Sapatura arheol

Dorel MICLE – Săpătura arheologică. Note de curs _____________________________________________________________________

1

Săpătura arheologică Definiţie: Săpătură (-uri) arheologică (-e) = ansamblul cercetărilor efectuate prin excavarea pământului (prin intermediul mijloacelor manuale sau mecanice) pentru a dezvelii, analiza şi restaura artefacte sau complexe arheologice, cu scopul de a obţine şi valorifica aceste informaţii din punct de vedere istoric. Din lat. sappare.

Săpătura arheologică diferă de alte cercetări ştiinţifice, deoarece teoriile postulate nu

pot fi verificate prin experimente repetabile. Fiecare parte din sit este unică şi deci rezultatul obţinut într-o parte a sitului nu poate să fie supus unei verificări prin comparare cu o altă parte a aceluiaşi sit. Astfel, experimentele arheologice nu pot să aprofundeze probleme unice, pentru că fiecare sit este unic, iar cercetarea este ireversibilă. Clasificare:

1. Sondajul de informare şi de control stratigrafic 2. Săpătura de recuperare şi salvare 3. Săpătura arheologică sistematică

a. Săpătura în peşteră b. Săpătura de suprafaţă c. Săpătura subacvatică

1. Sondajul de informare şi de control stratigrafic

Sondajul poate servi pentru a verifica posibilitatea de a săpa un sit într-o viitoare

explorare, pentru a controla rezultatele prospecţiunilor geofizice sau pentru a determina profunzimea depozitelor şi natura solului.

Săpătura prin eşantionare poate da rezultate imediate privind factorii ambientali, poate releva o secvenţă a şanţurilor cu apă, canale de drenaj, gropi menajere sau morminte. În aceste cazuri, acest tip de săpătura dă rezultate imediate, aparent satisfăcătoare în ceea ce priveşte:

1. datele principale ale sitului 2. argumentele locuirii 3. indicarea existenţei construcţiilor din lemn sau piatră 4. stabilirea rapidă a bogăţiei depozitelor şi consistenţa obiectelor conservate. 2. Săpătura de recuperare şi salvare

Săpăturile de recuperare şi salvare se pot clasifica astfel:

a. Săpături de salvare în mediu urban • în urma construirii de locuinţe • în urma construirii de complexe industriale

b. Săpături de salvare în mediu rural • în urma amenajărilor agricole • în urma amenajărilor de autostrăzi

a. Săpături de salvare în mediu urban Presupune anumite metode şi tehnici de lucru speciale, deoarece (în cele mai multe

dintre cazuri) se lucrează în ritm alert în urma buldozerelor, astfel încât arheologul trebuie să


2

protejeze clădirile învecinate, să protejeze spaţiul de săpătură şi să efectueze întreaga cercetare într-un timp foarte scurt. Ultima etapă este de conservare şi restaurare a edificiilor arhitectonice de interes turistic şi valorificarea lor, fie prin mutarea într-o altă locaţie, fie prin amenajarea unui spaţiu expoziţional în incinta clădirii care se construieşte peste complexul arheologic studiat.

Pe lângă tehnica de lucru dificilă, problema conservării şi restaurării edificiilor arheologice din mediul urban, în vederea exploatării turistice şi culturale, obligă specialiştii să găsească soluţii arhitectonice dintre cele mai spectaculoase:

• cupole de sticlă • decupaje în asfalt • muzee subterane • parcuri turistice tematice, etc. Patrimoniul arheologic este protejat inclusiv prin sistarea proiectului de reamenajare

urbană, în cazul în care complexul arheologic este de mare valoare istorică. b. Săpături de salvare în mediu rural Se referă la săpăturile arheologice de salvare în cazul unor amenajări agricole sau de

transport (autostrăzi). Dificultatea constă în aria mare de teren ce trebuie verificată, de cele mai multe ori în ritm alert. Echipele sunt mixte, formate atât din arheologi cât şi din muncitori de la construcţii, deoarece se utilizează mijloace mecanice de îndepărtare a solului de la suprafaţă pentru a se ajunge la stratul de cultură arheologică. Acolo unde este cazul, autostrada va fi redirecţionată sau se vor construi viaducte pentru salvarea complexelor arheologice de mare interes.

