MINISTERUL AGRICULTURII MINISTERUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALEŞI DEZVOLTĂRII RURALE

AGENŢIA NAŢIONALĂ DE CONSULTANŢĂ AGRICOLĂ

A N C Aal Cunoasterii

Str. Doamnei nr.17-19 Bucureşti, sector 3

Tel: +40-21-312.46.20Fax:+40-21- 312.46.43

E-mail : agentiaagricola@anca-maap.rowww.consultantaagricola.ro

PROIECT MODEL

ÎNFIINŢARE CIUPERCĂRIE

- 2008 –

CUPRINS

CAPITOLUL 1 pag. IMPORTANŢA CULTIVĂRII CIUPERCILOR COMESTIBILE 1.1 Avantajele cultivării ciupercilor……………………………………………………... 4 1.2 Valoarea alimentară şi compoziţia chimică a ciupercilor ………………………. 51.3 Structura ciupercilor…………………………………………………………………. 6

CAPITOLUL 2TEHNOLOGIA PRODUCERII CIUPERCILOR CULTIVATE, ÎN DIFERITE SPAŢII DE CULTURĂ - AGARICUS BISPORUS ( Ciuperca albă)2. 1 Tipuri de sisteme de cultură…………………………………………………..…… 92. 2 Tipuri de spaţii de cultură………………………………………………..................112. 3 Pregătirea spaţiilor de cultură………………………………………………….… 122. 4 Amenajarea spaţiilor de cultură………………………………………………….. 132. 5 Instalarea ventilaţiei ………………………………………………………………..142. 6 Instalaţia de încălzire……………………………………………………………….162. 7 Dezinfecţia termică………………………………………………………………… 162. 8 Iluminatul…………………………………………………………………………….162. 9 Instalaţia de apă…………………………………………………………………….172.10 Amenajarea camerei tampon…………………………………………………….. 172.11 Pregătirea substratului de cultură (compost)……………………………………172.11.1 Calculul necesarului de compost………………………………………………….222.11.2 Reţete de compost………………………………………………………………… 222.11.3 Spaţiul necesar pregătirii compostului……………………………………………232.11.4 Aprecierea calităţii compostului…………………………………………………...232.12 Aşezarea compostului……………………………………………………………...242.13 Miceliul de ciuperci………………………………………………………………….252.14 Însămânţarea……………………………………………………………………….. 272.14.1 Metode de însămânţare pentru diferite sisteme de cultură……………………. 272.14.2 Perioada executării însămânţării…………………………………………………. 282.15 Pregătirea amestecului şi tehnica de acoperire………………………………... 282.15.1 Principalele componente ale amestecului de acoperire………………………. 292.15.2 Prepararea amestecului de acoperire…………………………………………… 312.15.3 Caracteristicile amestecului de acoperire……………………………………….. 312.15.4 Lucrările necesare după acoperire……………………………………………….. 332.16 Apariţia primordiilor şi a butonilor de fructificare…………………………………. 332.17 Momentul şi tehnica recoltării………………………………………………………. 342.18 Lucrările efectuate în perioada recoltării………………………………………….. 352.19 Sfârşitul unui ciclu de producţie……………………………………………………. 36

CAPITOLUL 3BOLILE ŞI DĂUNĂTORII CIUPERCILOR AGARICUS BISPORUS ( Ciuperca albă)3.1 Condiţii care favorizează apariţia bolilor în cultura ciupercilor…………………...... 363.2 Boli produse de virusuri………………………………………………………………. 373.3 Boli produse de bacterii…………………………………………………………….…. 383.4 Boli produse de ciuperci saprofite…………………………………………………… 393.4.1 Mucegaiurile verzi…………………………………………………………………..… 403.5 Boli produse de ciuperci parazite………………………………………………….…. 413.6 Macromycete…………………………………………………………………………… 44

2

3.7 Dăunătorii ciupercilor………………………………………………………………….. 45

CAPITOLUL 4CIUPERCILE PLEUROTUS (BUREŢII) ŞI CULTURA LOR4.1 Valoarea nutritivă…………………………………………………………………………484.2 Avantajele ciupercii Pleurotus…………………………………………………………..484.3 Tipuri de spaţii de cultură………………………………………………………………..494.4 Pregătirea spaţiilor de cultură…………………………………………………………..494.5 Substratul de cultură…………………………………………………………………….494.6 Tehnologia de pregătire a substratului nutritiv………………………………………..504.6.1 Dezinfecţia termică a substratului……………………………………………………..514.6.2 Scurgerea sau stoarcerea………………………………………………………….…..524.6.3 Răcirea materialului…………………………………………………………………….524.6.4 Cântărirea materialului…………………………………………………………………534.6.5 Valoarea pH-ului………………………………………………………………………...534.6.6 Aprecierea calităţii substratului………………………………………………………...534.7 Însămânţarea cu miceliu………………………………………………………….…….544.7.1 Repartizarea în recipienţi……………………………………………………………….544.7.2 Condiţii de microclimat………………………………………………………………….554.7.3 Incubarea…………………………………………………………………………………564.8 Bolile ciupercii Pleurotus …………………………………………………………….…584.8.1 Boli produse de bacterii (bacterioze)………………………………………………….584.8.2 Boli produse de ciuperci saprofite şi parazite………………………………………...58

CAPITOLUL 5PARTICULARITĂŢILE PRINCIPALE ALE CONSTRUCŢIILOR DIN CADRUL UNEI CIUPERCĂRII CU 2 CELULE DE CULTURĂ ŞI DESCRIEREA PROCESULUI TEHNOLOGIC5.1 Descrierea construcţiei…………………………………………………………………...595.2 Utilajele folosite în dotarea construcţiilor………………………………………….…... 625.3 Instalaţiile aferente construcţiilor…………………………………………………….… 625.4 Descrierea procesului tehnologic………………………………………………….…… 635.4.1Circulaţia fluxului de aer………………………………………………………………… 635.4.2Circulaţia fluxului de apă……………………………………………………………….. 635.4.3 Canalizarea……………………………………………………………………………… 645.4.4 Controlul temperaturii aerului…………………………………………………………. 645.4.5 Controlul temperaturii din compost…………………………………………………… 645.4.6 Umiditatea aerului din celula de cultură……………………………………………… 645.4.7 Controlul concentraţiei de CO2………………………………………………………… 645.4.8 Controlul temperaturii apei circulate………………………………………………….. 65

CAPITOLUL 6EFICIENŢA ECONOMICĂ6.1 Cheltuieli pentru producţia de ciuperci………………………………………………..666.2 Veniturile obţinute din producţia de ciuperci………………………………………….67

CAPITOLUL 7PERSPECTIVE PRIVIND DEZVOLTAREA RURALĂ ÎN PERIOADA 2007-2013ANEXE………………………………………………………………………………………...68

BIBLIOGRAFIE……………………………………………………………………………….88

3

CAPITOLUL I

IMPORTANŢA CULTIVĂRIICIUPERCILOR COMESTIBILE

1.1 Avantajele cultivării ciupercilor

Ciupercile comestibile reprezintă un produs agroalimentar foarte valoros datorită conţinutului bogat în substanţe nutritive, gustul şi aroma deosebite, fiind apreciate în tot cursul anului, prin consumul în stare proaspătă cât şi conservată.

Pe suprafaţa globului ciupercile numără aproape 200.000 de specii, subspecii, varietăţi şi forme ale acestor unităţi sistematice, din care 8700 numai în ţara noastră.

Datorită substanţelor chimice pe care le conţin, ciupercile au un rol important în terapeutica medicală, prin efectul antiviral, anticanceros, prin scăderea colesterolului din sânge, etc. Pe lângă valoarea lor alimentară, ciupercile constituie şi o cultură rentabilă, care asigură o producţie ridicată, ce se obţine pe unitatea de suprafaţă. Un mare avantaj al acestei culturi este faptul că în cultura ciupercilor nu se foloseşte teren agricol, doar spaţii dezafectate, adică spaţii cărora nu li s-a dat altă întrebuinţare (răsadniţe, pivniţe, grajduri, magazii, şoproane), iar pentru substratul nutritiv au fost luate în considerare materiale refolosibile ieftine.

Obţinerea miceliului de ciuperci presupune condiţii şi personal specializat, care nu se pot realiza în gospodăriile mici şi mijlocii. De aceea, au fost create laboratoare de producerea miceliului ce constituie un avantaj pentru cultivator.

Alt avantaj al cultivării ciupercilor este acela că ocupă spaţii reduse în raport cu cantitatea de producţie, deoarece având talie mică, în anumite perioade de dezvoltare nu au nevoie, sau sunt indiferente faţă de lumină. În acest scop, se pot realiza culturi pe 3-6 nivele, pe acelaşi metru pătrat de suprafaţă, făcând astfel economie de spaţiu.

Rentabilitatea culturii ciupercilor este dată de faptul că de la majoritatea se consumă toate părţile componente făcând astfel ca procentul de utilizare să reprezinte 99-100%. Randamentul exprimat în kilograme de ciuperci recoltate de pe un metru pătrat, în cazul speciei Agaricus bisporus este în funcţie de sistemul de cultură şi de condiţiile de microclimat asigurate, între 15 şi 30 de kilograme.

4

Dacă într-un an se realizează două sau patru-cinci cicluri de cultură, rezultă un randament de 30-80 kg/mp/ an. Un ciclu de cultură la ciuperci durează în funcţie de specie, între 100-120 de zile, (de la însămânţare până la ultimul recoltat), acesta făcând ca amortizarea investiţiei să se execute într-un timp scurt, realizându-se două, până la patru şi chiar cinci cicluri (recolte ) pe an de pe aceeaşi suprafaţă. Datorită posibilităţii de practicare a mai multor cicluri pe an, din cultura ciupercilor se realizează venituri importante, asigurând surse de proteine, ca urmare a valorificării eficiente a materialelor de natură organică cu o întrebuinţare mai redusă: gunoiul de grajd, paiele, cocenii, ciocălăii de porumb, gunoiul de păsări şi alte deşeuri de natură vegetală. După încheierea culturii, compostul uzat nu se pierde, ci reprezintă un îngrăşământ organic valoros pentru legumicultură, înfiinţarea de noi plantaţii de pomi şi viţă- de-vie, etc. De asemenea, nu necesită măsuri speciale pentru protecţia mediului, deoarece cultura nu este poluantă, iar cultivarea şi recoltarea în cicluri şi valuri ( 100-120 zile ) sporeşte cantitatea de ciuperci şi asigură o circulaţie rapidă a fondurilor investite, permiţând cultivatorilor să desfăşoare o astfel de activitate. Un avantaj de o importanţă deosebită îl constituie faptul că prin cultivarea ciupercilor în spaţii închise şi prin folosirea miceliului unor specii comestibile cunoscute, se evită orice suspiciune de intoxicare.

1.2 Valoarea alimentară şi compoziţia chimică a ciupercilor

Ciupercile, trecute din sfera florei spontane, de unde consumul lor era sezonier, în aceea a plantelor cultivate, au devenit un aliment ce se poate asigura în tot timpul anului, în stare proaspătă, deshidratată sau conservată într-o gamă variată de preparate. Importanţa deosebită a ciupercilor comestibile constă în faptul că, prin conservare nu îşi modifică parametrii organoleptici.

Ciupercile comestibile, sub aspect alimentar se caracterizează printr-un conţinut ridicat de proteine, îndeplinind un rol important în procesul de nutriţie. Compoziţia chimică a ciupercilor diferă de la o specie la alta, în funcţie de stadiul de dezvoltare, de substratul nutritiv pe care se cultivă, de perioada de creştere, de condiţiile de microclimat, etc. Astfel conţinutul în apă este cuprins între (82 -92%), săruri minerale (0,5-1,5%), substanţe organice (6-16,5% ). Substanţele organice conţin proteine (4-5%), glucide (1-3%), lipide (0,5-1%) şi alte substanţe organice (enzime, vitamine, acizi organici, substanţe tanante, uleiuri eterice).

5

Datorită conţinutului bogat în substanţe azotate şi în special în proteine, producţia mondială s-a dublat. Conţinutul în proteine al ciupercilor proaspete de 4-5%, poate fi exemplificat şi prin faptul că pe 1 mp cultivat anual cu ciuperci ( pe 1 mp se poate realiza etajat o cultură de 2-3 m x 10 kg ciuperci x 3 cicluri de producţie pe an = 60-90 kg de ciuperci) se pot realiza 3 kg substanţe proteice, comparativ cu 200 g cât se obţin de pe aceeaşi suprafaţă cultivată cu grâu. În structura proteinelor din ciuperci sunt prezenţi 10 aminoacizi esenţiali, ceea ce determină să fie considerate un aliment deosebit de valoros. Datorită acestor calităţi s-a ajuns la concluzia că 100-200 g ciuperci uscate consumate zilnic, pot să substituie carnea, menţinând în organism un echilibru normal. Substanţa uscată din ciuperci cuprinde: substanţe azotate 40-45%, lipide 3 -5%, săruri minerale 7-8%. Valoarea nutritivă a ciupercilor cultivate este datorată şi zaharurilor, precum şi altor glucide uşor asimilabile, ale căror caracteristici principale constau în faptul că jumătate din ele sunt formate din glicogen, asemănător cu cel din proteina animală. De asemenea, ciupercile conţin o serie de vitamine, dintre care cele mai importante sunt vitamina D şi vitaminele din complexul B, fiind considerate energizante şi mineralizante, recomandate în perioada de convalescenţă. Deşi conţinutul în zaharuri şi grăsimile dau o valoare energetică mai redusă, comparativ cu alte alimente de origine animală sau vegetală, ciupercile conţin cantităţi însemnate de vitamine şi săruri minerale, situându-se din acest punct de vedere printre alimentele cu o valoare nutritivă deosebită. Substanţele minerale care intră în compoziţia ciupercilor sunt: calciul, fosforul, potasiul, siliciul, fierul, cuprul, magneziul, sodiul, clorul, etc.

1.3 Structura ciupercilor Ciuperca este alcătuită din două părţi: una subterană, denumită miceliul şi una aeriană, denumită carpofor sau basidiofruct ( conform figurii de mai jos). Miceliul este format dintr-o împletitură de filamente miceliene (hife miceliene) de formă cilindrică, divizate în celule prin pereţi transversali, constituind partea vegetativă a ciupercii. El are rolul de a hrăni carpoforul sau basidiofructul, pentru care constituie suportul de formare. Carpoforul (basidiofructul) ia naştere din unele mici umflături (primordii), care se formează la extremitatea hifelor celor mai tinere şi este format din două părţi distincte: pălăria şi piciorul ciupercii.

6

Pălăria (pileus) este formată la exterior din cuticulă, pulpa (carnea), zona de creştere, stratul himenial, camera subhimenală şi velumul. În ceea ce priveşte forma, pălăria poate fi plană, convexă, mamelonată, cu vârful ascuţit sau rotunjit, campanulată sau conică, concavă sau adâncită la centru, în formă de pâlnie, perfect rotundă, ca nişte cupe etc. Cuticula (pieliţa) pălăriei are o structură diferită de cea a pulpei fiind alcătuită din mai multe straturi de celule de forme variate şi este albă sau diferit colorată, mătăsoasă sau scvamoasă, cu crăpături, pete. La unele specii se desprinde uşor de pălărie, iar la altele nu se poate îndepărta. Pulpa (carnea) pălăriei este constituită dintr-o împletitură compactă de filamente miceliene şi este întotdeauna de culoare albă. Prin tăiere suferă fenomenul de oxidare şi devine rozie-gălbuie-brunie, în funcţie de tulpină. Zona de creştere situată la limita dintre partea inferioară pulpei pălăriei şi partea superioară a piciorului. Stratul himenial este alcătuit din lame basidiale libere dispuse radiar pe partea inferioară a pălăriei. Lamelele pot fi groase sau subţiri, late sau înguste, cu marginea netedă sau serată, dese sau spaţiate, dispuse radiar de la centru spre marginea pălăriei. Corpul de fructificaţie (himenoforul) este protejat în partea inferioară de velum, numit şi văl parţial, care este prins de marginea pălăriei şi de picior, formând astfel un spaţiu gol numit camera subhimenală. Velumul este o membrană cutată, iar ulterior, prin creşterea pălăriei în diametru, acesta se extinde şi devine din ce în ce mai subţire, până în momentul când se rupe.Practica a demonstrat că ciupercile nu trebuie recoltate, în faza de întindere totală a velumului, deoarece există pericolul ruperii lui ulterioare, producând astfel deprecierea calităţii comerciale a ciupercilor. Piciorul ciupercii (stipesul) este partea carpoforului care susţine pălăria făcând corp comun cu aceasta. La picior, de la exterior spre interior se deosebesc următoarele formaţiuni: cuticula, pulpa, canalul medular şi postamentul micelian (în partea inferioară). Cuticula este de culoare albă, netedă, uneori foarte uşor fibroasă sau scvamos- solzoasă şi greu detaşabilă.

Pulpa în faza de tinereţe a ciupercii este compactă până la ruperea velumului, iar pe măsură ce ciuperca îmbătrâneşte ea devine mai fibroasă.

Canalul medular reprezentat prin partea mediană a pulpei piciorului, se distinge cu apariţia velumului şi se măreşte în diametru odată cu îmbătrânirea ciupercii. Postamentul micelian se află la baza piciorului, este constituit dintr-o împletitură densă de filamente miceliene care se formază de regulă, la ciupercile apărute în buchet, în stratul acoperitor. Acest postament micelian

7

este strâns sudat de picior şi se desface prin răsucire cu mâna. La ciupercile apărute în buchet, el rămâne la recoltare în interiorul stratului de acoperire, de unde va fi îndepărtat.

8

CAPITOLUL II

TEHNOLOGIA PRODUCERII CIUPERCILOR CULTIVATEÎN DIFERITE SPAŢII DE CULTURĂ

AGARICUS BISPORUS ( Ciuperca albă)

În ţara noastră suprafeţele cultivate cu ciuperci comestibile sunt în continuă creştere, pe suprafeţe mari cultivându-se două specii:● Agaricus bisporus (ciuperca de bălegar sau de strat, denumită impropriu champignon);● Pleurotus ostreatus (păstrăvii de fag).

Ciuperca albă (Agaricus bisporus) datorită valorii nutritive se poate utiliza, atât în stare proaspătă cât şi industrială. În stare conservată, în saramură, durata de păstrare poate fi garantată la peste 5 ani, în condiţii de temperatură de cameră şi fără să fie expusă îngheţului.

Datorită caracteristicilor sale biologice şi cerinţelor faţă de factorii de mediu,în comparaţie cu alte specii de ciuperci cultivate, Agaricus bisporus solicită din partea cultivatorului o deosebită atenţie, atât la prepararea substratului nutritiv cât şi în fazele de realizare a producţiei.

2.1 Tipuri de sisteme de cultură

Pentru cultivarea ciupercilor se utilizează mai multe sisteme de cultură: ►sistemul de cultură clasic, se desfăşoară pe spaţii restrânse şi este folosit de cultivatorii individuali. Acest sistem implică cheltuieli minime, resurse materiale puţine şi realizează de regulă două cicluri de cultură pe an, unul de primăvară cu însămânţare în perioada 10 martie -10 aprilie, iar altul de toamnă cu însămânţare în luna septembrie, care va fi planificat în aşa fel încât până la 1 decembrie, recoltarea să fie încheiată. Spaţiile de cultură folosite în acest sistem sunt următoarele: răsadniţe, pivniţe, grajduri, magazii fără încălzire, dar cu posibilităţi bune de aerisire. Substratul nutritiv este alcătuit din compost, care se pregăteşte în afara spaţiului de cultură, iar

9

pasteurizarea este un proces care se realizează prin acoperirea platformei cu o folie de polietilenă.

►sistemul de cultură semiintensiv, necesită instalaţii de alimentare cu apă şi canalizare, încălzire termică, ventilaţie a încăperilor, capacităţi pentru dezinfecţia termică cu aburi a spaţiului şi pentru pasteurizarea substratului nutritiv. În acest sistem se realizează trei cicluri de cultură pe an, folosindu-se ca spaţii de cultură: construcţii nefolosite, magazii dezafectate, hale. Substratul se aşează pe stelaje, în lăzi din plastic sau în saci de polietilenă.

►sistemul de cultură intensiv, se desfăşoară în spaţii cu posibilităţi de reglare a temperaturii, umidităţii, ventilaţiei şi se realizează 5-6 cicluri pe an, prin folosirea substratului nutritiv pe mai multe nivele (4-6). Acest sistem trebuie să îndeplinească o serie de condiţii:

● substratul nutritiv natural sau sintetic se poate pasteuriza cu aburi;● să nu se utilizeze lemnul ca material de construcţie;● pardoseala să fie din beton pentru a putea fi curăţată şi dezinfectată

cu uşurinţă;● încălzirea ciupercăriei să se facă cu abur sau alte mijloace care nu

produc CO2;● să existe alimentare cu apă potabilă;● să fie racordat la instalaţiile de curent electric;● să se folosească o ventilare dirijată;● să se asigure condiţii de termoizolare ( variaţiile mai mari de 3°C pot fi

dăunătoare).În funcţie de spaţiul de care ciupercăria dispune, sistemul de cultură

intensiv poate fi de tip: monozonal, bizonal sau plurizonal.♦ sistemul de cultură intensiv monozonal se caracterizează prin

faptul că toate etapele tehnologice (pasteurizarea, însămânţarea, incubarea, formarea şi recoltarea) se execută în acelaşi spaţiu de cultură, realizându-se 3,5 - 4,3 cicluri de cultură/an, a câte 85-100 zile fiecare. În acest sistem, factorii de microclimat pot fi dirijaţi în raport cu nevoile fiecărei etape tehnologice, iar substratul nutritiv este repartizat în straturi pe stelaje cu 4-6 nivele.

♦ sistemul de cultură intensiv bizonal este caracteristic ciupercăriei care dispune de două încăperi: în prima se face pasteurizarea iar în a doua se desfăşoară cultura. Acest sistem prezintă următoarele avantaje faţă de sistemul intensiv monozonal: - costurile pe unitatea de produs sunt mai mici datorită dotării moderne cu instalaţii termo-hidrice, de pasteurizare şi datorită menţinerii unui climat optim pentru fiecare etapă de cultură;

10

- reducerea perioadei de ocupare a spaţiului de producţie cu circa 10 zile pentru fiecare ciclu, datorită faptului că pasteurizarea compostului are loc în spaţii separate iar încărcarea în lăzi sau saci se execută mecanizat; - realizarea unui preţ scăzut datorită obţinerii unei cantităţi mai mari pe unitatea de suprafaţă cultivată (kg/mp).

♦ sistemul de cultură intensiv plurizonal dispune de mai multe încăperi cu destinaţie unică: pasteurizare, însămânţare, incubare, formarea ciupercilor, recoltare. Folosind acest sistem de cultură, se obţin ciuperci în flux continuu, se reduce intervalul dintre etapele de recoltare cu 10 zile în cele 6 cicluri şi se reduc costurile pe unitatea de produs.

Ciupercile, prin specificul lor biologic au nevoie de menţinerea factorilor de mediu la valori optime, astfel încât spaţiul destinat pentru cultură trebuie să satisfacă unele cerinţe tehnologice.

2.2 Tipuri de spaţii de cultură

Pentru cultivarea ciupercilor se folosesc următoarele tipuri de spaţii:►spaţii special amenajate, ciupercării intensive amplasate pe un

teren solid, ferite de curenţi de aer, cu apă freatică la adâncime, în apropierea căilor de acces, în care să se aplice tehnologie monozonală, bizonală, sau plurizonală.

►spaţii la suprafaţa solului din care fac parte serele, solariile, magaziile, grajdurile, etc., în care se pot realiza două, trei cicluri de cultură pe an;

►spaţii subterane ( îngropate) formate în subsolurile diferitelor clădiri, pivniţe, tuneluri, în care se realizează două cicluri de cultură pe an (toamna şi primăvara), iar în cazul încălzirii cu câteva grade se face posibil şi al treilea ciclu.

Principalele condiţii pe care trebuie să le îndeplinească un spaţiu de cultură sunt următoarele:

- să asigure o izolare termică cât mai bună, care să nu permită variaţii de temperatură între zi şi noapte;

- să permită a fi încălzit cu abur sub presiune, pentru ciupercăriile semiintensive şi intensive;

- să fie dotat cu instalaţii de răcire, în lunile călduroase ale anului (mai-septembrie);

- să permită aerisirea liberă sau prin ventilaţie dirijată cu ajutorul ventilatoarelor;

- să fie racordat la instalaţiile de curent electric;

11

- pereţii interiori ai ciupercăriei să fie netezi, pentru a putea fi dezinfectaţi mai uşor şi rezistenţi la tratamentul termic de 60 -180°C cu abur sub presiune;

- să fie racordat la o sursă de apă potabilă;- să se asigure umiditatea aerului din spaţiul de cultură, prin udarea

aleilor şi pereţilor la ciupercăriile clasice şi prin umidificarea aerului în baterii de condiţionare, la ciupercăriile intensive;

- să existe la intrare o cameră tampon pentru asigurarea izolaţiei termice şi pentru prevenirea infestării;

- să fie amplasate în apropierea unui drum de acces. Pentru cultura ciupercilor, se vor evita spaţiile cu umiditatea relativă a aerului prea ridicată, care prezintă picături de apă pe pereţi şi tavan, deoarece favorizează apariţia mucegaiurilor. De asemenea, se preferă spaţiile cu înălţimea de 2,5- 4 m unde cultura se poate amplasa direct pe pardoseală sau pe 2- 3 nivele de stelaje. ►spaţii noi de cultură a ciupercilor (construirea unei microciupercării ). Un viitor cultivator de ciuperci, care nu dispune de niciun fel de spaţiu din cele enumerate anterior, îşi poate construi unul de dimensiunile dorite. Amplasarea noii construcţii se va face pe un teren solid, cu apa freatică la adâncime, adăpostită de curenţii puternici de aer, la distanţă de sursele poluante, în apropierea căilor de acces. Pentru toate zonele din ţara noastră recomandăm construirea unor microciupercării îngropate sau semiîngropate, care au avantajul de a beneficia de diferenţe mici de temperatură (3-4°C) de la un anotimp la altul şi între zi şi noapte. În continuare, prezentăm dimensiunile unei ciupercării, a unei camere tampon la intrare, dimensiunile rafturilor, precum şi distanţa dintre ele:

- lungimea spaţiului de cultură 6 m, lăţimea 4 m, înălţimea 2,5 m, dimensiunile camerei tampon 2 x 2 m din faţa uşii de acces, adâncimea la care este îngropată 1-2 m, suprafaţa localului de cultură 24 mp (6 x 4), suprafaţa utilă de cultura 37 mp, rafturi (stelaje) cu 3 nivele 3 rânduri, din care simple la pereţii laterali 2 buc (4,4x 0,7m), duble la mijloc,1 buc (4,4 x 1,4m), distanţa de la pardoseală la primul raft 0,2 m, distanţa dintre rafturi 0,5-0,6 m (socotit şi cu grosimea compostului de ( 20-25 cm), distanţa de la suprafaţa culturii de pe ultimul raft până la tubulatura de ventilaţie 1,1 m, iar aleile dintre rafturi cu lăţimea de 80 cm.

