2
SUNT DISCRIMINAT Se vorbeste foarte mult astazi despre discrimare, despre drepturile omului, dreptul la munca, dreptul si libertatea de exprimare etc. Se apara tot mai mult interesele minoritatilor in detrimentul majoritatii. Desigur traim intr-o Europă care se crede a fi dreapta, dar numai cu unii. De fapt si de drept asa a fost dintotdeauna interesul a primat in detrimentul dreptatii. De mic copil am fost educat sa fiu un om cinstit si corect. Parintii mei, tarani simpli dar gospodari, m-au invatat sa respect pe aproapele ca pe mine insumi. De fapt aceasta este porunca Domnului Iisus Hristos sa iubesti pe Domnul Dumnezeu din toata inima ta, din tot cugetul tau iar pe aproapele tau ca pe tine insuti. Eu am respectat acest indemn de mic, dar de cand am devenit preot ma straduiesc din toate puterile sa ajut pe cei in nevoi si necazuri. Si am zis cine are urachi sa auda si cine are ochi sa vada sa faca asemenea. Dar credeti ca a vrut sa ma vada cineva? Nici vorba! Si stiti de ce? Pentru ca sunt ,,POPAsi nu vreun mare afacerist care isi face reclama cu ajutorul presei si a posturilor TV. Nu m-a vazut nimeni cand am strans fonduri pentru copii bolnavi de canceri, nu m-a vazut nimeni cand i-am ajutat pe sinistrati, nu m-a vazut nimeni cand am dus 10 tone de alimente si alte ajutoare in judetele Vrancea si Buzau, afectate de viscol. Greseala mea si a colegilor mei este ca nu vrem sa ne facem publicitate. Nu am trimbitat prin ziare si nici nu m-am laudat pe la TV cu actiunile mele si nici nu m-am bagat prin cele mai mari troieni de Zapata pentru a fi filmat si a vedea lumea ce fac eu. Am stat in frig inzapezit si am dormit in camion, am mancat conserva inghetata si de sete am mancat zapada, dar mu m-a vazut nimeni. Si stiti de ce ? Pentru ca sun ,,POPA. Apropo, am uitat sa ma prezint. De fapt numele si persoana mea nu reprezinta nimic. Pentru unii sun ,,popa Marian, preot in cel mai bogat cartier din Navodari. Asa cred unii si sunt invidiat pentru aceasta. Sunt invidiat deoarece am facut singur o biserica intr-un cartier unde nu exista Biserica. Da singur, eu am turnat fundatia singur cu betoniera, eu am ridicat acoperisul etc, lucru care a determinat pe multi sa-mi spuna ,,popa ca a facut singur biserica. De fapt parohia mea are 500 de suflete, dar peste 800 de vile de lux si apartamente de lux. Navodarenii mei sunt oameni cinstiti si harnici si pentru acestia eu am ridicat aceasta Biserica. Si nu am ridicat-o nici cu bani din BUGETUL STATULUI , nici cu banii cu care trebuia sa se modernizeze spitalele, nici cu banii de la scoli. Am avut oameni cu suflet mare si cei mai multi de la miile de turisti sositi la plaja. Acestia s-au bucurat extreme de mult ca au unde sa se roage, ba chiar unii au facut parastase pentru cei decedati, unii au venit special sa se cunune ,,La MALUL MARII”. Si nu am luat taxe ci fiecare lasa in cutia milei cat crede de cuviinta. Sa nu credeti ca s-au strans miii de euro, asa cum cred unii, ci cel mult 3000 lei. Dar eu le multumesc tuturor celor care m-au ajutat. Si stiti ce am facut cu banii? Nu mi-am cumparat nici masina de lux nici nu mi-am facut concediu in zone exotice ci am marit biserica pentru ca acesti turisti sa poata sa stea in biserica civilizat si nu inghesuiti ca anul acesta. Dar ce credeti ca sunt respectat de toti! Nici vorba. Sunt un ghimpe pentru unii si medicament pentru altii. Numai prezenta mea ca preot deranjeaza. Nu sunt nici hoț ca nu am furat de la nimeni nimic. Sunt un om simplu care am o locuinta cumparata cu un credit bancar ca multi altii. Nu am salariu nici din BUGETUL STATULUI si nici din bugetul bisericii, nu cer taxe pentru serviciile prestate, dau tuturor chitanta pentru donatiile primite si imi fac datoria cu multa dragoste. Traiesc din mila credinciosilor si din salariul sotiei, dar sunt foarte fericit si multumit numai cand privest BISERICUTA MEA DE LA MALUL MARII. Acolo il gasesc pe Hristos si sunt mangaiat de Maica

