STUDIU

„LIBERTATEA DE CONŞTIIŢĂ, GÎNDIRE ŞI RELIGIE –

ACTUALITATE ŞI PERSPECTIVE DE

REGLEMENTARE”

Chişinău 2011

Religia este baza existenţei omeneşti. Friedrich Shlegel

1. Entităţile religioase – pilonul central în realizarea dreptului la libertatea de conştiinţă, gîndire şi religie.

Libertatea de conştiinţă şi religie deţine două perspective – cea internă care constituie, libertatea persoanei de a avea propriile convingeri referitor la natura lucrurilor care îl înconjoară, credinţa sau lipsa de credinţă în valorile diverselor confesiuni. Perspectiva externă constituie în fapt exteriorizarea celei interne. Libertatea de religie nu poate exista fără unul dintre cele două elemente, care sînt interdependente. Totuşi, latura internă rămîne a fi o parte a sferei intime a persoanei, libertatea de religie se materializează anume prin exteriorizarea liberă a convingerilor, credinţelor sau valorilor persoanei. Exteriorizarea convingerilor religioase ar fi lipsită de sens dacă aceasta nu s-ar efectua în faţa altor indivizi, cît şi împreună cu aceştia. Fiinţa umană va tinde continuu să confirme justeţea convingerilor proprii, iar metoda cea mai uşoară şi efectivă în acest sens este propagarea propriilor convingeri sau credinţe, în comun cu alte persoane şi atragerea a unui număr cît mai mare de adepţi.

Comunitatea internaţională, dar şi fiecare stat în parte recunoaşte dreptul individului cît şi a grupurilor la autodeterminare religioasă, dreptul de a crede, de a gîndi liber, cît şi dreptul de a – şi manifesta credinţa sau convingerile în mod individual sau în comun. În cadrul Recomandării Adunării Parlamentare a Consiliului Europei nr. 1202 din 2 februarie 1993 privind toleranţa religioasă în societatea democratică, la art. 3, Adunarea reiterează că religia asigură o relaţie de îmbogăţire a individului cu el însuşi şi cu Dumnezeul în care crede, precum şi cu lumea exterioară şi societatea în care trăieşte.

Viabilitatea unei confesiuni, religii sau orientări filozofice va fi probată întotdeauna prin rezistenţa în timp şi prin numărul mare de adepţi şi instrumentul cel mai efectiv în răspîndirea convingerilor şi valorilor religioase rămîn a fi entităţile religioase cu caracter de grup.

Adepţii confesiunilor urmează să deţină dreptul de a se întruni liber pentru a-şi manifesta în comun convingerile religioase. Apogeul dezvoltării fireşti a grupurilor religioase neformale este constituirea, prin asociere a persoanelor fizice de aceeaşi credinţă a entităţilor religioase cu personalitate juridică. Constituirea persoanelor juridice care au drept scop propagarea convingerilor religioase

constituie în fapt realizarea directă a dreptului la libertatea de conştiinţă, gîndire şi religie.

Avînd în vedere că statul este obligat să asigure respectarea drepturilor persoanelor şi să contribuie la realizarea acestora, anume statul este obligat să creeze mecanisme eficiente şi simple orientate spre realizarea drepturilor fundamentale. În acest sens, instituţionalizarea entităţilor religioase cu personalitate juridică, cît şi a dreptului grupurilor neformale de a activa în mod liber, este imperioasă într-un stat democratic. Potrivit art. 5 din Recomandarea Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, nr. 1396 din 27 ianuarie 199, „Democraţia şi religia nu sunt incompatibile, din contra. Democraţia oferă cel mai bun cadru libertăţii de conştiinţă, exercitarea credinţei şi a pluralismului religios. Din partea sa, religia, datorită angajamentelor sale morale şi etice, valorilor pe care le apără, spiritului său critic şi expresiei culturale poate fi un partener viabil a societăţii democratice”. Instituirea unui cadru normativ echitabil, simplu şi univoc cît şi implementarea şi respectarea normelor de drept de agenţii statului constituie o obligaţie pozitivă a acestuia.

Crearea instituţiei entităţilor juridice religioase este dictată de modernizarea şi evoluţia continuă a societăţii, iar religia, ca parte a acesteia nu poate evita progresul. Totuşi, respectivul domeniu este unul destul de „sensibil”. Reglementările juridice nu se limitează în acest cîmp doar la voinţa statului, normele juridice impuse de stat deseori interferează cu normele de drept canonic, instituţionalizate de decenii sau chiar secole. Ordinea creării, funcţionării, dispariţiei entităţilor religioase cu personalitate juridică, în special în cazul confesiunilor cu tradiţii milenare sau seculare, au fost instituite cu mult timp înainte de apariţia conceptului de personalitate juridică, înregistrare, lichidare etc. Astfel, în reglementările sale, statul este pus în poziţia unui creator de reguli universale pentru realităţi diferite.

În acelaşi timp, unul dintre principiile tehnicii legislative este uniformitatea reglementărilor. Astfel, toate persoanele juridice deţin aceleaşi drepturi şi obligaţii şi statul nu poate plasa o entitate juridică în poziţii mai favorabile în comparaţie cu o altă entitate. În aceste condiţii, reglementarea modalităţii de constituire, înregistrare, organizare a activităţii şi lichidare a entităţilor religioase cu personalitate juridică devine nu doar un domeniu „sensibil” ci şi unul deosebit de complex.

În tendinţa de a concilia cît mai multe confesiuni se riscă deraparea spre cîmpul discriminării. Satisfacerea drepturilor tuturor nu poate fi făcută pe altă cale decît prin tratare egală, fără a pătrunde în particularităţi. Nu există confesiuni mai importante şi mai puţin importante, există confesiuni viabile, care au făcut proba viabilităţii prin activităţi continue şi eficiente şi există confesiuni care, deocamdată nu au trecut proba timpului, dar oricum şi primele şi cele secunde nu pot fi tratate

de autorităţile statului diferenţiat. În conformitate cu art. 6 din Recomandarea nr. 1396, „statul democratic, fie laic sau legat de vre-o religie, trebuie să ofere tuturor religiilor care respectă condiţiile enunţate de CEDO, condiţii egale pentru dezvoltarea lor şi pentru a le permite să îşi găsească locul potrivit în societate.

În epoca tehnologiilor informaţionale, cînd activităţile presupun tranzacţii financiare bancare, cînd chiar achiziţionarea lăcaşelor de cult sau a obiectelor de cul urmează a fi făcute prin transferuri bancare între persoane juridice, cînd fiecare acţiune a unui grup urmează a fi efectuat prin persoana împuternicită în mod legal, lipsa personalităţii juridice a unui grup de credincioşi constituie un împiediment în exercitarea dreptului la libertatea de religie.

Aceeaşi teză a fost consacrată în repetate rînduri de Curtea Europeană pentru Drepturile Omului, care a statuat că libertatea de religie (art.9 CEDO), în cazul grupurilor urmează a fi interpretată în complex cu dreptul la libera asociere (art. 11). În acest sens, statul nu poate interveni în libera activitate a entităţilor religioase, orice limitare, care nu ar fi necesară pentru siguranţa publică, menţinerea ordinii publice, ocrotirea sănătăţii sau moralei publice ori pentru protejarea drepturilor şi libertăţilor persoanei, inclusiv limitarea dreptului de a dobîndi personalitate juridică, ar constitui o violare a art. 9 şi 11 din Convenţie.

Curtea s-a pronunţat în acest sens prin hotărîrea pe cauza Mitropolia Basarabiei şi alţii vs. Republica Moldova, Înalta instanţă a constatat că neînregistrarea şi prin consecinţă privarea de personalitate juridică constituie violare a art. 9 din CEDO.

În contextul celor expuse este indubitabil faptul, că unul dintre pilonii propagării valorilor religioase şi exercitării libere a dreptului la libertatea de religie constituie posibilitatea înregistrării persoanelor juridice – entităţi religioase.

2. Libertatea de conştiinţă, gândire şi religie prin prisma actelor internaţionale şi a legislaţiei naţionale a Republicii Moldova.

Libertatea de conştiinţă, gîndire şi religie constituie unul dintre drepturile fundamentale ale omului. Dreptul la libertatea de religie fiind unul dintre primele drepturi fundamentale recunoscute la nivel internaţional, constituie o poziţiei cheie în toate actele internaţionale de bază în domeniul drepturilor omului.

Importanţa acestui drept a fost relevată în repetate rînduri de organismele internaţionale prin intermediul actelor emise de acestea şi care au fost ratificate inclusiv de Republica Moldova. Ratificarea instrumentelor internaţionale, aderarea la organismele internaţionale presupune nu doar onoarea de a fi membru sau colectarea dividendelor politice sau economice. Aceste acţiuni generează numeroase obligaţii cu care este grevat statul. Astfel, cunoaşterea şi asumarea obligaţiilor consfinţite în actele internaţionale la care Republica Moldova este parte constituie un prim şi posibil cel mai important pas în construirea unei societăţi democratice şi libere.

Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, adoptată de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite la 10 decembrie 1948 constituie prima expresie mondială a recunoaşterii universale a drepturilor inerente fiecărei fiinţe umane. Printre alte drepturi fundamentale Declaraţia recunoaşte şi dreptul la gîndire, conştiinţă şi religie.

Astfel, art. 18 din Declaraţie statuează că ,,orice persoană are dreptul la libertatea gîndirii, a conştiinţei şi a religiei; acest drept implică libertatea de a-şi schimba religia sau convingerile, precum şi libertatea de a-şi manifesta religia sau convingerile sale, individual sau în colectiv, atît în public, cît şi particular, prin învăţămînt, practici, cult şi îndeplinirea de rituri. În acelaşi timp, art. 19 prescrie că orice individ are dreptul la libertatea de opinie şi de exprimare, ceea ce implică dreptul de a nu fi tulburat pentru opiniile sale şi acela de a căuta, de a primi şi de a răspîndi, fără consideraţii de frontieră, informaţii şi idei prin orice mijloc de exprimare.

