Iulian Boldea (Editor) - Literature, Discourses and the Power of Multicultural Dialogue

Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2017. eISBN: 978-606-8624-12-9

100

Section: Literature

REMEMBERING AND LITERATURE IN CLARICE LISPECTOR’S FICTION

Rodica Grigore Assoc. Prof., PhD, ”Lucian Blaga” University of Sibiu

Abstract:Considered the great witch of Brazilian literature, acclaimed as the best woman-writer

of Jewish origin and the perfect example of an exquisite reconfiguration of European modernist

ideas, Clarice Lispector is a fascinating author. This is obvious since her first novel Perto do coração selvagem (Near to the Wild Heart, 1943), a book that was awarded several literary prizes

in Brazil, even if afterwards the text would be often ignored within the critical studies dedicated to

Lispector. Compared to the narrative strategies used by Virginia Woolf and apparently influenced

by James Joyceřs stream of consciousness (even if Lispector underlined that she had not read Joyceřs creation by the time she wrote this text) the book represents a perfect example of

Buildungsroman, but also stresses the importance of art and especially of literature in its young

heroineřs life.

Keywords: modernism, literary character, stream of consciousness, memory, woman writer.

Afirmată pe neaşteptate în spaţiul cultural brazilian şi transformată peste

noapte, imediat după publicarea primului său roman, Aproape de inima vijelioasă a

lumii(1943), într-o adevărată figură-cult, supranumită „marea vrăjitoare a literaturii

brazilieneŗ1, dar rămânând, din cauza caracterului adesea experimental al prozei sale şi a

permanentului ei efort de a da un nou sens limbajului romanesc al vremii (care îi părea

prea înţepenit în clişee), mai degrabă citată decât citită, Clarice Lispector (1920 Ŕ 1977)

este una dintre marile voci ale literaturii continentului sud-american. Iar opera sa nu

încetează să suscite comentarii dintre cele mai diverse Ŕ şi nici să fascineze cititorul

dispus să treacă dincolo de graniţele consacrate ale naraţiunii tradiţionale.

Mode și modele literare

Considerată de numeroşi exegeţi cea mai valoroasă scriitoare de origine

evreiască după Franz Kafka2, Lispector s-a năcut în Ucraina, dar a crescut în Recife,

Brazilia, unde familia sa (care îndurase teribile suferinţe de pe urma pogromurilor din

timpul Războiului Civil din Rusia) emigrase la începutul lui 1922. Rămasă de timpuriu

orfană de mamă, Clarice trebuie să se adapteze atmosferei tumultuoase din Rio de Janeiro,

unde se mută tatăl său, în speranţa unei vieţi mai bune, aici ea începând şi studii

universitare de drept, dar afirmându-se şi ca jurnalistă şi autoare de proză scurtă3.

Romanul ei de debut, Perto do coração selvagem, o impune cu repeziciune şi definitiv

drept reprezentantă de seamă a modernismului în Brazilia, formula narativă practicată de

autoare în această carte Ŕ şi excelent stăpânită, în ciuda tinereţii sale Ŕ fiind pe bună

dreptate comparată cu tehnicile monologului interior şi ale fluxului conştiinţei, aşa cum

sunt ele cunoscute mai ales în proza de limbă engleză, în creaţia lui James Joyce sau a

Virginiei Woolf. În paranteză fie spus, chiar titlul romanului lui Lispector, ca şi epigraful,

1Benjamin Moser, Why This World: A Biography of Clarice Lispector, Oxford University Press, 2009, p. 12. 2Marta Peixoto, Passionate Fictions: Gender, Violence and Narrative in Clarice Lispector, University of Minnesota Press, 1994, p. 27. 3 Cf. Benjamin Moser, op. cit., p.15.

