a făcut focul închilie.”

Părintele Ieronim

50




„Era foarte nevoitor şi deosebit de atent

la slujbă. Nu l-am văzut şezând, ci stăteamereu în picioare, deşi era foarte înaintat în vârstă; era o mustrare pentru mine care,deşi mult mai tânăr, mă aşezam în strană.”

Părintele Fanurie

În nevoinţă sa, Părintele făcea şi multemetanii; în Sfântul Altar, atunci când intra,

cea mai mare parte a timpului cât stăteaacolo o petrecea făcând metanii. Nu intraniciodată fără vreo pricină importantă.

La Canonul cel Mare al Sfântului AndreiCriteanul, făcea câte o metanie la fiecare

tropar. Odată, pe când eram slăbit cutrupul - doar ce ieşisem din spital - şi nuputeam să fac metanii sau închinăciuni,stând în spate lângă Bătrânul Gherasim m-a ispitit vrăjmaşul să număr câte metaniiface. Îmi zicea gândul: „Hai să văd câte face în total la tot Canonul?” Şi i le-am numărat:a făcut vreo 340... şi asta nemâncând nimicde duminică până miercuri... (avea atuncipeste 80 de ani!) Că aşa avea rânduialăSfinţia sa să nu mănânce de duminică până

51




miercuri în prima săptămână din Post.Miercuri mânca ce se dădea la masă,

mâncare uscată – cum se dă în primasăptămână a Postului Mare.”

Părintele Ieronim

Părintele Hristofor (55 de ani) mi-aspus: „Odată, văzându-l pe PărinteleGherasim (avea 83 de ani) că făcea metaniişi mi-am zis: „Cum moşu' ăsta face atâtea şi

eu nu?!” Şi m-am apucat să fac şi eu fără sămă vadă. Şi făceam şi eu câte una după el:el una..., eu una..., el una..., eu una... Pânăla urmă eu n-am mai putut, dar PărinteleGherasim făcea înainte parcă fără să

obosească deloc.”

Avva Gherasim ţinea foarte mult caobştea să aibă o disciplină militară şi unprogram pe care să-l îndeplinească întocmai, convins ca acestea eraufolositoare mântuirii. Când era ceva maigreu de lucru nu ne impunea să o facem.Dar pentru că noi, cei din obşte, nu neofeream niciodată, ne povestea foarte

52




necăjit un episod din viaţa Sfinţiei sale: „Părinţilor! Am făcut armata având

superiori nemţi; şi dacă atunci când cereau voluntari pentru a îndeplini unordin nu ne ofeream toţi imediat, făceammultă instrucţie. Noi, călugări fiind, pentru Dumnezeu ar trebui să fim mai

râvnitori decât voluntarii din armată şi săne oferim imediat!”

Părintele Stareţ, ştiind neputinţelefraţilor, de multe ori nu nominaliza pe celcare trebuia să facă o ascultare mai grea. Şi

spunea: „Cineva să facă aceasta...”.Întotdeauna Bătrânul răspundea: „Nuexistă cineva în mănăstirea aceasta. Numiţi, Prea Cuvioase!” În acest fel nudădea posibilitatea cuiva să se protejeze de

ascultările mai grele.

Evlavie

„Părintele Gherasim niciodată nu purtafes; rar când îl vedeai pe el cu fes pe cap, fie vară, fie iarnă... Odată am îndrăznit şi l-am întrebat:

- Părinte, Sfinţia voastră de ce nu preapurtaţi fes?

53




Iar Părintele mi-a zis:- Mă rog mult la Maica Domnului şi nu

pot să mă rog cu capul acoperit.”

Părintele Ieronim

„De obicei de la Crez până după AxionPărintele stătea în genunchi. Iar înperioada când nu se stă în genunchi – de laPaşti la Cincizecime – măcar că nu stătea îngenunchi, dar stătea în picioare uşor

aplecat în faţă, adâncit în trăirea slujbei. Decele mai multe ori când îşi ridica capul îi vedeai ochii umeziţi de lacrimi...”

Părintele Ieronim

„La biserică atunci când eu eram lastrană şi Sfinţia sa venea lângă noi îlobservam cât de atent era la ceea ce se citeasau se cânta la strană. Din când în cândfăcea închinăciuni sau metanii. De anumitecuvinte părea mai pătruns şi atunci se închina, iar când se pomenea de MaicaDomnului făcea 3 închinăciuni.”

54




Părintele Fanurie

„Paraclisul mănăstirii se afla la etaj, iarpereţii scării ce ducea în el erau pictaţi cusfinţi. Părintele se închina şi săruta icoanafiecărui sfânt din rândul de jos de pe pereţii

scării şi din paraclis. Aşa moştenise de laPărintele Gherontie.”

Părintele Fanurie

„Pe când era mirean şi ucenic alPărintelui Gherontie se spovedea des. Decâte ori se despărţea de Părintele sespovedea... se spovedea şi de 2-3 ori pe zi

(!). Uneori, cum simţea că i-au venitgânduri sau altceva, mergea să sespovedească ... tot aşa făcea şi monah fiindaici la mănăstire: se spovedea seara şidimineaţa se spovedea iar înainte să se împărtăşească.”

Părintele Ieronim

„Părintele Gherasim... nu era praznic sănu se împărtăşească... se împărtăşea des,

55




uneori la două săptămâni şi întotdeauna îlprimea pe Hristos cu ochii inundaţi de

lacrimi... Ţinea 3 zile post desăvârşit şi aşase apropia, cu dragoste, de împărtăşanie.Ne îndemna şi pe noi adesea laCuminecare.”

Părintele Ieronim

Rugăciune

„Când plecam la drum în maşină(mănăstirea mult timp nu a avut maşină,Părinţii preferau mai bine să plătească pecineva să îi ducă decât să aibă maşină;doreau ca nu cumva prin aceasta să

smintească oamenii) nu se discuta, nu se vorbea în deşert. Rostea rugăciunea decălătorie, pomenea sfinţii din ziuarespectivă şi, după aceea, se retrăgea încolţul lui – că avea locul lui în ARO – şi :... „Doamne Iisuse Hristoase..., Doamne Iisuse...””

Părintele Ieronim

56




„Era un iubitor al rugăciunii, dar şi alascultării. Cum n-avea de lucru se retrăgea

imediat în chilia lui şi se ruga îngenunchi...”

Părintele Partenie

„Iubea mult rugăciunea. Mereu ne învăţa şi pe noi, dar şi pe mireni: „De eşti lagrădină, de eşti la câmp, roagă-te.”

Părintele Fanurie

„M-a surprins faptul că nu l-am văzutniciodată rostind rugăciunea cu metaniile

(după cum se obişnuieşte), ci o trăia foartefiresc. Era viaţa lui...”

Părintele Ieronim

„Dacă stăteai lângă Sfinţia sa, simţeairugăciunea.”

Părintele Casian

57




„Părintele Gherasim era un om alrugăciunii... tot timpul când vroiai să

vorbeşti cu Sfinţia sa, simţeai acel duh alomului care se roagă: era paşnic, calculat,răspundea exact şi clar şi nu vorbeaniciodată mai mult decât trebuia.”

Părintele Ieronim

Spunea un frate ca a fost silit de câtevaori să se ducă la ore târzii la Părintele: „L-

am găsit întotdeauna treaz, stând înpicioare cu mâinile la piept, şi văditnemulţumit de faptul că fusese întrerupt.Cine ştie de la ce stare de pace, de linişte şicomuniune cu Dumnezeu îl distrăgeam.

Dar aceasta n-am înţeles-o decât târziu.”

