RELAŢIA DINTRE INTELIGENŢĂ ŞI

ORIENTAREA SPRE RELIGIOZITATE

Jiloveanu Dana-Iuliagrupa 6, seria II, anul II

Evaluarea psihologică a aptitudinilor, intereselor și motivațieiProf. Lect. Dr. Adrian Luca

Se considera că religiile au apărut din nevoia oamenilor de a crede în fenomene și ființe

supranaturale, din încercarea de a da semnificații spirituale existenței și experiențelor lor. Religia

a constituit un element important al vieții oamenilor de mii de ani, ea înglobând credințele

indivizilor, valorile acestora, concepțiile despre bine și rău, dar fiind totodată și un model moral-

afectiv și de comportament. Religiozitatea poate fi definită drept un fenomen psihic caracteristic

fiinţelor umane prin care se exprimă o atitudine religioasă. Psihologii au analizat de-a lungul

timpului relația dintre tendința oamenilor de a fi religioși și alte constructe psihologice; ei au

ajuns la concluzia că există o legătură între abilitatea mentală generală (inteligența) și

religiozitate. Studii pe această temă s-au realizat pe populații diferite, de religii și categorii

sociale și de vârstă diferite.

Numeroase ipoteze legate de relația dintre cele două variabile au fost vehiculate:

”măreața maturizare intelectuală ar trebui să crească scepticismul în materie de religie”, iar

explicațiile pentru care oamenii cred în divinitate sunt și ele numeroase: ”ei caută să compenseze

lipsa de control fizic apelând la puterile metafizice care par a controla lumea: cultul este văzut ca

un mijloc de a influența soarta cuiva și este mai ușor de acceptat neputința cuiva dacă ceea ce va

urma este în mâinile unei entități omnipotente a cărei bunăvoințe poate fi câștigată prin

respectarea unor reguli rigide și predictibile de contact.” (Iglegart & Welzel, 2005).

Sistematizând rezultatele a 63 de studii, o meta-analiză realizată de Zuckerman,

Silberman și Hall (2013) arată că există o corelație negativă între inteligentă și religiozitate. Ei

consemnează faptul că primul studiu legat de inteligență și religiozitate a apărut în 1928 și

analiza legătura dintre religiozitate și răspunsurile senzorio-motorii și cognitive. Rezultatele au

arătat că odată cu creșterea nivelului de inteligență scade nivelul de religiozitate. Studiul lui

Argyle (1958) concluzionează prin următoarea afirmație: ”studenții inteligenți sunt mai puțin

dispuși să accepte credințele ortodoxe și să aibă atitudini pro-religioase”. Concluziile acestora au

fost contrazise ulterior de studiile lui Kosa Schommer din 1961 și al lui Hoge din 1969,

argumentând prin faptul că nu nivelul intelectiv, ci mediul social creează contexte educaționale

specifice care încurajează atitudinea critică și scepticismul, la fel cum și interacțiunea cu mediul

bisericesc poate conduce la un interesc crescut față de religie.

Francis (1998) a analizat cantitativ studiile care au găsit corelații pozitive, respectiv

negative între cele două variabile, astfel că sunt mai numeroare studiile care au găsit o corelație

negativă între religiozitate și inteligență decât cele care au înregistrat corelații pozitive sau

absența unei corelații. În meta-analiza lui Zuckerman et al. participanții la studiile pe acest

subiect au fost împărțiți în mai multe categorii: liceeni, studenți și non-studenți (indivizi de

vârstă specifică studenției, dar care nu urmează o facultate, sau mai în vârstă). În cazul

populațiilor de liceeni, inteligența relaționează doar foarte slab cu religiozitatea . Un al doilea

scop al meta-analizei este acela de a găsi posibile explicații pentru această relație, în centrul

acestora aflându-se ideea confrom căreia credințele religioase sunt iraționale, neacorate în știință,

neverificabile și nepretabile persoanelor inteligente care ”știu mai bine”. O altă explicație găsită

pentru corelația negativă este aceea că oamenii mai inteligenți tind să se răzvrătească împotriva

convențiilor și inclusiv împotriva credințelor religioase ortodoxe. De asemenea, ateismul este

privit ca o noutate evoluționistă, iar, prin asociere cu știința și ideea de dezvoltare și progres, el

este mai degrabă îmbrățișat de persoanele mai inteligente decât religiozitatea bazată mai degrabă

pe elemente ancestrale, supranaturale. Metodele de măsurare au fost diverse, de la teste de

inteligență generală foarte cunoscute, precum bateria Wechsler, Peabody Picture Vocabulary

