SUPORT DE CURS

ANUL I

Semestrul II

Cluj – Napoca2010

UNIVERSITATEA BABEŞ-BOLYAI, CLUJ-NAPOCACentrul de Formare Continuă şi Învăţământ la DistanţăFacultatea de Educaţie Fizică şi Sport

Specializarea: Educaţie fizică şi sportivăDisciplina: Schi

I. Informaţii generale despre curs, seminar, lucrare practică sau

laborator

a. Informaţii despre curs:

Titlul disciplinei: SCHI

Codul: YTC0010

Numărul de credite: 4

Anul şi semestrul de desfăşurare a cursului: Anul I, semestrul 2

Tipul disciplinei: Fundamentală, impusă

Pagina web a cursului: http://sport.ubbcluj.ro/

b. Informaţii despre titularul de curs, seminar, lucrare practică sau

laborator

Nume, titlu ştiinţific: GANEA IOAN VIRGIL, Conferenţiar univ. doctor

Informaţii de contact: E-mail: ganeaivirgil@yahoo.com, Tel: 0364.401555; Mobil

0742.767.770

Ore de consultaţii: Conform cu orarul afişat la sala 105, incinta FEFS

c. Descrierea disciplinei

Obiectivele

Însuşirea noţiunilor teoretice privind aspectele psiho-pedagogice specifice

lecţiilor de schi.

Însuşirea căilor moderne de învăţare a schiului.

Cunoaşterea sistemelor de acţionare necesare învăţării şi perefecţionării

procedeelor tehnice de bază.

Însuşirea aspectelor specifice managementului stagiilor de instruire pe zăpadă

(alegerea şi întreţinerea materialelor de schi, negocierea de preţuri de servicii şi

materiale de schi, cunoaşterea regimului zilnic de viaţă în monitoria în schi).

Însuşirea tehnicii de bază a schiului în vederea realizării calităţii de

demonstrant.

Cunoaşterea terminologiei specifice şi a paşilor în cadrul liniei metodice de

învăţare a schiului.

Conţinutul disciplinei

Cursul de schi reprezintă un suport teoretic necesar profesorilor de educaţie

fizică în abordarea procesului didactic de învăţare a schiului.

În cadrul cursurilor sunt sintetizate cele mai importante direcţii de urmat în

vederea înţelegerii şi asimilării terminologiei schiului, principiile de bază în cadrul

lecţiilor practice, momentele tehnice pe arcul de viraj şi linia metodică de urmat în

cadrul procesului de instruire.

Sunt descrise tehnic deprinderile de bază şi procedeele tehnice care permit, la

finalul unui curs, înlănţuirea a mai multor ocoliri printr-o tehnică sigură şi eficientă.

Competenţele dobândite prin absolvirea disciplinei:

- Prin perfecţionarea tehnicii proprii studentul devine un bun

demostrand.

- Însuşirea unor cunoştinţe psiho-pedagogice îl vor sprijinii în predarea

schiului la categorii de vârstă diferite

- Cunoştiinţele dobândite în urma cursului de schi îi pot oferi alternative

noi profesionale în agrementul în turism

d. Organizarea temelor în cadrul cursului (Studiu individual)

Disciplina este structurată pe două module, şi cuprinde următoarele capitole:

Modulul I: Rolul formativ al schiului şi implicaţiile lui sociale.

Forme diferite de exprimare în schi. (Familia schiului).

Tipologia lecţiilor de schi.

Principii de desfăşurare al lecţiilor de schi

Terminologia schiului alpin

Arcul de viraj.

Linii metodice de învăţare a schiului alpin. (directă şi indirectă)

Modulul II: Tehnica deprinderilor de bază din schiul alpin.

Coborârea directă: tehnica şi metodica învăţării

Criterii de alegere a materialelor de schi.

Coborârea oblică: tehnica şi metodica învăţării

Ocolirea spre vale cu deschidere spre deal: tehnica şi metodica învăţării

Monitoria în schiul alpin – Managementul activităţilor practice şi măsuri

de evitare a accidentelor

e. Formatul şi tipul activităţilor implicate de curs

Parcurgerea acestei discipline va presupune muncă individuală.

