----

Proiect cofinan]at din Fondul Social European pag. 5

Într-o primă fază,evenimen tele istorice,au favorizat interpreta -rea keynesistă, pe pe -rioada Marii Depresiuni,considerată a fi cel maigrav colaps econo micdin istoria modernă. Şo-majul a înregistrat cotefoarte înalte şi a duratmai mult de cât oricine

s-ar fi aştep tat. Gândirea con temporană a vremii adevenit din ce în ce mai ostilă faŃă de capitalismulpieŃei libere, aceasta fiind considerat principalul vinovatpentru situaŃia de depresiune. În plus, eco no mia nupărea a se auto-regla, aşa cum adepŃii pieŃelor liberese aşteptau.

Există în aceste zileo cruciadă împotriva da -toriilor. Şi pe bună drep-tate, această cruciadă tre -buie să aibă loc, poatecu mai puŃin etuziasmfundamentalist, prin Euro-pa. Şi, în parte, nu stricădeloc ca România să ianotă de ea cu seriozi-tate şi să se protejezecu rigoare. Dar nu seîntâmplă asta.

S~PT~MÂNAL FINANCIAR - ECONOMIC

„Este profunda ignoranŃăaceea care inspiră tonuldogmatic.”

La Bruyère

c my b

c my b

DE LA EUROPA FIRMELOR LA FIRMELE EUROPENE

nr. 335 anul VIII vineri, 3 februarie 2012 1 RON

Anul 2012 pune pe tapet pri -ma veste proastă pentru Ro -mânia. Începând cu acest termende graŃie, vom fi nevoiŃi să re -turnăm, în tranşe anuale, împru-muturile contractate de la princi-palele instituŃii financiare mondi-ale. Vrem nu vrem, ne place orinu ne place, vom redeschide aicişi acum dosarul controversat alcreditelor de finanŃare pe care Ro-mânia l-a parafat cu nonşalanŃă

în 2009, în speranŃa vană că ne vom salva de criză şirecesiune. Atunci, în anul când ni se promitea fermacest lucru, am contractat nişte împrumuturi împovără-toare pe care guvernanŃii noştri le numeau ba „colac desalvare”, ba „centură de siguranŃă”.

Între dorin]a de a administra }i incapacitatea de a guverna

PUNCTULPE EUROPA

continuare ^n pag. 3

„Mult mai mult face înŃelegerea decât violenŃa”Jean de la Fontaine

În 1971, profesorul de economie elveŃianKlaus Schwab fonda şi devenea preşedintele„Forumului Economic Mondial” („World Eco -nomic Forum”), organizaŃie cu scop lucrativ şicu sediul la Geneva, 91 – 93, route de la Capite,1223 Cologny. Va fi o instituŃie faimoasă, print-re altele reunind, câteva zile, în iarna fiecărui an,la Davos, conducători de firme, responsabilipolitici, intelectuali şi jurnalişti de renume din

Europa, SUA, Canada, dar şi din Asia, Australia, din întreaga lume. Dece se reuneau, se reunesc şi, cu siguranŃă, se vor reuni şi de aiciînainte toŃi aceşti oameni cumsecade şi cunoscuŃi? Să se relaxeze? Sărespire aerul atât de curat, atât de tonic al frumoasei comune elveŃienecu sanatorii renumite în vindecarea tuberculozei? Să facă schi? Să iasuperbe dejunuri şi cine rafinate în Ńinute de seară impecabile, să„socializeze”?

continuare ^n pag. 4

Dan POPESCU

Petru-Ovidiu DUMBR~VEANU pag. 8

Emil DAVID

Dan SUCIU

ElveŃia: peisaj de iarnă

continuare ^n pag. 7

Cunosc@tor avizat al artelor privirii,

Alexandru C. Lungu

continuare ^n pag. 2

Bucureşti - PiaŃa Victoriei

Datorii sau cre}tereeconomic@?

Davos – 2012: câteva considera]ii– o reuniune anacronic@? –

Jacob Jordanes - Isus în faŃa lui Caiafa

1 febuarie 1954. Primul apel al abatelui Pierre înfavoarea celor fără adăpost.

Contraatacul la adresa teoriei

lui Keynes

Imperiul economic financiar. Posibile evolu]ii }i consecin]e

Marieta MUREŞAN, student master. Facultatea de ŞtiinŃe Economice ULBS pag. 6

Alexandra DRAGOE, student master. Facultatea de ŞtiinŃe Economice ULBS pag. 6

drd. Alin OPREANA, ULBS

Criza datoriilor suverane (I)

CERCETARE2 VINERI 3 FEBRUARIE 2012

urmare din pagina 1Când Keynes şi-a prezentat teo-

ria privind cererea agregată deficitarăşi necesitatea de gestionare a cereriiprin mecanismul intevenŃiei statuluipentru stabilizarea economiei, econo -miştii erau gata să asculte un nou şimai plauzibil model decât teorie idea -lă de "a nu face nimic" pentru pieŃelecare se autoreglează singure, laissez-faire-ului.

Aşa numita revoluŃie keynesistă,condusă de Alvin Hansen, Harris Sey -mour, Abba P. Lerner şi Paul Samu -elson, printre alŃii, a suscitat minŃileunei noi generaŃii de economişti dinmai multe motive. În primul rând,politicile lui Keynesau fost privite, nuca o ameninŃare la adresa capitalis-mului de piaŃă liberă, ci ca salvarealui. Potrivit marxismului, care a înre -gistrat o creş tere a influenŃei în anii1930, capitalismul a fost ine rent in -stabil şi urma să fie caracteri zat decrize periodice şi depresiuni. Keynesa afirmat că guvernul ar pu tea extin -de sau contracta cererea agre gată, caşi condiŃii necesare pentru a eliminaefec tul ciclului aparent în capitalism,fără a elimina capitalismul în sine,iar o politică de tip laissez-faire a li -bertăŃii economice ar putea fi păstra -tă la un nivel microeconomic. (Skou -sen, 1992)

Deşi mai mulŃi economişti au pre -zis situaŃii de recesiune după război,aceasta nu s-a dezvoltat şi ciclul deafaceri a apărut relativ stabil înperioada postbelică, în comparaŃie cuanii 1930. Economiştii de la MiltonFriedman la Paul Samuelson au de -clarat că lumea occidentală este "o do -vadă a recesiunii", din cauza asigură -rii federale a depozitelor bancare şiînlocuirea sistemului monetar standardbazat pe aur cu un sistem monetarcare a permis creşterea inflaŃiei mo -netare, fără nici o restricŃie.

