Sfântul Rozariu şi Devoţiune la Maica Domnului

CUM SE RECITĂ ROZARIUL

1. Rozariul se începe cu Semnul Crucii şi Crezul Apostolic.

2. Se continuă cu Tatăl Nostru, 3 Bucură-te Marie pentru creşterea în credinţă, speranţă, şi dragoste creştină, apoi Slavă Tatălui pe boabele indicate pe imaginea de sus.

3. Se spune primul mister, de exemplu “Primul mister de bucurie este Buna-Vestire”. Se recită Tatăl Nostru, 10 Bucură-te Marie, Slavă Tatălui şi Rugăciunea de la Fatima (“O Isuse ...”) în timp ce se meditează asupra acestui mister.

4. La fel se face pentru fiecare din misterele ce urmează.

5. La sfârşitul Rozariului zilnic, se spune rugăciunea Bucură-te Regină şi rugăciunile de încheiere.

Este foarte recomandat ca toate cele 15 decade ale Rozariului să fie recitate zilnic. Sfânta Fecioară a scos în evidenţă în mod repetat importanţa recitării Rozariului în fiecare zi, în mesajele sale de la Fatima(1917). A spus chiar că Francisco va trebui să se roage “multe Rozarii” înainte ca să poată ajunge în Rai. Recitarea tuturor celor 15 decade ale Rozariului în fiecare zi poate fi făcută în mai multe moduri. Totuşi, pentru mulţi se face acest lucru mai bine prin recitarea unei părţi a Rozariului în diferite perioade ale zilei, de exemplu, misterele de bucurie dimineaţa, misterele de durere la amiază, iar misterele de slavă seara. Rugăciunea Bucură-te Regină se recită doar la sfârşitul întregului Rozariu zilnic.

O parte esenţială a Rozariului este meditarea asupra misterelor -episoade din viaţa Domnului şi din viaţa Sfintei Fecioare Maria. Asta înseamnă să ne gândim la ele, vizualizându-le, luând în considerare harurile şi meritele ce le conţin, folosindu-le ca inspiraţie pentru a cunoaşte mai bine şi a iubi pe Dumnezeu. Se obişnuieşte şi ca să ne concentrăm asupra unei virtuţi anume odată cu fiecare mister; cele recomandate de sfântul Louis De Montfort sunt date în tabelele ce urmează.

Misterele de Bucurie Virtuţi (sf. Louis De Montfort) 1. Buna Vestire: Îngerul Gabriel vesteşte Sfintei Fecioare Maria că va zămisli de la Duhul Sfânt

Smerenia

2. Vizita Sfintei Fecioare Maria la vara sa Elisabeta Dragostea faţă de aproapele nostru 3. Naşterea Domnului Nostru Isus Cristos într-un grajd

sărăcăcios din Betleem Detaşarea de cele lumeşti,sfidarea bogăţiilor lumeşti, dragostea de sărăcie, modestie

4. Prezentarea pruncului Isus în templu, şi curăţirea* Sfintei Sale Mame

Curăţia trupului şi sufletului

5. Găsirea lui Isus în templu la vârsta de doisprezece ani Căutarea înţelepciunii dumnezeieşti

* Poate este necesar de explicat pentru unii: Maria aduce jertfă (Luca 2:24) după cum este scris în Legea Domnului; acest lucru

nu demonstrează că a avut păcate, ci demonstrează ascultarea sa. În mod similar, Isus merge să se boteze cu “botezul pocăinţei”

(Luca 3:3) al lui Ioan, deşi nu avea păcat.

Misterele de Durere Virtuţi (sf. Louis De Montfort) 1. Agonia lui Isus în Grădina Măslinilor Căinţă pentru păcatele noastre 2. Biciuirea lui Isus Mortificarea simţurilor noastre 3. Încoronarea cu spini Detaşarea de cele lumeşti,sfidarea

bogăţiilor lumeşti, dragostea de sărăcie, modestie

4. Isus cară crucea Răbdare în purtarea crucii noastre, a greutăţilor zilnice 5. Isus este răstignit pe cruce Convertirea păcătoşilor, perseverenţa drepţilor, uşurarea pedepsei sufletelor din Purgator

Misterele de Slavă Virtuţi (sf. Louis De Montfort) 1. Învierea Dragostea faţă de Dumnezeu

şi devotament în slujirea Sa 2. Isus se înalţă la Cer

O dorinţă puternică pentru Cer, adevărata noastră casă 3. Coborârea Duhului Sfânt de Rusalii Venirea Duhului Sfânt în sufletele noastre

4. Înălţarea Sfintei Fecioare Maria la Cer Blândă devoţiune faţă de Fecioara Maria, Preasfânta noastră Mamă

5. Încoronarea Sfintei Fecioare Maria ca Regină a Cerului şi a pământului

Perseverenţa în har şi coroana de glorie ca răsplată după această viaţă

Rugăciunile Rozariului Semnul Crucii

Cu mâna dreaptă, trasaţi o cruce atingând cu degetele fruntea, apoi pieptul, umărul stâng şi umărul drept în timp ce spuneţi: “ În numele Tatălui, şi al Fiului, şi al Sfântului Duh. Amin. ”

Crezul Apostolic Cred în Dumnezeu, Tatăl atotputernicul, Creatorul cerului şi al pământului; şi în Isus Cristos, Fiul său unic, Domnul nostru, care s-a zămislit de la Duhul Sfânt, s-a născut din Maria Fecioară, a pătimit sub Ponţiu Pilat, s-a răstignit, a murit şi s-a îngropat; s-a coborât în iad; a treia zi a înviat din morţi; s-a suit la ceruri, şade de-a dreapta lui Dumnezeu, Tatăl Atotputernicul; de unde are să vie să judece pe cei vii şi pe cei morţi. Cred în Duhul Sfânt, Sfânta Biserică Catolică, împărtăşirea sfinţilor, iertarea păcatelor, învierea morţilor şi viaţa veşnică. Amin.

Tatăl nostru

Tatăl nostru, care eşti în ceruri, sfinţească-se numele tău; vie împărăţia ta; facă-se voia ta, precum în cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastră, cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi; şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri; şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne mântuieşte de cel rău. Amin.

Bucură-te Marie Bucură-te, Marie, cea plină de har, Domnul este cu tine, binecuvântată eşti tu între femei, şi binecuvântat este rodul trupului tău Isus. Sfântă Marie, Maica lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi păcătoşii, acum şi în ceasul morţii noastre. Amin.

Slavă Tatălui

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, precum era la început şi acum şi pururea şi în vecii veciilor. Amin.

Rugăciunea de la Fatima

O Isuse, iartă-ne păcatele, fereşte-ne de focul iadului şi du în cer toate sufletele, mai ales pe acelea care au mai mare nevoie de mila ta.

(William Thomas Walsh, Our Lady of Fatima [Sfânta Fecioară Maria de la Fatima], Doubleday, 1990, p. 220)

Bucură-te Regină şi rugăciunile de încheiere

Bucură-te Regină, maica milei, viaţa, mângâierea şi nădejdea noastră, bucură-te. Către tine strigăm surghiuniţi fii ai Evei. Către tine suspinăm, gemând şi plângând în această vale de lacrimi. Aşadar, mijlocitoarea noastră, întoarce spre noi ochii tăi cei milostivi şi după surghiunul acesta, arată-ni-l nouă pe Isus, binecuvântatul rod al trupului tău. O milostivă, o blândă, o dulce Fecioară Maria.

Roagă-te pentru noi, Sfântă Maică a lui Dumnezeu. Ca să ne facem vrednici de făgăduinţele lui Cristos.

Să ne rugăm. Dumnezeule, al cărui Unul-născut, prin viaţa moartea şi învierea Sa, ne-a pregătit răsplata mântuirii veşnice, dă-ne te rugăm harul ca cinstind aceste mistere, prin Rozariul preasfintei Fecioare Maria, să imităm ceea ce ele cuprind şi să dobândim ceea ce ele făgăduiesc, prin acelaşi Cristos, Domnul nostru. Amin.

Copyright © 2007: Most Holy Family Monastery [Mănăstirea Preasfânta Familie]

Tradus de la www.VaticanCatholic.com

http://www.mostholyfamilymonastery.com/

IMPORTANŢA RECITĂRII ROZARIULUI ZILNIC ŞI DEVOŢIUNEA LA MAICA DOMNULUI

Recită Rozariul în fiecare zi Este foarte recomandat ca fiecare să se roage zilnic Rozariul întreg(15 decade). Pentru a îndeplini aceasta, sf. Louis de Montfort sfătuieşte să fie recitat câte un set de mistere în trei părţi diferite ale zilei. Adevărul e că mulţi catolici care au destul timp la dispoziţie nu recită Rozariul întreg în fiecare zi, deşi ar putea face aceasta cu uşurinţă. Din cauza acestui lucru ei pierd o mulţime de haruri pe care ar fi putut să le primească prin Rozariu, precum şi oportunitatea de a ajuta prin rugăciunile lor alte suflete să se salveze.

Catolicii trebuie să înveţe şi să înţeleagă puterea devoţiunii către Preasfânta Maică a lui Dumnezeu, Bucură-te Marie şi sfântul Rozariu; toate acestea sunt esenţiale.

sf. Louis De Montfort (+1710): “Fericitul Alan de la Roche care era atât de adânc devotat Sfintei Fecioare Maria a avut multe revelaţii de la ea, şi ştim că a confirmat adevărul acestor revelaţii prin jurământ solemn. Trei dintre ele ies în evidenţă în mod special: prima, dacă oamenii nu spun rugăciunea Bucură-te Marie (Salutarea Îngerească ce a salvat lumea - Luca 1:28) pentru că nu le pasă, sau pentru că nu au tragere de inimă, sau pentru că urăsc să facă aceasta, este un semn că probabil şi într-adevăr în curând vor fi condamnaţi la pedeapsa veşnică.” (Secret of the Rosary [Secretul Rozariului], p. 45) sf. Louis De Montfort (+1710): “….sunt câteva practici interioare foarte sfinţitoare, pentru cei pe care Duhul Sfânt îi cheamă la înaltă perfecţiune. Acestea pot fi exprimate în patru cuvinte: a face toate lucrurile prin Maria, cu Maria, în Maria şi pentru Maria; pentru ca să le putem face cu atât mai perfecte prin Isus, cu Isus, în Isus şi pentru Isus.” (True Devotion to Mary [Adevărată Devoţiune către Maria], #257) sf. Louis De Montfort, True Devotion to Mary #39: “Nu trebuie să confundăm devoţiunea la Sfânta Fecioară cu devoţiunile la alţi sfinţi, de parcă devoţiunea faţă de ea nu ar fi mult mai necesară decât devoţiunea faţă de ei, şi de parcă devoţiunea faţă de ea ar fi o chestiune de exces de zel.”

sf. Louis De Montfort (+1706): “Faceţi-mi, dacă vreţi, un nouă cale de a merge la Isus, şi pavaţi-o cu toate meritele fericiţilor, împodobiţi-o cu toate virtuţile eroice, luminaţi-o şi înfrumuseţaţi-o cu toate strălucirile şi splendorile îngerilor, şi lăsaţi să fie acolo chiar îngerii şi sfinţii, pentru a escorta, apăra şi sprijini pe cei care sunt gata să păşească pe acolo; şi totuşi cu adevărat, spun cu curaj, şi repet că spun cu adevărat şi just, prefer acestei noi căi perfecte, calea imaculată a Mariei.” (True Devotion to Mary #158)

Tocmai pentru că mulţi nu înţeleg conexiunea unică a Sfintei Fecioare Maria cu Isus, şi rolul ei în Întrupare şi în salvarea sufletelor, ei nu ajung să progreseze vreodată cum trebuie pe calea perfecţiunii.

sf. Louis De Montfort: “Aşa cum sunt secrete ale naturii prin care operaţiunile naturale sunt înfăptuite mai uşor, în timp scurt şi cu puţine costuri; la fel sunt şi secrete în har prin care operaţiunile supranaturale, precum să ne eliberăm de sine, să ne umplem de Dumnezeu, şi să ne perfecţionăm, sunt realizate mai uşor. Practica pe care o voi dezvălui [a adevăratei devoţiuni către Maria] este unul din aceste secrete, neştiut de majoritatea creştinilor, cunoscut puţin chiar şi între devotaţi, şi practicat cu bucurie de un număr şi mai mic.” (True Devotion to Mary #82) sf. Louis De Montfort (+ c. 1710): “Prin această practică [pe care o predică - a adevăratei devoţiuni către Maria], păstrată cu credinţă, veţi aduce lui Isus mai multă cinste într-o lună decât prin orice altă practică, oricât de dificilă, în mulţi ani…” (True Devotion to Mary #222) sf. Louis De Montfort: “…mulţi alţii au dovedit invincibil, din simţămintele părinţilor Bisericii (printre alţii, sf. Augustin, sf. Efrem, sf. Chiril din Ierusalim, sf. Gherman, sf. Ioan Damaschinul, sf. Anselm, sf. Bernard, sf. Bernardino, sf. Toma şi sf. Bonaventura), că devoţiunea către Maria este necesară pentru mântuire, şi că ... este un semn infailibil de condamnare să nu ai respect şi să nu iubeşti pe Sfânta Fecioară Maria.” (True Devotion to Mary # 40)

Cu privire la sfântul Rozariu, sora Lucia a spus părintelui Fuentes într-un faimos interviu din 1957:

"Iată părinte, preasfânta Fecioară în aceste ultime vremuri în care trăim a dat o nouă eficienţă recitării Rozariului atât de mult încât nu este problemă, nu contează cât de grea, fie că e temporară sau mai important decât orice, spirituală, în viaţa personală a fiecăruia dintre noi, a familiilor noastre, a familiilor lumii, sau a comunităţilor religioase, chiar şi în viaţa popoarelor şi naţiunilor, pe care să nu o putem rezolva prin recitarea sfântului Rozariu. Nu este problemă, îţi spun, nu contează cât de grea ar fi, pe care să nu o putem rezolva prin rugăciunea sfântului Rozariu. Cu sfântul Rozariu, ne vom salva pe noi. Ne vom sfinţi. Îl vom consola pe Domnul Nostru şi vom obţine mântuirea multor suflete."

DREPTATEA MARIEI

Cu siguranţă Maicii lui Dumnezeu i-a fost dat de către Domnul nostru Isus Cristos un loc special de mijlocire a îndurării. Orice păcătos, nu contează cât de neagră e starea lui, poate apela cu încredere la ea oricând. În acelaşi timp însă, următorul citat demonstrează dreptatea Mariei. Având un suflet perfect şi o credinţă perfectă, ea de asemenea corespunde în mod perfect cu dreptatea lui Dumnezeu. Acest incident ne arată că cei care cred că pot face păcate de moarte şi să-şi bată joc de harul lui Dumnezeu - şi în acelaşi timp Sfânta Fecioară să obţină pentru ei cumva milostivirea de la Cristos oricum - se înşală amarnic.

sf. Alfons (c. 1755): “În anul 1611, în celebrul sanctuar al Mariei în Montevergine, s-a întâmplat că în ajunul Rusaliilor oamenii care au venit în pelerinaj acolo au profanat sărbătoarea cu petreceri, lipsă de cumpătare, şi destrăbălare, când s-a descoperit că un foc izbucnise deodată de la acea construcţie unde se distrau şi petreceau, astfel încât în mai puţin de o oră şi jumătate a ars toată, şi mai mult de 1500 din cei care erau acolo au murit. Cinci persoane care au rămas în viaţă au confirmat sub jurământ, că au văzut-o pe însăşi Maica Domnului cu două torţe aprinzând hanul.” (The Glories of Mary [Gloriile Mariei], p. 659.)

