Upload
others
View
4
Download
0
Embed Size (px)
Citation preview
RO RO
COMISIA EUROPEANĂ
Bruxelles, 28.11.2017
COM(2017) 686 final
Propunere de
DECIZIE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ŞI A CONSILIULUI
privind mobilizarea Fondului european de ajustare la globalizare în urma unei
cereri din partea Spaniei – EGF/2017/006 ES/Galicia apparel
RO 1 RO
EXPUNERE DE MOTIVE
CONTEXTUL PROPUNERII
1. Normele aplicabile contribuțiilor financiare din Fondul european de ajustare la
globalizare (FEG) sunt prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 1309/2013 al
Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind Fondul
european de ajustare la globalizare (2014-2020) și de abrogare a
Regulamentului (CE) nr. 1927/20061 (denumit în continuare „Regulamentul privind
FEG”).
2. La 19 iulie 2017, Spania a depus cererea EGF/2017/006 ES/Galicia apparel, pentru a
obține o contribuție financiară din partea FEG, ca urmare a concedierilor2 care au
avut loc în sectorul economic încadrat la diviziunea 14 (Fabricarea articolelor de
îmbrăcăminte) a NACE Rev. 2, în regiunea de nivel NUTS 2 Galicia (ES11) din
Spania.
3. După evaluarea acestei cereri, Comisia a concluzionat, în conformitate cu toate
dispozițiile aplicabile ale Regulamentului privind FEG, că sunt îndeplinite condițiile
pentru acordarea unei contribuții financiare din FEG.
REZUMATUL CERERII
Cererea FEG EGF/2017/006 ES/Galicia apparel
Statul membru Spania
Regiunea (regiunile) în cauză (nivel NUTS 23) Galicia (ES11)
Data depunerii cererii 19 iulie 2017
Data confirmării primirii cererii 19 iulie 2017
Data cererii de informații suplimentare 2 august 2017
Termenul pentru furnizarea informațiilor
suplimentare
13 septembrie 2017
Termenul pentru finalizarea evaluării 6 decembrie 2017
Criteriul de intervenție Articolul 4 alineatul (2) din
Regulamentul privind FEG, de
derogare de la criteriile prevăzute la
articolul 4 alineatul (1) litera (b)
Număr de întreprinderi vizate 5
Sectorul (sectoarele) de activitate economică
(Diviziunea NACE Rev. 2)4
Diviziunea 14
(Fabricarea articolelor de
îmbrăcăminte)
1 JO L 347, 20.12.2013, p. 855. 2 În sensul articolului 3 din Regulamentul privind FEG. 3 Regulamentul (UE) nr. 1046/2012 al Comisiei din 8 noiembrie 2012 de punere în aplicare a
Regulamentului (CE) nr. 1059/2003 al Parlamentului European și al Consiliului privind instituirea unui
nomenclator comun al unităților teritoriale de statistică (NUTS) privind transmiterea seriilor temporale
privind noua împărțire regională (JO L 310, 9.11.2012, p. 34). 4 JO L 393, 30.12.2006, p. 1.
RO 2 RO
Perioada de referință (nouă luni): 30 iulie 2016 – 30 aprilie 2017
Numărul total al concedierilor 303
Numărul total al beneficiarilor eligibili 303
Numărul total al beneficiarilor vizați 303
Bugetul pentru servicii personalizate (EUR) 1 140 000
Bugetul pentru punerea în aplicare a FEG5
(EUR) 60 000
Bugetul total (EUR) 1 200 000
Contribuția FEG (60 %) (EUR) 720 000
EVALUAREA CERERII
Procedura
4. Spania a depus cererea EGF/2017/006 ES/Galicia apparel la 19 iulie 2017, în termen
de 12 săptămâni de la data la care au fost îndeplinite criteriile de intervenție stabilite
la articolul 4 din Regulamentul privind FEG. Comisia a confirmat primirea cererii la
aceeași dată și a solicitat informații suplimentare din partea Spaniei la 2 august 2017.
