Upload
cristian-paduraru
View
59
Download
0
Embed Size (px)
DESCRIPTION
Religia Vedica
Citation preview
Religia vedica (vedismul)
A) Istoric vorbind, vedismul apare n continuarea religiei arienilor
n mileniul al II-lea . Hr.
B) Izvorul religiei vedice este corpusul de texte vedice. Ele au fost
scrise la 1200 . Hr. si sunt urmatoarele: a) Rg Veda (imnurile); b) Yajur
Veda (formulele sacrificiale); c) Sma Veda (cntecele) si d) Atharva
Veda (descntecele). Termenul veda nseamna "cunoastere" si "stiinta".
Veda, de la verbul ved (a cunoaste), regasit n latinescul video-re, este
un corpus de scrieri sacre, revelate, ruti (auzite), compus si transmis pe
cale orala n vechea limba indo-ariana, devenita sanscrita vedica.
Specialistii au fost de multe ori tentati sa separe Vedele de ansamblul
literaturii indiene, privindu-le ca pe un produs exclusiv al creatiei
arienilor. ntr-un sens mai larg, termenul de veda nu cuprinde doar cele
patru carti sacre indiene, ci un ntreg complex literar n care sunt incluse
urmatoarele lucrari: Sahit, Brhma, rayak, Upaniad,
234 Sarveplli Rdhkan, Indian Philosophy, vol. I, London,
George Allen and Unwin Ltd., 1966, p. 67.
235 Richard Reschika, Introducere n opera lui Mircea Eliade,
traducere de Viorica Niscov, Bucuresti, Editura Saeculum, 2000, p. 20-22.
Str si Vedag236. Sahit sunt culegeri de imnuri si incantatii.
Brhma reprezinta texte elaborate de brahmani si dedicate practicii
sacerdotale, dar si reflectiei teologice n jurul problemei sacrificiului
vedic. Textele rayak serveau drept obiect de meditatie celor ce traiau
n paduri (ray). Ved au fost compuse si compilate pe durata a mai
multor secole n zone diferite ale Indiei si de catre generatii diverse de
poeti, preoti si filosofi. Literatura vedica, asa cum arata Hermann
Oldenberg, este un "izvor din care purcede totul, ceva mult mai izbitor
dect n literatura Greciei, unde suntem mereu trimisi napoi spre poemele
lui Homer"237.
Literatura vedica este, dupa expresia lui R. N. Daekar, asemenea
unui curcubeu, n care nu se distinge clar cnd o culoare ncepe si cnd se
termina, cu marginile n fuziunea urmatoarei culori. Etapele literaturii
vedice sunt:
I. Sahit, colectii de imnuri, rugaciuni, formule sacrificiale,
litanii si formule magico-religioase. Termenul sahit denota tendinta
de "punere laolalta" (sa+hit) si de organizare a traditiei orale
existente n forma versurilor. Acestea au fost aranjate dupa continut n
patru colectii Sahit:
a) Rg Veda (Veda imnurilor de lauda - k), continnd o poezie ultra
rafinata, preponderent cu specific religios, imnuri de slava si rugaciuni.
b) Yajur Veda (Veda formulelor sacrificiale - yajur), continnd
formule n marea lor majoritate mprumutate din Rg Veda, ntrebuintate
n ritualuri.
c) Sma Veda (Veda cnturilor - sm), cuprinznd mantr din
Rg Veda.
d) Atharva Veda (Veda formulelor magice - atharvan), destinata
maselor, mult mai arhaica n continut.
II. Brhma, texte n proza continnd discutii teologice,
discursuri asupra laturii principale a religiei acelei perioade - tehnica
ritualului sacrificiului.
III. Upaniad, fie incluse n Brhma, fie comentarii separate
ale textelor vedice, exceptie facnd creatiile mai noi, care sunt opere
independente. Acestea reprezinta nceputul literaturii filosofice n India.
Textele vedice erau considerate apaurueya (creatie para-umana,
divina), Cea mai mare autoritate n fiecare pas al vietii era Veda, sursa
suprema de cunoastere. Toate ritualurile de trecere, ct si gesturile aparent
nensemnate, cotidiene, precum scaldatul sau mncarea erau reglate de
vedaprama (ntietatea sau evidenta Vedei). Cei care traiau n
societate conform autoritatii traditiei erau ortodocsii, credinciosii n
caracterul revelat al textelor vedice. Acestia erau astik, adica cei ce
sustineau realitatea si existenta Vedelor (asti = este, exista). Rg Veda sunt
cele mai importante texte vedice. Colectia cuprinde 1020 de imnuri
mpartite n zece carti.