De asemenea, Declaraţia consfinţeşte dreptul la libera asociere şi specifică la art. 20 orice persoană are dreptul la libertatea de întrunire şi de asociere paşnică. Nimeni nu poate fi obligat să facă parte dintr-o asociaţie. Aceste trei articole din Declaraţia Universală pentru Drepturile Omului constituie în esenţă o simbioză a trei drepturi care intercalînd, formează un drept unitar. Este firesc că libertatea de conştiinţă, gîndire sau religie constituie simple declaraţii fără

posibilitatea de a - şi valorifica dreptul în mod efectiv. Astfel, libertatea de exprimare, posibilitatea difuzării libere a opiniei alături de dreptul de a se asocia şi întruni liber pe bază de criterii religioase, constituie o universalitate de drepturi care asigură libertatea forului interior a persoanei.

Organizaţia Naţiunilor Unite a reiterat importanţa dreptului la libertatea de conştiinţă, gîndire şi religie prin intermediul Convenţiei Internaţionale cu privire la Drepturile Civile şi Politice, adoptată de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite la 16 decembrie 1966. Convenţia, spre deosebire de Declaraţia Universală obligă statele semnatare nu doar la declararea unor anumite drepturi, dar şi la vegherea respectării acestora pe teritoriile lor. Art. 18 din Convenţie în paragraful (1) prevede că orice persoană deţine dreptul la libertatea gîndirii, conştiinţei şi religiei. Acest drept implică libertatea de a avea sau de a adopta o religie sau o convingere la alegerea sa, precum şi libertatea de a-şi manifesta religia sau convingerea, individual sau în comun, atît în public cît şi în particular, prin cult sau îndeplinirea riturilor, prin practici şi prin învăţămînt. Paragraful (2) prescrie că nimeni nu va fi supus vre-unei constrîngeri care ar aduce atingere libertăţii sale de a avea sau de a adopta o religie sau o convingere la alegerea sa. Paragraful (3) stabileşte că libertatea manifestării religiei sau convingerilor nu poate fi supusă decît restricţiilor prevăzute de lege şi necesare pentru ocrotirea securităţii, ordinii şi sănătăţii publice ori a moralei sau libertăţilor şi drepturilor fundamentale ale altora. Paragraful (4) grevează statele părţi cu obligaţia să respecte libertatea părinţilor, şi atunci cînd este cazul, a tutorilor legali, în asigurarea educaţiei religioase şi morale a copiilor lor cu propriile convingeri.

Ca şi în cadrul Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, latura exterioară a libertăţii religioase urmează a fi interpretată prin prisma art. 18 prin cumul cu art. 19 care prevede că nimeni nu trebuie să aibă de suferit din cauza opiniilor sale. Paragraful (2) stipulează că orice persoană are dreptul la libera exprimare; acest drept cuprinde libertatea de a căuta, de a primi şi de a răspîndi informaţii şi idei de orice fel, indiferent de frontiere, sub formă verbală, scrisă, tipărită ori artistică sau prin orice alt mijloc la alegerea sa. Paragraful (3) - exercitarea libertăţilor prevăzute la paragraful 2 al prezentului articol comportă obligaţii şi răspunderi speciale. În consecinţă, ea poate fi supusă anumitor limitări care trebuie însă stabilite în mod expres prin lege şi care sunt necesare în scopul respectării drepturilor sau reputaţiei altora, apărării securităţii naţionale, ordinii publice, sănătăţii sau moralităţii publice.

Un aspect mai restrîns, dar la fel de important, este consacrat de Declaraţia asupra eliminării tuturor formelor de intoleranţă şi discriminare bazate pe religie sau convingere, adoptată de Adunarea Generală a ONU în 1981. Declaraţia, prin

intermediul art. 1 reiterează dreptul la libertatea de gîndire, conştiinţă şi religie. În fapt art. 1 reproduce conţinutul art. 18 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. Utilitatea Declaraţiei din 1981 constă în faptul că aceasta la paragraful 2 art. 2 tălmăceşte înţelesul termenului de discriminare şi intoleranţă pe bază de religie şi convingeri – „intoleranţa şi discriminarea fondate pe religie şi convingere” se înţelege orice distincţie, excludere, restricţie sau preferinţă, care sunt fondate pe religie sau convingere şi care au ca obiect sau ca efect suprimarea sau limitarea, recunoaşterea, beneficierea sau exercitarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale pe baza de egalitate.

Art. 3 scoate în evidenţă înţelesul termenului de discriminare pe criterii religioase sau de convingere după cum urmează: „Discriminarea între fiinţele umane pentru motive de religie sau de convingere constituie o ofensa a demnităţii umane şi o încălcare a principiilor prevăzute în Carta Naţiunilor Unite şi trebuie să fie condamnată ca o violare a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, proclamate în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi ca un obstacol la relaţiile prieteneşti şi paşnice între naţiuni”.

Concomitent, Art. 6 explică conţinutul dreptului la libertatea de conştiinţă şi religie şi specifică: ,, În conformitate cu articolul prim al prezentei Declaraţii şi sub rezerva dispoziţiilor paragrafului 3 al aceluiaşi articol, dreptul la libertatea de cugetare, de conştiinţă, de religie sau de convingere implică, între altele, următoarele libertăţi:

1. libertatea de a practica un cult şi de a ţine reuniuni referitoare la o religie sau la o convingere şi de a stabili şi întreţine temple în aceste scopuri;

2. libertatea de a fonda şi de a întreţine instituţii caritabile sau umanitare adecvate;

3. libertatea de a confecţiona, de a dobîndi şi de a utiliza, în cantităţi adecvate obiectele şi materialul cerut de riturile sau uzanţele unei religii sau ale unei convingeri;

4. libertatea de a scrie, de a imprima şi difuza publicaţii cu privire la aceste subiecte;

5. libertatea de a învăţa o religie sau o convingere în locuri adecvate acestui scop;

6. libertatea de a solicita şi de a primi contribuţii voluntare, financiare şi de altă natură, de la particulari şi de la instituţii;

7. libertatea de a forma, de a numi, de a alege sau de a însemna prin succesiune conducătorii adecvaţi, conform nevoilor şi normelor oricărei religii sau convingeri;

8. libertatea de a respecta zilele de odihnă şi de a celebra sărbătorile şi ceremoniile în conformitate cu religia sau convingerea sa;

9. libertatea de a stabili şi de a menţine comunicaţii cu indivizi sau comunităţi în materie de religie sau convingere la nivel naţional şi internaţional. Astfel, prin Convenţia Internaţională privind Drepturile Economice, Sociale

şi Culturale, adoptată de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite prin Rezoluţia nr. 2200A (XXI) din 16 decembrie 1966, Organizaţia Naţiunilor Unite tangenţial, se referă şi la dreptul la libertatea de religie. În acest context, în art. 13 se stipulează că statele părţi la Convenţie recunosc dreptul fiecăruia la educaţie. Acestea sunt de acord că educaţia ar trebui să fie îndreptată spre dezvoltarea completă a personalităţii umane şi a simţului său de demnitate, şi ar trebui să asigure consolidarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale. Părţile consimt în continuare că educaţia urmează să facă capabilă orice persoană de a participa efectiv, într-o societate liberă, la promovarea înţelegerii, toleranţei şi prieteniei între toate naţiunile şi rasele, între toate grupurile etnice ori religioase, şi activităţile ulterioare a Naţiunilor Unite îndreptate spre menţinerea păcii. Paragraful 3 al aceluiaşi articol consfinţeşte dreptul părinţilor sau tutorilor legali de a oferi copiilor lor educaţia morală şi religioasă în conformitate cu propriile lor convingeri.

Importanţa tratatelor internaţionale menţionate supra este indubitabilă, dar unul dintre meritele acestora a fost crearea unei platforme mondiale reale şi complexe pe temelia căreia a fot adoptată, de Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, la 4 noiembrie 1950, Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, Convenţia Europeană devine nu doar un instrument declarativ, ci unul practic, prin instituirea Curţii Europene pentru Drepturile Omului, care este o instituţie jurisdicţională supranaţională, menită să aplice prevederile Convenţiei în judecarea cauzelor de violare a acesteia de către agenţii statului semnatar al Convenţiei.

Art. 9 din Convenţie stabileşte standardele libertăţii de religie pentru statele semnatare ale acesteia, orice persoană are dreptul la libertatea de gîndire, de conştiinţă şi de religie; acest drept include libertatea de a-şi schimba religia sau convingerea, precum şi libertatea de a-şi manifesta religia sau convingerea, libertatea de a-şi manifesta religia sau convingerea în mod individual sau colectiv, în public sau în particular, prin cult, învăţămînt, practici şi îndeplinirea ritualurilor.

Libertatea de a-şi manifesta religia sau convingerile nu poate forma obiectul altor restrîngeri decît cele, care prevăzute de lege, constituie măsuri necesare într-o societate democratică, pentru siguranţa public, protecţia ordinii, a sănătăţii sau a morale publice ori pentru protejarea drepturilor şi libertăţilor altora. Prevederile art. 9 urmează a fi privite în complex cu cele ale art. 10, 11, 14 din Convenţie.

Astfel, art. 10 consacră dreptul la libertatea de exprimare şi stipulează: „1. Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie şi libertatea de a primi sau de a comunica informaţii ori idei fără amestecul autorităţilor publice şi fără a ţine seama de frontiere. Prezentul articol nu împiedică Statele să supună societăţile de radiodifuziune, de cinematografie sau de televiziune unui regim de autorizare. 2. Exercitarea acestor libertăţi ce comportă îndatoriri şi responsabilităţi poate fi supusă unor formalităţi, condiţii, restrângeri sau sancţiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea naţională, integritatea teritorială sau siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protecţia sănătăţii sau a moralei, protecţia reputaţiei sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea de informaţii confidenţiale sau pentru a garanta autoritatea şi imparţialitatea puterii judecătoreşti”.

