CURSUL XIVSARCINA ŞI LACTAŢIA

Fecundarea ovulului reprezintă momentul iniţierii unei noi succesiuni de evenimente care poartă numele de gestaţie sau sarcină, pe parcursul căreia ovulul fecundat se va transforma în fătul la termen.

Maturarea şi fertilizarea ovulului

Cât timp se află în ovar, ovulul se menţine în stadiul de ovocit primar. Ovocitul primar devine ovocit secundar. Acesta are 23 de cromozomi nepereche.

Pătrunderea ovulului în trompa uterină (oviduct)În momentul ovulaţiei, ovulul, împreună cu un număr de aprox. 100 de celule

granuloase care constituie corona radiata, este eliminat direct în cavitatea abdominală şi pătrund ulterior în una din trompele uterine pentru a ajunge în cavitatea uterină.

Fecundarea ovululuiFecundarea ovulului are loc, în mod normal, în ampula uneia dintre cele două trompe

uterine la scurt timp după ce spermatozoizii şi ovulul au ajuns în acest loc. După ce un spermatozoid a pătruns în ovul (aflat în stadiul de ovocit secundar),

ovocitul se divide din nou formând ovulul matur şi un al doilea corp polar, care este expulzat. Ovulul matur va păstra în nucleu 23 de cromozomi. Unul dintre aceşti cromozomi este cromozomul feminin cunoscut sub denumirea de cromozom X. Ulterior, cei 23 de cromozomi nepereche ai pronucleului feminine se aliniază pentru a reconstitui complementaritatea celor 46 de cromozomi (23 de perechi) ai ovulului fecundat.

Transportul ovulului fecundat prin trompa uterină

După momentul fecundării, sunt necesare în mod normal încă 3-5 zile pentru transportul acestuia prin restul trompei uterine către cavitatea uterină. Această întârziere a transportului ovulului fecundat prin trompa uterină permite desfăşurarea mai multor etape ale diviziunii celulare înainte ca ovulul –numit acum blastocist, având în componenţă aprox. 100 de celule –să pătrundă în uter.

Implantarea blastocistului în uter

După ce pătrunde în uter, blastocistul rămâne în cavitatea uterină încă 1-3 zile înainte de a se implanta în endometru, implantarea se desfăşoară în mod normal între a 5-a şi a 7-a zi după momentul ovulaţiei.

Implantarea este rezultatul acţiunii celulelor trofoblastice care se dezvoltă la suprafaţa blastocistului.

Funcţiile placentei

Dezvoltarea şi anatomia funcţională a placentei

Cordoanele trofoblastice ale blastocistului îl ataşează de uter, iar la nivelul acestora se dezvoltă capilare sanguine provenite din sistemul vascular al embrionului în formare. În acelaşi timp, în jurul cordoanelor trofoblastice se dezvoltă sinusuri sanguine irigate cu sânge

provenit de la mamă. Celulele trofoblastice trimit în exterior din ce în ce mai multe prelungiri, care vor deveni vilozităţi placentare, la nivelul cărora se vor dezvolta capilarele fetale.

Factorii hormonali din sarcină

În timpul sarcinii, la nivelul placentei se sintetizează cantităţi crescute de gonadotropină corionică umană, estrogeni, progesteron şi somatomamotropină corionică umană.

Secreţia placentară de estrogeni

Placenta, ca şi corpul luteal, secretă atât estrogeni cât şi progesteron. Aceşti hormoni sunt secretaţi de celulele sinciţiotrofoblastice ale placentei.

Secreţia de estrogeni placentari este diferită de cea ovariană. Estrogenii secretaţi de placentă provin din compuşii steroidieni androgeni dehidroepiandrosteron şi 16-hidroxidehidroepiandrosteron care sunt formaţi atât în suprarenalele mamei cât şi în cele ale fătului. Aceşti androgeni slabi sunt transportaţi pe cale sanguină în placentă şi convertiţi de celulele trofoblastice în estradiol, estronă şi estriol.