Studentul are libertatea de a-şi gestiona singur, fără constrângeri, modalitatea

şi timpul de parcurgere a cursului. Este însă recomandată parcurgerea succesivă a

modulelor prezentate în cadrul suportului de curs, în ordinea indicată şi rezolvarea

sarcinilor sugerate la finalul fiecărui modul.

f. Materiale bibliografice obligatorii:

GANEA IOAN VIRGIL, (2006) – “Managementul agrementului în natură”, Ed.

NapocaStar, Cluj Napoca,

BARABAŞ N., GANEA I. V., (1995) – “Schi alpin – Caiet de lucrări practice”,

FEFS,

GANEA I. VIRGIL, (2001) – „Schi alpin – curs anul I”, Ed. FEFS, Cluj Napoca,

TEODORESCU V., (1967) – „Schi – Tehnica şi metodica învăţării”, Ed. Cultură

Fizică şi Sport, Bucureşti,

FORŢIU A., CÂRSTOCEA V., (1985) – „Metodica predării schiului”, Ed. ANEF,

Bucureşti,

g. Materiale şi instrumente necesare pentru curs

În vederea parcurgerii la un nivel optim a cursului, este recomandat ca

studenţii să aibă acces la următoarele resurse: Suport curs, acces Internet,

videoproiector şi computer, filme didactice, echipament de schi.

h. Politica de evaluare şi notare

Evaluarea studenţilor se va efectua conform detalierii de mai jos:

- Examen scris în sesiunea de examene – 40% din nota finală;

- Lucrări practice – 60% din nota finală;

i. Elemente de deontologie academică

Se vor avea în vedere următoarele detalii de natură organizatorică:

- Prezenţa la ore de lucrări practice este obligatorie pentru toţi studenţii;

- Lucrările elaborate de către studenţi pe parcursul activităţilor vor avea în mod

obligatoriu caracter de originalitate. Studenţii ale căror lucrări se dovedesc a fi

plagiate nu vor fi primiţi în sesiunea de examene planificată;

- Orice tentativă de fraudă sau fraudă depistată va fi sancţionată cu anularea

sesiunii de examene pentru studentul în cauză;

- Rezultatele finale vor fi puse la dispoziţia studenţilor prin afișarea notelor în

sediul facultăţi şi on-line, prin utilizarea site-ului facultăţii;

Contestaţiile se vor soluţiona în maxim 24 de ore de la afişarea rezultatelor;

j. Strategii de studiu recomandate:

Se recomandă parcurgerea sistematică a modulelor cuprinse în cadrul cursului,

punându-se accent pe pregătirea individuală continuă a studenților şi pe evaluările

formative pe parcursul semestrului. Se recomandă cursanţilor alocarea unui număr de

cel puţin 48 de ore pentru parcurgerea şi însuşirea cunoştinţelor necesare promovării

cu succes a acestei discipline. Sunt necesare, de asemenea, aproximativ 12 de ore în

vederea documentării şi elaborării temelor de control ce vor fi prezentate de către

fiecare student.

Observaţii: Prezentul material nu este suficient pentru promovarea examenului.

Trebuie parcursă întreaga programă cu bibliografia corespunzătoare.

II. Suportul de curs (Studiu individual)

MODULUL I

NOŢIUNI TEORETICE PRIVIND ŞCOALA SCHIULUI

a) Scopul şi obiectivele modului

Înţelegerea importanţei schiului şi a amplitudinii fenomenului în cadrul

sporturilor de iarnă.

Cunoaşterea strategiilor de iniţiere şi consolidare a deprinderilor specifice în

cadrul lecţiilor de pregătire pe uscat şi pe zăpadă.