Noile teorii, inclusiv monetaris-

mul, aşteptările raŃionale, şi economiabazată pe ofertă, au câştigat încetulcu încetul, pe parcursului secoluluitrecut, popularitate. Începând cu anii1980, odată cu introducerea oferteiagregate şi cu utilizarea curbelor ce -rerii agregate, gândirea keynesistă arevenit în actualitate, susŃinând că,înainte de anii 1970, fluctuaŃiile ce -rerii agregate au fost dominante. Înanii 1970, cu toate acestea, politicilebazate oferta agregată dominau, re -zultatul fiind apariŃia stagflaŃiei. Ast -fel, Alan S. Blinder susŃine, "că infla -Ńia şi şomajul au crescut împreunăîn urma şocurilor OPEC în 1973-74şi în 1979-80 în contradicŃie cu curbalui Phillips".

Potrivit keynesiştilor, revoluŃiaReagan nu a fost atât de mult o jus-tificare a economiei "ofertei", ci o con-firmare a prescripŃiei lui Keynes pen-tru existenŃa stării de recesiune. Re -dresarea economică din anii 1980 acoincis cu o politică fiscală expan-sionistă care implică deficite mari şirate marginale de impozitare maimici, două recomandări fundamentaleale politicilor făcute de keynesişti.

Un motiv important pentru careintervenŃionismul macroeconomic s-aprevalat pentru o perioadă atât delungă este că apărătorii piaŃelor li -bere s-au aventurat în mod repetatîn încercarea de a prezenta un con-traatac coerent, inteligent, şi eficientasupra gândirii keynesiste. Reprezen -tanŃii şcolii clasice, cum sunt AlfredMarshall, A.C. Pigou, Dennis Robert -son şi alŃi membri au utilizat preapuŃine atacuri împotriva Keynes. DeşiiniŃial comentarile la adresa TeorieiGenerale a lui Keynes au fost aproapeuniversal negative, economiştii în ma -joritatea lor au acceptat teoria keyne-sistă.

În timpul anilor 1930, Hayek afost, conform spuselor lui John Hicks,"principalul rival al noilor teorii alelui Keynes"(Hicks, 1967). Cea maifaimoasă lucrarea a lui Keynes a fostpublicată abia în 1936, dar viziunea

sa şi recomandările privind încuraja -rea creşterii cheltuielilor au fost dejapropagate. În Prices and Production,Hayek a demonstrat că politicile in -flaŃioniste ale guvernului şi piaŃa libe -ră au fost responsabile atât pentruboom-ul economic cât şi pentru sta -rea de depresiune ulterioară. Mai mult,el a susŃinut că inflaŃia reînnoită întimpul depresiunii pur şi simplu afă cut mai mult rău. Potrivit lui Hayek,o politică noninterventionistă este ceamai rapidă cale de a inversa o situa -Ńie de recesiune economică.

Când mentorul lui Hayek, Ludwigvon Mises, a ajuns în Statele Unitedin Europa la începutul anilor 1940,el s-a fost confruntat, direct, cu ocreştere a influenŃei gândirii keyne-

siste la marile universitati americane.Din păcate, la fel ca Hayek, Mises acalculat greşit impactul lui Keynes. Elnu a reuşit să anticipeze că ideile re -voluŃionare ale "noii economii" – func -Ńia de consum, cerere, paradoxul eco-nomisirii, capcana lichidităŃii şi echi -librul cu şomaj - ar fi atât de com-plet acceptat, de către economişti. Înlucrarea din 1949, Human Action, Misesa negat geniul creator al lui Keynes.

O serie de economisti conserva-tori au acceptat versiunea Keynesprivind existenŃa depresiunii econom-ice. Ludwig M. Lachmann, un liderîn cadrul şcolii Austriece şi profesorinvititat pentru mult timp la NewYork University, şi-a exprimat punctede vedere apropiate cu cele ale luiG.L.S. Shackle, dintre care unele pot ficonsiderate cvasi-keynesiste. De exem -plu, Lachmann consideră că econo-mia keynesistă se potriveşte unor"situaŃii extreme", cum ar fi războiulşi depresiunea profundă. „Se potri -vesc circumstanŃele de război şi aleinflaŃiei de după război cu lipsa uni-versală a forŃei de muncă şi a re -surselor materiale la fel de mult cuma făcut lumea la începutul anilor1930 cu şomajul aproape universalşi «exces de capacitate»”.

Economiştii austrieci, ca apără-tori ai pieŃei libere şi critici ai inter-venŃiei statului, au avut mari difi-cultăŃi în a obŃine recunoaşterea aca-demică, în timpul anilor 1950 şi 1960.Cu toate acestea, şcoala din Chicago,condusă de Milton Friedman, a re -prezentat un alt brand al apărătorilorpieŃei libere, care a avut succes maimare, deşi drumul spre recunoaş -terea ideilor a fost adesea amânat şideviat de obstacolele gândirii keynesiste.

O altă şcoală "neoconservatoare"extrem de critică la adresa teorieikeynesiste a cheltuielilor şi a politi-cilor fiscale, este formată din eco -nomiştii ofertei şi a fost condusă dePaul Craig Roberts, Jude Wanniski,Martin Anderson şi Arthur B. Laffer.Această şcoală a devenit proeminen-tă în anii 1980 în timpul administra -Ńiei Reagan. Ei arată că economiştiikeynesişti în mod eronat susŃin fap-tul că achiziŃiile guvernamentale stimu -lează economia mai eficient decât re -

duceri de impozite. În plus, taxele ri -dicate progresive pentru care pledea -ză keynesiştii nu stimulează creş tereaeconomică, dar sunt un puternic fac-tor de descurajare pentru a lucra şide a investi.

ReferinŃe bibliografice1. Abel Andrew, Bernanke Ben, Crou -shore Dean, (2008), Macroeconomics,sixth edition, Pearson Education2. Arnold Roger, (2010), Economics,ed. a 9-a, South Western3. Blinder Alan S. (1987), Hard Heads,Soft Hearts. Reading, MA: Addison-Wesley.4. Congdon Tim, (2007), Keynes, theKeynesists and Monetarism, EdwardEdgar Publishing5. Davidson Paul, (2009), John May -nard Keynes, Palgrave Macmillan6. Forstater Matthew, Wray L. Randal,(2008), Keynes for the twenty-firstcentury, Palgrave Macmillan7. Hicks John Richard, (1967), "TheHayek Story." Critical Essays in Mone -tary Theory. London: Oxford UniversityPress, 203-15.8. Keynes John Maynard, (2009),Teoria Generală a Ocupării ForŃei deMuncă, a Dobânii şi a Banilor, Edi -tura Publica9. Lachmann, Ludwig M., (1977).Capital, Expectations and the MarketProcess. Kansas City10. Mankiw Gregory, (2010), Macroeco -nomics, ed.a 7-a, Worth Publishers11. Marinescu Paul (2003), Teoriaechilibrului economic şi implicaŃiilesale practice, Editura UniversităŃii dinBucureşti12. Popescu Dan, (2010), Cataclis -mele economice care zguduie lumea,Editura Continent13. Schumpeter Joseph, (2010), Zecemari economişti. De la Marx laKeynes, Editura Publica14. Sheehan Brendan, (2009), Under -standing Keynes’ General Theory,Palgrave Macmillan15. Skidelsky Robert, (2010), Keynes– The Return of the Master, PublicAffairs16. Skousen Mark, (1992), Dissenton Keynes – A Critical Appraisal ofKeynesist Economics, Ludwig vonMises Institute

