Upload
delialina
View
343
Download
1
Embed Size (px)
DESCRIPTION
Transilvania Saseasca - cuprinzand istoria, asezarea, arhitectura, mestesugurile, traditiile si obiceiurile, portul popular
Citation preview
UNIVERSITATEA BABEŞ-BOLYAI, CLUJ-NAPOCA
F A C U L T A T E A D E G E O G R A F I E
V A L O R I F I C A R E A T U R I S T I C Ă A P A T R I M O N I U L U I E T N O F O L C L O R I C
TRANSILVANIA SĂSEASCĂ
Cluj-Napoca, 2013
CUPRINS
CUPRINS.......................................................................................................................................................1
1. AŞEZARE ŞI POPULAŢIE......................................................................................................................2
2. PRIVILEGIILE SAŞILOR........................................................................................................................4
3. ARHITECTURA POPULARĂ SĂSEASCĂ............................................................................................5
4. MESTEŞUGURI TRADIŢIONALE SĂSEŞTI........................................................................................7
5. TRADIŢII ŞI OBICEIURI SĂSEŞTI......................................................................................................10
6. PORTUL POPULAR SĂSESC...............................................................................................................12
BIBLIOGRAFIE..........................................................................................................................................14
1
1. AŞEZARE ŞI POPULAŢIE
Saşii sunt o populaţie de origine germanica compusa dintr-un amalgam de
populatii saxone, valone şi teutonice care a emigrat in Transilvania intre mijlocul secolului al
XII-lea si pana la inceputul secolului al XIII,
asezandu-se pe “domeniile crăiesti” (Fundus
Regius sau in germana Königsboden).
“Domeniile crăiesti” (Fundus Regius) este
demunirea dată unui teritoriu transilvan,
delimitat la nord de râul Mureş, la sud de râul
Olt, la est de localitatea Drăuşeni şi la vest de
Orăştie. Prima menţiune documentară depre
aceste domenii si asezare sasilor a fost
Diploma Andreană (Diploma Andreanum) din
1224, numită de istoriografia săsească şi
„hrisovul de aur” (în germană, Goldener
Freibrief der Siebenbürger Sachsen), în
care regele Andrei al II-lea al Ungariei
stabileşte o formă de autonomie pentru
scaunele săseşti (Scaunul Sibiului, Scaunul
Sighişoarei, Scaunul Sebeşului, Scaunul Cincului, Scaunul Miercurea, Scaunul Rupea, Scaunul
Nocrich, Scaunul Orăştiei, Scaunul Mediaşului, Scaunul Şeica).
Diploma Andreană (în latină Andreanum,
germană Goldener Freibrief) sau Goldener
Freibrief der Siebenbürger Sachsen (Hrisovul de
aur al saşilor transilvăneni) a fost un document,
emis în anul 1224 de regele Andrei al II-lea al
Ungariei, prin care reconfirma coloniştilor
germani o serie de privilegii, care au fost
menţinute pe tot parcursul evului mediu, unele
chiar pâna în anul 1876. În 1486 diploma a fost
2
Fig. 1. Aşezarea saşilor in TransilvaniaSursa: http://www.google.ro/search?
hl=ro&q=seasca&bav=on.2
Fig. 2. Migrarea saşilorSursa: http://www.google.ro/search?hlq=transilvania+seasca&bav=on.2
confirmată de regele Ungariei Matia Corvin pentru toată Universitatea Săsească. Documentul nu
s-a păstrat în original, ci numai ca o parte a reconfirmării din 1317 a Diplomei andreiene de către
regele Carol Robert de Anjou. Actul în limba latină, pe pergament cu pecete atârnată (unul din
cele mai vechi documente istorice din Transilvania), este păstrat la Arhivele Naţionale ale
judeţului Sibiu.
