Upload
phamkien
View
228
Download
0
Embed Size (px)
Citation preview
1
PROIECT PARLAMENTUL REPUBLICII MOLDOVA
Lege
privind modificarea și completarea unor acte legislative
Parlamentul adoptă prezenta lege organică.
Articolul I. – Legea nr. 45-XVI din 1 martie 2007 cu privire la prevenirea şi combaterea
violenţei în familie (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr.55-56, art.178), cu
modificările şi completările ulterioare, se completează şi se modifică după cum urmează:
1. În preambul, textul ”Pentru consolidarea, ocrotirea şi sprijinirea familiei, pentru
asigurarea respectării principiilor fundamentale ale legislaţiei referitor la familie, egalităţii de
şanse între femei şi bărbaţi în realizarea dreptului lor uman la viaţă fără violenţă,” va avea
următorul cuprins: ”Pentru consolidarea, ocrotirea şi sprijinirea familiei, pentru asigurarea
respectării principiilor fundamentale ale legislaţiei referitor la familie, recunoscînd faptul că
realizarea egalității de gen între femei și bărbați este element-cheie în prevenirea violenței asupra
femeilor, și a faptului că violența în familie afectează femeile în mod disproporționat,”.
2. La articolul 2 :
în definiţia violenţă în familie textul ”ori prin cauzare de prejudiciu material sau moral,
comisă de un membru de familie contra unor alţi membri de familie, inclusiv contra copiilor,
precum şi contra proprietăţii comune sau personale;” se substituie cu textul ”de un membru de
familie contra unor alţi membri de familie, prin care s-a cauzat victimei un prejudiciu material
sau moral;”;
în definiţia violenţă spirituală, după sintagma „impunere a unui sistem de valori personal
inacceptabil ”se completează cu textul „sau impunerea aderării la credinţe şi practici spirituale
şi religioase;”;
definiţia agresor se completează cu o propoziţie nouă cu următorul cuprins:
„În cazul plîngerilor din partea mai multor membri de familie, cu învinuiri reciproce de comitere
a actelor de violenţă, agresorul va fi identificat avînd în vedere următoarele circumstanţe: care
dintre subiecţii implicaţi a acţionat în apărarea sa ori a altei persoane; probabilitatea survenirii
unor situaţii critice pentru fiecare persoană; modul de acţionare în cadrul scenei de violenţă şi
gravitatea leziunilor provocate de fiecare persoană; plîngerile anterioare de violenţă în familie,
alte împrejurări care indică la iniţiatorul actelor de violenţă. ”;
din definiţia victimei, se exclude sintagma “ , în concubinaj ”;
din definiţia agresor, se exclude sintagma “ , în concubinaj ”;
se completează cu patru definiţii noi ce vor avea următorul cuprins:
“situaţie de criză/situaţii critice – totalitatea circumstanţelor care dezvăluie manifestări
psihosociale şi fizice ce prezintă pericol iminent pentru viaţa şi/sau integritatea fiziologică şi
psihosocială a persoanei, necesitînd intervenţie în regim de urgenţă cu măsuri de protecţie; ”.
2
“ordinul de restricție de urgență - măsură de protecţie a victimei violenţei în familie,
aplicată de poliția ordine publică, prin care are loc înlăturarea imediată a agresorului din locuinţa
familiei, în vederea prevenirii repetării/comiterii acţiunilor violente, asigurînd astfel victimei şi
altor membri ai familiei siguranţă în locuinţa lor;
violența împotriva femeilor – orice acțiune de violență bazată pe gen, în sfera publică sau
privată, care cauzează sau pot cauza femeilor suferință fizică, sexuală, psihologică sau
economică, inclusiv amenințarea cu asemenea acțiuni;
violenţa de gen împotriva femeilor – violență direcţionată împotriva unei femei pentru că
ea este o femeie sau care afectează femeile în mod disproporţionat.”.
3. La articolul 3 alineatul (2):
la litera a) după cuvîntul “rudele” se completează cu sintagma “şi afinii”;
litera b) va avea următorul cuprins:
“b) în condiţia locuirii separate: persoanele aflate în relaţii de căsătorie, rudele şi afinii lor
pe linie dreaptă, copiii adoptivi, persoanele aflate sub curatelă, foştii soţi, persoanele care se află
ori s-au aflat în relaţii de concubinaj.”.
4. Articolul 5 litera b) se completează cu sintagma ”şi nediscriminarea;”.
5. La articolul 7 alineatul (1) litera b) cuvintele “ autorităţile administraţiei publice locale
de specialitate ” se substituie cu cuvintele “autorităţile de specialitate ale administraţiei publice
locale de nivelul al doilea”.
6. Articolul 8:
la alineatul (1):
litera a) se completează cu o propoziție cu următorul cuprins: “ Măsurile de prevenire a
violenței includ acțiuni menite să elimine cauzele și precondițiile stării de violență în familie.”;
litera e) se completează cu cuvintele “,asigurînd pregătirea şi perfecţionarea lor
continuă;”;
se completează cu literele g), h) și i) cu următorul cuprins:
g) creează și menține pagina Web privind violența în familie, care să asigure informarea opiniei
publice despre serviciile sociale pentru victimele violenţei in familie şi agresori, sensibilizarea
opiniei publice privind fenomenul violenţei în familie;
h) organizează linie telefonică de urgenţă cu regim neîntrerupt, care oferă consiliere gratuită
apelanţilor, referitor la toate formele de violenţă în familie, în mod confidenţial şi cu diligenţa
cuvenită pentru anonimitatea lor. În baza parteneriatelor publice private, liniile telefonice de
urgentă pot fi organizate și de către organizațiile societății civile, cu sprijinul logistic și financiar
al statului;
i) organizează în parteneriat cu partenerii de dezvoltare studii şi campanii de informare în
vederea prevenirii combaterii violenţei în familie.”