Înţelegerea fenomenului de ocolire (viraj) şi liniile metodice prin care se poate

ajunge la înlănţuirea unor ocoliri.

b) Schema logica a modulului

Modulul I debutează prin marcarea importanţei schiului în pregătirea fizică şi

în menţinerea sănătăţii indivizilor. Sunt prezentate strategiile procesului didactic de

învăţare şi logica paşilor de urmat, prin aplicarea căilor metodice de învăţare diferite.

c) Conţinutul informaţional detaliat

Rolul formativ al schiului şi implicaţiile sale sociale

Analizând modelele de educație fizica la nivelul fiecărei categorii de vârsta, în

conformitate cu metodica educaţiei fizice şi sportului, putem stabili cu usurinta

contributiile şi obiectivele schiului ca activitate în aer liber.

Prin caracteristicile sale, schiul se incadreaza în functia educaţiei fizice

generale şi are urmatoarele functii:

- somatogenetică (dezvoltare fizica, educaţie motrica);

- formativ educativa;

- integrativa;

- recreativa.

Abordând foarte serios şi respectând doctrinele privind învăţarea şi

perfectionarea în schi vom contribui la realizarea urmatoarelor obiective:

1. Asigurarea unei stari optime de sanatate:

- marirea rezistentei organismului fata de condiţiile de mediu;

- cresterea capacitatii generale de munca în conditii de complexitate;

- formarea deprinderilor igenico-sanitare de baza.

2. Stimularea cresterii şi dezvoltarii fizice corecte şi armonioase a

organismului; practicarea schiului influenţează:

- tonicitatea musculaturii;

- mobilitatea articulara;

- dezvoltarea capacitatii respiratorii;

- perfectionarea functiei circulatorii.

3. Dezvoltarea capacitatii motrice generale, prin educarea calitatilor motrice

de baza, cu accent pe:

- Indemanare specifică;

- viteza de reactie motrica;

- echilibru;

- capacitatea organismului de a rezistenta la eforturi prelungite;

- educarea perceptiilor de spatiu şi timp;

- imbunatatirea capacitatii de stapanire a aparatului locomotor în conditii

deosebite de coordonare, orientare în condiţii variateu.

4. Dezvoltarea capacităţii de a intui rapid şi de a gândi creativ, perfectionarea

capacitatii de a rezolva independent situaţiile complexe nou create prin relatiile

obiective dintre diferitele elemente ale cadrului de miscare a subiectului.

5. Dezvoltarea aptitudinilor psihometrice, coordonare senzorio-motorie,

coordonare motrica generala, capacitate de decizie şi educarea vointei şi a tariei de

caracter.

6. Formarea bazei educaţiei sportive prin insusirea tehnicii de baza în schiul

alpin şi dobandirea capacitatii de aplicare în conditiile naturale impuse.

7. Formarea unei deprinderi de conduita sociala şi favorizarea manifestarilor

pozitive ale individului în mediile tradiţionale ale practicării acestui frumos sport.

8. Formarea capacitatii de practicare independenta a exercitiului fizic, schiul

fiind, prin caracteristicile sale şi prin marea sa aplicativitate în teren un excelent

mijloc de agrement şi relaxare.

9. Prin perfectionarea tehnicii speciale şi prin antrenamentul adecvat, schiul

alpin este un mijloc de competiţie şi spectacol sportiv.

Schiul, ca mijloc de agrement şi turism are un scop în sine, dar el este un

factor decisiv în sustinerea şi promovarea schiului de performanta

Familia schiului

Schiul alpin

Consta în coborarea unei pante printr-un traseu prestabilit intr-un timp cat mai

scurt.

Istoric

Originea schiului este atribuita popoarelor scandinave, iar urme de schiuri

gasite în Rusia au fost datate cu carbon la circa 8000-7000 iHr. Inainte sa devina o

activitatea de relaxare, schiul a fost un mijloc de deplasare perfect adaptat conditilor

climatice şi reliefului muntos caracteristic tarilor nordice. Dezvoltarea lui ca sport a

avut loc undeva în secolul 18 în Norvegia. Calatoria din 1888 facuta de exploratorul

Fridtjof Nansen în Groenlanda, pe schiuri nordice a inspirat oameni de munte

francezi, austrieci, elvetieni şi germani sa importe schiuri din scandinavia şi sa

raspandeasca popularitatea acestui sport în tara lor. Totusi, tehnica nordica de a schia

nu a functionat pe terenul muntos, asa ca la sfarsitu secolului 19 ea a fost adaptata

Alpilor, dand nastere schiului alpin. Federatia Internationala de Schi s-a fondat în

1924, şi în 1931 au inceput sa organizeze competitii de schi alpin. Cupa Mondiala,

care se desfasoara anual, a fost creata în 1967 şi include 20 de concursuri. Tot al

doilea an cei mai buni schiori din lume concureaza în Campionatele Mondiale.

