Primul zbor, nr. 33 / 2014 Revista Liceului Tehnologic de Metrologie „Traian Vuia”

Primul zbor, nr. 33 / 2014 Revista Liceului Tehnologic de Metrologie „Traian Vuia”

♦

Colegiul de redacție:

Crina BURLACU, Angela Georgiana MITRAN, Maria Alexandra

SIMA, Eduard-Andrei SIMION, Mihnea VINTILEANU (redactor-șef)

Coordonator:

Prof. Mihai FLOAREA

♦

CUPRINS:

Cuvînt de învățătură: Mihai FLOAREA, Despre „balul bobocilor”......................3

64 de ani de existență a Liceului de Metrologie „Traian Vuia”: Angela Georgiana

MITRAN, Interviu cu domnul profesor de geografie Petre RADU..........................4

Crina BURLACU, Interviu cu primul director al liceului, domnul profesor Gheorghe

COMAN..................................................................................................................5

Pregătirea pentru examenul de bacalaureat, subiectul al II-lea: Cristian

COSTACHE, Importanța protejării mediului (eseu argumentativ)..........................6

Redacția, Activități extrașcolare educative..............................................................7

Maria Alexandra SIMA, Interviu imaginar cu scriitorul Liviu Rebreanu...............8

Încercări literare: Marius BIOLAN......................................................................9

Microportret: Dan PURIC: gînduri la 55 de ani...................................................11

O pasiune: Eduard-Andrei SIMION, Pictura......................................................12

Prof. Mihai FLOAREA, Cum (mai) vorbim.........................................................14

Un sculptor uitat: Gheorghe LEONIDA (red.)......................................................15

Evenimentele din 2013 care intră în istorie (M. Vintileanu).................................16

Cuvînt de învățătură Despre „balul bobocilor“

N-am participat nici anul acesta la „balul bobocilor“ care, ca orice petrecere, de

altfel, nu numai că deține un loc fruntaș între preferințele elevilor noștri, dar într-atît

înfierbîntă mințile și trupurile unora, încît conduce la excese nepotrivite vîrstei și

condiției de elev...

Deoarece am primit vești suficiente de la participanți din liceul nostru și de la

reporteri din diverse localități din țară care au fost de față la astfel de manifestări, mă voi

pronunța asupra acestui gen de distracții în cele ce urmează.

Ca și „halloween“, ori „Valentine’s Day“, balul zis al „bobocilor“ poartă la

români o puternică și stranie semnificație de import – folosesc un limbaj eufemistic spre a

evita zicala neaoșă cu nuca și peretele! În această privință, ar fi vorba, parcă, de o tară

genetică: de mai bine de un secol și jumătate, tot preluăm, tot imităm și ne tot ploconim

dinaintea tradițiilor și apucăturilor altora, socotind, uneori chiar prin „aleșii nației“, că în

felul acesta „ne aliniem“, „ne integrăm“, „ne globalizăm“ mai degrabă, devenim „de-ai

lor“. După opinia mea, uităm nu numai că sîntem geografic, politic și economic europeni,

dar – și mai grav! – că stră-stră-strămoșii noștri au sălășluit dintotdeauna aici, în așa-

numitul „leagăn al Vechii Europe“ (cf. Marija Gimbutas, Civilizație și cultură. Vestigii

preistorice în sud-estul european, traducere de Sorin Paliga, București, Editura

Meridiane, 1989); uităm că, de fapt de la noi s-ar cuveni să împrumute ceilalți, veniți cu

multe sute de ani în urma noastră să ne ceară – vorba poetului – „pămînt și apă“...

Consultați, vă rog, calendarul: Moșii de toamnă (pomenirea morților) corespunde

cu aproximație satanicei celebrări vrăjitorești preluate de peste Ocean; Dragobetele se

suprapune așa-numitei „zile a îndrăgostiților“, la mare cinste tot printre americani...

Tradițiile acestea românești și sute altele se zbat sub straturi din ce în ce mai îngroșate de

uitare și dispreț, în timp ce obiceiurile altora, cu toată cohorta lor de reclame încărcate de

îndemnuri la consum exagerat, proliferează... O excepție ar părea să fie Mărțișorul...

Nu pledez pentru izolaționism; nu sînt adept necritic al tracomanilor ori

dacomanilor; nu sînt antioccidental; n-am nimic altceva decît înțelegere și compasiune

nesfîrșită pentru minoritățile naționale ori sexuale – îndeosebi pentru persoanele cu

cerințe educative speciale; dar a neglija și chiar a sfida tradițiile acestui popor – repet:

străvechi – mi se pare inacceptabil.

