Upload
doananh
View
239
Download
11
Embed Size (px)
Citation preview
CURS DESEN TEHNIC şi
INFOGRAFICĂ Introducere
BIBLIOGRAFIE
1. Precupeţu – “Desen tehnic industrial pentru construcţia de maşini”, Ed. Tehnică, 1982
2.
Clinciu
R., Olteanu F. –
“Desen tehnic”, Universitatea Transilvania din Braşov, 2001
3.
Văcariu
Gh.
şi colectiv –
“Desen tehnic –
Îndrumar de lucrări”
Universitatea din Braşov, 1988
4.
Dogariu
M. şi colectiv –
“Desen tehnic industrial –
Culegere de probleme I,
II”, Universitatea Transilvania din Braşov,
1996
INTRODUCERE• Desenul
tehnic
este
reprezentarea
grafică
plană
a
unei
concepții
tehnice
după
anumite norme şi reguli stabilite.– Desenul
tehnic este un mijloc indispensabil pentru exprimarea în tehnică a tuturor elementelor privind
proiectarea, execuția şi controlul unui produs.
– Această disciplină pune la dispoziția tuturor ce lucrează în domeniul tehnic, indiferent de nivelul
pregătirii lor profesionale, metode grafice atât pentru reprezentarea unei concepții tehnice cât şi pentru
interpretarea ei, în vederea materiali‐zării acesteia.
– In desenul tehnic, reprezentările sunt însoțite de toate explicațiile necesare privind metodele de
fabricație, procedeele tehnologice folosite, calitatea suprafețelor, precizia, indicații asupra tratamentelor
speciale ce trebuie să fie aplicate, etc.
• Scopul desenului tehnic
este acela de a reprezenta obiecte din spațiul tridimensional
pe
un
suport
plan
(o
foaie
de
hârtie),
astfel
încât
reprezentarea
obținută să
descrie
obiectul complet, atât ca formă cât şi ca dimensiuni. • Pentru
a
putea
înțelege şi
executa
desene
tehnice
este
necesar
să
existe
un
limbaj
specific. • Obiectele care apar în tehnică şi în viața de toate zilele au, de regulă, forme spațiale
complexe.
Ele
rezultă
din
combinarea
unor
forme
geometrice
simple
(prismă,
piramidă, cilindru, con, sferă, tor).• Modul
de
reprezentare
a
corpurilor
simple
precum şi
principiile
care
stau
la
baza
reprezentării intersecților
acestora sunt studiate de geometria descriptivă, care stă la
baza desenului tehnic.
CLASIFICAREA DESENELOR TEHNICE• După domeniul la care se referă desenul :
– Desenul industrial, care face obiectul acestui curs; se referă la reprezen‐tarea obiectelor şi a concepției
tehnice, privind structura, construcția, funcționarea şi realizarea obiectelor din domeniul construcțiilor
de maşini, construcțiilor navale, construcțiilor aerospațiale, din domeniul electrotehnic şi energetic,
construcțiilor metalice în general etc.
– Desenul de, construcții se referă la reprezentarea construcțiilor de clădiri, a lucrărilor de artă (poduri,
tunele etc.), a căilor de comunicații, a construcțiilor hidrotehnice , etc.;
– Desenul de arhitectură se referă la concepția funcțională şi estetică a construcțiilor, la evidențierea
elementelor decorative şi de finisare;
– Desenul de instalații are ca obiect reprezentarea ansamblurilor sau a elementelor de instalații aferente
construcțiilor,
etc.;
– Desenul cartografic; se referă la reprezentarea regiunilor geografice sau a suprafețelor de teren cu
formele de relief, construcțiile şi amenajările existente;
– Desenul de sistematizare (urbanistic); se referă la reprezentarea concepțiilor de ansamblu şi de detalii în
vederea amenajării teritoriilor, centrelor populate, unităților industriale sau agricole , etc.
• După modul de prezentare a desenului:– Desenul în proiecție ortogonală;
– Desenul în perspectivă; desenul care rezultă dintr‐o singură reprezentare ce dă imaginea spațială a
obiectului respectiv, obținută prin proiecția în perspectivă sau axonometrică a acestuia.
• După modul de întocmire:– Schița este un desen întocmit, în general, cu mîna liberă, păstrînd
proporțiiie
între dimensiunile
obiectului, în limitele aproximației vizuale.;
– Desenul la scară este desenul care se întocmeşte cu ajutorul instru‐mentelor de desen, la o scară
standardizată.
CLASIFICAREA DESENELOR TEHNICE• După gradul de detaliere a reprezentării :
– Desenul de ansamblu, care serveşte la reprezentarea formei, structurii şi funcționalității unui ansamblu
(obiect) compus din mai multe piese sau elemente. In cazul ansamblurilor (obiectelor) complexe se
folosesc desenele de subansamblu;
– Desenul de piesă sau element are ca scop reprezentarea şi determinarea formei şi mărimii unei piese sau
a elementului respectiv.
• După destinație:– Desenul de studiu, serveşte drept bază pentru executarea desenului definitiv
– Desenul de execuție este un desen definitiv, întocmit la scară, cuprinzând toate datele necesare
execuției obiectului reprezentat;
– Desenul de montaj este desenul întocmit în scopul precizării modului de asamblare sau amplasare a
părților componente ale obiectului reprezentat;
– Desenul de prospect sau catalog; este desenul întocmit în scopul prezentării şi identificării obiectului
reprezentat.
