Upload
others
View
7
Download
0
Embed Size (px)
Citation preview
1
DECLARAŢIE DE AVERE
Subsemnata BUCUR CRISTINA, având funcţia de grefier, la JUDECĂTORIA SECTOR 3 BUCUREŞTI, declar pe propria răspundere, că împreună cu familia1 deţin următoarele active şi datorii. I. BUNURI IMOBILE 1. Terenuri Nota: se vor declara inclusiv cele aflate în alte ţări
Adresa Categoria* Anul dobândirii
Suprafaţa
Cota parte
Valoarea de impozitare
Modul de dobândire
Titularul2
- - - -
* Categoriile indicate sunt: (1) agricol; (2) forestier; (3) intravilan; (4) luciu apă; (5) alte categorii de terenuri extravilane, dacă se află în circuitul civil 2. Clădiri Nota: se vor declara inclusiv cele aflate în alte ţări
Adresa Categoria* Anul dobândirii
Suprafaţa Cota parte
Valoarea impozabilă
Modul de dobândire
Titularul2
- - - - - - - -
* Categoriile indicate sunt: (1) apartament; (2) casă de locuit; (3) casă de vacanţă; (4) spaţii comerciale/de producţie II. BUNURI MOBILE 1. Autovehicule/autoturisme, tractoare, maşini agricole, şalupe, iahturi şi alte mijloace de transport care sunt supuse înmatriculării, potrivit legii
Natura Marca Nr. bucăţi Anul de fabricaţie Modul de dobândire
Autoturism OPEL ASTRA 1 2007 Vânzare-cumpărare Autoturism Opel Bertone 1 2002 Vânzare-cumpărare 2. Bunuri sub formă de metale preţioase, bijuterii, obiecte de artă şi de cult, colecţii de artă şi numismatică, obiecte care fac parte din patrimoniul cultural naţional sau universal sau altele asemenea, a căror valoare însumată depăşeşte 5.000 Euro Nota: se vor menţiona toate bunurile aflate în proprietate, indiferent dacă ele se află sau nu pe teritoriul României la momentul declarării
Descriere sumară Anul dobândirii Valoarea estimată - - -
2
III. BUNURI MOBILE, A CĂROR VALOARE DEPĂŞEŞTE 1000 EUR FIECARE, ŞI BUNURI IMOBILE ÎNSTRĂINATE ÎN ULTIMELE 12 LUNI
Natura bunului înstrăinat
Data înstrăinării
Persoana către care s-a înstrăinat Forma înstrăinării
Valoarea
- - - IV. ACTIVE FINANCIARE 1. Conturi şi depozite bancare, fonduri de investiţii, forme echivalente de economisire şi investire, dacă valoarea însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 Euro Nota: se vor declara inclusiv cele aflate în bănci sau instituţii financiare din străinătate
Instituţia care administrează şi adresa acesteia
Tipul* Valuta Deschis în anul
Sold/valoare la zi
- - - - * Categoriile indicate sunt: (1) Cont curent sau echivalente (inclusiv card); (2) Depozit bancar sau echivalente; (3) Fonduri de investiţii sau echivalente, inclusiv fonduri private de pensii sau alte sisteme cu acumulare 2. Plasamente, investiţii directe şi împrumuturi acordate, dacă valoarea de piaţă însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 Euro Nota: se vor declara inclusiv investiţiile şi participările în străinătate Emitent titlu/societatea în care persoana este acţionar sau asociat/beneficiar de împrumut
Tipul* Număr de titluri/cota de participare
Valoarea totală la zi
- - - - * Categoriile indicate sunt: (1) Hârtii de valoare deţinute (titluri de stat, certificate, obligaţiuni); (2) Acţiuni sau părţi sociale în societăţi comerciale; (3) Împrumuturi acordate în nume personal 3. Alte active producătoare de venituri nete, care însumate depăşesc echivalentul a 5.000 Euro pe an: Nota: se vor declara inclusiv cele aflate în străinătate ........-........................................................................... ................................................................................... ................................................................................... V. DATORII Debite (inclusiv taxe neachitate), ipoteci, garanţii emise în beneficiul unui terţ, bunuri achiziţionate în sistem leasing şi alte asemenea bunuri, dacă valoarea însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 Euro. Nota: se vor declara inclusiv pasivele financiare acumulate în străinătate
Creditor Contractat în anul
Scadent la Valoare
ING BANK 2010 2016 34.000 lei
3
VI. Cadouri, servicii sau avantaje primite gratuit sau subvenţionate faţă de valoarea de piaţă, din partea unor persoane, organizaţii, societăţi comerciale, regii autonome, companii/societăţi naţionale sau instituţii publice româneşti sau străine, inclusiv burse, credite, garanţii, decontări de cheltuieli sau alte asemenea, a căror valoare individuală depăşeşte 300 Euro*
Cine a realizat venitul Sursa venitului: Nume, adresa
Serviciul prestat/obiectul generator de venit
Venitul anual încasat
1.1. Titular - - - . . . 1.2. Soţ/soţie - - - 1.3. Copii - - - . . . * Se exceptează de la declarare cadourile şi trataţiile uzuale primite din partea rudelor de gradul I şi II. VII. Venituri ale declarantului şi ale membrilor săi de familie, realizate în ultimul an fiscal încheiat (potrivit art. 41 din Legea nr. 571/2003 - Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare) Nota: se vor declara inclusiv veniturile provenite din străinătate

1. Venituri din salarii 1.1. Titular 1.2. BUCUR CRISTINA 1.3.
salariu Judecătoria Sector 3 37091 lei
1.2. Soţ/soţie ……. 1.3. Copii - . . . 2. Venituri din activităţi independente - 1.1. Titular . . . 1.2. Soţ/soţie . . . 3. Venituri din cedarea folosinţei bunurilor - 1.1. Titular . . . 1.2. Soţ/soţie, etc. . . . 4. Venituri din investiţii - 1.1. Titular . . . 1.2. Soţ/soţie . . . 5. Venituri din pensii - 1.1. Titular . . . 1.2. Soţ/soţie . . . 6. Venituri din activităţi agricole - 1.1. Titular . . .
4
1.2. Soţ/soţie . . . 7. Venituri din premii şi din jocuri de noroc 1.1. Titular . . . 1.2. Soţ/soţie . . . 1.3. Copii . . . 8. Venituri din alte surse 1.1. Titular Cristina Bucur chirie conf. Legii
567/2004
. . . 1.2. Soţ/soţie . . . 1.3. Copii . . . 1) Prin familie se înţelege soţul/soţia şi copiii aflaţi în întreţinerea acestora. 2) La "titular", se menţionează, în cazul bunurilor proprii, numele proprietarului (titularul, soţul/soţia, copilul), iar în cazul bunurilor în coproprietate, cota-parte şi numele coproprietarilor. Prezenta declaraţie constituie act public şi răspund, potrivit legii penale, pentru inexactitatea sau caracterul incomplet al datelor menţionate. Data completării: Semnătura: 06.06.2016 Cristina Bucur
1
DECLARAŢIE DE AVERE
Subsemnatul/Subsemnata, Melintescu Cristina Stefania , având funcţia
de GREFIER la JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 ,
CNP , domiciliul Com. Troianul, jud. Teleorman ________________________________________________________________________________________ , cunoscând prevederile art. 292 din Codul penal privind falsul în declaraţii, declar pe proprie răspundere că împreună cu familia1) deţin următoarele: .....................................
I. Bunuri imobile 1. Terenuri N O T Ă : Se vor declara inclusiv cele aflate în alte ţări.
Adresa sau zona Categoria* Anul dobândirii Suprafaţa Cota-
parte Modul de dobândire Titularul1)
Draganesti de Vede, sat Vacaresti agricol 2014 37.87 ha Vanzare-
cumparare 1
Draganesti de Vede, sat Vacaresti agricol 2014 2 ha Vanzare-
cumparare 1
-
- * Categoriile indicate sunt: (1) agricol; (2) forestier; (3) intravilan; (4) luciu de apă; (5) alte categorii de terenuri extravilane, dacă se află în circuitul civil.
2. Clădiri N O T Ă : Se vor declara inclusiv cele aflate în alte ţări.
Adresa sau zona Categoria* Anul dobândirii Suprafaţa Cota-
parte Modul de dobândire Titularul2)
- - - -
* Categoriile indicate sunt: (1) apartament; (2) casă de locuit; (3) casă de vacanţă; (4) spaţii comerciale/de producţie.
2
II. Bunuri mobile 1. Autovehicule/autoturisme, tractoare, maşini agricole, şalupe, iahturi şi alte mijloace de transport
care sunt supuse înmatriculării, potrivit legii
Natura Marca Nr. de bucăţi Anul de fabricaţie Modul de dobândire
-
-
-
-
-
- 2. Bunuri sub formă de metale preţioase, bijuterii, obiecte de artă şi de cult, colecţii de artă şi
numismatică, obiecte care fac parte din patrimoniul cultural naţional sau universal, a căror valoare însumată depăşeşte 5.000 de euro
N O T Ă : Se vor menţiona toate bunurile aflate în proprietate, indiferent dacă ele se află sau nu pe teritoriul României
la momentul declarării.
Descriere sumară Anul dobândirii Valoarea estimată
-
-
-
-
- III. Bunuri mobile, a căror valoare depăşeşte 3.000 de euro fiecare, şi bunuri imobile înstrăinate în
ultimele 12 luni
Natura bunului înstrăinat
Data înstrăinării
Persoana către care s-a înstrăinat
Forma înstrăinării Valoarea
-
- IV. Active financiare 1. Conturi şi depozite bancare, fonduri de investiţii, forme echivalente de economisire şi investire,
inclusiv cardurile de credit, dacă valoarea însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 de euro
3
N O T Ă : Se vor declara inclusiv cele aflate în bănci sau instituţii financiare din străinătate.
Instituţia care administrează şi adresa acesteia Tipul* Valuta Deschis în anul Sold/valoare la zi
-
-
-
-
*Categoriile indicate sunt: (1) cont curent sau echivalente (inclusiv card); (2) depozit bancar sau
echivalente; (3) fonduri de investiţii sau echivalente, inclusiv fonduri private de pensii sau alte sisteme cu acumulare (se vor declara cele aferente anului fiscal anterior).
2. Plasamente, investiţii directe şi împrumuturi acordate, dacă valoarea de piaţă însumată a tuturor
acestora depăşeşte 5.000 de euro N O T Ă : Se vor declara inclusiv investiţiile şi participările în străinătate.
Emitent titlu/societatea în care persoana este acţionar sau asociat/beneficiar de împrumut Tipul* Număr de titluri/
cota de participare Valoarea totală la zi
- - - -
*Categoriile indicate sunt: (1) hârtii de valoare deţinute (titluri de stat, certificate, obligaţiuni); (2)
acţiuni sau părţi sociale în societăţi comerciale; (3) împrumuturi acordate în nume personal.
3. Alte active producătoare de venituri nete, care însumate depăşesc echivalentul a 5.000 de euro pe an: ………………………………NU ESTE CAZUL…………………………………………..
N O T Ă :
4
Se vor declara inclusiv cele aflate în străinătate. V. Datorii Debite, ipoteci, garanţii emise în beneficiul unui terţ, bunuri achiziţionate în sistem leasing şi alte
asemenea bunuri, dacă valoarea însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 de euro NOTĂ: Se vor declara inclusiv pasivele financiare acumulate în străinătate.
Creditor Contractat în anul Scadent la Valoare
-
-
-
-
- VI. Cadouri, servicii sau avantaje primite gratuit sau subvenţionate faţă de valoarea de piaţă, din
partea unor persoane, organizaţii, societăţi comerciale, regii autonome, companii/societăţi naţionale sau instituţii publice româneşti sau străine, inclusiv burse, credite, garanţii, decontări de cheltuieli, altele decât cele ale angajatorului, a căror valoare individuală depăşeşte 500 de euro*
Cine a realizat venitul Sursa venitului: numele, adresa
Serviciul prestat/Obiectul generator de venit
Venitul anual încasat
1.1. Titular -
-
1.2. Soţ/soţie -
-
1.3. Copii -
- *Se exceptează de la declarare cadourile şi trataţiile uzuale primite din partea rudelor de gradul I şi al 11-lea. VII. Venituri ale declarantului şi ale membrilor săi de familie, realizate în ultimul an fiscal încheiat
(potrivit art. 41 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare) NOTĂ: Se vor declara inclusiv veniturile provenite din străinătate.
5

1. Venituri din salarii 1.1. Titular
Melintescu Cristina Tribunalul Bucuresti –
Judecatoria Sector 3 – str. Ilfov nr. 6 , Sector 5, Bucuresti
Grefier de sedinta Conform fisei fiscale
1.2. Soţ/soţie - - 1.3. Copii - - 2. Venituri din activităţi independente 2.1. Titular 2.2. Soţ/soţie 3. Venituri din cedarea folosinţei bunurilor 3.1. Titular 3.2. Soţ/soţie 4. Venituri din investiţii 4.1. Titular 4.2. Soţ/soţie 5. Venituri din pensii 5.1. Titular 5.2. Soţ/soţie 6. Venituri din activităţi agricole 6.1. Titular 6.2. Soţ/soţie
Cine a realizat venitul Sursa venitului: Nume, adresa
Serviciul prestat/obiectul generator de venit
Venitul anual încasat
6
7. Venituri din premii şi din jocuri de noroc 7.1. Titular 7.2. Soţ/soţie 7.3. Copii 8. Venituri din alte surse 8.1. Titular 8.2. Soţ/soţie 8.3. Copii
Prezenta declaraţie constituie act public şi răspund potrivit legii penale pentru inexactitatea sau
caracterul incomplet al datelor menţionate.
Data completării Semnătura
03.08.2016 …………………………
1
DECLARAŢIE DE AVERE
Subsemnatul/Subsemnata, TACEA RĂZVAN , având funcţia de GREFIER la JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 ,
CNP , domiciliul ________________________________________________________________________________________ , cunoscând prevederile art. 292 din Codul penal privind falsul în declaraţii, declar pe proprie răspundere că împreună cu familia1) deţin următoarele: .....................................
I. Bunuri imobile 1. Terenuri N O T Ă : Se vor declara inclusiv cele aflate în alte ţări.
Adresa sau zona Categoria* Anul dobândirii Suprafaţa Cota-
parte Modul de dobândire Titularul1)
-
-
-
- * Categoriile indicate sunt: (1) agricol; (2) forestier; (3) intravilan; (4) luciu de apă; (5) alte categorii de terenuri extravilane, dacă se află în circuitul civil.
2. Clădiri N O T Ă : Se vor declara inclusiv cele aflate în alte ţări.
Adresa sau zona Categoria* Anul dobândirii Suprafaţa Cota-
parte Modul de dobândire Titularul2)
- - - -
* Categoriile indicate sunt: (1) apartament; (2) casă de locuit; (3) casă de vacanţă; (4) spaţii comerciale/de producţie.
2
II. Bunuri mobile 1. Autovehicule/autoturisme, tractoare, maşini agricole, şalupe, iahturi şi alte mijloace de transport
care sunt supuse înmatriculării, potrivit legii
Natura Marca Nr. de bucăţi Anul de fabricaţie Modul de dobândire
Autoturism Audi 1 2005 cumparare
-
-
-
-
- 2. Bunuri sub formă de metale preţioase, bijuterii, obiecte de artă şi de cult, colecţii de artă şi
numismatică, obiecte care fac parte din patrimoniul cultural naţional sau universal, a căror valoare însumată depăşeşte 5.000 de euro
N O T Ă : Se vor menţiona toate bunurile aflate în proprietate, indiferent dacă ele se află sau nu pe teritoriul României
la momentul declarării.
Descriere sumară Anul dobândirii Valoarea estimată
-
-
-
-
- III. Bunuri mobile, a căror valoare depăşeşte 3.000 de euro fiecare, şi bunuri imobile înstrăinate în
ultimele 12 luni
Natura bunului înstrăinat
Data înstrăinării
Persoana către care s-a înstrăinat
Forma înstrăinării Valoarea
-
- IV. Active financiare 1. Conturi şi depozite bancare, fonduri de investiţii, forme echivalente de economisire şi investire,
inclusiv cardurile de credit, dacă valoarea însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 de euro
3
N O T Ă : Se vor declara inclusiv cele aflate în bănci sau instituţii financiare din străinătate.
Instituţia care administrează şi adresa acesteia Tipul* Valuta Deschis în anul Sold/valoare la zi
-
-
-
-
*Categoriile indicate sunt: (1) cont curent sau echivalente (inclusiv card); (2) depozit bancar sau
echivalente; (3) fonduri de investiţii sau echivalente, inclusiv fonduri private de pensii sau alte sisteme cu acumulare (se vor declara cele aferente anului fiscal anterior).
2. Plasamente, investiţii directe şi împrumuturi acordate, dacă valoarea de piaţă însumată a tuturor
acestora depăşeşte 5.000 de euro N O T Ă : Se vor declara inclusiv investiţiile şi participările în străinătate.
Emitent titlu/societatea în care persoana este acţionar sau asociat/beneficiar de împrumut Tipul* Număr de titluri/
cota de participare Valoarea totală la zi
- - - -
*Categoriile indicate sunt: (1) hârtii de valoare deţinute (titluri de stat, certificate, obligaţiuni); (2)
acţiuni sau părţi sociale în societăţi comerciale; (3) împrumuturi acordate în nume personal.
3. Alte active producătoare de venituri nete, care însumate depăşesc echivalentul a 5.000 de euro pe an: ………………………………NU ESTE CAZUL…………………………………………..
N O T Ă : Se vor declara inclusiv cele aflate în străinătate.
4
V. Datorii Debite, ipoteci, garanţii emise în beneficiul unui terţ, bunuri achiziţionate în sistem leasing şi alte
asemenea bunuri, dacă valoarea însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 de euro NOTĂ: Se vor declara inclusiv pasivele financiare acumulate în străinătate.
Creditor Contractat în anul Scadent la Valoare
ING Bank 2016 2021 25000 lei
-
-
-
- VI. Cadouri, servicii sau avantaje primite gratuit sau subvenţionate faţă de valoarea de piaţă, din
partea unor persoane, organizaţii, societăţi comerciale, regii autonome, companii/societăţi naţionale sau instituţii publice româneşti sau străine, inclusiv burse, credite, garanţii, decontări de cheltuieli, altele decât cele ale angajatorului, a căror valoare individuală depăşeşte 500 de euro*
Cine a realizat venitul Sursa venitului: numele, adresa
Serviciul prestat/Obiectul generator de venit
Venitul anual încasat
1.1. Titular -
-
1.2. Soţ/soţie -
-
1.3. Copii -
- *Se exceptează de la declarare cadourile şi trataţiile uzuale primite din partea rudelor de gradul I şi al 11-lea. VII. Venituri ale declarantului şi ale membrilor săi de familie, realizate în ultimul an fiscal încheiat
(potrivit art. 41 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare) NOTĂ: Se vor declara inclusiv veniturile provenite din străinătate.
5
Cine a realizat venitul Sursa venitului: numele, adresa
Serviciul prestat/Obiectul generator de venit
Venitul anual încasat
1. Venituri din salarii 1.1. Titular
TACEA RĂZVAN Tribunalul Bucuresti –
Judecatoria Sector 3 – str. Ilfov nr. 6 , Sector 5, Bucuresti
Grefier de sedinta 30359 lei
1.2. Soţ/soţie - - 1.3. Copii - - 2. Venituri din activităţi independente 2.1. Titular 2.2. Soţ/soţie 3. Venituri din cedarea folosinţei bunurilor 3.1. Titular 3.2. Soţ/soţie 4. Venituri din investiţii 4.1. Titular 4.2. Soţ/soţie 5. Venituri din pensii 5.1. Titular 5.2. Soţ/soţie 6. Venituri din activităţi agricole 6.1. Titular 6.2. Soţ/soţie
Cine a realizat venitul Sursa venitului: Nume, adresa
Serviciul prestat/obiectul generator de venit
Venitul anual încasat
7. Venituri din premii şi din jocuri de noroc
6
7.1. Titular 7.2. Soţ/soţie 7.3. Copii 8. Venituri din alte surse 8.1. Titular 8.2. Soţ/soţie 8.3. Copii
Prezenta declaraţie constituie act public şi răspund potrivit legii penale pentru inexactitatea sau
caracterul incomplet al datelor menţionate.
Data completării Semnătura
03.06.2016 …………………………
1
DECLARAŢIE DE AVERE
Subsemnatul/Subsemnatul, ALDEA ANA MARIA având funcţia de grefier la Judecătoria sector 3 Bucuresti, cunoscând prevederile art. 292 din Codul penal privind falsul în declaraţii, declar pe propria răspundere, că împreună cu familia1 deţin următoarele: I. Bunuri imobile 1 apartament, compus din 2 camere şi dependinţe 1. Terenuri NOTĂ: Se vor declara inclusiv cele aflate în alte ţări
Adresa sau zona Categoria* Anul dobândirii
Suprafaţa Cota-parte Modul de dobândire
Titularul2
* Categoriile indicate sunt: (1) agricol; (2) forestier; (3) intravilan; (4) luciu apă; (5) alte categorii de terenuri extravilane, dacă se află în circuitul civil. 2. Clădiri NOTĂ: Se vor declara inclusiv cele aflate în alte ţări

* Categoriile indicate sunt: (1) apartament; (2) casă de locuit; (3) casă de vacanţă; (4) spaţii comerciale/de producţie. II. Bunuri mobile 1. Autovehicule/autoturisme, tractoare, maşini agricole, şalupe, iahturi şi alte mijloace de transport care sunt supuse înmatriculării, potrivit legii
Natura Marca Nr. de bucăţi Anul de fabricaţie Modul de dobândire
2. Bunuri sub formă de metale preţioase, bijuterii, obiecte de artă şi de cult, colecţii de artă şi numismatică, obiecte care fac parte din patrimoniul cultural naţional sau universal, a căror valoare însumată depăşeşte 5.000 de euro NOTĂ: Se vor menţiona toate bunurile aflate în proprietate, indiferent dacă ele se află sau nu pe teritoriul României la momentul declarării.
1 Prin familie se înţelege soţul/soţia şi copii aflaţi în întreţinerea acestora. 2 La „Titular” se menţionează, în cazul bunurilor proprii, numele proprietarului (titularul, soţul/soţia, copilul), iar în cazul bunurilor în coproprietate, cota-parte şi numele coproprietarilor.
2
Descriere sumară Anul dobândirii Valoare estimată
Nu este cazul
III. Bunuri mobile, a căror valoare depăşeşte 3000 de euro fiecare, şi bunuri imobile înstrăinate în ultimele 12 luni
Natura bunului înstrăinat
Data înstrăinării Persoana către care s-a înstrăinat
Forma înstrăinării
Valoarea
Nu este cazul
IV. Active financiare 1.Conturi şi depozite bancare, fonduri de investiţii, forme echivalente de economisire şi investire, inclusiv cardurile de credit, dacă valoarea însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 de euro NOTĂ: Se vor declara inclusiv cele aflate în bănci sau instituţii financiare din străinătate.
Instituţia care administrează şi adresa acesteia
Tipul* Valuta Deschis în anul
Sold/valoare la zi
Nu este cazul
* Categoriile indicate sunt: (1) cont curent sau echivalente (inclusiv card); (2) depozit bancar sau echivalente; (3) fonduri de investiţii sau echivalente, inclusiv fonduri private de pensii sau alte sisteme de acumulare (se vor declara cele aferente anului fiscal anterior) 2. Plasamente, investiţii directe şi împrumuturi acordate, dacă valoarea de piaţă însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 de euro NOTĂ: Se vor declara inclusiv investiţiile şi participările în străinătate.
Emitent titlu/societatea în care persoana este acţionar sau asociat/beneficiar de
împrumut
Tipul* Număr de titluri/ Cota de participare
Valoare totală la zi
* Categoriile indicate sunt: (1) hârtii de valoare deţinute (titluri de stat, certificate, obligaţiuni); (2) acţiuni sau părţi sociale în societăţi comerciale; (3) împrumuturi acordate în nume personal
3
3. Alte active producătoare de venituri nete, care însumate depăşesc echivalentul a 5.000 de euro pe an: .................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................. NOTĂ: Se vor declara inclusiv cele aflate în străinătate. V. Datorii Debite, ipoteci, garanţii emise în beneficiul unui terţ, bunuri achiziţionate în sistem leasing şi alte asemenea bunuri, dacă valoarea însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 de euro. NOTĂ: Se vor declara inclusiv pasivele financiare acumulate în străinătate
Creditor Contractat în anul Scadent la Valoare Nu este cazul
VI. Cadouri, servicii sau avantaje primite gratuit sau subvenţionate faţă de valoarea de piaţă din partea unor persoane, organizaţii, societăţi comerciale, regii autonome, companii/societăţi naţionale sau instituţii publice româneşti sau străine, inclusiv burse, credite, garanţii, decontări de cheltuieli, altele decât cele ale angajatorului, a căror valoare individuală depăşeşte 500 de euro*
Cine a realizat venitul Sursa venitului: nume, adresa
Serviciul prestat/Obiectul generator de venit
Venit anual încasat
1.1. Titular
1.2. Soţ/soţie
1.3. Copii Alocaţie, Popa Iannis Cristian Gabriel
ALOCATIE 756 lei alocatie
* Se exceptează de la declarare cadourile şi trataţiile uzuale primite din partea rudelor de gradul I şi al II-lea. VII. Venituri ale declarantului şi ale membrilor săi de familie, realizate în ultimul an fiscal încheiat (potrivit art. 41 din Legea nr. 571/2003 - Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare) NOTĂ: Se vor declara inclusiv veniturile provenite din străinătate.
4
Cine a realizat venitul Sursa venitului: nume, adresa
Serviciul prestat/ Obiectul generator de venit
Venit anual încasat
1. Venituri din salarii 1.1. Titular
Judecatoria sector 3 Bucuresti
31.234
1.2. Soţ/soţie
1.3. Copii
2. Venituri din activităţi independente 2.1. Titular
2.2. Soţ/soţie
3. Venituri din cedarea folosinţei bunurilor 3.1. Titular
Nu este cazul
3.2. Soţ/soţie
4. Venituri din investiţii 4.1. Titular
Nu este cazul
4.2. Soţ/soţie
5. Venituri din pensii 5.1. Titular
Nu este cazul
5.2. Soţ/soţie.
6. Venituri din activităţi agricole 6.1. Titular
Nu este cazul
5
6.2. Soţ/soţie
7. Venituri din premii şi din jocuri de noroc 7.1. Titular
7.2. Soţ/soţie
7.3. Copii
8. Venituri din alte surse 8.1. Titular
Nu este cazul
8.2. Soţ/soţie
8.3. Copii
Prezenta declaraţie constituie act public şi răspund potrivit legii penale pentru inexactitatea sau caracterul incomplet al datelor menţionate. Data completării: Semnătura: 06.06.2016 ....................................
1
DECLARAŢIE DE AVERE
Subsemnatul/Subsemnata, Văduvescu Andreea Claudia , având funcţia de grefier la Judecatoria Sectorului 3 Bucureşti ,
CNP , domiciliul Craiova, , cunoscând prevederile art. 292 din Codul penal privind falsul în declaraţii, declar pe proprie răspundere că împreună cu familia1) deţin următoarele: ..................................... *1) Prin familie se înţelege soţul/soţia şi copiii aflaţi în întreţinerea acestora.
I. Bunuri imobile 1. Terenuri N O T Ă : Se vor declara inclusiv cele aflate în alte ţări.
Adresa sau zona Categoria* Anul dobândirii Suprafaţa Cota-
parte Modul de dobândire Titularul1)
- - - - - - -
* Categoriile indicate sunt: (1) agricol; (2) forestier; (3) intravilan; (4) luciu de apă; (5) alte categorii de terenuri extravilane, dacă se află în circuitul civil. *2) La "Titular" se menţionează, în cazul bunurilor proprii, numele proprietarului (titularul, soţul/soţia, copilul), iar în cazul bunurilor în coproprietate, cota-parte şi numele coproprietarilor.
2. Clădiri N O T Ă : Se vor declara inclusiv cele aflate în alte ţări.
Adresa sau zona Categoria* Anul dobândirii Suprafaţa Cota-
parte Modul de dobândire Titularul2)
Craiova, str. H Coanda, Bl. 55, et. 1, ap. 5. 1 2014 27 mp 1/1 Contract
intretinere Văduvescu Constantin
2
* Categoriile indicate sunt: (1) apartament; (2) casă de locuit; (3) casă de vacanţă; (4) spaţii comerciale/de producţie. *2) La "Titular" se menţionează, în cazul bunurilor proprii, numele proprietarului (titularul, soţul/soţia, copilul), iar în cazul bunurilor în coproprietate, cota-parte şi numele coproprietarilor.
II. Bunuri mobile 1. Autovehicule/autoturisme, tractoare, maşini agricole, şalupe, iahturi şi alte mijloace de transport
care sunt supuse înmatriculării, potrivit legii
Natura Marca Nr. de bucăţi Anul de fabricaţie Modul de dobândire
Auto LOGAN- 1 2005- CREDIT –CONSTANTIN VADUVESCU
Auto MEGANE 1 2010 CREDIT- CONSTANTIN VADUVESCU
2. Bunuri sub formă de metale preţioase, bijuterii, obiecte de artă şi de cult, colecţii de artă şi
numismatică, obiecte care fac parte din patrimoniul cultural naţional sau universal, a căror valoare însumată depăşeşte 5.000 de euro
N O T Ă : Se vor menţiona toate bunurile aflate în proprietate, indiferent dacă ele se află sau nu pe teritoriul României
la momentul declarării.
Descriere sumară Anul dobândirii Valoarea estimată
- - -
III. Bunuri mobile, a căror valoare depăşeşte 3.000 de euro fiecare, şi bunuri imobile înstrăinate în
ultimele 12 luni
Natura bunului înstrăinat
Data înstrăinării
Persoana către care s-a înstrăinat
Forma înstrăinării Valoarea
- - - - -
3
IV. Active financiare 1. Conturi şi depozite bancare, fonduri de investiţii, forme echivalente de economisire şi investire,
inclusiv cardurile de credit, dacă valoarea însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 de euro
N O T Ă : Se vor declara inclusiv cele aflate în bănci sau instituţii financiare din străinătate.
Instituţia care administrează şi adresa acesteia Tipul* Valuta Deschis în anul Sold/valoare la zi
- - - - -
*Categoriile indicate sunt: (1) cont curent sau echivalente (inclusiv card); (2) depozit bancar sau
echivalente; (3) fonduri de investiţii sau echivalente, inclusiv fonduri private de pensii sau alte sisteme cu acumulare (se vor declara cele aferente anului fiscal anterior).
2. Plasamente, investiţii directe şi împrumuturi acordate, dacă valoarea de piaţă însumată a tuturor
acestora depăşeşte 5.000 de euro N O T Ă : Se vor declara inclusiv investiţiile şi participările în străinătate.
Emitent titlu/societatea în care persoana este acţionar sau asociat/beneficiar de împrumut Tipul* Număr de titluri/
cota de participare Valoarea totală la zi
- - - -
*Categoriile indicate sunt: (1) hârtii de valoare deţinute (titluri de stat, certificate, obligaţiuni); (2)
acţiuni sau părţi sociale în societăţi comerciale; (3) împrumuturi acordate în nume personal.
4
3. Alte active producătoare de venituri nete, care însumate depăşesc echivalentul a 5.000 de euro pe
an: Nu este cazul……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..
N O T Ă : Se vor declara inclusiv cele aflate în străinătate.
V. Datorii Debite, ipoteci, garanţii emise în beneficiul unui terţ, bunuri achiziţionate în sistem leasing şi alte
asemenea bunuri, dacă valoarea însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 de euro NOTĂ: Se vor declara inclusiv pasivele financiare acumulate în străinătate.
Creditor Contractat în anul Scadent la Valoare
BRD 2014 2020 23000 LEI
BRD 2015 2020 29200 LEI
VI. Cadouri, servicii sau avantaje primite gratuit sau subvenţionate faţă de valoarea de piaţă, din
partea unor persoane, organizaţii, societăţi comerciale, regii autonome, companii/societăţi naţionale sau instituţii publice româneşti sau străine, inclusiv burse, credite, garanţii, decontări de cheltuieli, altele decât cele ale angajatorului, a căror valoare individuală depăşeşte 500 de euro*
Cine a realizat venitul Sursa venitului: numele, adresa
Serviciul prestat/Obiectul generator de venit
Venitul anual încasat
1.1. Titular
1.2. Soţ/soţie
1.3. Copii
*Se exceptează de la declarare cadourile şi trataţiile uzuale primite din partea rudelor de gradul I şi al 11-lea.
5
VII. Venituri ale declarantului şi ale membrilor săi de familie, realizate în ultimul an fiscal încheiat
(potrivit art. 41 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare) NOTĂ: Se vor declara inclusiv veniturile provenite din străinătate.
Cine a realizat venitul Sursa venitului: numele, adresa
Serviciul prestat/Obiectul generator de venit
Venitul anual încasat
1. Venituri din salarii 1.1. Titular
Văduvescu Andreea Claudia JUD SECT 3 BUCURESTI GREFIER 33000 1.2. Soţ/soţie
Văduvescu Constantin Directia de munca Concediu crestere copil 14400 1.3. Copii
Văduvescu Alexandra Elena Văduvescu Ana-Maria alocaţie 798
2400 2. Venituri din activităţi independente
2.1. Titular 2.2. Soţ/soţie 3. Venituri din cedarea folosinţei bunurilor 3.1. Titular 3.2. Soţ/soţie 4. Venituri din investiţii 4.1. Titular 4.2. Soţ/soţie 5. Venituri din pensii 5.1. Titular 5.2. Soţ/soţie 6. Venituri din activităţi agricole 6.1. Titular 6.2. Soţ/soţie
6
Cine a realizat venitul Sursa venitului: Nume, adresa
Serviciul prestat/obiectul generator de venit
Venitul anual încasat
7. Venituri din premii şi din jocuri de noroc 7.1. Titular 7.2. Soţ/soţie 7.3. Copii 8. Venituri din alte surse 8.1. Titular VADUVESCU ANDREEA DECONTARE CHIRIE 26400 8.2. Soţ/soţie 8.3. Copii
Prezenta declaraţie constituie act public şi răspund potrivit legii penale pentru inexactitatea sau
caracterul incomplet al datelor menţionate.
Data completării Semnătura 07.06.2016 Văduvescu Andreea Claudia
………………………… …………………………
1
DECLARAŢIE DE AVERE
Subsemnata APOSTOLESCU ELENA , având funcţia de GREFIER ARHIVAR la JUDECATORIA SECTOR 3 BUCURESTI ,
CNP , domiciliul BUCURESTI cunoscând prevederile art. 292 din Codul penal privind falsul în declaraţii, declar pe proprie răspundere că împreună cu familia1) deţin următoarele: ..................................... *1) Prin familie se înţelege soţul/soţia şi copiii aflaţi în întreţinerea acestora.
I. Bunuri imobile 1. Terenuri N O T Ă : Se vor declara inclusiv cele aflate în alte ţări.
Adresa sau zona Categoria* Anul dobândirii Suprafaţa Cota-
parte Modul de dobândire Titularul1)
Com.Gradinari,Jud. Giurgiu 1 2010 12500
m.p. 100% mostenire Apostolescu Elena
-#####- -#####- -#####- -#####- -#####- -#####- -#####- -#####- -#####- -#####- -#####- -#####- -#####- -#####-
-#####- -#####- -#####- -#####- -#####- -#####- -#####-
* Categoriile indicate sunt: (1) agricol; (2) forestier; (3) intravilan; (4) luciu de apă; (5) alte categorii de terenuri extravilane, dacă se află în circuitul civil. *2) La "Titular" se menţionează, în cazul bunurilor proprii, numele proprietarului (titularul, soţul/soţia, copilul), iar în cazul bunurilor în coproprietate, cota-parte şi numele coproprietarilor.
2. Clădiri N O T Ă : Se vor declara inclusiv cele aflate în alte ţări.
Adresa sau zona Categoria* Anul dobândirii Suprafaţa Cota-
parte Modul de dobândire Titularul2)
Bucuresti 1 1995 54 m.p. 1/2 casatorie Apostolescu Florian
Popesti-Leordeni 1 2014 36 m.p. 1/2 Vanzare-cumparare
Apostolescu Florian
2
-#####- -#####- -#####- -#####- -#####- -#####- -#####- -#####- -#####- -#####- -#####- -#####- -#####- -#####- * Categoriile indicate sunt: (1) apartament; (2) casă de locuit; (3) casă de vacanţă; (4) spaţii comerciale/de producţie. *2) La "Titular" se menţionează, în cazul bunurilor proprii, numele proprietarului (titularul, soţul/soţia, copilul), iar în cazul bunurilor în coproprietate, cota-parte şi numele coproprietarilor.
II. Bunuri mobile 1. Autovehicule/autoturisme, tractoare, maşini agricole, şalupe, iahturi şi alte mijloace de transport
care sunt supuse înmatriculării, potrivit legii
Natura Marca Nr. de bucăţi Anul de fabricaţie Modul de dobândire -#####- ##### -#####- -#####- #####
-#####- ##### -#####- -#####- #####
-#####- ##### -#####- -#####- #####
-#####- ##### -#####- -#####- #####
-#####- ##### -#####- -#####- #####
-#####- ##### -#####- -#####- #####
2. Bunuri sub formă de metale preţioase, bijuterii, obiecte de artă şi de cult, colecţii de artă şi
numismatică, obiecte care fac parte din patrimoniul cultural naţional sau universal, a căror valoare însumată depăşeşte 5.000 de euro
N O T Ă : Se vor menţiona toate bunurile aflate în proprietate, indiferent dacă ele se află sau nu pe teritoriul României
la momentul declarării.
Descriere sumară Anul dobândirii Valoarea estimată -#####- ##### - #####-
-#####- ##### -#####-
-#####- ##### -#####-
-#####- ##### -#####-
-#####- ##### -#####-
III. Bunuri mobile, a căror valoare depăşeşte 3.000 de euro fiecare, şi bunuri imobile înstrăinate în ultimele 12 luni
Natura bunului
înstrăinat Data
înstrăinării Persoana către care s-a
înstrăinat Forma
înstrăinării Valoarea
-#####- ##### -#####- -#####- #####
3
-#####- ##### -#####- -#####- #####
IV. Active financiare 1. Conturi şi depozite bancare, fonduri de investiţii, forme echivalente de economisire şi investire,
inclusiv cardurile de credit, dacă valoarea însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 de euro
N O T Ă : Se vor declara inclusiv cele aflate în bănci sau instituţii financiare din străinătate.
Instituţia care administrează şi adresa acesteia Tipul* Valuta Deschis în anul Sold/valoare la zi
-#####- ##### -#####- -#####- #####
-#####- ##### -#####- -#####- #####
-#####- ##### -#####- -#####- #####
-#####- ##### -#####- -#####- #####
-#####- ##### -#####- -#####- #####
-#####- ##### -#####- -#####- #####
-#####- ##### -#####- -#####- #####
*Categoriile indicate sunt: (1) cont curent sau echivalente (inclusiv card); (2) depozit bancar sau
echivalente; (3) fonduri de investiţii sau echivalente, inclusiv fonduri private de pensii sau alte sisteme cu acumulare (se vor declara cele aferente anului fiscal anterior).
2. Plasamente, investiţii directe şi împrumuturi acordate, dacă valoarea de piaţă însumată a tuturor
acestora depăşeşte 5.000 de euro N O T Ă : Se vor declara inclusiv investiţiile şi participările în străinătate.
Emitent titlu/societatea în care persoana este acţionar sau asociat/beneficiar de împrumut Tipul* Număr de titluri/
cota de participare Valoarea totală la zi
-#####- -#####- -#####- -#####- -#####- -#####- -#####- -#####- -#####- -#####- -#####- -#####- -#####- -#####- -#####- -#####- -#####- -#####- -#####- -#####- -#####- -#####- -#####- -#####-
4
*Categoriile indicate sunt: (1) hârtii de valoare deţinute (titluri de stat, certificate, obligaţiuni); (2) acţiuni sau părţi sociale în societăţi comerciale; (3) împrumuturi acordate în nume personal.
3. Alte active producătoare de venituri nete, care însumate depăşesc echivalentul a 5.000 de euro pe an: ……………………………………-#####-…………………………………-#####-…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………-#####-…………………………………………-#####-……………………………………-#####-…………………………………………………..
N O T Ă : Se vor declara inclusiv cele aflate în străinătate.
V. Datorii Debite, ipoteci, garanţii emise în beneficiul unui terţ, bunuri achiziţionate în sistem leasing şi alte
asemenea bunuri, dacă valoarea însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 de euro NOTĂ: Se vor declara inclusiv pasivele financiare acumulate în străinătate.
Creditor Contractat în anul Scadent la Valoare -#####- ##### -#####- -#####-
-#####- ##### -#####- -#####-
-#####- ##### -#####- -#####-
-#####- ##### -#####- -#####-
-#####- ##### -#####- -#####-
VI. Cadouri, servicii sau avantaje primite gratuit sau subvenţionate faţă de valoarea de piaţă, din
partea unor persoane, organizaţii, societăţi comerciale, regii autonome, companii/societăţi naţionale sau instituţii publice româneşti sau străine, inclusiv burse, credite, garanţii, decontări de cheltuieli, altele decât cele ale angajatorului, a căror valoare individuală depăşeşte 500 de euro*
Cine a realizat venitul Sursa venitului: numele, adresa
Serviciul prestat/Obiectul generator de venit
Venitul anual încasat
1.1. Titular -#####- -#####- -#####-
-#####- -#####- -#####- -#####-
1.2. Soţ/soţie -#####- -#####- -#####-
-#####- -#####- -#####- -#####-
1.3. Copii -#####- -#####- -#####-
-#####- -#####- -#####- -#####- *Se exceptează de la declarare cadourile şi trataţiile uzuale primite din partea rudelor de gradul I şi al 11-lea.
5
VII. Venituri ale declarantului şi ale membrilor săi de familie, realizate în ultimul an fiscal încheiat
(potrivit art. 41 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare) NOTĂ: Se vor declara inclusiv veniturile provenite din străinătate.
Cine a realizat venitul Sursa venitului: numele, adresa
Serviciul prestat/Obiectul generator de venit
Venitul anual încasat
1. Venituri din salarii 1.1. Titular Apostolescu Elena Judecatoria sector 3 Grefier-arhivar 24480 1.2. Soţ
Apostolescu Florian Camera Deputatilor referent Conf.fisei fiscale
1.3. Copii Alocatie elev 1008 lei Apostolescu Maria Andreea 2. Venituri din activităţi independente
2.1. Titular -#####- -#####- -#####- -#####- -#####- -#####- -#####- 2.2. Soţ/soţie -#####- -#####- -#####- -#####- -#####- -#####- -#####- 3. Venituri din cedarea folosinţei bunurilor 3.1. Titular -#####- -#####- -#####- -#####- -#####- -#####- -#####- 3.2. Soţ/soţie -#####- -#####- -#####- -#####- -#####- -#####- -#####- 4. Venituri din investiţii 4.1. Titular -#####- -#####- -#####- -#####- -#####- -#####- -#####- 4.2. Soţ/soţie -#####- -#####- -#####- -#####- -#####- -#####- -#####- 5. Venituri din pensii 5.1. Titular -#####- -#####- -#####- -#####- -#####- -#####- -#####- 5.2. Soţ/soţie -#####- -#####- -#####- -#####- -#####- -#####- -#####- 6. Venituri din activităţi agricole 6.1. Titular -#####- -#####- -#####-
6
-#####- -#####- -#####- -#####- 6.2. Soţ/soţie -#####- -#####- -#####-
Cine a realizat venitul Sursa venitului: Nume, adresa
Serviciul prestat/obiectul generator de venit
Venitul anual încasat
7. Venituri din premii şi din jocuri de noroc 7.1. Titular -#####- -#####- -#####- -#####- -#####- -#####- -#####- 7.2. Soţ/soţie -#####- -#####- -#####- -#####- -#####- -#####- -#####- 7.3. Copii -#####- -#####- -#####- -#####- -#####- -#####- -#####- 8. Venituri din alte surse 8.1. Titular -#####- -#####- -#####- -#####- -#####- -#####- -#####- 8.2. Soţ/soţie -#####- -#####- -#####- -#####- -#####- -#####- -#####- 8.3. Copii -#####- -#####- -#####- -#####- -#####- -#####- -#####-
Prezenta declaraţie constituie act public şi răspund potrivit legii penale pentru inexactitatea sau
caracterul incomplet al datelor menţionate.
Data completării Semnătura
02.06.2016 …………………………
1
DECLARAŢIE DE AVERE
Subsemnatul/Subsemnata, BICA C. CAMELIA-DANIELA , având funcţia
de GREFIER la JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCURESTI
, domiciliul Jud. DOLJ
________________________________________________________________________________________ cunoscând prevederile art. 292 din Codul penal privind falsul în declaraţii, declar pe proprie răspundere că împreună cu familia1) deţin următoarele: .....................................
I. Bunuri imobile 1. Terenuri N O T Ă : Se vor declara inclusiv cele aflate în alte ţări.
Adresa sau zona Categoria* Anul dobândirii Suprafaţa Cota-
parte Modul de dobândire Titularul1)
-
-
-
- * Categoriile indicate sunt: (1) agricol; (2) forestier; (3) intravilan; (4) luciu de apă; (5) alte categorii de terenuri extravilane, dacă se află în circuitul civil.
2. Clădiri N O T Ă : Se vor declara inclusiv cele aflate în alte ţări.
Adresa sau zona Categoria* Anul dobândirii Suprafaţa Cota-
parte Modul de dobândire Titularul2)
- - - -
* Categoriile indicate sunt: (1) apartament; (2) casă de locuit; (3) casă de vacanţă; (4) spaţii comerciale/de producţie.
II. Bunuri mobile
2
1. Autovehicule/autoturisme, tractoare, maşini agricole, şalupe, iahturi şi alte mijloace de transport care sunt supuse înmatriculării, potrivit legii
Natura Marca Nr. de bucăţi Anul de fabricaţie Modul de dobândire
-
-
-
-
-
- 2. Bunuri sub formă de metale preţioase, bijuterii, obiecte de artă şi de cult, colecţii de artă şi numismatică, obiecte care fac parte din
patrimoniul cultural naţional sau universal, a căror valoare însumată depăşeşte 5.000 de euro N O T Ă : Se vor menţiona toate bunurile aflate în proprietate, indiferent dacă ele se află sau nu pe teritoriul României la momentul declarării.
Descriere sumară Anul dobândirii Valoarea estimată
-
-
-
-
- III. Bunuri mobile, a căror valoare depăşeşte 3.000 de euro fiecare, şi bunuri imobile înstrăinate în ultimele 12 luni
Natura bunului înstrăinat
Data înstrăinării
Persoana către care s-a înstrăinat
Forma înstrăinării Valoarea
-
- IV. Active financiare 1. Conturi şi depozite bancare, fonduri de investiţii, forme echivalente de economisire şi investire, inclusiv cardurile de credit, dacă
valoarea însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 de euro
N O T Ă : Se vor declara inclusiv cele aflate în bănci sau instituţii financiare din străinătate.
Instituţia care administrează şi adresa acesteia Tipul* Valuta Deschis în anul Sold/valoare la zi
-
3
-
-
-
*Categoriile indicate sunt: (1 ) cont curent sau echivalente (inclusiv card); (2 ) depozit bancar sau echivalente; (3 ) fonduri de investiţii sau
echivalente, inclusiv fonduri private de pensii sau alte sisteme cu acumulare (se vor declara cele aferente anului fiscal anterior). 2. Plasamente, investiţii directe şi împrumuturi acordate, dacă valoarea de piaţă însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 de euro N O T Ă : Se vor declara inclusiv investiţiile şi participările în străinătate.
Emitent titlu/societatea în care persoana este acţionar sau asociat/beneficiar de împrumut Tipul* Număr de titluri/
cota de participare Valoarea totală la zi
- - - -
*Categoriile indicate sunt: (1 ) hârtii de valoare deţinute (titluri de stat, certificate, obligaţiuni); (2 ) acţiuni sau părţi sociale în societăţi
comerciale; (3 ) împrumuturi acordate în nume personal.
3. Alte active producătoare de venituri nete, care însumate depăşesc echivalentul a 5.000 de euro pe an: ………………………………NU ESTE CAZUL…………………………………………..
N O T Ă : Se vor declara inclusiv cele aflate în străinătate.
V. Datorii Debite, ipoteci, garanţii emise în beneficiul unui terţ, bunuri achiziţionate în sistem leasing şi alte asemenea bunuri, dacă valoarea
însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 de euro NOTĂ: Se vor declara inclusiv pasivele financiare acumulate în străinătate.
Creditor Contractat în anul Scadent la Valoare
-
-
4
-
-
- VI. Cadouri, servicii sau avantaje primite gratuit sau subvenţionate faţă de valoarea de piaţă, din partea unor persoane, organizaţii,
societăţi comerciale, regii autonome, companii/societăţi naţionale sau instituţii publice româneşti sau străine, inclusiv burse, credite, garanţii, decontări de cheltuieli, altele decât cele ale angajatorului, a căror valoare individuală depăşeşte 500 de euro*
Cine a realizat venitul Sursa venitului: numele, adresa
Serviciul prestat/Obiectul generator de venit
Venitul anual încasat
1.1. Titular -
-
1.2. Soţ/soţie -
-
1.3. Copii -
- *Se exceptează de la declarare cadourile şi trataţiile uzuale primite din partea rudelor de gradul I şi al 11-lea. VII. Venituri ale declarantului şi ale membrilor săi de familie, realizate în ultimul an fiscal încheiat (potrivit art. 41 din Legea nr.
571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare) NOTĂ: Se vor declara inclusiv veniturile provenite din străinătate.
Cine a realizat venitul Sursa venitului: numele, adresa
Serviciul prestat/Obiectul generator de venit
Venitul anual încasat
1. Venituri din salarii 1.1. Titular
BICA CAMELIA-DANIELA
Tribunalul Bucuresti – Judecătoria Sectorului 3 Bucuresti
grefier 30360 LEI
1.2. Soţ/soţie - - 1.3. Copii - - 2. Venituri din activităţi independente
5
2.1. Titular 2.2. Soţ/soţie 3. Venituri din cedarea folosinţei bunurilor 3.1. Titular 3.2. Soţ/soţie 4. Venituri din investiţii 4.1. Titular 4.2. Soţ/soţie 5. Venituri din pensii 5.1. Titular 5.2. Soţ/soţie 6. Venituri din activităţi agricole 6.1. Titular 6.2. Soţ/soţie
Cine a realizat venitul Sursa venitului: Nume, adresa
Serviciul prestat/obiectul generator de venit
Venitul anual încasat
7. Venituri din premii şi din jocuri de noroc 7.1. Titular 7.2. Soţ/soţie 7.3. Copii 8. Venituri din alte surse 8.1. Titular 8.2. Soţ/soţie 8.3. Copii
6
Prezenta declaraţie constituie act public şi răspund potrivit legii penale pentru inexactitatea sau
caracterul incomplet al datelor menţionate.
Data completării Semnătura
06.06.2016 …………………………
1
DECLARAŢIE DE AVERE
Subsemnatul/Subsemnata, CROITORU LARISA, având funcţia de grefier la Judecatoria sectorului 3
Bucuresti, cunoscând prevederile art. 292 din Codul penal privind falsul în declaraţii, declar pe propria răspundere, că împreună cu familia1 deţin următoarele: I. Bunuri imobile 1. Terenuri NOTĂ: Se vor declara inclusiv cele aflate în alte ţări
Adresa sau zona Categoria* Anul dobândirii
Suprafaţa Cota-parte Modul de dobândire
Titularul2
Judeţul Ilfov 2015 215mp 1/1 Vânzare-cumpărare
CROITORU LARISA
/
/
* Categoriile indicate sunt: (1) agricol; (2) forestier; (3) intravilan; (4) luciu apă; (5) alte categorii de terenuri extravilane, dacă se află în circuitul civil. 2. Clădiri NOTĂ: Se vor declara inclusiv cele aflate în alte ţări
Adresa sau zona Categoria* Anul dobândirii
Suprafaţa Cota-parte Modul de dobândire
Titularul2
Judeţul Ilfov, Com. Vidra
3 2015 68mp 1/1 Vânzare-cumpărare
CROITORU LARISA
* Categoriile indicate sunt: (1) apartament; (2) casă de locuit; (3) casă de vacanţă; (4) spaţii comerciale/de producţie. II. Bunuri mobile 1. Autovehicule/autoturisme, tractoare, maşini agricole, şalupe, iahturi şi alte mijloace de transport care sunt supuse înmatriculării, potrivit legii
Natura Marca Nr. de bucăţi Anul de fabricaţie Modul de dobândire
2. Bunuri sub formă de metale preţioase, bijuterii, obiecte de artă şi de cult, colecţii de artă şi numismatică, obiecte care fac parte din patrimoniul cultural naţional sau universal, a căror valoare însumată depăşeşte 5.000 de euro 1 Prin familie se înţelege soţul/soţia şi copii aflaţi în întreţinerea acestora. 2 La „Titular” se menţionează, în cazul bunurilor proprii, numele proprietarului (titularul, soţul/soţia, copilul), iar în cazul bunurilor în coproprietate, cota-parte şi numele coproprietarilor.
2
NOTĂ: Se vor menţiona toate bunurile aflate în proprietate, indiferent dacă ele se află sau nu pe teritoriul României la momentul declarării.
Descriere sumară Anul dobândirii Valoare estimată
III. Bunuri mobile, a căror valoare depăşeşte 3000 de euro fiecare, şi bunuri imobile înstrăinate în ultimele 12 luni
Natura bunului înstrăinat
Data înstrăinării Persoana către care s-a înstrăinat
Forma înstrăinării
Valoarea
IV. Active financiare 1.Conturi şi depozite bancare, fonduri de investiţii, forme echivalente de economisire şi investire, inclusiv cardurile de credit, dacă valoarea însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 de euro NOTĂ: Se vor declara inclusiv cele aflate în bănci sau instituţii financiare din străinătate.
Instituţia care administrează şi adresa acesteia
Tipul* Valuta Deschis în anul
Sold/valoare la zi
* Categoriile indicate sunt: (1) cont curent sau echivalente (inclusiv card); (2) depozit bancar sau echivalente; (3) fonduri de investiţii sau echivalente, inclusiv fonduri private de pensii sau alte sisteme de acumulare (se vor declara cele aferente anului fiscal anterior) 2. Plasamente, investiţii directe şi împrumuturi acordate, dacă valoarea de piaţă însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 de euro NOTĂ: Se vor declara inclusiv investiţiile şi participările în străinătate.
Emitent titlu/societatea în care persoana este acţionar sau asociat/beneficiar de
împrumut
Tipul* Număr de titluri/ Cota de participare
Valoare totală la zi
3
* Categoriile indicate sunt: (1) hârtii de valoare deţinute (titluri de stat, certificate, obligaţiuni); (2) acţiuni sau părţi sociale în societăţi comerciale; (3) împrumuturi acordate în nume personal 3. Alte active producătoare de venituri nete, care însumate depăşesc echivalentul a 5.000 de euro pe an: .................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................. NOTĂ: Se vor declara inclusiv cele aflate în străinătate. V. Datorii Debite, ipoteci, garanţii emise în beneficiul unui terţ, bunuri achiziţionate în sistem leasing şi alte asemenea bunuri, dacă valoarea însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 de euro. NOTĂ: Se vor declara inclusiv pasivele financiare acumulate în străinătate
Creditor Contractat în anul Scadent la Valoare ING BANK
2015 2040 178.000 LEI
VI. Cadouri, servicii sau avantaje primite gratuit sau subvenţionate faţă de valoarea de piaţă din partea unor persoane, organizaţii, societăţi comerciale, regii autonome, companii/societăţi naţionale sau instituţii publice româneşti sau străine, inclusiv burse, credite, garanţii, decontări de cheltuieli, altele decât cele ale angajatorului, a căror valoare individuală depăşeşte 500 de euro*
Cine a realizat venitul Sursa venitului: nume, adresa
Serviciul prestat/Obiectul generator de venit
Venit anual încasat
1.1. Titular
CROITORU LARISA
CROITORU NICULAE SI CROITORU GEORGETA
DAR MANUAL 50.000 LEI
1.2. Soţ/soţie
1.3. Copii
* Se exceptează de la declarare cadourile şi trataţiile uzuale primite din partea rudelor de gradul I şi al II-lea. VII. Venituri ale declarantului şi ale membrilor săi de familie, realizate în ultimul an fiscal încheiat (potrivit art. 41 din Legea nr. 571/2003 - Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare) NOTĂ: Se vor declara inclusiv veniturile provenite din străinătate.
4
Cine a realizat venitul Sursa venitului: nume, adresa
Serviciul prestat/ Obiectul generator de venit
Venit anual încasat
1. Venituri din salarii 1.1. Titular CROITORU LARISA
venituri salariale, conform fisei fiscale
Conform fisei fiscale
1.2. Soţ/soţie
1.3. Copii
2. Venituri din activităţi independente 2.1. Titular
2.2. Soţ/soţie
3. Venituri din cedarea folosinţei bunurilor 3.1. Titular
3.2. Soţ/soţie
4. Venituri din investiţii 4.1. Titular
4.2. Soţ/soţie
5. Venituri din pensii 5.1. Titular
5.2. Soţ/soţie.
6. Venituri din activităţi agricole 6.1. Titular
5
6.2. Soţ/soţie
7. Venituri din premii şi din jocuri de noroc 7.1. Titular
7.2. Soţ/soţie
7.3. Copii
8. Venituri din alte surse 8.1. Titular
chirie conf. Legii 567/2004
8.2. Soţ/soţie
8.3. Copii
Prezenta declaraţie constituie act public şi răspund potrivit legii penale pentru inexactitatea sau caracterul incomplet al datelor menţionate. Data completării: Semnătura: 02.06.2016 ....................................
1
DECLARAŢIE DE AVERE
Subsemnatul/Subsemnata, DAŞOVEANU VALENTINA OANA , având funcţia
de GREFIER la JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREŞTI ,
CNP , domiciliul cunoscând prevederile art. 292 din Codul penal privind falsul în declaraţii, declar pe proprie răspundere că împreună cu familia1) deţin următoarele: ..................................... *1) Prin familie se înţelege soţul/soţia şi copiii aflaţi în întreţinerea acestora.
I. Bunuri imobile 1. Terenuri N O T Ă : Se vor declara inclusiv cele aflate în alte ţări.
Adresa sau zona Categoria* Anul dobândirii Suprafaţa Cota-
parte Modul de dobândire Titularul1)
- - - - - - -
* Categoriile indicate sunt: (1) agricol; (2) forestier; (3) intravilan; (4) luciu de apă; (5) alte categorii de terenuri extravilane, dacă se află în circuitul civil. *2) La "Titular" se menţionează, în cazul bunurilor proprii, numele proprietarului (titularul, soţul/soţia, copilul), iar în cazul bunurilor în coproprietate, cota-parte şi numele coproprietarilor.
2. Clădiri N O T Ă : Se vor declara inclusiv cele aflate în alte ţări.
Adresa sau zona Categoria* Anul dobândirii Suprafaţa Cota-
parte Modul de dobândire Titularul2)
Municipiul Slatina, judeţul Olt
1 2009 59 mp 1/1
Contract vânzare – cumparare
Daşoveanu Valentina Oana Daşoveanu Doru Cătălin
2
* Categoriile indicate sunt: (1) apartament; (2) casă de locuit; (3) casă de vacanţă; (4) spaţii comerciale/de producţie. *2) La "Titular" se menţionează, în cazul bunurilor proprii, numele proprietarului (titularul, soţul/soţia, copilul), iar în cazul bunurilor în coproprietate, cota-parte şi numele coproprietarilor.
II. Bunuri mobile 1. Autovehicule/autoturisme, tractoare, maşini agricole, şalupe, iahturi şi alte mijloace de transport
care sunt supuse înmatriculării, potrivit legii
Natura Marca Nr. de bucăţi Anul de fabricaţie Modul de dobândire
Autoturism Dacia 1 2014 Contract de vânzare-cumpărare
2. Bunuri sub formă de metale preţioase, bijuterii, obiecte de artă şi de cult, colecţii de artă şi
numismatică, obiecte care fac parte din patrimoniul cultural naţional sau universal, a căror valoare însumată depăşeşte 5.000 de euro
N O T Ă : Se vor menţiona toate bunurile aflate în proprietate, indiferent dacă ele se află sau nu pe teritoriul României
la momentul declarării.
Descriere sumară Anul dobândirii Valoarea estimată
- - -
-
III. Bunuri mobile, a căror valoare depăşeşte 3.000 de euro fiecare, şi bunuri imobile înstrăinate în
ultimele 12 luni
3
Natura bunului înstrăinat
Data înstrăinării
Persoana către care s-a înstrăinat
Forma înstrăinării Valoarea
- - - - -
IV. Active financiare 1. Conturi şi depozite bancare, fonduri de investiţii, forme echivalente de economisire şi investire,
inclusiv cardurile de credit, dacă valoarea însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 de euro
N O T Ă : Se vor declara inclusiv cele aflate în bănci sau instituţii financiare din străinătate.
Instituţia care administrează şi adresa acesteia Tipul* Valuta Deschis în anul Sold/valoare la zi
*Categoriile indicate sunt: (1) cont curent sau echivalente (inclusiv card); (2) depozit bancar sau
echivalente; (3) fonduri de investiţii sau echivalente, inclusiv fonduri private de pensii sau alte sisteme cu acumulare (se vor declara cele aferente anului fiscal anterior).
2. Plasamente, investiţii directe şi împrumuturi acordate, dacă valoarea de piaţă însumată a tuturor
acestora depăşeşte 5.000 de euro N O T Ă : Se vor declara inclusiv investiţiile şi participările în străinătate.
Emitent titlu/societatea în care persoana este acţionar sau asociat/beneficiar de împrumut Tipul* Număr de titluri/
cota de participare Valoarea totală la zi
-_____________________________________ _______ ___________ _____________
4
*Categoriile indicate sunt: (1) hârtii de valoare deţinute (titluri de stat, certificate, obligaţiuni); (2)
acţiuni sau părţi sociale în societăţi comerciale; (3) împrumuturi acordate în nume personal.
3. Alte active producătoare de venituri nete, care însumate depăşesc echivalentul a 5.000 de euro pe an: ……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..
N O T Ă : Se vor declara inclusiv cele aflate în străinătate.
V. Datorii Debite, ipoteci, garanţii emise în beneficiul unui terţ, bunuri achiziţionate în sistem leasing şi alte
asemenea bunuri, dacă valoarea însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 de euro NOTĂ: Se vor declara inclusiv pasivele financiare acumulate în străinătate.
Creditor Contractat în anul Scadent la Valoare
BCR SA 2009 2025 34600 Euro
VI. Cadouri, servicii sau avantaje primite gratuit sau subvenţionate faţă de valoarea de piaţă, din
partea unor persoane, organizaţii, societăţi comerciale, regii autonome, companii/societăţi naţionale sau instituţii publice româneşti sau străine, inclusiv burse, credite, garanţii, decontări de cheltuieli, altele decât cele ale angajatorului, a căror valoare individuală depăşeşte 500 de euro*
Cine a realizat venitul Sursa venitului: numele, adresa
Serviciul prestat/Obiectul generator de venit
Venitul anual încasat
1.1. Titular
- - - -
1.2. Soţ/soţie
1.3. Copii
5
*Se exceptează de la declarare cadourile şi trataţiile uzuale primite din partea rudelor de gradul I şi al 11-lea. VII. Venituri ale declarantului şi ale membrilor săi de familie, realizate în ultimul an fiscal încheiat
(potrivit art. 41 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare) NOTĂ: Se vor declara inclusiv veniturile provenite din străinătate.
Cine a realizat venitul Sursa venitului: numele, adresa
Serviciul prestat/Obiectul generator de venit
Venitul anual încasat
1. Venituri din salarii 1.1. Titular Daşoveanu Valentina Oana Judecatoria Sector 3 Bucuresti Grefier 32084 lei 1.2. Soţ/soţie UM 0685 Raport de serviciu 35958 lei Daşoveanu Doru Cătălin
1.3. Copii AJPS Olt alocaţie 1008 lei Daşoveanu Dragoş Ştefan
2. Venituri din activităţi independente 2.1. Titular 2.2. Soţ/soţie 3. Venituri din cedarea folosinţei bunurilor 3.1. Titular 3.2. Soţ/soţie 4. Venituri din investiţii 4.1. Titular 4.2. Soţ/soţie 5. Venituri din pensii 5.1. Titular 5.2. Soţ/soţie
6
6. Venituri din activităţi agricole 6.1. Titular 6.2. Soţ/soţie
Cine a realizat venitul Sursa venitului: Nume, adresa
Serviciul prestat/obiectul generator de venit
Venitul anual încasat
7. Venituri din premii şi din jocuri de noroc 7.1. Titular 7.2. Soţ/soţie 7.3. Copii 8. Venituri din alte surse 8.1. Titular Tribunalul Bucureşti decontare chirie locuinţă 8.2. Soţ/soţie 8.3. Copii
Prezenta declaraţie constituie act public şi răspund potrivit legii penale pentru inexactitatea sau
caracterul incomplet al datelor menţionate.
Data completării Semnătura
06.06.2016 …………………………
1
DECLARAŢIE DE AVERE
Subsemnatul/Subsemnata, DEBREŢENI EUGENIA NICOLETA , având funcţia de GREFIER la JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREŞTI ,
, domiciliul Bucureşti, sector 4 ________________________________________________________________________________________ , cunoscând prevederile art. 292 din Codul penal privind falsul în declaraţii, declar pe proprie răspundere că împreună cu familia1) deţin următoarele: ..................................... *1) Prin familie se înţelege soţul/soţia şi copiii aflaţi în întreţinerea acestora.
I. Bunuri imobile 1. Terenuri N O T Ă : Se vor declara inclusiv cele aflate în alte ţări.
Adresa sau zona Categoria* Anul dobândirii Suprafaţa Cota-
parte Modul de dobândire Titularul1)
Ialomita, sat Galatui 1 1998 1,5 ha ¾ Certificat mostenitor ¼ Stănescu Floarea
Giurgiu, oras Mihailesti 3 2006 900 mp 1/2
Contract vanzare-
cumparare
½ Debreteni Adrian
* Categoriile indicate sunt: (1) agricol; (2) forestier; (3) intravilan; (4) luciu de apă; (5) alte categorii de terenuri extravilane, dacă se află în circuitul civil. *2) La "Titular" se menţionează, în cazul bunurilor proprii, numele proprietarului (titularul, soţul/soţia, copilul), iar în cazul bunurilor în coproprietate, cota-parte şi numele coproprietarilor.
2. Clădiri N O T Ă : Se vor declara inclusiv cele aflate în alte ţări.
Adresa sau zona Categoria* Anul dobândirii Suprafaţa Cota-
parte Modul de dobândire Titularul2)
Bucuresti, sector 4 1 1998 36 mp 5/8 Certificat mostenitor
Stanescu Floarea
Bucuresti,sector 4 1 2014 85 mp 1/2
Contract vanzare
cumparare
Debreteni Adrian
2
Bucuresti, , sector 4
1 2014 66 mp 1/2 Certificat mostenitor
Debreteni Adrian Debreteni Gabriel
* Categoriile indicate sunt: (1) apartament; (2) casă de locuit; (3) casă de vacanţă; (4) spaţii comerciale/de producţie. *2) La "Titular" se menţionează, în cazul bunurilor proprii, numele proprietarului (titularul, soţul/soţia, copilul), iar în cazul bunurilor în coproprietate, cota-parte şi numele coproprietarilor.
II. Bunuri mobile 1. Autovehicule/autoturisme, tractoare, maşini agricole, şalupe, iahturi şi alte mijloace de transport
care sunt supuse înmatriculării, potrivit legii
Natura Marca Nr. de bucăţi Anul de fabricaţie Modul de dobândire
autoturism Opel Zafira 1 2006 Contract vanzare cumparare
2. Bunuri sub formă de metale preţioase, bijuterii, obiecte de artă şi de cult, colecţii de artă şi
numismatică, obiecte care fac parte din patrimoniul cultural naţional sau universal, a căror valoare însumată depăşeşte 5.000 de euro
N O T Ă : Se vor menţiona toate bunurile aflate în proprietate, indiferent dacă ele se află sau nu pe teritoriul României
la momentul declarării.
Descriere sumară Anul dobândirii Valoarea estimată
III. Bunuri mobile, a căror valoare depăşeşte 3.000 de euro fiecare, şi bunuri imobile înstrăinate în
ultimele 12 luni
3
Natura bunului înstrăinat
Data înstrăinării
Persoana către care s-a înstrăinat
Forma înstrăinării Valoarea
IV. Active financiare 1. Conturi şi depozite bancare, fonduri de investiţii, forme echivalente de economisire şi investire,
inclusiv cardurile de credit, dacă valoarea însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 de euro
N O T Ă : Se vor declara inclusiv cele aflate în bănci sau instituţii financiare din străinătate.
Instituţia care administrează şi adresa acesteia Tipul* Valuta Deschis în anul Sold/valoare la zi
*Categoriile indicate sunt: (1) cont curent sau echivalente (inclusiv card); (2) depozit bancar sau
echivalente; (3) fonduri de investiţii sau echivalente, inclusiv fonduri private de pensii sau alte sisteme cu acumulare (se vor declara cele aferente anului fiscal anterior).
2. Plasamente, investiţii directe şi împrumuturi acordate, dacă valoarea de piaţă însumată a tuturor
acestora depăşeşte 5.000 de euro N O T Ă : Se vor declara inclusiv investiţiile şi participările în străinătate.
Emitent titlu/societatea în care persoana este acţionar sau asociat/beneficiar de împrumut Tipul* Număr de titluri/
cota de participare Valoarea totală la zi
4
*Categoriile indicate sunt: (1) hârtii de valoare deţinute (titluri de stat, certificate, obligaţiuni); (2)
acţiuni sau părţi sociale în societăţi comerciale; (3) împrumuturi acordate în nume personal.
3. Alte active producătoare de venituri nete, care însumate depăşesc echivalentul a 5.000 de euro pe an: ……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..
N O T Ă : Se vor declara inclusiv cele aflate în străinătate.
V. Datorii Debite, ipoteci, garanţii emise în beneficiul unui terţ, bunuri achiziţionate în sistem leasing şi alte
asemenea bunuri, dacă valoarea însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 de euro NOTĂ: Se vor declara inclusiv pasivele financiare acumulate în străinătate.
Creditor Contractat în anul Scadent la Valoare
Contract de credit bancar 2014 2040 53.000 euro
Contract de credit nevoi personale 2014 2019 19.000 euro
VI. Cadouri, servicii sau avantaje primite gratuit sau subvenţionate faţă de valoarea de piaţă, din
partea unor persoane, organizaţii, societăţi comerciale, regii autonome, companii/societăţi naţionale sau instituţii publice româneşti sau străine, inclusiv burse, credite, garanţii, decontări de cheltuieli, altele decât cele ale angajatorului, a căror valoare individuală depăşeşte 500 de euro*
Cine a realizat venitul Sursa venitului: numele, adresa
Serviciul prestat/Obiectul generator de venit
Venitul anual încasat
1.1. Titular
1.2. Soţ/soţie
1.3. Copii
5
*Se exceptează de la declarare cadourile şi trataţiile uzuale primite din partea rudelor de gradul I şi al 11-lea. VII. Venituri ale declarantului şi ale membrilor săi de familie, realizate în ultimul an fiscal încheiat
(potrivit art. 41 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare) NOTĂ: Se vor declara inclusiv veniturile provenite din străinătate.
