Roger Zelazny (1937–1995) s-a n scut în Euclid, Ohio. A absolvit
Universitatea Columbia din New York cu o diplom în teatrul
elisabetan i iacobin, fapt reflectat i în scrierile
sale.
Prima sa povestire a ap rut în 1962, iar din 1969 s-a concentrat
exclusiv asupra scrisului. S-a impus rapid, în anii ’60, ca
fiind unul dintre cei mai importan i reprezentan i ai New
Wave-ului, al turi de scriitori ca Brian Aldiss, John
Brunner, Philip Jose Farmer, M. John Harrison, Ursula K.
LeGuin, Robert Silverberg i Philip K. Dick.
Literatura sa combin surse de inspira ie foarte diverse, de la
mitologie (greac , hindus , egiptean etc.) la clasicii
francezi, britanici i americani ai sfiritului de secol XIX i
începutului de secol XX, pân la romanele poli iste din anii ’40 ale
lui Raymond Chandler. A experimentat constant în materie de
stil, trecând adeseori grani a dintre fantasy i science
fiction.
Seria Amber cuprinde zece romane care au fost publicate între anii
1970 i 1991.
Romanele i nuvelele sale i-au adus, printre altele, ase premii
Hugo, trei premii Nebula i dou premii Locus.
6
AMBER era lumea perfect – lumea real i unic . Existau multe
planuri-umbr , ciudate imita ii ale Amber-ului. Arden
era una, P mântul alta, dar singura lume care are
importan e Amberul…
Fiii b trânului Rege lupt între ei pentru tron, cu toat viclenia
i iscusin a machiavelic a superoamenilor – pentru c
superoameni i sunt. Dar Corwin – a c rui poveste o ve i citi
– tie c preten ia sa la tron e îndrept it … i e preg
tit s -i apere acest drept cu propria-i via , i chiar cu via
a celorlal i…
7
PROLOG
S-a trezit într-un spital – îi amintea foarte pu ine lucruri –
fusese victima unui accident care n-a fost de fapt accident.
A descoperit c -l cheam Corwin i c e mai puternic decât oricare
fiin uman …
Mai târziu, într-o c l torie care a început la New York i s-a
terminat într-o lume cu p duri i mun i, montri i iluzii, a
descoperit cine e de fapt – Corwin, prin de Amber… Corwin,
ale c rui culori erau negru i argintiu – care fusese exilat
în lumea- umbr a P mântului i care acum s-a întors s -i revendice
tronul…
8
1
Dup ce mi se p ruse c va dura o venicie, încet totul se
sfârea.
Am încercat s -mi mic degetele de la picioare, am reuit. Eram
tol nit pe un pat de spital i cu picioarele în ghips, dar
erau înc ale mele.
Am închis strâns ochii, apoi i-am deschis, de trei ori la rând. Înc
perea nu se clintea din loc. Unde dracu’ m aflam? Apoi pâcla se
risipi treptat i îmi rec p tai ceea ce se cheam
memorie. Mi-am reamintit nop i, i infirmiere, i injec ii. De
fiecare dat când lucrurile începeau s se limpezeasc pu in,
cineva intra i-mi f cea o injec ie cu nu tiu ce. Aa s-a
întâmplat. Da. Totui, acum m sim eam pe jum tate normal.
Trebuiau odat i odat s se opreasc .
N-am dreptate? Un gând m atac violent: „Poate c nu.” M n p di o
neîncredere fireasc , aa cum sunt toate
motiva iile umane. Fusesem supranarcotizat, mi-am dat seama
brusc. F r nicio explica ie real – din punctul meu de vedere –, i
f r niciun motiv pentru ei s se opreasc acum, mai ales dac
erau pl ti i pentru asta. Aa c ia-o încet i f pe prostul,
spuse o voce în eleapt care p rea s fie a mea.
i i-am dat ascultare. Vreo zece minute mai târziu, o infirmier îi i
i capul pe u , iar
eu, firete, am f cut pe mortu-n p puoi. Infirmiera plec . Dup care
am început s reconstitui câte ceva din cele
întâmplate. Avusesem un fel de accident, mi-am amintit vag.
Ce a urmat
era înc nedefinit; cât privete ce se petrecuse înainte, n-aveam
nici cea mai mic idee. Dar fusesem mai întâi într-un spital
i apoi am fost adus în locul sta, mi-am reamintit. De ce?
Habar n- aveam. Totui, picioarele erau într-o stare destul de
bun . Destul cât s
m in , dei nu tiam cât timp trecuse de la fractur – c ci tiam
c fuseser fracturate.
Aa încât m-am în l at în capul oaselor. Mi-a trebuit un efort
mare, muchii fiind anchiloza i. Afar era întuneric i un pumn
de
9
stele str lucea pe fereastr . Le-am f cut cu ochiul i mi-am trecut
picioarele peste marginea patului.
Eram ame it, dar dup un timp mi-am revenit i m-am ridicat,
ag ându-m de bara de la cap tul patului, dup care am f cut
primul pas.
În regul . Picioarele m ineau. Deci, teoretic, eram în stare s-o
iau din loc. M-am întors la pat, m-am tol nit i am început s
reflectez.
Transpiram i tremuram. Viziuni cu bomboane i altele
d-astea.1
E ceva putred în Danemarca… Brusc îmi amintii. Era vorba de un
accident de main . Un
afurisit de accident… Apoi ua se deschise, l sând lumina s p trund
, i printre gene
am v zut o infirmier cu o sering hipodermic în mân . Se apropie de
pat, o tip planturoas , cu p r negru i bra e
mari. Când ajunse lâng mine, m-am ridicat. – Bun seara. – Ia te uit
– bun seara, r spunse. – Când o iau din loc? – Va trebui s -l
întreb pe doctor. – F -o! – V rog, ridica i-v mâneca! – Nu, mul
umesc! – Trebuie s v fac o injec ie. – Nu, nu trebuie. N-am nevoie.
– M tem c asta n-o poate decide decât doctorul. – Atunci, trimite-l
aici, s -mi spun chiar el. Dar, pân atunci, nu
accept. – Regret, dar am ordine precise. – Aa avea i Eichmann2 i
uite ce-a p it, am cl tinat uor din
cap. – Prea bine, spuse, va trebui s raportez asta… – Chiar te rog
i, când o faci, zi-i c am hot rât s-o iau din loc
mâine diminea !
1 Vers din poezia „The Night Before Christmas”, de Clement Clarke
Moore. (n. red.)
2 Adolf Eichmann (1906–1962), nazist, locotenent-colonel în SS,
îns rcinat cu organizarea opera iunilor de logistic pentru
deport rile în mas spre lag rele de concentrare. A fost
capturat de Mossad în Argentina i executat prin spânzurare.
(n. red.)
10
– Imposibil. Nici m car nu pute i umbla – i a i avut i câteva
leziuni interne…
– Mai vedem noi. Noapte bun ! Iei din camer f r s r spund . R mas
singur, am c zut pe gânduri. Se p rea c eram într-un
gen de clinic particular – deci cineva pl tea pentru asta. Cineva
cunoscut? Nicio rud nu-mi venea în minte. Prieteni, nici
atât. Cine mai r mâneau? Dumanii?
M-am gândit un timp. Nimic. Nimeni care s -mi fac o astfel de
binefacere. Deodat îmi ap ru imaginea: eu s rind cu maina peste o
râp
drept într-un lac. Altceva nu-mi aminteam. Eram… M-am încordat i am
început s transpir din nou. Nu tiam cine sunt. Pentru a nu sta
degeaba, m-am ridicat i mi-am scos bandajele.
Totul p rea în ordine sub ele; acum tiam ce am de f cut. Am
spart ghipsul de pe piciorul drept cu o bar de metal scoas
de la cap tul patului. M cuprinse brusc senza ia, c trebuia
s plec cât mai repede, c trebuia s fac asta neap rat.
Mi-am cercetat piciorul drept. În regul . Am zdrobit ghipsul i de
pe stângul, m-am ridicat, am mers la
dulap. Nicio hain . Atunci am auzit paii. M-am întors în pat i am
acoperit ghipsul
i bandajele vechi. Ua se deschise iar i. Apoi lumina se aprinse în
jurul meu i am v zut un tip vânjos,
într-o bluz alb , c-o mân pe întrerup torul din perete. –
Ce-am auzit, c te-ai purtat urât cu infirmiera? Nu mai inea s-o fac
pe bolnavul adormit. – Nu în eleg. De spre ce e vorba? Asta îl
derut o clip sau dou , în elesei eu dup cum se
încruntase. – E ora injec iei! zise. – Sunte i medic? – Nu,
dar am sarcina s - i fac injec ia. – Iar eu refuz, conform
dreptului meu legal. Ce zici de asta? – O s - i fac injec ia, spuse
i se îndrept spre partea stâng a
patului. În mân avea o sering hipodermic , pe care n-o z risem
11
pân atunci. Urm o lovitur urât , cam patru degete sub centur , am
socotit eu, care-l f cu s cad în genunchi. Dup câteva secunde
scoase un icnet stins. – Mai apropie-te tu, am zis, i-o s vezi ce
se-ntâmpl . – Avem metode s trat m pacien i ca tine, gâfâi el. Am
tiut c a venit clipa s ac ionez. – Unde-mi sunt hainele? am
întrebat repetând lovitura. El icni din nou. – Atunci cred c va
trebui s le iau pe ale tale. D -mi-le! Devenise plictisitor s -l
lovesc i a treia oar , aa c i-am
aruncat cearafurile în cap i l-am zvântat în b taie cu bara
metalic .
În mai pu in de dou minute, a zice, eram în olit în alb,
culoarea lui Moby Dick i a înghe atei de vanilie. Dezgust
tor!
Pe individ l-am înghesuit în dulap, apoi am privit prin fereastra z
brelit . Am v zut Luna Veche în bra e cu Luna Nou , plutind
deasupra unui ir de plopi. Iarba era argintie i str lucitoare.
Noaptea se lupta cu soarele. Niciun indiciu care s -mi arate
unde era plasat locul sta. Dup toate aparen ele eram la
etajul al treilea al cl dirii, undeva în stânga, jos, se z
rea o form p trat de lumin , probabil o fereastr de la
primul etaj, cu cineva treaz în dosul ei.
Am ieit din înc pere i am examinat coridorul. În stânga în
cap t era un zid cu o fereastr z brelit i patru ui, câte dou pe
fiecare parte. Probabil d deau spre alte înc peri ca a mea.
M-am dus i am privit pe fereastr , i am v zut i alte etaje,
al i copaci, noapte, nimic nou. M-am întors i m-am îndreptat
în cealalt direc ie.
Ui i iar i ui, nicio lumin care s vin de sub ele, i numai
zgomotul pailor mei în pantofii „de împrumut” prea mari.