Împotriva umezelii, construcţia trebuie în mod obligatoriu izolată. Acoperişul se face cu materiale adecvate care asigură o bună izolaţie contra variaţiilor de temperatură.

2.3 Pregătirea spaţiilor de cultură

12

Pentru a putea fi folosite în cultivarea ciupercilor, spaţiile de cultură trebuie izolate termic, igienizate şi dezinfectate . Repararea acoperişurilor, pereţilor, pardoselii, uşilor, ferestrelor etc.şi astuparea găurilor făcute de rozătoare, se face pentru a împiedica transferul de căldură. Igienizarea spaţiului, constă în curăţirea de resturi vegetale, deratizare, spălarea cu apă curată a stelajelor, a pereţilor şi a pardoselii în aşa fel, încât să nu rămână nici o urmă de substrat vechi. Dezinfectarea se realizează cu una din soluţiile: sodă calcinată 5% ( 50g sodă la 1 litru de apă); formalina ( 40%) soluţie cu concentraţia 2-5 % (20-50 ml la 1 litru de apă). Pereţii şi pardoseala se văruiesc, adăugându-se în zeama de var şi 20-30 g piatră vânată (sulfat de cupru ) la 1 litru de emulsie. Dezinfectarea spaţiului de cultură este obligatorie după fiecare ciclu de cultură; dezinfecţia termică în cazul ciupercăriilor intensive şi dezinfecţia chimică în cazul ciupercăriilor clasice. Timp de 24 ore, se face o gazare cu bioxid de sulf 30 g/m³ spaţiu. În ciupercăriile intensive, înainte de evacuarea substratului uzat, ciupercăria se închide ermetic şi se introduce abur la temperatura de 78 - 80 ºC, timp de 4 -5 ore, sau 12 ore la 70 ºC. La intrarea în orice ciupercărie se instalează obligatoriu lădiţe cu soluţii dezinfectante: Formalină 1%, sulfat de cupru 2%, sau var 10-15%.

2.4 Amenajarea spaţiilor de cultură

Se pot întâlni două situaţii: ► când spaţiul este suficient de mare (solarii, sere, depozite, hale) cultura se poate amplasa în straturi direct pe sol sau pardoseală. Lungimea stratului este în funcţie de mărimea spaţiului de cultură, lăţimea straturilor trebuie astfel dimensionată încât să permită executarea lucrărilor în condiţii optime (1,40 –1,60 m ), iar grosimea să fie de 25-30 cm, astfel ca pe un metru pătrat să se repartizeze 80 –100 kg de compost; ► în spaţiile mici, pentru a mări suprafaţa utilă de cultură, se pot instala rafturi sau stelaje suprapuse pe două sau trei nivele, care pot fi fixe, confecţionate din beton, sau mobile, din metal (de preferinţă din aluminiu sau fier) vopsite cu vopsea de ulei, din plastic sau din alt material rezistent. Stelajele pot fi simple cu lăţimea de 0,7- 0,8 m sau duble cu lăţimea de 1,4 m cu adâncimea de 0,2 m, iar distanţa dintre ele, dintre aleile de acces să fie de 0,5-0,6 m. În ciupercăriile moderne, se utilizează stelajele din aluminiu, cu parapete mobile din reţea de masă plastică.

13

În cazul rafturilor din beton, compostul se aşează direct pe parapet, în strat gros de 25 –30 cm sau se pot folosi lăzile confecţionate din PVC sau sacii de polietilenă. Dacă nu există posibilitatea utilizării lăzilor sau sacilor din polietilenă, compostul se poate aşeza direct pe raft, peste o folie de polietilenă aşternută pe el. Alte amenajări necesare localului de cultură: ● sursa de apă curată să existe în interiorul spaţiului sau în apropiere; ● canalizare – posibilitatea de scurgere a apei rezultată după spălare, udare etc.; ● sursa de curent electric de 220 V pentru un ventilator şi de 24 V pentru iluminat, în condiţii de umiditate excesivă (cu lampa portabilă); ● sursa de căldură şi instalaţie de încălzire sau răcire pentru sezonul rece sau cald; ● amenajarea unei camere-tampon în faţa intrării, cu dimensiunea de 2 x 2 m din folie de polietilenă sau din zid, cu scop de paravan; ● amplasarea unei lădiţe din lemn, cu lăţimea de 60-70 cm, înălţimea de 10-15 cm, iar lungimea egală cu lăţimea uşii de acces, în care se pune rumeguş sau un burete îmbibat cu soluţie de sulfat de cupru (piatră vânătă) în concentraţie de 5%; ● instalarea unui ventilator şi a tubulaturii aferente.

2.5 Instalarea ventilaţiei

În spaţiile unde cultura ciupercilor se amplasează pe stelaje, aerisirea liberă prin deschiderea uşilor şi ferestrelor nu este suficientă. De aceea, se va recurge la o aerisire dirijată şi sunt necesare următoarele amenajări: instalarea unui ventilator cu filtru special sau un filtru improvizat, pentru absorbţia şi curăţirea aerului introdus în ciupercărie, tubulatura prin care aerul este condus prin încăperea de cultură şi unul sau mai multe ventilatoare exhaustoare pentru evacuarea aerului viciat (încărcat cu bioxid de carbon şi spori). Filtrele reţin agenţii patogeni - spori de ciuperci, de bacterii şi dăunători-zburătoare. Filtrul improvizat se poate realiza din două straturi de tifon, între care se intercalează un strat de vată în grosime de 1cm . Acest filtru se leagă afară, la gura ventilatorului (la admisie) şi se schimbă periodic în funcţie de gradul de poluare a aerului atmosferic. În cultura intensivă admisia aerului se face prin intermediul unor filtre care reţin agenţii patogeni (spori de ciuperci şi bacterii ) şi dăunătorii (zburătoare). Se utilizează fie filtrarea cu fibre (vată) de sticlă sau fibre Vokes. După filtrare, aerul condiţionat la temperatura şi umiditatea relativă dorite este introdus în localul de cultură. În ciupercăriile industriale toate

14

operaţiile de admisie de aer, refulare sau recirculare se fac complet automatizat. Într-o ciupercărie, aerul necesar este cuprins între 5-20 mc/oră/mp de substrat nutritiv, din care 5 m3 la incubare, 10 m3 la fructificare şi recoltare. Viteza de circulaţie a aerului este de 0,2-0,3 m /sec iar volumul util de aer asigurat în spaţiul de cultură este de 2,3 m3/mp de spaţiu. Cantitatea de aer necesară pentru a realiza un kg de ciuperci este de1 m3/oră la temperatura de 16 ºC şi de 1,5 -2,0 m3/oră/kg ciuperci la temperatura de 18 ºC. Alimentarea cu aer, în ciupercăriile moderne se face automatizat, în funcţie de concentraţia bioxidului de carbon din ciupercărie, a cărui cantitate eliminată este de 25- 85 g/tona/oră. Cantitatea de CO2 creşte la apariţia butonilor şi atinge limita maximă la formarea primului val de recoltare, iar excesul de CO2 se elimină prin orificiile amplasate deasupra pardoselii, opus ventilatorului, prin deschiderea clapetelor. Concentraţia maximă de CO2 este de 4%. Tubulatura se confecţionează din tablă, ca un burlan, rotund sau pătrat, cu laturile de 20 cm lăţime, iar lungimea egală cu cea a spaţiului de cultură. Tubulatura se poate confecţiona şi din folie de polietilenă, cu diametrul de 20-40 cm, ca un pantalon. Aceasta se fixează pe tavan, la o distanţă de cel puţin 60-70 cm deasupra stratului de ciuperci de pe stelajul superior. De-a lungul tubulaturii se deschid nişte orificii (fante) laterale, cu posibilitatea de micşorare până la închiderea completă, cu ajutorul unor şuruburi, la tubulara din tablă şi cu vată sau materiale textile curate, la tubulatura din polietilenă. Pentru a realiza o ventilaţie optimă există o tubulatură de introducere şi distribuire a aerului şi una de recirculare, amplasate opus. Ventilatoarele exhaustoare, pentru evacuarea aerului viciat, se instalează la 10-15 cm deasupra pardoselii (1-2 buc.). În spaţiile mici situate la nivelul solului, evacuarea aerului se poate face prin deschiderea uşilor sau prin orificii de evacuare amplasate tot la partea inferioară a pereţilor (aerul iese prin suprapresiune). În ciupercăriile semiintensive şi intensive ventilaţia dirijată este obligatorie şi se execută prin schimburi şi recirculări de aer în interiorul ciupercăriei. Răcirea aerului - Funcţionarea ventilatoarelor în ciupercăriile intensive, se face în bateriile de amestec-condiţionare a aerului. Ventilaţia în cazul ciupercăriilor clasice se face în a doua parte a nopţii, până dimineaţa. În situaţia în care ciupercăria clasică nu este bine izolată se va întrerupe activitatea în lunile de vară. Imediat după însămânţare, la incubare, este necesară funcţionarea ventilatoarelor 15 -30 minute, din 3 în 3 ore cu aer reciculat de 90% şi aer proaspăt 10%. După 8-10 zile de la acoperire, la formarea butonilor, timpul şi

15

programul de funcţionare este acelaşi, dar cu un aport de 20-25% aer proaspăt. În cazul în care cantitatea de ciuperci pe suprafaţa straturilor va fi de 3-5 kg/ m2, la temperatura de 18 ºC, necesarul de aer va fi de 6 m3/ m2. Ventilaţia în perioada recoltărilor variază în funcţie de temperatura din compost: ► la 16 ºC - 2 m3/m2 cultură; ► la 18 ºC - 3 m3/m2 cultură; ► la 20 ºC -12 m3/m2 cultură. Condiţiile de microclimat în sistemul clasic nu pot fi reglate în totalitate de cultivator, ventilaţia asigurându-se direct, nedirijat, iar umiditatea aerului se va putea asigura prin stropirea potecilor şi a pereţilor laterali.

2.6 Instalaţia de încălzire

Pentru cultivarea ciupercilor în perioada decembrie-martie este nevoie de încălzirea spaţiului de cultură. În cadrul ciupercăriilor intensive, încălzirea se execută aeroterm, în acelaşi timp cu ventilaţia. În bateriile cu amestec, aerul proaspăt este absorbit şi încălzit cu ajutorul unor serpentine de conducte prin care circulă aburul sau apa caldă. Fiecare cameră de cultură este prevăzută cu o baterie de amestec a aerului. În acest sens, instalaţia pentru controlul temperaturii, ventilaţiei şi umidităţii relative a aerului este dirijată de un tablou automatizat care se amplasează pe culoarul tehnologic. Încălzirea cu abur este mai rentabilă decât cea cu apă caldă, şi se pot folosi generatoare cu abur mobile, recomandate pentru ciupercăriile de dimensiuni mici de 100-150 mp ( suprafaţă construită). Consumul specific de abur se situează între 8,1-16 tone abur/ tona de ciuperci Agaricus bisporus, iar capacitatea centralei termice va fi de 1,34 tone abur/oră 100 tone ciuperci. În ciupercăriile clasice, reduse ca suprafaţă, se poate utiliza un coş care străbate ciupercăria, amplasat pe pardoseală, construit din olane şi cărămidă, în aşa fel încât să nu piardă fum, deoarece oxidul de carbon produce malformaţii ciupercilor, depreciindu-le calitativ. Pentru ca acest coş să nu usuce straturile de ciuperci, se protejează cu paravane deflectoare de o parte şi de alta, iar pe cotlon se aşază tăvi din tablă, cu apă sau nisip umed.

2.7 Dezinfecţia termică

Dezinfecţia termică a spaţiului de cultură se realizează prin conducte de oţel perforate care sunt amplasate pe pereţii laterali, la pardoseală, prin care se face şi pasteurizarea substratului.

16

2.8 Iluminatul

Instalaţia de iluminat cu care este dotată ciupercăria funcţionează pe bază de tuburi fluorescente amplasate central şi lateral. Lămpile de control utilizează curent de 24 V, ca să nu se curenteze personalul în condiţii de umiditate ridicată de 85-90%. Ciupercile Agaricus bisporus sunt indiferente faţă de lumină. Lumina difuză în ciupercărie nu afectează producţia, dar pătrunderea directă a razelor solare produce următoarele dezavantaje:

►reduce umiditatea relativă a aerului;►produce variaţii de temperatură;►usucă suprafaţa straturilor de cultură;►favorizează brunificarea ciupercilor;► produce exfolierea sau crăparea cuticulei pălăriei;► creează condiţii prielnice apariţiei musculiţelor şi ţânţarilor.

2.9 Instalaţia de apă

Într-o ciupercărie, instalaţia de apă va fi amplasată pe unul din pereţii laterali sau într-un capăt al ciupercăriei, fiind prevăzută cu robinete pentru racordarea furtunului, iar la capetele acestuia, cu tije pentru pulverizarea apei. Consumul de apă la ciupercile Agaricus bisporus este de cca 200 litri/mp pe ciclu de cultură. Canalizarea este prevăzută în incinta ciupercăriilor intensive, pentru evacuarea apei folosită la spălare.

2.10 Amenajarea camerei tampon

Camera tampon este folosită în scop de protecţie, împotriva aerului rece care pătrunde din exteriorul clădirii şi pentru uniformizarea aerului cald. Ea poate fi construită din zid pentru ciupercăriile semiintensive şi intensive, sau amenajată din folie de polietilenă, la ciupercăriile clasice.

2.11 Pregătirea substratului de cultură ( compost)

Producerea ciupercilor din specia Agaricus bisporus se realizează atât pe un substrat natural format din gunoi de cabaline, cât şi pe un substrat sintetic pe bază de paie de grâu şi gunoi de pasăre, ambele tipuri de compost asigurând aceleaşi rezultate în producţie, dacă sunt preparate corespunzător.

17

În vederea pregătirii unui compost cu un conţinut corespunzător de azot total, exemplificăm mai jos baza de calcul la reţetele indicate anterior:

Componente Greutateatone

Conţinut de azot

Umedă Uscate % N Total N-tone

a) Compost natural:- gunoi de cabaline proaspăt- gunoi de păsări- paie de grâu - colţ de malţ- uree- superfosfat - ipsos

7012121,20,60,62,5

408101,20,60,62,5

1,52,50,54,0

46,0--

0,600,200,050,050,27

--

TOTAL 62,9 11,7 Conţinut de azot total: 1,17x100 = 1,86% 62,9a)Compost sintetic:- paie de grâu - gunoi de păsări - colţ de malţ- uree- superfosfat - ipsos

40154

0,80,62,5

32104

0,80,62,5

0,52,54,0

46,0--

0,160,250,160,37

--

TOTAL 49,9 0,94 Conţinut de azot total: 0,94x100 = 1,88% 49,9

Conţinutul de azot total din exemplele de mai sus sunt maximale. De menţionat că în timpul pregătirii compostului, conţinutul de azot se modifică, ajungând după pasteurizare şi condiţionare la nivelul de 2,2-2,3%.

De asemenea în timpul fermentării se înregistrează pierderi de 10-20% din greutatea iniţială a materiilor prime şi auxiliare încorporate în masa compostului, pierderi cauzate de evaporări şi prin descompunerea celulozei.

18

La compostul sintetic, 1 tonă paie poate asigura o cantitate de 2,3-2,5 tone compost, prin absorbţia apei.

Prepararea compostului se realizează în 2 faze şi repectiv în mai multe etape:

o faza I-a: - umectarea materiilor prime

- compostarea anaerobă- compostarea aerobă

o faza II-a: - pasteurizarea şi condiţionarea.

Pregătirea compostului reprezintă o verigă importantă pentru reuşita culturii ciupercilor. Pentru obţinerea unui compost de bună calitate se folosesc o serie de materiale: ► Materiale prime de bază şi caracteristicile acestora : - paie de grâu (orz, orez, secară, mai puţin ovăz ); cele mai utilizate sunt cele de grâu deoarece sunt bogate în hidraţi de carbon, substanţe azotoase, substanţe minerale, fosfor, potasiu. - gunoiul de cal cu aşternut de paie (proaspăt de maximum o lună ), nefermentat, de culoare galbenă, să aibă în componenţă paie de grâu , în proporţie de 75%, iar fecale 25% (conţinând 25-30% dejecţii solide), să prezinte miros înţepător de amoniac, să aibă culoarea galbenă aurie, fără mucegai, liber de dăunători. Pentru a se păstra perioade mai lungi, gunoiul de cal se usucă, se adăposteşte de intemperii şi se aşază în straturi de 0,5 m vara, iar pe timp răcoros, în straturi, până la 1m ; - gunoiul de păsări se recomandă să fie pe suport solid, format din următoarele materiale: paie de grâu, ciocălăi, rumeguş sau talaş de esenţe foioase, coji de floarea-soarelui. Pentru a se păstra o perioadă îndelungată se recomandă uscarea şi protejarea de intemperii. Nu se recomandă gunoiul de păsări lichid, deoarece conţine azot în cantităţi mai reduse; - gunoiul de bovină 3 părţi ( de la tineret la îngrăşat) se utilizează în amestec cu gunoiul de pasăre 2 părţi şi paie 5 părţi; - gunoiul de oaie sau capră este mai puţin folosit deoarece fermentează mai greu şi poate fi amestecat cu paie şi îngrăşăminte minerale; - gunoiul de porc, la noi în ţară, se foloseşte mai puţin; - urina şi mustul de gunoi constituie un îngrăşământ azoto- proteic, care se poate colecta într-un bazin şi se recirculă pentru udat sau se suplimentează în faza de preânmuiere, utilizând 30-70 litri urină la metru cub de compost. Cea mai largă utilizare la pregătirea compostului o au paiele de grâu, deoarece au o elasticitate mai mare şi un conţinut mai bogat de glucide şi

19

substanţe minerale de care ciupercile au nevoie în perioada creşterii miceliului şi a fructificării acestora. Paiele, în cantităţi mici, înainte de a fi folosite, se zdrobesc cu furca, iar cantităţile mari se calcă cu tractorul. De asemenea, se recomandă să nu fie mai vechi de un an, să fie păstrate în condiţii optime, cu umiditatea redusă pentru a nu intra în fermentaţie.

► Materii auxiliare: În funcţie de reţeta de compost utilizată, la materiile de bază se mai adaugă următoarele materii auxiliare : - îngrăşăminte chimice (superfosfat, sulfat de amoniu, uree tehnică) sau îngrăşăminte complexe cu N şi P; - amendamentele care se recomandă sunt: sulfatul de calciu ( ipsos) sau carbonatul de calciu (creta furajeră), care se folosesc în proporţie de 16-25 kg/tona de compost. Calciul echilibrează raportul cu potasiul, magneziul, fosforul, sodiul eliminând efectele nocive ale acestora, contribuind la formarea unui compost de calitate şi la obţinerea unor producţii ridicate. -colţii de malţ, provin de la fabricile de bere, au rol de activator enzimatic şi se folosesc în platforma de compost numai în stare uscată; -sulfat de cupru (piatra vânătă) se administrează sub formă solidă în proporţie de 5 kg/t de compost.

Tehnologia de pregătire a compostului cuprinde două faze distincte:

a) compostarea anaerobă (fără aer) care constă în preînmuiere, tasare,omogenizare.

Preînmuierea este o lucrare care durează 5 zile. Gunoiul de cal (bălegar şi paie) se aşază pe platforma betonată sub formă de grămadă şi se udă zilnic, cu furtunul, până în momentul în care apa începe să se scurgă, apoi se tasează de 3-4 ori/zi. Se recomandă ca paiele utilizate să fie mai întâi mărunţite cu ajutorul unui utilaj. Omogenizarea (amestecarea) compostului se realizează din ziua a 6-a de la începerea pregătirii şi constă în amestecarea materialelor cu furca, se aşează în gramadă şi se udă zilnic, timp de 4 zile. b) compostarea aerobă ( cu aer) care constă în întoarceri cu afânare. În această fază nu se mai udă (cu mici excepţii, se mai stropeşte la primul întors) şi nu se mai tasează. Se lasă astfel 4-5 zile, după care încep întoarcerile. Întoarcerea compostului din platformă începe din a 15-a zi de la momentul declanşării pregătirii compostului (se fac 4-5 întoarceri, la intervale de 3-4 zile). La primul întors se administrează 5-6 kg ipsos /tona compost, la

20

întorsul al 2-lea şi al 3-lea se adaugă, de asemenea ipsos şi îngrăşăminte, câte 3-4 kg. Al patrulea întors se execută atunci când paiele nu s-au înegrit şi nu se rup uşor (deci compostul are o compostare insuficientă). Întorsul se execută cu furca, practic se mută vechea platformă alături, păstrându-i dimensiunile în aşa fel încât gunoiul de pe margini şi de la capete să se aşeze în interiorul noii platforme. Prin executarea întoarcerilor se elimină amoniacul, se crează condiţii de dezvoltare a bacteriilor datorită aerisirii, favorizând fermentarea compostului. În sistemul clasic, deoarece nu există posibilitatea pasteurizării compostului cu abur, la cel de-al patrulea întors, de-a lungul platformei, se amplasează nişte burlane de aerisire, apoi platforma se acoperă cu folie de polietilenă, timp de 48 ore, iar temperatura în interior să fie de 55- 60 ºC.

Pasteurizarea cu abur se foloseşte în cultura intensivă şi semiintensivă şi se realizează în camere tunel special amenajate pentru a distruge agenţii patogeni şi dăunătorii existenţi în compost, de a elimina amoniacul şi a scădea valorile pH-ului şi umidităţii la nivel optim. Pasteurizarea cu abur se desfăşoară în patru etape pe o perioadă de 1-2 zile astfel:

● omogenizarea temperaturii din compost până la valori de 30-40 ºC pe o perioadă de 2-3 ore, prin recircularea a 200 m3 aer proaspăt /oră/tona de compost;

● încălzirea compostului se face în timp de 10-12 ore până la temperatura 55 -57 ºC;

● pasteurizarea propriu-zisă durează între 10 şi 24 ore şi începe când valoarea temperaturii în compost a ajuns la 57-58 ºC, fără să depăşească 60- 62ºC pentru a nu distruge ciupercile saprofite utile şi actinomicetele ;

● fermentaţia dirijată (condiţionarea compostului) durează 5-6 zile şi se realizează la două praguri de temperatură (la început scade treptat de la 58- 60ºC timp de 10 ore până la 54-55 ºC, timp de 3 zile). La al doilea prag temperatura scade la 45 ºC timp de 24-48 ore. Pentru ambele trepte de scădere a temperaturii se utilizează 20 -25 m3/m2/oră. Pasteurizarea dirijată se execută cu scopul finalizării procesului de compostare, distrugerii unor dăunători (nematozi), pentru transformarea compostului în substrat nutritiv. După această ultimă etapă, aburul se opreşte în totalitate şi se menţine ventilaţia cu aer proaspăt, în scopul răcirii compostului până la temperatura de 25-27ºC, favorabilă pentru însămânţat. În timpul fermentaţiei dirijate are loc scăderea conţinutului în amoniac şi dezvoltarea microflorei termofile, care va avea un rol pozitiv în creşterea miceliului însămânţat. La executarea pasteurizării se are în vedere următoarele:

21

- spaţiul destinat pasteurizării să fie dotat cu instalaţie de ventilaţie, cu instalaţie de încălzire şi aparate de înregistrare a temperaturii din compost, deoarece este necesar ca temperatura în compost să fie omogenă.

La sfârşitul pasteurizării, compostul trebuie să nu prezinte pete albicioase, respectiv ciuperci termofile şi dăunători.

2.11.1 Calculul necesarului de compost

Necesarul de compost se calculează în funcţie de suprafaţa utilă ce urmează a fi însămânţată, fiind necesare câte 80-100 kg compost la metru pătrat. Cantităţile de materiale rezultate din calcule, se vor folosi numai jumătate deoarece prin procesul de pregătire (preînmuiere, compostare anaerobă, compostare aerobă, pasteurizare) compostul îşi va dubla greutatea. Exemplu de calcul: Pentru a însămânţa 100 mp cu ciuperca de bălegar vom avea nevoie de aproximativ 8-10 tone compost. Pentru a obţine 10 tone compost trebuie să punem la preînmuiere circa 6000-7000 kg material iniţial uscat (paie de grâu, gunoi de cal pe aşternut de paie, gunoi de păsări, gunoi de porc ) conform reţetei. Nu se recomandă pregătirea unei cantităţi mai mici de o tonă de compost, deoarece există riscul ca aceasta să nu se încălzească în procesul pasteurizării.

2.11.2 Reţete de compost

Reţeta nr.1 (compost clasic ) - pe bază de gunoi de cal Pentru pregătirea a 1000 kg de compost se folosesc 700 kg gunoi de cal, care este alcătuit din bălegar de cal şi paie de grâu din aşternut 70-75 %. La o tonă de compost se mai adaugă următoarele materiale: ipsos 25 kg, superfosfat (simplu concentrat) 7kg, sulfat de amoniu 7-8 kg sau îngrăşământ complex cu N şi P, cantitatea fiind în funcţie de concentraţie. Reţeta nr.2 (compost mixt) pe bază de paie, gunoi de porc şi gunoi de păsări. Pentru a obţine o tonă de compost se vor folosi următoarele materiale: gunoi de porc 250 kg, gunoi de păsări 100 kg şi paie de grâu 150 kg. La acestea se vor mai adăuga 2 kg de uree la aşezare şi 24 kg de ipsos repartizat la fiecare întors.