Iulian Boldea (Editor) - Literature, Discourses and the Power of Multicultural Dialogue

Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2017. eISBN: 978-606-8624-12-9

101

Section: Literature

sunt preluate din Portret al artistului în tinereţe, cu toate că autoarea mărturiseşte că l-a

citit pe Joyce abia după acest debut fulminant, sintagma care dă titlul cărţii sale fiind

sugerată de scriitorul Lúcio Cardoso, unul dintre prietenii apropiaţi ai lui Clarice

Lispector şi unul dintre principalii săi susţinători.

Imediat după apariţie, cartea aceasta e catalogată ca eveniment lingvistic,

capodoperă juvenilă şi chiar, de către Lêdo Ivo, drept „cel mai reuşit roman scris vreodată

în limba portugheză de o femeieŗ4, fiind recompensat cu prestigiosul premiu Graça

Aranha pentru roman, în anul 1944. Alegând să prezinte, utilizând procedee ale

modernismului, trăirile şi frământările unei protagoniste, Joana, aflate pe dificilul drum al

descoperirii de sine şi al trecerii de la copilărie la adolescenţă, iar apoi la maturitate,

Clarice Lispector porneşte, din capul locului, pe un drum neumblat până atunci în

literatura braziliană, mai preocupată, în anii şi deceniile anterioare, de „marileŗ subiecte

(tematica socială ori istorică) ori de conflictele bine construite. Cu o artă uluitoare, tânăra

scriitoare dezvăluie, adesea într-un singur paragraf, combinaţia de frumuseţe şi grotesc ori

primejdie existentă până şi în cele mai (aparent) neînsemnate fiinţe ori întâmplări. Poate şi

de aceea (tocmai de aceea!), ceea ce o parte a criticii a considerat a fi simplu eşec ori

neîmplinire stilistică datorate lipsei de maturitate reprezintă în egală măsură specificul

creaţiei unei autoare de un talent rar Ŕ „dar şi marea sa reuşită.ŗ5 Căci, chiar şi în

secvenţele narative în care totul pare excesiv studiat, până la gradul de a se transforma în

manieră, Lispector demonstrează excelente intuiţii, surprinzând revelaţiile personajelor

sale ori sfâşierea lor lăuntrică într-un mod absolut nou şi întru totul convingător în

literatura braziliană a epocii Ŕ şi nu numai. Şi deşi evenimentele care marchează la nivel

exterior existenţa Joanei, protagonista din Aproape de inima vijelioasă a lumii, nu lipsesc

(ea creşte alături de un tată iubitor după moartea prematură a mamei, îşi pierde apoi şi

tatăl, ajunge în casa unei mătuşi care, incapabilă s-o înţeleagă, o va trimite la internat, se

căsătoreşte cu ezitantul Otávio, doar pentru a-l părăsi ulterior), ceea ce contează în

romanul acesta sunt sentimentele Joanei, gândurile ei şi, mai presus de toate, dorinţa sa de

a-şi afirma individualitatea şi vocaţia artistică.

Spre deosebire de Borges, cu care a fost uneori comparată în ceea ce priveşte

capacitatea de a spune mult în puţine cuvinte, Clarice Lispector evită modelele

tradiţionale ale naraţiunii şi preferă să nu ofere cititorului satisfacţia anecdotei bine scrise.

Ţelul ei suprem, din punct de vedere estetic, va fi de a surprinde momentul trăit în

intensitatea sa unică, de a sugera (de a exprima!) sentimentul ambiguităţii şi de a se situa

în mod deliberat printre ideile abstracte Ŕ nu o dată preluate din gândirea şi scrierile lui

Spinoza, de care era foarte influenţată în epoca elaborării textului de faţă. Prin urmare,

personajele din carte, fie că e vorba despre Joana, fie despre mătuşa sa, de Otávio ori de

bărbatul de care Joana se îndrăgosteşte la un moment dat, par lipsite de acele elemente de

natură să le creioneze exact biografiile ficţionale, nu o dată aceste personaje fiind privite

ca versiuni transformate artistic ale propriei sensibilităţi, oglinzi simbolice în care

autoarea însăşi să se poată privi Ŕ pentru a se putea, finalmente, înţelege şi exprima pe

sine. „Tot ce se petrece în jurul meu mă atinge şi mă influenţeazăŗ, spunea, în acest sens,

