22
Principiul lui Peter Principiul lui Peter este o teorie emisă de Dr. Laurence J. Peter . Teoria afirmă că membrii de succes ai unei organizaţii ierarhice sunt, până la urmă, promovaţi până la nivelul lor maxim de competenţă , după care, o promovare ulterioară îi ridică la un nivel pentru care nu mai sunt competenţi. Termenul este o interpretare umoristică a teoriei principiului plăcerii a lui Sigmund Freud . Teoria a fost lansată, cu un stil plin de umor, în cartea The Peter Principle, publicată pentru prima dată în 1969 . Peter spune că tema cărţii sale este '"Ierarhiologia". Principiul de bază, enunţat în carte, sună astfel: Într-o ierarhie, fiecare salariat are tendinţa de urca până la nivelul său de incompetenţă . Deşi este scrisă într-un limbaj amuzant, cartea conţine multe exemple din lumea reală, şi explicaţii provocatoare ale comportamentului uman. Incompetenţa salariaţilor nu apare ca rezultat al faptului că o poziţie ierahică mai înaltă ar fi "mai grea", ci pur şi simplu pentru că acea poziţie este "diferită" de cea în care salariatul a excelat anterior, cerând deprinderi şi priceperi diferite, pe care este posibil ca salariatul să nu le aibă sau să nu le poată dobândi. Un exemplu folosit de Peter se referă la un muncitor din fabrică, ale cărui rezultate în muncă excepţionale au făcut să fie promovat într-o funcţie de management, în care

Principiul Lui Peter

Embed Size (px)

Citation preview

Page 1: Principiul Lui Peter

Principiul lui PeterPrincipiul lui Peter este o teorie emisă de Dr. Laurence J. Peter. Teoria afirmă că membrii de succes ai unei organizaţii ierarhice sunt, până la urmă, promovaţi până la nivelul lor maxim de competenţă, după care, o promovare ulterioară îi ridică la un nivel pentru care nu mai sunt competenţi. Termenul este o interpretare umoristică a teoriei principiului plăcerii a lui Sigmund Freud.

Teoria a fost lansată, cu un stil plin de umor, în cartea The Peter Principle, publicată pentru prima dată în 1969. Peter spune că tema cărţii sale este '"Ierarhiologia". Principiul de bază, enunţat în carte, sună astfel:

Într-o ierarhie, fiecare salariat are tendinţa de urca până la nivelul său de incompetenţă.

Deşi este scrisă într-un limbaj amuzant, cartea conţine multe exemple din lumea reală, şi explicaţii provocatoare ale comportamentului uman.

Incompetenţa salariaţilor nu apare ca rezultat al faptului că o poziţie ierahică mai înaltă ar fi "mai grea", ci pur şi simplu pentru că acea poziţie este "diferită" de cea în care salariatul a excelat anterior, cerând deprinderi şi priceperi diferite, pe care este posibil ca salariatul să nu le aibă sau să nu le poată dobândi. Un exemplu folosit de Peter se referă la un muncitor din fabrică, ale cărui rezultate în muncă excepţionale au făcut să fie promovat într-o funcţie de management, în care calităţile pentru care a fost promovat nu mai erau de nici un folos.

O cale prin care organizaţiile încearcă să evite acest efect este de a nu promova o persoană până ce nu şi-a dovedit deja calităţile sau deprinderile necesare. Astfel, o persoană nu va fi promovată pentru a-i conduce pe ceilalţi, dacă nu a dovedit deja calităţi de lider.

Corolarul acestei atitudini ar fi ca salariaţii, care sunt dedicaţi activităţii pe care o desfăşoară, să nu fie recompensaţi prin promovare, ci prin creşterea salariului.

Precedente istorice

Page 2: Principiul Lui Peter

În Kalila wa Dimna, o colecţie de fabule din Persia epocii Sasanide, unul din personaje spunea că Un om slab, de condiţie joasă, este întotdeauna folositor şi sincer, până ce este numit într-o funcţie de care nu este demn.

LEGILE LUI MURPHY

Legile lui Murphy sunt cunoscute in toata lumea, sunt afisate in birourile politicienilor si ale cercetatorilor, in atelierele de proiectare si in cabinetele consultantilor financiari, ale universitarilor si ale studentilor.