In 1936 combinta alpina (formata din coborare şi slalom) a fost introdusa în

Jocurile Olimpice de Iarna atat pentru barbati cat şi pentru femei la Garmisch-

Partenkirchen, iar în 1948 la Chamonix probele de slalom şi coborare au fost admise

în Jocurile Olimpice şi ca probe separate. Slalomul urias, pentru barbati şi pentru

femei, a aparut pentru prima data la olimpiada în Oslo în 1952, iar super G-ul în

Calgary 1988.

Organizarea unei competitii

Probele din schiul alpin constau în general în curse individuale, cronometrate.

Competitorii pornesc pe rand şi incearca sa parcurga traseul pana la linia de sosire în

cel mai scurt timp. Parasirea traseului duce la descalificare. Pentru ca o poarta sa fie

trecuta corect, varfurile schiurilor şi claparii trebuie sa treaca prin ea. Ordinea de start

este trasa la sorti, iar în probele cu 2 manse primii 15 sau 30 de schiori pornesc în

ordine inversa în a doua mansa, iar ceilalti în ordinea timpului.

Principalele probe sa impart în 4 categorii:

Probe de viteza, care necesita o singura mansa şi include coborarea şi

super G-ul;

Probe tehnice, care include slalomul special şi cel urias, şi care sunt

facute în 2 manse, castigatorul fiind determinat de suma timpilor;

Probe combinate, care necesita obtinerea unui rezultat bun la mai

multe probe;

Probe pe echipe, în care mai multi schiori acumuleaza puncte la un loc,

castigatorii fiind echipa cu mai multe puncte (sau timp insumat mai

mic);

Cronometrarea:

Schiorii pornesc la intervale de 60 de secunde, exceptie facand proba

de slalom.

Startul este anuntat prin numaratoare inversa de catre arbitru sau prin

atentie-start.

Dupa primirea semnalului de la arbitru de start, competitorul are 5-10

secunde sa paraseasca poarta de start. El poate porni şi inaintea

semnalului cu maximum 5 secunde (nu în slalom).

Cronometrul este pornit cand tibia schiorului impinge o bara pivotanta

în momentul pornirii din poarta de start, şi este oprit cand corpul

schiorului intrerupe un fascicol pe linia de sosire.

Timpii sunt masurati pana la zecimi de secunda, diferentele dintre

competitori fiind foarte mici.

Trecerea liniei de sosire trebuie facuta pe cel putin un schiu, sau pe

clapari în caz de cadere în preajma acesteia.

Schiul paralel

Desi poate fi considerat ca o proba separata, el are şi o forma diferita de

organizare. El consta în coborarea în acelasi timp a 2 sau mai multi concurenti, fiecare

pe traseul sau. Traseele sunt asezate unul langa altul şi sunt cat se poate de identice ca

şi configuratie şi zapada. Startul se face la semnal, iar startul fals este impiedicat de

poarta de start care se deschide doar la semnal, concomitent la toti concurentii. Primul

concurent care trece linia de sosire castiga. La paralelul pe 2 trasee, concurentii

schimba traseul dupa prima coborare, timpul cumulat determinand cine castiga duelul.

Se merge pe sistem piramidal pana ramane castigatorul. Se concureaza pe reguli de

slalom.

Sistemul KO

Este un sistem recent introdus în schi şi consta în mai multe runde. Runda

preliminara, de calificare, consta intr-o coborare normala printr-un traseu. A doua

runda, intermediara, consta intr-o coborare paralela eliminatorie pe un alt traseu.