Totodată, art. 11 garantează dreptul la libertatea întrunirilor şi asocierii: ,,1. Orice persoană are dreptul la libertatea de întrunire paşnică şi la libertatea de asociere, inclusiv dreptul de a constitui cu alţii sindicate şi de a se afilia la sindicate pentru apărarea intereselor sale. 2. Exercitarea acestor drepturi nu poate face obiectul altor restrângeri decât acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea naţională, siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protejarea sănătăţii sau a moralei ori pentru protecţia drepturilor şi libertăţilor altora. Prezentul articol nu interzice ca restrângeri legale să fie impuse exercitării acestor drepturi de către membrii forţelor armate, ai poliţiei sau ai administraţiei de stat,,.

Concomitent, art. 14 interzice discriminarea şi statuează: „Exercitarea drepturilor şi libertăţilor recunoscute de prezenta convenţie trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice  sau orice alte opinii, origine naţională sau socială, apartenenţă la o minoritate naţională, avere, naştere sau orice altă situaţie”.

Important este de menţionat că numărul cererilor examinate de CEDO în care se pretinde încălcarea prevederilor art. 9 este în continuă creştere. Este imperios de a cunoaşte înţelesul termenilor utilizaţi în cadrul Convenţiei, în special a art. 9. Referitor la libertatea de religie urmează să facem unele precizări, şi

anume prevederile referitoare la limitările dreptului la libertatea de religie, libertatea de conştiinţă, gîndire şi religie este un drept absolut, limita fiind instituită de dreptul de a răspîndi convingerile şi religia. Într-adevăr libertatea de a avea anumite convingeri sau de a avea o anumită confesiune este limitată dar în latura exteriorizată a acesteia – răspîndirea respectivelor convingeri. Libertatea gîndirii presupune faptul că nimeni nu poate fi supus acţiunilor îndreptate spre schimbarea gîndirii, fiind interzise orice încercări de a impune persoana de a – şi expune gîndurile, de a expune sau schimba convingerile religioase, nu poate fi utilizată nici o sancţiune pentru faptul că persoana are anumite convingeri sau este adept al unei confesiuni.

În paragraful (2) al art. 9 sunt stabilite criteriile de limitare a dreptului la libertatea de religie. Astfel, limitările urmează a fi prevăzute de lege, Curtea a statuat că respectiva normă nu face trimitere doar la legislaţia naţională, dar şi la calitatea legilor, adică limitările trebuie să corespundă conceptului de legalitate, despre care fapt se menţionează în preambulul Convenţiei. Astfel, simplele bariere birocratice, trimiterea la normele naţionale care contravin spiritului Convenţiei sau sunt formulate vag, în mod sigur nu corespunde criteriului legalităţii enunţat mai sus.

De asemenea, un criteriu de admitere a limitării este că acestea „într-o societate democratică constituie măsuri necesare pentru siguranţa publică, protecţia ordinii, a sănătăţii, a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor altora”. Setul de limitări nu poate fi lărgit, acestea se rezumă în mod strict la cazurile expres prescrise. Chiar dacă se pare că prin sintagma „a drepturilor şi libertăţilor altora ” cîmpul de aplicare se lărgeşte, sunt foarte puţine cazuri cînd statul pe bună dreptate ar putea limita în baza temeiurilor enunţate mai sus, dreptul la libertatea de religie.

Dreptul la libertatea de religie a constituit obiectul reglementărilor unui set de recomandări adoptate de Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei. În acest sens au fost adoptate:

1. Recomandarea nr. 1086 din 6 octombrie 1988, privind situaţia bisericilor şi a libertăţii religiei în Europa de Est.

2. Recomandarea nr. 1202 din 2 februarie 1993, privind toleranţa religioasă în societatea democratică.

3. Recomandarea ne. 1396 din 27 ianuarie 1999 privind religia şi democraţia.

În conformitate cu art. 10 a Recomandării nr. 1086, Adunarea Parlamentară a reiterat importanţa dreptului asociaţiilor religioase de a activa în mod liber şi de a fi recunoscute prin lege; dreptul de a practica religia şi de a se asocia în biserici, case private şi locuinţe şi în public, fără necesitatea de a fi legal recunoscute; dreptul desfăşurării unor alegeri libere în organele de conducere a bisericilor fără intervenţii exterioare; dreptul asociaţiilor religioase de a se uni oriunde pe teritoriul statului; dreptul de a oficia servicii religioase oriunde, fără restricţii pe teritoriul statului, în particular în spitale, casele persoanelor în etate şi penitenciare; dreptul de a organiza cursuri şi congrese religioase fără a fi necesară permisiunea oficială; dreptul de a contacta cu bisericile ,,surori,, şi asociaţiile religioase din afara graniţelor statului prin corespondenţă, schimb de literatură şi participarea la congrese, etc.

Respectivele recomandări sunt, astfel, opozabile statelor din Europa de Sud Est, membre a fostei Uniuni Sovietice şi cele din ,,Blocul Socialist,,. Recomandarea nr. 1202 statuează la art. 14 importanţa libertăţii religioase, consfinţită în art. 18 a Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului şi garantată de art. 9 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor şi Libertăţilor fundamentale. Această libertate este înrădăcinată în demnitatea omului şi realizarea acesteia implică realizarea unei societăţi democratice şi libere. De asemenea, art. 15 prevede că statul laic nu trebuie să impună orice obligaţii religioase cetăţenilor săi. Acesta trebuie să încurajeze respectul pentru toate comunităţile religioase recunoscute şi să uşureze relaţiile acestora cu societatea în întregime.

Recomandarea nr. 1396 relevă la pct. 4: ,,Oamenii politici nu se pot pronunţa asupra chestiunilor de ordin religios. Cît priveşte religiile, acestea nu trebuie să încerce substituirea democraţiei, şi nu trebuie să tindă spre obţinerea puterilor politice, ele urmează să respecte definiţia drepturilor omului, consfinţite în Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale ale Omului şi supremaţia legii”.

Valorile universale în domeniul drepturilor omului sunt recunoscute pe deplin de Republica Moldova. Avînd în vedere că statul nostru este membru ONU, membru al Consiliului Europei, ralierea la standardele enunţate supra constituie o obligaţie a Republicii Moldova.

Constituţia Republicii Moldova din 29 iulie 1994, în vigoare din 27 august 1994, la art. 4 alin. (2) reafirmă angajamentele asumate ca efect al aderării la organismele internaţionale menţionate şi nu numai, prin consfinţirea principiului conform căruia ,,dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care Republica  Moldova  este parte şi legile

ei interne, prioritate au reglementările internaţionale”. În acelaşi timp, statul urmează să vegheze alinierea continuă a legislaţiei naţionale la standardele prevederilor actelor internaţionale. Acest lucru este dictat de faptul că cetăţeanul trebuie să fie sigur în privinţa drepturilor pe care le deţine la nivel naţional, legea fiind susceptibilă de aplicare imediată şi univocă, fără a pătrunde în specificul interpretărilor tratatelor internaţionale.

Prin consecinţă, cadrul normativ naţional urmează a fi o emanaţie a suveranităţii oricărei naţiuni trecută prin prisma valorilor universale în domeniul drepturilor omului. Respectiva idee poate fi dedusă din statuările Plenului Curţii supreme de Justiţiei a Republicii Moldova, care în Hotărîrea nr. 17 din 16 iunie 2000 privind aplicarea în practica judiciară de către instanţele judecătoreşti a unor prevederi ale Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, a reiterat: ,,Aderînd la C.E.D.O., Republica Moldova şi-a asumat obligaţia de a garanta protejarea drepturilor şi a libertăţilor proclamate de C.E.D.O. ale tuturor persoanelor aflate sub jurisdicţia sa. Din prevederile Constituţiei Republicii Moldova (art.4 alin.2) precum şi din prevederile Hotărîrii Curţii Constituţionale nr.55 din 14 octombrie 1999 privind interpretarea unor prevederi ale art.4 din Constituţia Republicii Moldova, rezultă că jurisprudenţa C.E.D.O. constituie o parte integrantă a sistemului legal intern şi respectiv urmează a fi aplicată direct, ca oricare altă lege a Republicii Moldova cu deosebirea că aceasta are prioritate faţă de restul legilor interne care vin în contradicţie”.

Constituţia Republicii Moldova în art. 31 stipulează: ,, Libertatea conştiinţei este garantată. Ea trebuie să  se manifeste în spirit de toleranţă şi de respect reciproc. Cultele religioase sunt  libere  şi  se  organizează  potrivit statutelor proprii, în condiţiile legii. În relaţiile  dintre  cultele  religioase sunt  interzise  orice manifestări de învrăjbire. Cultele religioase  sunt autonome, separate de stat şi se bucură de sprijinul acestuia, inclusiv prin înlesnirea asistenţei religioase în armată, în spitale, în penitenciare, în aziluri şi în orfelinate.” Prin respectivul articol, Republica Moldova se declară stat laic, stat care va respecta drepturile persoanei privind libertatea de conştiinţă, va sigura libertatea şi autonomia cultelor religioase fără vre-o discriminare, reglementările legale, în acest sens urmînd să corespundă prevederilor constituţionale.