Clarice Lispector; „văd prea mult, aud prea mult.ŗ6 Iar expresia în plan narativ e

singurătatea de care sunt afectate mai toate personajele pe care le-a creat, ca şi

convingerea acestora că izolarea poate fi depăşită doar parţial şi doar prin arta de care,

4 Apud. Levilson Reis, ŖClarice Lispectorŗ, in Cynthia M. Tompkins and David W. Foster, eds., Notable Twentieth-Century

Latin American Women, Westport C.T., Greenwood, 2011, pp. 165-169. 5The Cambridge History of Latin American Literature (Vol. III). Edited by Roberto González Echevarrìa and Enrique Pupo-Walker, Cambridge University Press, 2008 („Brazilian Prose from 1940 to 1980ŗ), p. 195. 6 Apud. Benjamin Moser, op. cit., p. 78.

Iulian Boldea (Editor) - Literature, Discourses and the Power of Multicultural Dialogue

Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2017. eISBN: 978-606-8624-12-9

102

Section: Literature

într-un fel sau altul, se simt atrase. Meditaţiile adesea amare asupra condiţiei umane pe

care le regăsim în cărţile ei, de la cea de debut şi până la Legături de familie (Laços de

famìlia, 1960) sau Apa vie (Água viva, 1973) sunt determinate şi de această convingere,

dar şi de permanentul efort al autoarei de a spune esenţialul cu privire la natura

individualităţii, la cea a solidarităţii sau la aceea a mereu complicatelor relaţii dintre

oameni.

De aceea, Aproape de inima vijelioasă a lumii este o carte centrată în jurul

unei metafore pe care protagonista o exprimă extrem de pregnant, vorbind despre propria

sa nevoie de a se simţi ocrotită, dar, deopotrivă, despre latura opresivă a oricărei relaţii

umane, fie că e vorba despre cea de iubire paternă sau de aceea a iubirii matrimoniale.

Prin urmare, toate personajele din jurul Joanei devin replici pe care ele le dau acesteia,

oglindind, practic, procesul de ei de maturizare, textul funcţionând într-un mod oarecum

asemănător cu cel din Valurile, de Virginia Woolf. Pline de introspecţii, paginile cărţii,

chiar şi atunci când prezintă formal evenimentele existenţei exterioare, rămân preocupate

de latura interioară şi de ceea ce se petrece în sufletul Joanei. Căci tocmai multitudinea de

senzaţii, percepţii şi elanuri pe care le resimte aceasta o izolează de ceilalţi, fie prieteni,

fie membri ai familiei, determinând opiniile în general negative pe care cei din jur le au

despre ea: mătuşa o consideră „o viperăŗ (fără prieteni şi incapabilă să-l găsească pe

Dumnezeu), iar Otávio e deopotrivă atras şi înspăimântat de soţia lui.

Ignorând cu bună ştiinţă categoriile Ŕ întotdeauna impuse de ceilalţi Ŕ de bine

şi rău, Joana dă senzaţia, în multe momente, că e o fiinţă amorală, convinsă că tocmai

situarea sa dincolo de orice convenţie (socială) îi permite să descopere ceea ce contează

cu adevărat Ŕ în lumea din jur şi în sine. Cu toate acestea şi în ciuda dificultăţilor pe care

un astfel de text le poate ridica în faţa cititorului, personajele din Aproape de inima

vijelioasă a lumii doresc cu disperare să înţeleagă şi să fie înţelese, obsedate de distanţa

uneori imposibil de suprimat care există între emoţiile profunde şi cuvintele care ar trebui

să le exprime, însă de cele mai multe ori nu reuşesc s-o facă. E ca şi cum Clarice

