12
Cercetare și inovare SĂ ÎNȚELEGEM POLITICILE UNIUNII EUROPENE Cercetarea și inovarea contribuie în mod direct la prosperitatea Europei și la bunăstarea societății și a cetățenilor europeni. Depășirea limitelor și îmbunătățirea calității vieții

SĂ ÎNȚELEGEM POLITICILE EUROPENE UNIUNII Cercetare și inovare · stat membru are propriile politici și programe de finanțare a cercetării, dar există multe aspecte importante

  • Upload
    others

  • View
    8

  • Download
    0

Embed Size (px)

Citation preview

Page 1: SĂ ÎNȚELEGEM POLITICILE EUROPENE UNIUNII Cercetare și inovare · stat membru are propriile politici și programe de finanțare a cercetării, dar există multe aspecte importante

Cercetare și inovare

S Ă Î N Ț E L E G E M P O L I T I C I L E

U N I U N I I E U R O P E N E

Cercetarea ș i inovarea contr ibuie în mod di rect la prosper i tatea Europei ș i la bunăstarea soc ietăț i i ș i a cetățeni lor europeni .

Depășirea limitelor și

îmbunătățirea calității vieții

Page 2: SĂ ÎNȚELEGEM POLITICILE EUROPENE UNIUNII Cercetare și inovare · stat membru are propriile politici și programe de finanțare a cercetării, dar există multe aspecte importante

2S Ă Î N Ț E L E G E M P O L I T I C I L E U N I U N I I E U R O P E N E

CUPRINS

De ce avem nevoie de o politică europeană în domeniul cercetării și inovării? . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 3

Cum sprijină UE activitățile de cercetare și inovare? . . . . . . . . . . . 5

Perspective . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 12

Informații suplimentare . . . . . . . . . . 12

SĂ ÎNȚELEGEM POLITICILE

UNIUNII EUROPENE

Să înțelegem politicile Uniunii Europene: Cercetare și inovare

Comisia Europeană Direcția Generală Comunicare Informarea cetățenilor 1049 Bruxelles BELGIA

Manuscris actualizat în noiembrie 2014

Ilustrația copertei și a paginii 2: © Glowimages RF/F1online

12 p. — 21 × 29,7 cm ISBN 978-92-79-42399-4 doi:10.2775/75338

Luxemburg: Oficiul pentru Publicații al Uniunii Europene, 2014

© Uniunea Europeană, 2014 Reproducerea este autorizată. Pentru orice utilizare sau reproducere a fiecărei fotografii în parte, trebuie să se solicite direct permisiunea deținătorilor drepturilor de autor.

Broșura face parte din seria „Să înțelegem politicile Uniunii Europene”. Aceasta explică modul în care acționează UE în

diverse domenii de competență, din ce motive și cu ce rezultate.

Publicațiile sunt disponibile online: http://europa.eu/pol/index_ro.htm

http://europa.eu/!gX78yg

Cum funcționează Uniunea Europeană12 lecții despre Europa

Europa 2020: Strategia de creștere economică a EuropeiPărinții fondatori ai UE

Afaceri externe și securitateAfaceri maritime și pescuit

Agenda digitalăAgricultură

Ajutor umanitar și protecție civilăBuget

Cercetare și inovareCombaterea fraudei

Combaterea schimbărilor climaticeComerț

ConcurențăConsumatori

Cooperare internațională și dezvoltareCultură și audiovizual

Educație, formare, tineret și sportEnergie

ExtindereImpozitare

ÎntreprinderiJustiție, drepturi fundamentale și egalitate

MediuMigrație și azil

Ocuparea forței de muncă și afaceri socialePiața internă

Politica regionalăSănătatea publică

Sectorul bancar și financiarSecuritatea la frontiere

Siguranța alimentarăTransporturi

Uniunea economică și monetară și moneda euroVamă

Page 3: SĂ ÎNȚELEGEM POLITICILE EUROPENE UNIUNII Cercetare și inovare · stat membru are propriile politici și programe de finanțare a cercetării, dar există multe aspecte importante

3C E R C E T A R E Ș I I N O V A R E

Cercetarea și inovarea ameliorează condițiile de viață și de muncă ale europenilor, îmbunătățesc competitivitatea Europei, stimulează creșterea economică și creează locuri de muncă. Calitatea vieții crește datorită aportului cercetării și inovării în domenii precum asistența medicală, transporturile, serviciile digitale și dezvoltarea a numeroase produse și servicii noi.

Uniunea Europeană este un actor major în peisajul științific și tehnologic mondial și un lider incontestabil în multe domenii, precum energia din surse regenerabile și protecția mediului.

Viitorul Europei este legat de capacitatea sa de inovare, de transformare a marilor idei în produse și servicii care să creeze creștere economică și locuri de muncă. Inițiativa „O Uniune a inovării” – strategia UE de promovare a acestui proces – va oferi un mediu în care Europa să poată încuraja noi idei. Inițiativa „O Uniune a inovării” face parte din strategia de creștere a UE, intitulată „Europa 2020”, care prevede ca sectoarele public și privat să atingă un nivel cumulat de investiții în cercetare și inovare de 3 % din produsul intern brut (PIB) până în 2020.