Bătrânul ne îndemna întotdeauna sămergem cu osârdie la slujbele din bisericăspunând: „Părinţilor, nu va luaţi dupămine. Întârzii pentru ca am un teanc marede scrisori la care trebuie să răspund.” Mai spunea: „Nu e primită pravila la chiliecând e slujbă în biserică căci pravila lachilie este ca flacăra de la o lumânăricămică, iar slujba la biserică este ca flacăra

58




de la un mănunchi de lumânări ce nu sesting uşor în bătaia vântului.”

„Părintele Gherasim vroia să stea singurcu Dumnezeu... Când mai rămâneam înoraş, din pricina treburilor pe care nureuşeam să le finalizăm, dormeam la o

familie de creştini. Prima grijă pe care oavea, era să mă liniştească pe mine(Părintele Casian era şoferul): „Părintele eobosit, el trebuie să doarmă, că dacăsfinţia sa nu se odihneşte şi mâine

adoarme... dormim cu toţii”. Eu eramrânduit să dorm într-un pat separat. Pestenoapte mă mai trezeam din când în când...Îl vedeam cu mâinile în sus, la rugăciune. Aşa îl vedeam, stătea cu mâinile în sus,

toată noaptea. Mi-am zis odată: „Hai să vădşi eu cât poate să stea aşa?...” Dar mă furaiar somnul... Şi când mă mai trezeam totaşa îl vedeam... Toată noaptea se ruga.”

Părintele Casian

Părintele Casian ne mărturiseşte:„...şirugăciunea Sfinţiei sale era: „DoamneIisuse...” Sigur a avut-o, n-a fost momentsă-i stau alături şi să nu-l văd mişcând din buze şi cugetând la rugăciune... De aceea se

59




şi retrăgea, căci îi plăcea să stea mai multretras.

Pe toţi îi îndemna să rostească dupăputerea lor această rugăciune. Nu era opredică sau cuvânt de învăţătură să nuspună de „Doamne Iisuse...”

Părintele avea rugăciunea unită cu

respiraţia... Vedeţi, e starea asta a omului...La Sfinţia sa doar ce puteai să furi pe

margine, că niciodată nu prindeai nimicdirect. Eu mă duceam la chilia sa şi demulte ori dacă vedeam că nu răspunde,

spuneam o dată şi dădeam buzna...Niciodată nu-l găseam în altă poziţie, decât în genunchi în faţa sfintelor icoane... seruga.

- De ce-aţi venit?... De ce nu bateţi la

uşă? mă întreba.- Am bătut, dar n-aţi auzit... – îirăspundeam; apoi se ştergea la ochi şi măasculta pentru problema cu care venisem.

Părintele Gherasim iubea multrugăciunea: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!”. Încă de când era mirean, sub îndrumarea duhovnicului său, PărinteleGherontie, o rostea cu sârguinţă. Nepovestea odată pilduitor: „Când eram în

60




serviciu... aveam un şef rău de tot, ateu, şi toţi se fereau să ia contact cu el şi mă

trimiteau pe mine: „duceţi-vă, vă rog,dumneavoastră să rezolvaţi problemele.” De câte ori mă duceam nepregătit (adicănu rosteam înainte rugăciunea) şi nugăseam pe nimeni la uşă (în timp ce

aştepta mai zicea în minte rugăciunea), mălua şi mă certa şi mă făcea în fel şi chip... Dar când găseam pe câte cineva la uşă şi aveam timp să zic „Doamne Iisuse...”, când deschideam uşa şi intram la şef, acela mă

primea cu căldură şi cu o nefireascădeschidere.” Iată cum lucra rugăciuneacreând armonie între doi oameni foartediferiţi, unul dintre ei fiind necredincios.”

Părintele Casian

„Când am întrat în mănăstire, ţin mintecă cel mai râvnitor în a îndemna şi a rostirugăciunea lui Iisus era PărinteleGherasim. Acest bătrânel cu capul dezvelit,cu părul albit şi parcă prea aspru şi seriosdeşi mic de statură şi foarte slab, respira într-un fel aparte rugăciunea. Vorbirea îiera chiar tăioasă, grăbindu-se parcă să nu

61




lase loc prieteşugului şi vorbei fără rost.Pentru aceasta nici noi nu îndrăzneam să-l

întrebăm ceva fie chiar duhovnicesc (căcinici la astfel de discuţii nu lungea vorba, cite trimitea la scrierile Sfinţilor Părinţi).Noi, începătorii, ne ruşinam să vorbimchiar între noi cuvânt deşert când îl vedeam

prin preajmă. Gluma, râsul erau socotite deel păcate, iar noi, tinerii începători, nureuşeam lesne să le lepădăm.

Tot spunându-ne de rugăciunea minţii,m-am apucat cu râvnă s-o rostesc în minte

în timpul ascultărilor şi... ce să vezi? Dupăcâteva minute uitam cu totul de ea şi ore înşir mintea-mi zburda în gânduri deşarte.Deznădăjduit de aceasta i-am spusPărintelui că, pasămite, din nou am pierdut

rugăciunea minţii.... Părintele, cu faţaaspră, îmi zicea s-o încep din nou şi eu încercam din nou... din nou o pierdeam... şinu spoream deloc. Pentru mine acestcălugăr era un ideal şi un misterdeopotrivă: cum putea să ţină rugăciuneaminţii continuu – căci eram convins că oavea – şi să n-o piardă ca şi mine?... Eramconvins că o spunea mereu nu pentru că l-aş fi auzit rostind-o cu vocea. Nu-mi potexplica: era un fel firesc al Sfinţiei sale de a

62




fi. Când mergea o făcea cu calm, ritmic,preocupat de rugăciunea din minte... căci

nu era deloc absent sau distrat. În oricelucru pe care-l săvârşea făcea loc prezenţeilui Dumnezeu.

În puţinele discuţii pe care le-am avut cuSfinţia sa, uneori uita să taie vorba şi să se

întoarcă la tăcere şi puteai să-l vezi atuncizâmbind şi cuprinzându-te cu dragoste şi veselie. Dar mai apoi îşi amintea şi se întorcea la rugăciune continuând-o.”

Părintele Pavel

„M-am dus odată să îi cer bani pentru căurma a doua zi să merg la dentist. M-am

dus seara. Noi, de obicei, ne uitam să vedem dacă e lumina aprinsă şi aşa îndrăzneam să mergem, altfel nu maimergeam. Şi am mers, am bătut la uşă şimi-a răspuns: Da!”. Eu am intrat şi l-amgăsit în genunchi lângă pat. Se ruga. M-a întrebat ce doresc, i-am spus, s-a ridicatcalm şi mi-a dat banii. Am rămasimpresionat de prezenţa Sfinţiei sale.”

Părintele Fanurie

63




„Mergeam odată cu maşina cu Părintele Ambrozie şi Părintele Gherasim. Veneamde la Bucureşti şi Părintele Gherasim era într-o stare deosebită. Îl urmăream înoglinda retrovizoare şi l-am văzut schimbat

la faţă. Părintele Ambrozie i-a zis PărinteluiGherasim:

- Haideţi să facem o rugăciune!...nici un răspuns... Şi iarăşi i-a spus.Iar nu a răspuns...

M-am uitat din nou în oglindă şiPărintele Gherasim cerea:

- Putere... putere...! şoptea el.L-am întrebat:- S-a întâmplat ceva?

Şi când m-am întors din nou l-am văzutschimbat la faţă într-o stare de veseliecovârşitoare. A pus mâinile una-n alta şi azis:

- Nu s-a întâmplat nimic... Daţi binecuvântare pentru rugăciune.”

Părintele Cosma

Lacrimi

64




„Părintele avea darul lacrimilor. Când

eram ucenic la stăreţie, Părintele Stareţ nefăcea molitfa pentru spovedanieamândurora. Părintele Gherasim şi cândintra şi când ieşea de la spovedanie, avealacrimi în ochi...

Cel puţin la Sfânta Împărtăşanie... Se împărtăşea mereu cu lacrimi în ochi. Cândieşea preotul cu Sfântul Potir plângea încontinuu... De asemenea, la SfântaEpicleză şi la Axion i se vedeau ochii

umeziţi de lacrimi...”