3. Săpătura arheologică sistematică a. Săpătura în peşteră Noţiuni despre metodă. Tehnica săpăturii în peşteră este una dintre cele mai complexe

datorită condiţiilor specifice în care arheologul trebuie să-şi desfăşoare activitatea. Spaţiile închise şi strâmte, lumina insuficienta, lipsa spaţiului de depozitare a pământului excavat şi nu în ultimul rând umiditatea şi frigul face ca acest tip de săpătură arheologică să fie destul de rar practicată. Este întâlnită cu precădere în studierea locuirii în peşteră din paleolitic, precum şi în cazul practicării exploatărilor miniere pentru extragerea de sare sau minereu de fier.

Există două metode de săpătură arheologică în peşteră: • datorită mijloacelor rudimentare de iluminat a peşterilor în preistorie, majoritatea

acestora au fost locuite la intrare, astfel încât majoritatea artefactelor se găsesc depozitate aici. În acest caz şi săpătura arheologică se va efectua la ieşirea din peşteră, pe întreaga suprafaţă deschisă.

• în cazul în care au fost identificate urme de locuire şi în interiorul peşterii se practică metoda grilei suspendate, pentru caroierea suprafeţelor excavate arheologic. Iluminarea se face cu reflectoare de mare putere. În cazuri speciale se utilizează şi ventilatoare pentru împrospătarea aerului din peşteră.

b. Săpătura de suprafaţă

Noţiuni despre metodă. Ce presupune munca la o săpătură arheologică de suprafaţă? • Proiectul de săpătură:

Memoriul ştiinţific Ridicarea topografică, cartografierea Cercetarea de suprafaţă Sondajul şi caroiajele


3

Proiectul de valorificare ştiinţifică şi expoziţională Colectivul tehnic Bibliografia

• Dosarul de şantier Indexul dosarului Hărţile, ridicarea topografică, extrasul de carte funciară Aerofotogramele Analizele pedologice Documentarea istorică Colectivul de cercetare Fişele FAE şi bazele de date

• Managementul unui şantier arheologic Logistica (echipamentul)

Instrumente mecanice de săpătură Instrumentele manuale

Echipa ştiinţifică Problemele financiare Disciplina pe şantier Deontologia profesională Legislaţia

• Studiul terenului Poziţia geografică, geoclimaterică şi hidrografică a sitului arheologic Prospecţiunile arheologice Mediul înconjurător

• Tehnica de săpătură Tehnici non-exhaustive.

Eşantionarea arheologică Tehnici exhaustive. Metoda stratigrafică

Alegerea zonei de săpătură şi a metodelor de lucru Secţiunea arheologică Săpătura în carou Săpătura în suprafeţe deschise Principiile unei săpături arheologice stratigrafice

Tehnici exhaustive. Metoda stratigrafică

a. Alegerea zonei de săpătură şi a metodelor de lucru

Tipologia săpăturilor arheologice de suprafaţă:

Săpătura în câmpie Săpătura în pantă sau faleză Săpătura în deşert Săpătura în pădure Săpătura în mediu saturat de apă

În funcţie de zona în care s-a identificat situl arheologic se alege tehnica de săpătură

corespunzătoare. De exemplu, pentru săpătura în pantă sau faleză, sunt necesare metode speciale de calcul a înclinaţiei pantei astfel încât desenul la scară să corespundă realităţii din teren. Pentru săpătura în deşert probleme majore vor ridica căldura puternică, aerul uscat şi nisipul. În aceste condiţii unele categorii de artefacte sau eşantioane pedologice trebuie depozitate, imediat după descoperire, în spaţii speciale pentru a nu se deteriora. Săpătura din pădure presupune ocolirea rădăcinilor de copaci, a căror scoatere mecanică ar distruge evidenţele stratigrafice. Săpătura în mediu saturat de apă presupune utilizarea pompelor


4

electrice pentru degajarea apei, precum şi utilizarea de costume din cauciuc pentru protecţia arheologilor.