Spre a nu atinge persoane cunoscute și a nu răni anumite orgolii, dar a pune pe

gînduri pe cititorii noștri, închei într-o notă impersonală cu cîteva fraze datorate unor

reporteri de la „balul bobocilor“ din acest an școlar: (...) În timp ce la unul dintre liceele

din Bacău, fetele de clasa a IX-a au dansat în faţa dascălilor îmbrăcate în pantaloni

foarte scurţi sau chiar în lenjerie intimă, la Constanţa, elevii s-au dezlănţuit într-o orgie

stropită din belşug cu whisky. [Astfel,] „Balul bobocilor“ a avut de toate: locaţie de fiţe

– clubul Crush, concert care a încins băieţii, dar şi fetele din public – apetisanta Anna

Lesko, tutun cît cuprinde – că doar sînt într-a IX-a, de acum, şi multă băutură... Cine

crede că vorbim doar de sucuri, se înşală amarnic! Cîteva fotografii realizate la

„măreţul eveniment“ ne-au arătat mese încărcate cu sticle de whisky, pe lîngă

energizantele de rigoare, astfel încît se poate spune că puştii de 15 ani au început cu

dreptul liceul. (Irina Nastasiu, „Doxologia“, din 4 noiembrie 2013).

Prof. Mihai FLOAREA

64 de ani de existență a Liceului de Metrologie „Traian Vuia”!

Interviu cu domnul profesor de geografie Radu Petre:

„Metrologia însemnă a

măsura tot ce se poate

măsura, dictonul

omenesc spune că

există o măsură în

toate.“

– Bună ziua! Mă numesc Mitran Georgiana, reporter al revistei „Primul

zbor“ şi aş dori să vă adresez câteva întrebari. Se poate? – Cu multă plăcere, vă răspund la orce întrebare. – Îmi puteţi povesti câteva dintre momentele din trecut? – Ţinând cont că am 35 de ani de învăţământ, vă pot spune: înainte de 1990, foarte mulţi elevi ai liceului nostru stăteau la cămin și din motive necunoscute le dispăreau untul, pâinea, salamul și veneau la sala 11 și-mi băteau în geam spunându-mi: „nu mi-a ajuns pâinea“ sau altceva, iar eu mă duceam la cantina internatului, îi răscoleam și le dădeam copiilor ce le trebuia... – Ce părere aveți despre liceul nostru de acum sau din trecut? – În trecut, când pe frontispiciu scria „Liceul de Metrologie nr. 17“, în interior se facea cu adevărat metrologie; în prezent are un nume mai lung Liceul Tehnologic de Metrologie „Traian Vuia“, dar în interior metrologia lipseşte... – Şi ce înseamnă metrologie? – Însemană a măsura tot ce se poate măsura; e un dicton: „Există o măsură în toate“. – Ce așteptări aveţi de la elevi şi de la cadrele didactice? – Elevii s-au schimbat enorm şi, din păcate pentru ei, în sens negativ, adică ei nu mai vin la școală pentru a căpăta un orizont mai larg de cunoștințe; spun doar: „vreau să termin douăsprezece clase, să-mi iau diploma de absolvire; nu vreau să dau «bacul»”. Pe vremea mea, 90% dintre colegii mei clasă erau orientați pe ce vor să facă și 90% intrau deja la facultate. Elevul trebuie să se gândească şi la atitudinea faţă de viață, viața trebuie parcursă prin etapele ei: de la adolescent la maturitate. Omul este doar o imagine; când îţi aduci aminte de cineva nu ţi-l amitești după numele x,y, ci îţi imaginezi chipul lui. – Dar despre cadrele didactice? – Evident că și nivelul cadrului didactic este în scădere imensă, pentru că foarte mulţi profesori vin fară nici-o dorință de a progresa în carieră... În urmă cu sute de ani profesorii intrau la facultate și aveau medii mari, erau foarte înzestrați ca intelectuali... – Mulţumesc, domnule profesor, pentru timpul şi informaţile acordate! – Mulțumesc şi eu; a fost o onoare. A consemnat, Angela Georgiana Mitran, clasa a X-a C

Interviu cu primul director al liceului, domnul profesor Gheorghe Coman:

„Am participat la fondarea acestui liceu“. – Bună ziua! Mă numesc Burlacu Crina și sunt reporter al revistei „Primul zbor“. Aș putea să vă adresez câteva întrebări despre liceul nostru. Aveti câteva momente libere? – Buna ziua. Cu multă placere vă răspund la orice întrebare, având în vedere vechimea și legătura pe care am avut-o cu acest liceu încă de la înființare, chiar din anul 1960, la Școala

postliceală de metrologie și după aceea, în 1962, cînd s-a creat liceul cu numele „Traian Vuia”. – În primul rând vreau să vă întreb în ce calitate de ați venit la aceasta festivitate? – În calitate de invitat, aș zice chiar special, având în vedere că am fost primul director al actualului liceu cu denumirea de „Traian Vuia”. Și mai este ceva care mă leagă de acest liceu, cum am spus în cuvântul pe care l-am ținut la sala de festivități, anume am amintit că provin din aviație și acum, în utimul timp, în special în ultimii 15-20 de ani, m-am ocupat de pionierii aviației române Vuia, Vlaicu, Coandă și deci sunt legat în mod deosebit de numele lui Vuia, de aceea am vrut să particip la această festivitate. – Vă mulțumim că ați făcut efortul să veniți luni dimineata la liceul nostru! – Nu este un efort, este o placere deosebită; de fapt, chiar eu am facut propunerea, în toamnă, și chiar aveam trecut acest eveniment în programul meu printre altele, legate de aviație și am sugerat o întâlnire, mi se pare mie corect, la 50 de ani de la înființarea liceului cu numele Traian Vuia. Propunerea a fost făcută, deci, din toamnă, iar acum, când am primit în urmă cu o săptămâna invitația din partea doamnei directoare, vă mărturisesc că am fost încântat și am fost chiar preocupat să nu se întâmple ceva să nu pot participa; ba mai mult: îmi notam și mă gândeam ce-o să spun la această întâlnire... – Spuneți-ne, vă rog, câteva ceva despre cum era liceul când ați fost dumneavoastră director și cum vi se pare acum? – Am participat la construcția liceului și am luat parte chiar la turnarea fundației și sub ochii mei s-a ridicat actuala clădire A. Ce vă pot spune este că totuși, în decurs de numai un an, am reușit să ridicăm o parte din această clădire, deoarece a doua clădire(B), care s-a făcut mai târziu, am reușit să facem laboratoare de specialități, acesta era lucrul cel mai important, deoarece ne pregăteam pentru metrologie și trebuia să avem laboratoare și mă gândesc și acum, că aproape toate salile erau făcute pe specialități. Aveam laboratoare în domeniul lungimilor, presiunilor, forțelor, debitelor, în domeniul electronic, deci aproape toate sălile de clasă erau amenajate special. Puține erau clase cu bănci și scaune, deoarece atunci am dat importanță laboratoarelor. Chiar am fost surprins astăzi când un profesor ne spune de lipsa legăturii cu institutul și lipsa laboratoarelor. Pe atunci elevii făceau practică în laboratoarele din institut, chiar dacă unele erau în alt loc, aveam această legătură strânsa cu institutul. – Ce așteptări aveți dumneavoastră, ca fost director, de la liceul nostru?

– Mi-e mai greu să spun ceva pe tema aceasta... E adevărat că zece ani am fost legat de metrologie, dar încă patruzeci de aviație... Ce-aș dori eu este să existe, ca și până acum, pregătire pentru toata țara și mi-aș dori o legătură mai strânsă cu metrologia, adică elevii din liceu să știe ce înseamnă metrologie.Transmit elevilor prin aceste cuvinte că e bine să afle cât mai multe date despre Traian Vuia, că este aici este vorba despre un liceu de prestigiu, având în vedre ca poartă numele unui mare inventator român,Traian Vuia. – Vă mulțumesc frumos pentru timpul acordat . O zi bună! – Și eu vă mulțumesc și sper să ne mai revedem. La revedere!

A consemnat Crina Burlacu, clasa a X-a C

Importanta protejarii mediului

(Eseu argumentativ)

Dumnezeu a lăsat poruncă oameniilor

să aibă grijă de acest pământ şi de toate

vieţuitoarele acestuia, însă această poruncă nu

este respectată de populaţie. Oamenii au

devenit din ce în ce mai răi, nu îi mai

interesează nimic, în afară de averile

personale (tocmai aceşti oameni care fug după

avere produc foarte multe daune mediului

înconjurător: defrişările, exploatările neraţionale, care sunt la ordinea zilei).

Exploatarea excesivă a resurselor pămânului a dus la un dezechilibru

natural (până nu demult, resursele naturale regenerabile ale planetei erau

suficiente pentru nevoile omenirii).

