Primele documente scrise în limba română “Zorii scrierii în limba română”

“Limba română este limba latină vorbită în mod neîntrerupt în partea orientală a imperiului Roman în provincia Carpato-Dunăreană din momentul romanizării și pâna în zilele noastre.” Limba română a apărut ca limbă de sine stătătoare până în secolul al VIII-lea, care în Europa a însemnat momentul apariției limbilor romanice.Secolele XIII-XIV marchează debutul scrierii in limba română. Păreri despre începuturile scrisului în limba română 1. Dosoftei a însemnat pe marginea unei psaltiri un cîntec de vitejie pe care-l punea pe seama lui Ștefan cel Mare: „Hai, frați, hai frați, la năvală dați/ La năvală dați, țara s-apărați;/ Hai, frați, hai frați, la năvală dați/ La năvală dați, crucea s-apărați;/ Hai, frați, hai frați, la năvală dați/ La năvală dați, steagul s-apărați” afirmația nu poate fi argumentată științific. 2. În documentele sibiene se găsește însemnarea că la 1495 s-a dat suma de un florin unui preot român care a compus o scrisoare în limba română. Din păcate, documentul s-a pierdut. 3. P. P. Panaitescu crede că jurămîntul făcut de Ștefan cel Mare la Colomeea a fost tradus în latinește pe baza unei versiuni românești care s-a pierdut. 4. Codicele de la Ieud are pe prima pagină o dată pe care unii cercetători au descifrat-o ca fiind 1391 – 1392.Documente păstrate în limba română 1.Scrisoarea lui Neacșu din Cîmpulung, adresată judelui Hanăș Bengner al Brașovului, în 1521. 2. Textele maramureșene sau rotacizante denumesc patru cărți religioase: Codicele voronețean, Psaltirea scheiană, Psaltirea voronețeană, Psaltirea Hurmuzachi. Autorii lor sunt originari din Maramureș, ceea ce explică fenomenul de rotacism: în cuvintele de origine latină litera n este înlocuită cu r. Pentru că traducătorii se țin prea aproape de originalul slavon, textele sunt greoaie, aproape de neînțeles. 3.Primele tipărituri. Cei mai importanți tipografi ai sec. al XVI-lea au fost: a) Macarie, care în 1508 tipărește prima carte în Țara Românească, Liturghierul (în limba slavonă); b) Dimitrie Liubavici, împreună cu ucenicii Oprea și Petre, tipărește în 1547 Apostolul, din porunca lui Iliașcu-voievod; c) Diaconul Coresi tipărește între 1559 și 1583 nouă cărți în limba română: Întrebare creștinească, Evangheliarul, Praxiul, Cazania I, Molitvenicul, Psaltirea, Cazania II, Liturghierul, Pravila Sfinților Apostoli. El a mai publicat în Brașov Psaltirea slavo-română, în al cărei epilog își exprimă profesiunea de credință referitoare la istoria culturii românești și evoluția limbii literare, afirmînd că destinația cărții este să învețe „pre mișelamea”. În anul 1521 la Câmpulung-Muscel, vechea capitală a Ţării Româneşti, a fost redactat primul document scris, compact şi unitar, din câte sunt cunoscute până astăzi in limba română: Scrisoarea lui Neacşu de la Dlăgopole (Câmpulung Muscel). Scrisoarea conţine

un secret de mare importanţă, avertizându-l pe Johannes Benkner, judele Braşovului, despre o invazie a turcilor asupra Ardealului şi Ţării Româneşti ce tocmai se pregătea la sudul Dunării.Scris cu caractere chirilice, documentul conţine şi câteva formulări în slavonă . “ Mudromu I plemenitomu, I cistitomu I bogom darovanomu jupan Hanăş Bengner ot Braşov mnogo zdravie ot Nécşu ot Dlăgopole.. (1)I pac (2) dau ştire domnie tale za (3) lucrul turcilor,cum amu auzit eu că împăratul au eşit den Sofiia ,şi aiminterea nu e şi se-au dus în sus pre Dunăre.I pac să ştii