Libertatea de religie este reglementată într-o măsură mai larga de Legea nr. 125-XVI din 5 mai 2007 cu privire la cultele religioase şi părţile lor componente. Art. 2 stipulează că cadrul juridic în domeniul libertăţii conştiinţei, cultelor religioase şi părţilor lor componente vor fi interpretate şi aplicate în conformitate cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte. Totodată, art. 4, într-o formulă mai largă decît în

Constituţie expune esenţa libertăţii de conştiinţă, gîndire şi religie şi statuează că ,,orice persoană are dreptul la libertatea de gîndire, de conştiinţă şi de religie. Acest drept trebuie exercitat în spirit de toleranţă şi de respect reciproc şi cuprinde libertatea de a aparţine unei anumite religii, de a avea sau nu anumite convingeri, de a-şi schimba religia sau convingerile, de a profesa religia sau convingerile în mod individual sau în comun, în public sau în particular, prin învăţătură, practice religioase, cult şi îndeplinirea riturilor.

Fiecare persoană şi comunitate religioasă poate adera liber la orice cult religios”. Legea, de asemenea precizează cazurile în care respectivele drepturi urmează a fi limitate şi faptul că statul nu poate da aprecieri referitoare la legitimitatea credinţelor religioase. În general, se poate constata că legislaţia Republicii Moldova în domeniul libertăţii de conştiinţă, gîndire şi religie este conformă cadrului normativ internaţional în acest sens. Totuşi, perfecţiunea nu are limite, astfel încît este cert faptul că Legea privind cultele religioase şi părţile lor componente necesită unele modificări sub aspectul înlăturării posibilităţii interpretărilor greşite şi eronate a normelor legale. Unele prevederi ale Legii sunt duplicitare sau imprecise şi pentru ca Legea să corespundă principiilor, exigenţelor şi spiritului general al tratatelor la care Republica Moldova este parte, constituie o prioritate cizelarea prevederilor legale în domeniul respectiv.

4. Practica statelor europene în domeniul libertăţii religiei şi statutului entităţilor religioase.

Procesul de modificare a legislaţiei implică şi analiza experienţei altor state în domeniul de referinţă. Acest fapt este dictat de dorinţa de a evita greşelile comise de legislatorii altor ţări şi aprecierea modelului sau conceptului optimal pentru Republica Moldova. Totodată, studierea şi ,,împrumutarea” unor instituţii contribuie la uniformizarea prevederilor legale în ţările care sunt membre ale aceloraşi instrumente internaţionale.

La nivel european se poate evidenţia o omogenitate parţială în ceea ce priveşte statutul organizaţiilor religioase. Există anumite aspecte asupra cărora urmează să se atragă atenţia, şi anume:

1. recunoaşterea organizaţiilor religioase;2. divizarea legală pe categorii a diverselor entităţi religioase spre exemplu:

asociaţii religioase, comunităţi locale, unităţi teritoriale ale asociaţiilor etc.;3. modul de finanţare a organizaţiilor religioase de stat;4. educaţia religioasă în şcolile publice şi şcolile instituite de organizaţiile

religioase;5. impozitarea organizaţiilor religioase;6. modul de retrocedare a bunurilor confiscate în timpul regimurilor comuniste

etc.

Pentru a forma o imagine generalizată despre aspectele enunţate mai sus, este nevoie de un studiu complex a experienţei fiecărui stat în parte.

Austria

Experienţa Austriei nu poate fi calificata ca fiind una relevantă pentru Republica Moldova. Asta graţie mai multor factori în particular, fiind vorba despre structura federală a statutului. Legea care reglementează drepturile privind libertatea religioasă datează din sec. XIX. Legea a intrat în vigoare numai pentru comunităţile religioase noi şi nu s-a aplicat direct pe bisericile şi comunităţile religioase deja recunoscute. Astfel, dezvoltarea legii ecleziastice referitoare la bisericile şi comunităţile recunoscute „istoric” a avut loc prin legi speciale. Pentru cultele religioase care activau pe teritoriul austriac, acest fapt fiind constatat istoric, au fost emise Legi federale.

Constituţia Austriacă specifică expres dreptul persoanelor care datorită specificului credinţei lor nu pot să utilizeze armele, de a efectua serviciul militar de alternativă.

Belgia

Recunoaşterea unei confesiuni este competenţa legislatorului de nivel federal – Parlamentul. Cînd un grup doreşte recunoaşterea de către autorităţi, acesta urmează să depună o cerere şi documentele care confirmă corespunderea cu criteriile care confirmă că acesta corespunde criteriilor de recunoaştere administrativă în calitate de cult religios.

Calea normală este transmiterea cererii cu actele justificative Ministerului Justiţiei, acesta examinează dosarul şi cere eventual actele suplimentare dacă este necesar. Condiţiile pentru recunoaştere nu sunt prevăzute expres de vre-o lege, dar reies din practica judiciară a Belgiei în acest sens. Acestea sunt:

- un număr important de aderenţi (cel puţin 15 mii);- existenţa capacităţii de a se organiza în organe administrative pentru a intra

în raporturi cu autorităţile publice. Membrii organizaţiilor administrative nu au capacitate legală;

- să fie prezent în ţară o anumită perioadă care să ateste stabilitatea prezenţei organizaţiei pe teritoriul statului;

- să reprezinte un interes social, se stabileşte dacă grupurile religioase sau convingerile lor pot aduce un folos public şi dacă într-adevăr aceştia răspund nevoii societăţii pentru respectiva religie sau convingerilor populaţiei sau a unei părţi importante din populaţie;

- să nu fi fost implicate în activităţi contrare ordinii publice.

Examinarea nu poate implica aprecieri sau judecări asupra respectivei religii sau convingeri în particular şi nici asupra regulilor acestora.

Dacă rezultatul examinării este pozitiv, un proiect de lege va fi înaintat Parlamentului, lege care va consfinţi recunoaşterea organizaţiei religioase în cauză. În cazul în care nu este posibilă o soluţie pozitivă, Ministerul Justiţiei emite o decizie motivată susceptibilă de atac în Consiliul de Stat (Curtea administrativă Belgiană).

Cel mai important efect al recunoaşterii este plata salariilor şi pensiilor deservenţilor cultului de către stat. În acest sens cultele nu sunt libere să stabilească desinestătător mărimea retribuirii acestora. Prin Legea din 2 august 1974 sînt stabilite funcţiile existenţe în cadrul organizaţiilor religioase existente.

Cînd un nou cult se recunoaşte această lege este modificată. Salariul depinde de mai multe criterii, dar cel mai important factor este ca deservenţii să lucreze cu publicul, respectivele prevederi nu se răsfrîng asupra monahilor. De asemenea preoţii cultelor recunoscute au dreptul să fie prezenţi în instituţiile penitenciare şi în şcolile publice. Cultele recunoscute sunt scutite de plata impozitelor pentru vînzarea – cumpărarea bunurilor imobile, sunt scutite de impozitele pentru recepţionarea donaţiilor dacă donatorul este în viaţă, taxele pentru moştenire, pentru bunurile care reprezintă obiecte de cult.

Recunoaşterea parohiilor la nivel local se efectuează de autorităţile locale. Recunoaşterea are loc dacă cultul în cauză a stabilit un organ administrativ la nivel local. Se poate observa că nu există o divizare administrativă sau o independenţă administrativă între organizaţia religioasă de nivel central şi cea de nivel local. În consecinţă, organele administraţiei publice locale trebuie să acopere deficitul de buget a respectivelor entităţi, şi să acopere costurile întreţinerii clădirilor utilizate de respectivele parohii. Comuna sau provincia trebuie să asigure cu casă sau eventual, să acorde echivalentul în bani a acesteia conducătorul comunităţii. Autorităţile locale sunt obligate să acopere de la 30 la 100 % din costurile construcţiei lăcaşurilor de cult.

Autoritatea competentă aprobă bugetul şi conturile entităţilor locale şi pot eventual să facă observaţii fără a avea posibilitatea de a pune la dubii costurile necesare pentru exercitarea credinţei. Diverse autorităţi publice exercită supravegherea asupra numărului de decizii luate de organul de conducere care se referă la vinderea imobilelor, arendarea pămîntului care aparţin organizaţiei, acceptarea moştenirilor, investirea banilor, începerea lucrărilor de construcţie sau renovare. De asemenea, cultele recunoscute au dreptul să emită programe radio şi TV. Cultele recunoscute au dreptul să înfiinţeze şcoli, cu respectarea programelor de învăţămînt şi de asemenea să petreacă lecţii de educaţie religioasă în şcolile publice fiind retribuiţi de autorităţile locale.

În Belgia sunt recunoscute doar 6 confesiuni, celelalte comunităţi religioase activează fără a li se aplica regimul legal enunţat mai sus.

Asupra organizaţiilor religioase se efectuează o supraveghere administrativă. Aceasta presupune împuternicirea unei autorităţi de a decide dacă decizia organului de conducere corespunde procedurilor şi interesului general. Deciziile pot fi suspendate sau anulate. Orice decizie ce ţine de bugetul anual, conturi etc. pot fi supuse supravegherii administrative. De asemenea,

tranzacţiile care depăşesc suma de 10 mii EUR sunt supuse unei proceduri prealabile e avizare.

Cu referire la cultele periculoase sau dăunătoare, specificăm că drept consecinţă unor litigii judiciare în care au fost implicate culte cu caracter satanic, a fost creată o Comisie Parlamentară care a formulat concluzii şi le-a prezentat Guvernului. Drept rezultat al activităţii Comisiei a fost creat, la 2 iunie 1998, Centrul de informare şi avizare în privinţa cultelor periculoase şi dăunătoare şi Direcţia administrativă şi de coordonare a cultelor periculoase. A fost instituţionalizată noţiunea de cult periculos sau dăunător – un grup cu esenţă filozofică/ religioasă sau care pretinde că este aşa şi care în organizarea sau practicile sale înfăptuieşte activităţi ilegale sau dăunătoare, dăunează societăţii sau individului şi nu respectă demnitatea umană.