Aceste informații suplimentare au fost furnizate în termen de șase săptămâni de la
data solicitării. Termenul de 12 săptămâni de la data primirii cererii complete, în
cursul căruia Comisia ar trebui să finalizeze evaluarea conformității cererii cu
condițiile de acordare a unei contribuții financiare, expiră la 6 decembrie 2017.
Eligibilitatea cererii
Întreprinderile și beneficiarii în cauză
5. Cererea se referă la 303 lucrători concediați în sectorul economic încadrat la
diviziunea 14 (Fabricarea articolelor de îmbrăcăminte) a NACE Rev. 2. Concedierile
efectuate au loc în regiunea de nivel NUTS 2 Galicia (ES11).
Întreprinderile și numărul concedierilor în perioada de referință
Caramelo S.A. 97 Shivshi S.L. 41
Confecciones Deus S.L. 20 Viriato 106
Deus Creaciones S.L. 39
Numărul total al întreprinderilor:
5
Numărul total al
concedierilor: 303
Numărul total al persoanelor a căror activitate independentă a
încetat: 0
Numărul total al lucrătorilor eligibili și al persoanelor care
desfășoară activități independente: 303
Criteriile de intervenție
6. Spania a depus cererea în temeiul criteriilor de intervenție prevăzute la articolul 4
alineatul (2), de derogare de la criteriile prevăzute la articolul 4 alineatul (1) litera (b)
din Regulamentul privind FEG, care prevede concedierea a cel puțin 500 de lucrători
într-o perioadă de referință de nouă luni, în întreprinderi care își desfășoară
5 În conformitate cu articolul 7 alineatul (4) din Regulamentul (UE) nr. 1309/2013.
RO 3 RO
activitatea în același sector economic definit la nivel de diviziune NACE Rev. 2 și
care sunt situate într-o regiune sau două regiuni învecinate definite la nivelul NUTS
2 dintr-un stat membru. Au existat 303 concedieri în regiunea de nivel NUTS 2
Galicia (ES11).
7. Perioada de referință de nouă luni vizată în cerere este cuprinsă între 30 iulie 2016 și
30 aprilie 2017.
Calcularea concedierilor și a cazurilor de încetare a activității
8. Toate concedierile din cursul perioadei de referință au fost calculate de la data de
încetare de facto a contractului de muncă sau de la data de expirare a acestuia.
Beneficiarii eligibili
9. Numărul total de beneficiari eligibili este de 303.
Legătura dintre concedieri și modificările structurale majore ale tiparelor comerciale
mondiale ca urmare a globalizării.
10. Pentru a stabili legătura dintre concedieri și schimbările structurale majore ale
tiparelor comerciale mondiale ca urmare a globalizării, Spania argumentează că
liberalizarea schimburilor comerciale pe piața articolelor textile și de îmbrăcăminte
— ca urmare a expirării Acordului Multifibre al Organizației Mondiale a Comerțului,
la sfârșitul anului 2004 — a dus la schimbări radicale în structura comerțului
mondial. Conform datelor furnizate de EUROSTAT-Comext, în 2016, importurile de
articole de îmbrăcăminte în UE-28 au crescut cu 37,9 % față de 2008 și cu 83,2 %
față de 2004.
Importuri și exporturi de îmbrăcăminte pentru UE-28 (milioane de euro)
2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010
IMPORTURI 49 674,5 54 379,5 61 409,9 64 479,0 65 990,0 63 735,6 71 169,7
EXPORTURI 14 929,5 15 684,1 17 095,7 18 368,8 19 159,5 16 218,6 17 346,2
2011 2012 2013 2014 2015 2016
IMPORTURI 77 866,3 75 008,4 74 830,4 82 016,8 90 256,8 91 002,5
EXPORTURI 20 555,7 22 857,5 23 888,9 24 990,4 25 944,7 26 149,1
Sursă: Eurostat-Comext
11. Principalul furnizor este China, cu o creștere a importurilor sale în UE-28 de 245 %
în 2016 față de 2004 (de la 13 miliarde EUR la 31,8 miliarde EUR), urmată de
Bangladesh, ale cărei importuri în UE au crescut de patru ori (de la 3,8 miliarde EUR
la 15,3 miliarde EUR).
