Ministerul Educației al României Universitatea „Alexandru Ioan Cuza „ , Iași

Facultatea de Economie și Administrarea afacerilor Specialitatea : Economia Comerțului , Turismului și a Serviciilor

Tema : Realizarea problemei alegerii în diferite sisteme economice

Realizat de : Darii Galina , gr.1

Bălți, 2011

1

Planul :

1. Introducere. 2. Consecinţele acţiunii legii rarităţii resurselor .3. Probleme fundamentale ale organizării economice a societății.4. Costul de oportunitate –costurile alternative.5. Teoria alegerii raționale dupa Jon Elster .Considerații generale.6. Concluzii.7. Bibliografie.

2

1. Introducere

Problema alegerii economice, ca problemă generală a economiei, mai este numită "axa" în jurul căreia se roteşte teoria şi practica economică. Problema fundamentală a organizării oricărei economii poartă un caracter universăl. Alegerea alternativă a sferei şi modului eficient de utilizare a resurselor este actuală în toate timpurile, pentru toate popoarele, la diferite nivele ale organizării economice – gospodărie casnică, firmă, economie naţională şi mondială. Problema alegerii economice reprezintă problema fundamentală (generală) a organizării economiei – "raritatea resurselor". În situaţia în care resursele sunt limitate, iar nevoile – nelimitate, trebuie căutate soluţii economice mai avantajoase, selectate cele mai bune variante dintre toate alternativele posibile.

2.Consecințele acțiunii legii rarității.

,,Toate problemele pornesc de la raritate” David Hume

2.1 Caracterul limitat al resurselor (raritatea)

În ce constă problema? PROBLEMA - este o chestiune care prezintă aspecte neclare, discutabile, care necesită o lămurire. Dar RARITATEA? Un termen economic care se defineşte ca insuficienţă a resurselor în raport cu nevoile, şi făcînd referire la ştiinţa economică depistăm problema generală a economiei - preocuparea oamenilor de a alege resursele şi de a le organiza folosirea lor pentru sătisfacerea cît mai bună a nevoilor.

Activitatea economică a oamenilor decurge în condiţii de raritate a resurselor – insuficienţei lor pentru sătisfacerea deplină a tuturor necesităţilor. În realitate, toate resursele (materiale, financiare, umane, de timp) sunt relativ limitate său rare în comparaţie cu necesităţile sociale, cu excepţia "resurselor libere" – aerul, energia vântului şi apei, căldurii şi luminii solare etc.

Omenirea a progresăt enorm în domeniul căutării, cunoaşterii şi atragerii de noi resurse în circuitul economic. Resursele au sporit în urma descoperirii materiei prime artificiale şi sintetice, precum şi ca urmare a aplicării în producţia tehnică a tehnologiilor noi, eficiente. Dar, totodată, creşterea populaţiei şi, respectiv, a nevoilor,

3

exploatarea la maximum a bogăţiilor naturale neregenerabile duc la retrogradarea şi acutizarea stării resurselor rare.

Raritatea resurselor constituie o caracteristică generală a economiei. Insuficienţa mijloacelor limitează drastic nivelul bunăstării sociale şi individuale, precum şi posibilităţile creşterii lui. Cu cat este mai intensă actiunea legii raritatii, cu atat mai durabil ni se infatiseaza principiul rationalitatii utilizarii resurselor in activitatea umana in general si in cea economica in special. Rezulta prin urmare ca raritatea si rationalitatea in economie reprezinta doua principii său legi generale in virtutea carora alegerea dintre multiplele variante de folosire a resurselor trebuie facuta intre realizarea unei anumite cantitati de bunuri cu consumul de resurse cel mai mic său obtinerea celei mai mari productii posibile cu o cantitate data de resurse atrase in circuitul economic.

2.2 Consecinţele acţiunii legii rarităţii resurselor se reduc la următoarele:

raritatea resurselor economice le face preţioase, stabilindu-se la ele un anumit preţ;

stabilirea preţului la resursele economice determină suportarea anumitor costuri;

existenţa costurilor determină organizarea activităţii economice în baza unui comportament economic raţional axat pe alegere.

Dacă resursele şi bunurile nu ar fi fost rare, nu ar fi existat problema alegerii economice şi nu ar fi existat, prin urmare, ştiinţa economică.

Fig. 1. Geneza problemei alegerii economice.

În fond, problema respectivă se concretizează prin răspunsurile pe care le-a dat umanitatea la "triada" întrebărilor definitorii pentru societate.