UE este principala „fabrică de cunoștințe” din lume, realizând aproape o treime din producția științifică și tehnologică din lume. În pofida crizei economice din ultimii ani, UE și statele sale membre au reușit să își mențină poziția în ceea ce privește competitivitatea legată de cunoștințe.

Cu toate acestea, UE se confruntă cu o concurență internațională din ce în ce mai acerbă în domeniul cercetării și al producției tehnologice. De aceea, trebuie să facem eforturi mai mari pentru a ne transpune ideile inovatoare în produse și tehnologii noi de succes. Fiecare stat membru are propriile politici și programe de finanțare

a cercetării, dar există multe aspecte importante care pot fi cel mai bine rezolvate prin colaborare. Iată motivul pentru care cercetarea și inovarea sunt, de asemenea, finanțate la nivelul UE.

Orizont 2020, noul program-cadru al UE pentru cercetare, ne va consolida poziția de lider în domeniul inovării prin promovarea excelenței în domeniul cercetării și al dezvoltării de tehnologii inovatoare. În perioada 2014-2020 se vor investi aproape 80 de miliarde de euro pentru proiecte de cercetare și inovare. UE va putea astfel să propună noi produse și servicii care să fie competitive pe piața internațională.

Dar nu ne oprim aici. Până în 2050, populația globului ar putea ajunge la nouă miliarde de persoane, dintre care 40 % vor avea peste 50 de ani. Trei sferturi din populația mondială va trăi la oraș, iar peste 60 %, în gospodării de mici dimensiuni – singuri sau împreună cu o singură altă persoană. Aceste profunde schimbări demografice vor avea loc în decursul a doar câteva decenii. Iată de ce o parte substanțială a programului „Orizont 2020” este dedicată găsirii unor răspunsuri la probleme specifice, cum ar fi stabilitatea aprovizionării cu energie, încălzirea globală, sănătatea publică, securitatea sau resursele de apă și de alimente. Investițiile în cercetare și tehnologie reprezintă singura modalitate de a sprijini utilizarea eficientă a resurselor și diversitatea, de a proteja mediul, de a combate sărăcia și excluziunea socială – pe scurt, de a crea o societate mai bună.

Dacă dorește să găsească soluții la provocările societale, stimulând în același timp creșterea și competitivitatea, Europa are nevoie și de o rețea complet funcțională de excelență în cercetare. O aceeași temă de cercetare nu ar trebui să fie finanțată din finanțele publice ale celor 28 de state membre. Finanțarea ar trebui acordată o singură dată, celui mai adecvat centru de cercetare, urmând ca rezultatele să fie comunicate și celorlalte centre. Având în vedere cererea de cercetători de excelență, aceștia ar trebui mai degrabă încurajați să se deplaseze în Europa, decât să traverseze Atlanticul. De aceea, avem nevoie de proceduri deschise și transparente de recrutare, care să asigure în același timp egalitatea de șanse între femei și bărbați. Avem nevoie de o piață unică a ideilor, care să permită libera circulație a cercetătorilor, a cunoștințelor și a rezultatelor lor în întreaga Europă. În acest sens, statele membre ale UE au convenit să colaboreze pentru a înlătura barierele și pentru a crea un spațiu european de cercetare care, împreună cu programul Orizont 2020, să garanteze că fiecare euro cheltuit pentru cercetare are un impact maxim.

De ce avem nevoie de o politică europeană în domeniul cercetării și inovării?

Investițiile în cercetare și tehnologie creează o lume mai bună.

© European U

nion

Page 4: SĂ ÎNȚELEGEM POLITICILE EUROPENE UNIUNII Cercetare și inovare · stat membru are propriile politici și programe de finanțare a cercetării, dar există multe aspecte importante

4S Ă Î N Ț E L E G E M P O L I T I C I L E U N I U N I I E U R O P E N E

Scurt istoric al politicii de cercetare a UEAnii 1950: Se introduc dispoziții privind cercetarea în Tratatul de instituire a Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului (CECO, 1951) și în Tratatul de instituire a Comunității Europene a Energiei Atomice (Euratom, 1957).

1957: Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene (CEE sau „piața comună”) deschide calea pentru o serie de programe de cercetare în domenii considerate prioritare la momentul respectiv, cum ar fi energia, mediul și biotehnologia.

1983: Programul strategic european privind cercetarea în domeniul tehnologiei informației (ESPRIT) lansează o serie de programe integrate de cercetare în domeniul tehnologiei informației, precum și proiecte de dezvoltare și măsuri de transfer de tehnologie industrială.

1984: Se lansează primul „program‑cadru” (PC) pentru cercetare. Acest tip de programe va deveni principalul instrument prin care UE finanțează proiecte de cercetare. PC1 vizează în special cercetarea în domeniile tehnologiei, telecomunicațiilor și tehnologiei industriale.

1986: Cercetarea devine în mod oficial o politică comunitară, căreia îi este dedicat un capitol specific în Actul Unic European. Obiectivul acestei politici este „întărirea bazei științifice și tehnologice a industriei europene și încurajarea dezvoltării competitivității sale pe plan internațional.”