Părintele Ieronim

„La slujbă avea lacrimi în ochi - îşiaminteşte Bătrânul Partenie - şi nu vorbeaniciodată cu nimeni în timpul slujbei...”

„Odată eram cu Maica Evghenia şi a dat buzna peste Sfinţia sa în cameră. Părintelen-a băgat-o în seamă – eu eram în spatelemaicii, aveam şi eu treabă cu Sfinţia sa.Maica striga, dar... nimic. Părintele stătea în genunchi.

65




Maica:- Părinte Gherasim!

Părintele: nimic.Maica zice:- Hai că Părintele se roagă...După vreo 1o minute iese şi Părintele

Gherasim şi zice către Maica Evghenia:

- De ce m-ai deranjat? De ce nu m-ai lăsat să-mi termin rugăciunea? Să faci 1oode metanii!

Maica încercă să-i răspundă:- Părinte, credeam că sunteţi bolnav;

stăteaţi în genunchi fără să răspundeţi şi v-am văzut lăcrimând...

- Maică - a spus Părintele Gherasimrăspicat - trebuie întotdeauna călugărul săaibă darul lacrimilor la rugăciune. Dacă

nu, atunci nu mai e călugăr...

Părintele Ieronim

Neagoniseala

Era asemenea unei păsări căci nu-şipurta de grijă. Un frate i-a cerut un rând dehaine noi. Ca să arate că acest lucru nu eracuviincios şi pentru a se ascunde pe sine l-a

66




prins pe Părintele Stareţ de mâneca haineispunând: „Îl vezi? Toate hainele pe care le

poartă sunt primite de pomană!” De când îl ştim purta aceleaşi haine; mă minunezcum de nu se rupeau. Nu avea haine noi,dar întotdeauna erau curate. Spunea unfrate că haina pe care Părintele o purta era

odată murdară şi s-a minunat căci nu-l mai văzuse până atunci murdar.

Pentru a ne îndrepta la lepădarea de cele

trecătoare, Părintele ne povestea că, într-oiarnă, a fost nevoit să doarmă în oraş.Îndreptându-se spre gazdă şi-a pierdutcăciula într-un loc foarte circulat. A doua zi,trecând prin acel loc, şi-a regăsit căciula

dar plină de noroi şi călcată de oameni.Bucuros a luat-o, a curăţat-o şi a purtat-omai departe. Dar Părintele Casian i-arăspuns de faţă cu toata obştea: „PreaCuvioase, şi unui cerşetor i-ar fi ruşine cucăciula pe care-o purtaţi. Aşa că nu-i demirare că nu a luat-o nimeni.” Atunci amremarcat candoarea ce i-a însoţit zâmbetulde pe chipul smerit al Bătrânului, surprinscă fapta lui bună fusese descoperită. S-a împlinit spusa din Pateric: „Asemenea

67




haină să aibă călugărul, că, dacă o lasăafară din chilie, nimeni să nu o poftească

şi s-o ia pe ea.”

Un frate povestea: „Eram bucătar. Cândpleca pentru mai mult timp din mănăstire,

Părintele venea întotdeauna şi lua pâine.Odată, fratele a refuzat să-i dea pentru căpâinea era foarte uscată: „Aveţi şi Sfinţia voastră dreptul să mâncaţi o pâineproaspătă!” Mi-a rămas întipărit în minte

zâmbetul Părintelui spunându-mi: „Mâncăm ce mănâncă obştea.” La întoarcere, venea cu pâinea aceea vechecerându-mi expres să i-o dau lui să omănânce la masă. Deşi fratele gândea

întotdeauna că nu i-o va pune, nu a intrat în conflict cu Părintele pentru că întotdeauna când se întorcea Părinteleajuna pentru a se putea împărtăşi. Noi,neglijenţi fiind, de multe ori aruncamresturile de pâine la gunoi. Deşi nu era unzgârcit, Părintele ne atrăgea întotdeaunaatenţia spunându-ne: „Părinţilor, vom daseamă înaintea lui Dumnezeu pentruaceastă risipă, pentru că mulţi suferă de foame.” La bucătar însă îi atrăgea atenţia să

68




facă mâncare suficientă pentru ca să poatămânca toţi pelerinii.

Tot ce primea ca dar de la oamenii dinoraş sau de la pelerini depozita în chilia sa,urmând ca de acolo să împartă totul laobşte sau la săraci. Astfel chilia îi semăna

mai degrabă cu un depozit căci nu aveai locnici unde să calci. În acest fel alunga de lasine şi minimul de confort pe care-l aveaorice călugăr din obşte: o chilie în care să senevoiască... Nimic nu socotea că este al lui.

De multe ori Părintele aducea de lachilia sa la trapeză pungi în care eraumâncare sau fructe primite de lacredincioşi. Uneori fructele erau deja

stricate, când Părintele uita de ele. Erasingurul călugăr din mănăstire careniciodată nu mânca la chilie. Ne-a rămas înamintire cum Părintele împărţea totul laobşte neoprind nimic pentru Sfinţia sa.Mărturie de aceasta este faptul că, odată, a împărţit o portocală în 11(!) felii...

Părintele era şi casierul mănăstirii.Conştient că banii pentru monahi sunt omare ispită, spunea : „Banii în chilia

69




monahului sunt şerpi, adică diavoli. Şi cel ce are pungă osebită în viaţa de obşte este

asemenea lui Iuda.” Câtă dreptate aveaBătrânul! Nu toţi au păzit acest sfat şi aupătimit lucruri înfricoşătoare – pe care letrecem sub tăcere pentru a nu-i ruşina –spre luarea aminte a tuturor.

De multe ori îl consideram pe Părinte unzgârcit. Dar m-am convins că greşeam dupăce am văzut la Sfinţia sa lucruri demne dePărinţii din Pateric:

Veneau unii fraţi cu chip făţarnic demare evlavie arătându-i Părintelui multărâvnă şi ascultare. După scurt timp aceştia,pretextând nevoia aducerii unor documentepersonale care le lipseau, cereau bani mulţi

pentru călătorie deşi nu se mai întorceau.Întotdeauna Părintele le dădea sumelecerute. Lucrul acesta era de neînţelespentru noi, cei din obşte. Bătrânul le plăteaastfel, în această lume, tot efortul depus deei în mănăstire, nerămânându-le nimicpentru viaţa veşnică (nici nu-i interesa pe eiacest lucru).

Odată au venit doi soţi în vârstă lamănăstire oferind un schimb părutavantajos nouă celor mai tineri din obşte:

70




lăsau mănăstirii averea lor, de vreo câtevasute de mii de dolari, cu condiţia ca

mănăstirea să-i îngrijească până la moartealor. Obştea s-a arătat entuziasmată.Părintele Gherasim a fost singurul care s-aopus amintind că este interzisă şederea îndelungată a femeilor în mănăstirea de

călugări. Părintele a biruit spre folosulnostru şi spre marea dezamăgire şineînţelegere a celor doi soţi.

În una zile a venit la mănăstirepreşedintele unui partid istoric. Recunoscut

de un frate, acestuia i s-a oferit o cinstedeosebită de către o parte a obştii. Părintelea fost singurul care nu i-a acordat nici oatenţie pentru că nu-l influenţau măririlelumeşti.