la alineatul (2):
litera a) se exclude;
litera c) va avea următorul cuprins:
”c) instituie și asigură finanțarea centrelor de asistență și protecție a victimelor violenței
în familie și a serviciilor de reabilitare a agresorilor, iar cînd victimele părăsesc centrele de
asistență și protecție, contribuie la incluziunea socială a acestora prin crearea oportunităților de
3
reprofilare și angajare în cîmpul muncii, asigură accesul lor la locuință socială. În cazul
existenței unor resurse limitate, prioritate vor avea alocarea fondurilor pentru susținerea centrelor
de asistență și protecție a victimelor violenței în familie;”;
litera d) va avea următorul cuprins:
”d) contribuie la includerea problematicii prevenirii şi combaterii violenţei în familie în
programele de dezvoltare locală; colaborează la implementarea sistemului de evidenţă a cazurilor
de violenţă în familie; planifică în bugetul local mijloace pentru organizarea studiilor şi
campaniilor de informare în vederea combaterii violenţei în familie, pentru susţinerea serviciilor
sociale şi a altor măsuri de asistenţă a victimelor violenţei în familie, inclusiv suportarea
cheltuielilor pentru obţinerea actelor de constatare medico-legale, în cazurile grave”;
litera e) după cuvîntul “patronate” se completează cu sintagma “cu organizaţii de cult
religioase”;
litera f) se exclude;
la alineatul (6):
litera f) va avea următorul cuprins:
“f) dispune eliberarea ordinului de restricţie de urgentă în privinţa agresorului, dacă din
circumstanţele stabilite la locul faptei, urmare a evaluării riscurilor, există o bănuială rezonabilă
că au fost comise acte de violenţă în familie şi/sau persistă pericol iminent de repetare/comitere a
acţiunilor violente;”;
litera g) cuvintele ”situație de criză” se substituie cu cuvintele ”în situație de risc”;
litera j) cuvîntul “administrativ” se exclude;
se completează cu alineatele (7) - (9) cu următorul cuprins:
“(7) Persoanele desemnate în condiţiile art.7, alin.(4) şi alin.(5) din prezenta lege:
a) identifică potențiale familii afectate de violență şi asigură evidenţa cazurilor de violenţă în
familie din localitate;
b) identifică situaţiile de risc şi referăvictimele violenţei în familie spre serviciile de specialitate;
c) asigură schimbul de informații cu alte persoane implicate în examinarea cazului;
d) raportează asistentului social cazul constatat şi măsurile luate, despre cazurile de violenţă
asupra copiilor informează şi autoritatea tutelară;
e) oferă organelor poliţiei suportul necesar în procesul urmăririi penale a cazurilor de violenţă în
familie;
f) acordă victimelor și agresorilor servicii de informare cu privire la drepturile acestora, organele
abilitate cu competențe în domeniu, infrastructura serviciilor sociale;
g) la solicitare, oferă rezultatele constatărilor pe marginea cazurilor de violenţă în familie
organelor judiciare şi de drept, parţilor aflate în conflict sau reprezentanţilor acestora;
h) monitorizează îndeplinirea de către agresor a măsurilor de protecție a victimei;
i) înfăptuiesc alte acţiuni, conform competenţei, în vederea prevenirii şi combaterii actelor de
violenţă, asigurării protecţiei eficiente a victimelor violenţei în familie, resocializării agresorilor.
(8) În vederea asigurării unei abordări sistemice a protecției și asistenței subiecților
violenței în familie, desfăşurării activităţilor comune de prevenire şi combatere a violenţei în
familie, inclusiv a activităţilor menţionate la alin.(7), specialiştii abilitaţi se desemnează prin
ordinul conducătorului în echipa multidisciplinară teritorială.
(9) Membrul echipei multidisciplinare teritoriale:
a) este responsabil de rezultatele lucrului efectuat;
b) asigură confidențialitatea informației privind identitatea și viața privată a victimei;
c) colaborează eficient cu alţi membri ai echipei;
d) participă la ședințele echipei;
e) realizează în termen lucrul încredinţat.”.
4
7. Articolul 9 va avea următorul cuprins:
”Articolul 9. Competenţa organului de probaţiune.
(1) Persoanele condamnate pentru infracţiuni de violenţă în familie sunt obligate să
participe la programe speciale de consiliere şi resocializare, aplicate în cadrul probaţiunii
sentenţiale în comunitate sau probaţiunii penitenciare.