Sunt Discriminat

Embed Size (px)

DESCRIPTION

Se vorbeste foarte mult astazi despre discrimare, despre drepturile omului, dreptul la munca, dreptul si libertatea de exprimare etc. Se apara tot mai mult interesele minoritatilor in detrimentul majoritatii. Desigur traim intr-o Europă care se crede a fi dreapta, dar numai cu unii. De fapt si de drept asa a fost dintotdeauna interesul a primat in detrimentul dreptatii.

Citation preview

Page 1: Sunt Discriminat

SUNT DISCRIMINAT

Se vorbeste foarte mult astazi despre discrimare, despre drepturile omului,

dreptul la munca, dreptul si libertatea de exprimare etc. Se apara tot mai mult

interesele minoritatilor in detrimentul majoritatii. Desigur traim intr-o Europă care se

crede a fi dreapta, dar numai cu unii. De fapt si de drept asa a fost dintotdeauna

interesul a primat in detrimentul dreptatii.

De mic copil am fost educat sa fiu un om cinstit si corect. Parintii mei, tarani

simpli dar gospodari, m-au invatat sa respect pe aproapele ca pe mine insumi. De fapt

aceasta este porunca Domnului Iisus Hristos sa iubesti pe Domnul Dumnezeu din toata

inima ta, din tot cugetul tau iar pe aproapele tau ca pe tine insuti.

Eu am respectat acest indemn de mic, dar de cand am devenit preot ma straduiesc din

toate puterile sa ajut pe cei in nevoi si necazuri. Si am zis cine are urachi sa auda si cine

are ochi sa vada sa faca asemenea. Dar credeti ca a vrut sa ma vada cineva? Nici vorba!

Si stiti de ce? Pentru ca sunt ,,POPA” si nu vreun mare afacerist care isi face reclama

cu ajutorul presei si a posturilor TV.

Nu m-a vazut nimeni cand am strans fonduri pentru copii bolnavi de canceri, nu

m-a vazut nimeni cand i-am ajutat pe sinistrati, nu m-a vazut nimeni cand am dus 10

tone de alimente si alte ajutoare in judetele Vrancea si Buzau, afectate de viscol.

Greseala mea si a colegilor mei este ca nu vrem sa ne facem publicitate. Nu am trimbitat

prin ziare si nici nu m-am laudat pe la TV cu actiunile mele si nici nu m-am bagat prin

cele mai mari troieni de Zapata pentru a fi filmat si a vedea lumea ce fac eu. Am stat in

frig inzapezit si am dormit in camion, am mancat conserva inghetata si de sete am

mancat zapada, dar mu m-a vazut nimeni. Si stiti de ce ? Pentru ca sun ,,POPA”.

Apropo, am uitat sa ma prezint. De fapt numele si persoana mea nu

reprezinta nimic. Pentru unii sun ,,popa Marian”, preot in cel mai bogat cartier din

Navodari. Asa cred unii si sunt invidiat pentru aceasta. Sunt invidiat deoarece am facut

singur o biserica intr-un cartier unde nu exista Biserica. Da singur, eu am turnat

fundatia singur cu betoniera, eu am ridicat acoperisul etc, lucru care a determinat pe

multi sa-mi spuna ,,popa ca a facut singur biserica”. De fapt parohia mea are 500 de

suflete, dar peste 800 de vile de lux si apartamente de lux. Navodarenii mei sunt oameni

cinstiti si harnici si pentru acestia eu am ridicat aceasta Biserica. Si nu am ridicat-o nici

cu bani din BUGETUL STATULUI , nici cu banii cu care trebuia sa se modernizeze

spitalele, nici cu banii de la scoli. Am avut oameni cu suflet mare si cei mai multi de la

miile de turisti sositi la plaja. Acestia s-au bucurat extreme de mult ca au unde sa se

roage, ba chiar unii au facut parastase pentru cei decedati, unii au venit special sa se

cunune ,,La MALUL MARII”. Si nu am luat taxe ci fiecare lasa in cutia milei cat crede

de cuviinta. Sa nu credeti ca s-au strans miii de euro, asa cum cred unii, ci cel mult

3000 lei. Dar eu le multumesc tuturor celor care m-au ajutat. Si stiti ce am facut cu

banii? Nu mi-am cumparat nici masina de lux nici nu mi-am facut concediu in zone

exotice ci am marit biserica pentru ca acesti turisti sa poata sa stea in biserica civilizat si

nu inghesuiti ca anul acesta.

