Stiluri de comunicare

didactică

Cuprins:• Conceptul- comunicare didactică• Caracteristicile comunicării didactice• Stiluri de comunicare pedagogică date de I. Racu• Stiluri de comunicare pedagogică date de V.

Mîndîcanu• Stiluri de comunicare pedagogică date de V. Can-

Calic• Stiluri de comunicare pedagogică date de M.

Talen • Modele de comportament ale pedagogului• Concluzii

Comunicarea didactică

1.V.

Mîndîcanu

• Constituie baza procesului de predare-asimilare a cunoştinţelor, în cadrul instituţionalizat al şcolii şi între parteneri cu status-roluri determinate profesori-elevi/studenţi. Se bazează pe co-împărtăşirea unei semnificaţii.

• Este o comunicare instrumentală convergentă, direct implicată în susţinerea unui proces sistematic de învăţare.

2. I.

Racu

• Componenta comunicativă include stabilirea relaţiilor ce elevi, părinţii, cu administraţia şi cu alţi învăţători.

3.

• Dimensiune explicativă a discursului didactic;• Structurare a comunicării conform logicii pedagogice, cu scopul

de a facilita înţelegerea unui adevăr şi nu doar simpla lui enunţare;

După codul folosit de către profesori şi elevi se

diferenţiază comunicarea:

Nonver-bală

Paraver-bală

Verbală

Inve

stig

aiil

e ț

expe

rim

enta

le d

enot

ă că

:

Pedagogii care î i accentuiază, șreliefează propriul ,,Eu”-manifestă formalitatea în rela iile cu elevii, ț

autoritarism, superficialitate.

Pedagogii cu centrare ,,pe altul” sunt tenta i a se dizolva în elevii săi, țajungînd pînă la autoumilin ăț

Pedagogii cu centrare “Eu - altul” denotă tendinţa stabilă de organi zare a comunicării pe baze echivalente şi de

realizare a ei sub formă dialogată.

Comunicarea educa ională țsau pedagogică

se desfăşoară între doi sau mai mulţi agenţi: profesor şi elevi, avînd ca scop comun instruirea acestora, folosind comunicarea verbală, scrisă, non-verbală, paraverbală şi vizuală, dar mai ales forma combinată;

măiestria şi arta comunicării poate fi şi trebuie realizată în baza relaţiilor „pedagog-elev”, deoarece moralitatea, etica şi spiritualitatea pedagogului îşi găsesc expresie în activitatea practică;

stilul didactic al comunicarii este determinat de concepţia didactică a profesorului şi de structura lui psihică;

mesajul didactic are o dimensiune explicativ- demonstrativă şi este transmis elevilor folosind strategii didactice adecvate dezvoltării intelectuale a acestora şi nivelului de cunoştinţe pentru a fi înţeles de elevi.

Comunicarea didactică are mai multe caracteristici:

Func ia formativă, de stimulare a gîndirii i a imaginat iei la elevi;ț ș ț

Func ia informativă, de transmitere a mesajului didactic i educativ;ț ș

Func ia educativă, de transmitere a influen elor educa ionale, ț ț țde coeziune i afirmare a grupurilor colare;ș ș

Func ia de evaluare i reglare a procesului de predare - ț șînvaţare

Func ia de rezolvare a problemelor educaţionale şi a conflictelor țşcolare.

 În cadrul interacţiunii profesor-elev, comunicarea psihopedagogică indeplineşte mai multe funcţii:

Circuitul vertical • care stabileşte legătura dintre

profesor şi elevi;

Circuitul orizontal • care reflectă comunicarea dintre elevi.

