Studiu de Caz

Embed Size (px)

DESCRIPTION

..

Citation preview

MANAGEMENTUL CLASEI

~Studiu de caz~1. Definirea problemei Matei este elev in clasa a X-a la Colegiul Tehnic Lazar Edeleanu din Ploiesti. El locuieste in localitatea Moreni fapt pentru care, pentru a ajunge la liceu, aloca aproximativ 2 ore transportului in comun. Matei este unul dintre elevii vedeta ai colegiului, intrucat toti profesorii au facut reclamatii cu privire la comportamentul sau in timpul orelor si in afara lor. Cu colegii este foarte reticent, mai mereu retras, refuzand sa colaboreze si sa socializeze cu acestia. La scoala, singurele persoane cu care comunica sunt Andrei si Robert care, ca si el, sunt de etnie rroma si care, desi nu pot fi catalogati ca fiind la fel de problematici, ii incurajeaza totusi devierile de comportament. Anul scolar precedent, profesorul de chimie reusise sa mentina o relatie amiabila cu Matei, care prezenta interes pentru disciplina respectiva insa, o data cu schimbarea profesorului, niciun alt cadru didactic nu a mai reusit sa comunice cu el, majoritatea renuntand chiar sa mai incerce sa-l ajute. Nu respect regulile clasei, vorbete urt cu colegii si profesorii, ba chiar s-a apucat si de furat de la colegi. Intr n conflicte cu colegii si profesorii, este agresiv cu cei din jur si are prieteni cu mult mai mari cu care se ocupa de furturi. Pe langa atitutinea sa de sfidare fata de profesorii si refuzul de a se conforma regulamentului, Matei are foarte multe absente nemotivate. Referitor la performantele sale scolare, Matei da dovada de o capacitate intelectuala peste medie, insa lipsa de interes si frecventa redusa la ore l-au adus adesea in pragul repetentiei. Membrii familiei lui nu se implica deloc in ceea ce priveste situatia lui scolara si foarte rar participa la sedintele cu parintii, astfel ca dirigintei ii este foarte dificil sa ia legatura cu acestia. Are doi frati mai mici si o sora mai mare care, casatorindu-se, a parasit casa parinteasca si s-a stabilit cu sotul sau intr-un sat invecinat. Mama are la dispozitie foarte puin timp pentru fiul ei. E plecat acum la munc n Italia fiindc nu se descurc cu banii. Tatal, dependent de alcool, uneori chiar agresiv, l depreciaz, l critic, l minimalizeaz constant pe copil i refuz s i ofere ajutor la lecii atunci cnd acesta are probleme respingnd frecvent copilul. Aa c bunicii sunt cei care l ngrijesc n cea mai mare parte a timpului, bunicul fiind cel care i ia aprarea mereu si nu-i refuz nimic niciodat copilului.

2. Identificarea cauzelor

IndividualeFamilialeScolareSociale

Izolare sociala Sentimente de inferioritate, frustrari, stima de sine scazuta Atitudine negativa fata de scoala, profesori si colegi Demotivare Familie dezorganizata Statut financiar scazut Dependent de alcool Agresivitate, violent domestica Atitudinea fata de scoala a parintilor Nivelul de educatie al parintilor Relatii conflictuale determinate de diferente intre elevi Programul incarcat Fluctuatia personalului didactic Demotivarea cadrelor didactice Lipsa empatiei Anturajul Saracia Migratia fortei de munca Lipsa unor modele educationale

3. Solutii

1. Integrarea in colectivul clasei2. Terapie psihologica3. Imbunatatirea relatiei profesor-elev si profesor-familie4. Antrenarea copilului in activitati care sa-i permita sa se afirme5. Stimularea i ncurajarea comportamentelor adecvate, includerea elevului n activitile extracolare6. Motivatia pozitiva

4. Analiza solutiilor

1. Ca prim obiectiv, dirigintele impreuna cu ceilalti profesori isi propun sa-l ajute pe Matei sa se adapteze, incurajandu-i pe colegii acestuia sa fie mai solidari cu el, sa-i ofere ajutorul la disciplinele care prezinta o mai mare dificultate de intelegere pentru acesta.AvantajeDezavantaje

