Sistemul fiscal român constă din totalitatea impozitelor plătite de persoanele fizice sau juridice

române.

Cuprins

  [ascunde] 

1   Caracteristici 2   Tipuri de impozite

3   Impozite directe

o 3.1   Impozitul pe profit

o 3.2   Impozitul pe veniturile microîntreprinderilor

o 3.3   Impozitul pe salarii

o 3.4   Impozitul pe dividende

o 3.5   Impozitul pe veniturile realizate de persoanele fizice

4   Impozite indirecte

o 4.1   Accizele

o 4.2   Taxa pe valoare adăugată

o 4.3   Taxele vamale

o 4.4   Obiectul impozitului

o 4.5   Baza de calcul

o 4.6   Subiectul impozitului

o 4.7   Taxele de timbru

o 4.8   Note

5   Legături externe

Caracteristici[modificare | modificare sursă]

1. au caracter obligatoriu, ceea ce presupune ca toate persoanele fizice și/sau juridice care

realizează venituri dintr-o anumită sursă sau posedă un anumit gen de avere să participe prin

impozite la constituirea fondurilor generale ale statului;

2. sunt plăți către stat cu titlu definitiv și nerambursabil, în sensul că odată făcute, ele sunt

utilizate numai la finanțarea unor acțiuni și obiective necesare membrilor societății;

3. sunt o prelevare fără contracompensație sau fără vreun echivalent direct și imediat din

partea statului în favoarea contribuabilului.

Tipuri de impozite[modificare | modificare sursă]

Impozitele directe

Impozitul pe venit

Impozitul pe venitul persoanelor fizice

impozitul pe venit reținut la sursă

impozitul pe salarii

impozitul pe venituri din drepturi de proprietate intelectuală;

impozitul pe venituri din vânzarea bunurilor în regim de consignație;

impozitul pe venituri din activități desfășurate în baza contractelor de agent, comision

sau mandat comercial;

impozitul pe venituri din activități desfășurate în baza contractelor/convențiilor civile

încheiate potrivit Codului Civil

impozitul pe venituri din activitatea de expertiză contabilă și tehnică, judiciară și

extrajudiciară;

impozitul pe venitul obținut de o persoană fizică dintr-o asociere cu o persoană

juridică contribuabil, potrivit titlului IV, care nu generează o persoană juridică.

impozitul pe venitul global

Impozitul pe venitul persoanelor juridice

impozitul pe profit;

impozitul pe veniturile microîntreprinderilor

impozitul pe dividende;

impozitul pe venituri din vânzarea activelor.

Impozitul pe avere

Impozitele indirecte

taxele de consumație (Accizele);

taxa pe valoarea adăugată  (T.V.A.)

taxele vamale;

monopolurile fiscale;

taxele de înregistrare și de timbru.

Impozite directe[modificare | modificare sursă]

Impozitele directe reprezintă forma cea mai uzuală de impunere.

Impozitul pe profit[modificare | modificare sursă]

Determinarea profitului impozabil se face astfel

Profit impozabil = venituri totale - cheltuieli totale - venituri neimpozitabile + cheltuieli

nedeductibile

Veniturile neimpozitabile sunt: dividendele, diferențele favorabile de titluri de participare,

venituri din anularea cheltuielilor pentru care nu s-a acordat deducere, veniturile din

reducerea sau anularea provizioanelor pentru care nu s-a acordat deducere, veniturile

din recuperarea cheltuielilor nedeductibile.

Cheltuielile nedeductibile sunt:

cheltuieli cu impozitul pe profit;

dobânzile, majorările de întârziere, amenzile, confiscările datorate către autoritățile

române;

cheltuieli privind bunurile de natura stocurilor sau a activelor corporale constatate

lipsă din gestiune ori degradate.

cheltuieli de protocol care depășesc limita de 2% aplicată diferenței rezultate dintre

totalul veniturilor impozabile și totalul cheltuielilor aferente veniturilor impozabile, mai

puțin cheltuielile cu impozitul pe profit și cheltuielile de protocol;

cheltuieli cu deplasarea care depășesc de 2,5 ori nivelul legal stabilit;

cheltuieli cu TVA aferentă bunurilor acordate salariaților sub forma unor avantaje în

natură, dacă valoarea acestora nu a fost impozitată la sursă;

cheltuieli înregistrate în contabilitate, care nu au la bază un document justificativ;

cheltuieli cu primele de asigurare plătite de angajator în numele angajatului;

sumele utilizate pentru constituirea sau majorarea rezervelor peste limita legală, cu

excepția celor create de bănci;

cheltuielile de sponsorizare și/sau mecenat și cheltuielile privind bursele private,

acordate potrivit legii;

cheltuielile cu serviciile de management, consultanță, asistență sau alte prestări de

servicii, pentru care contribuabilii nu pot justifica necesitatea prestării.