(2) Activitatea de probaţiune este înfăptuită de organele de probaţiune în condiţiile legii. ”;
8. La Articolul 10:
titlul va avea următorul cuprins:
”Centrele de reabilitare a victimelor violenței în familie și centrele de asistență și
consiliere pentru agresorii familiali”;
alineatul (2) litera b) se exclud cuvintele ”la propunerea comisiei pentru probleme
sociale;”;
alineatul (3) litera a), litera b) și litera c) vor avea următorul cuprins:
”a) asigură cazare şi protecţie victimelor pe o perioadă determinată, dar care poate fi prelungită
la decizia echipei Centrului de reabilitare a victimelor violenței în familie pînă la dispariția
riscului comiterii acţiunilor violente;”;
b) acordă asistenţă psihologică, pedagogică, socială şi juridică victimelor și după caz membrilor
familiei acesteia. Oferă asistență medicală de tip profilactic, primul ajutor în situații de urgență,
educație pentru sănătate, consiliere medicală, inclusiv referirea la serviciile de asistență medicală
primară și specializată. În vederea realizării acestor sarcini, centrul poate dezvolta colaborare cu
agenţii şi instituţii publice sau private, pentru obţinerea suportului în acordarea serviciilor
prestate sau suplinirea acestora cu alte servicii în vederea asigurării unei reabilitări și reintegrări
reușite a victimelor în comunitate;
c) efectuează, în caz de urgență, atunci cînd izolarea de agresor se impune ca o măsură de
protecţie, plasamentul victimei, la cererea ei sau la solicitarea autorităţilor abilitate cu funcţii de
prevenire şi de combatere a violenţei în familie.
d) plasamentul copiilor victime se efectuează cu acordul reprezentantului lor legal sau după caz,
al autorității tutelare dacă reprezentantul legal este unul din agresori. În cazurile de urgentă copiii
victime ale violenței în familie pot fi plasaţi și in lipsa acordului prealabil al reprezentantului
legal şi autorității tutelare, cu obligația informării ulterioare a acestora, conform legislaţiei;”.
titlul alineatului (8) va avea următorul cuprins: ”Centrele de asistență și consiliere pentru
agresoriii familiali”
alineatul (8) litera a) cuvîntul ”oferă” se substituie prin sintagma ”referă către”
alineatul (8) litera c) se exclude.
12. Articolul 11:
alineatul (4) va avea următorul cuprins:
“(4) Victima violenţei în familie are dreptul să ceară agresorului repararea, în condiţiile
legii, a prejudiciului material şi moral cauzat prin vătămarea integrităţii corporale sau sănătăţii.
se completează cu un alineat nou (41) cu următorul cuprins:
”(41) Victimele violenței în familie cărora urmare a neasigurării protecţiei
corespunzătoare din partea statului li s-au cauzat vătămări corporale grave sau deteriorarea
sănătăţii li se va acorda o compensaţie adecvată din partea statului, în cazul în care prejudiciul nu
este acoperit de către agresor, asigurarea medicală sau prin prestații sociale oferite de către stat.
Condiţiile şi procedura pentru acordarea compensației de către stat victimelor violenței în familie
va fi aprobată de Guvern.”
13. Articolului 12 va avea următorul cuprins:
5
”Articolul 12. Sesizarea cazurilor de violență în familie
(1) Victima are dreptul să sesizeze orice caz de violenţă în familie și să solicite protecție.
(2) Reprezentanților organelor competente li se interzice să întreprindă careva acțiuni menite să
descurajeze victima în denunțarea actelor de violență la care este supusă.
(3) Orice persoană, martoră la acte de violenţă în familie sau care are bănuieli rezonabile că a
fost comis un asemenea act, sau că sunt posibile acte de violenţă, este în drept să comunice acest
lucru autorităţilor abilitate cu funcţii de prevenire şi combatere a violenţei în familie.
(4) Profesioniştii cărora prin lege le sunt impuse reguli de confidenţialitate sunt obligați să
raporteze autorităților competente, dacă au bănuieli rezonabile să creadă că a fost săvîrşit un act
de violenţă asupra copiilor. Raportarea actelor de violenţă în privinţa persoanelor adulte se face
doar cu acordul victimei, cu excepția cazurilor în care sunt folosite arme, cazurile în care
victimele sunt deosebit de vulnerabile, pe motiv de dizabilitate, capacități intelectuale reduse.
(5) Poliția este obligată să răspundă imediat la comunicările despre cazurile de violență în
familie și să nu subestimeze importanţa acţiunilor de contracarare a oricăror forme de violență în
familie.”.
14. Se completează cu un nou articol, 12
1 , cu următorul cuprins:
“Articolul 121. Eliberarea ordinului de restricție de urgență
(1) Dacă din circumstanţele stabilite la locul faptei, urmare a evaluării riscurilor, există o
bănuială rezonabilă că au fost comise acte de violenţă în familie şi/sau persistă pericol iminent
de repetare/comitere a acţiunilor violente, organul de poliţie este obligat, concomitent cu
înfăptuirea acţiunilor necesare de constatare a faptului comiterii acţiunilor de violenţă în familie,
să dispună eliberarea ordinului de restricție de urgentă în privinţa agresorului, pentru înlăturarea
stării de pericol.
(2) Ordinul de restricţie de urgentă este eliberat indiferent de solicitarea victimei.
(3) Ordinul de restricție de urgentă se eliberează pentru o perioadă de pînă la 10 zile şi se pune în
aplicare imediat, agresorului propunîndu-i-se să părăsească locuinţa familiei. În caz că agresorul
refuză să părăsească benevol locuinţa, organul poliţiei este în drept să aplice forţa, în condiţiile
legii.
(4) În perioada de acţiune a ordinului de restricţie de urgentă, agresorul este lipsit de dreptul de a
reveni în locuinţă şi de a contacta în orice formă victima, copiii acesteia, alte persoane
dependente de ea. Nerespectarea ordinului de restricție de urgență de către agresor, atrage după
sine răspunderea prevăzută de lege.
(5) Agresorul este în drept să conteste ordinul de restricție de urgentă în instanţa de judecată, în
condiţiile contenciosului administrativ. Depunerea cererii nu suspendă acţiunea ordinului de
restricție de urgentă.