Studierea Vedelor era o datorie pentru orice arian. nvatatura era
individuala, bazata pe o relatie de tip maestru - discipol sau colectiva si
tinuta n mici colegii (caraa).
C) Cosmogonia este tema fundamentala a textelor vedice. Exista
mai multe tipuri de cosmogonie n imnurile vedice. Ele sunt urmatoarele:
1) mitul fecundarii apelor primordiale (Agni); 2) mitul descompunerii
unui gigant primordial (Purua)238; 3) mitul desprinderii creatiei dintr-o
unitate-totalitate, raportul dintre fiinta si nefiinta (sat - asat) sau creatia ex
nihilo (din nimic)239 si 4) mitul despartirii cerului de pamnt (lupta
mitologica dintre Indra si Vtra).
Nasadasya (Imnul Creatiunii) mbina stralucit cele doua
perspective clasice cu privire la cosmogonie, cea teologica si cea
stiintifica, fara sa le vada n opozitie. Totul s-a nascut prin puterea
caldurii. Doar zeul creator stie cum s-a petrecut, caci lumea, ceilalti zei si
oamenii au aparut mai trziu. La baza creatiei stau atinomiile fiinta -
nefiinta, ntuneric - lumina, deasupra - dedesubt, puterea activa - puterea
pasiva etc. n poem sunt mai multe ntrebari dect raspunsuri, semn ca
nimeni nu stie exact cum a fost la nceputuri, cu exceptia lui Dumnezeu,
finalul imnului introducnd echivocul prin afirmatia ca poate nici zeul
creator nu stie. n aceeasi ordine de idei, celebra este propozitia sanscrita
ka adh veda ? (cine stie cu adevarat?)240. Mihai Eminescu transpune
n proza, n limba germana, imnul vedic sub titlul Cosmogonie der Inder
(Cosmogonia inzilor). Imnul Creatiunii reprezinta principala sursa de
inspiratie n cosmogonia eminesciana din poemele Scrisoarea I si
Rugaciunea unui dac. ntr-un alt imn vedic se spune ca prin
dezmembrarea gigantului primordial Purua au aparut brahma
(preotii) din cap, ktriy (razboinicii) din brate, vaiy (negustorii)
din coapse, iar dr (servitorii) din talpile picioarelor. Creatia este
rezultatul unui sacrificiu cosmic. Zeii l sacrifica pe Purua. Din corpul
sau taiat n bucati iau nastere animalele, cerul, pamntul, zeii si clasele
sociale. Cerul este capul sau, iar picioarele - pamntul, luna i este
constiinta, n vreme ce ochii reprezinta soarele. Din gura lui au luat
nastere Indra (stapnul zeilor) si Agni (focul), iar din respiratia sa a aparut
Vyu (vntul). Descompunerea gigantului Purua din Veda este o tema
reluata prin autosacrificiul lui Prajpati n textele Brhma. Prajpati sa
autosacrificat pentru ca prin propria sa jertfa sa creeze Universul. La
nceput Prajpati era unitatea-totalitate nemanifestata. Dorinta (kma) l-a
facut sa se multiplice. Astfel, prin asceza el s-a ncalzit. Drept consecinta
a creat prin emanatie si prin transpiratie. O varianta vorbeste de emisie
seminala. La nceput el l-a creat pe Brahman. Apoi, prin cuvnt, a creat
Apele. Din aceasta dorinta, de a se reproduce prin Ape, a aparut un ou din
coaja caruia a iesit Pamntul. La urma, n etapa a treia a creatiei, a generat
dev (zeii) pentru a popula cerurile si asur (demonii) pentru a popula
pamntul. Imnul cosmogonic vedic este omolog cu legenda brahmanica.
Autosacrificiul lui Prajpati este exemplar. El a creat prin emanatie, prin
caldura interioara degajata n afara. Conform cu atapatha Brhmaa241,
s-au creat atunci cuvntul, apele, pamntul si zeii pentru a popula cerul,
iar demonii pentru a popula pamntul. Prajpati este identificat cu timpul
prin simbolul anului, cu altarul si cu universul. Sacrificantul se identifica
sublim cu Prajpati, recreeaza unitatea suprema prin repetarea
cosmogoniei si obtine un nou mod de a fi, sacru, cstignd nemurirea.