Test etc., dar și teste specifice, precum teste pentru abilitățile cognitive (teste cu sinonime, teste

de memorie). Religiozitatea a fost măsurată în termeni de credințe, frecvența la activitățile

bisericești și rugăciuni, participarea/implicarea în organizații religioase. Confesiunile religioase

vizate de studii au fost: protestanți, catolici, creștini (nediferențiați în ortodocși și catolici), evrei.

Posibile surse de eroare ale studiilor găsite de către autori sunt: limitarea participanților

(includerea doar a persoanelor foarte religioase și a celor foarte inteligente-situații extreme),

distanța mare între măsurările celor două variabile (plus lipsa de studii în care religiozitatea să fie

măsurată înaintea nivelului de inteligență). Mai mult decât atât, Zuckerman et al. stabilesc mai

multe funcții ale religiozității: control compensator, auto-reglare, auto-dezvoltare și atașament.

Se presupune că un nivel de inteligență ridicat furnizează de asemenea aceste funcții, motiv

pentru care persoanele inteligente au o nevoie mai mică de a se orienta spre religie.

O meta-analiză pe tema corespondenței dintre inteligență și ateism (absența religiozității)

a fost realizată de Lynn, Harley și Nyborg (2008). Autorii stabilesc natura acestei relații în

funcție de naționalitate și pleacă de la patru observații atunci când prezic o corespondență

pozitivă între inteligență și ateism (respectiv negativă între inteligență și religiozitate): 1)

corelații negative între inteligență și credințele religioase, 2) procentaje mai scăzute în ceea ce

privește credința la elitele intelectuale, comparativ cu populația generală, 3) un declin al

credințelor religioase declin al credințelor religioase de-a lungul secolului XX prin creșterea

inteligenței populațiilor odată cu creșterea în vârstă la copii și adolescenți odată cu dezvoltarea

abilităților lor cognitive. Studiul realizează corelații între valorile IQ de la nivel național și

ateism, din 137 de țări, cu observația că în doar 23 de țări din 137 (17%) ateismul este mai ridicat

de 20%din populație și că acestea sunt țările cu cel mai ridicat nivel IQ. S-au descoperit corelații

negative la indivizii din Statele Unite și Europa.

Amir Azarvan (2013) contestă prin meta-analiza sa realizată pe 99 de țări ipoteza că

inteligența este corelată cu religiozitatea, propunând alte posibile explicații ale scăderii nivelului

de religiozitate din timpurile noastre: 1) expunerea la viziuni alternative-încurajarea gândirii

critice de către sistemele educaționale înalte și inducerea ideii de falsificabilitate, simpla

frecvență a unor opinii împotrivă cristalizează reticența, 2) materialismul-noile valori economice

se opun normelor creștine. Contrar altor cercetări, rezultatele acestui studiu cross-național arată

că IQ-ul nu are efecte semnificative asupra religiozității atunci când alte variabile sunt luate în

calcul, precum materialismul, educația înaltă și libertatea religioasă. Se menționează totodată că

religiozitatea scăzută este semnificativ mai ridicată în țările comuniste și în cele în care romano-

catolicii nu reprezintă populația majoritară.

Razmyar și Reeve (2013) analizează relația dintre religiozitate și inteligența tradusă ca

abilitate cognitivă și stil cognitiv (gândire rațională vs. gândire experențială), plecând de la

ipoteza că abilitatea cognitivă și gândirea rațională vor corela negativ cu religiozitatea, iar

gândirea experențială va corela pozitiv. Participanții au fost studenți, cu o medie a vârstei de 21

ani. Abilitatea cognitivă generală în termeni de asocieri verbale, comprehensiune verbală,

abilitate numerică și raționalizare numerică și stilul cognitiv cu două tipuri de teste: Cognitive

Reflection Test (CRT) și The Rational-Experiential Inventory Revised (REI-40). Religiozitatea,

fiind un concept mai complex, a fost măsurată atât la nivelul percepțiilor, cât și al

comportamentelor. Religiozitatea generală și spiritualitatea generală au fost măsurate cu câte un

singur item auto-raportat (exemplu: ”În ce măsură te consideri o persoană spirituală?”).