Contraatacul la adresa teoriei lui Keynesasistent univ. drd. Alin OPREANA,ULBS

J. M. Keynes Milton Friedman

Joseph Schumpeter Ludwing von Mises

3DATORII - FINALITATEVINERI 3 FEBRUARIE 2012

urmare din pagina 1Mai întâi, 13,4 miliarde euro de

la Fondul Monetar InternaŃional. Maiapoi, încă 5 miliarde euro de la Co -misia Europeană, chipurile pentru aco -perirea deficitului bugetar. Şi, în fine,600 milioane de euro de la BancaMondială. În total, 19 miliarde europe termen mediu şi lung.

Ce s-a întâmplat cu aceste su -me, nimeni nu ştie, dar toată lumeavede privind azi la o Românie maiadâncită ca niciodată în criză şi aus-teritate şi mai lipsită de speranŃă caoricând. Oricum, banii s-au dus fărăfolos iar acum suntem în faŃa noteide plată. Care înseamnă tranşe dereturnare mai mult decât îngrijoră-toare: 2 miliarde euro în acest an,5,2 miliarde euro în 2013, 4,7 mili -arde euro în 2014, 1,5 miliarde euroîn 2015. Toate acestea în contul FMI,pentru că din 2015 vom începe sărambursăm cele 5 miliarde euro că -tre Comisia Europeană, iar din 2022împrumutul contractat cu BancaMondială.

Vă puteŃi imagina un scenariumai funest pentru românii care aufost supuşi unor nemiloase curbe desacrificiu chiar în anii când „benefi-ciau” de banii instituŃiilor financiaremondiale şi acum se întreabă cum leva fi viaŃa de aici înainte, când tre-buie să întoarcă banii, cu dobândă,la creditori? Chiar aşa: se întreabăazi cineva dintre politicienii aflaŃi laguvernare, sau dintre cei care vi -sează la guvernare, cum şi de undevom scoate banii pe care-i aşteaptăFondul Monetar InternaŃional?

Toate analizele economice – se -rioase şi nu cele propagandistice –duc la concluzia că, odată cantonaŃiîn criza noastră perpetuă suprapusăpeste criza din zona euro, nu ne maiputem aştepta la o creştere econo -mică. Aceasta pentru că PIB-ul Ro -mâniei e influenŃat în proporŃie de65 la sută de consum, iar consumulse va plafoma odată cu îngheŃarea

salariilor, pensiilor şi reducerea pu -terii de cumpărare.

„Oricât de mult ar creşte cele-lalte componente – agricultura, in -dus tria, exporturile – care împreunăînseamnă doar 35 la sută din PIB,acestea nu vor putea trage în susrestul de 65 la sută. Iar când econo-mia nu mai creşte sau are doar avan -suri timide, nivelul de trai scade ine -vitabil” – opiniază pe bună dreptateanalistul economic Ilie şerbănescu.

Dar cum o nenorocire nu vineniciodată singură, iată şi dovada fap-tului că guvernanŃii noştri nu suntcâtuşi de puŃin apăsaŃi de grijareturnării ratelor din datoria acumu-lată. De ce? Pur şi simplu pentru căei se concentrează în prezent pe în -cheierea unui nou acord preventiv de1 miliard de euro cu Banca Mon -dială. Ştirea este dată pe surse ofi-ciale chiar de către reprezentanŃi aiforului bancar mondial: „AutorităŃileromâne negociază cu Banca Mon -dială o linie de credit de tip preven-tiv în valoare de un miliard de euro,pentru a susŃine bugetul Ńării. Gu -vernul urmează să decidă mai târziudacă va accesa sau nu fonduri dinacest acord. Durata liniei de creditpoate fi de până la trei ani”.

Cu alte cuvinte, se vede treabacă nu ne-au ajuns 19 miliarde deeuro, ne mai trebuie în regim deurgenŃă încă un miliard. Ce amrezolvat cu asta? Nici investiŃii, nicirelansare economică. Cu certitudineeste vorba de asigurarea, tot dinexterior, a surselor financiare absolutnecesare onorării noii promisiunielectorale a guvernului Boc: apropia-ta mărire a salariilor şi pensiilor ro -mânilor, imposibilă ieri, fezabilă azi.

Iată unde ne-au dus trei ani deguvernare FMI, de păstorire a buge-tului public al României de cătretoate delegaŃiile care s-au perindatdin vreme în vreme la Bucureşti! Ade -vărul este că FMI a decis şi decideîn tot acest răstimp în locul Gu -vernului român în toate problemelecruciale ale dezvoltării României: şireformele statului nostru, şi în sta-bilitatea priorităŃilor anticriză, şi în

articularea programelor de privatizareforŃată şi de liberalizare completă apieŃei interne de energie, şi în pri -vinŃa lichidităŃii băncilor, şi în redu -cerea cheltuielilor bugetare, şi îndimensionarea aparatului bugetar şiadministrativ. Iar autorităŃile româ -neşti s-au limitat, penibil şi ruşinos,doar la administrarea bugetului pu -blic, la administrare (şi aceea dis-cutabilă) şi nu la guvernare, oferindargumente în plus celor care susŃinteza incapacităŃii elitei politice auto-htone de a guverna Ńara.

De altfel, neputinŃa guvernanŃilorRomâniei de a gestiona criza în carene zbatem s-a văzut cel mai bine înabsorbŃia catastrofală a fonduriloreuropene care, în condiŃiile interne şiexterne date, ar fi trebuit să devinăcea mai importantă sursă de inves -tiŃii şi dezvoltare. Aici, după cum se

ştie, România a izbutit contraperfor-manŃa de a fi Ńara din UE cu ceamai mică rată de absorbŃie – doar5,5 la sută pe toată perioada 2007 –2011. După ce guvernul a declaratatragerea banilor europeni prioritateasa zero, rezultatele au fost, ca deobicei, lamentabile: doar 500 de mi -lioane euro absorbiŃi în 2011 dininstrumentele structurale. Urmeazăanul 2012, cu alte angajamente aiu-ritoare şi festiviste: bugetul prevedesă atragă în acest an fonduri UE de6 miliarde euro! Şi ca să-şi demon-streze din nou incapacitatea, recu -noaşte că acest obiectiv nu poate fiîndeplinit cu forŃe proprii. Prin ur -mare, va fi angajată contracostexpertiza unor instituŃii financiare in -ternaŃionale (BM, BEI, BERD) pentrua pregăti capacitatea administrativăşi cadrul de reglementare, în vederea

îndrumării şi monitorizării proiectelorcu finanŃare europeană.