• După valoarea ca document se deosebesc:– Desenul original este desenul, care este considerat ca document de bază şi în care sunt înscrise în
original semnăturile legale. Poate fi folosit pentru multiplicare;
– Copia este reprodusă după desenul de bază (desen original) printr‐unul din sistemele de multiplicare, în
scopul folosirii curente în locul desenului de bază.
REPREZENTĂRI UTILIZATE ÎN DESENUL TEHNIC REPREZENTAREA ORTOGONALĂ
• Metoda
folosită
pentru
reprezentarea
plană
a
obiectelor
tridimensionale
este
cea
a
proiecțiilor. • Cea mai utilizată metodă de proiecție în desenul tehnic este proiecția ortogonală, când
direcția de proiecție este perpendiculară pe planul de proiecție.Un segment de dreaptă se proiectează ortogonal pe un plan proiectând ortogonal
extremitățile sale.
O figură geometrică plană se proiectează ortogonal pe
un plan proiectând ortogonal segmentele de dreaptă ce constituie
conturul figurii.
Model tridimensional
Reprezentare în triplă proiecție ortogonală
DISPUNEREA PROIECȚIILOR CUBUL DE PROIECȚIE
Determinarea completă ca formă şi dimensiuni a unui obiect se realizează prin reprezentarea ortogonală pe mai multe plane de proiecție.
Uneori nu sunt suficiente două sau trei proiecții, fiind necesare 4, 5, 6 sau chiar
mai
multe proiecții,
în
unele
situații
fiind
nevoie
de
reprezentări
combinate (vederi şi secțiuni) pe aceeaşi proiecție.
Modul
de
dispunere
a
proiecțiilor
ortogonale
ale
unei
piese
(vederi şi secțiuni) pe desenele tehnice poartă numele de dispunerea proiecțiilor şi este reglementată prin STAS 614‐76..
Metoda
consideră
piesa
situată
imaginar
în
interiorul
unui
cub
denumit cub de proiecție, , iar proiecțiile
se obțin pe fețele interioare ale cubului.
După ce se obțin cele şase proiecții, cubul se desfăşoară astfel încât toate fețele
sale
să
fie
situate
în
acelaşi plan,
suprapuse
peste
planul
vertical
considerat fix. Ca urmare, cele şase proiecții vor fi dispuse una lângă cealaltă.
vederea din faţă (vedere sau
proiecţie principală)
vederea de sus
vederea din stânga
vederea din dreapta
vederea din spate
vederea de jos
DISPUNEREA PROIECȚIILOR CUBUL DE PROIECȚIE
Se obțin 6 vederi, după cum urmează:
În SR ISO 10209‐2:1996 sunt definite două
metode de proiecție:
metoda europeană care foloseşte ca simbol grafic de identificare simbolul din figura
metoda americană care foloseşte ca simbol grafic de identificare simbolul din figura
Diferența dintre cele două metode:metoda europeană consideră piesa situată în primul triedru;metoda americană consideră că piesa este situată în al cincilea triedru.
Simbolul
grafic
de
identificare
utilizat
se
reprezintă
într‐o
rubrică
a indicatorului sau alături de desen.
Conform metodei
europene, cele şase vederi se dispun astfel pe
fețele cubului:
Conform metodei
americane, cele şase vederi se dispun astfel
pe fețele cubului:
DISPUNEREA PROIECȚIILOR CUBUL DE PROIECȚIE
Desfăşurarea cubului de
proiecție după metoda
europeană este următoarea:
Desfăşurarea cubului de
proiecție după metoda
americană:
După metoda europeană, piesa prezentată anterior va avea proiecţiile dispuse după cum urmează:
Denumirea
vederii
nu
se
înscrie.
Excepție
face
vederea
din
spate,
care
se poate dispune, la alegere, fie în extremitatea stângă fie în cea dreaptă şi deasupra căreia se scrie “vedere din spate”.
Dispunerea vederilor obținute după cele şase direcții de proiecție folosind metoda americană:
DISPUNEREA PROIECȚIILOR CUBUL DE PROIECȚIE
• Proiecția principală
(vederea din față) se alege astfel încât:să reprezinte piesa în poziția de funcționare;
pe această proiecție să fie indicate cele mai multe detalii de formă şi dimensionale.
• Piesele
care
pot
funcționa
în
orice
poziție
(şuruburi,
axe,
arbori
etc.)
se reprezintă, de obicei, în poziția de prelucrare;
• Numărul
de
proiecții
se
limitează
la
numărul
minim
necesar
pentru
a reprezenta o piesă fără ambiguitate;
• Dacă este necesar pot fi folosite proiecții din
altă direcție
decât
cele şase indicate
(cazul
elementelor
înclinate)
sau
proiecții
ce
nu
sunt
plasate
în
desen conform
dispunerii
normale
a
proiecțiilor
în
scopul
măririi
clarității desenului şi utilizării raționale a câmpului desenului.
– în
aceste
cazuri
direcția
de
proiecție
se
indică
printr‐o
săgeată
notată
cu
o
literă
majusculă,
iar
deasupra
vederii
respective
se
trece
aceeaşi
literă
folosită
la
notarea
săgeții.