Populatia care s-a asezat in Transilvania era compusa din germani (saxoni şi franci),
valoni şi flamanzi. Un rol important în procesul colonizării germane în sudul Transilvaniei l-au
jucat “Ordinul cavalerilor teutoni”, Mănăstirea Cisterciană Igriş, din Banat precum şi abaţia
cisterciană Cârţa din Ţara Făgăraşului. Teritoriul din sudul Transilvaniei colonizat cu germani
are o suprafaţă de aproximativ 30.000 km². Teritoriile locuite de saşi au fost organizate în
Comitatul Sibiului (Comitatus Cibinensis) sau Provincia Sibiului. Ulterior, în prima jumătate a
veacului al XIV-lea, în perioada guvernării regelui angevin Carol Robert de Anjou, probabil între
anii 1325 - 1329, saşii se vor organiza in cadrul unor scaune săseşti. Saşii s-au organizat conform
cutumelor originale, într-o unitate administrativă mare numită Königsboden. Existau însă şi
numeroase aşezări săseşti situate în afara acestui teritoriu.
3Fig. 3. Aşezarea saşilor
Sursa: http://www.google.ro/search?hl=ro&q=transilvania%&seasca&bav=on.2
2. PRIVILEGIILE SAŞILOR
Pentru a fi stimulaţi să rămână pe loc şi să dezvolte economic sudul Transilvaniei, saşii
au primit privilegul de a stăpâni fundus regius (pământul regal), întărit prin „bula de aur a
saşilor” din 1224. În baza acestor privilegii, coloniştii saşi puteau folosi pământul fără restricţii,
fiind vorba atât de bogăţiile solului cât şi ale subsolului. De asemenea, erau scutiţi de taxe
vamale pe întreg teritoriul regatului, puteau ţine târguri fără să plătească vamă, aveau acces la
exploatările de sare. Mai târziu, vor beneficia şi de dreptul de bate monedă proprie, drept de
depozit pentru comerţul cu Ţara Românească, iar de la 1376 au primit dreptul de a organiza
meşteşugurile în bresle. Comunităţile săseşti beneficiau şi de privilegii administrative,
judecătoreşti şi religioase, în schimbul obligaţiilor militare şi fiscale faţă de coroana maghiară.
Un eveniment decisiv a fost innoirea bisericeasca luterana, prin separarea de Biserica
catolica, sasii au dobindit si o viata proprie religioasa, complementara celei politice si, prin
aceasta, o autonomie inca si mai mare.
Reforma si umanismul precum si dezvoltarea oraselor sasesti, care au devenit importante
centre mestesugaresti si comerciale, au reprezentat cele mai importante caracteristici ale istoriei
sasesti din secolele XVI si XVII. In 1688-89 Transilvania a fost cucerita de Austria. Desi
Transilvania, acum numita mare principat, putea sa duca in continuare o anumita viata proprie,
importanta ei in spatiul est-european a scazut constant. Concurenta industriala a tinuturilor
ereditare austriece si faptul ca, plasata la periferia monarhiei, Transilvania a fost silita sa-si
asume rolul de furnizor de materii prime au dus la stagnarea mestesugurilor si comertului sasesti,
altadata infloritoare. Instaurarea dualismului austro-ungar in 1867 a avut efecte devastatoare
asupra sasilor. Subordonarea fata de puterea exclusiva a ungurilor i-a obligat pe sasi sa adopte o
pozitie defensiva. In jumatatea estica (ungureasca) a monarhiei chezaro-craiesti au fost date
multe legi indreptate glob al impotriva tuturor ne-maghiarilor. Ce-i drept, sasii au inregistrat un
nou avint economic, dar au trebuit sa consume multa energie in lupta impotriva eforturilor de
maghiarizare. Curind dupa unirea Transilvaniei cu Romania, la 8 ianuarie 1919, in baza unei
rezolutii majoritare a reprezentantilor lor, sasii si-au declarat aderarea la noul stat roman. Insa in
scurt timp, increderea lor in rezolutia Adunarii nationale romanesti de la Alba Iulia s-a dovedit a
fi o iluzie politica. Partidele si personalitatile romanesti conducatoare nu au tinut seama de
drepturile de grup acordate sasilor si secuilor, pe care Romania le asumase prin tratatul de la
4
Versailles. Sasii au putut totusi sa-si pastreze o relativa autonomie in domeniile economiei, vietii
asociative, scolii si culturii. Astfel, in 1939, existau circa 750 de mii de cetateni romani de etnie
germana, cu scoli in limba proprie, banci si organizatii comunitare proprii, cu numeroase
asociatii si o cultura infloritoare. Dupa al doilea razboi mondial, urmare a deportarilor la munca
silnica in Uniunea Sovietica, a exproprierilor ca si nivelarii oricarui specific national pe care au
incercat sa o faca comunistii, sasii din Romania au inceput sa puna sub semnul intrebarii, dupa
opt sute de ani, vointa lor de a-si continua existenta in Transilvania.