Avem bani puşi de o parte, darnu ne pricepem să ni-i luăm singuri.ştim doar să angajăm competenŃelealtora, să ne împrumutăm aiurea şisă plătim expertize, rate şi dobânzi!Sau, mai bine zis, să ne întrebăm,retoric şi nevinovat, cum, când şi deunde vom plăti? Drama unei Ńări îndegringoladă, prost guvernată, o ex -primă azi poate cel mai bine avertis-mentul dur al revistei americane„Forbes”: „LăsaŃi Grecia! TemeŃi-vă deromâni!”

În rest şi într-un registru multmai idilic, rămânem la vorba jovialu-lui Jeffrey Franks - ştiŃi dumneavoas-tră cine, cel ce-şi găureşte pingeleleîn chiolhanurile dansante guverna-mentale de pe meleagurile carpato-danubiene: „Iubesc zăpada!”...

Bucureşti - Palatul Victoria

Între dorin]a de a administra }i incapacitatea de a guverna

Emil DAVID

Bucureşti - Palatul CotroceniVedere din Cluj-Napoca, cu Primăria

urmare din pagina 1Să se împrietenească într-un ca -

dru feeric ce stimulează apropierile,generozităŃile, intimităŃile de un tipsau altul, sub o emblemă atât defaimoasă cum este cea a economiei?Dacă vom parcurge statutul W.E.F.-ului vom observa că altele decât celeamintite au fost, sunt şi vor fi Ńin-tele acestei prestigioase reuniuni.Anume, dezbaterea problemelor celemai urgente ale Planetei, economiei,socialului, din domeniul sănătăŃii, almediului, etc. Nu întâmplător, pelângă reuniunea de la Davos, Fo -rumul Economic Mondial a organizatşi organizează „Reuniuni anuale alenoilor campioni”, în China, dar şi maimulte reuniuni regionale desfăşuratepe întregul parcurs al anului. Dacă,însă, vom avea în vedere unele dinrezultatele obŃinute îndeosebi în ulti -mii 10 ani, manifestate mai ales într-o anume incapacitate de a fi prevă -zut, de a prevedea actuala criză eco-nomico – financiară mondială, de a-isesiza geneza reală, de a oferi soluŃiiapte să permită ieşirea din impas cucosturi sociale minime şi nu invers,putem înclina şi spre relaxare şi câ -teva frumoase zile petrecute de maimarii lumii la aer curat. Este o glu -mă, dar nu chiar. Referitor la reuniu -nile de la Davos, în ulti mii ani, socie -tatea civilă, cu nemulŃumirile şi cerin -Ńele ei, s-a făcut din ce în ce maimult auzită. ONG-uri, sindicate şi „vi -sători” s-au întrebat şi se întreabă totmai mult asupra unor fundamen te aleeconomiei de piaŃă, promovând undiscurs diferit de cel clasic sau banalîn ce priveşte creş terea economică şiefec tele ei so ciale. Ceea ce este in -teresant este că asemenea puncte devedere – indicatorul „fericirii naŃionalebrute”, dreptul la muncă, responsa -bilitatea investitorilor de a investi pefondul creşterii ocu paŃionale, etc. – auîn ceput şi încep să fie ascultate dediriguitori de la Davos.

... Aşadar, ce s-a întâmplat şi cese întâmplă în acest an, la Davos, lao reuniune ce continuă încă cândscriu rândurile de faŃă? Pe de oparte, state importante dezvoltate alelumii – de pildă, Germania – în con-fruntare cu criza, nu doresc să seangajeze în promisiuni pe care nu lepot, posibil nu le vor putea, Ńine. Adicăsă asocieze resursele Fondului Euro -pean de Stabilitate Financiară (aşa senumeşte acum Pactul de Stabilitatedin urmă cu câteva săptămâni) cucele ale Mecanismului European de

Stabilitate, pentru a asi gura şi relaxapieŃele, cu precădere piaŃa bancară,piaŃa de capital, piaŃa monetară –acŃiune solicitată de FMI prin noulsău preşedinte doamna Christine La -garde. Se susŃine însă necesitateaunei UE mai bine integrate, cu o Co -misie Europeană mai puternică printransferul unor veritabile competenŃedin perimetrul fi nanciar naŃional alstatelor membre U.E. Faptul că bu -getul pentru Ńările U.E. reprezintă un„produs con struit la nivel naŃional”,iar condiŃiile res pective de echilibru

financiar al dezvoltării sunt stabilitela nivelul UE, este evident că nu re -prezintă un factor stimulator în acestcadru. Re formele nu trebuie să fiedoar na Ńionale, ci şi europene, afir-mă şi germanii şi francezii. Un plande salvare a euro, un plan de recapi -talizare a băncilor, o mai mare dis-ciplină bugetară din perspectiva res -tricŃiilor UE, dar şi sancŃiuni mai se -vere faŃă de cei care nu respectă an -gajamentele luate, un control euro -pean al buge telor naŃionale ar puteaconstitui tot atâtea elemente stimula-tive pentru a putea întări, consolidavoletul solida rităŃii europene. Desigur,într-o manie ră suplă, elastică, mai alesîn ce pri veşte rolul Băncii CentraleEuropene în direcŃia răscumpărării da -toriilor su verane ale statelor, precumşi in stau rării euroobligaŃiilor.

... Problemele nu sunt deloc sim-ple. Această criză care ne concen-trează preocupările l-a făcut pe pro-fesorul Klaus Schwab să afirme şi sădemonstreze că „lumea se află într-o stare de totală epuizare”. „La ora încare rolul lumii finanŃelor în de -clanşarea şi derularea lungă a crizeieste arătat cu degetul, iar incapaci-tatea conducătorilor de a construiso luŃii pentru a dopa creşterea estesubliniată”, o astfel de reuniune, po -trivit a nu puŃine opinii, „pare depla -sată, dacă nu chiar anacronică”. To -tuşi, eu consider că reuniunea a avutşi are rolul ei, anume să dezbată, chiardacă fără finalitate evidentă, fezabilăsocial, o serie de mari probleme eco -nomice cu care se confruntă nu doarEuropa, nu doar SUA, nu doar statedin America Latină, din Africa, ci Terra,planeta Terra abordată ca un frontglobal de demersuri, evenimente, efor-turi. Din păcate, şi acum, aici, o seriede probleme sociale sunt lăsate peun plan secund, rămânând prea multprivilegiate chestiunile de profit strictşi mecanism adaptat astfel.