D) Doctrina religioasa specifica a religiei vedice este henoteismul
sau kathenoteismul (credinta n mai multi zei, fiecare devenind, la rndul
sau, zeu suprem).
E) Pantheonul zeilor nu are n frunte un zeu suprem. Se remarca
migratia atributelor, dar si schimbarea pozitiei zeilor. Trecerea de la
mitologia ariana la cea vedica nu este brusca. Ea este marcata prin zeul
suveran Varua, prezent n ambele mitologii. El a urcat la zei venind din
clasa demonilor si este stapnul cerului nocturn. De asemenea, Varua
este zeu suveran si stapnul ordinii universale. Cu toate acestea, portretul
cel mai elocvent al unui zeu vedic este acela al lui Indra, stapnul zeilor,
caruia i sunt dedicate 250 de imnuri din Rg Veda. Lupta dintre Indra si
demonul Vtra este importanta n mitologia indiana. Ea simbolizeaza
cosmogonia, ntruct uciderea unei fiinte primordiale amorfe naste viata
si lumea. De asemenea, ea marcheaza trecerea de la haos la cosmos, de la
impersonal la personal. Lupta se ncheie, ca n basmele romnesti, cu
triumful binelui asupra raului. Zeul Agni are un statut aparte n Rg Veda.
El este zeul focului si ocrotitorul sacrificiului. Totodata are si rolul de
preot al zeilor. Agni i ajuta pe oameni prin alungarea bolilor, vrajilor,
demonilor si ntunericului. Facultatile spirituale ale zeului focului,
regasite si la zeul Hermes la heleni, sunt probate prin asimilarea dintre foc
si inteligenta, ca si prin caldura interioara, nu fizica si psihica, ce sunt
exterioare, ci spirituala. Agni vegheaza asceza (tapas). Zeului Soma i
sunt dedicate 120 de imnuri vedice. Tescuirea plantei soma este un
simbol al mpreunarii sexuale. Sucul rezultat este benefic pentru om.
Planta are, totodata, si o valoare mistica interesanta, fiind numita "bautura
nemuririi". Ca virtuti ale acestei plante miraculoase si a zeului ce o
reprezinta numim: vindecarea unor boli, ntarirea puterilor, vigoarea,
potenta, rensufletirea spiritului si prelungirea vietii etc. n pantheonul
vedic zeii Brahm, Viu, iva formeaza o importanta tripartitie, numita
trimurti. Brahm este creatorul, Viu - sustinatorul, iar iva -
distrugatorul. Brahm creeaza lumea si, totusi, este mai putin prezent ca
ceilalti doi n texte sau temple. Viu este binevoitor si simbolizeaza
ntregul, ca si categoria spatiului. iva are un aspect malefic. Perechea
Rudra-iva este o epifanie a puterilor demoniace. iva simbolizeaza, nsa,
si virilitatea, puterea creatiei si este venerat nca din perioada draviiana a
culturii indiene, desi n mitologia vedica nu are aceeasi importanta. iva o
Universitatea Spiru Haret
134
are pe Parvat ca sotie. Ea era zeita muntilor si aparea si n alte ipostaze:
Durga (inaccesibila), Kl (cea neagra) sau Mahdevi (marea zeita).
Ganea era fiul lor si era reprezentat cu cap de elefant. Viu avea ca
sotie pe Lakm, zeita frumusetii si a bogatiei. Kma era zeul iubirii, iar
Garua - zeul pasare. Pe de alta parte, exista o interesanta diviziune a
zeilor vedici n trei mari clase: a) zeii ceresti: Dyaus era cerul si tatal,
Mitra era zeul cerului diurn, Srya era soarele, iar U - aurora
(care venea pe un car tras de doi cai rosii si doua vaci rosii); b) zeii
atmosferici: Indra, razboinic din fire, era al fulgerului, Rudra era al
furtunii, Parjanya - al tunetului, iar Vyu - vntul si c) zeii pamntesti:
Pthiv era zeita pamntului, Agni - zeul focului, cu barba rosie si parul n
flacari (caruia i se nchina primul si ultimul imn vedic) si Soma. Se
ntlneau si zeitati secundare, cum ar fi: gandharv, care pazeau bautura
nemuririi si apsr, nimfe ale apelor. Existau si eroi, de pilda Manu si
Purua, din al carui trup dezmembrat s-au nascut oamenii.