Cine a realizat venitul Sursa venitului: numele, adresa
Serviciul prestat/Obiectul generator de venit
Venitul anual încasat
1. Venituri din salarii 1.1. Titular
Debreteni Eugenia Nicoleta Tribunalul Bucureşti – Bd. Unirii, nr. 37, sector 3 Grefier/salariu 32645
1.2. Soţ/soţie
Debreteni Alexandru Adrian Van Wieren Spedition Conducator auto / salariu + diurna
Conform adeverintei
fiscale 1.3. Copii Debreteni Raluca Elena DGASPC Bucuresti Alocatie stat 1008 2. Venituri din activităţi independente 2.1. Titular 2.2. Soţ/soţie 3. Venituri din cedarea folosinţei bunurilor 3.1. Titular Debreteni Eugenia Nicoleta Contract închiriere imobil 12833 3.2. Soţ/soţie Debreteni Alexandru Adrian Contract închiriere imobil 442 4. Venituri din investiţii 4.1. Titular 4.2. Soţ/soţie 5. Venituri din pensii 5.1. Titular 5.2. Soţ/soţie
6
6. Venituri din activităţi agricole 6.1. Titular 6.2. Soţ/soţie
Cine a realizat venitul Sursa venitului: Nume, adresa
Serviciul prestat/obiectul generator de venit
Venitul anual încasat
7. Venituri din premii şi din jocuri de noroc 7.1. Titular 7.2. Soţ/soţie 7.3. Copii 8. Venituri din alte surse 8.1. Titular 8.2. Soţ/soţie 8.3. Copii
Prezenta declaraţie constituie act public şi răspund potrivit legii penale pentru inexactitatea sau
caracterul incomplet al datelor menţionate.
Data completării Semnătura
07.06.2016 …………………………
1
DECLARAŢIE DE AVERE
Subsemnatul/Subsemnata, GAGIU VICTORIA, având funcţia de GREFIER la JUDECATORIA SECTOR 3 BUCURESTI
CNP , domiciliul cunoscând prevederile art. 292 din Codul penal privind falsul în declaraţii, declar pe proprie răspundere că împreună cu familia1) deţin următoarele: ..................................... *1) Prin familie se înţelege soţul/soţia şi copiii aflaţi în întreţinerea acestora.
I. Bunuri imobile 1. Terenuri N O T Ă : Se vor declara inclusiv cele aflate în alte ţări.
Adresa sau zona Categoria* Anul dobândirii Suprafaţa Cota-
parte Modul de dobândire Titularul1)
Ilfov - Pantelimon 3 2013 400 mp Contract vanzare-
cumparare
Gagiu Florin, Gagiu Victoria
* Categoriile indicate sunt: (1) agricol; (2) forestier; (3) intravilan; (4) luciu de apă; (5) alte categorii de terenuri extravilane, dacă se află în circuitul civil. *2) La "Titular" se menţionează, în cazul bunurilor proprii, numele proprietarului (titularul, soţul/soţia, copilul), iar în cazul bunurilor în coproprietate, cota-parte şi numele coproprietarilor.
2. Clădiri N O T Ă : Se vor declara inclusiv cele aflate în alte ţări.
Adresa sau zona Categoria* Anul dobândirii Suprafaţa Cota-
parte Modul de dobândire Titularul2)
Ilfov - Pantelimon 2 2014 Sc=158mp Scd=316 mp construire Gagiu Florin
Gagiu Victoria
2
* Categoriile indicate sunt: (1) apartament; (2) casă de locuit; (3) casă de vacanţă; (4) spaţii comerciale/de producţie. *2) La "Titular" se menţionează, în cazul bunurilor proprii, numele proprietarului (titularul, soţul/soţia, copilul), iar în cazul bunurilor în coproprietate, cota-parte şi numele coproprietarilor.
II. Bunuri mobile 1. Autovehicule/autoturisme, tractoare, maşini agricole, şalupe, iahturi şi alte mijloace de transport
care sunt supuse înmatriculării, potrivit legii
Natura Marca Nr. de bucăţi Anul de fabricaţie Modul de dobândire
AUTO RENAULT 2 2003 CUMPARARE
AUTO PEUGEOT 1 2005 CUMPARARE
2. Bunuri sub formă de metale preţioase, bijuterii, obiecte de artă şi de cult, colecţii de artă şi
numismatică, obiecte care fac parte din patrimoniul cultural naţional sau universal, a căror valoare însumată depăşeşte 5.000 de euro
N O T Ă : Se vor menţiona toate bunurile aflate în proprietate, indiferent dacă ele se află sau nu pe teritoriul României
la momentul declarării.
Descriere sumară Anul dobândirii Valoarea estimată
III. Bunuri mobile, a căror valoare depăşeşte 3.000 de euro fiecare, şi bunuri imobile înstrăinate în
ultimele 12 luni
Natura bunului înstrăinat
Data înstrăinării
Persoana către care s-a înstrăinat
Forma înstrăinării Valoarea
3
IV. Active financiare 1. Conturi şi depozite bancare, fonduri de investiţii, forme echivalente de economisire şi investire,
inclusiv cardurile de credit, dacă valoarea însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 de euro
N O T Ă : Se vor declara inclusiv cele aflate în bănci sau instituţii financiare din străinătate.
Instituţia care administrează şi adresa acesteia Tipul* Valuta Deschis în anul Sold/valoare la zi
*Categoriile indicate sunt: (1) cont curent sau echivalente (inclusiv card); (2) depozit bancar sau
echivalente; (3) fonduri de investiţii sau echivalente, inclusiv fonduri private de pensii sau alte sisteme cu acumulare (se vor declara cele aferente anului fiscal anterior).
2. Plasamente, investiţii directe şi împrumuturi acordate, dacă valoarea de piaţă însumată a tuturor
acestora depăşeşte 5.000 de euro N O T Ă : Se vor declara inclusiv investiţiile şi participările în străinătate.
Emitent titlu/societatea în care persoana este acţionar sau asociat/beneficiar de împrumut Tipul* Număr de titluri/
cota de participare Valoarea totală la zi
4
*Categoriile indicate sunt: (1) hârtii de valoare deţinute (titluri de stat, certificate, obligaţiuni); (2) acţiuni sau părţi sociale în societăţi comerciale; (3) împrumuturi acordate în nume personal.
3. Alte active producătoare de venituri nete, care însumate depăşesc echivalentul a 5.000 de euro pe an: ……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..
N O T Ă : Se vor declara inclusiv cele aflate în străinătate.
V. Datorii Debite, ipoteci, garanţii emise în beneficiul unui terţ, bunuri achiziţionate în sistem leasing şi alte
asemenea bunuri, dacă valoarea însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 de euro NOTĂ: Se vor declara inclusiv pasivele financiare acumulate în străinătate.
Creditor Contractat în anul Scadent la Valoare
MILLENNIUM BANK 2008 2018 15000 EURO
VI. Cadouri, servicii sau avantaje primite gratuit sau subvenţionate faţă de valoarea de piaţă, din
partea unor persoane, organizaţii, societăţi comerciale, regii autonome, companii/societăţi naţionale sau instituţii publice româneşti sau străine, inclusiv burse, credite, garanţii, decontări de cheltuieli, altele decât cele ale angajatorului, a căror valoare individuală depăşeşte 500 de euro*
Cine a realizat venitul Sursa venitului: numele, adresa
Serviciul prestat/Obiectul generator de venit
Venitul anual încasat
1.1. Titular
1.2. Soţ/soţie
1.3. Copii
*Se exceptează de la declarare cadourile şi trataţiile uzuale primite din partea rudelor de gradul I şi al 11-lea.
5
VII. Venituri ale declarantului şi ale membrilor săi de familie, realizate în ultimul an fiscal încheiat
(potrivit art. 41 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare) NOTĂ: Se vor declara inclusiv veniturile provenite din străinătate.
Cine a realizat venitul Sursa venitului: numele, adresa
Serviciul prestat/Obiectul generator de venit
Venitul anual încasat
1. Venituri din salarii
1.1. Titular GAGIU VICTORIA TRIBUNALUL BUCURESTI GREFIER
Conform adeverintei
venit 44202 lei
1.2. Soţ/soţie GAGIU FLORIN
SC ADELY TRANS COMPANY SRL ADMINISTRATOR
Conform adeverintei
venit 1.3. Copii GAGIU ANDREEA ALICE GAGIU ANA MARIA
ALOCATIE ALOCATIE 1.008 lei
1.008 lei
2. Venituri din activităţi independente 2.1. Titular 2.2. Soţ/soţie 3. Venituri din cedarea folosinţei bunurilor 3.1. Titular 3.2. Soţ/soţie 4. Venituri din investiţii 4.1. Titular 4.2. Soţ/soţie 5. Venituri din pensii 5.1. Titular
6
5.2. Soţ/soţie 6. Venituri din activităţi agricole 6.1. Titular 6.2. Soţ/soţie
Cine a realizat venitul Sursa venitului: Nume, adresa
Serviciul prestat/obiectul generator de venit
Venitul anual încasat
7. Venituri din premii şi din jocuri de noroc 7.1. Titular 7.2. Soţ/soţie 7.3. Copii 8. Venituri din alte surse 8.1. Titular 8.2. Soţ/soţie 8.3. Copii
Prezenta declaraţie constituie act public şi răspund potrivit legii penale pentru inexactitatea sau
caracterul incomplet al datelor menţionate.
Data completării Semnătura
15.06.2016 …………………………
1
DECLARAŢIE DE AVERE
Subsemnata, Gujba Violeta Alexandra , având funcţia
de grefier la Judecătoria Sectorului 3 Bucuresti, cu domiciliul in Craiova
cunoscând prevederile art. 292 din Codul penal privind falsul în declaraţii, declar pe proprie răspundere că împreună cu familia1) deţin următoarele: ..................................... *1) Prin familie se înţelege soţul/soţia şi copiii aflaţi în întreţinerea acestora.
I. Bunuri imobile 1. Terenuri N O T Ă : Se vor declara inclusiv cele aflate în alte ţări.
Adresa sau zona Categoria* Anul dobândirii Suprafaţa Cota-
parte Modul de dobândire Titularul1)
- - - - - - -
* Categoriile indicate sunt: (1) agricol; (2) forestier; (3) intravilan; (4) luciu de apă; (5) alte categorii de terenuri extravilane, dacă se află în circuitul civil. *2) La "Titular" se menţionează, în cazul bunurilor proprii, numele proprietarului (titularul, soţul/soţia, copilul), iar în cazul bunurilor în coproprietate, cota-parte şi numele coproprietarilor.
2. Clădiri N O T Ă : Se vor declara inclusiv cele aflate în alte ţări.
Adresa sau zona Categoria* Anul dobândirii Suprafaţa Cota-
parte Modul de dobândire Titularul2)
- - - - - - - * Categoriile indicate sunt: (1) apartament; (2) casă de locuit; (3) casă de vacanţă; (4) spaţii comerciale/de
2
producţie. *2) La "Titular" se menţionează, în cazul bunurilor proprii, numele proprietarului (titularul, soţul/soţia, copilul), iar în cazul bunurilor în coproprietate, cota-parte şi numele coproprietarilor.
II. Bunuri mobile 1. Autovehicule/autoturisme, tractoare, maşini agricole, şalupe, iahturi şi alte mijloace de transport
care sunt supuse înmatriculării, potrivit legii
Natura Marca Nr. de bucăţi Anul de fabricaţie Modul de dobândire
- - - - -
2. Bunuri sub formă de metale preţioase, bijuterii, obiecte de artă şi de cult, colecţii de artă şi
numismatică, obiecte care fac parte din patrimoniul cultural naţional sau universal, a căror valoare însumată depăşeşte 5.000 de euro
N O T Ă : Se vor menţiona toate bunurile aflate în proprietate, indiferent dacă ele se află sau nu pe teritoriul României
la momentul declarării.
Descriere sumară Anul dobândirii Valoarea estimată
- - -
III. Bunuri mobile, a căror valoare depăşeşte 3.000 de euro fiecare, şi bunuri imobile înstrăinate în
ultimele 12 luni
Natura bunului înstrăinat
Data înstrăinării
Persoana către care s-a înstrăinat
Forma înstrăinării Valoarea
- - - - -
IV. Active financiare
3
1. Conturi şi depozite bancare, fonduri de investiţii, forme echivalente de economisire şi investire,
inclusiv cardurile de credit, dacă valoarea însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 de euro
N O T Ă : Se vor declara inclusiv cele aflate în bănci sau instituţii financiare din străinătate.
Instituţia care administrează şi adresa acesteia Tipul* Valuta Deschis în anul Sold/valoare la zi
Credit Europe Bank Card credit lei 2015 7500 lei
Raiffeisen Bank Card credit lei 2015 10030 lei
*Categoriile indicate sunt: (1) cont curent sau echivalente (inclusiv card); (2) depozit bancar sau
echivalente; (3) fonduri de investiţii sau echivalente, inclusiv fonduri private de pensii sau alte sisteme cu acumulare (se vor declara cele aferente anului fiscal anterior).
2. Plasamente, investiţii directe şi împrumuturi acordate, dacă valoarea de piaţă însumată a tuturor
acestora depăşeşte 5.000 de euro N O T Ă : Se vor declara inclusiv investiţiile şi participările în străinătate.
Emitent titlu/societatea în care persoana este acţionar sau asociat/beneficiar de împrumut Tipul* Număr de titluri/
cota de participare Valoarea totală la zi
- - - -
*Categoriile indicate sunt: (1) hârtii de valoare deţinute (titluri de stat, certificate, obligaţiuni); (2)
acţiuni sau părţi sociale în societăţi comerciale; (3) împrumuturi acordate în nume personal.
4
3. Alte active producătoare de venituri nete, care însumate depăşesc echivalentul a 5.000 de euro pe an: ……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..
N O T Ă : Se vor declara inclusiv cele aflate în străinătate.
V. Datorii Debite, ipoteci, garanţii emise în beneficiul unui terţ, bunuri achiziţionate în sistem leasing şi alte
asemenea bunuri, dacă valoarea însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 de euro NOTĂ: Se vor declara inclusiv pasivele financiare acumulate în străinătate.
Creditor Contractat în anul Scadent la Valoare
ING BANK (overdraft) 2016 - 8000 lei
VI. Cadouri, servicii sau avantaje primite gratuit sau subvenţionate faţă de valoarea de piaţă, din
partea unor persoane, organizaţii, societăţi comerciale, regii autonome, companii/societăţi naţionale sau instituţii publice româneşti sau străine, inclusiv burse, credite, garanţii, decontări de cheltuieli, altele decât cele ale angajatorului, a căror valoare individuală depăşeşte 500 de euro*
Cine a realizat venitul Sursa venitului: numele, adresa
Serviciul prestat/Obiectul generator de venit
Venitul anual încasat
1.1. Titular
- - - -
1.2. Soţ/soţie
1.3. Copii
*Se exceptează de la declarare cadourile şi trataţiile uzuale primite din partea rudelor de gradul I şi al 11-lea.
5
VII. Venituri ale declarantului şi ale membrilor săi de familie, realizate în ultimul an fiscal încheiat (potrivit art. 41 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare)
NOTĂ: Se vor declara inclusiv veniturile provenite din străinătate.
Cine a realizat venitul Sursa venitului: numele, adresa
Serviciul prestat/Obiectul generator de venit
Venitul anual încasat
1. Venituri din salarii 1.1. Titular
Gujba Violeta Alexandra Tribunalul Bucuresti – Judecătoria Sector 3 grefier 30360 lei
1.2. Soţ/soţie - - - - 1.3. Copii - - - - 2. Venituri din activităţi independente
2.1. Titular - - - - 2.2. Soţ/soţie 3. Venituri din cedarea folosinţei bunurilor 3.1. Titular - - - - 3.2. Soţ/soţie 4. Venituri din investiţii 4.1. Titular - - - - 4.2. Soţ/soţie 5. Venituri din pensii 5.1. Titular -- - - - 5.2. Soţ/soţie 6. Venituri din activităţi agricole 6.1. Titular - - - - 6.2. Soţ/soţie
6
Cine a realizat venitul Sursa venitului: Nume, adresa
Serviciul prestat/obiectul generator de venit
Venitul anual încasat
7. Venituri din premii şi din jocuri de noroc 7.1. Titular - - - - 7.2. Soţ/soţie 7.3. Copii 8. Venituri din alte surse 8.1. Titular Gujba Violeta Alexandra Chirie conf. Legii 567/2004 - - 8.2. Soţ/soţie 8.3. Copii
Prezenta declaraţie constituie act public şi răspund potrivit legii penale pentru inexactitatea sau
caracterul incomplet al datelor menţionate.
Data completării Semnătura
06.06.2016 …………………………
DECLARAŢIE DE AVERE
Subsemnata IONESCU GEORGETA, CNP având funcţia de grefier, la JUDECĂTORIA SECTOR 3 BUCUREŞTI, declar pe propria răspundere, că împreună cu familia1 deţin următoarele active şi datorii. I. BUNURI IMOBILE 1. Terenuri Nota: se vor declara inclusiv cele aflate în alte ţări
Adresa Categoria* Anul dobândirii
Suprafaţa
Cota parte
Valoarea de impozitare
Modul de dobândire
Titularul2
Com.Drudu, jud.Ialomita 3 2011 500 mp 1 - C.V:C. Ionescu Georgeta
- - -
* Categoriile indicate sunt: (1) agricol; (2) forestier; (3) intravilan; (4) luciu apă; (5) alte categorii de terenuri extravilane, dacă se află în circuitul civil 2. Clădiri Nota: se vor declara inclusiv cele aflate în alte ţări
Adresa Categoria* Anul dobândirii
Suprafaţa Cota parte
Valoarea impozabilă
Modul de dobândire
Titularul2
sector 4 1 2005 90 mp 1/2 - C.V.C. Ionescu Georgeta Ionescu Dan
Com.Dridu, jud. Ialomita 2 2013 90 mp 1/2 C.V.C. cu clauza
Ionescu Georgeta Ionescu Dan
* Categoriile indicate sunt: (1) apartament; (2) casă de locuit; (3) casă de vacanţă; (4) spaţii comerciale/de producţie II. BUNURI MOBILE 1. Autovehicule/autoturisme, tractoare, maşini agricole, şalupe, iahturi şi alte mijloace de transport care sunt supuse înmatriculării, potrivit legii
Natura Marca Nr. bucăţi Anul de fabricaţie Modul de dobândire
Autoturism Peugeot 1 - V.C.
2. Bunuri sub formă de metale preţioase, bijuterii, obiecte de artă şi de cult, colecţii de artă şi numismatică, obiecte care fac parte din patrimoniul cultural naţional sau universal sau altele asemenea, a căror valoare însumată depăşeşte 5.000 Euro Nota: se vor menţiona toate bunurile aflate în proprietate, indiferent dacă ele se află sau nu pe teritoriul României la momentul declarării
Descriere sumară Anul dobândirii Valoarea estimată - - - III. BUNURI MOBILE, A CĂROR VALOARE DEPĂŞEŞTE 1000 EUR FIECARE, ŞI BUNURI IMOBILE ÎNSTRĂINATE ÎN ULTIMELE 12 LUNI
Natura bunului înstrăinat
Data înstrăinării
Persoana către care s-a înstrăinat Forma înstrăinării
Valoarea
- - - - - IV. ACTIVE FINANCIARE 1. Conturi şi depozite bancare, fonduri de investiţii, forme echivalente de economisire şi investire, dacă valoarea însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 Euro Nota: se vor declara inclusiv cele aflate în bănci sau instituţii financiare din străinătate
Instituţia care administrează şi adresa acesteia
Tipul* Valuta Deschis în anul
Sold/valoare la zi
- - - - - * Categoriile indicate sunt: (1) Cont curent sau echivalente (inclusiv card); (2) Depozit bancar sau echivalente; (3) Fonduri de investiţii sau echivalente, inclusiv fonduri private de pensii sau alte sisteme cu acumulare 2. Plasamente, investiţii directe şi împrumuturi acordate, dacă valoarea de piaţă însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 Euro Nota: se vor declara inclusiv investiţiile şi participările în străinătate Emitent titlu/societatea în care persoana este acţionar sau asociat/beneficiar de împrumut
Tipul* Număr de titluri/cota de participare
Valoarea totală la zi
- - - - * Categoriile indicate sunt: (1) Hârtii de valoare deţinute (titluri de stat, certificate, obligaţiuni); (2) Acţiuni sau părţi sociale în societăţi comerciale; (3) Împrumuturi acordate în nume personal
3. Alte active producătoare de venituri nete, care însumate depăşesc echivalentul a 5.000 Euro pe an: Nota: se vor declara inclusiv cele aflate în străinătate ........-........................................................................... ................................................................................... ................................................................................... V. DATORII Debite (inclusiv taxe neachitate), ipoteci, garanţii emise în beneficiul unui terţ, bunuri achiziţionate în sistem leasing şi alte asemenea bunuri, dacă valoarea însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 Euro. Nota: se vor declara inclusiv pasivele financiare acumulate în străinătate
Creditor Contractat în anul
Scadent la Valoare
Raiffeisen 2008 2019 50.000 euro VI. Cadouri, servicii sau avantaje primite gratuit sau subvenţionate faţă de valoarea de piaţă, din partea unor persoane, organizaţii, societăţi comerciale, regii autonome, companii/societăţi naţionale sau instituţii publice româneşti sau străine, inclusiv burse, credite, garanţii, decontări de cheltuieli sau alte asemenea, a căror valoare individuală depăşeşte 300 Euro*
Cine a realizat venitul Sursa venitului: Nume, adresa
Serviciul prestat/obiectul generator de venit
Venitul anual încasat
1.1. Titular - - - . . . 1.2. Soţ/soţie - - - 1.3. Copii - - - . . . * Se exceptează de la declarare cadourile şi trataţiile uzuale primite din partea rudelor de gradul I şi II. VII. Venituri ale declarantului şi ale membrilor săi de familie, realizate în ultimul an fiscal încheiat (potrivit art. 41 din Legea nr. 571/2003 - Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare) Nota: se vor declara inclusiv veniturile provenite din străinătate
Cine a realizat venitul Sursa venitului: Nume, adresa
Serviciul prestat/obiectul generator de venit
Venitul anual încasat
1. Venituri din salarii 1.1. Titular 1.2.
salariu Grefier/ Judecătoria Sector 3
40422 lei
1.2. Soţ/soţie pensie Pensie MAPN 26.400 lei 1.3. Copii - - -
. . . 2. Venituri din activităţi independente - 1.1. Titular - - - . . . 1.2. Soţ/soţie - - - . . . 3. Venituri din cedarea folosinţei bunurilor - 1.1. Titular - - - . . . 1.2. Soţ/soţie, etc. - - - . . . 4. Venituri din investiţii - 1.1. Titular - - - . . . 1.2. Soţ/soţie - - - . . . 5. Venituri din pensii - 1.1. Titular - - - . . . 1.2. Soţ/soţie - - - . . . 6. Venituri din activităţi agricole - 1.1. Titular - - - . . . 1.2. Soţ/soţie - - - . . . 7. Venituri din premii şi din jocuri de noroc 1.1. Titular - - - . . . 1.2. Soţ/soţie - - - . . . 1.3. Copii . . . 8. Venituri din alte surse 1.1. Titular Şipoş Elena Decontare chirie locuinţă - . . . 1.2. Soţ/soţie - - - . . . 1.3. Copii . . . 1) Prin familie se înţelege soţul/soţia şi copiii aflaţi în întreţinerea acestora. 2) La "titular", se menţionează, în cazul bunurilor proprii, numele proprietarului (titularul, soţul/soţia, copilul), iar în cazul bunurilor în coproprietate, cota-parte şi numele coproprietarilor. Prezenta declaraţie constituie act public şi răspund, potrivit legii penale, pentru inexactitatea sau caracterul incomplet al datelor menţionate. Data completării: Semnătura: 06.06.2016 GEORGETA IONESCU
1
DECLARAŢIE DE AVERE
Subsemnata DINESCU IULIANA, având funcţia de grefier la Judecătoria Sector 3 Bucuresti, CNP ..................., cu domiciliul în Bucureşti, sector 1, cunoscând prevederile art. 292 din Codul penal privind falsul în declaraţii, declar pe propria răspundere, că împreună cu familia1 deţin următoarele: I. Bunuri imobile 1. Terenuri NOTĂ: Se vor declara inclusiv cele aflate în alte ţări
Adresa sau zona Categoria* Anul dobândirii
Suprafaţa Cota-parte Modul de dobândire
Titularul2
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
* Categoriile indicate sunt: (1) agricol; (2) forestier; (3) intravilan; (4) luciu apă; (5) alte categorii de terenuri extravilane, dacă se află în circuitul civil. 2. Clădiri NOTĂ: Se vor declara inclusiv cele aflate în alte ţări
Adresa sau zona Categoria* Anul dobândirii
Suprafaţa Cota-parte Modul de dobândire
Titularul2
Bucuresti, sector 1
Apartament
1991
68 mp
-
Contract vanzare – cumparare
Dinescu Radu
Bucuresti, sector 1 Apartament
2013
46.82
-
Mostenire
Dinescu Iuliana
-
-
-
-
-
-
-
* Categoriile indicate sunt: (1) apartament; (2) casă de locuit; (3) casă de vacanţă; (4) spaţii comerciale/de producţie. II. Bunuri mobile 1. Autovehicule/autoturisme, tractoare, maşini agricole, şalupe, iahturi şi alte mijloace de transport care sunt supuse înmatriculării, potrivit legii
Natura Marca Nr. de bucăţi Anul de fabricaţie Modul de dobândire Autoturism
Renault Clio 1 2005 cumparare
-
-
-
-
-
1 Prin familie se înţelege soţul/soţia şi copii aflaţi în întreţinerea acestora. 2 La „Titular” se menţionează, în cazul bunurilor proprii, numele proprietarului (titularul, soţul/soţia, copilul), iar în cazul bunurilor în coproprietate, cota-parte şi numele coproprietarilor.
2
-
-
-
-
-
2. Bunuri sub formă de metale preţioase, bijuterii, obiecte de artă şi de cult, colecţii de artă şi numismatică, obiecte care fac parte din patrimoniul cultural naţional sau universal, a căror valoare însumată depăşeşte 5.000 de euro NOTĂ: Se vor menţiona toate bunurile aflate în proprietate, indiferent dacă ele se află sau nu pe teritoriul României la momentul declarării.
Descriere sumară Anul dobândirii Valoare estimată -
-
-
-
-
-
-
-
-
III. Bunuri mobile, a căror valoare depăşeşte 3000 de euro fiecare, şi bunuri imobile înstrăinate în ultimele 12 luni
Natura bunului înstrăinat
Data înstrăinării Persoana către care s-a înstrăinat
Forma înstrăinării
Valoarea
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
IV. Active financiare 1.Conturi şi depozite bancare, fonduri de investiţii, forme echivalente de economisire şi investire, inclusiv cardurile de credit, dacă valoarea însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 de euro NOTĂ: Se vor declara inclusiv cele aflate în bănci sau instituţii financiare din străinătate.
Instituţia care administrează şi adresa acesteia
Tipul* Valuta Deschis în anul
Sold/valoare la zi
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
* Categoriile indicate sunt: (1) cont curent sau echivalente (inclusiv card); (2) depozit bancar sau echivalente; (3) fonduri de investiţii sau echivalente, inclusiv fonduri private de pensii sau alte sisteme de acumulare (se vor declara cele aferente anului fiscal anterior) 2. Plasamente, investiţii directe şi împrumuturi acordate, dacă valoarea de piaţă însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 de euro NOTĂ: Se vor declara inclusiv investiţiile şi participările în străinătate.
Emitent titlu/societatea în care persoana este acţionar sau asociat/beneficiar de
împrumut
Tipul* Număr de titluri/ Cota de participare
Valoare totală la zi
3
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
* Categoriile indicate sunt: (1) hârtii de valoare deţinute (titluri de stat, certificate, obligaţiuni); (2) acţiuni sau părţi sociale în societăţi comerciale; (3) împrumuturi acordate în nume personal 3. Alte active producătoare de venituri nete, care însumate depăşesc echivalentul a 5.000 de euro pe an: .................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................. NOTĂ: Se vor declara inclusiv cele aflate în străinătate. V. Datorii Debite, ipoteci, garanţii emise în beneficiul unui terţ, bunuri achiziţionate în sistem leasing şi alte asemenea bunuri, dacă valoarea însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 de euro. NOTĂ: Se vor declara inclusiv pasivele financiare acumulate în străinătate
Creditor Contractat în anul Scadent la Valoare -
- - -
-
-
-
-
-
-
-
-
VI. Cadouri, servicii sau avantaje primite gratuit sau subvenţionate faţă de valoarea de piaţă din partea unor persoane, organizaţii, societăţi comerciale, regii autonome, companii/societăţi naţionale sau instituţii publice româneşti sau străine, inclusiv burse, credite, garanţii, decontări de cheltuieli, altele decât cele ale angajatorului, a căror valoare individuală depăşeşte 500 de euro*
Cine a realizat venitul Sursa venitului: nume, adresa
Serviciul prestat/Obiectul generator de venit
Venit anual încasat
1.1. Titular -
-
-
-
-
-
1.2. Soţ/soţie -
-
-
-
-
-
1.3. Copii -
-
-
-
-
-
* Se exceptează de la declarare cadourile şi trataţiile uzuale primite din partea rudelor de gradul I şi al II-lea.
4
VII. Venituri ale declarantului şi ale membrilor săi de familie, realizate în ultimul an fiscal încheiat (potrivit art. 41 din Legea nr. 571/2003 - Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare) NOTĂ: Se vor declara inclusiv veniturile provenite din străinătate.
Cine a realizat venitul Sursa venitului: nume, adresa
Serviciul prestat/ Obiectul generator de venit
Venit anual încasat
1. Venituri din salarii 1.1. Titular Dinescu Iuliana
Tribunalul Bucureşti-Bd. Unirii, nr. 37, sector 3
Activitatea de baza-grefier Salariu şi drepturi salariale, conform adeverintei de venit
39.032 lei
1.2. Soţ/soţie Dinescu Radu
SC Ascensorul SA
Activitatea de baza-inginer 28.692 lei
1.3. Copii
Batalli Ana Maria BEJ Copuzeanu Florin Traian
Referent 4.862 lei
2. Venituri din activităţi independente 2.1. Titular
2.2. Soţ/soţie
3. Venituri din cedarea folosinţei bunurilor 3.1. Titular
3.2. Soţ/soţie
4. Venituri din investiţii 4.1. Titular
4.2. Soţ/soţie
5. Venituri din pensii 5.1. Titular
5
5.2. Soţ/soţie.
6. Venituri din activităţi agricole 6.1. Titular
6.2. Soţ/soţie
7. Venituri din premii şi din jocuri de noroc 7.1. Titular
7.2. Soţ/soţie
7.3. Copii
8. Venituri din alte surse 8.1. Titular
8.2. Soţ/soţie
8.3. Copii Dinescu Teodora
DGASPC Bucureşti Sector 1
Alocaţie stat 756 lei
Prezenta declaraţie constituie act public şi răspund potrivit legii penale pentru inexactitatea sau caracterul incomplet al datelor menţionate. Data completării:
06.06.2016 Semnătura
1
DECLARAŢIE DE AVERE
Subsemnatul/Subsemnata, ROTAR LUCIA, având funcţia de GREFIER la JUDECATORIA SECTOR 3 BUCURESTI
CNP , domiciliul Bucuresti, sector 4. cunoscând prevederile art. 292 din Codul penal privind falsul în declaraţii, declar pe proprie răspundere că împreună cu familia1) deţin următoarele: ..................................... *1) Prin familie se înţelege soţul/soţia şi copiii aflaţi în întreţinerea acestora.
I. Bunuri imobile 1. Terenuri N O T Ă : Se vor declara inclusiv cele aflate în alte ţări.
Adresa sau zona Categoria* Anul dobândirii Suprafaţa Cota-
parte Modul de dobândire Titularul1)
* Categoriile indicate sunt: (1) agricol; (2) forestier; (3) intravilan; (4) luciu de apă; (5) alte categorii de terenuri extravilane, dacă se află în circuitul civil. *2) La "Titular" se menţionează, în cazul bunurilor proprii, numele proprietarului (titularul, soţul/soţia, copilul), iar în cazul bunurilor în coproprietate, cota-parte şi numele coproprietarilor.
2. Clădiri N O T Ă : Se vor declara inclusiv cele aflate în alte ţări.
Adresa sau zona Categoria* Anul dobândirii Suprafaţa Cota-
parte Modul de dobândire Titularul2)
Bucuresti, Sector 4 1 2009 72 mp Sentinta civila Rotar Lucia
2
* Categoriile indicate sunt: (1) apartament; (2) casă de locuit; (3) casă de vacanţă; (4) spaţii comerciale/de producţie. *2) La "Titular" se menţionează, în cazul bunurilor proprii, numele proprietarului (titularul, soţul/soţia, copilul), iar în cazul bunurilor în coproprietate, cota-parte şi numele coproprietarilor.
II. Bunuri mobile 1. Autovehicule/autoturisme, tractoare, maşini agricole, şalupe, iahturi şi alte mijloace de transport
care sunt supuse înmatriculării, potrivit legii
Natura Marca Nr. de bucăţi Anul de fabricaţie Modul de dobândire
AUTO RENAULT 1 2007 Contract vanzare-cumparare
2. Bunuri sub formă de metale preţioase, bijuterii, obiecte de artă şi de cult, colecţii de artă şi
numismatică, obiecte care fac parte din patrimoniul cultural naţional sau universal, a căror valoare însumată depăşeşte 5.000 de euro
N O T Ă : Se vor menţiona toate bunurile aflate în proprietate, indiferent dacă ele se află sau nu pe teritoriul României
la momentul declarării.
Descriere sumară Anul dobândirii Valoarea estimată
III. Bunuri mobile, a căror valoare depăşeşte 3.000 de euro fiecare, şi bunuri imobile înstrăinate în
ultimele 12 luni
Natura bunului înstrăinat
Data înstrăinării
Persoana către care s-a înstrăinat
Forma înstrăinării Valoarea
3
IV. Active financiare 1. Conturi şi depozite bancare, fonduri de investiţii, forme echivalente de economisire şi investire,
inclusiv cardurile de credit, dacă valoarea însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 de euro
N O T Ă : Se vor declara inclusiv cele aflate în bănci sau instituţii financiare din străinătate.
Instituţia care administrează şi adresa acesteia Tipul* Valuta Deschis în anul Sold/valoare la zi
*Categoriile indicate sunt: (1) cont curent sau echivalente (inclusiv card); (2) depozit bancar sau
echivalente; (3) fonduri de investiţii sau echivalente, inclusiv fonduri private de pensii sau alte sisteme cu acumulare (se vor declara cele aferente anului fiscal anterior).
2. Plasamente, investiţii directe şi împrumuturi acordate, dacă valoarea de piaţă însumată a tuturor
acestora depăşeşte 5.000 de euro N O T Ă : Se vor declara inclusiv investiţiile şi participările în străinătate.
Emitent titlu/societatea în care persoana este acţionar sau asociat/beneficiar de împrumut Tipul* Număr de titluri/
cota de participare Valoarea totală la zi
*Categoriile indicate sunt: (1) hârtii de valoare deţinute (titluri de stat, certificate, obligaţiuni); (2)
acţiuni sau părţi sociale în societăţi comerciale; (3) împrumuturi acordate în nume personal.
4
3. Alte active producătoare de venituri nete, care însumate depăşesc echivalentul a 5.000 de euro pe
an: ……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..
N O T Ă : Se vor declara inclusiv cele aflate în străinătate.
V. Datorii Debite, ipoteci, garanţii emise în beneficiul unui terţ, bunuri achiziţionate în sistem leasing şi alte
asemenea bunuri, dacă valoarea însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 de euro NOTĂ: Se vor declara inclusiv pasivele financiare acumulate în străinătate.
Creditor Contractat în anul Scadent la Valoare
BRD 2014 2019 64530
VI. Cadouri, servicii sau avantaje primite gratuit sau subvenţionate faţă de valoarea de piaţă, din
partea unor persoane, organizaţii, societăţi comerciale, regii autonome, companii/societăţi naţionale sau instituţii publice româneşti sau străine, inclusiv burse, credite, garanţii, decontări de cheltuieli, altele decât cele ale angajatorului, a căror valoare individuală depăşeşte 500 de euro*
Cine a realizat venitul Sursa venitului: numele, adresa
Serviciul prestat/Obiectul generator de venit
Venitul anual încasat
1.1. Titular
1.2. Soţ/soţie
1.3. Copii
*Se exceptează de la declarare cadourile şi trataţiile uzuale primite din partea rudelor de gradul I şi al 11-lea.
5
VII. Venituri ale declarantului şi ale membrilor săi de familie, realizate în ultimul an fiscal încheiat (potrivit art. 41 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare)
NOTĂ: Se vor declara inclusiv veniturile provenite din străinătate.
Cine a realizat venitul Sursa venitului: numele, adresa
Serviciul prestat/Obiectul generator de venit
Venitul anual încasat
1. Venituri din salarii
ROTAR LUCIA TRIBUNALUL BUCURESTI GREFIER Conform
adeverintei venit
1.1. Soţ/soţie
1.2. Copii
2. Venituri din activităţi independente 2.1. Titular 2.2. Soţ/soţie 3. Venituri din cedarea folosinţei bunurilor 3.1. Titular
ROTAR LUCIA Contract inchiriere imobil 22800 + 14400 lei
3.2. Soţ/soţie 4. Venituri din investiţii 4.1. Titular 4.2. Soţ/soţie 5. Venituri din pensii 5.1. Titular 5.2. Soţ/soţie 6. Venituri din activităţi agricole 6.1. Titular
6
6.2. Soţ/soţie
Cine a realizat venitul Sursa venitului: Nume, adresa
Serviciul prestat/obiectul generator de venit
Venitul anual încasat
7. Venituri din premii şi din jocuri de noroc 7.1. Titular 7.2. Soţ/soţie 7.3. Copii 8. Venituri din alte surse 8.1. Titular 8.2. Soţ/soţie 8.3. Copii
Prezenta declaraţie constituie act public şi răspund potrivit legii penale pentru inexactitatea sau
caracterul incomplet al datelor menţionate.
Data completării Semnătura
15.06.2015 …………………………
DECLARAŢIE DE AVERE
Subsemnata ŞIPOŞ I. ELENA, CNP …………… având funcţia de grefier, la JUDECĂTORIA SECTOR 3 BUCUREŞTI, declar pe propria răspundere, că împreună cu familia1 deţin următoarele active şi datorii. I. BUNURI IMOBILE 1. Terenuri Nota: se vor declara inclusiv cele aflate în alte ţări
Adresa Categoria* Anul dobândirii
Suprafaţa
Cota parte
Valoarea de impozitare
Modul de dobândire
Titularul2
- - - - - - - - - - -
* Categoriile indicate sunt: (1) agricol; (2) forestier; (3) intravilan; (4) luciu apă; (5) alte categorii de terenuri extravilane, dacă se află în circuitul civil 2. Clădiri Nota: se vor declara inclusiv cele aflate în alte ţări
Adresa Categoria* Anul dobândirii
Suprafaţa Cota parte
Valoarea impozabilă
Modul de dobândire
Titularul2
- - - - - - - -
* Categoriile indicate sunt: (1) apartament; (2) casă de locuit; (3) casă de vacanţă; (4) spaţii comerciale/de producţie II. BUNURI MOBILE 1. Autovehicule/autoturisme, tractoare, maşini agricole, şalupe, iahturi şi alte mijloace de transport care sunt supuse înmatriculării, potrivit legii
Natura Marca Nr. bucăţi Anul de fabricaţie Modul de dobândire
- - - - - 2. Bunuri sub formă de metale preţioase, bijuterii, obiecte de artă şi de cult, colecţii de artă şi numismatică, obiecte care fac parte din patrimoniul cultural naţional sau universal sau altele asemenea, a căror valoare însumată depăşeşte 5.000 Euro Nota: se vor menţiona toate bunurile aflate în proprietate, indiferent dacă ele se află sau nu pe teritoriul României la momentul declarării
Descriere sumară Anul dobândirii Valoarea estimată
- - - III. BUNURI MOBILE, A CĂROR VALOARE DEPĂŞEŞTE 1000 EUR FIECARE, ŞI BUNURI IMOBILE ÎNSTRĂINATE ÎN ULTIMELE 12 LUNI
Natura bunului înstrăinat
Data înstrăinării
Persoana către care s-a înstrăinat Forma înstrăinării
Valoarea
- - - - - IV. ACTIVE FINANCIARE 1. Conturi şi depozite bancare, fonduri de investiţii, forme echivalente de economisire şi investire, dacă valoarea însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 Euro Nota: se vor declara inclusiv cele aflate în bănci sau instituţii financiare din străinătate
Instituţia care administrează şi adresa acesteia
Tipul* Valuta Deschis în anul
Sold/valoare la zi
BANCA TRANSILVANIA 2 LEI 2015 25000 * Categoriile indicate sunt: (1) Cont curent sau echivalente (inclusiv card); (2) Depozit bancar sau echivalente; (3) Fonduri de investiţii sau echivalente, inclusiv fonduri private de pensii sau alte sisteme cu acumulare 2. Plasamente, investiţii directe şi împrumuturi acordate, dacă valoarea de piaţă însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 Euro Nota: se vor declara inclusiv investiţiile şi participările în străinătate Emitent titlu/societatea în care persoana este acţionar sau asociat/beneficiar de împrumut
Tipul* Număr de titluri/cota de participare
Valoarea totală la zi
- - - - * Categoriile indicate sunt: (1) Hârtii de valoare deţinute (titluri de stat, certificate, obligaţiuni); (2) Acţiuni sau părţi sociale în societăţi comerciale; (3) Împrumuturi acordate în nume personal 3. Alte active producătoare de venituri nete, care însumate depăşesc echivalentul a 5.000 Euro pe an: Nota: se vor declara inclusiv cele aflate în străinătate ........-........................................................................... ...................................................................................
................................................................................... V. DATORII Debite (inclusiv taxe neachitate), ipoteci, garanţii emise în beneficiul unui terţ, bunuri achiziţionate în sistem leasing şi alte asemenea bunuri, dacă valoarea însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 Euro. Nota: se vor declara inclusiv pasivele financiare acumulate în străinătate
Creditor Contractat în anul
Scadent la Valoare
- - - - VI. Cadouri, servicii sau avantaje primite gratuit sau subvenţionate faţă de valoarea de piaţă, din partea unor persoane, organizaţii, societăţi comerciale, regii autonome, companii/societăţi naţionale sau instituţii publice româneşti sau străine, inclusiv burse, credite, garanţii, decontări de cheltuieli sau alte asemenea, a căror valoare individuală depăşeşte 300 Euro*
Cine a realizat venitul Sursa venitului: Nume, adresa
Serviciul prestat/obiectul generator de venit
Venitul anual încasat
1.1. Titular - - - . . . 1.2. Soţ/soţie - - - 1.3. Copii - - - . . . * Se exceptează de la declarare cadourile şi trataţiile uzuale primite din partea rudelor de gradul I şi II. VII. Venituri ale declarantului şi ale membrilor săi de familie, realizate în ultimul an fiscal încheiat (potrivit art. 41 din Legea nr. 571/2003 - Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare) Nota: se vor declara inclusiv veniturile provenite din străinătate Cine a realizat venitul Sursa venitului:
Nume, adresa Serviciul prestat/obiectul
generator de venit Venitul anual încasat
1. Venituri din salarii 1.1. Titular 1.2.
salariu Grefier/ Judecătoria Sector 3
36485 LEI
1.2. Soţ/soţie salariu Kinetoterapeut/ SC DURAS-DIURPANEUS SRL
Conform fişei fiscale
1.3. Copii - - - . . . 2. Venituri din activităţi independente - 1.1. Titular - - - . . .
1.2. Soţ/soţie - - - . . . 3. Venituri din cedarea folosinţei bunurilor - 1.1. Titular - - - . . . 1.2. Soţ/soţie, etc. - - - . . . 4. Venituri din investiţii - 1.1. Titular - - - . . . 1.2. Soţ/soţie - - - . . . 5. Venituri din pensii - 1.1. Titular - - - . . . 1.2. Soţ/soţie - - - . . . 6. Venituri din activităţi agricole - 1.1. Titular - - - . . . 1.2. Soţ/soţie - - - . . . 7. Venituri din premii şi din jocuri de noroc 1.1. Titular - - - . . . 1.2. Soţ/soţie - - - . . . 1.3. Copii . . . 8. Venituri din alte surse 1.1. Titular Şipoş Elena Decontare chirie
locuinţă -
. . . 1.2. Soţ/soţie - - - . . . 1.3. Copii . . . 1) Prin familie se înţelege soţul/soţia şi copiii aflaţi în întreţinerea acestora. 2) La "titular", se menţionează, în cazul bunurilor proprii, numele proprietarului (titularul, soţul/soţia, copilul), iar în cazul bunurilor în coproprietate, cota-parte şi numele coproprietarilor. Prezenta declaraţie constituie act public şi răspund, potrivit legii penale, pentru inexactitatea sau caracterul incomplet al datelor menţionate. Data completării: Semnătura: 06.06.2016 ŞIPOŞ ELENA
1
DECLARAŢIE DE AVERE
Subsemnatul/Subsemnata, TIANU CRISTINA NICOLETA , având funcţia De GREFIER la JUDECĂTORIA SECTOR 3 ,
CNP , domiciliul JUD.OLT , cunoscând prevederile art. 292 din Codul penal privind falsul în declaraţii, declar pe proprie răspundere că împreună cu familia1) deţin următoarele: ..................................... *1) Prin familie se înţelege soţul/soţia şi copiii aflaţi în întreţinerea acestora.
I. Bunuri imobile 1. Terenuri N O T Ă : Se vor declara inclusiv cele aflate în alte ţări.
Adresa sau zona Categoria* Anul dobândirii Suprafaţa Cota-
parte Modul de dobândire Titularul1)
* Categoriile indicate sunt: (1) agricol; (2) forestier; (3) intravilan; (4) luciu de apă; (5) alte categorii de terenuri extravilane, dacă se află în circuitul civil. *2) La "Titular" se menţionează, în cazul bunurilor proprii, numele proprietarului (titularul, soţul/soţia, copilul), iar în cazul bunurilor în coproprietate, cota-parte şi numele coproprietarilor.
2. Clădiri N O T Ă : Se vor declara inclusiv cele aflate în alte ţări.
Adresa sau zona Categoria* Anul dobândirii Suprafaţa Cota-
parte Modul de dobândire Titularul2)
2
* Categoriile indicate sunt: (1) apartament; (2) casă de locuit; (3) casă de vacanţă; (4) spaţii comerciale/de producţie. *2) La "Titular" se menţionează, în cazul bunurilor proprii, numele proprietarului (titularul, soţul/soţia, copilul), iar în cazul bunurilor în coproprietate, cota-parte şi numele coproprietarilor.
II. Bunuri mobile 1. Autovehicule/autoturisme, tractoare, maşini agricole, şalupe, iahturi şi alte mijloace de transport
care sunt supuse înmatriculării, potrivit legii
Natura Marca Nr. de bucăţi Anul de fabricaţie Modul de dobândire
2. Bunuri sub formă de metale preţioase, bijuterii, obiecte de artă şi de cult, colecţii de artă şi
numismatică, obiecte care fac parte din patrimoniul cultural naţional sau universal, a căror valoare însumată depăşeşte 5.000 de euro
N O T Ă : Se vor menţiona toate bunurile aflate în proprietate, indiferent dacă ele se află sau nu pe teritoriul României
la momentul declarării.
Descriere sumară Anul dobândirii Valoarea estimată
III. Bunuri mobile, a căror valoare depăşeşte 3.000 de euro fiecare, şi bunuri imobile înstrăinate în
ultimele 12 luni
Natura bunului înstrăinat
Data înstrăinării
Persoana către care s-a înstrăinat
Forma înstrăinării Valoarea
3
IV. Active financiare 1. Conturi şi depozite bancare, fonduri de investiţii, forme echivalente de economisire şi investire,
inclusiv cardurile de credit, dacă valoarea însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 de euro
N O T Ă : Se vor declara inclusiv cele aflate în bănci sau instituţii financiare din străinătate.
Instituţia care administrează şi adresa acesteia Tipul* Valuta Deschis în anul Sold/valoare la zi
*Categoriile indicate sunt: (1) cont curent sau echivalente (inclusiv card); (2) depozit bancar sau
echivalente; (3) fonduri de investiţii sau echivalente, inclusiv fonduri private de pensii sau alte sisteme cu acumulare (se vor declara cele aferente anului fiscal anterior).
2. Plasamente, investiţii directe şi împrumuturi acordate, dacă valoarea de piaţă însumată a tuturor
acestora depăşeşte 5.000 de euro N O T Ă : Se vor declara inclusiv investiţiile şi participările în străinătate.
Emitent titlu/societatea în care persoana este acţionar sau asociat/beneficiar de împrumut Tipul* Număr de titluri/
cota de participare Valoarea totală la zi
*Categoriile indicate sunt: (1) hârtii de valoare deţinute (titluri de stat, certificate, obligaţiuni); (2)
acţiuni sau părţi sociale în societăţi comerciale; (3) împrumuturi acordate în nume personal.
4
3. Alte active producătoare de venituri nete, care însumate depăşesc echivalentul a 5.000 de euro pe an: ……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..
N O T Ă : Se vor declara inclusiv cele aflate în străinătate.
V. Datorii Debite, ipoteci, garanţii emise în beneficiul unui terţ, bunuri achiziţionate în sistem leasing şi alte
asemenea bunuri, dacă valoarea însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 de euro NOTĂ: Se vor declara inclusiv pasivele financiare acumulate în străinătate.
Creditor Contractat în anul Scadent la Valoare
VI. Cadouri, servicii sau avantaje primite gratuit sau subvenţionate faţă de valoarea de piaţă, din
partea unor persoane, organizaţii, societăţi comerciale, regii autonome, companii/societăţi naţionale sau instituţii publice româneşti sau străine, inclusiv burse, credite, garanţii, decontări de cheltuieli, altele decât cele ale angajatorului, a căror valoare individuală depăşeşte 500 de euro*
Cine a realizat venitul Sursa venitului: numele, adresa
Serviciul prestat/Obiectul generator de venit
Venitul anual încasat
1.1. Titular
1.2. Soţ/soţie
1.3. Copii
*Se exceptează de la declarare cadourile şi trataţiile uzuale primite din partea rudelor de gradul I şi al 11-lea.
5
VII. Venituri ale declarantului şi ale membrilor săi de familie, realizate în ultimul an fiscal încheiat (potrivit art. 41 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare)
NOTĂ: Se vor declara inclusiv veniturile provenite din străinătate.
Cine a realizat venitul Sursa venitului: numele, adresa
Serviciul prestat/Obiectul generator de venit
Venitul anual încasat
1. Venituri din salarii 1.1. Titular
TIANU CRISTINA NICOLETA
Tribunalul Bucureşti Judecătoria Sector 3 Bucureşti. Str. Ilfov, nr. 6, sector 5, Bucureşti
GREFIER 30360
1.2. Soţ/soţie 1.3. Copii 2. Venituri din activităţi independente 2.1. Titular 2.2. Soţ/soţie 3. Venituri din cedarea folosinţei bunurilor 3.1. Titular 3.2. Soţ/soţie 4. Venituri din investiţii 4.1. Titular 4.2. Soţ/soţie 5. Venituri din pensii 5.1. Titular 5.2. Soţ/soţie 6. Venituri din activităţi agricole 6.1. Titular
6
6.2. Soţ/soţie
Cine a realizat venitul Sursa venitului: Nume, adresa
Serviciul prestat/obiectul generator de venit
Venitul anual încasat
7. Venituri din premii şi din jocuri de noroc 7.1. Titular 7.2. Soţ/soţie 7.3. Copii 8. Venituri din alte surse 8.1. Titular 8.2. Soţ/soţie 8.3. Copii
Prezenta declaraţie constituie act public şi răspund potrivit legii penale pentru inexactitatea sau
caracterul incomplet al datelor menţionate.
Data completării Semnătura 02.06.2016
………………………… …………………………
DECLARAŢIE DE AVERE
Subsemnatul/Subsemnatul, BUTNARIU DORINA având funcţia de grefier la Judecătoria Sectorului 3, Bucureşti cu domiciliul în mun. Botoşani, jud. Botoşani, cu reşedinţa în mun. Bucureşti, sector 3,cunoscând prevederile art. 292 din Codul penal privind falsul în declaraţii, declar pe propria răspundere, că împreună cu familia1 deţin următoarele: I. Bunuri imobile 1 apartament, compus din 2 camere şi dependinţe 1. Terenuri NOTĂ: Se vor declara inclusiv cele aflate în alte ţări
Adresa sau zona Categoria* Anul dobândirii
Suprafaţa Cota-parte Modul de dobândire
Titularul
Botoşani,
locuinţă 1992 42 mp. 1/2 cumpărare Butnariu Paulică
* Categoriile indicate sunt: (1) agricol; (2) forestier; (3) intravilan; (4) luciu apă; (5) alte categorii de terenuri extravilane, dacă se află în circuitul civil. 2. Clădiri NOTĂ: Se vor declara inclusiv cele aflate în alte ţări
Adresa sau zona Categoria* Anul dobândirii
Suprafaţa Cota-parte Modul de dobândire
Titularul
* Categoriile indicate sunt: (1) apartament; (2) casă de locuit; (3) casă de vacanţă; (4) spaţii comerciale/de producţie. II. Bunuri mobile 1. Autovehicule/autoturisme, tractoare, maşini agricole, şalupe, iahturi şi alte mijloace de transport care sunt supuse înmatriculării, potrivit legii
Natura Marca Nr. de bucăţi Anul de fabricaţie Modul de dob
1 Prin familie se înţelege soţul/soţia şi copii aflaţi în întreţinerea acestora. 2 La „Titular” se menţionează, în cazul bunurilor proprii, numele proprietarului (titularul, soţul/soţia, copilul), iar în cazul bunurilor în coproprietate, cota-parte şi numele coproprietarilor.
nu nu
nu
2. Bunuri sub formă de metale preţioase, bijuterii, obiecte de artă şi de cult, colecţii de artă şi numismatică, obiecte care fac parte din patrimoniul cultural naţional sau universal, a căror valoare însumată depăşeşte 3.000 de euro NOTĂ: Se vor menţiona toate bunurile aflate în proprietate, indiferent dacă ele se află sau nu pe teritoriul României la momentul declarării.
Descriere sumară Anul dobândirii Valoare estimată Nu este cazul
-
III. Bunuri mobile, a căror valoare depăşeşte 3000 de euro fiecare, şi bunuri imobile înstrăinate în ultimele 12 luni
Natura bunului înstrăinat
Data înstrăinării Persoana către care s-a înstrăinat
Forma înstrăinării
Valoare
Nu este cazul
IV. Active financiare 1.Conturi şi depozite bancare, fonduri de investiţii, forme echivalente de economisire şi investire, inclusiv cardurile de credit, dacă valoarea însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 de euro NOTĂ: Se vor declara inclusiv cele aflate în bănci sau instituţii financiare din străinătate.
Instituţia care administrează şi adresa acesteia
Tipul* Valuta Deschis în anul
Sold/valoare la zi
Nu este cazul
* Categoriile indicate sunt: (1) cont curent sau echivalente (inclusiv card); (2) depozit bancar sau echivalente; (3) fonduri de investiţii sau echivalente, inclusiv fonduri private de pensii sau alte sisteme de acumulare (se vor declara cele aferente anului fiscal anterior)
2. Plasamente, investiţii directe şi împrumuturi acordate, dacă valoarea de piaţă însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 de euro NOTĂ: Se vor declara inclusiv investiţiile şi participările în străinătate.
Emitent titlu/societatea în care persoana este acţionar sau asociat/beneficiar de
împrumut
Tipul* Număr de titluri/ Cota de participare
Valoare totală la z
* Categoriile indicate sunt: (1) hârtii de valoare deţinute (titluri de stat, certificate, obligaţiuni); (2) acţiuni sau părţi sociale în societăţi comerciale; (3) împrumuturi acordate în nume personal 3. Alte active producătoare de venituri nete, care însumate depăşesc echivalentul a 5.000 de euro pe an: ....Nu deţin............................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................. NOTĂ: Se vor declara inclusiv cele aflate în străinătate. V. Datorii Debite, ipoteci, garanţii emise în beneficiul unui terţ, bunuri achiziţionate în sistem leasing şi alte asemenea bunuri, dacă valoarea însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 de euro. NOTĂ: Se vor declara inclusiv pasivele financiare acumulate în străinătate
Creditor Contractat în anul Scadent la Valoare BANCA COMERCIALĂ
2007 2023 17.000 EURO
VI. Cadouri, servicii sau avantaje primite gratuit sau subvenţionate faţă de valoarea de piaţă din partea unor persoane, organizaţii, societăţi comerciale, regii autonome, companii/societăţi naţionale sau instituţii publice româneşti sau străine, inclusiv burse, credite, garanţii, decontări de cheltuieli, altele decât cele ale angajatorului, a căror valoare individuală depăşeşte 500 de euro*
Cine a realizat venitul Sursa venitului: nume, adresa
Serviciul prestat/Obiectul generator de venit
Venit anual înc
1.1. Titular Butnariu Dorina 42968
1.2. Soţ/soţie
1.3. Copii
* Se exceptează de la declarare cadourile şi trataţiile uzuale primite din partea rudelor de gradul I şi al II-lea. VII. Venituri ale declarantului şi ale membrilor săi de familie, realizate în ultimul an fiscal încheiat (potrivit art. 41 din Legea nr. 571/2003 - Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare) NOTĂ: Se vor declara inclusiv veniturile provenite din străinătate.
Cine a realizat venitul Sursa venitului: nume, adresa
Serviciul prestat/ Obiectul generator de venit
Venit anual înc
1. Venituri din salarii 1.1. Titular Butnariu
Dorina
Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti
funcţionar
1.2. Soţ/soţie 1.3.
1.4. Copii 2 1.5.
2. Venituri din activităţi independente 2.1. Titular
2.2. Soţ/soţie
3. Venituri din cedarea folosinţei bunurilor 3.1. Titular
Nu este cazul
3.2. Soţ/soţie
4. Venituri din investiţii 4.1. Titular
Nu este cazul
4.2. Soţ/soţie
5. Venituri din pensii 5.1. Titular
Nu este cazul
5.2. Soţ/soţie.
6. Venituri din activităţi agricole 6.1. Titular
Nu este cazul
6.2. Soţ/soţie
7. Venituri din premii şi din jocuri de noroc 7.1. Titular
7.2. Soţ/soţie
7.3. Copii
8. Venituri din alte surse 8.1. Titular
Butnariu Dorina chirie conf. Legii 567/2004
8.2. Soţ/soţie
8.3. BUTNARIU MARTA -ALIDA
Şcolar
Alocaţie 756 lei
1) Prin familie se înţelege soţul/soţia şi copiii aflaţi în întreţinerea acestora. 2) La "titular", se menţionează, în cazul bunurilor proprii, numele proprietarului (titularul, soţul/soţia, copilul), iar în cazul bunurilor în coproprietate, cota-parte şi numele coproprietarilor. Prezenta declaraţie constituie act public şi răspund, potrivit legii penale, pentru inexactitatea sau caracterul incomplet al datelor menţionate. Data completării: Semnătura: 14.06.2016 ....................................
1
DECLARAŢIE DE AVERE
Subsemnatul/Subsemnata, DRAGOESCU C. GABRIELA având funcţia de GREFIER la
JUDECATORIA SECTOR 3, cunoscând prevederile art. 292 din Codul penal privind falsul în declaraţii, declar pe propria răspundere, că împreună cu familia1 deţin următoarele: I. Bunuri imobile 1. Terenuri NOTĂ: Se vor declara inclusiv cele aflate în alte ţări
Adresa sau zona Categoria* Anul dobândirii
Suprafaţa Cota-parte Modul de dobândire
Titularul2
* Categoriile indicate sunt: (1) agricol; (2) forestier; (3) intravilan; (4) luciu apă; (5) alte categorii de terenuri extravilane, dacă se află în circuitul civil. 2. Clădiri NOTĂ: Se vor declara inclusiv cele aflate în alte ţări
Adresa sau zona Categoria* Anul dobândirii
Suprafaţa Cota-parte Modul de dobândire
Titularul2
Bucuresti, sector 6
1 1997 65,76mp 1/2 Contr. v/c Dragoescu A. Aurel Dragoescu C. Gabriela
Bucuresti,sector 2
1 2011 64,74 ¼ Mostenire
Radu Maria Dragoescu Gabriela Dragoescu Adriana
Pitesti, jud. Arges
1 2011 28,56 ½ Mostenire Dragoescu Gabriela Dragoescu Adriana
* Categoriile indicate sunt: (1) apartament; (2) casă de locuit; (3) casă de vacanţă; (4) spaţii comerciale/de producţie. II. Bunuri mobile 1. Autovehicule/autoturisme, tractoare, maşini agricole, şalupe, iahturi şi alte mijloace de transport care sunt supuse înmatriculării, potrivit legii
Natura Marca Nr. de bucăţi Anul de fabricaţie Modul de dobândire Autoturism
Dacia Logan 1 2006 Contr. v/c
1 Prin familie se înţelege soţul/soţia şi copii aflaţi în întreţinerea acestora. 2 La „Titular” se menţionează, în cazul bunurilor proprii, numele proprietarului (titularul, soţul/soţia, copilul), iar în cazul bunurilor în coproprietate, cota-parte şi numele coproprietarilor.
2
2. Bunuri sub formă de metale preţioase, bijuterii, obiecte de artă şi de cult, colecţii de artă şi numismatică, obiecte care fac parte din patrimoniul cultural naţional sau universal, a căror valoare însumată depăşeşte 5.000 de euro NOTĂ: Se vor menţiona toate bunurile aflate în proprietate, indiferent dacă ele se află sau nu pe teritoriul României la momentul declarării.
Descriere sumară Anul dobândirii Valoare estimată
III. Bunuri mobile, a căror valoare depăşeşte 3000 de euro fiecare, şi bunuri imobile înstrăinate în ultimele 12 luni
Natura bunului înstrăinat
Data înstrăinării Persoana către care s-a înstrăinat
Forma înstrăinării
Valoarea
IV. Active financiare 1.Conturi şi depozite bancare, fonduri de investiţii, forme echivalente de economisire şi investire, inclusiv cardurile de credit, dacă valoarea însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 de euro NOTĂ: Se vor declara inclusiv cele aflate în bănci sau instituţii financiare din străinătate.
Instituţia care administrează şi adresa acesteia
Tipul* Valuta Deschis în anul
Sold/valoare la zi
* Categoriile indicate sunt: (1) cont curent sau echivalente (inclusiv card); (2) depozit bancar sau echivalente; (3) fonduri de investiţii sau echivalente, inclusiv fonduri private de pensii sau alte sisteme de acumulare (se vor declara cele aferente anului fiscal anterior) 2. Plasamente, investiţii directe şi împrumuturi acordate, dacă valoarea de piaţă însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 de euro NOTĂ: Se vor declara inclusiv investiţiile şi participările în străinătate.
Emitent titlu/societatea în care persoana este acţionar sau asociat/beneficiar de
împrumut
Tipul* Număr de titluri/ Cota de participare
Valoare totală la zi
3
* Categoriile indicate sunt: (1) hârtii de valoare deţinute (titluri de stat, certificate, obligaţiuni); (2) acţiuni sau părţi sociale în societăţi comerciale; (3) împrumuturi acordate în nume personal 3. Alte active producătoare de venituri nete, care însumate depăşesc echivalentul a 5.000 de euro pe an: .................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................. NOTĂ: Se vor declara inclusiv cele aflate în străinătate. V. Datorii Debite, ipoteci, garanţii emise în beneficiul unui terţ, bunuri achiziţionate în sistem leasing şi alte asemenea bunuri, dacă valoarea însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 de euro. NOTĂ: Se vor declara inclusiv pasivele financiare acumulate în străinătate
Creditor Contractat în anul Scadent la Valoare Dragoescu C. Gabriela
2012 2017 18.000 lei
Dragoescu C. Gabriela
2013 Card 19.000 lei.
VI. Cadouri, servicii sau avantaje primite gratuit sau subvenţionate faţă de valoarea de piaţă din partea unor persoane, organizaţii, societăţi comerciale, regii autonome, companii/societăţi naţionale sau instituţii publice româneşti sau străine, inclusiv burse, credite, garanţii, decontări de cheltuieli, altele decât cele ale angajatorului, a căror valoare individuală depăşeşte 500 de euro*
Cine a realizat venitul Sursa venitului: nume, adresa
Serviciul prestat/Obiectul generator de venit
Venit anual încasat
1.1. Titular
1.2. Soţ/soţie
1.3. Copii
* Se exceptează de la declarare cadourile şi trataţiile uzuale primite din partea rudelor de gradul I şi al II-lea.
4
VII. Venituri ale declarantului şi ale membrilor săi de familie, realizate în ultimul an fiscal încheiat (potrivit art. 41 din Legea nr. 571/2003 - Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare) NOTĂ: Se vor declara inclusiv veniturile provenite din străinătate.
Cine a realizat venitul Sursa venitului: nume, adresa
Serviciul prestat/ Obiectul generator de venit
Venit anual încasat
1. Venituri din salarii 1.1. Titular Dragoescu C. Gabriela
Tribunalul Bucuresti
Grefier - salariu 44805 lei
1.2. Soţ/soţie
Dragoescu A. Marian
SC EOS-KSI SRL SC KRUK SRL
agent recuperari - salariu 18.000 lei
1.3. Copii
2. Venituri din activităţi independente 2.1. Titular
2.2. Soţ/soţie
3. Venituri din cedarea folosinţei bunurilor 3.1. Titular
3.2. Soţ/soţie 4. Venituri din investiţii 4.1. Titular
4.2. Soţ/soţie
5. Venituri din pensii 5.1. Titular
5.2. Soţ/soţie.
6. Venituri din activităţi agricole 6.1. Titular
5
6.2. Soţ/soţie
7. Venituri din premii şi din jocuri de noroc 7.1. Titular
7.2. Soţ/soţie
7.3. Copii
8. Venituri din alte surse 8.1. Titular
8.2. Soţ/soţie
8.3. Copii
Prezenta declaraţie constituie act public şi răspund potrivit legii penale pentru inexactitatea sau caracterul incomplet al datelor menţionate. Data completării: Semnătura: 07.06.2015............................ ....................................

Subsemnatul/Subsemnata, DAMIAN ALINA-ELENA având funcţia de GREFIER la JUDECATORIA
SECTOR 3, cunoscând prevederile art. 292 din Codul penal privind falsul în declaraţii, declar pe propria răspundere, că împreună cu familia1 deţin următoarele: I. Bunuri imobile 1. Terenuri NOTĂ: Se vor declara inclusiv cele aflate în alte ţări
Adresa sau zona Categoria* Anul dobândirii
Suprafaţa Cota-parte Modul de dobândire Titularul2
oras Pătârlagele, judeţul BZ
teren agricol 2013 10210 mp 1/1 contract cu titlu oneros nr. 899/26.08.2013
DAMIAN ALINA ELENA
* Categoriile indicate sunt: (1) agricol; (2) forestier; (3) intravilan; (4) luciu apă; (5) alte categorii de terenuri extravilane, dacă se află în circuitul civil. 2. Clădiri NOTĂ: Se vor declara inclusiv cele aflate în alte ţări
Adresa sau zona Categoria* Anul dobândirii
Suprafaţa Cota-parte Modul de dobândire
Titularul2
* Categoriile indicate sunt: (1) apartament; (2) casă de locuit; (3) casă de vacanţă; (4) spaţii comerciale/de producţie. II. Bunuri mobile 1. Autovehicule/autoturisme, tractoare, maşini agricole, şalupe, iahturi şi alte mijloace de transport care sunt supuse înmatriculării, potrivit legii
Natura Marca Nr. de bucăţi Anul de fabricaţie Modul de dobândire Autoturism
Dacia Logan 1 2006 Contr. v/c
2. Bunuri sub formă de metale preţioase, bijuterii, obiecte de artă şi de cult, colecţii de artă şi numismatică, obiecte care fac parte din patrimoniul cultural naţional sau universal, a căror valoare însumată depăşeşte 5.000 de euro
1 Prin familie se înţelege soţul/soţia şi copii aflaţi în întreţinerea acestora. 2 La „Titular” se menţionează, în cazul bunurilor proprii, numele proprietarului (titularul, soţul/soţia, copilul), iar în cazul bunurilor în coproprietate, cota-parte şi numele coproprietarilor.
2
NOTĂ: Se vor menţiona toate bunurile aflate în proprietate, indiferent dacă ele se află sau nu pe teritoriul României la momentul declarării.
Descriere sumară Anul dobândirii Valoare estimată
III. Bunuri mobile, a căror valoare depăşeşte 3000 de euro fiecare, şi bunuri imobile înstrăinate în ultimele 12 luni
Natura bunului înstrăinat
Data înstrăinării Persoana către care s-a înstrăinat
Forma înstrăinării
Valoarea
IV. Active financiare 1.Conturi şi depozite bancare, fonduri de investiţii, forme echivalente de economisire şi investire, inclusiv cardurile de credit, dacă valoarea însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 de euro NOTĂ: Se vor declara inclusiv cele aflate în bănci sau instituţii financiare din străinătate.
Instituţia care administrează şi adresa acesteia
Tipul* Valuta Deschis în anul
Sold/valoare la zi
* Categoriile indicate sunt: (1) cont curent sau echivalente (inclusiv card); (2) depozit bancar sau echivalente; (3) fonduri de investiţii sau echivalente, inclusiv fonduri private de pensii sau alte sisteme de acumulare (se vor declara cele aferente anului fiscal anterior) 2. Plasamente, investiţii directe şi împrumuturi acordate, dacă valoarea de piaţă însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 de euro NOTĂ: Se vor declara inclusiv investiţiile şi participările în străinătate.
Emitent titlu/societatea în care persoana este acţionar sau asociat/beneficiar de
împrumut
Tipul* Număr de titluri/ Cota de participare
Valoare totală la zi
3
* Categoriile indicate sunt: (1) hârtii de valoare deţinute (titluri de stat, certificate, obligaţiuni); (2) acţiuni sau părţi sociale în societăţi comerciale; (3) împrumuturi acordate în nume personal 3. Alte active producătoare de venituri nete, care însumate depăşesc echivalentul a 5.000 de euro pe an: .................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................. NOTĂ: Se vor declara inclusiv cele aflate în străinătate. V. Datorii Debite, ipoteci, garanţii emise în beneficiul unui terţ, bunuri achiziţionate în sistem leasing şi alte asemenea bunuri, dacă valoarea însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 de euro. NOTĂ: Se vor declara inclusiv pasivele financiare acumulate în străinătate
Creditor Contractat în anul Scadent la Valoare
VI. Cadouri, servicii sau avantaje primite gratuit sau subvenţionate faţă de valoarea de piaţă din partea unor persoane, organizaţii, societăţi comerciale, regii autonome, companii/societăţi naţionale sau instituţii publice româneşti sau străine, inclusiv burse, credite, garanţii, decontări de cheltuieli, altele decât cele ale angajatorului, a căror valoare individuală depăşeşte 500 de euro*
Cine a realizat venitul Sursa venitului: nume, adresa
Serviciul prestat/Obiectul generator de venit
Venit anual încasat
1.1. Titular
1.2. Soţ/soţie
1.3. Copii
* Se exceptează de la declarare cadourile şi trataţiile uzuale primite din partea rudelor de gradul I şi al II-lea. VII. Venituri ale declarantului şi ale membrilor săi de familie, realizate în ultimul an fiscal încheiat (potrivit art. 41 din Legea nr. 571/2003 - Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare) NOTĂ: Se vor declara inclusiv veniturile provenite din străinătate.
