Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Drept

Războiul din Irak

Coordonator: prof. dr. Cătălin TURLIUC

Student: Guțu Tatiana

Anul III, grupa A3

2015

1

Introducere

Războiul din Irak aparține suitei evenimentelor istorice esențiale pentru

construirea unei imagini asupra relațiilor internaționale contemporane din două motive: a

fost condus de liderul mondial economic și militar, căpătând prin aceasta caracter de

etalon, și însumează trăsăturile principale ale oricăror mișcări de acest gen pe plan

geopolitic.

Așa cum spunea Cristopher Hitchens în autobiografia sa, intitulată ,,Hitch-22”

(probabil pentru a sublinia paralela dintre celebrul ,,catch” al lui Joseph Heller și

circumstanțierea tragicomică a începuturilor carierei lui ), politica, drept subiect

principal al activității sale jurnalistice, nu a fost o alegere, ci s-a impus prin felul în care i-

a ,,tăiat calea” aproape zilnic. Așadar cunoașterea contextului politic intern și

internațional a devenit imperativ, prin implicațiile profunde în viața cotidiană (în primul

rând a acelor oameni prinși în iureșul evenimentelor, ca în cazul conflictelor recente din

Ucraina) care se simt atât prin consecințele palpabile, cât și a celor de tipul influențelor

media care produc fără îndoială o stare de aprehensiune în rândul populației, dacă nu

conștientă, atunci cel puțin de nivelul suscitării involuntare a atenției.

Acest referat nu poate să prezinte abordarea subiectului decât din perspectiva

celui trecut prin etapa aprehensiunii, care își propune să afle mai multe printr-o survolare

prima facie asupra expunerilor din media și din câteva cărți accesibile în bibliotecile

publice . Din această cauză au survenit limitări atât asupra gradului de acoperire pe care

această lucrare și-l propune, cât și asupra pretențiilor de ,,părere avizată” pe care le poate

ridica. Deși titlul poate sugera o abordare exhaustivă, mi-am propus sa prezint războiul

din Irak din punct de vedere al premiselor, al modului în care a fost dus și al

consecințelor , dar nu pentru întreaga sa desfășurare (considerată oficial încheiată la 31

decembrie 2011), ci până la data la care se considera inițial că obiectivele americane au

fost atinse, care a fost marcată de președintele George W. Bush prin discursul ,,Misiune

îndeplinită” ținut la 1 mai 2003 la bordul portavionului USS Abraham Lincoln, abia

2

întors din misiunea din Golful Persic. De asemenea, nu abordez problema implicării

celorlalte state în cadrul coaliției care a furnizat forță armată pentru invazie (Marea

Britanie, Australia și Polonia), ci mă limitez la a descrie condițiile în care a fost început și

desfășurat războiul de către Statele Unite ale Americii.

Din punct de vedere al metodologiei, mențiunile anterioare reclamă o simplă

analiză cronologică, începând cu evenimentele care au dus la declanșarea conflictului,

continuând cu modul în care acesta s-a desfășurat în cele patruzeci și două de zile și

sfârșind cu situația părților combatante la finalul acestei perioade, cu amintirea pe scurt a

câtorva consecințe mai târzii ale acestor evenimente, care au condus la un război mult

mai îndelungat decât cel care face obiectul acestei lucrări. Totodată, am preferat să mă

axez pe părerile divergente celor oficiale (larg cunoscute și mai susceptibile de a fi

imprimate forțat în constiința publică), întrucât încercarea de a afla mai multe despre o

anumită problemă rezultă de multe ori, inclusiv în acest caz, într-o încercare de a

contrabalansa ponderea informațiilor publicate datorită propagandei guvernamentale cu

date din surse neinteresate în mod direct și în consecință mai obiective. De aceea am ales

să caut cu precădere viziunea unor particulari asupra evenimentelor, persoane care au

făcut parte din administrația Bush sau care au criticat-o din afară, ori ,dimpotrivă, au

aprobat acțiunile armatei americane în Irak, dar în orice caz care nu vorbesc în numele

unei ,,puteri mai înalte”, ci văd din perspectiva poziției pe care au ocupat-o în aceste

evenimente cu ochiul subiectiv al individului și nu cu cel incapabil de empatie al statului.

I. Premisele războiului

Numele Saddam Hussein și Al Qaeda fac parte cu siguranță din lista primelor

conexiuni pe care le face oricine atunci când vine vorba despre motivele acțiunilor SUA

în Orientul Mijlociu în ultimii douăzeci de ani. Între aceste două nume există însă o

diferență cronologică, pe care voi încerca să o expun în următoarele două secțiuni.