3. Probleme fundamentale ale organizării economice a societății

Cele trei probleme majore pe care este chemata să le rezolve organizarea economica a unei societati sunt urmatoarele:

4

1) CE bunuri se vor putea produce si în CE cantitate?;

2) CUM se vor produce, în ce modalitate tehnologica?;

3) PENTRU CINE se vor produce bunurile?

Aceste probleme sunt fundamentale si comune tuturor economiilor, dar diferitele societati încearca să le rezolve folosind institutii diferite.

A. Ce să se producă?

            La prima întrebare careia organizarea economica trebuie să-i dea raspuns este foarte importanta optiunea între a produce bunuri de consum său bunuri de investitie, acestea din urma largind baza consumului în viitor. Într-o economie de piața sortimentul de bunuri si cantitatile ce trebuie produse se stabilesc în urma deciziilor milioanelor de consumatori si firme de afaceri. Daca un bun este cautat si cumparat de multi consumatori, iar pretul acelui bun acopera cheltuielile de productie atunci se va produce o cantitate tot mai mare din produsul respectiv. Astfel, relatiile ce se stabilesc pe piața între cumparatori si vânzatori, între consumatori si producători, sunt rezultatul unor decizii individuale luate de mii si mii de producători si consumatori.

 B. Cum să se producă?

            Pentru a afla raspunsul la aceasta întrebare trebuie să facem apel la factorii de productie: pamânt, munca, capital (factori primari), tehnologiile, informatia si abilitatea întreprinzatorului (neofactorii de productie). Este vorba de folosirea lor în producerea bunurilor precum si de combinatiile posibile între ei în  procesul utilizarii. În țările dezvoltate gradul de înzestrare tehnica este foarte ridicat, deci se desfasoara un proces de productie intensiv în care factorul "capital" are o pondere mare. În țările lumii a treia, în schimb, predomina factorul "munca" în producerea celor necesăre, înzestrarea tehnica a muncii fiind mai redusă. În aceste țări echipamentul, utilajele sunt scumpe, iar forta de munca este ieftina. Iata cum pretul factorilor de productie ne indica modul de organizare a productiei. Cea de-a doua întrebare trebuie întregita cu alte câteva: "de catre cine trebuie produse bunurile?" (corporatii, firme, agenti economici privati); "cu ce resurse?" (caderi de apa, soare, vânt, electricitate, atomi) si "în ce modalitate tehnologica?".

  C. Pentru cine să se producă?

            Explicitarea celei de-a treia întrebari ne indica cum se va împarti produsul national î 424s1819e ntre indivizi, firme, stat. Într-o economie de piața gospodariile casnice vor consuma doar acea cantitate de bunuri pe care o pot cumpara. Deci, problema destinatiei bunurilor este, în fond, o problema a distributiei acestora între membrii societatii. Consumatorul va procura bunuri în functie de volumul veniturilor de care dispune. Acest volum al veniturilor este determinat de cantitatea de factori de productie aflata în proprietatea consumatorului. Acesta poate fi proprietarul unei sume de bani, al unui lot de pamânt său poate dispune numai de propria să forta de munca ca unica sursă de venituri. În lumina logicii economiei de piața acei consumatori care nu dispun de pregatirea profesionala solicitata de piața si nu sunt nici propriețări de capital său de pamânt vor deveni săraci său vor ramâne săraci. Acele categorii de oameni care dispun de o pregatire profesionala superioara său de capital si pamânt vor fi bogati si îsi vor putea permite un consum mai mare.

            Problemele economice fundamentale, "ce, cum si pentru cine?" sunt soluționate în mod diferit în functie de organizarea economica a societatii. Istoria omenirii cunoaste trei astfel de modalitati bazate pe: 1) traditie;       2) comandă; 3) piața.

5

            Producerea bunurilor în sistemul economic bazat pe obiceiuri si traditii, adica pe niste legi nescrise, a fost caracteristica începutului dezvoltării societatii umane. Ea exista si în conditiile actuale în cadrul gospodariilor taranesti, patriarhale care, de regula, sunt rupte de lumea exterioara. O asemenea gospodarie nu produce bunuri pentru vânzare ci are în vedere numai consumul membrilor săi. Probleme ca semanatul, strânsul recoltei, organizarea muncii, repartiția bunurilor obtinute sunt rezolvate pe baza experientei acumulate, a observatiilor empirice si a traditiilor constituite.

            Sistemul economic bazat pe comandă este caracteristic sistemelor totalitare, când economia si elementele săle componente sunt dirijate de un singur organ central în fruntea caruia se gaseste, de regula, un singur om.