Cine a realizat venitul Sursa venitului: nume, adresa
Serviciul prestat/ Obiectul generator de venit
Venit anual încasat
4
1. Venituri din salarii 1.1. Titular 1.2. Soţ/soţie
1.3. Copii
2. Venituri din activităţi independente 2.1. Titular
2.2. Soţ/soţie
3. Venituri din cedarea folosinţei bunurilor 3.1. Titular
3.2. Soţ/soţie 4. Venituri din investiţii 4.1. Titular
4.2. Soţ/soţie
5. Venituri din pensii 5.1. Titular
5.2. Soţ/soţie.
6. Venituri din activităţi agricole 6.1. Titular
6.2. Soţ/soţie
7. Venituri din premii şi din jocuri de noroc
5
7.1. Titular
7.2. Soţ/soţie
7.3. Copii
8. Venituri din alte surse 8.1. Titular
8.2. Soţ/soţie
8.3. Copii
Prezenta declaraţie constituie act public şi răspund potrivit legii penale pentru inexactitatea sau caracterul incomplet al datelor menţionate. Data completării: Semnătura: 04.07.2016
1
DECLARAŢIE DE AVERE Subsemnatul, Radu Constantin , având funcţia de grefier la Judecătoria Sectorului 3 București , cunoscând prevederile art. 292 din Codul penal privind falsul în declaraţii, declar pe proprie răspundere că împreună cu familia1) deţin următoarele: ..................................... *1) Prin familie se înţelege soţul/soţia şi copiii aflaţi în întreţinerea acestora.
I. Bunuri imobile 1. Terenuri N O T Ă : Se vor declara inclusiv cele aflate în alte ţări.
Adresa sau zona Categoria* Anul dobândirii Suprafaţa Cota-
parte Modul de dobândire Titularul1)
Com. Bogdanesti, Jud. Bacau
3 2014 557 m.p. 3/16 mostenire Radu Constantin
Com. Bogdanesti, Jud. Bacau
3 2014 720 m.p. 3/16 mostenire Radu Constantin
* Categoriile indicate sunt: (1) agricol; (2) forestier; (3) intravilan; (4) luciu de apă; (5) alte categorii de terenuri extravilane, dacă se află în circuitul civil. *2) La "Titular" se menţionează, în cazul bunurilor proprii, numele proprietarului (titularul, soţul/soţia, copilul), iar în cazul bunurilor în coproprietate, cota-parte şi numele coproprietarilor.
2. Clădiri N O T Ă : Se vor declara inclusiv cele aflate în alte ţări.
Adresa sau zona Categoria* Anul dobândirii Suprafaţa Cota-
parte Modul de dobândire Titularul2)
Jud. Ilfov 1 2012 90mp 1/2 Credit ipotecar Radu Valeria Radu Constantin
Com. Bogdanesti, Jud. Bacau
2 2014 54mp 3/32 mostenire Radu Constantin
Oras Comanesti, Jud. Bacau
1 2014 49,39mp 3/16 mostenire Radu Constantin
* Categoriile indicate sunt: (1) apartament; (2) casă de locuit; (3) casă de vacanţă; (4) spaţii comerciale/de producţie. *2) La "Titular" se menţionează, în cazul bunurilor proprii, numele proprietarului (titularul, soţul/soţia, copilul),
2
iar în cazul bunurilor în coproprietate, cota-parte şi numele coproprietarilor.
II. Bunuri mobile 1. Autovehicule/autoturisme, tractoare, maşini agricole, şalupe, iahturi şi alte mijloace de transport
care sunt supuse înmatriculării, potrivit legii
Natura Marca Nr. de bucăţi Anul de fabricaţie Modul de dobândire
Autoturism Seat Ibiza 1 2006 Vanzare-cumparare
2. Bunuri sub formă de metale preţioase, bijuterii, obiecte de artă şi de cult, colecţii de artă şi
numismatică, obiecte care fac parte din patrimoniul cultural naţional sau universal, a căror valoare însumată depăşeşte 5.000 de euro
N O T Ă : Se vor menţiona toate bunurile aflate în proprietate, indiferent dacă ele se află sau nu pe teritoriul României
la momentul declarării.
Descriere sumară Anul dobândirii Valoarea estimată
- - -
III. Bunuri mobile, a căror valoare depăşeşte 3.000 de euro fiecare, şi bunuri imobile înstrăinate în
ultimele 12 luni
Natura bunului înstrăinat
Data înstrăinării
Persoana către care s-a înstrăinat
Forma înstrăinării Valoarea
- - - - -
IV. Active financiare
3
1. Conturi şi depozite bancare, fonduri de investiţii, forme echivalente de economisire şi investire, inclusiv cardurile de credit, dacă valoarea însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 de euro
N O T Ă : Se vor declara inclusiv cele aflate în bănci sau instituţii financiare din străinătate.
Instituţia care administrează şi adresa acesteia Tipul* Valuta Deschis în anul Sold/valoare la zi
- - - - -
*Categoriile indicate sunt: (1) cont curent sau echivalente (inclusiv card); (2) depozit bancar sau
echivalente; (3) fonduri de investiţii sau echivalente, inclusiv fonduri private de pensii sau alte sisteme cu acumulare (se vor declara cele aferente anului fiscal anterior).
2. Plasamente, investiţii directe şi împrumuturi acordate, dacă valoarea de piaţă însumată a tuturor
acestora depăşeşte 5.000 de euro N O T Ă : Se vor declara inclusiv investiţiile şi participările în străinătate.
Emitent titlu/societatea în care persoana este acţionar sau asociat/beneficiar de împrumut Tipul* Număr de titluri/
cota de participare Valoarea totală la zi
- - - -
*Categoriile indicate sunt: (1) hârtii de valoare deţinute (titluri de stat, certificate, obligaţiuni); (2)
acţiuni sau părţi sociale în societăţi comerciale; (3) împrumuturi acordate în nume personal.
3. Alte active producătoare de venituri nete, care însumate depăşesc echivalentul a 5.000 de euro pe an:
4
……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..
N O T Ă : Se vor declara inclusiv cele aflate în străinătate.
V. Datorii Debite, ipoteci, garanţii emise în beneficiul unui terţ, bunuri achiziţionate în sistem leasing şi alte
asemenea bunuri, dacă valoarea însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 de euro NOTĂ: Se vor declara inclusiv pasivele financiare acumulate în străinătate.
Creditor Contractat în anul Scadent la Valoare
Alpha Bank 2012 2042 61250 euro
ING Bank 2015 2020 40105 lei
ING Bank 2015 2020 10000 lei
VI. Cadouri, servicii sau avantaje primite gratuit sau subvenţionate faţă de valoarea de piaţă, din
partea unor persoane, organizaţii, societăţi comerciale, regii autonome, companii/societăţi naţionale sau instituţii publice româneşti sau străine, inclusiv burse, credite, garanţii, decontări de cheltuieli, altele decât cele ale angajatorului, a căror valoare individuală depăşeşte 500 de euro*
Cine a realizat venitul Sursa venitului: numele, adresa
Serviciul prestat/Obiectul generator de venit
Venitul anual încasat
1.1. Titular
- - - -
1.2. Soţ/soţie
1.3. Copii
*Se exceptează de la declarare cadourile şi trataţiile uzuale primite din partea rudelor de gradul I şi al 11-lea. VII. Venituri ale declarantului şi ale membrilor săi de familie, realizate în ultimul an fiscal încheiat
(potrivit art. 41 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare)
5
NOTĂ: Se vor declara inclusiv veniturile provenite din străinătate.
Cine a realizat venitul Sursa venitului: numele, adresa
Serviciul prestat/Obiectul generator de venit
Venitul anual încasat
1. Venituri din salarii 1.1. Titular
Radu Constantin venit din salariu - Judecatoria sector 3 Bucuresti grefier 39200lei
1.2. Soţ/soţie
Radu Valeria venit din salariu – Credit Europe Bank ofiter bancar 23073lei
1.3. Copii - 2. Venituri din activităţi independente 2.1. Titular - - - - 2.2. Soţ/soţie 3. Venituri din cedarea folosinţei bunurilor 3.1. Titular - - - - 3.2. Soţ/soţie 4. Venituri din investiţii 4.1. Titular - - - - 4.2. Soţ/soţie 5. Venituri din pensii 5.1. Titular -- - - - 5.2. Soţ/soţie 6. Venituri din activităţi agricole 6.1. Titular - - - - 6.2. Soţ/soţie
Cine a realizat venitul Sursa venitului: Nume, adresa
Serviciul prestat/obiectul generator de venit
Venitul anual încasat
6
7. Venituri din premii şi din jocuri de noroc 7.1. Titular - - - - 7.2. Soţ/soţie 7.3. Copii 8. Venituri din alte surse 8.1. Titular Radu Constantin decontare chirie 17689lei
8.2. Soţ/soţie 8.3. Copii
Prezenta declaraţie constituie act public şi răspund potrivit legii penale pentru inexactitatea sau
caracterul incomplet al datelor menţionate.
Data completării Semnătura
14.06.2016 …………………………
1
DECLARAŢIE DE AVERE
Subsemnata, Săpunaru Alina Luiza , având funcţia
de Grefier, la Judecătoria Sectorului 3 Bucuresti, CNP , domiciliata in Bucuresti, sector 3 ,
cunoscând prevederile art. 292 din Codul penal privind falsul în declaraţii, declar pe proprie răspundere că împreună cu familia1) deţin următoarele: ..................................... *1) Prin familie se înţelege soţul/soţia şi copiii aflaţi în întreţinerea acestora.
I. Bunuri imobile 1. Terenuri N O T Ă : Se vor declara inclusiv cele aflate în alte ţări.
Adresa sau zona Categoria* Anul dobândirii Suprafaţa Cota-
parte Modul de dobândire Titularul1)
- - - - - - -
- - - - - - -
- - - - - - -
- - - - - - - * Categoriile indicate sunt: (1) agricol; (2) forestier; (3) intravilan; (4) luciu de apă; (5) alte categorii de terenuri extravilane, dacă se află în circuitul civil. *2) La "Titular" se menţionează, în cazul bunurilor proprii, numele proprietarului (titularul, soţul/soţia, copilul), iar în cazul bunurilor în coproprietate, cota-parte şi numele coproprietarilor.
2. Clădiri N O T Ă : Se vor declara inclusiv cele aflate în alte ţări.
Adresa sau zona Categoria* Anul dobândirii Suprafaţa Cota-
parte Modul de dobândire Titularul2)
Bucuresti 1 2009 69 m.p 100% Vanzare-cumparare
Sapunaru Daniel si Alina
Alexandria 1 2003 93,14 m.p 100% Vanzare-cumparare Sapunaru Alina
Brasov 1 2010 50 m.p. 100% Vanzare-cumparare -//-
2
* Categoriile indicate sunt: (1) apartament; (2) casă de locuit; (3) casă de vacanţă; (4) spaţii comerciale/de producţie. *2) La "Titular" se menţionează, în cazul bunurilor proprii, numele proprietarului (titularul, soţul/soţia, copilul), iar în cazul bunurilor în coproprietate, cota-parte şi numele coproprietarilor.
II. Bunuri mobile 1. Autovehicule/autoturisme, tractoare, maşini agricole, şalupe, iahturi şi alte mijloace de transport
care sunt supuse înmatriculării, potrivit legii
Natura Marca Nr. de bucăţi Anul de fabricaţie Modul de dobândire
autoturism Skoda 1 2006 Vanzare-cumparare
2. Bunuri sub formă de metale preţioase, bijuterii, obiecte de artă şi de cult, colecţii de artă şi
numismatică, obiecte care fac parte din patrimoniul cultural naţional sau universal, a căror valoare însumată depăşeşte 5.000 de euro
N O T Ă : Se vor menţiona toate bunurile aflate în proprietate, indiferent dacă ele se află sau nu pe teritoriul României
la momentul declarării.
Descriere sumară Anul dobândirii Valoarea estimată
- - -
- - -
- - -
- - -
- - - III. Bunuri mobile, a căror valoare depăşeşte 3.000 de euro fiecare, şi bunuri imobile înstrăinate în
ultimele 12 luni
Natura bunului înstrăinat
Data înstrăinării
Persoana către care s-a înstrăinat
Forma înstrăinării Valoarea
- - - - -
- - - - -
3
IV. Active financiare 1. Conturi şi depozite bancare, fonduri de investiţii, forme echivalente de economisire şi investire,
inclusiv cardurile de credit, dacă valoarea însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 de euro
N O T Ă : Se vor declara inclusiv cele aflate în bănci sau instituţii financiare din străinătate.
Instituţia care administrează şi adresa acesteia Tipul* Valuta Deschis în anul Sold/valoare la zi
- - - - -
- - - - -
- - - - -
- - - - -
- - - - -
- - -- - -
- - - - - *Categoriile indicate sunt: (1) cont curent sau echivalente (inclusiv card); (2) depozit bancar sau
echivalente; (3) fonduri de investiţii sau echivalente, inclusiv fonduri private de pensii sau alte sisteme cu acumulare (se vor declara cele aferente anului fiscal anterior).
2. Plasamente, investiţii directe şi împrumuturi acordate, dacă valoarea de piaţă însumată a tuturor
acestora depăşeşte 5.000 de euro N O T Ă : Se vor declara inclusiv investiţiile şi participările în străinătate.
Emitent titlu/societatea în care persoana este acţionar sau asociat/beneficiar de împrumut Tipul* Număr de titluri/
cota de participare Valoarea totală la zi
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
*Categoriile indicate sunt: (1) hârtii de valoare deţinute (titluri de stat, certificate, obligaţiuni); (2)
acţiuni sau părţi sociale în societăţi comerciale; (3) împrumuturi acordate în nume personal.
4
3. Alte active producătoare de venituri nete, care însumate depăşesc echivalentul a 5.000 de euro pe an: ……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..
N O T Ă : Se vor declara inclusiv cele aflate în străinătate.
V. Datorii Debite, ipoteci, garanţii emise în beneficiul unui terţ, bunuri achiziţionate în sistem leasing şi alte
asemenea bunuri, dacă valoarea însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 de euro NOTĂ: Se vor declara inclusiv pasivele financiare acumulate în străinătate.
Creditor Contractat în anul Scadent la Valoare
ING BANK 2009 2039 63.700 euro
VI. Cadouri, servicii sau avantaje primite gratuit sau subvenţionate faţă de valoarea de piaţă, din
partea unor persoane, organizaţii, societăţi comerciale, regii autonome, companii/societăţi naţionale sau instituţii publice româneşti sau străine, inclusiv burse, credite, garanţii, decontări de cheltuieli, altele decât cele ale angajatorului, a căror valoare individuală depăşeşte 500 de euro*
Cine a realizat venitul Sursa venitului: numele, adresa
Serviciul prestat/Obiectul generator de venit
Venitul anual încasat
1.1. Titular
- - - -
1.2. Soţ/soţie
- - - -
1.3. Copii
- - - - *Se exceptează de la declarare cadourile şi trataţiile uzuale primite din partea rudelor de gradul I şi al 11-lea.
5
VII. Venituri ale declarantului şi ale membrilor săi de familie, realizate în ultimul an fiscal încheiat (potrivit art. 41 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare)
NOTĂ: Se vor declara inclusiv veniturile provenite din străinătate.
Cine a realizat venitul Sursa venitului: numele, adresa
Serviciul prestat/Obiectul generator de venit
Venitul anual încasat
1. Venituri din salarii 1.1. Titular
Sapunaru Alina Judecatoria Sector 3 Bucuresti A.N.P.I.S
Grefier/salariu
Indemnizatie crestere copil
15.000 ron
15.468 ron 1.2. Soţ/soţie -Sapunaru Daniel D.G.P.M.B. salariu 36.000 1.3. Copii
-Sapunaru Antonia Maria Sapunaru Stefan Alexandru
Agentia de Prestatii Sociale Bucuresti
Alocatie alocatie
1008 ron
1400 ron
2. Venituri din activităţi independente 2.1. Titular -Sapunaru Daniel Inchiriere imobil - 26.000 ron 2.2. Soţ/soţie 3. Venituri din cedarea folosinţei bunurilor 3.1. Titular - - - - 3.2. Soţ/soţie 4. Venituri din investiţii 4.1. Titular - - - - 4.2. Soţ/soţie 5. Venituri din pensii 5.1. Titular -- - - - 5.2. Soţ/soţie 6. Venituri din activităţi agricole 6.1. Titular
6
- - - - 6.2. Soţ/soţie
Cine a realizat venitul Sursa venitului: Nume, adresa
Serviciul prestat/obiectul generator de venit
Venitul anual încasat
7. Venituri din premii şi din jocuri de noroc 7.1. Titular - - - - 7.2. Soţ/soţie 7.3. Copii 8. Venituri din alte surse 8.1. Titular - - - - 8.2. Soţ/soţie 8.3. Copii
Prezenta declaraţie constituie act public şi răspund potrivit legii penale pentru inexactitatea sau
caracterul incomplet al datelor menţionate.
Data completării Semnătura
07.06.2016 …………………………
DECLARAŢIE DE AVERE Subsemnatul (a) SOARE CARMEN,având funcţia de GREFIER la Judecatoria Sectorului 3 Bucuresti, declar pe propria răspundere, că deţin următoarele active şi datorii. I. BUNURI IMOBILE 1. Terenuri Nota: se vor declara inclusiv cele aflate în alte ţări ______________________________________________________________________________ |Adresa |Categoria*|Anul |Suprafaţa|Cota |Valoarea de|Modul de |Titularul | | | |dobândirii| |parte|impozitare |dobândire|*2) | |______ |__________|__________|_________|_____|___________|_________|___________| |sat Sateni
3 2004 926 m.p. cumparare Soare Com.Aninoasa Carmen Jud.Dambovita__________|_________|_________|_____|___________|_________|___________| |sat Sateni 5 2004 2000 m.p. cumparare Soare Com.Aninoasa Carmen Jud.Dambovita_____|__________|__________|_________|_____|___________|_________|___________| |______|__________|__________|_________|_____|___________|_________|___________| * Categoriile indicate sunt: (1) agricol; (2) forestier; (3) intravilan; (4) luciu apă; (5) alte categorii de terenuri extravilane, dacă se află în circuitul civil 2. Clădiri Nota: se vor declara inclusiv cele aflate în alte ţări ______________________________________________________________________________ |Adresa |Categoria*|Anul |Suprafaţa|Cota |Valoarea |Modul de |Titularul| | | |dobândirii| |parte|impozabilă|dobândire|*2) | |______ |_________|__________|_________|_____|__________|_________|__________| | Sat.Sateni com.Aninoasa Jud.Dambovita|___2 _|____2004__|__90 m.p.|_ 3/4 moştenire Carmen Soare Bucuresti 1 2003 17 m.p. cumparare Carmen Soare sector 3 * Categoriile indicate sunt: (1) apartament; (2) casă de locuit; (3) casă de vacanţă; (4) spaţii comerciale/de producţie II. BUNURI MOBILE 1. Autovehicule/autoturisme, tractoare, maşini agricole, şalupe, iahturi şi alte mijloace de transport care sunt supuse înmatriculării, potrivit legii _______________________________________________________________________ | Natura | Marca | Nr. bucăţi | Anul de fabricaţie | Modul de dobândire | |________|_______|____________|____________________|____________________| |________|_______|____________|____________________|____________________| |________|_______|____________|____________________|____________________| |________|_______|____________|____________________|____________________| |________|_______|____________|____________________|____________________| 2. Bunuri sub formă de metale preţioase, bijuterii, obiecte de artă şi de cult, colecţii de artă şi numismatică, obiecte care fac parte din patrimoniul cultural
naţional sau universal sau altele asemenea, a căror valoare însumată depăşeşte 5.000 Euro Nota: se vor menţiona toate bunurile aflate în proprietate, indiferent dacă ele se află sau nu pe teritoriul României la momentul declarării ______________________________________________________________________________ | Descriere sumară | Anul dobândirii | Valoare estimată | |______________________________________|__________________|____________________| |______________________________________|__________________|____________________| |______________________________________|__________________|____________________| |______________________________________|__________________|____________________| |______________________________________|__________________|____________________| III. BUNURI MOBILE, A CĂROR VALOARE DEPĂŞEŞTE 1000 EUR FIECARE, ŞI BUNURI IMOBILE ÎNSTRĂINATE ÎN ULTIMELE 12 LUNI ______________________________________________________________________________ | Natura bunului |Data | Persoana către care |Forma | Valoarea | | înstrăinat |înstrăinării | s-a înstrăinat |înstrăinării| | |________________|_____________|_____________________|____________|____________| |________________|_____________|_____________________|____________|____________| |________________|_____________|_____________________|____________|____________| |________________|_____________|_____________________|____________|____________| |________________|_____________|_____________________|____________|____________| IV. ACTIVE FINANCIARE 1. Conturi şi depozite bancare, fonduri de investiţii, forme echivalente de economisire şi investire, dacă valoarea însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 Euro Nota: se vor declara inclusiv cele aflate în bănci sau instituţii financiare din străinătate ______________________________________________________________________________ |Instituţia care administrează| Tipul* |Valuta| Deschis | Sold/valoare la zi | |şi adresa acesteia | | | în anul | | |_____________________________|__________|______|_________|____________________| |_____________________________|__ _______|______|_________|____________________| |_____________________________|__________|______|_________|____________________| |_____________________________|__________|______|_________|____________________| |_____________________________|__________|______|_________|____________________| * Categoriile indicate sunt: (1) Cont curent sau echivalente (inclusiv card); (2) Depozit bancar sau echivalente; (3) Fonduri de investiţii sau echivalente, inclusiv fonduri private de pensii sau alte sisteme cu acumulare 2. Plasamente, investiţii directe şi împrumuturi acordate, dacă valoarea de piaţă însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 Euro Nota: se vor declara inclusiv investiţiile şi participările în străinătate ______________________________________________________________________________ |Emitent titlu/societatea în | Tipul* |Număr de | Valoare totală | |care persoana este acţionar sau | |titluri/cota | la zi | |asociat/beneficiar de împrumut | |de participare | | |________________________________|________|_______________|____________________| |________________________________|________|_______________|____________________| |________________________________|________|_______________|____________________| |________________________________|________|_______________|____________________| |________________________________|________|_______________|____________________| * Categoriile indicate sunt: (1) Hârtii de valoare deţinute (titluri de stat, certificate, obligaţiuni); (2) Acţiuni sau părţi sociale în societăţi comerciale; (3) Împrumuturi acordate în nume personal 3. Alte active producătoare de venituri nete, care însumate depăşesc echivalentul a 5.000 Euro pe an:
Nota: se vor declara inclusiv cele aflate în străinătate ......................................................... ......................................................... ......................................................... V. DATORII Debite (inclusiv taxe neachitate), ipoteci, garanţii emise în beneficiul unui terţ, bunuri achiziţionate în sistem leasing şi alte asemenea bunuri, dacă valoarea însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 Euro. Nota: se vor declara inclusiv pasivele financiare acumulate în străinătate ______________________________________________________________________________ | Creditor | Contractat | Scadent | Valoare | | | în anul | la | | |__________________________________|____________|__________|___________________| |__________________________ |____________|__________|___________________ |__________________________________|____________|__________|___________________| |__________________________________|____________|__________|___________________| |__________________________________|____________|__________|___________________| VI. Cadouri, servicii sau avantaje primite gratuit sau subvenţionate faţă de valoarea de piaţă, din partea unor persoane, organizaţii, societăţi comerciale, regii autonome, companii/societăţi naţionale sau instituţii publice româneşti sau străine, inclusiv burse, credite, garanţii, decontări de cheltuieli sau alte asemenea, a căror valoare individuală depăşeşte 300 Euro* ______________________________________________________________________________ | CINE A REALIZAT | SURSA VENITULUI: | SERVICIUL PRESTAT/OBIECTUL | VENIT ANUAL| | VENITUL | NUME, ADRESA | GENERATOR DE VENIT | ÎNCASAT | | | | | | |_________________|__________________|____________________________|____________| | 1.1. Titular | | | | |_________________|__________________|____________________________|____________| | ... | | | | |_________________|__________________|____________________________|____________| | 1.2. Soţ/soţie | | | | |_________________|__________________|____________________________|____________| | ... | | | | |_________________|__________________|____________________________|____________| | 1.3. Copii | | | | |_________________|__________________|____________________________|____________| | ... | | | | |_________________|__________________|____________________________|____________| * Se exceptează de la declarare cadourile şi trataţiile uzuale primite din partea rudelor de gradul I şi II. VII. Venituri ale declarantului şi ale membrilor săi de familie, realizate în ultimul an fiscal încheiat (potrivit art. 41 din Legea nr. 571/2003 - Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare) Nota: se vor declara inclusiv veniturile provenite din străinătate ______________________________________________________________________________ | CINE A REALIZAT | SURSA VENITULUI: | SERVICIUL PRESTAT/ | VENIT ANUAL| | VENITUL | NUME, ADRESA | OBIECTUL GENERATOR | ÎNCASAT | | | | DE VENIT | | |_____________________|__________________|________________________|____________| | 1. Venituri din salarii | |______________________________________________________________________________| | 1.1. Titular | | | | |_____________________|__________________|________________________|____________| | Carmen Soare |judecatoria sect.3| salariat | cf.adeverintei | de venit pe anul 2015 - |_____________________|__________________|________________________|- 38528 lei
| | 1.2. Soţ/soţie | | | | |_____________________|__________________|________________________|____________| | ... | | | | |_____________________|__________________|________________________|____________| | 1.3. Copii | | | | |_____________________|__________________|________________________|____________| | ... | | | | |_____________________|__________________|________________________|____________| | 2. Venituri din activităţi independente | |______________________________________________________________________________| | 1.1. Titular | | | | |_____________________|__________________|________________________|____________| | ... | | | | |_____________________|__________________|________________________|____________| | 1.2. Soţ/soţie | | | | |_____________________|__________________|________________________|____________| | ... | | | | |_____________________|__________________|________________________|____________| | 3. Venituri din cedarea folosinţei bunurilor | |______________________________________________________________________________| | 1.1. Titular | | | | |_____________________|__________________|________________________|____________| | ... | | | | |_____________________|__________________|________________________|____________| | 1.2. Soţ/soţie etc. | | | | |_____________________|__________________|________________________|____________| | ... | | | | |_____________________|__________________|________________________|____________| | 4. Venituri din investiţii | |______________________________________________________________________________| | 1.1. Titular | | | | |_____________________|__________________|________________________|____________| | ... | | | | |_____________________|__________________|________________________|____________| | 1.2. Soţ/soţie | | | | |_____________________|__________________|________________________|____________| | ... | | | | |_____________________|__________________|________________________|____________| | 5. Venituri din pensii | |______________________________________________________________________________| | 1.1. Titular | | | | |_____________________|__________________|________________________|____________| | ... | | | | |_____________________|__________________|________________________|____________| | 1.2. Soţ/soţie | | | | |_____________________|__________________|________________________|____________| | ... | | | | |_____________________|__________________|________________________|____________| | 6. Venituri din activităţi agricole | |______________________________________________________________________________| | 1.1. Titular | | | | |_____________________|__________________|________________________|____________| | ... | | | | |_____________________|__________________|________________________|____________| | 1.2. Soţ/soţie | | | | |_____________________|__________________|________________________|____________| | ... | | | | |_____________________|__________________|________________________|____________| | 7. Venituri din premii şi din jocuri de noroc | |______________________________________________________________________________| | 1.1. Titular | | | | |_____________________|__________________|________________________|____________| | ... | | | | |_____________________|__________________|________________________|____________| | 1.2. Soţ/soţie | | | | |_____________________|__________________|________________________|____________| | ... | | | |
|_____________________|__________________|________________________|____________| | 1.3. Copii | | | | |_____________________|__________________|________________________|____________| | ... | | | | |_____________________|__________________|________________________|____________| | 8. Venituri din alte surse | |______________________________________________________________________________| | 1.1. Titular | | | | |_____________________|__________________|________________________|____________| | ... | | | | |_____________________|__________________|________________________|____________| | 1.2. Soţ/soţie | | | | |_____________________|__________________|________________________|____________| | ... | | | | |_____________________|__________________|________________________|____________| | 1.3. Copii | | | | |_____________________|__________________|________________________|____________| | ... | | | | |_____________________|__________________|________________________|____________| *1) Prin familie se înţelege soţul/soţia şi copiii aflaţi în întreţinerea acestora. *2) La "titular", se menţionează, în cazul bunurilor proprii, numele proprietarului (titularul, soţul/soţia, copilul), iar în cazul bunurilor în coproprietate, cota-parte şi numele coproprietarilor. Prezenta declaraţie constituie act public şi răspund, potrivit legii penale, pentru inexactitatea sau caracterul incomplet al datelor menţionate. Data completării:14.06.2016 Semnătura:
1
DECLARAŢIE DE AVERE
Subsemnata BRÎNCUŞ AURELIA LORENA, având funcţia de grefier, la JUDECĂTORIA SECTOR 3 BUCUREŞTI, declar pe propria răspundere, că împreună cu familia1 deţin următoarele active şi datorii. I. BUNURI IMOBILE 1. Terenuri Nota: se vor declara inclusiv cele aflate în alte ţări
Adresa Categoria* Anul dobândirii
Suprafaţa
Cota parte
Valoarea de impozitare
Modul de dobândire
Titularul2
- - - -
* Categoriile indicate sunt: (1) agricol; (2) forestier; (3) intravilan; (4) luciu apă; (5) alte categorii de terenuri extravilane, dacă se află în circuitul civil 2. Clădiri Nota: se vor declara inclusiv cele aflate în alte ţări
Adresa Categoria* Anul dobândirii
Suprafaţa Cota parte
Valoarea impozabilă
Modul de dobândire
Titularul2
- - - - - - - -
* Categoriile indicate sunt: (1) apartament; (2) casă de locuit; (3) casă de vacanţă; (4) spaţii comerciale/de producţie II. BUNURI MOBILE 1. Autovehicule/autoturisme, tractoare, maşini agricole, şalupe, iahturi şi alte mijloace de transport care sunt supuse înmatriculării, potrivit legii
Natura Marca Nr. bucăţi Anul de fabricaţie Modul de dobândire
- - 2. Bunuri sub formă de metale preţioase, bijuterii, obiecte de artă şi de cult, colecţii de artă şi numismatică, obiecte care fac parte din patrimoniul cultural naţional sau universal sau altele asemenea, a căror valoare însumată depăşeşte 5.000 Euro Nota: se vor menţiona toate bunurile aflate în proprietate, indiferent dacă ele se află sau nu pe teritoriul României la momentul declarării
Descriere sumară Anul dobândirii Valoarea estimată - - -
2
III. BUNURI MOBILE, A CĂROR VALOARE DEPĂŞEŞTE 1000 EUR FIECARE, ŞI BUNURI IMOBILE ÎNSTRĂINATE ÎN ULTIMELE 12 LUNI
Natura bunului înstrăinat
Data înstrăinării
Persoana către care s-a înstrăinat Forma înstrăinării
Valoarea
- - - IV. ACTIVE FINANCIARE 1. Conturi şi depozite bancare, fonduri de investiţii, forme echivalente de economisire şi investire, dacă valoarea însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 Euro Nota: se vor declara inclusiv cele aflate în bănci sau instituţii financiare din străinătate
Instituţia care administrează şi adresa acesteia
Tipul* Valuta Deschis în anul
Sold/valoare la zi
- - - - * Categoriile indicate sunt: (1) Cont curent sau echivalente (inclusiv card); (2) Depozit bancar sau echivalente; (3) Fonduri de investiţii sau echivalente, inclusiv fonduri private de pensii sau alte sisteme cu acumulare 2. Plasamente, investiţii directe şi împrumuturi acordate, dacă valoarea de piaţă însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 Euro Nota: se vor declara inclusiv investiţiile şi participările în străinătate Emitent titlu/societatea în care persoana este acţionar sau asociat/beneficiar de împrumut
Tipul* Număr de titluri/cota de participare
Valoarea totală la zi
- - - - * Categoriile indicate sunt: (1) Hârtii de valoare deţinute (titluri de stat, certificate, obligaţiuni); (2) Acţiuni sau părţi sociale în societăţi comerciale; (3) Împrumuturi acordate în nume personal 3. Alte active producătoare de venituri nete, care însumate depăşesc echivalentul a 5.000 Euro pe an: Nota: se vor declara inclusiv cele aflate în străinătate ........-........................................................................... ................................................................................... ................................................................................... V. DATORII Debite (inclusiv taxe neachitate), ipoteci, garanţii emise în beneficiul unui terţ, bunuri achiziţionate în sistem leasing şi alte asemenea bunuri, dacă valoarea însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 Euro. Nota: se vor declara inclusiv pasivele financiare acumulate în străinătate
Creditor Contractat în anul
Scadent la Valoare
3
- - - - - - - - - - - - - - - - VI. Cadouri, servicii sau avantaje primite gratuit sau subvenţionate faţă de valoarea de piaţă, din partea unor persoane, organizaţii, societăţi comerciale, regii autonome, companii/societăţi naţionale sau instituţii publice româneşti sau străine, inclusiv burse, credite, garanţii, decontări de cheltuieli sau alte asemenea, a căror valoare individuală depăşeşte 300 Euro*
Cine a realizat venitul Sursa venitului: Nume, adresa
Serviciul prestat/obiectul generator de venit
Venitul anual încasat
1.1. Titular - - - . . . 1.2. Soţ/soţie - - - 1.3. Copii - - - . . . * Se exceptează de la declarare cadourile şi trataţiile uzuale primite din partea rudelor de gradul I şi II. VII. Venituri ale declarantului şi ale membrilor săi de familie, realizate în ultimul an fiscal încheiat (potrivit art. 41 din Legea nr. 571/2003 - Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare) Nota: se vor declara inclusiv veniturile provenite din străinătate
Cine a realizat venitul Sursa venitului: Nume, adresa
Serviciul prestat/obiectul generator de venit
Venitul anual încasat
1. Venituri din salarii 1.1. Titular Brîncuş Aurelia Lorena
salariu Judecătoria Sector 3 43619 LEI
1.2. Soţ/soţie 1.3. Copii - . . . 2. Venituri din activităţi independente - 1.1. Titular . . . 1.2. Soţ/soţie . . . 3. Venituri din cedarea folosinţei bunurilor - 1.1. Titular . . . 1.2. Soţ/soţie, etc. . . . 4. Venituri din investiţii - 1.1. Titular . . . 1.2. Soţ/soţie . . . 5. Venituri din pensii - 1.1. Titular . . . 1.2. Soţ/soţie . . . 6. Venituri din activităţi agricole - 1.1. Titular . . .
4
1.2. Soţ/soţie . . . 7. Venituri din premii şi din jocuri de noroc 1.1. Titular . . . 1.2. Soţ/soţie . . . 1.3. Copii . . . 8. Venituri din alte surse 1.1. Titular . . . 1.2. Soţ/soţie . . . 1.3. Copii . . . 1) Prin familie se înţelege soţul/soţia şi copiii aflaţi în întreţinerea acestora. 2) La "titular", se menţionează, în cazul bunurilor proprii, numele proprietarului (titularul, soţul/soţia, copilul), iar în cazul bunurilor în coproprietate, cota-parte şi numele coproprietarilor. Prezenta declaraţie constituie act public şi răspund, potrivit legii penale, pentru inexactitatea sau caracterul incomplet al datelor menţionate. Data completării: Semnătura: 15.06.2016 Brîncuş Aurelia Lorena
1
DECLARAŢIE DE AVERE
Subsemnatul, Bradea Dan , având funcţia de grefier la Judecătoria Sectorului 3 Bucuresti , cunoscând prevederile art. 292 din Codul penal privind falsul în declaraţii, declar pe proprie răspundere că împreună cu familia1) deţin următoarele: ..................................... *1) Prin familie se înţelege soţul/soţia şi copiii aflaţi în întreţinerea acestora.
I. Bunuri imobile 1. Terenuri N O T Ă : Se vor declara inclusiv cele aflate în alte ţări.
Adresa sau zona Categoria* Anul dobândirii Suprafaţa Cota-
parte Modul de dobândire Titularul1)
com. Huruiesti, judet Bacau 1 2014 13600 mp - Vanzare-
cumparare Bradea Dan
* Categoriile indicate sunt: (1) agricol; (2) forestier; (3) intravilan; (4) luciu de apă; (5) alte categorii de terenuri extravilane, dacă se află în circuitul civil. *2) La "Titular" se menţionează, în cazul bunurilor proprii, numele proprietarului (titularul, soţul/soţia, copilul), iar în cazul bunurilor în coproprietate, cota-parte şi numele coproprietarilor.
2. Clădiri N O T Ă : Se vor declara inclusiv cele aflate în alte ţări.
Adresa sau zona Categoria* Anul dobândirii Suprafaţa Cota-
parte Modul de dobândire Titularul2)
- - - - - - - * Categoriile indicate sunt: (1) apartament; (2) casă de locuit; (3) casă de vacanţă; (4) spaţii comerciale/de producţie. *2) La "Titular" se menţionează, în cazul bunurilor proprii, numele proprietarului (titularul, soţul/soţia, copilul),
2
iar în cazul bunurilor în coproprietate, cota-parte şi numele coproprietarilor.
II. Bunuri mobile 1. Autovehicule/autoturisme, tractoare, maşini agricole, şalupe, iahturi şi alte mijloace de transport
care sunt supuse înmatriculării, potrivit legii
Natura Marca Nr. de bucăţi Anul de fabricaţie Modul de dobândire
Autovehicul Opel Corsa 1 1995 Vanzare-cumparare
2. Bunuri sub formă de metale preţioase, bijuterii, obiecte de artă şi de cult, colecţii de artă şi
numismatică, obiecte care fac parte din patrimoniul cultural naţional sau universal, a căror valoare însumată depăşeşte 5.000 de euro
N O T Ă : Se vor menţiona toate bunurile aflate în proprietate, indiferent dacă ele se află sau nu pe teritoriul României
la momentul declarării.
Descriere sumară Anul dobândirii Valoarea estimată
- - -
III. Bunuri mobile, a căror valoare depăşeşte 3.000 de euro fiecare, şi bunuri imobile înstrăinate în
ultimele 12 luni
Natura bunului înstrăinat
Data înstrăinării
Persoana către care s-a înstrăinat
Forma înstrăinării Valoarea
- - - - -
IV. Active financiare
3
1. Conturi şi depozite bancare, fonduri de investiţii, forme echivalente de economisire şi investire, inclusiv cardurile de credit, dacă valoarea însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 de euro
N O T Ă : Se vor declara inclusiv cele aflate în bănci sau instituţii financiare din străinătate.
Instituţia care administrează şi adresa acesteia Tipul* Valuta Deschis în anul Sold/valoare la zi
- - - - -
*Categoriile indicate sunt: (1) cont curent sau echivalente (inclusiv card); (2) depozit bancar sau
echivalente; (3) fonduri de investiţii sau echivalente, inclusiv fonduri private de pensii sau alte sisteme cu acumulare (se vor declara cele aferente anului fiscal anterior).
2. Plasamente, investiţii directe şi împrumuturi acordate, dacă valoarea de piaţă însumată a tuturor
acestora depăşeşte 5.000 de euro N O T Ă : Se vor declara inclusiv investiţiile şi participările în străinătate.
Emitent titlu/societatea în care persoana este acţionar sau asociat/beneficiar de împrumut Tipul* Număr de titluri/
cota de participare Valoarea totală la zi
- - - -
*Categoriile indicate sunt: (1) hârtii de valoare deţinute (titluri de stat, certificate, obligaţiuni); (2)
acţiuni sau părţi sociale în societăţi comerciale; (3) împrumuturi acordate în nume personal.
3. Alte active producătoare de venituri nete, care însumate depăşesc echivalentul a 5.000 de euro pe an:
4
……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..
N O T Ă : Se vor declara inclusiv cele aflate în străinătate.
V. Datorii Debite, ipoteci, garanţii emise în beneficiul unui terţ, bunuri achiziţionate în sistem leasing şi alte
asemenea bunuri, dacă valoarea însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 de euro NOTĂ: Se vor declara inclusiv pasivele financiare acumulate în străinătate.
Creditor Contractat în anul Scadent la Valoare
- - - -
VI. Cadouri, servicii sau avantaje primite gratuit sau subvenţionate faţă de valoarea de piaţă, din
partea unor persoane, organizaţii, societăţi comerciale, regii autonome, companii/societăţi naţionale sau instituţii publice româneşti sau străine, inclusiv burse, credite, garanţii, decontări de cheltuieli, altele decât cele ale angajatorului, a căror valoare individuală depăşeşte 500 de euro*
Cine a realizat venitul Sursa venitului: numele, adresa
Serviciul prestat/Obiectul generator de venit
Venitul anual încasat
1.1. Titular
- - - -
1.2. Soţ/soţie
1.3. Copii
*Se exceptează de la declarare cadourile şi trataţiile uzuale primite din partea rudelor de gradul I şi al 11-lea. VII. Venituri ale declarantului şi ale membrilor săi de familie, realizate în ultimul an fiscal încheiat
(potrivit art. 41 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare)
5
NOTĂ: Se vor declara inclusiv veniturile provenite din străinătate.
Cine a realizat venitul Sursa venitului: numele, adresa
Serviciul prestat/Obiectul generator de venit
Venitul anual încasat
1. Venituri din salarii 1.1. Titular
Bradea Dan Tribunalul Bucuresti – Judecătoria Sector 3 grefier 32008 lei
1.2. Soţ/soţie - - - - 1.3. Copii - - - - 2. Venituri din activităţi independente 2.1. Titular - - - - 2.2. Soţ/soţie 3. Venituri din cedarea folosinţei bunurilor 3.1. Titular - - - - 3.2. Soţ/soţie 4. Venituri din investiţii 4.1. Titular - - - - 4.2. Soţ/soţie 5. Venituri din pensii 5.1. Titular -- - - - 5.2. Soţ/soţie 6. Venituri din activităţi agricole 6.1. Titular - - - - 6.2. Soţ/soţie
Cine a realizat venitul Sursa venitului: Nume, adresa
Serviciul prestat/obiectul generator de venit
Venitul anual încasat
7. Venituri din premii şi din jocuri de noroc
6
7.1. Titular - - - - 7.2. Soţ/soţie 7.3. Copii 8. Venituri din alte surse 8.1. Titular - - - - 8.2. Soţ/soţie 8.3. Copii
Prezenta declaraţie constituie act public şi răspund potrivit legii penale pentru inexactitatea sau
caracterul incomplet al datelor menţionate.
Data completării Semnătura
30.05.2016 …………………………
DECLARAŢIE DE AVERE
Subsemnatul/Subsemnata, BUNGET MARIA, având funcţia de grefier, la Judecatoria Sector 3 Bucuresti, cunoscând prevederile art. 326 din Codul penal privind falsul în declaraţii, declar pe propria răspundere, că împreună cu familia1 deţin următoarele: I. Bunuri imobile 1. Terenuri NOTĂ: Se vor declara inclusiv cele aflate în alte ţări
Adresa sau zona Categoria* Anul dobândirii
Suprafaţa Cota-parte Modul de dobândire
Titularul2
- - -
* Categoriile indicate sunt: (1) agricol; (2) forestier; (3) intravilan; (4) luciu apă; (5) alte categorii de terenuri extravilane, dacă se află în circuitul civil. 2. Clădiri NOTĂ: Se vor declara inclusiv cele aflate în alte ţări
Adresa sau zona Categoria* Anul dobândirii
Suprafaţa Cota-parte Modul de dobândire
Titularul2
-Bucureşti, sector 4 2015 62 mp Contract vânzare-cumpărare
Bunget Maria Bunget Nicolae
- -
* Categoriile indicate sunt: (1) apartament; (2) casă de locuit; (3) casă de vacanţă; (4) spaţii comerciale/de producţie. II. Bunuri mobile 1. Autovehicule/autoturisme, tractoare, maşini agricole, şalupe, iahturi şi alte mijloace de transport care sunt supuse înmatriculării, potrivit legii
Natura Marca Nr. de bucăţi Anul de fabricaţie Modul de dobândire
- - -
1 Prin familie se înţelege soţul/soţia şi copii aflaţi în întreţinerea acestora. 2 La „Titular” se menţionează, în cazul bunurilor proprii, numele proprietarului (titularul, soţul/soţia, copilul), iar în cazul bunurilor în coproprietate, cota-parte şi numele coproprietarilor.
2. Bunuri sub formă de metale preţioase, bijuterii, obiecte de artă şi de cult, colecţii de artă şi numismatică, obiecte care fac parte din patrimoniul cultural naţional sau universal, a căror valoare însumată depăşeşte 5.000 de euro NOTĂ: Se vor menţiona toate bunurile aflate în proprietate, indiferent dacă ele se află sau nu pe teritoriul României la momentul declarării.
Descriere sumară Anul dobândirii Valoare estimată - - -
III. Bunuri mobile, a căror valoare depăşeşte 3000 de euro fiecare, şi bunuri imobile înstrăinate în ultimele 12 luni
Natura bunului înstrăinat
Data înstrăinării Persoana către care s-a înstrăinat
Forma înstrăinării
Valoarea
- - -
IV. Active financiare: 1.Conturi şi depozite bancare, fonduri de investiţii, forme echivalente de economisire şi investire, inclusiv cardurile de credit, dacă valoarea însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 de euro NOTĂ: Se vor declara inclusiv cele aflate în bănci sau instituţii financiare din străinătate.
Instituţia care administrează şi adresa acesteia
Tipul* Valuta Deschis în anul
Sold/valoare la zi
- Banca Comerciala Romana
2 ron 2008 33.000 lei + dobanda cf. contract
-
* Categoriile indicate sunt: (1) cont curent sau echivalente (inclusiv card); (2) depozit bancar sau echivalente; (3) fonduri de investiţii sau echivalente, inclusiv fonduri private de pensii sau alte sisteme de acumulare (se vor declara cele aferente anului fiscal anterior) 2. Plasamente, investiţii directe şi împrumuturi acordate, dacă valoarea de piaţă însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 de euro NOTĂ: Se vor declara inclusiv investiţiile şi participările în străinătate.
Emitent titlu/societatea în care persoana este acţionar sau asociat/beneficiar de
împrumut
Tipul* Număr de titluri/ Cota de participare
Valoare totală la zi
- - -
* Categoriile indicate sunt: (1) hârtii de valoare deţinute (titluri de stat, certificate, obligaţiuni); (2) acţiuni sau părţi sociale în societăţi comerciale; (3) împrumuturi acordate în nume personal
3. Alte active producătoare de venituri nete, care însumate depăşesc echivalentul a 5.000 de euro pe an: .................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... NOTĂ: Se vor declara inclusiv cele aflate în străinătate. V. Datorii Debite, ipoteci, garanţii emise în beneficiul unui terţ, bunuri achiziţionate în sistem leasing şi alte asemenea bunuri, dacă valoarea însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 de euro. NOTĂ: Se vor declara inclusiv pasivele financiare acumulate în străinătate
Creditor Contractat în anul Scadent la Valoare - -
-
VI. Cadouri, servicii sau avantaje primite gratuit sau subvenţionate faţă de valoarea de piaţă din partea unor persoane, organizaţii, societăţi comerciale, regii autonome, companii/societăţi naţionale sau instituţii publice româneşti sau străine, inclusiv burse, credite, garanţii, decontări de cheltuieli, altele decât cele ale angajatorului, a căror valoare individuală depăşeşte 500 de euro*
Cine a realizat venitul Sursa venitului: nume, adresa
Serviciul prestat/Obiectul generator de venit
Venit anual încasat
1.1. Titular
1.2. Soţ/soţie -
- -
1.3. Copii -
- -
* Se exceptează de la declarare cadourile şi trataţiile uzuale primite din partea rudelor de gradul I şi al II-lea. VII. Venituri ale declarantului şi ale membrilor săi de familie, realizate în ultimul an fiscal încheiat (potrivit art. 41 din Legea nr. 571/2003 - Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare) NOTĂ: Se vor declara inclusiv veniturile provenite din străinătate.
Cine a realizat venitul Sursa venitului: nume, adresa
Serviciul prestat/ Obiectul generator de venit
Venit anual încasat
1. Venituri din salarii 1.1. Titular
Bunget Maria - Tribunalul Bucuresti-Judecătoria Sector 3
- din activitatea de baza-grefier
- 40399 lei
1.2. Soţ/soţie Bunget Nicolae
Euroins Romania Asigurare-Reasigurare
-din activitatea de baza –inspector asigurari -pensionar
- 21000 lei
1.3. Copii
2. Venituri din activităţi independente 2.1. Titular
2.2. Soţ/soţie
3. Venituri din cedarea folosinţei bunurilor 3.1. Titular
3.2. Soţ/soţie
4. Venituri din investiţii 4.1. Titular
4.2. Soţ/soţie
5. Venituri din pensii 5.1. Titular
5.2. Soţ/soţie.
6. Venituri din activităţi agricole 6.1. Titular
6.2. Soţ/soţie
7. Venituri din premii şi din jocuri de noroc 7.1. Titular
7.2. Soţ/soţie
7.3. Copii
8. Venituri din alte surse 8.1. Titular
8.2. Soţ/soţie
8.3. Copii
Prezenta declaraţie constituie act public şi răspund potrivit legii penale pentru inexactitatea sau caracterul incomplet al datelor menţionate. Data completării: Semnătura:
06.06.2015 Bunget Maria
1
DECLARAŢIE DE AVERE
Subsemnata, Claudia Constantin, având funcţia de grefier la Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, cu
domiciliul în Bucuresti, cunoscând prevederile art. 326 din Codul penal privind falsul în declaraţii, declar pe propria răspundere că împreună cu familia*1) deţin următoarele: I. Bunuri imobile 1. Terenuri NOTĂ: Se vor declara inclusiv cele aflate în alte ţări
Adresa sau zona Categoria* Anul dobândirii
Suprafaţa Cota-parte Modul de dobândire
Titularul1
-
-
* Categoriile indicate sunt: (1) agricol; (2) forestier; (3) intravilan; (4) luciu apă; (5) alte categorii de terenuri extravilane, dacă se află în circuitul civil. 2. Clădiri NOTĂ: Se vor declara inclusiv cele aflate în alte ţări
Adresa sau zona Categoria* Anul dobândirii
Suprafaţa Cota-parte Modul de dobândire
Titularul2
- Bucureşti, sector 2
apartament 2000 40 1/1
Vânzare-cumpărare
Claudia Constantin
-
-
* Categoriile indicate sunt: (1) apartament; (2) casă de locuit; (3) casă de vacanţă; (4) spaţii comerciale/de producţie. II. Bunuri mobile 1. Autovehicule/autoturisme, tractoare, maşini agricole, şalupe, iahturi şi alte mijloace de transport care sunt supuse înmatriculării, potrivit legii
Natura Marca Nr. de bucăţi Anul de fabricaţie Modul de dobândire - KIA kia 1 2007 Vânzare-cumpărare
2. Bunuri sub formă de metale preţioase, bijuterii, obiecte de artă şi de cult, colecţii de artă şi numismatică, obiecte care fac parte din patrimoniul cultural naţional sau universal, a căror valoare însumată depăşeşte 5.000 de euro NOTĂ: Se vor menţiona toate bunurile aflate în proprietate, indiferent dacă ele se află sau nu pe teritoriul României la momentul declarării.
Descriere sumară Anul dobândirii Valoare estimată
1 La „Titular” se menţionează, în cazul bunurilor proprii, numele proprietarului (titularul, soţul/soţia, copilul), iar în cazul bunurilor în coproprietate, cota-parte şi numele coproprietarilor.
2
-
-
-
III. Bunuri mobile, a căror valoare depăşeşte 3000 de euro fiecare, şi bunuri imobile înstrăinate în ultimele 12 luni
Natura bunului înstrăinat
Data înstrăinării Persoana către care s-a înstrăinat
Forma înstrăinării
Valoarea
-
-
-
IV. Active financiare 1.Conturi şi depozite bancare, fonduri de investiţii, forme echivalente de economisire şi investire, inclusiv cardurile de credit, dacă valoarea însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 de euro NOTĂ: Se vor declara inclusiv cele aflate în bănci sau instituţii financiare din străinătate.
Instituţia care administrează şi adresa acesteia
Tipul* Valuta Deschis în anul
Sold/valoare la zi
* Categoriile indicate sunt: (1) cont curent sau echivalente (inclusiv card); (2) depozit bancar sau echivalente; (3) fonduri de investiţii sau echivalente, inclusiv fonduri private de pensii sau alte sisteme de acumulare (se vor declara cele aferente anului fiscal anterior) 2. Plasamente, investiţii directe şi împrumuturi acordate, dacă valoarea de piaţă însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 de euro NOTĂ: Se vor declara inclusiv investiţiile şi participările în străinătate.
Emitent titlu/societatea în care persoana este acţionar sau asociat/beneficiar de
împrumut
Tipul* Număr de titluri/ Cota de participare
Valoare totală la zi
- - -
* Categoriile indicate sunt: (1) hârtii de valoare deţinute (titluri de stat, certificate, obligaţiuni); (2) acţiuni sau părţi sociale în societăţi comerciale; (3) împrumuturi acordate în nume personal 3. Alte active producătoare de venituri nete, care însumate depăşesc echivalentul a 5.000 de euro pe an: ......-............................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................ NOTĂ: Se vor declara inclusiv cele aflate în străinătate.
3
V. Datorii Debite, ipoteci, garanţii emise în beneficiul unui terţ, bunuri achiziţionate în sistem leasing şi alte asemenea bunuri, dacă valoarea însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 de euro. NOTĂ: Se vor declara inclusiv pasivele financiare acumulate în străinătate
Creditor Contractat în anul Scadent la Valoare
VI. Cadouri, servicii sau avantaje primite gratuit sau subvenţionate faţă de valoarea de piaţă din partea unor persoane, organizaţii, societăţi comerciale, regii autonome, companii/societăţi naţionale sau instituţii publice româneşti sau străine, inclusiv burse, credite, garanţii, decontări de cheltuieli, altele decât cele ale angajatorului, a căror valoare individuală depăşeşte 500 de euro*
Cine a realizat venitul Sursa venitului: nume, adresa
Serviciul prestat/Obiectul generator de venit
Venit anual încasat
1.1. Titular -
- -
1.2. Soţ/soţie
1.3. Copii -
* Se exceptează de la declarare cadourile şi trataţiile uzuale primite din partea rudelor de gradul I şi al II-lea. VII. Venituri ale declarantului şi ale membrilor săi de familie, realizate în ultimul an fiscal încheiat (potrivit art. 41 din Legea nr. 571/2003 - Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare) NOTĂ: Se vor declara inclusiv veniturile provenite din străinătate.
Cine a realizat venitul Sursa venitului: nume, adresa
Serviciul prestat/ Obiectul generator de venit
Venit anual încasat
1. Venituri din salarii 1.1. Titular Tribunalul Bucureşti
Salariul plus restanţe drepturi salariale 2015
Conform fisei fiscale
1.2. Soţ/soţie -
1.3. Copii
-
4
2. Venituri din activităţi independente 2.1. Titular
-
2.2. Soţ/soţie -
3. Venituri din cedarea folosinţei bunurilor 3.1. Titular
-
3.2. Soţ/soţie -
4. Venituri din investiţii 4.1. Titular
-
4.2. Soţ/soţie -
5. Venituri din pensii 5.1. Titular -
5.2. Soţ/soţie. -
6. Venituri din activităţi agricole 6.1. Titular -
6.2. Soţ/soţie -
7. Venituri din premii şi din jocuri de noroc 7.1. Titular
-
7.2. Soţ/soţie -
5
7.3. Copii -
8. Venituri din alte surse 8.1. Titular
-
8.2. Soţ/soţie -
8.3. Copii -
Prezenta declaraţie constituie act public şi răspund potrivit legii penale pentru inexactitatea sau caracterul incomplet al datelor menţionate. Data completării: Semnătura: 02.06.2016 Claudia Constantin
1
DECLARAŢIE DE AVERE
Subsemnata OPREA CLAUDIA, având funcţia de grefier, la JUDECĂTORIA SECTOR 3 BUCUREŞTI, cunoscând prevederile art. 326 din Codul penal privind falsul în declaraţii, declar pe propria răspundere, că împreună cu familia1 deţin următoarele:. I. BUNURI IMOBILE 1. Terenuri Nota: se vor declara inclusiv cele aflate în alte ţări
Adresa Categoria* Anul dobândirii
Suprafaţa
Cota parte
Valoarea de impozitare
Modul de dobândire
Titularul2
- - - -
* Categoriile indicate sunt: (1) agricol; (2) forestier; (3) intravilan; (4) luciu apă; (5) alte categorii de terenuri extravilane, dacă se află în circuitul civil 2. Clădiri Nota: se vor declara inclusiv cele aflate în alte ţări
Adresa Categoria* Anul dobândirii
Suprafaţa Cota parte
Valoarea impozabilă
Modul de dobândire
Titularul2
- - - - - - - -
* Categoriile indicate sunt: (1) apartament; (2) casă de locuit; (3) casă de vacanţă; (4) spaţii comerciale/de producţie II. BUNURI MOBILE 1. Autovehicule/autoturisme, tractoare, maşini agricole, şalupe, iahturi şi alte mijloace de transport care sunt supuse înmatriculării, potrivit legii
Natura Marca Nr. bucăţi Anul de fabricaţie Modul de dobândire
2. Bunuri sub formă de metale preţioase, bijuterii, obiecte de artă şi de cult, colecţii de artă şi numismatică, obiecte care fac parte din patrimoniul cultural naţional sau universal sau altele asemenea, a căror valoare însumată depăşeşte 5.000 Euro Nota: se vor menţiona toate bunurile aflate în proprietate, indiferent dacă ele se află sau nu pe teritoriul României la momentul declarării
Descriere sumară Anul dobândirii Valoarea estimată - - - 1 Prin familie se înţelege soţul/soţia şi copii aflaţi în întreţinerea acestora.
2
III. BUNURI MOBILE, A CĂROR VALOARE DEPĂŞEŞTE 1000 EUR FIECARE, ŞI BUNURI IMOBILE ÎNSTRĂINATE ÎN ULTIMELE 12 LUNI
Natura bunului înstrăinat
Data înstrăinării
Persoana către care s-a înstrăinat Forma înstrăinării
Valoarea
- - - IV. ACTIVE FINANCIARE 1. Conturi şi depozite bancare, fonduri de investiţii, forme echivalente de economisire şi investire, dacă valoarea însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 Euro Nota: se vor declara inclusiv cele aflate în bănci sau instituţii financiare din străinătate
Instituţia care administrează şi adresa acesteia
Tipul* Valuta Deschis în anul
Sold/valoare la zi
- - - - * Categoriile indicate sunt: (1) Cont curent sau echivalente (inclusiv card); (2) Depozit bancar sau echivalente; (3) Fonduri de investiţii sau echivalente, inclusiv fonduri private de pensii sau alte sisteme cu acumulare 2. Plasamente, investiţii directe şi împrumuturi acordate, dacă valoarea de piaţă însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 Euro Nota: se vor declara inclusiv investiţiile şi participările în străinătate Emitent titlu/societatea în care persoana este acţionar sau asociat/beneficiar de împrumut
Tipul* Număr de titluri/cota de participare
Valoarea totală la zi
- - - - * Categoriile indicate sunt: (1) Hârtii de valoare deţinute (titluri de stat, certificate, obligaţiuni); (2) Acţiuni sau părţi sociale în societăţi comerciale; (3) Împrumuturi acordate în nume personal 3. Alte active producătoare de venituri nete, care însumate depăşesc echivalentul a 5.000 Euro pe an: Nota: se vor declara inclusiv cele aflate în străinătate ........-........................................................................... ................................................................................... ................................................................................... V. DATORII Debite (inclusiv taxe neachitate), ipoteci, garanţii emise în beneficiul unui terţ, bunuri achiziţionate în sistem leasing şi alte asemenea bunuri, dacă valoarea însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 Euro. Nota: se vor declara inclusiv pasivele financiare acumulate în străinătate
3
Creditor Contractat în anul
Scadent la Valoare
VI. Cadouri, servicii sau avantaje primite gratuit sau subvenţionate faţă de valoarea de piaţă, din partea unor persoane, organizaţii, societăţi comerciale, regii autonome, companii/societăţi naţionale sau instituţii publice româneşti sau străine, inclusiv burse, credite, garanţii, decontări de cheltuieli sau alte asemenea, a căror valoare individuală depăşeşte 300 Euro*
Cine a realizat venitul Sursa venitului: Nume, adresa
Serviciul prestat/obiectul generator de venit
Venitul anual încasat
1.1. Titular - - - 1.2. Soţ/soţie - - - 1.3. Copii - - - . . . * Se exceptează de la declarare cadourile şi trataţiile uzuale primite din partea rudelor de gradul I şi II. VII. Venituri ale declarantului şi ale membrilor săi de familie, realizate în ultimul an fiscal încheiat (potrivit art. 41 din Legea nr. 571/2003 - Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare) Nota: se vor declara inclusiv veniturile provenite din străinătate
Cine a realizat venitul Sursa venitului: Nume, adresa
Serviciul prestat/obiectul generator de venit
Venitul anual încasat
1. Venituri din salarii 1.1. Titular 1.2.
-Tribunalul Bucuresti
-salariu
Conform fisei fiscale pe anul 2015
1.2. Soţ/soţie 1.3. Copii - . . . 2. Venituri din activităţi independente - 1.1. Titular . . . 1.2. Soţ/soţie . . . 3. Venituri din cedarea folosinţei bunurilor - 1.1. Titular . . . 1.2. Soţ/soţie, etc. . . . 4. Venituri din investiţii - 1.1. Titular . . . 1.2. Soţ/soţie . . . 5. Venituri din pensii - 1.1. Titular . . . 1.2. Soţ/soţie
4
. . . 6. Venituri din activităţi agricole - 1.1. Titular . . . 1.2. Soţ/soţie . . . 7. Venituri din premii şi din jocuri de noroc 1.1. Titular . . . 1.2. Soţ/soţie . . . 1.3. Copii . . . 8. Venituri din alte surse 1.1. Titular Decontare chirie locuinta . . . 1.2. Soţ/soţie . . . 1.3. Copii . . . 1) Prin familie se înţelege soţul/soţia şi copiii aflaţi în întreţinerea acestora. 2) La "titular", se menţionează, în cazul bunurilor proprii, numele proprietarului (titularul, soţul/soţia, copilul), iar în cazul bunurilor în coproprietate, cota-parte şi numele coproprietarilor. Prezenta declaraţie constituie act public şi răspund, potrivit legii penale, pentru inexactitatea sau caracterul incomplet al datelor menţionate. Data completării: Semnătura: 03.06.2016 OPREA CLAUDIA
DECLARAŢIE DE AVERE
Subsemnatul/Subsemnata CRISTEA V. ANDREEA IOANA, , având funcţia de GREFIER la JUDECĂTORIA SECTOR 3 BUCUREŞTI, cunoscând prevederile art. 326 din Codul penal privind falsul în declaraţii, declar pe propria răspundere, că împreună cu familia1 deţin următoarele:
I. Bunuri imobile 1. Terenuri NOTĂ: Se vor declara inclusiv cele aflate în alte ţări
Adresa sau zona Categoria* Anul dobândirii
Suprafaţa Cota-parte Modul de dobândire
Titularul2
NU ESTE CAZUL
* Categoriile indicate sunt: (1) agricol; (2) forestier; (3) intravilan; (4) luciu apă; (5) alte categorii de terenuri extravilane, dacă se află în circuitul civil. 2. Clădiri NOTĂ: Se vor declara inclusiv cele aflate în alte ţări
Adresa sau zona Categoria* Anul dobândirii
Suprafaţa Cota-parte Modul de dobândire
Titularul2
NU ESTE CAZUL
* Categoriile indicate sunt: (1) apartament; (2) casă de locuit; (3) casă de vacanţă; (4) spaţii comerciale/de producţie. II. Bunuri mobile 1. Autovehicule/autoturisme, tractoare, maşini agricole, şalupe, iahturi şi alte mijloace de transport care sunt supuse înmatriculării, potrivit legii
Natura Marca Nr. de bucăţi Anul de fabricaţie Modul de dobândire AUTOTURISM
Skoda Octavia 1 2008 vanzare-cumparare
1 Prin familie se înţelege soţul/soţia şi copii aflaţi în întreţinerea acestora. 2 La „Titular” se menţionează, în cazul bunurilor proprii, numele proprietarului (titularul, soţul/soţia, copilul), iar în cazul bunurilor în coproprietate, cota-parte şi numele coproprietarilor.
2. Bunuri sub formă de metale preţioase, bijuterii, obiecte de artă şi de cult, colecţii de artă şi numismatică, obiecte care fac parte din patrimoniul cultural naţional sau universal, a căror valoare însumată depăşeşte 5.000 de euro NOTĂ: Se vor menţiona toate bunurile aflate în proprietate, indiferent dacă ele se află sau nu pe teritoriul României la momentul declarării.
Descriere sumară Anul dobândirii Valoare estimată NU ESTE CAZUL
III. Bunuri mobile, a căror valoare depăşeşte 3000 de euro fiecare, şi bunuri imobile înstrăinate în ultimele 12 luni
Natura bunului înstrăinat
Data înstrăinării Persoana către care s-a înstrăinat
Forma înstrăinării
Valoarea
NU ESTE CAZUL
IV. Active financiare 1.Conturi şi depozite bancare, fonduri de investiţii, forme echivalente de economisire şi investire, inclusiv cardurile de credit, dacă valoarea însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 de euro NOTĂ: Se vor declara inclusiv cele aflate în bănci sau instituţii financiare din străinătate.
Instituţia care administrează şi adresa acesteia
Tipul* Valuta Deschis în anul
Sold/valoare la zi
NU ESTE CAZUL
* Categoriile indicate sunt: (1) cont curent sau echivalente (inclusiv card); (2) depozit bancar sau echivalente; (3) fonduri de investiţii sau echivalente, inclusiv fonduri private de pensii sau alte sisteme de acumulare (se vor declara cele aferente anului fiscal anterior) 2. Plasamente, investiţii directe şi împrumuturi acordate, dacă valoarea de piaţă însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 de euro NOTĂ: Se vor declara inclusiv investiţiile şi participările în străinătate.
Emitent titlu/societatea în care persoana este acţionar sau asociat/beneficiar de
împrumut
Tipul* Număr de titluri/ Cota de participare
Valoare totală la zi
* Categoriile indicate sunt: (1) hârtii de valoare deţinute (titluri de stat, certificate, obligaţiuni); (2) acţiuni sau părţi sociale în societăţi comerciale; (3) împrumuturi acordate în nume personal 3. Alte active producătoare de venituri nete, care însumate depăşesc echivalentul a 5.000 de euro pe an: ..............NU..ESTE…CAZUL................................................................................................................................................................... NOTĂ: Se vor declara inclusiv cele aflate în străinătate. V. Datorii Debite, ipoteci, garanţii emise în beneficiul unui terţ, bunuri achiziţionate în sistem leasing şi alte asemenea bunuri, dacă valoarea însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 de euro. NOTĂ: Se vor declara inclusiv pasivele financiare acumulate în străinătate
Creditor Contractat în anul Scadent la Valoare BANCA TRANSILVANIA SA
2011 2021 68.000 lei
ING Bank
2012 2017 15.000 lei
VI. Cadouri, servicii sau avantaje primite gratuit sau subvenţionate faţă de valoarea de piaţă din partea unor persoane, organizaţii, societăţi comerciale, regii autonome, companii/societăţi naţionale sau instituţii publice româneşti sau străine, inclusiv burse, credite, garanţii, decontări de cheltuieli, altele decât cele ale angajatorului, a căror valoare individuală depăşeşte 500 de euro*
Cine a realizat venitul Sursa venitului: nume, adresa
Serviciul prestat/Obiectul generator de venit
Venit anual încasat
1.1. Titular
NU ESTE CAZUL
1.2. Soţ/soţie
1.3. Copii
* Se exceptează de la declarare cadourile şi trataţiile uzuale primite din partea rudelor de gradul I şi al II-lea. VII. Venituri ale declarantului şi ale membrilor săi de familie, realizate în ultimul an fiscal încheiat (potrivit art. 41 din Legea nr. 571/2003 - Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare) NOTĂ: Se vor declara inclusiv veniturile provenite din străinătate.
Cine a realizat venitul Sursa venitului: nume, adresa
Serviciul prestat/ Obiectul generator de venit
Venit anual încasat
1. Venituri din salarii 1.1. Titular
Cristea Andreea Ioana
Tribunalul Bucureşti
Grefier-drepturi salariale
41.220 lei
1.2. Soţ/soţie Cristea Gabriel Razvan
CGMB-DGEPMB
Consilier juridic-drepturi salariale
27.681 lei
1.3. Copii Cristea Andrei Gabriel
DGASPC Sector 3
Elev-Alocatie stat 1.008 lei
2. Venituri din activităţi independente 2.1. Titular
2.2. Soţ/soţie
3. Venituri din cedarea folosinţei bunurilor 3.1. Titular
3.2. Soţ/soţie
4. Venituri din investiţii 4.1. Titular
4.2. Soţ/soţie
5. Venituri din pensii 5.1. Titular
5.2. Soţ/soţie.
6. Venituri din activităţi agricole 6.1. Titular
6.2. Soţ/soţie
7. Venituri din premii şi din jocuri de noroc 7.1. Titular
7.2. Soţ/soţie
7.3. Copii
8. Venituri din alte surse 8.1. Titular
8.2. Soţ/soţie
8.3. Copii
Prezenta declaraţie constituie act public şi răspund potrivit legii penale pentru inexactitatea sau caracterul incomplet al datelor menţionate. Data completării: Semnătura: 07.06.2016
1
DECLARAŢIE DE AVERE
Subsemnata ATOMULESEI ELENA, având funcţia de grefier, la JUDECĂTORIA SECTOR 3 BUCUREŞTI, declar pe propria răspundere, că împreună cu familia1 deţin următoarele active şi datorii. I. BUNURI IMOBILE 1. Terenuri Nota: se vor declara inclusiv cele aflate în alte ţări
Adresa Categoria* Anul dobândirii
Suprafaţa
Cota parte
Valoarea de impozitare
Modul de dobândire
Titularul2
- - - -
* Categoriile indicate sunt: (1) agricol; (2) forestier; (3) intravilan; (4) luciu apă; (5) alte categorii de terenuri extravilane, dacă se află în circuitul civil 2. Clădiri Nota: se vor declara inclusiv cele aflate în alte ţări
Adresa Categoria* Anul dobândirii
Suprafaţa Cota parte
Valoarea impozabilă
Modul de dobândire
Titularul2
- - - - - - - -
* Categoriile indicate sunt: (1) apartament; (2) casă de locuit; (3) casă de vacanţă; (4) spaţii comerciale/de producţie II. BUNURI MOBILE 1. Autovehicule/autoturisme, tractoare, maşini agricole, şalupe, iahturi şi alte mijloace de transport care sunt supuse înmatriculării, potrivit legii
Natura Marca Nr. bucăţi Anul de fabricaţie Modul de dobândire
2. Bunuri sub formă de metale preţioase, bijuterii, obiecte de artă şi de cult, colecţii de artă şi numismatică, obiecte care fac parte din patrimoniul cultural naţional sau universal sau altele asemenea, a căror valoare însumată depăşeşte 5.000 Euro Nota: se vor menţiona toate bunurile aflate în proprietate, indiferent dacă ele se află sau nu pe teritoriul României la momentul declarării
Descriere sumară Anul dobândirii Valoarea estimată - - -
2
III. BUNURI MOBILE, A CĂROR VALOARE DEPĂŞEŞTE 1000 EUR FIECARE, ŞI BUNURI IMOBILE ÎNSTRĂINATE ÎN ULTIMELE 12 LUNI
Natura bunului înstrăinat
Data înstrăinării
Persoana către care s-a înstrăinat Forma înstrăinării
Valoarea
- - - IV. ACTIVE FINANCIARE 1. Conturi şi depozite bancare, fonduri de investiţii, forme echivalente de economisire şi investire, dacă valoarea însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 Euro Nota: se vor declara inclusiv cele aflate în bănci sau instituţii financiare din străinătate
Instituţia care administrează şi adresa acesteia
Tipul* Valuta Deschis în anul
Sold/valoare la zi
- - - - * Categoriile indicate sunt: (1) Cont curent sau echivalente (inclusiv card); (2) Depozit bancar sau echivalente; (3) Fonduri de investiţii sau echivalente, inclusiv fonduri private de pensii sau alte sisteme cu acumulare 2. Plasamente, investiţii directe şi împrumuturi acordate, dacă valoarea de piaţă însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 Euro Nota: se vor declara inclusiv investiţiile şi participările în străinătate Emitent titlu/societatea în care persoana este acţionar sau asociat/beneficiar de împrumut
Tipul* Număr de titluri/cota de participare
Valoarea totală la zi
- - - - * Categoriile indicate sunt: (1) Hârtii de valoare deţinute (titluri de stat, certificate, obligaţiuni); (2) Acţiuni sau părţi sociale în societăţi comerciale; (3) Împrumuturi acordate în nume personal 3. Alte active producătoare de venituri nete, care însumate depăşesc echivalentul a 5.000 Euro pe an: Nota: se vor declara inclusiv cele aflate în străinătate ........-........................................................................... ................................................................................... ................................................................................... V. DATORII Debite (inclusiv taxe neachitate), ipoteci, garanţii emise în beneficiul unui terţ, bunuri achiziţionate în sistem leasing şi alte asemenea bunuri, dacă valoarea însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 Euro. Nota: se vor declara inclusiv pasivele financiare acumulate în străinătate
Creditor Contractat în anul
Scadent la Valoare
3
VI. Cadouri, servicii sau avantaje primite gratuit sau subvenţionate faţă de valoarea de piaţă, din partea unor persoane, organizaţii, societăţi comerciale, regii autonome, companii/societăţi naţionale sau instituţii publice româneşti sau străine, inclusiv burse, credite, garanţii, decontări de cheltuieli sau alte asemenea, a căror valoare individuală depăşeşte 300 Euro*
Cine a realizat venitul Sursa venitului: Nume, adresa
Serviciul prestat/obiectul generator de venit
Venitul anual încasat
1.1. Titular - - - 1.2. Soţ/soţie - - - 1.3. Copii - - - . . . * Se exceptează de la declarare cadourile şi trataţiile uzuale primite din partea rudelor de gradul I şi II. VII. Venituri ale declarantului şi ale membrilor săi de familie, realizate în ultimul an fiscal încheiat (potrivit art. 41 din Legea nr. 571/2003 - Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare) Nota: se vor declara inclusiv veniturile provenite din străinătate
Cine a realizat venitul Sursa venitului: Nume, adresa
Serviciul prestat/obiectul generator de venit
Venitul anual încasat
1. Venituri din salarii 1.1. Titular 1.2.
- Tribunalul
Bucuresti
- salariu
30656 lei, potrivit adeverintei de venit pe anul 2015
1.2. Soţ/soţie 1.3. Copii - . . . 2. Venituri din activităţi independente - 1.1. Titular . . . 1.2. Soţ/soţie . . . 3. Venituri din cedarea folosinţei bunurilor - 1.1. Titular . . . 1.2. Soţ/soţie, etc. . . . 4. Venituri din investiţii - 1.1. Titular . . . 1.2. Soţ/soţie . . . 5. Venituri din pensii - 1.1. Titular . . . 1.2. Soţ/soţie . . . 6. Venituri din activităţi agricole -
4
1.1. Titular . . . 1.2. Soţ/soţie . . . 7. Venituri din premii şi din jocuri de noroc 1.1. Titular . . . 1.2. Soţ/soţie . . . 1.3. Copii . . . 8. Venituri din alte surse 1.1. Titular Decontare chirie locuinta . . . 1.2. Soţ/soţie . . . 1.3. Copii . . . 1) Prin familie se înţelege soţul/soţia şi copiii aflaţi în întreţinerea acestora. 2) La "titular", se menţionează, în cazul bunurilor proprii, numele proprietarului (titularul, soţul/soţia, copilul), iar în cazul bunurilor în coproprietate, cota-parte şi numele coproprietarilor. Prezenta declaraţie constituie act public şi răspund, potrivit legii penale, pentru inexactitatea sau caracterul incomplet al datelor menţionate. Data completării: Semnătura: 03.06.2016 ATOMULESEI ELENA
1
DECLARAŢIE DE AVERE
Subsemnata, Matei Janina Mihaela, , având funcţia de grefier la Judecătoria Sectorului 3 Bucuresti , cunoscând prevederile art. 292 din Codul penal privind falsul în declaraţii, declar pe proprie răspundere că împreună cu familia1) deţin următoarele: ..................................... *1) Prin familie se înţelege soţul/soţia şi copiii aflaţi în întreţinerea acestora.