Dar ce credeti ca sunt respectat de toti! Nici vorba. Sunt un ghimpe pentru unii

si medicament pentru altii. Numai prezenta mea ca preot deranjeaza. Nu sunt nici hoț

ca nu am furat de la nimeni nimic. Sunt un om simplu care am o locuinta cumparata cu

un credit bancar ca multi altii. Nu am salariu nici din BUGETUL STATULUI si nici

din bugetul bisericii, nu cer taxe pentru serviciile prestate, dau tuturor chitanta pentru

donatiile primite si imi fac datoria cu multa dragoste. Traiesc din mila credinciosilor si

din salariul sotiei, dar sunt foarte fericit si multumit numai cand privest BISERICUTA

MEA DE LA MALUL MARII. Acolo il gasesc pe Hristos si sunt mangaiat de Maica

Page 2: Sunt Discriminat

Domnului pe care o rog sa-mi trimita un om care sa ma ajute sa duc la bun sfarsit ceea

ce am inceput.

Suntem in perioada sarbatorilor de iarna, cand trebuie sa fim generosi, iar noi

preotii avem datoria morala de a ne cerceta credinciosii, trecand prin casele lor pentru

a le vesti sosirea marii sarbatori a Nasterii Domnului dar si sa le sfintim casele prin

stropire cu aghiasma mare aducandu-le aminte de Botezul Mantuitorului in raul

Iordan. Nu umblam cu cersitul si nici cu colindatul asa cum cred unii.

Eu merg foarte mult prin parohia mea si-mi cunosc majoritatea credinciosilor.

Dar sunt si unii care nu ma cunosc si ma intreaba de la ce biserica sunt.

Ca si colegii mei din toata tara am mers cu icoana. Un obicei nu de ieri ci de sute de

ani sa nu zic de mii. Dau sa intru intr-un bloc. La etajul 1 pe balcon o duduie tragea cu

patos dintr-o tigara. Deschide geamul pentru ca nu mai putea respire de atata fum. Eu

cred ca doreste sa-mi spuna cum sa deschid interfonul. Nici nu apuc sa o salut ca-mi

zice jignitor ,,Nu te apropia golanule ca nu te primesc.”De fapt in acel bloc locuiesc 10

familii iar eu trebuia sa spovedesc o batranica, fiinca tot mergeam cu icoana. Nu am

putut sa intru in acel bloc deoarece interfonul nu mai suna la nici un apartament.

Te rog sa ma ierti tanti Ioana ca nu am ajuns la dumneata, dar trebuie sa ne

supunem celor putini care nu cred si care nici nu ne respecta pe cei majoritari. Nu o

cunosc pe aceasta distinsa doamna care imi ingradeste libertatea de exprimare

garantata de constitutia Romaniei, libertatea religioasa. Probabil ca este una dintre

sutele de locatari care vin in vizita la vilele lor luxoase pe care le-a cumparat din salariul

lor de bugetari...sau din banii pe care trebuia sai plateasca taxe statului...sau din banii

luati spaga pentru anumite deranjuri...sau din salariile pe care a uitat sa le plateasca

celor care muncesc la firmele ei etc...

P. S. Daca vrei sa fii respectat mai intai trebuie sai respecti tu pe cei din jurul

tau, fie ca este doctor , profesor, sofer, cersetor sau preot. Aveti dreptul sa credeti sau sa

nu credeti in Dumnezeu, in Biserica , in Preoti. Puteti crede in ce vreti dumneavoastra

dar nici o lege din lume nu va da dreptul sa ne jigniti sau sa ne ingraditi libertatea de

exprimare si mai ales dreptul la munca.

Va spun LA MULTI ANI si va doresc tot binele din lume.

Preot DAVID MARIAN, Parohia NASTEREA MAICII DOMNULUI , NAVODARI