UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI

FACULTATEA DE LITERE

SPECIALIZAREA STUDII EUROPENE

ORGANIZAŢII INTERNAŢIONALE

PRO SAU CONTRA INDEPENDENŢEI PENINSULEI CRIMEEA?

Studentă: Adam Corina-IoneliaGrupa: IAnul: I

Pro sau contra independenţei Peninsulei Crimeea?

Republică autonomă în cadrul Ucrainei, peninsula Crimeea este situată în sudul ţării, între

Marea Neagră şi Marea Azov, şi este separată de Rusia la est prin strâmtoarea Kerci. Anexată de

Imperiul rus în 1783, în timpul domniei împărătesei Ecaterina cea Mare, Crimeea a rămas în

componenţa Rusiei până în 1954, când a fost transferată Ucrainei de liderul sovietic Nikita

Hruşciov. Etnicii ruşi sunt majoritari în Crimeea, în timp ce ucrainenii reprezintă un sfert din

populaţie, iar tătarii musulmani aproximativ 12%.

Aflată mai multe secole sub influenţa greacă şi romană, Crimeea a devenit în 1443 hanat

al tătarilor, iar ulterior a intrat sub protectoratul Imperiului Otoman. Teritoriul a fost centru al

ambiţiilor imperiale rivale încă din secolul al XIX-lea, ceea ce a provocat Războiul din Crimeea,

când Marea Britanie şi Franţa au trimis trupe în peninsulă, pentru a stopa extinderea influenţei

Rusiei în Balcani.

Pe de altă parte, după ce Ucraina şi-a declarat independenţa, politicienii reprezentând

comunitatea rusă din Crimeea au urmărit desprinderea de sub autoritatea Kievului şi au

consolidat legăturile cu Rusia, printr-o serie de măsuri declarate neconstituţionale de autorităţile

din capitală.

Pentru a pune capăt acestor tendinţe separatiste, Kievul a prevăzut clar în 1996 în

Constituţie că peninsula are statutul de republică autonomă, reafirmând însă că legislaţia din

Crimeea trebuie să fie în conformitate cu cea ucraineană.

Astfel, Crimeea are propriul Parlament şi Guvern, care are competenţe doar în domeniul

agriculturii, infrastructurii publice şi turismului.

Dovadă a permanentelor tensiuni între comunităţile din Crimeea, tătarii au un Parlament

propriu, dar neoficial, numit Mejlis, care promovează drepturile şi interesele etnicilor din

regiune.

După deportarea tătarilor, Crimeea a încetat să mai fie un punct vulnerabil al URSS, care

a realizat însă că problema Ucrainei nu putea fi rezolvată printr-o măsură similară - deportarea

ucrainenilor. Transferând Crimeea, teritoriu care aparţinea de drept tătarilor crimeeni, Rusia

1

vulnerabiliza Ucraina pe care lumea musulmană din centrul Asiei şi alte naţiuni cu aspiraţii la

independenţă nu ar mai privi-o ca aliat împotriva Rusiei.

Cedând Crimeea, URSS s-a debarasat şi de un teritoriu aflat în mare dificultate după deportarea

tătarilor. „Anexarea Crimeei a adus Ucrainei probleme economice şi politice. Deportarea

tătarilor în 1944 a generat haos economic în regiune, iar cel nevoit să acopere pierderile a fost

Kievul”, explică Orest Subtelny în cartea Ukraine: A History. Liderii URSS au motivat transferul

Crimeei către Ucraina ca fiind un dar de la „fratele mai mare” către „fratele mai mic”.

Kremlinul a explicat că transferul era esenţial din două motive, în primul rând pentru că

economia Crimeei era strâns legată de economia Republicii Sovietice Ucraina, şi apoi pentru că

formele de relief de aici erau o extindere naturală a stepelor din sudul Ucrainei. Analiştii din

Occident au comentat decizia Rusiei astfel: „Proprietarului îi este indiferent în care din

numeroasele sale buzunare îşi cară bunurile”.

O importantă bază navală, portul Sevastopol găzduieşte Flota rusă a Mării Negre din perioada

URSS. După prăbuşirea URSS, Flota a fost divizată între Rusia şi Ucraina.

Prezenţa Flotei ruse la Sevastopol a reprezentant un permanent motiv de tensiune între

Rusia şi Ucraina. Astfel, în 2008, Ucraina, condusă în acel moment de preşedintele pro-

occidental Viktor Iuşcenko, a cerut Rusiei să nu folosească Flota rusă de la Marea Neagră în

conflictul din Georgia.

Dincolo de legăturile etnice şi lingvistice, Crimeea are un interes strategic major pentru

Rusia. În 2008, prezenţa militară rusă la Sevastopol se ridica la 10.000 de militari, potrivit RFI.