Funcţiile estrogenilor în sarcinăÎn timpul sarcinii, nivelul foarte mare al estrogenilor determină creşterea

dimensiunilor uterului matern, mărirea glandelor mamare, dezvoltarea structurilor ductale ale sânilor, mărirea organelor genitale externe ale femeii.

Estrogenii determină totodată relaxarea ligamentelor pelviene ale mamei, astfel încât articulaţiile sacroiliace devin mai flexibile, iar simfiza pubiană mai elastică.

Secreţia placentară de progesteronProgesteronul are la rândul său un rol esenţial în evoluţia normală a sarcinii, fiind

practice la fel de important ca şi estrogenul. În afara secreţiei moderate de progesteron a corpului luteal la începutul sarcinii, acest hormon va fi sintetizat ulterior în cantităţi extrem de mari de către placentă.

Efectele progesteronului sunt următoarele: 1) induce dezvoltarea celulelor deciduale din endometrul uterin; 2) inhibă contractilitatea uterului gravid; 3) contribuie la dezvoltarea produsului de concepţie încă înainte ca implantarea să aibă loc; 4) facilitează acţiunile estrogenilor de pregătire a glandelor mamare pentru alăptare.

Somatomamotropina corionică umană

Un hormon placentar mai recent descoperit poartă numele de somatomamotropină corionică umană. Sinteza acestui hormon se amplifică progresiv în timpul sarcinii, fiind direct proporţională cu greutatea placentei. Se pare că somatomamotropina corionică umană este un hormon metabolic general cu implicaţii nutriţionale specifice atât pentru mamă cât şi pentru făt.

Alţi factori hormonali implicaţi în sarcină

Secreţia hipofizarăVolumul hipofizei anterioare a mamei creşte în timpul sarcinii şi în acelaşi timp se

amplifică şi secreţia de corticotropină, tirotropină şi prolactină.

Pe de altă parte, secreţiile hipofizare de hormon foliculostimulant şi hormon luteinizant sunt aproape în totalitate suprimate ca urmare a efectelor inhibitorii exercitate de estrogenii şi progesteronul placentar.

Secreţia de corticosteroiziRata secreţiei corticosuprarenaliene de glucocorticoizi este moderat crescută în timpul

sarcinii. Este posibil ca aceşti glucocorticoizi să faciliteze mobilizarea aminoacizilor din ţesuturile mamei astfel încât aceştia să poată fi folosiţi pentru sinteza ţesuturilor fetale.

Femeile însărcinate prezintă, în general, o dublare a secreţiei de aldosteron, care atinge un maxim către sfârşitul perioadei de gestaţie.

Secreţia glandei tiroideVolumul glandei tiroide a mamei creşte de obicei în timpul sarcinii, iar formarea de

tiroxină se amplifică direct proporţional. Creşterea sintezei de tiroxină se datorează, cel puţin parţial, efectului tirotrop al

gonadotropinei corionice umane, secretată de placentă, dar cantităţilor mici de hormon tirostimulant specific, tirotropina corionică umană, secretat, de asemenea, de placentă.

Secreţia glandelor paratiroideDe obicei, în timpul sarcinii are loc şi creşterea dimensiunilor glandelor paratiroide ale

mamei; acest lucru este evident mai ales dacă mama are o dietă deficitară în calciu. Secreţia parathormonului se intensifică după naşterea copilului, în perioada de alăptare.

Secreţia de “relaxină” a ovarelor şi a placenteiÎn afara estrogenilor şi a progesteronului, corpul luteal din ovar şi ţesuturile placentare

secretă şi o altă substanţă, un hormon denumit relaxină. Rolul relaxinei este deţinut probabil de estrogeni, care determină relaxarea ligamentelor pelviene. Relaxina determină scăderea tonusului colului uterin al gravidei în momentul naşterii.