Ceasul indica ora cinci patruzeci i patru. Bara metalic era la
brâu, dedesubtul vestei imaculate, frecându-mi-se de old în
mers. La fiecare dou zeci de picioare era câte un neon fixat în
tavan, care d dea o lumin chioar de vreo patruzeci de wa
i.
Am ajuns la o scar în dreapta, care ducea în jos. Am luat-o pe
acolo. Paii mi se pierdeau în covorul care-o acoperea.
Al doilea etaj ar ta ca i cel de deasupra, iruri de ui, aa încât
am coborât mai departe.
Când am ajuns la primul etaj, am luat-o la dreapta, c utând ua
ce d dea spre înc perea cu lumin .
12
Am g sit-o, chiar aproape de cap tul coridorului, i nu m-am
mai ostenit s bat. Tipul îmbr cat cu un halat de baie de
culoare ip toare, aezat
în spatele unui birou mare l cuit, tocmai avea de gând s se
uite într-un fel de registru. Nu era camera
paznicului. M privi cu ochii larg deschii, încerc s scoat un
strig t, dar nu izbuti, poate din cauza expresiei mele hot
râte. Se ridic brusc.
Am închis ua în spatele meu i i-am spus: – Salutare! Ai încurcat-o…
Se pare c oamenii devin întotdeauna curioi când le spui
chestia asta, pentru c , dup cele trei secunde cât mi-a luat s
traversez camera, m întreb :
– Ce vrei s spui? – Vreau s spun – c o s fii dat în judecat pentru
sechestrare
de persoan , pentru tratament incorect, pentru folosirea aiurea a
narcoticelor. Am deja sindromul izol rii i s-ar putea s
devin violent…
– Car -te de-aici! spuse. Am v zut un pachet de ig ri pe biroul
lui. M-am servi singur i
i-am spus: – Stai jos i tac - i gura. Avem multe lucruri de vorbit.
Se aez , dar de t cut, nu t cu: – Încalci mai multe ordine. –
Tribunalul va hot rî cine e r spunz tor, i-am replicat. Vreau
hainele i obiectele mele personale. Vreau s-o iau din loc. – Dar nu
eti în stare s … – Nu te-a-ntrebat nimeni. D -mi-le chiar acum sau
o s r spunzi
în fa a legii. Se întinse c tre un buton de pe birou, dar
l-am plesnit peste
mân . – Acum! am repetat. Ar fi trebuit s -l apei când am intrat.
Te-ai
trezit prea târziu. – Domnule Corey, v agrava i situa ia… – Corey?!
N-am venit de capul meu aici, i-am zis, dar s fiu al
dracu’ dac n-am dreptul s m car. i-acum e momentul. Aa c hai
s-o termin m.
– Evident, nu eti în stare s p r seti aceast institu ie, se
împotrivi el. Nu pot permite asta. O s chem pe cineva care sa
te duc înapoi în camer i s te pun în pat.
– Nu te sf tuiesc s -ncerci, altfel o s afli în ce stare sunt.
Deocamdat am de pus mai multe întreb ri. Prima: cine m-a
adus
13
aici i cine-mi pl tete cheltuielile? – Foarte bine, oft el i musta
a sub ire, roiatic , i se pleoti. Deschise un sertar, b g mâna în
untru, dar eram foarte atent. L-am lovit înainte de a apuca s trag
piedica: un Colt 32,
automatic, foarte aspectuos. Am tras eu piedica, atunci când i-am
smuls pistolul; l-am îndreptat spre el.
– O s -mi r spunzi la întreb ri. Evident, m crezi un tip
periculos. S-ar putea s ai dreptate!
Zâmbi slab i îi aprinse o igar , ceea ce era o greeal dac
inten iona s-o fac pe durul. Mâinile îi tremurau.
– E-n regul , Corey – dac asta o s te fac fericit. Sor -ta te-a
adus aici.
„Hopa!”, îmi zisei. – Care sor ? – Evelyn, spuse. Niciun bec
aprins. Deci: – E ridicol. N-am mai v zut-o pe Evelyn de ani de
zile. Nici
m car nu tia c sunt prin partea asta a rii. Ridic din umeri. – Cu
toate astea… – Unde locuiete acum? Vreau s -i telefonez. – N-am
adresa ei la-ndemân . – Ia-o de unde tii! Se ridic , travers înc
perea c tre un fiier, îl deschise, cotrob i
i extrase o fi . Am cercetat-o cu aten ie. „D-na Evelyn Flaumel”…
Nici adresa
din New York nu-mi p rea familiar , dar am re inut-o. Dup cum
scria acolo, prenumele meu era Cari. Bun. Înc o informa
ie.
Mi-am pus arma la brâu, lâng bara metalic , firete dup ce am
tras la loc piedica.
– O.K. Unde-mi sunt hainele i cât ai de gând s -mi pl teti? –
Hainele au fost distruse în accident, spuse, i trebuie s tii c
picioarele chiar au fost fracturate – stângul în dou locuri.
Cinstit vorbind, nu-mi dau seama cum reueti s te ii pe
picioare. N-au trecut decât dou s pt mâni…
– Totdeauna m vindec repede. Acum, de spre bani… – Ce bani? – Banii
ca s nu- i aduc plângere împotriva tratamentului
incorect, i toate celelalte. – Nu fii caraghios! – Cine e
caraghios? O mie de dolari, bani ghea , imediat!
14
– Nici nu discut despre aa ceva. – Uite ce e, mai bine ascult la
ce- i spun: orice-ar fi, gândete-
te la renumele pe care-l va c p ta locul sta dac m-apuc s fac
publicitate înainte de proces. În mod sigur o s iau leg tura
cu Organiza ia Mondial a S n t ii, cu ziarele, cu…
– antaj i nu vreau s am de-a face cu aa ceva. – Pl teti acum sau
mai târziu, dup hot rârea tribunalului. Nu,
mi-e indiferent. Numai c acum te cost mai ieftin. Dac punea banul
jos, însemna c b nuielile mele se confirmau
i c era ceva necurat la mijloc. Se holb la mine mult vreme. Într-un
târziu spuse: – N-am nicio mie aici. – Propune tu un compromis. Dup
alt pauz : – sta-i furt! – Nu i dac achi i i plec, puiule. Deci,
zi! – S-ar putea s am cinci sute în seif. – Adu-i! Dup ce examin
con inutul unui mic seif din perete, îmi spuse
c erau doar patru sute treizeci; nu aveam chef s las amprente
pe seif, numai ca s -l verific. Aa c , am acceptat i am
îndesat bancnotele în buzunarul lateral.
– Acum, care e cea mai apropiat sta ie de taxiuri care
deservete locul sta?
Îmi spuse, iar eu am verificat în cartea de telefon, aflând astfel
c eram undeva în provincie.
L-am pus s dea telefon i s -mi cheme un taxi, pentru c eu nu
tiam numele locului i nu vroiam s -i dea seama de starea
memoriei mele. Unul dintre bandajele pe care le scosesem fusese
în jurul capului.
În timp ce vorbea, l-am auzit spunând numele locului: Clinic
Particular , Greenwood.
Am aruncat igara, am luat alta i am urnit cele aproape o sut
de kilograme din picioarele mele, aezându-m pe un scaun de
piele mare aflat lâng bibliotec .
– Atept m aici i dup-aia m conduci la u – i-am zis. N-a mai scos
niciun cuvânt.
15
2
Era aproape opt când taxiul m l s aiurea, la un col al celui
mai apropiat ora. Am pl tit oferului i m-am învârtit în jur vreo
dou zeci de minute. Apoi m-am oprit într-un mic local, am g
sit un loc liber i am comandat suc, dou ou , pâine pr jit ,
u nc i trei ceti cu cafea. unca era prea gras .
La o or dup micul dejun, am pornit-o iar la drum, am g sit un
magazin de îmbr c minte i am ateptat pân la nou jum tate
s se deschid .
Mi-am cump rat o pereche de pantaloni largi, trei c m i sport,
o centur , lenjerie de corp i o pereche de pantofi num rul
meu. Am mai cump rat, o batist , un portofel i un pieptene
de buzunar.
Apoi am g sit sta ia de autobuze Greyhound i m-am îmbarcat
pentru New York. Nimeni nu încerc s m opreasc . Nimeni nu p
rea s m caute.
ezând pe locul meu i privind peisajul în culorile toamnei, mângâiat
de vântul vioi sub cerul luminos, rece, am trecut în revist tot ce
tiam de spre mine i despre situa ia mea material .
Fusesem înregistrat la Greenwood drept Carl Corey, de c tre
sora mea Evelyn Flaumel. Asta, ca o consecin a unui accident de
main petrecut în urm cu cincisprezece zile sau cam aa ceva,
de pe urma c ruia m alesesem cu câteva oase zdrobite, care
acum nu m mai sup rau. Nu-mi aminteam de sora mea
Evelyn.
Cei de la Greenwood fuseser instrui i s m in pasiv, i nu
mi-a fost greu s pricep c se temeau de lege dup felul în care a
reac ionat tipul atunci când mi-am pierdut cump tul i i-am
amenin at cu tribunalul. Bun. Cineva se temea de mine,
dintr-un anumit motiv. Cred c valoram mult.
Mi-am c znit memoria, încercând s o întorc înapoi la accident,
i atât m-am for at, pân a început s m doar capul. Nu fusese
niciun accident. Asta fusese impresia mea, dei nu tiam de
ce. O s aflu eu i cineva o s pl teasc pentru asta. O s pl teasc din
greu. O furie teribil r bufni de undeva din trup. Oricine a
încercat s -mi fac vreun r u, s se foloseasc de mine, a f
cut-o pe riscul lui i de-acum îi va primi r splata, oricine
ar fi acela. Sim eam o dorin puternic de a ucide, de a-l
distruge pe cel care era vinovat, i tiam c nu era prima dat
în via când sim eam asta i mai tiam c f cusem aa ceva i în
trecut. i nu numai o dat . Am privit pe geam, uitându-m cum
cad frunzele moarte.
16
Când am ajuns în Marele Ora, primul lucru pe care l-am f cut a
fost s m b rbieresc i s m tund la cea mai apropiat frizerie,
iar al doilea s -mi schimb c maa i maioul într-un closet
public, asta pentru c nu suport s -mi r mân p r pe ceaf .
Automatul „32”, care apar inea necunoscutului din Greenwood,
era în buzunarul din dreapta al vestei. Îmi ziceam c dac
Greenwood sau sor -mea ar fi dorit s m salte rapid, o
violare a legii Sullivan 1
ar fi picat la anc. Dar am hot rât s -l p strez. Mai întâi trebuiau
s m g seasc , dar voiam s în eleg motivul. Am mâncat ceva la
repezeal , m-am fâ âit cu metrourile i autobuzele vreo or ,
apoi am luat un taxi s m duc la adresa din Westchester a lui
Evelyn, presupusa mea sor , cea în care-mi puneam speran a c
-mi va reîmprosp ta memoria.