   Murphy a existat, el este un personaj real. Identitatea lui, ca si originea aparitiei primei legi - singura originala - au fost dezvaluite intr-un articol in anul 1977 in ziarul american "Los Angeles Times". Totul s-a intamplat in anul 1949, la baza Fortelor Aeriene Edwards din Murdoc, California, in timp ce se lucra la proiectul MX981. Capitanul Ed Murphy era un inginer, angajat a lui Wright Field. Enervat de proasta functionare a unei curele de transmisie, datorita defectuasei imbinari la capetele curelei el a exclamat "Daca e vreo posibilitate sa o faca prost, o va face!" - referindu-se la tehnicianul care a imbinat gresit capetele benzii.

   Cateva saptamani mai tarziu, la o conferinta de presa, colonelul Stapp a afirmat ca rezultatele excelente pe care le-am obtinut de-a lungul a cativa ani, se datoreaza "increderii noastre absolute" in ceea ce el a denumit atunci legea lui murphy.

Murphologie

Zambeste! Maine va fi mai rau!

Daca ceva poate merge prost, va merge prost.

Daca ceva nu poate merge prost, va merge prost.

Page 3: Principiul Lui Peter

Daca sti ca ceva nu poate merge prost si iti iei toate masurile de precautie corespunzatoare, atunci altceva va merge prost.

Cand lucrurile merg prost undeva, au tendinta sa mearga prost oriunde.

Lucrurile care merg prost nu se termina niciodata.

Lucrurile merg mai prost sub presiunea preocuparii de a le face sa mearga bine.

Daca un lucru este facut prost de destul de multe ori el devine corect.

Lasate in voia lor, toate lucrurile merg din rau in mai rau.

Atunci cand faci un lucru bine din prima incercare, necazul este ca nimeni nu apreciaza cat de dificil a fost.

Lucrurile merg prost toate deodata, dar se indreapta treptatConcluzie: Poti sa strici ceva cat ai clipi din ochi dar ca sa repari e nevoie de o vesnicie.

Cu cat mai mare este numarul celor implicati intr-un eveniment, cu atat mai putin inteligent devine fiecare dintre participanti.

Daca ai fi stiut ce faceai, probabil ca te-ai fi plictisit.Corolar: Doar fiindca esti plictisit, nu inseamna ca stii ce faci.

Legea conservarii - Cantitatea de exasperare din univers este constanta.Consecinta: Daca lucrurile merg bine undeva, atunci ele merg prost in alta parte.

Concluziile lui Stewart1. Legea lui Murphy poate fi amanata sau suspendata pentru o perioada nedefinita de timp, cu conditia ca amanarea sau suspendarea sa aibe drept consecinta o catastrofa mai mare la o data ulterioara.2. Amploarea catastrofei este direct proportionala cu numarul de oameni care privesc.3. Amploarea catastrofei este exponentiala proportional cu importanta

Page 4: Principiul Lui Peter

ocaziei.4. Daca un rezultat are 50% sanse de aparitie, cu cat acel rezultat este mai dorit, cu atat probabilitatea sa reala de aparitie este mai mica.5. Daca doua consecinte ale Legii lui Murphy se contrazic reciproc, cea care ar putea produce daune mai mari are prioritate.

Generalitati

E usor sa vezi partea pozitiva a problemelor celorlalti.

Nici o problema nu este atat de mare incat sa nu poata fi incadrata undeva.

Prima regula a excavarii: Daca te afli intr-o groapa, opreste-te din sapat.

Omul este intotdeauna gata sa moara pentru o idee, cu conditia ca acea idee sa nu-i fie prea clara.

Daca te opresti sa gandesti, nu uita sa incepi din nou.

Sfatul este ceea ce cerem atunci cand stim deja raspunsul dar ne-am fi dorit sa nu-l fi stiut.

Furia generata de scrierea gresita a unui nume intr-o coloana este direct proportionala cu mediocritatea celui mentionat.

Cand incerci sa dovedesti cuiva ca o masina nu functioneaza, ea va functiona.

Daca te simti bine, nu fi ingrijorat, va trece.

Omul se impiedica uneori de adevar, dar cel mai adesea el se ridica si isi continua drumul.

Frumusetea are grosimea pielii, dar uratenia ajunge pana la os.