Primii 30 din runda de calificare pornesc în functie de rezultate în aceasta runda

intermediara. La sfarsitul probei eliminatrii 3 pierzatori (cu timpul cel mai bun) sunt

dusi mai departe cu cei calificati. A treia runda, tot intermedieara, consta tot intr-o

coborare paralela eliminatorie pe un al treilea traseu, calificand 9 pentru finala. Finala

consta intr-o coborare normala în ordinea inversa a timpilor obtinuti în a treia runda,

tot pe acelasi traseu. Castigatorul este determinat de suma timpilor din a treia runda

intermediara şi runda finala.

Pista

O partie de concurs trebuie sa aiba intre 30 şi 40 m latime. Traseul este marcat

de fanioane, din plastic sau alt material incasabil, care formeaza porti. Fanionul din

interiorul virajului este de obicei rabatabil pentru a ceda la contactul cu schiorul. în

proba de slalom 2 fanioane formeaza o poarta şi ele trebuie sa fie albastre şi rosii,

asezate alternativ. în proba de schi paralel poarta este constituita doar din fanionul

interior. în celelalte probe poarta este formata din 4 fanioane, doua cate doua legate cu

un stegulet, asigurand vizibilitate de la distante mai mari. în proba de coborare toate

portile au aceeasi culoare. Latimea portilor şi numarul de porti difera de la proba la

proba.

In probele de viteza (coborare şi super G) de multe ori se pune apa sau sare pe

traseu pentru ca suprafata sa devina dura, inghetata, iar traseul se marcheaza cu

crengute, ace de brad sau vopsea. Marcajul se face vertical intre porti pe interior şi

exterior, în afara trasei ideale, şi orizontal doar cu vopsea sau ace de brad în

apropierea schimbarilor de teren.

Rampa de start trebuie sa permita o pozitie relaxata a schiorului inainte de

start, dar şi o accelerare rapida dupa acesta.

Poarta de finish are intre 10-15 m latime în functie de proba (7 m fiecare finish

la paralel).

Inclinatia partiei este în general intre 33%-45% pentru probele de slalom.

Probe

Coborarea

Este o proba spectaculoasa care are loc pe partii abrupte şi consta în lungi linii

drepte şi viraje rapide. Schiorii au dreptul la 3 zile de antrenament, în care studiaza şi

testeaza traseul. în timpul cursei se ating viteze de peste 130 km/h, şi pe unele partii

chiar 150 km/h (partia Lauberhorn în Wengen, Elvetia sau partia Hahnenkamm în

Kitbuhel, Austria). Schiori au murit sau au ramas paralizati ca urmare a iesirii în décor

în aceasta proba. Diferenta de nivel este de 500-1100 de metri. Portile trebuie sa aiba

cel putin 8 metri latime.

Slalomul super urias sau super G.

Aceasta proba dezvoltata mai recent combina viteza coborarii cu tehnica

slalomului urias. Proba are loc de obicei pe o partie de coborare. Traseul este scurtat

cu cateva sute de metrii şi sunt adaugate porti astfel incat sa existe minimum 35 de

schimbari de directie (30 la fete), fara a se lua în calcul startul şi sosirea. Portile au

intre 6 şi 8 metri latime (8-12 m la portile verticale) şi sunt asezate la distante de 25

metri pentru porti deschise şi 15 metri pentru cele inchise. Schiorii nu au voie sa

testeze traseul inainte de concurs, inspectie facandu-se pe langa acesta. Diferenta de

nivel este intre 350-650 metri.

Slalom special

Traseul de slalom este unul foarte strans, adaptat terenului, şi care obliga

schiorii sa faca viraje foarte stranse şi chiar sa loveasca fanioanele pentru a nu iesii de

pe traseu. Traseul este compus din porti orizontale (deschise) şi verticale (inchise), 1-

3 fire (o combinatie de 3-4 porti inchise dispuse în succesiune rapida), 1-3 porti

intarziate(12-18 m distanta intre fanioanele interioare), şi cel putin 3 porti verticale

duble. Schiorii trebuie sa treaca prin toate portile în ordinea corecta, alternand rosu cu

albastru. Un traseu include 55-75 de porti la barbati şi 45-65 de porti la femei. Spatiu

minim intre porti verticale este de 0.75 metri iar latimea portii este intre 4 şi 6 m.