Sunt obligați la plata impozitului pe profit contribuabilii din următoarele categorii:

persoane juridice române;

persoane juridice străine care desfășoară activitate prin intermediul unui sediu

permanent în România.

Cota generală de impozitare este de 16%. În cazul în care un contribuabil desfășoară

activități de natura barurilor de noapte, a cluburilor de noapte, a discotecilor, a

cazinourilor sau a pariurilor sportive, impozitul pe profit nu poate fi mai mic de 5% din

veniturile aferente acestor activități. În acest caz impozitul va fi 5% din veniturile aferente

activității.

Impozitul pe veniturile microîntreprinderilor[modificare | modificare sursă]

Baza impozabilă a impozitului pe veniturile microîntreprinderii o constituie suma

veniturilor trimestriale din orice sursă, din care se deduc:

veniturile din variația stocurilor;

veniturile din producția de imobilizări necorporale sau corporale;

alte venituri din exploatare reprezentând veniturile din cota-parte a subvențiilor

guvernamentale și a altor resurse similare pentru finanțarea investițiilor;

veniturile din provizioane privind activitatea exploatare și veniturile financiare din

provizioane;

veniturile realizate din despăgubiri de la societățile de asigurare pentru pagubele

produse la activele corporale proprii;

Cota de impozitare este de 2,5%. calculul și plata impozitului pe venitul

microîntreprinderilor se efectuează trimestrial până la data de 25 inclusiv a lunii

următoare trimestrului pentru care se calculează impozitul.

Impozitul pe salarii[modificare | modificare sursă]

Venitul impozabil din salarii se determină prin deducerea din venitul brut a următoarelor

sume:

Contribuțiile personalului la asigurările sociale (10,5%)

Contribuțiile personalului la fondul de șomaj (0.5%)

Contribuțiile personalului la asigurările sociale de sănătate (5,5%)

Deducerea personală

Contribuția la bugetul asigurărilor sociale de stat este datorată de persoanele care au

calitatea de salariat și alți contribuabili cum ar fi:

Angajatorii persoanelor care au calitatea de salariați

Agenția Națională pentru ocuparea Forței de Muncă, pentru persoanele aflate în

șomaj

Asociat unic, asociați, comanditari sau acționari

Administratori sau manageri care au încheiat contract de administrare sau de

management

Membrii ai asociației familiale

Persoane autorizate să desfășoare activități independente

Alte persoane care realizează venituri din activități profesionale

Cota de CAS se stabilește anual iar in 2009 nivelul acesteia este de 10,5%. Baza de

calcul nu poate depăși plafonul a de 5 ori salariul mediu brut. Incepand cu anul 2007,

limita maxima a bazei de calcul a acestei contributii a fost eliminata atat pentru

contributia datorata de angajator cat si pentru cea datorata de angajat.

Legislația privind asigurările sociale acordă scutiri de CAS, asupra sumelor ce reprezintă:

Prestații de asigurări sociale care se suportă din fondurile asigurărilor sociale sau ale

angajatorului și se plătesc potrivit legii pensiilor

Drepturi de muncă plătite potrivit legii în cazul încetării raporturilor de muncă, servicii

ale funcționarilor publici, încetarea calității de membru cooperator, cu excepția

sumelor pentru perioada de preaviz

Diurne de deplasare și delegare, detașare și transfer, drepturi de autor

Premii și alte câștiguri exceptate de legi speciale

Sume obținute în baza unei convenții civile de prestări servicii sau executări de

lucrări de către persoanele care au încheiat contracte individuale de muncă

Sume reprezentând participarea salariaților la profit

Contribuția la bugetul asigurărilor sociale de sănătate este datorată obligatoriu de către:

Persoane fizice care realizează venituri din salarii supuse impozitului pe venit

Persoane fizice care exercită profesii liberale

Persoane fizice care desfășoară activități independente

Persoane fizice care obțin venituri din agricultură și silvicultură, care nu au calitatea

de angajator.

Persoane fizice care obțin venituri din cedarea folosinței bunurilor, venituri din

dividende și dobânzi și alte venituri care se supun impozitului pe venit.

Persoanele juridice sau fizice la care își desfășoară activitatea asigurații

Persoanele juridice obligate prin lege la plata contribuției pentru următoarele

categorii de asigurați: Satisfac stagiul militar, se află în concediu medical, execută o

pedeapsă privată de libertate sau se află în arest preventiv, persoanele care

beneficiază de indemnizație de șomaj sau de alocație de sprijin.