Lispector ar încerca să pună în paginile acestei cărţi simbolurile lucrurilor din universul

exterior prin descrierea atentă a lucrurilor în sine, dorind, chiar dacă e conştientă de

posibilul eşec al unui asemenea demers, să descopere modalitatea de a face ca emoţia să

comunice în mod real cu sensul care-i este dat, dar şi cu cuvântul care o exprimă. Iar

această adevărată luptă a autoarei, care se vădeşte mai cu seamă la nivelul stilistic al

textului, e în permanenţă dublată de o alta, cea a Joanei de a se face corect înţeleasă în

relaţiile pe care le are cu cei din jurul său, dar şi de a reuşi să păstreze nealterate valorile

în care crede şi aspiraţiile pe care le nutreşte. Interesant este, de asemenea, că statutul de

eroină la care visează foarte de timpuriu Joana, dovadă dialogurile pe care le poartă cu

tatăl său încă pe când e doar o fetiţă, este atins, cu toate că ea însăşi, ca personaj, pare a nu

se ridica întotdeauna la nivelul speranţelor pe care cititorul le are în privinţa ei. Însă Joana

devine o veritabilă eroină, mai cu seamă deoarece, în ciuda tuturor problemelor pe care le

are sau a atitudinii negative a celor din jur, îşi păstrează puterea de a crede în adevărurile

sale şi de a le rosti Ŕ întotdeauna cu curaj. Şi, deşi adevărul poate fi, cel puţin uneori,

foarte puţin plăcut, cei care au puterea de a-l spune în faţa celorlalţi (care preferă să se

ascundă în spatele confortabilelor convenţii sociale) rămân, orice am putea fi tentaţi să

spunem, adevăraţi eroi.

Artă a romanului și voci narative

Fiind primul roman al lui Clarice Lispector, Aproape de inima vijelioasă a

lumii nu s-a aflat, după entuziasmul care a urmat publicării sale, prea adesea în centrul

studiilor critice are au fost dedicate autoarei braziliene. Cu toate acestea, e unul dintre cele

Iulian Boldea (Editor) - Literature, Discourses and the Power of Multicultural Dialogue

Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2017. eISBN: 978-606-8624-12-9

103

Section: Literature

mai reuşite şi mai profunde texte pe care aceasta le-a scris vreodată, reuşind să pună în

discuţie, cu curaj şi cu delicateţe deopotrivă, toate rolurile feminine prestabilite şi „să

găsească şi modalităţile de a respinge toate acele forţe exterioare ce împiedică talentul

artistic feminin să se afirme în mod plenar.ŗ7

Cartea devine, privită astfel, şi un extraordinar roman de formare, căci drumul

urmat de Joana, de la copilărie la descoperirea vocaţiei literare, este o veritabilă iniţiere, în

cadrul căreia, nu o dată, Joana îşi e sieşi maestru ori ghid, în mijlocul unei lumi prea puţin

dispuse să o asculte. Iar de-a lungul acestui sinuos traseu, deloc lipsit de mari dificultăţi,

protagonista lui Lispector va avea posibilitatea de a-şi exersa cele trei calităţi pe care ştie

bine că le posedă: puterea (arta?) de a simţi, de a gândi şi de a rosti. Ceea ce atrage de la

bun început în această carte e faptul că Joana însăşi descoperă doar pe parcus, nicidecum

dintr-o dată, ce înseamnă pentru ea literatura şi care sunt, în acest nou context, rolul şi

sensul artei. Iar sacrificiul pe care trebuie să-l facă pentru a avea acces la lumea pe care şi-

o doreşte vizează în primul rând renunţarea la tot ceea ce, în epoca respectivă, era

considerat a însemna vocaţie feminină adică, în fond, conformarea la imaginile consacrate

de fiică ascultătoare, iar apoi de soţie şi mamă supusă. Numai că ea le subminează de la

bun început pe toate, mărturisindu-i tatălui ei că îşi doreşte nici mai mult nici mai puţin

decât „să fie erouŗ şi provocându-şi, după ani de zile, soţul cu aptitudinile ei intelectuale

care devin, din punctul limitat de vedere al lui Otávio, o ameninţare la adresa stabilităţii

matrimoniale şi mai ales la aceea a poziţiei sale de superioritate (masculină), ca

intelectual, profesor de drept şi autor de articole ştiinţifice. Joana, cu aerul ei (comparat de

unii critici cu cel al romanticilor „poeţi blestemaţiŗ), devine o neaşteptată ipostază a