Diferenta de nivel este de 120-220 metri. Distanta intre doua fanioane interioare

trebuie sa fie intre 6 şi 13 m. Mansele se desfasoara pe trasee diferite.

Slalom urias

Slalomul urias are mai putine porti decat super G-ul, şi se desfasoara pe partii

mai putin abrupte. Traseul, care consta în viraje mai largi, creaza o succesiune rapida

de miscari care apeleaza la tehnica schiorului, mai ales la finetea contactului cu

zapada şi alegerea trasei potrivite. Portile au intre 4 şi 8 metri latime şi sunt dispuse la

cel putin 10 metri una de alta. Numarul de schimbari de directie depinde de diferenta

de nivel(11-15% din diferenta de nivel). Portile sunt puse astfel incat sa fie vizibile

usor şi repede chiar şi la viteze mari. Diferenta de nivel este intre 250-450 metri.

Combinata alpina

Este formata dintr-o mansa de coborare şi doua de slalom considerate separat.

Concurentul cu cel mai bun timp total castiga.

Supercombinata

Consta dintro mansa de coborare sau super G şi o singura mansa de slalom.

Timpul total decide castigatorul. A fost introdusa în 2005 la Cupa Mondiala.

Proba pe echipe

Consta în 2 probe: super G şi slalom, desfasurate în 4 serii fiecare (2 fete şi 2

baieti). Un concurent nu poate cobora de 2 ori acceasi proba, iar numarul maxim de

schiori în echipa este de 6. Traseul este acelasi la fete şi baieti. Suma pozitiilor

obtinute pe serii determina echipa castigatoare. Introdusa în 2005 la Campionatele

Mondiale.

Schiul paralel

Diferenta de nivel este de 80-100m şi se pun 20-30 de porti. O poarta este

formata din 2 fanioane legate cu un stegulet, reprezentand partea interioara a portii.

Steguletele sunt de culori diferite pentru fiecare traseu. Intre ultima poarta şi sosire

traseele trebuie bine delimitate. Distanta intre doua fanioane corespondente din doua

trasee adiacente trebuie sa fie de 6-7 m.

Tehnica

Startul

Schiorul obtine o plecare exploziva impingand puternic cu betele, pe care le-a

infipt inaintea barei de start; schiorul incearca sa obtina o viteza cat mai mare în

primii metri folosind pasi de patinaj şi impingand puternic cu betele.

Sariturile

Abilitatea de a aborda saritorile este un factor determinant în toate probele de

viteza. Pentru a pastra viteza maxima schiorul adopta o pozitie ghemuita – genunchii

indoiti la piept şi mainile mult în fata (pozitie asemanatoare cu cea de accelerare) –

pozitie care ajuta la pastrarea echilibrului şi la micsorarea rezistentei aerului. Schiorul

isi intinde picioarele numai cand se apropie contactul cu solul.

Pozitia ou sau pozitia Schuss

Schiorul adopta o pozitie aerodinamica (genunchii indoiti, mainile mult

inaintea trunchiului, spatele rotund) pentru a micsora frecarea cu aerul. Este folosita

mai ales în probele de viteza, dar şi în linile drepte ale slalomului urias.

Virajele de slalom urias

Schiorul face aceste viraje cu genunchii indoiti, pieptul usor inainte şi cu

picioarele şi bratele departate. Greutatea se tine pe cantul interior al schiului exterior.

Schiul interior e folosit mai mult pentru echilibru. Scopul este executarea virajelor la

viteza maxima. Schiorul foloseste toata lungimea cantului pentru a executa un

puternic viraj taiat. Se foloseste şi în coborare şi super G.

Virajele de slalom

Schiorul este în pozitie ridicata cu genunchii usor indoiti pentru a funtiona ca

amortizoare şi cu picioarele apropiate. Virajul este foarte dinamic şi fara amplitudine.