Cetățenii străini care se asigură obligatoriu

Cota este de 5,5%. Contribuția angajaților la bugetul asigurărilor sociale de sănătate este

destinată constituirii fondului național unic de asigurări sociale de sănătate și acesta

finanțează activitățile medicale oferite gratuit asiguraților.

Contribuția la bugetul asigurărilor pentru șomaj este datorată de:

Persoanele angajate pe baza unui contract individual de muncă

Funcționarii publici și alte persoane care desfășoară activități pe baza actului de

numire

Persoanele care își desfășoară activitatea în funcții elective sau care sunt numite în

cadrul autorității executive, legislative ori judecătorești pe durata mandatului

Militarii angajați pe bază de contract

Angajatorii și persoanele juridice la care își desfășoară activitatea persoanele

angajate pe baza unui contract de muncă

Alte persoane care au încheiat un contract de asigurare de șomaj

Cota este de 0.5% și se aplică asupra salariului lunar brut de bază și a altor drepturi

asimilate(indemnizații, sporuri, etc.)

Impozitul pe dividende[modificare | modificare sursă]

Impozitul se calculează prin aplicarea cotei de 16% asupra dividendelor și se varsă la

bugetul de stat.

Impozitul pe veniturile realizate de persoanele fizice[modificare | modificare sursă]

Categoriile de venituri supuse impozitului de venit sunt:

venituri din activități independente

venituri din salarii

venituri din cedarea folosinței bunurilor

investiții

venituri din pensii

venituri din activități agricole

venituri din premii și jocuri de noroc

venituri din transferul proprietăților imobiliare

venituri din alte surse

Veniturile din activități independente sunt:

Veniturile comerciale. Reprezintă veniturile din faptele de comerț ale contribuabililor,

din prestări de servicii, precum și cele din practicarea unei meserii.

Venituri din profesii libere. Reprezintă veniturile obținute din exercitarea profesiilor

medicale, de avocat, notar, auditor financiar, consultant fiscal, expert contabil,

contabil autorizat, arhitect etc.

Venituri din drepturi de proprietate intelectuală. Provin din brevete de invenție,

desene și modele, mărci de fabrică și de comerț, procedee tehnice, know-how, din

drepturi de autor și drepturi conexe drepturilor de autor.

Conform art. 43 din Codul Fiscal, cota de impozit este de 16%[1] și se aplică asupra

venitului impozabil corespunzător fiecărei surse din fiecare categorie pentru

determinarea impozitului pe veniturile din: a) activități independente; b) salarii; c) cedarea

folosinței bunurilor; d) investiții; e) pensii; f) activități agricole; g) premii; h) alte surse.

La această cotă unică sunt excepții prevăzute expres la categoriile de venituri cuprinse în

titlul III din Codul Fiscal, și anume: 1) venituri din investiții (neimpozabile sau impozabile

cu cota de 1% în anumite situații), 2) venituri din premii și jocuri de noroc (cota de 20%

aplicabilă la suma peste un plafon maxim neimpozabil) și 3) venituri din activități agricole.

Impozite indirecte[modificare | modificare sursă]

Impozitele indirecte se încasează prin adăugarea la prețul mărfurilor și serviciilor a unor

cote de impozit

Accizele[modificare | modificare sursă]

Accizele sunt o formă specială de taxă de consumație care se datorează bugetului de

stat pentru anumite produse din țară și din import, fiind incluse în prețul de vânzare al

acestora

Se percep asupra produselor care se consumă în cantități mari și care nu pot fi înlocuite

de consumatori cu altele de același tip.

Categoriile de bunuri asupra cărora se percep accize:

Alcool, distilate, băuturi alcoolice, vinuri și bere

Produse din tutun

Produse energetice (benzină, motorină, GPL, păcură, energia electrică)

Alte produse și grupe de produse (cafea, articole de cristal, bijuterii, produse de

parfumerie, autoturisme, arme, iahturi și alte nave/ambarcațiuni)

Taxa pe valoare adăugată[modificare | modificare sursă]

Taxa pe valoare adăugată reprezintă principalul impozit indirect din România din punct

de vedere al volumului în încasărilor la bugetul statului precum și din punctul de vedere

al sferei de aplicare.

Sfera de aplicare:

Livrarea de bunuri (comercializarea mărfurilor)

Prestări de servicii efectuate pe teritoriul țării

Importul de bunuri și servicii

Transferul proprietății bunurilor imobile între contribuabili, precum și între aceștia și

persoane fizice

Serviciile efectuate de prestatorii cu sediul sau domiciliul în străinătate pentru care

locul prestării se consideră a fi România.