Suma inteligentei pe planeta este constanta, insa populatia se afla intr-o continua crestere.

Page 5: Principiul Lui Peter

Oportunitatea va bate la usa in cel mai putin oportun moment.

Pentru ca ceva sa devina curat, altceva trebuie sa devina murdar, dar poti murdari totul, fara sa cureti nimic.

Lucrurile care nu sunt egale cu nimic altceva, sunt egale intre ele.

Atata timp cat nu-ti pasa unde esti, nu te poti rataci.

Incercarea de a-ti spala masina provocand ploaie, nu va da rezultate.

Este imposibil ca un optimist sa fie placut surprins.

Legile adevarului in reportaje: Cu cat esti mai aproape de fapte, cu atat mai evidente sunt erorile din stirile riguroase care se refera la acea situatie.Cu cat esti mai departe de fapte, cu atat mai mult tinzi sa crezi stirile care se refera la acea situatie.

Cel mai bun mod de a-ti (re)aminti ceea ce ai fi vrut sa scrii este sa lipesti plicul in care ai pus scrisoarea.

Daca tot ceea ce ai este un ciocan, toate obiectele din jur iti par cuie.

Legea entropiei:Daca pui o lingura de vin intr-un butoi cu apa de canal, obtii un butoi cu apa de canal.Daca pui o lingura de apa de canal intr-un butoi de vin, vei obtine apa de canal.

Cand o problema dispare, oamenii care lucreaza la rezolvarea ei nu dispar.

Secretul de a fi plicticos consta in a spune absolut totul.

Daca un obiect se poate imprumuta si sparge, atunci il vei imprumuta si il vei sparge.

Academiologie

Page 6: Principiul Lui Peter

Nu o sa-ti dai seama niciodata in ce parte s-a dus trenul doar uitandu-te la sine.

Originalitatea este arta de a nu-ti dezvalui sursa.

Atentia acordata unui profesor este constanta, indiferent de numarul de elevi dintr-o clasa.

Niciodata sa nu spui tot ceea ce stii.

Cand prostia constituie o explicatie suficienta, nu e nevoie sa recurgi la alta.

Expertul este o persoana care a facut toate greselile posibile intr-un domeniu foarte restrans de activitate.

Afaceri de stat

Chiar daca un milion de oameni cred intr-o prostie, tot o prostie ramane.

Este mai usor sa lupti pentru principiile tale decat sa te ridici la inaltimea lor.

Pentru fiecare actiune exista un program guvernamental de intensitate egala si de sens opus.

Daca doi oameni sunt de acord in toate privintele, poti sa fi sigur ca doar unul dintre ei gandeste.

Un om trebuie sa-si ierte dusmanii, dar nu inainte ca acestia sa fie spanzurati.

Politica este arta de a obtine voturi de la saraci si fonduri electorale de la bogati, promitandu-le unora protectia fata de ceilalti.

Un politician onest este acela care, dupa ce a fost cumparat, ramane cumparat.

Page 7: Principiul Lui Peter

Cei care stau calare pe un gard, au putine directii de ales.

Dupa ce ai renuntat la integritate, restul e simplu.

Un diplomat este cineva care-ti poate spune sa te duci la dracu in asa fel incat sa astepti cu nerabdare calatoria.

Cercetare si proiectare

Daca nu reusesti de prima oara, distruge orice dovezi ca ai incercat.

Adeseori, doua luni pentrecute in laborator pot economisi doua ore petrecuta in biblioteca.

Teoria este sprijinita atata timp cat sunt asigurate fondurile.

Stiinta este credinta in ignoranta expertilor.

Daca creierul omenesc ar fi indeajuns de simplu ca sa-l intelegem, am fi prea simpli ca sa-l intelegem.

Doua lucruri sunt infinite: universul si prostia oamenilor; dar nu sunt sigur in privinta universului.

Singura metoda de a scapa cu adevarat de rezidurile toxice este sa reincadrezi reziduul ca netoxic.

Pentru fiecare doctorand exista inca unul egal si de sens opus. Asa se explica de ce este atat de usor sa gasesti experti care sa se contrazica total unii pe altii.

Un istoric competent poate demonstra ca orice eveniment, odata ce s-a produs, era inevitabil.

Daca probabilitatea succesului nu este aproape unu, atunci este al naibii de aproape zero.