Naşterea

Factorii hormonali care stimulează contractilitatea uterinăCreşterea raportului dintre estrogeni şi progesteronProgesteronul inhibă contractilitatea uterină în timpul sarcinii, ajutând la prevenirea

expulziei fătului. Estrogenii au o tendinţă evidentă de a accentua gradul de contractilitate uterină, în

parte prin amplificarea numărului de joncţiuni gap între celulele musculare netede adiacente ale miometrului, dar şi prin alte acţiuni.

Atât progesteronul cât şi estrogenul sunt secretaţi în cantităţi progresiv crescânde în cea mai mare parte a sarcinii, dar, începând cu cea de-a 7 –a lună, secreţia de estrogeni continuă să crească în timp ce secreţia de progesterone se menţine constantă sau chiar se reduce uşor.

Se consideră că raportul estrogen-progesteron creşte către sfârşitul sarcinii încât este cel puţin parţial responsabil de amplificarea contractilităţii uterine.

Efectele oxitocinei asupra uteruluiOxitocina este un hormon secretat de neurohipofiză şi care induce, în mod

specific,contracţii uterine. Oxitocina are un rol important în amplificarea contractilităţii uterine în apropierea naşterii.

Efectele hormonilor fetali la nivelul uteruluiGlanda hipofiză a fătului secretă cantităţi crescute de oxitocină, ce ar putea juca un rol

în stimularea uterului. De asemenea, glandele suprarenale ale fătului secretă cantităţi nari de cortizol, un alt posibil stimul uterin. În timpul travaliului, membranele fetale eliberează prostaglandine în concentraţii crescute, care ar putea la rândul acestora să intensifice contracţiile uterine.

Alăptarea

Dezvoltarea sânilor

Dezvoltarea sânilor este stimulată de estrogenii secretaţi în timpul ciclului sexual feminin lunar; estrogenii induc creşterea glandelor mamare ale sânilor, precum şi depunerea de ţesut adipos la acest nivel.

Creşterea sânilor este mult amplificată în perioada de hiperestrogenism care caracterizează sarcina.

Dezvoltarea sistemului ductal – rolul estrogenilorPe întreaga perioadă a sarcinii, cantităţile mari de estrogeni secretate de placentă induc

creşterea şi ramificarea sistemului ductal al sânilor. Un rol important în dezvoltarea sistemului ductal îl au şi alţi 4 hormoni: hormonul de

creştere, prolactina, glucocorticoizii suprarenalieni şi insulina.

Dezvoltarea sistemului lobular alveolar – rolul progesteronuluiDezvoltarea finală a sânilor şi transformarea acestora în organe care secretă lapte

necesită acţiunea progesteronului.

Iniţierea secreţiei lactate – rolul prolactinei

Estrogenii şi progesteronul inhibă secreţia lactată propriu-zisă. Prolactina stimulează secreţia laptelui.

Imediat după naşterea copilului, dispariţia bruscă a secreţiei placentare de estrogeni şi progesteron permite exrecitarea efectelor lactogene ale prolactinei hipofizare.

Secreţia lactată necesită prezenţa unui mediu hormonal adecvat, în special a hormonului de creştere, cortizolului, parathormonului şi a insulinei.

Controlul hipotalamic al secreţiei de prolactinăHipotalamusul joacă un rol esenţial în controlul secreţiei de prolactină, ca şi în cazul

celorlalţi hormoni ai hipofizei anterioare. Există însă o diferenţă considerabilă: rolul hipotalamusului este de stimulare a producţiei celorlalţi hormoni şi de inhibare a formării de prolactină.

Secreţia de prolactină a hipofizei anterioare este controlată de un factor inhibitor format în hipotalamus şi transportat prin sistemul port hipotalamo-hipofizar până la hipofiza anterioară. Acest factor poartă numele de hormonal de inhibare a prolactinei. Dopamina poate reduce secreţia de prolactină.

Procesul de ejecţie a laptelui – rolul oxitocinei

Mecanismul de ejecţie este rezultatul unui reflex neurogen şi hormonal asociat, ce implică hormonul oxitocină al hipofizei posterioare.

Întrebări din Cursul XIV

1.Funcţiile placentei2.Factorii hormonali din sarcină3. Alăptarea

---