M-am hot rât ce tactic s folosesc, înc înainte de a ajunge. Astfel
c , atunci când dup o ateptare de vreo treizeci de
secunde poarta cl dirii vechi i imense se deschise, ca r spuns la
b taia mea, tiam ce s spun. M gândisem la asta mergând pe
aleea lung , erpuitoare, cu prundi alb, printre stejarii
întuneca i i ar arii luminoi, cu frunzele fonitoare sub
picioare i vântul rece pe gâtul proasp t ras, sub gulerul
ridicat al vestei. Mirosul lo iunii de p r se contopea cu
izul de mucegai r spândit de vrejurile de ieder care se
întindeau pretutindeni pe zidurile de c r mid ale vechii cl
diri. Nimic nu-mi p rea familiar. Probabil c nu mai fusesem
niciodat aici.
Am b tut la u i mi-a r spuns ecoul. Apoi mi-am înfundat mâinile în
buzunare i am ateptat. Ua s-a deschis i eu am zâmbit i am înclinat
capul c tre
servitoarea pistruiat , cu tenul oache. – Da? f cu întreb toare, cu
uor accent portorican. – A dori s-o v d pe d-na Evelyn Flaumel, dac
eti amabil . – Cine s -i spun c-o caut ? – Fratele ei, Cari. – Oh,
pofti i în untru, v rog! spuse. Am intrat într-un hol cu pardoseala
dintr-un mozaic de buc i
fine, roz-portocalii i turcoaz, pere ii de mahon i o gr mad de
chestii cu frunze mari, verzi, care serveau drept perete
desp r itor al salonului. Deasupra, un cub de sticl i email
r spândea o lumin galben .
1 În statul New York, lege care interzice de inerea sau purtarea, f
r permis, a armelor considerate destul de mici încât s poat
fi ascunse (n. red.)
17
Fata se retrase, iar eu am privit de jur-împrejur, sperând s
g sesc ceva familiar.
Nimic. Aa c am ateptat. Fata reveni iute, zâmbi, d du din cap i
spuse: – V rog s m urma i. Doamna v ateapt în bibliotec . Am
urmat-o, urcând trei trepte deodat , apoi de-a lungul unui
coridor, pe lâng dou ui închise. A treia din stânga era deschis
i fata îmi f cu semn s intru. Aa am f cut, dar imediat m-am
oprit în prag.
Ca toate bibliotecile, înc perea era plin de c r i. Mai erau trei
tablouri, dou înf iând peisaje linitite, iar unul, un peisaj
marin i acesta calm. Podeaua era acoperit cu un covor gros
de culoare verde. Lâng biroul mare se afla un glob enorm,
întors cu Africa spre mine, i în spate, un perete-fereastr ,
opt taburete din sticl , Dar nu din cauza asta m-am
oprit.
Femeia din spatele biroului purta o rochie albastru-verzuie, cu
guler larg i decolteu în „V”, avea p rul lung, cu breton, ceva
între norii asfin itului i lumina unei lumân ri într-o odaie
întunecat , i, firete, tiam cumva, c ochii ei, în spatele
unor ochelari de care cred c n-avea nevoie, erau la fel de
albatri ca Lacul Brie la ora trei într-o dup -amiaz de var ,
f r pic de nor; iar nuan a zâmbetului ei re inut se potrivea
cu p rul. Dar nu din cauza asta m-am oprit în prag.
O tiam pe femeia aceasta de undeva, dei nu puteam spune de
unde.
Am înaintat zâmbind. – Bun . – Stai jos, te rog, zise i îmi ar t un
fotoliu portocaliu cu sp tar
înalt i bra e mari, exact genul în care-mi doream s m afund.
Asta am i f cut, iar ea m studie. – M bucur c eti iar bine! – i eu.
Cum î i mai e? – Bine, mul umesc. Trebuie s recunosc c nu m-ateptam
s te
v d aici. – tiu, am min it eu, dar uite, am venit ca s - i mul
umesc
pentru amabilitatea i grija ta de sor . Am pus o uoar nuan de
ironie în fraz , ca s -i observ
reac ia. În clipa aceea, un câine enorm intr în camer – un lup de
vân toare irlandez – i se ghemui în fa a biroului. Mai ap ru unul,
18
care se roti în jurul globului de dou ori înainte de a se tol ni pe
podea.
– Ei bine, spuse ea, întorcându-mi ironia, mai mult n-am putut face
pentru tine. Trebuia s fi condus mai atent.
– Pe viitor voi fi mai grijuliu, promit solemn! Habar n-aveam de
jocul în care intrasem, dar din moment ce ea
nu tia c nu tiu, hot râsem s scot de la ea toate informa iile pe
care le puteam scoate aa c am continuat:
– Mi-am închipuit c eti dornic s vezi în ce form sunt, i iat
-m am venit s - i ar t!
– Chiar eram dornic , r spunse ea. Ai mâncat? – Un dejun frugal,
acum vreo câteva ceasuri. Sun dup servitoare i comand ceva de
mâncare. – tiam c o s hot r ti singur când s p r seti
Greenwood-
ul, atunci când te vei sim i în stare. Totui nu credeam c o s fie
atât de curând i nu credeam c-o s vii aici.
– tiu, de-asta am i f cut-o! Îmi oferi o igar , am luat-o, am
aprins-o pe a ei i apoi pe-a
mea. – Totdeauna ai fost imprevizibil, spuse într-un târziu. Dac
asta
te-a ajutat adesea înainte, acum n-a mai conta pe-aa ceva. – Ce
vrei s spui? am întrebat-o. – Riscurile sunt mult prea mari pentru
un bluf i cred c asta ai
încercat, venind pân aici. i-am admirat întotdeauna curajul,
Corwin, dar nu face pe nebunul. tii care-i miza.
„Corwin?” Trece-l la dosar „Corey”. – Poate c nu, am cam dormit
ceva, i-aminteti? – Vrei s spui c nu eti la curent? – Absolut cu
nimic de când m-am trezit. Îi l s capul într-o parte i-i îngust
minuna ii ei ochi. – Ciudat, zise, dar posibil. Destul de posibil.
S-ar putea s fie
adev rat. S-ar putea. Deocamdat , o s m prefac c te cred. În
cazul sta, s-ar putea s fi f cut un lucru inteligent. Sigur. Las -m
s m gândesc.
Am tras din igar , sperând c va spune ceva mai mult. Dar n-o
f cu, aa încât am hot rât s aflu care ar fi avantajele pe care le-
a ob ine în acest joc pe care nu-l în elegeam, cu juc tori pe care
nu-i cunoteam, pentru o miz pe care nici m car n-o b
nuiam.
– Faptul c m aflu aici înseamn ceva. – Da, r spunse ea, tiu. Numai
c tu eti un tip inteligent, aa
încât ar putea însemna mult mai mult. Om atepta i om
mai
19
vedea. S atept m ce? S vedem ce? Sosir fripturile i o can mare de
bere, astfel c pentru o
vreme am sc pat de obliga ia de a-i spune cu subtilitate sau
iretenie vreun secret sau generalit i. Friptura mea era roz
în untru i zemoas ; am înfulecat din pâinea proasp t cu coaj
tare, am înghi it berea cu înghi ituri mari, atât eram de
înfometat i însetat. Îmi arunc -o privire i izbucni în râs,
în timp ce-i t ia friptura în buc ele mici.
– Ador ardoarea cu care ataci via a, Corwin. Asta-i unul din
motivele pentru care nu mi-ar pl cea s te despar i de ea.
– Nici mie, am morm it. i, în timp ce mâncam, m-am gândit la
Evelyn. Mi se p ru c o
v d într-o rochie decoltat , foarte larg , verde ca verdele m rii.
Muzic , dans, un bal, voci, undeva în spatele nostru. Purtam
ceva negru i argintiu i… Viziunea se topi. Dar era un
fragment adev rat al memoriei mele, tiam asta; am tras o înjur tur
în gând, pentru c nu reuisem pân la cap t. Ce-mi spusese
atunci, ea în verde, eu în negru i argintiu, atunci noaptea,
dincolo de muzic , de dans, de voci?
Am mai turnat în pahar bere din can i am hot rât s verific
viziunea.
– Mi-amintesc de o noapte când tu erai în verde, iar eu în culorile
mele. Ce frumos era – i muzica…
Chipul îi deveni uor melancolic, tr s turile i se îmblânzir . – Da,
zise. Ce zile frumoase! i chiar n-ai luat contact cu
nimeni? – Pe cuvânt de onoare, am spus, dei nu tiam la ce se refer
. – Lucrurile au mers din ce în ce mai r u, iar Umbrele con in mai
multe erori decât s-ar fi gândit cineva… – i? am îndemnat-o. – El
are înc necazurile lui, termin ea. – Oh! – Da, i ar dori s tie unde
eti. – Exact aici. – Vrei s spui c …? – Pentru moment, i-am r
spuns, poate prea repede, pentru c
prea i se m rir ochii; atâta vreme cât înc nu tiu totul. Am zis-o,
orice ar fi însemnat asta. – Oh! f cu. Am ispr vit cotletele i
berea f r alt vorb i apoi am dat cele
20
dou oase câinilor. Am sorbit cafeaua i am început s m simt mai
bine, dar m-am
st pânit s ar t asta. – i ce e cu ceilal i? am întrebat, ceea ce
putea însemna orice,
dar cel pu in suna neprimejdios. M-am temut o clip c o s m -ntrebe
la ce m refer. În loc de
asta, se l s pe spate în fotoliu, privi tavanul i spuse: –
Ca-ntotdeauna, nicio veste despre vreunul. Poate calea ta a
fost cea mai în eleapt . Mie îmi place mult. Dar cum poate uita
cineva gloria?
Mi-am l sat ochii în jos, pentru c nu tiam ce ar fi putut
exprima.
– Nimeni nu poate, am încuviin at. Nimeni, niciodat ! Urm o t cere
lung , stânjenitoare, dup care spuse: – M ur ti? – Firete c nu. Cum
a putea, inând seama de împrejur ri? Asta p ru s-o mul umeasc i
zâmbi, dezvelindu-i din ii care
erau foarte albi. – Bine, i î i mul umesc, spuse. Orice s-ar zice,
eti un
gentleman. Am f cut o plec ciune i am zâmbit afectat. – O s -mi iei
min ile! – E greu, spuse ea, inând seama de împrejur ri. M-am sim
it stânjenit. Eram furios, i m întrebam dac ea tia pe cine trebuia
s m
descarc. Aveam impresia c tie. M-am luptat cu dorin a de a o
întreba de-a dreptul.
– Ei bine, ce propui s facem noi? m iscodi într-un târziu, iar
eu, fiind pe faz , i-am replicat:
– Firete, n-ai încredere în mine. – Cum am putea? Am silit-o s -i
aminteasc de acel „noi”. – Bine, în regul . Deocamdat vreau s m
plasez sub
supravegherea ta. A fi bucuros s r mân aici, unde m po i avea
sub ochi.