Aminteşte-ţi mereu de lucrurile de pe urmă ale omului: moartea, judecata, cerul sau iadul.

Pentru mai multe informații: (EN:) www.VaticanCatholic.com (RO:) www.youtube.com/user/Fatima13101917

BAZA BIBLICĂ PENTRU RUGĂCIUNILE CĂTRE MARIA ŞI PENTRU ÎNVĂŢĂTURILE CATOLICE DESPRE MARIA

( tradus de la www.VaticanCatholic.com )

Sfânta Fecioară Maria este mama lui Isus Cristos. Contrar celor afirmate de unii, Biserica Catolică nu învaţă şi nu a învăţat vreodată că Maria este Dumnezeu. Asta ar fi erezie. Maria este doar o creatură, dar cea mai măreaţă dintre toate fiinţele umane create vreodată de Dumnezeu. Vă rugăm să priviţi aceste dovezi biblice pentru învăţăturile catolice despre Maria, şi de ce este atât de necesar să se înţeleagă rolul şi importanţa ei.

Pentru a înţelege Biblia şi ceea ce învaţă despre Maria (mama lui Isus Cristos), trebuie să înţelegem tipurile biblice.

Tip = un eveniment adevărat, o persoană sau instituție în Vechiul Testament, care prevestește sau prefigurează ceva în Noul Testament.

BIBLIA ÎNVAŢĂ CĂ ADAM, PRIMUL OM, ERA UN TIP DE ISUS CRISTOS

Isus Cristos a fost Dumnezeu adevărat şi om adevărat. Adam a fost doar un om, primul om. Cu toate acestea, Biblia spune că Adam a fost un tip de cel care avea să vină, Isus Cristos.

Romani 5:14 – “Totuşi, moartea a domnit de la Adam şi până la Moise chiar şi peste cei care nu păcătuiseră după exemplul greşelii lui Adam, care este chipul [tipul] celui care avea să vină [Isus].”

Cum a fost Adam un tip de Isus? Probabil răspunsul poate fi rezumat cel mai bine în acest pasaj.

Romani 5:19 – “După cum prin neascultarea unui singur om, cei mulţi au fost făcuţi păcătoşi, tot la fel, prin ascultarea unuia singur, cei mulţi vor fi făcuţi drepţi.”

Adam a aruncat lumea în păcat; Cristos a venit să răscumpere lumea de la păcatul lui Adam. Adam a păcătuit prin neascultarea lui de la pomul cunoştinţei binelui şi răului; Cristos a răscumpărat lumea prin ascultarea şi sacrificiul Lui pe arborele Crucii. De aceea, Biblia spune că Isus Cristos este noul, sau al doilea, sau ultimul Adam. A venit să anuleze ceea ce a făcut Adam. Cristos a devenit capul rasei noi şi răscumpărate, a celor care trăiesc supranatural în Cristos, în timp ce Adam, primul om, a fost capul umanităţii care a căzut în păcat.

BIBLIA ÎNVAŢĂ CĂ ISUS CRISTOS ESTE AL DOILEA ADAM

1 Corinteni 15:45 – “Aşa şi este scris: primul om, Adam, a fost făcut cu suflet viu; cel din urmă Adam, cu duh dătător de viaţă.”

Există multe tipuri biblice. Ţineţi cont de faptul că toate aceste evenimente, persoane şi lucruri erau evenimente, persoane şi lucruri reale care, de asemenea, au prefigurat ceva ce avea să vină mai târziu. Iată câteva exemple:

1 Cor. 10:1-2 – Biblia învaţă că trecerea Mării Roşii (Exod 14) a prefigurat botezul. 1 Petru 3:19-21 – Biblia învaţă că Arca lui Noe şi Marele Potop au prefigurat a fi salvat de botez şi Biserică. 1 Cor. 5:7 – Biblia învaţă că mielul de Paşte, care a fost sacrificat (Exod 12), a prefigurat pe Cristos, Mielul lui Dumnezeu care ia asupra sa păcatele lumii (Ioan 1:29). Evrei 8:8-9 – Biblia învaţă că sistemul Vechiului Testament a fost o “umbră” sau o prefigurare a Noului Testament. Matei 12:40 – Biblia învaţă că cele “trei zile şi trei nopţi” ale lui Iona în pântecele balenei au prefigurat Învierea lui Isus Cristos din morţi după trei zile.

Multe alte exemple de tipuri biblice ar putea fi date. Este important să se înţeleagă faptul că împlinirea unui tip (numită “antitip”), este mai mare decât tipul. Isus Cristos este infinit mai mare decât Adam; Noul Testament este mai mare decât Vechiul Testament; Învierea este

http://www.vaticancatholic.com/

Baza Biblică pentru învăţăturile Catolice despre Maria 9

mai mare decât suferinţele lui Iona; etc. Cu acestea în minte, trebuie să ţinem cont acum de tipurile de Maria, mama lui Isus Cristos. Există multe tipuri de Maria. Alături de alte dovezi biblice, aceste tipuri furnizează dovezi biblice incontestabile pentru învăţăturile catolice despre Maria. Următoarele puncte vor fi, fără îndoială, noi şi surprinzătoare pentru mulţi necatolici.

AŞA CUM CRISTOS ESTE NOUL ADAM, MARIA ESTE NOUA EVĂ

După cum s-a menţionat deja, Adam a fost un tip de Isus Cristos. A existat, de asemenea, o femeie distinctă care a fost implicată cu Adam, primul om, în căderea lumii în păcat. Aceasta a fost Eva, prima femeie. Infracţiunea lui Adam a fost cea care a constituit păcatul strămoşesc. Dar Eva a fost instrumentală şi inextricabil legată de evenimentele care au dus la păcatul strămoşesc. Femeia (Eva) a păcătuit şi a prilejuit pe Adam să păcătuiască.

Geneza 3:1-6 – “Şarpele era cel mai viclean dintre toate animalele pământului pe care le făcuse Domnul Dumnezeu. Şi a zis către femeie: A spus cu adevărat Dumnezeu să nu mâncaţi din niciun pom al grădinii? Femeia i-a răspuns şarpelui: Putem să mâncăm din roadele pomilor din grădină; numai din rodul pomului din mijlocul grădinii a zis Dumnezeu: Să nu mâncaţi din el, nici să nu vă atingeţi de el, ca să nu muriţi. Şi şarpele a zis către femeie: Nicidecum nu veţi muri; Dar Dumnezeu ştie că în ziua în care veţi mânca din el vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca dumnezeii, cunoscând binele şi răul. Şi femeia a văzut că pomul era bun de mâncat şi plăcut ochilor, şi că pomul era de dorit, ca unul care dă înţelepciune, şi a luat din rodul lui, şi a mâncat, şi a dat şi bărbatului care era cu ea şi a mâncat şi el.”

Aşa cum “femeia” (Eva) a fost profund implicată în evenimentele care au dus la păcatul strămoşesc, există o femeie distinctă care a fost îndeaproape implicată în evenimentele care au dus la Răscumpărare. Aceasta e Maria, mama lui Isus Cristos. Ea este noua Evă.

Există numeroase asemănări clare în Biblie între Eva şi Maria. Acestea demonstrează că Maria este noua Evă, la fel cum Cristos este noul Adam.

EVA A COMUNICAT CU, A CREZUT ŞI A ASCULTAT DE UN ÎNGER CĂZUT

(ŞARPELE) – MARIA A COMUNICAT CU, A CREZUT ŞI A ASCULTAT DE UN ÎNGER BUN

(GABRIEL)

Geneza 3:4-6 – “Şi şarpele a zis către femeie, Nicidecum nu veţi muri… şi [Eva] a luat din rodul lui, şi a mâncat...”

Luca 1:26-38 – “…îngerul Gabriel a fost trimis de Dumnezeu într-o cetate din Galileea... la o fecioară... Iar numele fecioarei era Maria. Şi intrând îngerul la ea, i-a zis: Bucură-te, cea plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti tu între femei... Şi îngerul i-a zis: Nu te teme, Marie, căci ai aflat har la Dumnezeu. Şi iată vei lua în pântece şi vei naşte fiu şi vei chema numele lui Isus… Atunci Maria a zis: Iată, slujitoarea Domnului: fie mie după cuvântul tău. Şi îngerul a plecat de la ea.”

Eva a fost abordată de şarpe (Diavolul), un înger căzut. Eva a crezut în cuvintele lui mincinoase şi a încălcat porunca lui Dumnezeu. Eva a păcătuit şi a prilejuit ca soţul ei să păcătuiască, cufundând lumea în moarte.

Maria a fost abordată de Gabriel, un înger bun. Maria a crezut mesajul său de mântuire: că este binecuvântată între femei, plină de har, şi că va naşte pe Mântuitor. Maria a ascultat de porunca lui Dumnezeu. Prin ascultare, ea a consimţit la zămislirea lui Isus Cristos în pântecele ei şi i-a permis să vină şi să răscumpere lumea de la păcatul lui Adam.


Chiar şi în Biserica primară, aceste paralele biblice au fost recunoscute ca identificări ale Mariei ca fiind noua Evă, la fel cum Cristos este noul Adam. Sf. Irineu a fost un faimos părinte apostolic din secolul 2. El contrastează prima Evă cu cea de-a doua Evă (Maria).

Sf. Irineu, Împotriva Ereziilor, Cartea III, Cap. 22, 185 d.C. - “În conformitate cu această construcţie, Maria Fecioara este găsită ascultătoare, spunând: Iată slujitoarea Domnului; fie făcut mie după cuvântul tău (Luca 1:38). Dar Eva a fost neascultătoare; căci ea n-a ascultat atunci când încă era o fecioară… Şi astfel, de asemenea, a fost faptul că nodul neascultării Evei a fost dezlegat de ascultarea Mariei. Pentru că ceea ce fecioara Eva a legat rapid prin necredinţă, fecioara Maria a eliberat prin credinţă.”

EVA A FOST MAMA TUTUROR CELOR VII –

MARIA, MAMA LUI ISUS, ESTE MAMA TUTUROR CELOR VII ŞI CHIAR A VIEŢII ÎNSEŞI

Geneza 3:20 – “Şi a pus Adam femeii sale numele Eva, pentru că ea avea să fie mama tuturor celor vii.”

Eva a fost numită “mama tuturor celor vii”, pentru că toţi cei care au viaţă se trag din ea. Maria de asemenea este mama tuturor celor vii, însă, într-adevăr, într-un mod mai mare. Maria este mama lui Isus Cristos care este viaţa în sine şi în care toate formele de viaţă pot fi găsite.

Ioan 1:4 – “În el [Isus] era viaţa; şi viaţa era lumina oamenilor.”

Matei 1:16 – “...Mariei, din care s-a născut Isus…”

Ioan 14:6 – “Isus i-a spus: Eu sunt calea, adevărul şi viaţa: Nimeni nu vine la Tatăl decât prin mine.”

Isus este Viaţa. Prin urmare, Maria este în adevăratul sens al cuvântului mama Vieţii Înseşi. Paralela cu Eva, mama tuturor celor vii, este clară. Diferenţa este că Maria e mama unei Vieţi care este infinit mai mare decât existenţa umană. Cei care trăiesc şi mor în Fiul său au acces la viaţă veşnică în El şi devin creaturi noi.

2 Corinteni 5:17 – “Deci, dacă cineva este în Cristos, este o creatură nouă.”

Împlinirea (Maria ca mamă a tuturor celor vii) este din nou mai mare decât tipul (Eva ca mamă a tuturor celor vii).

EVA A FOST CREATĂ FĂRĂ DE PĂCAT –

NOUA EVĂ, MARIA, DE ASEMENEA TREBUIA SĂ FIE CREATĂ FĂRĂ DE PĂCAT (CONCEPUTĂ FĂRĂ DE PRIHANĂ, IMACULATĂ)

Am văzut că Biblia ne arată că Maria este noua Evă. Deci, întrebarea este: în ce stare a fost sufletul Evei creat? Eva a fost creată în Geneza 2 liberă de orice păcat. Întreaga creaţie a fost perfectă până la căderea omenirii. Adam şi Eva au fost amândoi creaţi într-o stare de justificare iniţială (har sfinţitor). Ei nu au pierdut acea stare de perfecţiune originală, în care au fost liberi de orice păcat, până la păcatul strămoşesc în Geneza 3.

Dacă Dumnezeu a creat prima femeie (prima Evă), fără de păcat, atunci cu siguranţă ar putea crea pe cea de-a doua (sau mai mare) Evă (Fecioara Maria) fără de păcat. Exact aceasta a şi făcut. A trebuit să facă în acest fel ca şi chestiune de proporţie şi dreptate, deoarece ea avea să fie primul membru al umanităţii răscumpărate.


DEFINIŢIA CONCEPŢIEI FĂRĂ DE PĂCAT (NEPRIHĂNITEI ZĂMISLIRI)

Papa Pius al IX-lea, Ineffabilis Deus, 8 Decembrie 1854 – “Declarăm, pronunţăm şi definim, că doctrina care susţine că preafericita Fecioară Maria, în prima clipă a zămislirii sale, prin harul şi privilegiul singular al lui Dumnezeu atotputernicul în vederea meritelor lui Isus Cristos, Mântuitorul neamului omenesc, a fost păzită neatinsă de orice pată a păcatului strămoşesc, este o doctrină revelată de Dumnezeu şi de aceea trebuie crezută cu fermitate şi în mod inviolabil de toţi credincioşii.”

Unii greşesc crezând că Neprihănita Zămislire se referă la zămislirea miraculoasă a lui Isus în pântecele Fecioarei Maria. Aceasta nu e corect. Isus a fost într-adevăr conceput fără de păcat în pântecele Mariei, însă Neprihănita Zămislire se referă la concepţia Mariei în pântecele mamei ei. Din prima clipă a creării sale, ea a fost ferită de orice pată a păcatului strămoşesc, pe care fiecare membru al rasei umane (cu excepţia lui Isus) îl moşteneşte.

Dumnezeu a păstrat-o fără de păcat, având în vedere meritele salvatoare ale lui Isus Cristos. Aceasta a fost făcut pentru Maria, deoarece ea trebuia să fie vasul pur şi neblestemat, care va purta pe Dumnezeul Cel-în-toate-sfânt. Pentru a purta în pântece sfinţenie infinită, Maria trebuia să fie sfântă din primul moment al creării sale.