Scutiri de TVA:

Spitalizarea, îngrijiirile medicale, și operațiunile strâns legate de acestea.

Prestări de servicii de către stomatologi și tehnicieni dentari precum și livrarea de

proteze dentare

Prestările de îngrijire și supraveghere efectuată de personalul medical și paramedical

Transportul bolnavilor și al persoanelor accidentate de către entități autorizate

Livrări de organe și sânge de proveniență umană

Activitatea de învățământ

Meditațiile acordate în particular de către cadrele didactice

Prestările de servicii legate de practicarea sportului sau a educației fizice

Serviciile publice poștale, activitățile specifice posturilor publice de radio li

televiziune, altele decât activitățile de natură comercială

Cota standard de impozitare este de 24%. Cota redusă de 9% se aplică pentru

următoarele prestări de servicii:

Servicii constând în permiterea accesului la castele, muzee, case memoriale,

monumente istorice, etc.

Livrarea de manuale școlare, cărți, ziare și reviste

Livrarea de proteze și accesorii ale acestora, cu excepția protezelor dentare

Livrarea de produse ortopedice

Livrarea de medicamente de uz uman și veterinar

Taxele vamale[modificare | modificare sursă]

Taxele vamale sunt acele prelevări bănești, percepute de către stat în momentul în care

bunurile trec granițele țării (import, export, tranzit)

Scutiri de taxe vamale:

ajutoare și donații cu caracter social, umanitar, sportiv, didactic, etc.

bunuri provenite din țările Uniunii Europene

bunuri străine care devin proprietatea statului

mostre fără valoare comercială, materiale publicitare, de documentare, etc.

bunuri de origine română

bunuri reparate în străinătate sau înlocuite

Baza de impozitare o reprezintă valoarea în vamă a mărfurilor. Cotele de impunere sunt

prevăzute în tariful vamal.

Obiectul impozitului[modificare | modificare sursă]

Obiectul impozitului este elementul concret care sta la baza asezarii impozitului. El poate

fi diferit in functie de provenienta venitului, scopul urmarit si natura platitorului. Pot

constitui obiect al impozitelor si taxelor: venitul, profitul, pretul sau tariful, bunul mobil sau

imobil, actul sau fapta. Dintre categoriile de obiecte impozabile cel mai raspandit este

venitul prin diversitatea de forme pe care le imbraca in cadrul persoanei care il

realizeaza. Venitul reprezinta suma pe care o persoana fizica o realizeaza de pe urma

muncii, a unor acte colaterale ei sau din diferite prestari de servicii. Profitul intra in cadrul

bazei de calcul prin diferenta dintre venituri si cheltuieli corectata cu sumele

nedeductibile. Pretul sau tariful poate constitui baza de calcul acolo unde sumele

datorate bugetului sunt incluse in structura acestuia (TVA, accizele, etc.). Actele si

faptele sunt folosite ca obiect al impunerii mai ales in asezarea taxelor de timbru instituite

pentru eliberarea si autentificarea unor acte, deschiderea si dezbaterea succesiunilor,

solutionarea litigiilor de catre instantele de judecata.

Baza de calcul[modificare | modificare sursă]

Baza de calcul sau materia impozabila reprezinta elementul pe care se fundamenteaza

calculul impozitului. Uneori obiectul impozabil reprezinta si baza de calcul. In cazul

veniturilor (salarii, profit, TVA) baza de calcul are in vedere determinarea acestui obiect

impozabil. In alte cazuri, baza de calcul difera de obiectul impozabil si apare sub forma

unui element distinct (de exemplu in cazul impozitului pe cladiri, obiectul impozabil este

imobilul iar baza de calcul este valoarea impozabila a cladirii)[2]. Datorita caracterului

extrem de divers al materiei impozabile, se folosesc mai multe metode de evaluare

printre care amintim:

metoda declaratiilor fiscale depuse de platitori sau terte persoane;

metoda forfetara;

metoda semnelor exterioare, etc.