– i dup aceea? – Dup aceea? Vom vedea… – Inteligent, spuse, foarte
inteligent. i m pui într-o situa ie
dificil . Spusesem asta pentru c n-aveam niciun loc unde s merg,
iar
banii ob inu i din antaj nu-mi puteau ajunge prea mult.
21
– Da, firete, continu ea, po i s r mâi. Dar te avertizez – i-mi
ar t ceea ce crezusem c e un pandantiv pe lan ul din jurul
gâtului – sta e un fluier ultrasonic pentru câini. Donner i
Blitzen, cei de-aici, mai au patru fra i, i to i sunt dresa
i s „aib grij ” de tipii obraznici i to i ac ioneaz la
fluierul meu. Aa c nu te apuca s mergi prin locuri în care
nu eti dorit. Un fluierat sau dou i pân i tu o s fii
doborât. Datorit rasei lor nu mai exist lupi în Irlanda, s
tii!
– tiu, am spus, i chiar nu min eam – tiam. – Da, continu ea, lui
Eric o s -i plac ideea c tu eti oaspetele
meu. Asta-l va face s te lase în pace, doar asta- i doreti, n’est-
ce pas?1
– Oui, am r spuns. „Eric”! Numele aprindea un bec în mintea mea!
Cunoscusem un Eric, i faptul acesta avusese mare importan .
Nu recent. Dar acel Eric pe care-l cunoscusem era înc prin
preajm , i asta conta în clipa de fa .
De ce? Îl uram, iat unul din motive. Îl uram îndeajuns ca s m v d
ucigându-l. Poate chiar încercasem. Mai exista, de asemenea, o alt
leg tur între noi, eram sigur.
De rudenie? Da, asta era. O realitate care nu era pe placul nici
unuia dintre
noi – fra i… mi-aminteam, mi-aminteam… Marele, puternicul Eric, cu
barba lui cârlion at i ud , i ochii lui
– exact ca ai lui Evelyn! Eram torturat de aceast nou trezire a
memoriei, ceea ce-mi
f cu tâmplele s zvâcneasc , iar ceafa s mi se înfierbânte brusc.
N-am l sat nimic din toate astea s mi se zugr veasc pe chip
i m-am str duit s mai trag o dat din igar , s mai iau o
sorbitur de bere; îmi d deam seama c Evelyn este, într-adev r,
sora mea! Numai c n-o chema Evelyn. Nu tiam numele exact,
dar în niciun caz nu era Evelyn. Am hot rât c trebuie s fiu
atent. Când o s m adresez ei, n-am s mai folosesc niciun
nume, pân nu mi-l amintesc pe cel exact.
Dar eu? Cum r mâne cu mine? i ce se întâmpla de fapt în jurul
meu?
i deodat am sim it c Eric avea o anume leg tur cu accidentul
meu. Ar fi trebuit s fie un accident fatal, numai c eu
1 Nu-i aa? (lb. francez )
22
reuisem s scap. El era vinovatul, nu-i aa? Da, r spunser sim
urile mele. Eric trebuia s fie. i Evelyn era mân -n mân cu
el, îi pl tea pe cei de la Greenwood s m in în com . Mai bine
aa decât mort, dar…
Am în eles c , într-un fel, venind la Evelyn, nu f cusem decât s
m predau de bun voie în mâinile lui Eric, i dac r mâneam
aici, puteam deveni prizonierul lui, eram chiar expus unui
nou atac.
Numai c ea-mi spusese c , fiind oaspetele ei, o s fiu l sat în
pace. Eram derutat. Nu puteam judeca dup aparen e. Trebuia s
fiu în permanen cu ochii în patru. Poate c-ar fi fost mai
bine s plec, s -mi las memoria s revin încet-încet.
Pe de alt parte, îns mai era i dorin a asta febril de a afla
toat povestea cât mai repede cu putin i abia apoi s ac ionez.
M ap sa ca un viciu. Dac pericolul e pre ul memoriei i
riscul – costul ocaziei favorabile – aa s fie. R mân.
– i-mi amintesc, spuse Evelyn, i mi-am dat seama c vorbea de
mult iar eu nici m car n-o ascultasem; poate din cauza notei
meditative din cuvintele ei, care nu cereau neap rat un r spuns –
dar i din cauza avalanei din gândurile mele. i-mi amintesc
de ziua în care l-ai b tut pe Julian la jocul lui preferat, zicea
ea, i el a aruncat în tine cu un pahar cu vin i te-a
blestemat. Dar tu ai luat premiul. i lui deodat i s-a f cut fric c
poate a mers prea departe. Totui, tu ai izbucnit în râs i ai
b ut un pahar cu el. El s-a ruinat de aceast demonstra ie de
for , fiind de obicei atât de linitit, i cred c în ziua aia
te invidia. ii minte? M gândesc c , într-un fel,
imitase felul t u de a fi de pân atunci. Dar înc îl ur sc i
sper c s-a pr buit repede dup aia. Simt c e aa… Julian,
Julian, Julian. Da i nu. Îmi aminteam ceva despre un joc
i despre un individ care nu-mi d dea pace i de spre explozia unei
st pâniri de sine aproape legendare. Da, era un sentiment legat
de ceva cunoscut, dar nu-mi putea spune cu siguran ce se
întâmplase.
– i Caine, cum l-ai mai tras pe sfoar ! Înc te ur te, tii…
Concluzia fireasc : nu prea eram iubit. Într-un fel, sentimentul
m mul umea. i numele de Caine îmi suna familiar. Foarte. Eric,
Julian, Caine. Corwin. Toate mi se învârteau în cap,
sim eam c e prea mult, c nu mai suport. – A trecut atâta vreme, am
spus mai mult involuntar i eram
aproape sigur c nu greeam. – Corwin, hai s n-o mai sc ld m! Vrei
mai mult decât siguran ,
23
tiu. i eti înc destul de puternic ca s sco i ceva din asta, dac
joci cum trebuie. Nu pot ghici ce-ai în minte, dar am
putea face un târg cu Eric.
Acest „am putea” p rea s indice altceva decât pân acum.
Ajunsese la un fel de concluzie în leg tur cu valoarea mea i
ceea ce urma s se întâmple. S zicem c întrevedea o ans de a
câtiga ceva pentru ea. Am schi at un zâmbet.
– De asta ai venit aici? continu ea. Ai vreo propunere pentru
Eric, ceva care ar avea nevoie de un mesager?
– S-ar putea, i-am r spuns, dar trebuie s m gândesc mai mult.
Abia mi-am revenit, mai am de meditat. Mi-a fi dorit totui s
fiu în cel mai bun loc, de unde s pot ac iona rapid,
dac a hot rî c interesele mele se leag de Eric,
– Ai grij ! tii doar c voi transmite fiecare cuvânt. – Firete, am
spus – nepricepând ce vrea s zic i bâjbâind
dup un r spuns echivoc – numai dac interesele tale se conjug
cu ale mele.
Se încrunt i cute fine ap rur între sprâncene. – Nu prea în eleg
ce-mi propui. – Nu propun nimic, deocamdat . Sunt complet sincer i
cinstit
cu tine, spunându- i c nu tiu. Nu prea sunt convins c vreau s
fac un târg cu Eric. La urma urmei…
Am l sat deliberat fraza în suspensie, pentru c nu mai aveam
cu ce s-o continui, dei sim eam c ar fi trebuit.
– i s-a oferit o alternativ ? Se ridic brusc, înf când fluierul.
Bleys! Desigur!
– Stai jos i nu fi ridicol . Crezi c m-a fi dat pe mâinile tale
atât de linitit, de gr bit, ca s ajung hran pentru câini,
numai pentru c se-ntâmpla s te gândeti la Bleys?
Se relax , umerii chiar îi c zur pu in, apoi se aez la loc. – Poate
c nu, spuse într-un târziu, dar tiu c eti un escroc, i
mai tiu c eti lipsit de loialitate. Dac ai venit aici s - i faci
rost de un aliat, nici m car s nu îndr zneti s încerci. Nu
sunt chiar atât de important . Ar fi trebuit s tii asta pân
acum. Ca s nu mai spun c am crezut întotdeauna c m
placi.
– Mi-ai pl cut i-mi placi i n-ai de ce s - i faci griji. Interesant
totui, c ai amintit de Bleys!
Momeal , momeal , momeal ! Erau atâtea pe care vroiam s le
aflu!
– De ce? Te-a abordat cumva? – N-a putea spune, i-am r spuns
sperând c -mi va da vreun
24
cap t de care s m ag . i apoi, cunoteam genul lui Bleys:
„Dac ar fi f cut-o, i-a fi r spuns la fel ca lui Eric: o s m mai
gândesc!”
– Bleys, repet ea, i „Bleys” am rostit i eu în minte. „Bleys. Îmi
place de tine. Am uitat de ce, i tiu c sunt motive
pentru care n-ar trebui, dar îmi place de tine. tiu asta.” Am t cut
o vreme, m sim eam obosit, dar nu vroiam s-o ar t.
Trebuia s fiu tare. tiam c trebuia s fiu tare. Am zâmbit i am
spus: – Frumoas bibliotec ! – Mul umesc! – Bleys, repet ea
meditativ, apoi dup câteva momente de
t cere continu : Chiar crezi c are vreo ans ? Am ridicat din umeri.
– Cine tie? Eu nu, în niciun caz. Poate el. Sau, poate nici el. M
privi lung, cu ochii uor m ri i i cu gura deschis . – Tu nu? f cu
uimit . Nici nu vrei s -ncerci, nu? Am izbucnit în râs, dar numai
ca s -i domolesc surescitarea. – Nu spune tâmpenii – am mustrat-o
când m-am potolit. Eu?! Vorbele ei îns , atinseser o coard adânc
îngropat în mine,
c ci am auzit de undeva un „de ce nu?” Dintr-o dat mi se f cu fric
. Femeia p rea totui uurat de t g duirea mea, orice ar fi fost
ceea ce negam. Zâmbi i-mi ar t un bar în perete, jos, în stânga
mea.
– A bea un „Irish Mist” mic, spuse ea. – i eu a vrea, dac e vorba
pe-aa. M-am ridicat i am umplut dou pahare. – tii ceva, am spus,
dup ce am revenit la loc, e pl cut s stau
cu tine astfel, chiar dac numai pentru scurt timp. Îmi trezete
amintirile.
Ea zâmbi; era dr gu când zâmbea. – Ai dreptate, spuse, sorbind din
b utur . Cu tine aici, m simt
de parc-a fi în Amber. Aproape c-am sc pat paharul din mân . Amber!