Industrializarea şi dezvoltarea tehnologică

este o mare lovitură la adresa mediului

înconjurător, de exemplu proiectul minier

de la Roşia Montană, împotriva căruia

foarte multă lume a protestat și o să mai

protesteze în stradă, indiferent de vreme. La Roşia Montană se află cea mai mare

concentraţie de aur din ţară şi poate chiar din Europa. Statul român permite

companiei canadiene să ne exploateze comoara naţională, iar statului român ar

urma să-i revină doar şase la sută din ce se exploatează...

Cianura care va fi folosită pentru extragerea aurului este foarte toxică

omenirii şi dăunătoare mediului înconjurător. Pentru început, patru munţi vor fi

nu defrişaţi, nu tunşi, ci raşi; efectiv, aceştia vor dispărea. În opinia mea, aceşti

munţi ar trebui să fie utilizaţi mai mult în scop turistic, decât exploatați de nişte

străini şi şterşi de pe harta României, precum rezidurile de pe o alee oarecare.

Roşia Montană este o afacere profitabilă pentru nişte oameni necinstiţi, fără

suflet, care vând bogăţia României, bogăţia poporului român unei firme străine,

cu scopul de a-şi mări averile personale;

însă aceşti oameni nu se gândesc şi nu îi

interesează părerea cetăţenilor şi

urmările acestui proiect care va otrăvi o

minune a României – Munţii Apuseni.

În opinia mea, protejarea mediului înseamnă protejarea speciei umane şi a tuturor vieţuitoarelor acestui pământ creat de Dumnezeu pentru a fi plăcut

omului. Dar, poate, până ultimul copac nu va fi tăiat şi ultimul lac otrăvit, omul nu îşi va da seama că banul nu poate fi mâncat…

24.01.2014 Cristian Costache,

Cl. a XII-a C

Activități extrașcolare educative

♦ La Muzeul Țăranului Român, în sala „Horia Bernea“, a fost prezentat în

premieră, la 3 decembrie 2013, orele 18:30-20:00, filmul documentar „În spatele

cortinei de fier“ în regia lui Bogdan Mustață, după scenariul istoricului Alin

Mureșan. Au participat elevi de la clasele a XII-a B și a XII-a C, împreună cu prof.

Mihai FLOAREA. ♦ În aula Facultății de Drept a avut loc la 26 martie 2014,

începînd cu ora 18, un eveniment dedicat Sfinților închisorilor comuniste, moderat

de Danion Vasile, la care au luat parte și cîțiva elevi ai clasei a XII-a C, alături de

dirigintele lor. Cu acest prlej au fost prezentate și cărțile România furată. Raportul

comisarului european Samuel Scheib, de Sergiu Ciocârlan și Sfinții de lîngă noi.

Întîmplări, portrete, reflacții, de Ciprian Voicilă. Maria Murariu a prezentat cîteva

dintre realizările sale plastice dedicate Sfinților Martiri Brâncoveni. Ca intermezzo

artistic s-a manifestat trio „Arhaic“. ♦ La Academia de Studii Economice, sala

„Virgil Madgearu“, s-a lansat la 8 aprilie 2014, orele 15-17, volumul I Memorii –

Jurnal, de Mărgărita Ioana Vulcănescu, soția filosofului martir Mircea Vulcănescu.

A luat parte și un grup de elevi ai claselor a XII-a C și a XII-a F. Evenimentul a avut

ca protagonistă pe Mariuca Vulcănescu, fiica autoarei cărții, care, în final, a oferit

autografe. ♦ Profesorul coordonator al revistei noastre și redactorul-șef au fost

invitați să participe, pe 12 aprilie 2014, orele 12-13:30, la cinema „Patria“, la

avanpremiera filmului Revederea, în regia lui Bogdan Alexe și Tiberiu Rotărescu.

Din distribuție: Maia Morgenstern, Aliona Moon, Wilmark și Tudorel Filimon.

(Redacția).

Interviu imaginar cu scriitorul Liviu Rebreanu

– Bună ziua, domnule Liviu Rebreanu! Aveți cîteva momente libere pentru un

interviu?

– Bună ziua! Desigur.

– Unde v-ați stabilit în anul 1909?

– După ce am trecut munții, m-am stabilit la București, unde, sprijinit de

criticul Mihail Dragomirescu, mi-am început activitatea publicistică. – Există vreun eveniment important care v-a marcat viața?