Reţeta nr.3 (compost sintetic) pe bază de paie şi gunoi de păsări. Pentru obţinerea unei tone de compost sunt necesare:

-paie de grâu 350 kg

22

-gunoi de păsări 150 kg La aceste componente principale se mai adaugă următoarele materiale auxiliare: colţi de malţ 50 kg , uree tehnică 7 kg şi ipsos 20 kg.

Alte reţete de compost folosite sunt următoarele: Reţeta nr. I →70% paie, 20% gunoi de păsări, 10% ciocălăi; Reţeta nr. II → 56% paie de grâu, 44% gunoi de păsări; Reţeta nr. III →75% gunoi de cal, 13% paie de grâu, 12% gunoi de

păsări, 5-6 kg/tona colţi de malţ, 7 kg/tona superfosfat, 8 kg/tona sulfat de amoniu, 3-5 kg/tona uree şi 25 kg/tona ipsos;

Reţeta nr. IV → 50% gunoi de cal cu paie şi 50% gunoi de porc; Reţeta nr. V → 75% gunoi de porc şi 25% gunoi de cal pe paie.

2.11.3 Spaţiul necesar pregătirii compostului

Cantitatea minimă necesară pentru pregătirea compostului este de o tonă, iar pentru această cantitate este nevoie de o suprafaţă de 10 mp. Niciodată nu se recomandă pregătirea sub o tonă de compost, deoarece acesta nu se încălzeşte şi nu fermentează. Spaţiul unde se face pregătirea compostului se recomandă să fie acoperit (hale speciale, şoproane, remize), prevăzute cu pardoseală din beton cu dublă înclinaţie de1-2 grade pe mijloc, pentru a favoriza scurgerea apei în surplus de la udare şi a urinei. Se recomandă ca această platformă să fie protejată de un acoperiş (şopron), pentru a feri compostul de uscăciune în timpul călduros şi de spălare prin precipitaţii. În perioadele reci ale anului este necesar ca această platformă să fie închisă pentru a nu permite coborârea temperaturii sub cea de îngheţ. De asemenea se recomandă, ca în imediata apropiere să fie sursa de apă potabilă, cu debit ridicat, având în vedere faptul, că pentru fiecare tonă de compost, se vor consuma cca 500l de apă la care se adaugă şi apa pentru spălarea suprafeţelor după fiecare compostare. Pentru ciupercăriile intensive, se recomandă ca halele de pregătire a compostului, să fie construite cu acoperişul în două pante, cu înălţimea de 4-5 m, pentru a permite efectuarea unor lucrări mecanizate şi cu pereţi glisanţi pentru a se închide pe timp răcoros. 2.11.4 Aprecierea calităţii compostului

Calităţile compostului se apreciază după următorii factori:

23

● Gradul de umiditate a compostului trebuie să fie cuprins între 63- 65%. Practic, conţinutul în apă al unui compost bun se verifică foarte simplu: se ia în mână o cantitate din compost (cât să se umple pumnul), se strânge puternic în pumn, dacă nu curge apa printre degete şi mâna rămâne umedă, atunci compostul are umiditatea optimă; ● Culoarea caracteristică trebuie să fie cafeniu-închis; ● Textura să fie elastică şi se verifică practic prin strângerea în mână; dacă acesta nu se întăreşte, îşi revine după strângere, nu se lipeşte de mână, este un compost bun; ● Paiele să se rupă cu uşurinţă; ● Mirosul să fie de pâine coaptă, în nici un caz de amoniac, sau de mucegai; ● Să conţină microorganisme mineralizate care îşi manifestă prezenţa prin apariţia unor pete cenuşii-albicioase pe marginea platformei cu compost. Azotul este un element important cu rol în activitatea enzimelor, hormonilor de creştere, în creşterea ţesuturilor. De aceea, este necesară folosirea azotului încă din primele faze ale creşterii. Alte sfaturi practice privind obţinerea sau corectarea compostului: - iarna, la preînmuiere se poate folosi apa caldă;

- vara, pentru o bună aerisire a compostului, se poate aşeza pe capre de lemn (când cantitatea o permite);

- dacă compostul prezintă miros de amoniac, se vântură cu furca înainte de a fi introdus în spaţiul de cultură, iar dacă are o reacţie acidă, i se mai adaugă ipsos; - dacă este prea umed şi reacţia lui nu mai permite adăugarea de ipsos, se vântură cu furca; - la aşezarea pentru compostarea aerobă, dacă este uscat se mai adaugă apă sau must de gunoi, însă cu foarte multă grijă. Ciupercile Agaricus bisporus se dezvoltă normal într-un substrat cu reacţie neutră sau foarte uşor alcalină, iar pe un substrat uşor alcalin (7,4- 7,8), s-a constatat o creştere optimă a miceliului.

2.12 Aşezarea compostului

Aşezarea substratului nutritiv se poate realiza sub diferite forme în funcţie de sistemul de cultură folosit: în lăzi, în saci din polietilenă, pe stelaje sau direct pe pardoseală în brazde, în strat plan.

a) Aşezarea substratului în lăzi de PVC, sunt potrivite pentru această cultură deoarece, spre deosebire de cele din lemn, acestea nu oferă

24

spaţiu gazdă, pentru nematozi. Grosimea substratului nutritiv aşezat cât mai presat nu trebuie să fie mai mică de 12-15 cm şi mai mare de 30 cm. În cazul ciupercăriilor în sistem intensiv şi semiintensiv, lăzile însămânţate se transferă în camera de incubare, iar în ciupercăriile clasice lăzile rămân pe loc unde se realizează incubarea, acoperirea, formarea şi recoltarea.

b) Aşezarea în saci din polietilenă, cu diametrul de 40-50 cm şi lungimea de 60-70 cm se foloseşte în special pentru cultura clasică. Alte caracteristici ale sacului din polietilenă sunt: grosimea foliei 0,08-0,07 -0,1 mm, de preferinţă transparent; lăţimea de 40-75 cm, în funcţie de capacitatea de încărcare. Este indicat ca: în zona de umplere a sacilor, terenul să fie delimitat şi dezinfectat; înainte de umplerea sacilor substratul se va vântura prin batere cu furca; iar după umplere, sacii se vor închide până la locul de cultură ca să nu fie atacaţi de diverse insecte şi dăunători.

Executarea însămânţării miceliului se face numai după stabilizarea temperaturii la 24 -25 ºC, deoarece această metodă de aşezare a substratului nutritiv prezintă avantajul că se preîntâmpină infestarea spaţiului de cultură, a lăzilor de lemn şi stelajelor.

c) Aşezarea straturilor pe stelaje, necesită etajere confecţionate din prefabricate de beton sau din profil metalic. Stelajele trebuie să aibă următoarele dimensiuni: înălţimea 80 cm pentru un bilon şi 120 cm pentru două biloane, primul parapet fiind dispus la 15-20 cm de pardoseală. Distanţa dintre parapetele stelajelor va fi de 50-60 cm, mai mică în cazul executării straturilor plane şi mai mare în cazul utilizării biloanelor.

d) Aşezarea substratului în strat plan se practică atât în ciupercăriile clasice pe stelaje din beton sau prefabricate ( sere, înmulţitor), cât şi în sistem intensiv, cu o lăţime de 120 cm şi o grosime de 18-20 cm a substratului nutritiv aşezat pentru cultură, după tasare. Pentru a se putea folosi întreaga suprafaţă de compost, marginile stratului orizontal trebuie să aibă o uşoară pantă.

2.12 Miceliul de ciuperci

25

Miceliul de ciuperci reprezintă un preparat biologic pregătit în condiţii de laborator, la care hifele diferitelor ciuperci comestibile se găsesc împânzite fie pe suprafaţa boabelor de cereale (grâu, orz, secară, mei), caz în care se numeşte miceliu granulat, fie pe paie de cereale, când poartă denumirea de miceliu clasic. Miceliul clasic are ca substrat nutritiv gunoiul compostat (gunoi de cal), care nu se foloseşte datorită cantităţii reduse de miceliu activ, comparativ cu miceliul granulat şi imposibilităţii de încorporare cât mai omogenă în stratul de cultură.

Miceliul pe suport granulat, prezintă următoarele avantaje faţă de miceliul clasic: - intră mai repede în vegetaţie datorită cantităţii de miceliu activ de pe suprafaţa boabelor; - se încorporează mai repede în masa substratului; - în cazul culturilor intensiv-industrial, permite mecanizarea lucrărilor de însămânţare cu ajutorul maşinii de încorporat miceliu; - precocitatea culturii este mai avansată la folosirea miceliului granulat. Miceliul de ciuperci astfel pregătit se livrează în pungi din polietilenă şi asigură cultivatorului obţinerea de ciuperci cu anumite caractere morfologice (formă, mărime, culoare) şi însuşiri fiziologice (durată de împânzire, precocitate, capacitatea de fructificare). Miceliul de ciuperci pe suport granulat din boabe de grâu sau orz se prepară şi se livrează din diferite specii de ciuperci şi din tulpini selecţionate. Cantitatea de miceliu folosită la însămânţarea ciupercilor Agaricus bisporus este cuprinsă între 0,7-1,0 kg la 100 Kg substrat, ce se repartizează pe suprafaţa de cca un metru pătrat. Din cantitatea de 1 kg folosită pentru însămânţare se opresc 100 g, care se împrăştie pe deasupra straturilor, după finalizarea însămânţării şi se numeşte “miceliul de control”. Este important ca acest miceliu să fie sănătos, lipsit de boli şi dăunători. Pentru obţinerea unor producţii ridicate de ciuperci se impun următoarele condiţii:

- respectarea condiţiilor de igienă la dispersarea miceliului granulat;- tasarea substratului nutritiv la însămânţare prin amestecarea miceliului

cu substratul;- respectarea temperaturii şi a umidităţii optime pentru însămânţarea

miceliului;- însămânţarea în sistem clasic, semiintensiv, intensiv a substratului

nutritiv fără miros de amoniac, respectiv în procent cantitativ sub 0,01%;

- folosirea unui miceliu sănătos pentru însămânţare;

26

- însămânţarea miceliului să se realizeze în primele zile de la aşezarea substratului nutritiv, pentru a evita infestarea lui cu mucegaiuri de îmburuienare;

- acoperirea cu hârtie a straturilor însămânţate. Incubarea sau creşterea (împânzirea) miceliului în substratul de cultură se realizează la o umiditate de 67-68% şi o temperatură de 24-26ºC. La o umiditate de peste 72% miceliul se distruge, la 70% creşterea este lentă, iar sub 65% se opreşte sau dezvoltarea este foarte lentă. Incubarea durează 20-25 zile în funcţie de tulpina însămânţată şi de condiţiile de microclimat. La 7-10 zile de la însămânţare, în culturile semiintensive şi intensive monozonale, când miceliul este împânzit mai mult de jumătate din capacitatea sa, se recomandă să se aplice scuturarea sau zdruncinarea substratului nutritiv, pentru ruperea hifelor miceliene, dispersarea lor în toată masa substratului, aerisirea substratului şi favorizarea împânzirii rapide a substratului. Aceasta se poate executa manual, pe suprafeţe reduse, sau mecanizat cu ajutorul unei freze pe suprafeţe extinse. După ce substratul a fost zdruncinat se execută o tasare şi o nivelare a substratului pentru a se putea aplica cât mai uniform, stratul de amestec de acoperire. După aceasta, straturile se prăfuiesc cu un fungicid, iar aleile din ciupercărie se stropesc cu o soluţie de Formalină de 1% sau Sulfat de cupru 2%.

2.14 Însămânţarea

Însămânţarea este operaţia tehnică, prin care miceliul se amestecă în compost (acesta se va numi substrat de cultură). Substratul nutritiv se însămânţează în perioada de toamnă (august-septembrie), în momentul în care temperatura din substrat a scăzut sub 30ºC, iar cea din mediul ambiant este de 24-25 ºC. În acest sens, trebuie menţionat faptul că însămânţarea la temperaturi ridicate, duce la compromiterea totală a culturii. Înainte de însămânţare miceliul se mărunţeşte, se împrăştie jumătate din cantitate deasupra stratului, iar restul se introduce în interiorul substratului, după care se împrăştie alt strat de miceliu şi se repetă operaţia până la baza substratului, apoi se nivelează stratul, se tasează şi se împrăştie ”miceliul de control”, după care nu se mai tasează.

Însămânţarea în cazul straturilor plane se execută numai după 1-2 zile de la aşezarea substratului, spre deosebire de însămânţarea în saci care se poate executa concomitent cu umplerea cu substrat pasteurizat a acestora. Însămânţarea sacilor se face prin amestecare după 1-2 zile, în cazul culturii clasice, când nu mai există pericolul ridicării temperaturii din substrat.

27

În sistem intensiv, însămânţarea se realizează mecanizat, cu ajutorul unei maşini care repartizează miceliul, îl amestecă în substrat, iar cu ajutorul unui tambur netezeşte şi tasează substratul. De asemenea, însămânţarea în lăzi se face mecanizat, cu ajutorul unor linii tehnologice automatizate, care pot deveni rentabile numai în cazul utilizării lor pe suprafeţe extinse de cultură.

După 3-4 zile de la însămânţare, miceliul intră în vegetaţie şi are o creştere rapidă. În această perioadă, miceliul creşte cu 4-5 mm pe zi, astfel încât după 12-18 zile se asigură o împânzire a substatului nutritiv în totalitate. Protecţia fitosanitară a straturilor de cultură se asigură prin stropiri cu diferite substanţe chimice.

În procesul de preparare a substratului de cultură au loc o serie de transformări biochimice prin enzimele şi bacteriile aerobe termofile care se dezvoltă în prezenţa oxigenului şi a umidităţii.

2.14.1 Metode de însămânţare pentru diferite sisteme de cultură Pentru cultivarea ciupercilor se folosesc următoarele metode de însămânţare:

a) Însămânţarea în sistem intensiv În cadrul sistemului intensiv sunt cunoscute diferite metode de însămânţare adecvate nivelului tehnic la care se execută cultura.

b) Însămânţarea miceliului prin amestecare cu substratul După ce a fost dispus pe suprafaţa straturilor plane sau a lăzilor, miceliul pe suport granulat este încorporat manual sau mecanic în substrat. Pentru realizarea condiţiilor necesare intrării miceliului în vegetaţie, la finalul acestei operaţii, pe suprafaţa straturilor se va adăuga circa 10% din cantitatea totală de miceliu necesară pentru însămânţare.

c) Însămânţarea la suprafaţă Lucrarea se realizează prin împrăştierea miceliului direct pe suprafaţa substratului, în lăzi sau în straturi plane pe stelaje, după care urmează o încorporare uşoară şi o tasare manuală sau mecanică a straturilor.

d) Supraînsămânţarea Aceasta reprezintă o metodă de însămânţare avansată, în care substratul pasteurizat, aşezat în lădiţe cu adâncimea de 15-20 cm, la o temperatură de 20-24ºC, este însămânţat prin amestecarea cu miceliul granulat, folosind 1 kg la 100 kg substrat nutritiv. După circa 13-15 zile, când

28

substratul din lădiţe este parţial împânzit, se vor răsturna lădiţele şi se amestecă cu substratul din alte lădiţe în proporţie de 1:10.

2.14.2 Perioada executării însămânţării

Însămânţarea miceliului de ciuperci Agaricus bisporus se execută în perioade diferite în funcţie de sistemul tehnologic de cultură folosit. În cazul sistemului de cultură clasic fără încălzire, însămânţarea se realizează în lunile martie, aprilie şi în lunile august, septembrie, iar în cazul sistemului semiintensiv, cu încălzire dar fără răcire, însămânţarea se realizează în lunile ianuarie, februarie, martie şi din luna august până în decembrie, inclusiv. Sistemul intensiv necesită spaţii de cultură special amenajate, prevăzute cu instalaţii de reglare automată a microclimatului. Pe lângă aceste spaţii trebuie să existe condiţii de pasteurizare şi dezinfectare termică. În sistemul intensiv se poate însămânţa şi recolta în orice lună a anului, fără a exista pericolul temperaturilor prea înalte sau prea scăzute, iar consumul energetic va fi sporit faţă de sistemul clasic.

2.15 Pregătirea amestecului şi tehnica de acoperire

Înainte de pregătirea amestecului se alege reţeta convenabilă, se pregătesc componentele separate (mărunţit, cernut, uscat) apoi prin măsurare se trece la amestecare (omogenizare). În cazul în care materialele sunt uscate, se umezesc, se adaugă creta furajeră, apoi urmează dezinfecţia.

Acoperirea substratului împânzit cu miceliu reprezintă o etapă culturală de bază, premergătoare perioadei de recoltare a ciupercilor, care condiţioneză desfăşurarea acesteia.

Înainte de a realiza acoperirea, cultivatorul trebuie să asigure un control riguros al straturilor de cultură, pentru a îndepărta eventualele mucegaiuri sau ciuperci saprofite, care se pot forma la suprafaţa straturilor de cultură, să asigure o tasare uşoară a straturilor şi o prăfuire cu un fungicid.

Amestecul de acoperire, prin structura sa, care trebuie să fie granulată, va trebui să asigure eliminarea bioxidului de carbon degajat prin activitate miceliană, care în cantitate acumulată împiedică fructificarea ciupercii.

29

De asemenea, amestecul de acoperire are un efect de regulator al schimburilor de apă între substratul nutritiv şi mediul ambiant din spaţiul de cultură. Amestecul de acoperire, prin evaporare pierde apa şi după fiecare stropire se produce un şoc de frig care influenţează fructificarea.

După încheierea însămânţării, straturile se acoperă cu hârtie (absorbantă), nici prea groasă, nici prea subţire, care după însămânţare, se va menţine umedă, prin stropiri zilnice, în special în localurile în care există pericolul uscării lor datorită curenţilor de aer şi a unei umidităţi relative scăzute. Preventiv, peste această hârtie se fac tratamente până la aplicarea amestecului de acoperire, reducând perioada de menţinere a hârtiilor prin aplicarea amestecului, favorizând creşterea miceliului. Hârtiile se pot menţine pe suprafaţa straturilor până la executarea acoperirii.

De asemenea, straturile se pot acoperi şi cu folie de polietilenă care se menţin până la formarea picăturilor de condens, după care se scutură şi se aplică din nou până la împânzirea aproape completă a suprafeţei straturilor de cultură.

Pentru acoperirea straturilor plane, a sacilor sau a lăzilor, amestecul de acoperire se aşează în strat uniform cu grosimea de 3-4 cm. Momentul executării acoperirii va fi atunci, când miceliul a împânzit aproape jumătate din grosimea substratului nutritiv, după 5-18 zile de la însămânţare. Trebuie precizat că dezvoltarea miceliului depinde în mare măsură de temperatură. În mod normal, împânzirea necesară pentru acoperire se realizează după 2-3 săptămâni de la însâmânţare. La sfârşitul perioadei de împânzire se aplică pe suprafaţa substratului un strat de amestec acoperitor cu o grosime de 3-4 cm, acesta în funcţie de grosimea substratului nutritiv, compus din turbă, pământ de ţelină, nisip, praf de cărbune vegetal, piatră calcaroasă, carbonat de calciu.

În perioada împânzirii substratului trebuie evitate următoarele greşeli:

- udarea suprafeţei substratului nutritiv, fără ca acesta să aibă aplicate hârtii sau amestec de acoperire ;

- udarea în exces a suprafeţei însămânţate;- uscarea suprafeţei substratului nutritiv;- creşterea temperaturii cu peste 30ºC;- apariţia bolilor şi a dăunătorilor pe substrat;- pătrunderea aerului poluat în ciupercărie.

30

2.15.1 Principalele componente ale amestecului de acoperire

Turba - se utilizează atât turba roşie cât şi turba neagră fibroasă, care trebuie să fie mărunţită şi ferită de umiditate.

Nisipul - se recomandă să fie calcaros, deoarece în amestec cu turba se obţin rezultate sporite, prin capacitatea sa de a reţine apa. Acesta se foloseşte numai în amestec cu alte materiale. De menţionat este faptul că nisipul nu trebuie să depăşească 25% din volumul amestecului, iar în ultimul timp a fost eliminat în totalitate, deoarece se desprinde greu de pe ciuperci.

Piatra calcaroasă sau stuful calcaros - se poate folosi în amestec deoarece prezintă avantajul că menţine ciupercile curate, recoltarea efectuându-se fără să se taie baza piciorului.

Carbonatul de calciu sau cretă furajeră este un amendament pentru orice reţetă de amestec de acoperire şi poate fi utilizată, fără alte componente.

Pământul de ţelină este recomandat să provină din lucerniere de la o adâncime de 20-30 cm, pentru a se evita contaminarea cu deşeurile de la vechea cultură.

Perlitul este o rocă sticloasă, care se formează în medii acvatice şi care poate fi inclus în reţeta de amestec de acoperire. Ciupercile Agaricus bisporus sunt mari consumatoare de apă; apa în deficit usucă miceliul şi stagnează creşterea, iar în exces distruge miceliul şi le înmoaie. Pentru obţinerea unui kg de ciuperci sunt necesari 2 litri de apă din care 1 litru îl consumă ciupercile prin metabolism, iar cealaltă cantitate se evaporă datorită ventilaţiei. Din acest motiv, amestecul de acoperire reprezintă un tampon pentru menţinerea umidităţii substratului nutritiv.

2.15.2 Prepararea amestecului de acoperire

31

Pentru prepararea amestecului de acoperire se alege reţeta, se pregătesc componentele separat (cernut, mărunţit, uscat, după caz), apoi se efectuează următoarele operaţii:

- omogenizarea componentelor pentru ca amestecul să devină cât mai uniform şi să aibă o structură pe cât posibil granulată;

- adăugarea carbonatului de calciu;

- aprovizionarea apei, până când amestecul de acoperire va prezenta o umiditate de 60-70%;

- dezinfectarea termică sau chimică.

Dezinfectarea termică necesită menţinera amestecului dispus în lăzi suprapuse, timp de 5-6 ore, la o temperatură de 60º C şi se realizează, prin eliminarea aburului în camera special amenajată pentru această lucrare. Pentru a se evita supraumezirea şi a favoriza condiţii pentru infectări ulterioare nu se va permite pătrunderea directă a aburului în amestecul de

acoperire.

Dezinfectarea chimică se foloseşte în special la cultura clasică de ciuperci, prin tratarea cu substanţe dezinfectante, precum Formalină (40%), în cantitate de 2 litri la 1 m³ amestec de acoperire, întrucât prezintă o acţiune fungicidă, bactericidă şi nematocidă şi trebuie aplicată cu 8-10 zile înainte de acoperire. În această perioadă amestecul se acoperă cu rogojini, folii de polietilenă, sau carton asfaltat. Înainte de a fi folosit, amestecul de acoperire se vântură, controlându-se cu mare atenţie umiditatea şi mirosul, deoarece este necesar ca amestecul să fie jilav, adică strâns cu mâna să formeze un bulgăre care să se desfacă cu uşurinţă şi să nu se mai simtă mirosul de Formalină.

2.15.3 Caracteristicile amestecului de acoperire

Calităţi fizice:

- să prezinte structură granulată;- să nu formeze crustă;

32

- să fie cât mai omogen ( cu componentele repartizate uniform fără a fi glomerulate);

- să aibă capacitate de reţinere a apei;- umiditatea să fie de 67-70% ( să fie jilav).

Calităţi chimice:

- pH-ul să fie cuprins între 7,2-7,6 (dacă este acid, se va corecta cu praf de var);

- conţinutul în calciu activ să fie de 5-10%, pentru a asigura capacitatea de reţinere a apei;

- să nu conţină fier, mangan; - să nu aibă în compoziţie mai mult de 0,18% azot organic, deoarece

afectează talia ciupercilor.

Calităţi biologice:

- nu trebuie să fie sterilizat complet;- să nu conţină agenţi patogeni şi dăunători.

Pentru pregătirea amestecului de acoperire se vor evita următoarele situaţii nefavorabile :

- amestecul de acoperire prea uscat sau prea umed ( sub 60% sau peste 70% apă);

- amestecul de acoperire umed, bolovănos, neuniform;- depăşirea temperaturii de 60º C la dezinfectarea termică şi a cantităţii

de 2,0 litri Formalină/ m³ la dezinfectarea chimică.

2.15.4 Lucrările necesare după acoperire

În perioada care urmează imediat după acoperire, condiţiile de microclimat sunt următoarele:

- temperatura aerului să fie de 20-22°, apoi de 18-20°C, iar în ultima săptămână de 16-17°C;

- umiditatea relativă menţinută la un optim de 85% iar prin stropirea straturilor şi a pardoselii să ajungă la 90%;

- ventilaţia la 1-2 m³ aer/oră/m² de cultură.33

Pentru menţinerea suprafeţei straturilor în stare jilavă, se fac pulverizări foarte uşoare cu apă 50 -100 cm3/m² de cultură, iar în vederea stimulării creşterii miceliului în amestecul de acoperire, stropiri cu suspensii de drojdie de bere în concentraţie de 0,5-1% care se vor aplica la intervale de 7 zile şi în perioada recoltărilor. După acoperire se va uda cu 1 litru apă/m² şi apoi la un interval de 1-2 zile se va netezi prin presare uşoară, pentru a se realiza o aderenţă cât mai bună între amestecul de acoperire şi substratul nutritiv. Această lucrare prezintă o importanţă deosebită în realizarea unor producţii susţinute de ciuperci. În perioada împânzirii miceliului se execută lucrările: - scăderea treptată a temperaturii spaţiului de la 24 °C la 20 °C în cea de-a doua săptămână şi ulterior, pentru executarea şocului termic, la 16-17°C;- umectarea straturilor prin stropiri periodice, cu cantităţi de 200-300cm³/m², aplicate prin pulverizare sub presiune. Cantităţile de apă vor scădea în a doua săptămână la 0,1 litri/m² la 2-3 zile şi se vor anula în a treia săptămână, când ciupercile încep să apară.