2000: UE își exprimă dorința de a crea un Spațiu european de cercetare (SEC): un spațiu

de cercetare deschis lumii și bazat pe piața internă, în care cercetătorii, cunoștințele științifice și tehnologia pot circula în mod liber.

2007: Se înființează Consiliul European pentru Cercetare (CEC), ca parte a celui de Al șaptelea program‑cadru (PC7). Misiunea sa este de a sprijini acțiunile de cercetare frontaliere în toate domeniile, pe baza excelenței științifice.

2008: Se înființează Institutul European de Inovare și Tehnologie, cu sediul la Budapesta. Acesta este prima inițiativă UE de a integra complet cele trei dimensiuni ale „triunghiului cunoașterii” (învățământul superior, cercetarea și întreprinderile) prin sprijinirea comunităților de cunoaștere și inovare. Institutul își începe activitatea în 2010.

2010: UE lansează inițiativa „O Uniune a inovării”, care prevede 30 de puncte de acțiune menite să îmbunătățească condițiile și accesul la finanțare în domeniul cercetării și inovării în Europa. Inițiativa „O Uniune a inovării”, care constituie un element central al strategiei Europa 2020, este menită să încurajeze concretizarea ideilor inovatoare în produse și servicii care generează creștere economică și locuri de muncă.

2014: Se lansează Orizont 2020, cel mai mare program‑cadru de cercetare și inovare din istoria UE. Acesta este un instrument financiar major pentru aplicarea inițiativei „O Uniune a inovării”, care va beneficia de un buget de aproape 80 de miliarde de euro în perioada 2014‑2020. Orizont 2020 se înscrie în eforturile de a crea creștere economică și locuri de muncă în Europa.

Page 5: SĂ ÎNȚELEGEM POLITICILE EUROPENE UNIUNII Cercetare și inovare · stat membru are propriile politici și programe de finanțare a cercetării, dar există multe aspecte importante

5C E R C E T A R E Ș I I N O V A R E

Cum sprijină UE activitățile de cercetare și inovare?

Începând din 1984, finanțarea politicii de cercetare și inovare a Uniunii Europene s-a bazat pe programele-cadru multianuale. Din 1984 până în 2013 au existat șapte programe-cadru (PC1-PC7). Orizont 2020, noul program de cercetare și inovare al UE, a fost lansat la începutul anului 2014.

Orizont 2020, programul‑cadru al UE pentru cercetare și inovare, sprijină excelența în domeniul științei

Orizont 2020 este cel mai mare program de cercetare și inovare din istoria UE. Acesta va facilita realizarea a și mai multor progrese revoluționare, descoperiri și premiere mondiale, prin transferul ideilor din laborator pe piață. Suma disponibilă pentru finanțare este de aproape 80 de miliarde de euro pe o perioadă de 7 ani (2014-2020), cea mai mare parte fiind destinată celor trei piloni de bază: excelența științifică, poziția de lider în sectorul industrial și provocările societale. În plus, această investiție va atrage investiții publice și private naționale.

Orizont 2020 a fost aprobat de guvernele statelor membre ale UE și de Parlamentul European, care au convenit că investițiile în cercetare și inovare sunt esențiale pentru viitorul Europei, plasând-o astfel în centrul strategiei Europa 2020. Obiectivul este de a ne asigura că Europa dispune de un nivel științific și tehnologic de clasă mondială, care stimulează creșterea economică.

În programele anterioare, datorită fondurilor pentru cercetare acordate de UE, oameni de știință și reprezentanți ai sectorului industrial din Europa și din întreaga lume au putut colabora pentru a găsi soluții la o gamă largă de provocări. Inovațiile rezultate au îmbunătățit condițiile de trai ale multor persoane, au contribuit la protecția mediului și au sporit durabilitatea și competitivitatea industriei europene. Orizont 2020 este deschis participării cercetătorilor din toată lumea.

Sprijinul acordat de Orizont 2020 cercetătorilor și întreprinderilor din UE

Continuarea investițiilor în cercetarea de frontieră de excelență este esențială. De multe ori, aceasta este temelia inovării și a progresului tehnologic, investițiile fiind asemeni unor semințe plantate din care se dezvoltă noi industrii și piețe.

Cercetarea de frontieră pe care o sprijină Consiliul European pentru Cercetare este selectată numai în funcție de criterii de excelență. În plus, atunci când cercetarea conduce la tehnologii revoluționare care nu au fost anticipate, Orizont 2020 oferă mijloace pentru ca descoperirile respective să parcurgă următoarele stadii de dezvoltare.

Acțiunile de formare și de dezvoltare a carierei contribuie la formarea unor cercetători de vârf. Cercetătorii tineri și cei experimentați beneficiază de sprijin pentru a-și consolida cariera și competențele prin cursuri de formare și stagii în străinătate sau în sectorul privat.

Acțiunile de formare și de dezvoltare a carierei

contribuie la formarea unor cercetători de vârf.