Un experiment trebuie considerat ca reusit daca nu mai mult de 1/2 din date trebuie inlaturate pentru a corespunde teoriei.

Page 8: Principiul Lui Peter

Oamenii vor accepta ideea ta cu mai multa usurinta daca le spui ca primul care a avut-o a fost Benjamin Franklin.

A gresi este uman, dar pentru a incurca lucrurile complet iti trebuie un computer.

Fazele unui proiect:1.Exaltare2.Dezamagire3.Confuzie4.Cautarea vinovatului5.Pedepsirea nevinovatului6.Recompensa pentru neimplicat.

A fura idei de la cineva, este plagiat. A le fura de la mai multi, este cercetare.

Munca in echipa este esentiala. Iti da posibilitatea de a arunca vina pe altii.

Cu cat este mai scurta viata unei particule, cu atat este mai scumpa producerea ei.

Pentru cele mai multe operatii sunt necesare trei maini.

Daca rezultatele nu se cunosc dinainte, fondurile iti vor fi refuzate.

Regulile pentru cercetarea stiintifica1. Nu crede in minuni - bazeaza-te pe ele.2. Experimentele trebuie sa fie reproductibile; ele trebuie sa esueze la fel.3. Un teanc de date este folositor; indica faptul ca ai lucrat.4. Importanta experientei este direct proportionala cu echipamentul pe care l-ai ruinat.

Lenea este mama a noua inventii din zece.

Iadul este locul unde toate testele ies perfect si nimic nu functioneaza.

Page 9: Principiul Lui Peter

Este o greseala sa ingadui unui obiect mecanic sa-si dea seama ca te grabesti.

Nici o masina reasamblata in ordinea inversa dezasamblarii nu va functiona.

Civilizatia progreseaza prin marirea numarului de operatiuni importante pe care le putem executa fara sa ne gandim la ele.

Omul rational se adapteaza la lumea inconjuratoare; omul irational persista in incercarea de a adapta lumea din jur la el. Prin urmare, progresul depinde de omul irational.

Sociologia

Toti avem taria sa induram nefericirea altora.

Niciodata sa nu confuzi rabdarea cu ospitalitatea.

Plictisitoare este persoana care vorbeste cand ai vrea sa te asculte.

Buna crestere consta in arta de a ascunde ce buna parere avem despre noi insine si ce parere proasta avem despre ceilalti.

Pentru a fi popular, da-le oamenilor vesti bune despre obiceiurile lor proaste.

Nimeni nu stie ce este adevarata fericire pana nu se casatoreste, ... dar atunci e prea tarziu.

Sarutul este o modalitate de a apropia doi oameni atat de mult incat nu-si mai vad unul altuia nici un defect.

Birocratie management

Legile comitetului1. Nu veni niciodata la timp, vei fi etichetat ca incepator.

Page 10: Principiul Lui Peter

2. Nu spune nimic pana cand intalnirea nu trece de jumatate; vei fi etichetat ca intelept3. Fii cat se poate de vag; previne iritarea celorlalti.4. Cand ai dubii, sugereaza formarea unui subcomitet.5. Fii primul care propui ridicarea sedintei; propunerea te va face popular, caci asta asteapta toata lumea.

Nimeni nu a ridicat vreodata un monument in cinstea unui comitet.

Cand sefii vorbesc despre cresterea productivitatii, niciodata nu se refera la ei insisi.

Nu fi de neinlocuit. Daca nu poti fi inlocuit, inseamna ca nu poti fi nici promovat.

Respectarea regulilor nu va duce la indeplinirea sarcinilor.Corolar: Indeplinirea sarcinilor nu scuza nerespectarea regulilor.

Accidentele au loc atunci cand doi oameni incearca sa fie destepti simultan.

Telefonul nu suna niciodata cand nu ai nimic de facut.

Orice poate fi incadrat la diverse.

Un birou curat este semnul unui sertar de birou indesat.

Murphologie contabila si juridical

Banca este o institutie care-ti imprumuta intotdeauna o umbrela cand e timp frumos si ti-o cere mereu inapoi cand ploua.

In spatele fiecarei mari averi se afla o crima.

Nimeni nu considera ca banii pe care-i castiga sunt prea multi.

Nimeni nu a dat faliment platind prea multe impozite deoarece a castigat prea multi bani.