„Era o maică la bucătărie, MaicaEvghenia, care, atunci când vorbea desprecineva, despre Cutărică, punea înaintecuvântul săracu' . Aşa că zicea mereu:săracu' Cutărică. La fel se întâmpla când vorbea şi despre Părintele Gherasim fiindacesta încă în viaţă. Auzind-o PărinteleGherasim zicând: „Săracu' PărinteleGherasim în sus... Săracu' PărinteleGherasim în jos”, îi spuse odată: „Maică,

71




săracu' e numai diavolul că n-are nici cămaşă pe el!...” Aceasta a spus-o Părintele

pentru că adeseori în predicile despre bogăţie şi sărăcie zicea că sărac, dupăporunca Evangheliei, ar fi numai acela caren-are de mâncare pentru ziua următoare.Tot cel ce are mai mult decât hrana din ziua

respectivă nu poate să fie socotit cuadevărat sărac. Părintelui Gherasim nu-iplăcea să fie lăudat şi de asemenea nu-iplăcea să fie plâns de cineva, pentru că erao fire eroică şi de aceea acest apelativ de

săracu' Părintele Gherasim i se păreanepotrivită. Pentru ca nu cumva vreodatăgândul să îi spună că a împlinit deplin votulmonahal al sărăciei arăta că diavolul, cel cutotul lipsit de fapta cea bună, e mai sărac

decât el; mai mult, sărăcia diavolului nu-iaduce acestuia vreo laudă deoarece nu e o virtute, ţinând de însăşi firea lui precumnemâncarea, nedormirea şi orice patimătrupească precum se spune la avvaMacarie.5

5 Patericul - „Trecând odată de la luncă la chilia sa, avvaMacarie ducea zmicele de finic şi iată l-a întâmpinat pe eldiavolul pe cale cu secerea şi vrând să-l lovească n-a

putut. Şi i-a zis lui: multă silă am de la tine, Macarie, căcinu pot asupra ta. Iată orice faci şi eu fac. Tu posteşti, dar eu nicidecum nu mănânc. Priveghezi, dar eu nicidecum nu

72




Părintele Pavel

Milostenie

„Până să se ocupe Părintele Gherasim deadministraţia mănăstirii se ocupase

Părintele Stareţ dar, fiind din fire maieconom, nemulţumea de multe ori pemuncitorii care lucrau pentru mănăstire.De când a preluat Părintele Gherasimaceastă atribuţie toţi muncitori erau

mulţumiţi, erau plătiţi la timp şi eraumereu miluiţi pe deasupra cu câte un miccadou de Bătrân: o sticlă de vin sau o sticlăde lapte seara, la terminarea lucrului. Aşase face că odată m-am dus la grăjdarii de

aici rugându-i pentru o căruţă căci aveamnevoie să cărăm nişte lemne, iar aceia,ştiind că Părintele Gherasim îi va plăti îndestulat la urmă, se înghesuiau care să neajute. Am rămas impresionat de un astfelde comportament şi m-am gândit încă odată la bunătatea Bătrânului de care se bucurau toţi cei care intrau în contact cu el”

dorm. Numai una este cu care mă biruieşti. I-a zis lui avvaMacarie: care este? Iar el a zis: smerenia ta şi pentruaceasta nu pot asupra ta.” Alba Iulia, 1999, p. 142.

73




Părintele Casian

Ne minunam de milostivirea Bătrânului.De multe ori pleca spre Bucureşti având însacoşă câteva sticle de lapte şi câteva de vin

pe care le dăruia unor credincioşi. Odată,datorită unui frate neascultător, mănăstireanu mai avea vaci bune de lapte. Un monahce avea ascultare la grajd s-a mirat când a văzut pe Părintele că a luat cei doi litri de

lapte pe care îi dădeau vitele în două sticle(un litru pentru câte o familie) spunându-i:

- E prea puţin un litru pentru o familie!părându-i-se că darul este nesemnificativ.

Părintele, zâmbind, i-a spus:

- Nici nu ştii cât se bucură oameniipentru darul pe care îl dăm! Abia mai târziu a înţeles că dragostea

Bătrânului de a face milostenie bucuriemare făcea celui ce o primea; nu cantitateaci grija ce le-o purta.

„La fiecare sărbătoare veneau foartemulţi cerşetori la Sfinţia sa căci avea îngrijă prinoasele pentru săraci, iar aceştia îl

74




ştiau foarte milostiv. Acest lucru era cunoscut şi de către unii

săraci cu rău obicei care, de multe ori, îifurau din geantă profitând de neatenţiaBătrânului. De fiecare dată îl auzeamzicând fără părere de rău: „Iar am găsit geanta goală...””

Părintele Casian

„Era tatăl săracilor. Toţi cei care veneau

la Sfinţia sa indiferent ce erau, sau cepăreau că sunt, cerşetori sau profitori de bunăvoinţa sa, plecau cu sacoşele pline.Noi, cei din mănăstire, ne supăram. DarSfinţia sa ne spunea ca în pilda fiului celui

risipitor: „Toate ale mele sunt ale voastre;aceştia vin acum şi mai vin peste osăptămână, voi sunteţi aici cu mine zi de zi şi toate de aici sunt ale voastre.”

Părintele Ieronim

Imediat după revoluţie mulţi, puşi însituaţia de a rămâne şomeri, intrau în maridepresii şi în tot felul de boli psihice creând

75




familiilor lor mari necazuri. Părintele, ca unmilostiv, primea la mănăstire pentru

„tratament” persoane atinse de aceste boli,ducând la nemulţumiri în rândul obştii. În vechime mănăstirea era cunoscută caMănăstirea Balamuci. La revolta obştii,răspunsul plin de farmec al Părintelui era:

„Părinţilor şi fraţilor, a venit omul la casalui...!” Obştea zâmbea atunci şi se liniştea.Se cunosc cel puţin trei cazuri de vindecăridupă o şedere de câteva săptămâni lamănăstire. Cu siguranţă Părintele se ruga

pentru toţi aceşti bolnavi, dar nu cereaniciodată altcuiva din mănăstire să facăacelaşi lucru, căci era lucru anevoios.

Într-o vreme vizita destul de desmănăstirea un grup de artişti tineri celebri în rândul tinerilor. Aceştia mărturiseau că veneau deoarece erau marcaţi depersonalitatea Părintelui Gherasim.Considerau ca Părintele avea cevanemaiîntâlnit de ei până atunci. Cu multărăbdare Părintele îi asculta şi îi povăţuia lamăsura lor dar, ştiind că nu puteau înţelege, nu osândea pe faţă activitatea lor.

76




Mângâietor şi sprijin la nevoie

Un frate vorbea cu Părintele despremântuire. La un moment dat, în cursuldiscuţiei, Bătrânul a spus gânditor:

- Frate, mântuirea noastră este

individuală! referindu-se la faptul cătrebuie să mă silesc personal ca sădobândesc raiul.

- Ba nu, Părinte, e colectivă! replicăfratele nedându-şi seama de profunzimea

cuvântului.- Da, ai dreptate! zise calm Părintele,

aducându-şi aminte că adeseori spuneafraţilor: „Nu putem fi nepăsători faţă deceilalţi, de mântuirea lor. Nu mă pot

mântui eu de unul singur.” El însuşi făcea tot ce putea în folosulaproapelui: se ruga pentru toţi, povăţuiaprin exemplu personal, prin predică, prinscrisori, prin dragostea sa permanentă.

Părintele Gherasim, prin smerenia şidragostea sa, de multe ori îi împăca pe ceice se certau, iar asta o făcea şi pe când erafrate. Îşi aminteşte Bătrânul Partenie:

77




„Când am vrut să plec din Mănăstire,Părintele Gherasim mi-a pus metanie să nu

plec... era încă frate atunci... mă certasemcu Părintele Stareţ, şi strânsesem toatelucrurile cu gândul să merg la MănăstireaCernica. Atunci Părintele Gherasim a venitşi mi-a făcut metanie să nu plec. După

aceea s-a dus şi la Părintele Stareţ şi i-afăcut metanie. Aşa ne-a-mpăcat... Mi-a zis: „Stai aici şi fă ascultare.” Apoi ne-amcălugărit împreună.”