2.16 Apariţia primordiilor şi a butonilor de fructificare

După un interval de 5-10 zile de la acoperirea cu amestec, miceliul ciupercii începe să pătrundă în acesta, pe care îl împânzeşte, iar după 10-12 zile formează primordiile viitoarelor ciuperci ( temperatura în spaţiul de cultură, se scade la 16-18°C). Dacă după 10-12 zile de la executarea acoperirii în stratul de amestec acoperitor, apare o împânzire slabă sau laxă a miceliului, producţia de ciuperci va fi scăzută. Acest fenomen se produce în special în cazul când amestecul de acoperire a fost necorespunzător, nu a fost dezinfectat termic, sau chimic sau împânzirea miceliului în substratul nutritiv a fost slabă.

În momentul când încep să se diferenţieze butonii de fructificare ( ca nişte gămălii de ac), este indicat să se sisteze 2-3 zile atât folosirea de pesticide, cât şi udatul, până când aceştia ajung de mărimea bobului de mazăre.

Deci, în interiorul stratului de amestec acoperitor se vor forma primordiile (butonii de fructificare), precum şi postamentele miceliene ale ciupercilor ajunse la maturitatea comercială.

34

Apariţia butonilor de fructificare este determinată de anumite fenomene favorabile sau nefavorabile asupra culturii şi anume:

- când butonii de fructificare sunt individualizaţi şi răspândiţi uniform, constituie o apariţie normală şi va asigura o producţie bună;

- când butonii de fructificare sunt rari, iar miceliul apare la suprafaţa straturilor, indică o ventilaţie insuficientă în spaţiul de cultură;

- când butonii de fructificare apar cu o frecvenţă ridicată, indică un conţinut prea mare în azot al substratului nutritiv ( peste 2,5%), sau un procent crescut de substanţă organică al amestecului de acoperire şi reprezintă un fenomen mai puţin favorabil;

- când butonii apar în interiorul stratului de amestec, indică o acoperire întârziată a straturilor sau existenţa unor curenţi de aer în ciupercărie;

- când butonii apar în ciorchini, aceasta se datorează fumului de la - produsele petroliere.

2.17 Momentul şi tehnica recoltării

Primele ciuperci apar sub diferite forme: buchete, butoni şi ciuperci individualizate. Momentul recoltării primelor ciuperci are loc după 18-20 zile de la acoperirea straturilor cu amestec, după 30-35 zile de la însâmânţare, în funcţie de tulpină şi sistemul de cultură şi poate fi determinat cu uşurinţă de cultivator, deoarece corespunde apariţiei velumului ( membrana care uneşte marginea pălăriei cu piciorul).

Dacă ciupercile nu se recoltează în această fază, velumul se rupe, pălăria se deschide, începe să se răsucească, să se înnegrească, iar valorificarea ciupercilor se va face la un preţ scăzut. În această perioadă, temperatura aerului se va menţine în jur de 15 -17°C, umiditatea relativă a aerului între 80-95%, ventilaţia 1-2 m³ aer/oră/m² de cultură, iar viteza aerului să nu depăşească 0,3 m/sec. În caz contrar straturile se vor usca prea repede iar ciupercile vor apărea cu întârziere, vor fi mai închise la culoare, cu suprafaţa cuticulei (pieliţei) pălăriei crăpată. Dacă ventilaţia este foarte puternică, peste 0,3 m/sec, nu se mai formează ciuperci. Acest aspect trebuie evitat deoarece prin uscarea straturilor şi prin stropiri repetate se acumulează o cantitate mare de apă în amestec şi în substrat, ceea ce determină distrugerea miceliului.

35

Când ventilaţia este insuficientă, piciorul ciupercilor se alungeşte, iar pălăria rămâne mică în diametru şi se deschide prematur, scăzând valoarea ciupercilor recoltate precum şi greutatea lor. De asemenea în cazul unei ventilaţii insuficiente pe suprafaţa straturilor de cultură îşi pot face apariţia şi diverse mucegaiuri ( ciuperci parazite), favorizate şi de umiditatea excesivă.

Într-o ciupercărie unde cultura este amplasată pe trei nivele, ventilaţia liberă nu este suficientă. În timpul recoltării este nevoie de un volum de aer de 5-7 schimburi/ oră. Aerul din ciupercărie va ieşi pe la uşi, ferestre, prin orificii lăsate special sau cu ajutorul unor ventilatoare exhaustoare (de evacuare a aerului viciat încărcat cu bioxid de carbon).

Recoltarea se execută în funcţie de temperatura spaţiului de cultură, astfel: după 3 zile la 12°C, după 2 zile la 13-14 °C, zilnic la 16°C. Dacă aceste condiţii nu se menţin în aceste limite, straturile se vor usca prea repede iar ciupercile vor apărea cu întârziere, vor fi mai închise la culoare,

cu suprafaţa cuticulei (pieliţa) pălăriei crăpată. Dacă ventilaţia este foarte puternică, peste 0,3 m/s nu se mai formează ciuperci, iar dacă este insuficientă, piciorul ciupercilor se alungeşte, pălăria rămâne mică în diametru, se deschide prematur producând o scădere a ciupercilor în greutate. Datorită ventilaţiei insuficiente şi a umidităţii excesive, pe suprafaţa straturilor de cultură pot apărea diverse mucegaiuri.

În momentul apariţiei ciupercilor, tratamentele cu substanţe pesticide se sistează, iar în cazuri excepţionale se recoltează toate ciupercile şi se aplică tratamentul recomandat. Înainte de recoltarea ciupercilor, straturile de cultură nu se vor stropi, deoarece în momentul recoltării stratul acoperitor se va desprinde cu porţiuni din stratul fructifer, producând pierderi şi depreciind calitatea acestora prin pătare şi prin reducerea perioadei de păstrare.

Perioada de recoltare la ciupercile de cultură este cuprinsă între 45 - 90 zile, iar apariţia ciupercilor se produce sub formă de valuri de creştere sau de recoltare, delimitate printr-o perioadă de repaus, care se măreşte pe măsură ce cultura înaintează în timp. Ciupercile apar în 5-6 valuri, fiecare val fiind format din 3 - 6 recoltări la interval de 2-3 zile şi variază ( 3-8) în funcţie de temperatură. În spaţii cu temperaturi scăzute ( 12-14°C), valurile de recoltare sunt mai numeroase iar când temperatura creşte, valurile sunt mai reduse. Valurile de recoltare ating maximum în cursul primelor 30 de zile de recoltare şi scad treptat până la sfârşitul perioadei de recoltare. Pauza dintre valuri poate ajunge până la 10-12 zile.Prezenţa nematozilor în

36

substrat reduce numărul valurilor de recoltare, scade simţitor recolta de ciuperci, iar pagubele înregistrează un procent de peste 70%.

Recoltarea ciupercilor se execută manual direct în spaţiul de cultură, prin apăsarea uşoară a pălăriei şi cu răsucirea simultană până la desprinderea din amestecul de acoperire. Ciupercile care apar în buchete se recoltează eşalonat, în aşa fel încât să nu se disloce tot buchetul. După recoltare, se retează baza piciorului ciupercii circa 0,5-1 cm, cu un cuţit bine ascuţit şi se aşază în lădiţe. Părţile rezultate se depozitează in lădiţe si se scot din spaţiul de producţie. Lădiţele se dezinfectează zilnic cu sulfat de cupru sau formalină. Ciupercile destinate conservării se recoltează în faza de butoni, cu diametrul de 1-2 cm. Pentru a putea fi comercializate ciupercile trebuie să fie proaspete, sănătoase, nepătate, întregi, fără leziuni provocate de boli şi dăunători.

După recoltare, ciupercile se sortează pe calităţi comerciale sau în funcţie de destinaţie (consum în stare proaspătă sau industrializare), după mărime, cu velumul întreg, (membrana care uneşte marginea pălăriei cu piciorul) pălăria închisă, piciorul puţin alungit, tăiate sau întregi, sub formă de butoni.

În funcţie de calitate, ciupercile se clasifică astfel:

Ciuperci calitate extra – cu pălăria închisă, deci cu velumul întreg;

Ciuperci calitate I - cu pălăria pe jumătate deschisă;

Ciuperci calitate a II-a - cu pălăria total deschisă.

Ambalarea ciupercilor se face în pungi de polietilenă transparente şi în caserole de diferite capacităţi, acoperite cu peliculă de PET. Ciupercile se pot păstra timp de 3 - 4 zile, la o temperatură de 0 - 4°C, fără să piardă din greutate. Se recomandă ca ciupercile să fie ambalate imediat după recoltare şi livrate către beneficiari, în condiţii optime. Ciupercile păstrate în ambalaje mari, necorespunzătoare scad în greutate până la 10-12% şi se deteriorează

prin înmuiere.

Ambalajele folosite pentru ciuperci trebuie să prezinte următoarele condiţii: să nu se deterioreze, să fie igienice, să fie uşor de depozitat, să poată fi uşor etichetat, să nu polueze, iar produsul să fie vizibil.

37

Producţia obţinută la un ciclu de cultură, în sistemul clasic, este cuprinsă între 8-10 kg ciuperci la 100 kg substrat însămânţat, iar în sistemul intensiv, producţia obţinută este de 16-30 kg ciuperci la 100 kg substrat. După ultima recoltare, ciupercile nu se mai udă, în vederea desfiinţării culturii, iar substratul se depozitează la o distanţă mai mare de ciupercărie pentru a fi folosit în alte scopuri (legumicultură, floricultură după compostare, pentru a se transforma în mraniţă), pentru a nu veni în contact cu substratul proaspăt pregătit sau cu amestecul de acoperire.

Spaţiul de cultură se pregăteşte în vederea înfiinţării unui nou ciclu de cultură (se curăţă, se spală, se dezinfectează), iar sacii şi lăzile se spală, se dezinfectează chimic pentru refolosire. În cultura clasică, înainte de evacuare, se recomandă ca substratul uzat să se dezinfecteze chimic, iar la cultura intensivă se aplică un tratament termic cu abur, la 60-70°C, timp de 12 -24 ore.

2.18 Lucrările efectuate în perioada recoltării

►Plivitul butonilor şi ciupercilor bolnave, înmuiate sau pătate, cu o culoare mai închisă decât cea normală şi cu o consistenţă moale, se execută după fiecare recoltare;

►Acoperirea suplimentară a locurilor goale de unde s-au recoltat ciupercile se execută după fiecare val, folosind amestec de acoperire dezinfectat în prealabil. Dacă nu se execută acoperirea suplimentară, se creează condiţii nefavorabile pentru perioada de recoltare care va înceta brusc după 2-3 valuri de recoltare, datorită faptului că apa de la udat sau din soluţia de tratamente, poate pătrunde prin acele goluri, la miceliu şi îl poate distruge;

► Stropitul straturilor de cultură se realizează în general, după fiecare recoltare, numai după ce s-a executat plivitul ciupercilor bolnave şi acoperirea suplimentară, iar cantitatea de apă ce se va administra va depinde de acoperirea cu ciuperci a straturilor. Cantitatea de apă care se administrează prin pulverizare creşte de la începutul perioadei de recoltare de la 100 la 1000 cm³/m² cultură, în funcţie de cantitatea de ciuperci ce se va recolta ziua următoare, fiind dublu aplicată. Astfel, dacă se apreciază că în următoarele

38

zile se vor recolta 20 kg de ciuperci, cantitatea de apă va fi dublă (40 litri);►Scoaterea postamentelor miceliene; în cazul ciupercilor apărute în buchet, colectarea acestora se face în vase speciale care ulterior se vor goli

cât mai departe de incintă, pentru a preveni contaminările ulterioare.

2.19 Sfârşitul unui ciclu de producţie

În condiţiile de cultură intensivă, sfârşitul perioadei de recoltare este considerat după 60-90 zile de la executarea primei recoltări, în funcţie de temperatură şi spaţiul de cultură. De asemenea, sfârşitul unui ciclu de cultură poate interveni mai devreme după o perioadă de 20- 30 zile de recoltare şi acesta în urma atacului de nematozi sau a ciupercilor parazite sau concurente.

În cazul culturilor clasice, substratul uzat se evacuează imediat din local, având grijă să nu vină în contact cu substratul proaspăt sau amestecul de acoperire. Dacă în cultură au existat boli criptogamice, înainte de evacuarea substratului uzat, se execută stropiri cu o soluţie de Formalină 2% sau cu var 10%, atât pe suprafaţa substratului uzat, cât şi la dezinfectarea spaţiului după evacuare. Înainte de evacuarea substratului uzat, în culturile intensive, se aplică un tratament termic cu aburi, prin menţinerea la o temperatură de 60-70°C, timp de 12-24 ore.

La sfârşitul perioadei de cultură se vor lua următoarele măsuri pregătitoare:

- în ultima săptămână nu se va mai executa acoperirea suplimentară şi nici tratamente, iar în sistemul de cultură intensivă, temperatura se va ridica la 18°C ;

- în cazul culturilor intensive, înainte de evacuarea substratului uzat se aplică tratamentul termic cu abur şi se introduc senzorii termometrelor cu citire la distanţă.

39

CAPITOLUL III

BOLILE ŞI DĂUNĂTORII CIUPERCILOR AGARICUS BISPORUS (Ciuperca albă)

3.1 Condiţii care favorizează apariţia bolilor în cultura ciupercilor

În cursul perioadei de vegetaţie ciupercile de cultură sunt atacate de virusuri, bacterii, ciuperci parazite şi saprofite care afectează fie diferitele porţiuni ale ciupercii, fie substratul nutritiv manifestând o acţiune de concurenţă. Apariţia şi frecvenţa cu care apar unele boli sunt influenţate şi favorizate de diferiţi factori externi ce ţin de respectarea sau nu a tehnologiei de pregătire a substratului de cultură, amestecului de acoperire sau de dirijare a factorilor de microclimat.

Culturile de ciuperci oferă condiţii optime de dezvoltare pentru multe microorganisme ca virusuri, bacterii, ciuperci saprofite şi parazite, care pot infesta substratul sau ataca direct ciuperca (basidiofructul). De asemenea, temperatura de 16-24°C, umiditatea relativă de 80-90%, existenţa unor materii organice în descompunere, crează condiţii optime pentru dezvoltarea unor dăunători: nematozi, insecte, acarieni, etc. Pentru ca aceşti dăunători să nu se dezvolte în ciupercărie, trebuie să se ţină seama de următoarele recomandări:

- să se respecte igiena culturală la pregătirea substratului nutritiv;-- să se aplice stropiri preventive atât pe substratul în pregătire sub formă

de compost, cât şi pe straturile de cultură, imediat după aşezare, acoperire;

- în ciupercăriile, în care nu există posibilităţi de dezinfectare a incintei pe cale termică, la 80°C, să nu se folosească stelaje şi rafturi din lemn, ci numai din beton şi să nu se practice cultura în saci de polietilenă;

40

- pregătirea amestecului de acoperire să se facă în condiţii igienice, părţile componente ale acestuia să nu vină în contact cu praf, deşeuri, etc. şi să se folosească dezinfectarea pe cale termică şi chimică cu formalină;

- accesul în incintă să fie controlat, folosindu-se perne la intrare îmbibate cu substanţe fungicide;

- substratul uzat, folosit la un ciclu de cultură să nu fie depozitat în imediata apropiere a spaţiului de producţie, întrucât ar putea constitui un focar permanent de boli şi dăunători specifici culturii de ciuperci. În cazul în care acesta nu poate fi încorporat imediat în sol, trebuie transportat cât mai departe, sau acoperit cu un strat de pământ;

- în perioada de recoltare, temperatura să nu fie mai mare de 17-18°C, umiditatea să nu fie excesivă, iar ventilaţia fără curenţi puternici de aer;

- ciupercile bolnave şi resturile de ciuperci provenite din recoltare, să fie arse;

- în cazul atacului produs de ciupercile saprofite sau parazite, de virusuri sau bacterii, precum şi de dăunători, să se ia măsuri urgente de lichidare a focarelor apărute.

3.2 Boli produse de virusuri

3.3 Boala “La France” sau moartea ciupercilor este produsă de mycoviruşi şi se manifestă pe miceliu, în perioada incubării.

Simptome: brunificarea ţesutului ciupercilor şi alungirea puternică a piciorului, în raport cu diametrul pălăriei, sau în unele cazuri ciuperca poate prezenta o talie foarte mică.

Surse de infecţie ( factorii care favorizează boala) sunt: miceliul atacat, aerul insectele, echipamentele de lucru, etc.

Acest virus, asemănător cu cel care produce mozaicul lucernei, favorizează pieirea miceliului din substrat, fenomen evidenţiat printr-o stagnare prematură a recoltei.

Măsuri de combatere: preventive. Se face dezinfecţia cu abur a substratului uzat de evacuare, la 70°C timp de 12 ore, iar de două ori pe săptămână se face dezinfecţia cu Formalină în concentraţie de 0,5% şi se filtrează aerul din

41

ciupercărie. De asemenea se aplică dezinfecţia echipamentului de lucru, precum şi combaterea insectelor vectoare.

Boala poate fi prevenită prin pasteurizare naturală a substratului la 55°C.

Boala x prezintă un grad ridicat de infecţiozitate atât la tulpinile albe,

cât şi la cele crem. Evoluţia bolii este cu atât mai rapidă cu cât temperatura mediului exterior este mai ridicată şi se manifestă pe miceliu şi ciuperci.

Simptome: ciupercile atacate au culoare închisă, cu picior alungit în formă de “beţe de tobă”.

Surse de infecţie sunt: insectele, sporii răspândiţi de ciupercile bolnave, curenţii de aer, condiţii necorespunzătoare de lucru.

Măsuri de combatere: preventive. Se face dezinfecţia cu abur a substratului uzat de evacuare, la 70°C timp de 12 ore, iar de două ori pe săptămână se face dezinfecţia cu Formalină în concentraţie de 0,5% şi se filtrează aerul din ciupercărie. De asemenea se aplică dezinfecţia echipamentului de lucru, precum şi combaterea insectelor vectoare.

3.3 Boli produse de bacterii

Boala petelor de bronz produsă de agentul patogen Pseudomonas tolaasi se manifestă pe miceliu.

Simptome: se caracterizează prin pete mici de culoare brun -gălbuie, brun – roşietice sau brun- cafenii, care se unesc între ele şi se acoperă cu un mucilagiu ( aspect lipicios).

Surse de infecţie sunt: aerul umed şi neventilat, insecte, apa folosită la udat şi uneltele de lucru infestate.

Măsuri de combatere: preventive. Evitarea stropirii straturilor cu o zi înainte de recoltare, pentru a nu se crea condiţii de dezvoltare a bacteriilor în

42

picăturile de apă care stagnează la suprafaţa pălăriei ciupercilor. De asemenea, trebuie să se evite condensul pe ciuperci, iar după udat să se ridice temperatura cu 2-3 °C.

Boala mumiei este produsă de Pseudomonas sp. şi se manifestă pe ciupercile care se mumifică (cu picior asimetric), în amestecul de acoperire.

Simptome: ciupercile au picioare strâmbe şi îngroşate, se acoperă cu o peliculă scămoasă de miceliu, devin tari şi spongioase sau uscate schimbându-şi culoarea.

Surse de infecţie: miceliul de ciuperci infectat.

Măsuri de combatere: preventive. Să se respecte igiena culturală, să se evite umiditatea ridicată, să se îndepărteze substratul bolnav, iar la însămânţare să se evite leziunile pe miceliu.

Picătura umedă este produsă de agentul patogen Erwinia sp. şi se manifestă pe ciuperci.

Simptome: ciupercile secretă un lichid limpede.

Surse de infecţie: aerul, apa şi insectele.

Măsuri de combatere: igiena culturală.

Pustule roşiatice este produsă de Pseudomonas gingeri şi se manifestă pe ciuperci, pe marginea pălăriei.

Simptome: pustule superficiale de 1-2 mm, care pot transforma în leziuni, de culoare galben-pal spre brun-gălbui care devin roşietice.

Surse de infecţie: igienă culturală necorespunzătoare.

Măsuri de combatere: preventive. Să se respecte igiena culturală, să se evite umiditatea ridicată, să se îndepărteze substratul bolnav, iar la însămânţare să se evite leziunile pe miceliu.

3.4 Boli produse de ciuperci saprofite

43

Aceste boli, cunoscute şi sub numele de mucegaiuri de îmburuienare sau ciuperci concurente, infestează substratul de cultură şi nu mai permit ca miceliul ciupercii de cultură să crească, să se dezvolte. Cele mai frecvente boli din culturile de ciuperci sunt următoarele:

►Boala de ghips albă este produsă de agentul pathogen Monilia fimicola şi se manifestă pe substratul de cultură, pe amestecul de acoperire, pe straturile însămânţate.

Simptome: se manifestă prin apariţia pe straturi a unor pete circulare de culoare albicioasă, cu un aspect prăfos, de unde şi denumirea de boală de ghips, ce produce o sterilitate fiziologică a miceliului, afectând recolta.

Surse de infecţie: nedezinfectarea cu abur a compostului şi a amestecului de acoperire. Boala este favorizată de composturile cu umiditate excesivă, precum şi de cele supracompostate mai mult de 25 zile, de ventilaţie insuficientă. Dacă se manifestă şi după acoperirea straturilor, producţia de ciuperci va fi scăzută, iar pe straturi vor apărea zone fără ciuperci.

Măsuri de combatere: pentru prevenirea acestei boli, pe lângă măsurile generale este necesară pulverizarea straturilor imediat după acoperire cu un fungicid, operaţie care se repetă la interval de 5 zile până la începerea recoltării. Boala apare după acoperire numai în cazurile când nu s-au mai luat măsurile de îndepărtare a focarelor înainte de acoperire sau nu s-a dezinfectat amestecul acoperitor.

►Boala de ghips brună este produsă de agentul patogen Papulaspora byssina şi se manifestă pe substrat şi pe amestecul de acoperire.

Simptome: pete circulare, cu aspect pufos, care ulterior devin brune cu aspect prăfos, cu diametrul de 70-90 cm.

Surse de infecţie: compost nefermentat suficient, cu umiditate excesivă, paie mucegăite şi apă murdară la udarea compostului.

Măsuri de combatere: preventiv, igienă culturală în ciupercărie, incubarea miceliului la 20-22 °C.

►Boala de ghips cenuşie este produsă de agentul patogen Monilia fimicola şi se manifestă pe substratul însămânţat sau pe amestecul de acoperire.

44

Simptome: mucegai circular cu aspect prăfos - pulverulent, uşor fibros în centrul petei de culoare cenuşie iar mai târziu brun.

►Mucegaiul cenuşiu verde-măsliniu şi mucegaiul verde-oliv produse de agenţii patogeni Chaetomium olivaceum şi Chaetomium globosum şi se manifestă pe substratul însămânţat şi pe paiele substratului înainte de acoperire. Boala apare pe straturi la un an interval de 10 -15 zile de la însămânţare, derutând cultivatorii începători, care consideră acest mucegai drept miceliul ciupercii de cultură.

Simptome: se caracterizează printr-o culoare albicioasă cenuşie şi o creştere abundentă aeriană. Mucegaiul cenuşiu apare în special pe substraturile la care temperatura din timpul pasteurizării a fost peste 60°C şi a avut loc în lipsă de aer. De asemenea ea apare şi pe substraturile pregătite printr-o compostare la temperaturi prea ridicate, peste 75°C.

Surse de infecţie: aer nefiltrat, paie mucegăite şi apă murdară la producerea compostului, umiditate ridicată, exces de bioxid de carbon şi amoniac.

Măsuri de combatere: preventiv – să se folosească un compost de calitate, să se evite supracompostarea şi eliminarea amoniacului din compost.

►Mucegaiul galben sau “vert -de- gris” produs de Myceliophtora lutea şi Myceliophtora sulphurea şi apare în spaţiul dintre substrat şi amestecul de acoperire, la primele două valuri de recoltare.

Simptome: se prezintă ca un mucegai alb-pielos ce devine galben, apoi brun- închis, cu diametrul de 1,5 -2 cm. În caz de atac puternic, miceliul ciupercii de cultură dispare, substratul devine negru, cu miros caracteristic de apă clorinată, presărat cu numeroase glomerule gălbui, sau verzi cenuşii, de unde şi denumirea de ‘’cocleala ciupercilor”;

Surse de infecţie: compost nou format contaminat de la cel uzat şi infectat, amestec de acoperire nedezinfectat termic, compost fără pasteurizare cu abur.

Măsuri de combatere: preventiv, igienă culturală corespunzătoare, iar curativ, tratarea amestecului de acoperire cu substanţe chimice.

►Mucegaiul alb produs de agentul patogen Chaetomium sp. şi apare pe substratul de cultură.

45

Simptome: mucegaiul este cenuşiu la început, apoi devine alb cu o creştere abundentă ca vata, iar la maturitate apar fructificaţii de culoare verde.

Surse de infecţie: aer nefiltrat, paie mucegăite şi apă murdară la producerea compostului, umiditate ridicată, exces de bioxid de carbon şi amoniac.

Măsuri de combatere: preventiv – să se folosească un compost de calitate, să se evite supracompostarea şi eliminarea amoniacului din compost.

►Mucegaiul roşu - tubular produs de agentul patogen Geotrichum sp. se manifestă pe amestecul de acoperire.

Simptome: mucegai cu colonii ascuţite ca nişte cristale de gheaţă ce poartă în vârf spori de culoare roşie.

Surse de infecţie: lipsa igienei culturale, compostul şi amestecul de acoperire nedezinfectat termic.

Măsuri de combatere: preventiv – evitarea contactului între substratul uzat şi cel nou format, igiena culturală corespunzătoare, iar curativ, tratarea amestecului de acoperire cu substanţe chimice.

►Mucegaiul roşu la margine produs de agentul patogen Sporodonema purpurascens, apare pe substratul de cultură şi amestecul de acoperire care se întăreşte.

Simptome: mucegai sub forma unei pelicule fine de culoare galbenă apoi roşie.

Surse de infecţie: compost cu exces de umiditate, azot şi sulfat de amoniu.

Măsuri de combatere: preventiv – compost de calitate şi ventilaţie corespunzătoare în ciupercărie.