Este drept, dezbaterile se îndreaptă,

totuşi, asu pra lor, a unor problemesociale, cu preocupări mai ampledecât altădată. Aşa cum arăta însăeconomistul francez Jean Imbs, de laŞcoa la de Economie din Paris, îninterviul acordat France 24, această a42-a sesiune a Davos-ului, mai multprilej de discuŃii şi nu de decizii, „nuare cum să reprezinte o Ńintă pentruopo zanŃii actualului sistem” financia-rizat în exces al lumii noastre. „Credcă este mai logic – menŃiona fran -cezul – ca acŃiunile acestei opoziŃiisă fie îndreptate în mai mare măsurăspre instituŃii esenŃiale şi decizionaleale sistemului, precum OrganizaŃiaMon dială a ComerŃului sau FondulMo netar InternaŃional”. Oricum, unpunct de vedere asupra căruia merităre flectat.

Cum dezbaterile nu s-au terminat,concluziile nu sunt decât parŃial des -prinse, vom reveni. Oricum, ieşireadin criză pe spatele săracilor, doarprin tăieri de venituri, salarii şi pen-sii, ajutoare sociale, etc., fără ca res -ponsabilii crizei să nu plăteascăpartea cea mare ce le revine, nu esteo soluŃie care să relaxeze confrun -tarea ce se vădeşte astăzi tot maiîncordată în lume, între super bogaŃi,destul de puŃini, şi super să raci, mi -liarde şi miliarde de oameni. Un de -taliu în acest sens îl constituie însăşi„strada din România”, care înŃelegecriza, efectele ei, dar nu este deacord în nici un fel cu hoŃia şi co -rupŃia care au generat şi acum darşi de circa două decenii, în măsurăcovârşitoare, pră buşirea economiei,starea în care se află. S-a afirmat lanoi că oa menii, prin reducerea veni-turilor, au plătit preŃul pentru criză.Că acum este rândul politicienilor –contestaŃi de populaŃie – să plăteas -că. Nu toŃi po liticienii trebuie însă săplătească, ci acei politicieni co rupŃi şihoŃi, participanŃi în afaceri pernicioa -se, ignoranŃi, care au sără cit din greuŃara şi ne iau chiar şi spe ranŃele.

REUNIUNE VINERI 3 FEBRUARIE 20124

c my b c my b

c my bc my b

Davos – 2012: câteva considera]ii– o reuniune anacronic@? –

Dan POPESCU ElveŃia - Davos

Sediul Fondului Monetar InternaŃional

VINERI 3 FEBRUARIE 2012 5

c my b c my b

c my bc my b

EVOLU[II VINERI 3 FEBRUARIE 20126

Imperiile - de tip naŃional sau me -tropolitan s-au dezagregat efectiv. Aufost însă înlocuite de un mare im -periu financiar, multina Ńional şi trans-frontalier din punct de vedere alapartenenŃei capitalului şi evoluŃiilorsale. Banii, capitalurile au dominatmereu lumea, dar s-au izbit, uneori,de graniŃe, fapt ce a gene rat, în bunăparte, războaie, excepŃiile confirmândregula. Ceea ce, într-o lume tot maiglobalizată, nu mai este cazul.

Imperiul financiar mondial estecondus de principii şi atitudini, detipul realizării unui beneficiu strict depe urma oricărei acŃiuni sau afaceri şide tipul „capitalul, profitul îl urmează”.

Inegalitatea dintre veniturile celorsăraci şi ale celor bogaŃi a crescut în17 din 22 de Ńări membre ale Orga -nizaŃiei pentru Cooperare şi Dezvol -tare Eco nomică în perioada cuprinsăîntre jumătatea anilor 1980 şi sfârşi-tul anilor 2000, ceea ce are conse -cinŃe profunde asupra coeziunii so -ciale. Concluzia organizaŃiei este căsisteme educa Ńionale mai eficiente,reformarea pieŃei muncii şi un gradmai mare de redistribuire pot împie -dica adâncirea diferenŃelor dintresăraci şi bogaŃi.

Tinerii care văd că nu au niciunviitor se simt defavorizaŃi. Acestora lis-au alăturat acum protestatari careconsideră că tinerii suportă tot greulunei crize pentru care nu sunt răs -

punzători, în timp ce oamenii careobŃin venituri mari par a fi cruŃaŃi".DiscrepanŃele dintre veniturile obŃi -nute de diferite clase sociale nu erauinevitabile şi că forŃele care au gene -rat aceste diferenŃe ar putea fi con-tracarate cu succes prin politici gu -vernamentale active.

Decalajul dintre săraci şi bogaŃi s-aadâncit cel mai mult în SUA, Ger -mania, Finlanda, Israel, Luxemburg şiNoua Zeelandă, deşi este foarte mareşi în Mexic şi Chile, Ńările mai săraceale OCDE.

Un aspect important în creştereainegalităŃii a fost majorarea relativă arecompenselor pentru persoanele cuun nivel de pregătire superioară careau beneficiat de dezvoltarea noilor teh -nologii. Sistemele fiscale şi de bene -ficii au contribuit în această perioadămai puŃin decât la mijlocul anilor1980 la reducerea discrepanŃelor din-tre clasele sociale, iar globalizarea aavut un impact scăzut asupra decala-jului dintre bogaŃi şi săraci.

O povară fiscală mai mare supor-tată de cei bogaŃi "ar putea fi inefi-cientă" dacă acest lucru se realizeazăsub forma majorării impozitului pevenit. O soluŃie pentru reducerea deca-lajului este reprezentată de investiŃiile îneducaŃie şi în pregătirea profesională.OCDE recomandă egalizarea dreptu -rilor şi creşterea gradului de protecŃiesocială pe piaŃa muncii pentru tineri.

Au trecut trei ani de la criza ban-cară. Acum suntem într-o nouă fază.Are un nume foarte frumos: criza da -toriilor suverane. Altfel spus, statelenu mai sunt în măsură să-şi onorezeobligaŃiile nici faŃă de cetăŃenii lor,nici faŃă de băncile care le-au împru-mutat bani. Cu această ocazie, sedescoperă vinovatul: moneda unică,euro. Nu vom intra aici în consideraŃiicare ne depăşesc, dar putem spunetotuşi că este de un cinism neobiş-

nuit să ni se servescă abia acum,nouă, muritorilor de rând, argumen-tul care a făcut Marea Britanie să re -fuze intrarea în sistemul euro: o mo -nedă comună fără un buget comuneste o imposibilitate. Iar statele euro -pene din sistemul euro nu au unbuget comun şi nici nu pot avea unastfel de buget, fără să renunŃe într-o mult mai mare măsură la suvera -nitatea lor. Cu alte cuvinte, se recu -noaşte slăbiciunea politică a proiectuluieuropean, caracterul improvizat, utopicşi birocratic al acestei construcŃii.