b. Secţiunea arheologică

Este una dintre cele mai simple şi economicoase metode de săpătură arheologică, dar mulţi dintre specialişti o consideră “neştiinţifică” deoarece trebuie astupată la loc. Secţiunea arheologică pot fi:

simplă verticală (lungime 5, 10, 15 sau 20 m; lăţime 1,50 sau 2 m) cumulativă (presupune săparea mai multor secţiuni simple, paralele, cu

păstrarea unui martor de 0,50 – 1 m grosime)

c. Săpătura în carou

Presupune împărţirea zonei de săpătură în carouri pătrate cu latura de 2 m şi un martor de 30-50 cm grosime. După săparea tuturor carourilor se trece la dărâmarea martorilor. Mai poartă numele de “metoda Wheeler” după numele arheologului englez Mortimer Wheeler, inventatorul ei.

d. Săpătura în suprafeţe deschise

Există trei modalităţi de a săpa un sit arheologic identificat în câmpie, pe o suprafaţă deschisă, plană:

metoda grilei “tablă de şah” (se caroiază întreaga suprafaţă a sitului dar se sapă tot al doilea carou, pentru a se surprinde şi stratigrafia verticală. În acest caz carourile nesăpate funcţionează pe post de martor. După încheierea săpăturii arheologice la jumătate dintre carouri, se trece la excavarea celorlalte carouri)

metoda săpăturii condiţionate (presupune, iniţial, utilizarea metodei secţiunii arheologice, săpătura căpătând un aspecte neregulat prin deschiderea de casete pentru a urma traseul complexului arheologic studiat. În acest caz săpătura este condiţionată de forma complexului arheologic avut în vedere)

metoda săpăturii deschise plane (presupune, la modul ideal, decopertarea întregii suprafeţe a complexului arheologic, fără a se utiliza martorii. În acest caz se sapă în carouri în trepte, pentru a se surprinde şi stratigrafia verticală)

e. Principiile unei săpături arheologice stratigrafice

Arheologul trebuie să ţină seama de următoarele principii tehnice privind săpătura

arheologică stratigrafică: • Releveul (ridicarea topografică)

o este procedeul prin care se face ridicarea topografică a unui sit arheologic, cu instrumente de măsură specializate (teodolit, GPS, etc.), pentru realizarea unei hărţi complete şi corecte din punct de vedere geografic, pe care se vor desena planurile de săpătură.

• Caroierea o este procedeul prin care suprafaţa excavată arheologic este jalonată din

metru în metru, fie prin ţăruşi de lemn sau metalici, fie prin carouri de 1 x 1 m sau 2 x 2 m delimitate cu sfoară. În felul acesta, materialul arheologic recoltat în urma săpăturii poate fi corect înregistrat atât pe verticală cât şi pe orizontală (datele metrice indică poziţia în spaţiu: adâncimea şi caroul).

• Planul sau « stratigrafia » orizontală


5

o se utilizează pentru înregistrarea şi urmărirea succesiunii cronologice a fenomenelor pe orizontală. Se aplică pentru complexe arheologice de întindere mare: cimitire, aşezări, etc. Se pot astfel identifica etapele dezvoltării unui complex arheologic în spaţiu, fenomenul de roire, refaceri succesive, abandonări, condiţionări naturale, etc.

• Stratigrafia verticală o Stratul şi nivelul

Stratul de cultură: este porţiunea de pământ care conţine depozitări ale vestigiilor activităţii umane dintr-o anume perioadă, la care se adaugă resturile vegetale, depunerile de praf eolian, solul aluvionar, etc. Un strat de cultură poate conţine unul sau mai multe substraturi, precum şi unul sau mai multe niveluri. Stratul de cultură este atribuit unei epoci, perioade sau culturi arheologice distincte, unice în spaţiu şi timp.

Nivelul de cultură: este o subdiviziune a stratului (sau substratului) de cultură dintr-un obiectiv arheologic, care se deosebeşte de celelalte (pe care le suprapune sau de care este suprapus) printr-o structură pedologică, culoare, consistenţă, umiditate şi (uneori) conţinut arheologic diferit. În general, fiecărui nivel îi corespunde o anumită fază din evoluţia unei culturi, dar există şi cazuri în care, în cursul aceleaşi faze culturale, se formează mai multe niveluri cu structuri diferite. Un nivel de cultură poate fi compus din unul sau mai multe substraturi.