►Boala tufelor produsă de agentul patogen Pseudobalsamia microspora se manifestă în profunzimea substratului nutritiv şi pe amestecul de acoperire. Ulterior, stratul de amestec acoperitor este ridicat de unele formaţiuni cu aspect tuberculat, care reprezintă ascosporii ciupercii, derutante pentru cultivatorii fără experienţă care le aseamănă cu primordiile de fructificare, cu mugurii şi butonii ciupercii de cultură.

46

Simptome: mucegai alb –gălbui, apoi alb-cenuşiu de forme diferite( tufe) cu diametrul petelor de 10-35 cm, cu aspect bumbăcos, care formează din loc în loc nişte umflături caracteristice.

Surse de infecţie: substratul uzat contaminat care vine în contact cu noul substrat.

Măsuri de combatere: preventiv - igienă culturală, evitarea umidităţii în exces din compost, iar curativ, tratarea cu abur la 80°C timp de 5 ore a spaţiului de cultură.

3.4.1 Mucegaiurile verzi

Mucegaiurile verzi sunt produse de următoarele specii: Penicillium sp., Trichoderma viridae, Trichoderma koningi, Aspergilius sp., Cladosporium sp., Spicaria sp., etc. şi apar adesea în diferite denivelări ale amestecului de acoperire.

La început se văd porţiuni mici acoperite de mucegai, având tente de culoare verde. Aceste mucegaiuri se dezvoltă pe substanţa moartă a miceliului depreciat al ciupercii de cultură, cât şi pe boabele suport ale miceliului granulat însămânţat.

►Mucegaiul verde - Trichoderma viridae se manifestă pe ciuperci, pe amestecul de acoperire, pe postamentul micelian nescos din amestec după recoltare, precum şi pe boabele de cereale cu miceliu.

Simptome: mucegaiul are culoarea verde închis şi produce pe ciuperci leziuni.

►Mucegaiul verde - Penicillium sp. se manifestă pe amestecul de acoperire şi pe ciuperci ca parazit.

Simptome: mucegaiul are culoarea verde.

►Mucegaiul verde - Spicaria sp. se manifestă pe ciuperci, pe piciorul acestuia care se deformează.

47

Simptome: mucegai cenuşiu pulverulent care devine verde.

►Mucegaiul verde - Cladosporium sp. şi Aspergillus sp. se manifestă pe substratul de cultură.

Simptome: mucegaiul are culoarea verde.

Surse de infecţie:compost cu exces de azot, prea umed sau prea uscat.

Măsuri de combatere: preventive – igiena straturilor de cultură, ventilaţia corespunzătoare.

►Făinarea verde -Trichoderma koningi se manifestă pe ciuperci şi pe boabele de cereale cu miceliu.

Simptome: mucegai gri, pulverulent care devine verde.

►Mucegaiul galben produs de Sporotrichum sp. şi Sepedonium sp. se manifestă pe miceliu, substratul de cultură, între acesta şi amestecul de acoperire.

Simptome: mucegai galben cu aspect prăfos.

Surse de infecţie: compost umed cu puţine paie şi variaţiile de temperatură din spaţiul de cultură.

Măsuri de combatere: preventiv – folosirea unui compost corespunzător.

►Mucegaiul brun - Phymatotrichum sp. se manifestă pe substrat şi în amestecul de acoperire.

Simptome: mucegai alb pufos care devine brun, după câteva zile.

Surse de infecţie: compostul şi amestecul de acoperire la care s-a depăşit temperatura normală prin procesul de dezinfecţie termică distrugându-se flora microbiană.

Măsuri de combatere: preventiv – respectarea parametrilor la dezinfecţia cu abur, evitarea excesului de apă în amestecul de acoperire, iar curativ prin pudrarea cu fungicide.

48

►Mucegaiul negru - Stysanus stemonitis, apare pe paiele din substratul de cultură.

Simptome: mucegai negru sub forma unor smocuri de miceliu.

Surse de infecţie: pasteurizarea necorespunzătoare a compostului şi aerul nefiltrat.

Măsuri de combatere: preventiv – dezinfecţia termică cu abur a substratului uzat înainte de evacuare şi stropirea cu apă prin pulverizare.

►Mucegai alb de tencuială - Scopulaspora byssina apare pe compostul umed şi cu pH-ul 8.

Simptome: pete de mucegai albe şi solzoase, iar central pete prăfose asemănătoare cu făina.

Surse de infecţie: spori infectaţi.

Măsuri de combatere: preventiv – igienă culturală, compost de calitate fără exces de umiditate.

►Mucegai brun de tencuială – Athelia coprophila se manifestă pe compostul umed şi cu pH-ul 8.

Simptome: pete de mucegai la început albe care devin maronii.

Surse de infecţie: germeni sau spori.

Măsuri de combatere: preventiv- compost de calitate fără exces de umiditate, igienă culturală.

►Mucegai brun-scorţişoară – Peziza ostracoderma şi Chromelosporium fulvum apare pe amestecul de acoperire şi pe compost la incubare.

Simptome: pete albe de miceliu şi conidii maro-gălbui cu marginea albă, pufoasă.

Surse de infecţie: temperatură şi umiditatea aerului ridicată.

Măsuri de combatere: preventiv- igienă culturală corespunzătoare şi respectarea tehnologiei de cultură.

49

►Mucegaiurile - mucilaginoase sunt produse de Myxomicete şi se manifestă pe amestecul de acoperire.

Simptome: mucegai pâslos, umed, mucilaginos.

Surse de infecţie: exces de umiditate în amestecul de acoperire şi ventilaţie insuficientă.

Măsuri de combatere: preventiv – ventilaţie corespunzătoare.

►Confetti apare împreună cu boala “vert-de- gris“este produsă de Myceliphtora lutea şi Chrysosporium sulfureum se manifestă pe suprafaţa substratului.

Simptome: mucegai alb ce devine galben apoi brum închis.

Surse de infecţie: substratul de cultură nepasteurizat cu abur.

Măsuri de combatere: preventiv- tratamente cu fungicide după însămânţare şi acoperirea substratului.

3.5 Boli produse de ciuperci parazite

Cele mai frecvente boli produse de ciupercile parazite sunt: putregaiul moale, putregaiul uscat, mucegaiul cenuşiu al lemnelor şi boala pânzei de păianjen.

►Putregaiul moale - Mycogone perniciosa se manifestă atât pe ciupercile în curs de formare, provocând putrezirea şi deformarea butonilor cât şi pe ciupercile ajunse la maturitate.

Simptome: pete brune pe cuticula ciupercilor, pete cenuşii-albe cu aspect pâslos pe suprafaţa piciorului şi pălăriei, care se deformează. Boala apare şi la ciupercile ajunse la maturitate provocând hipertrofii ale stratului himenal. Ciupercile afectate se înmoaie, au culoarea brun – negricioasă şi secretă picături brune devenind o masă gelatinoasă, cu miros neplăcut.

Surse de infecţie: umiditatea ridicată a aerului, lipsa ventilaţiei şi temperatura peste 18°C în perioada recoltărilor, amestecul de acoperire nedezinfectat optim.

50

Măsuri de combatere: preventiv-dezinfecţia chimică sau termică a amestecului de acoperire, iar curativ pudrarea cu un fungicid.

►Putregaiul uscat –Verticilium malthousei se manifestă pe piciorul ciupercii.

Simptome: pete brune, neregulate ce produc adâncituri unite între ele şi acoperite cu un miceliu alb-strălucitor. Piciorul ciupercii afectat se deformează, crapă şi se exfoliază.

Surse de infecţie: curenţii de aer, amestecul de acoperire nedezinfectat, temperatura din ciupercărie de 10°C, umiditatea excesivă a aerului şi ventilaţia insuficientă.

Măsuri de combatere: preventiv-dezinfecţia chimică sau termică a amestecului de acoperire, iar curativ pudrarea cu un fungicid.

►Mucegaiul cenuşiu al lamelelor – Cephalosporium lamellaecola Smith se manifestă pe lamele formând un miceliu alb, lăptos ce devine pâslos, acoperind lamelele.

Simptome: lamelele atacate se îngroaşă şi se lipesc.

Surse de infecţie: nerespectarea igienei de lucru în ciupercărie, curenţii de aer şi amestecul de acoperire cu pH-ul acid.

Măsuri de combatere: preventiv-folosirea unor tulpini de ciuperci rezistente, pH-ul amestecului de acoperire să aibă valoarea 7 şi să se îndepărteze ciupercile atacate.

►Mucegaiul alb al ciupercilor – Didymocladium ternatum se manifestă pe substratul de cultură şi pe ciuperci.

Simptome: mucegai de culoare albă cu aspect de bumbac pâslos, care acoperă ciupercile după care se înmoaie şi putrezesc.

Surse de infecţie: amestecul de acoperire nedezinfectat, umiditate excesivă în ciupercărie, aerul nefiltrat şi ventilaţia redusă.

Măsuri de combatere: preventiv – tratamente cu fungicide şi soluţii dezinfectante.

►Pânza de păianjen – Dactylium dendroides se manifestă pe suprafaţa amestecului de acoperire şi pe butonii de ciuperci.

51

Simptome: pe suprafaţa straturilor se formează un miceliu ca o ţesătură fină mătăsoasă, transparentă, lucioasă care acoperă butonii. Ciupercile se deformează şi capătă culoarea galben-brun-deschis, cu o consistenţă moale, cu miros de putrefacţie.

Surse de infecţie: temperatura şi umiditatea aerului ridicată, ventilaţia necorespunzătoare, amestecul de acoperire nedezinfectat.

Măsuri de combatere: preventiv – dezinfecţia termică la 80°C timp de 4-6 ore a ciupercăriei, temperatura să nu depăşească 16°C, iar umiditatea relativă a aerului 90%.

►Veştejirea ciupercilor – Fusarium martii şi Fusarium oxysporum se manifestă pe butonii de fructificaţie.

Simptome: cuticula ciupercilor îşi schimbă culoarea devenind brună, piciorul se hipertrofiază, pălăria rămâne mică, pulpa piciorului se brunifică iar la bază se formează un manşon de miceliu.

Surse de infecţie: amestecul de acoperire nedezinfectat, creşterea temperaturii peste 16°C, lipsa ventilaţiei şi prezenţa insectelor vectoare.

Măsuri de combatere: preventiv - să se îndepărteze ciupercile bolnave, iar curativ pasteurizarea compostului şi stropiri cu soluţii dezinfectante.

3.6 Macromycete

►Ciuperca-cerneală -Coprinus comatus, Coprinus filamentarius se manifestă pe suprafaţa straturilor înainte şi după acoperire, în perioada pregătirii compostului. Ciupercile sunt mari cu piciorul alungit ce se dezvoltă în buchete, iar pe pălărie prezintă solzi.

Măsuri de combatere: se culeg ciupercile care apar în cultură, iar straturile

se stropesc cu o soluţie dezinfectantă.

►Ciuperca- cerneală – C. atramentarius sp. apare pe suprafaţa straturilor, este mare, cu pălărie subţire, picior lung, formează mulţi spori ce produc pete de cerneală umede pe straturi.

52

Măsuri de combatere: se culeg zilnic, nu sunt dăunătoare, ci concurente.

►Ciuperca- cerneală – Clitopilus passecherianus şi Clitopilus cretatus se manifestă pe straturile din cultura veche. Aceste ciuperci sunt albe, mari de 1-3 cm, în formă de ureche, cu picior scurt.

Măsuri de combatere: utilizarea tratamentelor chimice cu fungicide.

►Ciuperca- cupă – Peziza vesiculosa, apare pe suprafaţa straturilor de cultură, de dimensiuni mici, de culoare gălbuie, în formă de cupă şi influenţează negativ creşterea miceliului ciupercilor de cultură.

3.7 Dăunătorii ciupercilor

Cei mai frecvenţi dăunători ai culturilor de ciuperci de strat sunt: nematozii sau viermii substratului, ţânţarii, puricii, muştele ciupercilor şi acarieni.

►Nematozii ( viermii substratului ), unii din cei mai periculoşi dăunători, sunt frecvenţi în culturile clasice şi accidentali în culturile intensive, provocând moartea miceliului. Ei apar de obicei încă de la însămânţare ( nu se văd cu ochiul liber), sau în faza în care miceliul se găseşte în stare tânără şi îl pot distruge parţial sau total, diminuând sau suprimând producţia de ciuperci. Pe măsură ce miceliul îmbătrâneşte, membrana celulară chitinizată nu mai poate fi perforată de nematozi. Nematozii au constituit principalul motiv, pentru care s-a trecut de la cultura clasică, cu pasteurizare naturală a compostului, la cea intensivă, unde compostul se pasteurizează tehnic pe bază de abur, la temperaturi de 55-60°C. Răspândirea lor se face prin apă, sol, curenţi de aer, insecte, unelte, etc. În perioada însămânţării, când atacul este masiv, poate opri complet creşterea iar după împânzirea miceliului, pirderea este mai redusă. Substratul atacat prezintă o consistenţă moale, cu miros caracteristic, iar pe suprafaţa lui se dezvoltă un mucegai gri.

Surse de infestare cu nematozi:

- solul în proporţie de 50% infecţia provenind din amestecul de acoperire pe bază de pământ de ţelină;

- amestecul de acoperire, în proporţie de 30% când nu e dezinfectat termic;

53

- gunoiul de grajd în proporţie de 15%, ( din acest motiv se recomandă depozitarea pe o platformă betonată);

- utilaje, vehicule 15%;- unelte 5%.

Măsuri de prevenire a apariţiei nematozilor:

- pregătirea compostului să se execute pe o platformă betonată;- pasteurizarea cu abur a compostului să se realizeze la o temperatură

de 56-58°C, timp de 24 ore, cu o umiditate de 68- 70%;- respectarea cultivării, în condiţii stricte de igienă;- evitarea deschiderii uşilor spre exterior şi protejarea acestora cu

perdele de tifon;- montarea filtrelor, la admisia aerului în ciupercărie şi oprirea pătrunderii

insectelor;- dezinfecţia termo-chimică a amestecului de acoperire şi a substratului - uzat;- dezinfectarea stelajelor şi a ambalajelor după fiecare folosire.

► Ţânţarii ciupercilor (musculiţele ciupercilor), sunt insecte de culoare brună, cu antene lungi, filiforme, cu ochi mari, picioare lungi şi subţiri. Produc pagube însemnate prin larve, care timp de 2-3 săptămâni distrug miceliul sau sapă galerii în piciorul ciupercii până la pălărie. După 1-2 săptămâni, larvele transformate în pupe formează adulţii. În cursul unei perioade de vegetaţie se pot succeda 5-6 generaţii de musculiţe.

Ţânţarii ciupercilor sunt vectori (transportori) pentru acarieni, păianjeni, nematozi, spori de ciuperci saprofite; în perioadele călduroase infestarea este puternică. Insectele pătrund în ciupercărie prin: amestec de acoperire nedezinfectat termic, compost nepasteurizat cu abur, substrat uzat nedezinfectat termic, orificiile ventilatoarelor neprotejate de filtre.

Măsuri de combatere:

- scăderea temperaturii la 8-10°C timp de 2 zile;- scăderea umidităţii substratului nutritive 2-3 zile;- reducerea umidităţii relative a aerului sub 80%, timp de 1-2 zile;- evitarea temperaturilor peste 17°C la recoltare.

►Muştele Cecid, denumite şi muştele ciupercilor, sunt de dimensiuni foarte mici 5-6 mm, de culoare galben-portocalie, cu antene lungi de culoare roz, foarte dăunătoare, deoarece pe lângă ciclul normal de generaţie

54

sexuată, prezintă şi o generaţie asexuată, fapt care favorizează infestarea rapidă a substratului din ciupercărie.

Muştele Cecid trăiesc în resturi organice, turbă şi gunoi de cal. Larvele se hrănesc cu miceliu şi sapă galerii atât în picior cât şi în pălărie.

Măsuri de combatere : se recomandă aplicarea de surse luminoase şi dezinfecţia termică a amestecului de acoperire.

► Puricii ciupercilor – sunt insecte mici de 1-2 mm, de culoare gri-neagră, albă sau brună.

Temperatura de manifestare a atacului este de 15-25°C, iar cea letală este de 35 °C şi umiditate de peste 90%. Insectele sunt dăunătoare atât în stadiul de larvă cât şi de adult.

Infestarea are loc odată cu introducerea în spaţiul de cultură a compostului şi a amestecului de acoperire.

Insectele atacă miceliul din substrat şi amestecul de acoperire. Atacul acestor dăunători poate fi atât de mare încât prin aglomerări să formeze pete asemănătoare prafului de ciment.

Măsuri de combatere : preventiv - compostul şi amestecul de acoperire să se trateze termic, iar curativ stropiri cu insecticide.

►Acarienii (căpuşile ciupercilor) - adulţii sunt mici, cu 4 perechi de picioare, iar femela are culoare roz sau gălbuie. Atacă mugurii , butonii de fructificare şi bazidiofructele , pe care îi distrug, prin crearea unor scobituri neregulate în pălărie.

Măsuri de combatere - prevenirea dăunătorilor menţionaţi mai sus, se face prin:

- administrarea imediat după însămânţare a unei prăfuiri a substratului nutritiv şi a pulverizării pe suprafaţa însămânţată cu un insecticid;

- tratamentul termic al spaţiului de cultură, când la ciclul anterior s-a manifestat atac de acarieni;

- dezinfecţia termică a amestecului de acoperire;

- pasteurizarea cu abur a compostului;55

- filtrarea aerului care pătrunde în ciupercărie;

- respectarea igienei culturale în ciupercărie.

Datorită faptului că insectele au devenit rezistente la insecticide, nu se recomandă mărirea dozelor de tratament deoarece are loc poluarea producţiei şi a mediului înconjurător. De aceea un rol important îl constituie folosirea insecticidelor în doză corectă, aplicarea tratamentului la momentul optim şi alternarea substanţei active.

CAPITOLUL IV 56

CIUPERCILE PLEUROTUS (BUREŢII) ŞI CULTURA LOR

În Europa sunt cunoscute mai mult de 60 specii de ciuperci Pleurotus, iar în ţara noastră se cultivă în mod curent: Pleurotus ostreatus (păstrăvul de fag), Pleurotus florida (păstrăvul roşiatic), Pleurotus cornucopiae şi Pleurotus sajor-caju ( păstrăvul brun).

4.1 Valoarea nutritivă

Valoarea nutritivă a ciupercilor este dată de conţinutul ridicat în proteine (2,7-4,0% s.u.), de hidraţii de carbon (3,5-5,0% s.u.) şi de sărurile minerale (0,1-1,0% s.u.). Ca şi în cazul unora dintre legume, ciupercile proaspete conţin o mare cantitate de apă 85-90%, iar structura proteinei evidenţiază toţi aminoacizii esenţiali şi necesari în alimentaţia omului. Ciupercile sunt bogate în vitamine ca: tiamina-B1, riboflavina-B2, acidul ascorbic-C, acidul nicotinic, acidul pantotenic şi vitamina D, K.

4.2 Avantajele ciupercii Pleurotus

- În sistem clasic, ciupercile Pleurotus se cultivă de primăvara până toamna, în şoproane, pivniţe, grajduri, magazii, subsoluri, etc., fără să aibă nevoie de spaţii special amenajate;

- se cultivă pe diferite deşeuri celulozice provenite din agricultură, industria prelucrării lemnului, a hârtiei, celulozei, silvicultură, prelucrarea plantelor medicinale, etc.;

- datorită faptului că se cultivă 2-6 cicluri pe an, investiţia se recuperează rapid;

- în sistem clasic, nu sunt consumatoare de energie;- nu necesită lucrări costisitoare deoarece sunt rezistente la boli,

dăunători şi variaţii mari de temperatură;-

57

- constituie un produs agroalimentar, ce nu conţine grăsimi, cu gust şi aromă deosebite ce se consumă în toate perioadele anului;

- nu se deteriorează prin manipulări şi nu se înnegresc la atingere;- timp de păstrare ridicat (10 zile la temperatura de 10°C).

4.3 Tipuri de spaţii de cultură

Cultura în sistem clasic sau gospodăresc se realizează în 2 cicluri pe an şi se pot utiliza următoarele spaţii:

►neadăpostite: în aer liber şi umbrare;►închise parţial: răsadniţe, magazii, şoproane, balcoane;

►închise: pivniţe, solarii, grajduri, sere, etc. Spaţiul destinat culturii ciupercilor în sistem închis trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

- instalaţia de iluminat;- instalaţia de apă şi canalizare;- instalaţia de ventilaţie cu tubulatură;- să se dezinfecteze cultura după fiecare ciclu de producţie;- posibilitatea de încălzire în timpul iernii.

Cultura în sistem industrial intensiv se realizează în 4-6 cicluri de producţie pe an şi se utilizează un spaţiu solid din beton, piatră sau cărămidă cu o etanşeizare bună pentru a asigura condiţii de microclimat tot timpul anului.

4.4 Pregătirea spaţiilor de cultură

Pregătirea spaţiilor de cultură constă în repararea, curăţarea şi dezinfecţia chimică a spaţiului de cultură, lucrări care se execută în mod asemănător cu cele descrise la ciuperca Agaricus Bisporus. Tehnologia de cultură a ciupercilor Pleurotus cuprinde următoarele faze care trebuie parcurse:►stabilirea substratului nutritiv – reţeta compost;►umectarea materiilor;►pasteurizarea termică sau chimică;►incubarea;►fructificarea – recoltarea ciupercilor.

4.5 Substratul de cultură

Pentru pregătirea substratului de cultură la ciupercile Pleurotus sunt necesare materii prime, materii auxiliare şi amendamente. Ca materii prime se folosesc paiele de grâu sau de orz, ciocălăii de porumb,

58

scoarţă de foioase, de răşinoase, rumeguş de foioase, frunze de stejar, talaş, materiale care nu intră în circuitul economic. Un substrat bun pentru cultura ciupercilor Pleurotus se obţine în condiţiile folosirii paielor de o culoare galben-aurie, a ciocălăilor de porumb de culoare roşiatică sau a frunzelor din diferite specii de foioase colectate imediat la începutul toamnei. În cazul folosirii celorlalte materii prime: rumeguş, talaș, frunze de stejar se va urmări ca acestea să nu fie intrate în fermentaţie. Substratul de paie, scoarţă de foioase, ciocălăi de porumb va fi zdrobit, tocat la dimensiuni de 1-3 cm pentru a asigura reţinerea apei, spaţii de aer şi cantităţi sporite de miceliu activ, precum şi realizarea unei dezvoltări uniforme a miceliului, pentru obţinerea unei producţii mai mari. În grupa materialelor auxiliare intră boabele de orz, ovăz, porumb, deşeuri de hârtie, iar în cea a amendamentelor, carbonatul de calciu (creta furajeră), varul stins, sulfatul de calciu (ipsos). Materiile prime şi auxiliare trebuie să fie ferite de umiditate deoarece favorizează apariţia mucegaiurilor şi scad valoarea nutritivă a substratului şi implicit reducerea producţiei de ciuperci.

Materiile prime sau auxiliare se umectează pentru realizarea unei umidităţi mari (100%), ca să asigure necesarul de apă în dezvoltarea ciupercilor. Paiele sau ciocălăii de porumb formează un substrat foarte bun în exemplu de reţete finale: a) - paie de grâu 95%

- amendamente ( ipsos, creta furajeră sau var) 5%b) - paie de grâu (orz) 90%

- tărâţe de grâu sau făină de porumb 5%- amendamente 5%

c) - ciocălăi 50%- rumeguş 45%

-amendamente 5%

d) - ciocălăi 75%- paie 12%

- germeni de malţ 8% - amendamente 5% 4.6 Tehnologia de pregătire a substratului nutritiv

Spaţiul de pregătire trebuie să fie amplasat în apropierea ciupercării, unde există o sursă de apă, de abur sau apă fiartă. Fluxul tehnologic folosit în pregătirea materialelor, indiferent de sistemul de cultură practicat, trebuie să parcurgă următoarele etape:

- cântărire;59

- mărunţire, zdrobire sau măcinare;- omogenizare;- îmbibare sau umectare;- dezinfecţie termică;- scurgere şi stoarcere;- răcire;- cântărirea, omogenizarea şi administrarea amendamentelor;- aprecierea calităţii;- însămânţare;- transportul şi aşezarea în ciupercărie sau în camere de incubare;- asigurarea condiţiilor de microclimat;- lucrări de îngrijire şi recoltat;- pregătirea şi dezinfecţia localului pentru o nouă cultură. Din fluxul tehnologic prezentat s-a eliminat zona de şoc termic negativ,

datorită faptului că s-au creat hibrizi rezistenţi care nu mai necesită şoc termic.

În sistemul de cultură intensiv industrial, cultura se practică 4-6 cicluri de recoltă pe an, iar ciupercăria va trebui să cuprindă următoarele zone: ► zona de pregătire şi însămânţare a substratului are în componenţă un depozit pentru materii prime şi auxiliare, platformă betonată pentru pregătirea materialelor, un bazin pentru umezirea lor, o cameră tunel pentru dezinfecţia termică, un spaţiu pentru stoarcerea şi răcirea materialului, unde se poate realiza însămânţarea şi repartizarea în recipienţi; ► zona de incubare şi formare; ► zona de inducţie a fructificării; ► zona de recoltare, depozitare, sortare şi ambalare.