Relația S.U.A. cu regimul dictatorial al lui Saddam Hussein

3

Cel dintâi nume a intrat în vocabularul occidental cu aproximativ două decenii

mai devreme decât cel de-al doilea, atunci când, în 1980, Irakul aflat sub dictatura lui

Saddam a invadat Iranul, condus de dușmanul personal dar și ideologic al acestuia,

ayatollah-ul Ruhollah Khomeini. Motivul principal a fost amenințarea pe care o

reprezenta influența celui din urmă asupra majorității șiite din Irak, unde dictatura se

sprijinea pe o minoritate a populației. Căpătarea conotației negative a numelui Saddam nu

a coincis însă cu declanșarea acestui război, care a fost susținut de Statele Unite (sub

administrația lui Ronald Reagan Irakul ajunsese pe locul trei în topul statelor care

primeau ajutor american) și alte puteri occidentale, ci odata cu tensionarea relațiilor

dintre America și Irak în urma invadării Kuweitului de către armata irakiană.

Întrevederea din 25 iulie 1990 a ambasadoarei americane în Irak, April Glaspie,

cu Saddam Hussein a servit drept indicație a ceea ce urma să fie relația dintre cele două

state când, referitor la ajutorul pe care americanii îl acordau Kuweitului, dictatorul a

afirmat: ,,Ce poate însemna când America spune că acum iși va ajuta prietenii? Poate

însemna doar prejudicii împotriva Irakului. […] Dacă voi folosiți presiune, noi vom

folosi presiune și forță. Știm că ne puteți vătăma chiar dacă noi nu v-am amenințat. Toată

lumea poate folosi forța după abilitate și mărime. Noi nu putem ajunge tocmai până la voi

în Statele Unite, dar indivizi arabi vă pot ajunge...Noi nu considerăm America unul din

inamicii noștri. Noi vă plasăm acolo unde vrem să fie prietenii noștri și încercăm să va

fim prieteni. Dar repetate afirmații americane ale anului trecut par să indice că America

nu ne consideră prieteni.”

Ajutorul dat de vest Israelului și Kuweitului au făcut Irakul să-și întoarcă fața spre

Rusia, ceea ce a determinat o rupere definitivă e relațiilor de suport economic de care se

bucurase din parte occidentului. Din acest punct situația nu a putut decât să se

înrăutățească, culminând cu ocuparea de către armatele americane și britanice a

Kuweitului în 1991, pe care armata irakiană îl anexase țării lor. Acest război a cauzat

Irakului un mare prejudiciu de imagine în ochii occidentalilor, mai ales după ecoul pe

care l-a avut în media dezvăluirea genocidului cu arme chimice provocat de Saddam atât

în Iran, cât și în propria țară asupra unor secțiuni importante din populație precum kurzii.

Datele atacurilor cu arme de distrugere în masă (care au culminat în 1988, estimându-se

că s-au înregistrat între 50.000 și 100.000 de victime) și datele la care au fost făcute

4

publice în lumea occidentală par să indice că acestea au fost trecute sub tăcere atât timp

cât Irakul era încă un posibil aliat al Americii și incriminate abia când acest lucru a servit

drept armă media.

Acțiunile dictatorului irakian au atras o serie de rezoluții ONU care cereau atât

retragerea din teritoriile ocupate, cât și încetarea producerii și utilizării armelor de

distrugere în masă, cărora Irakul a refuzat să li se supună. Aceasta a dus la crearea unui

embargo ONU împotriva Irakului care a redus drastic exportul de petrol și alte produse,

afectând profund economia țării.

De-a lungul anilor `90 însă Irakul a cooperat intermitent cu echipele de

investigare trimise de ONU pentru a descoperi dacă ascunde sau nu arme de distrugere în

masă. După acceptarea rezoluției 1441 a ONU, care cerea Irakului ,,cooperare activă,

imediată și necondiționată”cu inspecțiile ONU și AIEA (Agenția Internațională pentru

Energie Atomică), Hussein a permis inspectorilor ONU pentru arme, conduși de Hans

Blix să se întoarcă în Irak. Pe parcursul noilor inspecții începute în noiembrie 2002, Blix

nu a găsit depozite de arme de distrugere în masă.

Impactul atentatelor de la 11 septembrie asupra relațiilor S.U.A.-Irak

În jurul datei menționate mai sus se împlinea deja un an de la intratrea în

vocabularul occidental al celui de-al doilea nume menționat la început, Al Qaeda, după ce

pe seama acestei organizații s-au pus evenimentele de la 11 septembrie 2001. Deși atacul

terorist asupra World Trade Center nu a fost niciodata revendicat de liderul acestei

grupări, dar nici condamnat, Osama bin Laden a devenit cel mai căutat terorist

internațional și a servit drept pretext pentru doctrina pe care politica externă a Statelor

Unite urma să o numească ,,preemptive war” (război de prevenire).