Europa este ameninŃată să explode-ze. Întreaga politică europeană dupăal doilea război mondial a fost con-struită pe ideea unei Europe Unite,pe eliminarea potenŃialelor conflictepe continent. Europa de azi este unuriaş: dacă ar fi o Ńară, ar fi a şapteadin lume ca suprafaŃă. Ar fi a patraca populaŃie. Iar în ceea ce priveşteprodusul intern brut, ar fi prima Ńarădin lume, înaintea SUA. (Eurozonasingură ar fi a doua, în urma StatelorUnite). De pe acum, simptomele grave

ale crizei europene provoacă un for-midabil dezechilibru mondial. China,al cărei prim partener este Europa, seresimte deja de criza Uniunii prin creş-terea şomajului şi închiderea de uzine.

Deficitul bugetar şi datoria publicăau devenit indicatori care indică astăzidificultăŃile prin care trec statele.

Mai mult, aceşti indicatori econo -mici sunt esenŃiali pentru mijloaceleanticriză pe care le foloseşte UniuneaEuropeană. Astfel, deficitul bugetareste dependendent de veniturile şicheltuielile bugetare. În ceea ce pri -veşte veniturile bugetare, majoritateacomponentelor acestora sunt depen-dente de evoluŃia economică.

Astfel, contribuŃiilor la asigurărileso ciale, impozitul pe profit, taxa pe va -loa rea adăugata, impozitul pe venitsau accizele sunt puternic influenŃatede creşterea sau scăderea economiei.Unele cheltuieli bugetare, precum com -pensaŃiile şi plăŃile pentru ajutorul deşomaj sunt influenŃate de asemenea,de creşterea economică, dar şi defundamentele economiei.

Este vorba despre numărul sala -riaŃilor şi cel al pensionarilor saudespre raportul dintre persoanele ac -tive şi şomeri. Deficitul sau exceden-tul bugetar structural reprezintă situa -Ńia bugetului în momentul în careeconomia este într-o situaŃie de sta-bilitate. Deficitul structural, tot maiutilizat în documentele europene repre-zintă un indicator de estimare a uti-lizării politicilor fiscale.

Astfel, deficitul bugetar structuralpoate indica tipul politicii fiscale: ex -pansionistă (deficit), neutral sau res -trictive (excedent). Deficitul structuraleste folosit în monitorizarea îndepli -nirii criteriului de deficit bugetar de laMaastricht (deficitul bugetului consoli -dat nu trebuie să depăşească 3% din PIB).

Mai mult, Pactul de Stabilitate şiCreştere obligă Ńările membre aleUniunii Europene la respectarea unuiobiectiv pe termen mediu de bugetechilibrat sau excedentar. În practicainternaŃională, din estimările efectuates-a constatat că 3% din PIB este su -ficient pentru o economie sănătoasă.

Marieta MUREŞAN, student masterand, ULBS

Imperiul economic financiar. Posibile evolu]ii }i consecin]e

Criza economico-financiară mon-dială, debutată în SUA în anul 2008,a fost determinată de mai mulŃi fac-tori. PopulaŃiei i s-a creat false nece-sităŃi menite să amplifice profiturilevânzătorilor, ceea ce a culminat cuun consum excesiv. Satisfacerea aces-tor necesităŃi a depăşit cu mult posi-bilităŃile materiale ale consumatorilor,ceea ce i-a determinat să apeleze lacredite. Profitând de situaŃia astfelcreată, băncile, urmărind să obŃinăun profit bancar înalt, au oferit cre -dite fără acoperire, fără a se asigurape cât posibil că debitorii sunt capa-bili să ramburseze împrumuturile pri -mite. Astfel, managementul bancarneperformant le-a facut să îşi de -păşească resursele şi să acumulezedezechilibre financiar bancare din ceîn ce mai mari. Pentru a diminuadatoriile marilor bănci, statele puter-nice au intervenit de regulă prininjecŃii de capital public şi naŃiona -

lizări. Având în vedere şi gestiuneavulnerabilă macroeconomic a acelorstate, dezechilibrele lor financiare s-auamplificat în urma acŃiunilor menitesă salveze sistemul bancar, acesteaajungând la datorii suverane de ne -suportat. În majoritatea Ńărilor carese confruntă cu criza datoriilor suve -rane, “soluŃiile” au constat de cele maimulte ori în diminuarea deficitelorbugetare, în special prin tăierea desalarii, pensii, ajutoare sociale, ş.a.

Datoriile suverane au ajuns prin-cipalul element al îngrijorărilor pu -

blice în jumătate din Europa. În Italia,deşi datoria publică ajunsese în varaanului trecut la 120% din PIB, îngri-jorarea nu exista. Peste două treimidin datoria publică italiană este lo -cală. PopulaŃia în cea mai mare parteşi-a investit economiile în titluri destat italiene permiŃând statului să func -Ńioneze pe bani proprii. Tocmai pen-tru că nu băncile străine sunt celecare au împrumutat statul, autori -tăŃile italiene au crezut că pot scăpade panica financiară care a cuprinspe bună dreptate Europa, după expe-

rienŃa greacă. Statul a crezut că adescoperit un mecanism de a obŃineîmprumuturi la nesfârşit. Însă, la peste120% datorii, cu o clasă politicăpoate mai compromisă decât nicio-dată şi cu un tsunami al îndatorăriiîn jur, încrederea dispare cu atât maimult cu cât creşterea economică în -târzie să apară. Şi odată cu acestetemeri începe criza datoriilor. Ca ur -mare, încep tăierile de cheltuieli pu -blice, nemulŃumirile sociale şi adân-cirea crizei.

Paradoxul crizei recente a arătat

că ambele teorii care au dominateconomia după al doilea razboi mon-dial par a fi concomitent corecte -ceea ce le face insuficiente şi obligăeconomiştii să caute o nouă paradig-mă. Pe de-o parte, teoria keynesianăsusŃinea că în criză, cheltuielile pu -blice trebuie să fie crescute şi aceas-ta este singura cale de menŃinere alocurilor de muncă şi a consumuluişi odată cu ele a creşterii econo -mice. Numai că în varianta postmo -dernă, criza înseamnă tocmai supra -îndatorarea statului şi incapacitatealui funcŃională de a mai interveni cainvestitor şi angajator. Pe de altăparte, teoria monetară şi neoclasicărecomandă controlul preŃurilor şi re -ducerea îndatorării pentru a eliberabanii pentru economia reală. OdatăeliberaŃi din mâinile statului, banii arporni motorul economiei.