„artistului la tinereţeŗ8, dar şi protagonistă a unei aventuri în egală măsură textuale şi

interpretative. Căci ea e aceea care îl citeşte pe Spinoza şi-l înţelege mai bine decât

„savantulŗ (mai precis, doar preţiosul!) său soţ Ŕ relaţia cu acesta devenind, pe alocuri,

mai puţin o căsnicie şi mai mult o acerbă şi abia disimulată competiţie intelectuală.

În plus, pentru Lispector, scrisul însuşi e semnul Ŕ şi replica în cheie modernă

Ŕ la semnificaţiile biblicei Căderi. De aici şi sensurile imaginilor influenţate de imaginarul

religios, de la şarpele cu care o asemuieşte pe Joana mătuşa sa, la vieţuitoarele pe care

tânăra le observă şi de care uneori reuşeşte să se apropie cu mai mare uşurinţă decât de

oameni. Scrisul, aşadar, oferă omului accesul la un nou tip de cunoaştere, depăşind orice

interdicţie prestabilită, impusă de orice autoritate, fie ea divină sau umană, cu scopul de a

menţine o ordine veche, pe care cei asemenea Joanei vor, desigur, s-o răstoarne. Cititorul,

alături de această unică protagonistă, e martorul unei iniţieri complicate şi beneficiarul

unui fruct al cunoaşterii care e, de multe ori, amar, însă întotdeauna dezirabil. Joana, pe de

altă parte, îşi asumă rolul şarpelui în Paradis în primul rând cu scopul de a se pune pe sine

la adăpost de toate măştile sociale pe care familia şi cunoscuţii se aşteptau (ori chiar

doreau!) ca ea să le adopte. Dar ea refuză totul şi respinge orice ar fi putut fi dinainte

decis, alegând „să-şi construiască destinul pe măsură ce îşi trăieşte viaţaŗ9, asumându-şi

toate greşelile pentru a se bucura, apoi, de toate beneficiile pe care o asemenea temeritate

i le putea aduce.

Fără să beneficieze de un narator omniscient, Aproape de inima vijelioasă a

lumii pune în scenă toate modalităţile Ŕ şi subtilităţile Ŕ ce carecterizează funcţionarea

conştiinţei câtorva personaje care ocupă, pe rând, prim planul textului. Cu toate astea,

subiectivitatea Joanei şi treptele devenirii sale reprezintă punctul nodal al cărţii, romanul

încadrându-se, din acest motiv, în ceea ce critica a definit drept „construcţie

7 Marta Peixoto, op. cit., p. 56. 8 Ibid., p. 62. 9The Cambridge History of Latin American Literature (Vol. III), ed. cit., p. 196.

Iulian Boldea (Editor) - Literature, Discourses and the Power of Multicultural Dialogue

Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2017. eISBN: 978-606-8624-12-9

104

Section: Literature

monocentricăŗ. Căci, în ciuda aparentei fragmentări, toate celelalte personaje depind de

Joana Ŕ pe care trebuie s-o susţină, s-o contrazică ori pur şi simplu s-o oglindească,

accentuând, în acest fel, viabilitatea alegerilor protagonistei şi caracterul său puternic. În

lipsa ei, acestea îşi pierd consistenţa, devenind apariţii de-a dreptul fantomatice şi adesea

decorative ori strict exterioare, chiar dacă, formal, ele rostesc uneori lungi monologuri.