Cuvântul îmi
provoc un fulger prin ira spin rii! Femeia începu s plâng ; m-am
ridicat i am cuprins-o cu bra ul
pe dup umeri ca s-o linitesc. – Nu plânge, feti o. Te rog, nu
plânge. M întristeaz i pe mine. „Amber! Acolo era ceva, ceva
puternic, electrizant!” – Vor reveni iar zilele bune, am spus cu
blânde e.
25
– Chiar crezi asta? – Da, am spus cu convingere. Da, cred! – Eti
nebun. Poate de-asta ai fost întotdeauna fratele meu
favorit. Aproape c pot crede tot ce-mi spui, cu toate c tiu c
eti nebun.
Mai plânse un pic i apoi se opri. – Corwin, dac reueti – dac prin
cine tie ce ans , ce
capriciu al ansei din Umbr reueti – î i vei aminti de surioara ta,
Florimel?
– Da, am spus, recunoscând în sfârit numele. Da, îmi voi
aminti.
– Î i mul umesc. Am s -i spun lui Eric numai esen ialul, n-o s
spun nimic de Bleys, nici de suspiciunile mele.
– Î i mul umesc, Flora. – Dar nu am niciun fel de încredere în
tine, ad ug ea. S ii
minte i asta. – Se vede i f r s-o spui. Chem servitoarea s m conduc
într-o camer , iar eu, – dup
ce am reuit s m dezbrac, m-am pr buit pe pat i am dormit
unsprezece ore.
3
Diminea a, am descoperit c Flora plecase, f r s lase niciun
mesaj. Servitoarea mi-a adus micul dejun în buc t rie, dup c are
s-a dus s treb luiasc . Am respins ideea de a o pisa cu întreb ri
ca s scot vreo informa ie de la ea, pentru c ori nu tia, ori
n-ar fi vrut s -mi spun lucrurile pe care a fi dorit eu s le
aflu, i f r îndoial i-ar fi povestit mai apoi Florei
de spre tentativa mea. Aa încât, din moment ce se p rea c r m
sesem st pân în cas , am hot rât s revin în bibliotec i s v
d ce puteam afla acolo, mai cu seam c oricum îmi plac
bibliotecile.
M fac s m simt bine i în siguran , înconjurat de pere i de
cuvinte, frumoase i pline de în elepciune. Întotdeauna m simt
mai bine când v d c exist ceva care st vilete Umbrele.
Donner, sau Blitzen, sau vreuna din rudele lor, ap ru nu se tie
de unde i m urin în hol, p ind eap n i adulmecându-mi
urma. Am încercat s m împrietenesc cu el, dar era ca i cum ai
fi încercat s faci glume cu poli istul care tocmai i-a
semnalizat s tragi pe dreapta. Mi-am aruncat privirea i în
alte camere prin
26
dreptul c rora treceam, dar nu p reau interesante. Aa c am intrat
în bibliotec , iar Africa era tot în fa a mea. Am
închis ua în urma mea ca s nu intre vreunul dintre câini i
m-am plimbat tacticos prin înc pere, citind titlurile din
rafturi.
Era o mul ime de c r i de istorie. De fapt, acestea p reau s
domine colec ia Florei. Erau, de asemenea, multe c r i de art ,
mari ca dimensiune i scumpe; am r sfoit câteva. De obicei,
cel mai bine m gândesc la problemele mele atunci când m
preocup de cu totul altceva.
M-am întrebat care era oare sursa bog iei evidente a Florei.
Eram rude – asta s însemne c i eu m bucuram de oarece opulen
? M-am gândit la statutul meu economic i social, la
profesie, la origini. Aveam sentimentul c niciodat nu-mi p sase
prea mult de bani i c întotdeauna avusesem destule c i de
a-i ob ine, ca s -mi satisfac toate gusturile. Oare aveam i
eu, o cas la fel de mare ca asta? Nu-mi puteam aminti.
Cu ce m ocupasem înainte? M-am aezat în spatele biroului i mi-am
scormonit memoria
dup vreun depozit secret de cunotin e pe care le-a fi posedat. E
dificil s te autoexaminezi aa cum ar face-o un str in. Poate
din cauza asta n-am reuit s scot nimic la suprafa . Ce-i al
t u e-al t u, e o parte din tine i pare s apar in fiin ei
tale interioare, acolo, undeva în adânc. Asta-i tot.
Fusesem doctor? Asta-mi veni în minte când am dat cu ochii de
câteva schi e anatomice ale lui Da Vinci. Aproape din reflex, am
început s desf or în minte fazele unor interven ii
chirurgicale diferite. Mi-am dat seama atunci c , în trecut,
operasem oameni.
Dar nu era asta. Când am realizat c aveam cunotin e
medicale, am în eles c era doar o parte din cu totul altceva. Eram
sigur c nu fusesem chirurg practician. i-atunci? Ce elemente
mai erau implicate?
Ceva îmi atrase aten ia. Stând la birou, privirea îmi alunec pe
peretele din fa , unde
printre alte lucruri, atârna o spad antic de cavalerie, pe care o
trecusem cu vederea la primul tur al înc perii. M-am
ridicat, m-am dus la perete i am luat spada din cui.
În mintea mea, eram nemul umit de felul cum ar ta. Mi-a fi
dorit o cârp cu ulei i o gresie, ca s-o fac s arate cum ar tase
odat . tiam câte ceva de spre armele vechi, în special
despre cele t ioase.
Spada era uoar i de bun calitate, iar eu m sim eam
27
puternic aa cum o ineam în mân . Am schi at un „en garde”. Am
parat i am atacat de câteva ori. Da, m pricepeam la obiectul
sta. Deci, ce fel de cunotin e erau astea? Am privit în jur,
dup alte
obiecte care s -mi împrosp teze memoria. Nimic altceva nu mi-a mai
trezit nicio reac ie deosebit , încât
am pus spada la loc i m-am întors la birou. Aezându-m , am
hot rât s merg pân la cap t.
Sertar dup sertar, pe rând, le-am cercetat pe toate, începând
cu cel din mijloc i continuând pân în stânga sus i dreapta
jos. Articole de papet rie, plicuri, m rci potale, agrafe
pentru hârtie, cioturi de creioane, band adeziv , nimic
neobinuit. Tr geam fiecare sertar afar , inându-l pe
genunchi, în vreme
ce îi examinam con inutul. Nu ac ionam doar sub impulsul unui gând.
Era o parte dintr-un
fel de antrenament pe care-l f cusem odat , care m înv ase c
trebuie s inspectez totul pe toate p r ile.
Un am nunt aproape c -mi sc p , l-am observat în ultima clip :
spatele sertarului de jos, din dreapta, nu era aezat la
aceeai distan ca celelalte.
Asta însemna ceva, i când am îngenuncheat i am privit locul gol al
sertarului din birou, am v zut o mic umfl tur ca o cutiu ,
ataat în partea de sus.
Era chiar un mic sert ra, încuiat. Mi-a trebuit cam un minut de
încerc ri cu agrafe, pioneze, i, în
sfârit, cu o limb de pantofi metalic peste care d dusem într-un
alt sertar. Cu limba de pantofi am reuit s -l deschid.
Sertarul cel mic con inea un pachet de c r i de joc. Iar pachetul
purta un însemn care m f cu mai întâi s încremenesc, apoi s
cad în genunchi, brusc transpirat i respirând agitat.
Era un inorog alb pe o câmpie verde, dezl n uit, agresiv, cu
capul întors spre dreapta. Iar eu tiam acel însemn. Vederea lui m
tulbur cumplit.
Am desf cut pachetul i-am scos c r ile. Erau în ordine. Taro i
cu sceptrele lor, stele în cinci col uri, cupe i s bii,
numai c Marile Atu-uri erau total diferite.
Înainte de a continua inspec ia, am pus la loc ambele sertare,
având grij s nu-l încui pe cel mic.
Marile Atu-uri parc erau vii, gata s p easc afar de pe
suprafe ele str lucitoare. C r ile erau destul de reci la atingere,
era o adev rat pl cere s le pip i. Mi-am amintit deodat c i
eu
28
avusesem un pachet ca sta. Am început s înir fiecare carte pe
sugativa din fa a mea. Una înf ia un tip mic de statur , viclean,
cu nasul ascu it, gura
întins în rânjet i p rul de culoarea paiului. Era îmbr cat
într-un fel de costum din Renatere, portocaliu, rou i maron.
Purta ciorapi lungi i o vest strâmt , brodat .
i-l cunoteam. Numele lui era Random. Urm toarea – expresia pasiv a
lui Julian, p r lung, negru,
atârnând, ochi albatri în care nu se citea nici pasiune, nici mil .
Era complet îmbr cat într-o armur alb , nu de nuan argintie
sau metalic , ar tând îns ca i cum ar fi fost satinat . tiam
totui, c era extraordinar de dur i de rezistent la lovituri,
în ciuda aspectului decorativ de parad . El era cel pe
care-l b tusem la jocul lui favorit, drept care îmi aruncase
în fa un pahar cu vin. Îl tiam i-l uram.
Urma chipul oache, cu ochi c prui, al lui Caine, care era
învemântat de sus pân jos în satin negru i verde; purta
dezinvolt pe cap un tricorn negru cu un pana verde care
atârna pe spate. St tea în profil, cu o mân în old, cu vârfurile
cizmelor curbate în sus, i avea prins la centur o dag b tut
în smaralde. Sufletul mi-era bântuit de sentimente
contradictorii.
Apoi venea Eric. Chipe, orice s-ar spune, p rul îi era atât de
negru încât b tea în albastru. Barba crea din jurul gurii
permanent zâmbitoare; îmbr cat într-o jachet de piele,
jambiere, o mantie larg , cizme negre, înalte. Purta centur
roie i o sabie argintie, lung , încrustat cu un rubin.
Gulerul înalt al mantiei era tivit cu rou, asortându-se cu
ornamenta ia mânecilor. Mâinile, cu degetele mari vârâte în
centur , erau extraordinar de puternice i de late. O pereche
de m nui negre sub centur , lâng oldul drept. El era, eram
sigur, cel care încercase s m ucid în ziua aceea când
aproape c am murit. Uitându-m la el, m-am sim it
într-un fel cuprins de spaim .
Benedict, înalt i sever, sub irel; sub ire la trup, supt la fa ,
prost ca noaptea. Îmbr cat în portocaliu i galben i maron,
îmi amintea de o ur de paie, de un dovleac, de o sperietoare
de ciori i de „Legenda V ii Adormite”. Falca prelung ,
puternic , ochii c prui, p r castaniu drept. St tea lâng un
cal negru i se sprijinea într-o suli pe care era împletit un
irag de flori. D dea s râd . Mi-a pl cut de el.
M-am oprit când am descoperit urm toarea carte, inima îmi
zvâcni brusc i se zb tu de parc vroia s -mi sparg pieptul.