Părintele Partenie

„Eu mărturisesc: plecam de mult dinmănăstire dacă nu era Părintele

Gherasim... câte valuri au venit pestemine... Sfinţia sa a fost singurul care m-aliniştit şi m-a oprit de a pleca...”

„Avea un dar de a te mângâia când erai întristat, ispitit de câte ceva... te duceai laPărintele Gherasim şi doar Sfinţia sa teliniştea... era singurul care te liniştea - toatecăpătau rezolvare. Avea acest dar de a danădejde, de a ridica pe cel căzut în întristare şi mult ne-am întărit prinajutorul Sfinţiei sale.”

78




Părintele Casian

Părintele Ieronim ne-a povestit: „De câteori am vrut să plec din mănăstire îmi cădea în genunchi... În anul 2000, eram hotărât

să plec. Vorbisem cu Părintele Stareţ, îmifăcusem bagajele. Am trecut pe la chiliaPărintelui Gherasim să ne luăm rămas bun.Părintele îmi zice:

- Bine... pleci. Dar... nu pleci.”.

Eu, hotărât:- Nu mai stau, plec... Gata... Sunt

hotărât.” M-a lăsat, ne-am îmbrăţişat...După 10 minute – tocmai ce-mi

strângeam ultimele lucruri din chilie – mă

pomenesc aici la intrarea în chilie cuPărintele Gherasim şi cu Părintele Parteniefăcându-mi metanie să nu plec. Îmispuneau plângând: „Cum să pleci? Unde pleci tu şi ne laşi pe noi?” Când i-am văzutpe amândoi Bătrânii că îmi fac metanie şimă roagă cu lacrimi să nu plec, numaidecâtmi-am schimbat hotărârea şi socotesc căoricare om, oricât de împietrit ar fi fost, s-ar fi biruit de dragostea lor... De-atunci nicică am mai avut vreun gând de plecare din

79




mănăstire...”

„Eram odată într-o ispită mare –„scoteam uşile din balamale” – , măenervam şi eram supărat tare, n-aveamchef de biserică, de ascultare, de

nimic(aceasta era ispita achediei desprecare ne vorbesc Sfinţii Părinţi). Începuseslujba la biserică şi eu mă plimbam peafară. M-am dus la uşa bucătăriei şipălăvrăgeam cu unii şi cu alţii. La un

moment dat am gândit: „Ce-i cu asta? (cuispita asta)” Stând aşa sprijinit de toculuşii, cât eram de nervos, ispitit (răuintenţionat) deodată s-a lăsat ceva ca o apărăcoroasă pe mine şi îndată am simţit cum

se risipeşte tulburarea ispitei şi reveneam lanormalitate. Gândeam: „Ce se întâmplă cumine? Ce să fac? Mă duc la biserică.” Cândsă intru în biserică, iese PărinteleGherasim. Eu m-am uitat la el şi i-am zis:„V-aţi rugat pentru mine, Părinte?” „Cumsă nu mă rog, părinte?!” – i-au datlacrimile... şi a fugit la chilie. Am intrat în biserică, am început să citesc la strană şiapoi a intrat şi Sfinţia sa în biserică şi stăteaacolo rugându-se.

80




Altă dată am intrat într-o ispită întreburile gospodăreşti şi pentru asta am

căzut într-o stare de deprimare. Parcă serupea ceva din mine. M-am dus la PărinteleGherasim şi i-am zis: „Mă rupe, Părinte!Mă rupe!... Rugaţi-vă pentru mine!”Părintele a răspuns: „Mă rog, Părinte!” S-a

rugat, şi în scurt timp a trecut ispita.

Părintele Cosma

„Odată - îşi aminteşte Părintele Casian -,când doctorul care îl îngrijea şi care îl îngrijise şi pe Părintele Gherontie aveaunele probleme a venit şi ne-a zis: „Postimtoţi pentru domnul doctor, astăzi nu

mănâncă nimeni...” şi asta o spunea fiindprimul care împlinea lucrul. De multe alteori se jertfea pe sine fie prin post, fie prinalte nevoinţe pentru dragostea deaproapele.”

Scrisorile

„Bătrânul, când făcea o scrisoare carăspuns la durerile şi suferinţele cuiva, îi

81




făcea un testament întreg, nu-i mai trebuiaacelui om nimic, avea în acea scrisoare tot

ce-i trebuia.Părintele întâi citea scrisoarea, vedea

durerile, necazurile omului şi apoi se apucasă-i răspundă, iar răspunsul eracopleşitor...căci răspundea detaliat la toate

problemele, luminând şi mângâind. Avea această dragoste jertfelnică de a

răspunde cu mărinimie celor care ne scriau.Noaptea scria până târziu şi, după cerăspundea la vreo 20-30 de scrisori, îl

biruia somnul. Vedeam pe unele scrisori pealocuri cum aţipea şi nu mai reuşea săscrie. Aşa se nevoia Bătrânul în slujba celordin nevoi.”

Părintele Casian

Datorită numărului mare de pomelniceşi fiind conştient de responsabilitatea careo avea ca acestea să fie pomenite PărinteleGherasim dădea tuturor părinţilor şifraţilor la chilie pomelnice în afara celordin Sfântul Altar pentru a fi pomenitezilnic. Toate aceste pomelnice erauordonate după o rânduială stabilită de

82




Părintele, încât întotdeauna avea evidenţalor. Părintele spunea mereu că pravila

noastră începe cu pomenitul pomelnicelorşi încuraja personal pe cei ce pomeneauspunându-le: „Datorită pomenirii frăţiei voastre Dumnezeu a făcut o minune cu cei pe care îi pomeniţi, împlinindu-le

dorinţele!”

Dragostea

Ne îndemna întotdeauna să avemdragoste între noi şi era întotdeauna primulcare cerea iertare şi binecuvântare când se întâlnea cu cineva.

„Când făceam pâine... nu lua niciodatăfără să ceară... alţii luau în voie.”

Părintele Cosma

„Pe toţi din jur care terminaseră liceul îisocotea intelectuali şi niciodată nu tutuiape nimeni, la toţi spunea: frăţia voastră...,sfinţia voastră... şi pe nimeni nu striga cumare glas.”

83




Părintele Pavel

„După infarct, doctorul i-a recomandat,pe cât posibil, să nu mai fie stresat ci să stealiniştit. Părintele a încercat cumva...

Scrisese un bileţel pe uşă: „Nu deranjaţidecât când e lumina aprinsă” Dar noi,fiindcă era nevoie, ne duceam şi când nuera lumina aprinsă. Părintele răspundea:

- Bine, părinte, dar sfinţia voastră nu

vedeţi ce scrie pe uşă?...- Ba, da, Părinte, dar... ce să facem?

avem nevoie de una, de alta...- Bine... zicea Bătrânul şi ne ajuta cu

dragoste.”

Părintele Ieronim

„Părintele nu împovăra pe nimeni; nuprimea ucenic de chilie, iar dacă te duceaisă-i faci focul (i s-a făcut focul numai înultimul an al vieţii când Bătrânul se simţeafoarte slăbit) sau vreun serviciu te blagoslovea şi îţi mulţumea de parcă nuştiu ce i-ai fi făcut... Îi iubea pe toţi şi nu

84




pretindea nimic în schimb, îi iubeamărinimos şi dezinteresat.”

Părintele Casian

„Nu vă mai spun de smerenia şi de

dragostea lui... În ultimul timp, mai ales,erau covârşitoare... După ce a muritPărintele Damian, se detaşase de tot ce erapământesc, se apropiase de desăvârşire... o bunătate fără egal – cum eu, unul, n-am

mai văzut. Această bunătate a lui se manifesta în

tot ceea ce făcea: în gesturi, în cuvinte sau în atitudini. Era foarte atent şi când treceaprin dreptul tău să nu te necinstească

cumva şi de fiecare dată te saluta sau îţifăcea închinăciune; înainte să se împărtăşească făcea tuturor metanie, nuconta că erau preoţi sau fraţi începători...”