Această prezenţă masivă în Marea Neagră îi permite Rusiei să-şi menţină influenţa asupra

Ucrainei şi Caucazului, dar şi asupra vestului Europei, deoarece Moscova are asigurat un acces

uşor la Mediterana. În plus, Flota rusă este şi o adevărată "mană cerească" pentru ucrainenii din

Crimeea, în condiţiile în care Marina reprezintă "plămânul" economic, social şi cultural al

Sevastopolului, ceea ce poate explica şi reticenţele cetăţenilor faţă de noua putere de la Kiev.

Având în vedere că acordul de închiriere a bazei navale de la Sevastopol a fost prelungit

de parlamentul Ucrainei până în 2047 , acesta permite Rusiei baza legală de a-şi menţine un

contigent militar substanţial în Crimeea, astăzi populată majoritar cu o populaţie rusofonă.

La 5 decembrie 1994, prin Memorandumul de la Budapesta, Ucraina a renunțat la armele

nucleare sovietice de pe teritoriul său care au fost transferate către Federația Rusă. În schimb,

2

Statele Unite, Marea Britanie și Rusia s-au obligat să garanteze integritatea teritorială a Ucrainei

(cu Crimeea în componența sa).

Rusia poate oricând să pretindă că un haos în regiunea Crimeii periclitează securitatea trupelor ei

şi îndeplinirea obiectivelor pe care le are flota rusă din regiune.

Dar să începem cu evenimentele din luna februarie a acestui an, când factorul declanșator

a fost abrogarea legii referitoare la limbile cu statut regional prin care mai multe limbi folosite în

Ucraina, inclusiv româna, au fost scoase din uzul oficial. Actorii tensiunilor sunt pe de o parte

grupările rusofone care se opun noilor schimbări politice de la Kiev și doresc alipirea Crimeei de

Rusia iar, pe de altă parte, grupuri de ucraineni și tătari crimeeni, care sprijină mișcarea

Euromaidan (Protestele pro-europene din Ucraina).

La 23 februarie, Rada Supremă a Ucrainei a abrogat legea privind bazele politicii de stat în

domeniul lingvistic, lege care a conferit limbii ruse statut de limbă regională în 13 (din 27)

regiuni administrative ale Ucrainei, în care membrii comunităților etnice reprezentau mai mult de

10% din populație.

Începând cu 23 februarie Rusia a mobilizat forțe de intervenție rapidă la frontierele

Ucrainei și chiar în Crimeea.

La 25 februarie sute de militanți pro-ruși s-au adunat în fața Parlamentului republicii autonome

din Simferopol pentru a cere organizarea unui referendum, respingând puterea de la Kiev.

La 27 februarie un grup de persoane înarmate, cel mai probabil pro-ruse, au ocupat sediul

Parlamentului și Guvernului din Crimeea și au arborat steagul rus. Parlamentul din Crimeea a

demis Guvernul local și anunță referendum pe 25 mai. În noaptea de 27 spre 28 februarie,

aeroporturile din Crimeea au fost ocupate de persoane înarmate, cel mai probabil rusofone.

Printre clădirile ocupate se afla și aeroportul Belbek din Simferopol. Militarii ucraineni și

grănicerii din Balaklava au fost dezarmați de către persoane înarmate, cel mai probabil soldați

ruși fără însemne.

La 28 februarie aeroporturile din Crimeea au revenit sub controlul autorităților ucrainene.

Parlamentul ucrainean a votat o rezoluție prin care a cerut garantarea suveranității de către

Statele Unite și Marea Britanie.

La 1 martie, noul premier crimeean Serghei Aksionov a solicitat Rusiei, prin intermediul

președintelui rus Vladimir Putin, „asistență în asigurarea păcii și stabilității pe teritoriul”

Crimeei. Între timp, Aksinov urma să preia „temporar controlul securității” în Crimeea, urmând

3

ca toate autoritățile să se supună ordinelor sale sau să demisioneze. Totodată, Akisonov a anunțat

un referendum pentru lărgirea autonomiei pentru data de 30 martie.

Conform informaţiilor referitoare la referendumul din 30 martie, peste 95% dintre votanţi au

aprobat alipirea peninsulei separatiste ucrainene Crimeea la Rusia.

Vladimir Putin a remarcat că voinţa populaţiei peninsulei este exprimată cu respectarea totală a

normelor dreptului internaţional, în special a articolului 1 al Cartei ONU, care afirmă principiul

egalităţii şi dreptul la autodeterminare al popoarelor

Răspunsul Statelor Unite a venit la cel mai înalt nivel, prin vocea președintelui Barack Obama,

care a avertizat fățiș Rusia despre consecințele ("costul") unei intervenții armate în Crimeea și în

estul Ucrainei.