Metoda evaluarii directe poate utiliza o baza de impozitare intermediara sau finala. Baza

de impozitare finala poate fi rezultatul unor influente suferite pe parcursul procesului de

impozitare, cand au loc o serie de deduceri sau se aplica abateri legale. Un prim criteriu

clasifica metodele de evaluare in:

evaluare directa:

- evaluare pe baza declaratiilor contribuabililor;

evaluare indirecta (prin prezumtie):

- evaluare pe baza declaratiilor tertilor; - evaluare pe baza semnelor exterioare; -

evaluare forfetara; - evaluare administrativa. Exista si alte criterii de grupare a materiei

impozabile, insa, ele converg intr-un sens sau altul catre cele prezentate mai sus[2].

a) Evaluarea pe baza declaratiilor fiscale Concordanta sau neconcordanta dintre materia

impozabila si capacitatea platitorilor au condus la abandonarea metodei bazate pe

semnele exterioare si la reducerea ponderii evaluarii forfetare pe baza unor elemente

prestabilite ce apartin materiei impozabile in favoarea metodei evaluarii pe baza

declaratiilor fiscale depuse de platitori. Metoda de evaluare a bazei de calcul prin

intermediul declaratiei de impunere a contribuabililor nu constituie o metoda perfecta,

insa , are avantaje certe comparativ cu practicile folosite anterior. Metoda se bazeaza pe

onestitatea contribuabililor si a declaratiilor depuse, dar si pe dreptul de control al

organelor fiscale, permitand corectarea erorilor facute cu sau fara intentie. Cu toate

acestea, metoda are dezavantajul ca ofera contribuabililor posibilitatea de a sustrage o

parte din materia impozabila supusa impozitarii prin diverse tehnici: documente false,

omisiuni frauduloase intentionate, etc. Evaluarea pe baza declaratiilor fiscale ale unor

terte persoane care cunosc cu exactitate situatia contribuabililor platitori, vine uneori sa

completeze metoda precedenta sau poate fi folosita chiar ca metoda independenta. Si

aici exista riscul nedeclararii unor venituri, mai ales cele din economia paralela sau cand

unele bunuri impozabile nu sunt contabilizate.

b) Evaluarea forfetara Aceasta metoda este aplicabila acolo unde sunt foarte multi

platitori care au obligatia tinerii unei evidente sumare a veniturilor sau care nu sunt

obligati sa conduca aceste evidente. Metoda are avantaje dar si dezavantaje. Pentru

contribuabili metoda este comoda, simplifica si elimina tinerea contabilitatii care implica

unele cheltuieli. Metoda are dezavantajul ca, indiferent de tehnicile si procedeele

utilizate, se ajunge la o subevaluare a materiei impozabile.

c) Evaluarea pe baza semnelor exterioare (prin prezumtie). Aceasta metoda este simpla

dar si imperfecta, corespunzand unor elemente de justitie fiscala. In etapa actuala, în

România, se folosesc in evaluare, in general, toate metodele mentionate mai sus, insa,

datorita practicii si rutinei salariatilor de la Administratia Fiscala, se utilizeaza metoda

evaluarii directe si metoda evaluarii pe baza normelor de venit. Metoda evaluarii directe

consta in determinarea venitului impozabil efectiv realizat de catre contribuabil. La baza

ei sta declaratia de impunere. Metoda evaluarii pe baza normelor de venit consta in

stabilirea unui venit uniform, egal pentru toti cei ce detin sursa de venit lansata in conditii

identice.

Subiectul impozitului[modificare | modificare sursă]

Subiectul impozitului il reprezinta persoanele fizice sau juridice care detin sau care

realizeaza obiectul impozabil si care, potrivit legii, are obligatia platii fata de buget. Pentru

ca o persoana sa poata fi subiect, trebuie sa poata exercita drepturile civile sau sa aiba

personalitate juridica. De exemplu, societatea comerciala care realizeaza profit, intra in

relatii juridice cu statul; salariatul care realizeaza venituri din salarii este subiect al

impozitului pe salarii si intra in relatii juridice cu statul.

Taxele de timbru[modificare | modificare sursă]

Taxele de timbru reprezintă plata serviciilor prestate ori a lucrărilor efectuate de diverse

organe sau instituții publice care primesc, întocmesc sau eliberează diferite acte,

prestează diferite servicii și soluționează anumite interese legitime ale subiecților.

Taxele de timbru se percep asupra următoarelor categorii de acte și servicii:

deschiderea de acțiuni și introducerea de cereri la instanțele judecătorești

exercitarea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătorești

cereri pentru eliberarea de copii după anumite acte

pentru soluționarea litigiilor în fața organelor judecătorești

prestarea de servicii de către notarii publici

autentificarea anumitor acte, înregistrarea, rectificarea, și reconstituirea la cerere a

actelor de stare civilă

eliberarea unor acte de identificare și cetățenie

anumitor autorizații și a pașapoartelor, a permiselor de conducere, vânătoare,

pescuit, etc.

Note[modificare | modificare sursă]

1. ̂  http://codfiscal.net/art-43-cotele-de-impozitare/2. ^ a b www.documentareonline.com