Părintele Ieronim

5. Predica Părintelui Gherasim

„În biserică stătea mai mult în genunchi.La strană nu intervenea niciodată. Predica,

85




însă niciodată nu predica liber. Citea„Cuvânt de învăţătură” – ne mărturiseşte

Părintele Nicolae –, iar odată am stat de vorbă cu Sfinţia sa:

- Părinte, dar aţi putea vorbi liber pentruca să primească creştinul ceva şi dinsufletul Sfinţiei voastre...

Îmi răspundea:- Adică... cum pot eu, Părinte?... parcă

mi-e şi ruşine, când Sfinţii Ioan Gură de Aur, Vasile cel Mare, Inochentie al Odessei sau alţi mari sfinţi au lucruri aşa de

importante de spus, să le las eu pe aceleaşi să le spun pe ale mele?!

Adevărată smerenie!”

Părintele Nicolae

„Părintele dădea citate numai din SfinţiiPărinţi. Nu vorbea de la sine. Atunci cândte învăţa prin cuvânt, iar asta era destul derar, îţi arăta un model al vreunui sfânt şiprin asta te îndemna către viaţa cea veşnică. Foarte mult iubea învăţăturaSfântului Ioan de Kronstadt şi, de aceea,dădea multe citate din cartea Viaţa mea în Hristos.”

86




Părintele Ieronim

În ceea ce priveşte trăirea lăuntrică şinevoinţele sale nu lăsa să se întrevadănimic, după cum mărturiseşte PărinteleCasian: „Era foarte ascuns, de la Sfinţia sanu puteai să înţelegi nimic, că nu se

destăinuia... de la Părintele doar dacăputeai să furi ceva, precum ucenicul de la învăţător...”

Ţinea foarte mult la respectarea

sărbătorilor şi deseori reproşa ţăranilorcare veneau la mănăstire faptul că lucrauduminica şi-n sărbători, lucru întâlnitadesea în satele din jurul mănăstirii.

„Când citea dintr-o predică a PărinteluiCleopa sau când amintea vreun cuvânt defolos al fericitului întru pomenire (pe cândmarele povăţuitor din Sihăstria trăia)pentru ca să sublinieze importanţacuvântului spunea aşa: „Aţi auzit de Părintele Cleopa, despre care putem spunecă este un sfânt în viaţă; Părintele Cleopaspune că cel ce face ascultare săvârşeştetotodată mucenicie şi liturghie.” Sigur, prinaceasta nu micşora importanţa tainei

87




Sfintei Liturghii, ci voia să arate că, pe de-oparte, cel ce face ascultare împlineşte prin

taina smereniei şi rugăciunea permanentă.Pe de altă parte, chiar în timpul Liturghieide ar avea vreo poruncă de împlinit în celedin afară (inclusiv duminica şi în sărbători)ascultătorul nu are a-şi face mustrări de

conştiinţă sau a judeca şi cârti pe maimarele care i-a dat porunca aceastaneobişnuită. Că ascultarea e mucenicie, ospune şi Sfântul Ioan Scărarul: „Iar fericitaascultare părinţii au socotit-o mărturisire

(mucenicie).”Predicând la Duminica Tuturor Sfinţilor

spunea: „Ce i-a făcut pe sfinţi să ajungă lasfinţenie? Ascultarea.” Taina sfinteiascultări a moştenit-o Părintele Gherasim

de la Părintele Gherontie, duhovnicul său.” Părintele Pavel

Moartea Cuviosului

„Cinstită este înaintea Domnului moartea cuviosului Lui...” (Psalmul 115, 6)

88




1. Ultimii ani

Răbdarea bolii

„Părintele Gherasim făcea parte din aceacategorie de oameni dârji, care pot ducemari poveri de suferinţă... Mi-amintesc că

într-o iarnă avea nişte dureri mari de cap...Nu prea o arăta, dar îl vedeam sfârşit şi ne-am decis să facem tot posibilul să îl ducemla spital şi l-am dus, în ciudat intemperiilor.Ulterior mi-a mărturisit: „Părinte, cred că

dacă era altul în locul meu să suferedurerea aceea de moarte, nu rezista...” Sfinţia sa niciodată nu îşi descopereasuferinţa la adevărata ei intensitate.”

Părintele Casian

Minunea întoarcerii la viaţă

„Am fost de faţă când a făcut stopcardiac... – ne povesteşte Părintele Ieronim- era 4 mai 1998 şi tocmai plecase fratele V.Părintele Gherasim avea mare încredere căacesta va urma ca stareţ în mănăstireanoastră... Atunci am plecat împreună cu eila Bucureşti şi, pe drum, Părintele spunea:

89




- Mi-e rău, mi-e rău...- Părinte ce aveţi, de ce vă e rău? - îl

întrebam eu.- De supărare... de supărare..., îmi zicea

Sfinţia sa, dar nu mi-a spus atunci şipricina supărării.

Atât a zis:

- Uite ce a putut să ne facă?...Dar eu nu mi-am dat seama în acel

moment, exact despre ce vorbea...Când ne-am întors la mănăstire,

Părintele Gherasim tot spunea că îi este

rău, iar Părintele Damian mi-a zis:- Să te duci să vezi ce face Părintele, cum

se simte.M-am dus la Sfinţia sa şi l-am întrebat:- Părinte, cum sunteţi?

- E bine, las' că e bine... mi-a răspuns.Peste puţină vreme, m-am dus din noula Sfinţia sa, am ciocănit, dar nu mi-a mairăspuns. Am alergat la Părintele Damian şii-am zis:

- Părinte Stareţ, Părintele Gherasim numai răspunde la uşă!

Părintele Damian, deşi octogenar,imediat a sărit de pe scaun şi a fugit laPărintele Gherasim. Eu am mers dupăSfinţia sa. Părintele Stareţ a deschis uşa şi a

90




început să îl strige:- Părinte! Părinte!

Părintele deja nu mai răspundea...Părintele Damian a început să plângă şi să-lstrige mai tare... L-a luat apoi în braţe, mi l-a încredinţat mie şi mi-a zis:

- Ai grijă de el..., iar Părintele Stareţ a

fugit în biserică şi a căzut în genunchi laicoana Maicii Domnului rugându-se.

Între timp, în braţele mele PărinteleGherasim şi-a revenit... S-a întors şiPărintele Stareţ, iar Părintele Gherasim i-a

zis:- De ce nu m-aţi lăsat, Prea Cuvioase,

că eram deja... eram deja bine...... Maica Domnului l-a întors... pentru

rugăciunile Părintelui său Stareţ, Părintele

Damian.În dimineaţa următoare, când am fost cuSfinţia sa la doctor acesta, foarte uimit, îizise: „Cum?! Trăieşti?! Sfinţia ta trăieşti?!Nu se poate!!” După ce i-a făcut analizele, i-a zis: „Ai avut două infarcturi, Părinte! Esteo minune că Sfinţia ta mai trăieşti!...”

A mai făcut un infarct în 1999...Doctorul îi zicea: „Nu ştiu cine te ţine peSfinţia ta...” De fiecare dată când era înstarea asta de rău, Părintele Damian

91




plângea...” Părintele leronim

Moştenirea Părintelui Ieronim

Părintele Ieronim a fost cel care l-a

îngrijit cu toată dragostea pe PărinteleGherasim în ultimii 5 ani ai vieţiipământeşti. Aşa se face că într-una din zile,simţind probabil în dragostea de ucenicapropiata despărţire, a cerut Bătrânului său

un ultim cuvânt de învăţătură: I-am zis:- Părinte... Părintele Damian a plecat,

plecaţi şi Sfinţia voastră... daţi-mi, vă rog,un ultim cuvânt de folos.