3. ARHITECTURA POPULARĂ SĂSEASCĂ
Reprezintă în contextul european, rezultatul convergenţei mai multor factori: străvechea
tradiţie de construcţie autohtonă reprezentată
de arhitectura românească pe care saşii au
găsit-o la venirea lor aici, tradiţia central-
europeană ce poartă amprenta unor măsuri de
ordin administrativ, aportul arhitecturii
occidentale aduse de pe Rin şi Mosela pe care
au menţinut-o şi poate chiar au îmbogăţit-o cu
prilejul unor contacte mai târzii. Trecerea
masivă de la arhitectura din lemn la arhitectura
din piatră care se oferă ochiului trecătorului de
astăzi a avut loc pe la jumătatea secolului al
XVIII-lea, când din cauza incendiilor prea
dese au fost edictate legi administrative privind
interdicţia de a se mai construi case din lemn.
În ceea ce priveşte decorul caselor locuite
de saşi, acesta este sărac, „aproape inexistent”,
după unii autori. Casele săseşti deşi bogate, sunt
reduse la util. Ceea ce se numeşte astăzi „tipic
săsesc”, referindu-se la acea apărare arhitectonică
5
Fig. 4. Case tipice săseştiSursa: http://www.google.ro/search?hl=ro&q=transilvania+seasca&bav=o
Fig. 5. Interior al unei case săseştiSursa: http://www.google.ro/search?hl=ro&q
a intrării, la porţile înalte şi contopite cu casa, dincolo de care privirea nu mai poate pătrunde,
pare numai la jumătatea secolului al XVIII-lea. Aspectul vechilor gospodării ca şi al vechilor
case săseşti se apropie, cu cât ne retragem spre trecut, de cel al gospodăriilor şi caselor
româneşti.
Satul este sistematizat după o linie
geometrică fermă, cu străzile paralele şi
perpendiculare. În mijlocul străzii principale,
este un dreptunghi format din spaţiu verde pe
care se află şcoala, primăria şi, la o oarecare
distanţă, biserica – instituţii ce dominau viaţa
satului, semnificând şi puterea lui, fapt pentru
care ocupau şi un loc privilegiat.
În stilul de case, modernul se
împleteşte astăzi cu tradiţionalul, în sensul că
noua arhitectură impusă de necesitatea
sistematizării şi modernizării satelor schimbă complet înfăţişarea . Apare casa tip, cu grădiniţă şi
flori, cu deschidere spre stradă, cu porţi de fier forjat sau de lemn, în locul caselor de piatră ce
flancau strada. Studiul fenomenelor de contact prezente în situaţiile concrete de viaţă ale
indivizilor aparţinând celor două culturi evidenţiază că grupurile şi-au păstrat în esenţă propria
lor cultură, obiceiurile, tradiţiile, că fiecare a adoptat un set propriu de rânduieli pentru
rezolvarea problemelor sale, rânduieli care au devenit tradiţionale, transmise din generaţie în
generaţie.
Cu toate că germanii au demonstrat capacitatea etnică de a-şi păstra identitatea culturală,
lingvistică şi religioasă, reducerea crescândă a numărului lor prin emigrare, pune sub semnul
îndoielii posibilitatea conservării ei.