În cazul constatării existenţei posibile a respectivelor culte Ministerul Justiţiei se poate autosesiza şi acţiona în instanţa de judecată pentru eventuala lichidare a respectivei organizaţii. Centrul menţionat este dependent de Parlament, dar personalul şi bugetul instituţiei este stabilit de Ministerul Justiţiei.

În calitate de competenţe Centru deţine:

- studierea fenomenului cultelor periculoase;- organizarea documentării populaţiei şi a autorităţilor publice în respectivul

domeniu;- elaborarea recomandărilor referitoare la politica de stat în privinţa cultelor

dăunătoare.

Centrul nu are o componenţă permanentă şi poate varia în dependenţă de activităţile desfăşurate.

Franţa

Înregistrarea comunităţilor religioase în Franţa este reglementată de Legea din 9 decembrie 1905 şi Legea din 1 iulie 1901 privind contractul de asociere. De asemenea, la constituirea organizaţiilor religioase se va ţine cont şi de Decretul din 16 august 1901 adoptat pentru executarea Legii din 1 iulie 1901. Articolul 19 al Legii din 9 decembrie 1905 prevede că asociaţiile care urmează să exercite în public un cult trebuie să fie constituite în conformitate cu prevederile art. 5 din Legea privind contractul de asociere.

Astfel, asociaţiile religioase care doresc să obţină capacitate juridică urmează să prezinte la prefectura sau la subprefectura unde asociaţia îşi va avea sediul, declaraţia prealabilă, Asociaţia va face cunoscut prfecturii obiectul

activităţii sale, sediul organelor sale principale de conducere şi numele, profesiile şi domiciliile, naţionalitatea a celor care cu un oarecare titlu sînt însărcinate cu cu administrarea persoanei juridice. Un exemplar al statutului este anexat la declaraţie..

Asociaţiile religioase urmează să deţină un anumit număr de membri în dependenţă de numărul de locuitori aflaţi pe teritoriul respectiv. Astfel, art. 19 stabileşte:

- comunităţile cu mai puţin de 1000 locuitori – 7 persoane;

- de la 1000 – 20 000 locuitori – 15 persoane;

- mai mult de 20 000 locuitori – 25 persoane.

Asociaţiile religioase au dreptul, în conformitate cu art. 7 a Decretului din 16 august 1901 să constituie uniuni care vor avea o administraţie sau direcţie centrală. Acestea declară între altele denumirea, obiectul şi sediul asociaţiilor care o formează, în rest, procedura coincide cu cea a asociaţiilor simple. Art. 2 a Legii din 1 iulie 1901 statuează că asociaţiile de persoane se pot forma liber fără depunerea declaraţiei prealabile, dare le obţin personalitate juridică doar prin efectul înregistrării. Aceeaşi Lege obligă asociaţiile de orice tip, inclusiv cele religioase să prezinte organului de înregistrare modificările operate în statutele acestora cît şi în componenţa organelor de conducere.Bulgaria

Regimul juridic al organizaţiilor religioase este determinat de Legea cu privire la religie, intrată în vigoare la 2 ianuarie 2003. Legea a înlocuit vechea lege care data din anul 1949. Legea a asigurat o schimbare calitativă a competenţelor Direcţiei de afaceri religioase din cadrul Consiliului de Miniştri bulgar, respectiva autoritate, din organ de control a fost recalificat ca organ consultativ, a cărui competenţe, în principiu ţin de asigurarea respectării dreptului la libertatea religioasă.

Înregistrarea cultelor religioase se efectuează de Judecătoria or. Sofia şi se înscrie în Registrul religiilor. Legea nu stabileşte crierii clare de recunoaştere a entităţilor religioase. Registrul instituţiilor religioase locale este ţinut de autorităţile municipale în conformitate cu sediul fiecărei comunităţi. Înregistrarea acestora se efectuează în baza regimului de notificare, entităţile locale se înregistrează în baza deciziei conducătorului cultului religios emisă în condiţiile statutului acestuia. Statul şi autorităţile locale ajută cultele şi celelalte

instituţii oferindu-le dreptul de a se folosi de bunurile statului de a fi scutite de impozite.

Republica Cehă

Legea din 2002, divide bisericile înregistrate în biserici doar înregistrate şi biserici cu drepturi speciale. Pentru a obţine drepturi speciale biserica trebuie să existe cel puţin 10 ani ca biserică înregistrată sau societate religioasă şi trebuie să prezinte o petiţie din partea a 10 mii de persoane. Drepturile speciale includ:

- predarea religiei în şcoli de stat;- să fie prezente în armată, instituţii financiare;- să fie finanţate din bugetul naţional;- să oficieze căsătorii cu efecte civile;- să instituie instituţii de învăţămînt.

Republica Cehă a soluţionat printr-un know – how situaţia proprietăţii confiscate în timpul regimului comunist. Astfel, a fost emisă Legea enumerării prin care 150 clădiri au fost restituite Bisericii Romano – Catolice.

Estonia

Legea din 2002 a bisericilor şi congregaţiilor, reglementează domeniul respectiv în Estonia. Prin efectul Legii, competenţele de înregistrare au fost transferate de la Ministerul de Interne, departamentelor de înregistrare a judecătoriilor. Prin modificările din 2004, organizaţiilor religioase li s-a permis utilizarea în denumirea lor a congregaţiilor şi denumirilor istorice.

În 2001, a fost amendat Codul familiei unde s-a inclus dreptul clerului asociaţiilor religioase înregistrate de a oficia căsătorii valide din punct de vedere civil, după participarea acestora la cursuri de 2 zile şi susţinerea unui test de calificare. Asociaţiile religioase constituie în fapt o formă specială a organizaţiilor non profit, acestea avînd dreptul de a institui şcoli şi instituţii teologice. Entităţile religioase se scutesc de taxa pentru donaţii, pe venit, impozitul funciar pentru pămînturile de sub biserici.

În anul 2002, Guvernul Estonian a semnat un acord de interese comun cu Consiliul Bisericesc din Estonia. Acordul ţine de educaţia religioasă, recrearea valorilor istorice şi culturale.

În Estonia există o biserică care participă în baza unui tratat internaţional începînd cu anul 1999. Tratatul a fost încheiat între MAE estonian şi Sfîntul

Scaun. Statutul organizaţiei fiind substituit de prevederile acordului internaţional.

Unica organizaţie care primeşte subsidii din partea statului este Consiliul Bisericesc din Estonia creat în 1989 şi care deţine 10 membri. Cultul religios Evanghelic Luteran, Apostolic Ortodox, Ortodox al Patriarhiei din Moscova, Romano – Catolic, UBCEB, Biserica Unită Metodistă, Conferinţa Bisericilor Adventiştilor de Ziua a Şaptea, Penticostal, Congregaţia Armenească Sf. George, Biserica Apostolică, Cultul Carismatic, Biserica Episcopală.

Letonia

În Letonia, organul de înregistrare a organizaţiilor religioase este Consiliul afacerilor religioase supravegheat de Ministerul Justiţiei. Organizaţiile religioase sunt parohiile, uniunile bisericeşti şi diecezele. Există patru grade de organizare a organizaţiilor religioase:

1. parohia este o comuniune a persoanelor care profesează aceeaşi religie;2. uniunea bisericească este o comunitate de parohii (10 şi mai multe parohii);3. diocezele sunt structuri administrative a bisericii, se înregistrează doar diocezele Bisericii Romano – Catolice;4. instituţii al organizaţiilor religioase, care nu se supun înregistrării.

În partea ce ţine de relaţiile între Biserică şi Stat, se observă că Biserica Luterană, Biserica Romano – Catolică, de Rit Vechi, Metodistă, Baptistă; Adventiştilor de Ziua a Şaptea, Cultul Iudaic, au relaţii speciale cu statul. Acestor biserici le-au fost delegate funcţii de a încheia căsătorii, clericii acestor culte lucrează în organele administraţiei publice şi predau religia în şcoli.

La 8 octombrie 2000 a fost semnat un contract între Letonia şi Sf. Scaun. La 88 octombrie 2004 Cabinetul de miniştri a semnat un contract cu 7 uniuni religioase. Pentru a face contractul funcţional, Parlamentul a adoptat legi, referitor la fiecare dintre respectivele culte.

Lituania

În Lituania există două proceduri separate, cea de înregistrare şi cea de recunoaştere a statutului de entitate legală. Există noţiunea de asociaţie religioasă tradiţională, alte instituţii recunoscute, alte instituţii. Ministerul Justiţie acţionează ca intermediar în garantarea drepturilor de persoană juridică comunităţilor religioase tradiţionale şi asociaţiilor religioase din Lituania.

Ministerul Justiţiei supraveghează activitatea comunităţilor religioase. Legea comunităţilor religioase şi asociaţiilor stabileşte categoriile de organizaţii religioase, organizaţii tradiţionale recunoscute de stat, alte organizaţii recunoscute de stat şi alte organizaţii.

Legea reglementează educaţia religioasă în şcolile publice, ceremoniile religioase în şcolile publice. De asemenea Legea detalizează procedura de înregistrare. Legea specifică religiile tradiţionale care au influenţe istorice, spirituale şi sociale în Lituania şi deci sunt tradiţionale. Pentru a fi recunoscute în calitate de asociaţii tradiţionale este necesar ca aceasta să activeze pe teritoriul Lituaniei timp de 25 ani.

Legea nu stabileşte organizaţiile care reprezintă culte tradiţionale, ci doar confesiunile respective. Cînd o organizaţie aplică pentru a fi inclusă în Registru, depinde de Ministerul Justiţiei de a recunoaşte dacă respectiva organizaţie constituie o comunitate religioasă sau o asociaţie religioasă tradiţională. De obicei asociaţiile religioase mai vechi sunt împotriva înregistrării celor noi. În anul 1996 a fost emisă o lege separată care reglementa retrocedarea bunurilor confiscate de la bisericile tradiţionale.