© European U

nion

Page 6: SĂ ÎNȚELEGEM POLITICILE EUROPENE UNIUNII Cercetare și inovare · stat membru are propriile politici și programe de finanțare a cercetării, dar există multe aspecte importante

6S Ă Î N Ț E L E G E M P O L I T I C I L E U N I U N I I E U R O P E N E

Acțiunile Marie Skłodowska‑Curie le oferă posibilitatea de a dobândi noi cunoștințe și experiență, valorificându-și astfel pe deplin potențialul de care dispun.

Criza economică a evidențiat rolul central jucat de baza industrială a UE și necesitatea reînnoirii acesteia. Deficiențele pieței pot însă împiedica sectorul privat să obțină resursele financiare și cunoștințele necesare modernizării bazei noastre industriale.

Pentru relansarea creșterii economice și pentru prosperitate în Europa, este necesar să se acorde o atenție mai mare competitivității industriale bazate pe produse și procese tehnologice avansate de-a lungul lanțului valoric global. Orizont 2020 este programul de cercetare și inovare cel mai favorabil întreprinderilor lansat vreodată de UE. Acesta prevede o serie de măsuri de sprijin specifice adresate întreprinderilor în general și întreprinderilor mici și mijlocii (IMM-uri) în special, printre care se numără facilitarea accesului la finanțare.

UE trebuie să își dezvolte noi surse de creștere economică bazate pe o producție avansată, sprijinită de un mediu de afaceri modern și dinamic. În unele domenii importante din punct de vedere strategic, sectorul privat nu este în măsură să realizeze singur această transformare, întrucât are nevoie de acces la cercetare de ultimă oră pentru a dezvolta tehnologii revoluționare. Orizont 2020 conține un pachet privind investițiile în inovare, axat pe investiții în parteneriate public-privat puternice în domenii precum produsele farmaceutice, aeronautica și bioindustriile. Alte parteneriate și proiecte de cercetare în materie de tehnologii generice esențiale vor sprijini

industria europeană în dezvoltarea bazei de cunoștințe și aptitudini necesare.

Datorită sprijinului acordat tehnologiilor viitoare și emergente, cercetătorii vor putea să transforme rezultatele cercetării științifice fundamentale în noi tehnologii care pot fi preluate de industrie și de IMM-urile de înaltă tehnologie pentru a-și menține competitivitatea la nivel mondial. Orizont 2020 va contribui la crearea de infrastructuri de cercetare de primă clasă accesibile tuturor cercetătorilor din Europa, al căror potențial în materie de progres științific și inovare să poată fi valorificat la maximum.

Care sunt beneficiile pe care programul Orizont 2020 le aduce cetățenilor?

Este necesară o cooperare eficace între știință și societate pentru recrutarea de talente noi în domeniul științific și pentru asocierea excelenței științifice cu conștientizarea și responsabilitatea socială. Aceasta înseamnă înțelegerea provocărilor cu care se confruntă toate părțile. Orizont 2020 sprijină, prin urmare, proiectele în care cetățenii participă la definirea activității de cercetare care le afectează viața de zi cu zi. O mai bună colaborare între comunitățile de specialiști și cele de nespecialiști cu privire la obiectivele și mijloacele de realizare a acestora va menține excelența științifică și va permite societății să își „apropie” rezultatele.

BUGETUL PROGRAMULUI ORIZONT 2020

Investiții în proiecte de cercetare și inovare care pot aduce beneficii concrete cetățenilor

Știința cu și pentru societate, răspândirea excelenței și extinderea participării, acțiuni directe nenucleare ale Centrului Comun de Cercetare (JRC)Finanțarea cercetării UE în domeniul fisiunii și în cel al fuziunii

nucleare; probleme de siguranță și securitate; cercetare medicală, radioprotecție, gestionarea deșeurilor, utilizări industriale ale

radiațiilor, utilizări în producția de energie

Stimularea competitivității Uniunii, crearea de locuri de muncă,

îmbunătățirea nivelului de trai

Investiții în tehnologii promițătoare și strategice, încurajarea întreprinderilor să investească mai mult

în cercetare și să coopereze cu sectorul public pentru a stimula inovarea

Euratom (2014-2018), 1,6 miliarde de euro

Excelența științifică, 24,4 miliarde de euro

Poziția de lider în sectorul industrial, 17,0 miliarde de euro

Altele, 3,2 miliarde de euro

Valorificarea potențialului rezervei de talente a Europei și maximizarea și distribuirea beneficiilor inovării la nivelul întregii UE

Institutul European de Inovare și Tehnologie, 2,7 miliarde de euro

Provocări societale, 29,7 miliarde de euro

Page 7: SĂ ÎNȚELEGEM POLITICILE EUROPENE UNIUNII Cercetare și inovare · stat membru are propriile politici și programe de finanțare a cercetării, dar există multe aspecte importante

7C E R C E T A R E Ș I I N O V A R E

Un aspect transversal de relevanță amplă, cercetarea în domeniul științelor sociale și umaniste este integrată pe deplin în fiecare dintre obiectivele generale ale programului Orizont 2020. Datorită acestui fapt, cercetarea în domeniu va avea un impact sporit, un aspect esențial pentru ca societatea să valorifice la maximum investițiile în știință și tehnologie. Integrarea dimensiunii socioeconomice în conceperea, dezvoltarea și punerea în aplicare a programelor de cercetare și a noilor tehnologii poate contribui la găsirea unor soluții la problemele societale.