ISUS A MÂNTUIT-O PE MARIA ÎNTR-UN MOD SUPERIOR

Deci, dacă Maria a fost ferită de pata păcatului strămoşesc, înseamnă asta că ea nu a avut un Mântuitor? Nu. Maria răspunde ea însăşi la aceasta.

Luca 1:46-47– “Maria a spus: Sufletul meu îl preamăreşte pe Domnul şi duhul meu se bucură în Dumnezeu, Mântuitorul meu.”

Dumnezeu a salvat-o pe Maria prin prevenirea ei de la contractarea păcatului strămoşesc. Să presupunem că un om cade într-o gaură adâncă în pădure, dar este scos de prietenul său. Este adevărat să spunem că prietenul a salvat pe acel om. Acum, să presupunem că un bărbat vede o femeie care merge pe jos spre o groapă adâncă, şi o prinde chiar înainte ca ea să cadă. O opreşte de la a cădea în groapă, astfel încât ea să nu se rănească sau să fie murdărită în vreun fel. A salvat-o pe femeie? Desigur că da. A salvat-o într-un mod superior, oprind-o de la a cădea în groapă şi de la a suferi oricare dintre consecinţele dăunătoare.

Acesta este modul în care Dumnezeu a salvat-o pe Maria. Isus a fost Mântuitorul ei într-un mod şi mai mare, oprind-o de la a contracta vreodată păcatul strămoşesc, şi ferind-o de păcat de-a lungul vieţii ei. El a făcut acest lucru pentru Maria, având în vedere rolul ei unic. Neprihănirea Mariei este indicată prin numeroase tipuri în Biblie.

Unii exprimă neîncredere la noţiunea că Dumnezeu ar crea pe cineva complet liber de păcat. Ei uită că Dumnezeu a creat pe primul bărbat şi pe prima femeie fără ca aceştia să aibă păcat.

BIBLIA ÎNVAŢĂ CĂ MARIA ESTE CHIVOTUL NOULUI LEGĂMÂNT

Vom vedea acum că Biblia clar identifică pe Maria ca fiind Chivotul Noului Testament. Biblia identifică pe Maria ca echivalentul din Noul Testament pentru Chivotul din Vechiul Testament. Maria e împlinirea nouă şi superioară a ceea ce a fost prefigurat de Chivotul Vechiului Testament. Aceasta este una dintre cele mai importante şi revelatoare informaţii cu privire la rolul profund al Mariei.

Deoarece conţinea şi reprezenta prezenţa lui Dumnezeu, Chivotul Vechiului Legământ /Testament era cel mai sfânt şi mai puternic lucru de pe Pământ, în afară de Însuşi Dumnezeu. Chivotul Legii era un cufăr sacru care conținea tablele de piatră ale celor Zece


Porunci (Deuteronom 10:5). Chivotul, de asemenea, conţinea şi reprezenta prezenţa spirituală a lui Dumnezeu pe Pământ. Când Dumnezeu a vorbit lui Moise, a vorbit dintre cei doi heruvimi care erau pe Chivot.

Numerii 7:89 – “Când Moise intra în cortul întâlnirii ca să vorbească cu Domnul, auzea glasul care-i vorbea de pe capacul îndurării, care era deasupra chivotului mărturiei, între cei doi heruvimi. Şi vorbea cu Domnul.”

Exod 25:21-22 – “Să pui capacul îndurării pe chivot; şi în chivot să pui mărturia pe care ţi-o voi da. Acolo mă voi întâlni cu tine, voi vorbi cu tine de deasupra capacului îndurării, dintre cei doi heruvimi care sunt pe chivotul mărturiei şi îţi voi da toate poruncile mele cu privire la fiii lui Israel.”

Să privim acum la modul în care Biblia identifică pe Maria ca fiind Chivotul Noului Legământ.

Chivotul Vechiului Legământ Fecioara Maria

Conţinea cuvântul scris al lui Dumnezeu (Deuteronom 10:5)

Conţinea pe Isus, Cuvântul lui Dumnezeu făcut trup (Ioan 1:1)

Isus Cristos este Cuvântul lui Dumnezeu făcut trup (Ioan 1:1). Deci, la fel cum Chivotul Vechiului Legământ conţinea cuvântul scris al lui Dumnezeu, Maria (care este Chivotul Noului Legământ) conţinea Cuvântul lui Dumnezeu făcut trup.

Apocalipsa 19:13 – “[Isus] este îmbrăcat cu haină înmuiată în sânge; iar numele lui este Cuvântul lui Dumnezeu.”


Era “umbrit” de puterea şi prezenţa lui Dumnezeu (Exod 40:34-35)

Era “umbrită” de puterea şi prezenţa Celui Prea Înalt (Luca 1:35)

Sanctuarul era construit ca să conţină Chivotul sfânt (Exod 40:2-3). Când Dumnezeu cobora deasupra sanctuarului şi a Chivotului ca să vorbească lui Moise, citim în Exod 40:34-35 că norul gloriei lui Dumnezeu sau prezenţa vizibilă (numită “Shekinah”) îl “umbrea”. Acest cuvânt rar care este folosit pentru a descrie cum această prezenţă unică a lui Dumnezeu “umbrea” Chivotul este episkiasei în traducerea greacă a Vechiului Testament.

Exod 40:34-35 – “Atunci un nor a acoperit cortul întâlnirii şi sanctuarul s-a umplut de slava Domnului. Şi Moise n-a putut să intre în cortul întâlnirii, pentru că norul îl umbrea pe acesta şi slava Domnului umpluse sanctuarul.”

Exact acelaşi cuvânt “episkiasei” este folosit în greaca Noului Testament ca să descrie cum prezenţa lui Dumnezeu va “umbri” pe Fecioara Maria. Biblia foloseşte acest limbaj doar despre Chivot şi despre Maria.

Luca 1:35 – “Şi răspunzând, îngerul i-a zis: Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine şi puterea Celui Prea Înalt te va umbri: pentru aceea şi sfântul care se va naşte din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema.”

Implicaţia clară este că prezenţa lui Dumnezeu umbreşte pe Maria şi coboară asupra ei – deoarece ea este noul Chivot – la fel cum a umbrit Chivotul Vechiului Legământ. Acest lucru relevă faptul că Maria, în timp ce e doar o creatură şi infinit mai puţin decât Dumnezeu, este noul Chivot. Prin urmare, ea are o legătură unică cu Dumnezeu, o sfinţenie, sfinţire şi putere unică.


DOVEZILE UIMITOARE DIN 2 SAMUEL 6 ŞI LUCA 1 CĂ MARIA ESTE CHIVOTUL NOULUI LEGĂMÂNT

Luaţi în considerare paralelele uimitoare pe care Scriptura ni le dă despre ceea ce s-a întâmplat cu Chivotul Vechiului Legământ în 2 Samuel 6 (2 Regi 6 în Biblia catolică Douay-Rheims), şi ceea ce s-a întâmplat cu Fecioara Maria, Chivotul Noului Legământ, în capitolul 1 al Evangheliei lui Luca. 2 Samuel 6 este cea mai completă relatare din Biblie în ceea ce priveşte Chivotul Vechiului Legământ. Luca 1 este cea mai completă relatare din Biblie cu privire la preasfânta Fecioară Maria.


2 Samuel 6:9 – “David s-a temut de Domnul în ziua aceea şi a zis: Cum să intre la mine chivotul Domnului?”

Luca 1:43 – “[ Elisabeta spune]: Şi de unde mie aceasta, ca să vină la mine maica Domnului meu?”

David spune: “Cum să intre la mine chivotul Domnului?” iar Elisabeta întreabă cum se poate ca “să vină la mine Maica Domnului meu?” Elisabeta spune Mariei acelaşi lucru pe care David l-a spus despre Chivot, deoarece Maria este Chivotul Noului Legământ. Singura diferenţă dintre cele două declaraţii este că în loc de “chivot” a fost folosit cuvântul “maică”. Biblia ne spune că maica Domnului = Chivotul. Acest lucru este confirmat clar în timp ce se continuă relatarea.

David saltă înaintea Chivotului Pruncul saltă în prezenţa Mariei

2 Samuel 6:16 – “Când chivotul Domnului a intrat în cetatea lui David, Mical, fiica lui Saul, se uita pe fereastră. Văzându-l pe regele David săltând şi dansând înaintea Domnului…”

Luca 1:41-44 – “Când a auzit Elisabeta salutul Mariei, a săltat copilul în sânul ei; iar Elisabeta a fost umplută de Duhul Sfânt... cum veni la urechile mele glasul salutării tale, pruncul a săltat de bucurie în pântecele meu.”

David a săltat în faţa Chivotului, la fel cum pruncul din pântecele Elisabetei a săltat înaintea Mariei (noul Chivot).

Chivotul a stat trei luni Maria (Chivotul) a stat trei luni

2 Samuel 6:11 – “Chivotul Domnului a rămas trei luni în casa lui Obed-Edom din Gat şi Domnul l-a binecuvântat pe Obed-Edom şi toată casa lui.”

Luca 1:56-57 – “Maria a rămas cam trei luni cu ea apoi s-a întors la casa ei. Şi după ce s-a împlinit vremea să nască, Elisabeta a născut un fiu.”

Chivotul a rămas cu Obed-Edom din Gat trei luni, după cum citim în 2 Samuel 6. În acelaşi fel, în Luca 1, citim că Maria (Chivotul Noului Legământ) a stat cu Elisabeta trei luni.

2 Samuel 6:11 menţionează, de asemenea, că Domnul a binecuvântat pe Obed-Edom şi casa lui, în timp ce Chivotul era prezent. “Binecuvântare” în Scriptură indică frecvent rodnicie în naşteri. În acest fapt, vedem încă o paralelă cu Luca 1 şi Maria, căci Luca 1:57 ne spune că după ce Maria a stat la Elisabeta, Domnul a binecuvântat casa ei cu naşterea unui copil, Ioan Botezătorul.


David a pornit să ia Chivotul de la Iuda Maria (Chivotul) a mers la Iuda

2 Samuel 6:2 – “Şi, David, cu tot poporul care era cu el, a pornit la Baale-Iuda, ca să ducă de acolo chivotul lui Dumnezeu, chemat pe nume după numele Domnului Sabaot care stă peste heruvimi.”

Luca 1:39-40 – “În zilele acelea, Maria a pornit şi s-a dus în grabă către ţinutul muntos, într-o cetate a lui Iuda. A intrat în casa lui Zaharia şi a salutat-o pe Elisabeta.”

După cum citim aici, aceste paralele uimitoare au avut loc când David a pornit spre ţinutul muntos al lui Iuda să aducă Chivotul (2 Samuel 6:2) şi atunci când Maria, Chivotul Noului Legământ, s-a dus în ţinutul muntos al lui Iuda (Luca 1:39).

Cartea Apocalipsei de asemenea indică faptul că Maria este Chivotul Noului Legământ.

Apocalipsa 11:19,12-1– “Atunci s-a deschis templul lui Dumnezeu care este în cer şi a fost văzut chivotul legământului lui în templul său. Apoi au urmat fulgere, glasuri, tunete, cutremur şi grindină mare. [12:1] Şi s-a arătat în cer un semn mare: o femeie îmbrăcată cu soarele, şi luna era sub picioarele ei şi pe cap purta cunună din douăsprezece stele.”

Biblia nu a fost scrisă cu versete sau capitole indicate; abia în secolul 12 a fost împărţită în versete şi capitole. Deci, autorul Apocalipsei, sf. apostol Ioan, a scris ceea ce începe capitolul 12 într-un singur flux continuu, imediat după ce se termină capitolul 11. La sfârşitul capitolului 11, a fost văzut în cer Chivotul Testamentului/Legământului lui Isus. Versetul imediat următor este Apocalipsa 12:1. Aşadar, cuvintele care sfârşesc capitolul 11 urmează imediat în cuvintele care încep capitolul 12, fără vreo despărţire.

Aceasta înseamnă că apariţia Chivotului Legământului lui Isus exact la sfârşitul capitolului 11 – “şi a fost văzut chivotul legământului lui în templul său” (Apoc. 11:19) – este imediat explicată prin viziunea “femeii” îmbrăcată cu soarele, care începe capitolul 12, versetul imediat următor (Apoc. 12:1). Acest lucru indică faptul că “femeia” îmbrăcată cu soarele, care a purtat Persoana Divină în sânul ei (Fecioara Maria), este Chivotul Noului Testament.

Chivotul conţinea mana din deșert Maria conţinea mana din Cer, Isus

Evrei 9:4 – “…chivotul legământului acoperit în întregime cu aur, în care se afla un vas din aur cu mană, toiagul lui Aaron, ce înfrunzise, şi tablele alianţei.”

Ioan 6:48-51 – “Eu sunt pâinea vieţii. Părinţii voştri au mâncat mana în pustiu şi au murit. Aceasta este pâinea care se coboară din cer: ca, dacă mănâncă cineva din ea, să nu moară. Eu sunt pâinea cea vie care s-a coborât din cer… iar pâinea pe care o voi da eu este trupul meu pentru viaţa lumii.”

Indiscutabil, mana din deşert (Exod 16) prefigura pe Isus ca Pâinea Vieţii. În Ioan capitolul 6 Isus face conexiunea între cele două. El face referire la mana din deşert, şi apoi spune că trupul Lui este adevărata mană din cer. Ei bine, mana din deșert a fost pusă în interiorul Chivotului Vechiului Legământ. Aceasta prefigurează pe Însuşi Isus Cristos (mana adevărată a Noului Testament) fiind conţinut în Maria, mama lui Isus.


În Evrei 9:4, vedem de asemenea că toiagul lui Aaron a fost pus în interiorul Chivotului Vechiului Legământ. În Numerii 17, citim că acest toiag a înmugurit pentru a dovedi adevăratul mare preot. Prin urmare, toiagul lui Aaron a însemnat adevăratul mare preot. În Noul Testament, Isus este descris ca adevăratul mare preot.

Evrei 3:1– “Prin urmare, fraţilor sfinţi, părtaşi ai chemării cereşti, priviţi-l cu atenţie pe Isus, apostolul şi marele preot al mărturisirii noastre.”

A se vedea, de asemenea, Evrei 6:20, Evrei 9:11 etc., pentru mai multe dovezi că Isus este adevăratul mare preot. Concluzia inevitabilă este că toiagul lui Aaron, fiind introdus în interiorul Chivotului, prefigura pe Isus Cristos, adevăratul mare preot, fiind conţinut în interiorul Mariei (Chivotul Noului Legământ).

Este clar că Noul Testament indică faptul că Maria este Chivotul Noului Legământ. Dovezile sunt de netăgăduit.

DEOARECE MARIA E CHIVOTUL NOULUI LEGĂMÂT, ACEASTA ÎNSEAMNĂ CĂ EA ESTE CEL MAI SFÂNT LUCRU DE PE PĂMÂNT, ÎN AFARĂ DE ISUS CRISTOS

Chivotul Legii era cel mai sfânt lucru de pe Pământ în afară de prezenţa lui Dumnezeu Însuşi. Chivotul era conţinut în sanctuar, în interiorul Sfintei Sfintelor. Prezenţa Chivotului e ceea ce făcea ca Sfânta Sfintelor să fie un loc atât de sacru.