Înregistrarea are loc în conformitate cu prevederile Codului civil şi a Legii comunităţilor şi asociaţiilor religioase. În baza acestora au fost elaborate regulile înregistrării entităţilor legale aprobate de Guvern, care specifică modul de înregistrare a entităţilor religioase şi includerii în Registru a comunităţilor tradiţionale. Acestea din urmă, potrivit Codului civil sunt deja persoane juridice, de aici şi includerea în registru şi nu înregistrarea. În calitate de biserică tradiţională comunităţile sunt recunoscute de Parlament, în baza încheierii Ministerului Justiţiei. Cartea a III –a din Codul civil conţine prevederi referitoare la recunoaşterea căsătoriilor religioase.

Bisericile tradiţionale nu plătesc taxa pentru venit şi pentru imobile, donaţii.

Albania

Albania nu conţine prevederi speciale privind înregistrarea organizaţiilor religioase ci doar o Lege cu privire la organizaţiile non profit.

Federaţia Rusă

Domeniul libertăţii conştiinţei, gîndirii şi religiei în Federaţia Rusă este reglementat de Legea Federală despre libertatea de conştiinţă şi entităţile religioase din 26 septembrie 1997, şi Hotărîrea Guvernului Federaţiei Ruse nr. 212 din 15 aprilie 2006 „privind măsurile realizării unor prevederi din legile

federale, care reglementează activităţile organizaţiilor necomerciale”. În conformitate cu prevederile art. 3 din legea Federală, organizaţiile religioase se clasifică în două categorii în dependenţă de zona lor de activitate, în organizaţii locale şi centrale. Pentru înregistrarea de stat a organizaţiei locale solicitanţii prezintă următoarele acte:

1. Cererea semnată de persoana împuternicită în două exemplare;

2. Lista persoanelor care creează organizaţie religioasă;

3. Statutul organizaţiei religioase în 3 exemplare;

4. Procesul – verbal a Adunării de constituire în două exemplare;

5. Actul care confirm existenţa organizaţiei religioase pe teritoriul dat pe o perioadă de 15 ani, eliberat de organul administraţiei publice locale, sau confirmarea din partea organizaţiei religioase central despre faptul că organizaţia este parte componentă a acesteia eliberată de organul de conducere a acesteia, în două exemplare;

6. Datele despre principiile fundamentale de credinţă, practicile religioase corespunzătoare, inclusiv referitoare la istoricul apariţiei religiei şi a organizaţiei în cauză, formele şi metodele activităţii, atitudinea faţă de căsătorie, familie, educaţie, specificul atitudinii faţă de sănătatea credincioşilor şi a drepturilor şi obligaţiilor civile ale acestora;

7. Date despre adresa organului de conducere a organizaţiei nou create;

8. Actul care confirmă achitarea taxei de stat;

9. Date despre activităţile economice.

În cazul în care organul suprem de conducere a organizaţiei nou create se află în afara Federaţiei Ruse, se prezintă suplimentar statutul legalizat conform Legii a organizaţiei religioase din străinătate.

Pentru înregistrarea organizaţiei religioase centrale, se prezintă suplimentar statutele a cel puţin 3 organizaţii religioase locale care intră în structura sa, şi date despre alte organizaţii care intră în structura sa.

După emiterea deciziei de către Direcţie, despre înregistrarea de stat, actele sunt trimise organului de înregistrare, pentru a fi inclus în Registrul Unic de Stat a Persoanelor Juridice.

După 50 ani de activitate pe teritoriul Rusie au dreptul de a utiliza în denumire sintagma „din Rusia”. Prin Ordinul nr. 1313 din 13 noiembrie 2004, a Ministrului Justiţiei al Federaţiei Ruse a fost creat Consiliul de Experţi pentru

efectuarea expertizei religioase de stat pe lîngă Ministerul Justiţiei al Federaţiei Ruse (Экспертный Cовет по проведению государственной религиоведческой экспертизы при Министерстве юстиции Российской Федерации). Consiliul are drept competenţe expertizarea confesiunilor care doresc înregistrarea organizaţiilor religioase. Expertiza se efectuează în privinţa organizaţiilor în dependenţă de statutul acesteia de Consiliul de pe lîngă Ministerul Justiţiei al federaţiei Ruse sau de Direcţiile Teritoriale ale Ministerului Justiţiei din fiecare subiect al Federaţiei.

Polonia

Reglementările legale poloneze se aseamănă cu cele din Republica Moldova, totuşi un specific ar constitui faptul că Registrul organizaţiilor religioase are două capitole, şi anume, culte religioase şi părţile componente ale cultelor.

România

În România respectivul domeniu este reglementat de Legea NR. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor. Potrivit respectivei legi, structurile religioase cu personalitate juridică reglementate de prezenta lege sunt cultele şi asociaţiile religioase, iar structurile fără personalitate juridică sunt grupările religioase. Cultele religioase sunt recunoscute ca atare prin hotărîre de Guvern, în baza avizului Ministerului culturii şi cultelor, art. 17 din Lege ,,calitatea de cult recunoscut de stat se dobândeşte prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Culturii şi Cultelor, de către asociaţiile religioase care, prin activitatea şi numărul lor de membri, oferă garanţii de durabilitate, stabilitate şi interes public.

Recunoaşterea statutelor şi a codurilor canonice se acordă în măsura în care acestea nu aduc atingere, prin conţinutul lor, securităţii  publice, ordinii, sănătăţii şi moralei publice sau drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Pentru ca asociaţia religioasă să fie recunoscută drept cult aceasta trebuie depune la Ministerul de resort :

a) dovada că este constituită legal şi funcţionează neîntrerupt pe teritoriul României ca asociaţie religioasă de cel puţin 12 ani;

b) listele originale cuprinzând adeziunile unui număr de membri cetăţeni români cu domiciliul în România cel puţin egal cu 0,1% din populaţia României, conform ultimului recensământ;

c) mărturisirea de credinţă proprie şi statutul de organizare şi funcţionare, care

să cuprindă: denumirea cultului, structura sa de organizare centrală şi locală, modul de conducere, administrare şi control, organele de reprezentare, modul de înfiinţare şi desfiinţare a unităţilor de cult, statutul personalului propriu, precum şi prevederile specifice cultului respectiv.

Astfel, asociaţiile religioase în primul rînd se înregistrează în calitate de simple asociaţii şi doar cînd îndeplinesc criteriile pot devin culte religioase. Potrivit Legii, cultele religioase pot deţine unităţi teritoriale

Asociaţiile religioase se înregistrează de instanţele de judecată.

4. Dinamica reglementărilor naţionale în domeniul înregistrării entităţilor religioase.

O dată cu proclamarea independenţei Republicii Moldova şi adoptarea Constituţiei s-a impus necesitatea de a adopta o lege organic care ar fi reglementat libertatea de conştiinţă, gîndire şi religie şi regimul cultelor religioase pe teritoriul Republicii Moldova. După 50 de ani de destin ateist, Republica Moldova a devenit o terra incognita pentru drepturile omului, şi în special pentru dreptul la libertatea de religie. La 24 martie 1992 a fost adoptată Legea nr. 979 - XII despre culte, legea reitera dreptul consfinţit în Constituţie la libertatea conştiinţei, reitera statutul laic al statului Republica Moldova, statutul activitatea cultelor religioase, prevederi referitoare la învăţămîntul moral – religios şi teologic şi clauze referitoare la statului deservenţilor cultelor. În fapt Legea era destul de sumară, nu oferea prevederi referitoare la procedura înregistrării cultelor religioase, nu oferea definiţia termenilor specifici din cadrul Legii etc. Respectiva lege a fost supusă modificărilor.

Prima modificare a survenit la 13 aprilie 1994cînd prin Legea nr. 50 – XIII privind modificarea Legii despre culte, a fost instituit Serviciul de Stat Pentru problemele Cultelor – un organ al autorităţii publice central, pe lîngă Guvern, calificat drept organ consultativ, informaţional şi de expertiză, cu toate că acesta era un organ de înregistrare. Prin aceeaşi Lege a fost instituit Consiliul de reprezentanţi ai fiecărui cult. Este de remarcat că respectivul Consiliul a fost constituit nu pe lîngă şi în cadrul Serviciului şi avea funcţii consultative.

În anul 2002 la 12 iulie, prin Legea nr. 1220 – XV a fost iarăşi modificată Legea despre culte. Respectiva modificare survenea după pronunţarea de CEDO a deciziei pe cauza Mitropolia Basarabiei şi alţii către Republica Moldova, legea expune într-o nouă, mai largă redacţie prevederile art. 9 şi consacră dreptul la libera instituire a cultelor.

Legea despre culte nu a funcţionat independent, în calitate de supleant a fost Regulamentul provizoriu cu privire la înregistrarea părţilor component ale cultelor, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 758 din 13 octombrie 1994. Regulamentul conţinea cîteva puncte şi stabilea procedura de înregistrare a părţilor componente a cultelor religioase. Regulamentul în cauză era destul de confuz în reglementări, utilizeze în acelaşi timp diferite noţiuni, de părţi component, culte şi organizaţii religioase fără a face o diferenţă de principiu între acestea.

De asemenea, tangenţial, domeniul în discuţie era reglementat de prevederile Hotărîrii nr. 201 din 25 februarie 2003 cu privire la aprobarea Regulamentului, structurii şi statelor de personal ale Serviciului de Stat pentru Problemele Cultelor pe lîngă Guvernul Republicii Moldova.

În aceeaşi ordine de idei urmează să menţionăm Hotărîrea Guvernului nr. 740 din 11 iunie 2002 cu privire la edificiile şi locaşurile de cult care enumără lăcaşurile de cult cu statut de monument istoric şi a încercat asigurarea entităţilor religioase cu dreptul de proprietate asupra lăcaşurilor de cult care le aparţineau.