(6) Victima este în drept, în perioada de acţiune a ordinului de restricţie de urgentă, să solicite
aplicarea măsurilor de protecţie, în condiţiile legii. Acţiunea ordinului de restricţie de urgentă în
acest caz se prelungeşte de drept şi încetează odată cu aplicarea măsurilor de protecţie.”.
15. Articolul 13:
alineatul (3) va avea următorul cuprins:
“(3) Pentru depunerea în instanţa de judecată a cererii de eliberare a ordonanţei de
protecţie nu se plăteşte taxă de stat. Victima violenţei în familie este scutită integral şi de
cheltuielile de judecată.”;
se completează cu două alineate noi, alin.(4) şi (5) cu următorul cuprins:
“ (4) Cererea pentru eliberarea ordonanţei de protecţie se depune de către victimă
personal sau prin reprezentant legal. În cazul imposibilităţii depunerii cererii de către victimă, la
6
solicitarea ei, cererea pentru eliberarea ordonanţei de protecţie poate fi depusă în interesele
victimei, de către organul de poliţie, organul de asistenţă socială sau procuror.
(5) Cererea pentru eliberarea ordonanţei de protecţie în interesele copilului sau altei persoane
incapabile poate fi înaintată de autoritatea tutelară sau procuror, indiferent de existenţa cererii
victimei sau a reprezentantului ei legal.”.
16. La articolul 14 alineatul (2) cuvîntul “cererea” se substituie cu cuvintele “cererea sau
demersul pentru eliberarea ordonanţei de protecţie”.
17. Articolul 15:
alineatul (1) litera b) se completează cu cuvintele: ”, excluzînd astfel orice contact vizual
cu victima, copiii acesteia, alte persoane dependente de ea;”;
aliniatul (1) litera c) va avea următorul cuprins:
”c) interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt
mod cu victima, copiii acesteia, alte persoane dependente de ea;”;
aliniatul (1) litera d) va avea următoarea redacţie:
”d) interzicerea să se apropie de anumite locuri: locul de muncă al victimei, locul de
studii a copiilor, alte locuri determinate pe care victima le frecventează ori le vizitează
periodic; ”;
alineatul (1) se completează cu litera f1) cu următorul cuprins:
”f1) obligarea de a suporta cheltuielile de chirie și/sau de întreținere pentru locuința
temporară unde victima, copiii minori sau alți membri ai familiei locuiesc, ori urmează să
locuiască din cauza imposibilității de a ramîne în locuința familiei;”;
alineatul (1) litera j) va avea următorul cuprins:
”j) obligarea de a preda poliţiei armele deţinute.”;
alineatul (2) va avea următorul cuprins:
“(2) Ordonanţa de protecţie se comunică imediat inspectoratului de poliţie de la
domiciliul agresorului. Responsabilitatea de informare a agresorului despre ordonanţa de
protecţie şi de aplicare a acesteia revine şefului postului de poliţie din localitate.”;
se completează cu un alineat nou, (21) cu următorul cuprins:
“(21) Măsurile de protecţie se pun în aplicare din momentul informării agresorului despre
ordonanţa de protecţie. În cazurile în care ordonanța de protecție a fost eliberată în perioada de
acţiune a ordinului de restricție de urgență, interdicţiile stabilite prin ordinul de restricție
încetează din momentul aplicării măsurilor de protecție dispuse prin ordonanța de protecție. ”;
alineatul (3) cuvintele: “pot fi retrase odată cu dispariţia pericolului care a condiţionat
luarea acestor măsuri” se substituie cu cuvintele: “ pot fi revocate în condiţiile prezentei legi”;
alineatul (5) va avea următorul cuprins:
“(5) Supravegherea îndeplinirii măsurilor stabilite în ordonanţa de protecţie se exercită de
către postul de poliţie din localitate, în modul prevăzut de lege.”;
alineatul (6) se exclude;
alineatul (7) devine alineatul (6).
7
18. Se completează cu două articole noi 15
1 şi 15
2 cu următorul cuprins:
” Articolul 151. Revocarea măsurilor de protecție
(1) Instanţa de judecată poate revoca înainte de termen măsurile de protecţie stabilite, la cererea
întemeiată a victimei.
(2) Revocarea poate fi dispusă dacă sunt îndeplinite, cumulativ, următoarele condiții:
a) agresorul a respectat interdicțiile şi obligațiile stabilite;
b) agresorul a urmat consiliere psihologică ori tratament de dezintoxicare, orice altă formă de
consiliere care i-a fost stabilită;
c) există indici temeinici că agresorul nu mai prezintă pericol real pentru victimă sau familia
acesteia;
d) victima nu este impusă de nimeni să solicite revocarea.
(3) Cererea de revocare se soluționează cu citarea părților și a reprezentantului poliției care a
exercitat supravegherea executării ordonanței de protecție, a cărei revocare se solicită.
Articolul 152. Supravegherea executării ordinului de restricție de urgenţă și a ordonanței
de protecție
(1) Supravegherea executării măsurilor de protecţie a victimei violenţei în familie, impuse prin
ordinul de restricție de urgenţă și ordonanța de protecție este de competența poliției ordine
publică.
(2) Poliția informează agresorul despre zona stabilită de protecție a victimei.
(3) În cazul cînd agresorul trebuie să părăsească locuinţa familiei, poliţia trebuie să-i ceară să
predea imediat toate cheile de la locuință, care sunt ulterior transmise victimei sau preluate spre
păstrare la poliţie. Părăsind locuinţa, agresorul poate lua, sub supravegherea poliției, numai
articole de uz personal strict necesare (haine, documente, obiecte de igienă).