6
Fig. 6. Satul săsescSursa: http://www.google.ro/search
&q=trans+seasca&bav=o
4. MESTEŞUGURI TRADIŢIONALE SĂSEŞTI
Unul din mestesugurile traditionale ale sasilor este cel al lemnului, atestat fiind in Sibiu in
1376, breasla meşteşugarilor care prelucrau lemnul. În ceea ce priveşte mobilierul pictat, trebuie
spus că acesta „s-a lucrat mai ales de către meşterii centrelor urbane transilvănene. Organizaţi în
bresle, meşterii saşi din Sighişoara, Braşov, Hendorf au lucrat un mare număr de piese de
mobilier precum: lăzi, dulapuri, paturi, scaune, pe care le-au pictat într-o varietate de culori
folosind mai ales motive vegetale” şi astăzi, în judeţul Sibiu, acest meşteşug este dezvoltat în
mediul urban, în cadrul unor societăţi comerciale.
Mestesugul olaritului avea in primul rand un rol practic, dar ceramica este folosita si in
scop decorativ, in constructii sau pentru anumite ritualuri. Locuinta saseasca cuprinde o varietate
de vase de lut - oale, ulcioare, cani, strachini, chiupuri,
blide, oale pentru tinut laptele, oale enorme in care se
pregatea mancarea pentru sarbatorile religioase, vase
pentru flori, statuete, etc. Încadrarea etnică presupune o
investigaţie profundă socio-culturală a unui grup de
populaţie, studiind tehnica, formele şi stilul de
ornamentare, precum şi importanţa funcţională a
ceramicii în cauză. În Transilvania, în anumite subzone
etnografice, s-a constatat existenţa unor centre
ceramice care au fost numite ţinându-se cont de
caracterul etnic al olarilor, ceramica săsească fiind in Rupea şi împrejurimile acesteia, ce
reprezenta un „centru compact”, indentificandu-se însă, „centre intermediare” care prezintă
influenţe, identificabile în spaţiile de origine.
Convieţuirea românilor cu saşii în secolele XVII-XIX a avut urmări pozitive, deoarece
olarii români au preluat, în special din centrele săseşti, nu doar tehnica producerii smalţului, ci şi
forme şi motive decorative fitomorfe, florale, avimorfe, antropomorfe cu conţinut mitico-
simbolic.
Cu toate că secolul al XVIII-lea a reprezentat perioada de înflorire a ceramicii, olarii din
Transilvania, au avut multe greutăţi în plan economic. Dacă în alte ţări se dezvolta industria, în
Transilvania se resimţea o stagnare sau chiar un regres, în special în desfacerea pe piaţă a
7
Fig. 7. Ceramica săseascăSursa: http://www.google.ro/search?
hl=olarit$%vase&q
mărfurilor, fapt ce a influenţat olăritul şi sărăcirea meşteşugarilor. Au existat mai multe cauze
care au determinat această instabilitate: interzicerea exportului în străinătate, concurenţa internă,
războiul dintre Austria şi Turcia, ciuma din anii 738-755. Toate au frânat perfecţionarea
meşteşugului, au contribuit la indisciplină în interiorul breslelor şi au dus la imposibilitatea
breslelor săseşti de a face concurenţă altor bresle.
Tehnica și arta confecționării
țesăturilor este un alt mestesug al sasilor,
care dispun de o tehnică a brodatului aparte,
monocromă, în nuanțele roșu, vânăt sau
negru pe alb. Diversitatea țesăturilor e mare:
fețe de masă, perne, prosoape, draperii, fețe
de plapumă, perdele etc., multe decorate cu
motive zoomorfe și florale. De asemenea,
caracteristic sașilor sunt perdelele poroase
din
Ghimbav și săculețele de pânză, puse pe perete,
din Vulcan.