            Economia de piața, asă cum arata experienta multor țări, rezolva cel mai corect si eficient problemele fundamentale ale economiei. Cunoasterea categoriilor economiei de piața are deci o importanta deosebita, însusirea lor de catre viitorii ingineri fiind scopul cursului de fata. Cunostinta  cu câteva legi de functionare a mecanismului de piața ne va înlesni procesul cunoasterii. Acestea sunt: legea lipsurilor, legea randamentului descrescator, legea utilității marginale descrescatoare.

4. Costurile de oportunitate .

Procesul alegerii economice întotdeauna este însoţit de costul de oportunitate – costurile

alternative, de mărimea cărora se ţine cont în luarea deciziei optimale.

Cele mai multe dificultăţi din sfera ştiinţelor sociale provind din analiza acţiunilor umane, a

comportamentului uman, adică din problematica socială universală a „alegerii". De aici şi necesitatea

clarificărilor metodologice...

Elementul primordial în analiza „alegerii", a acţiunii umane, este recunoaşterea existenţei acesteia.

„Alegerea" este faptul universal al vieţii omului. Existenţa omului înseamnă existenţa acţiunii umane,

capacitatea de a face alegeri fiind caracteristica esenţială a naturii umane.

Adevărul fundamental constă în imposibilitatea explicării alegerii exclusiv în termenii unor fapte

observabile (obiecte şi fenomene, limitate ori ba) ce înconjoară viaţa omului. Altceva constituie

resortul ultim al alegerii, unul ce ţine de interiorul (natura umană), nu de mediul exterior

persoanei. Liberul arbitru, sau capacitatea de a discerne, de a alege, constituie marca definitorie a

raţiunii umane, a naturii umane. Iar capacitatea de a discerne înseamnă, de fapt, anticamera alegerii:

aceasta priveşte capacitatea de a ierarhiza bunurile, fenomenele exterioare fiinţei umane ori acţiunile în

ordine inversă a capacităţii lor de a furniza „utilitate", satisfacţie.

„Costul" semnifică, aşadar, sacrificarea conştientă, voluntară, a (celei mai bune) alternative

disponibile în ORICE context ce implică acţiune umană.

Să elucidăm, aşadar, caracterul subiectivist al costului... Majoritatea manualelor de

6

5. Teoria alegerii raționale dupa Jon Elster.

David Willer (1992) afirmă că raţionalitatea are în teorie două funcţii diferite. Ea acţionează ca o lege, producând predicţii şi explicaţii, doar în cazul unui număr restrâns de situaţii sau condiţii. În rest,raţionalitatea operează ca un principiu teoretic a cărui funcţie este să pună probleme în teorie. O dată ce raţionalitatea a adus în discuţie aceste probleme, sunt invocate alte proceduri pentru a produce explicaţii şi predicţii. Situaţiile în care raţionalitatea are o funcţie predictivă şi explicativă fac obiectul scrierilor sociologului norvegian Jon Elster. El se opreşte asupra nivelului individual al acţiunii umane, considerând că acţiunea umană individuală este unitatea elementară a vieţii sociale şi prin urmare aceasta trebuie explicată. Această acţiune individuală este, în viziunea sa, rezultatul a două filtrări succesive: actorul social porneşte de la un set abstract de acţiuni posibile, iar primul filtru este constituit din toate constrângerile de ordin fizic, economic, legal şi psihologic cu care se confruntă individul. Aceste constrângeri determină setul de oportunităţi. Al doilea filtru constă într-un mecanism care determină ce acţiune din acest set va fi aleasă. Acest mecanism poate fi reprezentat de alegerea raţională sau de normele sociale. Elster consideră teoria alegerii raţionale ca fiind, întâi de toate, o teorie normativă: prescrie actorilor sociali ce trebuie să facă pentru a-şi atinge scopurile în maniera cea mai eficientă sau cea mai puţin costisitoare.

Din acest conţinut normativ derivă apoi dimensiunea explicativă a teoriei. Pentru a fi raţională, o acţiune trebuie să îndeplinească trei condiţii:* actorul să fie convins că acesta este cel mai bun mod de a satisface dorinţele sale; *această convingere să fie cea mai îndreptăţită care se poate forma, date fiind informaţiile de care dispune mai mult;* cantitatea de informaţii colectate să fie optimă, nici prea mare, nici prea mică.