2 Cronici (sau 2 Paralipomena) 35:3 – “Puneţi chivotul sfânt în casa pe care a construit-o Solomon, fiul lui David, regele lui Israel.”

Chivotul era atât de sfânt încât atunci când poporul lui Dumnezeu îl urma, erau nevoiţi să păstreze o distanţă considerabilă.

Iosue 3:3-5 – “Când veţi vedea chivotul legământului Domnului Dumnezeului vostru dus de preoţii leviţi, să vă ridicaţi de la locurile voastre şi să mergeţi după el. Dar să fie între voi şi el o distanţă de circa două mii de coţi. Să nu vă apropiaţi de chivot ca să cunoaşteţi calea pe care veţi merge, pentru că nu aţi mai trecut pe calea aceasta până acum.”

Cei care în mod ilicit atingeau Chivotul erau ucişi.

2 Samuel 6:6-7 – “Uza a întins mâna spre chivotul lui Dumnezeu şi l-a ţinut, căci boii s-au poticnit. Mânia Domnului s-a aprins împotriva lui Uza. Dumnezeu l-a lovit acolo pentru greşeala lui şi Uza a murit acolo lângă chivotul lui Dumnezeu.”

Oamenii din Bet-Şemeş au fost ucişi pentru că au îndrăznit să se uite în Chivot.

1 Samuel 6:19 – “Domnul i-a lovit pe oamenii din Bet-Şemeş pentru că s-au uitat la chivotul Domnului; a lovit cincizeci de mii şaptezeci de oameni din popor...”

Vedem cât de sacru a considerat Dumnezeu obiectul care avea să vină în contact apropiat cu prezenţa Sa spirituală.


DEOARECE MARIA ESTE NOUL CHIVOT, TREBUIA SĂ FIE SFÂNTĂ ŞI CREATĂ FĂRĂ DE PĂCAT

Dumnezeu a dat specificaţii foarte precise pentru construcţia Chivotului. A poruncit să fie făcut cu cel mai pur aur.

Exod 25:10-13,24 – “Să facă un chivot din lemn de setim: lungimea lui să fie de doi coţi şi jumătate, lăţimea de un cot şi jumătate şi înălţimea de un cot şi jumătate. Să-l acoperi cu aur foarte curat: să-l acoperi pe dinăuntru şi pe dinafară şi să-i faci o cunună de aur de jur împrejur. Să torni pentru el patru verigi de aur şi să le pui la cele patru colţuri ale lui: două verigi de o parte şi două verigi de cealaltă parte. Să faci nişte drugi din lemn de setim şi să-i acoperi cu aur…”

Este interesant cum Chivotul nu trebuia doar să fie acoperit cu aur pe dinăuntru şi pe dinafară, dar se face referire specială pentru “cunună de aur de jur împrejur”.

Chivotul Vechiului Legământ avea cunună de aur Maria (Noul Chivot), de asemenea, avea cunună

Exod 25:11– “...să-i faci o cunună de aur de jur împrejur.”

Apocalipsa 12:1 – “Şi s-a arătat în cer un semn mare: o femeie îmbrăcată cu soarele, şi luna era sub picioarele ei şi pe cap purta cunună din douăsprezece stele.”

Chivotul Vechiului Legământ trebuia să fie perfect şi sfânt pentru că era scaunul prezenţei spirituale unice a lui Dumnezeu. Sfinţenia lui Dumnezeu nu putea fi pătată prin contactul cu ceva ce avea defecte. De asemenea, şi într-o măsură mai mare, Fecioara Maria, ca şi Chivot nou şi purtător al lui Isus Cristos, trebuia să fie creată fără de păcat şi într-o stare de perfecţiune.

Ea nu conţinea doar prezenţa spirituală a lui Dumnezeu, ci pe Isus Cristos (Dumnezeu Însuşi); nu conţinea doar cuvântul scris al lui Dumnezeu, ci Cuvântul lui Dumnezeu făcut trup (Ioan 1:1). Prin urmare, Maria trebuie să fie perfectă. Ea trebuie să fie liberă de orice păcat. Trebuie să fie pururea Fecioară şi neatinsă de om.

Dacă Chivotul Vechiului Legământ, care conţinea tablele scrise ale Legii şi era umbrit de prezenţa spirituală a lui Dumnezeu, a trebuit să fie acoperit cu cel mai curat aur şi trebuia să fie construit în conformitate cu specificaţiile foarte precise ale lui Dumnezeu, cu cât mai superioară este construirea Mariei de către Dumnezeu, Chivotul Noului Legământ? Împlinirea este mai mare decât tipul. Maria, Chivotul Noului Legământ, trebuie şi este mai mare decât Chivotul Vechiului Legământ.

La fel ca şi Chivotul Vechiului Legământ, Maria de asemenea trebuie să aibă o putere extraordinară asupra diavolului şi asupra celorlalţi duşmani ai lui Dumnezeu. Trebuie să aibă o putere unică de mijlocire înaintea lui Dumnezeu, în aducerea binecuvântărilor Lui şi în sprijinirea poporului lui Dumnezeu, la fel cum a făcut şi Chivotul Vechiului Legământ.

LA FEL CA ŞI CHIVOTUL V. L. , MARIA ARE PUTERE UNICĂ DE MIJLOCIRE;

PUTERE EXTRAORDINARĂ ASUPRA DUŞMANILOR LUI DUMNEZEU, ASUPRA DIAVOLULUI ŞI ÎN AJUTAREA POPORULUI LUI DUMNEZEU

Chivotul Vechiului Legământ avea putere uimitoare. Când a fost luat de filisteni, lucruri extraordinare s-au întâmplat cu ei şi cu falsul lor zeu, Dagon.

1 Samuel 5:1-5 – “Apoi, filistenii au luat chivotul lui Dumnezeu şi l-au dus de la Piatra Ajutorului în ţinutul Azot. Filistenii au luat chivotul lui Dumnezeu, l-au dus în templul lui Dagon şi l-au aşezat lângă Dagon. A doua zi, azotenii s-au sculat şi, iată, Dagon era căzut cu faţa la pământ înaintea chivotului Domnului.


L-au luat pe Dagon şi l-au pus înapoi la locul lui. A doua zi, s-au sculat dimineaţa şi, iată, Dagon era căzut cu faţa la pământ înaintea chivotului Domnului. Capul lui Dagon şi cele două palme ale mâinilor lui erau tăiate pe prag; numai trunchiul lui Dagon mai rămăsese. De aceea, preoţii lui Dagon şi toţi cei care intră în templul lui Dagon nu mai calcă pe pragul lui Dagon, care e la Azot, până în ziua de azi.”

Filistenii au început să fie distruşi pentru că au luat Chivotul. Acest lucru i-a determinat să înapoieze duşmanilor lor (israeliţilor) Chivotul.

1 Samuel 5:7 – “Azotenii au văzut aceasta şi au zis: Să nu rămână chivotul Dumnezeului lui Israel la noi, pentru că mâna lui este dură împotriva noastră şi împotriva lui Dagon, dumnezeul nostru.”

Chivotul înfricoşa de moarte pe duşmanii lui Dumnezeu.

1 Samuel 5:10 – “Când a ajuns chivotul lui Dumnezeu la Acaron, cei din Acaron au strigat: Au adus la noi chivotul Dumnezeului lui Israel ca să ne omoare, pe noi şi poporul nostru.”

Apele Iordanului au fost uscate în mod miracolus de Chivot.

Iosue 3:13-14 – “[Domnul a spus lui Iosue]: Când tălpile picioarelor preoţilor care poartă chivotul legământului Domnului întregului pământ vor intra în apele Iordanului, apele care sunt din jos vor curge şi vor scădea, iar care vin din sus se vor închega laolaltă. Când poporul a ieşit din corturile lor ca să treacă Iordanul, preoţii care duceau chivotul legământului erau înaintea poporului...”

Maria, noul Chivot, are această putere şi chiar mai mult; căci împlinirea este mai mare decât tipul, iar Noul Testament este superior celui Vechi. Să trecem acum la alte dovezi biblice pentru învăţăturile catolice despre Maria.

PĂMÂNTUL DIN CARE A FOST CREAT ADAM PREFIGUREAZĂ PE MARIA ŞI

LIPSA EI DE PĂCAT (CONCEPŢIA IMACULATĂ)

Am văzut că Isus Cristos este noul Adam. Adam a fost format din pământ sau sol.

Geneza 2:7 – “Domnul Dumnezeu l-a zidit pe om din ţărâna pământului [adamah], şi i-a suflat în nări suflare de viaţă şi omul a devenit suflet viu.”

Cuvântul ebraic pentru “sol” este Adamah. Este substantiv feminin. Adam este numit astfel pentru că a venit din Adamah; numele său înseamnă fiul pământului, fiul din Adamah. (Acest aspect a fost scos în evidenţă de Gerry Matatics, Biblical Foundations International, Dunmore, PA.)

Aspectul acesta ar putea fi dezvoltat, dar este clar că, la un anumit nivel, pământul din care Adam a fost creat este un tip de Maria. Primul Adam a fost creat din pământ de Dumnezeu, iar al doilea Adam (Isus Cristos) a luat trup din Maria, mama Lui. Deci întrebarea este: care a fost starea pământului atunci când a fost creat?

Geneza 1:31 – “Şi Dumnezeu a privit toate cele pe care le făcuse şi, iată, erau foarte bune. Şi a fost seară, şi a fost dimineaţă: ziua a şasea.”


Pământul din care primul Adam a fost format – şi, într-adevăr, toate elementele creaţiei lui Dumnezeu înainte de cădere – a fost complet neblestemat, necăzut şi perfect. Păcatul şi blestemul nu aveau loc în el.

Maria, care dă naştere la al doilea Adam (care e superior – Isus Cristos), de asemenea trebuie să fie complet neblestemată, necăzută şi perfectă. Ea trebuie să fie ferită de orice pată a păcatului şi de blestemul păcatului strămoşesc. Aceasta se numeşte Concepţia Imaculată (Neprihănita Zămislire).

NUMAI MARIA ŞI NEPRIHĂNIREA EI ÎNDEPLINESC COMPLET

CEEA CE ESTE PREZIS ÎN GENEZA 3:15 –“ DUŞMĂNIE VOI PUNE ÎNTRE TINE [ŞARPELE] ŞI FEMEIE…”

La scurt timp după căderea lui Adam şi Eva, Dumnezeu face această profeţie.

Geneza 3:14-15 – “Domnul Dumnezeu i-a zis şarpelui: Fiindcă ai făcut aceasta, blestemat să fii între toate animalele şi toate fiarele pământului; pe pântece să te târăşti şi ţărână să mănânci în toate zilele vieţii tale. Dușmănie voi pune între tine și femeie, şi între sămânţa ta şi sămânţa ei. Şi ea va zdrobi capul tău şi tu vei pândi călcâiul ei.”1

Dumnezeu spune că va exista duşmănie – ostilitate, diviziune, opoziţie – între Diavol şi “femeie”. În acelaşi context citim despre sămânţa femeii, şi despre victoria care va fi acordată prin femeie şi sămânţa ei. În Biblie, se vorbeşte despre copiii şi descendenţii unui om ca “sămânţa” lui. Sămânţa femeii, prin urmare, este ceva unic. Se referă la un copil care este făcut de o singură femeie. Acest lucru, evident, se referă la zămislirea feciorelnică şi naşterea din sânul Sfintei Fecioare Maria, mama lui Isus. “Sămânţa” femeii se referă la Isus Cristos.

Prin urmare, femeia identificată aici ca având opoziţie sau duşmănie cu şarpele, este în mod clar Maria, mama lui Isus Cristos. Femeia nu este Eva, care a cedat în faţa şarpelui, ci este Maria.

Dumnezeu spune că va pune duşmănie sau opoziţie între şarpe şi femeie. Drept rezultat, Maria trebuie să fie complet ferită de păcat, căci atunci când cineva păcătuieşte, nu se află în opoziţie cu Diavolul, ci mai degrabă cedează în faţa Diavolului. Singura cale prin care femeia ar putea avea opoziţie completă şi definitivă şarpelui, este prin lipsa de păcat şi de păcatul lui Adam.

Faptul că Maria este această “femeie” şi, prin urmare, complet liberă de dominaţia păcatului şi a Diavolului, este motivul pentru care Isus o numeşte pe Maria “femeie” de-a lungul Noului Testament. Isus nu o numeşte altfel pe mama Lui decât “femeie”. Mulţi necatolici cred că acesta era modul lui Isus de a discredita pe mama Sa şi de a minimaliza rolul ei. Dimpotrivă, Isus identifica de fapt pe Maria ca fiind “femeia” din Geneza 3:15.

1 Traducerile protestante ale acestui pasaj sunt puţin diferite: “Duşmănie voi pune între tine şi femeie, şi între sămânţa ta şi sămânţa ei. Acela va zdrobi capul tău şi tu vei pândi călcâiul lui” (versiunea King James 1611). Traducerile protestante ale Bibliei redau partea finală a pasajului spunând că sămânţa femeii va zdrobi capul şarpelui, în timp ce versiunile tradiţionale catolice au “ea” (femeia) va zdrobi capul şarpelui. O ambiguitate în textele ebraice face această problemă o chestiune de dezbatere ştiinţifică. Mulţi dintre părinţii Bisericii însă, sunt de acord cu redarea catolică tradiţională (“ea”). Indiferent de situaţie, chiar dacă am accepta, de dragul argumentului, traducerea care este preferată de protestanţi, rămâne perfect intact punctul despre Maria ca fiind “femeia” definitivă în opoziţie cu şarpele, căci protestanţii traduc prima parte la fel ca şi catolicii.


Geneza 3:15 – “Dușmănie voi pune între tine și femeie, şi între sămânţa ta şi sămânţa ei. Şi ea va zdrobi capul tău şi tu vei pândi călcâiul ei.”

Ioan 2:3-5 – “Întrucât se terminase vinul, mama lui Isus i-a zis: Nu mai au vin. Dar Isus i-a spus: Ce ne priveşte pe mine şi pe tine, femeie; încă nu a venit ceasul meu. Mama lui Isus a spus slujitorilor: Faceţi tot ce vă va spune.”

Unele citiri superficiale ale pasajului Ioan 2:3-5 au lăsat pe oameni cu impresia că Isus mustră pe mama lui la nunta din Cana. Însă ceea ce dezvăluie de fapt, este puterea de mijlocire a Mariei în faţa lui Isus Cristos. Isus a spus că ceasul Lui nu a venit încă, cu alte cuvinte, nu era încă timpul pentru ca să dezvăluie puterile Sale miraculoase. Aceasta a fost intenţia Sa; să aştepte mai mult. Cu toate acestea, la îndemnul mamei Sale căreia i se făcuse milă de cuplul proaspăt căsătorit, Isus a lucrat totuşi un miracol. La îndemnul mamei Sale, a lucrat această (primă) minune a Sa, deşi încă nu venise ceasul Lui. Acesta este un exemplu excelent al modului în care sunt obţinute haruri de la Isus prin Maria – haruri pe care altfel El poate nu ar fi înclinat să le dea.