12. În aceeași perioadă, au crescut, de asemenea, și exporturile UE-28, însă într-o măsură
mai mică. Exporturile de îmbrăcăminte au crescut cu 28,3 % în 2016 comparativ cu
2008 și cu 75,1 % comparativ cu 2004. Rezultatul a fost o creștere a deficitului
balanței comerciale a UE pe piața de îmbrăcăminte.
RO 4 RO
Balanța comercială a UE-28 pe piața de îmbrăcăminte
Sursă: Eurostat-Comext
13. Până în prezent, sectorul „Fabricarea articolelor de îmbrăcăminte” a făcut obiectul a
cinci cereri FEG, trei dintre acestea bazându-se pe globalizarea comerțului și două pe
criza economică și financiară mondială6. Aceasta este cea de a doua cerere care se
referă la lucrători concediați în întreprinderi mici și mijlocii care își desfășoară
activitatea în sectorul de îmbrăcăminte din Galicia.
Evenimentele care au condus la concedieri și la încetarea activității
14. Creșterea importurilor în UE a exercitat o presiune în sensul scăderii prețurilor, ceea
ce a avut un efect negativ asupra poziției financiare a întreprinderilor din sectorul
textilelor din UE și a condus la o tendință generală în industria produselor textile și
de îmbrăcăminte de relocare a activității de producție în țările cu costuri reduse din
afara UE, cum ar fi Maroc, Tunisia, China și diferite țări asiatice7. În Galicia, acest
fapt a condus la scăderea constantă a numărului de întreprinderi în sectorul de
îmbrăcăminte (-26 % în perioada 2010-2016) și implicit la concedieri.
6 Bazate pe globalizarea comerțului: EGF/2017/006 ES/Galicia apparel (care face obiectul prezentei
propuneri de decizie), precum și EGF/2007/008 MT Textiles, COM(2008) 94 și
EGF/2010/003 ES Galicia textile, COM(2010) 437. Bazate pe criza economică și financiară mondială:
EGF/2009/018 LT Fabricarea articolelor de îmbrăcăminte, COM(2010) 56 și EGF/2010/014 SI Mura,
COM(2010) 582. 7 Sursă: Cointega, clusterul sectorului textil și de modă din Galicia (www.cointega.com).
-70000
-60000
-50000
-40000
-30000
-20000
-10000
0
2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016
RO 5 RO
Întreprinderi din sectorul de îmbrăcăminte din Galicia (diviziunea 14 a NACE)
Sursă: Instituto Gallego de Estadística (IGE).
Explicația circumstanțelor excepționale care stau la baza admisibilității cererii și impactul
preconizat al concedierilor asupra economiei și a ocupării forței de muncă la nivel local.
15. Spania susține că, în pofida faptului că au avut loc mai puțin de 500 de concedieri în
cursul perioadei de referință de nouă luni, această cerere ar trebui totuși asimilată
unei cereri în sensul articolului 4 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul privind
FEG, având în vedere circumstanțele excepționale care au avut un impact puternic
asupra ocupării forței de muncă și a economiei locale, regionale sau naționale.
16. Populația din Galicia se concentrează în principal în polii cei mai importanți ai
activității economice din regiune, zonele de coastă dintre Ferrol și A Coruña (nord-
vest) și dintre Villagarcía, Pontevedra și Vigo (sud-vest), în timp ce teritoriile din
interiorul regiunii se confruntă cu probleme legate de depopulare și absența locurilor
de muncă. În 2016, în Galicia locuiau cu 13 375 mai puține persoane față de anul
2000 și, cu toate acestea, existau cu 1 260 mai multe amplasamente goale, adică
abandonate (orașe sau alte localități) decât în 2000, deoarece populația se mută și se
concentrează în apropierea polilor economici. În plus, începând din 2010, Galicia a
înregistrat o evoluție demografică negativă (cu o scădere anuală de aproximativ
2,3 %) ca o consecință a emigrării tinerilor și a creșterii numărului de decese în
raport cu nașterile.