Page 11: Principiul Lui Peter

Ai nevoie de o multime de imprumuturi pentru a trai in limitele veniturilor tale.

Cinci este o aproximatie suficient de buna pentru infinit.

Exista trei feluri de oameni: cei care pot sa numere si cei care nu pot.

Ceea ce dau paragrafele scrise cu litere mari este anulat de paragrafele scrise cu litere mici.

Nimic din ceea ce este scris cu litere mici nu este favorabil.

Orice sistem juridic in care necunoasterea legilor nu constituie o scuza, dar in care numarul legilor este prea mare pentru ca o persoana sa le stie si sa le tina minte, este prin definitie nedrept.

In orice conditii, indiferent ce faci, exista o ordonanta in temeiul careia poti fi acuzat

Piata

Daca nu ai nevoie de ceva si nici nu-ti doresti acel ceva, intotdeauna se gaseste din belsug.

Cheltuielile pentru inramare depasesc costul produsului artistic.Consecinta: Oamenii care se targuiesc pentru un produs artistic nu se vor targui pentru pretul inramarii.

Sculptura este ceva de care te lovesti cand te dai inapoi ca sa te uiti la o pictura.

Daca vrei doar sa te uiti la vitrine, vei fi asaltat de vanzatori; daca vrei sa cumperi, nici un vanzator nu se afla prin preajma.

Pierderile maxime posibile intr-o zi sunt mult mai mari decat castigurile maxime posibile intr-o zi.

Existenta unei piete nu asigura existenta unui cumparator.

Page 12: Principiul Lui Peter

Daca clientul plateste consumatia la restaurant, ai pierdut comanda.

Nu crede tot ce auzi si tot ce spui.

Legea vanzarii agresive: Cand pui branza in cursa de soareci, lasa loc si pentru soarece.

Cealalta coada se misca mai repede.

Daca coada se misca repede, nu te-ai asezat la coada care trebuie.

Viata de zi cu zi

Exista doua categorii de oameni: cei care impart oamenii in categorii si cei care nu impart oamenii in categorii.

Plicurile si timbrele care nu se lipesc cand le umezesti tu, se vor lipi de alte lucruri, cand nu vrei tu.

Un elefant este un soarece construit conform indicatiilor guvernului.

Nu esti beat atata timp cat poti sa zaci intins pe parchet, fara sa te sprijini.

Legea modeiAceiasi rochie este:Indecenta cu 10 ani inaintea lansarii ei.Indrazneata cu un an inaintea lansarii ei.Sic la momentul ei, propriu-zis.Demodata la 3 ani dupa.Hidoasa la 20 de ani dupa momentul lansarii.Amuzanta la 30 de ani dupa acelasi moment.Romantica la 100 de ani dupa ...Frumoasa cu adevarat la 150 de ani dupa aparitia ei, epocala...

Prima carte care trebuie interzisa este catalogul cartilor interzise.

Binecuvantat este cel care nu asteapta recunostinta, caci acela nu va fi dezamagit.

Page 13: Principiul Lui Peter

Cele mai multe afirmatii generale sunt false, inclusiv aceasta.

Ideea este sa mori tanar, dar cat mai tarziu posibil.

Pana cand nu-ti pui banii sa lucreze pentru tine, vei lucra tu pentru bani.

Profetia este in cele mai multe cazuri cauza principala a evenimentelor prezise.

Daca autorul "Iliadei" nu este Homer; atunci el este unul cu acelasi nume.

O intreprindere care are mai mult de 1000 de angajati devine un imperiu care se autoperpetueaza, creand atat de multa munca interna, pana cand nu mai are nevoie de vreun contact cu lumea exterioara.

Construieste un sistem pe care sa-l poata folosi si un prost, si numai un prost va dori sa-l foloseasca.

Nu exista un adevar absolut - asta este absolut adevarat.

Tot ce e bun: ori e imoral, ori este ilegal, ori ingrasa.

In orice prezentare de diapozitive, cel putin unul va fi pus invers.

Celibatul nu este ereditar.

Acei care nu studiaza istoria ii vor repeta greselile. Acei care o studiaza vor gasi alte cai de a gresi.

Daca primul lucru pe care-l faci dimineata va fi sa mananci o broasca raioasa cruda, in tot restul zilei nimic mai rau n-o sa ti se intample.