Scopul este schimbarea rapida a directiei pentru a te putea mentine pe traseu.

Schiul fond

Obiectivul schiului fond este de a parcurge o anumita distanta pe schiuri intr-

un timp cat mai scurt.

Istoric

Este cel mai vechi stil de a schia şi cel mai popular, aparut din nevoia de a

parcurge suprafete inghetate şi inzapezite. Tipuri diferite de schiuri au aparut

concomitent în mai multe zone, dar cel folosit astazi a fost dezvoltat dupa modelul

folosit de Laponi. Legaturile au fost dezvoltate dupa tipul Fennonscandian din secolul

19. Competitii au avut loc în Norvegia inca din secolul 17 şi deja în secolul 19 aveau

loc multe curse. A fost recunoscut ca sport doar în 1900.

Federatia internationala reglementeaza acest sport din 1924, an în care a fost

introdus în jocurile olimpice, în Chamonix, Franta. Cursele feminine au fost introduse

de abia în 1952.

Organizarea unei competitii

Exista 2 stiluri de schi fond, clasic şi liber, şi ambele sunt în programul

jocurilor olimpice. Sportul insa evolueaza şi la fiecare 4 ani stilurile alterneaza la

jocurile olimpice pentru diferitele probe: clasic, liber, urmarire şi stafeta. O noua

proba, spintul, a fost introdusa în cupa mondiala în 1995 şi în programul olimpic în

2002. un traseu de schi fond trebuie sa contina portiuni egale de urcare, coborare şi

plat. Partea cea mai usoara trebuie sa fie la inceputul probei, iar cea mai grea la

mijlocul acesteia. Pentru trasee de mai putin de 30 km, urcarea totala trebuie sa fie de

600-900 m la femei şi 900-1200 m la barbati. în cele mai multe competitii ordinea de

start este trasa la sorti, iar concurentii pleaca la intervale de 30 de secunde. Schiorii

trebuie sa urmeze un traseu predestinat cu o serie de puncte de control. Pentru probele

individuale schiurile sunt marcate la start pentru a nu putea fi schimbate în timpul

cursei. Cursele sunt contra timp, cu execeptia stafetelor, partii a doua din urmarire şi

sprint, în care castigatorul este primul care trece linia de sosire.

Tehnica schiului clasic

Schiorii folosesc pasi traditionali cu brat picior opus sau impingeri succesive

în bete şi alunecare pe ambele schiuri pe zonele cu o singura pista. Viteza medie a

celor mai buni schiori depaseste 25km/h.

Pasul clasic

Schiurile trebuie sa ramana paralele şi pe trasa, cu exceptia virajelor. Pasi

Herringbone sunt folositi la urcare cand panta este inclinata

Faza de impingere - Miscarea incepe cu o extensie rapida a piciorului

pentru a impinge, urmata de sold. Corpul se inclina spre inainte şi

glezna piciorului de sprijin este indoita. Bratul şi piciorul opus sunt

intinse la maxim.

Faza de alunecare – umarul şi bratul sunt intinse inspre inainte pentru a

infige batul opus piciorului de impingere. Corpul formeaza o linie

dreapta la finalul impingerii, iar greutatea se transfera pe schiul celalalt

în timp ce primul picior se misca inainte.

Finalul miscarii – bratele şi betele revin la pozitia initiala.

Alunecare cu impingere în bete

Folosit pe dealuri mici şi pe plat. Ambele schiuri sunt paralele şi unul langa

celalalt în timp ce bratele imping schiorul inspre inainte. Miscarea incepe cu corpul

intinzandu-se în sus şi spre inainte, inainte de implantarea betelor. Impingerea pe bete

e inceputa prin indoirea corpului şi apoi a bratelor, antebratelor şi incheieturilor

mainii. Schiorul se lasa sa cada inainte. Coprul ramane indoit pana impingerea în bete

e terminata, apoi bratele sunt duse repede inainte.