Carta ONU interzice prin articolul 2 al capitolului I acțiunile armate de acest fel,

însă războiul împotriva unei alte țări este permis prin articolul 51 al capitolului VII dacă

este motivat de un ,,atac armat” asupra propriei țări și este proporțional cu acesta . Tot ce

rămânea de făcut guvernului Statelor Unite era să demonstreze existența unui astfel de

5

atac și să poată pedepsi astfel Irakul pentru ingratitudinea sa. Această posibilitate s-a ivit

la 11 septembrie 2001.

Consecința imediată a atacurilor asupra Turnurilor Gemene a fost aruncarea vinei

asupra Al Qaeda și pornirea unei acțiuni militare de răzbunare asupra gazdei acestei

organizații,Afganistanul. Aceasta a însemnat implicarea, alături de forțele NATO, în

războiul civil afgan pentru a înlătura de la putere guvernul taliban care, deși a cerut lui

Osama bin Laden să părăsească teritoriul țării, a refuzat să-l extrădeze fără să primească

dovezi clare ale implicării acestuia în atentate.

Într-una din conferințele ținute la MIT, acolo unde a fost profesor pe aproape tot

parcursul carierei sale , Noam Chomsky analizează ipoteza legitimității acuzațiilor care

pun atacurile de la 11 septembrie pe seama organizațiilor teroriste afgane și formulează o

explicație care are din ce în ce mai mult ecou. După spusele sale, CIA-ul a fost

responsabil pentru organizarea inițială a acestor grupări teroriste în 1980, alături de

Marea Britanie, Franța , Arabia Saudită,China și Pakistan, și le-a orientat inițial împotriva

Rusiei, care cu un an înainte invadase Afganistanul și devenise astfel un inamic comun

acestuia și puterilor occidentale. Aceste organizații menite să submineze puterea

opresorului și-au urmărit însă propriile obiective odată ce acesta s-a retras în 1989, iar

unul din ele a fost înlăturarea noului opresor, America.

În urma intervenției din Afganistan eforturile SUA de a prinde membrii grupării lui Bin

Laden nu au avut prea mult succes, mulți dintre aceștia reușind să fugă în țările vecine

sau să se ascundă în munți.

Cu toate acestea însă începerea ofensivei împotriva presupușilor atacatori

responsabili de atentate a însemnat un pas important în crearea paradigmei ,,războiului

împotriva terorii” (,,war on terror”) care a servit ulterior drept platformă pentru

promovarea războiului în Irak. În scopul acesta președintele Statelor Unite și-a propus să

găsească legătura dintre atacuri și Saddam Hussein, chiar dacă, după cum putem deduce

din declarații ale foștilor oficiali, aceasta ar fi fost una forțată.

Într-un interviu acordat lui Lesley Stahl în cadrul emisiunii ,,60 minutes” Richard

Clark, fost șef al departamentului de luptă împotriva terorismului de la Casa Albă,

mărturisește că după atentate președintele l-a chemat într-o cameră unde se aflau câteva

persoane, a închis ușa și i-a spus : ,,<<Vreau să aflați dacă Irakul a făcut asta!>>...Eu am

6

spus : <<Domnule președinte, am mai facut asta. Am analizat problema fără prejudecăți.

Nu există nicio legătură, domnule președinte.>> S-a întors către mine și a zis : <<Irak.

Saddam. Aflați dacă există o legătură!>>”. După ce a realizat raportul cerut, adunând

specialiști FBI și CIA pentru a-l întocmi și aproba și l-a trimis președintelui pentru a-i

transmite același răspuns în privința legăturii, un consilier l-a respins și trimis înapoi cu

observația : ,,Răspuns greșit! Refaceți raportul..”.

George Tenet, directorul CIA între 1996 și 2004, a fost unul dintre cei care au

sesizat viitoarele implicații ale declanșării acestui conflict, prezicând că invadarea

Irakului l-ar putea determina pe Saddam Hussein să sprijine activitățile teroriste

împotriva Statelor Unite. Acesta mai relatează în cartea sa ,,At the center of the storm”

că, mai mult, nici nu a existat o dezbatere serioasă in cadrul administrației Bush în

privința lansării atacurilor, iar în raporturile menite pregătirii serviciilor de informații

pentru viitoarea administrație, la sfârșitul anului 2000, referirile la Irak au fost introduse

la cererea expresă a viitorului vicepreședinte, Dick Cheney, anterior acestea lipsind în

totalitate. Conform cărții lui Tenet, declarațiile acestuia din una din conferințele ținute în

2002 cum că Saddam ar desfășura un program nuclear și că ar putea obține bomba

nucleară în decurs de un an l-au prins pe nepregătite și, cu toate că intenționase să-l

confrunte în privința acestor afirmații, nu a făcut-o.