Mulţi necatolici aduc, de asemenea, obiecţia că dacă Maria este atât de importantă, de ce ar permite Isus ca scriitorii Evangheliei să dea poate impresia că minimaliza poziţia mamei Sale? Ei susţin că anumite versete dau această impresie sau nu fac mult pentru a risipi această noţiune. Răspunsul este că Dumnezeu nu aruncă perle înaintea porcilor (vezi Matei 7:6). El de multe ori ascunde uşor adevărurile Sale sau le pune pur şi simplu exact sub suprafaţă astfel încât eforturile superficiale sau oamenii nesinceri să treacă peste ele sau să fie lăsaţi cu impresia greşită. Însă cei care sunt mai răbdători şi sapă mai adânc – sau care pur şi simplu au încredere în Biserica pe care Isus a întemeiat-o – vor găsi piatra preţioasă şi adevăratul înţeles.

Luca 8:8-10 – “Cine are urechi de auzit să audă. Atunci l-au întrebat discipolii săi ce ar putea să însemne această parabolă. El le-a spus: Vouă v-a fost dat să cunoaşteţi misterele împărăţiei lui Dumnezeu; celorlalţi în parabole. Pentru ca văzând să nu vadă și auzind să nu înțeleagă.”

Acest lucru este foarte adevărat şi în cazul învăţăturii Bibliei cu privire la rolul profund al Mariei. Citirile superficiale şi eforturile nesincere vor ţine pe oameni orbi în faţa acestui adevăr. Dar e acolo în Scriptură. Maria este noua Evă şi femeia din Geneza 3:15, după cum am văzut. Ea este, de asemenea, Chivotul Noului Legământ şi mult mai mult, după cum vom vedea. Este totul acolo, în tipologia biblică şi în multe pasaje mult mai atent înţelese; dar atât de mulţi rămân orbi. Văzând ei nu văd şi auzind ei nu înţeleg. Din cauză că nu au vrut în mod sincer să aibă încredere în unica Biserică pe care Cristos a întemeiat-o, din nefericire au dobândit doar o înţelegere superficială şi eronată a învăţăturii Bibliei.

Ioan 19:26 – “Aşadar, văzând Isus că stătea acolo mama Lui şi discipolul pe care îl iubea, i-a spus mamei: Femeie, iată-l pe fiul tău. Apoi, i-a spus discipolului: Iat-o pe mama ta. Şi, din ceasul acela, discipolul [Ioan] a luat-o acasă la el.”

Deşi erau şi alte femei la picioarele crucii, Isus o distinge pe mama Sa. Isus din nou o numeşte nimic altceva decât “femeie”, pentru că ea este femeia din Geneza 3 versetul 15: cea în opoziţie completă cu şarpele. De asemenea, Isus îi spune sfântului Ioan să o ia la el pe mama Sa.

SUFLETUL MARIEI ÎL PREAMĂREŞTE PE DOMNUL, IAR CEL ATOTPUTERNIC

I-A FĂCUT LUCRURI MARI

În Luca 1 vedem o mică parte din privilegiile unice pe care Dumnezeu le-a revărsat asupra Mariei.

Luca 1:46-50 – “Sufletul meu îl preamăreşte pe Domnul şi duhul meu se bucură în Dumnezeu, Mântuitorul meu, pentru că a privit smerenia slujitoarei


sale; iată că de acum toate generaţiile mă vor numi fericită, pentru că Cel Puternic mi-a făcut lucruri mari; sfânt este numele lui. Îndurarea lui faţă de cei ce se tem de el este din generaţie în generaţie.”

Biblia spune că sufletul Mariei preamăreşte pe Domnul; nu diminuează pe Domnul. Maria nu abate lumea de la Isus, ci îi conduce pe oameni la Isus. Chivotul Vechiului Legământ semnifica puterea şi prezenţa lui Dumnezeu. Când era în prezenţa lor, îi înflăcăra la devotament, la încredere, şi la iubire pentru pe Cel atotputernic. În mod similar dar superior, Maria (Noul Chivot) ne direcţionează în mod puternic spre Isus Cristos. Tot ceea ce Maria are şi tot ceea ce Maria este, vine de la faptul că ea este mama lui Isus Cristos. I-a făcut lucruri mari prin faptul că a păstrat-o fără de păcat.

Trebuie menţionat în mod special și Luca 1 versetul 48, în care Maria profeţeşte că toate generaţiile o vor numi fericită. Aceasta este o profeţie despre rugăciunea catolică “Bucură-te Marie”. Timp de generaţii întregi catolicii se roagă: “Bucură-te, Marie, cea plină de har, Domnul este cu tine, binecuvântată eşti tu între femei, şi binecuvântat este rodul trupului tău Isus. Sfântă Marie, Maica lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi păcătoşii, acum şi în ceasul morţii noastre. Amin.”

BIBLIA SPUNE CĂ MARIA ESTE “PLINĂ DE HAR”, CEEA CE ÎNSEAMNĂ

FĂRĂ DE PĂCAT

Luca 1:27-31 – “Iar numele fecioarei era Maria. Şi intrând îngerul la ea, i-a zis: Bucură-te, cea plină de har, Domnul este cu tine: Binecuvântată ești tu între femei. Ea s-a tulburat la acest cuvânt şi cugeta în sine ce fel de salut ar putea fi acesta. Şi îngerul i-a zis: Nu te teme, Marie, căci ai aflat har la Dumnezeu. Şi iată vei lua în pântece şi vei naşte fiu şi vei chema numele lui Isus.”

Traducerile moderne protestante nu traduc Luca 1:28 ca “Bucură-te, cea plină de har”. Traduc: “Te salut pe tine, cea căreia i s-a arătat bunătate” sau ceva similar. Traducerile protestante sunt greşite. Sunt câteva modalităţi simple pentru a arăta că sunt greşite. Cuvântul în greaca originală este kecharitomene. Acest cuvânt are legătură directă cu ideea de “har”. Cărturarii greci subliniază că kecharitomene provine din cuvântul rădăcină charis, care are sens literal de “har”. Din aproximativ 150 de apariţii, biblia King James (o biblie protestantă) traduce charis ca “har” de 129 de ori.

Este de asemenea foarte de important de notat că traducerile protestante primare, aveau Luca 1:28 ca “plină de har” sau echivalentul. Faimosul protestant William Tyndale (1494-1536) este considerat pentru o parte dintre protestanţi un erou. Versiunea sa a Bibliei a fost tradusă în engleză în jurul anului 1525. Tyndale a tradus Luca 1:28 ca: “Hayle full of grace ye Lorde is with ye: blessed arte thou amonge wemen. [Bucură-te, cea plină de har, Domnul este cu tine: binecuvântată eşti tu între femei]” (http://wesley.nnu.edu/biblical_studies/tyndale/) Protestantul englez Thomas Cranmer (1489-1556), de asemenea, a redat acest pasaj ca “plină de har”.

Sf. Ieronim (347-420 d.C.) a fost cărturarul biblic al Bisericii primare. Până şi traducătorii protestanţi ai bibliei King James din 1611 l-au numit pe sf. Ieronim “un părinte foarte învăţat, şi indiscutabil cel mai bun lingvist al timpurilor lui sau de dinainte.” (Din Prefaţa Traducătorilor bibliei King James 1611). Sf. Ieronim a tradus “kecharitomene” în Vulgata latină ca “gratiae plena” însemnând “plină de har pe care l-ai primit”. “Har” a fost acceptat ca fiind traducerea corectă și în Noul Testament Rheims în 1582.

Lucrarea Word Pictures of the New Testament, scrisă de faimosul cărturar grecesc, protestantul A.T. Robertson, spune următoarele despre Luca 1:28 :

“Cea căreia i s-a arătat bunătate (kecaritwmenh). Participiu pasiv perfect pentru caritow şi înseamnă înzestrat cu har (cariß), îmbogăţit cu har ca în Efeseni 1:6… Gratiae plena din Vulgată este corect, dacă înseamnă plină de har pe care


l-ai primit ; greşit, dacă înseamnă plină de har pe care tu îl ai de primit.” (Robertson, Word Pictures of the New Testament, Luca 1:28.)

Dacă Maria este “plină de har”, aceasta în sine sugerează puternic că ea este fără de păcat. Căci harul este în opoziţie faţă de păcat. Îngerul nu spune că Maria va deveni plină de har, ci că a întâlnit-o pe Maria deja în această stare. Ea a fost concepută în această stare. Mai mult decât atât, Maria este pronunţată “binecuvântată între femei” deoarece statutul ei este unic.

MARIA, FECIOARĂ PERPETUĂ

Am văzut că Maria este noua Evă şi Chivotul Noului Legământ. Acum trebuie să ne uităm la dovezile biblice pentru fecioria/virginitatea perpetuă a Mariei. Majoritatea protestanţilor din zilele noastre resping fecioria perpetuă a Mariei; ei cred că este în contradicţie cu Biblia. Mulţi dintre ei vor fi şocaţi să afle că primii protestanţi, inclusiv Martin Luther, John Calvin, Huldrych Zwingli şi alţii, toţi au crezut în fecioria perpetuă a Mariei. Ideea că Maria a încetat să mai fie fecioară şi că a avut alţi copii în afară de Isus a fost inventată multe generaţii după “reforma” protestantă iniţială. Astfel, poziţia protestantă cu privire la această chestiune nu este în contradicţie doar cu tradiţia catolică antică şi cu Biblia (după cum vom vedea), ci şi cu propria lor “tradiţie” protestantă.

MATEI 1:25 NU INFIRMĂ FECIORIA PERPETUĂ A MARIEI

De obicei primul lucru pe care protestanţii îl citează împotriva fecioriei perpetue a Mariei este Matei 1:25.

Matei 1:24-25 – “Trezindu-se din somn, Iosif a făcut după cum i-a poruncit îngerul Domnului: a luat-o la sine pe soţia lui şi nu a cunoscut-o până când ea a născut pe fiul ei primul născut. Şi i-a pus numele Isus.”

Potrivit protestanţilor, acest lucru dovedeşte că Maria a încetat să mai fie fecioară după naşterea lui Isus. Însă ei greşesc. Cuvântul grec pentru “până când” sau “până” (heos) nu implică faptul că Iosif a avut relaţii conjugale cu Maria după naşterea lui Isus Cristos. Înseamnă pur şi simplu că nu au avut relaţii până la acel moment, fără a spune ceva despre ceea ce s-a întâmplat după acel punct. Acest lucru este dovedit mai jos prin multe pasaje. Trebuie, de asemenea, avut în vedere faptul că Biblia a fost scrisă acum aproximativ două mii de ani. A fost scrisă într-un timp şi în limbi care nu exprimă sau implică lucruri în acelaşi fel ca în limbile moderne de astăzi.

De exemplu, în 2 Samuel 6:23 (2 Regi 6:23 în Biblia catolică Douay-Rheims), citim că Dumnezeu a blestemat-o pe Mical, soţia lui David. A blestemat-o pentru că ea şi-a bătut joc de David pentru modul în care s-a bucurat înaintea Chivotului Legământului. Ca urmare, Mical nu a avut copii “până când” a sosit ziua morţii ei.

2 Samuel 6:23– “Mical, fiica lui Saul, n-a avut fii până când a murit.”

Înseamnă asta că Mical a început să aibă copii după ce a murit? Desigur că nu. Acest verset demonstrează faptul că atunci când Scriptura descrie ceva ca fiind adevărat “până” sau “înainte” de un anumit punct, nu înseamnă neapărat că a încetat să fie adevărat după acel punct. Iată numeroase alte exemple ale acestui lucru:

Evrei 1:13 – “Şi căruia dintre îngeri i-a zis vreodată: Șezi la dreapta mea până când voi pune pe duşmanii tăi sub picioarele tale?”

Se referă la Fiul lui Dumnezeu. Înseamnă acest verset că El va înceta să stea de-a dreapta Tatălui după ce duşmanii lui Dumnezeu vor fi făcuţi aşternut al picioarelor Lui? Evident că nu. El va rămâne la dreapta lui Dumnezeu Tatăl.


1 Timotei 4:13 – “Până când voi veni, preocupă-te de lecturi, de predică şi de învăţătură.”

Înseamnă că ar trebui să abandoneze lecturile şi învăţătura după ce vine? Desigur că nu.

Faptele Apostolilor 23:1– “Atunci Paul, îndreptându-şi privirea spre sinedriu, a zis: Fraţilor, eu m-am purtat cu conştiinţa curată înaintea lui Dumnezeu până în ziua aceasta.”

Înseamnă aceasta neapărat că Paul a încetat să se poarte cu conştiinţa curată după acea zi? Desigur că nu.

Prepoziţia “înainte” poate fi folosită în acelaşi mod.

Ioan 4:49 – “Coboară înainte de a muri copilul meu.”

Cuvântul “înainte”, după cum vedem aici, poate fi folosit într-o manieră similară cu “până”. Acest copil nu a murit; Isus l-a vindecat (Ioan 4:50). Prin urmare, afirmaţia din Matei 1:18 care este citată mai jos, că Maria a purtat copil “înainte” ca ea şi Iosif să fie împreună, nu înseamnă că au venit împreună după ce a fost însărcinată cu copil. Înseamnă pur şi simplu că era însărcinată fără vreun contact sexual.

Matei 1:18 – “Naşterea lui Isus Cristos însă a fost astfel: mama lui, Maria, era logodită cu Iosif. Mai înainte ca ei să fi fost împreună, ea s-a aflat însărcinată prin puterea Duhului Sfânt.”

Aşadar, este sigur că Matei 1:25 şi Matei 1:18 nu contrazic în vreun fel fecioria perpetuă a Mariei. Protestanţii nu pot pretinde în mod legitim că aceste pasaje constituie dovadă că Maria a încetat să fie fecioară. Aceste pasaje nu dovedesc nici fecioria ei perpetuă; fecioria ei perpetuă este dovedită de alte lucruri din Biblie.

CUM RĂMÂNE CU FIUL “PRIMUL NĂSCUT”? – NU IMPLICĂ ASTA ALŢI

COPII?

Luca 2:7 – “Şi l-a născut pe fiul ei, primul născut, l-a înfăşat şi l-a culcat în iesle, pentru că nu era loc de găzduire pentru ei.”

Matei 1:25 – “Şi nu a cunoscut-o până când ea a născut pe fiul ei primul născut. Şi i-a pus numele Isus.”

“Primul născut” este un titlu legal dat primului născut, de parte bărbătească, dintr-o familie iudaică: în alte cuvinte, este dat unui copil de parte bărbătească, ce este de asemenea şi primul copil.