Breslele, asociaţii de meşteşugari, au jucat un rol important în societatea săsească urbană
din secolul XVII-XIX. Breslele erau corporaţii de tip medieval care cuprindeau meşterii calificaţi
din acelaşi domeniu sau din domenii diferite. Acestea erau asociaţii profesionale, care se
conduceau după statute proprii şi erau administrate de un consiliu de meşteri. Scopul breslelor
era acela de a asigura producţia şi desfacerea produselor, de a apăra interesele producătorilor şi
de a elimina concurenţa. Pînă a ajunge meşteri cu drepturi depline, meseriaşii trebuiau să treacă,
obligatoriu, prin stadiile de ucenici şi calfe. Statutele reglementau funcţionarea breslelor fiind
8
Fig. 8. Ustensile pentru țesutSursa
http://www.cipriancaraba.ro/wp-content/uploads/2012/11/Prejmer-mestesuguri-2.jpg
Fig. 9. Tesături săseștiSursa http://www.cipriancaraba.ro/wp-
content/uploads/2012/11/Prejmer-mestesuguri-2.jpg
alcătuite de către breslaşi cuprinzînd o serie de norme etico-morale în vederea respectării
drepturilor tuturor reprezentanţilor şi apărarea interesului comun. Acordarea privilegiului unei
bresle se realiza de către conducătorii ţării-principi pînă la 1700 apoi împăraţii austrieci. Din
momentul recunoaşterii lor legale, breslele privilegiate se considerau entităţi de drept public
capabile de drepturi şi datorii exteriorizate prin simboluri, avînd un patrimoniu al lor propriu,
independent de acela al membrilor. Aceste simboluri se ţineau întotdeauna la sediul breslei şi
erau constituite din următoarele piese: lada în care se păstrau privilegiul, diverse documente şi
banii breslei; sigiliul sau pecetea pentru oficializarea actelor iar după jumătatea secolului al XIX-
lea au apărut şi steagurile. În ceea ce priveşte statutele acestea conţineau norme foarte riguroase:
Statutele conţineau o serie de norme practice, economice, morale şi religioase precum obligaţia
de a merge în fiecare Duminică la Biserică precum şi pedepse împotriva beţiei şi furtului.
Pedepsele constau în biciuire în faza incipientă dar odată cu evoluţia socială acestea au fost
înlocuite cu amenzi. Fiind o civilizaţie avansată cu spirit pragmatic, rigurozitatea şi seriozitatea
lor şi-a pus amprenta asupra civilizaţiei româneşti care avea un statut inferior. Această amprentă
s-a văzut mai ales în satele în care saşii convieţuiau cu românii. La muzeul ,,Valeriu Literat“ al
Ţării Făgăraşului se păstrează sigilii de breaslă din secolul XVII pînă în anul 1850; lada breslei
rotarilor, fierarilor şi tapiţerilor din 1850; table de convocare: a plugarilor din anul 1850;
căciularilor de la 1700 precum şi statutul breslei frînghierilor din anul 1839. De menţionat este
un eveniment care s-a petrecut în anii '30 ai perioadei interbelice cînd Lada cea veche a Breslei
tăbăcarilor i-a fost donată de către Societatea Tăbăcarilor lui Nicolae Iorga.
9
5. TRADIŢII ŞI OBICEIURI SĂSEŞTI
O bună parte din datinile şi obiceiurile se mai păstrează şi astăzi în localităşţi din judeţul
Sibiu. Strâns legate de anumite sărbători religoase şi ritualuri ancestrale, aceste obiceiuri se
transformă în adevărate spectacole de muzică, dans, port tradiţional, bucătărie locală, îndemânare
artistică, creativitate şi joc.
Carnavalul ( Fasching)
Cu toate ca cea mai mare parte a comunitătii săsesti a părăsit rand pe rand tara, plecand in
Germania la rudele lor, traditiile si obiceiurile acestora s-au mentinut si datorită celor rămasi incă
aici.
Printre aceste traditii, un loc de frunte il ocupă “fasching-ul” – marele carnaval ce
simbolizează sfarsitul iernii si are loc in luna februarie a fiecărui an. La acest eveniment participă
cetăteni din comună indiferent de etnie, alături de oficialitătile comunei si invitati de onoare din
tară si străinătate. Carnavalul incepe cu o mica paradă a maăstilor, timp in care inimioarele
cumpărate de invitati sunt prinse pe costumele lor.