Este necesar deci ca înseşi convingerile actorului să fie rationale, raţionalitatea lor constând în consistenţa logică a acestora. În formarea acestor convingeri vor fi luate în considerare numai informaţiile relevante. Cantitatea optimă de informaţii este determinată, pe de o parte de dorinţele actorului, fiind raţional ca pentru decizii mai importante să adune mai multe informaţii, iar pe de altă parte de cunoştinţele anterioare referitoare la costul, calitatea şi relevanţa diferitelor tipuri de informaţii. În legătură cu aceste condiţii Elster aduce în discuţie problema raţionalităţii dorinţelor. La o primă interpretare se poate spune că raţional este ca un individ să aibă dorinţe care, o dată îndeplinite, tind să îl facă fericit. A-şi dori ceva ce nu poate obţine este un exemplu de iraţionalitate, însă nu întotdeauna. Conformistul, sclavul fericit este mai iraţional, de exemplu, decât dizidentul dintr-un regim totalitar. Aceasta deoarece adaptarea inconştientă la inevitabil este un mecanism eteronom, în timp ce dorinţele raţionale trebuie să fie autonome. Referitor la convingeri se poate spune că este raţional ca individul să aibă convingerile care tind să îl facă fericit, acestea fiind convingeri bazate pe dovezi factual corecte, întrucât acestea sunt cele mai probabil a fi adevărate.Pentru a putea vorbi însă de raţionalitate - apreciază Elster – trebuie să ne aflăm în zona intenţionalităţii: "Pentru ca ceva să fie raţional, acesta trebuie să intre în sfera acţiunii conştiente, deliberate" . Date fiind cele trei operaţii optime - la nivelul dorinţelor, al convingerilor şi al informaţiilor - rezultă de aici că teoria alegerii raţionale poate greşi la trei nivele, eşecul datorându-se fie nedeterminării, fie neadecvării. O teorie este nedeterminată atunci când nu reuşeşte să ofere predicţii unice şi neadecvată atunci când actorii nu reuşesc să-i urmeze predicţiile, adică, în cazul de faţă, se comportă iraţional. O teorie care nu oferă predicţii unice este incompletă, dar preferabilă absenţei totale a unei teorii

7

predictive. Condiţia unicităţii este îndeplinită de teoria neoclasică a alegerii, dezvoltată în economie. Această teorie, pornind de la presupoziţia că tot comportamentul uman este maximizator, apelează la o teoremă matematică conform căreia orice funcţie crescătoare are exact un maxim pentru un set crescător de puncte. Pentru consumator, există de obicei un singur nivel al consumului care maximizează utilitatea în cadrul unui set de cumpărături ce satisfac constrângerile sale bugetare. Spre deosebire de sfera economică, în viaţa socială sunt numeroase situaţii în care teoria alegerii raţionale nu oferă predicţii unice. Aşa este, de pildă, cazul în care existăoptiuni multiple, adică mai multe opţiuni care sunt egal şi maximal bune, sau cazul în care nu există nici o acţiune care să fie optimă. Elster considera că situaţiile de acest tip sunt mai bine descrise în termeni de incapacitate a individului de a ordona şi compara între ele opţiunile.Nedeterminarea poate apărea şi la nivelul convingerilor, manifestându-se ca inexistenţa unei convingeri optime. Acest lucru se poate datora pe de o parte incertitudinii, adică incapacităţii de a calcula probabilităţile cu care pot apărea rezultatele diferitelor opţiuni, iar pe de altă parte interacţiunii strategice. În acest din urmă caz individul trebuie să-şi formeze convingeri şi despre alegerile ce vor fi făcute de ceilalţi, ţinând cont că, la rândul lor, aceşt ia îşi formează opinii proprii. În sfârşit, problema determinării mai este legată de cantitatea optimă de informaţii ce trebuie colectată în vederea formării unei opinii. Deoarece informaţia este costisitoare, individul va achiziţiona informaţii până când costul marginal al respectivei achiziţii va fi egal cu valoarea marginală anticipată. Sunt însă numeroase situaţiile în care aceste costuri şi beneficii ale achiziţionării de informaţii sunt greu sau chiar imposibil de calculat. Mult mai gravă decât nedeterminarea este pentru o teorie inadecvarea, adică eşuarea predicţiilor sale. În cazul teoriei alegerii raţionale neadecvarea, respectiv iraţionalitatea, se poate manifesta la cele trei nivele; acţiune, dorinţe şi convingeri sau opinii. La nivelul relaţionării dintre acţiune, dorinţe şi opinii, cazul paradigmatic este slăbiciunea voinţei. Aceasta înseamnă că deşi acţiunea X este mai bună decât Y, este aleasă acţiunea Y. Adesea X reprezintă o acţiune pe termen lung şi Y un impuls pe termen scurt. Elster consideră că puterea teoriei alegerii raţionale poate fi apreciată corect dacă situaţiile de alegere se diferenţiază după importanţa problemei şi numărul actorilor implicaţi. Astfel, teoria alegerii raţionale este aplicabilă unor probleme de mărime medie ce implică un singur agent – cum este de exemplu cumpărarea unei maşini sau a unei case - sau mulţi agenţi, caz în care există un singur set de puncte de echilibru. Deşi nedeterminarea şi iraţionalitatea sunt larg răspândite, acest lucru nu afectează privilegiul normativ al raţionalităţii. Mai întâi de toate raţionalitatea este privilegiată pentru că noi vrem să fim raţionali. In relaţiile personale fiecare asumă raţionalitatea celorlalţi. Privilegiul explicativ al raţionalităţii se sprijină pe două aspecte. Raţionalitatea este presupusă de orice teorie competitivă a motivaţiei, în vreme ce raţionalitatea însăşi nu presupune nimic altceva. Deci, afirmă Elster, "ar trebui să începem prin a asuma nimic altceva decât raţionalitatea".

