1. IDEOLOGII DEMOCRATICE ŞI TOTALITARE ÎN EUROPA

În secolul al XX-lea are loc o confruntare intre regimurile democratice si cele totalitare. In timpul primului razboi mondial principiile democratiei liberale au avut de suferit datorita interventiei puternice a statului pentru obtinerea victoriei. Mai mult, dupa incheierea acestuia statul cauta să mentina controlul pentru solutionarea maarilor probleme cu caracter economic sau social.

În cele mai importante state democratice - Marea Britanie, Franta, S.U.A. - pentru rezolvarea gravelor probleme cu care se confruntau după razboi, electoratul a adus la putere partidele de dreapta: Partidul Conservator in Anglia, Blocul National in Franta, Partidul Republican in S.U.A. Acestea au promovat o politica economica de redresare dar cu efecte antisociale, ceea ce a dus la înmultirea actiunilor revendicative. Mai mult, in S.U.A. republicanii promoveaza o politica izolaţionistă in plan extern, protectionistă (pe plan economic) si puritană cu accente xenofobe pe plan intern). Aceste partide au dominat scena politică până la marea criză economică din 1929-1933.

În Europa centrală si rasariteana prăbuşirea marilor imperii: german, austro-ungar si rus a fost urmata de aparitia unor state cu regimuri politice liberal – democratice. Consolidarea sistemului democratic depindea in aceste state de rezolvarea a două probleme cheie: cea agrara si cea constitutională. Noile state introduc, intre 1919-1921, legi care, cu mici diferente, prevăd desfiintarea marii proprietăţi in schimbul despagubirilor si redistribuirea pămantului catre tărani. In acelasi timp guvernele elaborează constitutii democratice. Gravitatea problemelor ce le aveau de rezolvat, rivalitatea dintre partide, ambitiile conducătorilor si lipsa de experienta a electoratului, au dus la deterioarea mecanismelor constitutionale şi la concentrarea puterii in mainile executivului. In aceste conditii viitorul democratiei este tot mai mult legat de personalitatea sefului statului: daca acesta respectă regulile constitutionale, regimul respectiv evoluează in sens democratic, cum a fost in Cehoslovacia. In schimb in alte state, ca de exemplu Polonia, solutia a fost spre autoritarism.

Marea criză din 1929-1933 pune in dificultate democratiile liberale, care se confruntă cu grave probleme economice si sociale. In timp ce in state precum Marea Britanie, Franta, Olanda, Belgia, Elvetia, Danemarca, Norvegia, Suedia sau in Cehoslovacia, unde regimurile democratice supravietuiesc, în altele- Germania, Italia, Spania, Portugalia, Grecia - se instalează regimuri autoritare.

Idei si regimuri totalitare

Scăderea nivelului de trai, instabilitatea din primii ani ai perioadei interbelice, reacţiile faţă de modul cum s-au pus bazele păcii au condus la apariţia unor mişcări extremiste ţi la instaurarea, în multe state euopene a unor regimuri dictatoriale. In context îşi fac apariţia ideologiile extremiste: fascistă, nazistă şi comunistă.

Fascismul a aparut în Italia şi a îmbrăcat forma corporatistă. Acesta preconiza o societate organizată în grupuri profesionale, numite corporaţii. Pe plan politic corporatismul urmărea înlocuirea Parlamentului cu o Adunare a delegaţiilor corporaţiilor, noua organizare urmând, în concepţia iniţiatorilor ei, să asigure prosperitatea tuturor categoriilor sociale. Fasciştii au pus mare accent pe naţionalism si pe promisiunile de restaurare a "onoarei naţionale". Ei considerau ca statul naţiune avea viaţa sa proprie, diferită de vieţile fiinţelor umane care-1 compuneau. Regimul fascist a fost instaurat în Italia de Benito Mussolini. Deceptionată în privinţa ambiţiilor sale teritoriale, zguduită de ample mişcări sociale, provocate si susţinute de stânga socialistă, care ameninţa cu instaurarea dictaturii proletariatului, democraţia liberală italiană a devenit incapabilă să rezolve problemele ţării. In faţa acestor primejdii fascismul a apărut ca singurul capabil să apare ordinea în stat.

Fasciştii organizează „marşul asupra Romei”, determinându-1 pe regele Victor Emanuel al III-lea, care se temea de tulburări sociale, să demita guvernul si sa accepte numirea lui Mussolini ca prim-ministru la 29 octombrie 1922. O lună mai târziu Parlamentul îi acordă puteri depline, iar în urma alegerilor din 6 aprilie 1924 Camera Deputatilor devine majoritar fascistă, asigurându-i lui Mussolini toate pârghiile puterii.

Mussolini a organizat statul după principiile corporatismului. Activitatea sindicatelor a fost redusa la tăcere, libertarea presei a fost suprimată, activitatea partidelor politice a fost interzisă. Adversarii politici ai regimului au avut de înfruntat represiunea miliţiilor fasciste "Ovra" si rigorile Tribunalului special înfiinţat în 1925, care stabilea ani grei de închisoare împotriva adversarilor politici.

Propaganda fascistă susţinea că a luat naştere "statul corporatist" care asigura prosperitatea tuturor categoriilor sociale. Pentru atragerea maselor „Il Duce” a impus adoptarea unor masuri si programe care s-au bucurat de sustinere populară: a încercat sa controleze marele capital, sa stavilească abuzurile si corupţia, a luat masuri împotriva Mafiei. Printr-o propagandă abila fascistii au urmarit sa redeştepte în sufletul italienilor mândria de a fi demni urmaşi ai Romei.