F) Cultul n perioada vedica a hinduismului avea un specific aparte:
"Cultul vedic nu cunoaste sanctuarul. Ritualurile se efectuau n natura sau
n casa sacrificantului"242. Cultul vedic se facea n casa sacrificantului sau
era ales un teren din natura. Se ndeplineau sacrificii de animale prin
sufocare. De la sacrificiul animalelor s-a ajuns la cel al plantei soma. Se
aduceau ofrande de legume, fructe si cereale. Existau doua categorii de
preoti, capelanii si oficiantii cultului.
Analiznd ritualurile vedice si cele ebraice ale sacrificiului ca fiind
"un act religios care prin consacrarea unei victime, modifica starea
persoanei morale care-l ndeplineste sau a anumitor obiecte de care se
intereseaza aceasta"243, Henri Hubert si Marcel Mauss observa ca
sacrificiul vedic are toate aspectele specifice ritualului sacrificiului:
aspectele ispasitoare (atribuite duhurilor rele), monumentul consacrat
divinitatii, parti de comuniune (asumate de cel care aduce sacrificiul), ct
si imagini sacerdotale. Sacrificiile pot fi de multumire, de ispasire sau de
cerere.
n India, asa cum scoate n lumina Mircea Eliade, "construirea
altarului vedic al focului reproducea crearea lumii, altarul fiind el nsusi
un microcosmos, o imago mundi"244.
n ceea ce priveste riturile, ele se divid n textele vedice, ca si n
cele brahmanice, n doua categorii: a) solemne (rauta) si b) domestice
(ghya). Cele solemne sunt ndeplinite de oficianti si se caracterizeaza,
asa cum arata Charles Malamoud n cartea Le sacrifice dans l'Inde
ancienne245, prin trei focuri sacrificiale, prezenta obligatorie a oficiantilor,
distincti fata de sacrificant, spre deosebire de cele domestice, care pot
avea un singur foc si presupun doar prezenta stapnului casei. Ritul
solemn se bazeaza pe ruti, revelatia directa, auditiva a adevarului etern,
pe cnd ritul domestic - pe smti, traditie si memorie. Exemplele cele mai
nsemnate de rituri solemne sunt agnihotra, ofranda adusa focului si
sacrificiul plantei soma.
Dintre ritualuri cel mai important este consacrarea (dk).
Madeleine Biardeau, n cartea Le sacrifice dans l'Inde ancienne246,
sustine ca ritualul consacrarii reprezinta o moarte a individului profan,
desigur initiatica, si o renastere la stadiul divin, care este cel al
sacrificantului (yajamna) pe tot parcursul sacrificiului.
Ct despre ceremonii, upanayana semnifica introducerea
discipolului pe lnga maestru. Ceremonia este prezenta nu numai n
cultura indiana, ci si n cea helena sau chineza. O alta ceremonie
semnificativa la indieni este cea a ntronarii regale intitulata rjasuya. n
literatura vedica ceremonia sacrificiului calului, avamedha, este bine
reprezentata. Ea se desfasoara primavara, momentul temporal semnificnd
renasterea. Sacrificiul calului are menirea de a regenera cosmosul.
Un imn din Rg Veda, intitulat Puruaskta, vorbeste despre sacrificiul lui
Purua, puruamedha, binenteles si el cosmogonic.
Sensul sacrificiului este moartea initiatica n lumea profana pentru
renasterea n cosmos si obtinerea nemuririi. Sacrificiul repeta ideea
autosacrificiului lui Prajpati, asadar cosmogonia. naltarea altarului
simbolizeaza creatia si cosmicizarea. Prajpati este identificat cu Anul.
Altarul sacrificial se nalta pentru a se reconstitui si rearticula corpul lui
Prajpati. Recrearea Cosmosului dezarticulat n urma Creatiei reprezinta
sensul sacrificiului n textele Brhma.
G) Ritul funerar n religia vedica, parte componenta a
hinduismului, avea la baza incinerarea cadavrelor.
H) Sufletele merg n pamnt la Yama, zeul mortii. Mesagerii lui
sunt cucuveaua, porumbelul si doi cini. O alta credinta devine
fundamentala n traditiile religioase ale Indiei: transmigrarea sufletului.