Iar Părintele mi-a zis:

- Dacă nu simţi atunci când terogi, roagă-te înainte, că Dumnezeuîţi va trimite simţirea inimii.

Mi-a zis că este un citat dintr-un scriitor bisericesc, practicant al rugăciunii lui Iisus,atât de îndrăgită de Sfinţia sa.”

2. Ultimele zile

„În anul când a murit, s-a împărtăşit în

92




Joia Mare şi Miercuri m-aştepta în paraclis(nu mâncase nimic de duminică seara) iar

când am venit, zice: „Prea Cuvioase, am săvă spun ceva; vreau să mă împărtăşesc şi am ceva pe suflet şi de abia v-aşteptam săveniţi. Mi-a dat doctorul să iau niştemedicamente şi eu le-am luat, le-am

înghiţit aşa... fără apă; dar m-am înecat şi atunci m-am dus repede şi am luat aghiasmă” Vedeţi până unde mergea înmărturisirea sa?!”

Părintele Nicolae

„În ultima săptămână i-a fost rău – îşiaminteşte Părintele Ieronim – a luat

Miercuri pastilele cu aghiasmă, după cumspunea şi Părintele Nicolae. Mie mi-a zis să îi fac baie Sâmbătă că vroia să se împărtăşească Duminică, de PrazniculÎnvierii Domnului. Dar Miercuri vine lamine şi-mi zice:

- Poţi să vii să-mi faci baie? - Da. îi răspund şi m-am dus să

pregătesc cele necesare.De obicei el îşi tăia singur unghiile la

picioare. Dar acum îmi zice:

93




- Părinte Ieronim, taie-mi sfinţia taunghiile că e ultima dată. Pe mine m-au

podidit lacrimile şi i-am zis:- Părinte, cum se poate, de ce vreţi să ne

părăsiţi?...- Nu se ştie dacă m-apucă Paştile... dar

dacă m-apucă, nu trăiesc mai mult... mi-a

răspuns Părintele Gherasim.Dar eu am continuat insistent:- Părinte, mergem la doctor...- Nu mai merg la doctor... nu mai e

nevoie de nimic... mi-a răspuns Bătrânul.

În Vinerea Mare l-am vizitat:- Părinte, cum sunteţi? Era aşa într-o

stare...- Nu. Nu... lasă, că sunt bine... îngâna

Părintele.

Duminică dimineaţa a venit un doctorcare i-a dat nişte nitroglicerină şi a spus:- Nu mai are mult de trăit.Eu îi ziceam:- Părinte, haideţi să mergem, ca a venit

Salvarea!Părintele:- Nu, lasă-mă că-mi revin, îmi revin... Apoi eu m-am luat cu ascultarea, am dat

masa, iar după masă ei au plecat laMănăstirea Cernica şi acolo s-a întâmplat...

94




în ziua de Paşti când era şi pomenireaSfântului Calinic; avea mare evlavie la

Sfântul Calinic şi la Sfântul Gherasim de leIordan...”

Ascultare până la moarte

Îşi aminteşte Părintele Nicolae: „Şiatunci, în ultima sa noapte de Paşti parcăniciodată n-a citit aşa de mult şi era epuizatşi de post şi de faptul că era multă gălăgie...

Şi parcă aşa a rămas o durere în sufletulmeu, o apăsare pe conştiinţa mea... După cea trecut noaptea Învierii, a venit la Vecernie. Eu aveam vreo două familii dinBucureşti care veniseră să mai stăm de

vorbă, avuseseră mari probleme... Şi a venitPărintele Ambrozie la mine şi mi-a zis:- Prea Cuvioase, azi e ziua Sfântului

Calinic şi am vrea să mergem şi noi laCernica.

- Şi eu aş vrea să merg... - i-am zis, dar...nu pot. Spuneţi-i Părintelui Gherasim sămeargă Sfinţia sa....

Şi s-au dus la Părintele Gherasim şi mi-au mărturisit că tocmai ce vroia să se aşeze în pat, peste măsură de ostenit... că nu

95




dormise deloc. Dar a trecut din nou pestetoată neputinţa trupească şi a plecat cu

părinţii la Cernica, la întâlnirea cu SfântulCalinic... Iar eu, când am auzit că a murit,am avut aşa o apăsare pe conştiinţă... Darnici o mişcare nu se face fără voia luiDumnezeu.”

Părintele Nicolae

„Părintele Ambrozie a venit la mine şi

mi-a spus că mergem la Sfântul Calinic. Mi-a zis că să-l aştept până vine şi m-anunţă.

- Mergem cu Părintele Gherasim. A bătut la uşă şi Părintele Gherasim

se-mbrăca.

- Mulţumesc lui Dumnezeu că m-amîmpărtăşit astăzi! a zis Părintele Gherasim.Părintele Nicolae n-a vrut să

meargă, nici Părintele Teotim. Văzând că vine seara, am mers la Părintele Ambrozieşi i-am zis:

- Mergem sau nu?- Mă duc să-l întreb pe Părintele

Gherasim dacă mergem sau nu.L-a întrebat...

- Hai! De ce azi?

96




- Că e ziua lui...- Da?

- Da.- ...Dacă e ziua lui, bine, mergem.

Sfinţia voastră ce ziceţi? - Mergeţi sau nu.- Păi...hai!

Ţinuse o predică de vreo 30 de minute,nu mâncase nimic din Joia Mare... s-a împărtăşit de Paşti.

Am fost mulţi în maşină. Eu am condus.Îi zic:

- Părinte Gherasim, vă simţiţi rău?- Da, mă simt foarte rău...N-am chemat Salvarea... Părintele

Ambrozie:- A mai avut astfel de stări de rău...

Am mers, s-a închinat la moaşteleSfântului Calinic (moaştele fuseseră, dupăobicei, scoase din biserică, la un loc de închinare), le-a sărutat, a intrat în biserică,s-a închinat la locul sfântului, la icoanelemari şi s-a aşezat în strana de lângă icoanaMântuitorului din dreapta catapetesmei...Se simţea rău... Zic:

- Părinte, vă simţiţi rău?- Da, foarte rău...Se freca puţin pe picior. Părintele

97




Ambrozie:- Ce facem cu Părintele Gherasim? Hai

că îi e rău...Zic:- Hai că Părintele moare... să facem

ceva! Am ieşit afară. Între timp au venit nişte

credincioase cunoscute Părintelui să le dea binecuvântare. Le-a binecuvântat pe ele şipe alţii, zâmbea şi, în faţa bisericii, s-a dat în spate deodată uitându-se în sus. Priveafix. I-am trecut cu mâna prin faţa ochilor.

N-a clipit. Nu ştiu ce vedea. Făcea: „Mmm,mmm...” Am trimis pe cineva să-i dea olingură de miere. A adus. Iar a început sămeargă. Am trecut pe sub gangul dindreapta cu Părintele Gherasim mai mult pe

braţe. A venit Părintele Teofan şi i-a zis:- Hristos a înviat!Părintele Gherasim i-a răspuns:- Adevărat a înviat!Continuu se închina de când a ieşit din

biserică şi până a murit. A intrat în comă.Unul din apropiaţi a înălţat o rugăciune caDumnezeu să-Şi aducă aminte denevoinţele sale. A venit Salvarea şi aconstatat decesul. L-am urcat în maşină şil-am dus la Mănăstire la Sitaru.”

98




Părintele Cosma

„Am mers la Mănăstirea Sitaru înaintecu o zi de înmormântare. Am intrat în biserică şi în pronaos era aşezat Părintele

Gherasim în coşciug ca într-un pat. Parcădormea... Fiind ieromonah, îmi ziceam cătrebuie să fac o rugăciune de pomenire şiiertare ca pentru cei adormiţi. Aveam însă ostare puţin cam confuză. Parcă nu aveam

acea jale obişnuită ca la slujbele pentruadormiţi. Iar şi iar am încercat să mă rogpentru Sfinţia sa... Aveam lângă trupul săuo linişte care mă cuprindea şi nu puteamdecât să zic şi să repet continuu, fără să-mi

dau seama, cu o bucurie neînţeleasă:„Cuvioase Părinte Gherasim, roagă-te luiDumnezeu pentru noi...”