Într-adevăr, faptul că programul Orizont 2020 se concentrează mai degrabă pe „provocări” decât pe domeniile de cercetare disciplinare ilustrează această nouă abordare. Provocările societale, cum ar fi sănătatea, mediul și transportul sunt importante pentru noi toți. Programul Orizont 2020 abordează șapte provocări societale, prezentate în continuare, cu investiții specifice în cercetare și inovare, ceea ce va avea un impact concret asupra cetățenilor.

SĂNĂTATEA ȘI BUNĂSTAREAFiecare dintre noi își dorește o viață lungă, fericită și sănătoasă, iar oamenii de știință se străduiesc să facă posibil acest lucru. Aceștia încearcă să găsească soluții la cele mai grave probleme de sănătate, precum și la amenințări nou apărute, cum ar fi creșterea numărului de persoane afectate de Alzheimer, de diabet și infectate cu „supermicrobi” rezistenți la antibiotice.

Cercetarea și inovarea în UE reprezintă o investiție în sănătatea noastră, datorită căreia persoanele în vârstă vor fi active și independente mai mult timp, se vor dezvolta noi tratamente, mai sigure și mai eficiente, iar sistemele de sănătate și de îngrijire vor rămâne durabile. Medicii vor avea la dispoziție instrumentele de care au nevoie pentru ca actul medical să fie mai personalizat, pentru a preveni și trata mai rapid bolile infecțioase și cele cronice și pentru a combate mai eficient rezistența la antimicrobiene.

Printre beneficiile investițiilor în acest domeniu se numără identificarea unor noi modalități de prevenire a bolilor, o mai bună diagnosticare și o îmbunătățire a eficacității terapiilor, precum și adoptarea de noi modele de îngrijire și de noi tehnologii de promovare a sănătății și a bunăstării. Acestea se bazează pe o mai bună înțelegere a naturii fundamentale a sănătății și a bolilor, precum și a mijloacelor de menținere a sănătății și de prevenire și de tratare a bolilor.

POVESTEA UNEI REUȘITE: nanoparticule pentru tratarea și diagnosticarea bolii AlzheimerProiectul NAD, finanțat de UE, dezvoltă terapii inovatoare cu nanoparticule pentru tratarea bolii Alzheimer. Echipa a realizat nanoparticule capabile să traverseze bariera hematoencefalică, permițând astfel detectarea bolii cu ajutorul imagisticii prin rezonanță magnetică (RMN) sau al tomografiei prin emisie de pozitroni (positron emission tomography – PET). Proiectul a confirmat, de asemenea, potențialul terapeutic al „nanoparticulelor purtătoare”, concepute să canalizeze substanțe terapeutice dincolo de bariera encefalică, prevenind astfel agregarea peptidei beta amiloide, care cauzează boala.

SECURITATEA ALIMENTARĂ ȘI UTILIZAREA DURABILĂ A RESURSELOR BIOLOGICEO alimentație sănătoasă, reducerea risipei de alimente și cunoașterea originii produselor alimentare: iată câteva subiecte de interes pentru noi toți. Potrivit estimărilor, populația planetei va ajunge la nouă miliarde până în 2050. De aceea, trebuie să găsim modalități prin care să ne schimbăm radical modul de abordare a producției, consumului, prelucrării, depozitării, reciclării și tratării deșeurilor, reducând în același timp la minimum impactul asupra mediului.

Această abordare va include utilizarea echilibrată a resurselor regenerabile și neregenerabile existente în sol, în mări și în oceane, transformarea deșeurilor în resurse prețioase și producția sustenabilă de alimente, hrană pentru animale, bioproduse și bioenergie.

© iS

tock

phot

o.co

m/a

nned

de

Page 8: SĂ ÎNȚELEGEM POLITICILE EUROPENE UNIUNII Cercetare și inovare · stat membru are propriile politici și programe de finanțare a cercetării, dar există multe aspecte importante

8S Ă Î N Ț E L E G E M P O L I T I C I L E U N I U N I I E U R O P E N E

Bioeconomia este cheia pentru trecerea către o nouă societate postpetrolieră, marcată de schimbări substanțiale în ceea ce privește stilul de viață și modul de utilizare a resurselor, la toate nivelurile societății și ale economiei. Bunăstarea și confortul cetățenilor Europei și al generațiilor viitoare vor depinde de modul în care vor avea loc aceste transformări.

POVESTEA UNEI REUȘITE: hrană la imprimantă pentru persoanele cu dificultăți de mestecatNeputând mânca decât niște terciuri insipide, persoanele cu deficiențe de mestecat sau de deglutiție își pierd adesea apetitul și nu mănâncă suficient. Acest lucru reprezintă o amenințare pentru sănătatea lor fizică și psihică. Pentru a rezolva această problemă, Performance, un proiect finanțat de UE, își propune să furnizeze alimente variate, la prețuri accesibile pentru persoanele afectate de aceste deficiențe, tipărind produse alimentare moi reconstituite cu tehnologie 3D inovatoare.

