Proiectul cultural “Luminile Codrului”, �nanțat de Administrația Fondului Cultural Național și implementat de Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj, în parteneriat cu Centrul pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Maramureș și Asociația de Dezvoltare „Pro Maja” din Bogdand, județul Satu Mare a urmărit cercetarea și punerea în valoare a unui areal etno-folcloric puțin abordat ca întreg.

Implementarea proiectului s-a făcut prin eforturilor unor specialiști din diferite domenii, propuși de �ecare dintre organizațiile implicate: Dr. Camelia Burghele, Dr. Marin Pop, Maria-Mirela Poduț, Pop Corina-Rodica, Szoke Ana, Dr. Narcisa Știucă (și studenții Universității București conduși de domnia sa), Cristi Moldovan, Marcela Domuță, Camelia Popescu și Dr. Pîrvu Ionică, un rol deosebit de impor-tant având domnul Daniel Săuca, managerul Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj.

Harta etnogra�că a Tării Codrului

1

Țara Codrului este o zonă etnogra�că întinsă pe teritoriul a trei județe (conform actualei organizări administrative a României): Sălaj, Satu-Mare și Maramureș.

Privit „de sus”, ţinutul Codrului se închide într-un patrulater alcătuit de trei ape curgătoare: Someşul la nord, Sălajul la est, Crasna în vest, adevărate „frontiere” naturale. O înşiruire de sate cu populaţie maghiară (Lelei, Hodod, Nadişu Hodod-ului, Ser, Bogdand) închid patrulaterul pe marginea sudică. Locuitorii acestui ţinut s-au considerat întotdeauna „codreni” din „codru”, făurind de-a lungul veacurilor o civilizaţie proprie, cu puternice trăsături particulare, care o de�nesc şi astăzi în raport cu celelalte ţinuturi transilvănene. Sunt considerate ca aparţinând Zonei Codrului următoarele localităţi: Ariniş, Ardusad, Asuajul de Sus, Asuajul de jos, Babţa, Băiţa de sub Codru, Băseşti, Beltiug, Bicaz, Bârsăul de Jos, Bârsăul de Sus, Bolda, Borleşti, Buzeşti, Corni, Corund, Chilia, Ciuta, Crucişori, Cuţa, Fărcaşa, Gârdani, Giorocuta, Gerăuşa, Giurtelec, Hodişa, Homorodu de Jos, Homorodu de Mijloc, Homorodu de Sus, Hurezu Mare, Iegherişte, Lipău,Măriuş, Medişa, Motiş, Necopoi, Oarţa de Jos, Oarţa de Sus, Odeşti, Orţâţa, Poiana Codrului, Pomi, Racova, Rodina, Roşiori, Sălişte, Sălsig, Sârbi, Soconzel, Solduba, Stâna, Strenţ, Supuru de Jos, Şandra,Tămaia, Tămăşeşti, Urmeniş. Speci�cul etnogra�c codre-nesc caracterizează însă şi sate precum: Tohat, Ulmeni, Ţicău, Benesat, Chelinţa, Sălăţig, Nadişu-Român, Tătărăşti, Tireac, Viile Satu Mare.

Microregiunea Tövishát cuprinde localităţi ce includ comunităţi maghiare din trei judeţe – Sălaj : Cehu Silvaniei, Deja, Mineu, Sălăţig, Sâncrai, Doba Mică, Doba Mare, Verveghi, Naimon, Cristur, Gârcei, Hereclean, Guruslău, Borla, Bocşa, Sărmăşag, Şamşud, Valea Pomilor, Archid, Coşeiu, Dioşod, Chieşd, Benesat, Biuşa; Satu Mare : Bogdand, Ser, Nadişu Hododului, Hodod, Lelei ; Maramureş: Monău, Ţicău, Ulmeni, Arduzel, Ariniş.

Deși în ultimele secole au fost numeroase încercări ale diferitelor administrații de a realiza modi�cări ale structurii etnice, întregul areal poate � caracterizat ca un areal majoritar românesc, dar cu puternice trăsături cosmopolite, în care au și-au găsit locul și rostul români, maghiari, romi. Din păcate, ultimele decenii demon-strează că valorile patrimoniului cultural imaterial al zonei sunt supuse unor puternice agresiuni, atât din partea mediilor de comunicare, cât și prin efectul unor diverși factori sociali, economici și politici: urbanizare, modi�carea structurii confesionale, capacitatea economică a autorităților administrative locale și interacțiunile dintre acestea.

2

XXX

La nivel local, cercetările de teren realizate de către partenerii proiectului au evidențiat o accelerare a proceselor de „deculturalizare” și de pierdere a valorilor de patrimoniu imaterial.

Unul dintre fenomenele sociale cu cel mai agresiv efect asupra tradițiilor și memoriei colective este schimbarea confesiunii locuitorilor din arealul vizat. Pierderile sunt resimțite chiar la nivelul indivizilor, inclusiv al purtătorilor de valori culturale, dar posibilitățile reale de intervenție ale acestora sau ale autorităților locale sunt foarte reduse.

Pe de altă parte, o altă consecință a fenomenelor sociale descrise este un import cultural redus al unor valori culturale caricaturizate sau de redusă semni�cație culturală și estetică, respectiv o „manelizare” mai redusă a eposului local.