Părintele Pavel

99



Mari duhovnici despre PărinteleGherasim

Ne spuneau Părinţii că într-una din vizitele lor la Mănăstirea Sihăstria s-au

sfătuit cu Părintele Arhim. Cleopa Ilie şimare folos au luat. Astfel, le-a rămas întipărit în minte Părintele Cleopa carespunea despre Părintele Stareţ Victorin căeste în continuă alergare prin mănăstire,

neputând fi găsit la stăreţie. Întrebaţi câţicălugări sunt la Sitaru, au răspuns:- Douăzeci!- Atât de mulţi? La noi nu este încă nici

unul...Răspunsul i-a ruşinat mult pe părinţi,

folosindu-i foarte. Întâlnindu-se cuPărintele Stareţ Victorin în curte, acesta i-ainvitat la masă. Dar, pentru că era într-o vineri dimineaţă, Părinţii au refuzat. „Când veţi ajunge acasă va fi sâmbătă, deci: veniţi

la masă!” Acest răspuns i-a dezarmat. Aufost duşi la Stăreţie şi li s-a rânduit un fratecare să le pună de mâncare. Au fost uluiţide fratele care a făcut totul într-o tăceredeplină. Mâncarea, povesteau Părinţii, a




fost cu ulei spre mai marea lor smerire. Au vizitat atunci şi pe Părinte Paisie (de la

Sihla) pe care îl pomeneau cu multă evlaviepentru cuvântul primit:

- Părinţilor, să nu fiţi ca bărzăunul, ci caalbinele!

- Cum să înţelegem cuvântul?

- Albina culege nectarul din flori, iar bărzăunul din mortăciuni.

Câţiva părinţi din obşte au mers la

Mănăstirea Sihăstria cerând cuvânt de folosPărintelui Ioanichie Bălan. Acesta le-aspus: „Părinţilor, Bătrânii aceştia doi suntsfinţi.”

Într-o situaţie asemănătoare, Părintele

Ilarion de la Cernica a spus: „Părinţiiaceştia mare plată au la Dumnezeu pentruce au făcut la mănăstire.”

101




Epilog

Abia după moartea Bătrânului ne-amdat seama că în multe nu-l înţelegeam...

Grijile, frământările, întâlnirea cu oamenii îi aduceau multă amărăciune, iar noi, canişte neisprăviţi, îl acuzam că nu are timppentru noi, că nu vorbeşte cu noi, că nu nezâmbeşte. Ni se părea că era prea aspru şi

neiertător. Dar Părintelui îi era foarte greusă se desprindă şi să se întoarcă cătrefrământările noastre neduhovniceşti, avândmintea şi inima înălţată în rugăciune cătreDumnezeu. Măcar acum îi cerem iertarecăci, în paharul amărăciunii pe care-l beazilnic, adăugam şi noi picături cunemilostivire. Laudă fie îndelungii salerăbdări, pe care a dobândit-o cu multăosteneală şi rugăciune, prin harul luiDumnezeu, Cel minunat întru sfinţii Săi,

102




Căruia se cuvine toată slava. Amin.

Scrisoare către un credincios:

- a Cuviosului Gherasim de laMănăstirea Sitaru -

Iubite frate întru Hristos,„[...]Ca să vă îndeplinească Bunul

Dumnezeu cererile este necesar să ne însoţiţi în rugăciunile noastre astfel:

1. Să nu lipsiţi Duminica de la

Biserică. În cadrul Sfintei Liturghii, laSfântul Altar, are loc o taină înfricoşătoarecând la strană se cântă: „Pre Tine Telăudăm”... pâinea şi vinul se prefac înTrupul şi Sângele lui Hristos, iar Duhul

Sfânt, Care săvârşeşte această prefacere,îi învăluie cu Sfânta Sa Lumină şi pe cei ce sunt în Biserică şi sunt cu gândul la Dumnezeu.

2. Să ţineţi toate posturile în întregime, nu numai miercurea şi vinerea.Postul este una din poruncile date deDumnezeu cu gura Lui, atunci când a zisprimilor oameni să mănânce din toţi pomii,afară de pomul cunoştinţei binelui şi răului,avertizându-i că, dacă vor mânca din el, cu

103




moarte vor muri.Primii oameni nu au ascultat de porunca

lui Dumnezeu şi au fost izgoniţi din Rai.Deci, nu vom putea reintra în Rai decâtdacă vom ţine posturile. Pe de altă parte, înfrânarea este una din roadele DuhuluiSfânt (Epistola Sfântului Apostol Pavel

către Galateni, 5, 22 - 23) şi cum roadeleDuhului Sfânt sunt într-o unitate vie, înseamnă că există pericolul să fim lipsiţide toate roadele Duhului Sfânt: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare,

bunătatea, facerea de bine, credinţa, blândeţea, înfrânarea, curăţia, blândeţea, înfrânarea.

Postul înseamnă înfrânarea de la unelemâncăruri (carne, ouă, lapte, unt, brânză)

dar şi post sufletesc: fuga de mândrie, slavadeşartă, iubirea de avuţii (bani),desfrânare, lăcomie, invidie, mândrie, lene.

3. Să vă spovediţi şi să vă împărtăşiţicât mai des (cei în vârstă la toatepraznicele), cel puţin în cele patru posturişi

4. Să vă rugaţi cât mai mult, ştiind că ate ruga înseamnă a vorbi cu Dumnezeu.

La această stare, de a vorbi şi mai ales dea simţi că eşti cu Dumnezeu, se ajunge prin

104




orice rugăciune stăruitoare, dar cel maiuşor prin aşa numita rugăciune a lui Iisus,

care este tot aşa de puternică, precum esteşi „Tatăl nostru” dar, fiind mai scurtă, estemai uşor de rostit:

„Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine

păcătosul!” Această rugăciune se zice de obicei în

gând, dar şi şoptit sau cu voce tare şi se zicenecontenit: adică, de cum te dai josdimineaţa din pat, pe stradă, la serviciu în

pauze, la bucătărie şi chiar când mâncăm. Adică tot timpul gândul să ne fie laDumnezeu căci dacă pierdem legătura cuDumnezeu, atunci vine diavolul şi intră elin legătură cu noi, prin tot felul de gânduri

şi fapte necuviinciose. Ori, aceastărugăciune are darul de a ne ţine mereu înlegătură cu Dumnezeu.

Vă rugăm să încercaţi să puneţi înlucrare această rugăciune şi veţi intra, întimp, într-o pace şi intr-o mare bucuriesufletească şi veţi fi apăraţi de ispite şi denecazuri. [...]

Bunul Dumnezeu şi Maica Domnului sădăruiască întregii voastre familii sănătate şimântuire.”

105




Gherasim Monahul

106




Părintele Gherasim la 87 ani

Pr. Gherasim cu Pr. Damian şi Pr. Nicolae

Părintele Gherasim la litanie de ploaie

107




CUPRINS

Scurtă biografie...........................................2Precuvântare...............................................5Chipul Bătrânului Gherasim ......................9

1. Moştenirea duhovnicească....................102. Reconstrucţia mănăstirii.......................193. Portretul Monahului Gherasim.............354. Virtuţi duhovniceşti ale Părintelui.......445. Predica Părintelui Gherasim.................84

Moartea Cuviosului...................................871. Ultimii ani..............................................872. Ultimele zile...........................................91Mari duhovnici despre PărinteleGherasim...................................................99

Epilog.......................................................101Scrisoare către un credincios..................102CUPRINS........................................... 107

Documents

Pr Gherasim