(4) Poliția este în drept să aplice forţa fizică în privinţa agresorului care refuză să părăsească
benevol locuinţa.
(5) Îndeplinirea în continuare a cerinţelor ordinului de restricție/ordonanței de protecție este
controlată periodic de poliție.
(6) În caz dacă constată refuzul sau eschivarea agresorului de la executarea cerinţelor ordinului
de restricție/ordonanței de protecție, poliţia este obligată să intervină conform legii.”.
19. Articolul 16 alineatul 2) se completează în final cu o propoziție cu următorul cuprins:
”În cazul existenței unor resurse limitate, prioritate va avea alocarea resurselor financiare
pentru crearea și funcționarea centrelor de reabilitare a victimelor violenței în familie.”
20. La Articolul 17 alineatul (2) cuvintele “unei contravenţii administrative sau ale unei
infracţiuni” se substituie cu cuvîntul “ infracţiuni”.
Articolul II. – Legea nr.320 din 27 decembrie 2012 cu privire la activitatea Poliţiei şi
statutul poliţistului (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2013, nr.42-47, art.145) cu
modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1. Articolul 21 litera n) sintagma „ordonanţei de protecţie” se înlocuieşte cu sintagma
„măsurilor de protecţie, aplicate”.
2. Articolul 25 alin.(5) se completează cu pct.13
1) în următoarea redacţie:
8
”131) sa aplice, în cazul violenţei în familie, măsuri de interdicţie de urgenţă în privinţa
agresorului, în condiţiile legii;”.
Articolul III. – La articolul 19 din Legea nr.198-XVI din 26 iulie 2007 cu privire la
asistența juridică garantată de stat (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.157-160,
art.614), cu modificările şi completările ulterioare, alineatul (1) litera c) sintagma ”art.69 alin.(1)
pct.2)-12) Codul de procedură penală al Republicii Moldova” se substituie cu sintagma “art.69
alin.(1) pct.2)-14) Codul de procedură penală al Republicii Moldova.”.
Articolul IV. - Legea nr.436-XVI privind administraţia publică locală din 28 decembrie
2006 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.32-35, art.116), cu modificările şi
completările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1. Articolul 14 alineatul (2) se completează cu litera y
2)
cu următorul cuprins:
“y1) aprobă programe de dezvoltare a serviciilor sociale, conform necesităţilor
comunităţii şi determină sursele financiare necesare, atribuind caracter prioritar acestor
cheltuieli, la adoptarea bugetului local;”.
2. Articolul 29:
alineatul (1) se completează cu literele q1) cu următorul cuprins:
“q1) organizează studii privind tipurile de servicii sociale necesare comunităţii,
elaborează şi propune spre aprobare consiliului local programe de dezvoltare a serviciilor
sociale, conform necesităţilor stabilite;
litera j) după sintagma “serviciilor publice locale“ se completează cu sintagma “, inclusiv
a instituțiilor publice de prestare a serviciilor sociale, poartă răspundere pentru asigurarea
activității lor,”.
3. Articolul 43:
alineatul (1) litera b) după cuvintele ”bugetul raional” se completează cu cuvintele
”atribuind caracter prioritar cheltuielilor pentru dezvoltarea în raion a serviciilor sociale
necesare, aprobă ”.
alineatul se completează cu literele j1) cu următorul cuprins:
”j1) aprobă programe de dezvoltare a serviciilor sociale, conform necesităţilor raionului şi
identifică sursele financiare necesare;”.
4. Articolul 51 alineatul (2) se completează cu litera b
1) cu următorul cuprins:
“b1) asigură examinarea necesităţilor raionului în privința serviciilor sociale și elaborează
proiectele programelor de dezvoltare a serviciilor sociale, conform necesităţilor stabilite;”.
5. Articolul 53:
alineatul (1) litera h) după cuvintele ” proiectului bugetului raional ” se completează cu
cuvintele ”atribuind caracter prioritar cheltuielilor pentru dezvoltarea în raion a serviciilor
sociale necesare”.
alineatul (1) se completează cu literele c1), c
2) și k
1) cu următorul cuprins:
9
“c1) organizează examinarea necesităţilor raionului în privinţa tipurilor de servicii sociale,
propune spre aprobare consiliului raional programul de dezvoltare a serviciilor sociale, conform
necesităţilor stabilite;
c2) asigură executarea deciziilor consiliului raional de înfiinţare a instituțiilor publice de prestare
a serviciilor sociale în unitatea teritorial-administrativă,
k1) coordonează şi controlează activitatea instituțiilor publice de prestare a serviciilor sociale,
poartă răspundere pentru asigurarea activității lor; “.
6. Articolul 77 se completează cu alineatul (3
1) cu următorul cuprins:
“(31) Prestatorii serviciilor sociale (primare, specializate, cu specializare înaltă), precum
și solicitanții care intenționează să presteze în unitatea administrativ-teritorială respectivă a astfel
de servicii sociale, au prioritate la obținerea bunurilor în condițiile specificate la alineatele (2) și
(3) din prezentul articol.“.
Articolul V. – Legea nr.412-XV din 9 decembrie 2004 cu privire la statistica oficială
(Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2005, nr.1-4, art. 8) cu modificările şi completările
ulterioare, se modifică după cum urmează:
1. Articolul 4 alineatul (1) litera a) va avea următorul cuprins:
„a) colectarea, prelucrarea, sistematizarea, centralizarea, analiza, estimarea curentă a
informației statistice dezagregate pe criteriul de sex și diseminarea acesteia.“.