Referitor la propaganda pentru începerea războiului Noam Chomsky spune într-

una din cărțile sale: ,,analistul de securitate națională și servicii secrete Johnn Prados

descria <<schema lui Bush de a convinge America și lumea că războiul din Irak este

necesar și urgent>> ca pe un <<studiu de caz al lipsei de onestitate guvernamentală...care

a făcut uz de declarații publice pline de adevăruri sfruntate și o extraordinară manipulare

a serviciilor secrete>>.” Conform declarațiilor acestuia, el și colegii săi știau că stadiul

de dezvoltare al presupuselor proiecte de producere a armelor în masă este cel mult

incipient, poate chiar muribund, iar declarațiile oficialilor guvernului erau manipulări,

distorsionări și reinterpretări rău intenționate ale informațiilor culese de serviciile secrete.

În scopul acestor contrafaceri de informație și pentru a obține premise favorabile

lansării atacului împotriva Irakului președintele Bush a somat și înființarea de către

minstrul apărării Donald Rumsfeld a ,,Oficiului pentru Planuri Speciale” (,,Office of

Special Plans”). Conform unui raport eliberat în februarie 2007 de inspectorul general al

7

Pentagonului, acest oficiu a dezvoltat, produs și diseminat aserțiuni alternative celor

obținute de la serviciile de informații privitor la relațiile dintre Irak și Al Qaeda, care

au ,,inclus câteva concluzii inconsecvente cu consensul serviciiler de informații.”Raportul

a concluzionat că aceste acțiuni au fost ,,nepotrivite”, însă nu și ,,ilegale”.

Senatorul Carl Levin, șeful Comitetului Serviciilor Armate ale Senatului, a

afirmat că ,,concluzia de bază este că informațiile referitoare la relația Irak- Al Qaeda au

fost manipulate de oficiali de rang înal din Departamentul Apărării pentru a susține

decizia administrației de a invada Irakul. Raportul inspectorului general este o

condamnare devastatoare a activităților necorespunzătoare în politica Departamentului

Apărării care a contribuit la implicarea acestei națiuni în război.” La insistențele acestui

senator raportul tocmai manționat a foste declasificat și făcut public în aprilie 2007.

Propaganda guvernamentală și-a atins scopul în formarea unei opinii publice

favorabile atacului convingând populația în proporție de trei sferturi, conform statisticilor

Washington Post, de realitatea implicării lui Saddam în atacurile asupra turnurilor

gemene.

3.,,Curveball” și programul Irakului de producere a armelor de distrugere în masă

O altă premisă pe care Statele Unite au folosit-o pentru a-și justifica invazia a fost

presupusul program de producere a armelor de distrugere în masă pe care Irakul îl

desfășura în scopul de a-i folosi produsele pentru a amenința și chiar ataca occidentul.

Într-o conferință de presă din 24 august 2001, așadar înainte de atentatele de la 11

septembrie, George W. Bush declara că ,, una dintre amenințările pe care America le

înfruntă este cea a șantajului ca rezultat al deținerii de către un stat agresor a unei arme de

distrugere în masă. Și aceasta nu este doar o amenințare pentru țara noastră, ci este de

asemenea o amenințare pentru gandirea în perspectivă a politicii noatre externe. Luați, de

exemplu, cazul în care o țară din Orientul Mijlociu dezvoltă o armă de distrugere în masă

și amenință Statele Unite pentru a opri mișcările de trupe într-o zonă pentru a-și proteja

un aliat.” Deși aceste temeri nu s-au adeverit, administrația Bush a făcut tot posibilul să

facă acest scenariu să pară probabil.

8

Sarcina le-a fost ușurată de un informator, fost cetățean irakian fugit din țară în

1999, care a afirmat că a participat în calitate de inginer chimist la crearea unor

laboratoare mobile de fabricare a armelor de distrugere în masă . Cunoscut mai întâi doar

sub numele de cod ,,Curveball”, Rafid Ahmed Alwan al-Janabi a servit un argument care,

deși nu putea fi verificat (așa cum au avertizat și serviciile de informații germane care, cu

toate acestea, au sfătuit serviciile de informații americane să continue pe propria

răspundere în scrisoarea din 20 decembrie 2002, conform unui amplu articol apărut

în ,,Der spiegel”), a fost folosit de Secretarul de Stat Colin Powell într-un discurs ținut în

fața Națiunilor Unite în 6 februarie 2003 pentru a motiva necesitatea invadării urgente a

Irakului. Deși nu a reușit să schimbe poziția ostilă față de atac a Franței, Chinei, Rusiei și

Germaniei, Powell a condus la o înăsprire a viziunii ONU asupra Irakului și a găsit o

largă susținere în Statele Unite.