În general, membrii comunităților locale, majoritar rurale, au acces la o ofertă culturală redusă, iar oferta locală tinde să devină mai degrabă nesatisfăcătoare, mai ales în condițiile în care interpreții locali reputați se confruntă cu diferite constrângeri, chiar interdicții de natură confesională.

Model popular codrenesc

3

XXX

Proiectul “Luminile Codrului” a fost fundamentat pe două concepte principale. Primul a avut în vedere patrimoniul imaterial ca ansamblu de manifestări și practici, urmărindu-se de�nițiile din Legea nr. 26/2008 privind protejarea patrimoniului cultural imaterial. Astfel, așa cum se precizează în articolul 2 al legii, prin patrimoniu cultural imaterial se înțelege totalitatea practicilor, reprez-entărilor, expresiilor, cunoștințelor, abilităților - împreună cu instrumentele, obiectele, artefactele și spatiile culturale asociate acestora - pe care comunitățile, grupurile sau, după caz, indivizii le recunosc ca parte integrantă a patrimoniului lor cultural; în timp ce prin expresii culturale tradiționale se înțeleg forme de manifestare ale creativității umane cu exprimare materială, orală - forme de artă a cuvântului și expresii verbale tradiționale - forme de exprimare muzicală - cântece, dansuri, jocuri populare - forme de expresie sincretică - obiceiuri, ritualuri, sărbători, etnoiatrie, jocuri de copii și jocuri sportive tradiționale - forme ale creației populare în domeniul tehnic, precum și meșteșuguri ori tehnologii tradiționale.

Al doilea s-a axat pe combinarea unui discurs de tip muzeal cu o abordare de promovare turistică. Pentru ca principalii câștigători ai proiectului să �e chiar comunitățile în care patrimoniul a fost creat și păstrat, au fost selectate trei spații a�ate în trei localități diferite, spații care să funcționeze atât ca puncte de informare culturală despre Țara Codrului, cât și ca mici muzee locale.

Foale vechi

4

XXX

Realitatea descoperită în teren a relevat o civilizație tradițională a�ată în pericol de dispariție, cercetătorii �ind puși în fața unei investigații cu caracter de urgență, care a generat o anumită febrilitate a acțiunii și dorința de a interacționa cu cât mai mulți oameni.

Ca prim demers de cercetare integrată a unui teritoriu etno-folcloric cu caracter-istici unitare, proiectul a încercat să surprindă, �e și numai fragmentar, întreaga complexitate a culturii și spiritualității locale. Prin urmare, subiectele abordate în relația cu informatorii au cuprins atât elemente de natură strict folclorică sau etnogra�că, cât și aspecte istorice sau antropologice. Astfel, au fost a�ate informații despre obiceiuri și practici, despre expresii artistice, istorie locală, despre meșteșuguri sau mutațiile socio-economice ale ultimilor circa 70 de ani.

Valorile de patrimoniu imaterial identi�cate în teren sunt, fără putință de îndoială, în pericol. Obiceiurile de trecere din viața omului (naștere, căsătorie, moarte) sau cele legate de momentele semni�cative din viața comunității (semănat, recoltat, Paște, Crăciun etc.) sunt �e dispărute din practica obișnuită, �e modi�cate semni�cativ sub asaltul modernității. Meșteșugurile, utilitare, casnice sau artistice, sunt, în mare parte, ieșite din practică. Prelucrarea lemnului pare a � limitată la mici reparații sau la o prelucrare primară, folosind unelte electrice. În arealul vizat nu mai sunt olari activi, țesutul este ieșit din practica femeilor. Singurii meșteșugari activi sunt �erarii, dar și aceștia reduși la un statut de potcovari.

5

Pante - potcoave pentru vaci și boi

XXX

Muzeul distribuit păstrează bunurile în localitățile de proveniență sau într-o localitate învecinată, aparținând aceluiași teritoriu etnogra�c.

Dintr-o altă perspectivă, proiectul a intenționat punerea în practică a unui concept atipic și anume cel de muzeu distribuit. Acesta presupune existența unor spații care să găzduiască bunuri cu semni�cație culturală, istorică sau documen-tară, distribuite în teritoriu, administrate independent, de una sau mai multe entități, dar în cadrul unui concept unitar. În cazul valorilor culturale etnogra�ce, un astfel de muzeu permite păstrarea mărturiilor în chiar zonele de proveniență și poate genera creșterea atractivității turistice a acestora. Spre deosebire de abordarea „clasică” în etnogra�e, în care bunurile sunt colectate și depuse într-un muzeu oarecare, foarte frecvent la mare distanță de arealul de proveniență al bunurilor, muzeul distribuit păstrează bunurile în localitățile de proveniență sau într-o localitate învecinată, aparținând aceluiași teritoriu etnogra�c. În cazul proiectului „Luminile Codrului”, care vizează un areal etnogra�c compact, „Țara Codrului”, au fost organizate trei puncte de informare culturală, cu caracter muzeal, în localitățile Cehu Silvaniei, Băsești și Corund, astfel încât să �e respec-tată și actuala organizare administrativ-teritorială a țării.

Componentele unui muzeu distribuit contribuie direct la creșterea vizibilității și atractivității unei întregii zone și pot reprezenta factorii de coagulare pentru un turism cultural interesant atât turiștilor de tranzit, cât și celor care doresc să petreacă mai mult timp într-o zonă. Spre deosebire de punctele de informare turistică, al căror număr a crescut în ultimii ani, un muzeu distribuit oferă un contact mult mai direct între vizitator și patrimoniul local.