2. Articolul 9 alineatul (2) se completează cu litera c1) cu următorul cuprins:
“c1) să asigure colectarea, prelucrarea şi generalizarea informaţiei statistice dezagregate
pe sexe;”.
3. Articolul 10 alineatul (2) se completează cu litera a1) cu următorul cuprins:
“ a1) să elaboreze metodologia de colectare, prelucrare şi generalizare a informaţiei
statistice dezagregate pe sexe;”.
4. Articolul 19 se completează cu alineatul (3) în următoarea redacţie:
“(3) Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, partidele, alte organizaţii social-
politice, persoanele juridice şi fizice care desfăşoară activitate de întreprinzător vor prezenta
organelor statisticii oficiale informaţiile necesare dezagregate pe sexe.”.
Articolul VI. – La articolul 6 din Legea nr.274 din 27 decembrie 2011 privind integrarea
străinilor în Republica Moldova (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2012, nr.48, art.144)
cu modificările şi completările ulterioare, în dispoziţia articolului după cuvintele „persoanele
care au atins vîrsta de pensionare” se completează cu cuvintele „victimele violenţei în familie”.
Articolul VII. – Legea nr.200 din 16 iulie 2010 privind regimul străinilor în Republica
Moldova (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2010, nr.179-181, art.610) cu modificările
şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1. Articolul 31alineatul (2) se completează cu lit.e2) cu următorul cuprins:
„e2) pentru protecţia victimei violenţei în familie;”.
10
2. Articolul 39 alineatul (1) se completează cu litera d) cu următorul cuprins:
„d) este victimă a violenţei în familie.”.
3. Se completează cu un nou articol, 422
,cu următorul cuprins:
”Articolul 422. Prelungirea dreptului de şedere provizorie pentru victimele violenţei în
familie
(1) Dreptul de şedere provizorie poate fi prelungit străinului care este sau care a fost victimă a
violenţei în familie, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
a) străinul manifestă o voinţă clară de a coopera cu autorităţile competente la identificarea şi
tragerea la răspundere penală a participanţilor la săvîrşirea infracţiunii a cărei victimă este;
b) şederea pe teritoriul ţării a străinului este necesară pentru buna desfăşurare a procesului penal;
c) străinul nu prezintă pericol pentru securitatea naţională şi/sau pentru ordinea publică.
(2) Prin derogare de la art.32 alin.(2) şi art.38 alin.(8), la cererea de prelungire a dreptului de
şedere provizorie pentru victimele violenţei în familie, străinul va anexa:
a) ordonanţa organului de urmărire penală de recunoaştere a sa în calitate de parte vătămată;
b) documentul de trecere a frontierei de stat sau orice alt document care confirmă identitatea sa;
c) confirmarea privind adresa de domiciliu sau de reşedinţă în Republica Moldova.
(3) Dreptul de şedere provizorie pentru victimele violenţei în familie poate fi acordat, la
solicitarea victimei, pentru o perioadă de 6 luni, cu posibilitatea prelungirii pe noi perioade de
pînă la 6 luni, în condiţiile alin.(1). La expirarea dreptului de şedere provizorie, în privinţa
victimelor violenţei în familie se aplică dispoziţiile generale privind regimul străinilor în
Republica Moldova.
(4) Dreptul de şedere provizorie pentru victimele violenţei în familie şi permisul de şedere
aferent se eliberează în mod gratuit.”.
Articolul VIII. – La Articolul 45 din Legea nr.270-XVI din 18 decembrie 2008 privind
azilul în Republica Moldova (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2009, nr.53-54, art.145)
cu modificările şi completările ulterioare, alineatul (2) litera f) după cuvintele „actelor sau
abuzurilor de discriminare specifice sexelor,” se completează cu cuvintele „inclusiv actele de
violenţă împotriva femeilor pe bază de gen,”.
Articolul IX. - Codul penal nr.985-XV din 18 aprilie 2002 al Republicii Moldova
(Republicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.72-74 din 2009), cu modificările şi
completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
1. Articolul 60 se completează cu un nou alineat (21), cu următorul cuprins:
”(21) În cazul infracţiunilor privind viaţa sexuală săvîrşite faţă de un copil, termenul de
prescripţie începe să curgă de la data atingerii de către victimă a vîrstei majoratului. Dacă
victima minoră a decedat înainte de împlinirea majoratului, termenul de prescripţie începe să
curgă de la data decesului.”.
2. Articolul 77 alineatul (1):
litera a) cuvintele “a fost condamnată pentru” se substituie cu cuvintele ”a săvîrşit-o”.
litera g) după cuvintele “prin intermediul” se completează cu cuvintele “sau în
prezenţa”.
3. Articolul 133
1:
litera a) după cuvintul “rudele” se completează cu cuvintele “şi afinii”.
11
litera b) va avea următorul cuprins:
“b) în condiţia locuirii separate: persoanele aflate în relaţii de căsătorie, rudele şi afinii lor
pe linie dreaptă, copiii adoptivi, persoanele aflate sub curatelă, foştii soţi, persoanele care se află
ori s-au aflat în relaţii de concubinaj.”.
4. Articolul 145 alineatul (2) se completează cu litera e1), cu următorul cuprins:
”e1) asupra unui membru de familie;”.
5. Articolul 159 alineatul (1) se completează cu litera f), cu următorul cuprins:
”f) în lipsa consimţămîntului prealabil şi liber exprimat al femeii ”.