Matei va inceta sa se mai simta marginalizat si va incepe treptat sa dobandeasca incredere in colegii sai si sa se integreze Imbunatatirea performantelor scolare Posibilitatea accentuarii unei aversiuni a colegilor fata de Matei, acestia simtind ca profesorii ii acorda mai multa atentie, ceea ce l-ar putea face sa para favorizat in ochii lor. Matei, insusi, s-ar putea simti ofensat, intarindu-i-se sentimentul de inferioritateca urmare a tratamentului special pe care-l primeste, constientizand astfel ca toti il trateaza ca pe un elev-problema.

2. Dirigintele ii va cere ajutorul psihologului din colegiul respectiv, prezentandu-i cazul lui Matei si sugerandu-i o terapie care sa-l ajute sa-si depaseasca problemele si temerile. AvantajeDezavantaje

Consilierea specializata l-ar putea ajuta pe Matei sa discute liber despre dificultatile sale de adaptare si despre sentimentele de frustrare ce provin din marginalizarea acestuia. Psihologul ii poate convoca si pe unii din membrii familiei lui Matei, pe mama, sora, bunicul lui, chiar si pe tata, incercand ca printr-o terapie in grup sa amelioreze relatiile familiale, oferindu-i astfel baiatului perspective positive. Exista riscul ca Matei sa refuze ajutorul psihologului de teama ca ceilalti elevi il vor ironiza sau din cauza reticentei sale de a se deschide in fata specialistului si de a discuta despre problemele personale. De asemenea, familia acestuia poate refuza intalnirile din cadrul terapiei in grup, neprezentand interes fata de tulburarile de comportament ale lui Matei.

4. Actualul profesor de chimie, observand potentialul lui Matei, va incerca sa-i treazeasca interesul pentru aceasta disciplina, ajutandu-l sa recupereze notiunile pierdute in urma absentelor si stimulandu-l sa realizeze proiecte si sa participe la activitatile desfasurate in laborator.AvantajeDezavantaje

Intentia profesorului de a-l ajuta, l-ar putea motiva pe Matei sa-si redescopere vechea pasiune si sa se afirme in randul colegilor si al profesorilor. Progresul la chimie il poate ambitiona pe Matei sa-si indrepte calificativele si la celelalte materii pentru a putea concura cu ceilalti colegi, incepand astfel sa se simta egal cu toti ceilalti. Matei poate refuza propunerea profesorului, care nu-i poate castiga increderea si respectul. Din nou, unii elevi ar putea prezenta semen de invidie, simtind ca lui Matei i se acorda mai multa atentie.

5. Conducerea scolii organizeaza diferite cursuri pentru a dezvolta abilitatile elevilor si a-i ajuta sa-si descopere pasiunile, precum si tabere de vara care sa-i stimuleze sa interactioneze mai bine.AvantajeDezavantaje

Activitatile extrascolare il pot ajuta pe Matei sa-si faca prieteni de varsta lui, care pot avea aceleasi interese ca si el si poate, in cele din urma, sa renunte la anturajul neprielnic. O tabara de vara ofera posibilitatea cunoasterii si a autocunoasterii, ceea ce duce la diminuarea fenomenului de marginalizare si incurajeaza empatia.

- Familia lui Matei nu are resursele material necesare pentru a-I permite acestuia sa participe la activitatile extracurriculare.- Neavand posibilitatea de a participa, Matei este posibil sa se simta chiar mai izolat si marginalizat decat inainte.

6. Motivatia pozitiva si recompensele stimuleaza interesul elevilor de a se implica in activitatile scolare, fapt pentru care recunoasterea anumitor merite, calitati sau gratificatia poate fii o buna solutie pentru ca Matei sa se simta apreciat si acceptat de catre ceilalti in grup.

5. Rezultate obtinute in urma implementarii planului de interventie

Se reduce frecvena apariiei comportamentului neadecvat; Se conformeaz regulilor de grup; Recompensele duc la creterea ncrederii n sine, stima de sine pozitiv; Angrenarea in activitatile scolare si impulsionarea profesorilor duc la imbunatatirea performantelor scolare.2