I. Bunuri imobile 1. Terenuri N O T Ă : Se vor declara inclusiv cele aflate în alte ţări.
Adresa sau zona Categoria* Anul dobândirii Suprafaţa Cota-
parte Modul de dobândire Titularul1)
- - - - - - -
* Categoriile indicate sunt: (1) agricol; (2) forestier; (3) intravilan; (4) luciu de apă; (5) alte categorii de terenuri extravilane, dacă se află în circuitul civil. *2) La "Titular" se menţionează, în cazul bunurilor proprii, numele proprietarului (titularul, soţul/soţia, copilul), iar în cazul bunurilor în coproprietate, cota-parte şi numele coproprietarilor.
2. Clădiri N O T Ă : Se vor declara inclusiv cele aflate în alte ţări.
Adresa sau zona Categoria* Anul dobândirii Suprafaţa Cota-
parte Modul de dobândire Titularul2)
- - - - - - - * Categoriile indicate sunt: (1) apartament; (2) casă de locuit; (3) casă de vacanţă; (4) spaţii comerciale/de producţie. *2) La "Titular" se menţionează, în cazul bunurilor proprii, numele proprietarului (titularul, soţul/soţia, copilul),
2
iar în cazul bunurilor în coproprietate, cota-parte şi numele coproprietarilor.
II. Bunuri mobile 1. Autovehicule/autoturisme, tractoare, maşini agricole, şalupe, iahturi şi alte mijloace de transport
care sunt supuse înmatriculării, potrivit legii
Natura Marca Nr. de bucăţi Anul de fabricaţie Modul de dobândire
- - - - -
2. Bunuri sub formă de metale preţioase, bijuterii, obiecte de artă şi de cult, colecţii de artă şi
numismatică, obiecte care fac parte din patrimoniul cultural naţional sau universal, a căror valoare însumată depăşeşte 5.000 de euro
N O T Ă : Se vor menţiona toate bunurile aflate în proprietate, indiferent dacă ele se află sau nu pe teritoriul României
la momentul declarării.
Descriere sumară Anul dobândirii Valoarea estimată
- - -
III. Bunuri mobile, a căror valoare depăşeşte 3.000 de euro fiecare, şi bunuri imobile înstrăinate în
ultimele 12 luni
Natura bunului înstrăinat
Data înstrăinării
Persoana către care s-a înstrăinat
Forma înstrăinării Valoarea
- - - - -
IV. Active financiare
3
1. Conturi şi depozite bancare, fonduri de investiţii, forme echivalente de economisire şi investire, inclusiv cardurile de credit, dacă valoarea însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 de euro
N O T Ă : Se vor declara inclusiv cele aflate în bănci sau instituţii financiare din străinătate.
Instituţia care administrează şi adresa acesteia Tipul* Valuta Deschis în anul Sold/valoare la zi
- - - - -
*Categoriile indicate sunt: (1) cont curent sau echivalente (inclusiv card); (2) depozit bancar sau
echivalente; (3) fonduri de investiţii sau echivalente, inclusiv fonduri private de pensii sau alte sisteme cu acumulare (se vor declara cele aferente anului fiscal anterior).
2. Plasamente, investiţii directe şi împrumuturi acordate, dacă valoarea de piaţă însumată a tuturor
acestora depăşeşte 5.000 de euro N O T Ă : Se vor declara inclusiv investiţiile şi participările în străinătate.
Emitent titlu/societatea în care persoana este acţionar sau asociat/beneficiar de împrumut Tipul* Număr de titluri/
cota de participare Valoarea totală la zi
- - - -
*Categoriile indicate sunt: (1) hârtii de valoare deţinute (titluri de stat, certificate, obligaţiuni); (2)
acţiuni sau părţi sociale în societăţi comerciale; (3) împrumuturi acordate în nume personal.
4
3. Alte active producătoare de venituri nete, care însumate depăşesc echivalentul a 5.000 de euro pe an: ……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..
N O T Ă : Se vor declara inclusiv cele aflate în străinătate.
V. Datorii Debite, ipoteci, garanţii emise în beneficiul unui terţ, bunuri achiziţionate în sistem leasing şi alte
asemenea bunuri, dacă valoarea însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 de euro NOTĂ: Se vor declara inclusiv pasivele financiare acumulate în străinătate.
Creditor Contractat în anul Scadent la Valoare
- - - -
VI. Cadouri, servicii sau avantaje primite gratuit sau subvenţionate faţă de valoarea de piaţă, din
partea unor persoane, organizaţii, societăţi comerciale, regii autonome, companii/societăţi naţionale sau instituţii publice româneşti sau străine, inclusiv burse, credite, garanţii, decontări de cheltuieli, altele decât cele ale angajatorului, a căror valoare individuală depăşeşte 500 de euro*
Cine a realizat venitul Sursa venitului: numele, adresa
Serviciul prestat/Obiectul generator de venit
Venitul anual încasat
1.1. Titular
- - - -
1.2. Soţ/soţie
1.3. Copii
*Se exceptează de la declarare cadourile şi trataţiile uzuale primite din partea rudelor de gradul I şi al 11-lea.
5
VII. Venituri ale declarantului şi ale membrilor săi de familie, realizate în ultimul an fiscal încheiat (potrivit art. 41 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare)
NOTĂ: Se vor declara inclusiv veniturile provenite din străinătate.
Cine a realizat venitul Sursa venitului: numele, adresa
Serviciul prestat/Obiectul generator de venit
Venitul anual încasat
1. Venituri din salarii 1.1. Titular Matei Janina Mihaela Tribunalul București Grefier 34699 lei
1.2. Soţ/soţie - - - - 1.3. Copii - - - - 2. Venituri din activităţi independente 2.1. Titular - - - - 2.2. Soţ/soţie 3. Venituri din cedarea folosinţei bunurilor 3.1. Titular - - - - 3.2. Soţ/soţie 4. Venituri din investiţii 4.1. Titular - - - - 4.2. Soţ/soţie 5. Venituri din pensii 5.1. Titular -- - - - 5.2. Soţ/soţie 6. Venituri din activităţi agricole 6.1. Titular - - - - 6.2. Soţ/soţie
6
Cine a realizat venitul Sursa venitului: Nume, adresa
Serviciul prestat/obiectul generator de venit
Venitul anual încasat
7. Venituri din premii şi din jocuri de noroc 7.1. Titular - - - - 7.2. Soţ/soţie 7.3. Copii 8. Venituri din alte surse 8.1. Titular - - - - 8.2. Soţ/soţie 8.3. Copii
Prezenta declaraţie constituie act public şi răspund potrivit legii penale pentru inexactitatea sau
caracterul incomplet al datelor menţionate.
Data completării Semnătura
06.06.2016 …………………………
DECLARAŢIE DE AVERE
Subsemnatul/Subsemnata, PASCARU N. ANDREEA FLORENTINA, având funcţia de grefier, la Judecatoria Sector 3 Bucuresti, , cunoscând prevederile art. 326 din Codul penal privind falsul în declaraţii, declar pe propria răspundere, că împreună cu familia1 deţin următoarele: I. Bunuri imobile 1. Terenuri NOTĂ: Se vor declara inclusiv cele aflate în alte ţări
Adresa sau zona Categoria* Anul dobândirii
Suprafaţa Cota-parte Modul de dobândire
Titularul2
- - -
* Categoriile indicate sunt: (1) agricol; (2) forestier; (3) intravilan; (4) luciu apă; (5) alte categorii de terenuri extravilane, dacă se află în circuitul civil. 2. Clădiri NOTĂ: Se vor declara inclusiv cele aflate în alte ţări
Adresa sau zona Categoria* Anul dobândirii
Suprafaţa Cota-parte Modul de dobândire
Titularul2
- - -
* Categoriile indicate sunt: (1) apartament; (2) casă de locuit; (3) casă de vacanţă; (4) spaţii comerciale/de producţie. II. Bunuri mobile 1. Autovehicule/autoturisme, tractoare, maşini agricole, şalupe, iahturi şi alte mijloace de transport care sunt supuse înmatriculării, potrivit legii
Natura Marca Nr. de bucăţi Anul de fabricaţie Modul de dobândire
Autoturism Dacia Logan 1 2005 cumparare - -
1 Prin familie se înţelege soţul/soţia şi copii aflaţi în întreţinerea acestora. 2 La „Titular” se menţionează, în cazul bunurilor proprii, numele proprietarului (titularul, soţul/soţia, copilul), iar în cazul bunurilor în coproprietate, cota-parte şi numele coproprietarilor.
2. Bunuri sub formă de metale preţioase, bijuterii, obiecte de artă şi de cult, colecţii de artă şi numismatică, obiecte care fac parte din patrimoniul cultural naţional sau universal, a căror valoare însumată depăşeşte 5.000 de euro NOTĂ: Se vor menţiona toate bunurile aflate în proprietate, indiferent dacă ele se află sau nu pe teritoriul României la momentul declarării.
Descriere sumară Anul dobândirii Valoare estimată - - -
III. Bunuri mobile, a căror valoare depăşeşte 3000 de euro fiecare, şi bunuri imobile înstrăinate în ultimele 12 luni
Natura bunului înstrăinat
Data înstrăinării Persoana către care s-a înstrăinat
Forma înstrăinării
Valoarea
- - -
IV. Active financiare: 1.Conturi şi depozite bancare, fonduri de investiţii, forme echivalente de economisire şi investire, inclusiv cardurile de credit, dacă valoarea însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 de euro NOTĂ: Se vor declara inclusiv cele aflate în bănci sau instituţii financiare din străinătate.
Instituţia care administrează şi adresa acesteia
Tipul* Valuta Deschis în anul
Sold/valoare la zi
- -
* Categoriile indicate sunt: (1) cont curent sau echivalente (inclusiv card); (2) depozit bancar sau echivalente; (3) fonduri de investiţii sau echivalente, inclusiv fonduri private de pensii sau alte sisteme de acumulare (se vor declara cele aferente anului fiscal anterior) 2. Plasamente, investiţii directe şi împrumuturi acordate, dacă valoarea de piaţă însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 de euro NOTĂ: Se vor declara inclusiv investiţiile şi participările în străinătate.
Emitent titlu/societatea în care persoana este acţionar sau asociat/beneficiar de
împrumut
Tipul* Număr de titluri/ Cota de participare
Valoare totală la zi
- - -
* Categoriile indicate sunt: (1) hârtii de valoare deţinute (titluri de stat, certificate, obligaţiuni); (2) acţiuni sau părţi sociale în societăţi comerciale; (3) împrumuturi acordate în nume personal
3. Alte active producătoare de venituri nete, care însumate depăşesc echivalentul a 5.000 de euro pe an: .................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... NOTĂ: Se vor declara inclusiv cele aflate în străinătate. V. Datorii Debite, ipoteci, garanţii emise în beneficiul unui terţ, bunuri achiziţionate în sistem leasing şi alte asemenea bunuri, dacă valoarea însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 de euro. NOTĂ: Se vor declara inclusiv pasivele financiare acumulate în străinătate
Creditor Contractat în anul Scadent la Valoare - -
-
VI. Cadouri, servicii sau avantaje primite gratuit sau subvenţionate faţă de valoarea de piaţă din partea unor persoane, organizaţii, societăţi comerciale, regii autonome, companii/societăţi naţionale sau instituţii publice româneşti sau străine, inclusiv burse, credite, garanţii, decontări de cheltuieli, altele decât cele ale angajatorului, a căror valoare individuală depăşeşte 500 de euro*
Cine a realizat venitul Sursa venitului: nume, adresa
Serviciul prestat/Obiectul generator de venit
Venit anual încasat
1.1. Titular
1.2. Soţ/soţie -
- -
1.3. Copii -
- -
* Se exceptează de la declarare cadourile şi trataţiile uzuale primite din partea rudelor de gradul I şi al II-lea. VII. Venituri ale declarantului şi ale membrilor săi de familie, realizate în ultimul an fiscal încheiat (potrivit art. 41 din Legea nr. 571/2003 - Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare) NOTĂ: Se vor declara inclusiv veniturile provenite din străinătate.
Cine a realizat venitul Sursa venitului: nume, adresa
Serviciul prestat/ Obiectul generator de venit
Venit anual încasat
1. Venituri din salarii
1.1. Titular
Pascaru Andreea Florentina
- Tribunalul Bucuresti-Judecătoria Sector 3
- din activitatea de baza-grefier
- 44198
1.2. Soţ/soţie Pascaru George
A&O Import Export SRL
- şofer - 9006
1.3. Copii Pascaru Rareş Alexandru
DGASPC SECTOR 4
- alocatie de stat -753lei
2. Venituri din activităţi independente 2.1. Titular
2.2. Soţ/soţie
3. Venituri din cedarea folosinţei bunurilor 3.1. Titular
3.2. Soţ/soţie
4. Venituri din investiţii 4.1. Titular
4.2. Soţ/soţie
5. Venituri din pensii 5.1. Titular
5.2. Soţ/soţie.
6. Venituri din activităţi agricole 6.1. Titular
6.2. Soţ/soţie
7. Venituri din premii şi din jocuri de noroc 7.1. Titular
7.2. Soţ/soţie
7.3. Copii
8. Venituri din alte surse 8.1. Titular
8.2. Soţ/soţie
8.3. Copii
Prezenta declaraţie constituie act public şi răspund potrivit legii penale pentru inexactitatea sau caracterul incomplet al datelor menţionate. Data completării: Semnătura: 06.06.2016 Pascaru Andreea Florentina
1
DECLARAŢIE DE AVERE
Subsemnata PIETREANU RADITA, având funcţia de grefier, la JUDECĂTORIA SECTOR 3 BUCUREŞTI, declar pe propria răspundere, că împreună cu familia1 deţin următoarele active şi datorii. I. BUNURI IMOBILE 1. Terenuri Nota: se vor declara inclusiv cele aflate în alte ţări
Adresa Categoria* Anul dobândirii
Suprafaţa
Cota parte
Valoarea de impozitare
Modul de dobândire
Titularul2
- - - -
* Categoriile indicate sunt: (1) agricol; (2) forestier; (3) intravilan; (4) luciu apă; (5) alte categorii de terenuri extravilane, dacă se află în circuitul civil 2. Clădiri Nota: se vor declara inclusiv cele aflate în alte ţări
Adresa Categoria* Anul dobândirii
Suprafaţa Cota parte
Valoarea impozabilă
Modul de dobândire
Titularul2
- - - - - - - -
* Categoriile indicate sunt: (1) apartament; (2) casă de locuit; (3) casă de vacanţă; (4) spaţii comerciale/de producţie II. BUNURI MOBILE 1. Autovehicule/autoturisme, tractoare, maşini agricole, şalupe, iahturi şi alte mijloace de transport care sunt supuse înmatriculării, potrivit legii
Natura Marca Nr. bucăţi Anul de fabricaţie Modul de dobândire
2. Bunuri sub formă de metale preţioase, bijuterii, obiecte de artă şi de cult, colecţii de artă şi numismatică, obiecte care fac parte din patrimoniul cultural naţional sau universal sau altele asemenea, a căror valoare însumată depăşeşte 5.000 Euro Nota: se vor menţiona toate bunurile aflate în proprietate, indiferent dacă ele se află sau nu pe teritoriul României la momentul declarării
Descriere sumară Anul dobândirii Valoarea estimată - - -
2
III. BUNURI MOBILE, A CĂROR VALOARE DEPĂŞEŞTE 1000 EUR FIECARE, ŞI BUNURI IMOBILE ÎNSTRĂINATE ÎN ULTIMELE 12 LUNI
Natura bunului înstrăinat
Data înstrăinării
Persoana către care s-a înstrăinat Forma înstrăinării
Valoarea
- - - IV. ACTIVE FINANCIARE 1. Conturi şi depozite bancare, fonduri de investiţii, forme echivalente de economisire şi investire, dacă valoarea însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 Euro Nota: se vor declara inclusiv cele aflate în bănci sau instituţii financiare din străinătate
Instituţia care administrează şi adresa acesteia
Tipul* Valuta Deschis în anul
Sold/valoare la zi
- - - - * Categoriile indicate sunt: (1) Cont curent sau echivalente (inclusiv card); (2) Depozit bancar sau echivalente; (3) Fonduri de investiţii sau echivalente, inclusiv fonduri private de pensii sau alte sisteme cu acumulare 2. Plasamente, investiţii directe şi împrumuturi acordate, dacă valoarea de piaţă însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 Euro Nota: se vor declara inclusiv investiţiile şi participările în străinătate Emitent titlu/societatea în care persoana este acţionar sau asociat/beneficiar de împrumut
Tipul* Număr de titluri/cota de participare
Valoarea totală la zi
- - - - * Categoriile indicate sunt: (1) Hârtii de valoare deţinute (titluri de stat, certificate, obligaţiuni); (2) Acţiuni sau părţi sociale în societăţi comerciale; (3) Împrumuturi acordate în nume personal 3. Alte active producătoare de venituri nete, care însumate depăşesc echivalentul a 5.000 Euro pe an: Nota: se vor declara inclusiv cele aflate în străinătate ........-........................................................................... ................................................................................... ................................................................................... V. DATORII Debite (inclusiv taxe neachitate), ipoteci, garanţii emise în beneficiul unui terţ, bunuri achiziţionate în sistem leasing şi alte asemenea bunuri, dacă valoarea însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 Euro. Nota: se vor declara inclusiv pasivele financiare acumulate în străinătate
Creditor Contractat în anul
Scadent la Valoare
3
VI. Cadouri, servicii sau avantaje primite gratuit sau subvenţionate faţă de valoarea de piaţă, din partea unor persoane, organizaţii, societăţi comerciale, regii autonome, companii/societăţi naţionale sau instituţii publice româneşti sau străine, inclusiv burse, credite, garanţii, decontări de cheltuieli sau alte asemenea, a căror valoare individuală depăşeşte 300 Euro*
Cine a realizat venitul Sursa venitului: Nume, adresa
Serviciul prestat/obiectul generator de venit
Venitul anual încasat
1.1. Titular - - - Pietreanu Marius şi Pietreanu Rădiţa
Dar de nuntă Economii
8000 euro 2000 euro
1.2. Soţ/soţie - - - 1.3. Copii - - - . . . * Se exceptează de la declarare cadourile şi trataţiile uzuale primite din partea rudelor de gradul I şi II. VII. Venituri ale declarantului şi ale membrilor săi de familie, realizate în ultimul an fiscal încheiat (potrivit art. 41 din Legea nr. 571/2003 - Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare) Nota: se vor declara inclusiv veniturile provenite din străinătate
Cine a realizat venitul Sursa venitului: Nume, adresa
Serviciul prestat/obiectul generator de venit
Venitul anual încasat
1. Venituri din salarii 1.1. Titular 1.2.
Tribunalul Bucuresti salariu 34876
1.2. Soţ/soţie Tribunalul Bucuresti –Pietreanu Marius
salariu 37380
1.3. Copii - . . . 2. Venituri din activităţi independente - 1.1. Titular . . . 1.2. Soţ/soţie . . . 3. Venituri din cedarea folosinţei bunurilor - 1.1. Titular . . . 1.2. Soţ/soţie, etc. . . . 4. Venituri din investiţii - 1.1. Titular . . . 1.2. Soţ/soţie . . . 5. Venituri din pensii - 1.1. Titular . . . 1.2. Soţ/soţie . . . 6. Venituri din activităţi agricole - 1.1. Titular
4
. . . 1.2. Soţ/soţie . . . 7. Venituri din premii şi din jocuri de noroc 1.1. Titular . . . 1.2. Soţ/soţie . . . 1.3. Copii . . . 8. Venituri din alte surse 1.1. Titular . . . 1.2. Soţ/soţie Pietreanu Marius Decontare chirie locuinta . . . 1.3. Copii . . . 1) Prin familie se înţelege soţul/soţia şi copiii aflaţi în întreţinerea acestora. 2) La "titular", se menţionează, în cazul bunurilor proprii, numele proprietarului (titularul, soţul/soţia, copilul), iar în cazul bunurilor în coproprietate, cota-parte şi numele coproprietarilor. Prezenta declaraţie constituie act public şi răspund, potrivit legii penale, pentru inexactitatea sau caracterul incomplet al datelor menţionate. Data completării: Semnătura: 03.06.2016 PIETREANU RADITA
1
DECLARAŢIE DE AVERE
Subsemnatul, POPOIU LOREDANA GABRIELA, , având funcţia de grefier la Judecătoria Sectorului 3 Bucuresti , cunoscând prevederile art. 292 din Codul penal privind falsul în declaraţii, declar pe proprie răspundere că împreună cu familia1) deţin următoarele: ..................................... *1) Prin familie se înţelege soţul/soţia şi copiii aflaţi în întreţinerea acestora.
I. Bunuri imobile 1. Terenuri N O T Ă : Se vor declara inclusiv cele aflate în alte ţări.
Adresa sau zona Categoria* Anul dobândirii Suprafaţa Cota-
parte Modul de dobândire Titularul1)
NU E CAZUL 1
* Categoriile indicate sunt: (1) agricol; (2) forestier; (3) intravilan; (4) luciu de apă; (5) alte categorii de terenuri extravilane, dacă se află în circuitul civil. *2) La "Titular" se menţionează, în cazul bunurilor proprii, numele proprietarului (titularul, soţul/soţia, copilul), iar în cazul bunurilor în coproprietate, cota-parte şi numele coproprietarilor.
2. Clădiri N O T Ă : Se vor declara inclusiv cele aflate în alte ţări.
Adresa sau zona Categoria* Anul dobândirii Suprafaţa Cota-
parte Modul de dobândire Titularul2)
NU E CAZUL - - - - - - * Categoriile indicate sunt: (1) apartament; (2) casă de locuit; (3) casă de vacanţă; (4) spaţii comerciale/de producţie. *2) La "Titular" se menţionează, în cazul bunurilor proprii, numele proprietarului (titularul, soţul/soţia, copilul),
2
iar în cazul bunurilor în coproprietate, cota-parte şi numele coproprietarilor.
II. Bunuri mobile 1. Autovehicule/autoturisme, tractoare, maşini agricole, şalupe, iahturi şi alte mijloace de transport
care sunt supuse înmatriculării, potrivit legii
Natura Marca Nr. de bucăţi Anul de fabricaţie Modul de dobândire
Autovehicul Dacia Logan 1 2005 Vanzare-cumparare
2. Bunuri sub formă de metale preţioase, bijuterii, obiecte de artă şi de cult, colecţii de artă şi
numismatică, obiecte care fac parte din patrimoniul cultural naţional sau universal, a căror valoare însumată depăşeşte 5.000 de euro
N O T Ă : Se vor menţiona toate bunurile aflate în proprietate, indiferent dacă ele se află sau nu pe teritoriul României
la momentul declarării.
Descriere sumară Anul dobândirii Valoarea estimată
NU E CAZUL - -
III. Bunuri mobile, a căror valoare depăşeşte 3.000 de euro fiecare, şi bunuri imobile înstrăinate în
ultimele 12 luni
Natura bunului înstrăinat
Data înstrăinării
Persoana către care s-a înstrăinat
Forma înstrăinării Valoarea
NU E CAZUL - - - -
IV. Active financiare
3
1. Conturi şi depozite bancare, fonduri de investiţii, forme echivalente de economisire şi investire, inclusiv cardurile de credit, dacă valoarea însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 de euro
N O T Ă : Se vor declara inclusiv cele aflate în bănci sau instituţii financiare din străinătate.
Instituţia care administrează şi adresa acesteia Tipul* Valuta Deschis în anul Sold/valoare la zi
NU E CAZUL - - - -
*Categoriile indicate sunt: (1) cont curent sau echivalente (inclusiv card); (2) depozit bancar sau
echivalente; (3) fonduri de investiţii sau echivalente, inclusiv fonduri private de pensii sau alte sisteme cu acumulare (se vor declara cele aferente anului fiscal anterior).
2. Plasamente, investiţii directe şi împrumuturi acordate, dacă valoarea de piaţă însumată a tuturor
acestora depăşeşte 5.000 de euro N O T Ă : Se vor declara inclusiv investiţiile şi participările în străinătate.
Emitent titlu/societatea în care persoana este acţionar sau asociat/beneficiar de împrumut Tipul* Număr de titluri/
cota de participare Valoarea totală la zi
NU E CAZUL - - -
*Categoriile indicate sunt: (1) hârtii de valoare deţinute (titluri de stat, certificate, obligaţiuni); (2)
acţiuni sau părţi sociale în societăţi comerciale; (3) împrumuturi acordate în nume personal.
3. Alte active producătoare de venituri nete, care însumate depăşesc echivalentul a 5.000 de euro pe an:
4
……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..
N O T Ă : Se vor declara inclusiv cele aflate în străinătate.
V. Datorii Debite, ipoteci, garanţii emise în beneficiul unui terţ, bunuri achiziţionate în sistem leasing şi alte
asemenea bunuri, dacă valoarea însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 de euro NOTĂ: Se vor declara inclusiv pasivele financiare acumulate în străinătate.
Creditor Contractat în anul Scadent la Valoare
CONTRACT CREDIT BCR SA 2008 2020 9000 EURO
VI. Cadouri, servicii sau avantaje primite gratuit sau subvenţionate faţă de valoarea de piaţă, din
partea unor persoane, organizaţii, societăţi comerciale, regii autonome, companii/societăţi naţionale sau instituţii publice româneşti sau străine, inclusiv burse, credite, garanţii, decontări de cheltuieli, altele decât cele ale angajatorului, a căror valoare individuală depăşeşte 500 de euro*
Cine a realizat venitul Sursa venitului: numele, adresa
Serviciul prestat/Obiectul generator de venit
Venitul anual încasat
1.1. Titular NU E CAZUL
- - - -
1.2. Soţ/soţie
1.3. Copii
*Se exceptează de la declarare cadourile şi trataţiile uzuale primite din partea rudelor de gradul I şi al 11-lea. VII. Venituri ale declarantului şi ale membrilor săi de familie, realizate în ultimul an fiscal încheiat
(potrivit art. 41 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare)
5
NOTĂ: Se vor declara inclusiv veniturile provenite din străinătate.
Cine a realizat venitul Sursa venitului: numele, adresa
Serviciul prestat/Obiectul generator de venit
Venitul anual încasat
1. Venituri din salarii 1.1. Titular POPOIU LOREDANA GABRIELA
Tribunalul Bucuresti – Judecătoria Sector 3 grefier 33277 lei
1.2. Soţ/soţie - - - - 1.3. Copii - - - - 2. Venituri din activităţi independente 2.1. Titular - - - - 2.2. Soţ/soţie 3. Venituri din cedarea folosinţei bunurilor 3.1. Titular - - - - 3.2. Soţ/soţie 4. Venituri din investiţii 4.1. Titular - - - - 4.2. Soţ/soţie 5. Venituri din pensii 5.1. Titular -- - - - 5.2. Soţ/soţie 6. Venituri din activităţi agricole 6.1. Titular - - - - 6.2. Soţ/soţie
Cine a realizat venitul Sursa venitului: Nume, adresa
Serviciul prestat/obiectul generator de venit
Venitul anual încasat
7. Venituri din premii şi din jocuri de noroc
6
7.1. Titular - - - - 7.2. Soţ/soţie 7.3. Copii 8. Venituri din alte surse 8.1. Titular TRIBUNALUL BUCURESTI DECONT CHIRIE 500E/LUNA POPOIU LOREDANA GABRIELA - - -
8.2. Soţ/soţie 8.3. Copii
Prezenta declaraţie constituie act public şi răspund potrivit legii penale pentru inexactitatea sau
caracterul incomplet al datelor menţionate.
Data completării Semnătura
06.06.2016 …………………………
1
DECLARAŢIE DE AVERE
Subsemnata, SBÎRN FLORENTINA, având funcţia de grefier-șef Secție Penală la Judecătoria Sectorului 3 București, cunoscând prevederile art. 326 din Codul penal privind falsul în declaraţii, declar pe proprie răspundere că împreună cu familia1) deţin următoarele: ..................................... *1) Prin familie se înţelege soţul/soţia şi copiii aflaţi în întreţinerea acestora.
I. Bunuri imobile 1. Terenuri N O T Ă : Se vor declara inclusiv cele aflate în alte ţări.
Adresa sau zona Categoria* Anul dobândirii Suprafaţa Cota-
parte Modul de dobândire Titularul1)
- - - - - - -
----------- ----------- ----------- ------------- ----------- -------------- --------------
* Categoriile indicate sunt: (1) agricol; (2) forestier; (3) intravilan; (4) luciu de apă; (5) alte categorii de terenuri extravilane, dacă se află în circuitul civil. *2) La "Titular" se menţionează, în cazul bunurilor proprii, numele proprietarului (titularul, soţul/soţia, copilul), iar în cazul bunurilor în coproprietate, cota-parte şi numele coproprietarilor.
2. Clădiri N O T Ă : Se vor declara inclusiv cele aflate în alte ţări.
Adresa sau zona Categoria* Anul dobândirii Suprafaţa Cota-
parte Modul de dobândire Titularul2)
- - - - - - - ---------- ----------- ----------- ------------- ---------- ----------- ------------ * Categoriile indicate sunt: (1) apartament; (2) casă de locuit; (3) casă de vacanţă; (4) spaţii comerciale/de producţie.
2
*2) La "Titular" se menţionează, în cazul bunurilor proprii, numele proprietarului (titularul, soţul/soţia, copilul), iar în cazul bunurilor în coproprietate, cota-parte şi numele coproprietarilor.
II. Bunuri mobile 1. Autovehicule/autoturisme, tractoare, maşini agricole, şalupe, iahturi şi alte mijloace de transport
care sunt supuse înmatriculării, potrivit legii
Natura Marca Nr. de bucăţi Anul de fabricaţie Modul de dobândire
- - - - -
-------- ---------- ------------- --------------- ----------------
2. Bunuri sub formă de metale preţioase, bijuterii, obiecte de artă şi de cult, colecţii de artă şi
numismatică, obiecte care fac parte din patrimoniul cultural naţional sau universal, a căror valoare însumată depăşeşte 5.000 de euro
N O T Ă : Se vor menţiona toate bunurile aflate în proprietate, indiferent dacă ele se află sau nu pe teritoriul României
la momentul declarării.
Descriere sumară Anul dobândirii Valoarea estimată
- - -
------------------- --------------------- ----------------------
III. Bunuri mobile, a căror valoare depăşeşte 3.000 de euro fiecare, şi bunuri imobile înstrăinate în
ultimele 12 luni
Natura bunului înstrăinat
Data înstrăinării
Persoana către care s-a înstrăinat
Forma înstrăinării Valoarea
- - - - -
---------------- ------------- ---------------- --------------- ---------------- IV. Active financiare
3
1. Conturi şi depozite bancare, fonduri de investiţii, forme echivalente de economisire şi investire,
inclusiv cardurile de credit, dacă valoarea însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 de euro
N O T Ă : Se vor declara inclusiv cele aflate în bănci sau instituţii financiare din străinătate.
Instituţia care administrează şi adresa acesteia Tipul* Valuta Deschis în anul Sold/valoare la zi
- - - - -
-------------- ------------- ------------ ------------- ----------------
*Categoriile indicate sunt: (1) cont curent sau echivalente (inclusiv card); (2) depozit bancar sau
echivalente; (3) fonduri de investiţii sau echivalente, inclusiv fonduri private de pensii sau alte sisteme cu acumulare (se vor declara cele aferente anului fiscal anterior).
2. Plasamente, investiţii directe şi împrumuturi acordate, dacă valoarea de piaţă însumată a tuturor
acestora depăşeşte 5.000 de euro N O T Ă : Se vor declara inclusiv investiţiile şi participările în străinătate.
Emitent titlu/societatea în care persoana este acţionar sau asociat/beneficiar de împrumut Tipul* Număr de titluri/
cota de participare Valoarea totală la zi
- - - - ------------- ---------- -------------- ----------------------
*Categoriile indicate sunt: (1) hârtii de valoare deţinute (titluri de stat, certificate, obligaţiuni); (2)
acţiuni sau părţi sociale în societăţi comerciale; (3) împrumuturi acordate în nume personal.
4
3. Alte active producătoare de venituri nete, care însumate depăşesc echivalentul a 5.000 de euro pe an: …NU ESTE CAZUL …………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..
N O T Ă : Se vor declara inclusiv cele aflate în străinătate.
V. Datorii Debite, ipoteci, garanţii emise în beneficiul unui terţ, bunuri achiziţionate în sistem leasing şi alte
asemenea bunuri, dacă valoarea însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 de euro NOTĂ: Se vor declara inclusiv pasivele financiare acumulate în străinătate.
Creditor Contractat în anul Scadent la Valoare
- - - -
-------------- ------------- -------------- ----------------
VI. Cadouri, servicii sau avantaje primite gratuit sau subvenţionate faţă de valoarea de piaţă, din
partea unor persoane, organizaţii, societăţi comerciale, regii autonome, companii/societăţi naţionale sau instituţii publice româneşti sau străine, inclusiv burse, credite, garanţii, decontări de cheltuieli, altele decât cele ale angajatorului, a căror valoare individuală depăşeşte 500 de euro*
Cine a realizat venitul Sursa venitului: numele, adresa
Serviciul prestat/Obiectul generator de venit
Venitul anual încasat
1.1. Titular
- - - -
1.2. Soţ/soţie
1.3. Copii
*Se exceptează de la declarare cadourile şi trataţiile uzuale primite din partea rudelor de gradul I şi al 11-lea.
5
VII. Venituri ale declarantului şi ale membrilor săi de familie, realizate în ultimul an fiscal încheiat (potrivit art. 41 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare)
NOTĂ: Se vor declara inclusiv veniturile provenite din străinătate.
Cine a realizat venitul Sursa venitului: numele, adresa
Serviciul prestat/Obiectul generator de venit
Venitul anual încasat
1. Venituri din salarii 1.1. Titular
SBÎRN FLORENTINA Tribunalul București – Judecătoria Sector 3 București Str. Ilfov nr. 6, sector 5
Grefier-șef Secție Penală 40890 lei
ei1.2. Soţ/soţie - - - - 1.3. Copii - - - - 2. Venituri din activităţi independente 2.1. Titular - - - - 2.2. Soţ/soţie 3. Venituri din cedarea folosinţei bunurilor 3.1. Titular - - - - 3.2. Soţ/soţie 4. Venituri din investiţii 4.1. Titular - - - - 4.2. Soţ/soţie 5. Venituri din pensii 5.1. Titular -- - - - 5.2. Soţ/soţie 6. Venituri din activităţi agricole 6.1. Titular - - - - 6.2. Soţ/soţie
6
Cine a realizat venitul Sursa venitului: Nume, adresa
Serviciul prestat/obiectul generator de venit
Venitul anual încasat
7. Venituri din premii şi din jocuri de noroc 7.1. Titular - - - - 7.2. Soţ/soţie 7.3. Copii 8. Venituri din alte surse 8.1. Titular - - - - 8.2. Soţ/soţie 8.3. Copii
Prezenta declaraţie constituie act public şi răspund potrivit legii penale pentru inexactitatea sau
caracterul incomplet al datelor menţionate.
Data completării Semnătura
06.06.2016 …………………………
1
DECLARAŢIE DE AVERE
Subsemnata, Şerban Florentina Cătălina , având funcţia de grefier la Judecătoria Sectorului 3 București , cunoscând prevederile art. 292 din Codul penal privind falsul în declaraţii, declar pe proprie răspundere că împreună cu familia1) deţin următoarele: ..................................... *1) Prin familie se înţelege soţul/soţia şi copiii aflaţi în întreţinerea acestora.
I. Bunuri imobile 1. Terenuri N O T Ă : Se vor declara inclusiv cele aflate în alte ţări.
Adresa sau zona Categoria* Anul dobândirii Suprafaţa Cota-
parte Modul de dobândire Titularul1)
- - - - - - -
* Categoriile indicate sunt: (1) agricol; (2) forestier; (3) intravilan; (4) luciu de apă; (5) alte categorii de terenuri extravilane, dacă se află în circuitul civil. *2) La "Titular" se menţionează, în cazul bunurilor proprii, numele proprietarului (titularul, soţul/soţia, copilul), iar în cazul bunurilor în coproprietate, cota-parte şi numele coproprietarilor.
2. Clădiri N O T Ă : Se vor declara inclusiv cele aflate în alte ţări.
Adresa sau zona Categoria* Anul dobândirii Suprafaţa Cota-
parte Modul de dobândire Titularul2)
Popeşti – Leordeni, 1 2014 47 m.p. Credit „Prima Casă”
Şerban Florentina Cătălina
* Categoriile indicate sunt: (1) apartament; (2) casă de locuit; (3) casă de vacanţă; (4) spaţii comerciale/de producţie. *2) La "Titular" se menţionează, în cazul bunurilor proprii, numele proprietarului (titularul, soţul/soţia, copilul),
2
iar în cazul bunurilor în coproprietate, cota-parte şi numele coproprietarilor.
II. Bunuri mobile 1. Autovehicule/autoturisme, tractoare, maşini agricole, şalupe, iahturi şi alte mijloace de transport
care sunt supuse înmatriculării, potrivit legii
Natura Marca Nr. de bucăţi Anul de fabricaţie Modul de dobândire
- - - - -
2. Bunuri sub formă de metale preţioase, bijuterii, obiecte de artă şi de cult, colecţii de artă şi
numismatică, obiecte care fac parte din patrimoniul cultural naţional sau universal, a căror valoare însumată depăşeşte 5.000 de euro
N O T Ă : Se vor menţiona toate bunurile aflate în proprietate, indiferent dacă ele se află sau nu pe teritoriul României
la momentul declarării.
Descriere sumară Anul dobândirii Valoarea estimată
- - -
III. Bunuri mobile, a căror valoare depăşeşte 3.000 de euro fiecare, şi bunuri imobile înstrăinate în
ultimele 12 luni
Natura bunului înstrăinat
Data înstrăinării
Persoana către care s-a înstrăinat
Forma înstrăinării Valoarea
- - - - -
IV. Active financiare
3
1. Conturi şi depozite bancare, fonduri de investiţii, forme echivalente de economisire şi investire, inclusiv cardurile de credit, dacă valoarea însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 de euro
N O T Ă : Se vor declara inclusiv cele aflate în bănci sau instituţii financiare din străinătate.
Instituţia care administrează şi adresa acesteia Tipul* Valuta Deschis în anul Sold/valoare la zi
- - - - -
*Categoriile indicate sunt: (1) cont curent sau echivalente (inclusiv card); (2) depozit bancar sau
echivalente; (3) fonduri de investiţii sau echivalente, inclusiv fonduri private de pensii sau alte sisteme cu acumulare (se vor declara cele aferente anului fiscal anterior).
2. Plasamente, investiţii directe şi împrumuturi acordate, dacă valoarea de piaţă însumată a tuturor
acestora depăşeşte 5.000 de euro N O T Ă : Se vor declara inclusiv investiţiile şi participările în străinătate.
Emitent titlu/societatea în care persoana este acţionar sau asociat/beneficiar de împrumut Tipul* Număr de titluri/
cota de participare Valoarea totală la zi
- - - -
*Categoriile indicate sunt: (1) hârtii de valoare deţinute (titluri de stat, certificate, obligaţiuni); (2)
acţiuni sau părţi sociale în societăţi comerciale; (3) împrumuturi acordate în nume personal.
3. Alte active producătoare de venituri nete, care însumate depăşesc echivalentul a 5.000 de euro pe an:
4
……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..
N O T Ă : Se vor declara inclusiv cele aflate în străinătate.
V. Datorii Debite, ipoteci, garanţii emise în beneficiul unui terţ, bunuri achiziţionate în sistem leasing şi alte
asemenea bunuri, dacă valoarea însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 de euro NOTĂ: Se vor declara inclusiv pasivele financiare acumulate în străinătate.
Creditor Contractat în anul Scadent la Valoare
Raiffeisen Bank 2014 2044 150.000 lei
VI. Cadouri, servicii sau avantaje primite gratuit sau subvenţionate faţă de valoarea de piaţă, din
partea unor persoane, organizaţii, societăţi comerciale, regii autonome, companii/societăţi naţionale sau instituţii publice româneşti sau străine, inclusiv burse, credite, garanţii, decontări de cheltuieli, altele decât cele ale angajatorului, a căror valoare individuală depăşeşte 500 de euro*
Cine a realizat venitul Sursa venitului: numele, adresa
Serviciul prestat/Obiectul generator de venit
Venitul anual încasat
1.1. Titular
- - - -
1.2. Soţ/soţie
1.3. Copii
*Se exceptează de la declarare cadourile şi trataţiile uzuale primite din partea rudelor de gradul I şi al 11-lea. VII. Venituri ale declarantului şi ale membrilor săi de familie, realizate în ultimul an fiscal încheiat
(potrivit art. 41 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare)
5
NOTĂ: Se vor declara inclusiv veniturile provenite din străinătate.
Cine a realizat venitul Sursa venitului: numele, adresa
Serviciul prestat/Obiectul generator de venit
Venitul anual încasat
1. Venituri din salarii 1.1. Titular
Şerban Florentina Cătălina Tribunalul București – Judecătoria Sector 3 grefier 35792 lei
1.2. Soţ/soţie - - - - 1.3. Copii Şerban Arina Andreea Maria Şerban Radu Cristian pensia de întreţinere 6000 lei 2. Venituri din activităţi independente 2.1. Titular - - - - 2.2. Soţ/soţie 3. Venituri din cedarea folosinţei bunurilor 3.1. Titular - - - - 3.2. Soţ/soţie 4. Venituri din investiţii 4.1. Titular - - - - 4.2. Soţ/soţie 5. Venituri din pensii 5.1. Titular -- - - - 5.2. Soţ/soţie 6. Venituri din activităţi agricole 6.1. Titular - - - - 6.2. Soţ/soţie
Cine a realizat venitul Sursa venitului: Nume, adresa
Serviciul prestat/obiectul generator de venit
Venitul anual încasat
7. Venituri din premii şi din jocuri de noroc
6
7.1. Titular - - - - 7.2. Soţ/soţie 7.3. Copii 8. Venituri din alte surse 8.1. Titular - - - - 8.2. Soţ/soţie 8.3. Copii
Prezenta declaraţie constituie act public şi răspund potrivit legii penale pentru inexactitatea sau
caracterul incomplet al datelor menţionate.
Data completării Semnătura
08.06.2016 …………………………
1
DECLARAŢIE DE AVERE
Subsemnata ŞOP GEORGETA VERONICA, având funcţia de grefier, la JUDECĂTORIA SECTOR 3 BUCUREŞTI, cunoscând prevederile art. 326 din Codul penal privind falsul în declaraţii, declar pe propria răspundere,că împreună cu familia1 deţin următoarele active şi datorii. I. BUNURI IMOBILE 1. Terenuri Nota: se vor declara inclusiv cele aflate în alte ţări
Adresa Categoria* Anul dobândirii
Suprafaţa
Cota parte
Valoarea de impozitare
Modul de dobândire
Titularul2
Comuna Cornetu jud.Ilfov 3 2009 600 1/2 Cumparare
Sop Ştefan Cristian şi Preotu Gabriela
- - -
* Categoriile indicate sunt: (1) agricol; (2) forestier; (3) intravilan; (4) luciu apă; (5) alte categorii de terenuri extravilane, dacă se află în circuitul civil 2. Clădiri Nota: se vor declara inclusiv cele aflate în alte ţări
Adresa Categoria* Anul dobândirii
Suprafaţa Cota parte
Valoarea impozabilă
Modul de dobândire
Titularul2
- - - - - - - -
* Categoriile indicate sunt: (1) apartament; (2) casă de locuit; (3) casă de vacanţă; (4) spaţii comerciale/de producţie II. BUNURI MOBILE 1. Autovehicule/autoturisme, tractoare, maşini agricole, şalupe, iahturi şi alte mijloace de transport care sunt supuse înmatriculării, potrivit legii
Natura Marca Nr. bucăţi Anul de fabricaţie Modul de dobândire
Autoturism Hyundai Elantra 1 2013 Vanzare cumpărare 2. Bunuri sub formă de metale preţioase, bijuterii, obiecte de artă şi de cult, colecţii de artă şi numismatică, obiecte care fac parte din patrimoniul cultural naţional sau universal sau altele asemenea, a căror valoare însumată depăşeşte 5.000 Euro Nota: se vor menţiona toate bunurile aflate în proprietate, indiferent dacă ele se află sau nu pe teritoriul României la momentul declarării
Descriere sumară Anul dobândirii Valoarea estimată - - -
2
III. BUNURI MOBILE, A CĂROR VALOARE DEPĂŞEŞTE 1000 EUR FIECARE, ŞI BUNURI IMOBILE ÎNSTRĂINATE ÎN ULTIMELE 12 LUNI
Natura bunului înstrăinat
Data înstrăinării
Persoana către care s-a înstrăinat Forma înstrăinării
Valoarea
- - - IV. ACTIVE FINANCIARE 1. Conturi şi depozite bancare, fonduri de investiţii, forme echivalente de economisire şi investire, dacă valoarea însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 Euro Nota: se vor declara inclusiv cele aflate în bănci sau instituţii financiare din străinătate
Instituţia care administrează şi adresa acesteia
Tipul* Valuta Deschis în anul
Sold/valoare la zi
- - - - * Categoriile indicate sunt: (1) Cont curent sau echivalente (inclusiv card); (2) Depozit bancar sau echivalente; (3) Fonduri de investiţii sau echivalente, inclusiv fonduri private de pensii sau alte sisteme cu acumulare 2. Plasamente, investiţii directe şi împrumuturi acordate, dacă valoarea de piaţă însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 Euro Nota: se vor declara inclusiv investiţiile şi participările în străinătate Emitent titlu/societatea în care persoana este acţionar sau asociat/beneficiar de împrumut
Tipul* Număr de titluri/cota de participare
Valoarea totală la zi
- - - - * Categoriile indicate sunt: (1) Hârtii de valoare deţinute (titluri de stat, certificate, obligaţiuni); (2) Acţiuni sau părţi sociale în societăţi comerciale; (3) Împrumuturi acordate în nume personal 3. Alte active producătoare de venituri nete, care însumate depăşesc echivalentul a 5.000 Euro pe an: Nota: se vor declara inclusiv cele aflate în străinătate ........-........................................................................... ................................................................................... ................................................................................... V. DATORII Debite (inclusiv taxe neachitate), ipoteci, garanţii emise în beneficiul unui terţ, bunuri achiziţionate în sistem leasing şi alte asemenea bunuri, dacă valoarea însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 Euro. Nota: se vor declara inclusiv pasivele financiare acumulate în străinătate
3
Creditor Contractat în anul
Scadent la Valoare
VI. Cadouri, servicii sau avantaje primite gratuit sau subvenţionate faţă de valoarea de piaţă, din partea unor persoane, organizaţii, societăţi comerciale, regii autonome, companii/societăţi naţionale sau instituţii publice româneşti sau străine, inclusiv burse, credite, garanţii, decontări de cheltuieli sau alte asemenea, a căror valoare individuală depăşeşte 300 Euro*
Cine a realizat venitul Sursa venitului: Nume, adresa
Serviciul prestat/obiectul generator de venit
Venitul anual încasat
1.1. Titular - - - . . . 1.2. Soţ/soţie - - - 1.3. Copii - - - . . . * Se exceptează de la declarare cadourile şi trataţiile uzuale primite din partea rudelor de gradul I şi II. VII. Venituri ale declarantului şi ale membrilor săi de familie, realizate în ultimul an fiscal încheiat (potrivit art. 41 din Legea nr. 571/2003 - Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare) Nota: se vor declara inclusiv veniturile provenite din străinătate
Cine a realizat venitul Sursa venitului: Nume, adresa
Serviciul prestat/obiectul generator de venit
Venitul anual încasat
1. Venituri din salarii 1.1. Titular
Şop Gerogeta Veronica
Tribunalul Bucureşti Grefier 42282 LEI
1.2. Soţ/soţie Şop Ştefan Cristian Uniqa Asigurări
Romania SA Key Account Manager 58537 LEI
1.3. Copii - . . . 2. Venituri din activităţi independente - 1.1. Titular . . . 1.2. Soţ/soţie . . . 3. Venituri din cedarea folosinţei bunurilor - 1.1. Titular . . . 1.2. Soţ/soţie, etc. . . . 4. Venituri din investiţii - 1.1. Titular . . . 1.2. Soţ/soţie . . . 5. Venituri din pensii - 1.1. Titular . . . 1.2. Soţ/soţie
4
. . . 6. Venituri din activităţi agricole - 1.1. Titular . . . 1.2. Soţ/soţie . . . 7. Venituri din premii şi din jocuri de noroc 1.1. Titular . . . 1.2. Soţ/soţie . . . 1.3. Copii . . . 8. Venituri din alte surse 1.1. Titular . . . 1.2. Soţ/soţie . . . 1.3. Copii Şop Andreea Sofia Alocatie DGASPC SECTOR 5 756 LEI 1) Prin familie se înţelege soţul/soţia şi copiii aflaţi în întreţinerea acestora. 2) La "titular", se menţionează, în cazul bunurilor proprii, numele proprietarului (titularul, soţul/soţia, copilul), iar în cazul bunurilor în coproprietate, cota-parte şi numele coproprietarilor. Prezenta declaraţie constituie act public şi răspund, potrivit legii penale, pentru inexactitatea sau caracterul incomplet al datelor menţionate. Data completării: Semnătura: 06.06.2016 Şop Georgeta Veronica
DECLARAŢIE DE AVERE
Subsemnatul/Subsemnata, CARABULEA ELENA TEODORA , având func
de _______________GREFIER _________________ la JUDECATORIA SECTOR 3
CNP , domiciliul Bucuresti, sector 3 ________________________________________________________________________________________ cunoscând prevederile art. 292 din Codul penal privind falsul în declaraţii, declar pe proprie răspundere că împreună cu familia1) deţin următoarele: ..................................... *1) Prin familie se înţelege soţul/soţia şi copiii aflaţi în întreţinerea acestora.
I.
Bunuri imobile
1.
Terenuri N O T Ă : Se vor declara inclusiv cele aflate în alte ţări.
Adresa sau zona Categoria* Anul dobândirii Suprafaţa Cota-
parte Modul de dobândire Titularu
* Categoriile indicate sunt: (1) agricol; (2) forestier; (3) intravilan; (4) luciu de apă; (5) alte categorii de terenuri extravilane, dacă se află în circuitul civil. *2) La "Titular" se menţionează, în cazul bunurilor proprii, numele proprietarului (titularul, soţul/soţia, copilul), iar în cazul bunurilor în coproprietate, cota-parte şi numele coproprietarilor.
2. Clădiri N O T Ă : Se vor declara inclusiv cele aflate în alte ţări.
Adresa sau zona Categoria* Anul dobândirii Suprafaţa Cota-
parte Modul de dobândire Titularul
* Categoriile indicate sunt: (1) apartament; (2) casă de locuit; (3) casă de vacanţă; (4) spaţii comerciale/de producţie. *2) La "Titular" se menţionează, în cazul bunurilor proprii, numele proprietarului (titularul, soţul/soţia, copilul), iar în cazul bunurilor în coproprietate, cota-parte şi numele coproprietarilor.
II. Bunuri mobile 1. Autovehicule/autoturisme, tractoare, maşini agricole, şalupe, iahturi şi alte
mijloace de transport care sunt supuse înmatriculării, potrivit legii
Natura Marca Nr. de bucăţi Anul de fabricaţie Modul de dobândi
autoturism Opel Astra 1 1999 cumparare
2. Bunuri sub formă de metale preţioase, bijuterii, obiecte de artă şi de cult,
colecţii de artă şi numismatică, obiecte care fac parte din patrimoniul cultural naţional sau universal, a căror valoare însumată depăşeşte 5.000 de euro
N O T Ă : Se vor menţiona toate bunurile aflate în proprietate, indiferent dacă ele se află sau nu
pe teritoriul României la momentul declarării.
Descriere sumară Anul dobândirii Valoarea estimată
III. Bunuri mobile, a căror valoare depăşeşte 3.000 de euro fiecare, şi bunuri imobile înstrăinate în ultimele 12 luni
Natura bunului
înstrăinat Data
înstrăinării Persoana către care s-a
înstrăinat Forma
înstrăinării Valoarea
IV. Active financiare 1. Conturi şi depozite bancare, fonduri de investiţii, forme echivalente de
economisire şi investire, inclusiv cardurile de credit, dacă valoarea însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 de euro
N O T Ă : Se vor declara inclusiv cele aflate în bănci sau instituţii financiare din străinătate.
Instituţia care administrează şi adresa acesteia Tipul* Valuta Deschis în anul Sold/valoare la zi
*Categoriile indicate sunt: (1) cont curent sau echivalente (inclusiv card); (2)
depozit bancar sau echivalente; (3) fonduri de investiţii sau echivalente, inclusiv fonduri private de pensii sau alte sisteme cu acumulare (se vor declara cele aferente anului fiscal anterior).
2. Plasamente, investiţii directe şi împrumuturi acordate, dacă valoarea de piaţă
însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 de euro N O T Ă : Se vor declara inclusiv investiţiile şi participările în străinătate.
Emitent titlu/societatea în care persoana este acţionar sau asociat/beneficiar de împrumut Tipul* Număr de titluri/
cota de participare Valoarea totală l
*Categoriile indicate sunt: (1) hârtii de valoare deţinute (titluri de stat, certificate,
obligaţiuni); (2) acţiuni sau părţi sociale în societăţi comerciale; (3) împrumuturi acordate în nume personal.
3. Alte active producătoare de venituri nete, care însumate depăşesc echivalentul a 5.000 de euro pe an: ……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..
N O T Ă : Se vor declara inclusiv cele aflate în străinătate.
V. Datorii Debite, ipoteci, garanţii emise în beneficiul unui terţ, bunuri achiziţionate în sistem
leasing şi alte asemenea bunuri, dacă valoarea însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 de euro
NOTĂ: Se vor declara inclusiv pasivele financiare acumulate în străinătate.
Creditor Contractat în anul Scadent la Valoare
VI. Cadouri, servicii sau avantaje primite gratuit sau subvenţionate faţă de
valoarea de piaţă, din partea unor persoane, organizaţii, societăţi comerciale, regii autonome, companii/societăţi naţionale sau instituţii publice româneşti sau străine, inclusiv burse, credite, garanţii, decontări de cheltuieli, altele decât cele ale angajatorului, a căror valoare individuală depăşeşte 500 de euro*
Cine a realizat venitul Sursa venitului: numele, adresa
Serviciul prestat/Obiectul generator de venit
Venitul anu încasat
1.1. Titular
1.2. Soţ/soţie
1.3. Copii
*Se exceptează de la declarare cadourile şi trataţiile uzuale primite din partea rudelor de gradul I şi al 11-lea. VII. Venituri ale declarantului şi ale membrilor săi de familie, realizate în ultimul
an fiscal încheiat (potrivit art. 41 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare)
NOTĂ: Se vor declara inclusiv veniturile provenite din străinătate.
Cine a realizat venitul Sursa venitului: numele, adresa
Serviciul prestat/Obiectul generator de venit
Venitul an încasa
1. Venituri din salarii 1.1. Titular
CARABULEAE ELENA TEODORA TRIBUNALUL BUCURESTI GREFIER-SALARIU 40511 L
1.2. Soţ/soţie CARABULEA MIHAIL TB GUARD AGENT PAZA-SALARIU 6800 LE
1.3. Copii CARABULEA BEATRICE IOANA PRIMARIA SECTOR 3 ALOCATIE 756 LE
2. Venituri din activităţi independente
2.1. Titular 2.2. Soţ/soţie 3. Venituri din cedarea folosinţei bunurilor 3.1. Titular 3.2. Soţ/soţie
4. Venituri din investiţii 4.1. Titular 4.2. Soţ/soţie 5. Venituri din pensii 5.1. Titular 5.2. Soţ/soţie 6. Venituri din activităţi agricole 6.1. Titular 6.2. Soţ/soţie
Cine a realizat venitul Sursa venitului: Nume, adresa
Serviciul prestat/obiectul generator de venit
Venitul an încasa
7. Venituri din premii şi din jocuri de noroc 7.1. Titular 7.2. Soţ/soţie 7.3. Copii 8. Venituri din alte surse 8.1. Titular 8.2. Soţ/soţie 8.3. Copii
Prezenta declaraţie constituie act public şi răspund potrivit legii penale pentru
inexactitatea sau caracterul incomplet al datelor menţionate.
Data completării Semnătura 06.06.2016
………………………… …………………………
1
DECLARAŢIE DE AVERE
Subsemnatul/Subsemnata, GIUREA MARILENA , având funcţia de GREFIER la JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREŞTI ,
CNP , domiciliul SECT. 5 BUCURESTI. ,
cunoscând prevederile art. 292 din Codul penal privind falsul în declaraţii, declar pe proprie răspundere că împreună cu familia1) deţin următoarele: ..................................... *1) Prin familie se înţelege soţul/soţia şi copiii aflaţi în întreţinerea acestora.
I. Bunuri imobile
1. Terenuri N O T Ă : Se vor declara inclusiv cele aflate în alte ţări.
Adresa sau zona Categoria* Anul dobândirii Suprafaţa Cota-
parte Modul de dobândire Titularul1)
* Categoriile indicate sunt: (1) agricol; (2) forestier; (3) intravilan; (4) luciu de apă; (5) alte categorii de terenuri extravilane, dacă se află în circuitul civil. *2) La "Titular" se menţionează, în cazul bunurilor proprii, numele proprietarului (titularul, soţul/soţia, copilul), iar în cazul bunurilor în coproprietate, cota-parte şi numele coproprietarilor.
2. Clădiri N O T Ă : Se vor declara inclusiv cele aflate în alte ţări.
Adresa sau zona Categoria* Anul dobândirii Suprafaţa Cota-
parte Modul de dobândire Titularul2)
* Categoriile indicate sunt: (1) apartament; (2) casă de locuit; (3) casă de vacanţă; (4) spaţii comerciale/de producţie. *2) La "Titular" se menţionează, în cazul bunurilor proprii, numele proprietarului (titularul, soţul/soţia, copilul), iar în cazul bunurilor în coproprietate, cota-parte şi numele coproprietarilor.
2
II. Bunuri mobile 1. Autovehicule/autoturisme, tractoare, maşini agricole, şalupe, iahturi şi alte mijloace de transport
care sunt supuse înmatriculării, potrivit legii
Natura Marca Nr. de bucăţi Anul de fabricaţie Modul de dobândire
AUTOTURISM DACIA LOGAN 1 2005
2. Bunuri sub formă de metale preţioase, bijuterii, obiecte de artă şi de cult, colecţii de artă şi numismatică, obiecte care fac parte din patrimoniul cultural naţional sau universal, a căror valoare însumată depăşeşte 5.000 de euro
N O T Ă : Se vor menţiona toate bunurile aflate în proprietate, indiferent dacă ele se află sau nu pe teritoriul României
la momentul declarării. Descriere sumară Anul dobândirii Valoarea estimată
………….
III. Bunuri mobile, a căror valoare depăşeşte 3.000 de euro fiecare, şi bunuri imobile înstrăinate în
ultimele 12 luni
Natura bunului înstrăinat
Data înstrăinării
Persoana către care s-a înstrăinat
Forma înstrăinării Valoarea
………
3
IV. Active financiare 1. Conturi şi depozite bancare, fonduri de investiţii, forme echivalente de economisire şi investire,
inclusiv cardurile de credit, dacă valoarea însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 de euro
N O T Ă : Se vor declara inclusiv cele aflate în bănci sau instituţii financiare din străinătate.
Instituţia care administrează şi adresa acesteia Tipul* Valuta Deschis în anul Sold/valoare la zi
……….
*Categoriile indicate sunt: (1 ) cont curent sau echivalente (inclusiv card); (2 ) depozit bancar sau echivalente; (3 ) fonduri de
investiţii sau echivalente, inclusiv fonduri private de pensii sau alte sisteme cu acumulare (se vor declara cele aferente anului fiscal anterior).
2. Plasamente, investiţii directe şi împrumuturi acordate, dacă valoarea de piaţă însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 de euro
N O T Ă : Se vor declara inclusiv investiţiile şi participările în străinătate.
Emitent titlu/societatea în care persoana este acţionar sau asociat/beneficiar de împrumut Tipul* Număr de titluri/
cota de participare Valoarea totală la zi
………..
*Categoriile indicate sunt: (1 ) hârtii de valoare deţinute (titluri de stat, certificate, obligaţiuni); (2 ) acţiuni sau părţi sociale în societăţi comerciale; (3 ) împrumuturi acordate în nume personal.
4
3. Alte active producătoare de venituri nete, care însumate depăşesc echivalentul a 5.000 de euro pe an: ……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..
N O T Ă : Se vor declara inclusiv cele aflate în străinătate.
V. Datorii
Debite, ipoteci, garanţii emise în beneficiul unui terţ, bunuri achiziţionate în sistem leasing şi alte asemenea bunuri, dacă valoarea însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 de euro
NOTĂ: Se vor declara inclusiv pasivele financiare acumulate în străinătate.
Creditor Contractat în anul Scadent la Valoare
VI. Cadouri, servicii sau avantaje primite gratuit sau subvenţionate faţă de valoarea de piaţă, din
partea unor persoane, organizaţii, societăţi comerciale, regii autonome, companii/societăţi naţionale sau instituţii publice româneşti sau străine, inclusiv burse, credite, garanţii, decontări de cheltuieli, altele decât cele ale angajatorului, a căror valoare individuală depăşeşte 500 de euro*
Cine a realizat venitul Sursa venitului: numele, adresa
Serviciul prestat/Obiectul generator de venit
Venitul anual încasat
1.1. Titular
1.2. Soţ/soţie
1.3. Copii
*Se exceptează de la declarare cadourile şi trataţiile uzuale primite din partea rudelor de gradul I şi al 11-lea.
5
VII. Venituri ale declarantului şi ale membrilor săi de familie, realizate în ultimul an fiscal încheiat
(potrivit art. 41 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare) NOTĂ: Se vor declara inclusiv veniturile provenite din străinătate.
Cine a realizat venitul Sursa venitului: numele, adresa
Serviciul prestat/Obiectul generator de venit
Venitul anual încasat
1. Venituri din salarii 1.1. Titular 1.2. GIUREA MARILENA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREŞTI GREFIER Conform fişei
fiscale.
1.3. Soţ/soţie 1.4. GIUREA ADRIAN
CRISTIAN
SC PINTRADE SRL 1 DECEMBRIE- DARASTI
JUD.ILFOV
SPECIALIST MARKETING
Conform fişei fiscale.
1.3. Copii GIUREA ALINA STEFANIA
ALOCATIE 504 lei alocaţie
GIUREA MIHAI ANDREI ALOCATIE 504 lei alocaţie 2. Venituri din activităţi independente
2.1. Titular 2.2. Soţ/soţie 3. Venituri din cedarea folosinţei bunurilor 3.1. Titular 3.2. Soţ/soţie 4. Venituri din investiţii 4.1. Titular 4.2. Soţ/soţie 5. Venituri din pensii 5.1. Titular 5.2. Soţ/soţie
6
6. Venituri din activităţi agricole 6.1. Titular 6.2. Soţ/soţie
Cine a realizat venitul Sursa venitului: Nume, adresa
Serviciul prestat/obiectul generator de venit
Venitul anual încasat
7. Venituri din premii şi din jocuri de noroc 7.1. Titular 7.2. Soţ/soţie 7.3. Copii 8. Venituri din alte surse 8.1. Titular Decontare chirie locuinta 8.2. Soţ/soţie 8.3. Copii
Prezenta declaraţie constituie act public şi răspund potrivit legii penale pentru inexactitatea sau caracterul
incomplet al datelor menţionate.
Data completării Semnătura
07.06.2016 …………………………
1
DECLARAŢIE DE AVERE
Subsemnata PANDELE MONICA MARIA, având funcţia de grefier, la JUDECĂTORIA SECTOR 3 BUCUREŞTI, CNP -, domiciliul în -, declar pe propria răspundere, că împreună cu familia1 deţin următoarele active şi datorii. I. BUNURI IMOBILE 1. Terenuri Nota: se vor declara inclusiv cele aflate în alte ţări
Adresa Categoria* Anul dobândirii
Suprafaţa
Cota parte
Valoarea de impozitare
Modul de dobândire
Titularul2
- - - -
* Categoriile indicate sunt: (1) agricol; (2) forestier; (3) intravilan; (4) luciu apă; (5) alte categorii de terenuri extravilane, dacă se află în circuitul civil 2. Clădiri Nota: se vor declara inclusiv cele aflate în alte ţări
Adresa Categoria* Anul dobândirii
Suprafaţa Cota parte
Valoarea impozabilă
Modul de dobândire
Titularul2
- - - - - - - -
* Categoriile indicate sunt: (1) apartament; (2) casă de locuit; (3) casă de vacanţă; (4) spaţii comerciale/de producţie II. BUNURI MOBILE 1. Autovehicule/autoturisme, tractoare, maşini agricole, şalupe, iahturi şi alte mijloace de transport care sunt supuse înmatriculării, potrivit legii
Natura Marca Nr. bucăţi Anul de fabricaţie Modul de dobândire
Autoturism
Dacia
1
2000
Vânzare-cumpărare
Autoturism
Peugeot 207
1
2011
Vânzare-cumpărare
2. Bunuri sub formă de metale preţioase, bijuterii, obiecte de artă şi de cult, colecţii de artă şi numismatică, obiecte care fac parte din patrimoniul cultural naţional sau universal sau altele asemenea, a căror valoare însumată depăşeşte 5.000 Euro Nota: se vor menţiona toate bunurile aflate în proprietate, indiferent dacă ele se află sau nu pe teritoriul României la momentul declarării
Descriere sumară Anul dobândirii Valoarea estimată - - -
2
III. BUNURI MOBILE, A CĂROR VALOARE DEPĂŞEŞTE 1000 EUR FIECARE, ŞI BUNURI IMOBILE ÎNSTRĂINATE ÎN ULTIMELE 12 LUNI
Natura bunului înstrăinat
Data înstrăinării
Persoana către care s-a înstrăinat Forma înstrăinării
Valoarea
- - - IV. ACTIVE FINANCIARE 1. Conturi şi depozite bancare, fonduri de investiţii, forme echivalente de economisire şi investire, dacă valoarea însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 Euro Nota: se vor declara inclusiv cele aflate în bănci sau instituţii financiare din străinătate
Instituţia care administrează şi adresa acesteia
Tipul* Valuta Deschis în anul
Sold/valoare la zi
- - - - * Categoriile indicate sunt: (1) Cont curent sau echivalente (inclusiv card); (2) Depozit bancar sau echivalente; (3) Fonduri de investiţii sau echivalente, inclusiv fonduri private de pensii sau alte sisteme cu acumulare 2. Plasamente, investiţii directe şi împrumuturi acordate, dacă valoarea de piaţă însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 Euro Nota: se vor declara inclusiv investiţiile şi participările în străinătate Emitent titlu/societatea în care persoana este acţionar sau asociat/beneficiar de împrumut
Tipul* Număr de titluri/cota de participare
Valoarea totală la zi
- - - - * Categoriile indicate sunt: (1) Hârtii de valoare deţinute (titluri de stat, certificate, obligaţiuni); (2) Acţiuni sau părţi sociale în societăţi comerciale; (3) Împrumuturi acordate în nume personal 3. Alte active producătoare de venituri nete, care însumate depăşesc echivalentul a 5.000 Euro pe an: Nota: se vor declara inclusiv cele aflate în străinătate ........-........................................................................... ................................................................................... ................................................................................... V. DATORII Debite (inclusiv taxe neachitate), ipoteci, garanţii emise în beneficiul unui terţ, bunuri achiziţionate în sistem leasing şi alte asemenea bunuri, dacă valoarea însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 Euro. Nota: se vor declara inclusiv pasivele financiare acumulate în străinătate
3
Creditor Contractat în anul
Scadent la Valoare
BCR 2015 2018 20000 lei VI. Cadouri, servicii sau avantaje primite gratuit sau subvenţionate faţă de valoarea de piaţă, din partea unor persoane, organizaţii, societăţi comerciale, regii autonome, companii/societăţi naţionale sau instituţii publice româneşti sau străine, inclusiv burse, credite, garanţii, decontări de cheltuieli sau alte asemenea, a căror valoare individuală depăşeşte 300 Euro*
Cine a realizat venitul Sursa venitului: Nume, adresa
Serviciul prestat/obiectul generator de venit
Venitul anual încasat
1.1. Titular - - - 1.2. Soţ/soţie - - - 1.3. Copii - - - . . . * Se exceptează de la declarare cadourile şi trataţiile uzuale primite din partea rudelor de gradul I şi II. VII. Venituri ale declarantului şi ale membrilor săi de familie, realizate în ultimul an fiscal încheiat (potrivit art. 41 din Legea nr. 571/2003 - Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare) Nota: se vor declara inclusiv veniturile provenite din străinătate
Cine a realizat venitul Sursa venitului: Nume, adresa
Serviciul prestat/obiectul generator de venit
Venitul anual încasat
1. Venituri din salarii 1.1. Titular 1.2. PANDELE MONICA
-Tribunalul Bucureşti -salariu 32393 lei, potrivit adeverinţei de venit pe anul 2015
1.2. Soţ/soţie 1.3. Copii - . . . 2. Venituri din activităţi independente - 1.1. Titular . . . 1.2. Soţ/soţie . . . 3. Venituri din cedarea folosinţei bunurilor - 1.1. Titular . . . 1.2. Soţ/soţie, etc. . . . 4. Venituri din investiţii - 1.1. Titular . . . 1.2. Soţ/soţie . . . 5. Venituri din pensii - 1.1. Titular . . . 1.2. Soţ/soţie
4
. . . 6. Venituri din activităţi agricole - 1.1. Titular . . . 1.2. Soţ/soţie . . . 7. Venituri din premii şi din jocuri de noroc 1.1. Titular . . . 1.2. Soţ/soţie . . . 1.3. Copii . . . 8. Venituri din alte surse 1.1. Titular Monica Pandele chirie conf. Legii
567/2004
. . . 1.2. Soţ/soţie . . . 1.3. Copii . . . 1) Prin familie se înţelege soţul/soţia şi copiii aflaţi în întreţinerea acestora. 2) La "titular", se menţionează, în cazul bunurilor proprii, numele proprietarului (titularul, soţul/soţia, copilul), iar în cazul bunurilor în coproprietate, cota-parte şi numele coproprietarilor. Prezenta declaraţie constituie act public şi răspund, potrivit legii penale, pentru inexactitatea sau caracterul incomplet al datelor menţionate. Data completării: Semnătura: 06.06.2016 Monica Pandele
1
DECLARAŢIE DE AVERE
Subsemnatul/Subsemnata, MORAR ADINA-TABITA , având funcţia
de GREFIER la JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 ,
CNP , domiciliul Jud. BIHOR ________________________________________________________________________________________ , cunoscând prevederile art. 292 din Codul penal privind falsul în declaraţii, declar pe proprie răspundere că împreună cu familia1) deţin următoarele: .....................................