Aproape de inima vijelioasă a lumii capătă, şi în acest fel, ca text romanesc, o

stranietate ce deconcertează şi, deopotrivă, un aer oniric, câtă vreme numeroase momente

esenţiale în evoluţia Joanei se petrec parcă într-un vis ce nu poate fi întrerupt Ŕ numai că,

să nu uităm, toate secevenţele acestuia sunt integrate într-o reţea (socială şi culturală)

foarte bine definită, pe care, cel mai adesea, Joana o subminează. În acest fel, scriitura lui

Clarice Lispector capătă noi valenţe, criticii descoperind posibile apropieri între

fragmente din romanul de faţă şi unele dintre cele mai reuşite pagini din opera lui

Katherine Mansfield, André Gide sau chiar Marcel Proust, cu literatura căruia romanciera

braziliană avea declarate afinităţi, romanul acesta mizând uneori pe elemente stilistice ce

duc cu gândul la memoria involuntară din În căutarea timpului pierdut. Iar dacă, aşa cum

am spus, esenţial este întotdeauna, în această carte, nivelul interior, iar nu planul

evenimentelor ce marchează existenţa publică a personajelor, prin analiza psihologică

întreprinsă cu o extraordinară acuitate, Lispector demonstrează o calitate de observaţie şi

de pătrundere care pe drept cuvânt poate fi numită Ŕ a şi fost, de altfel Ŕ dostoievskiană.

Prin urmare, scriitoarea evită cu grijă să o sortească pe Joana acelui happy-end

specific prozei care cucerea, în anii Ř40 ai secolului trecut, spaţiul cultural brazilian, şi

care ar fi confirmat integrarea protagonistei la o lume în ale cărei valori pur formale ea nu

poate crede nici o clipă. Iar Joana, printr-o duplicitate care nu e nicidecum superficialitate,

dar şi prin capacitatea de a se situa mereu între graniţele ambiguităţii pe care ea însăşi le

trasează, exprimă pe de o parte complexitatea dorinţelor şi aspiraţiilor feminine, dar

reuşeşte să depăşească pasivitatea pe care se presupunea că femeile dintr-o anumită epocă

sau lume ar trebui să o manifeste. Concret, Joana se desprinde foarte de timpuriu de toate

personajele masculine cu care stabileşte legături sau de care se simte temporar atrasă.

Moartea prematură a tatălui ei o face ca, ulterior, să nu considere o catastrofă despărţirea

de Otávio sau de iubitul pe care îl are, după ce îl lasă pe fostul ei soţ să rămână alături de

Lidia, amanta sa deja însărcinată. Clarice Lispector intuieşte perfect cum să prezinte

aceste iubiri incomplete, tragice sau apărute în momentele nepotrivite, exegeţii afirmând

că în acest fel scriitoarea (care numea acest fenomen „amor ruimŗ) a dat o formă specifică

vechii iubiri tragice din teatrul clasic Ŕ iar acest lucru se vede încă din epoca adolescenţei

Joanei, când ea este atrasă de profesorul care îi încurajează aspiraţiile artistice, între cei

doi desfăşurându-se şi un complicat joc al seducţiei şi al iubirii interzise.10

Interesant este, apoi, că Joana simte că, de fiecare dată când se implică într-o

relaţie amoroasă, capacitatea sa artistică se diminuează, decizia de a-l părăsi pe Otávio

fiind determinată mai ales de convingerea pe care ea ajunge s-o aibă, şi anume că mariajul

acesta o nimiceşte, anulându-i progresiv puterea dorinţa de a simţi Ŕ şi de a afirma

adevărurile profunde ale fiinţei sale. Semnificativă, de asemenea, rămâne comparaţia

permanentă pe care cititorul o descoperă între Otávio şi tatăl Joanei Ŕ cel care reuşea

mereu să o ocrotească şi să o asculte, în vreme ce căsnicia cu specialistul în drept devine

treptat (dar în foarte scurt timp!) asemenea unei închisori care-i răpeşte individualitatea şi

îi seacă talentul, o temniţă, deci, din care Joana e convinsă că nu poate ieşi decât

părăsindu-şi căminul conjugal. Însă nici după aceea experienţa strict erotică nu e altceva

pentru protagonista acestei cărţi decât o altă formă a puterii sale de a exprima (de a prinde

10 Marta Peixoto, op. cit., p. 74.

Iulian Boldea (Editor) - Literature, Discourses and the Power of Multicultural Dialogue

Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2017. eISBN: 978-606-8624-12-9

105

Section: Literature

ori de a „puneŗ) lumea exterioară în propriile cuvinte Ŕ pe care îşi regăseşte dorinţa de a le

spune şi mai ales de a le scrie.