4.6.1 Dezinfecţia termică a substratului

Dezinfecţia termică a substratului nutritiv se aplică în scopul distrugerii florei şi faunei dăunătoare şi este o etapă obligatorie cu cel mai ridicat consum de energie, din fluxul tehnologic de cultură al acestor ciuperci. În ceea ce priveşte desfăşurarea dezinfectării termice s-a constatat, că dacă substratul se menţine o perioadă mai mare de timp la temperaturi ridicate, vor fi distruse bacteriile utile fructificării şi se va declanşa fermentarea acestuia, fapt care va influenţa scăderea valorii nutritive a substratului. Pe un asemenea substrat, miceliul ciupercii Pleurotus se va împânzi superficial, cu greutate iar durata de acţiune a acestuia va fi scurtă, fapt care va influenţa scăderea rapidă a producţiei de ciuperci. Pentru protejarea florei microbiene existente în substratul celulozic, care are rolul de a activa creşterea miceliului, se recomandă ca temperatura din substrat la

60

dezinfecţia termică să nu fie mai ridicată de 70°C. Temperatura de 55-60°C timp de 6-24 ore este recomandată având în vedere volumul consumului energetic şi protejarea florei bacteriene. Metodele folosite pentru dezinfecţia substratului sunt:

- dezinfectarea direct pe flacără, care se aplică în sistem gospodăresc, prin menţinerea timp de trei sau patru ore a temperaturii apei la 70°C. Această operaţie se efectuează într-un recipient pe flacără şi durează până când temperatura materialului ajunge la 80°C;

- dezinfecţia cu abur sub presiune se practică în sistem intensiv-industrial, combinând temperatura de 70°C timp de 3-4 ore urmată de 55-60°C pentru 20-24 ore. Aburul se injectează într-o cameră special amenajată, cu pereţi groşi din beton, bine izolaţi, nu direct pe materialul celulozic. În interiorul camerei, materialul se aşază în vrac cu grosimea de 40-50 cm sau se repartizează în lăzi din lemn, suprapuse, la distanţa de circa 20 cm pentru pătrunderea aburului.

La executarea acestei faze tehnologice se va avea în vedere să nu se depăşească temperatura menţionată pentru că la 100°C materialul se sterilizează şi astfel se distrug microorganismele utile incubării şi creşterii miceliului. Un material steril este rapid infectat cu agenţi patogeni dăunători culturii ciupercilor;- dezinfecţia cu apă fierbinte, îmbină umectarea sau îmbibarea

materialului cu dezinfecţia sa şi se recomandă ca metodă de dezinfecţie în sistem gospodăresc. Materialul mărunţit se introduce într-un vas peste care se toarnă apă fierbinte la 70-80°C ( 3 părţi apă la o parte material), având în vedere ca ¼ din capacitatea vasului să rămână goală pentru îmbibarea materialului. Din când în când se mai completează cu apă fierbinte, astfel încât temperatura de 55-60°C să se menţină maximum 24 de ore. Pentru evitarea pierderilor de căldură din vas, acesta se acoperă cu diverse materiale.

4.6.2 Scurgerea sau stoarcerea

Materialul dezinfectat cu apă se scoate şi se lasă la scurs pe o suprafaţă curată sau se poate tasa cu scânduri pe care se amplasează diferite greutăţi. Umiditatea materialului se probează cu mâna, ca şi în cazul compostului Agaricus bisporus.

4.6.3 Răcirea materialului

Cantităţile reduse de material se răcesc uşor prin întoarcere, iar cantităţile mari, se scot din camera respectivă se întind în strat de 25-30

61

cm pe o suprafaţă betonată, curată, dezinfectată şi se lopătează până când în interior temperatura ajunge la 24-26°C. Răcirea acestui material vara trebuie efectuată cât mai rapid, pe timp de noapte, pentru ca substratul să nu intre în fermentaţie, iar în perioada de iarnă este necesară numai deschiderea uşii camerei de dezinfectare pentru 10-15 ore, în funcţie de cantitate şi de temperatura din mediul ambiant.

4.6.4 Cântărirea materialului

Cântărirea materialului se execută în vederea administrării cantităţii optime de amendament şi de miceliu la însămânţare. Deoarece componentele care intră în alcătuirea reţetei absorb apa în proporţii diferite, operaţia se repetă chiar dacă a fost executată şi la materialul iniţial uscat. Aceste materiale îşi măresc greutatea de 2-3 ori prin procesul de pregătire. Materialele bogate în proteină: mălai, tărâţe, şroturi, uruială nu se vor putea adăuga în reţeta de substrat celulozic la îmbibare - umectare şi la fiert, deoarece prin scurgere şi stoarcere acestea pierd apa.

4.6.5 Valoarea pH- ului

Miceliul de Pleurotus spp se dezvoltă la valori ale pH-ului cuprins între 5-6,5 limitele situându-se între 4,2-7,2. Când valoarea pH-ului scade sub 5,5 miceliul ciupercii creşte mai încet, iar valoarile bazice de peste 7, accentuează creşterea, iar împânzirea va fi mai slabă. Valoarea scăzută a pH-ului se poate corecta prin adăugare de amendament, care se aplică după efectuarea dezinfecţiei termice, prin administrarea de carbonat de calciu în proporţie de 3-5%, ipsos 2-3 % sau var stins sub formă de soluţie de 0,4%, iar valoarea ridicată alcalină poate fi corectată numai prin adăugare de substrat nou, neamendat.

4.6.6 Aprecierea calităţii substratului

Calitatea substratului nutritiv celulozic se stabileşte prin analize fizico-chimice: pH-ului să aibă valori cuprinse între 5-7, umiditatea 70-75%, conţinutul în azot total 0,7-1,3% s.u. şi organoleptice: - culoarea să fie cât mai apropiată de cea iniţială; - fără început de fermentare; - să prezinte miros plăcut; - fără dăunători – acarieni, nematozi;- strâns în mână cu putere, să nu se scurgă apa.

62

După umectare, urmează pasteurizarea (termică sau chimică, amestecarea şi omogenizarea substratului nutritiv, inclusiv amendamentele –calciu (ipsos/var/creta furajeră). Această operaţie are rolul de a dezinfecta substratul pentru ciuperci astfel încât acesta să fie liber de dăunători, însă nu sterilizat pentru a nu distruge substanţele carbonice uşor asimilabile şi flora microbiană existentă în substrat, care ajută la creşterea miceliului şi dezvoltarea ciupercilor. În cultura ciupercilor în sistem clasic (gospodăresc), pasteurizarea se execută în diferite moduri, în funcţie de cantitatea de compost necesară şi posibilităţile tehnice existente, iar în sistem intensiv pasteurizarea se execută cu ajutorul aburului sub presiune.

4.7 Însămânţarea cu miceliu

Însămânţarea se poate face pe o platformă, dezinfectată în prealabil cu formalină 2%, sulfat de cupru 4%, unde se aşează o cantitate de 100 kg material celulozic la o tranşă, în vederea unei bune omogenizări. Lucrarea se execută şi în căzi, bazine cu o capacitate de cel puţin 100 kg substrat. Un substrat de calitate trebuie să îndeplinească parametrii fizico- chimici şi organoleptici. Materialul celulozic (paie – rumeguş-talaş) se cântăreşte, se amestecă materiile auxiliare ( şroturi, tărâţe, colţi de malţ, etc.) care la rândul lor au fost dezinfectate şi se adaugă amendamentul în proporţie de 0,4-6%. Cantitatea de miceliu necesară pentru 100 kg material umed este de 3 kg.

4.7.1 Repartizarea în recipienţi

După însămânţare, substratul cu miceliu şi amendament se repartizează în diferiţi recipienţi (lăzi, saci, coşuri, etc.), se tasează bine cu mâna, iar pe deasupra lor se presară miceliul de control. După aceasta, sacii se leagă la gură, iar deasupra lăzilor se aplică o folie de polietilenă curată pentru a preveni deshidratarea, apoi recipienţii sunt transportaţi în camerele de incubat (în sistem intensiv) sau în ciupercărie, pe stelaje sau direct pe pardoseală în sistem gospodăresc.

În fiecare recipient trebuie repartizată o cantitate optimă de substrat, pentru că producţia de ciuperci se raportează la greutatea substratului însămânţat. O cantitate mare de substrat, de 50-60 Kg/ladă, poate duce la încingerea acestuia, la o temperatură de peste 30°C, miceliul însămânţat este distrus şi întreaga cultură compromisă. O cantitate redusă de substrat 1-5 kg/ladă se usucă foarte repede şi este greu de restabilit umiditatea.

63

4.7.2 Condiţii de microclimat

Factorii naturali indispensabili culturii ciupercilor Pleurotus spp. sunt : temperatura, lumina, aerul şi umiditatea.Temperatura este factor important care intervine în cultivarea ciupercilor în diferite faze tehnologice şi fenologice. Pentru pregătirea substratului celulozic prin udare, stropire sau îmbibare se foloseşte apa la diferite grade de temperatură (vara la 15-20°C, iarna la 40-45°C), iar pentru dezinfecţia termică a substratului celulozic, apa să aibă o temperatură de 60-80°C. Pentru incubarea miceliului în substrat temperatura optimă trebuie să aibă valori cuprinse între 22-26°C. După 18- 20 zile de la însămânţare, perioada de incubare se consideră terminată şi urmează o fază de maturizare, iar odată cu apariţia primordiilor prin orificiile sacului începe perioada fructificării, precedată de un şoc termic obligatoriu în cazul speciei Pleurotus ostreatus. Şocul termic se execută prin scăderea temperaturii în primele zile de la 21°C la temperatura de 8-9°C, timp de 3-4 zile, sau temperatura de 3-4°C timp de o zi, urmând a se reveni la temperatura optimă de fructificare 12-15°C.

Lumina este necesară numai după maturarea miceliului, deci după apariţia primordiilor de fructificare. Pentru creşterea ciupercilor Pleurotus este recomandată atât lumina naturală cât şi cea artificială. Lumina naturală nu trebuie să fie puternică, ci difuză, deoarece ciupercile se deshidratează. Intensitatea luminoasă şi durata de iluminare sunt importante pentru declanşarea fructificării şi depind de caracteristicile fiecărei specii. Apariţia primordiilor impune şi factorul lumină, care este indispensabil pentru dezvoltarea ciupercilor. Intensitatea luminii şi perioada de iluminare sunt realizate cu ajutorul becurilor reci ( fluorescente) cu o normă de un neon de 3W pentru 2-3 mp. suprafaţă cultivată. Lumina este un factor important pentru dezvoltarea ciupercilor Pleurotus, insuficienţa acesteia determină malformaţii şi apariţia numeroasă a primordiilor, fără posibilitatea creşterii normale iar la o lumină prea puternică primordiile încep să se ascută, îşi pierd forma de buton (nasture), devin ca nişte arici sau corali.Întrucât unele tuburi fluorescente au o lumină cu tentă gălbuie, alb intens sau albastră, vă recomandăm să folosiţi numai neoane cu tentă albăstruie care favorizează creşterea, lumina galbenă încetineşte creşterea iar lumina roşie este nocivă. Necesarul de lumină este de 8-10 ore pe zi.

Aerul în cultura ciupercilor Pleurotus spp. este variabil în funcţie de faza fenologică la care se află ciuperca (incubarea miceliului, inducţia fructificării, recoltarea). Ventilaţia în perioada fructificării are un rol major şi trebuie executată alternând subpresiune cu suprapresiune în funcţie de faza

64

fenologică, pentru a evita răspândirea sporilor în spaţiul de cultură, aceştia fiind un vector în propagarea infecţiilor. Necesarul de aer va fi de 10 m3

aer/oră/ m3 spaţiu, ventilaţia funcţionând aproape în permanenţă. Valoarea umidităţii nu trebuie să scadă sub 70% şi periodic se stropesc sacii prin pulverizare. Aerisirea trebuie să fie redusă şi să se execute 2 schimburi de aer pe zi fiecare a câte 1oră, astfel încât curenţii să nu depăşească 0,2 m/s.

Umiditatea din substrat şi cea relativă a aerului are rol important în obţinerea de recolte sporite. Factorul umiditate trebuie urmărit şi reglat din faza înfiinţării culturii prin verificarea umidităţii în substrat. Cantitatea de apă ce se administrează va fi de 200-250 cmc/mp de cultură înaintea primului val de recoltă, care se măreşte în funcţie de frecvenţa apariţiei şi mărimea ciupercilor. În spaţiile semiadăpostite se vor aplica 3-4 stropiri pe zi, iar în cele adăpostite şi cu izolare 2-3 stropiri/zi, care trebuie corelate cu temperatura din spaţiul de cultură şi cu intensitatea ventilaţiei. La o umiditate relativă a aerului de 80-85%, ciupercile se dezvoltă normal, cu picior scurt, iar când umiditatea depăşeşte 90%, pălăria devine mică, piciorul se alungeşte, iar deficitul de apă influenţează negativ calitatea şi cantitatea producţiei. În culturile clasice adăpostite, precum şi în cele intensive, umiditatea relativă poate fi uşor dirijată. În cazul în care brichetele sunt aşezate oblic sau vertical pentru fructificare, surplusul de apă se scurge şi nu produce efecte negative. Excesul de umiditate poate fi redus mai uşor prin intensificarea aerisirii, decât o deshidratare a brichetelor sub 70%. Condiţiile de microclimat: ventilaţie – temperatură- umiditate- intensitatea luminii sunt foarte importante, o dereglare neglijentă sau depăşiri ale valorilor recomandate, duce inevitabil la scăderea drastică a producţiei, până la o compromitere totală.

4.7.3 Incubarea

Perioada de incubare începe din momentul însămânţării miceliului şi se consideră terminată când sacii s-au albit, respectiv miceliul s-a împânzit şi urmează apariţia primordiilor. Ciupercile Pleurotus necesită la incubare o temperatură de 20-22 °C, pe durata a 10-15 zile, în funcţie de specie. Când temperatura este mai redusă, incubarea întârzie şi există pericolul apariţiei diferitelor infecţii. Incubarea durează 15-20 zile şi se finalizează când substratul nutritiv celulozic devine compact şi de culoare albă. În această fază nu se udă deoarece miceliul se distruge în totalitate. Incubarea este perioada cuprinsă între data însămânţării şi apariţia

65

primelor fructificaţii. În această perioadă, substratul se brichetează (se întăreşte), se compactizeză prin creşterea hifelor miceliene, astfel încât se poate scoate din sac sau ladă, menţinându-şi forma. Substratul împânzit având forma sacului sau a lăzii în care a fost introdus se numeşte brichetă. În cazul în care există pericolul deshidratării brichetelor, nu se îndepărtează ambalajul, iar ciupercile ies prin orificiile laterale la suprafaţă. Nu se vor scoate brichetele din ambalaj până nu apar primele fructificaţii. După apariţia butonilor de fructificare se scot brichetele din saci sau lăzi şi se aşează în diferite moduri: zid de brichete, zid de lăzi, stâlpi din brichete. Incubarea poate avea loc în camere speciale, în sistem intensiv – industrial, sau direct în spaţiul de cultură, în sistem clasic. În timpul incubării este interzis să se pulverizeze apa direct pe saci, în cazul în care această operaţie este necesară umiditatea trebuie să se situeze la valoarea de 65-70%. Sacii nu trebuie să fie lipiţi unul de altul pentru a nu se “autoaprinde” prezentând pericolul creşterii temperturii cu consecinţa distrugerii miceliului. Perioada cuprinsă între sfârşitul incubării şi apariţia primelor fructificaţii se numeşte faza maturării miceliului. Această fază durează 5-10 zile în funcţie de specie. Recoltarea se desfăşoară pe o perioadă de 70-80 zile la Pleurotus ostreatus şi 60-70 zile la celelalte specii, realizându-se cca 4 valuri de recoltare, în funcţie de substrat, specie şi condiţiile de microclimat din spaţiul de cultură. Bureţii dintr-un val se recoltează în 4-5 zile, apoi urmează o pauză de 8-10 zile, după care apare alt val. Frecvent aceste ciuperci apar în buchete şi se recoltează întreg buchetul prin răsucire cu mâna. Recoltarea se poate declanşa după 15 -20 zile în cazul tulpinilor sau al hibrizilor precoce, sau mai târziu, după 25-30 zile la Pleurotus ostreatus, în sistem clasic. În perioada recoltărilor, bureţii emit în spaţiul de cultură o cantitate mare de spori, cu dimensiuni sub 1 mm, care produc diverse alergii, manifestate prin: strănut, tuse, febră, înfundarea nasului şi lăcrimarea ochilor). Pentru prevenirea acestor manifestări se recomandă următoarele:

- intensificarea ventilaţiei;- stropirea cu apă a culturilor înainte de recoltare;- folosirea măştilor de protecţie. Producţia obţinută este de 15- 30 kg bureţi la 100 kg substrat însămânţat.

66

4.8 Bolile ciupercilor Pleurotus

La ciupercile Pleurotus spp. nu s-au întâlnit până în prezent boli produse de virusuri ( viroze).

4.8.1 Boli produse de bacterii (bacterioze)

Bacteriozele la ciuperci sunt produse de agentul patogen Pseudomonas tolaasi denumit Boala bacteriană. Bacteriile trăiesc saprofit sau parazit, sunt de forme diferite şi de dimensiuni submicroscopice, de 0,2-1 microni. Bacteriile dăunătoare atacă miceliul şi ciupercile, hrănindu-se cu lichidul celular. Factorii ce favorizează apariţia bolii sunt: temperatura ridicată peste 15°C, umiditatea excesivă în aer, peste 85% şi ventilaţie insuficientă.

Boala apare când: -se fac stropiri pe brichete înainte să apară fructificaţiile;- se produce lovire, tasare pe miceliul brichetei;- nu s-a respectat igiena culturală;- nu se combat insectele vectoare.

Se recomandă să se evite manipulările mecanice, mai ales la scoaterea brichetelor din recipienţi.

4.8.2 Boli produse de ciuperci saprofite şi parazite

Principalele boli produse de ciupercile saprofite şi parazite sunt: mucegaiul verde –Trichoderma viride, mucegaiul verde – Penicillium sp., mucegaiul verde – Aspergillus sp., mucegaiul negru - Rhizopus nigricans, putregaiul uscat - Verticillium malthousii, pânza de păianjen - Dactylium dendroides, mucegaiul cenuşiu –Monilia sitophila.

►Mucegaiul verde – Trichoderma viride se manifestă sub forma unui mucegai de culoare verde pe boabele de cereale cu miceliu, apoi se întinde pe substratul de cultură. Boala apare de obicei înainte de incubarea miceliului de Pleurotus spp.

Pentru evitarea apariţiei bolii se recomandă menţinerea igienei culturale, dezinfecţia substratului de cultură şi folosirea unui miceliu sănătos, iar dacă boala apare se dezinfectează chimic.

Celelalte specii de mucegaiuri se combat asemănător ca şi mucegaiul verde.

Toate tipurile de mucegaiuri apar în perioada de incubare a substratului celulozic datorită următoarelor cauze:

67

- nerespectarea igienei de lucru;- dezinfecţia necorespunzătoare a substratului şi a spaţiului de cultură;- umiditatea excesivă;- temperatura la însămânţare peste 25°C.

CAPITOLUL V

PARTICULARITĂŢILE PRINCIPALE ALE CONSTRUCŢIILORDIN CADRUL UNEI CIUPERCĂRII CU 2 CELULE DE CULTURĂ ŞI

DESCRIEREA PROCESULUI TEHNOLOGIC

5.1 Descrierea construcţiei

Construcţiile necesare cultivării ciupercilor comestibile se amenajează pe o suprafaţă liberă de teren şi sunt formate din două spaţii de cultură independente, numite “celule de cultură “, fiecare cu dimensiunile: 7,30 m x 24,3 m şi cu aceeaşi echipare tehnologică . Pentru buna funcţionare a unei ciupercării, se vor prevedea construcţii anxe care vor avea;

- sala de sortare, ambalare;- cameră frigorifică;- centrală termică;- vestiar tip filtru;- birou.

Construcţia este prevăzută cu fundaţie din beton armat, planşeu din beton slab armat pentru infrastructură şi elemente metalice zincate care susţin sistemul termoizolant. În interiorul ciupercăriei, iluminatul se execută cu ajutorul unor corpuri de iluminat fluorescente instalate în dreptul culoarului central. Pardoseala se realizează din ciment sclivisit. Vestiarul se amplasează înaintea accesului la “celulele de cultură” şi este prevăzut cu pardoseală din gresie, la fel ca şi grupurile sanitare. Ca suport pentru cultura de ciuperci se realizează rasteluri metalice, dispuse pe două rânduri la intervale egale, cu câte 3 nivele. Un tunel, numit şi celulă de cultură, ocupă o suprafaţă totală de 200 mp.

Toate tunelele sunt egale ca dimensiuni şi beneficiază de aceeaşi echipare tehnologică.

Dimensiunile interioare ale unei celule de cultură sunt de 21m x 8m (L x l), având ca suport de cultură două rânduri de rasteluri metalice fiecare rând

68

cu câte 3 nivele. Accesul se face prin faţada principală, printr-o uşă dublă termoizolantă, la nivelul trotuarului perimetral.

Fiecare rastel reprezintă un modul având dimensiunile: 21m x 1,73m x 1,80m (L x l x h), cu 3 nivele de susţinere, ceea ce permite susţinerea stratului de cultură pe 3 nivele,aspect ce conferă practic o triplare a suprafeţei utile aferente culturii de ciuperci.

a) Pentru clădiri

- Aria construită propusă _______ Ac = 400 m2, ( Ac celule cultură = 2 x 200 m2,

Ac vestiare = 32x2= 64 m2) - Regim de înălţime Parter- Inălţimea H min = 295, Hmax = 3,95- Volumul construit Vt = 1.280 m3

Aria spaţiului de cultură = L x l x h = 21 x 8 x 2 = 336 m2

69

b) Pentru reţele

Alimentarea cu energie electrică se realizează din reţeaua existentă, prin racord. Distribuţia energiei electrice se face prin intermediul tabloului electric general şi a tablourilor electrice secundare de distribuţie. Tablourile sunt prevăzute cu întrerupătoare automate cu protecţie la scurtcircuit şi la suprasarcină. În fiecare seră (celulă de cultură) precum şi în clădirea vestiarelor, se montează câte un tablou electric racordat la tabloul electric general . Alimentarea cu apă rece se face printr-o conductă din polietilenă de înaltă densitate cu diametrul de 32 mm de la un puţ forat echipat cu hidrofor, sau reţea. Reţeaua din incintă va asigura debitul pentru consum menajer, tehnologic la celulele de cultură şi prepararea apei calde menajere.Alimentarea cu apă caldă – necesarul de apă caldă se va prepara local prin intermediul boilerului montat în centrala termică.

Canalizarea - este prevăzută în sistem divizor, cu colectare şi evacuarea apelor din precipitaţii prin lucrările de sistematizare verticală către exteriorul incintei.Apele uzate menajere provenite de la grupurile sanitare sau reţea, sunt colectate şi evacuate gravitaţional la cămine exterioare spre fosa septică vidanjabilă, iar apele provenite de la celulele de cultură spre staţia compactă pentru epurarea biologică a apei uzate menajere ce face parte din categoria staţiilor mici, de epurare mecano-biologică, în bazine monobloc compartimentate funcţional.

Reţeaua termică exterioară pentru alimentarea bateriilor de încălzire ale aparatelor de climatizare de la celulele de cultură va fi executată din

70

conducte preizolate îngropate în pământ, pe un pat de nisip şi au lungimea de 5 m şi diametrul de 32 mm.

5.2 Utilajele folosite în dotarea construcţiilor

Puţul forat va fi echipat cu pompă şi hidrofor montat într-un cămin lângă puţ.

Centrala termică este echipată cu un cazan de apă caldă 90/70oC, cu funcţionare pe lemne, gaze sau combustibil lichid, în funcţie de spaţiul de cultură.

5.3 Instalaţiile aferente construcţiilor

a) Instalaţiile electrice - pentru iluminatul normal al vestiarelor şi a celulelor de cultură;-instalaţii electrice de forţă aferente camerei frigorifice, centralei termice şi unităţii de răcire;

- instalaţii de protecţie împotriva tensiunilor accidentale de atingere şi împotriva supratensiunilor atmosferice la clădirea vestiarelor.

b)Instalaţiile sanitare interioare şi exterioare

- pentru alimentare cu apă, canalizare; - instalaţii interioare în celulele de cultură.

c) Instalaţiile termice

- prepararea apei calde menajere cu un boiler ; - celulele de cultură sunt echipate cu instalaţii de climatizare care asigură încălzirea, răcirea şi ventilarea acestora. Încălzirea se face cu aer cald, cu ajutorul unei baterii de încălzire funcţionând cu apă caldă 90/70oC. Fiecare celulă de cultură este echipată cu un agregat de răcirea aerului. Circulaţia aerului în interioul celulelor se face prin tubulaturi de PVC prevăzute cu orificii de refulare, racordate la ventilatoare centrifugale. Alimentarea bateriilor de încălzire cu apă caldă se face de la centrala termică, printr-o reţea exterioară din conducte preizolate, îngropate în pământ pe un pat de nisip.

Instalaţiile termoenergetice necesare în centrala termică sunt următoarele:- cazan apă caldă 90/70 oC din oţel, funcţionând cu lemne, sau gaze;- pompa circulaţie agent termic încălzire celule de cultură;

71

- pompă circulaţie agent termic încălzire clădire vestiare;- pompă circulaţie agent termic primar prin boiler;- vas de expansiune închis, cu membrană elastică;- staţie de dedurizare monobloc;- boiler vertical cu serpentină. Pentru fiecare celulă de cultură se foloseşte un aparat de climatizare pentru încălzirea cu aer cald şi răcirea aerului.

5.4 Descrierea procesului tehnologic

În celula de cultură trebuie să se asigure condiţii optime de aer, apă, temperatură, umiditate, cantitate de CO2.

5.4.1 Circulaţia fluxului de aer

Elementul principal care asigură circulaţia aerului este un ventilator centrifugal care aspiră aerul dinspre exterior şi pe care îl introduce în celula de cultură. Cantitatea de aer pentru realizarea unui kilogram de ciuperci este de 1 m3/oră la temperatura de 16 oC şi de 1,5 -2,0 m3/oră/kg ciuperci la temperatura de 18oC. Aerul necesar diferă în funcţie de faza în care se află cultura variind între 5-20 m3/oră/ m2 de substrat nutritiv, iar viteza este de 0,2 -0,3 m/sec. Circulaţia aerului în interiorul celulei se face printr-un canal de recirculare, reprezentată printr-o tubulatură din folie de polietilenă şi racordată la capătul unui distribuitor de aer, care vine direct de la gura de refulare a ventilatorului, iar cantitatea de aer poate fi reglată cu ajutorul grilei cu palete reglabile. Canalele de recirculare din folie de polietilenă sunt prevăzute cu găuri de refulare a aerului circulat şi sunt dispuse la distanţe calculate în funcţie de debitul de aer. 5.4.2 Circulaţia fluxului de apă

Apa ca factor foarte important în procesul tehnologic este asigurată prin aducerea ei, de la puţul săpat sau reţea, cu ajutorul unui hidrofor şi a conductelor de transport şi ajută la menţinerea umidităţii aerului, spălarea pardoselii şi a stelajelor stropirea straturilor de cultură. La ciupercile Agaricus bisporus, consumul de apă este de cca 200 litri/m2 ciclu de cultură.