I. Bunuri imobile 1. Terenuri N O T Ă : Se vor declara inclusiv cele aflate în alte ţări.
Adresa sau zona Categoria* Anul dobândirii Suprafaţa Cota-
parte Modul de dobândire Titularul1)
SAT. CIHEI COM. SÎNMARTIN INTRAVILAN 2012 800 MP DONAŢIE
MORAR ADINA-TABITA
-
-
- * Categoriile indicate sunt: (1) agricol; (2) forestier; (3) intravilan; (4) luciu de apă; (5) alte categorii de terenuri extravilane, dacă se află în circuitul civil.
2. Clădiri N O T Ă : Se vor declara inclusiv cele aflate în alte ţări.
Adresa sau zona Categoria* Anul dobândirii Suprafaţa Cota-
parte Modul de dobândire Titularul2)
SAT. CIHEI COM SÎNMARTIN
APARTAMENT 2012 74 MP DONAŢIE MORAR
ADINA-TABITA - - -
* Categoriile indicate sunt: (1) apartament; (2) casă de locuit; (3) casă de vacanţă; (4) spaţii comerciale/de producţie.
2
II. Bunuri mobile 1. Autovehicule/autoturisme, tractoare, maşini agricole, şalupe, iahturi şi alte mijloace de transport
care sunt supuse înmatriculării, potrivit legii
Natura Marca Nr. de bucăţi Anul de fabricaţie Modul de dobândire
-
-
-
-
-
- 2. Bunuri sub formă de metale preţioase, bijuterii, obiecte de artă şi de cult, colecţii de artă şi
numismatică, obiecte care fac parte din patrimoniul cultural naţional sau universal, a căror valoare însumată depăşeşte 5.000 de euro
N O T Ă : Se vor menţiona toate bunurile aflate în proprietate, indiferent dacă ele se află sau nu pe teritoriul României
la momentul declarării.
Descriere sumară Anul dobândirii Valoarea estimată
-
-
-
-
- III. Bunuri mobile, a căror valoare depăşeşte 3.000 de euro fiecare, şi bunuri imobile înstrăinate în
ultimele 12 luni
Natura bunului înstrăinat
Data înstrăinării
Persoana către care s-a înstrăinat
Forma înstrăinării Valoarea
-
- IV. Active financiare
3
1. Conturi şi depozite bancare, fonduri de investiţii, forme echivalente de economisire şi investire, inclusiv cardurile de credit, dacă valoarea însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 de euro
N O T Ă : Se vor declara inclusiv cele aflate în bănci sau instituţii financiare din străinătate.
Instituţia care administrează şi adresa acesteia Tipul* Valuta Deschis în anul Sold/valoare la zi
ING Bank NV Amsterdam Sediul Central - Bulevardul Iancu de Hunedoara 48
CONT ECONOMII RON 2008 8700
ING Bank NV Amsterdam Sediul Central - Bulevardul Iancu de Hunedoara 48
CONT CURENT EURO 2015 3639
-
-
*Categoriile indicate sunt: (1) cont curent sau echivalente (inclusiv card); (2) depozit bancar sau
echivalente; (3) fonduri de investiţii sau echivalente, inclusiv fonduri private de pensii sau alte sisteme cu acumulare (se vor declara cele aferente anului fiscal anterior).
2. Plasamente, investiţii directe şi împrumuturi acordate, dacă valoarea de piaţă însumată a tuturor
acestora depăşeşte 5.000 de euro N O T Ă : Se vor declara inclusiv investiţiile şi participările în străinătate.
Emitent titlu/societatea în care persoana este acţionar sau asociat/beneficiar de împrumut Tipul* Număr de titluri/
cota de participare Valoarea totală la zi
- - - -
*Categoriile indicate sunt: (1) hârtii de valoare deţinute (titluri de stat, certificate, obligaţiuni); (2)
acţiuni sau părţi sociale în societăţi comerciale; (3) împrumuturi acordate în nume personal.
4
3. Alte active producătoare de venituri nete, care însumate depăşesc echivalentul a 5.000 de euro pe
an: ………………………………NU ESTE CAZUL…………………………………………..
N O T Ă : Se vor declara inclusiv cele aflate în străinătate.
V. Datorii Debite, ipoteci, garanţii emise în beneficiul unui terţ, bunuri achiziţionate în sistem leasing şi alte
asemenea bunuri, dacă valoarea însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 de euro NOTĂ: Se vor declara inclusiv pasivele financiare acumulate în străinătate.
Creditor Contractat în anul Scadent la Valoare
-
-
-
-
- VI. Cadouri, servicii sau avantaje primite gratuit sau subvenţionate faţă de valoarea de piaţă, din
partea unor persoane, organizaţii, societăţi comerciale, regii autonome, companii/societăţi naţionale sau instituţii publice româneşti sau străine, inclusiv burse, credite, garanţii, decontări de cheltuieli, altele decât cele ale angajatorului, a căror valoare individuală depăşeşte 500 de euro*
Cine a realizat venitul Sursa venitului: numele, adresa
Serviciul prestat/Obiectul generator de venit
Venitul anual încasat
1.1. Titular -
-
1.2. Soţ/soţie -
-
1.3. Copii -
- *Se exceptează de la declarare cadourile şi trataţiile uzuale primite din partea rudelor de gradul I şi al 11-lea.
5
VII. Venituri ale declarantului şi ale membrilor săi de familie, realizate în ultimul an fiscal încheiat (potrivit art. 41 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare)
NOTĂ: Se vor declara inclusiv veniturile provenite din străinătate.
Cine a realizat venitul Sursa venitului: numele, adresa
Serviciul prestat/Obiectul generator de venit
Venitul anual încasat
1. Venituri din salarii 1.1. Titular
MORAR ADINA-TABITA
Tribunalul Bucuresti – Judecătoria Sectorului 3 Bucuresti
grefier 30360 LEI
1.2. Soţ/soţie - - 1.3. Copii - - 2. Venituri din activităţi independente
2.1. Titular 2.2. Soţ/soţie 3. Venituri din cedarea folosinţei bunurilor 3.1. Titular 3.2. Soţ/soţie 4. Venituri din investiţii 4.1. Titular 4.2. Soţ/soţie 5. Venituri din pensii 5.1. Titular 5.2. Soţ/soţie 6. Venituri din activităţi agricole 6.1. Titular
6
6.2. Soţ/soţie
Cine a realizat venitul Sursa venitului: Nume, adresa
Serviciul prestat/obiectul generator de venit
Venitul anual încasat
7. Venituri din premii şi din jocuri de noroc 7.1. Titular 7.2. Soţ/soţie 7.3. Copii 8. Venituri din alte surse 8.1. Titular 8.2. Soţ/soţie 8.3. Copii
Prezenta declaraţie constituie act public şi răspund potrivit legii penale pentru inexactitatea sau
caracterul incomplet al datelor menţionate.
Data completării Semnătura
03.06.2016 …………………………
1
DECLARAŢIE DE AVERE
Subsemnatul/Subsemnata, TIANU CRISTINA NICOLETA , având funcţia De GREFIER la JUDECĂTORIA SECTOR 3 ,
CNP , domiciliul JUD. OLT ________________________________________________________________________________________ , cunoscând prevederile art. 292 din Codul penal privind falsul în declaraţii, declar pe proprie răspundere că împreună cu familia1) deţin următoarele: ..................................... *1) Prin familie se înţelege soţul/soţia şi copiii aflaţi în întreţinerea acestora.
I. Bunuri imobile 1. Terenuri N O T Ă : Se vor declara inclusiv cele aflate în alte ţări.
Adresa sau zona Categoria* Anul dobândirii Suprafaţa Cota-
parte Modul de dobândire Titularul1)
* Categoriile indicate sunt: (1) agricol; (2) forestier; (3) intravilan; (4) luciu de apă; (5) alte categorii de terenuri extravilane, dacă se află în circuitul civil. *2) La "Titular" se menţionează, în cazul bunurilor proprii, numele proprietarului (titularul, soţul/soţia, copilul), iar în cazul bunurilor în coproprietate, cota-parte şi numele coproprietarilor.
2. Clădiri N O T Ă : Se vor declara inclusiv cele aflate în alte ţări.
Adresa sau zona Categoria* Anul dobândirii Suprafaţa Cota-
parte Modul de dobândire Titularul2)
2
* Categoriile indicate sunt: (1) apartament; (2) casă de locuit; (3) casă de vacanţă; (4) spaţii comerciale/de producţie. *2) La "Titular" se menţionează, în cazul bunurilor proprii, numele proprietarului (titularul, soţul/soţia, copilul), iar în cazul bunurilor în coproprietate, cota-parte şi numele coproprietarilor.
II. Bunuri mobile 1. Autovehicule/autoturisme, tractoare, maşini agricole, şalupe, iahturi şi alte mijloace de transport
care sunt supuse înmatriculării, potrivit legii
Natura Marca Nr. de bucăţi Anul de fabricaţie Modul de dobândire
2. Bunuri sub formă de metale preţioase, bijuterii, obiecte de artă şi de cult, colecţii de artă şi
numismatică, obiecte care fac parte din patrimoniul cultural naţional sau universal, a căror valoare însumată depăşeşte 5.000 de euro
N O T Ă : Se vor menţiona toate bunurile aflate în proprietate, indiferent dacă ele se află sau nu pe teritoriul României
la momentul declarării.
Descriere sumară Anul dobândirii Valoarea estimată
III. Bunuri mobile, a căror valoare depăşeşte 3.000 de euro fiecare, şi bunuri imobile înstrăinate în
ultimele 12 luni
Natura bunului înstrăinat
Data înstrăinării
Persoana către care s-a înstrăinat
Forma înstrăinării Valoarea
3
IV. Active financiare 1. Conturi şi depozite bancare, fonduri de investiţii, forme echivalente de economisire şi investire,
inclusiv cardurile de credit, dacă valoarea însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 de euro
N O T Ă : Se vor declara inclusiv cele aflate în bănci sau instituţii financiare din străinătate.
Instituţia care administrează şi adresa acesteia Tipul* Valuta Deschis în anul Sold/valoare la zi
*Categoriile indicate sunt: (1) cont curent sau echivalente (inclusiv card); (2) depozit bancar sau
echivalente; (3) fonduri de investiţii sau echivalente, inclusiv fonduri private de pensii sau alte sisteme cu acumulare (se vor declara cele aferente anului fiscal anterior).
2. Plasamente, investiţii directe şi împrumuturi acordate, dacă valoarea de piaţă însumată a tuturor
acestora depăşeşte 5.000 de euro N O T Ă : Se vor declara inclusiv investiţiile şi participările în străinătate.
Emitent titlu/societatea în care persoana este acţionar sau asociat/beneficiar de împrumut Tipul* Număr de titluri/
cota de participare Valoarea totală la zi
*Categoriile indicate sunt: (1) hârtii de valoare deţinute (titluri de stat, certificate, obligaţiuni); (2)
acţiuni sau părţi sociale în societăţi comerciale; (3) împrumuturi acordate în nume personal.
4
3. Alte active producătoare de venituri nete, care însumate depăşesc echivalentul a 5.000 de euro pe an: ……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..
N O T Ă : Se vor declara inclusiv cele aflate în străinătate.
V. Datorii Debite, ipoteci, garanţii emise în beneficiul unui terţ, bunuri achiziţionate în sistem leasing şi alte
asemenea bunuri, dacă valoarea însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 de euro NOTĂ: Se vor declara inclusiv pasivele financiare acumulate în străinătate.
Creditor Contractat în anul Scadent la Valoare
VI. Cadouri, servicii sau avantaje primite gratuit sau subvenţionate faţă de valoarea de piaţă, din
partea unor persoane, organizaţii, societăţi comerciale, regii autonome, companii/societăţi naţionale sau instituţii publice româneşti sau străine, inclusiv burse, credite, garanţii, decontări de cheltuieli, altele decât cele ale angajatorului, a căror valoare individuală depăşeşte 500 de euro*
Cine a realizat venitul Sursa venitului: numele, adresa
Serviciul prestat/Obiectul generator de venit
Venitul anual încasat
1.1. Titular
1.2. Soţ/soţie
1.3. Copii
*Se exceptează de la declarare cadourile şi trataţiile uzuale primite din partea rudelor de gradul I şi al 11-lea.
5
VII. Venituri ale declarantului şi ale membrilor săi de familie, realizate în ultimul an fiscal încheiat (potrivit art. 41 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare)
NOTĂ: Se vor declara inclusiv veniturile provenite din străinătate.
Cine a realizat venitul Sursa venitului: numele, adresa
Serviciul prestat/Obiectul generator de venit
Venitul anual încasat
1. Venituri din salarii 1.1. Titular
TIANU CRISTINA NICOLETA
Tribunalul Bucureşti Judecătoria Sector 3 Bucureşti. Str. Ilfov, nr. 6, sector 5, Bucureşti
GREFIER 30360
1.2. Soţ/soţie 1.3. Copii 2. Venituri din activităţi independente 2.1. Titular 2.2. Soţ/soţie 3. Venituri din cedarea folosinţei bunurilor 3.1. Titular 3.2. Soţ/soţie 4. Venituri din investiţii 4.1. Titular 4.2. Soţ/soţie 5. Venituri din pensii 5.1. Titular 5.2. Soţ/soţie 6. Venituri din activităţi agricole 6.1. Titular
6
6.2. Soţ/soţie
Cine a realizat venitul Sursa venitului: Nume, adresa
Serviciul prestat/obiectul generator de venit
Venitul anual încasat
7. Venituri din premii şi din jocuri de noroc 7.1. Titular 7.2. Soţ/soţie 7.3. Copii 8. Venituri din alte surse 8.1. Titular 8.2. Soţ/soţie 8.3. Copii
Prezenta declaraţie constituie act public şi răspund potrivit legii penale pentru inexactitatea sau
caracterul incomplet al datelor menţionate.
Data completării Semnătura 02.06.2016
………………………… …………………………
1
DECLARAŢIE DE AVERE
Subsemnatul/Subsemnata, UDREA G ANCA MARIA , având funcţia
de GREFIER la JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 ,
CNP , domiciliul BUCUREŞTI, SECTOR 5 ________________________________________________________________________________________ , cunoscând prevederile art. 292 din Codul penal privind falsul în declaraţii, declar pe proprie răspundere că împreună cu familia1) deţin următoarele: .....................................
I. Bunuri imobile 1. Terenuri N O T Ă : Se vor declara inclusiv cele aflate în alte ţări.
Adresa sau zona Categoria* Anul dobândirii Suprafaţa Cota-
parte Modul de dobândire Titularul1)
-
-
-
- * Categoriile indicate sunt: (1) agricol; (2) forestier; (3) intravilan; (4) luciu de apă; (5) alte categorii de terenuri extravilane, dacă se află în circuitul civil.
2. Clădiri N O T Ă : Se vor declara inclusiv cele aflate în alte ţări.
Adresa sau zona Categoria* Anul dobândirii Suprafaţa Cota-
parte Modul de dobândire Titularul2)
- - - -
* Categoriile indicate sunt: (1) apartament; (2) casă de locuit; (3) casă de vacanţă; (4) spaţii comerciale/de producţie.
2
II. Bunuri mobile 1. Autovehicule/autoturisme, tractoare, maşini agricole, şalupe, iahturi şi alte mijloace de transport
care sunt supuse înmatriculării, potrivit legii
Natura Marca Nr. de bucăţi Anul de fabricaţie Modul de dobândire
-
-
-
-
-
- 2. Bunuri sub formă de metale preţioase, bijuterii, obiecte de artă şi de cult, colecţii de artă şi
numismatică, obiecte care fac parte din patrimoniul cultural naţional sau universal, a căror valoare însumată depăşeşte 5.000 de euro
N O T Ă : Se vor menţiona toate bunurile aflate în proprietate, indiferent dacă ele se află sau nu pe teritoriul României
la momentul declarării.
Descriere sumară Anul dobândirii Valoarea estimată
-
-
-
-
- III. Bunuri mobile, a căror valoare depăşeşte 3.000 de euro fiecare, şi bunuri imobile înstrăinate în
ultimele 12 luni
Natura bunului înstrăinat
Data înstrăinării
Persoana către care s-a înstrăinat
Forma înstrăinării Valoarea
-
- IV. Active financiare 1. Conturi şi depozite bancare, fonduri de investiţii, forme echivalente de economisire şi investire,
inclusiv cardurile de credit, dacă valoarea însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 de euro
3
N O T Ă : Se vor declara inclusiv cele aflate în bănci sau instituţii financiare din străinătate.
Instituţia care administrează şi adresa acesteia Tipul* Valuta Deschis în anul Sold/valoare la zi
-
-
-
*Categoriile indicate sunt: (1) cont curent sau echivalente (inclusiv card); (2) depozit bancar sau
echivalente; (3) fonduri de investiţii sau echivalente, inclusiv fonduri private de pensii sau alte sisteme cu acumulare (se vor declara cele aferente anului fiscal anterior).
2. Plasamente, investiţii directe şi împrumuturi acordate, dacă valoarea de piaţă însumată a tuturor
acestora depăşeşte 5.000 de euro N O T Ă : Se vor declara inclusiv investiţiile şi participările în străinătate.
Emitent titlu/societatea în care persoana este acţionar sau asociat/beneficiar de împrumut Tipul* Număr de titluri/
cota de participare Valoarea totală la zi
- - - -
*Categoriile indicate sunt: (1) hârtii de valoare deţinute (titluri de stat, certificate, obligaţiuni); (2)
acţiuni sau părţi sociale în societăţi comerciale; (3) împrumuturi acordate în nume personal.
3. Alte active producătoare de venituri nete, care însumate depăşesc echivalentul a 5.000 de euro pe an: ………………………………NU ESTE CAZUL…………………………………………..
N O T Ă :
4
Se vor declara inclusiv cele aflate în străinătate. V. Datorii Debite, ipoteci, garanţii emise în beneficiul unui terţ, bunuri achiziţionate în sistem leasing şi alte
asemenea bunuri, dacă valoarea însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 de euro NOTĂ: Se vor declara inclusiv pasivele financiare acumulate în străinătate.
Creditor Contractat în anul Scadent la Valoare
-
-
-
-
- VI. Cadouri, servicii sau avantaje primite gratuit sau subvenţionate faţă de valoarea de piaţă, din
partea unor persoane, organizaţii, societăţi comerciale, regii autonome, companii/societăţi naţionale sau instituţii publice româneşti sau străine, inclusiv burse, credite, garanţii, decontări de cheltuieli, altele decât cele ale angajatorului, a căror valoare individuală depăşeşte 500 de euro*
Cine a realizat venitul Sursa venitului: numele, adresa
Serviciul prestat/Obiectul generator de venit
Venitul anual încasat
1.1. Titular -
-
1.2. Soţ/soţie -
-
1.3. Copii -
- *Se exceptează de la declarare cadourile şi trataţiile uzuale primite din partea rudelor de gradul I şi al 11-lea. VII. Venituri ale declarantului şi ale membrilor săi de familie, realizate în ultimul an fiscal încheiat
(potrivit art. 41 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare) NOTĂ: Se vor declara inclusiv veniturile provenite din străinătate.
5
Cine a realizat venitul Sursa venitului: numele, adresa
Serviciul prestat/Obiectul generator de venit
Venitul anual încasat
1. Venituri din salarii 1.1. Titular
UDREA ANCA MARIA
Tribunalul Bucuresti – Judecătoria Sectorului 3 Bucuresti
grefier 30360 LEI
1.2. Soţ/soţie - - 1.3. Copii - - 2. Venituri din activităţi independente
2.1. Titular 2.2. Soţ/soţie 3. Venituri din cedarea folosinţei bunurilor 3.1. Titular 3.2. Soţ/soţie 4. Venituri din investiţii 4.1. Titular 4.2. Soţ/soţie 5. Venituri din pensii 5.1. Titular 5.2. Soţ/soţie 6. Venituri din activităţi agricole 6.1. Titular 6.2. Soţ/soţie
Cine a realizat venitul Sursa venitului: Nume, adresa
Serviciul prestat/obiectul generator de venit
Venitul anual încasat
6
7. Venituri din premii şi din jocuri de noroc 7.1. Titular 7.2. Soţ/soţie 7.3. Copii 8. Venituri din alte surse 8.1. Titular 8.2. Soţ/soţie 8.3. Copii
Prezenta declaraţie constituie act public şi răspund potrivit legii penale pentru inexactitatea sau
caracterul incomplet al datelor menţionate.
Data completării Semnătura
06.06.2016 …………………………
1
DECLARAŢIE DE AVERE
Subsemnatul/Subsemnata,
VRACIU M KATARINA ILINCA , având funcţia
de GREFIER la JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 ,
CNP , domiciliul BUCUREŞTI, SECTOR 3 ________________________________________________________________________________________ , cunoscând prevederile art. 292 din Codul penal privind falsul în declaraţii, declar pe proprie răspundere că împreună cu familia1) deţin următoarele: .....................................
I. Bunuri imobile 1. Terenuri N O T Ă : Se vor declara inclusiv cele aflate în alte ţări.
Adresa sau zona Categoria* Anul dobândirii Suprafaţa Cota-
parte Modul de dobândire Titularul1)
-
-
-
- * Categoriile indicate sunt: (1) agricol; (2) forestier; (3) intravilan; (4) luciu de apă; (5) alte categorii de terenuri extravilane, dacă se află în circuitul civil.
2. Clădiri N O T Ă : Se vor declara inclusiv cele aflate în alte ţări.
Adresa sau zona Categoria* Anul dobândirii Suprafaţa Cota-
parte Modul de dobândire Titularul2)
- - - -
* Categoriile indicate sunt: (1) apartament; (2) casă de locuit; (3) casă de vacanţă; (4) spaţii comerciale/de producţie.
2
II. Bunuri mobile 1. Autovehicule/autoturisme, tractoare, maşini agricole, şalupe, iahturi şi alte mijloace de transport
care sunt supuse înmatriculării, potrivit legii
Natura Marca Nr. de bucăţi Anul de fabricaţie Modul de dobândire
-
-
-
-
-
- 2. Bunuri sub formă de metale preţioase, bijuterii, obiecte de artă şi de cult, colecţii de artă şi
numismatică, obiecte care fac parte din patrimoniul cultural naţional sau universal, a căror valoare însumată depăşeşte 5.000 de euro
N O T Ă : Se vor menţiona toate bunurile aflate în proprietate, indiferent dacă ele se află sau nu pe teritoriul României
la momentul declarării.
Descriere sumară Anul dobândirii Valoarea estimată
-
-
-
-
- III. Bunuri mobile, a căror valoare depăşeşte 3.000 de euro fiecare, şi bunuri imobile înstrăinate în
ultimele 12 luni
Natura bunului înstrăinat
Data înstrăinării
Persoana către care s-a înstrăinat
Forma înstrăinării Valoarea
-
- IV. Active financiare
3
1. Conturi şi depozite bancare, fonduri de investiţii, forme echivalente de economisire şi investire, inclusiv cardurile de credit, dacă valoarea însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 de euro
N O T Ă : Se vor declara inclusiv cele aflate în bănci sau instituţii financiare din străinătate.
Instituţia care administrează şi adresa acesteia Tipul* Valuta Deschis în anul Sold/valoare la zi
-
-
-
*Categoriile indicate sunt: (1) cont curent sau echivalente (inclusiv card); (2) depozit bancar sau
echivalente; (3) fonduri de investiţii sau echivalente, inclusiv fonduri private de pensii sau alte sisteme cu acumulare (se vor declara cele aferente anului fiscal anterior).
2. Plasamente, investiţii directe şi împrumuturi acordate, dacă valoarea de piaţă însumată a tuturor
acestora depăşeşte 5.000 de euro N O T Ă : Se vor declara inclusiv investiţiile şi participările în străinătate.
Emitent titlu/societatea în care persoana este acţionar sau asociat/beneficiar de împrumut Tipul* Număr de titluri/
cota de participare Valoarea totală la zi
- - - -
*Categoriile indicate sunt: (1) hârtii de valoare deţinute (titluri de stat, certificate, obligaţiuni); (2)
acţiuni sau părţi sociale în societăţi comerciale; (3) împrumuturi acordate în nume personal.
3. Alte active producătoare de venituri nete, care însumate depăşesc echivalentul a 5.000 de euro pe an:
4
………………………………NU ESTE CAZUL………………………………………….. N O T Ă : Se vor declara inclusiv cele aflate în străinătate.
V. Datorii Debite, ipoteci, garanţii emise în beneficiul unui terţ, bunuri achiziţionate în sistem leasing şi alte
asemenea bunuri, dacă valoarea însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 de euro NOTĂ: Se vor declara inclusiv pasivele financiare acumulate în străinătate.
Creditor Contractat în anul Scadent la Valoare
-
-
-
-
- VI. Cadouri, servicii sau avantaje primite gratuit sau subvenţionate faţă de valoarea de piaţă, din
partea unor persoane, organizaţii, societăţi comerciale, regii autonome, companii/societăţi naţionale sau instituţii publice româneşti sau străine, inclusiv burse, credite, garanţii, decontări de cheltuieli, altele decât cele ale angajatorului, a căror valoare individuală depăşeşte 500 de euro*
Cine a realizat venitul Sursa venitului: numele, adresa
Serviciul prestat/Obiectul generator de venit
Venitul anual încasat
1.1. Titular -
-
1.2. Soţ/soţie -
-
1.3. Copii -
- *Se exceptează de la declarare cadourile şi trataţiile uzuale primite din partea rudelor de gradul I şi al 11-lea. VII. Venituri ale declarantului şi ale membrilor săi de familie, realizate în ultimul an fiscal încheiat
(potrivit art. 41 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare)
5
NOTĂ: Se vor declara inclusiv veniturile provenite din străinătate.
Cine a realizat venitul Sursa venitului: numele, adresa
Serviciul prestat/Obiectul generator de venit
Venitul anual încasat
1. Venituri din salarii 1.1. Titular
VRACIU KATARINA ILINCA
Tribunalul Bucuresti – Judecătoria Sectorului 3 Bucuresti
grefier 30360 LEI
1.2. Soţ/soţie - - 1.3. Copii - - 2. Venituri din activităţi independente
2.1. Titular 2.2. Soţ/soţie 3. Venituri din cedarea folosinţei bunurilor 3.1. Titular 3.2. Soţ/soţie 4. Venituri din investiţii 4.1. Titular 4.2. Soţ/soţie 5. Venituri din pensii 5.1. Titular 5.2. Soţ/soţie 6. Venituri din activităţi agricole 6.1. Titular 6.2. Soţ/soţie
6
Cine a realizat venitul Sursa venitului: Nume, adresa
Serviciul prestat/obiectul generator de venit
Venitul anual încasat
7. Venituri din premii şi din jocuri de noroc 7.1. Titular 7.2. Soţ/soţie 7.3. Copii 8. Venituri din alte surse 8.1. Titular 8.2. Soţ/soţie 8.3. Copii
Prezenta declaraţie constituie act public şi răspund potrivit legii penale pentru inexactitatea sau
caracterul incomplet al datelor menţionate.
Data completării Semnătura
06.06.2016 …………………………
1
DECLARAŢIE DE AVERE
Subsemnata, Marin Carmen Elena (CNP) , având funcţia de grefier la Judecătoria Sectorului 3 Bucuresti , cunoscând prevederile art. 292 din Codul penal privind falsul în declaraţii, declar pe proprie răspundere că împreună cu familia1) deţin următoarele: ..................................... *1) Prin familie se înţelege soţul/soţia şi copiii aflaţi în întreţinerea acestora.
I. Bunuri imobile 1. Terenuri N O T Ă : Se vor declara inclusiv cele aflate în alte ţări.
Adresa sau zona Categoria* Anul dobândirii Suprafaţa Cota-
parte Modul de dobândire Titularul1)
Popesti Leordeni 1 2006 500 mp ½ Vanzare cumparare Marian Adrian
* Categoriile indicate sunt: (1) agricol; (2) forestier; (3) intravilan; (4) luciu de apă; (5) alte categorii de terenuri extravilane, dacă se află în circuitul civil. *2) La "Titular" se menţionează, în cazul bunurilor proprii, numele proprietarului (titularul, soţul/soţia, copilul), iar în cazul bunurilor în coproprietate, cota-parte şi numele coproprietarilor.
2. Clădiri N O T Ă : Se vor declara inclusiv cele aflate în alte ţări.
Adresa sau zona Categoria* Anul dobândirii Suprafaţa Cota-
parte Modul de dobândire Titularul2)
București, sector 4 1 2011 60mp ½ Credit Marian Adrian * Categoriile indicate sunt: (1) apartament; (2) casă de locuit; (3) casă de vacanţă; (4) spaţii comerciale/de producţie.
2
*2) La "Titular" se menţionează, în cazul bunurilor proprii, numele proprietarului (titularul, soţul/soţia, copilul), iar în cazul bunurilor în coproprietate, cota-parte şi numele coproprietarilor.
II. Bunuri mobile 1. Autovehicule/autoturisme, tractoare, maşini agricole, şalupe, iahturi şi alte mijloace de transport
care sunt supuse înmatriculării, potrivit legii
Natura Marca Nr. de bucăţi Anul de fabricaţie Modul de dobândire
Autoturism Fiat 1 2009 Vanzare cumparare
2. Bunuri sub formă de metale preţioase, bijuterii, obiecte de artă şi de cult, colecţii de artă şi
numismatică, obiecte care fac parte din patrimoniul cultural naţional sau universal, a căror valoare însumată depăşeşte 5.000 de euro
N O T Ă : Se vor menţiona toate bunurile aflate în proprietate, indiferent dacă ele se află sau nu pe teritoriul României
la momentul declarării.
Descriere sumară Anul dobândirii Valoarea estimată
- - -
III. Bunuri mobile, a căror valoare depăşeşte 3.000 de euro fiecare, şi bunuri imobile înstrăinate în
ultimele 12 luni
Natura bunului înstrăinat
Data înstrăinării
Persoana către care s-a înstrăinat
Forma înstrăinării Valoarea
- - - - -
IV. Active financiare
3
1. Conturi şi depozite bancare, fonduri de investiţii, forme echivalente de economisire şi investire, inclusiv cardurile de credit, dacă valoarea însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 de euro
N O T Ă : Se vor declara inclusiv cele aflate în bănci sau instituţii financiare din străinătate.
Instituţia care administrează şi adresa acesteia Tipul* Valuta Deschis în anul Sold/valoare la zi
- - - - -
*Categoriile indicate sunt: (1) cont curent sau echivalente (inclusiv card); (2) depozit bancar sau
echivalente; (3) fonduri de investiţii sau echivalente, inclusiv fonduri private de pensii sau alte sisteme cu acumulare (se vor declara cele aferente anului fiscal anterior).
2. Plasamente, investiţii directe şi împrumuturi acordate, dacă valoarea de piaţă însumată a tuturor
acestora depăşeşte 5.000 de euro N O T Ă : Se vor declara inclusiv investiţiile şi participările în străinătate.
Emitent titlu/societatea în care persoana este acţionar sau asociat/beneficiar de împrumut Tipul* Număr de titluri/
cota de participare Valoarea totală la zi
- - - -
*Categoriile indicate sunt: (1) hârtii de valoare deţinute (titluri de stat, certificate, obligaţiuni); (2)
acţiuni sau părţi sociale în societăţi comerciale; (3) împrumuturi acordate în nume personal.
4
3. Alte active producătoare de venituri nete, care însumate depăşesc echivalentul a 5.000 de euro pe an: ……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..
N O T Ă : Se vor declara inclusiv cele aflate în străinătate.
V. Datorii Debite, ipoteci, garanţii emise în beneficiul unui terţ, bunuri achiziţionate în sistem leasing şi alte
asemenea bunuri, dacă valoarea însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 de euro NOTĂ: Se vor declara inclusiv pasivele financiare acumulate în străinătate.
Creditor Contractat în anul Scadent la Valoare
Volksbank 2006 2018 26.000 euro
BCR 2011 2041 51.000 euro
VI. Cadouri, servicii sau avantaje primite gratuit sau subvenţionate faţă de valoarea de piaţă, din
partea unor persoane, organizaţii, societăţi comerciale, regii autonome, companii/societăţi naţionale sau instituţii publice româneşti sau străine, inclusiv burse, credite, garanţii, decontări de cheltuieli, altele decât cele ale angajatorului, a căror valoare individuală depăşeşte 500 de euro*
Cine a realizat venitul Sursa venitului: numele, adresa
Serviciul prestat/Obiectul generator de venit
Venitul anual încasat
1.1. Titular
16112
1.2. Soţ/soţie
Marin Adrian Tribunalul Bucuresti Grefier Conform fisei fiscale
1.3. Copii
*Se exceptează de la declarare cadourile şi trataţiile uzuale primite din partea rudelor de gradul I şi al 11-lea.
5
VII. Venituri ale declarantului şi ale membrilor săi de familie, realizate în ultimul an fiscal încheiat (potrivit art. 41 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare)
NOTĂ: Se vor declara inclusiv veniturile provenite din străinătate.
Cine a realizat venitul Sursa venitului: numele, adresa
Serviciul prestat/Obiectul generator de venit
Venitul anual încasat
1. Venituri din salarii 1.1. Titular
Marin Carmen Elena Tribunalul Bucuresti Grefier 16112 1.2. Soţ/soţie
Marin Adrian Tribunalul Bucuresti Grefier Conform fisei fiscale
1.3. Copii - - - 2. Venituri din activităţi independente 2.1. Titular - - - - 2.2. Soţ/soţie 3. Venituri din cedarea folosinţei bunurilor 3.1. Titular - - - - 3.2. Soţ/soţie 4. Venituri din investiţii 4.1. Titular - - - - 4.2. Soţ/soţie 5. Venituri din pensii 5.1. Titular -- - - - 5.2. Soţ/soţie 6. Venituri din activităţi agricole 6.1. Titular - - - - 6.2. Soţ/soţie
6
Cine a realizat venitul Sursa venitului: Nume, adresa
Serviciul prestat/obiectul generator de venit
Venitul anual încasat
7. Venituri din premii şi din jocuri de noroc 7.1. Titular - - - - 7.2. Soţ/soţie 7.3. Copii 8. Venituri din alte surse 8.1. Titular - - - - 8.2. Soţ/soţie 8.3. Copii
Prezenta declaraţie constituie act public şi răspund potrivit legii penale pentru inexactitatea sau
caracterul incomplet al datelor menţionate.
Data completării Semnătura
06.06.2015 …………………………
1
DECLARAŢIE DE AVERE
Subsemnata, NECULA MARIANA , având funcţia de grefier la Judecătoria Sectorului 3 Bucuresti , cunoscând prevederile art. 292 din Codul penal privind falsul în declaraţii, declar pe proprie răspundere că împreună cu familia1) deţin următoarele: ..................................... *1) Prin familie se înţelege soţul/soţia şi copiii aflaţi în întreţinerea acestora.
I. Bunuri imobile 1. Terenuri N O T Ă : Se vor declara inclusiv cele aflate în alte ţări.
Adresa sau zona Categoria* Anul dobândirii Suprafaţa Cota-
parte Modul de dobândire Titularul1)
- - - - - - -
* Categoriile indicate sunt: (1) agricol; (2) forestier; (3) intravilan; (4) luciu de apă; (5) alte categorii de terenuri extravilane, dacă se află în circuitul civil. *2) La "Titular" se menţionează, în cazul bunurilor proprii, numele proprietarului (titularul, soţul/soţia, copilul), iar în cazul bunurilor în coproprietate, cota-parte şi numele coproprietarilor.
2. Clădiri N O T Ă : Se vor declara inclusiv cele aflate în alte ţări.
Adresa sau zona Categoria* Anul dobândirii Suprafaţa Cota-
parte Modul de dobândire Titularul2)
- - - - - - - * Categoriile indicate sunt: (1) apartament; (2) casă de locuit; (3) casă de vacanţă; (4) spaţii comerciale/de producţie. *2) La "Titular" se menţionează, în cazul bunurilor proprii, numele proprietarului (titularul, soţul/soţia, copilul),
2
iar în cazul bunurilor în coproprietate, cota-parte şi numele coproprietarilor.
II. Bunuri mobile 1. Autovehicule/autoturisme, tractoare, maşini agricole, şalupe, iahturi şi alte mijloace de transport
care sunt supuse înmatriculării, potrivit legii
Natura Marca Nr. de bucăţi Anul de fabricaţie Modul de dobândire
- - - - -
2. Bunuri sub formă de metale preţioase, bijuterii, obiecte de artă şi de cult, colecţii de artă şi
numismatică, obiecte care fac parte din patrimoniul cultural naţional sau universal, a căror valoare însumată depăşeşte 5.000 de euro
N O T Ă : Se vor menţiona toate bunurile aflate în proprietate, indiferent dacă ele se află sau nu pe teritoriul României
la momentul declarării.
Descriere sumară Anul dobândirii Valoarea estimată
- - -
III. Bunuri mobile, a căror valoare depăşeşte 3.000 de euro fiecare, şi bunuri imobile înstrăinate în
ultimele 12 luni
Natura bunului înstrăinat
Data înstrăinării
Persoana către care s-a înstrăinat
Forma înstrăinării Valoarea
- - - - -
IV. Active financiare
3
1. Conturi şi depozite bancare, fonduri de investiţii, forme echivalente de economisire şi investire, inclusiv cardurile de credit, dacă valoarea însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 de euro
N O T Ă : Se vor declara inclusiv cele aflate în bănci sau instituţii financiare din străinătate.
Instituţia care administrează şi adresa acesteia Tipul* Valuta Deschis în anul Sold/valoare la zi
- - - - -
*Categoriile indicate sunt: (1) cont curent sau echivalente (inclusiv card); (2) depozit bancar sau
echivalente; (3) fonduri de investiţii sau echivalente, inclusiv fonduri private de pensii sau alte sisteme cu acumulare (se vor declara cele aferente anului fiscal anterior).
2. Plasamente, investiţii directe şi împrumuturi acordate, dacă valoarea de piaţă însumată a tuturor
acestora depăşeşte 5.000 de euro N O T Ă : Se vor declara inclusiv investiţiile şi participările în străinătate.
Emitent titlu/societatea în care persoana este acţionar sau asociat/beneficiar de împrumut Tipul* Număr de titluri/
cota de participare Valoarea totală la zi
- - - -
*Categoriile indicate sunt: (1) hârtii de valoare deţinute (titluri de stat, certificate, obligaţiuni); (2)
acţiuni sau părţi sociale în societăţi comerciale; (3) împrumuturi acordate în nume personal.
4
3. Alte active producătoare de venituri nete, care însumate depăşesc echivalentul a 5.000 de euro pe an: ……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..
N O T Ă : Se vor declara inclusiv cele aflate în străinătate.
V. Datorii Debite, ipoteci, garanţii emise în beneficiul unui terţ, bunuri achiziţionate în sistem leasing şi alte
asemenea bunuri, dacă valoarea însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 de euro NOTĂ: Se vor declara inclusiv pasivele financiare acumulate în străinătate.
Creditor Contractat în anul Scadent la Valoare
- - - -
VI. Cadouri, servicii sau avantaje primite gratuit sau subvenţionate faţă de valoarea de piaţă, din
partea unor persoane, organizaţii, societăţi comerciale, regii autonome, companii/societăţi naţionale sau instituţii publice româneşti sau străine, inclusiv burse, credite, garanţii, decontări de cheltuieli, altele decât cele ale angajatorului, a căror valoare individuală depăşeşte 500 de euro*
Cine a realizat venitul Sursa venitului: numele, adresa
Serviciul prestat/Obiectul generator de venit
Venitul anual încasat
1.1. Titular
- - - -
1.2. Soţ/soţie
1.3. Copii
*Se exceptează de la declarare cadourile şi trataţiile uzuale primite din partea rudelor de gradul I şi al 11-lea.
5
VII. Venituri ale declarantului şi ale membrilor săi de familie, realizate în ultimul an fiscal încheiat (potrivit art. 41 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare)
NOTĂ: Se vor declara inclusiv veniturile provenite din străinătate.
Cine a realizat venitul Sursa venitului: numele, adresa
Serviciul prestat/Obiectul generator de venit
Venitul anual încasat
1. Venituri din salarii 1.1. Titular
Necula Mariana Tribunalul București Grefier
33937 lei (ianuarie - decembrie
2015) 1.2. Soţ/soţie - - - - 1.3. Copii - - - - 2. Venituri din activităţi independente 2.1. Titular - - - - 2.2. Soţ/soţie 3. Venituri din cedarea folosinţei bunurilor 3.1. Titular - - - - 3.2. Soţ/soţie 4. Venituri din investiţii 4.1. Titular - - - - 4.2. Soţ/soţie 5. Venituri din pensii 5.1. Titular -- - - - 5.2. Soţ/soţie 6. Venituri din activităţi agricole 6.1. Titular
6
- - - - 6.2. Soţ/soţie
Cine a realizat venitul Sursa venitului: Nume, adresa
Serviciul prestat/obiectul generator de venit
Venitul anual încasat
7. Venituri din premii şi din jocuri de noroc 7.1. Titular - - - - 7.2. Soţ/soţie 7.3. Copii 8. Venituri din alte surse 8.1. Titular - - - - 8.2. Soţ/soţie 8.3. Copii
Prezenta declaraţie constituie act public şi răspund potrivit legii penale pentru inexactitatea sau
caracterul incomplet al datelor menţionate.
Data completării Semnătura
06.06.2016 …………………………
1
DECLARAŢIE DE AVERE
Subsemnata CHIRIAC GH. MARIA MELANIA, având funcţia de grefier în cadrul Secţiei Penale la
JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREŞTI, ….., cunoscând prevederile art. 292 din Codul penal privind falsul în declaraţii, declar pe proprie răspundere că împreună cu familia1) deţin următoarele: ..................................... *1) Prin familie se înţelege soţul/soţia şi copiii aflaţi în întreţinerea acestora.
I. Bunuri imobile 1. Terenuri N O T Ă : Se vor declara inclusiv cele aflate în alte ţări.
Adresa sau zona Categoria* Anul dobândirii Suprafaţa Cota-
parte Modul de dobândire
Titularul1
)
Nu este cazul - - - - - -
- - - - - - -
- - - - - - -
- - - - - - - * Categoriile indicate sunt: (1) agricol; (2) forestier; (3) intravilan; (4) luciu de apă; (5) alte categorii de terenuri extravilane, dacă se află în circuitul civil. *2) La "Titular" se menţionează, în cazul bunurilor proprii, numele proprietarului (titularul, soţul/soţia, copilul), iar în cazul bunurilor în coproprietate, cota-parte şi numele coproprietarilor.
2. Clădiri N O T Ă : Se vor declara inclusiv cele aflate în alte ţări.
Adresa sau zona Categoria* Anul dobândirii Suprafaţa Cota-
parte Modul de dobândire Titularul2)
Bucureşti, sector 2 1 2007 30 m2 1 Contract de vânzare-
cumpărare
Chiriac Bogdan Gabriel
Bucureşti, sector 2 1 2011 74 m2 1/2 Contract de vânzare-
cumpărare
Chiriac Bogdan Gabriel, Chiriac Maria Melania
- - - - - - -
2
- - - - - - - * Categoriile indicate sunt: (1) apartament; (2) casă de locuit; (3) casă de vacanţă; (4) spaţii comerciale/de producţie. *2) La "Titular" se menţionează, în cazul bunurilor proprii, numele proprietarului (titularul, soţul/soţia, copilul), iar în cazul bunurilor în coproprietate, cota-parte şi numele coproprietarilor.
II. Bunuri mobile 1. Autovehicule/autoturisme, tractoare, maşini agricole, şalupe, iahturi şi alte mijloace de
transport care sunt supuse înmatriculării, potrivit legii
Natura Marca Nr. de bucăţi Anul de fabricaţie Modul de dobândire
Nu este cazul - - - -
- - - - -
- - - - -
- - - - -
- - - - -
- - - - - 2. Bunuri sub formă de metale preţioase, bijuterii, obiecte de artă şi de cult, colecţii de artă şi
numismatică, obiecte care fac parte din patrimoniul cultural naţional sau universal, a căror valoare însumată depăşeşte 5.000 de euro
N O T Ă : Se vor menţiona toate bunurile aflate în proprietate, indiferent dacă ele se află sau nu pe teritoriul
României la momentul declarării.
Descriere sumară Anul dobândirii Valoarea estimată
Nu este cazul - -
- - -
- - -
- - -
- - - III. Bunuri mobile, a căror valoare depăşeşte 3.000 de euro fiecare, şi bunuri imobile înstrăinate
în ultimele 12 luni
Natura bunului înstrăinat
Data înstrăinării
Persoana către care s-a înstrăinat
Forma înstrăinării Valoarea
Nu este cazul - - - -
3
- - - - - IV. Active financiare 1. Conturi şi depozite bancare, fonduri de investiţii, forme echivalente de economisire şi investire,
inclusiv cardurile de credit, dacă valoarea însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 de euro
N O T Ă : Se vor declara inclusiv cele aflate în bănci sau instituţii financiare din străinătate.
Instituţia care administrează şi adresa acesteia Tipul* Valuta Deschis în anul Sold/valoare la zi
Nu este cazul - - - -
- - - - -
- - - - -
- - - - -
- - - - -
- - - - -
- - - - - *Categoriile indicate sunt: (1) cont curent sau echivalente (inclusiv card); (2) depozit bancar sau
echivalente; (3) fonduri de investiţii sau echivalente, inclusiv fonduri private de pensii sau alte sisteme cu acumulare (se vor declara cele aferente anului fiscal anterior).
2. Plasamente, investiţii directe şi împrumuturi acordate, dacă valoarea de piaţă însumată a
tuturor acestora depăşeşte 5.000 de euro N O T Ă : Se vor declara inclusiv investiţiile şi participările în străinătate.
Emitent titlu/societatea în care persoana este acţionar sau asociat/beneficiar de împrumut Tipul* Număr de titluri/
cota de participare Valoarea totală
la zi Nu este cazul - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
*Categoriile indicate sunt: (1) hârtii de valoare deţinute (titluri de stat, certificate, obligaţiuni); (2)
acţiuni sau părţi sociale în societăţi comerciale; (3) împrumuturi acordate în nume personal.
4
3. Alte active producătoare de venituri nete, care însumate depăşesc echivalentul a 5.000 de euro pe an:
Nu este cazul ……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..
N O T Ă : Se vor declara inclusiv cele aflate în străinătate.
V. Datorii Debite, ipoteci, garanţii emise în beneficiul unui terţ, bunuri achiziţionate în sistem leasing şi alte
asemenea bunuri, dacă valoarea însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 de euro NOTĂ: Se vor declara inclusiv pasivele financiare acumulate în străinătate.
Creditor Contractat în anul Scadent la Valoare BCR 2011 2041 57.000 Euro
(în prezent aproximativ 52.000 euro)
VI. Cadouri, servicii sau avantaje primite gratuit sau subvenţionate faţă de valoarea de piaţă, din
partea unor persoane, organizaţii, societăţi comerciale, regii autonome, companii/societăţi naţionale sau instituţii publice româneşti sau străine, inclusiv burse, credite, garanţii, decontări de cheltuieli, altele decât cele ale angajatorului, a căror valoare individuală depăşeşte 500 de euro*
Cine a realizat venitul Sursa venitului: numele, adresa
Serviciul prestat/Obiectul generator de venit
Venitul anual încasat
1.1. Titular - - -
Nu este cazul - - -
1.2. Soţ/soţie - - -
Nu este cazul - - -
1.3. Copii - - -
Nu este cazul - - -
5
*Se exceptează de la declarare cadourile şi trataţiile uzuale primite din partea rudelor de gradul I şi al 11-lea. VII. Venituri ale declarantului şi ale membrilor săi de familie, realizate în ultimul an fiscal
încheiat (potrivit art. 41 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare)
NOTĂ: Se vor declara inclusiv veniturile provenite din străinătate.
Cine a realizat venitul Sursa venitului: numele, adresa
Serviciul prestat/Obiectul
generator de venit
Venitul anual încasat
1. Venituri din salarii 1.1. Titular CHIRIAC GH. MARIA MELANIA
TRIBUNALUL BUCUREŞTI – Bucureşti, Bd. Unirii, nr. 37, sector 3
GREFIER
38968 lei (conform
adeverinţei de venit cu
veniturile realizate în anul
2015) 1.2. Soţ/soţie CHIRIAC T. BOGDAN - GABRIEL
U. M. 0289
OFIŢER
Conform legii de salarizare a
cadrelor militare – aproximativ 35.000 lei
1.3. Copii CHIRIAC B. ANDREI - LUCIAN
DGASPC Sector 2 Str. Olari, nr. 19, sector 2, Bucureşti
Alocaţie stat 2400 lei
2. Venituri din activităţi independente 2.1. Titular 2.2. Soţ/soţie 3. Venituri din cedarea folosinţei bunurilor 3.1. Titular 3.2. Soţ/soţie 4. Venituri din investiţii 4.1. Titular 4.2. Soţ/soţie
6
5. Venituri din pensii 5.1. Titular 5.2. Soţ/soţie 6. Venituri din activităţi agricole 6.1. Titular 6.2. Soţ/soţie
Cine a realizat venitul Sursa venitului: Nume, adresa
Serviciul prestat/obiectul
generator de venit
Venitul anual încasat
7. Venituri din premii şi din jocuri de noroc 7.1. Titular CHIRIAC GH. MARIA MELANIA Primăria Sectorului 2 Bucureşti –
D.G.A.S.P.C. Sector 2 Str. Olari, nr. 19, sector 2, Bucureşti
Indemnizaţie creştere copil 01.01. -15.02.2016
şi stimulent reinserţie 2016
Aproximativ 3000 lei
(indemnizaţie)
6000 lei 7.2. Soţ/soţie 7.3. Copii 8. Venituri din alte surse 8.1. Titular 8.2. Soţ/soţie 8.3. Copii
Prezenta declaraţie constituie act public şi răspund potrivit legii penale pentru inexactitatea sau
caracterul incomplet al datelor menţionate.
Data completării Semnătura
06.06.2015 …………………………
1
DECLARAŢIE DE AVERE
Subsemnatul PIETREANU MARIUS , având funcţia de grefier, la JUDECĂTORIA SECTOR 3 BUCUREŞTI, declar pe propria răspundere, că împreună cu familia1 deţin următoarele active şi datorii. I. BUNURI IMOBILE 1. Terenuri Nota: se vor declara inclusiv cele aflate în alte ţări
Adresa Categoria* Anul dobândirii
Suprafaţa
Cota parte
Valoarea de impozitare
Modul de dobândire
Titularul2
- - - -
* Categoriile indicate sunt: (1) agricol; (2) forestier; (3) intravilan; (4) luciu apă; (5) alte categorii de terenuri extravilane, dacă se află în circuitul civil 2. Clădiri Nota: se vor declara inclusiv cele aflate în alte ţări
Adresa Categoria* Anul dobândirii
Suprafaţa Cota parte
Valoarea impozabilă
Modul de dobândire
Titularul2
- - - - - - - -
* Categoriile indicate sunt: (1) apartament; (2) casă de locuit; (3) casă de vacanţă; (4) spaţii comerciale/de producţie II. BUNURI MOBILE 1. Autovehicule/autoturisme, tractoare, maşini agricole, şalupe, iahturi şi alte mijloace de transport care sunt supuse înmatriculării, potrivit legii
Natura Marca Nr. bucăţi Anul de fabricaţie Modul de dobândire
2. Bunuri sub formă de metale preţioase, bijuterii, obiecte de artă şi de cult, colecţii de artă şi numismatică, obiecte care fac parte din patrimoniul cultural naţional sau universal sau altele asemenea, a căror valoare însumată depăşeşte 5.000 Euro Nota: se vor menţiona toate bunurile aflate în proprietate, indiferent dacă ele se află sau nu pe teritoriul României la momentul declarării
Descriere sumară Anul dobândirii Valoarea estimată - - -
2
III. BUNURI MOBILE, A CĂROR VALOARE DEPĂŞEŞTE 1000 EUR FIECARE, ŞI BUNURI IMOBILE ÎNSTRĂINATE ÎN ULTIMELE 12 LUNI
Natura bunului înstrăinat
Data înstrăinării
Persoana către care s-a înstrăinat Forma înstrăinării
Valoarea
- - - IV. ACTIVE FINANCIARE 1. Conturi şi depozite bancare, fonduri de investiţii, forme echivalente de economisire şi investire, dacă valoarea însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 Euro Nota: se vor declara inclusiv cele aflate în bănci sau instituţii financiare din străinătate
Instituţia care administrează şi adresa acesteia
Tipul* Valuta Deschis în anul
Sold/valoare la zi
- - - - * Categoriile indicate sunt: (1) Cont curent sau echivalente (inclusiv card); (2) Depozit bancar sau echivalente; (3) Fonduri de investiţii sau echivalente, inclusiv fonduri private de pensii sau alte sisteme cu acumulare 2. Plasamente, investiţii directe şi împrumuturi acordate, dacă valoarea de piaţă însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 Euro Nota: se vor declara inclusiv investiţiile şi participările în străinătate Emitent titlu/societatea în care persoana este acţionar sau asociat/beneficiar de împrumut
Tipul* Număr de titluri/cota de participare
Valoarea totală la zi
- - - - * Categoriile indicate sunt: (1) Hârtii de valoare deţinute (titluri de stat, certificate, obligaţiuni); (2) Acţiuni sau părţi sociale în societăţi comerciale; (3) Împrumuturi acordate în nume personal 3. Alte active producătoare de venituri nete, care însumate depăşesc echivalentul a 5.000 Euro pe an: Nota: se vor declara inclusiv cele aflate în străinătate ........-........................................................................... ................................................................................... ................................................................................... V. DATORII Debite (inclusiv taxe neachitate), ipoteci, garanţii emise în beneficiul unui terţ, bunuri achiziţionate în sistem leasing şi alte asemenea bunuri, dacă valoarea însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 Euro. Nota: se vor declara inclusiv pasivele financiare acumulate în străinătate
Creditor Contractat în anul
Scadent la Valoare
3
VI. Cadouri, servicii sau avantaje primite gratuit sau subvenţionate faţă de valoarea de piaţă, din partea unor persoane, organizaţii, societăţi comerciale, regii autonome, companii/societăţi naţionale sau instituţii publice româneşti sau străine, inclusiv burse, credite, garanţii, decontări de cheltuieli sau alte asemenea, a căror valoare individuală depăşeşte 300 Euro*
Cine a realizat venitul Sursa venitului: Nume, adresa
Serviciul prestat/obiectul generator de venit
Venitul anual încasat
1.1. Titular - - - Pietreanu Marius şi soţia, Pietreanu Rădiţa
Dar de nuntă Economii din salarii
8000 Euro 2000 Euro
1.2. Soţ/soţie - - - 1.3. Copii - - - . . . * Se exceptează de la declarare cadourile şi trataţiile uzuale primite din partea rudelor de gradul I şi II. VII. Venituri ale declarantului şi ale membrilor săi de familie, realizate în ultimul an fiscal încheiat (potrivit art. 41 din Legea nr. 571/2003 - Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare) Nota: se vor declara inclusiv veniturile provenite din străinătate
Cine a realizat venitul Sursa venitului: Nume, adresa
Serviciul prestat/obiectul generator de venit
Venitul anual încasat (anul 2014)
1. Venituri din salarii 1.1. Titular Pietreanu Marius
TRIBUNALUL BUCURESTI
salariu 37380 lei
1.2. Soţ/soţie Pietreanu Rădiţa TRIBUNALUL
BUCURESTI salariu 34876 lei
1.3. Copii - . . . 2. Venituri din activităţi independente - 1.1. Titular . . . 1.2. Soţ/soţie . . . 3. Venituri din cedarea folosinţei bunurilor - 1.1. Titular . . . 1.2. Soţ/soţie, etc. . . . 4. Venituri din investiţii - 1.1. Titular . . . 1.2. Soţ/soţie . . . 5. Venituri din pensii - 1.1. Titular . . . 1.2. Soţ/soţie . . . 6. Venituri din activităţi agricole - 1.1. Titular
4
. . . 1.2. Soţ/soţie . . . 7. Venituri din premii şi din jocuri de noroc 1.1. Titular . . . 1.2. Soţ/soţie . . . 1.3. Copii . . . 8. Venituri din alte surse 1.1. Titular TRIBUNALUL
BUCUREŞTI decontare chirie locuinţă
. . . 1.2. Soţ/soţie . . . 1.3. Copii . . . 1) Prin familie se înţelege soţul/soţia şi copiii aflaţi în întreţinerea acestora. 2) La "titular", se menţionează, în cazul bunurilor proprii, numele proprietarului (titularul, soţul/soţia, copilul), iar în cazul bunurilor în coproprietate, cota-parte şi numele coproprietarilor. Prezenta declaraţie constituie act public şi răspund, potrivit legii penale, pentru inexactitatea sau caracterul incomplet al datelor menţionate. Data completării: Semnătura: 03.06.2016 PIETREANU MARIUS
1
DECLARAŢIE DE AVERE
Subsemnatul/Subsemnata, PLESIU MARIANA MIRELA , având funcţia de GREFIER la JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREŞTI ,
CNP , domiciliul Sector 4, Bucuresti ,
cunoscând prevederile art. 292 din Codul penal privind falsul în declaraţii, declar pe proprie răspundere că împreună cu familia1) deţin următoarele: ..................................... *1) Prin familie se înţelege soţul/soţia şi copiii aflaţi în întreţinerea acestora.
I. Bunuri imobile
1. Terenuri N O T Ă : Se vor declara inclusiv cele aflate în alte ţări.
Adresa sau zona Categoria* Anul dobândirii Suprafaţa Cota-
parte Modul de dobândire Titularul1)
- - - - - - -
* Categoriile indicate sunt: (1) agricol; (2) forestier; (3) intravilan; (4) luciu de apă; (5) alte categorii de terenuri extravilane, dacă se află în circuitul civil. *2) La "Titular" se menţionează, în cazul bunurilor proprii, numele proprietarului (titularul, soţul/soţia, copilul), iar în cazul bunurilor în coproprietate, cota-parte şi numele coproprietarilor.
2. Clădiri N O T Ă : Se vor declara inclusiv cele aflate în alte ţări.
Adresa sau zona Categoria* Anul dobândirii Suprafaţa Cota-
parte Modul de dobândire Titularul2)
- - - - - - - * Categoriile indicate sunt: (1) apartament; (2) casă de locuit; (3) casă de vacanţă; (4) spaţii comerciale/de producţie. *2) La "Titular" se menţionează, în cazul bunurilor proprii, numele proprietarului (titularul, soţul/soţia, copilul), iar în cazul bunurilor în coproprietate, cota-parte şi numele coproprietarilor.
2
II. Bunuri mobile 1. Autovehicule/autoturisme, tractoare, maşini agricole, şalupe, iahturi şi alte mijloace de transport
care sunt supuse înmatriculării, potrivit legii
Natura Marca Nr. de bucăţi Anul de fabricaţie Modul de dobândire
autoturism DACIA LOGAN 1 2007 Credit auto
2. Bunuri sub formă de metale preţioase, bijuterii, obiecte de artă şi de cult, colecţii de artă şi numismatică, obiecte care fac parte din patrimoniul cultural naţional sau universal, a căror valoare însumată depăşeşte 5.000 de euro
N O T Ă : Se vor menţiona toate bunurile aflate în proprietate, indiferent dacă ele se află sau nu pe teritoriul României
la momentul declarării. Descriere sumară Anul dobândirii Valoarea estimată
………….
III. Bunuri mobile, a căror valoare depăşeşte 3.000 de euro fiecare, şi bunuri imobile înstrăinate în
ultimele 12 luni
Natura bunului înstrăinat
Data înstrăinării
Persoana către care s-a înstrăinat
Forma înstrăinării Valoarea
………
3
IV. Active financiare 1. Conturi şi depozite bancare, fonduri de investiţii, forme echivalente de economisire şi investire,
inclusiv cardurile de credit, dacă valoarea însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 de euro
N O T Ă : Se vor declara inclusiv cele aflate în bănci sau instituţii financiare din străinătate.
Instituţia care administrează şi adresa acesteia Tipul* Valuta Deschis în anul Sold/valoare la zi
……….
*Categoriile indicate sunt: (1 ) cont curent sau echivalente (inclusiv card); (2 ) depozit bancar sau echivalente; (3 ) fonduri de
investiţii sau echivalente, inclusiv fonduri private de pensii sau alte sisteme cu acumulare (se vor declara cele aferente anului fiscal anterior).
2. Plasamente, investiţii directe şi împrumuturi acordate, dacă valoarea de piaţă însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 de euro
N O T Ă : Se vor declara inclusiv investiţiile şi participările în străinătate.
Emitent titlu/societatea în care persoana este acţionar sau asociat/beneficiar de împrumut Tipul* Număr de titluri/
cota de participare Valoarea totală la zi
………..
*Categoriile indicate sunt: (1 ) hârtii de valoare deţinute (titluri de stat, certificate, obligaţiuni); (2 ) acţiuni sau părţi sociale în societăţi comerciale; (3 ) împrumuturi acordate în nume personal.
4
3. Alte active producătoare de venituri nete, care însumate depăşesc echivalentul a 5.000 de euro pe an: ……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..
N O T Ă : Se vor declara inclusiv cele aflate în străinătate.
V. Datorii
Debite, ipoteci, garanţii emise în beneficiul unui terţ, bunuri achiziţionate în sistem leasing şi alte asemenea bunuri, dacă valoarea însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 de euro
NOTĂ: Se vor declara inclusiv pasivele financiare acumulate în străinătate.
Creditor Contractat în anul Scadent la Valoare
BCR 2014 2019 88.000 LEI
VI. Cadouri, servicii sau avantaje primite gratuit sau subvenţionate faţă de valoarea de piaţă, din
partea unor persoane, organizaţii, societăţi comerciale, regii autonome, companii/societăţi naţionale sau instituţii publice româneşti sau străine, inclusiv burse, credite, garanţii, decontări de cheltuieli, altele decât cele ale angajatorului, a căror valoare individuală depăşeşte 500 de euro*
Cine a realizat venitul Sursa venitului: numele, adresa
Serviciul prestat/Obiectul generator de venit
Venitul anual încasat
1.1. Titular
1.2. Soţ/soţie
1.3. Copii
*Se exceptează de la declarare cadourile şi trataţiile uzuale primite din partea rudelor de gradul I şi al 11-lea.
5
VII. Venituri ale declarantului şi ale membrilor săi de familie, realizate în ultimul an fiscal încheiat
(potrivit art. 41 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare) NOTĂ: Se vor declara inclusiv veniturile provenite din străinătate.
Cine a realizat venitul Sursa venitului: numele, adresa
Serviciul prestat/Obiectul generator de venit
Venitul anual încasat
1. Venituri din salarii
1.1. Titular PLESIU MARIANA MIRELA JUDECĂTORIA SECTORULUI 3
BUCUREŞTI 35939 lei
1.2. Soţ/soţie PLESIU VIOREL SC DELTA STUDIO SRL 9600 lei 1.3. Copii PLESIU RAMONA IOANA ALOCAŢIE 756 lei alocaţie PLESIU TUBERIU STEFAN ALOCATIE 756 lei alocaţie 2. Venituri din activităţi independente
2.1. Titular 2.2. Soţ/soţie 3. Venituri din cedarea folosinţei bunurilor 3.1. Titular 3.2. Soţ/soţie 4. Venituri din investiţii 4.1. Titular 4.2. Soţ/soţie 5. Venituri din pensii 5.1. Titular 5.2. Soţ/soţie 6. Venituri din activităţi agricole 6.1. Titular 6.2. Soţ/soţie
6
Cine a realizat venitul Sursa venitului: Nume, adresa
Serviciul prestat/obiectul generator de venit
Venitul anual încasat
7. Venituri din premii şi din jocuri de noroc 7.1. Titular 7.2. Soţ/soţie 7.3. Copii 8. Venituri din alte surse 8.1. Titular 8.2. Soţ/soţie 8.3. Copii
Prezenta declaraţie constituie act public şi răspund potrivit legii penale pentru inexactitatea sau caracterul
incomplet al datelor menţionate.
Data completării Semnătura
03.06.2016 …………………………
1
DECLARAŢIE DE AVERE
Subsemnata BANCIU OANA FLORENTINA, având funcţia de grefier, la JUDECĂTORIA SECTOR 3 BUCUREŞTI, declar pe propria răspundere, că împreună cu familia1 deţin următoarele active şi datorii. I. BUNURI IMOBILE 1. Terenuri Nota: se vor declara inclusiv cele aflate în alte ţări
Adresa Categoria* Anul dobândirii
Suprafaţa
Cota parte
Valoarea de impozitare
Modul de dobândire
Titularul2
- - - -
* Categoriile indicate sunt: (1) agricol; (2) forestier; (3) intravilan; (4) luciu apă; (5) alte categorii de terenuri extravilane, dacă se află în circuitul civil 2. Clădiri Nota: se vor declara inclusiv cele aflate în alte ţări
Adresa Categoria* Anul dobândirii
Suprafaţa Cota parte
Valoarea impozabilă
Modul de dobândire
Titularul2
- - - - - - - -
* Categoriile indicate sunt: (1) apartament; (2) casă de locuit; (3) casă de vacanţă; (4) spaţii comerciale/de producţie II. BUNURI MOBILE 1. Autovehicule/autoturisme, tractoare, maşini agricole, şalupe, iahturi şi alte mijloace de transport care sunt supuse înmatriculării, potrivit legii
Natura Marca Nr. bucăţi Anul de fabricaţie Modul de dobândire
2. Bunuri sub formă de metale preţioase, bijuterii, obiecte de artă şi de cult, colecţii de artă şi numismatică, obiecte care fac parte din patrimoniul cultural naţional sau universal sau altele asemenea, a căror valoare însumată depăşeşte 5.000 Euro Nota: se vor menţiona toate bunurile aflate în proprietate, indiferent dacă ele se află sau nu pe teritoriul României la momentul declarării
Descriere sumară Anul dobândirii Valoarea estimată - - -
2
III. BUNURI MOBILE, A CĂROR VALOARE DEPĂŞEŞTE 1000 EUR FIECARE, ŞI BUNURI IMOBILE ÎNSTRĂINATE ÎN ULTIMELE 12 LUNI
Natura bunului înstrăinat
Data înstrăinării
Persoana către care s-a înstrăinat Forma înstrăinării
Valoarea
- - - IV. ACTIVE FINANCIARE 1. Conturi şi depozite bancare, fonduri de investiţii, forme echivalente de economisire şi investire, dacă valoarea însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 Euro Nota: se vor declara inclusiv cele aflate în bănci sau instituţii financiare din străinătate
Instituţia care administrează şi adresa acesteia
Tipul* Valuta Deschis în anul
Sold/valoare la zi
- - - - * Categoriile indicate sunt: (1) Cont curent sau echivalente (inclusiv card); (2) Depozit bancar sau echivalente; (3) Fonduri de investiţii sau echivalente, inclusiv fonduri private de pensii sau alte sisteme cu acumulare 2. Plasamente, investiţii directe şi împrumuturi acordate, dacă valoarea de piaţă însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 Euro Nota: se vor declara inclusiv investiţiile şi participările în străinătate Emitent titlu/societatea în care persoana este acţionar sau asociat/beneficiar de împrumut
Tipul* Număr de titluri/cota de participare
Valoarea totală la zi
- - - - * Categoriile indicate sunt: (1) Hârtii de valoare deţinute (titluri de stat, certificate, obligaţiuni); (2) Acţiuni sau părţi sociale în societăţi comerciale; (3) Împrumuturi acordate în nume personal 3. Alte active producătoare de venituri nete, care însumate depăşesc echivalentul a 5.000 Euro pe an: Nota: se vor declara inclusiv cele aflate în străinătate ........-........................................................................... ................................................................................... ................................................................................... V. DATORII Debite (inclusiv taxe neachitate), ipoteci, garanţii emise în beneficiul unui terţ, bunuri achiziţionate în sistem leasing şi alte asemenea bunuri, dacă valoarea însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 Euro. Nota: se vor declara inclusiv pasivele financiare acumulate în străinătate
Creditor Contractat în anul
Scadent la Valoare
3
VI. Cadouri, servicii sau avantaje primite gratuit sau subvenţionate faţă de valoarea de piaţă, din partea unor persoane, organizaţii, societăţi comerciale, regii autonome, companii/societăţi naţionale sau instituţii publice româneşti sau străine, inclusiv burse, credite, garanţii, decontări de cheltuieli sau alte asemenea, a căror valoare individuală depăşeşte 300 Euro*
Cine a realizat venitul Sursa venitului: Nume, adresa
Serviciul prestat/obiectul generator de venit
Venitul anual încasat
1.1. Titular - - - 1.2. Soţ/soţie - - - 1.3. Copii - - - . . . * Se exceptează de la declarare cadourile şi trataţiile uzuale primite din partea rudelor de gradul I şi II. VII. Venituri ale declarantului şi ale membrilor săi de familie, realizate în ultimul an fiscal încheiat (potrivit art. 41 din Legea nr. 571/2003 - Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare) Nota: se vor declara inclusiv veniturile provenite din străinătate
Cine a realizat venitul Sursa venitului: Nume, adresa
Serviciul prestat/obiectul generator de venit
Venitul anual încasat
1. Venituri din salarii 1.1. Titular 1.2.
Tribunalul Bucuresti SALARIU 30360
1.2. Soţ/soţie - 1.3. Copii - . . . 2. Venituri din activităţi independente - 1.1. Titular . . . 1.2. Soţ/soţie . . . 3. Venituri din cedarea folosinţei bunurilor - 1.1. Titular . . . 1.2. Soţ/soţie, etc. . . . 4. Venituri din investiţii - 1.1. Titular . . . 1.2. Soţ/soţie . . . 5. Venituri din pensii - 1.1. Titular . . . 1.2. Soţ/soţie . . . 6. Venituri din activităţi agricole - 1.1. Titular
4
. . . 1.2. Soţ/soţie . . . 7. Venituri din premii şi din jocuri de noroc 1.1. Titular . . . 1.2. Soţ/soţie . . . 1.3. Copii . . . 8. Venituri din alte surse 1.1. Titular Tribunalul Bucuresti CHIRIE 22800 . . . 1.2. Soţ/soţie . . . 1.3. Copii . . . 1) Prin familie se înţelege soţul/soţia şi copiii aflaţi în întreţinerea acestora. 2) La "titular", se menţionează, în cazul bunurilor proprii, numele proprietarului (titularul, soţul/soţia, copilul), iar în cazul bunurilor în coproprietate, cota-parte şi numele coproprietarilor. Prezenta declaraţie constituie act public şi răspund, potrivit legii penale, pentru inexactitatea sau caracterul incomplet al datelor menţionate. Data completării: Semnătura: 08.06.2016 BANCIU OANA FLORENTINA
1
DECLARAŢIE DE AVERE
Subsemnata, ___BÎCU GABRIELA SANTINA------------------------- , având funcţia de ___GREFIER_________________ la _ JUDECATORIA SECTOR 3_____________ ,
CNP , domiciliul ________BUCURESTI ________________________ ________________________________________________________________________________________ , cunoscând prevederile art. 292 din Codul penal privind falsul în declaraţii, declar pe proprie răspundere că împreună cu familia1) deţin următoarele: ..................................... *1) Prin familie se înţelege soţul/soţia şi copiii aflaţi în întreţinerea acestora.