Pe 4 noiembrie 2007, în emisiunea ,,60 minutes” difuzată pe CBS, în care s-a

dezvăluit și numele real din spatele pseudonimului informatorului, Tyler Drumheller, fost

șef al CIA pentru operațiuni secrete în Europa, îl descrie pe Rafid drept ,,un tip care

încearcă, în esență, să obțină drept de ședere în Germania și exploatează slăbiciunile

sistemului”. Însuși informatorul a declarat în 2011 că a mințit în privința implicării lui în

costrucția de laboratoare și a fost chiar șocat să vadă cum consecințele minciunii sale s-au

concretizat în declanșarea unui război.

În perioada premergătoare invadării Irakului, Hans Blix, inspectorul pentru arme

de distrugere în masă al ONU, menționat în secțiunea I , a specificat într-un raport

prezentat Consiliului de Securitate în martie 2003 că Irakul a cooperat în conducerea

investigațiilor și îndeplinirea obiectivelor de dezarmare, dar că o parte din acestea au

rămas neatinse, iar pentru realizarea acestui scop ar mai fi necesare câteva luni. Acest

răspuns, precum și refuzul Consiliului de a elabora o rezoluție care să permită folosirea

forței împotriva potențialului pericol reprezentat de Irak, din cauza lipsei de dovezi, l-a

determinat pe președintele George Bush să declare că măsurile pașnice nu pot dezarma

Irakul și să lanseze atacul în ciuda multiplelor opinii contrare. Diferențele de opinie

dintre Statele Unite și Europa în legătură cu Iranul și Irakul au fost tratate de America nu

ca o chestiune între egali, ci ca o problemă de insubordonare.

9

Ulterior declanșării conflictului, inspecții conduse de americani au recunoscut că

guvernul renunțase la programele de producere a armelor chimice la data investigașiilor

ONU, dar au afirmat că ar fi avut intenția să le reia imediat ce interdicțiile ONU ar fi fost

ridicate.

II. Invadarea Irakului

Suportul legislativ

În octombrie 2002 ambele camere ale Congresului Statelor Unite, Senatul și

Camera Reprezentanților, au aprobat o rezoluție comună care autoriza folosirea forțelor

armate ale Statelor Unite de către George W. Bush așa cum crede de cuviință împotriva

Irakului. ,, Joint Resolution to Authorize the Use of United States Armed Forces Against

Iraq”, conform legii americane, mai avea nevoie doar de semnătura președintelui pentru a

deveni imperativă, ceea ce s-a întâmplat pe 16 octombrie. Această dată a marcat

legiferarea ,,doctrinei Bush” și a ,,războiului de prevenire” care a însemnat înăsprirea

politicii externe a SUA.

Printre motivele invocate pentru aprobarea acestei rezoluții, în actul emis de

Congres la somația președintelui Bush nemulțumit de demersurile diplomatice care

cereau prea mult timp ale ONU, s-au numărat:

- neadaptarea Irakului la condițiile acordului din 1991 de încetare a luptelor duse

împotriva Kuweitului și inteferența cu ispectorii pentru arme ai ONU (după cum am

văzut mai sus, Hans Blix afirmă contrariul);

- faptul că Irakul ,,continuă să posede și să dezvolte capacități semnificative de arme

chimice și biologice” și „urmărește în mod activ să obțină capacitate nucleară”, ceea ce

reprezintă o amenințare pentru siguranța Statelor Unite (aceste presupuneri s-au dovedit

false în urma anchetelor, atât ale ONU cât și ale SUA);

- represiunile brutale împotriva civililor (ceea ce era adevărat încă din timpul alianței

SUA cu Irakul în războiul împotriva Iranului, însă abia acum era convenabil să fie

dezvăluite și folosite drept pretext);

10

- capacitatea și dorința Irakului de a folosi arme de distrugere în masă împotriva altor

națiuni și chiar a propriilor cetățeni (comentariul poate fi același ca la punctul anterior);

- ostilitatea Irakului față de Statele Unite demonstrată de încercarea de asasinare a

președintelui George H.W. Bush în 1993 și de deschiderea focului asupra avionului

Coaliției în timpul trecerii prin zonele de zbor interzise Irakului după Războiul din Golf

(aceste zone de ,,zbor interzis” fuseseră create pentru a proteja kurzii din nordul rakului și

șiiții din sud, sub pretextul aprobării acestei măsuri prin rezoluția 688 a ONU; însuși

Boutros Boutros-Ghali, Secretarul General al ONU la acea vreme a declarat mai târziu

într-un interviu acordat celebrului jurnalist britanic John Pilger că aceste interdicții de

zbor au fost ilegale, neavând aprobarea Consiliului de Securitate);

- faptul că se cunoaște că membrii Al Qaeda, considerați responsabili pentru atacurile de

la 11 septembrie 2001, ar fi în Irak (nu numai că nu era clar că această organizație a stat

în spatele atentatelor, dar eșecul de a-i captura membrii în războiul din Afganistan

demonstrează că localizarea acestora era deosebit de dificilă și sintagma ,,se cunoaște”

este probabil forțată);

- continuarea ajutării organizațiilor teroriste internaționale și oferirea de recompense

familiilor bombardatorilor sinucigași ;

- frica pe care Saddam o provoca guvernelor Turciei, Kuweitului și Arabiei Saudite, care

doreau înlăturarea lui de la putere(acest lucru poate fi adevărat, însă nu un motiv de a

provoca un război conform normelor dreptului internațional).