Ipostaze ale comunicării didactice În clasă identificăm un sistem de

comunicare cu două circuite de bază:

• -  claritatea mesajelor• - precizia acestora• - utilizarea unui limbaj adecvat si accesibil elevilor• - utilizarea unui limbaj adecvat ( corect din p.d.v

tiin ific)ș ț• - structurarea logica a mesajelor transmise;• - prezentarea interesantă a continu ului instruirii;ț• - asigurarea unui climat adecvat comunicării

1. Ale profesorului:

• - să aibă capacitate de concentrare (pentru a putea recepta i în elege  mesajul profesorului);ș ț

• - să posede cunostin ele anterioare necesare țînvă ării ce urmeaza;ț

• - să fie motiva i pentru a învă a ( in general si la un ț țanumit obiect

• studiu, in particular);• - să cunoasca limbajele utilizate (de profesor sau de

calculator, cazul instruirii asistate de acesta 

2.Ale elevilor:

Pentru a fi eficace, comunicarii didactice i se cer anumite caracteristici:

*Stilul comunicării şi conducerii în mare măsură, determină atît eficienţa instruirii şi educaţiei, cît şi particularităţile dezvoltării personalităţii elevilor şi formării relaţiilor interpersonale în grupurile de învăţămînt. Primele cercetări experimentale ale stilurilor de conducere au fost efectuate în 1938, de psihologul neamţ K.Lewin, care a clasificat stilurile comunicării în trei categorii:

Democrat • Pedagogul democrat

apreciază faptele şi nu persoana;

• Manifestă un interes mai mare faţă de lucru;

• Au o motivaţie pzitivă intrisecă;

• Sunt mai comunicabili, mai creduli şi stabilesc relaţii interpersonale mai apropiate;

• Elevii participă activ la luarea deciziilor;

• Determină modalităţi de organizare a muncii lor.

Autocrat• Conducere dură şi

control total;• Multiple observaţii

tăioase, brutale, neîntemeiate, cu atac la persoana în adresa unora şi lauda abundentă a altora;

• Delimitarea strictă, atît a scopurilor generale, cît şi a modalităţilor de realizare a sarcinilor, prescriere dură: cine cu cine să activeze.

Liberal • Pedagogul se

eschivează de la îndatorirea de a conduce procesul instructiv-educativ;

• Îşi declină responsabilitatea pentru cele ce se întîmplă;

• Este însoţit de cel mai mic volum al muncii împlinite de către elevi, şi de cea mai mică satisfacţie de muncă.

• Stilul educaţional pe care-l foloseşte profesorul –este calitatea comportamentelor prefesorului, atitudinea faţă de valorile profesiunii didactice şi a disciplinei, nota personală- mod specific de a aborda elevii şi situaţiile de învăţare.

• 1.

Generalizate

Grupale

Individuale

În p

lan

vert

ical

2. În plan orizontal:

Orientarea conţinuturilor

Structuri de comunicare

Modalităţi de control

Stil centrat de profesor

(profesorul domină)

Stil centart pe elevi (profesorul permite elevilor să participe la

deciziile cu privire la

organizarea învăţării)

Profesorul nu are nici un impact cu grupul, nu asigură o

structură de învăţare

3. După eficienţa învăţării şi satisfacţiei:

4. După structura de personalitate a profesorului:

Apropiat-distant

Metodic

Sistematic-neorganizat

5. După aspectele afective-atitudine distantă, rece:

Aproape, căldură afectivă -atitudine distantă, ostilitate.

Apropiere, înconjurare - dezaprobare, critică severă, ostilitate.

Atitudine empatică - neînţelegere, dezinteres pentru viaţa interioară a elevului.

Renumitul psiholog V. Can-Calic evidenţiază următoarele stiluri ale comunicării pedagogice:

1.Comunicare în baza

distinselor orientări profesion

ale ale pedagogu

lui.

2.Comunicare în baza simpatiei amicale.

Pedagogul îndepline;te

rolul de prieten mai

mare, membru al acivităţii comune.

3. Comunicare- distanţă- este una din cele

mai răspîndite tipuri de

comunicare pdagogică în

relaţiile pedagog-elev se constată permanent distanţă în

toate sferele: în instruire- cu referire la autoritate,

profesionalism în educaţie- cu

referire la experienţa de viaţă şi vîrstă.

4. Comunicare

- înfricoşare-

formă negativă de comunicare pdagogică, care scoate

la iveală inaptitudine

a pedagogică a celui care

o realizează.