6. Concluzii

8

* Problema alegerii economice reprezintă problema fundamentală (generală) a organizării economiei – "raritatea resurselor". În situaţia în care resursele sunt limitate, iar nevoile – nelimitate, trebuie căutate soluţii economice mai avantajoase, selectate cele mai bune variante dintre toate alternativele posibile. * Legea rarităţii resurselor economice – legea conform căreia cantitatea, calitatea şi structura resurselor economice se modifică mai lent decât intensitatea, amploarea şi structura nevoilor umane, resursele fiind limitate în raport cu trebuinţele indivizilor. Creşterea eficienţei economice constituie factorul determinant între estomparea tensiunilor ce apar între nevoi şi resurse.

* În fond, Problema fundamentală a organizării oricărei economii poartă un caracter universal,și se concretizează prin răspunsurile pe care le-a dat umanitatea la "triada" întrebărilor definitorii pentru societate:

1. Ce producem? – ce mărfuri, de ce calitate şi în ce cantitate trebuie de produs pentru satisfacerea anumitor nevoi? (posibilitatea producţiei corelată cu stocul de resurse existente în societate).

2. Cum, în ce mod se produc bunurile? – cu ce resurse şi combinaţii de resurse, cu ajutorul căror tehnologii? (alegerea tehnicilor şi tehnologiilor pentru producere).

3. Pentru cine se produc bunurile? – cine şi în ce cantitate le va consuma? (modul şi criteriile distribuirii bunurilor în societate). Toţi participanţii la activitatea economică permanent se lovesc de aceste întrebări complicate şi sunt puşi în faţa alegerii: cu se scop, în ce mod, în ce cantitate este mai avantajos de-a utiliza resursele existente.

* Procesul alegerii economice întotdeauna este însoţit de costul de oportunitate – costurile alternative, de mărimea cărora se ţine cont în luarea deciziei optimale. Optimizarea alegerii economice înseamnă maximizarea utilităţii obţinute şi minimizarea "preţului sacrificiilor" – costurilor alternative. *O teorie care nu oferă predicţii unice este incompletă, dar preferabilă absenţei totale a unei teorii predictive. Condiţia unicităţii este îndeplinită de teoria neoclasică a alegerii, dezvoltată în economie. Această teorie, pornind de la presupoziţia că tot comportamentul uman este maximizator, apelează la o teoremă matematică conform căreia orice funcţie crescătoare are exact un maxim pentru un set crescător de puncte. Pentru consumator, există de obicei un singur nivel al consumului care maximizează utilitatea în cadrul unui set de cumpărături ce satisfac constrângerile sale bugetare. Spre deosebire de sfera economică, în viaţa socială sunt numeroase situaţii în care teoria alegerii raţionale nu oferă predicţii unice.

Bibliografie :

9

1. Nelly Filip, Olga Sorocean. Teorie economică (vol.I). Chişinău, 20092. Tatiana Bucos, Oxana Barbăneagră. Teorie economică. Chişinău, 2010.3. BECKER, Gary S. 1992, "Comportamentul uman-o abordare economică". Bucureşti, Editura

All

4. „Economie”, Valeriu Umanet, Ala Moraru, Tipografia din Cimişlia

5. http://www.svedu.ro/curs/ecpolitica_apl_ms.pdf

10