Atacul asupra Irakului

Acțiunile militare au început neoficial încă din 10 iulie 2002 de către o echipă

CIA (Divizia de Acivități Speciale), care urmărea să pregătească teritoriul pentru invazia

ce urma să se producă pe 20 martie 2003. Scopul acestor trupe paramilitare a fost de a

organiza trupele armate ale kurzilor ce intenționau să lupte împotriva regimului și de a

convinge trupele irakiene să se predea fără luptă, precum și localizarea viitoarelor ținte

printre liderii irakieni.

A urmat începerea oficială a războiului printr-un bombardament supriză asupra

palatului prezidențial din Bagdad la 19 martie 2003 și intrarea trupelor americane pe

11

teritoriul irakian la 20 martie 2003. Scopurile imediate au fost înlăturarea regimului lui

Saddam, identificarea și eliminarea armelor de distrugere în masă și capturarea și

scoaterea din țară a teroriștilor. Primul dintre aceste obiective a fost atins la 9 aprilie

2003, odată cu căderea Bagdadului, celelalte două rămânând până astăzi neatinse fiindcă

fuseseră de la început iluzorii.

Până în mai 2003 Irakul a cunoscut unul dintre cele mai devastatoare conflicte din

istoria sa modernă. Al Gore, fost vicepreședinte al SUA și laureat al premiului Nobel

pentru pace în 2007, scrie într-una din cărțile sale: ,, Un mic grup de oameni din

administrație – dintre care mulți au evitat serviciul militar când erau tineri - au înlocuit

judecata conducătorilor armatei naționale cu propria judecată și au făcut națiunea să

comită o greșeală catastrofală. Concluzia că avem nevoie de puțini soldați pentru a invada

Irakul se baza pe aceeași presupunere greșită care i-a făcut să refuze cu aroganță să

pregătească un plan pentru ocuparea Irakului după invazie. Ei au presupus că soldații

americani vor fin întâmpinați de irakieni cu urale și ghirlande de flori - și că aceeași

irakieni recunoscători vor organiza rapid o economie de piață liberă și un sistem

democratic viabil și funcțonal.” Însă nu a fost așa.

Din documentarul lui Charles Ferguson din 2007 ,,No end in sight” pot fi trasate

foarte ușor liniile care conturează desfășurarea acestui conflict. Minutul 38 al

documentarului descrie tranziția administrației provizorii instituite de Coaliție în Irak

după înlăturarea de la putere a lui Saddam (administrație condusă de americani, mai întâi

Jay Garner și apoi, după tranziție, Paul Bremer) de la Oficiul pentru Reconstrucție și

Asistență Umanitară (ORHA- Office for Reconstruction and Humanitarian Assistance) la

Autoritatea Provizorie a Coaliției (CPA- Coalition Provisional Authority). Această

schimbare a avut consecințe dezastruoase din cauza schimbării strategiilor administrative

pe care le-a adus. Printre acestea:

- împiedicarea formării unui guvern interimar;

- de-Ba`ath-ificarea mediului politic irakian (însemnând înlăturarea influenței

partidului de la puterea fostei guvernări) ;

- desființarea armatei irakiene.

Toate aceste politici au dus la creșterea bruscă și puternică a ratei criminalității și

a numărului de insurgenți, care a dus la arestări intempestive și uneori nejustificate

12

realizate de armata americană (minutul 48) și la îngreunarea încercărilor populației de a-

și pune pe picioare un nou sistem de guvernământ.

Julian Assange, fondatorul Wikileaks, vorbește într-un interviu acordat postului

de televiziune ,,Democracy now” despre documente ofociale ale armatei americane,

obținute de echipa sa, care atestă uciderea civililor neimplicați în conflictul armat.

Soldații eliberați din armată, înfometați și fără locuri de muncă, au luat cu asalt

depozitele de muniții, după cum ni se relatează în minutul 48 și, fiind mult mai numeroși

decăt soldații coaliției baricadați în câteva zone ale țării, au creat un haos care a dus la

distrugerea definitivă a multe clădiri de importanță istorică și a patrimoniului cultural nu

doar irakian, ci și mondial.