29
Eram eu. Îmi tiam fa a de când m b rbierisem, i sta era chiar tipul
din oglind . Ochii verzi, p rul negru, îmbr cat în negru i
argintiu, da. Purtam o mantie, uor încre it ca b tut de
vânt. În picioare, cizme negre, ca ale lui Eric, i aveam i
eu o spad , numai c a mea era mai grea, dei nu la fel de
lung . Purtam m nui argintii, lungi pân la cot. Agrafa de la
gât avea forma unui trandafir de argint.
Eu, Corwin. De pe cartea care urma, m privea un b rbat solid,
puternic.
Sem na destul de tare cu mine, numai c falca îi p rea mai grea,
i tiam c era mai solid ca mine, dei mai încet în mic
ri.
Puterea lui era legendar . Purta un halat bleu-cenuiu, strâns în
jurul mijlocului cu o centur lat , neagr . Râdea. La
gât, de un nur gros, atârna un corn de vân toare din argint.
Barba îi era îngrijit , musta a sub ire. În mâna
dreapt inea un pocal cu vin. Am sim it o afec iune brusca
pentru el. Apoi mi-am amintit i numele. El era Gerard.
i iat un b rbos cu privirea fioroas , cu p rul galben-rocat,
îmbr cat în rou i portocaliu, mai ales m tase, inând în mâna
dreapt o sabie, iar în stânga un pahar cu vin, i diavolul
însui îi lucea în ochi, la fel de albatri ca ai Florei, sau
ai lui Eric. Obrazul îi era fin, dar acoperit de barb . Avea o
sabie încrustat în filigran lucrat minu ios din fir auriu.
Pe mâna dreapt purta dou inele enorme i un altul pe stânga:
un smarald, un rubin i, al treilea, un safir. tiam: sta era
Bleys.
Dup Bleys, urma o figur care sem na atât cu el, cât i cu
mine. Tr s turile mele, dei mai mici, ochii mei, p rul lui Bleys,
f r barba lui îns . Purta un costum verde de c l rie i st
tea pe un cal alb, privind c tre partea dreapt a c r ii.
Degaja în acelai timp for i sl biciune, c utare i
abandonare. Îl aprobam i nu-l aprobam, îmi pl cea i-l g seam
resping tor. Numele lui era Brand, tiam. De îndat ce mi-au c
zut ochii pe el am tiut.
De fapt, mi-am dat seama c -i tiam bine pe to i, mi-i aminteam
pe to i, cu puterile lor, cu sl biciunile lor, cu victoriile
i înfrângerile lor.
Pentru c ei erau fra ii mei. Mi-am aprins igara pe care o
terpelisem din cutia de pe biroul
Florei, m-am afundat în fotoliu i m-am gândit la lucrurile pe care
mi le reamintisem.
Erau fra ii mei, aceti opt b rba i ciuda i. Învemânta i în
30
costumele lor ciudate. i mai tiam c era corect i potrivit s se
îmbrace aa cum se îmbr cau, exact cât de corect pentru
mine era s port negru i argintiu. i am chicotit când mi-am
dat seama ce purtam, ce cump rasem în micul magazin din or
elul unde m oprisem dup plecarea mea din Greenwood:
pantaloni negri, iar c m ile, toate trei, erau gri-argintii.
i vesta era tot neagr .
Am revenit la c r i i am v zut-o pe Flora într-o rochie verde ca
marea, exact aa cum mi-o reamintisem noaptea trecut ; i
apoi, o fat cu p r negru care atârna pe umeri, cu aceiai
ochi albatri, îmbr cat toat în negru, cu o cing toare
de argint în jurul taliei. Ochii mi se umplur de lacrimi, nu
tiu de ce. Numele ei era Deirdre. Apoi, Fiona, cu p rul ca
al lui Bleys, ochii mei i tenul ca sideful. Am urât-o din
clipa în care am întors cartea. Urm toarea era Llewella, al
c rei p r se potrivea cu ochii de culoarea jadului,
îmbr cat în gri str lucitor i verde, cu o centur de lev n ic
, ar tând ud i trist . Dar i ea era sora mea.
Am avut o îngrozitoare senza ie de înstr inare, de îndep rtare
fa de to i aceti oameni. Dei, într-un fel, din punct de
vedere fizic p rea s fiu aproape de ei.
C r ile erau atât de reci la atingere, încât le-am l sat iar i din
mân , dei sim eam un anume regret la gândul de a le
abandona.
Altele nu mai erau îns . Toate celelalte erau c r i mici. i tiam
– nu tiu cum se f cea c iar i tiam – c lipseau câteva.
Dar nu tiam, jur pe via a mea, ce reprezentau Atu-urile lips .
Faptul acesta m-a întristat i, tr gând un fum din igar , am
c zut pe gânduri. De ce au revenit cu uurin toate lucrurile astea
când am v zut
c r ile – au revenit f r s -i dest inuie înc în elesul? tiam mai
multe acum decât înainte, în ceea ce privea numele i
chipurile. Dar cam asta era totul.
Nu-mi d deam seama de semnifica ia faptului c eram cu to ii
înf ia i astfel pe c r i. Aveam îns o puternic dorin s am i
eu un pachet ca acesta, numai al meu. Dei, dac l-a fi furat
pe-al Florei, tiam c -i va da imediat seama c lipsea i a fi
avut necazuri. Astfel c le-am pus înapoi în sert raul din
spatele celui mare i le-am încuiat. Apoi, Doamne, cât mi-am
mai torturat creierii! Dar f r niciun folos.
Pân când mi-am amintit cuvântul magic. „Amber”. Fusesem adânc
preocupat de cuvântul acesta cu o sear
înainte. Fusesem îndeajuns de preocupat ca s evit s m mai
31
gândesc la el de-atunci. Dar acum nu mai ineam seama. Acum m
gândeam numai la el i studiam toate asocia iile pe care mi le
sugera.
Cuvântul era înc rcat cu un dor puternic i o mare nostalgie.
Avea, înv luit în adâncuri, un sens de frumuse e abandonat , de
mare împlinire, i un sentiment de putere cumplit i aproape
suprem . Într-un fel, cuvântul f cea parte din vocabularul
meu. În acelai fel nedefinit, eram o parte din el, iar el
era o parte din mine. Era numele unui loc. M-am luminat deodat .
Era numele unui loc pe care-l tiusem cândva. Îns în minte
nu-mi reveneau imagini, ci numai emo ii.
Cât am r mas aa, nu tiu. Timpul se distan ase parc de
reveriile mele.
Într-un târziu, un cioc nit uor în u m smulse din gândurile în
care eram cufundat. Clan a se aplec încet i servitoarea, al
c rei nume era Cannella, intr i m întreb dac nu vreau s iau
prânzul.
Ideea nu era rea, aa încât am urmat-o în buc t rie, am mâncat
jum tate de pui i am b ut un sfert de litru de
lapte.
Am luat o can de cafea i m-am întors în bibliotec , având grij
s scap de câini. Eram la a doua ceac atunci când sun
telefonul.
M-am gândit s -l ridic, dar mi-am închipuit c trebuie s existe
deriva ii în toat casa, i o s r spund Cannella de pe
undeva.
M-am înelat. Telefonul continua s sune. În cele din urm , n-am mai
putut rezista. – Alo, aici reedin a Flaumel. – V rog, a putea vorbi
cu d-na Flaumel? Era o voce de b rbat, gr bit i uor tensionat .
Gâfâia, iar
cuvintele erau în buite i înv luite de un ârâit slab i de voci
fantomatice care indicau o convorbire interurban .
– Îmi pare r u, acum nu e aici. S -i transmit vreun mesaj, sau
reveni i?
– Cu cine vorbesc? Am ezitat, apoi: – M numesc Corwin. –
Dumnezeule! spuse, i urm o lung t cere. Începusem s cred c a
închis. Am spus din nou, alo? exact
când începu s vorbeasc : – Ea mai e în via ? – Bineîn eles c e în
via ! Da cine dracu’ e la telefon?
32
– Nu-mi recunoti vocea, Corwin? Sunt Random. Ascult , sunt în
California i am necazuri. Am sunat s-o rog pe Flora s m- ad
posteasc . Stai la ea?
– Deocamdat . – În eleg! O s m aperi, Corwin? Pauz , apoi: Te rog!
– Cât îmi st în puteri, dar nu pot s-o oblig pe Flora la nimic, f r
s-o consult. – O s m aperi de ea? – Da. – Atunci eti omul meu! O s
-ncerc acum s-ajung la New York. O
s vin pe un drum ocolit, aa c nu tiu cât o s -mi ia. Dac
reuesc s evit umbrele cele rele, ne vedem. Ureaz -mi noroc!
– Noroc! Apoi se auzi un declic i din nou târâitul îndep rtat i
vocile
fantomelor. Aadar, micu ul infatuat Random avea necazuri! Aveam
senza ia c nu trebuie s m preocupe în mod deosebit. Numai c ,
acum, el era una din cheile c tre trecutul meu, i, destul de
posibil, c tre viitor. Deci, trebuia s -ncerc s -l ajut, cum
o s pot, pân când o s aflu de la el tot ce doream. Sim eam c
între noi nu prea exista o dragoste fr easc . Dar tiam c nu
e prost; era descurc re , viclean, ciudat de sentimental fa
de cele mai aiurea lucruri; dar, pe de alt parte, nu prea
puteai pune baz pe cuvântul lui i, probabil, mi-ar fi vândut
cadavrul la coala de medicin dac din asta i-ar fi ieit un ban
frumos. Mi-aminteam de micul tr d tor doar cu o umbr de afec
iune, poate din pricina celor câtorva clipe pl cute
petrecute cândva împreun . Dar s am încredere în el?
Niciodat . Am hot rât s nu-i spun Florei de sosirea lui
decât în ultima clip . Trebuia silit s serveasc drept as,
sau m car valet, în locul r mas liber.
Am mai turnat cafea fierbinte peste ce mai r m sese în ceac
i am sorbit-o încet.
Oare de cine fugea? În niciun caz de Eric, altfel n-ar mai fi
telefonat aici. M-am oprit
apoi asupra întreb rii dac Flora era moart i asta, numai pentru
c se întâmpla s fiu eu prezent aici. Oare ea era, într-adev
r, acel aliat puternic al fratelui pe care eu îl uram, încât
s fie ceva de la sine în eles în familie c o s -i dau ei o
ans ? P rea ciudat, dar el pusese întrebarea.
i pentru ce erau alia i? Care era sursa acestei tensiuni, a
acestei dum nii? De ce fugea Random?
33
Amber. sta era r spunsul.