Război de țesut

6

De asemenea, elementele muzeului distribuit se constituie, prin informațiile actuale pe care le oferă într-un punct de legătură dintre vizitator și meșteșugari sau informatori locali. Un alt avantaj al muzeului distribuit este de natură �nan-ciară, costurile de totale de întreținere și administrare �ind distribuite către comunitățile locale, acestea având în grijă un patrimoniu dimensionat și dimen-sionabil în funcțiile de capacitățile reale de susținere.Pe de altă parte, trebuie subliniat că în cadrul acestui proiect termenul „muzeu” este utilizat într-un sens mai larg și nu în accepțiunea restrânsă de entitate autorizată sau acreditată în conformitate cu prevederile Legii muzeelor.

XXX

S-a realizat o operațiune de salvare culturală și de testare a interesului real al comunităților locale de a se implica în salvarea și valori�carea propriului tezaur cultural.

În această fază s-a considerat că este mult mai important să se realizeze o operațiune de salvare culturală și de testare a interesului real al comunităților locale de a se implica în salvarea și valori�carea propriului tezaur cultural. Desigur, constrângerile �nanciare și de timp speci�ce �nanțărilor Administrației Fondului Cultural Național și-au pus amprenta și asupra acestei componente a proiectului. Aceasta înseamnă că, așa cum cercetarea de teren a fost limitată ca întindere și amplitudine, și punerea în valoarea a patrimoniului cultural identi�-cat are un caracter limitat. Finalmente, acest proiect se dorește a � doar începutul unui demers mai larg, care să demonstreze comunităților locale că au puterea de a se pune în valoare singure, folosind resursele proprii.

Obiecte uitate

7

XXX

Proiectul a fost abordat, din punct de vedere operațional, prin “decuparea” a patru mari componente: cercetare de teren realizată în toate cele trei județe care să acopere cât mai mult posibil din teritoriul etnogra�c cunoscut ca Țara Codru-lui, achiziția unor bunuri culturale cu o vechime mai mare de 50-80 de ani, care să re�ecte cultura tradițională a zonei, organizarea a trei puncte de informare culturală cu caracter muzeal în cele trei județe și instruirea unui număr de cel puțin 30 persoane în domenii cum sunt educația muzeală, activități muzeale, marketing, legislație sau comunicare.

S-a intrat în contact cu peste treizeci de informatori din Biușa, Băsești, Ulmeni, Oarța de Sus, Oarța de Jos, Nadiș, Motiș și Corund.

O primă provocare căreia a trebuit să îi răspundem a fost delimitarea Țării Codrului, având în vedere că informațiile existente nu sunt concordante. Prin urmare, s-a decis ca cercetarea să se efectueze în special în localitățile “de graniță”, astfel încât ipoteza inițială să poată � validată prin intermediul informațiilor obținute din teren. La �nalul proiectului se poate spune că a�area întinderii acestui teritoriu rămâne o sarcină pentru viitor, care să se realizeze cu alocarea unor resurse mai bogate decât cele disponibile. Din punct de vedere al obiectului cercetării, s-a încercat o abordare de tip monogra�c, care să surprindă toate aspectele caracteristice zonei vizate. Prin urmare, cercetarea de teren nu s-a concentrat asupra unui singur subiect de interes etno-folcloric, ci s-a încercat și obținerea unor informații de natură istorică. S-a intrat în contact cu peste treizeci de informatori din Biușa, Băsești, Ulmeni, Oarța de Sus, Oarța de Jos, Nadiș, Motiș și Corund.

Ca impresie generală, s-a observat că foarte multe dintre elementele de patrimo-niu imaterial speci�ce zonei se a�ă în risc de a trece în fondul pasiv sau de a � uitate datorită lipsei practicii. A putut � constată și o anumită formă de „falsi�-care” a trecutului etnogra�c, prin efectul contaminărilor culte sau mediatice. În unele cazuri, informațiile primite s-au dovedit a � colportaje, preluări de la radio și televiziune sau importuri culturale din alte zone ori chiar pure născociri. Informațiile primite trebuie analizate critic, cu prudență, prin cercetare încru-cișată a mai multor surse. Cercetarea a fost realizată atât de către specialiştii contractați de către solicitant, cât și de către cei ai partenerilor, dar și de un număr de 5 studenți și masteranzi ai Facultății de Litere din Universitatea București, sub coordonarea dr. Narcisa Știucă. Materialul documentar strâns în cele trei secvențe ale cercetării va permite cercetătorilor implicați dezvoltarea unor studii și analize complexe, proiectul �ind doar un început în cercetarea coerentă a arealului.

8

XXX

În timpul achiziției de bunuri cu semni�cație istorică sau de cultură tradițională, s-a observat că zona este “sărăcită”, foarte multe obiecte care formau inventarul gospodăresc, decorau locuințele sau reprezentau elemente de port �ind, deja, colectate de către muzee sau colecționari privați, vândute în străinătate sau, pur și simplu, distruse.

Dacă informațiile existente în anii 60-70 ai secolului trecut con�rmau existența unor meșteșuguri casnice active și diverse, în prezent, singurii meșteșugari cât de cât activi sunt tîmplarii și �erarii/potcovarii din Băsești, Oarța de Sus și Nadiș. De asemenea, a fost identi�cată o împletitoare de nuiele în Motiș.