Premierea măştilor se face in functie de cate inimioare a primit fiecare mască. Masca cu
numărul cel mai mare de inimioare, primeşte premiul cel mare, respectiv tortul pregătit in acest
scop. Dupa premiere, incepe petrecerea cu dans si cantece in compania fanfarei comunale.
Ziua mamei ( Muttertag)
In prima duminică a lunii mai se sărbatoreste “Ziua
mamei”. Femeile din comunitate impodobesc cu o zi inainte
biserica, pregătesc cadourile pentru mame şi fac buchetele de
flori pentru cele ce si-au botezat copilul in anul respectiv.
La slujba de duminică, doua fete imbrăcate in portul
săsesc, merg cu cate un buchet de flori in mana spre altar,
pentru a le depune in memoria mamelor care s-au stins din
viata. In acest timp se canta cantecul : “ Und wenn du noch
eine Mutter hast “( Si daca mai ai o mama).
“Wenn du noch eine Mutter hast, so danke Gott zufrieden!
Nicht allen auf dem Erdengrund ist diese hohe Gluck beschieden.
10
Fig. 10. Obicei săsescSursa:
http://www.sanpetru.ro/traditii-si-obiceiuri-sasesti/
Wenn du noch eine Mutter hast so sollst du sie mit Liebe pflegen,
Dass sie dereinst ihr mudes Haupt in Frieden kann zur Ruhe legen. …”
“Cand mai ai o mamă, multumeste-i lui Dumnezeu!
Nu toti de pe pamant au parte de asa noroc.
Cand mai ai o mamă ingrijesti-o cu multă dragoste,
Pentru a pleca din lumea aceasta, c- un suflet impăcat….”
Intrunirea corurilor ( Chortreffen)
In fiecare an, intr-o localitate din tară se organizează prin
rotatie, o intalnire festiva a corurilor Bisericii Evanghelice. Anul
trecut la sfarsitul lunii mai, Biserica Evanghelica Sanpetru, a fost
gazda tuturor corurilor din tară. Aici fiecare cor işi prezintă
programul sau, iar la terminare sunt invitati sa ia parte la o masă
bogată tipic săsească.
Ziua cetatii (Burgfest)
“Ziua cetătii”- este pentru prima data infiintată in anul 1990, in scopul de a sărbători
hramul bisericii”Sf. Petru”. Pană in anul 1999, sărbătoarea se desfăsura in curtea cetătii, iar
incepand cu anul 2000 in sala festivă a comunitătii săseşti.
Festivitatea incepe cu un program de fanfară sustinut in turnul cetătii, după care toti
invitatii din tară şi străinătate, se strang in sala festivă, unde sărbătoresc evenimentul prin
cantece, dansuri si voia bună, intretinand astfel spiritul de unitate al acestei etni.
Ziua recoltei (Erntedankfest)
Fie ca este vorba de culegerea roadelor, fie de sosirea unui nou anotimp, ca şi la romani
“ziua recoltei” este un prilej de bucurie transformat in cantece, dansuri şi multă veselie.
In această zi biserica evanghelica din cetate este impodobita cu diferite recolte aduse de
enoriaşi. Dupa slujba religioasă, sărbătoarea continua in sala festivă a comunitătii săsesti. Aici se
găsesc expuse cele mai frumoase produse agricole, fiind numerotate in vederea organizarii unei
tombole, cu toti cei prezenti la aceasta sărbătoare. In ritmul muzicii de fanfară, cantecele şi
dansul, fac atmosera din sală să fie una din cele mai plăcute.