17. Teritoriul afectat de concedieri este Ordes/Órdenes8, un teritoriu din interiorul țării în
care întreprinderile din sectorul de îmbrăcăminte (majoritatea dintre ele întreprinderi
mici și mijlocii și cooperative) reprezintă forța economică.
Localizarea geografică a teritoriului Ordes/Órdenes
8 Numele teritoriului în limba galiciană și în limba spaniolă.
RO 6 RO
18. Depinzând în mare măsură de industria de îmbrăcăminte, Ordes a avut de suferit de
pe urma reducerii numărului de întreprinderi din sectorul de îmbrăcăminte care a
rezultat din încetarea activităților și relocarea producției, ca urmare a creșterii
importurilor de articole de îmbrăcăminte în UE. În perioada 2008-2014, numărul de
întreprinderi cu mai mult de 6 lucrători a scăzut cu 40 %. În paralel cu reducerea
numărului de întreprinderi din sectorul de îmbrăcăminte, PIB-ul pe cap de locuitor
din Ordes a scăzut de la 17 057 EUR, în 2010, la 15 883 EUR, în 2014. Șomajul a
crescut cu 40 % în sectorul de producție din Ordes în perioada decembrie 2016 -
aprilie 2017, atunci când au avut loc majoritatea concedierilor care fac obiectul
prezentei cereri.
19. Se preconizează că aceste concedieri vor pune o presiune foarte mare asupra
teritoriului. Impactul concedierilor este legat de dificultățile reconversiei
profesionale, din cauza numărului mic de locuri de muncă disponibile, având în
vedere că teritoriul este la distanță de marile centre industriale; de nivelul de educație
precar al lucrătorilor concediați; de aptitudinile profesionale ale acestora, dezvoltate
într-un sector care la ora actuală este în declin; și de numărul mare de solicitanți de
locuri de muncă. Procentul șomerilor din sectorul de producție este de 34,6 %
(43,7 % dacă ne referim la șomajul în rândul femeilor) din totalul șomerilor din
Ordes.
Beneficiarii vizați și acțiunile propuse
Beneficiarii vizați
20. Se preconizează că toți cei 303 de lucrători concediați vor beneficia de măsuri.
Defalcarea acestor lucrători în funcție de sex, cetățenie și grupă de vârstă este
următoarea:
Categorie Numărul de
beneficiari vizați
Sexul: Bărbați: 50 (16,50 %)
Femei: 253 (83,50 %)
Cetățenie: Cetățeni ai UE: 298 (98,35 %)
Cetățeni din afara
UE:
5 (1,65 %)
Grupa de
vârstă:
15-24 de ani: 2 (0,66 %)
25-29 de ani: 13 (4,29 %)
RO 7 RO
30-54 de ani: 217 (71,62 %)
55-64 de ani: 71 (23,43 %)
peste 64 de ani: 0 (00,0 %)
Eligibilitatea acțiunilor propuse
21. Serviciile personalizate care vor fi puse la dispoziția lucrătorilor concediați constau
în acțiunile descrise mai jos:
– Sesiuni de primire și ateliere de lucru pregătitoare: Sesiunile de primire sunt
prima măsură care va fi oferită tuturor beneficiarilor vizați și includ informații
generale cu privire la programele disponibile de consiliere și formare, precum
și cu privire la alocații și stimulente. Acestea includ, de asemenea, stabilirea
profilului lucrătorilor participanți. În cadrul atelierelor de lucru pregătitoare,
vor fi oferite informații aprofundate cu privire la reconversie, la sectoarele care
necesită atestate sau certificate de competență profesională, la certificarea
competențelor și a competențelor non-tehnice dobândite la locul de muncă,
precum și la modalități de finalizare a învățământului obligatoriu.