Acceptanța scripturală a fost măsurată cu Scriptural Literalism Scale și se referă la gradul în care

o persoană crede că faptele din cartea religiei lui sunt literal adevărate. Alte constructe care au

fost măsurate: fundamentalismul, 3 dimensiuni ale orientării religioase (extrinsec, intrinsec,

întrebător), frecvența religioasă, practicile religioase private și rugăciune. Rezultatele arată că

abilitatea cognitivă corelează negativ cu religiozitatea și totodată că abilitatea cognitivă generală

are efecte de la mediu spre foarte ridicat la religiozitate. În schimb, stilul cognitiv nu a avut

efecte puternice.

Un alt studiu din 2011 al lui Lewis, Ritchie și Bates analizează încă o dată relația dintre

nivelul intelectual și religiozitate, însă, de această dată, divizată în mai multe domenii specifice.

Au participat 2307 indivizi, de rase diferite (albi, negri, americani nativi, asiatici etc.)

Religiozitatea a fost măsurată pe mai multe fațete: înțelegere, spiritualitate, suport religios,

identificare religioasă, practică privată religioasă etc. De asemenea, a fost luată în considerare

deschiderea și a fost măsurată prin scorarea următorilor itemi: creativ, imaginativ, inteligent,

curios, deschis la minte, sofisticat și aventuros. Inteligența generală a fost rezultatul compozit a

mai multe subteste: reproducerea listelor de cuvinte, durata memoriei de lucru, fluență verbală,

gândire inductivă și viteza procesării. În urma rezultatelor a reieșit că inteligența corelează

negativ cu 5 din cele 6 fațete ale religiozității care au fost măsurate. De asemenea, au fost găsite

semnificative corelații pozitive între deschidere și spiritualitate și negativă între spiritualitate și

fundamentalism. Printre limitele cercetării se numără faptul că participanții au fost doar creștini,

limitând astfel generalizarea rezultatelor la alte grupuri religioase.

Una dintre ipotezele studiului lui Tirri, Nokelainen și Mahkonen (2009) vizează de

asemenea relația inteligență-religiozitate, rezultatele arătând că tinerii adulți mai inteligenți se

opuneau mai mult la formele de religie decât ceilalți participanți cu un nivel intelectual mai

scăzut. A fost aplicat testul de inteligență Wechsler Adult Intelligence Scale III (WAIS-III), cu

două componente principale: IQ verbal și performanță IQ, și Religious Judgment Test(RJT).

Un studiu longitudinal realizat de Ritchie, Gow și Deary (2014) a luat în considerare

relația inteligență-religiozitate în contextul îmbătrânirii. Ei au aplicat un test de abilități

cognitive numit Scottish Mental Survey în 1932 și au fost contactați pentru testare între 1999 și

2001, când aveau o vârstă medie de 79 de ani. Pentru abilitatea cognitivă au fost folosite: Moray

House Test în 1932, apoi Raven Standard Progressive Matrice și parta de memorare logică de la

Wechsler Memory Scale-Revised, dar și National Adult Reading Test (NART). Religiozitatea

afost măsurată inițal prin completarea unui chestionar de activitate, iar ulterior The Religious

Involvement Inventory (RII), The Spiritual Wellbeing Scale (SWBS) cu doi factori de măsurare:

”starea de bine religioasă” și ”starea de bine existențială”. Rezultatele au confirmat încă o dată

asocierea negativă dintre religiozitate și inteligență, dar nu și între religiozitate și modificare

cognitivă. De asemenea, un rezultat surprinzător este acela că s-a descoperit că deși religiozitatea

este asociată cu o abilitate cognitivă scăzută, religiozitatea protejează împotriva declinului

cognitiv la vârste înaintate.