ENERGIE DURABILĂEnergia este motorul economiei moderne; însăși menținerea standardului nostru de viață necesită însă o cantitate uriașă de energie.

A doua economie mondială ca mărime, Europa este excesiv de dependentă de restul lumii în ceea ce privește energia obținută din combustibili fosili care accelerează schimbările climatice. Prin urmare, UE și-a stabilit obiective ambițioase în domeniul combaterii schimbărilor climatice și al energiei.

© D

e Grood Innovations

Consumăm mult mai mult decât ne putem permite, punându-ne astfel în pericol securitatea, competitivitatea și ocuparea forței de muncă.

Este esențial ca UE să deschidă calea unei noi revoluții industriale, capabilă să dezvolte o economie cu consum redus de energie și să asigure, în același timp, menținerea nivelului nostru de trai și de confort al vieții moderne în condiții mai sigure, mai competitive, mai abordabile și mai durabile.

POVESTEA UNEI REUȘITE: noi materiale pentru noi bateriiTehnologia bateriilor cu ioni de litiu a deschis calea dezvoltării unei noi generații de vehicule electrice, pe lângă faptul că a oferit energia necesară unei game largi de aparate portabile mari consumatoare de energie. Cercetătorii explorează noi căi de îmbunătățire a eficienței acestei tehnologii și mai multe proiecte ale UE, precum Somabat, dezvoltă prototipuri de noi variante care au un potențial important. Cu toate acestea, experții sunt de acord că, pentru a depăși 250Wh/kg, limita preconizată pentru tehnologia bateriilor cu ioni de litiu, sunt necesare materiale noi pentru generația de baterii care urmează celor cu ioni de litiu. Noua tehnologie litiu‑aer, dezvoltată în cadrul proiectului Labohr, este în prezent evaluată, iar în cadrul proiectului ORION se efectuează cercetări pentru următorii 5‑10 ani privind materiale noi hibride organice‑anorganice alternative pentru conversia și stocarea energiei, care ar putea ajuta UE să devină lider pe piață în acest domeniu.

© iS

tock

phot

o.co

m/a

pom

ares

Page 9: SĂ ÎNȚELEGEM POLITICILE EUROPENE UNIUNII Cercetare și inovare · stat membru are propriile politici și programe de finanțare a cercetării, dar există multe aspecte importante

9C E R C E T A R E Ș I I N O V A R E

TRANSPORTURIUn sistem eficient de transport reprezintă o condiție fundamentală pentru bunăstarea și prosperitatea durabilă în Europa. Mobilitatea stimulează ocuparea forței de muncă, creșterea economică, prosperitatea și comerțul mondial. Aceasta creează, de asemenea, legături vitale între oameni și comunități. Cu toate acestea, sistemele și obiceiurile noastre legate de transport nu sunt durabile.

Suntem prea dependenți de petrol, o resursă care este extrem de poluantă și care, în orice caz, se epuizează rapid. Problemele legate de transport, cum ar fi congestionarea traficului, siguranța rutieră, poluarea atmosferică, au un impact asupra vieții noastre de zi cu zi și asupra sănătății.

Costurile economice legate de congestionare vor crește cu circa 50 % până în 2050, vor exista decalaje tot mai mari între regiunile centrale și cele periferice în materie de accesibilitate, iar costul social al accidentelor și al poluării sonore va continua să crească.

În secolul XXI ne confruntăm cu provocări care necesită un răspuns european colectiv.

Dacă nu încercăm să găsim soluții la aceste provocări, posibilitățile oamenilor de a călători, dar și economia, în general, ar putea fi puternic limitate, iar calitatea vieții ar putea fi afectată. În sectorul transporturilor, cercetarea este esențială pentru dezvoltarea unor tehnologii inovatoare și a unor metode de lucru care să opereze schimbările necesare pentru a garanta o mobilitate care nu presupune costuri prea mari pentru societate.

POVESTEA UNEI REUȘITE: noi tehnologii pentru reducerea emisiilor și a poluării fonice produse de aeronavePrima etapă a parteneriatului Clean Sky a avut drept rezultat apariția unei serii de tehnologii revoluționare care au fost supuse unor testări în tuneluri aerodinamice, o etapă obligatorie pentru dezvoltarea lor ulterioară. Una dintre acestea este aripa cu flux de aer natural laminar. Această nouă aripă are potențialul de a reduce în mod substanțial frecarea și de a asigura economii de combustibil de până la 4 %. Alte două tehnologii inovatoare dezvoltate în cadrul inițiativei Clean Sky, rotorul deschis (un tip inovator de motor de aeronavă) și sistemele de antigivrare și degivrare a aripilor au fost, de asemenea, supuse cu succes testării în tuneluri aerodinamice, dovedind că au atins un prim nivel de maturitate. Rolls Royce și SNECMA, multinaționala franceză care produce motoare pentru aeronave și rachete, au testat cu succes acest tip inovator de motor.