În schimb, prelucrarea �brelor animale și vegetale (lână, cânepă, in) a ieșit din practica oamenilor, constatându-se atât lipsa materiei prime (in și cânepă), cât și a uneltelor (războaie de țesut). Singura practică activă, comună în areal, este producerea pălincii, realizată atât în pălincii comunitare (cum este în Motiș), cât și în unități de producție individuale sau utilizate de doar câteva gospodării (cum s-a observat în Corund sau Băsești). O astfel de situație de fapt a impus reconsid-erarea ideilor inițiale și o modi�care “din mers” a abordării. Dacă la începutul proiectului am apreciat că există posibilitatea reconstituirii unor interioare tradiționale și achiziția de piese de vestimentație, în timpul implementării proiectului am ajuns la concluzia că cele mai multe șanse sunt de achiziționare a uneltelor meșteșugărești și, eventual, reconstituirea cel puțin a unui atelier.

Transportul obiectelor achizitionate

9

XXX

Foarte multe case au fost distruse și înlocuite cu construcții noi în a doua jumătate a secolului trecut. Dintre cele păstrate, un număr ridicat sunt într-o avansată stare de degradare, proprietarii �ind plecați în străinătate.

Organizarea punctelor de informare culturală cu caracter muzeal s-a dovedit a � mai di�cilă decât se anticipa. Deși experiența anterioară, a proiectului “Acasă, ca demult”, sugera că pot � găsite imobile cu o vechime mai mare de 80 de ani, care să găzduiască facilitățile dorite, situația din teren, în arealul vizat, este mult diferită de cea găsită în sudul județului Sălaj.

În primul rând, numărul caselor cu o vechime mai mare de 80 de ani este mult mai mic decât se credea. Foarte multe case au fost distruse și înlocuite cu construcții noi în a doua jumătate a secolului trecut. În al doilea rând, un număr ridicat sunt într-o avansată stare de degradare, proprietarii �ind plecați în străinătate. Prin urmare, singura opțiune viabilă a fost identi�carea unor clădiri vechi, a�ate în administrare publică. Astfel, s-a decis organizarea punctelor de informare culturală în clădirea care găzduiește, în prezent, Clubul Copiilor din Cehu Silvaniei, în clădirea școlii vechi din Corund și în Casa Memorială “George Pop de Băsești” din Băsești. Protocoalele încheiate cu deținătorii spațiilor asigură, din punct de vedere formal, funcționarea punctelor de informare culturală în locațiile alese.

Rămâne de văzut dacă aceste autorități vor valori�ca rezultatele proiectului în interesul comunităților locale și prin implicarea acestor comunități.

Punct de informare culturală Băsești - interior de casă din Țara Codrului

10

XXX

S-a constatat existența unui anumit grad de neîncredere în realismul unor demersuri de punere în valoare a patrimoniului cultural local.

În ceea ce privește instruirea, s-a urmărit furnizarea unor informații de bază din comunicare, marketing cultural, organizarea de expoziții, management de proiect.

Instruirea s-a realizat în trei serii, cu un total de 35 participanți din comunitățile vizate de proiect. O surpriză plăcută a fost participarea unor elevi de clasa a XII-a din Cehu Silvaniei.

Interacțiunea cu participanții la sesiunile de instruire a evidenţiat nevoia reală a unor forme de instruire avansată. De asemenea, s-a constatat existența unui anumit grad de neîncredere în realismul unor demersuri de punere în valoare a patrimoniului cultural local.

Cooperarea cu autoritățile publice locale și-a dovedit fragilitatea în faza de derulare a cursurilor, asigurarea prezenței participanților �ind una dintre di�cultățile principale ale sesiunilor de instruire.

11

Discuție cu o codreancă

Anexa 1Lista informatorilor contactați în timpul proiectului

Obținerea de informații cât mai veridice a impus identi�carea unor informatori care să �e recunoscuți în comunitățile lor pentru talentul de povestitori, ca și pentru informațiile pe care le dețin. Timpul scurt avut la dispoziție, precum și teritoriul destul de vast au permis puține întâlniri. Totuși, față de un număr anticipat de 15 informatori, s-a reușit intrarea în legătură cu peste 30 de informa-tori, dintre aceștia 27 �ind de acord să permită utilizarea informațiilor furnizate. Media de vârstă a informatorilor cu care s-a discutat este în jurul vârstei de 60 de ani, cu extreme de 93 de ani și 48 de ani.