Amber. Cum-necum, cheia tuturor explica iilor era în Amber,
tiam asta. Secretul întregii încurc turi era în Amber, într-un
anume eveniment care se petrecuse acolo, i destul de recent,
mai mult ca sigur. Trebuia s fiu foarte atent. Trebuia s m
prefac c tiu ceea ce nu tiam, urmând s reconstitui pies cu
pies din ceea ce urma s aflu de la al ii. Nu m îndoiam c
aveam s reuesc. Era destul neîncredere între to i ceilal i, iar eu
trebuia s fiu atent. S speculez exact acest lucru. O s aflu
ce-mi trebuia i o s iau ce vreau amintindu-mi de cei care
m-au ajutat, iar de ceilal i n-o s in seama. Pentru c tiam c
era legea dup care tr ia familia noastr , iar eu eram un
adev rat fiu al tat lui meu…
Durerea de cap reveni brusc, s -mi sparg tâmplele. Ceva ce am
gândit, am ghicit, am sim it, în leg tur cu tat l
meu, a adus la suprafa durerea. Dar nu tiam de ce sau cum. Dup un
timp, durerea sc zu iar eu am adormit, acolo, în
fotoliu. Dup alt timp, mult mai lung, ua se deschise i intr
Flora. Afar era noapte, alt noapte.
Era îmbr cat cu o bluz de m tase verde i o fust lung de lân
gri. În picioare avea bocanci i ciorapi groi. P rul era dat
peste cap i obrajii ei erau uor palizi. La gât avea atârnat
fluierul pentru câini.
– Bun seara, am spus, ridicându-m . Dar ea nu-mi r spunse. Travers
înc perea spre bar, îi turn o
por ie de „Jack Daniels” i o d du pe gât ca un b rbat. Apoi îi
turn înc una i, cu paharul în mân , se aez în fotoliu.
Am aprins o igar i i-am dat-o. D du din cap, apoi spuse: – Drumul c
tre Amber e greu. – De ce? M privi nedumerit . – Când l-ai încercat
ultima oar ? Am ridicat din umeri. – Nu-mi amintesc. – M rog, fie
i-aa, spuse. M întrebam doar cât de preg tit eti
pentru asta. N-am r spuns, pentru c nu tiam de spre ce vorbete. Dar
pe
urm mi-am amintit c exista o cale mai uoar decât Drumul,
pentru a ajunge la locul numit Amber. Era limpede c ea nu tia
34
de el. – Î i lipsesc câteva Atu-uri – am spus deodat , cu o voce
care
aproape c era a mea. âni brusc în picioare, v rsându-i jum tate din
b utur pe
dosul mâinii. – D -mi-le-napoi! strig , întinzând mâna dup fluier.
Am p it înainte i am prins-o de umeri. – Nu le am! i-am spus. Pur i
simplu am f cut o constatare. Se liniti pu in, apoi începu s plâng
, iar eu am împins-o uor
înapoi, în fotoliu. – Credeam c vrei s spui c le-ai luat pe
cele pe care le-am
l sat aici – spuse. M-am gândit c ai putea s faci o r utate
gratuit .
Nu mi-am cerut scuze. Nici nu p rea s fie nevoie. – Cât de departe
ai ajuns? – N-am ajuns deloc! Apoi izbucni în râs i m privi cu o
alt
str lucire în ochi. Acum îmi dau seama ce-ai f cut, Corwin. Am
aprins o igar , ca s nu fiu nevoit s r spund. – Unele din lucrurile
alea erau ale tale, nu? Mi-ai blocat drumul
spre Amber înainte s vii aici, nu? tiai c o s m duc la Eric. Dar
acum nu mai pot. Va trebui s atept pân va veni el la mine.
Inteligent. Vrei s -l ademeneti pân aici, nu? Numai c el o s
trimit un mesager. N-o s vin singur.
Era un ton ciudat de admira ie în vocea acestei femei, care
recunotea c încercase s m trimit în bra ele dumanului meu, i
înc ar fi f cut-o dac i s-ar fi ivit ansa – din moment ce vorbea
despre faptul c f cusem ceva care-i încurcase planurile. Cum
poate cineva s fie atât de f i machiavelic în prezen a
presupusei victime? R spunsul veni imediat din adâncurile
min ii: aa ac ionam noi. Nu trebuia s umbl m cu subtilit i
unul cu cel lalt. Cu toate c aveam senza ia c -i lipsea
întrucâtva rafinamentul unui profesionist adev rat.
– Crezi c sunt prost, Flora? am întrebat-o. Crezi c am venit aici
numai ca s te-atept s m dai pe mâinile lui Eric? Orice i
s-ar fi întâmplat, i-a fost de folos.
– E-n regul , nu sunt în echipa ta! Dar i tu eti în exil! Asta
demonstreaz c n-ai fost chiar atât de detept!
Cuvintele ei m afectar , dei tiam c n-avea dreptate. – Al naibii s
fiu dac nu sunt! i-am zis. Izbucni din nou în râs. – tiam eu c asta
o s te stârneasc . E-n regul , atunci mergi
35
în Umbr dinadins. Eti nebun! Am ridicat din umeri. – Ce vrei?
m întreb . De fapt, de ce-ai venit aici? – Eram curios s aflu de
partea cui eti. Asta-i tot. Nu m po i
ine aici dac nu vreau eu s r mân. Nici m car Eric n-ar putea
face asta. Poate c , de fapt, nu vroiam decât s te vizitez. Poate
c am devenit un sentimental, din pricina vârstei. În orice
caz, acum am s r mân mai mult i dup aceea o s plec de-a
binelea. Dac nu te-ai fi gr bit s vezi ce po i scoate de la
mine, ai fi putut profita mult mai mult, doamn . Mi-ai cerut
s -mi amintesc de tine, dac se va întâmpla un anumit
lucru…
Îi lu câteva secunde pentru ceea ce credeam c va fi o
implicare a ei.
Apoi spuse: – V d c vrei s -ncerci! Cu-adev rat ai de gând s
încerci? – C bine zici, chiar c-am s -ncerc! – am spus tiind c o
voi
face, indiferent despre ce-ar fi fost vorba – i po i s -l anun i i
pe Eric dac vrei, dar ine minte c s-ar putea s reuesc. ine
minte c dac reuesc, s-ar putea s fie bine s fii prieten cu
mine.
Firete c a fi vrut s tiu de spre ce naiba tot vorbeam, dar ciupisem
destule date i intuisem cât de importante erau, astfel c le
puteam folosi cum trebuie, chiar f r s tiu ce semnifica ie
aveau. Dar p reau corecte, atât de corecte…
Brusc, m s rut . – N-o s -i spun. Serios, n-o s -i spun, Corwin!
Cred c-o s
reueti. Cu Bleys o s fie mai greu, dar probabil c Gerard o s
te-ajute, i – poate i Benedict. Iar Caine o s oscileze când o s
vad ce s-a-ntâmplat…
– Pot s m descurc i singur. Flora se duse la bar, umplu dou pahare
cu vin i-mi d du unul
mie. – Pentru viitor, spuse. – Voi bea mereu pentru asta! i am b
ut. Apoi îmi umplu numai mie paharul i r mase cu ochii
cercet tori, a inti i asupra mea. – Trebuiau s fie Eric, Bleys, sau
tu, spuse. Voi sunte i singurii
îndr zne i sau cu mintea la cap. Dar tu ai disp rut din
peisaj de- atâta vreme, încât am crezut c ai abandonat
afacerea.
– Totdeauna exist un „nu se tie niciodat ”! Am sorbit din vin
sperând în sinea mea ca femeia s tac m car
36
un minut. Mi se p rea c fusese pu in prea demonstrativ când
încercase s accepte fiecare idee. Ceva nu-mi pl cea în
povestea asta i vroiam s m gândesc în linite.
– Câ i ani aveam? tiam c întrebarea era o reac ie la cumplitul
sentiment al
distan ei i îndep rt rii pe care îl avusesem fa de toate
personajele înf iate pe c r ile de joc. Eram mai b trân decât
p ream. (Treizeci, am socotit când m-am privit în oglind –
dar acum tiam c era aa din cauza Umbrelor care min iser în
locul meu). Eram mult, mult mai b trân i trecuse destul
vreme de când îmi v zusem fra ii i surorile, to i împreun i
prietenoi, unul lâng altul exact ca în c r i, f r tensiuni,
f r conflicte între ei.
Am auzit sunetul clopo elului i pe Carmella ducându-se s r
spund la u .
– Ar trebui s fie fratele Random, am spus tiind c el era. E sub
protec ia mea.
Flora f cu ochii mari, apoi zâmbi, ca i cum ar fi apreciat lucrul
inteligent pe care-l f cusem.
Nu f cusem nimic de acest fel, firete, dar îmi pl cea s-o las s
cread aa.
M f cea s m simt mai în siguran .
4
M-am sim it în siguran vreo trei minute. Am ajuns la u odat cu
Carmella. Am deschis eu în locul ei. În
cas intr un tip abia inându-se pe picioare; închise imediat ua
în spatele lui i trase z vorul. Avea cearc ne sub
ochii luminoi; nu purta vesta deschis i ciorapii lungi. Era
neras i îmbr cat într- un costum de lân cafenie. Pe bra ducea un
pardesiu de gabardin iar pantofii erau negri de antilop .
Dar era Random, da – acelai Random pe care-l v zusem pe
carte – numai gura surâz toare ar t obosit . Unghiile îi
erau murdare.
– Corwin! exclam el i m îmbr i . L-am strâns pe dup umeri. – Ar i
ca i cum i-ar trebui ceva de b ut! am zis. – Da, da. Da… aprob el.
L-am condus c tre bibliotec . Trei minute mai târziu, dup ce
se aezase cu b utura într-o
mân i o igar în cealalt , îmi spuse:
37
– M urm resc. Vor fi în curând aici. Flora scoase un mic ip t, pe
care niciunul dintre noi nu-l lu în
seam . – Cine? am întrebat. – Oamenii de dincolo de Umbre – spuse.
Nu tiu cine sunt, sau
cine i-a trimis. Sunt patru sau cinci, poate chiar ase. Erau în
avion deasupra mea. Am folosit un jet. Au ap rut pe la Denver. Am
micat avionul de mai multe ori ca s scap, dar n-a inut – i
nu vroiam s m dep rtez prea mult de rut . M-am descotorosit
de ei în Manhattan, dar e doar o chestiune de timp.
Cred c ajung repede aici.
– i chiar nu b nuieti cine i-a trimis? Zâmbi o clip . – Ei bine,
cred c-ar fi corect s ne limit m numai la familie.
Poate Bleys, poate Julian, poate Caine. Poate chiar tu, ca s m-
aduci aici. Sper totui c nu. Dar nu tu ai f cut-o, nu?
– M tem c nu, am r spuns. Cât de neîndupleca i p reau? Ridic din
umeri. – Dac ar fi fost numai doi sau trei, a fi încercat s -i
surprind.