© d

utch

pilo

t22

Page 10: SĂ ÎNȚELEGEM POLITICILE EUROPENE UNIUNII Cercetare și inovare · stat membru are propriile politici și programe de finanțare a cercetării, dar există multe aspecte importante

10S Ă Î N Ț E L E G E M P O L I T I C I L E U N I U N I I E U R O P E N E

CLIMĂEpoca resurselor aparent abundente și ieftine se apropie de sfârșit; creșterea economică nu mai trebuie să depindă de utilizarea resurselor. Impactul combinat al schimbărilor climatice și al modelelor actuale de producție și consum ne subminează biodiversitatea și ecosistemele.

Soluția este să investim în inovare, pentru a sprijini economia ecologică, o economie care să fie în acord cu natura.

Întrucât rezervele de resurse naturale sunt tot mai puține, este esențial, atât pentru bunăstarea noastră, cât și pentru dezvoltarea economică a Europei, să încurajăm o utilizare mai durabilă a resurselor noastre naturale. O modalitate de a realiza acest lucru este reducerea producției de deșeuri și reutilizarea deșeurilor ca resursă. Europa și-a dovedit deja expertiza în gestionarea și tratarea deșeurilor și se află în fruntea inovării în acest sector.

Valorificarea acestor puncte forte ar stimula și mai mult găsirea unor soluții inovatoare de limitare și gestionare a deșeurilor pentru a reduce dependența Europei de importul de materii prime și pentru a consolida poziția sa de lider pe piața mondială.

Apa este esențială pentru sănătatea umană, securitatea alimentară, dezvoltarea durabilă și mediu. Ea stă, în același timp, la baza unui important sector de creștere economică pentru Europa, cu o cifră de afaceri de aproximativ 80 de miliarde de euro pe an. Așadar, apa reprezintă o sursă neprețuită pentru creștere economică și locuri de muncă. Cu toate acestea, resursele de apă sunt supuse unei presiuni constante din cauza schimbărilor climatice, a urbanizării, a poluării, a supraexploatării resurselor de apă dulce și a creșterii concurenței între diferitele grupuri de utilizatori. În perspectivă, dacă nu luăm măsuri pentru îmbunătățirea eficienței, în 20 de ani, cererea de apă va depăși rezervele cu 40 %.

Capacitatea economiei de a se adapta și de a deveni mai rezistentă în fața schimbărilor climatice și mai eficientă din punctul de vedere al utilizării resurselor, rămânând, în același timp, competitivă, depinde de nivelurile ridicate de ecoinovare în domeniul societal și tehnologic.

POVESTEA UNEI REUȘITE: mai puține incertitudini în ceea ce privește creșterea nivelului măriiDouă treimi din planeta noastră sunt acoperite cu apă. Modificări minore ale nivelului mării pot avea consecințe importante; prin urmare, posibilitatea de a măsura, monitoriza și anticipa schimbările potențiale în ceea ce privește oceanele este extrem de importantă pentru oamenii de știință. Proiectul Ice2sea, finanțat de Uniunea Europeană, reunește experți în glaciologie, climatologie și oceanologie din 13 țări. Misiunea acestora este de a le oferi factorilor de decizie o imagine mai clară a creșterii viitoare a nivelului mării datorate schimbărilor climatice și, prin urmare, de a pregăti mai bine infrastructurile societății noastre. Instituit pentru a răspunde preocupărilor legate de creșterea prevăzută a nivelului mării, proiectul Ice2sea a sporit certitudinea în acest domeniu esențial de cercetare, furnizând Grupului interguvernamental privind schimbările climatice date mai fiabile pentru cel de al 5‑lea raport de evaluare, publicat în octombrie 2013.

INCLUZIUNEReducerea inegalităților și a excluziunii sociale reprezintă provocări majore pentru viitorul Europei.

Cercetarea UE, bazată pe o puternică abordare multidisciplinară, care include științele sociale și umaniste, poate contribui la abordarea acestor provocări, prin explorarea noilor forme de inovare și prin consolidarea bazei de cunoștințe pentru acțiunile de politică, atât la nivelul UE, cât și la nivel național. De asemenea, aceasta promovează cooperarea coerentă și eficientă cu țările din afara UE și abordează aspecte precum amintiri, identități, toleranță și patrimoniu cultural.

© d

oeth

ion

Page 11: SĂ ÎNȚELEGEM POLITICILE EUROPENE UNIUNII Cercetare și inovare · stat membru are propriile politici și programe de finanțare a cercetării, dar există multe aspecte importante

11C E R C E T A R E Ș I I N O V A R E

POVESTEA UNEI REUȘITE: medii adaptate persoanelor vârstnice: o nouă rețea europeană pentru inovarePotrivit Organizației Mondiale a Sănătății, mediile fizice și sociale se numără printre principalii factori care ne pot ajuta să rămânem sănătoși, independenți și autonomi pe măsură ce îmbătrânim. Prin urmare, crearea unor medii adecvate persoanelor în vârstă este una dintre cele mai eficiente modalități de a răspunde la schimbările demografice. Pentru a susține această abordare, a fost înființată rețeaua tematică AFE‑Innovnet privind inovarea pentru medii adaptate vârstnicilor (AFE), cu sprijinul programului european CIP ICT PSP. Rețeaua își va desfășura activitatea timp de doi ani.