Buzgău Floare, n. 1933, Motiș, Cehu Silvaniei, jud. SălajCâmpan Teodor, n. 1938, Corund, comuna Bogdand, jud. Satu MareCostinaș Vasile, n. 1943, Oarța de Sus, comuna Oarța de Jos, jud. MaramureșCovaci Vasile, n. 1967, Oarța de Sus, comuna Oarța de Jos, jud. MaramureșCozma Alverica, n. 1932, Biușa, comuna Benesat, jud. SălajCozma Vasile, n. 1930, Biușa, comuna Benesat, jud. SălajDragoș Ioan, n. 1944, Băsești, comuna Băsești, jud. MaramureșDumuță Alexandru, n. 1939, Corund, comuna Bogdand, jud. Satu MareDumuță Florica, n. 1943, Corund, comuna Bogdand, jud. Satu MareFărcaș Livia Violeta, n. 1949, Biușa, comuna Benesat, jud. SălajFărcaș Vasile, n. 1946, Biușa, comuna Benesat, jud. SălajMarchiș Traian, n. 1927, Băsești, comuna Băsești, jud. MaramureșMarian Marioara, n. 1966, Oarța de Sus, comuna Oarța de Jos, jud. MaramureșMarinca Cristinel, n. 1968, Băsești, comuna Băsești, jud. MaramureșMureșan Cornel, n. 1934, Oarța de Jos, comuna Oarța de Jos, jud. MaramureșMureșan Lucica Rodica, n. 1954, Băsești, comuna Băsești, jud. MaramureșOpriș Valeria, n. 1932, Biușa, comuna Benesat, jud. SălajOros Ioan, n. 1958, Nadiș, Cehu Silvaniei, jud. SălajPerșe Lucia, n. 1956, Motiș, Cehu Silvaniei, jud. SălajPop Marioara, n. 1956, Băsești, comuna Băsești, jud. MaramureșPop Marioara, n. 1930, Băsești, comuna Băsești, jud. MaramureșPop Traian, n. 1923, Băsești, comuna Băsești, jud. MaramureșPorumb Gheorghe, n. 1922, Biușa, comuna Benesat, jud. SălajTemian Todor, n. 1933, Corund, comuna Bogdand, jud. Satu MareVele Floare, n. 1932, Biușa, comuna Benesat, jud. SălajZaharie Cornel, n. 1957, Oarța de Sus, comuna Oarța de Jos, jud. MaramureșZoicaș Ildiko, n. 1966, Motiș, Cehu Silvaniei, jud. Sălaj

12

Anexa 2Mărturii ale informatorilor

Redăm, în continuare, câteva fragmente din înregistrările de teren realizate în perioada mai - septembrie 2014 în satele din zonă, gândite ca un preambul pentru o viitoare monogra�e a zonei Codru, la care, desigur, vor � necesare contribuțiile științi�ce ale tuturor cercetătorilor de specialitate din zonă. Fragmentele au fost selectate astfel încât să vorbească, pe de o parte despre identitatea culturală a zonei așa cum o percep locuitorii de aici și așa cum simplii țărani din satele codrenești și-o asumă, pe de altă parte, au fost selectate fragmente care să ateste obiceiurile și tradițiile locale sau scurte povestiri de viață ale celor chestionați:

Toți îs mândri de originea lor. Toată lumea acceptă că e o zonă mai săracă decât zonele de câmpie, dar toți sînt mândri că sunt codreni. Mândria stă în faptul că este și deal și vale, în zona Codru, poți sămăna orice, noi avem și lemne, și vin, putem cultiva nu la cote maxime dar bune, putem sămăna și cereale, aici orice poți găsi, plus că e o zonă și protejată. Văile îs frumoase, copiii mei când vin acasă, când venim dinspre Bobota, zâc că aici îi Valea Frumoasă...

În conștiința lor, oamenii se înțeleg foarte bine între ei, românii cu maghiarii, corundanii și bogdăndanii, am avut nunți în Corund unde o fost mai mulți oamini din Bogdand. Se cântă la nunți și muzică românească, codrenii știu foarte bine dansa ceardaș și ungurii știu joca și codrenești. Și țâganii la nuntă știu cânta și ceardaș, și codrenește, la fel de bine. Da nu sînt căsătorii mixte. Între Bogdand și Corund, �ecare s-o conservat foarte bine și este o singură căsătorie între cele două sate, dar femeia nici amu nu o fost bine acceptată de socri. Corundu îi românesc și nu să amestecă cu nime. Și îs foarte mândri și de biserica de lemn din sat, de la 1723. Se respectă, da se conservă, �ecare cu satu lui. Și Chiejdu aparține de Codru, și Ciuta. Ei țin de Codru și știu că îi vine numele de la Culmea Codrului și mai știu că asta este o culme către Maramureș. Și știu că numele vine de la Codru și de la pădure. Și corundanii zic că îs mai mult cam De Sub Codru... Chiejd, Babța, astea îs cam De Sub Codru. Dar toți știu că îs din Țara Codrului și la dansurile lor le zic codrenești. Și costumul popular e costum popular codrenesc. Tăți mărg la târg la Hodod, acolo să întâlneau, în prima zi de luni din lună. Vindeau cozi de sepe ori de coasă și fuse. Îs foarte nealcoși că îs codreni. Dansează de când îs mici, știu dansa foarte bine dansuri codrenești. Îs nealcoși cu zadiile, cu dansurile; bătaia asta, cel puțin la Corund, îi mare motiv de mândrie. Bărbații din Corund dansează un dans foarte greu, să întorc și păstă cap... dansul din Corund îi foarte spectaculos pentru bărbați 1.

1 Aurel Bojan, primarul comunei Bogdand, Corund, n. 1960

13

XXX De aici începe Codru, de la Babța încolo, până la Valea Vinului, și către Sălaj, da numa on pic. De la Babța către Satu Mare și până la Valea Vinului. Să numește așe pântru că îi multă pădure p-aici.