Finalul textului, în ciuda dorinţei cititorilor epocii în care apare Aproape de

inima vijelioasă a lumii de a primi sfârşitul fericit, consacră singurătatea Joanei însă, în

egală măsură, evidenţiază încrederea crescândă pe care ea o are în are în propriul talent şi

în vocaţia sa artistică. Contrazicând şi chiar dispreţuind toate rolurile sociale consacrate

ale lumii braziliene, Joana alege să trăiască în conformitate cu normele şi regulile pe care

ea însăşi le stabileşte, doar în acelea putând să creadă. Căci ea e în primul rând o fiinţă a

cuvântului, trăind, pe măsură ce le elaborează, propriile ficţiuni care devin, astfel, mai

reale decât realitatea universului exterior al lumii în care se desfăşoară existenţa sa

cotidiană. Din acest punct de vedere, călătoria simbolică a Joanei, în drumul ei spre

descoperirea de sine, o va aduce, în cele din urmă, aproape de propria sa inimă vijelioasă,

nu doar de aceea a lumii Ŕ cu care, în paranteză fie spus, în anumite momente, în

descendenţa marilor romantici, pare a se identifica, găsind în propria sa vocaţie de creator

obiectul suprem al veritabilei questa pe care o întreprinde şi căreia cititorul îi este

martor.11

Modernismul creaţiei şi deopotrivă al viziunii lui Clarice Lispector se vădeşte

exact în acest punct, căci devine clar, în finalul cărţii, că Joana a fost învestită cu o funcţie

dublă, fiind atât personajul supus iniţierii, cât şi obiectivul mult dorit, câtă vreme ceea ce

ea doreşte cu disperare să afirme se află Ŕ la început ascuns, iar apoi tot mai vizibil Ŕ în ea

însăşi. Iar pentru a atinge acest suprem ţel artistic, decide să aleagă arta în pofida simplei

şi calmei existenţe casnice care, în viziunea sa, echivala cu o moarte spirituală, după cum

ea însăşi afirmă. Pentru Joana, la fel ca şi pentru Lispector, a trăi şi a scrie înseamnă, în

mod semnificativ, acelaşi lucru, literatura tinzând, în acest fel, să devină o veritabilă arenă

a confruntării dintre forţele adverse prezente în sufletul omenesc, dar şi locul, singurul

loc, unde adevărul Ŕ deopotrivă al artei şi al vieţii Ŕ poate fi rostit până la capăt.

BIBLIOGRAPHY

Clarice Lispector, Aproape de inima vijelioasă a lumii (Near to the Wild Heart).

Traducere de Dan Munteanu Colán, Bucureşti, Editura Univers, 2014.

The Cambridge History of Latin American Literature (Vol. III). Edited by Roberto

González Echevarrìa and Enrique Pupo-Walker, Cambridge University Press, 2008,

(„Brazilian Prose from 1940 to 1980ŗ).

Benjamin Moser, Why This World: A Biography of Clarice Lispector, Oxford

University Press, 2009.

Marta Peixoto, Passionate Fictions: Gender, Violence and Narrative in Clarice

Lispector, 1994, Univ. of Minnesota Press.

Levilson Reis, „Clarice Lispectorŗ, in Cynthia M. Tompkins and David W. Foster,

eds., Notable Twentieth-Century Latin American Women, Westport C.T., Greenwood,

2011, pp. 165-169.

11 Ibid., p.