SECURITATEGarantarea securității cetățenilor este una dintre principalele obligații ale oricărui stat. Fără siguranță și securitate, societatea nu se poate dezvolta. Guvernele garantează siguranța cetățenilor prin combaterea criminalității și a terorismului, prin protejarea acestora împotriva catastrofelor naturale sau a celor provocate de om, prin furnizarea de servicii eficiente de securitate cibernetică și prin protejarea granițelor împotriva traficului ilegal.

© C

omug

nero

Silv

ana

Deși este o sarcină esențială pentru orice administrație, asigurarea securității cetățenilor este, în același timp, un domeniu deosebit de sensibil, care trebuie să țină cont de aspecte precum respectarea vieții private și protejarea drepturilor fundamentale. De aceea, aceste aspecte stau la baza cercetării în domeniul securității la nivelul UE.

O industrie a securității competitivă, dezvoltată la nivel european, poate contribui în mod semnificativ la îmbunătățirea calității vieții în societățile noastre. Companiile europene se numără printre liderii mondiali în majoritatea segmentelor sectorului de securitate, mulțumită inovațiilor tehnologice solide.

Industria securității constituie un sector cu potențial de creștere economică și de ocupare a forței de muncă în UE.

POVESTEA UNEI REUȘITE: proiect finanțat de UE destinat noii generații de sisteme biometrice de securitateSistemele biometrice s‑au dovedit a fi una dintre cele mai eficiente soluții de garantare a securității disponibile în prezent. Aceste sisteme prezintă însă anumite puncte vulnerabile – unele au fost chiar intens mediatizate în presa internațională. Consorțiul Tabula rasa cuprinde 12 organizații din șapte țări care au lucrat împreună timp de trei ani pentru a analiza cât mai multe puncte vulnerabile cu putință, pentru a dezvolta contramăsurile corespunzătoare și, în cele din urmă, o nouă generație de sisteme biometrice mai sigure.

© E

urop

ean

Uni

on

Page 12: SĂ ÎNȚELEGEM POLITICILE EUROPENE UNIUNII Cercetare și inovare · stat membru are propriile politici și programe de finanțare a cercetării, dar există multe aspecte importante

12S Ă Î N Ț E L E G E M P O L I T I C I L E U N I U N I I E U R O P E N E

NA-0

6-14

-047-RO

-C

Informații suplimentare

ISBN 978-92-79-42399-4 doi:10.2775/75338

X Comisia Europeană, Direcția Generală Cercetare și Inovare: http://ec.europa.eu/research/index.cfm?pg=home&lg=en

X Orizont 2020 pe scurt: http://ec.europa.eu/programmes/horizon2020/en/news/horizon-2020-brief-eu- framework-programme-research-innovation

X Revista Horizon: http://horizon-magazine.eu X Întrebări despre Uniunea Europeană? „Europe Direct” vă stă la dispoziție: 00 800 6 7 8 9 10 11

http://europedirect.europa.eu

Perspective

Există dovezi clare că țările care în trecut au investit mai mult în cercetare și inovare au înregistrat performanțe mai bune decât cele care au investit mai puțin în acest domeniu. Uniunea Europeană și-a propus ca, până în 2020, investițiile în cercetare și inovare din sectoarele public și privat să atingă valoarea de 3 % din PIB.

Investițiile într-o economie europeană sănătoasă și competitivă sunt la fel de importante ca angajamentul nostru de reducere a datoriei și a deficitului în Europa. Investind 3 % din PIB-ul UE în cercetare și inovare până în 2020, am putea crea 3,7 milioane de locuri de muncă și am putea obține o creștere a produsului intern brut anual cu aproape 800 de miliarde de euro până în 2025.

Odată cu îmbătrânirea populației și cu concurența puternică din partea economiilor emergente, creșterea economică și crearea de locuri de muncă în Europa trebuie să fie generată, în viitor, de inovarea la nivel de produse, servicii și modele de afaceri, inclusiv în sectorul public.

Investițiile în cercetare și inovare au un puternic efect multiplicator, în special la nivel european. La ora actuală, Europa consacră însă mai puține resurse decât SUA și Japonia pentru cercetare și inovare. Trebuie să ne intensificăm eforturile pentru a rămâne competitivi, iar programul Orizont 2020 le va oferi cercetătorilor și inventatorilor ajutor în acest sens.

Creșterea nivelului de investiții în cercetare ar putea crea milioane de noi locuri de muncă și ar genera o creștere

a produsului intern brut anual al UE cu câteva miliarde de euro.

© European U

nion

Politica în domeniul cercetării și inovării își aduce o contribuție majoră la sprijinirea cele 10 priorități ale președintelui Comisiei, Jean-Claude Juncker, în special: pachetul de măsuri referitor la creștere, locuri de muncă și investiții; crearea unei piețe digitale unice și a unei uniuni a energiei reziliente, cu o politică privind schimbările climatice orientată spre viitor; consolidarea industriei europene și creșterea influenței Europei pe scena mondială.