– Viața mea n-a fost ușoara niciodată. N-am avut daruri speciale care să-mi

netezească puțin calea; din copilărie și pînă azi am trecut prin toate încercările

posibile. Nu evenimente epocale, ci mici lucruri care punctează greu o viață. Cele mai

multe sînt atît de banale, atît de reale, încît nici nu merită povestite... – Totuși, ce s-a întîmplat în februarie 1910?

– Am fost arestat la cererea guvernului ungar și întemnițat la Văcărești, iar

după cîteva luni am fost extrădat și închis la Gyula pentru așa-zisele delicte săvîrșite în

timpul carierei militare. Am fost eliberet în luna august a aceluiași an, apoi am revenit

la București.

– Cum trăiați dumneavoastră în perioada interbelică?

– Eram unul dintre puținii scriitori de pe vremea aceea care trăiam numai din

scris și am fost primul scriitor care a izbutit să aibă automobil.

– Referitor la romanul Ion, de unde v-ați inspirat în crearea personajelor?

– După opinia mea, fiecare roman ar trebui să fie un mic univers. E sigur că

orice scriitor cînd creează o lume trebuie să o facă din materialul pe care îl are. Poate

multe dintre personaje au trăit în realitate. Nu se poate pune să trăiască într-o carte, de

la început pînă la sfîrșit, copia fidelă sau fotografia psihologică a unui individ în

viață. Cine ar încerca asta nici nu s-ar putea numi artist. Iei o trăsătură, două, zece de

la unul, o ureche de la altul, o patimă de la cineva, un sentiment ori un tic de la

altcineva și din toate acestea închegi un personagiu deosebit în care poți găsi pe toți cei

de la care ai împrumutat, fiecare prin partea lui de contribuție.

– Dar Ion chiar a existat?

– Am pus pe studenții mei, într-o zi, să identifice toate personajele din Ion, la

fața locului și ei au găsit vreo 50, poate chiar 100 de Ioni, fiecare fiind convins că l-a

găsit pe cel adevarat. Deci, pot spune că mare parte din personagiile mele au cîte un

străbun în viață, dar în cărțile pe care le-am scris aceste personagii se înfățișează

numai în forma în care am vrut să le-o dau eu.

– Va multumesc pentru interviu, domnule Liviu Rebreanu!

– Cu plăcere!

– La revedere.

– La revedere.

(Surse bibliografice: Limba și literatura română, manual pentru clasa a X-a,

București, Editura Humanitas Educational).

Maria Alexandra Sima

Clasa a X-a C

Încercări literare

Floarea

Ai văzut vreodată o floare cum moare?

ceva ce cândva a fost atât de frumos,

atât de plină de viață,

să se prăbușească și să putrezească,

dintr-odată.

Acum e rătăcită în propria-i umbră,

visele ți le-au luat

lasându-te să mori în propria-ți ură.

Acum încerci să-ți revii,

dar nu poți,

ura din tine a ajuns prea adânc.

Răsăritul

O fecioară, noapte de negru,

singură îşi jelește tristețea

în timp ce se trege cortina.

Dar...

luna se pogoară, argintie și plină,

noaptea răscumpărării se stinge în liniște...

Vină

am rămas

în lumină

am ales

să deschid

n-am ascuns

nici o vină

n-am sărit

de pe zid

aș vrea să...

oare pot să...

uite-mă

ascultând

uită-te

întrebând

aș vrea să...

oare poți să...

Despărțirea

Nu are rost

Să te prefaci că vrei ceva

Te-ai învățat

Să te ascunzi de viața ta

Revoltă gri

De canapea și de alcool

Ți-au mai rămas

Patru pereți și-un suflet gol

Sparge clipa de urât și uitare

Frânge mâna ce ți-a dat

nepăsarea

Unde te duci

Cu ochii-nchiși, stins și amar?

Te-aștept să cazi

Să te rănești și să simți iar...