5. Comunicare – cochetare-

este o formă de

comunicare pedagogică

specifică pedagogilor tineri, care tind spre

popularitate.

M. Talen distinge şapte modele de stabilire a relaţiei pedagog-elev:

1. Modelul I „Socrate”- pedagog cu reputaţie de amator de discuţii, pe care singur şi le provoacă în timpul lecţiilor. Specific pentru aşa pedagogi este- individualismul, lipsa de sistematizare în predare.

2. Modelul II „Conducător de discuţii”- pedagogii, care urmează acest model, consideră că esenţial în activitatea pedagogică este stabilirea unui climat pozitiv, constructiv.

3. Modelul III „Maistru”- pedagogul este exemplu de urmat: şi nu atît în activitatea instructivă, cît în atitudinea lui faţă de viaţă (opiniile, valorile, concepţiile).

4. Modelul IV „General”- aşa tip de pedagogi sînt foarte duri, exigenţi, ei consideră că în toate situaţiile au dreptate, iar elevului nu-i rămîne nimic decît să se supună fără discuţii.5. Modelul V „Manager”- pedagogii care urmează acest model tind să discute individual cu elevii, să aprecieze calitativ atît în realizările intermediare, cît şi finale.6. Modelul VI „Antrenor”- atmosfera de comunicare este influenţată de spiritul corporativ. Elevii în această situaţie sînt percepuţi ca jucării care „nu costă” nimic în afara echipei.7. Modelul VII „Ghid”- imaginea personificată a unei enciclopedii- laconic, sigur, discret. Este impecabil, dar...deseori plicticos.

• Analizînd activitatea reală a pedagogilor se evidenţiază cîteva niveluri de comunicare:

Nivel superior- caracterizat prin înţelegere reciprocă, optimism şi confideanţialitate.

Nivel mediu.

Nivel inferior- contraverse, izolare, antipatie, ostelitate.

• Influenţele pedagogice pot fi

repartizare în opinia lui B. Ananiev în:

Pozitive- încuviinţare,

laudă a independen

ţei manifestată

de elev, rugăminte,

sfat, propunere.

Negative-

observaţii, ironie,

ameninţări, sarcasm, reproşuri, insulte.

Modelul dictatorial. Pedagogul planează în limita cunoştinţelor, fiind foarte îndepărtat

de elevi. Elevii pentru el reprezintă doar o mulţime lipsită de

individualitate. Orişice interacţiune lipseşte, funcţiile pedagogului se

re duc la prezentarea informaţională.

Consecinţele: lipsa interacţiunii psihologice şi pe fonul ei lipsa de

ini ţiativă, pasivitate din partea elevilor.

Diversele stiluri ale interacţiunii comunicative pot fi reunite în cîteva modele de comportament ale

pedagogului

Modelul “Peretele chinez” este

aproximativ similar celui precedent după conţinutul

psihologic, cu o mică diferenţă - în acest caz sesizăm

o in teracţiune pe fonul barierelor comunicative. Cu

rol de bariere se pot înse- ria: lipsa dorinţei de

colaborare, caracterul informaţional şi nu dialogat al

activităţilor; accentuarea spontană de către pedagog

a statului său, atitudi nea indiferentă faţă de elevi.

Consecinţele: interacţiunea redusă, atitudinea

indiferentă din partea elevilor.

Modelul “Locator”. Acest model are la bază atitudinea diferenţiată

faţă de elevi. Aşa pedagogi îşi centrează atenţia sau

pe elevii cei mai talen taţi sau, invers, pe cei

marcaţi de insucces şcolar. In comunicare

pedagogul este indicatorul după care se

“construieşte” dispoziţia generală a grupului. Una

din cauzele practicării unui aşa model poate fi

incapacitatea pedago gului de a îmbina

individualizarea cu atitudinea frontală faţă de

elevi.

Consecinţe: interacţiunea în sistema de relaţii

pedagog-elev este substituită prin relaţii

fragmentare, situative.