Exista, de asemenea, credinta n fantome (pret) si stramosi (pitar).
Religia vedica (vedismul)
A) Istoric vorbind, vedismul apare n continuarea religiei arienilor
n mileniul al II-lea . Hr.
B) Izvorul religiei vedice este corpusul de texte vedice. Ele au fost
scrise la 1200 . Hr. si sunt urmatoarele: a) Rg Veda (imnurile); b) Yajur
Veda (formulele sacrificiale); c) Sma Veda (cntecele) si d) Atharva
Veda (descntecele). Termenul veda nseamna "cunoastere" si "stiinta".
Veda, de la verbul ved (a cunoaste), regasit n latinescul video-re, este
un corpus de scrieri sacre, revelate, ruti (auzite), compus si transmis pe
cale orala n vechea limba indo-ariana, devenita sanscrita vedica.
Specialistii au fost de multe ori tentati sa separe Vedele de ansamblul
literaturii indiene, privindu-le ca pe un produs exclusiv al creatiei
arienilor. ntr-un sens mai larg, termenul de veda nu cuprinde doar cele
patru carti sacre indiene, ci un ntreg complex literar n care sunt incluse
urmatoarele lucrari: Sahit, Brhma, rayak, Upaniad,
234 Sarveplli Rdhkan, Indian Philosophy, vol. I, London,
George Allen and Unwin Ltd., 1966, p. 67.
235 Richard Reschika, Introducere n opera lui Mircea Eliade,
traducere de Viorica Niscov, Bucuresti, Editura Saeculum, 2000, p. 20-22.
Str si Vedag236. Sahit sunt culegeri de imnuri si incantatii.
Brhma reprezinta texte elaborate de brahmani si dedicate practicii
sacerdotale, dar si reflectiei teologice n jurul problemei sacrificiului
vedic. Textele rayak serveau drept obiect de meditatie celor ce traiau
n paduri (ray). Ved au fost compuse si compilate pe durata a mai
multor secole n zone diferite ale Indiei si de catre generatii diverse de
poeti, preoti si filosofi. Literatura vedica, asa cum arata Hermann
Oldenberg, este un "izvor din care purcede totul, ceva mult mai izbitor
dect n literatura Greciei, unde suntem mereu trimisi napoi spre poemele
lui Homer"237.
Literatura vedica este, dupa expresia lui R. N. Daekar, asemenea
unui curcubeu, n care nu se distinge clar cnd o culoare ncepe si cnd se
termina, cu marginile n fuziunea urmatoarei culori. Etapele literaturii
vedice sunt:
I. Sahit, colectii de imnuri, rugaciuni, formule sacrificiale,
litanii si formule magico-religioase. Termenul sahit denota tendinta
de "punere laolalta" (sa+hit) si de organizare a traditiei orale
existente n forma versurilor. Acestea au fost aranjate dupa continut n
patru colectii Sahit:
a) Rg Veda (Veda imnurilor de lauda - k), continnd o poezie ultra
rafinata, preponderent cu specific religios, imnuri de slava si rugaciuni.
b) Yajur Veda (Veda formulelor sacrificiale - yajur), continnd
formule n marea lor majoritate mprumutate din Rg Veda, ntrebuintate
n ritualuri.
c) Sma Veda (Veda cnturilor - sm), cuprinznd mantr din
Rg Veda.
d) Atharva Veda (Veda formulelor magice - atharvan), destinata
maselor, mult mai arhaica n continut.
II. Brhma, texte n proza continnd discutii teologice,
discursuri asupra laturii principale a religiei acelei perioade - tehnica
ritualului sacrificiului.
III. Upaniad, fie incluse n Brhma, fie comentarii separate
ale textelor vedice, exceptie facnd creatiile mai noi, care sunt opere
independente. Acestea reprezinta nceputul literaturii filosofice n India.
Textele vedice erau considerate apaurueya (creatie para-umana,
divina), Cea mai mare autoritate n fiecare pas al vietii era Veda, sursa
suprema de cunoastere. Toate ritualurile de trecere, ct si gesturile aparent
nensemnate, cotidiene, precum scaldatul sau mncarea erau reglate de
vedaprama (ntietatea sau evidenta Vedei). Cei care traiau n
societate conform autoritatii traditiei erau ortodocsii, credinciosii n
caracterul revelat al textelor vedice. Acestia erau astik, adica cei ce
sustineau realitatea si existenta Vedelor (asti = este, exista). Rg Veda sunt
cele mai importante texte vedice. Colectia cuprinde 1020 de imnuri
mpartite n zece carti.