I. Bunuri imobile 1. Terenuri N O T Ă : Se vor declara inclusiv cele aflate în alte ţări.
Adresa sau zona
Categoria*
Anul dobândirii
Suprafaţa
Cota-parte
Modul de dobândire Titularul1)
NU NU NU NU NU NU NU
NU NU NU NU NU NU NU
NU NU NU NU NU NU NU
NU NU NU NU NU NU NU * Categoriile indicate sunt: (1) agricol; (2) forestier; (3) intravilan; (4) luciu de apă; (5) alte categorii de terenuri extravilane, dacă se află în circuitul civil. *2) La "Titular" se menţionează, în cazul bunurilor proprii, numele proprietarului (titularul, soţul/soţia, copilul), iar în cazul bunurilor în coproprietate, cota-parte şi numele coproprietarilor.
2. Clădiri N O T Ă : Se vor declara inclusiv cele aflate în alte ţări.
Adresa sau zona Categoria*
Anul dobândirii
Suprafaţa
Cota-parte
Modul de dobândire Titularul2)
BUCURESTI 1 2010 33 MP - Vanzare-cumparare
BICU GABRIELA SANTINA
NU NU NU NU NU NU NU
NU NU NU NU NU NU NU
2
NU NU NU NU NU NU NU
* Categoriile indicate sunt: (1) apartament; (2) casă de locuit; (3) casă de vacanţă; (4) spaţii comerciale/de producţie. *2) La "Titular" se menţionează, în cazul bunurilor proprii, numele proprietarului (titularul, soţul/soţia, copilul), iar în cazul bunurilor în coproprietate, cota-parte şi numele coproprietarilor.
II. Bunuri mobile 1. Autovehicule/autoturisme, tractoare, maşini agricole, şalupe, iahturi şi alte mijloace de transport care
sunt supuse înmatriculării, potrivit legii
Natura Marca Nr. de bucăţi
Anul de fabricaţie Modul de dobândire
NU NU NU NU NU
NU NU NU NU NU
NU NU NU NU NU
NU NU NU NU NU
NU NU NU NU NU
NU NU NU NU NU
2. Bunuri sub formă de metale preţioase, bijuterii, obiecte de artă şi de cult, colecţii de artă şi
numismatică, obiecte care fac parte din patrimoniul cultural naţional sau universal, a căror valoare însumată depăşeşte 5.000 de euro
N O T Ă : Se vor menţiona toate bunurile aflate în proprietate, indiferent dacă ele se află sau nu pe teritoriul
României la momentul declarării.
Descriere sumară Anul dobândirii Valoarea estimată NU NU NU
NU NU NU
NU NU NU
NU NU NU
NU NU NU
III. Bunuri mobile, a căror valoare depăşeşte 3.000 de euro fiecare, şi bunuri imobile înstrăinate în ultimele 12 luni
Natura bunului înstrăinat
Data înstrăinării
Persoana către care s-a înstrăinat
Forma înstrăinării Valoarea
NU NU NU NU NU
3
NU NU NU NU NU
IV. Active financiare 1. Conturi şi depozite bancare, fonduri de investiţii, forme echivalente de economisire şi investire, inclusiv
cardurile de credit, dacă valoarea însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 de euro
N O T Ă : Se vor declara inclusiv cele aflate în bănci sau instituţii financiare din străinătate. Instituţia care administrează
şi adresa acesteia Tipul* Valuta
Deschis în anul Sold/valoare la zi
NU NU NU NU NU
NU NU NU NU NU
NU NU NU NU NU
NU NU NU NU NU
NU NU NU NU NU
NU NU NU NU NU
NU NU NU NU NU
*Categoriile indicate sunt: (1) cont curent sau echivalente (inclusiv card); (2) depozit bancar sau
echivalente; (3) fonduri de investiţii sau echivalente, inclusiv fonduri private de pensii sau alte sisteme cu acumulare (se vor declara cele aferente anului fiscal anterior).
2. Plasamente, investiţii directe şi împrumuturi acordate, dacă valoarea de piaţă însumată a tuturor
acestora depăşeşte 5.000 de euro N O T Ă : Se vor declara inclusiv investiţiile şi participările în străinătate.
Emitent titlu/societatea în care persoana este acţionar sau asociat/beneficiar de împrumut
Tipul*
Număr de titluri/
cota de participare
Valoarea totală la zi
NU NU NU NU
NU NU NU NU
NU NU NU NU
NU NU NU NU
NU NU NU NU
NU NU NU NU
4
*Categoriile indicate sunt: (1) hârtii de valoare deţinute (titluri de stat, certificate, obligaţiuni); (2) acţiuni
sau părţi sociale în societăţi comerciale; (3) împrumuturi acordate în nume personal.
3. Alte active producătoare de venituri nete, care însumate depăşesc echivalentul a 5.000 de euro pe an: ……………………NU………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..
N O T Ă : Se vor declara inclusiv cele aflate în străinătate.
V. Datorii Debite, ipoteci, garanţii emise în beneficiul unui terţ, bunuri achiziţionate în sistem leasing şi alte asemenea
bunuri, dacă valoarea însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 de euro NOTĂ: Se vor declara inclusiv pasivele financiare acumulate în străinătate.
Creditor Contractat în anul Scadent la Valoare
NU NU NU NU
NU NU NU NU
NU NU NU NU
NU NU NU NU
NU NU NU NU
VI. Cadouri, servicii sau avantaje primite gratuit sau subvenţionate faţă de valoarea de piaţă, din partea
unor persoane, organizaţii, societăţi comerciale, regii autonome, companii/societăţi naţionale sau instituţii publice româneşti sau străine, inclusiv burse, credite, garanţii, decontări de cheltuieli, altele decât cele ale angajatorului, a căror valoare individuală depăşeşte 500 de euro*
Cine a realizat venitul Sursa venitului: numele, adresa
Serviciul prestat/Obiectul
generator de venit
Venitul anual încasat
1.1. Titular
1.2. Soţ/soţie
1.3. Copii
5
*Se exceptează de la declarare cadourile şi trataţiile uzuale primite din partea rudelor de gradul I şi al 11-lea. VII. Venituri ale declarantului şi ale membrilor săi de familie, realizate în ultimul an fiscal încheiat (potrivit
art. 41 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare) NOTĂ: Se vor declara inclusiv veniturile provenite din străinătate.
Cine a realizat venitul Sursa venitului: numele, adresa
Serviciul prestat/Obiectul generator
de venit
Venitul anual încasat
1. Venituri din salarii
1.1. Titular BÎCU GABRIELA- SANTINA
Tribunalul Bucuresti, Bucureşti, Bd. Unirii nr. 37, sect. 3
Judecătoria Sector 3 Salariu 20.767 LEI
1.2. Soţ BÎCU VASILE
1. Curtea De Apel Bucuresti- Bucureşti, Splaiul Independenţei, nr. 5, sectorul 4
2. Universitatea din București- FACULTATEA DE DREPT BUCURESTI –Bulevardul Mihail Kogălniceanu 36-46 si 3.FACULTATEA TITU MAIORESCU BUCURESTI- Bucureşti, Calea Văcăreşti nr.187, sector 4,
JUDECATOR PROFESOR PROFESOR
TOTAL VENITURI 141.269 LEI
1.3. Copii BÎCU RALUCA NICOLETA ALOCATIE DE STAT 1704 LEI
2. Venituri din activităţi independente
2.1. Titular
2.2. Soţ/soţie
3. Venituri din cedarea folosinţei bunurilor 3.1. Titular
6
3.2. Soţ/soţie
4. Venituri din investiţii 4.1. Titular
4.2. Soţ/soţie
5. Venituri din pensii 5.1. Titular
5.2. Soţ/soţie
6. Venituri din activităţi agricole 6.1. Titular
6.2. Soţ/soţie
Cine a realizat venitul Sursa venitului: Nume, adresa
Serviciul prestat/obiectul generator
de venit
Venitul anual încasat
7. Venituri din premii şi din jocuri de noroc 7.1. Titular
7.2. Soţ/soţie
7.3. Copii
8. Venituri din alte surse 8.1. Titular
8.2. Soţ/soţie
8.3. Copii
Prezenta declaraţie constituie act public şi răspund potrivit legii penale pentru inexactitatea sau
caracterul incomplet al datelor menţionate.
Data completării Semnătura
06.06.2016
7
D E C L A R A Ţ I E D E A V E R E
Subsemnata DANA MARIA STEFANESCU având funcţia de GREFIER la JUDECĂTORIA SECTORULUI 3, CNP , domiciliul
cunoscând prevederile art. 292 din Codul penal privind falsul în declaraţii,declar pe propria răspundere că împreună cu familia1) deţin următoarele: I. Bunuri imobile 1. Terenuri NOTA: Se vor declara inclusiv cele aflate în alte ţări.
Adresa sau zona Categoria* Anul dobândirii
Suprafaţa Cota-parte Modul de dobândire
Titularul
- - - - - - -
* Categoriile indicate sunt: (1) agricol; (2) forestier; (3) intravilan; (4) luciu de apă; (5) alte categorii de terenuri extravilane, dacă se află în circuitul civil.
2. Clădiri NOTA: Se vor declara inclusiv cele aflate în alte ţări.

- - - - - -
* Categoriile indicate sunt: (1) apartament; (2) casă de locuit; (3) casă de vacanţă; (4) spaţii comerciale/de producţie. 1) Prin familie se înţelege soţul/soţia şi copiii aflaţi în întreţinerea acestora.
2) La „Titular" se menţionează, în cazul bunurilor propriii numele proprietarului (titularul, sotul/sotia, copilul), iar în cazul bunurilor în coproprietate cota-parte şi numele coproprietarilor.
II. Bunuri mobile 1. Autovehicule/autoturisme, tractoare, maşini agricole, şalupe, iahturi şi alte mijloace
de transport care sunt supuse înmatriculării, potrivit legii Natura Marca Nr. de bucăţi Anul de
fabricaţie Modul de dobândire
- - - -- -
2. Bunuri sub formă de metale preţioase, bijuterii, obiecte de artă şi de cult, colecţii de
artă şi numismatică, obiecte care fac parte din patrimoniul cultural naţional sau universal, a căror valoare însumată depăşeşte 5.000 de euro
NOTĂ: Se vor menţiona toate bunurile aflate în proprietate, indiferent dacă ele se află sau nu
pe teritoriul României la momentul declarării.
Descriere sumară Anul dobândirii Valoarea estimată
III. Bunuri mobile, a căror valoare depăşeşte 3.000 de euro fiecare, şi bunuri imobile înstrăinate în ultimele 12 luni
Natura bunului înstrăinat
Data înstrăinării Persoana către care s-a înstrăinat
Forma înstrăinării
Valoarea
IV. Active financiare 1. Conturi şi depozite bancare, fonduri de investiţii, forme echivalente de economisire
şi investire, inclusiv cârdurile de credit, dacă valoarea însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 de euro
NOTĂ: Se vor declara inclusiv cele aflate în bănci sau instituţii financiare din străinătate.
Instituţia care administrează şi adresa acesteia
Tipul* Valuta Deschis în anul
Sold/valoare la zi
* Categoriile indicate sunt: (1) cont curent sau echivalente (inclusiv card); (2) depozit bancar sau echivalente; (3) fonduri de investiţii sau echivalente, inclusiv fonduri private de pensii sau alte sisteme cu acumulare (se vor declara cele aferente anului fiscal anterior).
2. Plasamente, investiţii directe şi împrumuturi acordate, dacă valoarea de piaţă
însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 de euro
NOTĂ: Se vor declara inclusiv investiţiile şi participările în străinătate.
Emitent titlu/societatea în care persoana este acţionar sau asociat/beneficiar de împrumut
Tipul* Nr. de titluri/ Cota de participare
Valoarea totală la zi
* Categoriile indicate sunt: (1) hârtii de valoare deţinute (titluri de stat,
certificate, obligaţiuni); (2) acţiuni sau părţi sociale în societăţi comerciale; (3) împrumuturi acordate în nume personal.
3. Alte active producătoare de venituri nete, care însumate depăşesc echivalentul a 5.000 de euro pe an: ……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………… NOTĂ: Se vor declara inclusiv cele aflate în străinătate. V. Datorii Debite, ipoteci, garanţii emise în beneficiul unui terţ, bunuri achiziţionate în sistem
leasing şi alte asemenea bunuri, daca valoarea însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 de euro
NOTĂ: Se vor declara inclusiv pasivele financiare acumulate în străinătate.
Creditor Contractat în anul Scadent la Valoare
Banca Transilvania 2015 2020 60.000 lei
VI. Cadouri, servicii sau avantaje primite gratuit sau subvenţionate faţă de valoarea de piaţă din partea unor persoane, organizaţii, societăţi comerciale, regii autonome, companii/societăţi naţionale sau instituţii publice româneşti sau străine, inclusiv burse, credite, garanţii, decontări de cheltuieli, altele decât cele ale angajatorului, a căror valoare individuală depăşeşte 500 de euro* Cine a realizat venitul Sursa
venitului: numele,
Serviciul prestat/Obiectul generator de venit
Venitul anual
adresa încasat
1.1. Titular
1.2. Soţ/soţie
1.3. Copii
* Se exceptează de la declarare cadourile şi trataţiile uzuale primite din partea rudelor de gradul I şi al ll-lea.
VII. Venituri ale declarantului şi ale membrilor săi de familie, realizate în ultimul an
fiscal încheiat (potrivit art. 41 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare)
NOTĂ: Se vor declara inclusiv veniturile provenite din străinătate.
Cine a realizat venitul
Sursa venitului: numele, adresa
Serviciul prestat/Obiectul
generator de venit
Venitul anual
încasat
1. Venituri din salarii 1.1. Titular TRIBUNALUL
BUCURESTI Grefier 32.201 lei
1.2. Soţ/soţie 1.3. Copii 2. Venituri din activităţi independente 2.1. Titular 2.2. Soţ/soţie
Cine a realizat venitul
Sursa venitului: numele, adresa
Serviciul prestat/Obiectul
generator de venit
Venitul anual
încasat
3. Venituri din cedarea folosinţei bunurilor 3.1. Titular 3.2. Soţ/soţie 4. Venituri din investiţii 4.1. Titular
4.2. Soţ/soţie 5. Venituri din pensii 5.1. Titular 5.2. Soţ/soţie 6. Venituri din activităţi agricole 6.1. Titular 6.2. Soţ/soţie 7. Venituri din premii şi din jocuri de noroc 7.1. Titular 7.2. Soţ/soţie 7.3. Copii 8. Venituri din alte surse 8.1. Titular 8.2. Soţ/soţie 8.3. Copii
Prezenta declaraţie constituie act public şi răspund potrivit legii penale pentru
inexactitatea sau caracterul incomplet al datelor menţionate.
Data completarii Semnătura 09.06.2016
1
DECLARAŢIE DE AVERE
Subsemnata ENE MARIA CLAUDIA având funcţia de GREFIER la JUDECĂTORIA
SECTORULUI 3 BUCUREŞTI, CNP 2811028283560, cu domiciliul în Drăgăneşti-Olt, jud. Olt, cunoscând prevederile art. 292 din Codul penal privind falsul în declaraţii, declar pe propria răspundere, că împreună cu familia1 deţin următoarele: I. Bunuri imobile 1. Terenuri NOTĂ: Se vor declara inclusiv cele aflate în alte ţări
Adresa sau zona Categoria* Anul dobândirii
Suprafaţa Cota-parte Modul de dobândire
Titularul2
-
-
-
-
-
-
-
-
- - - - - -
-
- - - - - -
* Categoriile indicate sunt: (1) agricol; (2) forestier; (3) intravilan; (4) luciu apă; (5) alte categorii de terenuri extravilane, dacă se află în circuitul civil. 2. Clădiri NOTĂ: Se vor declara inclusiv cele aflate în alte ţări
Adresa sau zona Categoria* Anul dobândirii
Suprafaţa Cota-parte Modul de dobândire
Titularul2
-
-
-
-
-
-
-
-
- - - - - -
-
- - - - - -
* Categoriile indicate sunt: (1) apartament; (2) casă de locuit; (3) casă de vacanţă; (4) spaţii comerciale/de producţie. II. Bunuri mobile 1. Autovehicule/autoturisme, tractoare, maşini agricole, şalupe, iahturi şi alte mijloace de transport care sunt supuse înmatriculării, potrivit legii
Natura Marca Nr. de bucăţi Anul de fabricaţie Modul de dobândire -
- - - -
-
- - - -
-
- - - -
1 Prin familie se înţelege soţul/soţia şi copii aflaţi în întreţinerea acestora. 2 La „Titular” se menţionează, în cazul bunurilor proprii, numele proprietarului (titularul, soţul/soţia, copilul), iar în cazul bunurilor în coproprietate, cota-parte şi numele coproprietarilor.
2
2. Bunuri sub formă de metale preţioase, bijuterii, obiecte de artă şi de cult, colecţii de artă şi numismatică, obiecte care fac parte din patrimoniul cultural naţional sau universal, a căror valoare însumată depăşeşte 5.000 de euro NOTĂ: Se vor menţiona toate bunurile aflate în proprietate, indiferent dacă ele se află sau nu pe teritoriul României la momentul declarării.
Descriere sumară Anul dobândirii Valoare estimată -
- -
-
- -
-
- -
III. Bunuri mobile, a căror valoare depăşeşte 3000 de euro fiecare, şi bunuri imobile înstrăinate în ultimele 12 luni
Natura bunului înstrăinat
Data înstrăinării Persoana către care s-a înstrăinat
Forma înstrăinării
Valoarea
- -
-
-
-
-
- - - -
-
- - - -
IV. Active financiare 1.Conturi şi depozite bancare, fonduri de investiţii, forme echivalente de economisire şi investire, inclusiv cardurile de credit, dacă valoarea însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 de euro NOTĂ: Se vor declara inclusiv cele aflate în bănci sau instituţii financiare din străinătate.
Instituţia care administrează şi adresa acesteia
Tipul* Valuta Deschis în anul
Sold/valoare la zi
-
- - -
-
- - - -
-
- - - -
* Categoriile indicate sunt: (1) cont curent sau echivalente (inclusiv card); (2) depozit bancar sau echivalente; (3) fonduri de investiţii sau echivalente, inclusiv fonduri private de pensii sau alte sisteme de acumulare (se vor declara cele aferente anului fiscal anterior) 2. Plasamente, investiţii directe şi împrumuturi acordate, dacă valoarea de piaţă însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 de euro NOTĂ: Se vor declara inclusiv investiţiile şi participările în străinătate.
Emitent titlu/societatea în care persoana este acţionar sau asociat/beneficiar de
împrumut
Tipul* Număr de titluri/ Cota de participare
Valoare totală la zi
-
- - -
3
-
- - -
-
- - -
* Categoriile indicate sunt: (1) hârtii de valoare deţinute (titluri de stat, certificate, obligaţiuni); (2) acţiuni sau părţi sociale în societăţi comerciale; (3) împrumuturi acordate în nume personal 3. Alte active producătoare de venituri nete, care însumate depăşesc echivalentul a 5.000 de euro pe an: ..........................................................NU........................................................................................................................................................................................................................................................................................................ NOTĂ: Se vor declara inclusiv cele aflate în străinătate. V. Datorii Debite, ipoteci, garanţii emise în beneficiul unui terţ, bunuri achiziţionate în sistem leasing şi alte asemenea bunuri, dacă valoarea însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 de euro. NOTĂ: Se vor declara inclusiv pasivele financiare acumulate în străinătate
Creditor Contractat în anul Scadent la Valoare - - - - -
- -
-
-
- - -
VI. Cadouri, servicii sau avantaje primite gratuit sau subvenţionate faţă de valoarea de piaţă din partea unor persoane, organizaţii, societăţi comerciale, regii autonome, companii/societăţi naţionale sau instituţii publice româneşti sau străine, inclusiv burse, credite, garanţii, decontări de cheltuieli, altele decât cele ale angajatorului, a căror valoare individuală depăşeşte 500 de euro*
Cine a realizat venitul Sursa venitului: nume, adresa
Serviciul prestat/Obiectul generator de venit
Venit anual încasat
1.1. Titular -
- -
1.2. Soţ/soţie -
- -
1.3. Copii -
- -
* Se exceptează de la declarare cadourile şi trataţiile uzuale primite din partea rudelor de gradul I şi al II-lea.
4
VII. Venituri ale declarantului şi ale membrilor săi de familie, realizate în ultimul an fiscal încheiat (potrivit art. 41 din Legea nr. 571/2003 - Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare) NOTĂ: Se vor declara inclusiv veniturile provenite din străinătate.
Cine a realizat venitul Sursa venitului: nume, adresa
Serviciul prestat/ Obiectul generator de venit
Venit anual încasat
1. Venituri din salarii 1.1. Titular
ENE MARIA CLAUDIA
TRIBUNALUL BUCUREŞTI
GREFIER
28256 lei
1.2. -
- -
1.3. Copii
- - -
2. Venituri din activităţi independente 2.1. Titular
- - -
2.2. Soţ/soţie -
- -
3. Venituri din cedarea folosinţei bunurilor 3.1. Titular -
- -
3.2. Soţ/soţie - - -
4. Venituri din investiţii 4.1. Titular
- - -
4.2. Soţ/soţie
- - -
5. Venituri din pensii 5.1. Titular
- - -
5.2. Soţ/soţie.
- - -
5
6. Venituri din activităţi agricole 6.1. Titular
- - -
6.2. Soţ/soţie -
- -
7. Venituri din premii şi din jocuri de noroc 7.1. Titular
- - -
7.2. Soţ/soţie -
- -
7.3. Copii -
- -
8. Venituri din alte surse 8.1. Titular
ENE MARIA CLAUDIA
chirie conf. Legii 567/2004
6300 lei
8.2. Soţ/soţie
- - -
8.3. Copii -
- -
Prezenta declaraţie constituie act public şi răspund potrivit legii penale pentru inexactitatea sau caracterul incomplet al datelor menţionate. Data completării: Semnătura: 07.06.2016
D E C L A R A Ţ I E D E A V E R E
Subsemnata GÎDIUŢĂ FERZANEA având funcţia de GREFIER la JUDECĂTORIA SECTORULUI 3, CNP , domiciliul
cunoscând prevederile art. 292 din Codul penal privind falsul în declaraţii,declar pe propria răspundere că împreună cu familia1) deţin următoarele: I. Bunuri imobile 1. Terenuri NOTA: Se vor declara inclusiv cele aflate în alte ţări.
Adresa sau zona Categoria* Anul dobândirii
Suprafaţa Cota-parte Modul de dobândire
Titularul
Măcin, jud.Tulcea 3 2000 370 mp. cumpărare Gîdiuţă Ferzanea+ Gîdiuţă Marian
* Categoriile indicate sunt: (1) agricol; (2) forestier; (3) intravilan; (4) luciu de apă; (5) alte categorii de terenuri extravilane, dacă se află în circuitul civil.
2. Clădiri NOTA: Se vor declara inclusiv cele aflate în alte ţări.
Adresa sau zona Categoria* Anul dobândirii
Suprafaţa Cota-parte Modul de dobândire
Titularul
Măcin, jud.Tulcea 1 2004 78 mp. cumpărare Gîdiuţă Ferzanea+ Gîdiuţă Marian
* Categoriile indicate sunt: (1) apartament; (2) casă de locuit; (3) casă de vacanţă; (4) spaţii comerciale/de producţie. 1) Prin familie se înţelege soţul/soţia şi copiii aflaţi în întreţinerea acestora.
2) La „Titular" se menţionează, în cazul bunurilor propriii numele proprietarului (titularul, sotul/sotia, copilul), iar în cazul bunurilor în coproprietate cota-parte şi numele coproprietarilor.
II. Bunuri mobile
1. Autovehicule/autoturisme, tractoare, maşini agricole, şalupe, iahturi şi alte mijloace de transport care sunt supuse înmatriculării, potrivit legii
Natura Marca Nr. de bucăţi Anul de fabricaţie
Modul de dobândire
Autoturism Dacia 1310 1 1987 cumpărare
2. Bunuri sub formă de metale preţioase, bijuterii, obiecte de artă şi de cult, colecţii de
artă şi numismatică, obiecte care fac parte din patrimoniul cultural naţional sau universal, a căror valoare însumată depăşeşte 5.000 de euro
NOTĂ: Se vor menţiona toate bunurile aflate în proprietate, indiferent dacă ele se află sau nu
pe teritoriul României la momentul declarării.
Descriere sumară Anul dobândirii Valoarea estimată
III. Bunuri mobile, a căror valoare depăşeşte 3.000 de euro fiecare, şi bunuri imobile înstrăinate în ultimele 12 luni
Natura bunului înstrăinat
Data înstrăinării Persoana către care s-a înstrăinat
Forma înstrăinării
Valoarea
IV. Active financiare 1. Conturi şi depozite bancare, fonduri de investiţii, forme echivalente de economisire
şi investire, inclusiv cârdurile de credit, dacă valoarea însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 de euro
NOTĂ: Se vor declara inclusiv cele aflate în bănci sau instituţii financiare din străinătate.
Instituţia care administrează şi adresa acesteia
Tipul* Valuta Deschis în anul
Sold/valoare la zi
* Categoriile indicate sunt: (1) cont curent sau echivalente (inclusiv card); (2) depozit bancar sau echivalente; (3) fonduri de investiţii sau echivalente, inclusiv fonduri private de pensii sau alte sisteme cu acumulare (se vor declara cele aferente anului fiscal anterior).
2. Plasamente, investiţii directe şi împrumuturi acordate, dacă valoarea de piaţă
însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 de euro
NOTĂ: Se vor declara inclusiv investiţiile şi participările în străinătate.
Emitent titlu/societatea în care persoana este acţionar sau asociat/beneficiar de împrumut
Tipul* Nr. de titluri/ Cota de participare
Valoarea totală la zi
* Categoriile indicate sunt: (1) hârtii de valoare deţinute (titluri de stat,
certificate, obligaţiuni); (2) acţiuni sau părţi sociale în societăţi comerciale; (3) împrumuturi acordate în nume personal.
3. Alte active producătoare de venituri nete, care însumate depăşesc echivalentul a 5.000 de euro pe an: ……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………… NOTĂ: Se vor declara inclusiv cele aflate în străinătate. V. Datorii Debite, ipoteci, garanţii emise în beneficiul unui terţ, bunuri achiziţionate în sistem
leasing şi alte asemenea bunuri, daca valoarea însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 de euro
NOTĂ: Se vor declara inclusiv pasivele financiare acumulate în străinătate.
Creditor Contractat în anul Scadent la Valoare
Banca Transilvania Agenţia Măcin
2014 2019 45.000 lei
Banca Transilvania Agenţia Măcin
2016 2020 19.000 lei
VI. Cadouri, servicii sau avantaje primite gratuit sau subvenţionate faţă de valoarea de piaţă din partea unor persoane, organizaţii, societăţi comerciale, regii autonome, companii/societăţi naţionale sau instituţii publice româneşti sau străine, inclusiv burse, credite, garanţii, decontări de cheltuieli, altele decât cele ale angajatorului, a căror valoare individuală depăşeşte 500 de euro* Cine a realizat venitul Sursa
venitului: numele, adresa
Serviciul prestat/Obiectul generator de venit
Venitul anual încasat
1.1. Titular
1.2. Soţ/soţie
1.3. Copii
* Se exceptează de la declarare cadourile şi trataţiile uzuale primite din partea rudelor de gradul I şi al ll-lea.
VII. Venituri ale declarantului şi ale membrilor săi de familie, realizate în ultimul an
fiscal încheiat (potrivit art. 41 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare)
NOTĂ: Se vor declara inclusiv veniturile provenite din străinătate.
Cine a realizat venitul
Sursa venitului: numele, adresa
Serviciul prestat/Obiectul
generator de venit
Venitul anual
încasat
1. Venituri din salarii 1.1. Titular Tribunalul Tulcea Grefier 46.357 lei 1.2. Soţ/soţie 1.3. Copii 2. Venituri din activităţi independente 2.1. Titular 2.2. Soţ/soţie
Cine a realizat venitul
Sursa venitului: numele, adresa
Serviciul prestat/Obiectul
generator de venit
Venitul anual
încasat
3. Venituri din cedarea folosinţei bunurilor 3.1. Titular 3.2. Soţ/soţie 4. Venituri din investiţii 4.1. Titular 4.2. Soţ/soţie 5. Venituri din pensii 5.1. Titular 5.2. Soţ/soţie 6. Venituri din activităţi agricole 6.1. Titular 6.2. Soţ/soţie 7. Venituri din premii şi din jocuri de noroc 7.1. Titular 7.2. Soţ/soţie 7.3. Copii 8. Venituri din alte surse 8.1. Titular 8.2. Soţ/soţie 8.3. Copii
Prezenta declaraţie constituie act public şi răspund potrivit legii penale pentru
inexactitatea sau caracterul incomplet al datelor menţionate.
Data completarii Semnătura 06.06.2016
1
DECLARAŢIE DE AVERE
Subsemnata, Lazar Cristina , având funcţia de Grefier la Judecătoria Sectorului 3 București , cunoscând prevederile art. 292 din Codul penal privind falsul în declaraţii, declar pe proprie răspundere că împreună cu familia1) deţin următoarele: ..................................... *1) Prin familie se înţelege soţul/soţia şi copiii aflaţi în întreţinerea acestora.
I. Bunuri imobile 1. Terenuri N O T Ă : Se vor declara inclusiv cele aflate în alte ţări.
Adresa sau zona Categoria* Anul dobândirii Suprafaţa Cota-
parte Modul de dobândire Titularul1)
Nu - - - - - -
* Categoriile indicate sunt: (1) agricol; (2) forestier; (3) intravilan; (4) luciu de apă; (5) alte categorii de terenuri extravilane, dacă se află în circuitul civil. *2) La "Titular" se menţionează, în cazul bunurilor proprii, numele proprietarului (titularul, soţul/soţia, copilul), iar în cazul bunurilor în coproprietate, cota-parte şi numele coproprietarilor.
2. Clădiri N O T Ă : Se vor declara inclusiv cele aflate în alte ţări.
Adresa sau zona Categoria* Anul dobândirii Suprafaţa Cota-
parte Modul de dobândire Titularul2)
Bucuresti 1 2004 38m 1/1 cumparare Lazar Cristina * Categoriile indicate sunt: (1) apartament; (2) casă de locuit; (3) casă de vacanţă; (4) spaţii comerciale/de producţie. *2) La "Titular" se menţionează, în cazul bunurilor proprii, numele proprietarului (titularul, soţul/soţia, copilul),
2
iar în cazul bunurilor în coproprietate, cota-parte şi numele coproprietarilor.
II. Bunuri mobile 1. Autovehicule/autoturisme, tractoare, maşini agricole, şalupe, iahturi şi alte mijloace de transport
care sunt supuse înmatriculării, potrivit legii
Natura Marca Nr. de bucăţi Anul de fabricaţie Modul de dobândire
Autoturism matiz 1 2006 cumparare
2. Bunuri sub formă de metale preţioase, bijuterii, obiecte de artă şi de cult, colecţii de artă şi
numismatică, obiecte care fac parte din patrimoniul cultural naţional sau universal, a căror valoare însumată depăşeşte 5.000 de euro
N O T Ă : Se vor menţiona toate bunurile aflate în proprietate, indiferent dacă ele se află sau nu pe teritoriul României
la momentul declarării.
Descriere sumară Anul dobândirii Valoarea estimată
Nu - -
III. Bunuri mobile, a căror valoare depăşeşte 3.000 de euro fiecare, şi bunuri imobile înstrăinate în
ultimele 12 luni
Natura bunului înstrăinat
Data înstrăinării
Persoana către care s-a înstrăinat
Forma înstrăinării Valoarea
Nu - - - -
IV. Active financiare
3
1. Conturi şi depozite bancare, fonduri de investiţii, forme echivalente de economisire şi investire, inclusiv cardurile de credit, dacă valoarea însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 de euro
N O T Ă : Se vor declara inclusiv cele aflate în bănci sau instituţii financiare din străinătate.
Instituţia care administrează şi adresa acesteia Tipul* Valuta Deschis în anul Sold/valoare la zi
Nu - - - -
*Categoriile indicate sunt: (1) cont curent sau echivalente (inclusiv card); (2) depozit bancar sau
echivalente; (3) fonduri de investiţii sau echivalente, inclusiv fonduri private de pensii sau alte sisteme cu acumulare (se vor declara cele aferente anului fiscal anterior).
2. Plasamente, investiţii directe şi împrumuturi acordate, dacă valoarea de piaţă însumată a tuturor
acestora depăşeşte 5.000 de euro N O T Ă : Se vor declara inclusiv investiţiile şi participările în străinătate.
Emitent titlu/societatea în care persoana este acţionar sau asociat/beneficiar de împrumut Tipul* Număr de titluri/
cota de participare Valoarea totală la zi
Nu - - -
*Categoriile indicate sunt: (1) hârtii de valoare deţinute (titluri de stat, certificate, obligaţiuni); (2)
acţiuni sau părţi sociale în societăţi comerciale; (3) împrumuturi acordate în nume personal.
3. Alte active producătoare de venituri nete, care însumate depăşesc echivalentul a 5.000 de euro pe an:
4
…………Nu…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..
N O T Ă : Se vor declara inclusiv cele aflate în străinătate.
V. Datorii Debite, ipoteci, garanţii emise în beneficiul unui terţ, bunuri achiziţionate în sistem leasing şi alte
asemenea bunuri, dacă valoarea însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 de euro NOTĂ: Se vor declara inclusiv pasivele financiare acumulate în străinătate.
Creditor Contractat în anul Scadent la Valoare
Nu - - -
VI. Cadouri, servicii sau avantaje primite gratuit sau subvenţionate faţă de valoarea de piaţă, din
partea unor persoane, organizaţii, societăţi comerciale, regii autonome, companii/societăţi naţionale sau instituţii publice româneşti sau străine, inclusiv burse, credite, garanţii, decontări de cheltuieli, altele decât cele ale angajatorului, a căror valoare individuală depăşeşte 500 de euro*
Cine a realizat venitul Sursa venitului: numele, adresa
Serviciul prestat/Obiectul generator de venit
Venitul anual încasat
1.1. Titular
Nu - - -
1.2. Soţ/soţie
1.3. Copii
*Se exceptează de la declarare cadourile şi trataţiile uzuale primite din partea rudelor de gradul I şi al 11-lea. VII. Venituri ale declarantului şi ale membrilor săi de familie, realizate în ultimul an fiscal încheiat
(potrivit art. 41 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare)
5
NOTĂ: Se vor declara inclusiv veniturile provenite din străinătate.
Cine a realizat venitul Sursa venitului: numele, adresa
Serviciul prestat/Obiectul generator de venit
Venitul anual încasat
1. Venituri din salarii 1.1. Titular
Lazar Cristina Tribunalul București – Judecătoria Sector 3 grefier 44177
1.2. Soţ/soţie - - - - 1.3. Copii - - - - 2. Venituri din activităţi independente
2.1. Titular - - - - 2.2. Soţ/soţie 3. Venituri din cedarea folosinţei bunurilor 3.1. Titular - - - - 3.2. Soţ/soţie 4. Venituri din investiţii 4.1. Titular - - - - 4.2. Soţ/soţie 5. Venituri din pensii 5.1. Titular -- - - - 5.2. Soţ/soţie 6. Venituri din activităţi agricole 6.1. Titular - - - - 6.2. Soţ/soţie
Cine a realizat venitul Sursa venitului: Nume, adresa
Serviciul prestat/obiectul generator de venit
Venitul anual încasat
6
7. Venituri din premii şi din jocuri de noroc 7.1. Titular - - - - 7.2. Soţ/soţie 7.3. Copii 8. Venituri din alte surse 8.1. Titular - - - - 8.2. Soţ/soţie 8.3. Copii
Prezenta declaraţie constituie act public şi răspund potrivit legii penale pentru inexactitatea sau
caracterul incomplet al datelor menţionate.
Data completării Semnătura
06.06.2016
1
DECLARAŢIE DE AVERE
Subsemnatul/Subsemnata, Matache V. Marta, având funcţia de grefier la Judecătoria Sector 3 Bucureşti, cu domiciliul în Bucureşti, Sector 5, cunoscând prevederile art. 292 din Codul penal privind falsul în declaraţii, declar pe propria răspundere, că împreună cu familia1 deţin următoarele: I. Bunuri imobile 1. Terenuri NOTĂ: Se vor declara inclusiv cele aflate în alte ţări
Adresa sau zona Categoria* Anul dobândirii
Suprafaţa Cota-parte Modul de dobândire
Titularul2
BRADEANU-BUZAU
intravilan 2010 1300 mp/ (contine si casa)
1/1 contract vanzare-cumparare
Matache Cornel Matache Marta
* Categoriile indicate sunt: (1) agricol; (2) forestier; (3) intravilan; (4) luciu apă; (5) alte categorii de terenuri extravilane, dacă se află în circuitul civil. 2. Clădiri NOTĂ: Se vor declara inclusiv cele aflate în alte ţări
Adresa sau zona Categoria* Anul dobândirii
Suprafaţa Cota-parte Modul de dobândire
Titularul2
BUCURESTI
1 2005 72.62 1/1 contract vanzare-cumparare
Matache Cornel Matache Marta
BRADEANU-BUZAU
2 2010 70 1/1 contract vanzare-cumparare
Matache Cornel Matache Marta
* Categoriile indicate sunt: (1) apartament; (2) casă de locuit; (3) casă de vacanţă; (4) spaţii comerciale/de producţie. II. Bunuri mobile 1. Autovehicule/autoturisme, tractoare, maşini agricole, şalupe, iahturi şi alte mijloace de transport care sunt supuse înmatriculării, potrivit legii
Natura Marca Nr. de bucăţi Anul de fabricaţie Modul de dobândire AUTOTURISM
OPEL ASTRA 1 2007 VANZARE-CUMPARARE
1 Prin familie se înţelege soţul/soţia şi copii aflaţi în întreţinerea acestora. 2 La „Titular” se menţionează, în cazul bunurilor proprii, numele proprietarului (titularul, soţul/soţia, copilul), iar în cazul bunurilor în coproprietate, cota-parte şi numele coproprietarilor.
2
2. Bunuri sub formă de metale preţioase, bijuterii, obiecte de artă şi de cult, colecţii de artă şi numismatică, obiecte care fac parte din patrimoniul cultural naţional sau universal, a căror valoare însumată depăşeşte 5.000 de euro NOTĂ: Se vor menţiona toate bunurile aflate în proprietate, indiferent dacă ele se află sau nu pe teritoriul României la momentul declarării.
Descriere sumară Anul dobândirii Valoare estimată
III. Bunuri mobile, a căror valoare depăşeşte 3000 de euro fiecare, şi bunuri imobile înstrăinate în ultimele 12 luni
Natura bunului înstrăinat
Data înstrăinării Persoana către care s-a înstrăinat
Forma înstrăinării
Valoarea
IV. Active financiare 1.Conturi şi depozite bancare, fonduri de investiţii, forme echivalente de economisire şi investire, inclusiv cardurile de credit, dacă valoarea însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 de euro NOTĂ: Se vor declara inclusiv cele aflate în bănci sau instituţii financiare din străinătate.
Instituţia care administrează şi adresa acesteia
Tipul* Valuta Deschis în anul
Sold/valoare la zi
* Categoriile indicate sunt: (1) cont curent sau echivalente (inclusiv card); (2) depozit bancar sau echivalente; (3) fonduri de investiţii sau echivalente, inclusiv fonduri private de pensii sau alte sisteme de acumulare (se vor declara cele aferente anului fiscal anterior) 2. Plasamente, investiţii directe şi împrumuturi acordate, dacă valoarea de piaţă însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 de euro NOTĂ: Se vor declara inclusiv investiţiile şi participările în străinătate.
Emitent titlu/societatea în care persoana este acţionar sau asociat/beneficiar de
împrumut
Tipul* Număr de titluri/ Cota de participare
Valoare totală la zi
3
* Categoriile indicate sunt: (1) hârtii de valoare deţinute (titluri de stat, certificate, obligaţiuni); (2) acţiuni sau părţi sociale în societăţi comerciale; (3) împrumuturi acordate în nume personal 3. Alte active producătoare de venituri nete, care însumate depăşesc echivalentul a 5.000 de euro pe an: .................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................. NOTĂ: Se vor declara inclusiv cele aflate în străinătate. V. Datorii Debite, ipoteci, garanţii emise în beneficiul unui terţ, bunuri achiziţionate în sistem leasing şi alte asemenea bunuri, dacă valoarea însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 de euro. NOTĂ: Se vor declara inclusiv pasivele financiare acumulate în străinătate
Creditor Contractat în anul Scadent la Valoare BCR SUCURSALA LIPSCANI
2016 2021 65000 RON
BCR OVERDRAFT (CARD DEBIT) MATACHE MARTA
11200 RON
BCR OVERDRAFT (CARD DEBIT) MATACHE CORNEL
9600 RON
VI. Cadouri, servicii sau avantaje primite gratuit sau subvenţionate faţă de valoarea de piaţă din partea unor persoane, organizaţii, societăţi comerciale, regii autonome, companii/societăţi naţionale sau instituţii publice româneşti sau străine, inclusiv burse, credite, garanţii, decontări de cheltuieli, altele decât cele ale angajatorului, a căror valoare individuală depăşeşte 500 de euro*
Cine a realizat venitul Sursa venitului: nume, adresa
Serviciul prestat/Obiectul generator de venit
Venit anual încasat
1.1. Titular
1.2. Soţ/soţie
1.3. Copii
* Se exceptează de la declarare cadourile şi trataţiile uzuale primite din partea rudelor de gradul I şi al II-lea.
4
VII. Venituri ale declarantului şi ale membrilor săi de familie, realizate în ultimul an fiscal încheiat (potrivit art. 41 din Legea nr. 571/2003 - Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare) NOTĂ: Se vor declara inclusiv veniturile provenite din străinătate.
Cine a realizat venitul Sursa venitului: nume, adresa
Serviciul prestat/ Obiectul generator de venit
Venit anual încasat
1. Venituri din salarii 1.1. Titular
MATACHE MARTA
TRIBUNALUL BUCURESTI JUDECATORIA SECTOR 3
Salariu-grefier 40754 RON Cf. adeverința venit 2015
1.2. Soţ/soţie
MATACHE CORNEL
ANP PENITENCIAR SPITAL BUCURESTI-JILAVA
Salriu-Agent de Penitenciar 44704 RON Cf. fisa fiscala
1.3. Copii
2. Venituri din activităţi independente 2.1. Titular
2.2. Soţ/soţie
3. Venituri din cedarea folosinţei bunurilor 3.1. Titular
3.2. Soţ/soţie
4. Venituri din investiţii 4.1. Titular
4.2. Soţ/soţie
5
5. Venituri din pensii 5.1. Titular
5.2. Soţ/soţie.
6. Venituri din activităţi agricole 6.1. Titular
6.2. Soţ/soţie
7. Venituri din premii şi din jocuri de noroc 7.1. Titular
7.2. Soţ/soţie
7.3. Copii
8. Venituri din alte surse 8.1. Titular
8.2. Soţ/soţie
8.3. Copii
Prezenta declaraţie constituie act public şi răspund potrivit legii penale pentru inexactitatea sau caracterul incomplet al datelor menţionate. Data completării: Semnătura: 03.06.2016
1
DECLARAŢIE DE AVERE
Subsemnatul/Subsemnatul, VASILE STELIANA MIRELA având funcţia de agent procedural la Judecătoria sector 3 Bucuresti cu domiciliul in Bucuresti, Sector 5 CNP, cunoscând prevederile art. 292 din Codul penal privind falsul în declaraţii, declar pe propria răspundere, că împreună cu familia1 deţin următoarele: I. Bunuri imobile 1 apartament, compus din 2 camere şi dependinţe 1. Terenuri NOTĂ: Se vor declara inclusiv cele aflate în alte ţări
Adresa sau zona Categoria* Anul dobândirii
Suprafaţa Cota-parte Modul de dobândire
Titularul2
Rahova Sector 5 T 200m2 70 m2 3/8 mostenire Vasile Steliana Mirela
* Categoriile indicate sunt: (1) agricol; (2) forestier; (3) intravilan; (4) luciu apă; (5) alte categorii de terenuri extravilane, dacă se află în circuitul civil. 2. Clădiri NOTĂ: Se vor declara inclusiv cele aflate în alte ţări
Adresa sau zona Categoria* Anul dobândirii
Suprafaţa Cota-parte Modul de dobândire
Titularul2
* Categoriile indicate sunt: (1) apartament; (2) casă de locuit; (3) casă de vacanţă; (4) spaţii comerciale/de producţie. II. Bunuri mobile 1. Autovehicule/autoturisme, tractoare, maşini agricole, şalupe, iahturi şi alte mijloace de transport care sunt supuse înmatriculării, potrivit legii
Natura Marca Nr. de bucăţi Anul de fabricaţie Modul de dobândire
2. Bunuri sub formă de metale preţioase, bijuterii, obiecte de artă şi de cult, colecţii de artă şi numismatică, obiecte care fac parte din patrimoniul cultural naţional sau universal, a căror valoare însumată depăşeşte 5.000 de euro
1 Prin familie se înţelege soţul/soţia şi copii aflaţi în întreţinerea acestora. 2 La „Titular” se menţionează, în cazul bunurilor proprii, numele proprietarului (titularul, soţul/soţia, copilul), iar în cazul bunurilor în coproprietate, cota-parte şi numele coproprietarilor.
2
NOTĂ: Se vor menţiona toate bunurile aflate în proprietate, indiferent dacă ele se află sau nu pe teritoriul României la momentul declarării.
Descriere sumară Anul dobândirii Valoare estimată Nu este cazul
III. Bunuri mobile, a căror valoare depăşeşte 3000 de euro fiecare, şi bunuri imobile înstrăinate în ultimele 12 luni
Natura bunului înstrăinat
Data înstrăinării Persoana către care s-a înstrăinat
Forma înstrăinării
Valoarea
Nu este cazul
IV. Active financiare 1.Conturi şi depozite bancare, fonduri de investiţii, forme echivalente de economisire şi investire, inclusiv cardurile de credit, dacă valoarea însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 de euro NOTĂ: Se vor declara inclusiv cele aflate în bănci sau instituţii financiare din străinătate.
Instituţia care administrează şi adresa acesteia
Tipul* Valuta Deschis în anul
Sold/valoare la zi
Nu este cazul
* Categoriile indicate sunt: (1) cont curent sau echivalente (inclusiv card); (2) depozit bancar sau echivalente; (3) fonduri de investiţii sau echivalente, inclusiv fonduri private de pensii sau alte sisteme de acumulare (se vor declara cele aferente anului fiscal anterior) 2. Plasamente, investiţii directe şi împrumuturi acordate, dacă valoarea de piaţă însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 de euro NOTĂ: Se vor declara inclusiv investiţiile şi participările în străinătate.
Emitent titlu/societatea în care persoana este acţionar sau asociat/beneficiar de
împrumut
Tipul* Număr de titluri/ Cota de participare
Valoare totală la zi
3
* Categoriile indicate sunt: (1) hârtii de valoare deţinute (titluri de stat, certificate, obligaţiuni); (2) acţiuni sau părţi sociale în societăţi comerciale; (3) împrumuturi acordate în nume personal 3. Alte active producătoare de venituri nete, care însumate depăşesc echivalentul a 5.000 de euro pe an: .................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................. NOTĂ: Se vor declara inclusiv cele aflate în străinătate. V. Datorii Debite, ipoteci, garanţii emise în beneficiul unui terţ, bunuri achiziţionate în sistem leasing şi alte asemenea bunuri, dacă valoarea însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 de euro. NOTĂ: Se vor declara inclusiv pasivele financiare acumulate în străinătate
Creditor Contractat în anul Scadent la Valoare Nu este cazul
VI. Cadouri, servicii sau avantaje primite gratuit sau subvenţionate faţă de valoarea de piaţă din partea unor persoane, organizaţii, societăţi comerciale, regii autonome, companii/societăţi naţionale sau instituţii publice româneşti sau străine, inclusiv burse, credite, garanţii, decontări de cheltuieli, altele decât cele ale angajatorului, a căror valoare individuală depăşeşte 500 de euro*
Cine a realizat venitul Sursa venitului: nume, adresa
Serviciul prestat/Obiectul generator de venit
Venit anual încasat
1.1. Titular
1.2. Soţ/soţie
1.3. Copii
* Se exceptează de la declarare cadourile şi trataţiile uzuale primite din partea rudelor de gradul I şi al II-lea. VII. Venituri ale declarantului şi ale membrilor săi de familie, realizate în ultimul an fiscal încheiat (potrivit art. 41 din Legea nr. 571/2003 - Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare) NOTĂ: Se vor declara inclusiv veniturile provenite din străinătate.
4
Cine a realizat venitul Sursa venitului: nume, adresa
Serviciul prestat/ Obiectul generator de venit
Venit anual încasat
1. Venituri din salarii 1.1. Titular
Judecatoria sector 3 Bucuresti
14441
1.2. Soţ/soţie Vasile Constantin
2550 lei
1.3. Copii Vasile Robert Andrei Vasile Razvan Cristian
ALOCATIE ALOCATIE
756 lei alocaţie 756 lei alocaţie
2. Venituri din activităţi independente 2.1. Titular
2.2. Soţ/soţie
3. Venituri din cedarea folosinţei bunurilor 3.1. Titular
Nu este cazul
3.2. Soţ/soţie
4. Venituri din investiţii 4.1. Titular
Nu este cazul
4.2. Soţ/soţie
5. Venituri din pensii 5.1. Titular
Nu este cazul
5.2. Soţ/soţie.
6. Venituri din activităţi agricole 6.1. Titular
Nu este cazul
5
6.2. Soţ/soţie
7. Venituri din premii şi din jocuri de noroc 7.1. Titular
7.2. Soţ/soţie
7.3. Copii
8. Venituri din alte surse 8.1. Titular
Nu este cazul
8.2. Soţ/soţie
8.3. Copii
Prezenta declaraţie constituie act public şi răspund potrivit legii penale pentru inexactitatea sau caracterul incomplet al datelor menţionate. Data completării: Semnătura: 09.06.2016 ....................................
1
DECLARAŢIE DE AVERE
Subsemnatul/Subsemnatul, MIHAIL CONSTANTA ALEXANDRA având funcţia de agent procedural la Judecătoria sector 3 Bucuresti cu domiciliul in Bucuresti, Sector 5 CNP cunoscând prevederile art. 292 din Codul penal privind falsul în declaraţii, declar pe propria răspundere, că împreună cu familia1 deţin următoarele: I. Bunuri imobile 1 apartament, compus din 2 camere şi dependinţe 1. Terenuri NOTĂ: Se vor declara inclusiv cele aflate în alte ţări
Adresa sau zona Categoria* Anul dobândirii
Suprafaţa Cota-parte Modul de dobândire
Titularul2
Rahova Sector 5 T 200m2 70 m2 3/8 mostenire Vasile Steliana Mirela
* Categoriile indicate sunt: (1) agricol; (2) forestier; (3) intravilan; (4) luciu apă; (5) alte categorii de terenuri extravilane, dacă se află în circuitul civil. 2. Clădiri NOTĂ: Se vor declara inclusiv cele aflate în alte ţări
Adresa sau zona Categoria* Anul dobândirii
Suprafaţa Cota-parte Modul de dobândire
Titularul2
* Categoriile indicate sunt: (1) apartament; (2) casă de locuit; (3) casă de vacanţă; (4) spaţii comerciale/de producţie. II. Bunuri mobile 1. Autovehicule/autoturisme, tractoare, maşini agricole, şalupe, iahturi şi alte mijloace de transport care sunt supuse înmatriculării, potrivit legii
Natura Marca Nr. de bucăţi Anul de fabricaţie Modul de dobândire
2. Bunuri sub formă de metale preţioase, bijuterii, obiecte de artă şi de cult, colecţii de artă şi numismatică, obiecte care fac parte din patrimoniul cultural naţional sau universal, a căror valoare însumată depăşeşte 5.000 de euro
1 Prin familie se înţelege soţul/soţia şi copii aflaţi în întreţinerea acestora. 2 La „Titular” se menţionează, în cazul bunurilor proprii, numele proprietarului (titularul, soţul/soţia, copilul), iar în cazul bunurilor în coproprietate, cota-parte şi numele coproprietarilor.
2
NOTĂ: Se vor menţiona toate bunurile aflate în proprietate, indiferent dacă ele se află sau nu pe teritoriul României la momentul declarării.
Descriere sumară Anul dobândirii Valoare estimată Nu este cazul
III. Bunuri mobile, a căror valoare depăşeşte 3000 de euro fiecare, şi bunuri imobile înstrăinate în ultimele 12 luni
Natura bunului înstrăinat
Data înstrăinării Persoana către care s-a înstrăinat
Forma înstrăinării
Valoarea
Nu este cazul
IV. Active financiare 1.Conturi şi depozite bancare, fonduri de investiţii, forme echivalente de economisire şi investire, inclusiv cardurile de credit, dacă valoarea însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 de euro NOTĂ: Se vor declara inclusiv cele aflate în bănci sau instituţii financiare din străinătate.
Instituţia care administrează şi adresa acesteia
Tipul* Valuta Deschis în anul
Sold/valoare la zi
Nu este cazul
* Categoriile indicate sunt: (1) cont curent sau echivalente (inclusiv card); (2) depozit bancar sau echivalente; (3) fonduri de investiţii sau echivalente, inclusiv fonduri private de pensii sau alte sisteme de acumulare (se vor declara cele aferente anului fiscal anterior) 2. Plasamente, investiţii directe şi împrumuturi acordate, dacă valoarea de piaţă însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 de euro NOTĂ: Se vor declara inclusiv investiţiile şi participările în străinătate.
Emitent titlu/societatea în care persoana este acţionar sau asociat/beneficiar de
împrumut
Tipul* Număr de titluri/ Cota de participare
Valoare totală la zi
3
* Categoriile indicate sunt: (1) hârtii de valoare deţinute (titluri de stat, certificate, obligaţiuni); (2) acţiuni sau părţi sociale în societăţi comerciale; (3) împrumuturi acordate în nume personal 3. Alte active producătoare de venituri nete, care însumate depăşesc echivalentul a 5.000 de euro pe an: .................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................. NOTĂ: Se vor declara inclusiv cele aflate în străinătate. V. Datorii Debite, ipoteci, garanţii emise în beneficiul unui terţ, bunuri achiziţionate în sistem leasing şi alte asemenea bunuri, dacă valoarea însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 de euro. NOTĂ: Se vor declara inclusiv pasivele financiare acumulate în străinătate
Creditor Contractat în anul Scadent la Valoare Nu este cazul
VI. Cadouri, servicii sau avantaje primite gratuit sau subvenţionate faţă de valoarea de piaţă din partea unor persoane, organizaţii, societăţi comerciale, regii autonome, companii/societăţi naţionale sau instituţii publice româneşti sau străine, inclusiv burse, credite, garanţii, decontări de cheltuieli, altele decât cele ale angajatorului, a căror valoare individuală depăşeşte 500 de euro*
Cine a realizat venitul Sursa venitului: nume, adresa
Serviciul prestat/Obiectul generator de venit
Venit anual încasat
1.1. Titular
1.2. Soţ/soţie
1.3. Copii
* Se exceptează de la declarare cadourile şi trataţiile uzuale primite din partea rudelor de gradul I şi al II-lea. VII. Venituri ale declarantului şi ale membrilor săi de familie, realizate în ultimul an fiscal încheiat (potrivit art. 41 din Legea nr. 571/2003 - Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare) NOTĂ: Se vor declara inclusiv veniturile provenite din străinătate.
4
Cine a realizat venitul Sursa venitului: nume, adresa
Serviciul prestat/ Obiectul generator de venit
Venit anual încasat
1. Venituri din salarii 1.1. Titular
Judecatoria sector 3 Bucuresti
12928
1.2. Soţ/soţie
1.3. Copii
2. Venituri din activităţi independente 2.1. Titular
2.2. Soţ/soţie
3. Venituri din cedarea folosinţei bunurilor 3.1. Titular
Nu este cazul
3.2. Soţ/soţie
4. Venituri din investiţii 4.1. Titular
Nu este cazul
4.2. Soţ/soţie
5. Venituri din pensii 5.1. Titular
Nu este cazul
5.2. Soţ/soţie.
6. Venituri din activităţi agricole 6.1. Titular
Nu este cazul
5
6.2. Soţ/soţie
7. Venituri din premii şi din jocuri de noroc 7.1. Titular
7.2. Soţ/soţie
7.3. Copii
8. Venituri din alte surse 8.1. Titular
Nu este cazul
8.2. Soţ/soţie
8.3. Copii
Prezenta declaraţie constituie act public şi răspund potrivit legii penale pentru inexactitatea sau caracterul incomplet al datelor menţionate. Data completării: Semnătura: 09.06.2016 ....................................
1
DECLARAŢIE DE AVERE
Subsemnatul …TOMA LUCIA, domiciliata in Bucuresti, sector 5 având funcţia de GREFIER, la JUDECATORIA SECTOR 3 BUCUREST, declar pe propria răspundere, că împreună cu familia1 deţin următoarele active şi datorii. I. BUNURI IMOBILE 1. Terenuri Nota: se vor declara inclusiv cele aflate în alte ţări
Adresa Categoria* Anul dobândirii
Suprafaţa
Cota parte
Valoarea de impozitare
Modul de dobândire
Titularul2
-Com.Darasti-Ilfov extravilan 2007 4468 44.680 Contract vanzare-cump.
TOMA MARIAN
- - -
* Categoriile indicate sunt: (1) agricol; (2) forestier; (3) intravilan; (4) luciu apă; (5) alte categorii de terenuri extravilane, dacă se află în circuitul civil 2. Clădiri Nota: se vor declara inclusiv cele aflate în alte ţări
Adresa Categoria* Anul dobândirii
Suprafaţa Cota parte
Valoarea impozabilă
Modul de dobândire
Titularul2
- - - -
* Categoriile indicate sunt: (1) apartament; (2) casă de locuit; (3) casă de vacanţă; (4) spaţii comerciale/de producţie II. BUNURI MOBILE 1. Autovehicule/autoturisme, tractoare, maşini agricole, şalupe, iahturi şi alte mijloace de transport care sunt supuse înmatriculării, potrivit legii
Natura Marca Nr. bucăţi Anul de fabricaţie Modul de dobândire
AUTOTURISM AUDI A4 1 2003 CUMPARARE (vanzare autoturism + credit)
- - - 2. Bunuri sub formă de metale preţioase, bijuterii, obiecte de artă şi de cult, colecţii de artă şi numismatică, obiecte care fac parte din patrimoniul cultural naţional sau universal sau altele asemenea, a căror valoare însumată depăşeşte 5.000 Euro Nota: se vor menţiona toate bunurile aflate în proprietate, indiferent dacă ele se află sau nu pe teritoriul României la momentul declarării
Descriere sumară Anul dobândirii Valoarea estimată - -
2
- - III. BUNURI MOBILE, A CĂROR VALOARE DEPĂŞEŞTE 1000 EUR FIECARE, ŞI BUNURI IMOBILE ÎNSTRĂINATE ÎN ULTIMELE 12 LUNI
Natura bunului înstrăinat
Data înstrăinării
Persoana către care s-a înstrăinat Forma înstrăinării
Valoarea
- - - - IV. ACTIVE FINANCIARE 1. Conturi şi depozite bancare, fonduri de investiţii, forme echivalente de economisire şi investire, dacă valoarea însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 Euro Nota: se vor declara inclusiv cele aflate în bănci sau instituţii financiare din străinătate
Instituţia care administrează şi adresa acesteia
Tipul* Valuta Deschis în anul
Sold/valoare la zi
- - - - * Categoriile indicate sunt: (1) Cont curent sau echivalente (inclusiv card); (2) Depozit bancar sau echivalente; (3) Fonduri de investiţii sau echivalente, inclusiv fonduri private de pensii sau alte sisteme cu acumulare 2. Plasamente, investiţii directe şi împrumuturi acordate, dacă valoarea de piaţă însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 Euro Nota: se vor declara inclusiv investiţiile şi participările în străinătate Emitent titlu/societatea în care persoana este acţionar sau asociat/beneficiar de împrumut
Tipul* Număr de titluri/cota de participare
Valoarea totală la zi
- - - - * Categoriile indicate sunt: (1) Hârtii de valoare deţinute (titluri de stat, certificate, obligaţiuni); (2) Acţiuni sau părţi sociale în societăţi comerciale; (3) Împrumuturi acordate în nume personal 3. Alte active producătoare de venituri nete, care însumate depăşesc echivalentul a 5.000 Euro pe an: Nota: se vor declara inclusiv cele aflate în străinătate ................................................................................... ................................................................................... ................................................................................... V. DATORII Debite (inclusiv taxe neachitate), ipoteci, garanţii emise în beneficiul unui terţ, bunuri achiziţionate în sistem leasing şi alte asemenea bunuri, dacă valoarea însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 Euro. Nota: se vor declara inclusiv pasivele financiare acumulate în străinătate
3
Creditor Contractat în anul
Scadent la Valoare
-BRD 2005 2016 40.000 RON - - - VI. Cadouri, servicii sau avantaje primite gratuit sau subvenţionate faţă de valoarea de piaţă, din partea unor persoane, organizaţii, societăţi comerciale, regii autonome, companii/societăţi naţionale sau instituţii publice româneşti sau străine, inclusiv burse, credite, garanţii, decontări de cheltuieli sau alte asemenea, a căror valoare individuală depăşeşte 300 Euro*
Cine a realizat venitul Sursa venitului: Nume, adresa
Serviciul prestat/obiectul generator de venit
Venitul anual încasat
1.1. Titular . . . 1.2. Soţ/soţie . . . 1.3. Copii . . . * Se exceptează de la declarare cadourile şi trataţiile uzuale primite din partea rudelor de gradul I şi II. VII. Venituri ale declarantului şi ale membrilor săi de familie, realizate în ultimul an fiscal încheiat (potrivit art. 41 din Legea nr. 571/2003 - Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare) Nota: se vor declara inclusiv veniturile provenite din străinătate
Cine a realizat venitul Sursa venitului: Nume, adresa
Serviciul prestat/obiectul generator de venit
Venitul anual încasat
1. Venituri din salarii 1.1. Titular TOMA LUCIA
TRIBUNALUL BUCURESTI
Grefier 46170
1.2. Soţ/soţie TOMA MARIAN RADET BUCURESTI
Conducator auto Conf.adeverintei de venit
. . . 1.3. Copii . . . 2. Venituri din activităţi independente 1.1. Titular . . . 1.2. Soţ/soţie . . . 3. Venituri din cedarea folosinţei bunurilor 1.1. Titular . . . 1.2. Soţ/soţie, etc. . . . 4. Venituri din investiţii 1.1. Titular . . . 1.2. Soţ/soţie . . . 5. Venituri din pensii 1.1. Titular . . . 1.2. Soţ/soţie
4
. . . 6. Venituri din activităţi agricole 1.1. Titular . . . 1.2. Soţ/soţie . . . 7. Venituri din premii şi din jocuri de noroc 1.1. Titular . . . 1.2. Soţ/soţie . . . 1.3. Copii . . . 8. Venituri din alte surse 1.1. Titular . . . 1.2. Soţ/soţie . . . 1.3. Copii . . . 1) Prin familie se înţelege soţul/soţia şi copiii aflaţi în întreţinerea acestora. 2) La "titular", se menţionează, în cazul bunurilor proprii, numele proprietarului (titularul, soţul/soţia, copilul), iar în cazul bunurilor în coproprietate, cota-parte şi numele coproprietarilor. Prezenta declaraţie constituie act public şi răspund, potrivit legii penale, pentru inexactitatea sau caracterul incomplet al datelor menţionate. Data completării: Semnătura: 15.06.2016
1
DECLARAŢIE DE AVERE
Subsemnatul EFTIMIE MARIUS,cnp având funcţia de grefier-arhivar, la JUDECĂTORIA SECTOR 3 BUCUREŞTI, declar pe propria răspundere, că împreună cu familia1 deţin următoarele active şi datorii. I. BUNURI IMOBILE 1. Terenuri Nota: se vor declara inclusiv cele aflate în alte ţări
Adresa Categoria* Anul dobândirii
Suprafaţa
Cota parte
Valoarea de impozitare
Modul de dobândire
Titularul2
- - - -
* Categoriile indicate sunt: (1) agricol; (2) forestier; (3) intravilan; (4) luciu apă; (5) alte categorii de terenuri extravilane, dacă se află în circuitul civil 2. Clădiri Nota: se vor declara inclusiv cele aflate în alte ţări
Adresa Categoria* Anul dobândirii
Suprafaţa Cota parte
Valoarea impozabilă
Modul de dobândire
Titularul2
BUCURESTI garsoniera
2015 52 m2 1 18800 euro Credit ipotecar
EFTIMIE MARIUS
* Categoriile indicate sunt: (1) apartament; (2) casă de locuit; (3) casă de vacanţă; (4) spaţii comerciale/de producţie II. BUNURI MOBILE 1. Autovehicule/autoturisme, tractoare, maşini agricole, şalupe, iahturi şi alte mijloace de transport care sunt supuse înmatriculării, potrivit legii
Natura Marca Nr. bucăţi Anul de fabricaţie Modul de dobândire
Autoturism OPEL ASTRA 1 2002 Vânzare-cumpărare 2. Bunuri sub formă de metale preţioase, bijuterii, obiecte de artă şi de cult, colecţii de artă şi numismatică, obiecte care fac parte din patrimoniul cultural naţional sau universal sau altele asemenea, a căror valoare însumată depăşeşte 5.000 Euro Nota: se vor menţiona toate bunurile aflate în proprietate, indiferent dacă ele se află sau nu pe teritoriul României la momentul declarării
Descriere sumară Anul dobândirii Valoarea estimată - - -
2
III. BUNURI MOBILE, A CĂROR VALOARE DEPĂŞEŞTE 1000 EUR FIECARE, ŞI BUNURI IMOBILE ÎNSTRĂINATE ÎN ULTIMELE 12 LUNI
Natura bunului înstrăinat
Data înstrăinării
Persoana către care s-a înstrăinat Forma înstrăinării
Valoarea
- - - IV. ACTIVE FINANCIARE 1. Conturi şi depozite bancare, fonduri de investiţii, forme echivalente de economisire şi investire, dacă valoarea însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 Euro Nota: se vor declara inclusiv cele aflate în bănci sau instituţii financiare din străinătate
Instituţia care administrează şi adresa acesteia
Tipul* Valuta Deschis în anul
Sold/valoare la zi
- - - - * Categoriile indicate sunt: (1) Cont curent sau echivalente (inclusiv card); (2) Depozit bancar sau echivalente; (3) Fonduri de investiţii sau echivalente, inclusiv fonduri private de pensii sau alte sisteme cu acumulare 2. Plasamente, investiţii directe şi împrumuturi acordate, dacă valoarea de piaţă însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 Euro Nota: se vor declara inclusiv investiţiile şi participările în străinătate Emitent titlu/societatea în care persoana este acţionar sau asociat/beneficiar de împrumut
Tipul* Număr de titluri/cota de participare
Valoarea totală la zi
- - - - * Categoriile indicate sunt: (1) Hârtii de valoare deţinute (titluri de stat, certificate, obligaţiuni); (2) Acţiuni sau părţi sociale în societăţi comerciale; (3) Împrumuturi acordate în nume personal 3. Alte active producătoare de venituri nete, care însumate depăşesc echivalentul a 5.000 Euro pe an: Nota: se vor declara inclusiv cele aflate în străinătate ........-........................................................................... ................................................................................... ................................................................................... V. DATORII Debite (inclusiv taxe neachitate), ipoteci, garanţii emise în beneficiul unui terţ, bunuri achiziţionate în sistem leasing şi alte asemenea bunuri, dacă valoarea însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 Euro.
3
Nota: se vor declara inclusiv pasivele financiare acumulate în străinătate Creditor Contractat în
anul Scadent la Valoare
BCR(programul Prima CASA) 2015 2045 18800 EURO - - - VI. Cadouri, servicii sau avantaje primite gratuit sau subvenţionate faţă de valoarea de piaţă, din partea unor persoane, organizaţii, societăţi comerciale, regii autonome, companii/societăţi naţionale sau instituţii publice româneşti sau străine, inclusiv burse, credite, garanţii, decontări de cheltuieli sau alte asemenea, a căror valoare individuală depăşeşte 300 Euro*
Cine a realizat venitul Sursa venitului: Nume, adresa
Serviciul prestat/obiectul generator de venit
Venitul anual încasat
1.1. Titular - - - . . . 1.2. Soţ/soţie - - - 1.3. Copii - - - . . . * Se exceptează de la declarare cadourile şi trataţiile uzuale primite din partea rudelor de gradul I şi II. VII. Venituri ale declarantului şi ale membrilor săi de familie, realizate în ultimul an fiscal încheiat (potrivit art. 41 din Legea nr. 571/2003 - Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare) Nota: se vor declara inclusiv veniturile provenite din străinătate
Cine a realizat venitul Sursa venitului: Nume, adresa
Serviciul prestat/obiectul generator de venit
Venitul anual încasat
1. Venituri din salarii 1.1. Titular 1.2. EFTIMIE MARIUS 1.3.
salariu Judecătoria Sector 3 Conform fisei fiscale
1.2. Soţ/soţie 1.3. Copii - . . . 2. Venituri din activităţi independente - 1.1. Titular . . . 1.2. Soţ/soţie . . . 3. Venituri din cedarea folosinţei bunurilor - 1.1. Titular . . . 1.2. Soţ/soţie, etc. . . . 4. Venituri din investiţii - 1.1. Titular . . . 1.2. Soţ/soţie . . . 5. Venituri din pensii - 1.1. Titular . . . 1.2. Soţ/soţie
4
. . . 6. Venituri din activităţi agricole - 1.1. Titular . . . 1.2. Soţ/soţie . . . 7. Venituri din premii şi din jocuri de noroc 1.1. Titular . . . 1.2. Soţ/soţie . . . 1.3. Copii . . . 8. Venituri din alte surse 1.1. Titular . . . 1.2. Soţ/soţie . . . 1.3. Copii . . . 1) Prin familie se înţelege soţul/soţia şi copiii aflaţi în întreţinerea acestora. 2) La "titular", se menţionează, în cazul bunurilor proprii, numele proprietarului (titularul, soţul/soţia, copilul), iar în cazul bunurilor în coproprietate, cota-parte şi numele coproprietarilor. Prezenta declaraţie constituie act public şi răspund, potrivit legii penale, pentru inexactitatea sau caracterul incomplet al datelor menţionate. Data completării: Semnătura: 07.06.2016 EFTIMIE MARIUS
1
DECLARAŢIE DE AVERE
Subsemnata TĂNASE GHE.IONELA MARIANA , având funcţia de grefier la Judecătoria Sectorului 3 București , cunoscând prevederile art. 292 din Codul penal privind falsul în declaraţii, declar pe proprie răspundere că împreună cu familia1) deţin următoarele: ..................................... *1) Prin familie se înţelege soţul/soţia şi copiii aflaţi în întreţinerea acestora.