Imaginea oficialilor asupra situației este însă alta. Generalul David H. Petreus,

comandantul Forței Multinaționale din Irak spunea în raportul citit în fața Congresului în

10 septembrie 2007 privind situația din Irak că ,, unul din motivele diminuării numărului

de incidente a fost acela că forțele Coaliției și irakiene au atacat constant bazele Al-

Qaeda. Deși rebelii Al-Qaeda și grupările afiliate din Irak rămân deosebit de periculoase,

le-am descoperit o mare parte din fortărețe și am câștigat inițiativa în multe regiuni.”

Totodată, în încheiere a menționat că ,,este un mare privilegiu pentru militarii americani

de a servi în Irak, în cadrul <<celei mai bune generați>> (Greatest Generation). Militarii

noștri, femei și bărbați, și-au îndeplinit misiunile cu succes, în cel mai complex(sic!) și

mai solicitant mediu imginabil. Toți americanii ar trebui să fie mândri că fiii și fiicele lor

sunt, astăzi, la datorie în Irak.”

III. Costurile războiului

Câteva observații despre consecințele războiului lung, încheiat în 2011, deci nu

doar ale celor patruzeci și două de zile de conflict inițial, pot arunca puțină lumină asupra

absurdității acestui eveniment istoric. Argumentația folosită de invadatori în începerea și

conducerea acestui război se clatină și din perspectiva prețului disproporționat plătit chiar

și pentru obiectivele pe care Statele Unite pretind că le-au atins, deși până și în acest din

urmă subiect recentele conflicte din Irak ridică semne de întrebare.

13

Mai întâi merită să amintim și contribuția României la acest război prin cuvintele

generalului Visarion Neagoe, participant la conflict alături de trupele

românești: ,,România a fost printre primele țări contribuitoare, țara noastră angajând,

începând cu toamna anului 2003, un batalion de infanterie (aproximativ 400 de militari),

un detașament de geniu (149 de militari), o companie de poliție militară (100 de militari),

un detașament medical (20 de persoane), un detașament de informații și un număr

variabil de ofițeri de stat-major la aproape toate eșaloanele Coaliției. ” Autorul mai

menționează și o companie de infanterie de 100 de militari pentru asigurarea securității

Reprezentanței ONU de la Basra, România situându-se cu totalul efectivelor mobilizate

între primele 10 state angajate în acest teatru de operații.

Costurile nu se estimează doar în cifre ale victimelor fiecărei părți combatante,

morți și răniți, dar și în efectele bugetare asupra țărilor acestora, resursele financiare

alocate îngrijirii veteranilor, precum și în efectele macroeconomice mondiale.

În ansamblu, America a avut 36.000 de victime, dintre care 4.423 de morți,

neincluzând și cei aproximativ 100.000 de soldați care au venit acasă cu tulburări psihice

grave. ,,Războaiele din Vietnam și Coreea au înregistrat 2,6 și, respectiv, 2,8 răniți pentru

fiecare mort, Primul și Al II-lea Război Mondial au avut 1,8 și, respectiv, 1,6 persoane

rănite pentru fiecare mort. În Irak și Afganistan, proporția depășește 7 la 1, de departe cea

mai mare din istoria Statelor Unite.”

Statistic, acest război s-a dovedit a fi mai costisitor decât alte conflicte din punct

de vedere al fondului material destinat conducerii luptelor : de zece ori mai scump decât

războiul din Golf (1991), cu o treime mai scump decât războiul din Vietnam (în care

SUA au fost angajate timp de 15 ani) și de două ori mai costisitor decât angajarea în

primul război mondial. Alocarea a doar o pătrime din cele 4 trilioane (4 mii de miliarde)

de dolari aruncați în focul acestui conflict unor scopuri precum îmbunătățirea vieții

cetățenilor americani ar fi putut duce la construirea a 8 milioane de locuințe suplimentare,

plata salariilor pe timp de un an pentru 15 milioane de profesori sau îngrijirea medicală

pentru aceeași perioadă a 530 de milioane de copii.

O altă consecință evidentă a războiului este efectul asupra prețului petrolului .

Acesta a crescut pe tot parcursul conflictelor, aducând profituri uriașe companiilor

exploatatoare ca Exxon-Mobil și efecte opuse în buzunarele cetățenilor americani și nu

14

numai. Un preț mai mare al petrolului înseamnă cheltuieli mai mari cu încălzirea și

transportul și mai puțini bani pentru alte produse, ale căror piețe de desfacere au așadar

de suferit. Efectele s-au resimțit și asupra cursului acțiunilor la bursă, al căror preț a

scăzut ca urmare a incertitudinilor privind situația din Orientul Mijlociu și scumpirea

continuă a petrolului.

Cea ma tragică situație este însă, de departe, cea a Irakului, care a rămas de pe

urma războiului cu o situație economică dezastruoasă și peste 100.000 de victime.