Dumnezeu a poruncit în mod specific israeliţilor să sfinţească (i.e., să separe) primii fii născuţi pentru o consacrare şi slujire specială lui Dumnezeu. Titlul de “fiu primul născut” avea importanţă adiţională deoarece îndreptăţea pe acel copil să aibă o parte dublă din moştenire (Deuteronom 21:17). Acest titlu de “fiu primul născut” era dat copilului indiferent dacă femeia mai avea şi alţi copii după el. De exemplu: “putem vedea aceasta de la o inscripţie de mormânt greacă la Tel el Yaoudieh (cf. “Biblica” 11, 1930 369-90) pentru o mamă care a murit la naştere: ‘În durerea naşterii copilului meu primul născut, destinul m-a adus la sfârşitul vieţii.’” (Citat în “Brothers and Sisters of Jesus,” de William Most)

În Exod 13 şi 34, citim despre prescrierea lui Dumnezeu ca primul născut să fie consacrat Lui. Era o ceremonie pentru “sfinţirea primului născut” (Exod 13 şi 34:20). Nu e ca şi cum ar amâna ceremonia pentru “fiul primul născut” până după ce femeia avea un al doilea copil.


Exod 13:2,12 – “Domnul i-a vorbit lui Moise: Sfinţeşte-mi orice întâi născut care deschide pântecele dintre fiii lui Israel, atât dintre oameni, cât şi dintre animale: acesta este al meu... Să sfinţeşti pentru Domnul pe tot cel ce deschide pântecele şi pe orice întâi născut dintre animalele tale: cei de parte bărbătească vor fi ai Domnului.”

Prin urmare, declaraţia că Isus a fost “fiul primul născut” al Mariei (Luca 2:7) nu contrazice în vreun fel fecioria perpetuă a Mariei. Înseamnă pur şi simplu că El a fost primul ei copil, şi de parte bărbătească. Nu implică ideea că a avut şi alţi copii după aceea.

CUM RĂMÂNE CU “FRAŢII” LUI ISUS?

Necatolicii de multe ori aduc în discuţie pasajele care menţionează “fraţii şi surorile lui Isus”. În primul rând, trebuie menţionat că aceşti “fraţi” nu sunt descrişi nici măcar o singură dată ca fiind copiii Mariei, mama lui Isus.

Marcu 6:3 – “Nu este oare acesta lemnarul, fiul Mariei, fratele lui Iacob, al lui Iosif, al lui Iuda şi Simon? Şi surorile lui nu sunt oare aici, la noi? Şi erau scandalizaţi de el.”

Matei 13:55 – “Nu este oare acesta fiul lemnarului? Nu se numeşte mama lui Maria, iar fraţii lui: Iacob, Iosif, Simon şi Iuda?”

În greaca originală cuvintele folosite sunt adelphoi (“fraţi”) şi adelphe (“surori”). Cuvintele adelphoi şi adelphe se pot referi la fraţi şi surori de mamă. Însă, Biblia foloseşte de asemenea aceste cuvinte pentru a descrie oameni care nu sunt fraţi, ci veri sau rude, fraţi vitregi sau persoane apropiate.

BIBLIA NE SPUNE CĂ AVRAAM A FOST FRATELE LUI LOT, DAR EL NU A

FOST LITERALMENTE

Lot a fost nepotul lui Avraam. Avraam a fost unchiul său (vezi Geneza 11:31; 14:12). Însă Biblia de două ori îl descrie pe Lot ca “fratele” lui Avraam. Aceasta e deoarece cuvântul “frate” nu înseamnă neapărat frate de mamă. După cum s-a mai spus deja, poate însemna văr, sau rudă, frate vitreg, sau prieten apropiat de familie.

Geneza 14:14 – “Şi a auzit Avram că Lot, fratele său, a fost luat captiv...”

Lot era nepotul lui Avraam Biblia îl numeşte şi “fratele” său

Geneza 11:27 – “Aceasta este descendenţa lui Terah: Terah le-a dat naştere lui Avram, lui Nahor, şi lui Haran; Haran i-a dat naştere lui Lot.”

Geneza 12:5 – “Avram a luat-o cu sine pe Sarai, soţia lui, pe Lot, fiul fratelui său...”

Geneza 14:12 – “Şi l-au luat şi pe Lot, fiul fratelui lui Avram, şi averea lui şi au plecat. El locuia atunci în Sodoma.”

Geneza 14:14 – “Şi a auzit Avram că Lot, fratele său, a fost luat captiv....” Geneza 14:16 – “Şi l-a luat înapoi şi pe fratele său, Lot....”

Unii protestanţi încearcă să răspundă la acest lucru spunând că Vechiul Testament nu a fost scris în greacă, ci în ebraică. Deci, spun ei, cazul lui Lot nu dovedeşte că adelphos se poate referi la o persoană care nu este literalmente frate. Acest lucru este infirmat subliniind faptul că, deşi Vechiul Testament a fost scris iniţial în ebraică, a fost faimos tradus în greacă de şaptezeci de învăţaţi, cu câteva secole înainte de venirea lui Cristos. Această traducere faimoasă este numită “Septuaginta”.


Această traducere greacă a Vechiului Testament, Septuaginta, este citată de aproximativ 300 de ori de către scriitorii inspiraţi ai Noului Testament. Aceasta înseamnă că scriitorii Noului Testament au acceptat Septuaginta. În Septuagintă, acelaşi cuvânt grec adelphos este folosit pentru a descrie pe Lot ca fratele lui Avraam. Adelphos este forma singulară pentru adelphoi, cuvântul folosit în Noul Testament pentru “fraţii” lui Isus. Aşadar, Vechiul Testament foloseşte într-adevăr adelphos pentru a descrie pe cineva care nu este literalmente frate.

Însă acest lucru poate fi dovedit şi din Noul Testament. În Faptele Apostolilor 3:17 şi Romani 9:3, vedem că adelphoi (fraţi) este folosit pentru a descrie oameni de aceeaşi naţionalitate, care nu sunt fraţi de mamă. Consideraţi aceste versete ca fiind lovitura finală pentru argumentul protestant în această privinţă.

Pe lângă aceasta, în Luca 10:29, Matei 5:22 şi Matei 7:3, vedem că adelphos (“frate”) este folosit pentru aproapele, nu neapărat pentru frate de mamă.

ÎNSĂ ESTE UN CUVÂNT GREC PENTRU VĂR, ANEPSIOS; DACĂ FRAŢII LUI

ISUS ERAU VERI, ŞI NU FRAŢI, DE CE NU A FOST FOLOSIT ANEPSIOS ?

Biserica Catolică învaţă că Maria este pururea fecioară şi că nu a avut alţi copii. Biserica Catolică nu învaţă că toţi “fraţii” lui Isus erau neapărat verii Lui. Ar fi putut fi rude mai depărtate sau prieteni apropiaţi sau oameni consideraţi ca parte din familie prin căsătorie sau lege sau naţionalitate. De exemplu, în 2 Samuel 1:26, regele David îl numeşte pe Ionatan “fratele” său. Ionatan şi David nu erau fraţi sau veri. David se căsătorise cu sora lui Ionatan, Mical, fiica regelui Saul. Deci David s-a căsătorit şi a devenit parte din acea familie.

Numărul de “fraţi” (adelphoi) ai lui Isus menţionat în Biblie pare să sugereze că unii dintre ei nu erau nici măcar rude îndepărtate, ci consideraţi parte din familie în alte moduri. Chiar şi unul sau câţiva dintre ei dacă nu au fost veri, ci rude mai îndepărtate sau prieteni apropiaţi de familie, atunci cuvântul adelphoi trebuia folosit. Aşadar, faptul că acest cuvânt pentru văr nu a fost folosit, nu dovedeşte că Maria a avut alţi copii.

DOVEZILE DIN MATEI 27:56 ARATĂ CĂ “FRAŢII” LUI ISUS NU ERAU FRAŢII

LUI DE MAMĂ

Matei 13:55 – “Nu este oare acesta fiul lemnarului? Nu se numeşte mama lui Maria, iar fraţii lui: Iacob, Iosif, Simon şi Iuda?”

Iacob şi Iosif sunt două dintre numele date ca “fraţi” ai lui Isus. Poate fi arătat, prin următoarele lucruri, că aceştia erau copii ai unei alte mame şi nu fraţi de mamă cu Isus. Urmăriţi vă rog aceasta cu atenţie.

Erau trei femei la picioarele Crucii: 1) Sfânta Fecioară Maria (mama lui Isus); 2) Maria soţia lui Cleopa (care se spune că era sora Sfintei Fecioare Maria); şi 3) Maria Magdalena.

Ioan 19:25 – “Lângă crucea lui Isus, stăteau [1] mama lui Isus şi [2] sora mamei lui, Maria a lui Cleopa, şi [3] Maria Magdalena.”

Maria, soţia lui Cleopa, este de asemena descrisă ca “cealaltă Marie” în Matei 28:1. Biblia ne spune că Iacob şi Iosif sunt copiii acestei Marii:

Matei 27:56 – “Printre ele erau Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacob şi a lui Iosif, şi mama fiilor lui Zebedeu.”


Deci, Iacob şi Iosif (care sunt numiţi “fraţii” lui Isus) nu sunt fraţii lui de mamă, ci sunt cel puţin verii Săi. Însă, probabil nu erau nici măcar veri primari. Aceasta e deoarece Maria lui Cleopa (mama lui Iacob şi Iosif), despre care se spune că este “sora” mamei lui Isus (Ioan 19:25), de asemenea poartă numele de Maria. Este extrem de puţin probabil ca la doi fraţi sau surori de mamă dintr-o familie ebraică să le fie dat acelaşi nume. Cel mai probabil nu erau nici măcar surori, ci făceau parte din acelaşi clan şi astfel erau numite “surori” în acelaşi mod în care Iacob, Iosif, Simon şi Iuda sunt numiţi “fraţii” lui Isus. Toate acestea arată că fecioria perpetuă a Sfintei Fecioare Maria nu este infirmată în vreun fel de vreo declaraţie din Biblie legată de fraţii şi surorile lui Isus. Vom trece în continuare la dovezile care arată că Maria a fost veşnic fecioară şi că nu a avut alţi copii.

IOAN 19:26 ARATĂ CĂ MARIA NU A AVUT ALŢI COPII ÎN AFARĂ DE ISUS

În timp ce murea pe cruce, Isus o încredinţează pe mama sa în grija sf. Ioan apostolul.

Ioan 19:26-27 – “Aşadar, văzând Isus că stătea acolo mama lui şi discipolul pe care îl iubea, i-a spus mamei: Femeie, iată-l pe fiul tău. Apoi, i-a spus discipolului: Iat-o pe mama ta. Şi, din ceasul acela, discipolul [Ioan] a luat-o acasă la el.”

Cercetătorii scot în evidenţă că acest lucru a fost un act formal de încredinţare (Gerry Matatics, Op. cit.). Isus a încredinţat-o pe mama Sa sfântului Ioan pentru ca acesta să aibă grijă de ea. Dacă Maria ar fi avut alţi copii, aşa cum susţin protestanţii, Isus nu ar fi spus sfântului Ioan să o ia pe Maria ca mamă a sa. Ar fi fost încredinţată în grija unuia dintre “fraţii” cei mulţi. Faptul că Isus a încredinţat-o pe Maria sfântului Ioan dovedeşte că ea nu a avut alţi copii.

Protestanţii încearcă să răspundă la aceasta spunând că “fraţii” lui Isus nu erau credincioşi şi de aceea Isus a încredinţat-o pe mama Sa sfântului Ioan. Însă acest lucru este infirmat de Faptele Apostolilor 1:14 – indică faptul că “fraţii” lui Isus erau credincioşi. Isus cu siguranţă ştia că erau sau că vor deveni credincioşi, şi, prin urmare, dacă erau fraţii Lui de mamă, nu ar fi încredinţat-o pe mama Sa sfântului Ioan.

Semnificativ este şi faptul că atunci când Isus a fost găsit în templu la vârsta de 12 ani, nu este vreo indicaţie că Maria şi Iosif aveau alţi copii (Luca 2:41-51). Indicaţia este că El este singur la părinţi. De asemenea, se face referire la Isus ca “fiul Mariei” (Marcu 6:3), nu ca un fiu al Mariei. Nici măcar o singură dată nu se spune că Maria ar fi avut şi alţi copii.

RĂSPUNSUL MARIEI CĂTRE ÎNGER ÎN LUCA 1 INDICĂ FAPTUL CĂ EA

FĂCUSE UN JURĂMÂNT DE FECIORIE PERPETUĂ

Luca 1:30-34 – “Şi îngerul i-a zis: Nu te teme, Marie, căci ai aflat har la Dumnezeu. Şi iată, vei lua în pântece şi vei naşte fiu, şi vei chema numele lui Isus. El va fi mare, şi va fi chemat Fiul Celui Prea Înalt; şi Domnul Dumnezeu îi va da scaunul de domnie al tatălui Său David; şi va domni peste casa lui Iacob pe veci, iar domnia lui nu va avea sfârşit. Maria a spus către înger: Cum va fi aceasta, din moment ce nu cunosc bărbat?”

Îngerul apare Mariei şi îi spune că ea va lua în pântece şi va naşte un fiu. Maria răspunde zicând: “Cum va fi aceasta, din moment ce nu cunosc bărbat?” Înţelesul este: cum va fi aceasta, din moment ce sunt fecioară. Cum va fi aceasta? Maria înţelegea cum sunt concepuţi copii. Răspunsul său are sens doar dacă ea a făcut un jurământ de virginitate pentru tot parcursul vieţii. Întreba cum se poate ca ea să poată purta în pântece în timp ce este fecioară.


Trebuie scos în evidenţă și faptul că logodna Mariei cu Iosif nu contrazice noţiunea ca ea să fi făcut un asemenea jurământ. Comportamentul moral din acea vreme dicta ca femeile consacrate fecioriei să aibă un bărbat protector care să păzească şi să respecte jurământul. Acesta era rolul lui Iosif.

ESTE INIMAGINABIL CA, CHIVOTUL NOULUI LEGĂMÂNT, SĂ AIBĂ

CONTACT SEXUAL

Am văzut deja clar că Biblia învaţă faptul că Maria este Chivotul Noului Legământ. Fiind cea mai sfântă creatură de pe Pământ şi vasul Celui Prea Înalt, este total incompatibil – complet în dezacord cu demnitatea şi rolul Chivotului – gândul că ar fi avut vreun contact sexual. Ca să pregătească poporul pentru venirea lui Dumnezeu pe Muntele Sinai, Moise a spus:

Exod 19:14-15 – “Moise a coborât de pe munte la popor, a sfinţit poporul şi ei şi-au spălat hainele. Şi a zis poporului: Fiţi gata în trei zile; să nu vă atingeţi de nevestele voastre.”

Când David era pe fugă şi avea nevoie de pâine de la preot, citim:

1 Samuel 21:4– “Preotul i-a răspuns lui David: Pâine obişnuită nu am la îndemână, ci doar pâine sfântă. Numai dacă sunt curaţi tinerii, mai ales de femei.”

Chivotul a fost creat pentru un motiv mult mai sublim şi sacru, şi nu ar fi avut vreodată contact sexual. Uza a fost lovit de moarte doar pentru că a atins Chivotul atunci când nu ar fi trebui să o facă (2 Samuel 6:6-8).

EZECHIEL 44 ŞI PROFEŢIA DESPRE POARTA ÎNCHISĂ ESTE O PROFEŢIE

DESPRE FECIORIA PERPETUĂ A MARIEI

Ezechiel 44:2 – “Şi mi-a zis Domnul: Poarta aceasta va fi închisă, nu se va deschide şi niciun om nu va intra pe ea, căci Domnul Dumnezeul lui Israel a intrat pe ea. De aceea va fi închisă.”