Înainte tăte cășile o fost învălite cu paie. Cu paie de secară, că erau mai lungi. Nu trăbuia să �e băgate în batoză, ci îmblătite cu îmblăcei. Io am văzut la Mihaiu Văsălichii cum le-o îmblătit, cu îmblăcei: niște bote prinse la capăt cu niște curele de piele. Le bătea și le scuturau până când nu mai erau spice și rămâneau paiele lungi, întregi. Și așe le punea pă casă lunji, da să aibă așe, o grosime, păstă tătă casa. Să legau între ele, se lețuiau și pă deasupra erau niște rude mai sâbțâri și le lega cu sârmă crestul. Pă deasupra punea pintenu ala și le lega pă dinlontru cu sârmă, erau legate și așe erau �xate. După ace punea altu rând și iară le lega. Fiecare rând îl lega și stăteau așe, bine legate. Care să pricepea, aveau scule bune și știau. Arătau frumos. Erau meșteri și aici, de făcut căsi. O fost din lemn, din goron ori din cer, din stejar. Erau pă tălpi. Cu fundație de piatră.

Tălpile erau puse așe, crestul și apoi să puneau șoși pă capete și deasupra punea cusulău. Și grinzi, și după aceie cornii, și să puneau păreții. Și deasupra să podea cu scânduri de brad., cu grinzele. Avea două camere, casă și tindă. Cuptorul era mai mult în tindă. Șî făcea clacă cu neamurile și vecinii, mai ales când purtam piatră, de la Dealu Clapii. Era piatră bună tare, acolo. Și io u-am scos cu tata și u-am purtat cu caru cu boi. Care s-o însurat, îi făcea loc. Mai durmeau și în poiată. Și io am dormit în poiată multă vrene. Iară vara mai durmeam în șură 2.

2 Temian Teodor, Corund, n 1960

Șură din Țara Codrului

14

3 Câmpan Valeria, Corund, n. 1943

15

XXX

Erau poale din pânză și tărcate. Erau cu frunze, cu �ori, era cipcă și două dejete în sus era lăsat și trăjea cu mașina de cusut două șire și-apui pântre ele era tărcat. Kimeșa era cu fodră și cu pumnișori, tărcate și pă kept. În poale am umblat mult și io. Păstă poale aveam zadie. La fetele tinere erau bordou, nu țăsută, ce era cumpărată și îi puneam cipcă și să vadă mai fain. Iarna aveam pindileu și sfetere de lână ne făceam. Aveam cojoace. Tata o avut gaci, bătrânii mai avea gaci larji, că așe s-o făcut, dar feciorii nu mai purtau Și aveau cămeși de pânză cu bumbi pă kept și avea on pic de guler, nu-l îndoia, numa așe stătea, drept, nu îndoiet. Așe o fost portu. Bărbații aveau pălărie neagră.

Să joca rumânește, ungurește și ceardaș. Era și on danț des. Să juca și ceardaș, chiar dacă noi am fost rumâni. Da jocam on danț după Codru. Așe le zâcea la jocuri, codrenești: rumânești, ungurești, și des. Așe le-o zâs și părinții mei. Aici îi Țara Codrului, că sîntem aproape de Codru. Da aici nu-i chiar Codru, că Codru îi mai cătă Satu Mare, de la Beltiug încolo, către Stâna, Bicaz, alea îs Codru, Noi sintem aici mai Dă Sub Codru. Atunci era ceatără, contră și gordonă, și erau muzicanți țâgani, ori mai vineau din Derșida, ori din Stâna, mai vineau.

Mereau fetele la călcat de fuioare. Atuncinea o fost multă cânepă. Cânepa o topeai, o băgai în vale, o zdrobeai cu zdrobitorul, trăjeai pân grebăn și-apoi până nu era trasă în grebăn meream și o zdrobeam cu picioarele goale, lângă grebăn. Și mai vineau feciorii... acuma nu să mai duce nime la călcat de fuioare, că nu mai are nimeni cânepă. Tătă lumea avea cânepă. Țăseau femeile mult în război. Torceam până ne usturau jejetele.

O culejam cu mâna și să făcea mănunki. O legam și o duceam la vale; era locuri unde era mai multă apă și acolo să punea în apă și luam cu sapa pământ și puneam păstă iea așe, cu pari: doi pari la capăt și la mijloc, și nu o ducă apa. Stătea acolo și o cotam, și la câteva zile când vedeam că să rumpe pozderia meream și o scoteam și o băteam în apă până să limpezea, pă dunga văii, aduceam acasă și o puneam pă lângă garduri și să uște și o zdrobeam cu zdrobitoru și o trăjam pân grebăn. Ieșea câlți, urzala și ala mai lung era fuioru. Ala îl torceam mai bine și urzala nu chiar așe de subțâre și câlții îi torceam mai gros. Și-apui după aceie o ieșit bumbacu și nu o mai pus lumea chiar așe cânepă. Da să țesea tare mult atuncinea 3.

XXX

Noi sântem Du Pă Sub Codru. Codru începe de la Bicaz în sus și noi aici sîntem Pă Sub Codru. Așe era și o strâgătură: Amu zî-ne mai la modru,Că sîntem Du Pă Su Codru!

De-aci de la noi dinsus îi numa pădure. Babța, Horezu, astea îs Sub Codru și de la Babța și de la Socond și Soconzel încoace îi Codru, pă la Odești și Corund și Bârsauăle amândouă îi tăt Dă Sub Codru. Mai încolo îi Chioar. Supuru și Bobota nu îi în Codru. Și Bogdandu să țâne, până pă la Cehu, Benesat, tăte îs Sub Codru. Alea, Noțig și alea, îs Sub Codru. Și obiceiurile de dansuri nu să potrivesc cu alea din Sălaj. De la vale încolo îi Sălaj ori Someș și mai încolo Barcău, da aciie să trag cătră Bihor. La noi îs alte danțuri, codrenești 4.