72

5.4.3 Canalizarea

În urma procesului de spălare a celulei, apa reziduală este colectată cu ajutorul gurilor de scurgere, şi apoi va ajunge în fosa septică vidanjabilă.

5.4.4 Controlul temperaturii aerului

Temperatura aerului poate fi controlată şi dirijată cu ajutorul sistemului de control electronic, care comandă răcirea sau încălzirea aerului circulat în funcţie de cerinţele procesului tehnologic pentru faza de producţie în curs de execuţie, prin intermediul unui senzor de temperatură, amplasat în mijlocul celulei de cultură, la nivelul raftului 2 al rastelului de cultură.

5.4.5 Controlul temperaturii din compost

Temperatura din materialul de cultură, numit compost, poate fi controlată cu ajutorul a 7 senzori de temperatură, astfel încât valoarea medie a temperaturii să reprezinte valoarea optimă de dezvoltare a culturii, corespunzătoare fazei de producţie.

5.4.6 Umiditatea aerului din celula de cultură

Prin intermediul sistemului electronic se realizează controlul creşterii sau scăderii umidităţii. Umiditatea poate fi crescută prin stropiri succesive cu apă, asigurându-se umiditatea optimă, sau poate fi scăzută prin admisia de aer rece din exterior.

5.4.7 Controlul concentraţiei de CO2

În timpul procesului de producţie controlul concentraţiei de CO2 din aerul existent în celula de cultură, are o importanţă foarte mare deoarece acesta influenţează în mod direct creşterea şi dezvoltarea ciupercii, putând accelera sau încetini procesul de creştere. Cantitatea de CO2 din atmosfera spaţiului de cultură se înregistrează cu ajutorul unui senzor care este situat la mijlocul celulei la nivelul raftului 2 al rastelului de cultură, iar controlul concentraţiei de CO2 se realizează prin reglarea corespunzătoare a debitului de aer adus din exterior influenţat de reglarea deschiderii grilelor de admisie şi refulare a aerului.

73

5.4.8 Controlul temperaturii apei circulate

Măsurarea temperaturii apei se face cu ajutorul a doi senzori de temperatură. Controlul debitului de apă rece, respectiv apă caldă care circulă prin registrele schimbătorului de căldură, este efectuat de sistemul de control electronic, care în funcţie de necesarul de căldură a aerului cerut de faza de producţie, comandă închiderea sau deschiderea, treptată a unor ventile cu comandă electronică. Controlul temperaturii apei circulante este important, deoarece poate influenţa în mod direct temperatura aerului care se recirculă în interiorul spaţiului de cultură.

74

CAPITOLUL VIEFICIENŢA ECONOMICĂ

6.1 Cheltuieli pentru producţia de ciuperci:

In cazul unui 1 tunel de 200 m2 (în care sunt 2 rânduri de rastele cu câte 3 rafturi fiecare), la 1 ciclu de producţie sunt necesare următoarele tipuri de cheltuieli:

- 16 tone compost/ciclu x 500 Ron/tonă = 8.000 RON/ciclu

- 6 tone turbă x 120 Ron/tonă = 720 RON/ciclu

- Tratament pentru cultură: 600 RON/ciclu

- Utilităţi: - energie electrică: 480 Ron- energie termică: 480 Ron- apa tehnologică: 120 Ron

1.080 RON/ciclu

- Transport: - compost 1.200 Ron - turbă 1.200 Ron - produs finit 1.200 Ron

3.600 RON/ciclu- Cheltuieli cu personalul:

2 pers. x 720 Ron x 2 luni = 2.880 Rontaxe salariale ~ 30% : 864 Ron

3.744 RON / ciclu

- Alte cheltuieli (telefon, fax, benzină, etc.) 360 RON/ciclu

TOTAL cheltuieli 1 tunel / 1 ciclu = 18.104 RON / ciclu

Într-un an calendaristic se pot obţine până la 4 cicluri de producţie, deci:

TOTAL cheltuieli 1 tunel / 4 cicluri = 72.416 RON/ cicluri

TOTAL cheltuieli pentru pregătirea spaţiului în vederea înfiinţării unei noi culturi timp de 4 luni ( 3744 x 2 ) = 7.488RON/ 4 luni

75

TOTAL cheltuiei anuale: 72.416 + 7488 = 79.904 RON/an

1 an = 8 luni ( 4 cicluri x 2 luni) + 4 luni (pregătirea spaţiului pentru înfiinţarea unei noi culturi )

În cazul mai multor tunele (celule de cultură) valorile prezentate se înmulţesc cu numărul de tunele.

6.2 Veniturile obţinute din producţia de ciuperci:

Producţia de ciuperci dintr-un 1 tunel rezultă astfel:

Suprafaţa cultivată cu ciuperci este pe 2 rânduri şi 3 nivele şi însumează 196 m2 ( 21 m x 1,73 m x 2 rânduri x 3 nivele = 218 m², din care se cultivă 90% din suprafaţă, adică 218 m² x 0,9 = 196 m²)

Recoltarea se face în 3 (trei) faze:Valul I – 11,0 Kg ciuperci/m²Valul II – 15,0 Kg ciuperci/m²Valul III – 10,0 Kg ciuperci/m²Total: 36,0 Kg ciuperci/m²

Într-o celulă de cultură (tunel) avem o suprafaţă de 196 m² de cultură, din care rezultă:

I: 196 m² x 11,0 kg/ m² = 2.156 kg/ m² tunel

II: 196 m² x 15,0 kg/ m² = 2.940 kg/ m² tunel

III: 196 m² x 10,0 kg/ m² =1.960 kg/ m² tunel

TOTAL 1 ciclu: = 7.056 kg/tunel (7,056 tone/tunel)

Într-un an sunt 4 cicluri de producţie,

deci rezultă: 4 X 7.056 kg/ciclu = 28.224 kg/an

Preţ estimativ ciuperci: 6,5 RON/Kg

TOTAL venituri 1 tunel / an : 28.224 kg/an x 6,5 RON = 183.456 RON/an

76

CAPITOLUL VII - ANEXE

PERSPECTIVE PRIVIND DEZVOLTAREA RURALĂ ÎN PERIOADA 2007 – 2013

Sprijin pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală:Politica agricolă comună 2007 – 2013

Pilonul I – măsuri comune de reglementare a pieţelor – sprijin prin plăţi directe pe suprafaţă mecanisme de piaţă

Pilonul II – dezvoltare rurală – sprijin prin măsurile PNDR măsuri de investiţii plăţi compensatorii

Plăţi naţionale complementare pe suprafaţa cultivată – pe tipuri de culturi pe cap de animal – pentru fermele care produc pentru piaţă

Ajutorul de stat credite, subvenţii, prime şi ajutoare pentru

producţia agricolă creşterea animalelor

Documente programatice Dezvoltare Rurală:Planul Naţional Strategic pentru Dezvoltare Rurală 2007 – 2013 (PNS)

document strategic de referinţă a fost trimis spre consultare Comisiei (2007)

Cadrul legislativ: Regulamentul (CE) 1698/2005 cu referire la sprijinul pentru dezvoltare rurală

acordat de Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR)

Regulamentul (CE) 1974-2006 stabilind regulile detaliate pentru aplicarea Regulamentului Consiliului nr. 1698/2005 pentru susţinerea dezvoltării rurale de către Fondul Agricol European pentru Dezvoltare Rurală (FEADR)

Programul Naţional pentru Dezvoltare Rurală 2007 – 2013 (PNDR)

document programatic cuprinde măsurile care se vor implementa în perioada 2007 – 2013 şi alocarea

financiară

Transfer plăţi directe

∼ 20% 500 mil. euro

AXA 1

∼ 45% 3,17 mld.

euro

AXA 2

∼ 25% 1,8 mld.

euro

AXA 3

∼ 27,5% 1,97 mld.

euro

77

aprobat de către Comisia Europeană – Comitetul pentru Dezvoltare Rurală (20 februarie 2008)

Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2007-2013 - program de dezvoltare a spaţiului rural românesc:

• se adresează nevoilor mediului rural,• vizează reducerea disparităţilor de dezvoltare socio-economică a României

faţă de celelalte state membre ale Uniunii Europene,• îndeplineşte cerinţele de dezvoltare rurală în contextul dezvoltării durabile• complementar programelor operaţionale finanţate din fonduri structurale

(POS, POR).

Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2007-2013-măsuri grupate în patru priorităţi:

Creşterea competitivităţii sectorului agricol şi forestier (Axa 1), Îmbunătăţirea calităţii mediului şi a zonelor rurale (Axa 2), Îmbunătăţirea calităţii vieţii în zonele rurale şi diversificarea economiei rurale (Axa

3), Promovarea iniţiativelor locale de tip Leader (Axa 4).

Transfer plăţi directe

∼ 20% 500 mil. euro

AXA 1

∼ 45% 3,17 mld.

euro

AXA 2

∼ 25% 1,8 mld.

euro

AXA 3

∼ 27,5% 1,97 mld.

euro

78

DEZVOLTARE RURALĂ2007-2013

AXA „LEADER”

Axa 1Competitivitate

Axa 2Mediu +

Managementul terenurilor

Axa 3Diversificare economică +

Calitatea vieţii

Un singur document de programare, finanţare, monitorizare şi reguli de auditare

DEZVOLTARE RURALĂ - FOND UNIC

Programul Naţional pentru Dezvoltare Rurală 2007 – 2013

ALOCARE FONDURI

Fondurile totale pentru dezvoltare rurală

(8,022 mld. euro) sunt distribuite celorpatru axe

Transfer plăţi directe

∼ 20% 500 mil. euro

PNDRtotal

FEADR 8,022 mld.

euro

AXA 1

∼ 45% 3,17 mld.

euro

AXA 2

∼ 25% 1,8 mld.

euro

AXA 3

∼ 27,5% 1,97 mld.

euro

LEADER2,5%

188 mil. euro

Asistenţă Tehnică

300 mil. euro

79

80

81

82

MASURA 121: MODERNIZAREA EXPLOATAŢIILOR AGRICOLE

CRITERII DE ELIGIBILITATE Beneficiarii eligibiliBeneficiarii eligibili pentru sprijinul acordat prin Masura 121 sunt fermierii definiti conform

PNDR ca fiind persoane fizice sau juridice, care practică în principal activităţi agricole - activitate principală conform Certificatului de Înregistrare eliberat de Oficiul Registrului Comertului - a căror exploataţie este situată pe teritoriul ţării, are o dimensiune egală sau mai mare de 2 UDE1 şi care este înregistrată în Registrul fermelor/Registrul agricol.

Categoriile de beneficiari eligibili _ Persoană fizică autorizată2 – PFA (înfiinţată în baza Ordonanţei de Urgenţă nr. 44/2008);_ Asociaţie familială autorizată – AF (înfiinţată în baza Ordonanţei de Urgenţă nr. 44/2008);_ Societate în nume colectiv – SNC (înfiinţată în baza Legii nr. 31/1990, cu modificările şi completările ulterioare);_ Societate în comandită simplă – SCS (înfiinţată în baza Legii nr. 31/1990, cumodificările şi completările ulterioare);_ Societate pe acţiuni – SA (înfiinţată în baza Legii nr. 31/1990, cu modificările şi completările ulterioare);_ Societate în comandită pe acţiuni – SCA (înfiinţată în baza Legii nr. 31/1990,cu modificările şi completările ulterioare);_ Societate cu răspundere limitată – SRL (înfiinţată în baza Legii nr. 31/1990, cu modificările şi completările ulterioare); Societate comercială cu capital integral privat (înfiinţată în baza Legii nr.15/1990, cu modificările şi completările ulterioare);_ Societate agricolă (înfiinţată în baza Legii nr. 36/1991);_ Societate cooperativa agricolă (înfiinţată în baza Legii nr. 1/2005);_ Grup de producători (recunoscut în baza Legii nr. 338/2005), doar cu condiţia ca investiţiile realizate să deservească interesele propriilor membri;_ Cooperativa agricolă (înfiinţată în baza Legii nr. 566/2004), doar cu condiţia ca investiţiile realizate să deservească interesele propriilor membri.

Solicitantul trebuie să respecte următoarele:- sa fie persoană fizică sau juridică română cu capital privat de 100%;- capitalul/ acţionariatul solicitantului eligibil poate fi atât integral din România cât şi mixt sau integral strain;- să acţioneze în nume propriu;- să asigure surse financiare stabile şi suficiente pe tot parcursul implementării proiectului.1Unitatea de dimensiune economica (UDE) reprezintă unitatea prin care se exprimă dimensiunea economică a unei exploataţii agricole determinată pe baza marjei brute standard a exploataţiei (Decizia Comisiei nr. 85/377/CEE). Valoarea unei unitaţi de dimensiune economica este de 1.200 Euro.2 Persoanele fizice vor fi acceptate ca potentiali beneficiari dacă se angajează să se autorizeze (să devină persoane fizice autorizate) în termen de 30 zile lucrătoare de la data primirii notificării privind selectarea cererii de finanţare. Angajamentul se ataşează cererii de finanţare şi va preciza ca în termen de 30 zile lucrătoare de la data primirii notificării, solicitantul va prezenta certificatul de înregistrare la Oficiul Registrului Comerţului precum şi autorizaţia privind constituirea ca persoană fizică autorizată conform O.G nr. 44/2008. În caz de neprezentare în termen a acestor documente contractul de finanţare nu se va încheia.

Condiţii minime obligatorii pentru acordarea sprijinului1. Proiectul trebuie să respecte conformitatea cu obiectivul general al Măsurii şi cu cel

puţin unul dintre obiectivele specifice;

2. Proiectul să fie în acord cu potenţialul agricol al zonei şi să demonstrezeîmbunătăţirea performanţei generale a exploataţiei agricole la data dării în exploatare a investiţiei.

83

Pentru ca un proiect să fie considerat ca fiind în acord cu potentialul agricol al zonei, cel putin 75% din structura plantelor de cultura sau din efectivul de animale vizat de proiect trebuie să se încadreze în zona cu potenţial mediu şi/sau ridicat. Solicitantul trebuie să demonstreze îmbunataţirea performanţei generale a exploataţiei agricole la data dării în exploatare a investiţiei prin îndeplinirea unuia sau mai multor obiective de ordin tehnic, economico-financiar şi de mediu, conform următoarei liste indicative:a) obiective tehnice- achiziţia de tractoare, combine, maşini, utilaje, echipamente etc, care determină creşterea productivităţii muncii, îmbunataţirea calitaşţii produselor agricole, introducerea de tehnologii performante, îmbunătăţirea condiţiilor de lucru;- construirea şi/sau modernizarea cladirilor operaţionale care conduc la asigurarea conformităţii cu standardele comunitare;- diversificarea producţiei în functie de cerinţele pieţei, realizarea de noi produse şi introducerea de noi tehnologii.b) obiective economico – financiare- reducerea costurilor de producţie şi creşterea rentabilităţii economice a exploataţiei agricole;- creşterea valorii adăugate brute (VAB ) a exploataţiei agricole;- creşterea viabilitaţii economice.c) obiective de mediu- reducerea emisiilor dăunatoare cu efect de seră şi o mai bună gestionare a deşeurilorrezultate din activitatea de producţie;- reducerea emisiilor de amoniac (şi a altor gaze), în special în exploataţiile de creştere a animalelor prin respectarea standardelor sanitar-veterinare, de igienă şi de bunăstare a animalelor;- asigurarea respectării cerinţelor fitosanitare, ecologice etc.;- creşterea gradului de utilizare a surselor de energie regenerabilă şi îmbunatăţirea eficacităţii folosirii acestora.În cazul în care solicitantul şi-a propus să realizeze condiţia minimă de îmbunatăţire a performanţei generale a exploataţiei agricole prin respectarea obiectivului economico-financiar de creştere a viabilităţii economice, verificarea acestuia se va face prin cele două condiţii cumulate: rezultatul operaţional al anului precedent depunerii cererii de finanţare trebuie să fie pozitiv şi proiectul să respecte indicatorii economico-financiari mentionaţi în cererea de finanţare-secţiunea economică.

3. Beneficiarul sau responsabilul legal al proiectului trebuie să dovedească o pregătire profesională, în raport cu proiectulÎn cazul diplomelor de studii/certificatelor de formare eliberate de instituţii de învaţământ din străinatate, solicitantul va ataşa documentul privind recunoaşterea de către autoritatea competentă din România conform legislaţiei în vigoare

4. Beneficiarul trebuie să prezinte memoriul justificativ sau studiul de fezabilitateMemoriul justificativ - pentru proiecte care nu prevăd lucrări de construcţii-montaj şi pentru proiecte care vizează plantaţii de viţă de vie, pomi şi arbuşti fructiferi şi/sau pepiniere şi care nu prevăd lucrări de construcţii-montaj.Studiul de fezabilitate - pentru proiecte care prevăd lucrări de construcţii-montaj.

5. Beneficiarul trebuie sa declare ca asigura cofinantarea investitieiSolicitantul trebuie să declare că deţine sau va deţine mijloace financiare suficiente pentru începerea şi derularea investiţiei.

6. Beneficiarul trebuie să prezinte dovada că a facut demersurile pentru a obţine toate avizele şi acordurile conform legislaţiei în vigoare din domeniul:sanitar-veterinar, sanitar, fitosanitar şi de mediu, necesare realizării investiţiei în cadrul proiectului.

84

7. În cazul produselor agricole cu cotă de producţie, beneficiarul, la depunerea cererii de finanţare, trebuie să facă dovada ca va deţine cota la nivelul investiţiei pe care urmează să o realizeze.

2.3 Tipuri de investiţii şi cheltuieli eligibileÎn cadrul Masurii 121 sunt sprijinite investiţiile la nivelul întregului teritoriu al României.

Fondurile nerambursabile vor fi acordate beneficiarilor eligibili pentru investiţii corporale şi/sau necorporale, conform următoarei liste indicative a cheltuielilor eligibile:1. Construirea şi/sau modernizarea clădirilor utilizate pentru producţia agricolă la nivel de fermă, incluzându-le şi pe cele pentru protecţia mediului;2. Construirea şi/sau modernizarea infrastructurii rutiere interne sau de acces din domeniul agricol, inclusiv utilităţi şi racorduri identificate ca necesare prin studiul de fezabilitate sau memoriul justificativ;3. Construirea şi/sau modernizarea fermelor de taurine pentru producţia de lapte care se încadrează în sistemul european al cotei de lapte numai pentru capacitatea care este la nivelul cotei de producţie deţinute de beneficiar;4. Construirea şi/sau modernizarea serelor, inclusiv a centralelor termice şi instalaţiilor de irigat, asigurarea utilităţilor în vederea respectării condiţiilor de mediu;5. Achiziţionarea sau achiziţionarea în leasing de tractoare noi, combine de recoltat, maşini, utilaje, instalaţii, echipamente şi accesorii, echipamente şi software specializate, identificate ca necesare prin studiul de fezabilitate sau memoriul justificativ;6. Achiziţionarea sau achizitionarea în leasing de noi mijloace de transport specializate, necesare activităţii de producţie, identificate ca necesare prin studiul de fezabilitate sau memoriul justificativ;7. Înlocuirea plantaţiilor viticole din soiuri nobile ajunse la sfârşitul ciclului biologic de producţie (minim 25 ani) şi care nu sunt incluse în sistemul de restructurare/reconversie al plantaţiilor de viţă-de-vie sprijinit prin FEGA în cadrul OCP vin şi înfiinţarea plantaţiilor pentru struguri de masă;8. Înfiinţarea plantaţiilor de pomi, arbuşti fructiferi şi căpşuni;9. Înfiintarea pepinierelor de vita de vie, pomi fructiferi şi arbuşti, alţi arbori;10. Investiţii pentru producerea şi utilizarea durabila a energiei din surse regenerabile în cadrul fermei;11. Investiţii pentru înfiinţarea de culturi de specii forestiere cu ciclu de producţie scurt şi regenerare pe cale vegetativă, în scopul producerii de energie regenerabilă;12. Investiţii în apicultura, cu excepţia celor realizate prin Programul Naţional Apicol;13. Investiţii pentru procesarea produselor agricole la nivelul fermei, cuprinzând echipamente pentru vânzarea acestora, inclusiv depozitare, răcire etc.;14. Costurile generale ale proiectului, conform articolului nr. 55 din Regulamentul (CE) nr. 1974/2006, cum ar fi: taxe pentru arhitecţi, ingineri şi consultanţi, studii de fezabilitate, taxe pentru eliberararea certificatelor, avizelor şi autorizaţiilor necesare implementării proiectelor, aşa cum sunt ele menţionate în legislaţia naţională, achiziţionarea de patente şi licenţe (maxim 8% din valoarea totala eligibilă a proiectului, dacă proiectul prevede şi construcţii şi maxim 3% în cazul în care proiectul nu prevede realizarea construcţiilor);15. Investiţii necesare adaptării exploataţiilor pentru agricultura ecologică;16. Investiţiile necesare realizării conformităţii cu standardele comunitare.

Criteriile de selecţie ale proiectuluiProiectele prin care se solicită finanţare prin FEADR sunt supuse unui sistem de selecţie, în

baza căruia fiecare proiect este punctat, conform următoarelor criterii de selectie :

85

1. Exploatatii agricole care se adaptează la standardele comunitare nou introduse92. Exploataţii din sectoarele prioritare, în ordinea de priorităţi prezentată in tabel3. Exploataţii agricole de semi-subzistenţă4. Beneficiarul care este membru al unei forme asociative, recunoscute conform legislaţiei naţionale în vigoare5. Exploataţii agricole care nu au mai beneficiat de sprijin SAPARD/FEADR pentru acelaşi tip de activitate6. Exploataţii vegetale şi de creştere a animalelor în sistem ecologic7. Proiectele care au şi investiţii pentru procesarea produselor agricole8. Exploataţii agricole deţinute de fermieri cu vârsta sub 40 de ani, la data depunerii proiectului9. Exploataţii agricole aflate în zonele defavorizate.

9 Prin standard comunitar nou introdus se întelege acel standard care nu este încadrat ca si standard existent si pentru care solicitantii beneficiaza de perioada de gratie de 36 luni de la data la care standardul a devenit obligatoriu.

Sistemul de punctare este următorul:Nr. CRT.

Criterii de selectie Punctaj

1. Exploataţii agricole care se adaptează la standardele comunitare nou introduse

10

2. Exploataţii din sectoarele prioritare, în ordinea de priorităţi prezentată mai jos:Sectorul Vegetal:

(i) legume;(ii) pepiniere şi plantaţii de pomi şi arbuşti fructiferi, căpşunării;(iii) culturi de câmp;(iv) pepiniere şi plantaţiile de viţă de vie pentru vin(cu excepţia

restructurării/reconversiei plantaţiilor de viţă de vie) şi struguri de masă.

Sectorul de creştere a animalelor:(i) bovine pentru lapte(ii) bovine pentru carne(iii) porine(iv) ovine şi caprine(v) păsări- în sistem extensiv pentru ouă de consum- altele

Maxim 35

25232120

35333130

2015

3 Exploatatii agricole de semi-subzistenţă 5

4 Beneficiarul care este membru al unei forme asociative, recunoscute conform legislaţiei nationale în vigoare

10

5 Exploataţii agricole care nu au mai beneficiat de sprijin SAPARD / FEADR pentru acelaşi tip de activitate

5

6Exploataţii vegetale şi de creştere a animalelor în sistem ecologic 5

7 Proiectele care au şi investitii pentru procesarea produselor agricole 10

8 Exploatatii agricole deţinute de fermieri cu vârsta sub 40 de ani, la data depunerii proiectului

15

86

9 Exploataţii agricole aflate în zonele defavorizate 2

TOTAL 100

Punctaj minim: 15 puncteToate activităţile pe care solicitantul se angajează să le efectueze prin investiţie atât la faza de

implementare a proiectului cât şi în perioada de monitorizare şi pentru care a primit punctaj la selecţie, devin condiţii obligatorii.În caz că, la verificarea cererilor de plată sau în perioada de monitorizare, se constată că aceste condiţii nu se respectă, plaţile vor fi sistate iar contractul va fi reziliat.

Excepţie face criteriul de selecţie privind exploataţiile agricole de semi-subzistentă a căror dimensiune economică poate evolua.

Verificarea dosarului cererii de finanţare

1. VERIFICAREA CONFORMITAŢII CERERII DE FINANŢAREVerificarea conformităţii Cererii de finanţare şi a anexelor acesteia se realizează pe baza „Fişei de verificare” afişată la sediul OJPDRP.Controlul conformităţii constă în verificarea Cererii de finanţare:_ dacă este corect completată;_ dacă este prezentată atât în format tipărit, cât şi în format electronic;_ dacă anexele tehnice şi administrative cerute sunt prezente în două exemplare:un original şi o copie, precum şi valabilitatea acestora (dacă este cazul)În cazul în care expertul verificator descoperă o eroare de formă, proiectul nu este considerat neconform.Erorile de formă sunt erorile făcute de către solicitant în completarea cererii de finanţare care sunt descoperite de experţii verificatori ai SVCF-OJPDRP, dar care, cu ocazia verificării conformităţii, pot fi corectate de către aceştia din urmă pe baza unor dovezi/informaţii prezentate explicit în documentele anexate Cererii de finanţare.Solicitantul este invitat să revină la sediul OJPDRP după evaluarea conformităţii (în aceeaşi zi) pentru a fi înştiinţat dacă cererea de finanţare este conformă sau, în caz contrar, i se explică cauzele neconformităţii.Solicitantul are obligaţia de a lua la cunoştinţă prin semnarea fişei de verificare a conformităţii.În cazul în care solicitantul nu acceptă să depună şi documentele originale, acestea vor fi verificate de expert la finalizarea verificării conformităţii, în prezenţa solicitantului.Aceeaşi cerere de finanţare poate fi declarată neconformă de maximum două ori pentru aceeaşi licitaţie de proiecte.După verificare pot exista două variante:_ Cererea de finanţare este declarată neconformă;_ Cererea de finanţare este declarată conformă.Dacă Cererea de finanţare este declarată conformă, se trece la următoarea etapa de verificare.