– Se va oferi orientare profesională pentru activitatea dependentă sau
independentă pe tot parcursul perioadei de punere în aplicare a măsurii.
– Formare profesională. Aceasta va include formare pentru dobândirea
competențelor-cheie, a competențelor orizontale, formare profesională cum ar
fi formarea pentru ocupații cu valoare adăugată mai mare în sectorul de
îmbrăcăminte (alte domenii cu excepția celui de producție, cum ar fi design,
distribuție, branding sau logistică, nu au fost relocate), asistență geriatrică și
asistență socială și medicală pentru persoanele aflate în întreținere, servicii de
depozitare, monitorizarea activităților recreative și de agrement, precum și
activități de pregătire pentru testele de recunoaștere a aptitudinilor dobândite la
locul de muncă/recunoașterea educației și a formării anterioare în scopul
antreprenoriatului.
– Asistență în vederea căutării intensive a unui loc de muncă, inclusiv căutarea,
în mod activ, a oportunităților locale și regionale de angajare (și pentru
persoanele care desfășoară activități independente) și plasarea forței de muncă.
– Sprijin după reintegrarea profesională. Lucrătorii reintegrați profesional vor fi
sprijiniți în cursul primelor luni la locul de muncă, pentru a preîntâmpina
posibilele probleme care ar putea apărea.
– Stimulente. Vor fi întreprinse diferite acțiuni de stimulare. (1) Stimulente de
participare. Lucrătorii care vor participa la măsuri și vor urma direcția agreată
pentru reintegrare vor primi până la 400 EUR (plată unică sau eșalonată).
(2) Contribuție la cheltuielile de deplasare. 3 EUR pe zi pentru navetă în
același oraș și 0,19 EUR pe kilometru pentru navetă între orașe.
(3) Contribuție la cheltuielile pentru îngrijitorii de persoane aflate în
întreținere. Lucrătorii cu responsabilități de îngrijire (copii, bătrâni sau
persoane cu handicap) vor primi câte 15 EUR9 pentru fiecare zi de participare
la măsuri. Această sumă are rolul de a acoperi cheltuielile suplimentare ale
participanților cu responsabilități de îngrijire, pentru ca aceștia să poată
beneficia de formare sau de alte măsuri. (4) Compensarea veniturilor.
9 20 EUR pentru fiecare zi, în cazul în care există cel puțin două persoane aflate în întreținere.
RO 8 RO
Persoanele reintegrate în câmpul muncii ca persoane care desfășoară activitate
independentă vor primi o sumă de compensare a veniturilor în valoare de
200 EUR lunar, pentru o perioadă de șase luni.
22. Acțiunile propuse, descrise aici, constituie măsuri active pe piața forței de muncă în
cadrul acțiunilor eligibile definite la articolul 7 din Regulamentul privind FEG.
Aceste acțiuni nu înlocuiesc măsurile pasive de protecție socială.
23. Spania a furnizat informațiile necesare privind acțiunile care sunt obligatorii pentru
întreprinderea vizată în temeiul legislației naționale sau în temeiul contractelor
colective de muncă. Autoritățile spaniole au confirmat că aceste acțiuni nu vor fi
înlocuite de o contribuție financiară din partea FEG.
Bugetul estimat
24. Costurile totale estimate sunt de 1 200 000 EUR, incluzând cheltuieli pentru servicii
personalizate de 1 140 000 EUR și cheltuieli pentru activitățile de pregătire,
gestionare, informare și publicitate, control și raportare de 60 000 EUR.
25. Contribuția financiară totală solicitată din FEG este de 720 000 EUR (60 % din
costurile totale).