Studierea Vedelor era o datorie pentru orice arian. nvatatura era
individuala, bazata pe o relatie de tip maestru - discipol sau colectiva si
tinuta n mici colegii (caraa).
C) Cosmogonia este tema fundamentala a textelor vedice. Exista
mai multe tipuri de cosmogonie n imnurile vedice. Ele sunt urmatoarele:
1) mitul fecundarii apelor primordiale (Agni); 2) mitul descompunerii
unui gigant primordial (Purua)238; 3) mitul desprinderii creatiei dintr-o
unitate-totalitate, raportul dintre fiinta si nefiinta (sat - asat) sau creatia ex
nihilo (din nimic)239 si 4) mitul despartirii cerului de pamnt (lupta
mitologica dintre Indra si Vtra).
Nasadasya (Imnul Creatiunii) mbina stralucit cele doua
perspective clasice cu privire la cosmogonie, cea teologica si cea
stiintifica, fara sa le vada n opozitie. Totul s-a nascut prin puterea
caldurii. Doar zeul creator stie cum s-a petrecut, caci lumea, ceilalti zei si
oamenii au aparut mai trziu. La baza creatiei stau atinomiile fiinta -
nefiinta, ntuneric - lumina, deasupra - dedesubt, puterea activa - puterea
pasiva etc. n poem sunt mai multe ntrebari dect raspunsuri, semn ca
nimeni nu stie exact cum a fost la nceputuri, cu exceptia lui Dumnezeu,
finalul imnului introducnd echivocul prin afirmatia ca poate nici zeul
creator nu stie. n aceeasi ordine de idei, celebra este propozitia sanscrita
ka adh veda ? (cine stie cu adevarat?)240. Mihai Eminescu transpune
n proza, n limba germana, imnul vedic sub titlul Cosmogonie der Inder
(Cosmogonia inzilor). Imnul Creatiunii reprezinta principala sursa de
inspiratie n cosmogonia eminesciana din poemele Scrisoarea I si
Rugaciunea unui dac. ntr-un alt imn vedic se spune ca prin
dezmembrarea gigantului primordial Purua au aparut brahma
(preotii) din cap, ktriy (razboinicii) din brate, vaiy (negustorii)
din coapse, iar dr (servitorii) din talpile picioarelor. Creatia este
rezultatul unui sacrificiu cosmic. Zeii l sacrifica pe Purua. Din corpul
sau taiat n bucati iau nastere animalele, cerul, pamntul, zeii si clasele
sociale. Cerul este capul sau, iar picioarele - pamntul, luna i este
constiinta, n vreme ce ochii reprezinta soarele. Din gura lui au luat
nastere Indra (stapnul zeilor) si Agni (focul), iar din respiratia sa a aparut
Vyu (vntul). Descompunerea gigantului Purua din Veda este o tema
reluata prin autosacrificiul lui Prajpati n textele Brhma. Prajpati sa
autosacrificat pentru ca prin propria sa jertfa sa creeze Universul. La
nceput Prajpati era unitatea-totalitate nemanifestata. Dorinta (kma) l-a
facut sa se multiplice. Astfel, prin asceza el s-a ncalzit. Drept consecinta
a creat prin emanatie si prin transpiratie. O varianta vorbeste de emisie
seminala. La nceput el l-a creat pe Brahman. Apoi, prin cuvnt, a creat
Apele. Din aceasta dorinta, de a se reproduce prin Ape, a aparut un ou din
coaja caruia a iesit Pamntul. La urma, n etapa a treia a creatiei, a generat
dev (zeii) pentru a popula cerurile si asur (demonii) pentru a popula
pamntul. Imnul cosmogonic vedic este omolog cu legenda brahmanica.
Autosacrificiul lui Prajpati este exemplar. El a creat prin emanatie, prin
caldura interioara degajata n afara. Conform cu atapatha Brhmaa241,
s-au creat atunci cuvntul, apele, pamntul si zeii pentru a popula cerul,
iar demonii pentru a popula pamntul. Prajpati este identificat cu timpul
prin simbolul anului, cu altarul si cu universul. Sacrificantul se identifica
sublim cu Prajpati, recreeaza unitatea suprema prin repetarea
cosmogoniei si obtine un nou mod de a fi, sacru, cstignd nemurirea.