La 11 mai 2007 a fost adoptată Legea nr. 125 – XVI privind cultele religioase şi părţile lor componente. Legea în vigoare pentru moment constituie o încercare a Republicii Moldova de a armoniza prevederile naţionale în respectivul domeniul cu cele internaţionale. Prin efectul legii a fost abrogată vechea Lege despre culte. Ca efect al Legii Ministerul Justiţiei a fost învesti cu competenţa de a înregistra cultele religioase şi părţile lor componente. În cadrul Ministerului fiind format Direcţia culte. Ulterior respectiva Direcţie a fost comasată cu Direcţia Partide şi Organizaţii Neguvernamentale şi au format o nouă subdiviziune structural în cadrul Ministerului Justiţiei – Direcţia Organizaţii Necomerciale.

De asemenea, Legea a avut drept consecinţă lichidarea Serviciului de Stat pentru Problemele Cultelor - Legea este una destul de largă şi precisă în reglementări. Totuşi, în urma implementării pe parcursul a mai mult de patru ani, s-au constatat unele deficienţe ale actului legislativ, astfel încît s-a decis operarea modificărilor în cadrul acestuia.

5. Perspective de modificare a Legii nr. 125 – XVI din 5 mai 2007 privind cultele religioase şi părţile lor componente.

Conştientizând, importanţa deosebită a dreptului la libertatea de conştiinţă, gîndire şi religie, pentru fiecare individ în parte şi pentru comunităţile de persoane în general, avînd în vedere importanţa acordată la nivel internaţional acestui drept şi luînd în consideraţie practica Republicii Moldova în aplicarea legii şi asigurarea respectării dreptului pe teritoriul statului, Guvernul Republicii Moldova a inclus în documentele de politici drept obiectiv revizuirea prevederilor Legii nr.125-XVI din 11 mai 2007 privind cultele religioase şi părţile lor componente. În particular putem menţiona Programul Naţional de implementare a Planului de Acţiuni Republica Moldova – Uniunea Europeană în domeniul liberalizării regimului de vize, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 122 din 4 martie 2011 şi Programul de activitate al Guvernului Republicii Moldova Integrarea Europeană: “LIBERTATE, DEMOCRAŢIE, BUNĂSTARE” 2011-2014.

Întru realizarea obiectivelor stabilite în documentele de politici menţionate supra, prin Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 308 din 22 iulie a fost instituit grupul de lucru a cărui scop este analiza legislaţiei şi practicii de aplicare a acesteia în domeniul libertăţii conştiinţei şi contribuţia la realizarea spiritului de toleranţă între toate confesiunile religioase din Republica Moldova şi în caz de necesitate înaintarea propunerilor privind modificarea cadrului legal cu privire la cultele religioase şi părţile lor componente.

Membrii grupului de lucru au punctat aspectele asupra cărora urmează de focusat atenţia în procesul de perfecţionare a legislaţiei şi au propus soluţii în acest sens. De asemenea, membrii aceştia s-au pronunţat asupra iniţiativelor de modificare a Legii parvenite atît din partea organismelor internaţionale, cît şi a cultelor religioase, de rînd cu cele ale exponenţilor societăţii civile. În particular dezbaterile s-au axat pe opţiunile de modificare a legii, pentru ca aceasta să corespundă standardelor internaţionale, cît şi doleanţelor şi specificul organizaţiilor religioase per ansamblu.

Astfel s-a propus elaborarea proiectului de modificare a Legii 125 nr.125-XVI din 11 mai 2007 privind cultele religioase şi părţile lor componente din următoarele perspective:

- Denumirea şi obiectul de reglementare a legii în redacţia actuală formează o discrepanţă reciprocă. În aceste condiţii art.1 din lege stabileşte drept obiect de reglementare raporturile ce ţin de libertatea de conştiinţă şi de religie, iar din denumire rezultă că obiect al legii sunt în exclusivitate cultele religioase şi părţile lor componente. Se propune astfel modificarea denumirii legii, astfel încît acesta să reflecte în mod corect şi complet obiectul de reglementare a legii. Suplimentar a fost evidenţiată necesitatea ca obiectul de

reglementare a legii să includă şi libertatea de gîndire, nu doar de conştiinţă şi religie, ca in actualele prevederi. Totodată, vis-à-vis de cele menţionate supra necesita a fi modificat şi art. 4 a prezentei legi, în sensul includerii elementului “libertatea gîndirii” în cadrul de reglementare a respectivelor drepturi.

- Se impune necesitatea precizării înţelesului unor termeni din cadrul legii, cum ar fi prozelitismul abuziv. Astfel s-a propus concretizarea noţiunii respective prin substituirea sintagmei “recurgerea la mijloace violente, abuz de autoritate, şantaj, dol, ameninţare, constrîngere, ură religioasă, înşelăciune, manipulare psihologică sau diverse tehnici subliminale” cu cuvîntul “constrîngere”.

- Legea nu conţine date referitoare la alte convingeri de cît cele religioase. În condiţiile în care, legea reglementează libertatea de conştiinţă, gîndire, şi religie, explicarea doar a noţiunii de convingeri religioase, pare să fie insuficientă. Apare fireasca întrebare, care va fi statutul organizaţiilor filozofice sau a altor organizaţii.

- Aceeaşi situaţie persistă în cazul noţiunii de credincios, care limitează înţelesul termenului, la persoana care face parte dintr-o comunitate religioasă. În condiţiile în care persoana poate să aibă anumite convingeri, dar nu este membru al unei comunităţi religioase, legea crează impresia, că aceasta nu este credincios. Deasemenea, respectiva prevedere ar putea intra în contradicţie cu prevederile art. 18 a Convenţiei Internaţionale privind Drepturile Civile şi politice şi art. 9 al Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale ale Omului.

- Alin. (2) art. 6 din Lege urmează a fi exclus;

- Termenul de „dificultăţi” din conţinutul alin. (1)art. 7 urmeaza a fi desfăşurat. Este necesar de clarificat, ce ar constitui dificultăţi la constituirea entităţilor religioase.

- Legea necesită a fi modificată din perspectiva dreptului de a nu îndeplini serviciul militar. În redacţia actuală drept temei de a nu executa serviciul militar în termen servesc doar motivele confesionale. Reglementările internaţionale în acest domeniu impun drept standard dreptul persoanei de a nu îndeplini serviciul militar inclusiv în baza obiecţiei de conştiinţă, a motivelor de gîndire şi convingere.

- În vederea stabilirii unui mecanism eficient de protecţie a instituţiei “taina mărturisirii” se propune de a fi instituită o obligaţie pozitivă a deserventului cultului religios de a păstrata taina mărturisii.

- Ţinînd cont de caracterul laic al Republicii Moldova caracterizat prin faptul că statul nu intervine în activitatea religioasă a cultelor şi nu poate da aprecieri vis-a-vis de legalitatea acţiunilor cu caracter religios a deservenţilor cultelor religioase, se propune excluderea art. 13 din Lege. Prevederile actuale implică o doză de confuzii, deoarece art. 13 stabileşte că instanţele de disciplină bisericească devin persoane juridice la momentul înregistrării, dar nu reglementează modalitatea şi procedura de înregistrare a acestora.

- Din redacţia actuală a art. 14 din lege rezultă că doar părţile componente locale ale cultelor religioase pot avea şi întreţine cimitire. Astfel, pentru a asigurare respectarea principiului egalităţii în drepturi a entităţilor religioase de diferit tip, se propune substituirea sintagmei „părţile componente locale ale cultelor religioase” cu sintagma „entităţi religioase”. Suplimentar, se impune completarea articolului cu un nou alineat, care ar consfinţi dreptul entităţilor religioase de a desfăşura ceremoniile funerare în conformitate cu dogmele caracteristice acestora.

- Alin. (5) al articolului 15 va avea o nouă redacţie, şi anume „ (5) Statul recunoaşte importanţa deosebită al religiei creştin-ortodoxe şi, respectiv, al Bisericii Ortodoxe din Moldova în formarea istoriei şi culturii poporului Republicii Moldova.” . Respectiva redacţie a fost propusă pentru a evita prevederile discriminatorii referitor la dreptul organizaţiilor religioase şi a asigura egalitatea lor în drepturi. Concomitent se propune excluderea alin. (7) al aceluiaşi articol, deoarece acest domeniu este reglementat complex de Legea nr. 100-XV din 26 aprilie 2001 privind actele de stare civilă.

Constituirea şi înregistrarea entităţilor religioase constituie una dintre modalităţile esenţiale de realizare a dreptului la libertatea conştiinţei şi religiei. În condiţiile legislaţiei în vigoare, teoretic este posibil ca un grup de persoane să se întrunească şi să-şi manifeste în comun religia. Dar libertatea de religie nu presupune doar exteriorizarea convingerilor. În lipsa personalităţii juridice este imposibil ca comunitatea să dobândească drepturi şi obligaţii cu caracter patrimonial. Acestea nu pot deţine în proprietate bunuri imobile, lăcaşe, obiecte de cult etc. din perspectiva celor enunţate mai sus, ordinea înregistrării entităţilor religioase este un domeniu prioritar pentru Republica Moldova.

- Prevederile tratatelor internaţionale şi practica statelor europene în acest domeniu evidenţiază faptul că denumirea de „cult religios” este interpretată de cele mai multe dintre entităţile religioase drept ofensatoare, deoarece atît în limba engleză, cît şi în limba franceză această denumire este caracteristică organizaţiilor religioase minoritare, cu caracter sectant. Din această perspectivă se propune substituirea pe tot parcursul textului legii a sintagmei „cult religios” în „organizaţie religioasă”.