6. Articolul 160 alineatul (2) se completează cu litera c), cu următorul cuprins:
„c) în lipsa consimţămîntului prealabil şi liber exprimat al persoanei ”
7. Articolul 176 se completează dispoziţia alineatului (1), litera a) cu cuvintele “sau de
către o persoană care gestionează o organizaţie comercială, obştească sau altă organizaţie
nestatală.”.
8. Se completează cu un articol nou 1771
cu următorul cuprins:
”Articolul 1771 Acte de persecuție:
(1) Amenințarea sau hărțuirea unei persoane în mod repetat cu scopul de a-i cauza o stare
continuă de anxietate sau frică pentru siguranța proprie, a unei rude sau altei persoane apropiate,
astfel fiind constrînsă să-și modifice conduita de viață,
se pedepsesc cu amendă sau închisoare pînă la 2 ani.
(2) Aceleaşi acţiuni comise împotriva fostului soţ sau a altei persoane cu care a avut legături
afective, ori comise împotriva unui minor,
se pedepsesc cu amendă sau închisoare pînă la 5 ani.
9. Articolul 2011 va avea următorul cuprins:
“Articolul 2011
Violenţa în familie
(1) Acţiunea intenţionată comisă de un membru al familiei în privinţa altui membru al familiei,
manifestată prin:
a) maltratare, aplicare de lovituri, alte acţiuni violente, soldate cu dureri fizice ori cu vătămare
neînsemnată sau uşoară a integrităţii corporale sau a sănătăţii;
b) privare de libertate, izolare, urmărire, intimidare, în scop de impunere a voinţei sau controlului
personal asupra victimei;
c) lipsirea de mijloace de existenţă primară sau de obiecte de prima necesitate, dacă a provocat
suferinţă fizică sau psihică,
se pedepseşte cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 150 la 180 de ore sau cu
închisoare de la 1 la 3 ani.
(2) Acţiunile indicate la alin.(1):
a) săvîrşite asupra a doi sau mai multor membri ai familiei;
b) săvîrşite în legătură cu solicitarea măsurilor de protecţie;
c) săvîrşite de către o persoană care anterior a comis aceleaşi acţiuni;
d) care au provocat vătămarea medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii,
se pedepsesc cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore sau cu
închisoare de la 3 la 6 ani.
(3) Aceleaşi acţiuni care:
a) au cauzat vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii;
b) au determinat la sinucidere sau la tentativă de sinucidere,
12
se pedepsesc cu închisoare de la 6 la 12 ani.
(4) Acţiunile violente asupra membrului familiei care au provocat decesul victimei
se pedepsesc cu închisoare de la 8 la 15 ani.
(5) Nu este pasibilă de răspundere penală persoana care a săvîrşit acţiunile prevăzute la alin.(1)
lit. a) al prezentului articol, în proces de autoapărare sau de apărare a altor persoane de actele de
violenţă sau alte acte ilegale sau imorale ale victimei.”.
10. Se completează cu un nou articol, 320¹, cu următorul cuprins:
”Articolul 3201. Neîndeplinirea măsurilor din ordonanţa de protecţie a victimei violenţei
în familie
Neîndeplinirea intenţionată sau eschivarea de la îndeplinirea măsurilor stabilite de instanţa de
judecată în ordonanţa de protecţie a victimei violenţei în familie,
se pedepseşte cu munca neremunerată în folosul comunităţii de la 150 la 200 de ore sau cu
închisoare de pînă la 2 ani.”.
Articolul X. - Codul contravenţional al Republicii Moldova nr.218-XVI din 24 octombrie
2008 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2009, nr.3-6, art.15) cu modificările şi
completările ulterioare, se modifică şi se completează, după cum urmează:
1. Articolul 78 se completează cu un nou alineat, (4), cu următorul cuprins:
”(4) Dispoziţiile alineatelor (1), (2), (3) nu se aplică în cazul actelor de violență în
familie.”.
2. Se completează cu un nou articol, 3181, cu următorul cuprins:
” Articolul 3181. Neexecutarea ordinului de restricţie de urgenţă
Neexecutarea intenţionată sau eschivarea de la executarea cerinţelor ordinului de restricție de
urgenţă
se sancţionează cu arest contravențional de la 5 la 10 zile.”.
3. Articolul 400:
alineatul (4) după cifra “277” se completează cu cifra “ 3181, ”;
alineatul (5) textul “ la art.322 ” se substituie prin textul “ la art.3181, art.322 ”.
Articolul X. – Codul de procedură penală al Republicii Moldova nr.122-XV din 14
martie 2003 (Republicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.248-251 din 2013), cu
modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează, după cum urmează:
1. Articolul 69:
alineatul (1) se completează cu punctele 13) şi 14) cu următorul cuprins:
„13) partea vătămată este minoră;
14) este recunoscută parte vătămată în cauza de violenţă în familie.”.
alineatul (2) se completează cu punctul 4) cu următorul cuprins:
„4) a fost recunoscută parte vătămată – în cazul prevăzut la alin.(1) pct.13)-14).”.
13
2. Articolul 70 alineatul (3) punctul 2) după cuvintele „ iar bănuitul, învinuitul, inculpatul”
se completează cu cuvintele „ , partea vătămată”.
3. Articolul 215
1:
alineatul (1) şi (2) vor avea următorul cuprins:
„(1) Dacă în cadrul procesului penal se constată că victima violenţei în familie se află în
pericol de a fi supusă violenţei sau altor acţiuni ilegale, inclusiv de distrugere a bunurilor sale,
organul de urmărire penală sau procurorul sunt obligaţi să solicite neîntîrziat aplicarea măsurilor
de protecţie.