I. Bunuri imobile 1. Terenuri N O T Ă : Se vor declara inclusiv cele aflate în alte ţări.
Adresa sau zona Categoria* Anul dobândirii Suprafaţa Cota-
parte Modul de dobândire Titularul1)
- - - - - - -
* Categoriile indicate sunt: (1) agricol; (2) forestier; (3) intravilan; (4) luciu de apă; (5) alte categorii de terenuri extravilane, dacă se află în circuitul civil. *2) La "Titular" se menţionează, în cazul bunurilor proprii, numele proprietarului (titularul, soţul/soţia, copilul), iar în cazul bunurilor în coproprietate, cota-parte şi numele coproprietarilor.
2. Clădiri N O T Ă : Se vor declara inclusiv cele aflate în alte ţări.
Adresa sau zona Categoria* Anul dobândirii Suprafaţa Cota-
parte Modul de dobândire Titularul2)
BUCUREȘTI, sector 4
Apartament 2010 67 mp 1
Vânzare-cumpărare, credit prima
casa
TĂNASE IONELA MARIANA TĂNASE MARIUS
BUCUREȘTI, SECTOR 5
Apartament 2015 45 mp 1
Vânzare-cumpărare,
clauza uzufruct viager
TĂNASE IONELA MARIANA TĂNASE MARIUS
2
* Categoriile indicate sunt: (1) apartament; (2) casă de locuit; (3) casă de vacanţă; (4) spaţii comerciale/de producţie. *2) La "Titular" se menţionează, în cazul bunurilor proprii, numele proprietarului (titularul, soţul/soţia, copilul), iar în cazul bunurilor în coproprietate, cota-parte şi numele coproprietarilor.
II. Bunuri mobile 1. Autovehicule/autoturisme, tractoare, maşini agricole, şalupe, iahturi şi alte mijloace de transport
care sunt supuse înmatriculării, potrivit legii
Natura Marca Nr. de bucăţi Anul de fabricaţie Modul de dobândire
Autoturism OPEL VECTRA 1 2001 Vânzare-cumpărare
2. Bunuri sub formă de metale preţioase, bijuterii, obiecte de artă şi de cult, colecţii de artă şi
numismatică, obiecte care fac parte din patrimoniul cultural naţional sau universal, a căror valoare însumată depăşeşte 5.000 de euro
N O T Ă : Se vor menţiona toate bunurile aflate în proprietate, indiferent dacă ele se află sau nu pe teritoriul României
la momentul declarării.
Descriere sumară Anul dobândirii Valoarea estimată
- - -
III. Bunuri mobile, a căror valoare depăşeşte 3.000 de euro fiecare, şi bunuri imobile înstrăinate în
ultimele 12 luni
Natura bunului înstrăinat
Data înstrăinării
Persoana către care s-a înstrăinat
Forma înstrăinării Valoarea
3
- - - - -
IV. Active financiare 1. Conturi şi depozite bancare, fonduri de investiţii, forme echivalente de economisire şi investire,
inclusiv cardurile de credit, dacă valoarea însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 de euro
N O T Ă : Se vor declara inclusiv cele aflate în bănci sau instituţii financiare din străinătate.
Instituţia care administrează şi adresa acesteia Tipul* Valuta Deschis în anul Sold/valoare la zi
- - - - -
*Categoriile indicate sunt: (1) cont curent sau echivalente (inclusiv card); (2) depozit bancar sau
echivalente; (3) fonduri de investiţii sau echivalente, inclusiv fonduri private de pensii sau alte sisteme cu acumulare (se vor declara cele aferente anului fiscal anterior).
2. Plasamente, investiţii directe şi împrumuturi acordate, dacă valoarea de piaţă însumată a tuturor
acestora depăşeşte 5.000 de euro N O T Ă : Se vor declara inclusiv investiţiile şi participările în străinătate.
Emitent titlu/societatea în care persoana este acţionar sau asociat/beneficiar de împrumut Tipul* Număr de titluri/
cota de participare Valoarea totală la zi
- - - -
4
*Categoriile indicate sunt: (1) hârtii de valoare deţinute (titluri de stat, certificate, obligaţiuni); (2)
acţiuni sau părţi sociale în societăţi comerciale; (3) împrumuturi acordate în nume personal.
3. Alte active producătoare de venituri nete, care însumate depăşesc echivalentul a 5.000 de euro pe an: ……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..
N O T Ă : Se vor declara inclusiv cele aflate în străinătate.
V. Datorii Debite, ipoteci, garanţii emise în beneficiul unui terţ, bunuri achiziţionate în sistem leasing şi alte
asemenea bunuri, dacă valoarea însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 de euro NOTĂ: Se vor declara inclusiv pasivele financiare acumulate în străinătate.
Creditor Contractat în anul Scadent la Valoare
BRD-GSG Sucursala Văcărești 2010 –garanție reală imbiliară 2040 50.053,04 euro
BRD-GSG Sucursala Văcărești 2015- credit nevoi personale 2020 65.000 ron
ING SUCURALA UNIRII 2016 2011 25.000 ron
VI. Cadouri, servicii sau avantaje primite gratuit sau subvenţionate faţă de valoarea de piaţă, din
partea unor persoane, organizaţii, societăţi comerciale, regii autonome, companii/societăţi naţionale sau instituţii publice româneşti sau străine, inclusiv burse, credite, garanţii, decontări de cheltuieli, altele decât cele ale angajatorului, a căror valoare individuală depăşeşte 500 de euro*
Cine a realizat venitul Sursa venitului: numele, adresa
Serviciul prestat/Obiectul generator de venit
Venitul anual încasat
1.1. Titular
- - - -
1.2. Soţ/soţie
1.3. Copii
5
*Se exceptează de la declarare cadourile şi trataţiile uzuale primite din partea rudelor de gradul I şi al 11-lea. VII. Venituri ale declarantului şi ale membrilor săi de familie, realizate în ultimul an fiscal încheiat
(potrivit art. 41 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare) NOTĂ: Se vor declara inclusiv veniturile provenite din străinătate.
Cine a realizat venitul Sursa venitului: numele, adresa
Serviciul prestat/Obiectul generator de venit
Venitul anual încasat
1. Venituri din salarii 1.1. Titular
Tănase Ionela Mariana Tribunalul București – Judecătoria Sector 3 grefier 47.770 ron
1.2. Soţ/soţie Tănase Marius IGSU Dealu Sprii subofițer 35.160 ron 1.3. Copii - - - - 2. Venituri din activităţi independente 2.1. Titular - - - - 2.2. Soţ/soţie 3. Venituri din cedarea folosinţei bunurilor 3.1. Titular - - - - 3.2. Soţ/soţie 4. Venituri din investiţii 4.1. Titular - - - - 4.2. Soţ/soţie 5. Venituri din pensii 5.1. Titular -- - - - 5.2. Soţ/soţie 6. Venituri din activităţi agricole
6
6.1. Titular - - - - 6.2. Soţ/soţie
Cine a realizat venitul Sursa venitului: Nume, adresa
Serviciul prestat/obiectul generator de venit
Venitul anual încasat
7. Venituri din premii şi din jocuri de noroc 7.1. Titular - - - - 7.2. Soţ/soţie 7.3. Copii 8. Venituri din alte surse 8.1. Titular Tănase Ionela Mariana chirii închiriere imobil 13.800 ron 8.2. Soţ/soţie Tănase Marius chirii închiriere imobil 13.800 ron 8.3. Copii
Prezenta declaraţie constituie act public şi răspund potrivit legii penale pentru inexactitatea sau
caracterul incomplet al datelor menţionate.
Data completării Semnătura
07.06.2016
1
DECLARAŢIE DE AVERE
Subsemnata, Covatica Lenuta , având funcţia de Grefier-arhivar la Judecătoria Sectorului 3 Bucuresti , cunoscând prevederile art. 292 din Codul penal privind falsul în declaraţii, declar pe proprie răspundere că împreună cu familia1) deţin următoarele: ..................................... *1) Prin familie se înţelege soţul/soţia şi copiii aflaţi în întreţinerea acestora.
I. Bunuri imobile 1. Terenuri N O T Ă : Se vor declara inclusiv cele aflate în alte ţări.
Adresa sau zona Categoria* Anul dobândirii Suprafaţa Cota-
parte Modul de dobândire Titularul1)
- - - - - - -
* Categoriile indicate sunt: (1) agricol; (2) forestier; (3) intravilan; (4) luciu de apă; (5) alte categorii de terenuri extravilane, dacă se află în circuitul civil. *2) La "Titular" se menţionează, în cazul bunurilor proprii, numele proprietarului (titularul, soţul/soţia, copilul), iar în cazul bunurilor în coproprietate, cota-parte şi numele coproprietarilor.
2. Clădiri N O T Ă : Se vor declara inclusiv cele aflate în alte ţări.
Adresa sau zona Categoria* Anul dobândirii Suprafaţa Cota-
parte Modul de dobândire Titularul2)
sector 3,Bucuresti 1 2001 59mp 1/2
Act de vanzare-
cumparare
-Covatica Gabriel si Covatica Lenuta
* Categoriile indicate sunt: (1) apartament; (2) casă de locuit; (3) casă de vacanţă; (4) spaţii comerciale/de producţie.
2
*2) La "Titular" se menţionează, în cazul bunurilor proprii, numele proprietarului (titularul, soţul/soţia, copilul), iar în cazul bunurilor în coproprietate, cota-parte şi numele coproprietarilor.
II. Bunuri mobile 1. Autovehicule/autoturisme, tractoare, maşini agricole, şalupe, iahturi şi alte mijloace de transport
care sunt supuse înmatriculării, potrivit legii
Natura Marca Nr. de bucăţi Anul de fabricaţie Modul de dobândire
Autoturism Ford Focus 1 2001 Act de vanzare-cumparare
2. Bunuri sub formă de metale preţioase, bijuterii, obiecte de artă şi de cult, colecţii de artă şi
numismatică, obiecte care fac parte din patrimoniul cultural naţional sau universal, a căror valoare însumată depăşeşte 5.000 de euro
N O T Ă : Se vor menţiona toate bunurile aflate în proprietate, indiferent dacă ele se află sau nu pe teritoriul României
la momentul declarării.
Descriere sumară Anul dobândirii Valoarea estimată
- - -
III. Bunuri mobile, a căror valoare depăşeşte 3.000 de euro fiecare, şi bunuri imobile înstrăinate în
ultimele 12 luni
Natura bunului înstrăinat
Data înstrăinării
Persoana către care s-a înstrăinat
Forma înstrăinării Valoarea
- - - - -
IV. Active financiare
3
1. Conturi şi depozite bancare, fonduri de investiţii, forme echivalente de economisire şi investire, inclusiv cardurile de credit, dacă valoarea însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 de euro
N O T Ă : Se vor declara inclusiv cele aflate în bănci sau instituţii financiare din străinătate.
Instituţia care administrează şi adresa acesteia Tipul* Valuta Deschis în anul Sold/valoare la zi
- - - - -
*Categoriile indicate sunt: (1) cont curent sau echivalente (inclusiv card); (2) depozit bancar sau
echivalente; (3) fonduri de investiţii sau echivalente, inclusiv fonduri private de pensii sau alte sisteme cu acumulare (se vor declara cele aferente anului fiscal anterior).
2. Plasamente, investiţii directe şi împrumuturi acordate, dacă valoarea de piaţă însumată a tuturor
acestora depăşeşte 5.000 de euro N O T Ă : Se vor declara inclusiv investiţiile şi participările în străinătate.
Emitent titlu/societatea în care persoana este acţionar sau asociat/beneficiar de împrumut Tipul* Număr de titluri/
cota de participare Valoarea totală la zi
- - - -
*Categoriile indicate sunt: (1) hârtii de valoare deţinute (titluri de stat, certificate, obligaţiuni); (2)
acţiuni sau părţi sociale în societăţi comerciale; (3) împrumuturi acordate în nume personal.
3. Alte active producătoare de venituri nete, care însumate depăşesc echivalentul a 5.000 de euro pe an:
4
……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..
N O T Ă : Se vor declara inclusiv cele aflate în străinătate.
V. Datorii Debite, ipoteci, garanţii emise în beneficiul unui terţ, bunuri achiziţionate în sistem leasing şi alte
asemenea bunuri, dacă valoarea însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 de euro NOTĂ: Se vor declara inclusiv pasivele financiare acumulate în străinătate.
Creditor Contractat în anul Scadent la Valoare
- - - -
VI. Cadouri, servicii sau avantaje primite gratuit sau subvenţionate faţă de valoarea de piaţă, din
partea unor persoane, organizaţii, societăţi comerciale, regii autonome, companii/societăţi naţionale sau instituţii publice româneşti sau străine, inclusiv burse, credite, garanţii, decontări de cheltuieli, altele decât cele ale angajatorului, a căror valoare individuală depăşeşte 500 de euro*
Cine a realizat venitul Sursa venitului: numele, adresa
Serviciul prestat/Obiectul generator de venit
Venitul anual încasat
1.1. Titular
- - - -
1.2. Soţ/soţie
1.3. Copii
*Se exceptează de la declarare cadourile şi trataţiile uzuale primite din partea rudelor de gradul I şi al 11-lea. VII. Venituri ale declarantului şi ale membrilor săi de familie, realizate în ultimul an fiscal încheiat
(potrivit art. 41 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare)
5
NOTĂ: Se vor declara inclusiv veniturile provenite din străinătate.
Cine a realizat venitul Sursa venitului: numele, adresa
Serviciul prestat/Obiectul generator de venit
Venitul anual încasat
1. Venituri din salarii 1.1. Titular
Covatica Lenuta Tribunalul Bucuresti – Judecătoria Sector 3 Grefier-arhivar 12000 lei
1.2. Soţ -Covatica Gabriel s.c Biogarden s.r.l sofer- 18000 lei- 1.3. Copii - - - - 2. Venituri din activităţi independente 2.1. Titular - - - - 2.2. Soţ/soţie 3. Venituri din cedarea folosinţei bunurilor 3.1. Titular - - - - 3.2. Soţ/soţie 4. Venituri din investiţii 4.1. Titular - - - - 4.2. Soţ/soţie 5. Venituri din pensii 5.1. Titular -- - - - 5.2. Soţ/soţie 6. Venituri din activităţi agricole 6.1. Titular - - - - 6.2. Soţ/soţie
Cine a realizat venitul Sursa venitului: Nume, adresa
Serviciul prestat/obiectul generator de venit
Venitul anual încasat
7. Venituri din premii şi din jocuri de noroc
6
7.1. Titular - - - - 7.2. Soţ/soţie 7.3. Copii 8. Venituri din alte surse 8.1. Titular - - - - 8.2. Soţ/soţie 8.3. Copii
Prezenta declaraţie constituie act public şi răspund potrivit legii penale pentru inexactitatea sau
caracterul incomplet al datelor menţionate.
Data completării Semnătura
07.06.2016 …………………………
1
DECLARAŢIE DE AVERE
Subsemnata, Nita Constantina Alina , având funcţia de Grefier arhivar la Judecătoria Sectorului 3 Bucuresti , cunoscând prevederile art. 292 din Codul penal privind falsul în declaraţii, declar pe proprie răspundere că împreună cu familia1) deţin următoarele: *1) Prin familie se înţelege soţul/soţia şi copiii aflaţi în întreţinerea acestora.
I. Bunuri imobile 1. Terenuri N O T Ă : Se vor declara inclusiv cele aflate în alte ţări.
Adresa sau zona Categoria* Anul dobândirii Suprafaţa Cota-
parte Modul de dobândire Titularul1)
- - - - - - -
* Categoriile indicate sunt: (1) agricol; (2) forestier; (3) intravilan; (4) luciu de apă; (5) alte categorii de terenuri extravilane, dacă se află în circuitul civil. *2) La "Titular" se menţionează, în cazul bunurilor proprii, numele proprietarului (titularul, soţul/soţia, copilul), iar în cazul bunurilor în coproprietate, cota-parte şi numele coproprietarilor.
2. Clădiri N O T Ă : Se vor declara inclusiv cele aflate în alte ţări.
Adresa sau zona Categoria* Anul dobândirii Suprafaţa Cota-
parte Modul de dobândire Titularul2)
- - - - - - - * Categoriile indicate sunt: (1) apartament; (2) casă de locuit; (3) casă de vacanţă; (4) spaţii comerciale/de producţie. *2) La "Titular" se menţionează, în cazul bunurilor proprii, numele proprietarului (titularul, soţul/soţia, copilul), iar în cazul bunurilor în coproprietate, cota-parte şi numele coproprietarilor.
2
II. Bunuri mobile 1. Autovehicule/autoturisme, tractoare, maşini agricole, şalupe, iahturi şi alte mijloace de transport
care sunt supuse înmatriculării, potrivit legii
Natura Marca Nr. de bucăţi Anul de fabricaţie Modul de dobândire
- - - - -
2. Bunuri sub formă de metale preţioase, bijuterii, obiecte de artă şi de cult, colecţii de artă şi
numismatică, obiecte care fac parte din patrimoniul cultural naţional sau universal, a căror valoare însumată depăşeşte 5.000 de euro
N O T Ă : Se vor menţiona toate bunurile aflate în proprietate, indiferent dacă ele se află sau nu pe teritoriul României
la momentul declarării.
Descriere sumară Anul dobândirii Valoarea estimată
- - -
III. Bunuri mobile, a căror valoare depăşeşte 3.000 de euro fiecare, şi bunuri imobile înstrăinate în
ultimele 12 luni
Natura bunului înstrăinat
Data înstrăinării
Persoana către care s-a înstrăinat
Forma înstrăinării Valoarea
- - - - -
IV. Active financiare 1. Conturi şi depozite bancare, fonduri de investiţii, forme echivalente de economisire şi investire,
inclusiv cardurile de credit, dacă valoarea însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 de euro
3
N O T Ă : Se vor declara inclusiv cele aflate în bănci sau instituţii financiare din străinătate.
Instituţia care administrează şi adresa acesteia Tipul* Valuta Deschis în anul Sold/valoare la zi
- - - - -
*Categoriile indicate sunt: (1) cont curent sau echivalente (inclusiv card); (2) depozit bancar sau
echivalente; (3) fonduri de investiţii sau echivalente, inclusiv fonduri private de pensii sau alte sisteme cu acumulare (se vor declara cele aferente anului fiscal anterior).
2. Plasamente, investiţii directe şi împrumuturi acordate, dacă valoarea de piaţă însumată a tuturor
acestora depăşeşte 5.000 de euro N O T Ă : Se vor declara inclusiv investiţiile şi participările în străinătate.
Emitent titlu/societatea în care persoana este acţionar sau asociat/beneficiar de împrumut Tipul* Număr de titluri/
cota de participare Valoarea totală la zi
- - - -
*Categoriile indicate sunt: (1) hârtii de valoare deţinute (titluri de stat, certificate, obligaţiuni); (2)
acţiuni sau părţi sociale în societăţi comerciale; (3) împrumuturi acordate în nume personal.
3. Alte active producătoare de venituri nete, care însumate depăşesc echivalentul a 5.000 de euro pe an:
4
……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..
N O T Ă : Se vor declara inclusiv cele aflate în străinătate.
V. Datorii Debite, ipoteci, garanţii emise în beneficiul unui terţ, bunuri achiziţionate în sistem leasing şi alte
asemenea bunuri, dacă valoarea însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 de euro NOTĂ: Se vor declara inclusiv pasivele financiare acumulate în străinătate.
Creditor Contractat în anul Scadent la Valoare
- - - -
VI. Cadouri, servicii sau avantaje primite gratuit sau subvenţionate faţă de valoarea de piaţă, din
partea unor persoane, organizaţii, societăţi comerciale, regii autonome, companii/societăţi naţionale sau instituţii publice româneşti sau străine, inclusiv burse, credite, garanţii, decontări de cheltuieli, altele decât cele ale angajatorului, a căror valoare individuală depăşeşte 500 de euro*
Cine a realizat venitul Sursa venitului: numele, adresa
Serviciul prestat/Obiectul generator de venit
Venitul anual încasat
1.1. Titular
- - - -
1.2. Soţ/soţie
1.3. Copii
*Se exceptează de la declarare cadourile şi trataţiile uzuale primite din partea rudelor de gradul I şi al 11-lea. VII. Venituri ale declarantului şi ale membrilor săi de familie, realizate în ultimul an fiscal încheiat
(potrivit art. 41 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare)
5
NOTĂ: Se vor declara inclusiv veniturile provenite din străinătate.
Cine a realizat venitul Sursa venitului: numele, adresa
Serviciul prestat/Obiectul generator de venit
Venitul anual încasat
1. Venituri din salarii 1.1. Titular
Nita Constantina Alina Tribunalul Bucuresti – Judecătoria Sector 3 Grefier arhivar 8500 ron
1.2. Soţ/soţie - - - - 1.3. Copii - - - - 2. Venituri din activităţi independente 2.1. Titular - - - - 2.2. Soţ/soţie 3. Venituri din cedarea folosinţei bunurilor 3.1. Titular - - - - 3.2. Soţ/soţie 4. Venituri din investiţii 4.1. Titular - - - - 4.2. Soţ/soţie 5. Venituri din pensii 5.1. Titular -- - - - 5.2. Soţ/soţie 6. Venituri din activităţi agricole 6.1. Titular - - - - 6.2. Soţ/soţie
Cine a realizat venitul Sursa venitului: Nume, adresa
Serviciul prestat/obiectul generator de venit
Venitul anual încasat
7. Venituri din premii şi din jocuri de noroc
6
7.1. Titular - - - - 7.2. Soţ/soţie 7.3. Copii 8. Venituri din alte surse 8.1. Titular - - - - 8.2. Soţ/soţie 8.3. Copii
Prezenta declaraţie constituie act public şi răspund potrivit legii penale pentru inexactitatea sau
caracterul incomplet al datelor menţionate.
Data completării Semnătura
06.06.2016 …………………………
1
DECLARAŢIE DE AVERE
Subsemnata, Gancea Dorina Alina , având funcţia de grefier la Judecătoria Sectorului 3 Bucuresti , cunoscând prevederile art. 292 din Codul penal privind falsul în declaraţii, declar pe proprie răspundere că împreună cu familia1) deţin următoarele: ..................................... *1) Prin familie se înţelege soţul/soţia şi copiii aflaţi în întreţinerea acestora.
I. Bunuri imobile 1. Terenuri N O T Ă : Se vor declara inclusiv cele aflate în alte ţări.
Adresa sau zona Categoria* Anul dobândirii Suprafaţa Cota-
parte Modul de dobândire Titularul1)
- - - - - - -
* Categoriile indicate sunt: (1) agricol; (2) forestier; (3) intravilan; (4) luciu de apă; (5) alte categorii de terenuri extravilane, dacă se află în circuitul civil. *2) La "Titular" se menţionează, în cazul bunurilor proprii, numele proprietarului (titularul, soţul/soţia, copilul), iar în cazul bunurilor în coproprietate, cota-parte şi numele coproprietarilor.
2. Clădiri N O T Ă : Se vor declara inclusiv cele aflate în alte ţări.
Adresa sau zona Categoria* Anul dobândirii Suprafaţa Cota-
parte Modul de dobândire Titularul2)
- - - - - - - * Categoriile indicate sunt: (1) apartament; (2) casă de locuit; (3) casă de vacanţă; (4) spaţii comerciale/de producţie. *2) La "Titular" se menţionează, în cazul bunurilor proprii, numele proprietarului (titularul, soţul/soţia, copilul),
2
iar în cazul bunurilor în coproprietate, cota-parte şi numele coproprietarilor.
II. Bunuri mobile 1. Autovehicule/autoturisme, tractoare, maşini agricole, şalupe, iahturi şi alte mijloace de transport
care sunt supuse înmatriculării, potrivit legii
Natura Marca Nr. de bucăţi Anul de fabricaţie Modul de dobândire
- - - - -
2. Bunuri sub formă de metale preţioase, bijuterii, obiecte de artă şi de cult, colecţii de artă şi
numismatică, obiecte care fac parte din patrimoniul cultural naţional sau universal, a căror valoare însumată depăşeşte 5.000 de euro
N O T Ă : Se vor menţiona toate bunurile aflate în proprietate, indiferent dacă ele se află sau nu pe teritoriul României
la momentul declarării.
Descriere sumară Anul dobândirii Valoarea estimată
- - -
III. Bunuri mobile, a căror valoare depăşeşte 3.000 de euro fiecare, şi bunuri imobile înstrăinate în
ultimele 12 luni
Natura bunului înstrăinat
Data înstrăinării
Persoana către care s-a înstrăinat
Forma înstrăinării Valoarea
- - - - -
IV. Active financiare
3
1. Conturi şi depozite bancare, fonduri de investiţii, forme echivalente de economisire şi investire, inclusiv cardurile de credit, dacă valoarea însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 de euro
N O T Ă : Se vor declara inclusiv cele aflate în bănci sau instituţii financiare din străinătate.
Instituţia care administrează şi adresa acesteia Tipul* Valuta Deschis în anul Sold/valoare la zi
- - - - -
*Categoriile indicate sunt: (1) cont curent sau echivalente (inclusiv card); (2) depozit bancar sau
echivalente; (3) fonduri de investiţii sau echivalente, inclusiv fonduri private de pensii sau alte sisteme cu acumulare (se vor declara cele aferente anului fiscal anterior).
2. Plasamente, investiţii directe şi împrumuturi acordate, dacă valoarea de piaţă însumată a tuturor
acestora depăşeşte 5.000 de euro N O T Ă : Se vor declara inclusiv investiţiile şi participările în străinătate.
Emitent titlu/societatea în care persoana este acţionar sau asociat/beneficiar de împrumut Tipul* Număr de titluri/
cota de participare Valoarea totală la zi
- - - -
*Categoriile indicate sunt: (1) hârtii de valoare deţinute (titluri de stat, certificate, obligaţiuni); (2)
acţiuni sau părţi sociale în societăţi comerciale; (3) împrumuturi acordate în nume personal.
3. Alte active producătoare de venituri nete, care însumate depăşesc echivalentul a 5.000 de euro pe an:
4
……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..
N O T Ă : Se vor declara inclusiv cele aflate în străinătate.
V. Datorii Debite, ipoteci, garanţii emise în beneficiul unui terţ, bunuri achiziţionate în sistem leasing şi alte
asemenea bunuri, dacă valoarea însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 de euro NOTĂ: Se vor declara inclusiv pasivele financiare acumulate în străinătate.
Creditor Contractat în anul Scadent la Valoare
- - - -
VI. Cadouri, servicii sau avantaje primite gratuit sau subvenţionate faţă de valoarea de piaţă, din
partea unor persoane, organizaţii, societăţi comerciale, regii autonome, companii/societăţi naţionale sau instituţii publice româneşti sau străine, inclusiv burse, credite, garanţii, decontări de cheltuieli, altele decât cele ale angajatorului, a căror valoare individuală depăşeşte 500 de euro*
Cine a realizat venitul Sursa venitului: numele, adresa
Serviciul prestat/Obiectul generator de venit
Venitul anual încasat
1.1. Titular
- - - -
1.2. Soţ/soţie
1.3. Copii
*Se exceptează de la declarare cadourile şi trataţiile uzuale primite din partea rudelor de gradul I şi al 11-lea. VII. Venituri ale declarantului şi ale membrilor săi de familie, realizate în ultimul an fiscal încheiat
(potrivit art. 41 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare)
5
NOTĂ: Se vor declara inclusiv veniturile provenite din străinătate.
Cine a realizat venitul Sursa venitului: numele, adresa
Serviciul prestat/Obiectul generator de venit
Venitul anual încasat
1. Venituri din salarii 1.1. Titular
Gancea Dorina Alina Tribunalul Bucuresti – Judecătoria Sector 3 grefier 30359 lei
1.2. Soţ/soţie - - - - 1.3. Copii - - - - 2. Venituri din activităţi independente 2.1. Titular - - - - 2.2. Soţ/soţie 3. Venituri din cedarea folosinţei bunurilor 3.1. Titular - - - - 3.2. Soţ/soţie 4. Venituri din investiţii 4.1. Titular - - - - 4.2. Soţ/soţie 5. Venituri din pensii 5.1. Titular -- - - - 5.2. Soţ/soţie 6. Venituri din activităţi agricole 6.1. Titular - - - - 6.2. Soţ/soţie
Cine a realizat venitul Sursa venitului: Nume, adresa
Serviciul prestat/obiectul generator de venit
Venitul anual încasat
7. Venituri din premii şi din jocuri de noroc
6
7.1. Titular - - - - 7.2. Soţ/soţie 7.3. Copii 8. Venituri din alte surse 8.1. Titular - - - - 8.2. Soţ/soţie 8.3. Copii
Prezenta declaraţie constituie act public şi răspund potrivit legii penale pentru inexactitatea sau
caracterul incomplet al datelor menţionate.
Data completării Semnătura
30.05.2016 …………………………
1
DECLARAŢIE DE AVERE
Subsemnata, OPREA ADRIANA , având funcţia de grefier la Judecătoria Sectorului 3 Bucuresti , cunoscând prevederile art. 292 din Codul penal privind falsul în declaraţii, declar pe proprie răspundere că împreună cu familia1) deţin următoarele: ..................................... *1) Prin familie se înţelege soţul/soţia şi copiii aflaţi în întreţinerea acestora.
I. Bunuri imobile 1. Terenuri N O T Ă : Se vor declara inclusiv cele aflate în alte ţări.
Adresa sau zona Categoria* Anul dobândirii Suprafaţa Cota-
parte Modul de dobândire Titularul1)
- - - - - - -
* Categoriile indicate sunt: (1) agricol; (2) forestier; (3) intravilan; (4) luciu de apă; (5) alte categorii de terenuri extravilane, dacă se află în circuitul civil. *2) La "Titular" se menţionează, în cazul bunurilor proprii, numele proprietarului (titularul, soţul/soţia, copilul), iar în cazul bunurilor în coproprietate, cota-parte şi numele coproprietarilor.
2. Clădiri N O T Ă : Se vor declara inclusiv cele aflate în alte ţări.
Adresa sau zona Categoria* Anul dobândirii Suprafaţa Cota-
parte Modul de dobândire Titularul2)
-Buc.Baia-Mare nr.4,et.4.ap.18 1 1977- 57- 1/2- cumparare- -Oprea Aurel * Categoriile indicate sunt: (1) apartament; (2) casă de locuit; (3) casă de vacanţă; (4) spaţii comerciale/de producţie. *2) La "Titular" se menţionează, în cazul bunurilor proprii, numele proprietarului (titularul, soţul/soţia, copilul),
2
iar în cazul bunurilor în coproprietate, cota-parte şi numele coproprietarilor.
II. Bunuri mobile 1. Autovehicule/autoturisme, tractoare, maşini agricole, şalupe, iahturi şi alte mijloace de transport
care sunt supuse înmatriculării, potrivit legii
Natura Marca Nr. de bucăţi Anul de fabricaţie Modul de dobândire
- - - - -
2. Bunuri sub formă de metale preţioase, bijuterii, obiecte de artă şi de cult, colecţii de artă şi
numismatică, obiecte care fac parte din patrimoniul cultural naţional sau universal, a căror valoare însumată depăşeşte 5.000 de euro
N O T Ă : Se vor menţiona toate bunurile aflate în proprietate, indiferent dacă ele se află sau nu pe teritoriul României
la momentul declarării.
Descriere sumară Anul dobândirii Valoarea estimată
- - -
III. Bunuri mobile, a căror valoare depăşeşte 3.000 de euro fiecare, şi bunuri imobile înstrăinate în
ultimele 12 luni
Natura bunului înstrăinat
Data înstrăinării
Persoana către care s-a înstrăinat
Forma înstrăinării Valoarea
- - - - -
IV. Active financiare
3
1. Conturi şi depozite bancare, fonduri de investiţii, forme echivalente de economisire şi investire, inclusiv cardurile de credit, dacă valoarea însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 de euro
N O T Ă : Se vor declara inclusiv cele aflate în bănci sau instituţii financiare din străinătate.
Instituţia care administrează şi adresa acesteia Tipul* Valuta Deschis în anul Sold/valoare la zi
- - - - -
*Categoriile indicate sunt: (1) cont curent sau echivalente (inclusiv card); (2) depozit bancar sau
echivalente; (3) fonduri de investiţii sau echivalente, inclusiv fonduri private de pensii sau alte sisteme cu acumulare (se vor declara cele aferente anului fiscal anterior).
2. Plasamente, investiţii directe şi împrumuturi acordate, dacă valoarea de piaţă însumată a tuturor
acestora depăşeşte 5.000 de euro N O T Ă : Se vor declara inclusiv investiţiile şi participările în străinătate.
Emitent titlu/societatea în care persoana este acţionar sau asociat/beneficiar de împrumut Tipul* Număr de titluri/
cota de participare Valoarea totală la zi
- - - -
*Categoriile indicate sunt: (1) hârtii de valoare deţinute (titluri de stat, certificate, obligaţiuni); (2)
acţiuni sau părţi sociale în societăţi comerciale; (3) împrumuturi acordate în nume personal.
3. Alte active producătoare de venituri nete, care însumate depăşesc echivalentul a 5.000 de euro pe an:
4
……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..
N O T Ă : Se vor declara inclusiv cele aflate în străinătate.
V. Datorii Debite, ipoteci, garanţii emise în beneficiul unui terţ, bunuri achiziţionate în sistem leasing şi alte
asemenea bunuri, dacă valoarea însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 de euro NOTĂ: Se vor declara inclusiv pasivele financiare acumulate în străinătate.
Creditor Contractat în anul Scadent la Valoare
- - - -
VI. Cadouri, servicii sau avantaje primite gratuit sau subvenţionate faţă de valoarea de piaţă, din
partea unor persoane, organizaţii, societăţi comerciale, regii autonome, companii/societăţi naţionale sau instituţii publice româneşti sau străine, inclusiv burse, credite, garanţii, decontări de cheltuieli, altele decât cele ale angajatorului, a căror valoare individuală depăşeşte 500 de euro*
Cine a realizat venitul Sursa venitului: numele, adresa
Serviciul prestat/Obiectul generator de venit
Venitul anual încasat
1.1. Titular
- - - -
1.2. Soţ/soţie
1.3. Copii
*Se exceptează de la declarare cadourile şi trataţiile uzuale primite din partea rudelor de gradul I şi al 11-lea. VII. Venituri ale declarantului şi ale membrilor săi de familie, realizate în ultimul an fiscal încheiat
(potrivit art. 41 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare)
5
NOTĂ: Se vor declara inclusiv veniturile provenite din străinătate.
Cine a realizat venitul Sursa venitului: numele, adresa
Serviciul prestat/Obiectul generator de venit
Venitul anual încasat
1. Venituri din salarii 1.1. Titular
OPREA ADRIANA Tribunalul Bucuresti – Judecătoria Sector 3 grefier 37.320 lei
1.2. Soţ/soţie - - - - 1.3. Copii - - - - 2. Venituri din activităţi independente 2.1. Titular - - - - 2.2. Soţ/soţie 3. Venituri din cedarea folosinţei bunurilor 3.1. Titular - - - - 3.2. Soţ/soţie 4. Venituri din investiţii 4.1. Titular - - - - 4.2. Soţ/soţie 5. Venituri din pensii 5.1. Titular -- - - - 5.2. Soţ/soţie 6. Venituri din activităţi agricole 6.1. Titular - - - - 6.2. Soţ/soţie
Cine a realizat venitul Sursa venitului: Nume, adresa
Serviciul prestat/obiectul generator de venit
Venitul anual încasat
7. Venituri din premii şi din jocuri de noroc
6
7.1. Titular - - - - 7.2. Soţ/soţie 7.3. Copii 8. Venituri din alte surse 8.1. Titular - - - - 8.2. Soţ/soţie 8.3. Copii
Prezenta declaraţie constituie act public şi răspund potrivit legii penale pentru inexactitatea sau
caracterul incomplet al datelor menţionate.
Data completării Semnătura
30.05.2016 …………………………
1
DECLARAŢIE DE AVERE
Subsemnata, Vaduva Daniela Andreea , având funcţia de Grefier arhivar la Judecătoria Sectorului 3 Bucuresti , cunoscând prevederile art. 292 din Codul penal privind falsul în declaraţii, declar pe proprie răspundere că împreună cu familia1) deţin următoarele: ..................................... *1) Prin familie se înţelege soţul/soţia şi copiii aflaţi în întreţinerea acestora.
I. Bunuri imobile 1. Terenuri N O T Ă : Se vor declara inclusiv cele aflate în alte ţări.
Adresa sau zona Categoria* Anul dobândirii Suprafaţa Cota-
parte Modul de dobândire Titularul1)
- - - - - - -
* Categoriile indicate sunt: (1) agricol; (2) forestier; (3) intravilan; (4) luciu de apă; (5) alte categorii de terenuri extravilane, dacă se află în circuitul civil. *2) La "Titular" se menţionează, în cazul bunurilor proprii, numele proprietarului (titularul, soţul/soţia, copilul), iar în cazul bunurilor în coproprietate, cota-parte şi numele coproprietarilor.
2. Clădiri N O T Ă : Se vor declara inclusiv cele aflate în alte ţări.
Adresa sau zona Categoria* Anul dobândirii Suprafaţa Cota-
parte Modul de dobândire Titularul2)
- - - - - - - * Categoriile indicate sunt: (1) apartament; (2) casă de locuit; (3) casă de vacanţă; (4) spaţii comerciale/de producţie. *2) La "Titular" se menţionează, în cazul bunurilor proprii, numele proprietarului (titularul, soţul/soţia, copilul),
2
iar în cazul bunurilor în coproprietate, cota-parte şi numele coproprietarilor.
II. Bunuri mobile 1. Autovehicule/autoturisme, tractoare, maşini agricole, şalupe, iahturi şi alte mijloace de transport
care sunt supuse înmatriculării, potrivit legii
Natura Marca Nr. de bucăţi Anul de fabricaţie Modul de dobândire
- - - - -
2. Bunuri sub formă de metale preţioase, bijuterii, obiecte de artă şi de cult, colecţii de artă şi
numismatică, obiecte care fac parte din patrimoniul cultural naţional sau universal, a căror valoare însumată depăşeşte 5.000 de euro
N O T Ă : Se vor menţiona toate bunurile aflate în proprietate, indiferent dacă ele se află sau nu pe teritoriul României
la momentul declarării.
Descriere sumară Anul dobândirii Valoarea estimată
- - -
III. Bunuri mobile, a căror valoare depăşeşte 3.000 de euro fiecare, şi bunuri imobile înstrăinate în
ultimele 12 luni
Natura bunului înstrăinat
Data înstrăinării
Persoana către care s-a înstrăinat
Forma înstrăinării Valoarea
- - - - -
IV. Active financiare
3
1. Conturi şi depozite bancare, fonduri de investiţii, forme echivalente de economisire şi investire, inclusiv cardurile de credit, dacă valoarea însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 de euro
N O T Ă : Se vor declara inclusiv cele aflate în bănci sau instituţii financiare din străinătate.
Instituţia care administrează şi adresa acesteia Tipul* Valuta Deschis în anul Sold/valoare la zi
- - - - -
*Categoriile indicate sunt: (1) cont curent sau echivalente (inclusiv card); (2) depozit bancar sau
echivalente; (3) fonduri de investiţii sau echivalente, inclusiv fonduri private de pensii sau alte sisteme cu acumulare (se vor declara cele aferente anului fiscal anterior).
2. Plasamente, investiţii directe şi împrumuturi acordate, dacă valoarea de piaţă însumată a tuturor
acestora depăşeşte 5.000 de euro N O T Ă : Se vor declara inclusiv investiţiile şi participările în străinătate.
Emitent titlu/societatea în care persoana este acţionar sau asociat/beneficiar de împrumut Tipul* Număr de titluri/
cota de participare Valoarea totală la zi
- - - -
*Categoriile indicate sunt: (1) hârtii de valoare deţinute (titluri de stat, certificate, obligaţiuni); (2)
acţiuni sau părţi sociale în societăţi comerciale; (3) împrumuturi acordate în nume personal.
3. Alte active producătoare de venituri nete, care însumate depăşesc echivalentul a 5.000 de euro pe an:
4
……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..
N O T Ă : Se vor declara inclusiv cele aflate în străinătate.
V. Datorii Debite, ipoteci, garanţii emise în beneficiul unui terţ, bunuri achiziţionate în sistem leasing şi alte
asemenea bunuri, dacă valoarea însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 de euro NOTĂ: Se vor declara inclusiv pasivele financiare acumulate în străinătate.
Creditor Contractat în anul Scadent la Valoare
- - - -
VI. Cadouri, servicii sau avantaje primite gratuit sau subvenţionate faţă de valoarea de piaţă, din
partea unor persoane, organizaţii, societăţi comerciale, regii autonome, companii/societăţi naţionale sau instituţii publice româneşti sau străine, inclusiv burse, credite, garanţii, decontări de cheltuieli, altele decât cele ale angajatorului, a căror valoare individuală depăşeşte 500 de euro*
Cine a realizat venitul Sursa venitului: numele, adresa
Serviciul prestat/Obiectul generator de venit
Venitul anual încasat
1.1. Titular
- - - -
1.2. Soţ/soţie
1.3. Copii
*Se exceptează de la declarare cadourile şi trataţiile uzuale primite din partea rudelor de gradul I şi al 11-lea. VII. Venituri ale declarantului şi ale membrilor săi de familie, realizate în ultimul an fiscal încheiat
(potrivit art. 41 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare)
5
NOTĂ: Se vor declara inclusiv veniturile provenite din străinătate.
Cine a realizat venitul Sursa venitului: numele, adresa
Serviciul prestat/Obiectul generator de venit
Venitul anual încasat
1. Venituri din salarii 1.1. Titular
Vaduva Daniela Andreea Tribunalul Bucuresti – Judecătoria Sector 3 Grefier arhivar 12000
1.2. Soţ/soţie - - - - 1.3. Copii - - - - 2. Venituri din activităţi independente 2.1. Titular - - - - 2.2. Soţ/soţie 3. Venituri din cedarea folosinţei bunurilor 3.1. Titular - - - - 3.2. Soţ/soţie 4. Venituri din investiţii 4.1. Titular - - - - 4.2. Soţ/soţie 5. Venituri din pensii 5.1. Titular -- - - - 5.2. Soţ/soţie 6. Venituri din activităţi agricole 6.1. Titular - - - - 6.2. Soţ/soţie
Cine a realizat venitul Sursa venitului: Nume, adresa
Serviciul prestat/obiectul generator de venit
Venitul anual încasat
7. Venituri din premii şi din jocuri de noroc
6
7.1. Titular - - - - 7.2. Soţ/soţie 7.3. Copii 8. Venituri din alte surse 8.1. Titular - - - - 8.2. Soţ/soţie 8.3. Copii
Prezenta declaraţie constituie act public şi răspund potrivit legii penale pentru inexactitatea sau
caracterul incomplet al datelor menţionate.
Data completării Semnătura
06.06.2016 …………………………
1
DECLARAŢIE DE AVERE
Subsemnatul/Subsemnata, SIMIONESCU GABRIELA IULIA , având funcţia
de GREFIER la JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREŞTI ,
CNP , domiciliul JUDEŢUL DOLJ, MUN. CRAIOVA cunoscând prevederile art. 292 din Codul penal privind falsul în declaraţii, declar pe proprie răspundere că împreună cu familia1) deţin următoarele: ..................................... *1) Prin familie se înţelege soţul/soţia şi copiii aflaţi în întreţinerea acestora.
I. Bunuri imobile 1. Terenuri N O T Ă : Se vor declara inclusiv cele aflate în alte ţări.
Adresa sau zona Categoria* Anul dobândirii Suprafaţa Cota-
parte Modul de dobândire Titularul1)
- - - - - - -
* Categoriile indicate sunt: (1) agricol; (2) forestier; (3) intravilan; (4) luciu de apă; (5) alte categorii de terenuri extravilane, dacă se află în circuitul civil. *2) La "Titular" se menţionează, în cazul bunurilor proprii, numele proprietarului (titularul, soţul/soţia, copilul), iar în cazul bunurilor în coproprietate, cota-parte şi numele coproprietarilor.
2. Clădiri N O T Ă : Se vor declara inclusiv cele aflate în alte ţări.
Adresa sau zona Categoria* Anul dobândirii Suprafaţa Cota-
parte Modul de dobândire Titularul2)
- - - - - - -
2
* Categoriile indicate sunt: (1) apartament; (2) casă de locuit; (3) casă de vacanţă; (4) spaţii comerciale/de producţie. *2) La "Titular" se menţionează, în cazul bunurilor proprii, numele proprietarului (titularul, soţul/soţia, copilul), iar în cazul bunurilor în coproprietate, cota-parte şi numele coproprietarilor.
II. Bunuri mobile 1. Autovehicule/autoturisme, tractoare, maşini agricole, şalupe, iahturi şi alte mijloace de transport
care sunt supuse înmatriculării, potrivit legii
Natura Marca Nr. de bucăţi Anul de fabricaţie Modul de dobândire
- - - - -
2. Bunuri sub formă de metale preţioase, bijuterii, obiecte de artă şi de cult, colecţii de artă şi
numismatică, obiecte care fac parte din patrimoniul cultural naţional sau universal, a căror valoare însumată depăşeşte 5.000 de euro
N O T Ă : Se vor menţiona toate bunurile aflate în proprietate, indiferent dacă ele se află sau nu pe teritoriul României
la momentul declarării.
Descriere sumară Anul dobândirii Valoarea estimată
- - -
-
III. Bunuri mobile, a căror valoare depăşeşte 3.000 de euro fiecare, şi bunuri imobile înstrăinate în
ultimele 12 luni
Natura bunului înstrăinat
Data înstrăinării
Persoana către care s-a înstrăinat
Forma înstrăinării Valoarea
- - - - -
3
IV. Active financiare 1. Conturi şi depozite bancare, fonduri de investiţii, forme echivalente de economisire şi investire,
inclusiv cardurile de credit, dacă valoarea însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 de euro
N O T Ă : Se vor declara inclusiv cele aflate în bănci sau instituţii financiare din străinătate.
Instituţia care administrează şi adresa acesteia Tipul* Valuta Deschis în anul Sold/valoare la zi
- - - - -
*Categoriile indicate sunt: (1) cont curent sau echivalente (inclusiv card); (2) depozit bancar sau
echivalente; (3) fonduri de investiţii sau echivalente, inclusiv fonduri private de pensii sau alte sisteme cu acumulare (se vor declara cele aferente anului fiscal anterior).
2. Plasamente, investiţii directe şi împrumuturi acordate, dacă valoarea de piaţă însumată a tuturor
acestora depăşeşte 5.000 de euro N O T Ă : Se vor declara inclusiv investiţiile şi participările în străinătate.
Emitent titlu/societatea în care persoana este acţionar sau asociat/beneficiar de împrumut Tipul* Număr de titluri/
cota de participare Valoarea totală la zi
-– - - -
4
*Categoriile indicate sunt: (1) hârtii de valoare deţinute (titluri de stat, certificate, obligaţiuni); (2) acţiuni sau părţi sociale în societăţi comerciale; (3) împrumuturi acordate în nume personal.
3. Alte active producătoare de venituri nete, care însumate depăşesc echivalentul a 5.000 de euro pe an: ……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..
N O T Ă : Se vor declara inclusiv cele aflate în străinătate.
V. Datorii Debite, ipoteci, garanţii emise în beneficiul unui terţ, bunuri achiziţionate în sistem leasing şi alte
asemenea bunuri, dacă valoarea însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 de euro NOTĂ: Se vor declara inclusiv pasivele financiare acumulate în străinătate.
Creditor Contractat în anul Scadent la Valoare
- - - -
VI. Cadouri, servicii sau avantaje primite gratuit sau subvenţionate faţă de valoarea de piaţă, din
partea unor persoane, organizaţii, societăţi comerciale, regii autonome, companii/societăţi naţionale sau instituţii publice româneşti sau străine, inclusiv burse, credite, garanţii, decontări de cheltuieli, altele decât cele ale angajatorului, a căror valoare individuală depăşeşte 500 de euro*
Cine a realizat venitul Sursa venitului: numele, adresa
Serviciul prestat/Obiectul generator de venit
Venitul anual încasat
1.1. Titular
- - - -
1.2. Soţ/soţie
1.3. Copii
*Se exceptează de la declarare cadourile şi trataţiile uzuale primite din partea rudelor de gradul I şi al 11-lea.
5
VII. Venituri ale declarantului şi ale membrilor săi de familie, realizate în ultimul an fiscal încheiat
(potrivit art. 41 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare) NOTĂ: Se vor declara inclusiv veniturile provenite din străinătate.
Cine a realizat venitul Sursa venitului: numele, adresa
Serviciul prestat/Obiectul generator de venit
Venitul anual încasat
1. Venituri din salarii
1.1. Titular SIMIONESCU GABRIELA IULIA
Tribunal Bucureşti-Judecătoria Sectorului 3, str. Ilfov nr. 6,
Sectorul 5, Bucureşti. grefier 30360
1.2. Soţ/soţie 1.3. Copii 2. Venituri din activităţi independente 2.1. Titular 2.2. Soţ/soţie 3. Venituri din cedarea folosinţei bunurilor 3.1. Titular 3.2. Soţ/soţie 4. Venituri din investiţii 4.1. Titular 4.2. Soţ/soţie 5. Venituri din pensii 5.1. Titular 5.2. Soţ/soţie 6. Venituri din activităţi agricole 6.1. Titular
6
6.2. Soţ/soţie
Cine a realizat venitul Sursa venitului: Nume, adresa
Serviciul prestat/obiectul generator de venit
Venitul anual încasat
7. Venituri din premii şi din jocuri de noroc 7.1. Titular 7.2. Soţ/soţie 7.3. Copii 8. Venituri din alte surse 8.1. Titular 8.2. Soţ/soţie 8.3. Copii
Prezenta declaraţie constituie act public şi răspund potrivit legii penale pentru inexactitatea sau
caracterul incomplet al datelor menţionate.
Data completării Semnătura
02.06.2016 …………………………
1
DECLARAŢIE DE AVERE
Subsemnatul/Subsemnata, ISPAS DOINA , având funcţia de GREFIER la JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREŞTI ,
, domiciliul , cunoscând prevederile art. 292 din Codul penal privind falsul în declaraţii, declar pe proprie răspundere că împreună cu familia1) deţin următoarele: ..................................... *1) Prin familie se înţelege soţul/soţia şi copiii aflaţi în întreţinerea acestora.
I. Bunuri imobile 1. Terenuri N O T Ă : Se vor declara inclusiv cele aflate în alte ţări.
Adresa sau zona Categoria* Anul dobândirii Suprafaţa Cota-
parte Modul de dobândire Titularul1)
- - - - - - -
- - - - - - -
- - - - - - -
- - - - - - - * Categoriile indicate sunt: (1) agricol; (2) forestier; (3) intravilan; (4) luciu de apă; (5) alte categorii de terenuri extravilane, dacă se află în circuitul civil. *2) La "Titular" se menţionează, în cazul bunurilor proprii, numele proprietarului (titularul, soţul/soţia, copilul), iar în cazul bunurilor în coproprietate, cota-parte şi numele coproprietarilor.
2. Clădiri N O T Ă : Se vor declara inclusiv cele aflate în alte ţări.
Adresa sau zona Categoria* Anul dobândirii Suprafaţa Cota-
parte Modul de dobândire Titularul2)
Bucureşti, sector 4, str. Luica nr. 41, bl. 61, sc. 1, et. 7, ap. 46
apartament 1992 35,6 mp - Vânzare-cumpărare
Ispas Gheorghe - soţ
- - - - - - - - - - - - - -
2
- - - - - - - * Categoriile indicate sunt: (1) apartament; (2) casă de locuit; (3) casă de vacanţă; (4) spaţii comerciale/de producţie. *2) La "Titular" se menţionează, în cazul bunurilor proprii, numele proprietarului (titularul, soţul/soţia, copilul), iar în cazul bunurilor în coproprietate, cota-parte şi numele coproprietarilor.
II. Bunuri mobile 1. Autovehicule/autoturisme, tractoare, maşini agricole, şalupe, iahturi şi alte mijloace de transport
care sunt supuse înmatriculării, potrivit legii
Natura Marca Nr. de bucăţi Anul de fabricaţie Modul de dobândire
Autoturism Dacia Logan 1 2006 Vânzare-cumpărare
Autoturism Volkswagen Polo 1 2002 Vânzare-cumpărare
- - - - -
- - - - -
- - - - -
- - - - - 2. Bunuri sub formă de metale preţioase, bijuterii, obiecte de artă şi de cult, colecţii de artă şi
numismatică, obiecte care fac parte din patrimoniul cultural naţional sau universal, a căror valoare însumată depăşeşte 5.000 de euro
N O T Ă : Se vor menţiona toate bunurile aflate în proprietate, indiferent dacă ele se află sau nu pe teritoriul României
la momentul declarării.
Descriere sumară Anul dobândirii Valoarea estimată
- - -
- - -
- - -
- - -
- - - III. Bunuri mobile, a căror valoare depăşeşte 3.000 de euro fiecare, şi bunuri imobile înstrăinate în
ultimele 12 luni
Natura bunului înstrăinat
Data înstrăinării
Persoana către care s-a înstrăinat
Forma înstrăinării Valoarea
- - - - -
3
- - - - - IV. Active financiare 1. Conturi şi depozite bancare, fonduri de investiţii, forme echivalente de economisire şi investire,
inclusiv cardurile de credit, dacă valoarea însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 de euro
N O T Ă : Se vor declara inclusiv cele aflate în bănci sau instituţii financiare din străinătate.
Instituţia care administrează şi adresa acesteia Tipul* Valuta Deschis în anul Sold/valoare la zi
- - - - -
- - - - -
- - - - -
- - - - -
- - - - -
- - - - -
- - - - - *Categoriile indicate sunt: (1) cont curent sau echivalente (inclusiv card); (2) depozit bancar sau
echivalente; (3) fonduri de investiţii sau echivalente, inclusiv fonduri private de pensii sau alte sisteme cu acumulare (se vor declara cele aferente anului fiscal anterior).
2. Plasamente, investiţii directe şi împrumuturi acordate, dacă valoarea de piaţă însumată a tuturor
acestora depăşeşte 5.000 de euro N O T Ă : Se vor declara inclusiv investiţiile şi participările în străinătate.
Emitent titlu/societatea în care persoana este acţionar sau asociat/beneficiar de împrumut Tipul* Număr de titluri/
cota de participare Valoarea totală la zi
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
4
*Categoriile indicate sunt: (1) hârtii de valoare deţinute (titluri de stat, certificate, obligaţiuni); (2) acţiuni sau părţi sociale în societăţi comerciale; (3) împrumuturi acordate în nume personal.
3. Alte active producătoare de venituri nete, care însumate depăşesc echivalentul a 5.000 de euro pe an: ……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..
N O T Ă : Se vor declara inclusiv cele aflate în străinătate.
V. Datorii Debite, ipoteci, garanţii emise în beneficiul unui terţ, bunuri achiziţionate în sistem leasing şi alte
asemenea bunuri, dacă valoarea însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 de euro NOTĂ: Se vor declara inclusiv pasivele financiare acumulate în străinătate.
Creditor Contractat în anul Scadent la Valoare
BCR SA 2014 2019 34.300 lei
- - - -
- - - -
- - - -
- - - - VI. Cadouri, servicii sau avantaje primite gratuit sau subvenţionate faţă de valoarea de piaţă, din
partea unor persoane, organizaţii, societăţi comerciale, regii autonome, companii/societăţi naţionale sau instituţii publice româneşti sau străine, inclusiv burse, credite, garanţii, decontări de cheltuieli, altele decât cele ale angajatorului, a căror valoare individuală depăşeşte 500 de euro*
Cine a realizat venitul Sursa venitului: numele, adresa
Serviciul prestat/Obiectul generator de venit
Venitul anual încasat
1.1. Titular - - -
- - - -
1.2. Soţ/soţie - - -
- - - -
1.3. Copii - - -
- - - - *Se exceptează de la declarare cadourile şi trataţiile uzuale primite din partea rudelor de gradul I şi al 11-lea.
5
VII. Venituri ale declarantului şi ale membrilor săi de familie, realizate în ultimul an fiscal încheiat
(potrivit art. 41 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare) NOTĂ: Se vor declara inclusiv veniturile provenite din străinătate.
Cine a realizat venitul Sursa venitului: numele, adresa
Serviciul prestat/Obiectul generator de venit
Venitul anual încasat
1. Venituri din salarii 1.1. Titular ISPAS DOINA Judecătoria Sectorului 3 Grefier – salariu 42.490 lei 1.2. Soţ/soţie ISPAS GHEORGHE SC Global Design SRL Şofer – salariu 9.006 lei 1.3. Copii - - - - 2. Venituri din activităţi independente 2.1. Titular - - - - - - - 2.2. Soţ/soţie - - - - - - 3. Venituri din cedarea folosinţei bunurilor 3.1. Titular - - - - - - - 3.2. Soţ/soţie - - - - - - - 4. Venituri din investiţii 4.1. Titular - - - - - - - 4.2. Soţ/soţie - - - - - - - 5. Venituri din pensii 5.1. Titular - - - - - - - 5.2. Soţ/soţie - - - - - - - 6. Venituri din activităţi agricole 6.1. Titular - - - - - - -
6
6.2. Soţ/soţie - - - - - - -
Cine a realizat venitul Sursa venitului: Nume, adresa
Serviciul prestat/obiectul generator de venit
Venitul anual încasat
7. Venituri din premii şi din jocuri de noroc 7.1. Titular - - - - - - - 7.2. Soţ/soţie - - - - - - - 7.3. Copii - - - - - - - 8. Venituri din alte surse 8.1. Titular - - - - - - - 8.2. Soţ/soţie - - - - - - - 8.3. Copii - - - - - - -
Prezenta declaraţie constituie act public şi răspund potrivit legii penale pentru inexactitatea sau
caracterul incomplet al datelor menţionate.
Data completării Semnătura
03.06.2016 …………………………
1
DECLARAŢIE DE AVERE
Subsemnatul/Subsemnata, MAIDAN ALEXANDRA, având funcţia de grefier la Judecatoria
sectorului 3 Bucuresti, cunoscând prevederile art. 292 din Codul penal privind falsul în declaraţii, declar pe propria răspundere, că împreună cu familia1 deţin următoarele: I. Bunuri imobile 1. Terenuri NOTĂ: Se vor declara inclusiv cele aflate în alte ţări
Adresa sau zona Categoria* Anul dobândirii
Suprafaţa Cota-parte Modul de dobândire
Titularul2
/
/
* Categoriile indicate sunt: (1) agricol; (2) forestier; (3) intravilan; (4) luciu apă; (5) alte categorii de terenuri extravilane, dacă se află în circuitul civil. 2. Clădiri NOTĂ: Se vor declara inclusiv cele aflate în alte ţări
Adresa sau zona Categoria* Anul dobândirii
Suprafaţa Cota-parte Modul de dobândire
Titularul2
Judeţul Ilfov, Sat Dudu
1 2015 50mp 1/1 Vânzare-cumpărare
MAIDAN ALEXANDRA
* Categoriile indicate sunt: (1) apartament; (2) casă de locuit; (3) casă de vacanţă; (4) spaţii comerciale/de producţie. II. Bunuri mobile 1. Autovehicule/autoturisme, tractoare, maşini agricole, şalupe, iahturi şi alte mijloace de transport care sunt supuse înmatriculării, potrivit legii
Natura Marca Nr. de bucăţi Anul de fabricaţie Modul de dobândire
1 Prin familie se înţelege soţul/soţia şi copii aflaţi în întreţinerea acestora. 2 La „Titular” se menţionează, în cazul bunurilor proprii, numele proprietarului (titularul, soţul/soţia, copilul), iar în cazul bunurilor în coproprietate, cota-parte şi numele coproprietarilor.
2
2. Bunuri sub formă de metale preţioase, bijuterii, obiecte de artă şi de cult, colecţii de artă şi numismatică, obiecte care fac parte din patrimoniul cultural naţional sau universal, a căror valoare însumată depăşeşte 5.000 de euro NOTĂ: Se vor menţiona toate bunurile aflate în proprietate, indiferent dacă ele se află sau nu pe teritoriul României la momentul declarării.
Descriere sumară Anul dobândirii Valoare estimată
III. Bunuri mobile, a căror valoare depăşeşte 3000 de euro fiecare, şi bunuri imobile înstrăinate în ultimele 12 luni Natura bunului
înstrăinat Data înstrăinării Persoana către care s-a
înstrăinat Forma
înstrăinării Valoarea
IV. Active financiare 1.Conturi şi depozite bancare, fonduri de investiţii, forme echivalente de economisire şi investire, inclusiv cardurile de credit, dacă valoarea însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 de euro NOTĂ: Se vor declara inclusiv cele aflate în bănci sau instituţii financiare din străinătate.
Instituţia care administrează şi adresa acesteia
Tipul* Valuta Deschis în anul
Sold/valoare la zi
* Categoriile indicate sunt: (1) cont curent sau echivalente (inclusiv card); (2) depozit bancar sau echivalente; (3) fonduri de investiţii sau echivalente, inclusiv fonduri private de pensii sau alte sisteme de acumulare (se vor declara cele aferente anului fiscal anterior) 2. Plasamente, investiţii directe şi împrumuturi acordate, dacă valoarea de piaţă însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 de euro NOTĂ: Se vor declara inclusiv investiţiile şi participările în străinătate.
3
Emitent titlu/societatea în care persoana este acţionar sau asociat/beneficiar de
împrumut
Tipul* Număr de titluri/ Cota de participare
Valoare totală la zi
* Categoriile indicate sunt: (1) hârtii de valoare deţinute (titluri de stat, certificate, obligaţiuni); (2) acţiuni sau părţi sociale în societăţi comerciale; (3) împrumuturi acordate în nume personal 3. Alte active producătoare de venituri nete, care însumate depăşesc echivalentul a 5.000 de euro pe an: .................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................. NOTĂ: Se vor declara inclusiv cele aflate în străinătate. V. Datorii Debite, ipoteci, garanţii emise în beneficiul unui terţ, bunuri achiziţionate în sistem leasing şi alte asemenea bunuri, dacă valoarea însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 de euro. NOTĂ: Se vor declara inclusiv pasivele financiare acumulate în străinătate
Creditor Contractat în anul Scadent la Valoare ALPHA BANK
2015 2045 30.000 EURO
VI. Cadouri, servicii sau avantaje primite gratuit sau subvenţionate faţă de valoarea de piaţă din partea unor persoane, organizaţii, societăţi comerciale, regii autonome, companii/societăţi naţionale sau instituţii publice româneşti sau străine, inclusiv burse, credite, garanţii, decontări de cheltuieli, altele decât cele ale angajatorului, a căror valoare individuală depăşeşte 500 de euro*
Cine a realizat venitul Sursa venitului: nume, adresa
Serviciul prestat/Obiectul generator de venit
Venit anual încasat
1.1. Titular
1.2. Soţ/soţie
1.3. Copii
* Se exceptează de la declarare cadourile şi trataţiile uzuale primite din partea rudelor de gradul I şi al II-lea.
4
VII. Venituri ale declarantului şi ale membrilor săi de familie, realizate în ultimul an fiscal încheiat (potrivit art. 41 din Legea nr. 571/2003 - Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare) NOTĂ: Se vor declara inclusiv veniturile provenite din străinătate.
Cine a realizat venitul Sursa venitului: nume, adresa
Serviciul prestat/ Obiectul generator de venit
Venit anual încasat
1. Venituri din salarii 1.1. Titular CROITORU LARISA
venituri salariale, conform fisei fiscale
CONFORM FISEI FISCALE
1.2. Soţ/soţie
1.3. Copii
2. Venituri din activităţi independente 2.1. Titular
2.2. Soţ/soţie
3. Venituri din cedarea folosinţei bunurilor 3.1. Titular
3.2. Soţ/soţie
4. Venituri din investiţii 4.1. Titular
4.2. Soţ/soţie
5. Venituri din pensii 5.1. Titular
5
5.2. Soţ/soţie.
6. Venituri din activităţi agricole 6.1. Titular
6.2. Soţ/soţie
7. Venituri din premii şi din jocuri de noroc 7.1. Titular
7.2. Soţ/soţie
7.3. Copii
8. Venituri din alte surse 8.1. Titular
chirie conf. Legii 567/2004
8.2. Soţ/soţie
8.3. Copii
Prezenta declaraţie constituie act public şi răspund potrivit legii penale pentru inexactitatea sau caracterul incomplet al datelor menţionate. Data completării: Semnătura: 23.06.2016 ....................................
1
DECLARAŢIE DE AVERE
Subsemnatul/Subsemnata, MARIAN ERIKA GABRIELLA, având funcţia de GREFIER SEF, la
JUDECATORIA SECTORULUI 3 BUCURESTI , CNP domiciliată în BUCURESTI, SECTOR 3 , cunoscând prevederile art. 292 din Codul penal privind falsul în declaraţii, declar pe propria răspundere, că împreună cu familia1 deţin următoarele: I. Bunuri imobile 1. Terenuri NOTĂ: Se vor declara inclusiv cele aflate în alte ţări Adresa sau zona Categoria
* Anul
dobândirii Suprafaţa Cota-parte Modul de
dobândire Titularul2
HUNEDOARA
5 1993 6.000 MP MOSTENIRE O.MARIAN
VOLUNTARI, JUD.ILFOV
3 2008 1.000 MP CUMPARARE O.MARIAN , E.MARIAN
* Categoriile indicate sunt: (1) agricol; (2) forestier; (3) intravilan; (4) luciu apă; (5) alte categorii de terenuri extravilane, dacă se află în circuitul civil. 2. Clădiri NOTĂ: Se vor declara inclusiv cele aflate în alte ţări
Adresa sau zona Categoria* Anul dobândirii
Suprafaţa Cota-parte Modul de dobândire
Titularul2
BUCURESTI, SECTOR 3
1 1996 79 MP CUMPARARE O.MARIAN
* Categoriile indicate sunt: (1) apartament; (2) casă de locuit; (3) casă de vacanţă; (4) spaţii comerciale/de producţie. II. Bunuri mobile 1. Autovehicule/autoturisme, tractoare, maşini agricole, şalupe, iahturi şi alte mijloace de transport care sunt supuse înmatriculării, potrivit legii
Natura Marca Nr. de bucăţi Anul de fabricaţie Modul de dobândire
1 Prin familie se înţelege soţul/soţia şi copii aflaţi în întreţinerea acestora. 2 La „Titular” se menţionează, în cazul bunurilor proprii, numele proprietarului (titularul, soţul/soţia, copilul), iar în cazul bunurilor în coproprietate, cota-parte şi numele coproprietarilor.
2
2. Bunuri sub formă de metale preţioase, bijuterii, obiecte de artă şi de cult, colecţii de artă şi numismatică, obiecte care fac parte din patrimoniul cultural naţional sau universal, a căror valoare însumată depăşeşte 5.000 de euro NOTĂ: Se vor menţiona toate bunurile aflate în proprietate, indiferent dacă ele se află sau nu pe teritoriul României la momentul declarării.
Descriere sumară Anul dobândirii Valoare estimată
III. Bunuri mobile, a căror valoare depăşeşte 3000 de euro fiecare, şi bunuri imobile înstrăinate în ultimele 12 luni
Natura bunului înstrăinat
Data înstrăinării Persoana către care s-a înstrăinat
Forma înstrăinării
Valoarea
IV. Active financiare 1.Conturi şi depozite bancare, fonduri de investiţii, forme echivalente de economisire şi investire, inclusiv cardurile de credit, dacă valoarea însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 de euro NOTĂ: Se vor declara inclusiv cele aflate în bănci sau instituţii financiare din străinătate.
Instituţia care administrează şi adresa acesteia
Tipul* Valuta Deschis în anul
Sold/valoare la zi
* Categoriile indicate sunt: (1) cont curent sau echivalente (inclusiv card); (2) depozit bancar sau echivalente; (3) fonduri de investiţii sau echivalente, inclusiv fonduri private de pensii sau alte sisteme de acumulare (se vor declara cele aferente anului fiscal anterior) 2. Plasamente, investiţii directe şi împrumuturi acordate, dacă valoarea de piaţă însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 de euro NOTĂ: Se vor declara inclusiv investiţiile şi participările în străinătate.
Emitent titlu/societatea în care persoana este acţionar sau asociat/beneficiar de
împrumut
Tipul* Număr de titluri/ Cota de participare
Valoare totală la zi
3
* Categoriile indicate sunt: (1) hârtii de valoare deţinute (titluri de stat, certificate, obligaţiuni); (2) acţiuni sau părţi sociale în societăţi comerciale; (3) împrumuturi acordate în nume personal 3. Alte active producătoare de venituri nete, care însumate depăşesc echivalentul a 5.000 de euro pe an: .................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................. NOTĂ: Se vor declara inclusiv cele aflate în străinătate. V. Datorii Debite, ipoteci, garanţii emise în beneficiul unui terţ, bunuri achiziţionate în sistem leasing şi alte asemenea bunuri, dacă valoarea însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 de euro. NOTĂ: Se vor declara inclusiv pasivele financiare acumulate în străinătate
Creditor Contractat în anul Scadent la Valoare ALPHA BANK
2008 2038 380.000 EURO
RAIFFEISEN BANK 2011 2017 5.471 LEI
VI. Cadouri, servicii sau avantaje primite gratuit sau subvenţionate faţă de valoarea de piaţă din partea unor persoane, organizaţii, societăţi comerciale, regii autonome, companii/societăţi naţionale sau instituţii publice româneşti sau străine, inclusiv burse, credite, garanţii, decontări de cheltuieli, altele decât cele ale angajatorului, a căror valoare individuală depăşeşte 500 de euro*
Cine a realizat venitul Sursa venitului: nume, adresa
Serviciul prestat/Obiectul generator de venit
Venit anual încasat
1.1. Titular
1.2. Soţ/soţie
1.3. Copii
* Se exceptează de la declarare cadourile şi trataţiile uzuale primite din partea rudelor de gradul I şi al II-lea. VII. Venituri ale declarantului şi ale membrilor săi de familie, realizate în ultimul an fiscal încheiat (potrivit
4
art. 41 din Legea nr. 571/2003 - Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare) NOTĂ: Se vor declara inclusiv veniturile provenite din străinătate.
Cine a realizat venitul Sursa venitului: nume, adresa
Serviciul prestat/ Obiectul generator de venit
Venit anual încasat
1. Venituri din salarii 1.1. Titular
MARIAN ERIKA-GABRIELLA
C.A.B. GREFIER SEF –JUDECATORIA SECTORULUI 3 BUCURESTI
52410 lei CONF. ADEVERINŢEI DE VENIT
1.2. Soţ/soţie
MARIAN OVIDIU -IULIU
SC GRAND PLAZA HOTEL SA
PREŞEDINTELE CONSILIULUI DE ADMINISTRAŢIE
CONF IDENŢIAL CONFORM CONTRACTULUI DE MANAGEMENT
SC METEOR SA DIRECTOR GENERAL CONF IDENŢIAL CONFORM CONTRACTULUI DE MANAGEMENT
SC UNIVERSAL SA DIRECTOR GENERAL CONF IDENŢIAL CONFORM CONTRACTULUI DE MANAGEMENT
CASA DOINA SRL ADMINISTRATOR UNIC CONF IDENŢIAL CONFORM CONTRACTULUI DE MANAGEMENT
1.3. Copii
2. Venituri din activităţi independente 2.1. Titular
2.2. Soţ/soţie
3. Venituri din cedarea folosinţei bunurilor 3.1. Titular
5
3.2. Soţ/soţie
4. Venituri din investiţii 4.1. Titular
4.2. Soţ/soţie
5. Venituri din pensii 5.1. Titular
5.2. Soţ/soţie.
6. Venituri din activităţi agricole 6.1. Titular
6.2. Soţ/soţie
7. Venituri din premii şi din jocuri de noroc 7.1. Titular
7.2. Soţ/soţie
7.3. Copii
8. Venituri din alte surse 8.1. Titular
MARIAN ERIKA
S.N.G.