Acesta pare scenariul cel mai uti-lizat acum, dar rezultatele întârzie săapară: economia nu pare să por -nească în nici o Ńară cu probleme, fieea Grecia, Italia, Spania sau Portu -galia. Aceste Ńări încearcă politica deausteritate, dar sunt mari temeri căea nu va funcŃiona până la urmă. Eposibil ca sacrificiile cerute astfel săfie atât de mari – în nivel de trai şidezvoltare economică – în cât să fiegreu de suportat nu doar social, ci şidin punct de vedere econo mic, prinsubminarea pe termen lung a şan -selor de creştere competi tivă.

(va urma)

Alexandra DRAGOE, stud. master., Facultatea de {tiin]e Economice, ULBS

Criza datoriilor suverane (I)

New-York, Wall-Street

Vedere din Roma

DEZVOLTARE REMEMBERVINERI 3 FEBRUARIE 2012 7

urmare din pagina 1România, cu preşedintele Traian

Băsescu urcat pe calul alb, e în frun-tea trupelor, printre cei mai entuzi-aşti participanŃi şi în acelaşi timp ceimai fanatici credincioşi în virtuŃiiletraiului fără datorii. S-ar putea spunecă nu e ceva chiar atât de rău toatăaceastă bravadă dacă nu am fi defapt una din Ńările cele mai puŃinîndatorate din Europa. Atât în ter-meni raportaŃi la PIB, cât şi pe capde locuitor, datoria publică româ -nească este printre cele mai mici. Nuspun prin asta că e loc de înda-toarea suficientă, sau că nu avemnici o grijă. Ritmul de creştere estealarmant de vreme ce din 2008 pânăacum am dublat această datorie spre40%, iar preşedintele nu a reacŃio natniciodată cu aceaşi vehemenŃă ca înaceste zile când, întors de la Bru -xelles, ne laudă virtuŃiile pactuluiinterguvernamental care limitează de -ficitul structural la 0,5%. Trebuiespus însă că în ciuda entuziasmului,acest pact nu e pentru România. Elvizează Ńări surpaîndatorate, încurcateîn proria lor datorie, care nu potavea oricum ritmuri mai mari decreştere economică decât 2-3%. Pro -blema României este că ea nu arevoie să fie o astfel de Ńară şi doarnepriceprea unor lideri politici o pottransforma într-o economie îmbă -trânită prea repede care are nevoiede prudenŃa pactului interguverna-mental. Principala problemă a Româ -niei este creşterea economică. Nuîndatoararea, nu deficitul structural.Creşterea economică sănătoasă, maipuŃin pe credit şi mai mult pemuncă, uşor diferită de cea din anii2005 – 2008, dar creştere să fie.Creşterea economică de peste 3%permite plata fără forŃări a datorieipublice româneşti care săptămâna

aceasta a mai crescut cu 1,5 mld dedolari şi ajuns la peste 22 mld euro.Şi în ceea ce priveşte creşterea eco-nomică, preocuparea preşedintelui edeparte să fie similară cu cea legatăde împiedicarea îndatoarării. Poate căpreşedintele ştie ceva. Şi anume căguvernul nostru, pe care domnia saîl ştie mai bine decât oricine, nu esteîn stare să cheltuiească bani si săiasă creştere economică din asta.România are printre cele mai mariinvestiŃii publice din statele europeneîn ultimii ani, peste 5% din PIB şinu se vede nimic de pe urma lor.Nici drumuri, nici energie, nici spi-tale... poate nişte parcuri, nişteexproprieri şi multe contracte pă -guboase pentru stat de la energie, ladeszăpezire sau la programe IT pen-tru entităŃi publice. Dacă din toateaceste investiŃii nu rezultă mai nimicbun, atunci desigur ultima soluŃie oreprezintă cruciada împotriva înda-torării. Adică să alegem răul cel maimic. Întreaga logică minimalistă aratăslăbiciuni din toate punctele devedere şi retorici deplasate. DorinŃade a fi în rând cu lumea europeana- săbuită la împrumuturi, contraolatăla cheltuieli - nu se exemplifică doarprin participarea la un tratat care nuprea este pentru noi. Această dorinŃas-ar traduce mai firesc pentru o Ńarăca România prin chibzuinŃa investiŃi-ilor, eficienŃa lor şi creştere econo -mică. S-ar putea răspunde la aceastăprovocare prin creşterea economicăde aproape 2,5% a anului 2011.Singura problema estă că statul, gu -vernul nu au nicio contribuŃie pentruaceastă creştere. Ea vine din douăsurse private. Agricultura, ruptă demult de legătura cu statul şi expor-turile făcute de multinaŃionale şi com-panii legate de lanŃuri de producŃieeuropene. În cazul agriculturii, a spu -ne că s-au dat la timp banii pe careîi reprezintă subvenŃiile este o mică,

prea mică concesie făcută rolului sta -tului într-un domeniu care nu poatefuncŃiona concurenŃial eficient fărăasemenea mecanisme. În cazul ex -por turilor, cele câteva ajutoare destat nu reprezintă mai nimic. Pro -blema este că nici datoria făcută înaceşti ani de statul român nu a con-tribuit cu nimic la creşterea economi -că. Mare parte din bani sunt la BNR

cu rezervele ei impresionante - rezervecare ne permit să ne împrumutămpe viitor, fiind garanŃia perfectă - sauau intrat în pensii şi salarii de sub-zistenŃă. Atunci, ceea ce aşteptăm dela guvernanŃi nu este o cruciadă, cio strategie pentru creştere econo -mică. Dacă pentru a avea o creşterede peste 3% mai trebuie să împru-mutăm bani, acest lucru este accep -

tabil. Dar împrumutul se va faceoricum de către entităŃile private. Afi obsedat de împrumut, când pro -blema o reprezintă creşterea econo -mică este ca şi cum ai recunoaştecă nu mai e nici o speranŃă. Cum nusuntem în stare să avem creştere,măcar să nu avem datorii. Dacă aşasună programul economic pentruviitor, acesta sună cam fals.

Dan SUCIU

Datorii sau cre}tere economic@?

9 februarie 1863. Crearea “Crucii Roşii”. 7 februarie 1992. Semnarea tratatului de la Maastricht. 5 februarie 1969. Yasser Arafat devine preşedinte alOrganizaŃiei pentru Eliberarea Palestinei (OLP).