Antrenarea Italiei in agresiuni externe si in al doilea razboi mondial a determinat scaderea popularităţii lui Mussolini si retragerea sprijinului popular. A fost înlaturat de la putere in iulie 1943.

Nazismul ca ideologie a fost fundament de Adolf Hitler in lucrarea “Mein Kampf”. La baza acestei ideologii au stat naţionalismul exacerbat, rasismul si antisemitismul.

Nazismul a aparut intr-o perioada dificila pentru natiunea germana. Germania care fusese învinsă in primul razboi mondial s-a considerat umilită prin prevederile Tratatului de Pace de la Versailles. Germanii considerau ca li s-a impus un "dictat". Nazistii au pus un mare accent pe nationalism si pe promisiunile de restaurare a onoarei naţionale. Hitler considera vinovat pentru problemele economice si sociale ale Germaniei, sistemul democraţiei parlamentare. Singura soluţie pe care o sustinea Hitler era dictatura unui singur partid condus de un lider providential care să supună naţiunea în numele binelui

general. El urmărea crearea unui imperiu (reich) care sa-i cuprinda pe toţi germanii. Justifica expansiunea germana prin nevoia de "spaţiu vital" pentru rasa ariană, considerată superioară. Spre deosebire de Mussolini, Hitler a făcut din rasism si in special din antisemitism, o componentă esenţială a programului său. Evreii erau găsiţi vinovaţi de toate relele societăţii germane si de aceea naziştii susţineau eliminarea lor prin exterminare.

Preluarea puterii de catre nazişti are loc in ianuarie 1933 când, pe baza rezultatelor alegerilor din 1932, presedintele Hindenburg 1-a numit cancelar al Germaniei pe Adolf Hitler, conducătorul Partidului National Socialist al Muncitorilor din Germania. Având majoritatea in Parlament, Hitler a obţinut puteri dictatoriale, in martie 1933. Acest fapt semnifica sfârşitul republicii de la Weimar si instaurarea dictaturii naziste in Germania. Primele măsuri luate de Hitler i-a vizat pe adversarii politici: toate partidele au fost scoase in afara legii cu exceptia Partidului National Socialist, mişcarea sindicală a fost distrusă, au fost eliminaţi advesrarii din propriul partid. In anul 1934, după moartea preşedintelui Hindenburg, a preluat si atribuţiile acestuia proclamându-se "Fuhrer ".

De la inceput evreii au fost ţinta predilectă a persecuţiilor naziste. Până la sfârsitul anului 1934 cei mai multi avocati, medici, profesori si functionari evrei si-au pierdut slujbele sau dreptul de a-si practica meseriile. Prin Legile de la Nurenberg, din 1935 evreilor le-au fost retrase toate drepturile civile in cadrul statului german.Cultura a fost subordonata scopurilor regimului. Tineretul era educat in spiritul unui devotament fanatic faţă de regim si înregimentat în organizaţii precum "tineretul hitlerist".

Controlul regimului a fost instituit si asupra bisericii. Aceasta a fost supusă persecuţiilor din cauza valorilor promovate de creştinism - iubire şi respect faţă de aproapele tau - care constituiau contrariul valorilor promovate de naţional-socialişti. Comunismul îşi are originea în operele lui Marx care a fundamental teoria "luptei de clasă". El susţinea că societatea comunistă se va edifica mai întâi în ţările dezvoltate în care proletariatul va prelua pe cale revoluţionară puterea de la burghezie. Lenin a dezvoltat teoria marxistă, susţinând că revoluţia proletară poate să iasă victorioasă şi îtr-un stat mai puţin dezvoltat cum era Rusia.

In concepţia lui Lenin comuniştii reprezentau "avangarda" proletariatului. Ideologia comunista promitea oamenilor o schimbare totala a modului de viata prin realizarea unei societati fara clase, in care sa fie instaurate egalitatea si dreptatea. Teoria marxista sustinea ca in prima etapa, cea a construirii socialismului, era necesara mentinerea statului, ca instrument al “dictaturi proletariatului”, necesar reprimarii oricarei forme de rezistenta a dusmanilor clasei muncitoare.Primul regim comunist s-a instalat in Rusia, in octombrie 1917, sub conducerea lui Lenin. Reformele adoptate de bolşevici au fost: naţionalizarea fabricilor si bancilor, naţionalizarea pământului, proclamarea dreptului la autodeterminare a naţiunilor. Intre anii 1918-1921 s-a desfăşurat un război civil între partizanii vechiului regim (albii) si susţinătorii bolşevicilor (roşii). Mai multe state europene au intervenit militar impotriva Rusiei Sovietice. Bolşevicii au dezlănţuit teroarea: au înfiinţat poliţia secretă (CEKA) cu misiunea de a-i lichida pe toti cei care se opuneau noului regim, a fost suprimata libertatea presei, ţăranilor le-a fost rechiziţionată recolta, a fost decretată munca obligatorie, a fost înfiinţată Armata Roşie. Cu ajutorul acesteia s-a asigurat ordinea interna si a fost respinsa interventia straina. In 1922 s-a format Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste (URSS).