La 1 martie președintele rus Vladimir Putin a solicitat și a obținut în unanimitate permisiunea

camerei superioare a parlamentului Federației Ruse pentru a utiliza forțele armate ale Federației

Ruse pe teritoriul Ucrainei, deoarece acesta a analizat situaţia din Ucraina ca fiind una cu rol

ameninţător la adresa cetăţenilor Federaţiei Ruse.

Premierul ucrainean Arseni Iațeniuk a afirmat că Ucraina refuză să răspundă "prin forță"

provocărilor Rusiei.

Deoarece statul ucrainean nu este membru NATO, Statele Unite și Uniunea Europeană

nu au obligația de a interveni militar pentru a-l apăra. Totodată, o amplă acțiune internațională

prin intermediul ONU este exclusă, din cauza dreptului de veto al Rusiei în Consiliul de

Securitate. Cu toate acestea, Rusia alături de Marea Britanie și SUA sunt garantul integrității

teritoriale a Ucrainei ca urmare a semnării Memorandumului de la Budapesta.

NATO a somat Rusia sa înceteze toate operațiunile militare, avertizând că este amenințată pacea

Europei. Baza de infanterie a Ucrainei din Privolnoie a fost înconjurată de bărbați înarmați

neidentificați care au sosit cu cca. 13 camioane militare cu numere de înmatriculare rusești. Sunt

cca. 15.000 de militari rusi în Crimeea, potrivit unui reprezentant al misiunii Ucrainei la

Națiunile Unite. Toate navele militare de pază ale Ucrainei au părăsit Crimeea și s-au deplasat în

porturile din Odessa și Mariupol.

Opinia mea vizând independenţa Peninsulei Crimeea este contra, deoarece aceasta are o

economie şi o populaţie mult prea mică şi o industrie prea puţin dezvoltată pentru ca pretenţiile

teritoriale să justifice agitaţia pe care Rusia o creează în regiune, însă Moscova poate folosi mica

4

republică autonomă dacă o controlează, iar aceasta continuă să facă parte din Ucraina, ca o armă

cu două tăişuri contra Kievului.

Pe de o parte, populaţia majoritară de etnie rusă poate acţiona oricând ca balast care să

frâneze îndepărtarea Ucrainei de Rusia, iar pe de alta, alimentarea perspectivei alipirii Crimeei

teritoriului rus poate hrăni nervozitatea curentului naţionalist ucrainean, ceea ce ar menţine

instabilitatea politică de la Kiev, situaţie pe placul Kremlinului.

În replică, liderii tătarilor din Crimeea, populaţia nativă, dar acum minoritară, au avertizat că se

vor opune vehement oricăror încercări de a transfera Crimeea Rusiei. Toate acestea vin după ce

premierul rus Dmitri Medvedev a explicat că interesele Rusiei şi ale cetăţenilor ruşi din Ucraina

sunt ameninţate, limbaj care aduce aminte de declaraţiile prin care Moscova a justificat invazia

rusească a Georgiei în 2008, când Medvedev era preşedinte. În 2008 forţele armate ruseşti au

respins armata georgiană care încerca să potolească forţele secesioniste din teritoriile cunoscute

ca Osetia de Sud. Rusia este printre puţinele ţări care au recunoscut ulterior „independenţa“

regiunii. Acum Moscova nu recunoaşte legitimitatea noului guvern de la Kiev.

Însă invadarea Ucrainei de către Rusia este foarte improbabilă, deoarece dacă încalcă

suveranitatea Ucrainei, Rusia va fi izolată pe plan internaţional.

Şi totuşi, de ce a fost „abandonată”? Cedând Crimeea, Rusia putea mai uşor controla Ucraina,

singura ţară sovietică cu puterea de a ameninţa serios hegemonia Rusiei.

Crimeea, un teritoriu alipit artificial Ucrainei în timpul URSS, este mai folositoare Rusiei ca

parte a Ucrainei, deoarece prin ea poate influenţa politicile din Kiev, decât ca stat independent

sau ca teritoriu alipit. Într-o situaţie asemănătoare cu cea a Ucrainei şi Crimeei sunt şi Republica

Moldova şi Transnistria. 

În concluzie, dacă Ucraina se opune raptului teritorial doar cu vorba pentru că fără un

sprijin militar garantat nu are cum să se opună Rusiei, vom asista la o retrasare a frontierelor unui

stat european sub amenințarea folosirii de către un stat a capacităților sale nucleare. Ucraina se

va micșora până când Rusia va spune că, deocamdată, îi ajunge. Nu este exclus ca Ucraina să

piardă chiar ieșirea la Marea Neagră. O Ucraină firavă, slăbită și fără capacități economice

semnificative (pentru că acestea sunt pe teritoriile urmărite de Rusia), rămasă doar cu teritoriile

luate de URSS de la statele europene, nu mai prezintă interes. Dimpotrivă, va deveni un stat

generator de conflicte interstatale în interiorul Uniunii Europene dacă este admisă, undeva în

viitor.

5

6