RO 9 RO
Acțiuni
Numărul
estimat de
participanți
Costul
estimat per
participant
(în EUR)10
Costuri totale
estimate
(în EUR)11
Servicii personalizate [Acțiuni în temeiul articolului 7 alineatul (1) literele (a) și (c) din
Regulamentul privind FEG]
Sesiuni de primire și ateliere de lucru
pregătitoare
(Acogida y medidas de sensibilización)
303 187 56 628
Orientare profesională
(Programa de orientación) 212 583 123 598
Formare profesională
(Programa de formación) 212 2 514 533 030
Asistență în vederea căutării intensive a unui
loc de muncă
(Apoyo a la recolocación)
100 1 978 197 836
Sprijin după reintegrarea profesională
(Seguimiento en el empleo) 95 224 21 308
Subtotal (a):
Procent din pachetul de servicii personalizate –
932 400
(81,79 %)
Alocații și stimulente [Acțiuni în temeiul articolului 7 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul
privind FEG]
Stimulente
(Programa de incentivos) 212 979 207 600
Subtotal (b):
Procent din pachetul de servicii personalizate: –
207 600
(18,21 %)
Acțiuni în temeiul articolului 7 alineatul (4) din Regulamentul privind FEG
1. Activități de pregătire – 0
2. Gestionare – 48 000
3. Informare și publicitate – 3 000
4. Control și raportare – 9 000
Subtotal (c):
Procent din costurile totale: –
60 000
(5,00 %)
Costuri totale (a + b + c): – 1 200 000
10 Pentru a evita zecimalele, costurile estimate per lucrător au fost rotunjite. Cu toate acestea, rotunjirile nu
au niciun impact asupra costului total al fiecărei măsuri, care nu diferă de cel indicat în cererea
prezentată de Spania. 11 Totalul nu corespunde din cauza rotunjirii.
RO 10 RO
Contribuția FEG (60 % din costurile totale) – 720 000
26. Costurile acțiunilor identificate în tabelul de mai sus ca acțiuni în temeiul
articolului 7 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul privind FEG nu depășesc 35 %
din costurile totale ale pachetului coordonat de servicii personalizate. Spania a
confirmat că aceste acțiuni sunt condiționate de participarea activă a beneficiarilor
vizați la activități de căutare a unui loc de muncă sau de formare.
Perioada de eligibilitate a cheltuielilor
27. Spania a început furnizarea serviciilor personalizate către beneficiarii vizați la
4 septembrie 2017. Prin urmare, cheltuielile aferente acțiunilor vor fi eligibile pentru
o contribuție financiară din partea FEG de la 4 septembrie 2017 până la
4 septembrie 2019.
28. Spania a început plata cheltuielilor administrative pentru punerea în aplicare a FEG
la 21 august 2017. Prin urmare, cheltuielile cu activitățile de pregătire, de gestionare,
de informare și publicitate și de control și raportare sunt eligibile pentru o contribuție
financiară din partea FEG de la 21 august 2017 până la 4 martie 2020.
Complementaritatea cu acțiunile finanțate din fonduri naționale sau fonduri ale Uniunii
29. Sursa de prefinanțare sau de cofinanțare națională este reprezentată de fonduri ale
regiunii autonome Galicia.
30. Spania a confirmat faptul că măsurile descrise mai sus care primesc o contribuție
financiară din FEG nu vor beneficia și de contribuții financiare din partea altor
instrumente financiare ale Uniunii.
Proceduri de consultare a beneficiarilor vizați sau a reprezentanților acestora sau a
partenerilor sociali, precum și a autorităților locale și regionale
31. Spania a indicat faptul că pachetul coordonat de servicii personalizate a fost elaborat
în consultare cu partenerii sociali. Cu ocazia unei prime reuniuni care a avut loc la
28 septembrie 2017, aceștia au fost informați cu privire la cererea depusă pentru
cofinanțare din FEG, în sprijinul lucrătorilor concediați în sectorul articolelor de
îmbrăcăminte din Galicia. Cu această ocazie, partenerii sociali au fost de asemenea
invitați să participe în cadrul unor mese rotunde, la care au fost discutate măsurile
care urmau să fie adoptate. Mesele rotunde au avut loc în diferite date ale lunii
octombrie. Întrucât partenerii sociali au participat în mod activ în cererile prezentate
anterior de către autoritățile galiciene, având rol de organisme de punere în aplicare,
aceștia cunosc valoarea adăugată a măsurilor cofinanțate de FEG și s-au angajat în
această cerere.