Gonzach și Gotlibovski (2013) au studiat această relație longitudinal: caracteristicile

individuale și de mediu au fost măsurate când participanții aveau în medie 15 ani (între 13 și 17

ani), iar religiozitatea și reușita educațională în 3 perioade disticte de timp, când participanții

aveau în medie 20, 23 și 26 de ani. Religiozitatea a fost măsurată cu cinci itemi dihotomici, de 3

ori, iar inteligența cu Armed Forces Qualifying Test. Ceea ce aduce nou acest studiu este faptul

că ia în considerare diferențele de religiozitate și inteligență și dintre rude, dar și vârsta și nivelul

de educație, după cum putem vedea din schema următoare:

Studiul arată că inteligența influențează modificări în religiozitate de-a lungul timpului, astfel că, prin dezvoltare, cu cât este mai inteligent, cu atât mai puțin religios devine, din mai multe cauze: trecerea prin procesul educațional și acumularea de noi cunoștințe (educația corelează negativ cu religiozitatea), cei inteligenți maisunt mai influențați de procesul de creștere decât cei mai puțin inteligenți, educația are efecte mai puternice asupra religiozității celor mai inteligenți decât față de religiozitatea celor mai puțin inteligenți. Limitele studiului fac referire la măsurarea relativ simplistă a unor constructe psihologice complexe precum cele de religiozitate și educație. Astfel, nu se ia în calcul calitatea educației primite de către participanți sau tipul acesteia. Se confirmă încă o dată efectul negativ al inteligenței asupra religiozității, din cauza asocierii celei dintâi cu raționalismul, scepticismul, sentimentul de control față de natură.

Analizele relației în cadru familiilor arată că membrul cel mai inteligent al familiei este cel mai puțin credincios. Mai mult, inteligența se dovedește a fi relaționată nu doar cu nivelul de religiozitate, ci și cu modificările de credințe care au loc de-a lungul timpului.

Așadar, după cum am putut vedea din numeroasele studii realizate pe tema relației inteligență și orientare spre religiozitate și, mai ales, din concluziile meta-analizelor ce au reunit și au analizat comparativ sute de astfel de studii, putem conchide că inteligența are o influență importantă asupra religiozității, influență invers proporțională care solicită în continuare aprofundări și reanalize.

Bibliografie

Azarvan, A. (2013). Are Highly Theistic Countries Dumber? Critiquing the Intelligence-

Religiosity Nexus Theory. The Catholic Social Science Review, nr. 18, pp. 151-168.

Ganzach, Y., Gotlibovski, C. (2013). Intelligence and religiosity: Within families and over time.

Intelligence, nr. 41, pp. 546-552.

Inglehart, R.,& Welzel, C.(2005). Modernization, Cultural Change,and Democracy:

The Human Development Sequence, 2005.

Lewis, J. G., Stuart, J. R., & Bates, C. T. (2011). The relationship between intelligence and

multiple domains of religious belief: Evidence from a large adult US sample, Intelligence, nr. 39,

pp. 468-472.

Lynn, R., Harley, J., & Nyborg, H. (2009). Average intelligence predicts atheism rates across

137 nations, Intelligence, nr. 37, pp. 11-15.

Razmyr, S., Reeve, L.C. (2013). Individual differences in religiosity as a function of cognitive

ability and cognitive style. Intelligence, nr. 41, pp. 667-673.

Ritchie, J.S, Gow, J.A., & Deary, J.I. (2014). Religiosity is negatively associated with later-life

intelligence, but not with age-related cognitive decline. Intelligence , nr. 46, pp. 9-17.

Tirri, K., Nokelainen, P., Mahkonen, M. (2009). How Morality and Religiosity Relate to

Intelligence: A Case Study of Mathematically Gifted Adolescents. Journal of Empirical

Theology, nr. 22, pp. 70-87.

Zuckerman, M., Silberman, J., & Hall, A. J. (2013). The Relation Between Intelligence and

Religiosity: A Meta-Analysis and Some Proposed Explanations. Personality and Social

Psychology Review. nr. 20, pp. 1-30.