XXX

Să făcea danț la șură și când să făcea câte o casă nouă, ca și bătucească pământu, să făcea acolo. Și io am fost tizeș, nu știu câți ani. Erau câte doi tizeși; să alejeau dintre feciori, care o fost on pic mai răsărit. Și io am fost tizeș. Ei alcăzau țâganii, pă câte o cofă de bucate, ori pă ceva bani. Țâganii erau din Derșida ori din Giorocuta, da mai mult erau de-aci. Erau trii ceatarâși: primă, contră și gordonă. După aceie s-o adus și dobă. Am fost mulți ani tizeș. Ei strânjau plata și dădea câte o mâncare la țâgani, da asta era cam a fetelor. Tizeșii spuneau care fată a face mâncare. Muzicanții erau băgați de la Paști până în câșleji, da în posturi nu să făcea danț 5.

XXX

Cam de la 14 ani mereau fetele la danț și când merea prima dată o kema careva în danț. Pă mine m-o băgat bărbatu-mneu apui după aceie am mai jocat și cu alții. Mereau și maicile acolo și stăteau și voroveau și comentau. Era o șură și tăt meream acolo și îmi tăt spunea maica și stau acolo, nu și mă duc nu știu unde, mă tăt grijea. Ea ședea pă talpă, să mă vadă. Tăt îmi spunea, zâcea că atunci când vine ciurda, tră și �u acasă. Meream și strânjem pui de mălai, și mai stăm on pic....da mă temeam că m-or sfădi... Altfel o purtat atunci pruncii frică de părinți. În post nu să făcea danț. În rest, să făcea după beserică și țânea până merea ciurda. Poate că feciorii mai rămâneau on pic, da nu mult6 .

16

4 Dumuța Alexandru, Corund, n. 1939

5 Dumuța Alexandru, Corund, n. 1939

6 Dumuța Florica, Corund, n. 1943

XXX

Femeile nășteau acasă, numa acasă, nicări altundeva. Vinea moașa, care vinea, la tăte femeile. O fost o moașe bătrână, vinea până să putea scula femeia. Vinea și spăla pruncu, cam o săptămână, și avea grije și de mamă și de prunc. Să plătea cu ceva, da bani nu prea erau atunci și le dădeam lapte, groștior... Pruncu să boteza iute, că dacă era beteag și nu cumva și moară, poate și la săptămâna. Moașa merea la botez cu pruncu și încoace îl aducea nănașe. Merea acasă la popă, acolo îl boteza. Care o fost pericol și moară înainte de botez, i-o închinat moașa, că mureau mult atunci pruncii. Femeile nu ieșeau după ce nășteau, nu mereau la beserică până făceau molitva, la șasă săptămâni. Popa le făcea molitva afară din beserică și după aceie mereau în beserică. La prunci li se cam dădea numele după s�nți și după părinți. Când să scălda prima dată pruncu să punea �r de busuioc, și �e fumoasă fata și ban de arjint, și punea �ori în ciupă. Și să punea �r roșu la mânuță, și nu să dioată, că să mai diuătea pruncii și să mai spărieau. Aveau tare mulți prunci atunci femeile. Tătă lumea să ducea la beserică, atunci era plină beserica, amu tineretu îi plecat. Merea și pruncii, și fetele, amu nu mai mărg nici fetele. O, Doamne, atunci, tătă lumea merea la beserică. Bărbații stăteau înainte și dă la jumătate încoace îs femeile. Pruncii aveau băncile lor. În strană ședea preuteasa și în pod ședeau tinerii și deacu.

Soarta îi așe cum o rândulește Dumnezo. Ala de sus ne dă nouă soarta. O fost la vrăjitoare câte una, da nu o ajuns nimica ace. Cum o dă Dumnezău, coată și �i cu ea că așe îi soarta rândulită de Dumnezo. La colindă mereau numa feciorii, mereau la tăte fetele și căpătau pălincă și vin și pancove. Pruncii umblau pă la vecini și le dădeam colaci și mere și nuci. Fetele nu mereau la colindă, îi așteptau pă feciori. La Paști meream la Înviere. Vopseam ouă roșii mai multe, cu coji de ceapă le vopseam, și cu coji de nucă și cumpăram feșteală. Sâmbăta să vopseau, și nu să strâce, că nu era atunci frijider. Să merea cu coșarca la beserică. Să făcea colac în cuptor și să punea carne de porc ori de miel și o litără de vin. Și să punea o ștergură frumoasă cu pene și să punea în coșară și să ducea la beserică și să punea afară, la intrarea în beserică. În fața bisericii să puneau coșerile pă două rânduri și le s�nțea popa și dimineața să aduceau acasă și mâncai din coșară ce ai pus. Merea tătă lumea cu coșarcă, cu mâncăruri de tăte ce era 7.