Modelul hiporeflexiv. Pedagogul este centrat asupra “lumii sale” in

terioare. Vorbirea este mai mult monologată - se

aude numai pe sine - în dialog nu percepe

replicile oponentului. In activitatea comună aşa

un peda gog va fi absorbit doar de ideile şi

opiniile proprii, manifestînd „surditate”

emoţională.

Consecinţele: practic lipseşte interacţiunea

pedagog-elevi, iar în jurul pedagogului se

formează un vacuum psihologic. Interacţiunea

educativă este formală.

Modelul hiperrefleixv

(“Hamlet”) Pedagogul este absorbit numai de faptul cum este

perceput de elevi. Relaţiile interpersonale devin domi

nante pentru el. El permanent trăieşte stări de dubiu, este

foarte sensibil la nuanţele atmosferei psihologice din

grup.

Consecinţele: acutizarea sensibilităţii social-

psihologice conduce la reacţii neadecvate faţă de

replicile şi acţiunile auditoriului.

Modelul “Robot”.

Interacţiunea pedagog-elev are la bază o

programă strictă, dură. Faptele expuse sunt

argumentate logic, mimica şi gesturile sunt

stilate, însă pedagogul este lipsit de

capacitatea de a sesiza performan ţele situaţiei

comunicative. Pedagogul nu ia în consideraţie

stările psihice ale auditoriului, particularităţile

de vîrstă, etnice etc.

Consecinţe: efect minim a interacţiunii

pedagogice.

Modelul autoritar “Eu-singur”.

Tot procesul pedagogic este focali zat asupra pedagogului. El este unica persoană

marcantă şi activă. El este iniţiatorul întrebărilor şi răspunsurilor, a argumentelor.

Practic lipseşte in teracţiunea creativă dintre pedagog şi auditoriu. Activismul unilateral

al pedagogului asfixiază orice iniţiativă a elevului. Activismul cognitiv şi social al

elevilor este minimal.

Consecinţele: se educă lipsa de iniţiativă şi se denaturează sfera motivaţională a

activismului cognitiv al elevilor.

Modelul interacţiunii active “Alianţe”.

Pedagogul întreţine perma nent dialog cu auditoriul, menţine dispoziţia,

încuviinţează iniţiativa şi o susţine, este foarte sensibil la fonul emoţional

din grup şi reacţionează mo mentan la performanţele care se produc.

Domină stilul interacţiunii ami cale cu menţinerea distanţei de rol.

Consecinţe: problemele instructive sunt abordate colaborativ.

Unul din cei mai marcanţi factori ai eficacităţii comunicării pedago gice este

montajul pedagogului. Savanţii evidenţiază două tipuri de montaj:

• pozitiv;

• negativ.

Aceste două tipuri de montaje în modul cel mai direct corelează cu cele

două tipuri de expectanţe ale pedagogului faţă de elevi:

• înalte;

• joase.

Importanţa fb-ului în obţinerea performanţei E.B. Hurlock

3 grupe omogene de elevi au desfăşurat 15 şedinţe de calcul numeric (3 şedinţe pe zi timp de 5 zile). Copiilor li se cerea să efectueze corect cât mai multe adunări timp de 15 minute. Deosebirea consta in modul în care evaluatorii primeau lucrările copiilor:

Grupa 1, la înmânarea lucrărilor, nu primea nici laude, nici dezaprobări şi nu i se spunea nimic despre rezultate.

Grupa 2, la înmânarea lucrărilor, indiferent de rezultatele finale, primea felicitări, încurajări, laude.

Grupa 3, la înmânarea lucrărilor, indiferent de rezultatele reale, primea sistematic dezaprobări, profesorii corectori fiind dezamăgiţi de munca lor.

• Grupa 1 – scăderea continuă a performanţei.• Grupa 2 – menţinerea şi chiar

îmbunătăţirea performanţei.• Grupa 3 – scăderea performanţei,

dar nu în maniera drastică a grupei 1.