(2) Demersul de obţinere a măsurilor de protecţie poate fi înaintat de către organul de
urmărire penală sau procuror şi în baza cererii părţii vătămate.”;
alineatul (3):
litera b) se completează în final cu cuvintele ”, excluzînd şi orice contact vizual cu ea;”;
litera c) va avea următorul cuprins:
”c) interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt
mod cu victima, copiii acesteia, alte persoane dependente de ea;”;
litera d) va avea următorul cuprins:
”d) interzicerea să se apropie de anumite locuri: locul de muncă al victimei, şcoala
copiilor, alte locuri determinate pe care persoana protejată le frecventează ori le vizitează
periodic;”;
litera h) va avea următorul cuprins:
”h) obligarea de a preda poliţiei armele deţinute.”;
alineatul (5) cuvintele „şi organului de asistenţă socială” se exclud.
4. Articolul 276 alineatul (5) de exclus textul „În cazurile de violenţă în familie,
procurorul sau instanţa de judecată va examina dacă voinţa de împăcare a victimei este liber
exprimată, asigurîndu-se că victima a avut acces real la asistenţă şi protecţie.”.
Articolul XI. - Codul de procedură civilă al Republicii Moldova nr.225-XV din 30 mai
2003 (Republicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.130-134 din 2013), cu
modificările şi completările ulterioare, se completează după cum urmează:
1. Articolul 77 alineatul (1) litera c) sintagma „art.304 şi 316” se substituie cu sintagma
„art.304, 316 şi 3183”;
2. Articolul 92 se completează cu un alineat nou, (3), cu următorul cuprins:
„(3) Victima violenţei în familie este scutită de cheltuielile aferente examinării cererii
privind aplicarea măsurilor de protecţie. Toate plăţile în aceste cazuri se efectuează de la buget.”;
3. Articolul 256 alineatul(1) se completează cu litera e), cu următorul cuprins:
„ e) măsurile de protecţie prevăzute în art.3184
alin.(2) lit. e), f) şi f1) din prezentul
Cod.”;
4. Articolul 318¹ alineatul (1) va avea următorul cuprins:
“(1) Cererea pentru eliberarea ordonanţei de protecţie se depune de către victimă personal
sau prin reprezentant legal. În cazul imposibilităţii depunerii cererii de către victimă, la
14
solicitarea ei, cererea pentru eliberarea ordonanţei de protecţie poate fi depusă în interesele
victimei, de către organul de poliţie, organul de asistenţă socială sau procuror. Cererea pentru
eliberarea ordonanţei de protecţie în interesele copilului sau altei persoane incapabile poate fi
înaintată de autoritatea tutelară sau procuror indiferent de existenţa cererii victimei sau a
reprezentantului ei legal.”;
5. Articolul 3183
se completează cu alineatele (1
1) și (4), cu următorul cuprins:
„(11) La examinarea cererii victimei violenţei în familie privind aplicarea măsurilor de
protecţie, instanţa de judecată solicită coordonatorului oficiului teritorial al Consiliului Naţional
pentru Asistenţă Juridică Garantată de Stat desemnarea unui avocat, pentru apărarea intereselor
victimei. Asistenţa juridică se acordă victimei gratuit.”;
(4) Plîngerea victimei este suficientă pentru emiterea ordonanței de protecție în cazul în
care există un risc real de producere a violenței fizice.”.
6. Articolul 3184:
alineatul (2):
litera b) se completează cu cuvintele ”, excluzînd şi orice contact vizual cu ea;”;
litera c) va avea următorul cuprins:
”c) interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt
mod cu victima, copiii acesteia, alte persoane dependente de ea;”;
litera d) va avea următorul cuprins:
”d) interzicerea să se apropie de anumite locuri: locul de muncă al victimei, şcolile
copiilor, alte locuri determinate pe care persoana protejată le frecventează ori le vizitează
periodic; ”;
se completează cu litera f1), cu următorul cuprins:
”f1) obligarea de a suporta cheltuielile de chirie si/sau de întreținere pentru locuința
temporară unde victima, copiii minori sau alți membri de familie locuiesc, ori urmează să
locuiască din cauza imposibilității de a rămîne în locuința familială;”;
litera i) va avea următorul cuprins:
”i) obligarea de a preda poliţiei armele deţinute.”;
alineatul (4) cuvintele „şi organului de asistenţă socială” se exclud;
alineatul (5):
sintagma „alin.(2) lit. e) şi f)” se substituie cu sintagma „alin.(2) lit. e), f) şi f1)”;
se completează în final cu o propoziţie cu următorul cuprins:
„Cheltuielile de executare se pun pe seama agresorului, el fiind debitorul procedurii de
executare.”.
7. Articolul 3185 alineatul (2) după cuvintele „asigurîndu-se că” se completează cu cuvintele
„agresorul a îndeplinit toate prescripţiile stabilite, iar”.
Articolul XII. – La articolul 11 din Codul de executare al Republicii Moldova nr.443-XV
din 24 decembrie 2004 (Republicat în Monitorul Oficial, nr.214-220 din 2010) cu modificările
şi completările ulterioare, litera b) se completează cu cuvintele “, ordonanţele de aplicare a
măsurilor de protecţie, prevăzute la art.3184
alin.(2) lit. e), f) şi f1) Codul de procedură civilă;”.
15
Preşedintele Parlamentului