domniia ta că au venit om de la Nicopole de mie me-au spus că au văzut cu ochii loi că au trecut ceale corabii ce ştii şi domniia ta, pre Dunăre în sus.I pac să ştii că bagă den tote oraşele câte 50 de omini, să fie în ajutor în corabii.I pac să ştii cum se-au prinsu neşte me[ş]teri den Ţ[a]rigrad cum voru treace aceale corabii la locul cela strâmtul ce ştii şi domniia ta.I pac spui domnie tale de lucrul lui Mahamet beg, cum amu auzit de boiari ce suntu megiiaşi şi de genere-miu Negre, cumu i-au dat înpăratul slobozie lu Mahamet beg pre i-oi va fi voia, pren Ţeara Rumânească iară elu să treacă.I pac să ştii domniia ta că are frică mare şi Băsărabu de acel lotru de Mahamet beg, mai vârtos de domniele vostre.I pac spui domnie tale ca mai marele miu, de ce amu înţeles şi eu. Eu spui domniei tale, iară domniia ta eşti înţeleptu. Şi aceaste cuvinte să ţii domniia ta la tine, să nu ştie umini mulţi; şi domniile vostre să vă păziţi cum ştiţi mai bine. I bog te veselit. (4), amin.”(1) Înţeleptului şi de bun neam şi cinstitului şi de Dumnezeu dăruitului, jupanului Hanăş Begner din Braşov, multă sănătate de la Neacşul din Dlăgopole (Câmpulung)(2) “Şi astfel”(3) “despre”(4) “Şi Dumnezeu să te bucure”Expeditorul: Neacşu Lupu din Câmpulung Autorul ei este un Neacşu Lupu din Câmpulung. Cu numele întreg îl cunoaştem încă din timpul domniei luiVlad cel Tânăr (1510-1512), dintr-un document care îl menţionează ca având un proces de datorii cu negustorii braşoveni. Se pare că el însuşi făcea negoţ cu mărfuri turceşti şi avea oameni (printre alţii chiar pe ginerele său, Negre, pomenit în textul scrisorii) anume de le petreceau din sudul Dunării prin Ţara Românească şi de aici în oraşele din Transilvania. Aşa s-ar explica legatura lui cu junele Braşovului care şi-l făcuse corespondent informator în legătură cu manevrele armatelor turceşti.Destinatarul: Hans Benkner Despre adresant, Ioan, Johannes ori Hans, Hanăş, Benkner, Bengner, Beagnăr – în funcţie de pronunţiile română, germană sau maghiară ale acestui nume – ştim că era judeţul (primarul, primul magistrat, Burgermeisterul) cetăţii Braşovului. Documentele arată că ocupa această funcţie şi în 1511, dar şi multă vreme după data primirii scrisorii de la Neacşu din Câmpulung, în 1545 şi în 1559. (Putem însă presupune foarte bine că au fost doi Burgermeisteri ai Braşovului cu acest nume, tată şi fiu, ştiut fiind că, în multe cazuri, magistratura cetăţii se moştenea). La 1559 sprijinea pe diaconul Coresi spre a tipări Întrebarea creştinească, care nu este altceva decât traducerea Catehismului lutheran. Împreună cu alţi doi fruntaşi ai comunităţii săseşti, Fuchs şi Honterus (acesta din urmă

fiind celebrul predicator şi cărturar, militantul cel mai activ al lutheranismului), întemeiase la Braşov o “moară” de hârtie, prima întreprindere de acest fel de pe teritoriul românesc. Ştia bine româneşte şi încuraja scrisul în limba română, îndemnând pe români la îmbraţişarea lutheranismului, cum aflăm din Cronicon Fuchsis-Lupinae Oltarium (editată de J.Trausch în 1848). În acest sens Coresi îl şi pomeneşte în predoslovia Evangheliarului de la 1560. Soliman al II-lea MagnificulÎmpăratul despre care Scrisoarea informează că “au eşit den Sofiia”, nu este altul decât Soliman al II-lea Magnificul, supranumit şi Cuceritorul, Legislatorul. A fost cel mai mare sultan al turcilor din toate timpurile. Sub domnia lui imperiul atinge culmea puterii militare şi politice. În vremea de care