Luptele continue dintre facțiunile religioase, rata crescândă a mortalității, sărăcia,

șomajul și lipsa unor servicii publice de bază precum școlarizarea și alimentarea cu apă

au determinat în jur de două milioane de oameni să caute refugiu în alte țări și pe acestea

din urmă să înăsprească politicile de imigrație. Dintr-o țară disfuncțională, dar viabilă,

care supraviețuise anilor de dictatură și sancțiunilor comunității internaționale , cruciada

americană lansată în numele democrației a obținut un stat distrus din punct de vedere

economic, social și al suveranității.

IV. Concluzii

Zbigniew Brzezinski, cunoscut geostrateg și om politic american, cu funția de

consilier pe probleme de securitate națională în administrația lui Jimmy Carter, timp de

patru ani, și în prezent consilier pe probleme de politică externă al lui Barack Obama,

face în una din cărțile sale, publicată înainte de evenimentele ce fac obiectul acestui

referat, o distincție între jucători geostrategici și pivoți geopolitici. Cei dintâi sunt statele

care au posibilitățile materiale și motivaționale pentru a-și exercita influența în afara

granițelor proprii. Cei din urmă sunt doar importanți din punctul de vedere al poziției

geografice, prin care pot refuza accesul la resurse al jucătorilor sau pot deveni piedici în

drumul spre zone mai importante. Irakul , în concepția administrației Bush, pare să se

înscrie în categoria pivoților, pentru locul doi ocupat în clasamentul mondial al resurselor

de petrol (143 miliarde de barili, după Arabia Saudită ) și deschiderea la Golful Persic,

precum și vecinătatea cu Iranul și Arabia Saudită.

Regiunea central-asiatică, din care Brzezinski se referă în special la Iran și Irak,

prezintă pentru America, după părerea acestuia (în care transpare cu siguranța și părerea

15

conducerii Statelor Unite), o amenințare la adresa supremației acesteia în Golful

Persic. ,,Exploatând ostilitatea – pe motive religioase – față de modul de viață american și

profitând de conflictul arabo-israelian, fundamentalismul islamic ar putea submina mai

multe guverne pro-occidentale din Orientul Mijlociu și în cele din urmă să pună în pericol

interesele americane în regiune.”

Cuvintele acestei personalități a lumii politice americane, care cu siguranță a avut,

prin funcțiile deținute în aparatul de stat, acces la informații oficiale pe care-și bazează

afirmațiile, dezvăluie adevărata față a politcii externe a Statelor Unite care îmbrățișează

paradigma realistă cu toate defectele sale. În numele monopolizării puterii a trecut alte

națiuni prin focul războiului și al dezastrului chiar împotriva voințe poporului și a

comunității internaționale.

O lume condusă pe astfel de principii nu are și nu poate avea prea multă

considerație pentru individ și drepturile sale. Exemplul războiului din Irak reclamă

ramforsarea dreptului internațional cu norme capabile să constrângă decizii precum

pornirea unui război prin condiții foarte stricte care să determine necesitatea unor astfel

de acțiuni.

16

Bibliografie

Cărți

Al Gore, Asaltul asupra rațiunii, editura Rao, București, 2008

Joseph E. Stiglitz, Linda J. Bilmes, Războiul de 3 trilioane de dolari, adevăratul

cost al conflictului din Irak, Editura Tehnică, București, 2009

Noam Chomsky, Un abuz al puterii și un atac asupra democrației, editura Antet,

Prahova, 2007

Visarion Neagoe - Irak calvarul păcii- editura Militară, București, 2008

Zbigniew Brzezinski – Marea tablă de șah – Geopolitica lumilor secolulu XX ,

editura Univers Enciclopedic, București, 2000

Resurse web

Charles Ferguson, No end in sight, producători Red Envelope Entertainment și

Representational Pictures, SUA, 2007, sursa: http://www.youtube.com/watch?

v=ykpf5nDIs9M

www. en.wikipedia.org

www.boston.com

www.cbsnews.com

www.defense.gov

www.edition.cnn.com

www.georgewbush-whitehouse.archives.gov

www.globalpolicy.org

www.globalsecurity.org

www.gpo.gov

www.johnpilger.com

www.npr.org

17

www.nytimes.com

www.spiegel.de

www.theguardian.com

www.un.org

www.washingtonpost.com

www.youtube.com

18

Cuprins

I. Introducere pag.1

II. Premisele războiului pag.2

II.1 Relația S.U.A. cu regimul dictatorial al lui Saddam Hussein pag.2

II.2 Impactul atentatelor de la 11 septembrie asupra relațiilor S.U.A.-Irak

pag.2

II.3 ,,Curveball” și programul Irakului de producere a armelor de distrugere în

masă pag.6

III. Invadarea Irakului pag.7

IV. Suportul legislativ pag.8

IV.1 Atacul asupra Irakului pag. 7

V. Costurile războiului pag.10

VI. Concluzii pag.11

VII. Bibliografie pag.13

19