FORMATOR COLABORATOR
1421 LEI conf.adeverinţei de venit
8.2. Soţ/soţie
6
8.3. Copii
MARIAN IULIA
ALOCAŢIE DE STAT 1008 LEI/84 LEI LUNAR
Prezenta declaraţie constituie act public şi răspund potrivit legii penale pentru inexactitatea sau caracterul incomplet al datelor menţionate. Data completării: Semnătura: 15.06.2016 ....................................
1
DECLARAŢIE DE AVERE
Subsemnatul/Subsemnata, MINCĂ DORINA, , având funcţia
de GREFIER la JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREŞTI ,
, domiciliul in GIURGIU cunoscând prevederile art. 292 din Codul penal privind falsul în declaraţii, declar pe proprie răspundere că împreună cu familia1) deţin următoarele: ..................................... *1) Prin familie se înţelege soţul/soţia şi copiii aflaţi în întreţinerea acestora.
I. Bunuri imobile 1. Terenuri N O T Ă : Se vor declara inclusiv cele aflate în alte ţări.
Adresa sau zona Categoria* Anul dobândirii Suprafaţa Cota-
parte Modul de dobândire Titularul1)
- - - - - - -
* Categoriile indicate sunt: (1) agricol; (2) forestier; (3) intravilan; (4) luciu de apă; (5) alte categorii de terenuri extravilane, dacă se află în circuitul civil. *2) La "Titular" se menţionează, în cazul bunurilor proprii, numele proprietarului (titularul, soţul/soţia, copilul), iar în cazul bunurilor în coproprietate, cota-parte şi numele coproprietarilor.
2. Clădiri N O T Ă : Se vor declara inclusiv cele aflate în alte ţări.
Adresa sau zona Categoria* Anul dobândirii Suprafaţa Cota-
parte Modul de dobândire Titularul2)
- - - - - - -
2
* Categoriile indicate sunt: (1) apartament; (2) casă de locuit; (3) casă de vacanţă; (4) spaţii comerciale/de producţie. *2) La "Titular" se menţionează, în cazul bunurilor proprii, numele proprietarului (titularul, soţul/soţia, copilul), iar în cazul bunurilor în coproprietate, cota-parte şi numele coproprietarilor.
II. Bunuri mobile 1. Autovehicule/autoturisme, tractoare, maşini agricole, şalupe, iahturi şi alte mijloace de transport
care sunt supuse înmatriculării, potrivit legii
Natura Marca Nr. de bucăţi Anul de fabricaţie Modul de dobândire
- - - - -
2. Bunuri sub formă de metale preţioase, bijuterii, obiecte de artă şi de cult, colecţii de artă şi
numismatică, obiecte care fac parte din patrimoniul cultural naţional sau universal, a căror valoare însumată depăşeşte 5.000 de euro
N O T Ă : Se vor menţiona toate bunurile aflate în proprietate, indiferent dacă ele se află sau nu pe teritoriul României
la momentul declarării.
Descriere sumară Anul dobândirii Valoarea estimată
- - -
-
III. Bunuri mobile, a căror valoare depăşeşte 3.000 de euro fiecare, şi bunuri imobile înstrăinate în
ultimele 12 luni
Natura bunului înstrăinat
Data înstrăinării
Persoana către care s-a înstrăinat
Forma înstrăinării Valoarea
- - - - -
3
IV. Active financiare 1. Conturi şi depozite bancare, fonduri de investiţii, forme echivalente de economisire şi investire,
inclusiv cardurile de credit, dacă valoarea însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 de euro
N O T Ă : Se vor declara inclusiv cele aflate în bănci sau instituţii financiare din străinătate.
Instituţia care administrează şi adresa acesteia Tipul* Valuta Deschis în anul Sold/valoare la zi
BCR SA Card de cumparaturi lei 2012 10.000 lei
*Categoriile indicate sunt: (1) cont curent sau echivalente (inclusiv card); (2) depozit bancar sau
echivalente; (3) fonduri de investiţii sau echivalente, inclusiv fonduri private de pensii sau alte sisteme cu acumulare (se vor declara cele aferente anului fiscal anterior).
2. Plasamente, investiţii directe şi împrumuturi acordate, dacă valoarea de piaţă însumată a tuturor
acestora depăşeşte 5.000 de euro N O T Ă : Se vor declara inclusiv investiţiile şi participările în străinătate.
Emitent titlu/societatea în care persoana este acţionar sau asociat/beneficiar de împrumut Tipul* Număr de titluri/
cota de participare Valoarea totală la zi
-– - - -
4
*Categoriile indicate sunt: (1) hârtii de valoare deţinute (titluri de stat, certificate, obligaţiuni); (2) acţiuni sau părţi sociale în societăţi comerciale; (3) împrumuturi acordate în nume personal.
3. Alte active producătoare de venituri nete, care însumate depăşesc echivalentul a 5.000 de euro pe an: ……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..
N O T Ă : Se vor declara inclusiv cele aflate în străinătate.
V. Datorii Debite, ipoteci, garanţii emise în beneficiul unui terţ, bunuri achiziţionate în sistem leasing şi alte
asemenea bunuri, dacă valoarea însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 de euro NOTĂ: Se vor declara inclusiv pasivele financiare acumulate în străinătate.
Creditor Contractat în anul Scadent la Valoare
BCR SA – credit de nevoi personale 2014 2019 27.000 lei
VI. Cadouri, servicii sau avantaje primite gratuit sau subvenţionate faţă de valoarea de piaţă, din
partea unor persoane, organizaţii, societăţi comerciale, regii autonome, companii/societăţi naţionale sau instituţii publice româneşti sau străine, inclusiv burse, credite, garanţii, decontări de cheltuieli, altele decât cele ale angajatorului, a căror valoare individuală depăşeşte 500 de euro*
Cine a realizat venitul Sursa venitului: numele, adresa
Serviciul prestat/Obiectul generator de venit
Venitul anual încasat
1.1. Titular
- - - -
1.2. Soţ/soţie
1.3. Copii
*Se exceptează de la declarare cadourile şi trataţiile uzuale primite din partea rudelor de gradul I şi al 11-lea.
5
VII. Venituri ale declarantului şi ale membrilor săi de familie, realizate în ultimul an fiscal încheiat
(potrivit art. 41 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare) NOTĂ: Se vor declara inclusiv veniturile provenite din străinătate.
Cine a realizat venitul Sursa venitului: numele, adresa
Serviciul prestat/Obiectul generator de venit
Venitul anual încasat
1. Venituri din salarii 1.1. Titular MINCĂ DORINA Judecatoria Sector 3 Bucuresti Grefier 33067 LEI 1.2. Soţ/soţie 1.3. Copii 2. Venituri din activităţi independente 2.1. Titular 2.2. Soţ/soţie 3. Venituri din cedarea folosinţei bunurilor 3.1. Titular 3.2. Soţ/soţie 4. Venituri din investiţii 4.1. Titular 4.2. Soţ/soţie 5. Venituri din pensii 5.1. Titular 5.2. Soţ/soţie 6. Venituri din activităţi agricole 6.1. Titular
6
6.2. Soţ/soţie
Cine a realizat venitul Sursa venitului: Nume, adresa
Serviciul prestat/obiectul generator de venit
Venitul anual încasat
7. Venituri din premii şi din jocuri de noroc 7.1. Titular 7.2. Soţ/soţie 7.3. Copii 8. Venituri din alte surse 8.1. Titular 8.2. Soţ/soţie 8.3. Copii
Prezenta declaraţie constituie act public şi răspund potrivit legii penale pentru inexactitatea sau
caracterul incomplet al datelor menţionate.
Data completării Semnătura
03.06.2016 …………………………
1
DECLARAŢIE DE AVERE
Subsemnatul/Subsemnata, Gavra Gh. Valentina , având funcţia de Grefier la Tribunalul Bucureşti – Judecxătoria Sectorului 3 Bucureşti ,
CNP , domiciliul __
,
cunoscând prevederile art. 292 din Codul penal privind falsul în declaraţii, declar pe proprie răspundere că împreună cu familia1) deţin următoarele: ..................................... *1) Prin familie se înţelege soţul/soţia şi copiii aflaţi în întreţinerea acestora.
I. Bunuri imobile 1. Terenuri N O T Ă : Se vor declara inclusiv cele aflate în alte ţări.
Adresa sau zona Categoria* Anul dobândirii Suprafaţa Cota-parte Modul de dobândire Titularul1)
Com. Curcani, jud. Călăraşi intravilan 2004 953 mp 1/1 cumpărare Gavra Valentina
- - - - - - -
- - - - - - -
- - - - - - - * Categoriile indicate sunt: (1) agricol; (2) forestier; (3) intravilan; (4) luciu de apă; (5) alte categorii de terenuri extravilane, dacă se află în circuitul civil. *2) La "Titular" se menţionează, în cazul bunurilor proprii, numele proprietarului (titularul, soţul/soţia, copilul), iar în cazul bunurilor în coproprietate, cota-parte şi numele coproprietarilor.
2. Clădiri N O T Ă : Se vor declara inclusiv cele aflate în alte ţări.
Adresa sau zona Categoria* Anul dobândirii Suprafaţa Cota-parte Modul de
dobândire Titularul2)
Com. Curcani, jud. Călăraşi Casă de locuit 2004 131 1/1 cumpărare Gavra Valentina
- - - - - - -
- - - - - - -
- - - - - - - * Categoriile indicate sunt: (1) apartament; (2) casă de locuit; (3) casă de vacanţă; (4) spaţii comerciale/de producţie. *2) La "Titular" se menţionează, în cazul bunurilor proprii, numele proprietarului (titularul, soţul/soţia, copilul), iar în cazul bunurilor în coproprietate, cota-parte şi numele coproprietarilor.
2
II. Bunuri mobile 1. Autovehicule/autoturisme, tractoare, maşini agricole, şalupe, iahturi şi alte mijloace de transport care sunt supuse înmatriculării,
potrivit legii
Natura Marca Nr. de bucăţi Anul de fabricaţie Modul de dobândire
autoturism Hyundai 1 1994 cumpărare
autoturism Volkswagen 1 1998 cumpărare
- - - - -
- - - - -
- - - - -
- - - - - 2. Bunuri sub formă de metale preţioase, bijuterii, obiecte de artă şi de cult, colecţii de artă şi numismatică, obiecte care fac parte din
patrimoniul cultural naţional sau universal, a căror valoare însumată depăşeşte 5.000 de euro N O T Ă : Se vor menţiona toate bunurile aflate în proprietate, indiferent dacă ele se află sau nu pe teritoriul României la momentul declarării.
Descriere sumară Anul dobândirii Valoarea estimată
- - -
- - -
- - -
- - -
- - - III. Bunuri mobile, a căror valoare depăşeşte 3.000 de euro fiecare, şi bunuri imobile înstrăinate în ultimele 12 luni
Natura bunului înstrăinat Data înstrăinării Persoana către care s-a înstrăinat Forma înstrăinării Valoarea
- - - - -
- - - - - IV. Active financiare 1. Conturi şi depozite bancare, fonduri de investiţii, forme echivalente de economisire şi investire, inclusiv cardurile de credit, dacă
valoarea însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 de euro
N O T Ă : Se vor declara inclusiv cele aflate în bănci sau instituţii financiare din străinătate.
Instituţia care administrează şi adresa acesteia Tipul* Valuta Deschis în anul Sold/valoare la zi
- - - - -
3
- - - - -
- - - - -
- - - - -
- - - - -
- - - - -
- - - - - *Categoriile indicate sunt: (1 ) cont curent sau echivalente (inclusiv card); (2 ) depozit bancar sau echivalente; (3 ) fonduri de investiţii sau
echivalente, inclusiv fonduri private de pensii sau alte sisteme cu acumulare (se vor declara cele aferente anului fiscal anterior). 2. Plasamente, investiţii directe şi împrumuturi acordate, dacă valoarea de piaţă însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 de euro N O T Ă : Se vor declara inclusiv investiţiile şi participările în străinătate.
Emitent titlu/societatea în care persoana este acţionar sau asociat/beneficiar de împrumut Tipul* Număr de titluri/
cota de participare Valoarea totală la zi
- - - -
- - - -
- - - -
- - - -
- - - -
- - - - *Categoriile indicate sunt: (1 ) hârtii de valoare deţinute (titluri de stat, certificate, obligaţiuni); (2 ) acţiuni sau părţi sociale în societăţi
comerciale; (3 ) împrumuturi acordate în nume personal.
3. Alte active producătoare de venituri nete, care însumate depăşesc echivalentul a 5.000 de euro pe an: Nu este cazul …………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..
N O T Ă : Se vor declara inclusiv cele aflate în străinătate.
V. Datorii Debite, ipoteci, garanţii emise în beneficiul unui terţ, bunuri achiziţionate în sistem leasing şi alte asemenea bunuri, dacă valoarea
însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 de euro NOTĂ: Se vor declara inclusiv pasivele financiare acumulate în străinătate.
Creditor Contractat în anul Scadent la Valoare
- - - -
- - - -
4
- - - -
- - - -
- - - - VI. Cadouri, servicii sau avantaje primite gratuit sau subvenţionate faţă de valoarea de piaţă, din partea unor persoane, organizaţii,
societăţi comerciale, regii autonome, companii/societăţi naţionale sau instituţii publice româneşti sau străine, inclusiv burse, credite, garanţii, decontări de cheltuieli, altele decât cele ale angajatorului, a căror valoare individuală depăşeşte 500 de euro*
Cine a realizat venitul Sursa venitului: numele, adresa
Serviciul prestat/Obiectul generator de venit Venitul anual încasat
1.1. Titular - - -
- - - -
1.2. Soţ/soţie - - -
- - - -
1.3. Copii - - -
- - - - *Se exceptează de la declarare cadourile şi trataţiile uzuale primite din partea rudelor de gradul I şi al 11-lea. VII. Venituri ale declarantului şi ale membrilor săi de familie, realizate în ultimul an fiscal încheiat (potrivit art. 41 din Legea nr.
571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare) NOTĂ: Se vor declara inclusiv veniturile provenite din străinătate.
Cine a realizat venitul Sursa venitului: numele, adresa
Serviciul prestat/Obiectul generator de venit
Venitul anual încasat
1. Venituri din salarii
1.1. Titular - - - - - - 1.2. Soţ/soţie - - - - - - - 1.3. Copii - - - - - - - 2. Venituri din activităţi independente
2.1. Titular - - - - - - - 2.2. Soţ/soţie - - - - - - - 3. Venituri din cedarea folosinţei bunurilor
3.1. Titular - - -
5
- - - - 3.2. Soţ/soţie - - - - - - - 4. Venituri din investiţii
4.1. Titular - - - - - - - 4.2. Soţ/soţie - - - - - - - 5. Venituri din pensii
5.1. Titular - - - - - - - 5.2. Soţ/soţie - - - - - - - 6. Venituri din activităţi agricole
6.1. Titular - - - - - - - 6.2. Soţ/soţie - - - - - - -
Cine a realizat venitul Sursa venitului: Nume, adresa
Serviciul prestat/obiectul generator de venit
Venitul anual încasat
7. Venituri din premii şi din jocuri de noroc 7.1. Titular - - - - - - - 7.2. Soţ/soţie - - - - - - - 7.3. Copii - - - - - - - 8. Venituri din alte surse
8.1. Titular - - - - - - - 8.2. Soţ/soţie - - - - - - - 8.3. Copii - - - - - - -
Prezenta declaraţie constituie act public şi răspund potrivit legii penale pentru inexactitatea sau caracterul incomplet al datelor
menţionate.
Data completării Semnătura 22.06.2016 Gavra Valentina
………………………… …………………………
1
DECLARAŢIE DE AVERE
Subsemnata NICULESCU ANDREEA, având funcţia de GREFIER la JUDECĂTORIA
SECTORULUI 3 BUCUREŞTI, cunoscând prevederile art. 292 din Codul penal privind falsul în declaraţii, declar pe propria răspundere, că împreună cu familia1 deţin următoarele: ..................................... *1) Prin familie se înţelege soţul/soţia şi copiii aflaţi în întreţinerea acestora. I. Bunuri imobile 1. Terenuri NOTĂ: Se vor declara inclusiv cele aflate în alte ţări
Adresa sau zona Categoria* Anul dobândirii
Suprafaţa Cota-parte Modul de dobândire
Titularul2
Com. Cotmeana
Jud. Argeş
3
2012
2050 mp
1/2
Vânz/cump
Niculescu Anton
*Categoriile indicate sunt: (1) agricol; (2) forestier; (3) intravilan; (4) luciu apă; (5) alte categorii de terenuri extravilane, dacă se află în circuitul civil. *2) La "Titular" se menţionează, în cazul bunurilor proprii, numele proprietarului (titularul, soţul/soţia, copilul), iar în cazul bunurilor în coproprietate, cota-parte şi numele coproprietarilor. 2. Clădiri NOTĂ: Se vor declara inclusiv cele aflate în alte ţări Adresa sau zona Categoria* Anul
dobândirii Suprafaţa Cota-parte Modul de
dobândire Titularul2
Bucureşti
1
2008
90 mp
1/1
donaţie
Niculescu Andreea
*Categoriile indicate sunt: (1) apartament; (2) casă de locuit; (3) casă de vacanţă; (4) spaţii comerciale/de producţie. *2) La "Titular" se menţionează, în cazul bunurilor proprii, numele proprietarului (titularul, soţul/soţia, copilul), iar în cazul bunurilor în coproprietate, cota-parte şi numele coproprietarilor. II. Bunuri mobile 1. Autovehicule/autoturisme, tractoare, maşini agricole, şalupe, iahturi şi alte mijloace de transport care sunt supuse înmatriculării, potrivit legii
Natura Marca Nr. de bucăţi Anul de fabricaţie Modul de dobândire autoturism
Volkswagen 1 2011 vânzare/cumpărare
2. Bunuri sub formă de metale preţioase, bijuterii, obiecte de artă şi de cult, colecţii de artă şi numismatică, obiecte care fac parte din patrimoniul cultural naţional sau universal, a căror valoare însumată depăşeşte 5.000 de euro NOTĂ: Se vor menţiona toate bunurile aflate în proprietate, indiferent dacă ele se află sau nu pe teritoriul României la momentul declarării.
1 Prin familie se înţelege soţul/soţia şi copii aflaţi în întreţinerea acestora. 2 La „Titular” se menţionează, în cazul bunurilor proprii, numele proprietarului (titularul, soţul/soţia, copilul), iar în cazul bunurilor în coproprietate, cota-parte şi numele coproprietarilor.
2
Descriere sumară Anul dobândirii Valoare estimată -
- -
III. Bunuri mobile, a căror valoare depăşeşte 3000 de euro fiecare, şi bunuri imobile înstrăinate în ultimele 12 luni
Natura bunului înstrăinat
Data înstrăinării
Persoana către care s-a înstrăinat
Forma înstrăinării
Valoarea
- -
-
-
-
IV. Active financiare 1.Conturi şi depozite bancare, fonduri de investiţii, forme echivalente de economisire şi investire, inclusiv cardurile de credit, dacă valoarea însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 de euro. NOTĂ: Se vor declara inclusiv cele aflate în bănci sau instituţii financiare din străinătate.
Instituţia care administrează şi adresa acesteia
Tipul* Valuta Deschis în anul
Sold/valoare la zi
-
- - - -
*Categoriile indicate sunt: (1) cont curent sau echivalente (inclusiv card); (2) depozit bancar sau echivalente; (3) fonduri de investiţii sau echivalente, inclusiv fonduri private de pensii sau alte sisteme de acumulare (se vor declara cele aferente anului fiscal anterior) 2. Plasamente, investiţii directe şi împrumuturi acordate, dacă valoarea de piaţă însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 de euro NOTĂ: Se vor declara inclusiv investiţiile şi participările în străinătate.
Emitent titlu/societatea în care persoana este acţionar sau
asociat/beneficiar de împrumut
Tipul* Număr de titluri/ Cota de participare
Valoare totală la zi
-
- - -
*Categoriile indicate sunt: (1) hârtii de valoare deţinute (titluri de stat, certificate, obligaţiuni); (2) acţiuni sau părţi sociale în societăţi comerciale; (3) împrumuturi acordate în nume personal 3. Alte active producătoare de venituri nete, care însumate depăşesc echivalentul a 5.000 de euro pe an: NU NOTĂ: Se vor declara inclusiv cele aflate în străinătate. V. Datorii Debite, ipoteci, garanţii emise în beneficiul unui terţ, bunuri achiziţionate în sistem leasing şi alte asemenea bunuri, dacă valoarea însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 de euro. NOTĂ: Se vor declara inclusiv pasivele financiare acumulate în străinătate
3
Creditor Contractat în anul
Scadent la Valoare
- - - - VI. Cadouri, servicii sau avantaje primite gratuit sau subvenţionate faţă de valoarea de piaţă din partea unor persoane, organizaţii, societăţi comerciale, regii autonome, companii/societăţi naţionale sau instituţii publice româneşti sau străine, inclusiv burse, credite, garanţii, decontări de cheltuieli, altele decât cele ale angajatorului, a căror valoare individuală depăşeşte 500 de euro* Cine a realizat
venitul Sursa venitului:
nume, adresa Serviciul prestat/Obiectul
generator de venit Venit anual încasat
1.1. Titular -
- -
1.2. Soţ/soţie
1.3. Copii
* Se exceptează de la declarare cadourile şi trataţiile uzuale primite din partea rudelor de gradul I şi al II-lea. VII. Venituri ale declarantului şi ale membrilor săi de familie, realizate în ultimul an fiscal încheiat (potrivit art. 41 din Legea nr. 571/2003 - Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare) NOTĂ: Se vor declara inclusiv veniturile provenite din străinătate. Cine a realizat
venitul Sursa venitului:
nume, adresa Serviciul prestat/ Obiectul
generator de venit Venit anual încasat
1. Venituri din salarii 1.1. Titular
Niculescu Andreea
Tribunalul Bucureşti
Grefier
40738
1.2. Soţ/soţie -
- -
Niculescu Anton
STS Inginer 71986
1.3. Copii -
- -
Niculescu Olga Universitatea Bucureşti
Studentă -
2. Venituri din activităţi independente 2.1. Titular
- - -
2.2. Soţ/soţie
4
3. Venituri din cedarea folosinţei bunurilor 3.1. Titular
3.2. Soţ/soţie
4. Venituri din investiţii 4.1. Titular
4.2. Soţ/soţie
5. Venituri din pensii 5.1. Titular
5.2. Soţ/soţie.
6. Venituri din activităţi agricole 6.1. Titular
6.2. Soţ/soţie
7. Venituri din premii şi din jocuri de noroc 7.1. Titular
7.2. Soţ/soţie
7.3. Copii
8. Venituri din alte surse 8.1. Titular
5
8.2. Soţ/soţie
8.3. Copii
Prezenta declaraţie constituie act public şi răspund potrivit legii penale pentru inexactitatea sau caracterul incomplet al datelor menţionate. Data completării: Semnătura: 03.06.2016
1
DECLARAŢIE DE AVERE
Subsemnatul/Subsemnata, LUPU CRISTIANA FLORINA, având funcţia de grefier, la
JUDECATORIA SECTORULUI 3 Bucureşti, CNP , domiciliul Bucureşti, sector 5, cunoscând prevederile art. 292 din Codul penal privind falsul în declaraţii, declar pe propria răspundere, că împreună cu familia1 deţin următoarele: I. Bunuri imobile 1. Terenuri NOTĂ: Se vor declara inclusiv cele aflate în alte ţări
Adresa sau zona Categoria* Anul dobândirii
Suprafaţa Cota-parte Modul de dobândire
Titularul2
Nu este cazul.
* Categoriile indicate sunt: (1) agricol; (2) forestier; (3) intravilan; (4) luciu apă; (5) alte categorii de terenuri extravilane, dacă se află în circuitul civil. 2. Clădiri NOTĂ: Se vor declara inclusiv cele aflate în alte ţări
Adresa sau zona Categoria* Anul dobândirii
Suprafaţa Cota-parte Modul de dobândire
Titularul2
Bucuresti, sector 5
1 2010 52 mp 1/2 Contr. V-c Lupu Cristiana-Florina Lupu Ionel-Florin
* Categoriile indicate sunt: (1) apartament; (2) casă de locuit; (3) casă de vacanţă; (4) spaţii comerciale/de producţie. II. Bunuri mobile 1. Autovehicule/autoturisme, tractoare, maşini agricole, şalupe, iahturi şi alte mijloace de transport care sunt supuse înmatriculării, potrivit legii
Natura Marca Nr. de bucăţi Anul de fabricaţie Modul de dobândire
1 Prin familie se înţelege soţul/soţia şi copii aflaţi în întreţinerea acestora. 2 La „Titular” se menţionează, în cazul bunurilor proprii, numele proprietarului (titularul, soţul/soţia, copilul), iar în cazul bunurilor în coproprietate, cota-parte şi numele coproprietarilor.
2
2. Bunuri sub formă de metale preţioase, bijuterii, obiecte de artă şi de cult, colecţii de artă şi numismatică, obiecte care fac parte din patrimoniul cultural naţional sau universal, a căror valoare însumată depăşeşte 5.000 de euro NOTĂ: Se vor menţiona toate bunurile aflate în proprietate, indiferent dacă ele se află sau nu pe teritoriul României la momentul declarării.
Descriere sumară Anul dobândirii Valoare estimată Nu este cazul.
III. Bunuri mobile, a căror valoare depăşeşte 3000 de euro fiecare, şi bunuri imobile înstrăinate în ultimele 12 luni
Natura bunului înstrăinat
Data înstrăinării Persoana către care s-a înstrăinat
Forma înstrăinării
Valoarea
Autoturism
Aprilie 2015
Contr. v-c 5000 euro
IV. Active financiare 1.Conturi şi depozite bancare, fonduri de investiţii, forme echivalente de economisire şi investire, inclusiv cardurile de credit, dacă valoarea însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 de euro NOTĂ: Se vor declara inclusiv cele aflate în bănci sau instituţii financiare din străinătate.
Instituţia care administrează şi adresa acesteia
Tipul* Valuta Deschis în anul
Sold/valoare la zi
Ing bank
1 euro 2015 5000 euro
* Categoriile indicate sunt: (1) cont curent sau echivalente (inclusiv card); (2) depozit bancar sau echivalente; (3) fonduri de investiţii sau echivalente, inclusiv fonduri private de pensii sau alte sisteme de acumulare (se vor declara cele aferente anului fiscal anterior) 2. Plasamente, investiţii directe şi împrumuturi acordate, dacă valoarea de piaţă însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 de euro NOTĂ: Se vor declara inclusiv investiţiile şi participările în străinătate.
Emitent titlu/societatea în care persoana este acţionar sau asociat/beneficiar de
împrumut
Tipul* Număr de titluri/ Cota de participare
Valoare totală la zi
3
Nu este cazul.
* Categoriile indicate sunt: (1) hârtii de valoare deţinute (titluri de stat, certificate, obligaţiuni); (2) acţiuni sau părţi sociale în societăţi comerciale; (3) împrumuturi acordate în nume personal 3. Alte active producătoare de venituri nete, care însumate depăşesc echivalentul a 5.000 de euro pe an: ............................. Nu este cazul. ..................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... NOTĂ: Se vor declara inclusiv cele aflate în străinătate. V. Datorii Debite, ipoteci, garanţii emise în beneficiul unui terţ, bunuri achiziţionate în sistem leasing şi alte asemenea bunuri, dacă valoarea însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 de euro. NOTĂ: Se vor declara inclusiv pasivele financiare acumulate în străinătate
Creditor Contractat în anul Scadent la Valoare Banca Comerciala Romana
2010
2040
33500 euro
VI. Cadouri, servicii sau avantaje primite gratuit sau subvenţionate faţă de valoarea de piaţă din partea unor persoane, organizaţii, societăţi comerciale, regii autonome, companii/societăţi naţionale sau instituţii publice româneşti sau străine, inclusiv burse, credite, garanţii, decontări de cheltuieli, altele decât cele ale angajatorului, a căror valoare individuală depăşeşte 500 de euro*
Cine a realizat venitul Sursa venitului: nume, adresa
Serviciul prestat/Obiectul generator de venit
Venit anual încasat
1.1. Titular Nu este cazul.
1.2. Soţ/soţie
1.3. Copii
* Se exceptează de la declarare cadourile şi trataţiile uzuale primite din partea rudelor de gradul I şi al II-lea.
4
VII. Venituri ale declarantului şi ale membrilor săi de familie, realizate în ultimul an fiscal încheiat (potrivit art. 41 din Legea nr. 571/2003 - Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare) NOTĂ: Se vor declara inclusiv veniturile provenite din străinătate.
Cine a realizat venitul Sursa venitului: nume, adresa
Serviciul prestat/ Obiectul generator de venit
Venit anual încasat
1. Venituri din salarii 1.1. Titular Tribunalul București
Grefier-salariu 33462 lei
1.2. Soţ/soţie SC MADCOM DLS IMPEX SRL
salariu
18000 lei
1.3. Copii Lupu Antonia-Maria
Agentia de Prestatii Sociale Bucuresti
Alocaţie copil 1008 lei
2. Venituri din activităţi independente 2.1. Titular
2.2. Soţ/soţie
3. Venituri din cedarea folosinţei bunurilor 3.1. Titular
3.2. Soţ/soţie
4. Venituri din investiţii 4.1. Titular
4.2. Soţ/soţie
5. Venituri din pensii
5
5.1. Titular Nu este cazul.
5.2. Soţ/soţie.
6. Venituri din activităţi agricole 6.1. Titular
6.2. Soţ/soţie
7. Venituri din premii şi din jocuri de noroc 7.1. Titular
7.2. Soţ/soţie
7.3. Copii
8. Venituri din alte surse 8.1. Titular
8.2. Soţ/soţie
8.3. Copii
Prezenta declaraţie constituie act public şi răspund potrivit legii penale pentru inexactitatea sau caracterul incomplet al datelor menţionate. Data completării: Semnătura: 07.06.2016 ....................................
1
DECLARAŢIE DE AVERE
Subsemnatul/Subsemnata, SCORŢA VALENTINA, având funcţia de grefier, la JUDECATORIA
SECTORULUI 3 Bucureşti, , domiciliul Bucureşti, sector 4, cunoscând prevederile art. 292 din Codul penal privind falsul în declaraţii, declar pe propria răspundere, că împreună cu familia1 deţin următoarele: I. Bunuri imobile 1. Terenuri NOTĂ: Se vor declara inclusiv cele aflate în alte ţări
Adresa sau zona Categoria* Anul dobândirii
Suprafaţa Cota-parte Modul de dobândire
Titularul2
Nu este cazul.
------
------------
* Categoriile indicate sunt: (1) agricol; (2) forestier; (3) intravilan; (4) luciu apă; (5) alte categorii de terenuri extravilane, dacă se află în circuitul civil. 2. Clădiri NOTĂ: Se vor declara inclusiv cele aflate în alte ţări
Adresa sau zona Categoria* Anul dobândirii
Suprafaţa Cota-parte Modul de dobândire
Titularul2
Bucuresti, sector 4
1 2011 83 mp Contr. V-c Scorţa Iulian
------------------------
------------------
* Categoriile indicate sunt: (1) apartament; (2) casă de locuit; (3) casă de vacanţă; (4) spaţii comerciale/de producţie. II. Bunuri mobile 1. Autovehicule/autoturisme, tractoare, maşini agricole, şalupe, iahturi şi alte mijloace de transport care sunt supuse înmatriculării, potrivit legii
Natura Marca Nr. de bucăţi Anul de fabricaţie Modul de dobândire -----------------------
-----------------------
---------------------------
1 Prin familie se înţelege soţul/soţia şi copii aflaţi în întreţinerea acestora. 2 La „Titular” se menţionează, în cazul bunurilor proprii, numele proprietarului (titularul, soţul/soţia, copilul), iar în cazul bunurilor în coproprietate, cota-parte şi numele coproprietarilor.
2
2. Bunuri sub formă de metale preţioase, bijuterii, obiecte de artă şi de cult, colecţii de artă şi numismatică, obiecte care fac parte din patrimoniul cultural naţional sau universal, a căror valoare însumată depăşeşte 5.000 de euro NOTĂ: Se vor menţiona toate bunurile aflate în proprietate, indiferent dacă ele se află sau nu pe teritoriul României la momentul declarării.
Descriere sumară Anul dobândirii Valoare estimată Nu este cazul.
----------------------------------
III. Bunuri mobile, a căror valoare depăşeşte 3000 de euro fiecare, şi bunuri imobile înstrăinate în ultimele 12 luni
Natura bunului înstrăinat
Data înstrăinării Persoana către care s-a înstrăinat
Forma înstrăinării
Valoarea
Nu este cazul
------------------------
----------------------
IV. Active financiare 1.Conturi şi depozite bancare, fonduri de investiţii, forme echivalente de economisire şi investire, inclusiv cardurile de credit, dacă valoarea însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 de euro NOTĂ: Se vor declara inclusiv cele aflate în bănci sau instituţii financiare din străinătate.
Instituţia care administrează şi adresa acesteia
Tipul* Valuta Deschis în anul
Sold/valoare la zi
---------------------------------------
-----------------------------------------
----------------------------------------
* Categoriile indicate sunt: (1) cont curent sau echivalente (inclusiv card); (2) depozit bancar sau echivalente; (3) fonduri de investiţii sau echivalente, inclusiv fonduri private de pensii sau alte sisteme de acumulare (se vor declara cele aferente anului fiscal anterior) 2. Plasamente, investiţii directe şi împrumuturi acordate, dacă valoarea de piaţă însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 de euro NOTĂ: Se vor declara inclusiv investiţiile şi participările în străinătate.
Emitent titlu/societatea în care persoana este acţionar sau asociat/beneficiar de
împrumut
Tipul* Număr de titluri/ Cota de participare
Valoare totală la zi
3
Nu este cazul.
------------------------------------------
--------------------------------------
* Categoriile indicate sunt: (1) hârtii de valoare deţinute (titluri de stat, certificate, obligaţiuni); (2) acţiuni sau părţi sociale în societăţi comerciale; (3) împrumuturi acordate în nume personal 3. Alte active producătoare de venituri nete, care însumate depăşesc echivalentul a 5.000 de euro pe an: ............................. Nu este cazul. ..................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... NOTĂ: Se vor declara inclusiv cele aflate în străinătate. V. Datorii Debite, ipoteci, garanţii emise în beneficiul unui terţ, bunuri achiziţionate în sistem leasing şi alte asemenea bunuri, dacă valoarea însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 de euro. NOTĂ: Se vor declara inclusiv pasivele financiare acumulate în străinătate
Creditor Contractat în anul Scadent la Valoare Banca Comerciala Romana
2011
2021
36000 lei
----------------------------------
---------------------------------
VI. Cadouri, servicii sau avantaje primite gratuit sau subvenţionate faţă de valoarea de piaţă din partea unor persoane, organizaţii, societăţi comerciale, regii autonome, companii/societăţi naţionale sau instituţii publice româneşti sau străine, inclusiv burse, credite, garanţii, decontări de cheltuieli, altele decât cele ale angajatorului, a căror valoare individuală depăşeşte 500 de euro*
Cine a realizat venitul Sursa venitului: nume, adresa
Serviciul prestat/Obiectul generator de venit
Venit anual încasat
1.1. Titular Nu este cazul.
1.2. Soţ/soţie
1.3. Copii
* Se exceptează de la declarare cadourile şi trataţiile uzuale primite din partea rudelor de gradul I şi al II-lea.
4
VII. Venituri ale declarantului şi ale membrilor săi de familie, realizate în ultimul an fiscal încheiat (potrivit art. 41 din Legea nr. 571/2003 - Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare) NOTĂ: Se vor declara inclusiv veniturile provenite din străinătate.
Cine a realizat venitul Sursa venitului: nume, adresa
Serviciul prestat/ Obiectul generator de venit
Venit anual încasat
1. Venituri din salarii 1.1. Titular SCORŢA VALENTINA
Tribunalul Bucuresti
Grefier/salariu 40364 lei
1.2. Soţ/soţie
1.3. Copii
SASU BIANCA MARIA
alocatie
elev 756 lei
2. Venituri din activităţi independente 2.1. Titular
-----------------
2.2. Soţ/soţie
SCORŢA IULIAN CMI DR.SCORTA IULIAN
Activitate independenta/servicii medicale în medicină primară
40507 lei
3. Venituri din cedarea folosinţei bunurilor 3.1. Titular
-------------------
3.2. Soţ/soţie --------------------
4. Venituri din investiţii 4.1. Titular
---------------------
4.2. Soţ/soţie --------------------------
5. Venituri din pensii
5
5.1. Titular Nu este cazul.
----------------
5.2. Soţ/soţie. ---------------------
6. Venituri din activităţi agricole 6.1. Titular
--------------------
6.2. Soţ/soţie
-----------------------
7. Venituri din premii şi din jocuri de noroc 7.1. Titular
------------------------
7.2. Soţ/soţie
--------------------
7.3. Copii
---------------------
8. Venituri din alte surse 8.1. Titular
-----------------------
8.2. Soţ/soţie --------------------
8.3. Copii
---------------------
Prezenta declaraţie constituie act public şi răspund potrivit legii penale pentru inexactitatea sau caracterul incomplet al datelor menţionate. Data completării: Semnătura: 08.06.2016 ....................................
1
DECLARAŢIE DE AVERE
Subsemnatul/Subsemnata, NEDELCU MARIA RALUCA, având funcţia de grefier la Judecatoria
sectorului 3 Bucuresti, cunoscând prevederile art. 292 din Codul penal privind falsul în declaraţii, declar pe propria răspundere, că împreună cu familia1 deţin următoarele: I. Bunuri imobile 1. Terenuri NOTĂ: Se vor declara inclusiv cele aflate în alte ţări
Adresa sau zona Categoria* Anul dobândirii
Suprafaţa Cota-parte Modul de dobândire
Titularul2
NU ESTE CAZUL
* Categoriile indicate sunt: (1) agricol; (2) forestier; (3) intravilan; (4) luciu apă; (5) alte categorii de terenuri extravilane, dacă se află în circuitul civil. 2. Clădiri NOTĂ: Se vor declara inclusiv cele aflate în alte ţări
Adresa sau zona Categoria* Anul dobândirii
Suprafaţa Cota-parte Modul de dobândire
Titularul2
NU ESTE CAZUL
* Categoriile indicate sunt: (1) apartament; (2) casă de locuit; (3) casă de vacanţă; (4) spaţii comerciale/de producţie. II. Bunuri mobile 1. Autovehicule/autoturisme, tractoare, maşini agricole, şalupe, iahturi şi alte mijloace de transport care sunt supuse înmatriculării, potrivit legii
Natura Marca Nr. de bucăţi Anul de fabricaţie Modul de dobândire NU ESTE CAZUL
2. Bunuri sub formă de metale preţioase, bijuterii, obiecte de artă şi de cult, colecţii de artă şi numismatică, obiecte care fac parte din patrimoniul cultural naţional sau universal, a căror valoare însumată depăşeşte 5.000 de euro NOTĂ: Se vor menţiona toate bunurile aflate în proprietate, indiferent dacă ele se află sau nu pe teritoriul României la momentul declarării.
Descriere sumară Anul dobândirii Valoare estimată
1 Prin familie se înţelege soţul/soţia şi copii aflaţi în întreţinerea acestora. 2 La „Titular” se menţionează, în cazul bunurilor proprii, numele proprietarului (titularul, soţul/soţia, copilul), iar în cazul bunurilor în coproprietate, cota-parte şi numele coproprietarilor.
2
NU ESTE CAZUL
III. Bunuri mobile, a căror valoare depăşeşte 3000 de euro fiecare, şi bunuri imobile înstrăinate în ultimele 12 luni
Natura bunului înstrăinat
Data înstrăinării Persoana către care s-a înstrăinat
Forma înstrăinării
Valoarea
NU ESTE CAZUL
IV. Active financiare 1.Conturi şi depozite bancare, fonduri de investiţii, forme echivalente de economisire şi investire, inclusiv cardurile de credit, dacă valoarea însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 de euro NOTĂ: Se vor declara inclusiv cele aflate în bănci sau instituţii financiare din străinătate.
Instituţia care administrează şi adresa acesteia
Tipul* Valuta Deschis în anul
Sold/valoare la zi
NU ESTE CAZUL
* Categoriile indicate sunt: (1) cont curent sau echivalente (inclusiv card); (2) depozit bancar sau echivalente; (3) fonduri de investiţii sau echivalente, inclusiv fonduri private de pensii sau alte sisteme de acumulare (se vor declara cele aferente anului fiscal anterior) 2. Plasamente, investiţii directe şi împrumuturi acordate, dacă valoarea de piaţă însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 de euro NOTĂ: Se vor declara inclusiv investiţiile şi participările în străinătate.
Emitent titlu/societatea în care persoana este acţionar sau asociat/beneficiar de
împrumut
Tipul* Număr de titluri/ Cota de participare
Valoare totală la zi
NU ESTE CAZUL
* Categoriile indicate sunt: (1) hârtii de valoare deţinute (titluri de stat, certificate, obligaţiuni); (2) acţiuni sau părţi sociale în societăţi comerciale; (3) împrumuturi acordate în nume personal 3. Alte active producătoare de venituri nete, care însumate depăşesc echivalentul a 5.000 de euro pe an:
3
.................................................................................................................................................................................
................................................................................................................................................................................. NOTĂ: Se vor declara inclusiv cele aflate în străinătate. V. Datorii Debite, ipoteci, garanţii emise în beneficiul unui terţ, bunuri achiziţionate în sistem leasing şi alte asemenea bunuri, dacă valoarea însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 de euro. NOTĂ: Se vor declara inclusiv pasivele financiare acumulate în străinătate
Creditor Contractat în anul Scadent la Valoare NU ESTE CAZUL
VI. Cadouri, servicii sau avantaje primite gratuit sau subvenţionate faţă de valoarea de piaţă din partea unor persoane, organizaţii, societăţi comerciale, regii autonome, companii/societăţi naţionale sau instituţii publice româneşti sau străine, inclusiv burse, credite, garanţii, decontări de cheltuieli, altele decât cele ale angajatorului, a căror valoare individuală depăşeşte 500 de euro*
Cine a realizat venitul Sursa venitului: nume, adresa
Serviciul prestat/Obiectul generator de venit
Venit anual încasat
1.1. Titular
1.2. Soţ/soţie
1.3. Copii
* Se exceptează de la declarare cadourile şi trataţiile uzuale primite din partea rudelor de gradul I şi al II-lea. VII. Venituri ale declarantului şi ale membrilor săi de familie, realizate în ultimul an fiscal încheiat (potrivit art. 41 din Legea nr. 571/2003 - Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare) NOTĂ: Se vor declara inclusiv veniturile provenite din străinătate.
Cine a realizat venitul Sursa venitului: nume, adresa
Serviciul prestat/ Obiectul generator de venit
Venit anual încasat
1. Venituri din salarii
4
1.1. Titular NEDELCU MARIA RALUCA
TRIBUNALUL BUCURESTI venituri salariale, conform fisei fiscale
27381 lei
1.2. Soţ/soţie
1.3. Copii
2. Venituri din activităţi independente 2.1. Titular
2.2. Soţ/soţie
3. Venituri din cedarea folosinţei bunurilor 3.1. Titular
3.2. Soţ/soţie
4. Venituri din investiţii 4.1. Titular
4.2. Soţ/soţie
5. Venituri din pensii 5.1. Titular
5.2. Soţ/soţie.
6. Venituri din activităţi agricole 6.1. Titular
5
6.2. Soţ/soţie
7. Venituri din premii şi din jocuri de noroc 7.1. Titular
7.2. Soţ/soţie
7.3. Copii
8. Venituri din alte surse 8.1. Titular
NEDELCU MARIA RALUCA
TRIBUNALUL BUCURESTI
Chirie 31200 lei
8.2. Soţ/soţie
8.3. Copii
Prezenta declaraţie constituie act public şi răspund potrivit legii penale pentru inexactitatea sau caracterul incomplet al datelor menţionate. Data completării: Semnătura: 08.06.2016 ....................................
1
DECLARAŢIE DE AVERE
Subsemnatul CAMELIA ODAGIU , având funcţia de GREFIER-ARHIVAR la JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREŞTI ,
CNP , domiciliul Bucureşti, sector 6 ,
cunoscând prevederile art. 292 din Codul penal privind falsul în declaraţii, declar pe proprie răspundere că împreună cu familia1) deţin următoarele: ..................................... *1) Prin familie se înţelege soţul/soţia şi copiii aflaţi în întreţinerea acestora.
I. Bunuri imobile
1. Terenuri N O T Ă : Se vor declara inclusiv cele aflate în alte ţări.
Adresa sau zona Categoria* Anul dobândirii Suprafaţa Cota-
parte Modul de dobândire Titularul1)
* Categoriile indicate sunt: (1) agricol; (2) forestier; (3) intravilan; (4) luciu de apă; (5) alte categorii de terenuri extravilane, dacă se află în circuitul civil. *2) La "Titular" se menţionează, în cazul bunurilor proprii, numele proprietarului (titularul, soţul/soţia, copilul), iar în cazul bunurilor în coproprietate, cota-parte şi numele coproprietarilor.
2. Clădiri N O T Ă : Se vor declara inclusiv cele aflate în alte ţări.
Adresa sau zona Categoria* Anul dobândirii Suprafaţa Cota-
parte Modul de dobândire Titularul2)
* Categoriile indicate sunt: (1) apartament; (2) casă de locuit; (3) casă de vacanţă; (4) spaţii comerciale/de producţie. *2) La "Titular" se menţionează, în cazul bunurilor proprii, numele proprietarului (titularul, soţul/soţia, copilul), iar în cazul bunurilor în coproprietate, cota-parte şi numele coproprietarilor.
2
II. Bunuri mobile 1. Autovehicule/autoturisme, tractoare, maşini agricole, şalupe, iahturi şi alte mijloace de transport
care sunt supuse înmatriculării, potrivit legii
Natura Marca Nr. de bucăţi Anul de fabricaţie Modul de dobândire
Autoturism Ford Fusion 1 2007 folosinta
2. Bunuri sub formă de metale preţioase, bijuterii, obiecte de artă şi de cult, colecţii de artă şi numismatică, obiecte care fac parte din patrimoniul cultural naţional sau universal, a căror valoare însumată depăşeşte 5.000 de euro
N O T Ă : Se vor menţiona toate bunurile aflate în proprietate, indiferent dacă ele se află sau nu pe teritoriul României
la momentul declarării. Descriere sumară Anul dobândirii Valoarea estimată
III. Bunuri mobile, a căror valoare depăşeşte 3.000 de euro fiecare, şi bunuri imobile înstrăinate în
ultimele 12 luni
Natura bunului înstrăinat
Data înstrăinării
Persoana către care s-a înstrăinat
Forma înstrăinării Valoarea
3
IV. Active financiare 1. Conturi şi depozite bancare, fonduri de investiţii, forme echivalente de economisire şi investire,
inclusiv cardurile de credit, dacă valoarea însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 de euro
N O T Ă : Se vor declara inclusiv cele aflate în bănci sau instituţii financiare din străinătate.
Instituţia care administrează şi adresa acesteia Tipul* Valuta Deschis în anul Sold/valoare la zi
*Categoriile indicate sunt: (1 ) cont curent sau echivalente (inclusiv card); (2 ) depozit bancar sau echivalente; (3 ) fonduri de
investiţii sau echivalente, inclusiv fonduri private de pensii sau alte sisteme cu acumulare (se vor declara cele aferente anului fiscal anterior).
2. Plasamente, investiţii directe şi împrumuturi acordate, dacă valoarea de piaţă însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 de euro
N O T Ă : Se vor declara inclusiv investiţiile şi participările în străinătate.
Emitent titlu/societatea în care persoana este acţionar sau asociat/beneficiar de împrumut Tipul* Număr de titluri/
cota de participare Valoarea totală la zi
*Categoriile indicate sunt: (1 ) hârtii de valoare deţinute (titluri de stat, certificate, obligaţiuni); (2 ) acţiuni sau părţi sociale în societăţi comerciale; (3 ) împrumuturi acordate în nume personal.
4
3. Alte active producătoare de venituri nete, care însumate depăşesc echivalentul a 5.000 de euro pe an: ……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..
N O T Ă : Se vor declara inclusiv cele aflate în străinătate.
V. Datorii
Debite, ipoteci, garanţii emise în beneficiul unui terţ, bunuri achiziţionate în sistem leasing şi alte asemenea bunuri, dacă valoarea însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 de euro
NOTĂ: Se vor declara inclusiv pasivele financiare acumulate în străinătate.
Creditor Contractat în anul Scadent la Valoare
BANCA RAIFFEISEN SA 2015 2020 45.000 LEI
VI. Cadouri, servicii sau avantaje primite gratuit sau subvenţionate faţă de valoarea de piaţă, din
partea unor persoane, organizaţii, societăţi comerciale, regii autonome, companii/societăţi naţionale sau instituţii publice româneşti sau străine, inclusiv burse, credite, garanţii, decontări de cheltuieli, altele decât cele ale angajatorului, a căror valoare individuală depăşeşte 500 de euro*
Cine a realizat venitul Sursa venitului: numele, adresa
Serviciul prestat/Obiectul generator de venit
Venitul anual încasat
*Se exceptează de la declarare cadourile şi trataţiile uzuale primite din partea rudelor de gradul I şi al 11-lea.
5
VII. Venituri ale declarantului şi ale membrilor săi de familie, realizate în ultimul an fiscal încheiat
(potrivit art. 41 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare) NOTĂ: Se vor declara inclusiv veniturile provenite din străinătate.
Cine a realizat venitul Sursa venitului: numele, adresa
Serviciul prestat/Obiectul generator de venit
Venitul anual încasat
1. Venituri din salarii 1.1. Titular
CAMELIA ODAGIU Tribunalul Bucureşti
activitatea de grefier-arhivar în cadrul Judecatoriei Sectorului 3 Bucuresti
1.2. Soţ/soţie 1.3. Copii 2. Venituri din activităţi independente
2.1. Titular 2.2. Soţ/soţie 3. Venituri din cedarea folosinţei bunurilor 3.1. Titular 3.2. Soţ/soţie 4. Venituri din investiţii 4.1. Titular 4.2. Soţ/soţie 5. Venituri din pensii 5.1. Titular 5.2. Soţ/soţie 6. Venituri din activităţi agricole 6.1. Titular 6.2. Soţ/soţie
6
Cine a realizat venitul Sursa venitului: Nume, adresa
Serviciul prestat/obiectul generator de venit
Venitul anual încasat
7. Venituri din premii şi din jocuri de noroc 7.1. Titular 7.2. Soţ/soţie 7.3. Copii 8. Venituri din alte surse 8.1. Titular DECONT CHIRIE 8.2. Soţ/soţie 8.3. Copii
Prezenta declaraţie constituie act public şi răspund potrivit legii penale pentru inexactitatea sau caracterul
incomplet al datelor menţionate.
Data completării Semnătura CAMELIA ODAGIU
…07.06.2016 ……… …………………………
DECLARAŢIE DE AVERE
Subsemnatul/Subsemnata, SUSAI ANA, având funcţia de aprod, la JUDECATORIA
SECTORULUI 3 Bucureşti, CNP, domiciliul în cunoscând prevederile art. 292 din Codul penal privind falsul în declaraţii, declar pe propria răspundere, că împreună cu familia1 deţin următoarele: I. Bunuri imobile 1. Terenuri NOTĂ: Se vor declara inclusiv cele aflate în alte ţări
Adresa sau zona Categoria* Anul dobândirii
Suprafaţa Cota-parte Modul de dobândire
Titularul2
Nu este cazul.
* Categoriile indicate sunt: (1) agricol; (2) forestier; (3) intravilan; (4) luciu apă; (5) alte categorii de terenuri extravilane, dacă se află în circuitul civil. 2. Clădiri NOTĂ: Se vor declara inclusiv cele aflate în alte ţări
Adresa sau zona Categoria* Anul dobândirii
Suprafaţa Cota-parte Modul de dobândire
Titularul2
Comuna Jilava, Jud Ilfov
1 2004 300 mp 1/2 Contr. V-c SUSAI ANA SUSAI PETRICĂ
* Categoriile indicate sunt: (1) apartament; (2) casă de locuit; (3) casă de vacanţă; (4) spaţii comerciale/de producţie. II. Bunuri mobile 1. Autovehicule/autoturisme, tractoare, maşini agricole, şalupe, iahturi şi alte mijloace de transport care sunt supuse înmatriculării, potrivit legii
1 Prin familie se înţelege soţul/soţia şi copii aflaţi în întreţinerea acestora. 2 La „Titular” se menţionează, în cazul bunurilor proprii, numele proprietarului (titularul, soţul/soţia, copilul), iar în cazul bunurilor în coproprietate, cota-parte şi numele coproprietarilor.
Natura Marca Nr. de bucăţi Anul de fabricaţie Modul de dobândire
2. Bunuri sub formă de metale preţioase, bijuterii, obiecte de artă şi de cult, colecţii de artă şi numismatică, obiecte care fac parte din patrimoniul cultural naţional sau universal, a căror valoare însumată depăşeşte 5.000 de euro NOTĂ: Se vor menţiona toate bunurile aflate în proprietate, indiferent dacă ele se află sau nu pe teritoriul României la momentul declarării.
Descriere sumară Anul dobândirii Valoare estimată Nu este cazul.
III. Bunuri mobile, a căror valoare depăşeşte 3000 de euro fiecare, şi bunuri imobile înstrăinate în ultimele 12 luni
Natura bunului înstrăinat
Data înstrăinării Persoana către care s-a înstrăinat
Forma înstrăinării
Valoarea
IV. Active financiare 1.Conturi şi depozite bancare, fonduri de investiţii, forme echivalente de economisire şi investire, inclusiv cardurile de credit, dacă valoarea însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 de euro NOTĂ: Se vor declara inclusiv cele aflate în bănci sau instituţii financiare din străinătate.
Instituţia care administrează şi adresa acesteia
Tipul* Valuta Deschis în anul
Sold/valoare la zi
Piraeus Bank
1 euro 2007 8000 euro
* Categoriile indicate sunt: (1) cont curent sau echivalente (inclusiv card); (2) depozit bancar sau echivalente; (3) fonduri de investiţii sau echivalente, inclusiv fonduri private de pensii sau alte sisteme de acumulare (se vor declara cele aferente anului fiscal anterior) 2. Plasamente, investiţii directe şi împrumuturi acordate, dacă valoarea de piaţă însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 de euro NOTĂ: Se vor declara inclusiv investiţiile şi participările în străinătate.
Emitent titlu/societatea în care persoana este acţionar sau asociat/beneficiar de
împrumut
Tipul* Număr de titluri/ Cota de participare
Valoare totală la zi
Nu este cazul.
* Categoriile indicate sunt: (1) hârtii de valoare deţinute (titluri de stat, certificate, obligaţiuni); (2) acţiuni sau părţi sociale în societăţi comerciale; (3) împrumuturi acordate în nume personal 3. Alte active producătoare de venituri nete, care însumate depăşesc echivalentul a 5.000 de euro pe an: ............................. Nu este cazul. ..................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... NOTĂ: Se vor declara inclusiv cele aflate în străinătate. V. Datorii Debite, ipoteci, garanţii emise în beneficiul unui terţ, bunuri achiziţionate în sistem leasing şi alte asemenea bunuri, dacă valoarea însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 de euro. NOTĂ: Se vor declara inclusiv pasivele financiare acumulate în străinătate
Creditor Contractat în anul Scadent la Valoare
VI. Cadouri, servicii sau avantaje primite gratuit sau subvenţionate faţă de valoarea de piaţă din partea unor persoane, organizaţii, societăţi comerciale, regii autonome, companii/societăţi naţionale sau instituţii publice româneşti sau străine, inclusiv burse, credite, garanţii, decontări de cheltuieli, altele decât cele ale angajatorului, a căror valoare individuală depăşeşte 500 de euro*
Cine a realizat venitul Sursa venitului: nume, adresa
Serviciul prestat/Obiectul generator de venit
Venit anual încasat
1.1. Titular Nu este cazul.
1.2. Soţ/soţie
1.3. Copii
* Se exceptează de la declarare cadourile şi trataţiile uzuale primite din partea rudelor de gradul I şi al II-lea. VII. Venituri ale declarantului şi ale membrilor săi de familie, realizate în ultimul an fiscal încheiat (potrivit art. 41 din Legea nr. 571/2003 - Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare) NOTĂ: Se vor declara inclusiv veniturile provenite din străinătate.
Cine a realizat venitul Sursa venitului: nume, adresa
Serviciul prestat/ Obiectul generator de venit
Venit anual încasat
1. Venituri din salarii 1.1. Titular Tribunalul Bucuresti
_Aprod-salariu 13.525 lei
1.2. Soţ/soţie
1.3. Copii
Susai Simona Andreea Alocaţie copil 756 lei
2. Venituri din activităţi independente 2.1. Titular
2.2. Soţ/soţie
3. Venituri din cedarea folosinţei bunurilor 3.1. Titular
3.2. Soţ/soţie
4. Venituri din investiţii 4.1. Titular
4.2. Soţ/soţie
5. Venituri din pensii 5.1. Titular
Nu este cazul.
5.2. Soţ/soţie.
6. Venituri din activităţi agricole 6.1. Titular
6.2. Soţ/soţie
7. Venituri din premii şi din jocuri de noroc 7.1. Titular
7.2. Soţ/soţie
7.3. Copii
8. Venituri din alte surse 8.1. Titular
8.2. Soţ/soţie
8.3. Copii
Prezenta declaraţie constituie act public şi răspund potrivit legii penale pentru inexactitatea sau caracterul incomplet al datelor menţionate. Data completării: Semnătura: 06.06.2016 ....................................
1
DECLARAŢIE DE AVERE
Subsemnatul/Subsemnata, TIMOFTE ANA , având funcţia de GREFIER la JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCURESTI
________________________________________________________________________________________ cunoscând prevederile art. 292 din Codul penal privind falsul în declaraţii, declar pe proprie răspundere că împreună cu familia1) deţin următoarele: .....................................
I. Bunuri imobile 1. Terenuri N O T Ă : Se vor declara inclusiv cele aflate în alte ţări.
Adresa sau zona Categoria* Anul dobândirii Suprafaţa Cota-
parte Modul de dobândire Titularul1)
-
-
-
- * Categoriile indicate sunt: (1) agricol; (2) forestier; (3) intravilan; (4) luciu de apă; (5) alte categorii de terenuri extravilane, dacă se află în circuitul civil.
2. Clădiri N O T Ă : Se vor declara inclusiv cele aflate în alte ţări.
Adresa sau zona Categoria* Anul dobândirii Suprafaţa Cota-
parte Modul de dobândire Titularul2)
- - - -
* Categoriile indicate sunt: (1) apartament; (2) casă de locuit; (3) casă de vacanţă; (4) spaţii comerciale/de producţie.
II. Bunuri mobile 1. Autovehicule/autoturisme, tractoare, maşini agricole, şalupe, iahturi şi alte mijloace de transport care sunt supuse înmatriculării,
potrivit legii
2
Natura Marca Nr. de bucăţi Anul de fabricaţie Modul de dobândire
-
-
-
-
-
- 2. Bunuri sub formă de metale preţioase, bijuterii, obiecte de artă şi de cult, colecţii de artă şi numismatică, obiecte care fac parte din
patrimoniul cultural naţional sau universal, a căror valoare însumată depăşeşte 5.000 de euro N O T Ă : Se vor menţiona toate bunurile aflate în proprietate, indiferent dacă ele se află sau nu pe teritoriul României la momentul declarării.
Descriere sumară Anul dobândirii Valoarea estimată
-
-
-
-
- III. Bunuri mobile, a căror valoare depăşeşte 3.000 de euro fiecare, şi bunuri imobile înstrăinate în ultimele 12 luni
Natura bunului înstrăinat
Data înstrăinării
Persoana către care s-a înstrăinat
Forma înstrăinării Valoarea
-
- IV. Active financiare 1. Conturi şi depozite bancare, fonduri de investiţii, forme echivalente de economisire şi investire, inclusiv cardurile de credit, dacă
valoarea însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 de euro
N O T Ă : Se vor declara inclusiv cele aflate în bănci sau instituţii financiare din străinătate.
Instituţia care administrează şi adresa acesteia Tipul* Valuta Deschis în anul Sold/valoare la zi
-
-
-
3
-
*Categoriile indicate sunt: (1 ) cont curent sau echivalente (inclusiv card); (2 ) depozit bancar sau echivalente; (3 ) fonduri de investiţii sau
echivalente, inclusiv fonduri private de pensii sau alte sisteme cu acumulare (se vor declara cele aferente anului fiscal anterior). 2. Plasamente, investiţii directe şi împrumuturi acordate, dacă valoarea de piaţă însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 de euro N O T Ă : Se vor declara inclusiv investiţiile şi participările în străinătate.
Emitent titlu/societatea în care persoana este acţionar sau asociat/beneficiar de împrumut Tipul* Număr de titluri/
cota de participare Valoarea totală la zi
- - - -
*Categoriile indicate sunt: (1 ) hârtii de valoare deţinute (titluri de stat, certificate, obligaţiuni); (2 ) acţiuni sau părţi sociale în societăţi
comerciale; (3 ) împrumuturi acordate în nume personal.
3. Alte active producătoare de venituri nete, care însumate depăşesc echivalentul a 5.000 de euro pe an: ………………………………NU ESTE CAZUL…………………………………………..
N O T Ă : Se vor declara inclusiv cele aflate în străinătate.
V. Datorii Debite, ipoteci, garanţii emise în beneficiul unui terţ, bunuri achiziţionate în sistem leasing şi alte asemenea bunuri, dacă valoarea
însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 de euro NOTĂ: Se vor declara inclusiv pasivele financiare acumulate în străinătate.
Creditor Contractat în anul Scadent la Valoare
-
-
-
-
4
- VI. Cadouri, servicii sau avantaje primite gratuit sau subvenţionate faţă de valoarea de piaţă, din partea unor persoane, organizaţii,
societăţi comerciale, regii autonome, companii/societăţi naţionale sau instituţii publice româneşti sau străine, inclusiv burse, credite, garanţii, decontări de cheltuieli, altele decât cele ale angajatorului, a căror valoare individuală depăşeşte 500 de euro*
Cine a realizat venitul Sursa venitului: numele, adresa
Serviciul prestat/Obiectul generator de venit
Venitul anual încasat
1.1. Titular -
-
1.2. Soţ/soţie -
-
1.3. Copii -
- *Se exceptează de la declarare cadourile şi trataţiile uzuale primite din partea rudelor de gradul I şi al 11-lea. VII. Venituri ale declarantului şi ale membrilor săi de familie, realizate în ultimul an fiscal încheiat (potrivit art. 41 din Legea nr.
571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare) NOTĂ: Se vor declara inclusiv veniturile provenite din străinătate.
Cine a realizat venitul Sursa venitului: numele, adresa
Serviciul prestat/Obiectul generator de venit
Venitul anual încasat
1. Venituri din salarii 1.1. Titular
TIMOFTE ANA
Tribunalul Bucuresti – Judecătoria Sectorului 3 Bucuresti
grefier 32082 LEI
1.2. Soţ/soţie - - 1.3. Copii - - 2. Venituri din activităţi independente
2.1. Titular 2.2. Soţ/soţie
5
3. Venituri din cedarea folosinţei bunurilor 3.1. Titular 3.2. Soţ/soţie 4. Venituri din investiţii 4.1. Titular 4.2. Soţ/soţie 5. Venituri din pensii 5.1. Titular 5.2. Soţ/soţie 6. Venituri din activităţi agricole 6.1. Titular 6.2. Soţ/soţie
Cine a realizat venitul Sursa venitului: Nume, adresa
Serviciul prestat/obiectul generator de venit
Venitul anual încasat
7. Venituri din premii şi din jocuri de noroc 7.1. Titular 7.2. Soţ/soţie 7.3. Copii 8. Venituri din alte surse 8.1. Titular 8.2. Soţ/soţie 8.3. Copii
Prezenta declaraţie constituie act public şi răspund potrivit legii penale pentru inexactitatea sau
caracterul incomplet al datelor menţionate.
6
Data completării Semnătura
TIMOFTE ANA 10.06.2016 …………………………
1
DECLARAŢIE DE AVERE
Subsemnata, Vasilescu Elena Elida , având funcţia de grefier la Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti , cunoscând prevederile art. 292 din Codul penal privind falsul în declaraţii, declar pe proprie răspundere că împreună cu familia1) deţin următoarele: *1) Prin familie se înţelege soţul/soţia şi copiii aflaţi în întreţinerea acestora.
I. Bunuri imobile 1. Terenuri N O T Ă : Se vor declara inclusiv cele aflate în alte ţări.
Adresa sau zona Categoria* Anul dobândirii Suprafaţa Cota-
parte Modul de dobândire Titularul1)
Nu este cazul - - - - - -
* Categoriile indicate sunt: (1) agricol; (2) forestier; (3) intravilan; (4) luciu de apă; (5) alte categorii de terenuri extravilane, dacă se află în circuitul civil. *2) La "Titular" se menţionează, în cazul bunurilor proprii, numele proprietarului (titularul, soţul/soţia, copilul), iar în cazul bunurilor în coproprietate, cota-parte şi numele coproprietarilor.
2. Clădiri N O T Ă : Se vor declara inclusiv cele aflate în alte ţări.
Adresa sau zona Categoria* Anul dobândirii Suprafaţa Cota-
parte Modul de dobândire Titularul2)
Nu este cazul - - - - - - * Categoriile indicate sunt: (1) apartament; (2) casă de locuit; (3) casă de vacanţă; (4) spaţii comerciale/de producţie. *2) La "Titular" se menţionează, în cazul bunurilor proprii, numele proprietarului (titularul, soţul/soţia, copilul), iar în cazul bunurilor în coproprietate, cota-parte şi numele coproprietarilor.
2
II. Bunuri mobile 1. Autovehicule/autoturisme, tractoare, maşini agricole, şalupe, iahturi şi alte mijloace de transport
care sunt supuse înmatriculării, potrivit legii
Natura Marca Nr. de bucăţi Anul de fabricaţie Modul de dobândire
Nu este cazul - - - -
2. Bunuri sub formă de metale preţioase, bijuterii, obiecte de artă şi de cult, colecţii de artă şi
numismatică, obiecte care fac parte din patrimoniul cultural naţional sau universal, a căror valoare însumată depăşeşte 5.000 de euro
N O T Ă : Se vor menţiona toate bunurile aflate în proprietate, indiferent dacă ele se află sau nu pe teritoriul României
la momentul declarării.
Descriere sumară Anul dobândirii Valoarea estimată
Nu este cazul - -
III. Bunuri mobile, a căror valoare depăşeşte 3.000 de euro fiecare, şi bunuri imobile înstrăinate în
ultimele 12 luni
Natura bunului înstrăinat
Data înstrăinării
Persoana către care s-a înstrăinat
Forma înstrăinării Valoarea
Nu este cazul - - - -
IV. Active financiare 1. Conturi şi depozite bancare, fonduri de investiţii, forme echivalente de economisire şi investire,
inclusiv cardurile de credit, dacă valoarea însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 de euro
3
N O T Ă : Se vor declara inclusiv cele aflate în bănci sau instituţii financiare din străinătate.
Instituţia care administrează şi adresa acesteia Tipul* Valuta Deschis în anul Sold/valoare la zi
Nu este cazul - - - -
*Categoriile indicate sunt: (1) cont curent sau echivalente (inclusiv card); (2) depozit bancar sau
echivalente; (3) fonduri de investiţii sau echivalente, inclusiv fonduri private de pensii sau alte sisteme cu acumulare (se vor declara cele aferente anului fiscal anterior).
2. Plasamente, investiţii directe şi împrumuturi acordate, dacă valoarea de piaţă însumată a tuturor
acestora depăşeşte 5.000 de euro N O T Ă : Se vor declara inclusiv investiţiile şi participările în străinătate.
Emitent titlu/societatea în care persoana este acţionar sau asociat/beneficiar de împrumut Tipul* Număr de titluri/
cota de participare Valoarea totală la zi
Nu este cazul - - -
*Categoriile indicate sunt: (1) hârtii de valoare deţinute (titluri de stat, certificate, obligaţiuni); (2)
acţiuni sau părţi sociale în societăţi comerciale; (3) împrumuturi acordate în nume personal.
3. Alte active producătoare de venituri nete, care însumate depăşesc echivalentul a 5.000 de euro pe an:
Nu este cazul N O T Ă :
4
Se vor declara inclusiv cele aflate în străinătate. V. Datorii Debite, ipoteci, garanţii emise în beneficiul unui terţ, bunuri achiziţionate în sistem leasing şi alte
asemenea bunuri, dacă valoarea însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 de euro NOTĂ: Se vor declara inclusiv pasivele financiare acumulate în străinătate.
Creditor Contractat în anul Scadent la Valoare
Nu este cazul - - -
VI. Cadouri, servicii sau avantaje primite gratuit sau subvenţionate faţă de valoarea de piaţă, din
partea unor persoane, organizaţii, societăţi comerciale, regii autonome, companii/societăţi naţionale sau instituţii publice româneşti sau străine, inclusiv burse, credite, garanţii, decontări de cheltuieli, altele decât cele ale angajatorului, a căror valoare individuală depăşeşte 500 de euro*
Cine a realizat venitul Sursa venitului: numele, adresa
Serviciul prestat/Obiectul generator de venit
Venitul anual încasat
1.1. Titular
Nu este cazul - -
1.2. Soţ/soţie
1.3. Copii
*Se exceptează de la declarare cadourile şi trataţiile uzuale primite din partea rudelor de gradul I şi al 11-lea. VII. Venituri ale declarantului şi ale membrilor săi de familie, realizate în ultimul an fiscal încheiat
(potrivit art. 41 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare) NOTĂ: Se vor declara inclusiv veniturile provenite din străinătate. Cine a realizat venitul Sursa venitului: Serviciul prestat/Obiectul Venitul anual
5
numele, adresa generator de venit încasat 1. Venituri din salarii 1.1. Titular Vasilescu Elena Elida Şcoala Naţională de Grefieri cursant 5450 lei 1.2. Soţ/soţie - - - - 1.3. Copii - - - - 2. Venituri din activităţi independente 2.1. Titular - Nu este cazul - - 2.2. Soţ/soţie 3. Venituri din cedarea folosinţei bunurilor 3.1. Titular - Nu este cazul - - 3.2. Soţ/soţie 4. Venituri din investiţii 4.1. Titular - Nu este cazul - - 4.2. Soţ/soţie 5. Venituri din pensii 5.1. Titular -- Nu este cazul - - 5.2. Soţ/soţie 6. Venituri din activităţi agricole 6.1. Titular - Nu este cazul - - 6.2. Soţ/soţie
Cine a realizat venitul Sursa venitului: Nume, adresa
Serviciul prestat/obiectul generator de venit
Venitul anual încasat
7. Venituri din premii şi din jocuri de noroc 7.1. Titular - Nu este cazul - - 7.2. Soţ/soţie
6
7.3. Copii 8. Venituri din alte surse 8.1. Titular
Vasilescu Elena Elida Agenţia pentru ocuparea forţei de muncă Jud. Vâlcea Indemnizaţie de şomaj 758 lei