Straturile şi nivelurile pot fi: anterioare, posterioare, egale sau contemporane o Identificarea şi definirea fazelor de activitate:

a. faza de construcţie - se caracterizează atât prin muncile de pregătire a înălţării monumentului cât şi prin vestigiile acestuia din urmă care, deseori, nu mai subzistă decât în stare de negativ, materialele ce îl compuneau fiind, ulterior, recuperate. Muncile de nivelare prealabilă a terenului, săpăturile de fundaţie a zidurilor sunt elemente al căror sol păstrează urma şi care permit tragerea de concluzii despre o fază de construcţie a edificiului însuşi. b. faza de ocupare - se traduce, pe un sit şi în consecinţă în unităţile stratigrafice care îl compun, prin amenajări diverse, depozite, urme de vetre, terenuri, refăcute în mod regulat, găuri destinate ascunderii urcioarelor, tot atâtea unităţi stratigrafice în raport direct unele cu altele. c. faza de rambleiere – se referă la societăţile vechi, căci azi nu se mai nivelează o construcţie dărâmată, ci se „curăţă” terenul transportându-se altundeva vestigiile trecute – este operaţia care constă în nivelarea, astuparea sau ridicarea unui teren printr-un aport de materiale diverse prelevate de pe acel loc sau de altundeva. Ea se recunoaşte prin eterogenitatea elementelor componente, ca şi prin bizareriile cronologice care o însoţesc şi o semnalează, într-un fel. Materialele rambleului, pot să fie cu mult anterioare epocii în care acesta s-a realizat. d. faza de distrugere - este însoţită, deseori, de incendiu, cauza sau efectul acestuia. Prezenţa straturilor de cărbune sau de cenuşă, căderea tencuielii de la etaj la nivelul solului, prăbuşirea plafonului pe sol, sunt tot atâtea indicii care semnalează ruinarea unui edificiu. e. faza de abandon - se diferenţiază, negativ prin absenţa, pe o perioadă mai mult sau mai puţin lungă în timp, tuturor celorlalte activităţi descrise mai sus. Poate să îi urmeze o fază de reconstrucţie, de ocupare parţială, dar poate de asemenea să corespundă ultimei faze identificate pe un astfel de sit.


6

• înregistrarea datelor

o Tehnica desenului desenarea planurilor orizontale desenarea stratigrafiei verticale

o Tehnica fotografiei fotografia verticală

• pe suport suspendat (« stratigrafia » orizontală) • pe trepied (stratigrafia verticală)

fotografia oblică fotografia digitală

• recoltarea probelor pentru analizele fizico-chimice de laborator. Etape: o extragerea de mostre de sol o clasificarea o analiza microscopică o identificarea caracteristicilor (origine, specie, rasă, vârstă, sex, grupă,

categorie, etapă evolutivă, etc.) • prelucrarea materialului arheologic. Etape:

o adunarea materialului o reconstituirea materialului pe suprafeţe şi nivele o spălarea şi decalcifierea o clasificarea o codificarea o sortarea o inventarierea o restaurarea o desenarea o jurnalul, raportul zilnic, raportul săptămânal, raportul tehnic, raportul

preliminar, raportul general

c. Săpătura subacvatică Noţiuni despre metodă. Această ramură studiază siturile arheologice scufundate şi

epavele de pe fundul mărilor şi ale lacurilor. Arheologii au un spectru larg de tehnici specializate pentru înregistrarea şi săparea siturilor subacvatice. Instrumentele arheologiei de suprafaţă sunt folosit integral, iar obiectivele sunt aceleaşi – să reconstituie şi să interpreteze culturile istorice. Se utilizează scafandrii autonomi, aspiratoare de mare putere şi baloane cu aer pentru scoaterea artefactelor.

Înregistrarea datelor presupune aceeaşi metodologie de caroiere, măsurare, desenare, fotografiere şi colectare ale artefactelor arheologice. Se lucrează în echipe succesive deoarece autonomia unui rezervor de oxigen şi presiunea apei reduce timpul efectiv de lucru la max. 15 minute.

Documents

Sapatura arheol