7 Pop Mărioara, Băsești, n. 193017

XXX Să s�nțeau holdele la Rusalii, cu preot, cu preapori, la cel mai apropiat lan de grâu, unde era grâul mai aproape. Se făcea slujbă. Meream toți care eram în biserică la cea mai apropiată holdă de grâu și se făcea slujbă în hotar. Se împleteau cununi din grâu și să puneau în preapori. Se țineau acolo până anul următor. Ne spunea bunica că nu e voie să arunci pâinea pentru că pe �ecare bob de grâu este chipul lui Isus și nu e voie să aruncăm pâinea. E mare păcat să calci pâinea. Nici cununile de grâu nu să aruncau niciodată. Când eram copil se mergea la seceriș și când terminau de seceriș făceau o cunună care era adusă de două fete și o aduceau în sat cu tot alaiul, la casa omului la care s-au dus la secerat. Și cântau niște cântece de seceriș și trebuia udat grâul și feciorii udau fetele care duceau cununa și cununa. Se făcea totdeauna cunună la seceriș, împetită, mare și fetele și tot alaiul erau udați cu găleți cu apă. Mai târziu se ducea cununa asta la sediul CAP-ului 8.

XXX

- Când v-a luat bărbatu’, nu…ați făcut după obiceiul vechi sau cum, cum se făcea?- Atuncea se făcea nunta ziua...am mers la Biușa am stat la masă, apoi am venit jos aci și s-a făcut și-aci nunta unde era șura asta mare, că nu era ca și-acum când mere la restaurant ...în Cehu, în Zalău....- Da’ v-a cerut de soție? V-a pețit sau cum a fost?- Da, da, a venit și m-o cerut de la părinți, ne-am târguit și apoi am facut nuntă- Cum, cum s-a târguit? Cum a fost?- A venit și m-o cerut...Noi de ce-am venit..părinții bărbatului..fata asta a dumitale ar trebui să ne vină de noră, dacă ni-ți da ...să se-nțeleagă tinerii..numa așa poate hi..și așa o fost..ne-am înțeles ...- Chiar așa ați făcut?- Da, s-a stabilit nunta și gata- Și oamenii la nuntă ... cine veneau? Rudele sau cum erau invitați oamenii?- Veneau și d-aici din sat și străini care veneau, vecini..- Și se faceau invitații în vreun fel anume?- P-atuncea nu se făceau invitații, atuncea miereau părinții miei, părinții lu bărbate-mi-o și chema la nuntă, atuncea nu era invitații ca și-acuma..și pe sară mierea și chema d-acasă...- Și tot părinții mergeau să cheme la nuntă...-Părinții, tot părinții, c-atuncea așa iera, miereau părinții mirelui, la mireasă și chema și-apoi venea lumea de prin sate, rudile..așa iera atuncea, nu ca și-acum...-Și câți oameni ați avut la nuntă?- ....în șura asta, vorba ceia...nu ca și-acum de 4-500 de oameni

8 Mureșan Lucia, Băsești, n. 19

18

9 Cozma Alverica, Biușa, n. 1932

19

-Când se gătea pentru nuntă mâncarea, cine-o făcea?- Femeile din sat, ne-o adus vecinii, ne-o adus neamurile și stăinii cu care n-am înțeles bine...din găină, făină, ouă, tăte laolaltă și-atuncea s-o pregătit...- Cei apropiați aduceau și ei?- Fiecare câte-o găină, ouă, făină, ce-o trebuit la nuntă. Și-apăi s-o pregătit, s-o chemat bucătărese, mai multe și vecinii..-Păi nu găteau femeile din casă, mama dvs, dvs?-Nu, nu găteau, că trebuia mai multe, vreo 5-6 femei, să ... �e, să se poată servi-Și erau anume femei care făceau mâncarea pentru nuntă?-Era câte una mai deosebită care știa mai bine, da’ veneau toate laolaltă-Și blide de unde aveați să mănânce toată lumea? Aveați atâtea în casă?-Aduceam și de prin vecini, știți cum e, ne-mprumuta și-apăi le-am dus înapoi când s-a terminat nunta..nu ca și-acum că sunt văsălii.., atuncea cereai de la văcini, și care o avut atâtea vase ne-o dat și când o făcut vecina i-am dat noi, și când om făcut noi iară ne-a dat vecina..se-mprumutau unii de la alții..și oale și di tăte-Și oaspeții, nuntașii care veneau, veneau cu un dar ceva sau numai ce dădeau atunci, găina cu care veneau, să se facă mâncare, și ce mai ajutau?- veneau la nuntă și-apăi veneau și dau bani, atunci așa se zicea că dau bani la mireasă, �ecare cât o putut..atuncea nu se făcea să pui banii in plic, s-a pus pe masă acolo, când o fost nunta la masă -Și cine incepea să dea, nașu?-Da, nașu și iera staroste, starostele iel începe-Și starostele cine era, era o rudă?-Era rudă de familie sau cine o știu să spună...-Se spunea ceva anume?-Se spune bancuri de mireasă, de mire ..nu mai știu nică, bărbate-miu poate c-ar ști, că el o fost și el staroste aicea la o nunta și o fost bine și o mai ști câte un banc din asta, dar eu nu știu să spui.-Și muzica de unde o aduceați? Cine cânta?-D-apoi de la țigani, c-atunce nu era ca și-acuma oamenii, ca era țiganii, ei cântau-Și la ce cântau?-D-apoi muzică populară-Și ce foloseau? Vioară? Ce aveau? Tobă?- Aveau vioară, aveau, cum se zicea, gordonă și contră... 9

Anexa 3

Fotogra�i din etapele de desfășurare a proiectului: cercetarea de teren, achiziția de bunuri și organizarea punctelor de informare culturală.

20