Sistemele de gestionare și control
32. Cererea conține o descriere a sistemului de gestionare și control, care precizează
responsabilitățile organismelor implicate. Spania a notificat Comisiei faptul că
aceleași organisme care asigură gestionarea și controlul finanțărilor din FSE vor
gestiona și controla și contribuția financiară în discuție. Xunta de Galicia va fi
organismul intermediar pentru autoritatea de management12
.
12 Xunta de Galicia și în mod specific Consellería de Facenda – Dirección General de política financiera,
tesoro y fondos europeos / Servicio de inspección y control de fondos comunitarios, în cooperare cu
Consellería de Economía, Emprego e Industria – Secretaría Xeral de Emprego / Subdirección Xeral de
Relacións Laborais, va fi organismul intermediar pentru autoritatea de management.
RO 11 RO
Angajamentele asumate de statul membru în cauză
33. Spania a oferit toate garanțiile necesare cu privire la următoarele:
– principiile egalității de tratament și nediscriminării vor fi respectate în ceea ce
privește accesul la acțiunile propuse și punerea lor în aplicare;
– cerințele stipulate în legislația națională și în cea a UE privind concedierile
colective au fost respectate;
– întreprinderile care au efectuat concedierile și care și-au continuat activitățile
după concedieri și-au respectat obligațiile legale aplicabile în cazul
concedierilor și au luat măsurile adecvate pentru lucrătorii lor;
– acțiunile propuse nu vor primi sprijin financiar din partea altor fonduri sau
instrumente financiare ale Uniunii și se va evita orice fel de dublă finanțare;
– acțiunile propuse vor fi complementare cu acțiunile finanțate din fondurile
structurale;
– contribuția financiară din partea FEG va respecta normele procedurale și de
fond ale Uniunii în materie de ajutoare de stat.
IMPLICAȚIILE BUGETARE
Propunerea bugetară
34. FEG nu depășește o sumă anuală maximă de 150 milioane EUR (la prețurile din
2011), astfel cum se prevede la articolul 12 din Regulamentul (UE, Euratom)
nr. 1311/2013 al Consiliului din 2 decembrie 2013 de stabilire a cadrului financiar
multianual pentru perioada 2014-202013
.
35. După examinarea cererii cu privire la condițiile prevăzute la articolul 13 alineatul (1)
din Regulamentul privind FEG și luând în considerare numărul de beneficiari vizați,
măsurile propuse și costurile estimate, Comisia propune mobilizarea unei sume
de 720 000 EUR din FEG, care reprezintă 60 % din costurile totale ale măsurilor
propuse, în scopul de a furniza o contribuție financiară pentru cerere.
36. Decizia propusă de mobilizare a FEG va fi adoptată în comun de Parlamentul
European și de Consiliu, în conformitate cu punctul 13 din Acordul interinstituțional
din 2 decembrie 2013 dintre Parlamentul European, Consiliu și Comisie privind
disciplina bugetară, cooperarea în chestiuni bugetare și buna gestiune financiară14
.
Acte conexe
37. Concomitent cu înaintarea prezentei propuneri de decizie pentru mobilizarea FEG,
Comisia va prezenta Parlamentului European și Consiliului o propunere de transfer al
sumei de 720 000 EUR către linia bugetară corespunzătoare.
38. Concomitent cu adoptarea prezentei propuneri de decizie de mobilizare a FEG,
Comisia va adopta o decizie privind o contribuție financiară, prin intermediul unui
act de punere în aplicare, care va intra în vigoare la data la care Parlamentul
European și Consiliul adoptă decizia propusă de mobilizare a FEG.