D) Doctrina religioasa specifica a religiei vedice este henoteismul
sau kathenoteismul (credinta n mai multi zei, fiecare devenind, la rndul
sau, zeu suprem).
E) Pantheonul zeilor nu are n frunte un zeu suprem. Se remarca
migratia atributelor, dar si schimbarea pozitiei zeilor. Trecerea de la
mitologia ariana la cea vedica nu este brusca. Ea este marcata prin zeul
suveran Varua, prezent n ambele mitologii. El a urcat la zei venind din
clasa demonilor si este stapnul cerului nocturn. De asemenea, Varua
este zeu suveran si stapnul ordinii universale. Cu toate acestea, portretul
cel mai elocvent al unui zeu vedic este acela al lui Indra, stapnul zeilor,
caruia i sunt dedicate 250 de imnuri din Rg Veda. Lupta dintre Indra si
demonul Vtra este importanta n mitologia indiana. Ea simbolizeaza
cosmogonia, ntruct uciderea unei fiinte primordiale amorfe naste viata
si lumea. De asemenea, ea marcheaza trecerea de la haos la cosmos, de la
impersonal la personal. Lupta se ncheie, ca n basmele romnesti, cu
triumful binelui asupra raului. Zeul Agni are un statut aparte n Rg Veda.
El este zeul focului si ocrotitorul sacrificiului. Totodata are si rolul de
preot al zeilor. Agni i ajuta pe oameni prin alungarea bolilor, vrajilor,
demonilor si ntunericului. Facultatile spirituale ale zeului focului,
regasite si la zeul Hermes la heleni, sunt probate prin asimilarea dintre foc
si inteligenta, ca si prin caldura interioara, nu fizica si psihica, ce sunt
exterioare, ci spirituala. Agni vegheaza asceza (tapas). Zeului Soma i
sunt dedicate 120 de imnuri vedice. Tescuirea plantei soma este un
simbol al mpreunarii sexuale. Sucul rezultat este benefic pentru om.
Planta are, totodata, si o valoare mistica interesanta, fiind numita "bautura
nemuririi". Ca virtuti ale acestei plante miraculoase si a zeului ce o
reprezinta numim: vindecarea unor boli, ntarirea puterilor, vigoarea,
potenta, rensufletirea spiritului si prelungirea vietii etc. n pantheonul
vedic zeii Brahm, Viu, iva formeaza o importanta tripartitie, numita
trimurti. Brahm este creatorul, Viu - sustinatorul, iar iva -
distrugatorul. Brahm creeaza lumea si, totusi, este mai putin prezent ca
ceilalti doi n texte sau temple. Viu este binevoitor si simbolizeaza
ntregul, ca si categoria spatiului. iva are un aspect malefic. Perechea
Rudra-iva este o epifanie a puterilor demoniace. iva simbolizeaza, nsa,
si virilitatea, puterea creatiei si este venerat nca din perioada draviiana a
culturii indiene, desi n mitologia vedica nu are aceeasi importanta. iva o
Universitatea Spiru Haret
134
are pe Parvat ca sotie. Ea era zeita muntilor si aparea si n alte ipostaze:
Durga (inaccesibila), Kl (cea neagra) sau Mahdevi (marea zeita).
Ganea era fiul lor si era reprezentat cu cap de elefant. Viu avea ca
sotie pe Lakm, zeita frumusetii si a bogatiei. Kma era zeul iubirii, iar
Garua - zeul pasare. Pe de alta parte, exista o interesanta diviziune a
zeilor vedici n trei mari clase: a) zeii ceresti: Dyaus era cerul si tatal,
Mitra era zeul cerului diurn, Srya era soarele, iar U - aurora
(care venea pe un car tras de doi cai rosii si doua vaci rosii); b) zeii
atmosferici: Indra, razboinic din fire, era al fulgerului, Rudra era al
furtunii, Parjanya - al tunetului, iar Vyu - vntul si c) zeii pamntesti:
Pthiv era zeita pamntului, Agni - zeul focului, cu barba rosie si parul n
flacari (caruia i se nchina primul si ultimul imn vedic) si Soma. Se
ntlneau si zeitati secundare, cum ar fi: gandharv, care pazeau bautura
nemuririi si apsr, nimfe ale apelor. Existau si eroi, de pilda Manu si
Purua, din al carui trup dezmembrat s-au nascut oamenii.