- Pentru a crea un cadru legal care ar asigura pe deplin dreptul la libertatea religioasă, se recomandă consfinţirea în mod expres în lege a dreptului de a exercita o credinţă, de a oficia servicii religioase şi de a – şi manifesta credinţa grupărilor religioase neformale, care nu sînt înregistrate.

- Cu referire la părţile componente ale cultelor, este dezirabil de a exclude din lege respectiva sintagmă. Într-adevăr noţiunea de „parte componentă” crează impresia unei subordonări juridice din partea părţilor componente. Acest fapt, contravine spiritului Codului civil al Republicii Moldova care nu stabileşte vre-un criteriu de discriminare a persoanelor juridice şi recunoaşte principiul egalităţii subiecţilor de drept civil. În acest sens, ar fi utilă modificarea alin. (1) art. 16 prin includerea la sfîrşitul prevederii a sintagmei „în conformitate cu prezenta lege şi Codul civil al Republicii Moldova”.

- În privinţa instituţiilor religioase, urmează a fi elucidată procedura de înregistrare prin includerea obligaţiei de a prezenta organului de înregistrare nu consimţămîntul organizaţiei religioase, ci decizia organului de conducere a acestuia referitor la crearea instituţiei religioase, emisă în conformitate cu prevederile statutare a fondatorului. De asemenea, se propunerea excluderea enumerării exhaustive a instituţiilor religioase, deoarece denumirea instituţiei religioase variază de la o organizaţie religioasă la alta. Concomitent, prin excluderea acestor prevederi se va evita tratamentul discriminator faţă de alte organizaţii religioase, care deţin denumiri specifice pentru instituţiile fondate de acestea, denumiri, care nu se regăsesc în actuala redacţie a articolului.

- În dependenţă de conceptul enunţat mai sus, vor suferi unele modificări şi listele actelor necesare pentru înregistrarea entităţilor religioase. Astfel, pentru a nu derapa în cîmpul descriminator se propune ca la constituirea comunităţilor religioase, organizaţia religioasă să emită un aviz, adoptat de organul competent potrivit statutului acesteia. Astfel, noţiunea de „consimţământ al cultului religios” va fi substituit cu noţiunea de „aviz a organizaţiei religioase”.

- Legea trebuie să specifice că principiile fundamentale de credinţă prezentate de organizaţia religioasă pentru înregistrare urmează a fi întocmite în formă liberă şi semnate de organul colegial de conducere a acesteia.

- Ţînînd cont de faptul că legislaţia necomercială prevede termenul de 30 de zile pentru examinarea actelor, în scopul uniformizării prevederilor legale care reglementează sectorul necomercial, se propune mărirea termenului de examinate a actelor de la 15 la 30 zile. Totodată, necesită clarificări aspectul ce ţine de modalitatea de examinare a actelor depuse de entităţile religioase pentru înregistrare (art. 19 alin. (4) şi art. 20 alin. (6)).

- Este necesar de inclus prevederi referitoare la posibilitatea de a prelungi termenul de examinare a actelor prezentate de către entităţile religioase, în baza cererii/demersului reprezentantului.

- Se propune, la art. 23 să fie inclus un alineat suplimentar care ar consacra dreptul entităţilor religioase de a utiliza în denumirea lor denumirile tradiţionale;

Suspendarea şi încetarea activităţii organizaţiilor religioase constituie cele mai grave sancţiuni pentru entităţile religioase. Se propune ca respectivul capitol să fie modificat astfel încît suspendarea activităţii entităţilor religioase să constituie o etapă premergătoare încetării activităţii acestora. În cazul în care, după suspendarea activităţii, entitatea religioasă va comite repetat încălcări similare, Ministerul Justiţiei va avea dreptul de a acţiona entitatea în judecată pentru încetarea activităţii acestora. Totodată, ar fi util ca în cazul unor încălcări deosebit de grave, încetarea activităţii să fie dispusă de instanţă fără a dispune suspendarea activităţii. În calitate de etapă preliminară suspendării ar putea fi instituite avertizările repetate, consecutive nu mai mult de 2 în timpul unui an, emise de Ministerul Justiţiei.

În aceeaşi ordine de idei, urmează a fi incluse în temeiurile de suspendare şi lichidare a încălcării prevederilor actelor internaţionale, cît şi implicarea în activitatea politică. Cu referire la al doi-lea temei, considerăm raţional de a specifica, că este vorba de activităţi care nu ţin de latura sociala a vieţii politice şi nu constituie domenii prioritare potrivit statutului entităţii religioase.

Concomitent, legea urmează să reglementeze expres procedura de suspendare şi să oblige entităţile religioase, ulterior emiterii hotărîrii de suspendare,să prezinte organului de înregistrare pentru păstrare pe perioada suspendării a actelor de constituire şi a ştampilei.

- Se propune rectificarea conţinutului art. 26 alin. (1), prin excluderea sintagmei „convenite cu autorităţile administraţiei publice locale”. Aceasta rezultă din faptul că odată cu intrarea în vigoare a Legii Nr. 26 din 22.02.2008 privind întrunirile procedura de desfăşurare a întrunirilor şi-a obţinut reglementarea în legea menţionată supra.

- Se propune de asemenea includerea la capitolul ce ţine de activitatea organizaţiilor religioase, a obligaţiei acestora de a prezenta anual rapoarte de activitate. Acestea ar urma să conţină informaţii privind activităţile desfăşurate, membrii organelor de conducere ale organizaţiei, veniturile şi cheltuielile acestora şi informaţii referitoare la recepţionarea diferitor tipuri de donaţii şi ajutoare umanitare, inclusiv repartizarea acestora. totodată, important este de menţionat că entităţile religioase vor avea dreptul să nu includă în raport activităţile desfăşurate conform dogmelor religioase şi normelor canonice.

- În scopul uniformizării normelor existente şi anume legea nr. 125 privind cultele religioase şi părţile lor componente din 11 mai 2007 cu Legea învăţămîntului nr. 547 – XIII din 21 iulie 1995, urmează a fi excluse alin. (2), (5), (6), (7), (8) din art. 32.

- Din prevederile alin. (2) art. 33 urmează de exclus sintagma „cetăţenilor străini” şi substituirea sintagmei „ cu anunţarea prealabilă a primăriei localităţii” cu sintagma „condiţiile prevăzute de legislaţia în vigoare”. Acest fapt, este dictat de prevederile Legii privind întrunirile nr. 26-XVI din 22 februarie 2008.

În contextual celor relatate supra, este lesne că prevederile legislaţiei în vigoare în domeniul libertăţii religiei în general corespund exigenţelor şi standardelor internaţionale. Totuşi, aplicarea legii a evidenţiat faptul că aceasta conţine prevederi care sunt pasibile interpretare dubla şi  extensivă. În acelaşi timp legea conţine unele lacune care sunt în măsură să prejudicieze exercitarea liberă a dreptului la libertatea de religie a subiecţilor implicaţi în acest proces.

Avînd în vedere cele expuse, este iminentă necesitatea modificării cadrului legal, care reglementează libertatea de conştiinţă, gîndire şi religie şi statutul entităţilor religioase în spiritul tezelor evidenţiate supra.

C U P R I N S :

1. Entităţile religioase – pilonul central în realizarea dreptului la libertatea de conştiinţă, gîndire şi religie.

2. Libertatea de conştiinţă, gândire şi religie prin prisma actelor internaţionale şi a legislaţiei naţionale a Republicii Moldova.

3. Practica statelor europene în domeniul libertăţii religiei şi statutului entităţilor religioase.

4. Dinamica reglementărilor naţionale în domeniul înregistrării entităţilor religioase.

5. Perspective de modificare a Legii nr. 125 – XVI din 5 mai 2007 privind cultele religioase şi părţile lor componente.

S U R S E

1. Recomandarea Adunării Parlamentare a Consiliului Europei nr. 1202 din 2 februarie 1993 privind toleranţa religioasă în societatea democratică.

2. Recomandarea Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, nr. 1396 din 27 ianuarie 199.

3. Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, adoptată de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite la 10 decembrie 1948.

4. Convenţia Internaţionale cu privire la Drepturile Civile şi Politice, adoptată de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite la 16 decembrie 1966.

5. Declaraţia asupra eliminării tuturor formelor de intoleranţă şi discriminare bazate pe religie sau convingere, adoptată de Adunarea Generală a ONU în 1981.

6. Rezoluţia nr. 2200A (XXI) din 16 decembrie 19667. Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a

Libertăţilor Fundamentale8. Recomandarea nr. 1086 din 6 octombrie 1988, privind situaţia bisericilor

şi a libertăţii religiei în Europa de Est.9. Recomandarea nr. 1202 din 2 februarie 1993, privind toleranţa religioasă

în societatea democratică.10. Recomandarea ne. 1396 din 27 ianuarie 1999 privind religia şi

democraţia. 11. Constituţia Republicii Moldova din 29 iulie 1994, în vigoare din 27

august 199412. Hotărîrea nr. 17 din 16 iunie 2000 Plenului Curţii Supreme de Justiţiei a

Republicii Moldova privind aplicarea în practica judiciară de către instanţele judecătoreşti a unor prevederi ale Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale

13. Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.55 din 14 octombrie 1999 privind interpretarea unor prevederi ale art.4 din Constituţia Republicii Moldova

14. Legea nr. 125-XVI din 5 mai 2007 cu privire la cultele religioase şi părţile lor componente

Surse electronice:

http://www.osce.org/ru/odihr/16699#p23;

http://www.droitdesreligions.net/;

http://www.actes6.com/general/index.html;

http://www.conseil-constitutionnel.fr;

http://www.minjust89.ru;

http://www.echr.coe.int/echr/Homepage_En;

http://www.onuinfo.ro;

http://ods.un.org/;

http://www.osce.org/;