13 JO L 347, 20.12.2013, p. 884. 14 JO C 373, 20.12.2013, p. 1.
RO 12 RO
Propunere de
DECIZIE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ŞI A CONSILIULUI
privind mobilizarea Fondului european de ajustare la globalizare în urma unei
cereri din partea Spaniei – EGF/2017/006 ES/Galicia apparel
PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
având în vedere Regulamentul (UE) nr. 1309/2013 al Parlamentului European și al Consiliului
din 17 decembrie 2013 privind Fondul european de ajustare la globalizare (2014-2020) și de
abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1927/200615
, în special articolul 15 alineatul (4),
având în vedere Acordul interinstituțional din 2 decembrie 2013 dintre Parlamentul European,
Consiliu și Comisie privind disciplina bugetară, cooperarea în chestiuni bugetare și buna
gestiune financiară16
, în special punctul 13,
având în vedere propunerea Comisiei Europene,
întrucât:
(1) Fondul european de ajustare la globalizare (FEG) urmărește să ofere sprijin
lucrătorilor concediați și persoanelor care desfășoară activități independente a căror
activitate a încetat în urma schimbărilor structurale majore intervenite în practicile
comerciale internaționale, generate de globalizare, ca urmare a continuării crizei
economice și financiare mondiale sau ca urmare a unei noi crize economice și
financiare mondiale, și să le acorde asistență în procesul de reintegrare pe piața
muncii.
(2) FEG nu trebuie să depășească o sumă anuală maximă de 150 de milioane EUR (la
prețurile din 2011), astfel cum se prevede la articolul 12 din Regulamentul (UE,
Euratom) nr. 1311/2013 al Consiliului17
.
(3) La 19 iulie 2017, Spania a depus o cerere de mobilizare a FEG pentru concedierile
care au avut loc în sectorul economic încadrat, în conformitate cu nomenclatorul
statistic al activităților economice din Uniunea Europeană („NACE”), a doua
revizuire, la diviziunea 14 (Fabricarea articolelor de îmbrăcăminte) a Nomenclatorului
unităților teritoriale de statistică („NUTS”)18
, în regiunea de nivel 2 Galicia (ES11) din
Spania. Cererea a fost completată cu informații suplimentare care au fost transmise în
conformitate cu articolul 8 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 1309/2013.
Această cerere îndeplinește condițiile pentru stabilirea unei contribuții financiare din
partea FEG, astfel cum sunt prevăzute la articolul 13 din Regulamentul (UE)
nr. 1309/2013.
15 JO L 347, 20.12.2013, p. 855. 16 JO C 373, 20.12.2013, p. 1. 17 Regulamentul (UE, Euratom) nr. 1311/2013 al Consiliului din 2 decembrie 2013 de stabilire a cadrului
financiar multianual pentru perioada 2014-2020 (JO L 347, 20.12.2013, p. 884). 18 Regulamentul (UE) nr. 1046/2012 al Comisiei din 8 noiembrie 2012 de punere în aplicare a
Regulamentului (CE) nr. 1059/2003 al Parlamentului European și al Consiliului privind instituirea unui
nomenclator comun al unităților teritoriale de statistică (NUTS) privind transmiterea seriilor temporale
privind noua împărțire regională (JO L 310, 9.11.2012, p. 34).
RO 13 RO
(4) În conformitate cu articolul 4 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 1309/2013,
cererea Spaniei se consideră admisibilă, deoarece concedierile au repercusiuni grave
asupra ocupării forței de muncă și asupra economiei locale.
(5) Prin urmare, FEG ar trebui mobilizat pentru a se furniza o contribuție financiară în
valoare de 720 000 EUR ca răspuns la cererea depusă de Spania.
(6) Pentru a reduce la minimum timpul necesar pentru mobilizarea FEG, prezenta decizie
ar trebui să se aplice de la data adoptării sale,
ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:
Articolul 1
În cadrul bugetului general al Uniunii pentru exercițiul financiar 2018, se mobilizează din
Fondul european de ajustare la globalizare suma de 720 000 EUR în credite de angajament și
credite de plată.
Articolul 2
Prezenta decizie intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Se
aplică de la [data adoptării].
Adoptată la Bruxelles,
Pentru Parlamentul European Pentru Consiliu
Președintele Președintele