F) Cultul n perioada vedica a hinduismului avea un specific aparte:
"Cultul vedic nu cunoaste sanctuarul. Ritualurile se efectuau n natura sau
n casa sacrificantului"242. Cultul vedic se facea n casa sacrificantului sau
era ales un teren din natura. Se ndeplineau sacrificii de animale prin
sufocare. De la sacrificiul animalelor s-a ajuns la cel al plantei soma. Se
aduceau ofrande de legume, fructe si cereale. Existau doua categorii de
preoti, capelanii si oficiantii cultului.
Analiznd ritualurile vedice si cele ebraice ale sacrificiului ca fiind
"un act religios care prin consacrarea unei victime, modifica starea
persoanei morale care-l ndeplineste sau a anumitor obiecte de care se
intereseaza aceasta"243, Henri Hubert si Marcel Mauss observa ca
sacrificiul vedic are toate aspectele specifice ritualului sacrificiului:
aspectele ispasitoare (atribuite duhurilor rele), monumentul consacrat
divinitatii, parti de comuniune (asumate de cel care aduce sacrificiul), ct
si imagini sacerdotale. Sacrificiile pot fi de multumire, de ispasire sau de
cerere.
n India, asa cum scoate n lumina Mircea Eliade, "construirea
altarului vedic al focului reproducea crearea lumii, altarul fiind el nsusi
un microcosmos, o imago mundi"244.
n ceea ce priveste riturile, ele se divid n textele vedice, ca si n
cele brahmanice, n doua categorii: a) solemne (rauta) si b) domestice
(ghya). Cele solemne sunt ndeplinite de oficianti si se caracterizeaza,
asa cum arata Charles Malamoud n cartea Le sacrifice dans l'Inde
ancienne245, prin trei focuri sacrificiale, prezenta obligatorie a oficiantilor,
distincti fata de sacrificant, spre deosebire de cele domestice, care pot
avea un singur foc si presupun doar prezenta stapnului casei. Ritul
solemn se bazeaza pe ruti, revelatia directa, auditiva a adevarului etern,
pe cnd ritul domestic - pe smti, traditie si memorie. Exemplele cele mai
nsemnate de rituri solemne sunt agnihotra, ofranda adusa focului si
sacrificiul plantei soma.
Dintre ritualuri cel mai important este consacrarea (dk).
Madeleine Biardeau, n cartea Le sacrifice dans l'Inde ancienne246,
sustine ca ritualul consacrarii reprezinta o moarte a individului profan,
desigur initiatica, si o renastere la stadiul divin, care este cel al
sacrificantului (yajamna) pe tot parcursul sacrificiului.
Ct despre ceremonii, upanayana semnifica introducerea
discipolului pe lnga maestru. Ceremonia este prezenta nu numai n
cultura indiana, ci si n cea helena sau chineza. O alta ceremonie
semnificativa la indieni este cea a ntronarii regale intitulata rjasuya. n
literatura vedica ceremonia sacrificiului calului, avamedha, este bine
reprezentata. Ea se desfasoara primavara, momentul temporal semnificnd
renasterea. Sacrificiul calului are menirea de a regenera cosmosul.
Un imn din Rg Veda, intitulat Puruaskta, vorbeste despre sacrificiul lui
Purua, puruamedha, binenteles si el cosmogonic.
Sensul sacrificiului este moartea initiatica n lumea profana pentru
renasterea n cosmos si obtinerea nemuririi. Sacrificiul repeta ideea
autosacrificiului lui Prajpati, asadar cosmogonia. naltarea altarului
simbolizeaza creatia si cosmicizarea. Prajpati este identificat cu Anul.
Altarul sacrificial se nalta pentru a se reconstitui si rearticula corpul lui
Prajpati. Recrearea Cosmosului dezarticulat n urma Creatiei reprezinta
sensul sacrificiului n textele Brhma.
G) Ritul funerar n religia vedica, parte componenta a
hinduismului, avea la baza incinerarea cadavrelor.
H) Sufletele merg n pamnt la Yama, zeul mortii. Mesagerii lui
sunt cucuveaua, porumbelul si doi cini. O alta credinta devine
fundamentala n traditiile religioase ale Indiei: transmigrarea sufletului.
Exista, de asemenea, credinta n fantome (pret) si stramosi (pitar).