Rezultate

Blocajele de comunicare, sau distorsiunea informaţiei se pot produce atunci cînd:

•  emiţătorul (profesorul) nu stăpîneşte conţinutul mesajului didactic transmis;•  acesta nu este expus clar, inteligibil şi sistematizat;•  emiţătorul vorbeşte prea încet, prea tare sau prea repede;•  nu prezintă la început scopul mesajului şi nu creează motivaţii pentru a trezi interesul pentru comunicare;•  emiţătorul nu sincronizează diferitele tipuri de comunicare (verbală, paraverbală, nonverbală, vizuală etc.);•  mesajul transmis nu corespunde cu interesele elevilor sau cu problemele ce le au de rezolvat;•  mesajul didactic este prea cunoscut sau prea abstract şi nu trezeşte interes, producînd plictiseală;•  comunicarea este numai unidireţională, producînd pasivitate;•  elevii nu sunt angajaţi în comunicare prin dialog sau prin întrebări retorice;•  eficienţa comunicării este blocată şi de fondul stresant creat de emiţător (plictiseală, oboseală, nerabdare, teama de a nu greşi în expunere etc.);•  elevii nu au cunoştinţele necesare pentru a întelege mesajul didactic sau acestea nu au fost fixate temeinic şi ca urmare se produc interferenţe.

Regulile comunicarii didactice eficiente sunt:- sa asculti, adica sa tii cont de parerea  si interesele celorlalti;- sa observi adica sa te intereseze ceea ce se intampla in cadrul situatiei de comunicare si sa intelegi starea receptorilor;- sa analizezi si sa cunosti  situatia receptorilor;- sa te exprimi adica sa-ti expui punctele de vedere si sentimentele vis-a-vis de obiectul comunicarii;- sa controlezi adica sa urmaresti calitatea si eficienta comunicarii.

Solomon remarcă: ,,Cine îşi păzeşte gura,. îşi păzeşte

sufletul său; cel ce deschide prea lare buzele o face, spre-pieirea

lui’' (Cap. 13:3). Or, prea multă lume s-a închis în sine, în ultimul

timp. Acest factor de “autonomie personală", despre câre vorbesc

atât de mult sociologii, a căpătat o influenţă majoră asupra

noastră, noi uitând că „vorbele frumoase sunt un fagure de mier e,

o dulceaţă pentru suflet şi tămăduire pentru oase” (Solomon| Cap.

i 6:24). Şl dacă la acest factor vom adăuga urbanizarea populaţiei,

mass-media (radio, televiziune, presă etc.). explozia

informaţională" care creează suprasaturarea cu informaţie

ştiinţifică despre om. natură, cosmos şi, desigur, goană după.

avere* vom stabili de ce,"cuvintele frumoase”, “curajul de a te

oferi celorlalţi”, "ştiinţa de a folosi mijloace de exprimare”,

"voinţa şi capacitatea de a orienta mesajul spre celălalt”, “nevoia

de a fi înţeles” - devin dimensiuni preţioase în formarea

profesionismului educaţional.

Pedagogul este figura care face ca comunicarea pedagogică să fie

optimală- anume talentul, măiestria sa pedagogică și cultură comunicativă

optimizează relația pedagog-elev. Pentru ca relațiile instaurate să fie

considerate pozitive, pedagogul este obligat să manifeste respect și

bunăvoință față de fiecare membru al procesului educativ.

Comunicarea didactică

Bibliografie:

1. Golu P. Psihologia copilului, 19942. Racu Ig, Bolboceanu A, Psihologia dezvoltării și psihologia

pedagogică, Chișinău, Univers Pedagogic, 2007;3. Neculcea A, Manual de psihologie socială, Polirom,

IașiPieron,(2001);4. Yzerbet V. & Schadron G., Cunoasterea si judecarea celuilalt,

Polirom,(2002);5. Schiopu, U., Dictionar enciclopedic de psihologie, Bucuresti,

(1997)6. Crețu, T., Psihologia adolescentului și adultului. Adolescența

și contextul ei de dezvoltare. București: Editura Credis,(2001)

7. Allport, W., Structura şi dezvoltarea personalităţii. Bucureşti: Editura Didactică şi Pedagogică ,(1991);  

Vă mulțumim pentru atenție!!!

Realizat:Bulhac AdelaRusu NadejdaObadă Doinița