N-a fost să fie nu-i nimic așa s-a întâmplat

Să bem ceva și să plecăm lăsând totul curat

Să nu mai credem în povești să nu vărsăm

Și-atunci când totul a murit tăcut să nu urlăm

Marius Biolan

Clasa a XII-a A

Microportret:

Dan Puric: gînduri la 55 de ani

Ştiu că ţara va scăpa totuşi de

gheara în care e prinsă,

pentru că vine o altă generaţie

din spate, iar poporul a

început să se mişte. Suferinţa

mea e depăşită doar de

nădejdea mea. (Dan Puric, într-un interviu apărut în

ziarul „Metropolis“)

„Toți văd trupurile, spune Plotin, dar nu sînt îmboldiți toți către

ele în egală măsură, ci sînt atrași de ele cu precădere aceia despre

care se spune că iubesc, astfel de emoții încearcă cei care sînt cu

adevărat îndrăgostiți“. Numai prin această stare de grație pe care

o au îndrăgostiții trebuie, în ciuda tuturor evidențelor, să ne

privim astăzi țara și neamul, și nu prin ochiul comun înnăscut să

extermine aristocrația și delicatețea privirii alese... (Dan Puric, O mică introducere, în vol. Suflet românesc, București, 2013, p.100).

***

Există în acest popor un instinct formidabil de a se retrage din

istorie. Blaga îl numea boicot, Mircea Vulcănescu existență în

virtualitate. Dar oricum l-am numi, el apare în momentele cruciale

și-i creează o strategie imbatabilă, aceea de a nu participa cu

toată inima la o istorie care s-a dovedit a fi crudă, meschină și, în

fond, minoră, ci de a fi cu toată ființa către veșnicie. (Idem, p. 148).

O pasiune:

Pictura

Pictura este o ramură a artelor plastice care reprezintă realitatea în imagini artistice bidimensionale,

create cu ajutorul culorilor aplicate pe o suprafață (pânză, hârtie, lemn, sticlă etc.).

Scopul este de a obține o compoziție cu forme, culori, texturi și desene, care dă naștere la o operă de artă

în conformitate cu principiile estetice.

Motivul pictural poate fi constituit de: naturi statice, peisaj, marină, portrete, scene de gen, istorie.

Un alt motiv des întâlnit din pictura artei occidentale și orientale este dominant, anume cel religios;

exemple ale acestui tip de pictură sunt scenele biblice luate din pereții catacombelor și din plafonul

interior al Capelei Sixtine. Pentru arta orientală ilustrative sunt scenele din viața lui Buddha sau picturile

mormintelor faraonilor egipteni care au reprezentat trecerea la imortalitate.

Peisajul din secolul al XVI-lea a început să fie un subiect foarte frecventat în pictură. Această opțiune a

fost posibilă datorită deschiderii pe care un asemenea tip de imagine o oferă artistului dar și receptorului,

nu doar la nivelul epic sau pictural, cât mai ales la acela emoțional.

Stejar (2014). Pictură în

vopsea acrilică alb-negru.

Dimensiune: 50/70

Peisaj de iarnă ( 2013). Pictură în vopsea acrilică

alb-negru. Dimensiune: 50/70

Natura statică sau natura moartă este

reprezentarea în artele vizuale a unor obiecte

neînsuflețite, din natură sau ordonate în mod

voluntar.

Natură statică (2013 ). Desen de

construcție în creion.

Dimensiune: 50/70

Natură statică (2014). Pictură în

vopsea acrilică alb-negru.

Dimensiune: 50/70

Natură statică (2013). Pictură

în vopsea acrilică alb-negru.

Dimensiune: 50/70

Natură statică ( 2014 ). Pictură în vopsea acrilică

alb-negru. Dimensiune: 50/70.

Toate picturile au fost realizate de mine în perioada 2013-2014.

Eduard-Andrei Simion Clasa a XII-a C

Cum (mai) vorbim

O emisiune radio ascultată într-o joi, terminată către orele 15 cu un pleonasm

antologic: „cea mai desăvîrşită“, m-a făcut melancolic, fiindcă prezentatoarea îl

produsese natural, într-un mod pentru mine uimitor, fără simţul limbii pe care l-ar

presupune astfel de emisiuni trimise în eter...

Mi-am amintit de cursurile universitare în care dl. prof. univ. Teodor Hristea ne

vorbea despre pronunţia corectă, despre etimologiile prevăzute în DOOM etc.

În astfel de circumstanţe (mă) întreb: ar mai fi bune emisiunile de popularizare

teoretică a rostirii/scrierii corecte, din moment ce… practica ne omoară?!

Produc, pentru cititorii revistei noastre școlare, o listă de reporteri ai postului de

radio „România Actualităţi“ cu o intonaţie bizară, străină conturului specific

enunţiativelor propriu-zise românești:

Elena Postelnicu – corespondentă din Italia; Adrian/Alexandru Lungu de la

Zalău; Ilie Pintea; Radu Antohi – ştirile sportive; Cristina Tiberian – corespondentă de la

Londra; Liviu Groza – corespondent din Budapesta...