Aici vedem că Domnul va trece prin această poartă, şi niciun alt om nu va intra pe ea. Aceasta este o profeţie despre fecioria perpetuă a Mariei. Ea este poarta închisă, prin care Domnul vine. Acesta este unul dintre motivele pentru care Maria este numită “Poarta Raiului” în scrierile catolice tradiţionale.

FECIORIA PERPETUĂ A MARIEI A FOST ÎN MOD FERM CREZUTĂ ÎN

BISERICA CREŞTINĂ PRIMARĂ

Conciliul Constantinopol II, 553 d.C., Can.6 - “Dacă spune cineva că sfânta, glorioasa şi pururea fecioară Maria este numită purtătoare-de-Dumnezeu prin folosirea greşită a limbajului şi nu în adevăr... să fie anatema.”

Unii protestanţi şi majoritatea membrilor bisericii “Ortodoxe” pretind că onorează Conciliul Constantinopol II. A fost al cincilea conciliu ecumenic. După cum vedem aici, a învăţat în mod clar despre fecioria perpetuă a Mariei.

Papa sf. Martin I, Conciliul de la Lateran, 649 d.C., Can. 3 – “Dacă cineva nu mărturiseşte în mod corespunzător şi cu adevărat în acord cu sfinţii părinţi, că sfânta Maică a lui Dumnezeu şi pururea Fecioară şi imaculată Maria în plinătatea timpului a zămislit de la Duhul Sfânt fără sămânţă, şi anume, pe Dumnezeu Cuvântul Însuşi în mod specific şi cu adevărat, care de la Dumnezeu Tatăl s-a născut mai înainte de toţi vecii, şi că ea [L-]a purtat în mod incoruptibil,


fecioria ei rămânând indestructibilă chiar şi după naşterea Lui: să fie condamnat.” (Denzinger 256)

Biserica creştină primară a crezut în faptul că Maria a fost pururea fecioară. În secolul 4, sf. Ieronim, părintele învăţăturii biblice şi cel care a tradus Biblia în latină, a apărat acest adevăr împotriva lui Helveticus, un eretic care îl nega. După cum s-a menţionat deja, până şi primii protestanţi, inclusiv Luther, Calvin şi Zwingli, au acceptat fecioria perpetuă a Mariei.

DOVEZILE BIBLICE PENTRU ÎNVĂŢĂTURILE DESPRE ÎNĂLŢAREA MARIEI

LA CER ŞI DESPRE MARIA CA REGINĂ A CERULUI

Biserica Catolică învaţă că Fecioara Maria, după viaţa ei pe pământ, a fost înălţată cu trupul şi sufletul la cer. Trupul ei nu a rămas în mormânt şi nu a suferit putreziciunea trupului; căci aceasta este o pedeapsă pentru păcatul strămoşesc, pe care ea nu l-a avut. Deoarece ea a fost în totalitate liberă de păcat strămoşesc şi a fost Chivotul privilegiat, Maria a fost dusă trup şi suflet direct în cer. Aceasta se numeşte dogma Înălţării cu trupul la cer a Maicii Domnului.

Necatolicii spun că nu este vreo dovadă în Biblie pentru înălţarea Mariei. Dimpotrivă, găsim o descriere a acesteia în Apocalipsa capitolul 12.

Apocalipsa 12:1– “Şi s-a arătat în cer un semn mare: o femeie îmbrăcată cu soarele, şi luna era sub picioarele ei, şi pe cap purta cunună din douăsprezece stele.”

Femeia din Apocalipsa 12:1 semnifică o serie de lucruri. Părinţii Bisericii au înţeles-o ca semnificând Maica lui Isus; au înţeles-o de asemenea să semnifice, la un anumit nivel, Biserica. Nu există îndoială că semnifică pe Maria, căci Fiul acestei femei este cel care păstoreşte naţiunile cu un toiag de fier (Apoc. 12:5). Acesta este Isus, desigur; şi prin urmare mama trebuie să fie Fecioara Maria. Astfel, Apocalipsa capitolul 12 ne oferă o imagine clară a Mariei fiind înălţată la cer şi aşezată ca Regină a Cerului.

Biblia ne oferă și o întrezărire a înălţării Mariei, în Psalmul 132:8 (131:8 în Biblia catolică Douay-Rheims).

Psalm 132:8 – “Ridică-te, Doamne, şi vino în locul tău de odihnă, tu şi chivotul sfinţirii tale.”

Acest interesant psalm vorbeşte despre Domnul şi despre Chivot ridicându-se sau fiind ridicat la un loc permanent de odihnă. Aceasta este o imagine a înălţării Maicii Domnului; căci Isus este Domnul iar Maria este noul Chivot, după cum am demonstrat. Amândoi sunt luaţi cu trup şi suflet la cer. Isus se înalţă singur; Maria e înălţată de Isus.

Dacă Chivotul Vechiului Legământ este ridicat la un loc de odihnă, aşa cum este spus, cu cât mai mult Chivotul Noului şi Veşnicului Legământ? Vedem de asemenea că se vorbeşte despre Chivot ca fiind sfinţit.

ÎNĂLŢAREA LA CER A MARIEI REZULTĂ ÎN MOD LOGIC DIN

NEPRIHĂNIREA EI

Înălţarea la cer a Mariei rezultă în mod logic din faptul că Maria nu a avut păcat strămoşesc sau alt gen de păcat. Putrezirea trupului în mormânt este o consecinţă a păcatului strămoşesc (Geneza 3:19). Chiar şi majoritatea protestanţilor sunt de acord cu acest lucru. Fiind Chivotul Noului Legământ, Maria nu a avut păcat strămoşesc. Drept urmare, ea nu a purtat consecinţele păcatului strămoşesc. Din aceasta rezultă că Dumnezeu nu a lăsat ca trupul ei să vadă putrezirea.

Psalm 15:10 – “Căci nu vei lăsa sufletul meu în iad; nici nu vei îngădui ca sfântul tău să vadă putrezirea.”


Acest psalm, care vorbeşte despre faptul că Dumnezeu nu permite sfântului Său să vadă putrezirea, este citat în Faptele Apostolilor capitolul 2. Se referă la Isus.

Faptele 2:31– “A văzut dinainte şi a vorbit despre învierea lui Cristos: el nu a fost lăsat în iad şi nici trupul lui nu a văzut putrezirea.”

În mod similar, pentru că Maria a fost creată liberă de orice păcat, trupul ei nu a suferit putrezirea în mormânt şi a fost înălţată cu trupul şi sufletul la cer.

CHIVOTUL ERA FĂCUT DIN LEMN INCORUPTIBIL

Chivotul Vechiului Legământ era făcut din lemn de setim, o specie incoruptibilă de acacia.

Exod 25:10 – “Să facă un chivot din lemn de setim…”

Lemnul de setim este atât de incredibil de durabil încât Septuaginta, versiunea greacă a Vechiului Testament, traduce acest cuvânt ca “incoruptibil” sau lemn “neputred”. Chivotul Vechiului Legământ fiind incoruptibil, cu cât mai mult trebuie să fie incoruptibil Chivotul Noului Legământ? Dumnezeu a poruncit să fie folosit lemn incoruptibil pentru construirea Chivotului, deoarece astfel se prefigurează sufletul şi trupul incoruptibil al noului Chivot, Fecioara Maria.

ÎNĂLŢAREA MARIEI LA CER NU CONTRAZICE REALITĂŢILE BIBLICE

Unii oameni consideră fantezistă ideea că Maria ar fi putut să fie înălţată în mod miraculos cu trupul şi sufletul la cer. Însă Biblia ne spune că Ilie a fost urcat în mod miraculos la cer (2 Regi 2:1,11). Citim, de asemenea, că Enoh a fost luat în mod miraculos să umble cu Dumnezeu (Evrei 11:5; Geneza 5:24). Este, de asemenea, învăţat clar în Biblie – şi este un articol al Credinţei creştine primare – că toţi oamenii, fie buni sau răi, vor fi reuniţi în mod miraculos cu trupurile lor la judecata finală, pentru învierea celor drepţi, şi a osândiţilor (1 Corinteni 15). Aşadar, credinţa că Maria a fost înălţată la cer pentru că ea este Chivotul perfect al lui Dumnezeu şi fără de păcat, nu contrazice în vreun fel realităţile biblice – ci mai degrabă corespunde cu exactitate cu ele.

BIBLIA INDICĂ FAPTUL CĂ MARIA ESTE “REGINA MAMĂ” ÎN

ÎMPĂRĂŢIA LUI ISUS

Dumnezeu a făcut un legământ cu David, pentru a stabili o împărăţie. Monarhia lui David, regatul lui Dumnezeu pe pământ, avea rolul de a fi un prototip al împărăţiei spirituale a lui Dumnezeu pe care Isus Cristos o va întemeia. De aceea în Scriptură Isus este numit fiul lui David. De aceea Petru însuşi spune în Faptele Apostolilor 2:30 că Isus şade pe tronul lui David. Luca 1:32 spune următoarele despre Isus:

“El va fi mare, şi va fi chemat Fiul Celui Prea Înalt; şi Domnul Dumnezeu îi va da scaunul de domnie al tatălui Său David…”

În monarhia ebraică, cea mai onorată, puternică şi importantă femeie din împărăţie era mama regelui. Ea era cunoscută ca “regina mamă”. În ebraică, era numită “gebirah”. Gebirah, regina mamă a împărăţiei, deţinea o putere şi influenţă unică în ochii regelui. Influenţa, puterea şi prestigiul ei erau mai mari decât cele ale soţiei regelui. Vedem clar această influenţă şi putere unică a “reginei mame” în 1 Regi 1 şi 2 (3 Regi 1 şi 2 în Biblia catolică Douay-Rheims).

Mama regelui Solomon era Batşeba. Puterea şi influenţa Batşebei ca regină mamă era atât de mare încât Adonie i-a spus următoarele:


1 Regi 2:17 – “El [Adonie] a zis: Spune-i, te rog, regelui Solomon – căci ție nu îți poate refuza ceva – să mi-o dea pe Abişag din Şunem de soţie.”

Adonie a înţeles statutul şi puterea reginei mame. Însă cererea pe care a făcut-o Adonie nu era rezonabilă. Adonie vroia să se căsătorească cu Abişag, care era ultima soţie a regelui David. Luând-o de soţie, Adonie ar fi putut să ceară tronul lui Solomon. De aceea regele nu putea să îngăduie asemenea cerinţă.

Chiar dacă cerinţa lui Adonie nu era rezonabilă şi nu ar fi avut cum să fie acceptată de rege, aceasta ne arată că era recunoscut faptul că regina mamă avea o putere profundă şi unică de influenţă în ochii regelui. Această influenţă era atât de mare încât Adonie a spus: “ţie nu îţi poate refuza ceva”.

Următoarele versete scot în evidenţă şi mai mult acest adevăr. În 1 Regi 2:19 citim că Batşeba (regina mamă) a intrat să vorbească cu regele Solomon şi să-l roage acest favor. Când a intrat, regele s-a aplecat în faţa ei şi a pus să fie instalat lângă el un tron pentru ea.

BIBLIA NE ARATĂ CĂ REGINA MAMĂ AVEA UN TRON

ŞI ONOARE UNICĂ

1 Regi 2:19-20 – “Batşeba a mers la regele Solomon să-i vorbească despre Adonie. Regele s-a ridicat înaintea ei, s-a închinat înaintea ei și a stat pe tronul său. Au pus un tron pentru mama regelui şi ea a stat la dreapta lui. Apoi a zis: Am să-ţi adresez o mică rugăminte, să nu-mi ruşinezi faţa. Regele i-a zis: Cere, mamă, căci nu trebuie să-mi întorc faţa de la tine.”

După cum vedem, Biblia învaţă că regina mamă este onorată pe un tron cu regele. Desigur, nu este egală cu regele; însă este onorată alături de el ca regină a împărăţiei. Aici vedem o descriere perfectă a calităţii de regină a Sfintei Fecioare Maria şi a influenţei sale cu Regele. Ea este Regina Mamă în împărăţia lui Isus. Maria este infinit inferioară Fiului ei Divin. Însă, ea este Chivotul perfect, Regina Cerului şi a Pământului.

De aceea Maria are o putere atât de mare în cer sub Fiul ei Divin – o putere şi influenţă care este mai mare decât cea pe care regina mamă din Vechiul Testament o avea cu regele. De aceea este atât de benefic să cerem ajutor de la ea, pentru ca ea să ceară şi să mijlocească de la Isus pentru noi. În împărăţia lui Isus, ea este aşezată lângă El ca Regină a Cerului şi a Pământului.

În Psalmul 45 (Psalmul 44 în Biblia catolică Douay-Rheims) de asemenea vedem făcându-se referire la tronul lui Dumnezeu şi că Regina este cu El:

Psalm 45:6, 9 – “Tronul tău, Dumnezeule, este veşnic; sceptrul dreptăţii este sceptrul domniei tale… regina stă la dreapta ta, împodobită…” SUNT ROZARIUL ŞI BUCURĂ-TE MARIE “REPETĂRI DEGEABA”,

CONDAMNATE DE ISUS?

Unii necatolici susţin că rugăciunile catolice precum Bucură-te Marie şi Rozariul intră sub denunţarea lui Isus.

Matei 6:7-8 – “Când vă rugaţi, nu vorbiţi multe, aşa cum fac păgânii, care cred că dacă spun multe cuvinte vor fi ascultaţi. Voi să nu fiţi ca ei, pentru că Tatăl vostru ştie de ce aveţi nevoie încă înainte ca voi să-i cereţi.”


La fel ca şi cu celelalte obiecţii despre care am discutat, această obiecţie este de asemenea infirmată prin o considerare mai atentă a Bibliei. Probabil cel mai bun exemplu pentru a dezminţi obiecţia protestantă despre acest lucru este Apocalipsa 4:8.

Apocalipsa 4:8 – “Cele patru fiinţe, având fiecare câte şase aripi, erau pline de ochi de jur împrejur şi pe dinăuntru. Zi şi noapte spuneau fără încetare: Sfânt, sfânt, sfânt, Domnul, Dumnezeul cel atotputernic, cel care era, care este şi care vine.”

Îngerii din cer spun fără încetare, zi şi noapte, “Sfânt, sfânt, sfânt”. Aşadar ideea că toate rugăciunile care conţin repetări sunt păgâne, e complet greşită.

În Matei 6:7 Isus nu condamnă rugăciunile care conţin cuvinte ce se repetă; şi nici nu condamnă repetări multiple ale aceleiaşi rugăciuni (e.g., a spune Tatăl Nostru sau Bucură-te Marie de cinci ori la rând). Nu, El condamnă obiceiurile păgânilor. Păgânii credeau că se pot face plăcuţi falşilor lor dumnezei prin elocvenţa şi vorbele lor complicate. Credeau că trebuie să spună exact cuvintele şi numele corecte în anumite zile, altfel falşii lor “dumnezei” nu i-ar fi auzit şi nu şi-ar aminti de nevoile lor. Isus denunţă păgânismul lor. Îi învaţă că adevăratul Dumnezeu cunoaşte toate.