Cei care sunt cei mai morali sunt cel mai departe de problema.

Secretul succesului este sinceritatea. O data ce poti sa te prefaci ai reusit.

Ceea ce numim pacat la altii, pentru noi este experiment.

Page 14: Principiul Lui Peter

E ceva in neregula daca ai intotdeauna dreptate.

Nimic nu reuseste atat de plenar ca esecul.

Nu insulta niciodata un crocodil pana n-ai traversat raul.

Indiferent ce se intampla, intotdeauna se gaseste cineva care stia ca asa se va intampla.

Adevarul intotdeauna invinge... in 3 cazuri din 7.

Batranete inseamna intotdeauna a avea cu 15 ani mai mult decat am eu.

Nu cumpara niciodata de la un negustor bogat.

Sunt trei feluri de a face ceva: o faci tu, angajezi pe altcineva, sau le interzici copiilor tai sa o faca.

Intr-o tara subdezvoltata, nu bea apa. Intr-o tara dezvoltata, nu respira aerul.

Vrajitorul din Oz catre sperietoarea de ciori: Nu pot sa-ti dau creier, dar pot sa-ti dau o diploma.

Chiar si paranoicii au dusmani.

Daca ceva functioneaza, nu-i bine sa-l repari.

Daca vezi apropiindu-se un om cu intentia evidenta de a-ti face bine, fugi cat te tin picioarele.

Oamenii vor crede orice daca le-o soptesti la ureche.

Regula de aur este inexistenta regulilor de aur.

Cand iti faci bagajele pentru vacanta, ia-ti jumatate din haine si dublu bani.

Optzeci la suta dintre oameni se considera soferi peste medie.

Page 15: Principiul Lui Peter

Daca pleci din statie, autobuzul va sosi exact in momentul in care te afli la jumatatea distantei intre statii.

Cine rade la urma, gandeste mai incet.

Probabilitatea de a catiga la loterie este un pic mai mare daca cumperi un bilet.

Imediad dupa ce ai reusit sa pui lucrurile cap la cap, cineva indeparteaza capetele.

Pe un inel cu multe chei, intodeauna se va gasi o cheie care nu deschide nimic.

Toti copiii sunt viitori fosti idealisti.

Un adult este un copil deteriorat.

Sunt milioane de insi care tanjesc dupa nemurire, dar care nu stiu ce sa faca intr-o dupa-amaiaza de duminica ploioasa.

Nu fi preocupat de evitarea tentatiilor, caci pe masura ce imbatranesti incep ele sa te evite pe tine.

Traditiile sunt niste solutii pentru care am uitat problemele.

Nimic nu este mai definitiv decat lucrurile pe care le facem provizoriu.

Murphologie transcedentala

Nu strica sa-ti amintesti ca universul, cu o exceptie nesemnificativa, este alcatuit din altii.

De obicei un drum fara obstacole nu duce nicaieri.

Realitatea este alcatuita din orice poti sa furi fara a fi prins.

Doar pentru ca esti paranoic nu inseamna ca ceilalti nu sunt hotarati sa-ti faca felul.

Page 16: Principiul Lui Peter

Cand ai ajuns la capatul franghiei, fa un nod si agata-te de ea.

Atunci cand l-a creat pe om, Dumnezeu si-a supraestimat intr-o oarecare masura capacitatile

Expertiza

Nu intreba frizerul daca trebuie sa te tunzi.

Fa trei preziceri corecte, consecutiv, si vei fi considerat un expert.

Valoarea expertizei variaza invers proportional cu numarul afirmatiilor intelese de publicul larg.

Cand cineva, pe care il admiri si il respecti foarte mult, pare sa gandeasca profund, probabil se gandeste la masa de pranz.

Concluzia este momentul in care te-ai plictisit sa mai gandesti.

Istoria nu se repeta, istoricii da.

Daca ai o problema grea, da-o unui lenes; el va gasi cea mai simpla cale sa o rezolve.

Un expert este cineva venit din alt oras.

Orice este posibil daca nu sti despre ce vorbesti.

Indiferent cu ce se ocupa oamenii de stiinta ei obtin intotdeauna o arma.

Seriozitatea este singurul refugiu al celui cu o inteligenta mediocra.