Pentru rostiri ca ale acestora, vorba țăranului de odinioară îmi răsare în minte:

„nu-ți rămîne decît să dai să fugi încotro-oi vedea!...“

Prof. Mihai FLOAREA

Un sculptor uitat: Gheorghe Leonida

Preluăm dintr-un e-mail trimis de doamna profesoară Rodica Lăzărescu, de la Colegiul

Național „Ion Creangă“, următoarea veste-surpriză:

Știați că autorul chipului celebrei statui a lui Iisus din Rio de Janeiro este un român?

De celebra statuie a lui Iisus din Rio de Janeiro a auzit toată lumea, însă foarte puţini ştiu că autorul

chipului Mântuitorului este sculptorul gălăţean Gheorghe Leonida.

Provenit dintr-o familie care a dat numeroase personalităţi (dintre care Eliza Leonida-Zamfirescu

şi Adela Leonida-Paul, surorile sale), Gheorghe Leonida s-a născut la Galaţi, în 1892 (1893, după alte

surse).

Cum tatăl său, ofiţer de carieră, a fost nevoit să plece din Galaţi, Gheorghe a absolvit liceul la

Bucureşti, unde apoi a urmat Conservatorul de Arte Frumoase, secţia sculptură. Şi-a făcut debutul în

1915, la un salon naţional. După ce a luptat în Primul Război Mondial, şi-a continuat studiile de artă în

Italia, timp de trei ani, iar operele sale au fost încununate cu mari premii la Roma (pentru lucrarea

„Reveil”) şi la Paris („Le Diable”).

În 1925, s-a mutat în capitala Franţei, unde Paul Landowsky tocmai primise comanda pentru

statuia Cristo Redentor (Cristos Mântuitorul). Unanim recunoscut pentru expresivitatea chipurilor pe care

le realiza, Gheorghe Leonida a fost angajat de Landowsky să sculpteze capul monumentalei statui a lui

Iisus. Începută în 1926, întreaga lucrare a fost finalizată în 1931 şi a devenit în timp un adevărat simbol al

Americii Latine.

Cu o înălţime totală de 38 de metri (numai capul are 3,75 metri) şi o greutate de 1.145 de tone,

Cristo Redentor este considerată una dintre minunile lumii moderne.

Revenit în ţară, Gheorghe Leonida a continuat să sculpteze, însă a murit la numai 49 de ani, în

primăvara lui 1942, căzând de pe acoperişul casei familiei sale din Bucureşti, în timp ce culegea flori de

tei. Regimul comunist i-a minimalizat opera, din cauza faptului că Leonida a sculptat mai multe busturi ale

membrilor Casei Regale, astfel că faimoasa sa contribuţie la minunea din Rio a rămas uitată.

Lucrările sale se află în principal la Castelul Bran şi la Muzeul Naţional de Artă, dar pot fi

admirate şi la alte mari muzee bucureştene.

Gilda Maltezianu

***

Iată că există microbiografii care ne fac să medităm la români recunoscuți pe plan

mondial și pe care, pe nedrept, conaționalii le ignoră...

Chiar dacă nu au legătură cu liceul nostru, inserăm în paginile revistei asemenea

realități ca exemplare.

(Redacția).

EVENIMENTE DIN 2013 CARE INTRĂ ÎN ISTORIE…

Pe 10 februarie actorul Victor Rebengiuc a împlinit 80 de ani. Modest, aşa cum il cunoştem

Rebengiuc a spus ca va sarbatorii

alături de familie si nu doreste sa

fie sarbatorit in public de niciun fel.

Acesta ramane in istoria

cinematografiei românești prin rolul

Apostol Bologa din filmul „Pădurea

spânzuraţilor“ (după romanul lui

Liviu Rebreanu) în regia lui Liviu

Ciulei, film premiat la Cannes în

1965. A devenit un Pampon de

neuitat în filmul lui Lucian

Pintilie, „De ce trag clopotele,

Mitică?" (1981). S-a identificat cu

imaginea lui Ilie Moromete (după romanul lui Marin Preda), în regia lui Stere Gulea (1986).

Înainte de toate acestea, maestrul se indentifică cel mai mult Teatrul ,,Lucia Sturza Bulandra”,

unde joacă de 60 de ani. Pentru actorii mai tineri, Victor Rebengiuc are un sfat: „Iubeşte arta

din tine, nu pe tine în artă!”