Există o categorie a intelectualilorde rasă, din care face parte şi Alexan-dru C. Lungu, (aici mă refer la aceacategorie de oameni care îşi câştigăexistenŃa în totalitate din munca inte -lectuală), pentru care responsabilita -tea faŃă de rigoarea cuvântului scrisreprezintă, mai ales cel înaintat tipa -rului, o condiŃie indispensabilă a me -tabolismului său existenŃial. El este uncunoscător rafinat al artelor priviriidar şi un mare iubitor de literatură,un om de gust, care savurează dintot sufletul, fără prejudecăŃi, lucid,marile valori ale literaturii româneşti

şi universale. Alexandru C. Lungu, tălmăcitorul

neîntrecut al sensurilor profunde alemesajelor artelor plastice, poate fi so-cotit fără exagerare un pasionat ex -plorator al multiplelor posibilităŃi com -binatorii ale sensurilor cuvântului. El areo predispoziŃie nativă, dar îndelungşcolită, de a „transpune, (cum iar pla -ce să spună lui Nicolae Balotă), în verba liniilor, a formelor şi culorilor”.

Urmăresc de mult timp strădani-ile, împlinite de altfel cu prisosinŃă,ale acestui spirit de a cultiva Rigoa -rea şi ExigenŃa, în primul rând cu sine,în actul creaŃiei. Pe această temă s-arputea deschide o amplă şi folositoarediscuŃie care poate aluneca beneficspre dezbatere. Ce scriem?, cât şi cumscriem?, ce desenăm, pictăm sau sculp -tăm?, sunt întrebări care ar trebui săşi le pună fiecare creator.

Pe mine mă leagă de Ducu, (aşa îlapelăm noi cei apropiaŃi pe Alexan -dru C. Lungu), o prietenie de pestetrei decenii. Ea a crescut în amplitu-dine cât şi în trăinicie, după 1989. Înlegătură cu această afirmaŃie se cu -vin o serie de lămuriri.

Prietenia este o relaŃie interumanăcare presupune, ca şi dragostea, oanumită intercondiŃionare reciprocă.Aceasta este în directă legătură cuSinceritatea dublată şi potenŃată deun total dezinteres.

După decembrie 1989, mai precisîn martie 1990, Ducu a fost numit decătre Andrei Pleşu, devenit ministrual Culturii, director general al Muzeu -lui NaŃional Brukenthal, funcŃie pe carea deŃinut-o timp de peste 17 ani.

Dacă Pleşu, la gabaritul său cul-tural şi politic, a considerat oportunăşi unica soluŃie să pună în frunteaunui colos muzeistic cum este MuzeulNaŃional Brukenthal un muzeograf re -lativ tânăr, fără titluri şi fară expe-rienŃă de conducre, înseamnă că aintuit, cu surprinzătoare perspicaci-tate, calităŃiile de lider ale lui Ducu.

Dacă numirea sa ca director ge -neral ar fi fost conjucturală, dupăschimbarea lui Pleşu din funcŃia deministru, ar fi fost urgent mazilit decătre mulŃi care râvneau din toatemădularele să-i ia locul.

Muzeul Brukenthal, ca de altfeltoate instituŃiile de cultură din ultimaperioadă a regimului ceauşist, a de -venit un loc „binecuvântat” pentru fa-miliile activiştilor de partid, ale secu -riştilor şi ale altor categorii de pro-tejaŃi, o sinecură, pentru soŃiile, fii,ficele, nepoŃii şi nepoatele acestora.Nu trebuiau să ştie mare lucru, decâtsă nu facă prosti şi să-şi foloseacăcu abilitate ochii şi urecile.

Imediat după „revoluŃie”, aceştia,speriaŃi de posibile epurări, datorate

originii sociale „sănătoase” (pe bazacărora ei au devenit „superspecialişti”în artă), erau docili, fără prea multeiniŃiative, cu „ciocul mic”.

După ce foştii activişti ai p.c.r.securiştii şi alŃi foşti tovarăşi, s-auregrupat şi au intrat în structurilenoii puteri, în partidele aflate la put-ere, persoanele din muzeu protejatede aceştia şi-au consolidat poziŃile.MulŃi, pentru a se putea instala învârful piramidei muzeale şi pentru aavansa pe posturi sigure şi bine re -tribuite, şi-au luat doctorate, folo sindtoate avantajele create de funcŃiile pecare le ocupau în muzeu. La un mo -ment cârcotaşii au poreclit mu zeul„clinica Brukenthal”.Alexandru Lungu, după Cornel Iri -

mie - primul director al muzeului inte-lectual de mare anvergură culturală,a refăcut prestigiul acestei instituŃii,după ce mai mulŃi ani aceasta a fostcondusă de către oamenii partiduluicomunist. A fost, (spun acest lucru la

timpul trecut), pentru că nu mai estedirector, fiind obligat de pro pria con -ştiinŃă să demisioneze, deoa rece ac -tuala conjunctură politică a Ro mânieinu mai are nevoie de un conducător,un specialist în artă plastică la pri -mul muzeu de artă al Ńării, de votatcare să slujească real interesele aces-tuia. Dar acest lucru nu face subiec-tul acestui solilocviu.

Timp de peste 18 ani, directorulAlexandru Lungu, a „ restaurat,” şi lapropriu şi la figurat această instituŃieamiral a muzeisticii de artă din Ro -mânia. Demersul său managerial afost cuprins între scoaterea igrasieidin infrastuctura arhitectonică a mu -zeului şi lucrări de construcŃii şimontaj,(noul corp al bibliotecii), şiorganizarea de manifesări ştiinŃificesi expoziŃionale de anvergură naŃio -nală de mare răsunet cultural. Artiştiiplastici sibieni au aflat în persoanadirectorului Muzeului un autentic pro -motor al creaŃiei lor.

ART~ ECONOMIE VINERI 3 FEBRUARIE 20128

c my b c my b

c my b c my b

Articolele ap@rute în revist@ exprim@punctele de vedere ale autorilor, care pot fi

diferite de cele ale redac]iei.

Colegiul deredac]ie

Redactor }ef coordonator:DAN POPESCUDAN POPESCU

EUGEN IORD~NESCUIORD~NESCU

EMIL DAVIDDAVID

drd. Alin OPREANA,OPREANA,secretar general de redac]ie

editor

GRUPUL DE PRES~

CONTINENT

CAMERA DE COMER[,

INDUSTRIE {I AGRICULTUR~

A JUDE[ULUI SIBIU

NOBLESSE SRL

ISSN 1841-0707

Tel. 0269/21.81.33,

fax. 0269/21.01.02,

e-mail rondul@rdslink.ro

Petru-Ovidiu DUMBR~VEANU

SOLILOCVII DE DUMINIC~Cunosc@tor avizat al artelor privirii. Alexandru C. Lungu

8 februarie 1587. Decapitarea Mariei Stuart.

Curtea interioara şi biblioteca muzeului Brukenthal

Gillis van Coninxloo, Vânătoare de cerbi în pădurea de stejari