Dar cu trupa aia întreag , nu puteam! Era un tip mic de statur , nu
mai mult de un metru jum tate, iar
ca greutate s zicem c avea vreo aizeci de kilograme. Dar
vorbea ca unul hot rât s ucid . Eram sigur c fusese foarte serios
când spusese c i-ar fi atacat cu mâinile goale pe cele dou
sau trei brute. i în acea clip m-am gândit la propria mea
condi ie fizic , pur i simplu pentru c eram fratele lui. M
sim eam destul de puternic. tiam c a putea învinge pe
oricine în lupt dreapt , f r team . Cât de puternic eram în
realitate?
Se auzi o b taie la ua din fa . În clipa urm toare am în eles c
aveam s aflu care mi-era
puterea. – Ce facem? întreb Flora. Random izbucni în râs, îi desf
cu cravata, o puse peste
pardesiul de pe birou. Îi scoase i haina de la costum, apoi privi
prin înc pere. Ochii îi c zur pe spad i, din doi pai fu lâng ea,
luând-o în mân . Am sim it greutatea „32”-ului în buzunarul
vestei; am tras piedica.
– Eti preg tit? întreb Random. Este foarte posibil s reueasc
s intre. Deci, vor intra. Când te-ai luptat ultima oar , surioar
?
– E mult de atunci, r spunse ea. – În cazul sta, ar fi mai bine s -
i reaminteti cât mai repede,
38
pentru c nu mai e timp. Sunt programa i, sunt sigur de asta.
Numai c noi suntem trei iar ei cel pu in ase. De ce s st m cu
sufletul la gur ?
– Nu tim înc ce sunt! spuse ea. B taia r sun iar. – Asta conteaz ?
– Tocmai, c nu conteaz , am spus. S le dau drumul în untru? Amândoi
p lir uor. – N-ar fi mai bine s atept m… – Ar trebui s chem poli
ia, am continuat. Amândoi izbucnir într-un râs aproape isteric. –
Sau pe Eric, i m-am uitat brusc la Flora. Dar ea cl tin din cap. –
Numai c nu mai avem timp. Avem Atu-ul, dar atunci când ar
putea ac iona – dac vrea s o fac – s-ar putea s fie prea târziu. –
i s-ar putea, totui, s fie ac iunea lui, nu? spuse Random. – M
îndoiesc foarte tare. Nu e stilul lui. – E-adev rat, am r spuns
doar de-al dracului, ca s cread c
tiu despre ce e vorba. B taia în u se repet mult mai tare de data
asta. – Dar Carmella unde e? am întrebat prad unui gând brusc.
Flora cl tin din cap. – Nu prea cred c o s r spund ea la u . – Dar
nu tii peste cine dai, strig Random, i iei brusc din
camer . L-am urmat pe coridor pân la intrare, exact la timp s-o
oprim
pe Carmella s deschid ua. Am trimis-o înapoi la ea în camer , cu
instruc iuni s se încuie
pe din untru, iar Random remarc : – Asta demonstreaz cât de
puternici sunt dumanii. Cum st m,
Corwin? Am dat din umeri. – Dac a ti, i-a spune. Pentru moment cel
pu in, suntem în
rahat amândoi. Feri i-v ! i am deschis ua. Primul încerc s m dea la
o parte, dar l-am împins înapoi. Erau ase, atâta am putut observa.
– Ce vre i? i-am întrebat. N-am auzit niciun cuvânt, în schimb am v
zut arme. Am trântit ua i am tras z vorul. – Aa care va s zic , au
sosit. Dar de unde tiu c nu e ceva
39
pus la cale chiar de tine? – Nu e, r spunse, dei tare mi-a fi
dorit. tia par fioroi. Trebuia s recunosc c aa era. Tipii de
la intrare erau de
categorie grea i aveau p l rii trase mult pe frunte ca s le
acopere ochii. Fe ele le erau complet în umbr .
– Tare mi-a dori s tiu cum st m, repet Random. Am sim it un iuit
ascu it în timpane. Am tiut în aceeai clip c
Flora suflase în fluier. Când am auzit zgomotul unei ferestre
sparte, undeva în dreapta mea, n-am fost surprins s aud un
mârâit amenin tor i câteva l tr turi, de data asta în stânga.
– i-a chemat câinii, am spus, ase javre mârave i s lbatice
care, în alte împrejur ri, ar fi putut s ri pe noi.
Random încuviin i ne-am îndreptat amândoi în direc ia
zgomotului.
Când am ajuns în sufragerie, doi tipi erau deja în untru,
înarma i amândoi.
Am tras în primul i m-am azvârlit la podea, tr gând în micare
asupra celui de-al doilea. Random s ri peste mine,
fluturându-i spada, i am v zut capul celui de-al doilea p r
sindu-i umerii.
În clipa urm toare ap reau al i doi pe fereastr . Mi-am golit
pistolul asupra lor i am auzit mârâiturile câinilor
amestecate cu focuri de arm care nu mai erau ale mele.
Am v zut trei b rba i pe podea i un num r egal de câini. M-am
bucurat la gândul c ucisesem jum tate din agresori, iar când
au n v lit i ceilal i pe fereastr , am mai omorât unul
într-un mod care m-a surprins.
Brusc, f r s m gândesc la ce fac, am luat un scaun foarte
greu i l-am azvârlit în partea cealalt a camerei cam la nou
metri distan . Nimeri în spatele unuia dintre indivizi i-i frânse
coloana.
M-am repezit spre cei doi care mai r m seser , dar, înainte de
a ajunge eu, Random îl i str punsese pe unul cu spada, l
sând câinii s termine treaba început de el, i se îndrepta
deja spre ultimul.
Acesta fu doborât înainte de a apuca s ac ioneze serios. Izbuti
totui s ucid un câine dar atâta a fost tot. Random îi frânse
gâtlejul.
Am constatat c doi câini erau mor i, iar al treilea grav r nit.
Random îl ucise pe cel v t mat cu o împuns tur de sabie,
apoi ne-am îndreptat aten ia spre agresori.
Era ceva neobinuit în înf iarea lor.
40
În aceeai clip intr i Flora i împreun ne-am apucat s -i
cercet m.
În primul rând, aveau ochii injecta i. Foarte, foarte injecta i. În
starea în care erau, s zicem c era un lucru normal…
Apoi, to i aveau o articula ie în plus la degetele mâinilor i
gheare ascu ite, încovoiate, pe dosul mâinilor.
F lcile erau proeminente, i, când am deschis una cu for a, am
num rat patruzeci i patru de din i, mul i dintre ei mai
lungi decât din ii umani i p rând a fi mult mai ascu i i.
Carnea era cenuie, tare i lucioas .
F r îndoial c mai existau i alte diferen e, dar cele de pân
acum erau suficiente pentru a dovedi ceva.
Le-am luat armele, trei pistoale mici, plate. – Au ac ionat în
numele Umbrelor, e clar, spuse Random, iar eu
am încuviin at. i eu am avut noroc. Mai mult ca sigur c nu se
ateptau s dea nas în nas cu înt ririle pe care le-am avut –
un frate r zboinic i aproape jum tate de ton de câini.
Se apropie de fereastra spart i privi afar ; nu l-am oprit. –
Nimic, spuse dup un timp. Sunt sigur c i-am ucis pe to i – i
trase draperiile portocalii grele, apoi împinse în fa a lor câteva
scaune cu sp tarul înalt. Între timp, eu cotrob iam prin
buzunare.
N-am fost deloc surprins când n-am g sit nimic ce ne-ar fi putut
ajuta s -i identific m.
– Hai s ne întoarcem în bibliotec s -mi termin b utura, m
rug el i o porni înainte.
Când ajunse acolo, înainte de a se aeza, cur grijuliu spada i
o puse la loc în cui. În timpul sta, eu i-am adus Florei
ceva de b ut.
– Aadar, oft Random, s-ar p rea c pentru un timp suntem în
siguran , din moment ce-am sc pat to i trei cu bine.
– Aa s-ar p rea, încuviin Flora. – Doamne, n-am mâncat de ieri, se
trezi Random deodat . Flora se duse s -i spun Carmellei c acum
putea s ias
linitit din camer , drept care putea s ne i aduc mâncare
mult în bibliotec .
Imediat dup plecarea Florei, Random se întoarse spre mine i
m întreb :
– Ascult , ce e între voi? – S nu stai niciodat cu spatele la ea! –
E înc de partea lui Eric? – Aa s-ar zice.
41
– Atunci ce cau i aici? – Încercam s -l fac pe Eric s vin el însui
dup mine. tie c
numai aa m poate prinde i-a fi vrut s v d cât de tare îi
dorete acest lucru.
Random cl tin din cap. – Nu cred c are s-o fac . Nu merit
osteneala. Atâta vreme cât
tu eti aici i el acolo, de ce s se mai oboseasc s -i scoat
nasul afar ? Deocamdat el e cel mai tare pe pozi ie. Dac -l vrei,
va trebui s te duci tu dup el.
– Tocmai am ajuns la aceeai concluzie. Ochii îi lucir i vechiul
zâmbet îi reap ru. Îi trecu o mân prin
p rul de culoarea paiului, f r s -i ia ochii de la mine. – Ai de
gând s-o faci? întreb . – Poate. – Nu m lua pe mine cu „poate”,
puior. E scris c trebuie s-o
faci. Aproape c mi-a dori i eu s vin, s tii. Dintre toate, sexul
îmi place cel mai mult, iar Eric cel mai pu in.
Mi-am aprins o igar i am c zut pe gânduri. – tiu la ce te gândeti,
spuse el. Cât încredere pot avea în
Random de data asta? E tic los i viclean, cum îl arat i numele 1, i
nu încape îndoial c o s m tr deze dac cineva îi ofer un târg
mai bun. Corect?
Am încuviin at dând din cap. – Cu toate astea, frate Corwin,
amintete- i c , dei nu i-am
f cut niciodat prea mult bine, nici vreun r u deosebit nu i-am
f cut. Oh, câteva glume acolo, recunosc. Dar, una peste
alta, se poate spune c noi doi ne-am în eles cel mai bine
dintre to i membrii familiei – asta e, ne-am ferit fiecare
din drumul celuilalt. Gândete-te la asta. Cred c-o aud pe Flora
venind sau pe Carmella, aa c hai s schimb m subiectul… Dar repede!
Nu cred c ai pe-aici vreun pachet cu c r ile de joc
preferate ale familiei.
Am cl tinat din cap. Flora intr în înc pere i spuse: – Carmella o
s-aduc imediat ceva de mâncare. Am b ut pentru asta i Random, din
spatele ei, îmi f cu cu
ochiul. A doua zi diminea , cadavrele disp ruser din sufragerie, pe
covor nu era nicio pat , iar fereastra fusese reparat , Random
explicându-mi c „se ocupase el de asta”. Am considerat c nu
1 Random = (adj.) întâmpl tor, aleator.
42
mai era nevoie s -i pun alte întreb ri. Am împrumutat Mercedesul
Florei i am plecat într-o plimbare.
Aveam impresia c peisajul era schimbat &icir