11
Fig. 11. Obicei săsescSursa:
http://www.sanpetru.ro/traditii-si-obiceiuri-sasesti/
"Kronenfest" (sărbătoarea cununii)
Aceasta este o ceremonie de vară, specifică comunitătilor săseşti din zona etnografică
Rupea - Viscri, Bunesti, Fiser, Dacia care constă in impletirea mai multor cununi din flori viu
colorate, ornarea ei cu panglici si amplasarea in gradina casei parohiale. In dimineata zilei in care
are aloc ceremonia, sătenii se imbracă in costume populare si merg la slujbă, după care se adună
in jurul cununii, cantă si dansează. Ea marchează schimbarea anotimpurilor, de la primavară la
vară, devenind o sărbătoare a florilor şi a vegetatiei abundente.
6. PORTUL POPULAR SĂSESC
Portul popular săsesc a fost realizat din necesitatea valorificării patrimonului cultural
local si din dorinta de a face cunoscut tinerei generatii frumusetea acestuia. O tară cu traditii
inseamnă o tară cu trecut şi istorie. Costumul popular este o
combinatie a traditiilor locale, a asezării geografice precum si a
posibilitatilor economice. El reprezintă o emblema de
recunoaştere, o marcă a identitătii etnice, un document cu certa
valoare istorica si artistica.Păstrarea unor elemente traditionale
pana in zilele noastre, intr-unele zone folclorice, este rezultatul
fortei creatoare a genaratiilor de mesteri populari. De la naştere si
pană la moarte, costumul popular a insotit omul in toate
evenimentele vietii sale, fiind un purtător de simboluri.
Ca toate fenomenele de cultura materiala, costumul
popular săsesc este supus unei continue evolutii. Legătura sa
stransă cu viata socială il face sa apară ca un fenomen in continua
transformare, adaptandu-se conditiilor mereu schimbate de viată.
In general costumul, pornit initial de la cele mai simple forme, s-a
perfectionat si complicat in atribute estetice.Din generatie in generatie, hainele de sărbatoare s-au
dorit tot mai frumoase, cele batraneşti fiind considerate invechite. In evolutia portului popular s-
au inregistrat numeroase progrese, atat in ce priveşte ornamentatia, cat sşi in linia croielii.
12
Fig. 12. Costume populare săseşti Sursa: http://www.divers.ro&si
Pentru complexul vestimentar săsesc din Tara Barsei sunt caracteristice piesele: cilindrul
(Borten) din catifea neagra, purtat pe cap de fete, scos in evidenta de panglicile rosii ce atarna pe
spate pana la tivul rochiei; scufita neagră din catifea cu dantele ce impodobeste capul femeii
maritate, dandu-i o nota de distinctie, completată de panglicile din spate şi de cele de sub
bărbie. Peste fustele largi din stofe de diferite culori se poartă sortul cu valoroase ornamente
realizate in tehnica brodatului. Atat fetele, cat si femeile poartă vara o manta neagra, creată, din
postav (Kroner Mantel), variantă a piesei traditionale in forma de pelerina. In Prejmer si Halchiu
bărbatii poartă mantaua albastră (Rok) din postav, iar in Ghimbav, Rasnov şi Sampetru pieptare
din blană de miel (Pelzwesta), cu deschidere laterală, brodat cu motive florale stilizate.
BIBLIOGRAFIE
13
Fig. 13. Costume populare săseştiSursa: http://www.google.ro/search=ro&si transilvania+saseasca&oq=
BIBLIOGRAFIE
Puşcaş, Angelica; (2009), Ascultări din lumea satului. Introducere in etnografie, Ed. Presa
Universitară Clujeană, Cluj-Napoca;
Wagner, E., (2000), Istoria sașilor ardeleni, Ed. Meronia, București;
http://www.divers.ro/sasii_transilvaneni_ro
http://www.evz.ro/detalii/stiri/lumea-uitata-a-sasilor-transilvaneni-870129.html
http://branciulescu.ro/transilvania-saseasca/
http://www.istoriatransilvaniei.ro/vol1/v1c4.pdf
http://www.ro-tours.com/istorie.html
http://forumgeografic.ro/wp-content/uploads/2009/8/Marculet.pdf
14