Seara de 17 februarie a fost magică pentru români, deoarece la a 63-a ediției Ursului de aur de

la Berlin marele premiu al

festivalului i-a fost acordat

regizorului Călin Peter Netzer (foto)

și producătorului Ada Solomon

pentru lungmertajul ,,Poziția

copilului”. ,,Este un premiu foarte

important pentru cariera mea,

pentru România şi confirmă

valoarea cinematografiei

româneaşti”, a declarat acesta.

Pe 28 februarie Papa Benedict al XVI-lea (foto), (succesor al Papei Ioan Paul al II-lea) s-a

retras. Suveranul Pontif a fost ales în 2005, este cel de-al 265-lea Papă în istoria Bisericii

Romano-Catolice şi primul papă german după 500 de ani.

Pe 13 martie Cardinalul argentinian Jorge Mario Bergoglio a fost ales ca

papă și cu numele de Papa Francisc (foto).

Este primul papă latino-american al Bisericii

Catolice.

Pe 8 aprilie 2013 lumea întreagă și-a luat la

revedere de la Margaret Thetcher (foto) care

s-a stins din viață la varta 87 de ani.

„Doamna de Fier”, ața cum i se spunea, a

fost prima femeie prim-ministru al Marii

Britanii, având trei mandate consecutive,

între anii 1979 şi 1990. Prin măsurile economice foarte dure,

Thetcher a reușit în 12 ani să dubleze P.I.B.-ul pe cap de locuitor în

Regatului Unit. Ea afirma: ,,Am venit aici cu un singur obiectiv: să

schimb britanicii dintr-o societate de dependenți, într-una de

autonomi; din «dă-mi-și-mie», în «fă-tu-însuți»; din «stai-jos-și-

așteaptă», în «hai-să-facem».”

Pe 22 iunie s-a născut primul copil al Ducelui și

al Ducesei de Cambridge. Potrivit oficialilor

Palatului Buckingham, acesta va purta titlul de

Alteţa Sa Regală Prinţul George Alexander

Louis de Cambridge. ,,Bebelusul regal” este

strănepotul Elisabetei a II-a și al treilea

descendent pe linia de moştenire a coroanei

britanice.

Pe 5 decembrie sud-africanii și-au luat la rămas bun

de la Nelson Mandela, de la cel pe care îl considerau

„părintele națiunii” și care a militat pentru

egalitatea rasială și drepturile persoanelor de culoare.

Mandela a primit numeroase distincții, printre care și

Premiul Nobel pentru Pace, decernat în 1993. Mai

târziu, el a devenit primul președinte de culoare al

Africii de Sud, în intervalul (1994-1999). ,,Părintele

națiunii” a creat legi pentru ca oamenii de culoare să

aibă acces la educație și un standard mai bun de viață.

În anul 2009, ziua de 18 iulie (ziua lui de naștere), a

fost decretată de O.N.U. Ziua Internațională Nelson

Mandela și de atunci este sărbătorită anual.

Pe 14 decembrie actorul Radu Beligan a împlinit 95 de ani de viață, iar din aceștia 75 de ani au

fost dedicați scenei de teatru. ,,După cum cred că majoritatea dintre dumneavoastra știți, astăzi

împlinesc 95 de ani – a declarat d-sa. Nu mă

întrebați când au trecut, pentru că în teatru timpul

este relativ. Anii trec adesea ca niște clipe, iar

clipele se scurg adeseori mai greu ca anii. Cert

este că, după tot acest timp, pot să afirm cu

evidentă satisfacție că nobila meserie căreia mi-

am dedicat existența este în continuare la loc de

cinste în sufletele românilor.” Cel aniversat a

intrat în Cartea Recordurilor pentru cel mai

longeviv actor aflat încă în activitate. Pe lânga

piesa ,,Egoistul” de Jean Anouilh (în regia lui

Radu Beligan), maestrul Beligan și-a sărbătorit

pe scena Teatrului Metropolis ziua de naștere, jucând în piesa ,,Lecția de violoncel” de

Mona Radu (regia Felix Alexa).

Surse: adevarul.ro, realitaea.net, gandul.info, romaniatv.ro , tvr.ro, hotnews.ro, mediafax.ro .

Selecție de Mihnea Vintileanu

Ilustrațiile coperților acestui număr au fost realizate după lucrări ale lui

Eduard-Andrei SIMION

Coperta 1:

Peisaj de iarnă (2013). Pictură în vopsea acrilică alb-negru. Dimensiune: 50/70

Coperta a 4-a:

Natură statică (2013). Pictură în vopsea acrilică alb-negru. Dimensiune: 50/70