2. VERIFICAREA ELIGIBILITĂŢII CERERII DE FINANŢAREVerificarea criteriilor de eligibilitate se efectuează de către:_ OJPDRP pentru cererile de finanţare care conţin proiecte ale beneficiarilor privaţi fără lucrări de construcţii-montaj;_ CRPDRP pentru cererile de finanţare care conţin proiecte ale beneficiarilor privaţi cu lucrări de construcţii-montaj şi pentru cererile de finanţare depuse de către beneficiarii publici;_ APDRP - nivel central - pentru cererile de finanţare verificate prin sondaj.

Verificarea eligibilitătii tehnice şi financiare constă în:_ verificarea eligibilităţii solicitantului;_ verificarea criteriilor de eligibilitate şi selecţie;

87

_ verificarea bugetului indicativ al proiectului;_ verificarea studiului de fezabilitate şi a tuturor documentelor anexate;Verificarea este facută pe baza documentelor provenite de la solicitant.

Atenţie!Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit îşi rezervă dreptul de a solicita documente sau informaţii suplimentare, dacă pe parcursul verificărilor şi implementării proiectului se constată de catre APDRP că este necesar.

3. VERIFICAREA PE TEREN A CERERILOR DE FINANŢAREVerificarea pe teren se realizează de către:OJPDRP – pentru cererile de finanţare depuse de către beneficiarii privaţi;CRPDRP – pentru cererile de finanţare depuse de către beneficiarii publici;APDRP – nivel central - pentru cererile de finanţare verificate prin sondaj.Scopul verificării pe teren este de a controla datele şi informaţiile cuprinse în anexele tehnice şi administrative cu elementele existente pe amplasamentul propus. Expertul compară verificarea anumitor criterii de eligibilitate pe baza documentelor (etapa verificării de birou) cu realitatea, pentru a se asigura de corectitudinea răspunsurilor.În urma acestor verificări pot exista două situaţii:_ proiectul este neeligibil;_ proiectul este eligibil şi va avea un punctaj.

4. SELECŢIA PROIECTELORMasura va beneficia de o alocare financiară anuală. Alocarea financiară publică a măsurii, aferentă anului 2008 este de 347.139.763 Euro. Numărul maxim al sesiunilor de depunere şi evaluare a proiectelor ce pot avea loc anual, este stabilit de Comitetul de Monitorizare. Pentrul anul 2008, numărul maxim de sesiuni este de şapte, folosindu-se următorul algoritm:_ Şase sesiuni de depunere a proiectelor se vor organiza lunar, începând cu lunamartie 2008;_ Cea de-a şaptea sesiune de depunere a proiectelor va fi una de regularizare a sumelor rămase neangajate din sesiunile de depunere anterioare şi va avea loc în ultima parte a anului 2008.Prima sesiune de depunere şi evaluare a proiectelor va avea loc în perioada 03 – 28 martie 2008.După parcurgerea sesiunilor de depunere şi de evaluare-selectare a proiectelor propuse pentru anul 2008, în cazul în care mai rămân proiecte fără finanţare, acestea vor fi restituite potenţialilor beneficiari în vederea revizuirii şi reluării etapei de depunere.În cazul în care valoarea anuală alocată pentru măsură nu se angajeaza în totalitate, cu diferenţa se va suplimenta alocarea financiară a anului următor.Pentru măsura 121 „Modernizarea exploataţiilor agricole” este prevăzut un prag minim de punctaj sub care niciun proiect nu va fi finanţat.

88

Descrierea standardelor comunitare în vigoare Anexa 1

Nr. crt.

Standardul Legislaţia UE Legislaţia naţională Data la care standardul

devine obligatoiu

Data la care se încheie perioada

de graţie*

Tipuri de investiţii

1. Protecţia apelor împotriva poluării cu nitraţi din surse agricole

Directiva Consiliului 91/676/CEE din 12 decembrie 1981 privind protecţia apelor împotriva poluării cu nitraţi proveniţi din surse agricole -Art.4 şi 5Corrigenda la Regulamentul (CE) nr. 1463/2006 care amendează Regulamentul (CE) nr.1698/2005

Hotărârea nr.964/2000 din 13 oct. 2000 privind aprobarea Planului de acţiune pentru protecţia apelor împotriva poluării cu nitraţi proveniţi din surse agricole cu modificările şi completările ulterioare

01.01.2007 31.12.2010 a. Construirea şi /sau modernizarea clădirilor utilizate pentru producţia agricolă la nivel de fermă, în vederea protecţiei apelor împotriva poluării cu nitraţi din surse agricole b.Achiziţionarea de noi maşini, utilaje, echipamente, accesorii necesare pentru transportul, depozitarea şi utilizarea biomasei/gunoiului de grajd pentru protecţia apelor împotriva poluării cu nitraţi din surse agricole

2. Prevenirea şi controlul integrat al poluării, respectiv reducerea emisiilor în aer, apă şi sol precum gestionarea deşeurilor

Directiva Consiliului nr. 96/61/CE privind prevenirea şi controlul integrat al poluării

Ordonanţa de Urgenţă nr. 152 din 10 noiembrie 2005 privind prevenirea şi controlul integrat al poluării, cu modificările şi completările ulterioare

01.01.2007 Datele la care se încheie perioada de graţie coincid cu data limită şi operatorii stabiliţi prin negociere cu Comisia UE, respectiv 31.12.2008 până la 31.12.2013

a.Construirea şi/sau modernizarea clădirilor utilizate pentru producţia agricolă la nivel de fermă, inclusiv a celor utilizate pentru protecţia mediului împotriva poluării b. Achiziţionarea de noi maşini, utilaje, echipamente, accesorii pentru scopuri agricole, inclusiv a celor utilizate pentru protecţia mediului

3. Standarde privind comercializarea de ouă

Regulamentul (CE) nr. 1907/1990 Regulamentul (CE) nr. 2295/2003 Regulamentul (CE) nr. 1028/ 2006 Regulamentul (CE) nr. 557/2007

Legislaţie naţională în curs de abrogare, în vederea aplicării directe a regulamentelor comunitare

01.01.2007 01.01.2007 Achiziţionarea de echipamente tehnologice pentru marcarea ouălor în vederea ambalării

4. Îndeplinirea standardelor pentru lapte crud

Regulamentul (CE) nr. 852/2004 Regulamentul (CE) nr. 853/2004 Regulamentul (CE) nr. 854/2004

Legislaţie naţională în curs de abrogare, în vederea aplicării directe a regulamentelor comunitare

01.01.2007 01.01.2007 a.Construirea şi/sau modernizarea clădirilor pentru producţia şi/sau depozitarea laptelui de vacă, inclusiv cele utilizate pentru protecţia mediului b. Achiziţionarea de noi maşini, utilaje, echipamente, acesorii pentru producţia şi/sau depozitarea laptelui de vacă , pentru 5. Îndeplinirea

standardelor de comercializare la legume şi fructe proaspete

Regulamentul (CE) nr. 1148/2001

Ordinul nr. 592/24 august 2006 privind efectuarea controlului de conformitate cu standardele de comercia l izare la legum ele ş i fructele proaspete, cu modificările şi completările ulterioare

06.10.2006 06.10.2009 a.Construirea şi/sau modernizarea clădirilor utilizate pentru colectarea, păstrarea şi comercializarea legumelor şi fructelor proaspete b. Achiziţionarea de noi maşini, utilaje, echipamente pentru sortare, ambalare, răcire şi depozitare a legumelor şi fructelor proaspete

89

6. Standarde minime pentru protecţia găinilor ouătoare

D i r e c t i v a C o n s i l i u l u i n r . 1999/74/CE

Ordinul nr. 136 din 16 iunie 2006 pentru aprobarea Normei sanitare veter inare pr ivind standardele minime pentru protecţia găinilor ouătoare, cu modif icări le şi completările ulterioare

18.08.2006 18.08.2009 a.Construirea şi/sau modernizarea clădirilor utilizate pentru protecţia găinilor ouătoare, inclusiv a celor utilizate pentru protecţia mediului b. Achiziţionarea de noi maşini, utilaje, echipamente pentru protecţia găinilor ouătoare, inclusiv a celor utilizate pentru protecţia mediului

7. Principii şi cerinţe generale ale legislaţiei în domeniu alimentar, de înfiinţare a Autorităţii europene a securităţii alimentare şi de stabilire a procedurilor referitoare la securitatea produselor a limentare în toate etapele producerii , prelucrării şi distribuţiei

Regu lam en tu l Par lam entu lu i European şi al Consiliului (CE) nr. 178/2002 din 28 ianuarie 2002 de stabilire a principiilor şi cerinţelor generale ale legislaţiei în domeniul alimentar, de înfiinţare a Autorităţii europene a securităţii alimentare şi d e s ta b i l i r e a p ro c ed u r i l o r referitoare la securitatea produselor alimentare

Legea nr. 150 din 14 mai 2004 privind siguranţa alimentelor şi a hranei pentru animale - Republicare

01.01.2007 01.01.2007 a.Construirea şi/sau modernizarea clădirilor ut i lizate pentru producţie şi comercializare a produselor alimentare şi a hranei pentru animale b. Achiziţionarea de noi maşini, utilaje, echipamente pentru îmbunătăţirea producţiei, procesării şi comercializării produselor alimentare, precum şi a hranei pentru animale, incluzând: ambalare, răcire, refrigerare, uscare şi depozitare

8. Standarde minime pentru protecţia viţeilor

D i r e c t i v a C o n s i l i u l u i n r . 91/629/CEE din 19 noiembrie 1991 de stabilire a normelor minime de protecţie a viţeilor- art.3 şi 4

Norma sani ta ră veter inară ce stabileşte standarde minime pentru protecţia vi ţei lor aprobată prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 72/15.08.2005, cu modificările şi completările ulterioare

19.02. 2006 19.02.2006 a.Construirea/modernizarea clădirilor utilizate pentru protecţia viţeilor, inclusiv a celor utilizate pentru protecţia mediului b. Achiziţionarea/instalarea de noi maşini, utilaje, echipamente pentru, protecţia viţeilor, inclusiv a celor utilizate pentru protecţia mediului

9. Standarde minime pentru protecţia porcilor

D i r e c t i v a C o n s i l i u l u i n r . 91/630/CEE din 19 noiembrie 1991 de stabilire a normelor minime de protecţie a porcilor- art.3 şi 4 alin.(1)

Norma sanitară veterinară care stabileşte standarde minime pentru protecţia porcinelor aprobată prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 202/25.08.2006, cu modificările şi completările ulterioare

01.01.2007 01.01.2010 a.Construirea/modernizarea clădirilor utilizate pentru protecţia porcilor, inclusiv a celor utilizate pentru protecţia mediului b. Achiziţionarea/instalarea de noi maşini, utilaje, echipamente pentru protecţia porcilor, inclusiv a celor utilizate pentru protecţia mediului

90

10. Standarde minime pentru protecţia animalelor din crescătorii

Directiva Consiliului nr. 98/58/CE din 20 iulie 1998 privind protecţia animalelor din crescătorii - art.4

Norma sanitară veterinară privind protec ţia animalelor de fermă aprobată prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare

25.05.2005 25.05.2008 a.Construirea/modernizarea clădiri lor uti lizate pentru protecţia animalelor din crescătorii, inc lusiv a celor uti lizate pentru protecţia mediului

Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 75/15.08.2005, cu mod i f ică r i le ş i com pletăr i le ulterioare

b. Achiziţionarea de noi maşini, ut i laje, echipamente pentru protecţia, animalelor din crescătorii, inclusiv a celor utilizate pentru protecţia mediului

11. Standarde privind protecţia şi bunăstarea animalelor în t impul trans portului

Regulamentul (CE) nr. 1/2005Ordin nr. 83 din 31 martie 2006 pentru aprobarea Normei sanitare veterinare privind respectarea c o n d i ţ i i l o r d e b u n ă s t a r e a animalelor pe durata transportului, cu modificările şi completările ulterioare

01.01.2007 01.01.2007 Achiziţionarea de noi mijloace de transport specializate, echipamente necesare pentru îmbunătăţirea condiţiilor privind bunăstarea animalelor în timpul transportului.

12. Puritatea seminţelor de cereale

Directiva nr. 66/402/CEE privind com erc ia l izarea sem in ţe lo r de cereale

O r d in n r .1 2 6 2 /2 0 0 5 p en t r u aprobarea reguli lor şi normelor tehnice pr iv ind producerea în vederea comercializării, controlul , c e r t i f i c a r e a c a l i t ă ţ i i ş i comercia lizarea seminţelor de cereale, modificat şi completat prin Ordinul nr. 149/2007

14.04.2007 14.04.2010 Ach izi ţ ionarea de noi maş in i , ut i la je, echipamente pentru respectarea cerinţelor privind puritatea fizică a seminţelor de cereale.

13. Puritatea seminţelor de plante furajere

Directiva nr. 66/401/CEE privind com erc ia l iza rea sem in ţe lo r de plante furajere

O r d in n r .1 2 6 3 /2 0 0 5 p en t r u aprobarea reguli lor şi normelor tehnice pr iv ind producerea în vederea comercializării, controlul , c e r t i f i c a r e a c a l i t ă ţ i i ş i comercia l i zarea semin ţe lor de p lante fura jere, modi f icat ş i completat prin Ordinul nr.148/2007

21.04.2007 21.04.2010 Ach izi ţ ionarea de noi maş in i , ut i la je, echipamente pentru respectarea cerinţelor privind puritatea fizică a seminţelor de plante furajere.

91

14. Puritatea seminţelor de plante oleaginoase şi textile

Directiva Consiliului nr.2002/57/CE privind comercializarea seminţelor de plante oleaginoase şi textile

O r d in n r .1 2 6 4 /2 0 0 5 p en t r u aprobarea reguli lor şi normelor tehnice pr iv ind producerea în vederea comercializării, controlul , c e r t i f i c a r e a c a l i t ă ţ i i ş i comercia l i zarea semin ţe lor de p lan te o leag inoase ş i text i le, modificat şi completat prin Ordinul nr. 150/2007

23.04.2007 23.04.2010 Ach izi ţ ionarea de noi maş in i , ut i la je, echipamente pentru respectarea cerinţelor privind puritatea fizică a seminţelor de plante oleaginoase şi textile.

15. Puritatea seminţelor de legume

Directiva Consiliului nr.2002/55/CE privind comercializarea seminţelor de legume

O r d in n r .1 3 6 6 /2 0 0 5 p en t r u aprobarea reguli lor şi normelor tehnice pr iv ind producerea în vederea comercializării, controlul , certificarea calităţii şi comercializarea seminţelor de legume, modificat şi completat prin Ordinulnr. 433/2007

01.07.2007 01.07.2007 Ach izi ţ ionarea de noi maş in i , ut i la je, echipamente pentru respectarea cerinţelor pr iv ind pur i ta tea f iz ică a semin ţe lo r de legume.

16. Puritatea seminţelor de sfeclă

Directiva Consiliului nr. 2002/54/CE privind comercializarea seminţelor de sfeclă

Ordin nr. 126 5/200 5 pentru aprobarea regulilor şi normelor tehnice privind producerea în vederea comercializării, controlul , cert if icarea calităţi i şi comercializarea seminţelor de sfeclă, modificat şi completat prin Ordinul nr. 147/2007

13.04.2007 13.04.2010 Achiziţionarea de noi maşini, utilaje, echipamente pentru respectarea cerinţelor privind puritatea fizică a seminţelor de sfeclă.

17. Puritatea cartofului pentru sămânţă

Directiva Consiliului nr.2002/56/CE privind comercializarea cartofului pentru sămânţă

Ordin nr.1266/2005 pentru aprobarea regulilor şi normelor tehnice privind producerea în vederea comercializării, controlul , cert if icarea calităţi i şi comercializarea cartofilor pentru sămânţă cu modificările şi completările ulterioare

06.02.2006 06.02.2009 Achiziţionarea de noi maşini, utilaje, echipamente pentru respectarea cerinţelor privind puritatea fizică a cartofului pentru sămânţă.

92

18. Puritatea materialului de înmulţire vegetativă a viţei —de- vie

Directiva Consiliului 68/193/CEE privind comercial izarea materialului săditor pentru înmulţirea viţei de vie

Ordin nr. 1267/2005 pentru aprobarea regulilor şi normelor tehnice privind producerea în vederea comercializării, controlul , cert if icarea calităţi i şi comercializarea materialului de înmulţire vegetativă a viţei de vie, modificat şi completat prin Ordin ul nr. 8/2006

28.03.2006 28.03.2009 Achiziţionarea de noi echipamente şi tehnologii necesare pentru verificarea purităţii fizice a materialului săditor pentru înmulţirea viţei de vie.

19. Puritatea materialului de înmulţire şi plantare fructifer

Directiva Consiliului nr.92/34/CEE privind comercial izarea materialului de înmulţire şi plantare fructifer

Ordin nr.1295/2005 pentru aprobarea regulilor şi normelor tehnice privind producerea în vederea comercializării, controlul , cert if icarea calităţi i şi comercializarea materialului de înmulţire şi plantare fructifer, modificat şi completat prin Ordinul nr. 8/2006

28.03.2006 28.03.2009 Achiziţionarea de noi echipamente şi tehnologii necesare pentru verificarea şi asigurarea purităţii fizice a materialului de înmulţire şi plantare fructifer.

20. Puritatea materialului de î nmul ţ i re a plantelor ornamentale

Directiva Consiliului nr.98/56/CE privind comercial izarea materialului de înmulţire al plantelor ornamentale

Ordin nr. 126 8/200 5 pentru aprobarea regulilor şi normelor tehnice privind producerea în vederea comercializării, controlul , certificarea calităţii şi comercializarea materialului de înmulţire al plantelor ornamentale,modificat şi completat prin Ordin ul nr. 8/2006

28.03.2006 28.03.2009 Achiziţionarea de noi echipamente şi tehnologii necesare pentru verificarea şi asigurarea purităţii fizice a materialului de înmulţire a plantelor ornamentale.

21. Puritatea materialului de înmulţire şi plantare legumicol, altul decât seminţele

Directiva Consiliului nr.92/33/CEE p r i v i n d c o m e r c i a l i z a r e a m a t e r ia lu l u i d e în m u l ţ i r e ş i p lantare legumicol, altul decât seminţele

O rd in n r . 1269 /200 5 p en t ru aprobarea reguli lor şi normelor tehnice pr iv ind producerea în vederea comercializării, controlul , c e r t i f i c a r e a c a l i t ă ţ i i ş i comercializarea materialului de înmulţire şi p lantare legumicol, altul decât seminţele, modificat şi c o m p le ta t p r i n O r d i n u l n r .432/2007

01.07.2007 01.07.2010 Ach iz i ţ io narea de no i ech ipa men te ş i tehnologii necesare pentru verif icarea şi asigurarea purităţii fizice a materialului de înmulţire şi plantare legumicol, altul decât seminţele.

93

22. Utilizarea produselor de protecţia plantelor

Directiva Consiliului nr.91/414/CEE privind introducerea pe piaţă a produselor de protecţia plantelor

H o t ă r â r e a G u v e r n u l u i n r .1559/2004 privind procedura de o m o l o g a r e a p r o d u s e l o r d e pro tecţ ia p lan telo r în vederea plasării pe piaţă şi a utilizării lor pe teritoriul României, modificată şi c om p le ta t ă p r i n H o t ă râ r ea Guvernului nr. 628/2006

01.01.2007 01.01.200701.0 a.Construirea/modernizarea spaţiilor utilizate pentru păstrarea şi depozitarea produselor de protecţia plantelor b.Achiziţionarea/instalarea de noi maşini, utilaje, echipamente pentru utilizarea produselor de protecţia plantelor

*Data încheierii perioadei de graţie este în conformitate cu Regulamnetul (CE)1698/2005. Sprijinul este acordat pentru investiţii cu scopul de a se conforma standardelor comunitare într-o perioadă de maxim 36 de luni de la data la care standardul devine obligatoriu pentru exploaţia agricolă. Sfârşitul anului 2010 este data limită de acordare a sprijinului în cadrul măsurii 121 „Modernizarea exploataţiilor agricole" pentru implementarea Directivei Consiliului 91/676/CEE privind protecţia apelor împotriva poluării cauzate de nitraţi proveniţi din surse agricole.

După expirarea perioadei de graţie în timpul căreia standardele sunt considerate ca standarde comunitare nou introduse, toate standardele menţionate în tabelul de mai sus vor fi eligibile pentru sprijin ca standarde existente şi vor avea o perioadă de graţie de 36 de luni de la instalare, pentru tinerii fermieri care primesc sprijin prin măsura 112.

Justificare referitoare la necesitatea sprijinului pentru standardele comunitare nou introduse Sprijinul pentru standardele comunitare nou introduse este acordat agricultorilor pentru a li se permite o perioadă de timp corespunzătoare pentru a se pregăti în scopul îndeplinirii conformităţii cu standardele. Deşi termenul limită pentru adoptarea majorităţii standardelor a fost până la data aderării, s-a constatat faptul că pregătirea necesită un timp mai îndelungat. În plus, pentru îndeplinirea standardelor este necesară o sursă financiară semnificativă, care implică desfăşurarea de activităţi economice fără obţinere de venituri, şi din acest motiv agricultorii nu-şi pot permite să realizeze astfel de investiţii. Introducerea celor mai multe dintre standardele din listă va contribui la protecţia mediului. Acest lucru demonstrează că este necesar ca agricultorii să fie sprijiniţi pentru realizarea acestor investiţii. Principala posibilitate de a sprijini agricultorii este PNDR 2007-2013. În perioada de graţie de trei ani acordată pentru îndeplinirea conformităţii cu standardele menţionate,agricultorii pot solicita sprijin şi îşi pot finaliza investiţiile necesare pentru conformitatea cu aceste standarde.

94

Anexa 2COEFICIENŢI DE TRANSFORMARE PENTRU CALCULUL UDE

A. Ferma vegetala

Nr.crt. CulturaSuprafata

( ha ) UDE/ha UDE1 Grau comun si spelt 0.280 0.0002 Secara 0.084 0.0003 Orz 0.246 0.0004 Ovaz 0.085 0.0005 Porumb boabe 0.213 0.0006 Alte cereale 0.085 0.0007 Mazare,fasole de camp si lupini dulci 0.287 0.0008 Linte,naut si mazariche 0.195 0.0009 Alte culturi proteice recoltate uscate 0.195 0.000

10 Cartofi 1.174 0.00011 Sfecla de zahar 0.547 0.00012 Radacini furajere si napi 0.486 0.00013 Tutun 1.228 0.00014 Hamei 0.417 0.00015 Legume proaspete 2.257 0.00016 Pepeni 2.883 0.00017 Capsuni 17.481 0.00018 Plante furajere - pajisti temporare 0.168 0.00019 Plante furajere 0.178 0.00020 Alte furajere verzi 0.325 0.00021 Alte culturi 0.128 0.00022 Rapita si napi 0.175 0.00023 Floarea soarelui 0.173 0.00024 Soia 0.213 0.00025 Seminte de in ( ulei de in ) 0.144 0.00026 Alte culturi de seminte oleaginoase 0.144 0.00027 In 0.357 0.00028 Canepa 0.375 0.00029 Alte culturi textile 0.310 0.00030 Gradini de zarzavat 0.850 0.00031 Fanete permanente si pasuni 0.050 0.00032 Plantatii de fructe si boabe 2.125 0.00033 Plantatii de fructe si boabe - nuci 0.810 0.00034 Vita de vie - vin de calitate 1.749 0.00035 Vita de vie - alte vinuri 1.374 0.00036 Vita de vie - struguri de masa 1.867,00 0.00037 Pepiniere 1.133 0.00038 Alte culturi permanente 1.306 0.000

TOTAL UDE DIN PRODUCTIA VEGETALA 0.000

95

STRUCTURA PRODUCTIEI ZOOTEHNICE SI CALCULUL UDEB. Ferma zootehnica

Nr.crt. Animale/pasari

Numar capete UDE/cap UDE

1 Ecvidee ( cai,magari,catari,etc ) 0.071 0.0002 Bovine sub 1 an 0.061 0.0003 Bovine sub 2 ani - masculi 0.095 0.0004 Bovine sub 2 ani - femele 0.069 0.000

5Bovine sub 2 ani si mai mari – masculi 0.089 0.000

6 Juninci, 2 ani si mai mari 0.114 0.0007 Vaci de lapte 0.261 0.0008 Bovine de 2 ani si mai mari 0.028 0.0009 Oi - femele pentru reproducere 0.008 0.000

10 Oi - alte categorii 0.008 0.00011 Capre - femele pentru reproducere 0.033 0.00012 Capre - alte categorii 0.011 0.00013 Purcelusi sub 20 kg. 0.057 0.00014 Scroafe pentru reproducere 0.243 0.00015 Porci - alte categorii 0.140 0.00016 Pasari,broileiri - 100 cap. 0.450 0.00017 Gaini ouatoare - 100 cap. 0.596 0.00018 Curcani - 100 cap. 0.576 0.00019 Rate - 100 cap. 0.328 0.00020 Gaste - 100 cap. 0.878 0.00021 Alte pasari - 100 cap. 0.213 0.00022 Iepuri ( femele pentru reproducere ) 0.001 0.00023 Stupi 0.083 0.000

TOTAL UDE DIN PRODUCTIA ZOOTENICA 0.000

TOTAL UDE DIN PRODUCTIA VEGETALA SI ZOOTEHNICA 0.000

CATEGORIE FERMA ( pe baza numarului de UDE calculat anterior ) Ferma de subzistenta

UDE - Unitate Dimensiune Economica1 UDE - 1200 EUROFerma de semi-subzistenta între 2 - 8 UDE

96

BIBLIOGRAFIE

97

1. Tudor Ioana, 2000, Cultura şi protecţia ciupercilor comestibile,

Editura Ştiinţelor Agricole;

2. Mateescu N.,1996, Ciupercile, Editura M.A.

98