Iată alte lucruri care distrug obiecţia protestantă despre această chestiune. În Psalmul 136 (Psalmul 135 în Biblia catolică Douay-Rheims), ne este dată o rugăciune de laudă şi|mulţumire care repetă aceeaşi frază – “pentru că veşnică este îndurarea lui” – în total de 26 de ori la rând!

Psalm 136:1-26 – “Lăudaţi-l pe Domnul; pentru că este bun: pentru că veşnică este îndurarea lui. Lăudaţi-l pe Dumnezeul dumnezeilor: pentru că veşnică este îndurarea lui… El singur face fapte minunate: pentru că veşnică este îndurarea lui… [etc.]”

Isus repetă aceeaşi rugăciune de 3 ori la rând când se roagă Tatălui în grădina Ghetsimani. Aceasta poate fi citit în Matei 26:39, Matei 26:42, şi Matei 26:44. În Matei 20:29-33, Isus răspunde la rugăciunea repetată a orbilor care cer îndurare.

Aşadar vedem că în Biblie sunt multe exemple de rugăciuni către adevăratul Dumnezeu, care sunt repetate. Ele nu constituie “repetări degeaba” ale păgânilor. De fapt, rugăciunile Bisericii Catolice către Maria în Bucură-te Marie şi Rozariu sunt prezise chiar de Maria în Luca 1:

Rugăciunea Bucură-te Marie: “Bucură-te, Marie, cea plină de har, Domnul este cu tine, binecuvântată eşti tu între femei, şi binecuvântat este rodul trupului tău Isus. Sfântă Marie, Maica lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi păcătoşii, acum şi în ceasul morţii noastre. Amin.”

Luca 1:46-48 – “Maria a spus: Sufletul meu îl preamăreşte pe Domnul şi duhul meu se bucură în Dumnezeu, Mântuitorul meu, pentru că a privit smerenia slujitoarei sale; iată că de acum toate generațiile mă vor numi fericită.”

Evident, numai Biserica Catolică împlineşte această profeţie, adică aproape toate generaţiile adevăratei Biserici.

INIMA UNICĂ ŞI NEPRIHĂNITĂ A MARIEI PRIMEŞTE O ATENŢIE UNICĂ ÎN

SCRIPTURĂ

Biserica Catolică cinsteşte şi încurajează devoţiunea la Inima Neprihănită a Mariei. Ea a avut cea mai pură inimă dintre toate creaturile umane care au trăit vreodată. La fel ca şi cu Chivotul Vechiului Legământ, devoţiunea la Inima Neprihănită a Mariei este puternică

Baza Biblică pentru învăţăturile Catolice despre Maria 31 pentru a obţine ajutor de la Dumnezeu. Unii necatolici condamnă această devoţiune şi spun că nu este biblică. Dimpotrivă, numai inima Mariei este menţionată în mod specific în Biblie. Nicio altă inimă a unei persoane bune sau sfinte nu primeşte acest gen de atenţie care este acordat Inimii Mariei în Evanghelie. Inima ei a fost unică între creaturile umane, deoarece nu a fost niciodată pângărită de păcat.

Luca 2:18-19 – “Toţi cei care auzeau se mirau de cele spuse lor de către păstori. Maria însă păstra toate aceste cuvinte, meditându-le în inima ei.”

Luca 2:51 – “Apoi a coborât cu ei, a venit la Nazaret şi era supus lor. Iar mama lui păstra toate cuvintele acestea în inima ei.”

Sufletul unic al Mariei, de asemenea, este menţionat în Scriptură în mod special.

Luca 2:35 – “... – să se dezvăluie gândurile din multe inimi – iar ţie, o sabie îţi va străpunge sufletul.”

MARIA ESTE MAICA/MAMA LUI DUMNEZEU

Este surprinzător că atât de mulţi necatolici au probleme cu acest titlu – “Maria, Maica lui Dumnezeu”. Ei recunosc că Maria este maica lui Isus, însă spun că nu trebuie considerată “maica lui Dumnezeu”. Protestanţii care susţin că Maria nu este maica lui Dumnezeu nu par să realizeze că nu este logic să crezi că Isus este Dumnezeu, însă să negi că Maria este maica lui Dumnezeu. Asemenea poziţie neagă de fapt dumnezeirea lui Isus Cristos, care este o singură persoană divină cu două naturi.

Adevăr: Isus Cristos este Dumnezeu. Biblia învaţă aceasta în multe locuri (Ioan 1:1, Ioan 20:28, Ioan 8:58; Isaia 9:6; etc.)

Adevăr: Maria este mama lui Isus. Biblia învaţă aceasta în multe locuri (Luca 1:31; Matei 1:25; etc.)

Concluzie incontestabilă: Maria este maica lui Dumnezeu.

Luca 1:31-32 – “Şi iată [Maria] vei lua în pântece, şi vei naşte fiu, şi vei chema numele lui Isus. El va fi mare, şi va fi chemat Fiul Celui Prea Înalt: şi Domnul Dumnezeu îi va da scaunul de domnie al tatălui Său David.”

Isaia 7:14 – “Pentru aceasta însuşi Domnul vă va da un semn: Iată, fecioara va lua în pântece şi va naşte fiu şi vor chema numele lui Emanuel [E Domnul cu noi].”

Biblia indică faptul că Maria este maica lui Emanuel (care înseamnă “E Domnul cu noi”).

Luca 1:43 – “[Elisabeta spune]: Şi de unde mie aceasta, ca să vină la mine Maica Domnului meu?”

De asemenea, Elisabeta spune în mod explicit că Maria este maica Domnului. Adică maica singurului Domn, Isus Cristos, care este Dumnezeu.

Efeseni 4:5 – “Un singur Domn, o singură credinţă, un singur botez…”

Ioan 20:28 – “Toma a răspuns şi i-a zis: Domnul meu şi Dumnezeul meu.”

Aceasta ar trebui să fie suficient de simplu. Din nefericire, pentru unii nu e suficient. Eroarea protestantă despre acest lucru trebuie adresată şi dezminţită şi mai mult.


Protestanţii scot în evidenţă faptul că natura divină a lui Dumnezeu este eternă și nu are început. Asta e cu siguranţă adevărat. Deoarece natura lui Dumnezeu este eternă şi cu siguranţă nu a venit de la Maria, ei spun, Maria nu poate fi considerată ca “mamă”/ “maică” a lui Dumnezeu. Acesta este argumentul principal pe care protestanţii îl aduc la această chestiune. Este un argument cu foarte multe defecte.

Eroarea protestantă cu privire la acest punct apare deoarece se atribuie persoanei Fiului lui Dumnezeu doar ceea ce aparţine naturii Sale divine. Nu se atribuie persoanei Fiului lui Dumnezeu şi ceea ce se referă sau aparţine naturii Sale umane.

Întrucât Fiul lui Dumnezeu a devenit cu adevărat om, aceşti protestanţi – neatribuindu-I şi ceea ce aparţine naturii Sale umane – neagă de fapt că Isus Cristos este în acelaşi timp Dumnezeu adevărat şi om adevărat.

Fiul lui Dumnezeu, Isus Cristos, este o singură persoană divină (a doua persoană din Sfânta Treime), cu două naturi. El este şi Dumnezeu adevărat şi om adevărat. Isus Cristos nu este un om care a fost unit cu sau inspirat de Dumnezeu. Nu, El este Dumnezeu adevărat care a devenit om cu adevărat.

Ioan 1:14 – “Şi Cuvântul s-a făcut trup, şi a locuit între noi…”

Isus nu a fost un om special care a avut o inspiraţie şi conexiune unică cu Fiul lui Dumnezeu (Cuvântul lui Dumnezeu). Nu, El este Cuvântul lui Dumnezeu făcut trup. Aşadar, a atribui Fiului lui Dumnezeu doar ceea ce în mod specific aparţine naturii Sale divine, nu şi ceea ce se aplică naturii Sale umane asumate – aşa cum fac protestanţii când neagă faptul că Maria este maica lui Dumnezeu – înseamnă să împarţi/dizolvi pe Isus în două persoane diferite.

În secolul 5 a fost un anumit eretic pe nume Nestorius. El susţinea la fel cum fac protestanţii zilelor noastre despre acest punct. Spunea că Maria nu trebuie numită Theotokos (maică/purtătoare-de-Dumnezeu), ci doar Christotokos (purtătoare de Cristos). Biserica şi-a dat seama imediat de erezia lui Nestorius şi a condamnat-o în anul 431 la Conciliul din Efes. Biserica a recunoscut imediat învăţătura falsă a lui Nestorius ca fiind erezia pe care Biblia o condamnă ca fiind “dizolvarea” lui Isus şi “anticrist”. Această idee falsă îl “destramă”/”dizolvă” pe Cristos deoarece se separă de la persoana Sa unică, ceea ce se referă la natura Sa umană. Aceasta duce la împărţirea (separarea; destrămarea; dizolvarea) lui Isus în două persoane, şi la poziţia că Isus a fost doar un om care a purtat (sau a fost inspirat de) persoana lui Dumnezeu, în contrast cu adevărul că Isus a fost o singură persoană divină care s-a făcut cu adevărat om. Această erezie rezultă în adorarea unui om şi în închinarea la doi fii. Biserica a văzut clar răul acesta şi l-a condamnat.

Conciliul Constantinopol II, 553 - “Sfântul sinod din Efes… a pronunţat sentinţa împotriva ereziei lui Nestorius… şi a tuturor celor care mai târziu… ar adopta aceleaşi opinii pe care el le-a ţinut… Ei exprimă aceste falsităţi împotriva dogmelor adevărate ale Bisericii, OFERIND ÎNCHINARE LA DOI FII, încercând să separe ceea ce nu poate fi separat, ŞI INTRODUCÂND ATÂT ÎN LOCURILE CEREŞTI CÂT ŞI ÎN CELE PĂMÂNTEŞTI NELEGIUIREA ÎNCHINĂRII LA OM [CULTUL OMULUI]. Dar mulţimea sfântă de duhuri cereşti se închină împreună cu noi la un singur Domn Isus Cristos.”

Conciliul [Sinodul] din Efes, 431, Can. 5: “Dacă cineva îndrăzneşte să spună că Isus Cristos era un om purtător-de-Dumnezeu şi nu mai degrabă Dumnezeu în adevăr, fiind prin natură un Fiu, aşa cum “Cuvântul a devenit trup”, şi este făcut părtaş al sângelui şi cărnii precis ca şi noi: să fie anatema.”


Isus nu este două persoane diferite. El este O SINGURĂ PERSOANĂ DIVINĂ cu două naturi. Prin urmare, ceea ce se întâmplă cu natura Sa umană se întâmplă cu adevărat persoanei Sale, care este una singură. Persoana Sa a fost concepută şi născută în umanitatea Sa din Maria. Ea este prin urmare cu adevărat mama Lui, şi mama lui Dumnezeu. Înţelesul determinat în acest adevăr este uimitor. Aşa cum Biserica a învăţat mereu, Fiul lui Dumnezeu, veşnic şi egal cu Tatăl, a avut două naşteri. A fost născut înainte de toţi vecii, din Dumnezeu Tatăl (Ioan 16:28; Ioan 8:42). A fost născut în timp, ca om, din Maria, mama Sa. Doar Maria deţine această conexiune impenetrabilă cu Dumnezeu, cu o persoană a Sfintei Treimi. De la acest adevăr, că ea este cu adevărat Maica lui Dumnezeu, vin toate celelalte prerogative şi privilegii unice ale ei.

{ Adăugat de traducător: Unii mai obiectează împotriva faptului că Maria a fost creată fără de păcat strămoşesc citând Romani 11:32 sau Romani 3:23, “toţi au păcătuit”. Ei spun că “toţi” aici se referă literalmente la toţi, aşadar, spun ei, Maria nu poate fi o excepţie, pentru că “toţi” nu permite excepţii. Însă nu realizează că această interpretare nu poate fi validă, căci, evident, Isus nu poate fi inclus (vezi 1 Petru 2:22; Evrei 4:15); Adam şi Eva iarăşi nu sunt incluşi, deoarece au fost creaţi fără de păcat. În acelaşi pasaj (Romani 3:10) sf. Paul scrie “Nu este drept, nici măcar unul”, dar în altă parte se spune despre Noe, Daniel, Iov (Ezechiel 14:14,20), Zaharia și Elizabeta (Luca 1:6) că sunt drepţi. De asemenea, dacă vor să meargă şi mai departe şi să susțină că pasajele citate în Romani se referă la păcat personal, aşa cum au făcut unii, tot nu este un argument valid. Isus este în mod clar o excepție. În plus, copiii nenăscuți nu sunt capabili de a face păcate personale, căci nu îşi pot utiliza rațiunea. De exemplu, sf. Paul vorbește despre timpul în care Iacob și Esau erau copii nenăscuți ca un timp în care nu au făcut ceva bun sau rău (Romani 9:11). Dacă se foloseşte interpretarea lor superficială, Romani 3:24 ar sugera că absolut toată lumea va fi justificată, inclusiv cei necredincioși, deci iadul ar fi gol. Sf. Paul nu intenționează să spună “absolut toată lumea”, ci subliniază universalitatea păcatului, atât pentru evrei cât și pentru ne-evrei.

În legătură cu altă chestiune (Luca 2:24), Maria aduce jertfă după cum este scris în Legea Domnului; acest lucru nu demonstrează că a avut păcate, ci demonstrează ascultarea sa. În mod similar, Isus merge să se boteze cu “botezul pocăinţei” (Luca 3:3) al lui Ioan, deşi nu avea păcat. }

CONCLUZIE DESPRE ÎNVĂŢĂTURILE BIBLICE DESPRE MARIA

Acestea sunt motivele biblice datorită cărora Biserica Catolică a recunoscut mereu importanţa şi necesitatea devoţiunii faţă de Preasfânta Fecioară Maria. Ea este noua Evă, noul Chivot, vasul imaculat, poarta închisă, şi Maica lui Dumnezeu. A nu avea devoţiune faţă de Sfânta Fecioară Maria, este echivalentul unui om din Vechiul Testament care ar refuza să venereze Chivotul Legământului sau care ar refuza să mărşăluiască în spatele lui la o luptă. Un asemenea om cade pradă duşmanilor lui Dumnezeu, şi e separat de tabăra poporului lui Dumnezeu.

1 Samuel 4:22 – “...S-a îndepărtat gloria din Israel pentru că a fost luat chivotul lui Dumnezeu.”

__________________________ Copyright © 2009: Most Holy Family Monastery [Mănăstirea Preasfânta Familie] Toate drepturile rezervate. Most Holy Family Monastery, 4425 Schneider Rd. Fillmore, NY 14735 1-800-275-1126; 1-585-567-4433 fax: 1-585-567-8352 www.vaticancatholic.com www.mostholyfamilymonastery.com




Documents

Sfântul Rozariu şi Devoţiune la Maica Domnului