care ne ocupăm aici pregătea marea campanie de cucerire a Ungariei, campanie ce va lua sfârşit după cinci ani, în 1525, odată cu bătălia de la Mohacs. Obişnuia să pună să i se ţină un jurnal de campanie foarte amănunţit. Graţie acestui jurnal, raportat de istorici, scrisoarea boierului Neacşu a putut fi datată foarte precis: 29 sau 30 iunie 1521, când sultanul ordona ieşirea armatelor sale din Sofia. Dealtminteri privind pregătirile lui Soliman şi ale generalului său Mehamet-beg, la sudul Dunării, există încă vreo 15 scrisori din aceeaşi vreme, în latineşte, adresate de regele Ungariei, Ludovic al II-lea Iagelonul, papei, regilor Angliei şi Poloniei, ca şi vasalilor săi din Transilvania. Mehamet-begMehamet-beg, “lotrul”, era sângeapul Nicopolei, cunoscut şi sub numele de Mehmet fiul lui Ali-beg Mihaloglu, unul dintre cei mai activi colaboratori ai sultanului. În aprilie 1508 instala pe tronul Ţării Româneşti pe Mihnea zis “cel rău”, peste doi ani, în 1510, garanta pentru Vlăduţ, fiul lui Vlad Călugărul, mijlocind împăcarea cu partida Craioveştilor, în martie-mai 1522, izgonea pe Theodosie, fiul lui Neagoe Basarab, instaura, pentru scurt timp administraţia turcească, cu paşale şi subpaşale, numiţi să guverneze oraşele şi satele ţării etc. Neagoe Basarab“Băsărăb” este Neagoe Basarab care urcase pe tronul Ţării Româneşti în 1512 şi avea să mai domnească până la 15 septembrie 1521, când murea, la trei luni numai de la evenimentele la care ne referim. LimbaSpre deosebire de primele documente ale altor limbi, cum ar fi spre exemplu “Cartea capuană” pentru limba italiană, sau “Jurămintele de la Strassburg” pentru cea franceză, – texte mult îndepărtate de limba vorbită, precum şi în timp – , limba scrisorii lui Neacşu este foarte puţin deosebită de româna vorbită astăzi. Excepţie fac numai formulele de introducere şi de încheiere ale mesajului ce trebuia transmis, se vede, cu cea mai mare repeziciune şi claritate, fără intermediul vreunui scrib, la mijloc fiind un document secret de mare importanţă. Din capul locului trebuie observate precizia şi laconismul expresiei. Descoperirea scrisoriiCa multe alte documente privind istoria culturii naţionale, Scrisoarea boierului Neacşu a fost descoperită de neobositul Nicolae Iorga, la începutul secolului nostru, în Arhivele Braşovului. Semnificaţia documentuluiActul de naştere al limbii române scrise are, prin chiar conţinutul său, o valoare deosebit de semnificativă, definitorie pentru misiunea poporului nostru de-a lungul veacurilor: un

român de dincoace de munţi avertiza pe ardeleni de pericolul unei invazii turceşti. Indirect, în planul strict al culturii şi în genere al vieţii spirituale, de care fenomenul limbii este atât de intim legat, evenimentul consemnat aici explică totodată şi cauza pentru care cuvântul românesc scris a apărut relativ atât de târziu. Peste mai bine de un veac, Miron Costin avea să spună: “Ce sosiră aceste cumplite vremi de acum, de nu stăm de scrisori, ce de griji şi de suspinuri.” Însă, în oricât de grele condiţii, apărut mai întâi sub pana unui câmpulungean – în chiar inima teritorului românesc, care era purtătorul graiului celui mai apropiat de forma literară viitoare a limbii naţionale – cuvântul românesc scris îşi va lua zborul glorios şi va străluci în capodopere cu nimic mai prejos de ale altor popoare, la cronicari, la Cantemir, la Ion Budai Deleanu, Alecsandri, Eminescu, Creangă, Sadoveanu, Arghezi, până în zilele noastre.