Tehnica schiului liber

Stilul liber foloseste toate miscarile, inclusiv cele din stilul clasic. A devenit

totusi sinonim cu pasul de patinaj. Stilul liber a fost introdus pentru prima oara la

olimpiada în Calgary în 1988. viteza medie poate sa atinga 30 km/h.

Pasul de patinaj

Schiorul se impinge cu ambele picioare în stilul folosit de patinatorii de viteza.

Se impinge pe un picior alunecand cu celalalt spre inainte, schiurile fiind în unghi

pentru a impinge mai bine. Se impinge pe lateral folosind marginea interioara a

schiului. Cu cat merge mai incet schiorul, cu atat mai multa propulsie se obtine din

trenul superior impingand în bete.

Probe

Proba de urmarire

Aceasta combina o cursa clasica (10 km masculin sau 5 feminin) şi una libera

(15 km masculin şi 10 km feminin). Ordinea de finis din cursa clasica se foloseste la

determinarea ordinii de start la cursa libera. Primul concurent care trece linia de sosire

la liber castiga.

Proba de stafeta

Echipe de 4 schiori concureaza pe un traseu de 4x10 km la barbati sau 4x5km

la femei. Primii schiori pornesc în grup. Primele doua schimburi sunt în stilul clasic

iar urmatoarele 2 în stilul liber. Schimbul intre parteneri trebuie sa aiba loc intr-o zona

dreptunghiulara de 30 m lungime, şi schiorul care termina schimbul trebuie sa-l atinga

pe celalalt pe mana. Prima echipa care trece linia de sosire castiga.

Curse la olimpiada

Stilurile alterneaza din 4 în 4 ani

Clasic barbati 10 km şi 30 km

Clasic femei 5km şi 15 km

Liber barbati 50 km

Liber femei 30 km

Urmarire barbati 25 km

Urmarire femei 15 km

Stafeta 4x10 km barbati

Stafeta 4x5 km femei

Sprint masculin 1500m

Sprint feminin 1500m

Sărituri clasice

Sariturile cu schiurile constau în coborarea unei rampe urmata de un cat mai

lung zbor posibil, facut cu un anume stil şi sub privirile arbitrilor.

Istoric

Sportul a aparut în secolul 19 în Norvegia ca una din probele carnavalului de

iarna. A fost recunoscut oficial ca sport în 1892 odata cu infiintarea Cupei Regelui

care era acordata de familia regala a Norvegiei castigatorului intalnirii anuale din

Holmenkollen. Tehnica a fost rafinata dea lungul timpului. Tehnica Kornsberger a

aparut dupa primul razboi mondial şi consta în sarirea cu corpul indoit din solduri şi

mult aplecat spre inainte, schiurile paralele şi bratele intinse inainte. Folosind aceasta

tehnica s-a sarit pentru prima oara peste 100 m. La mijlocul anilor 1950 Andreas

Dascher, un saritor elvetian, a fost primul care a sarit cu bratele pe langa corp şi

corpul mult mai inclinat inainte. în 1985, suedezul Jan Bokloev si-a departat varfurile

schiurilor ducand tehnica la nivelul actual.

Sariturile cu schiurile au fost introduse în jocurile Olimpice în 1924 la

Chamonix, Franta. Competitia pe deal normal (90m) a fost introdusa în 1964 la

Innsbruck, iar proba pe echipe în 1988. Astazi este unul din cele mai prestigioase

sporturi de iarna pentru Nord Europeni. Desi nu exista proba feminina la olimpiada,

femeile concureaza în probe de campionat mondial.

Incepand cu 2002, la jocuirle olimpice s-a introdus o proba de zbor (170-185

metrii) în locul celei pe deal normal.

Organizarea unei competiţii

Saritorii concureaza în sarituri individuale pe trambulina normala (90 m) şi pe

trambulina mare (120m), concursul pe echipe pe trambulina mare (120m) şi concursul

de zbor. în probele individuale fiecare schior are dreptul la 2 sarituri şi primeste

puncte pentru lungimea sariturii şi pentru stil. Pentru prima saritura ordinea schiorilor

este determinata de tragerea la sorti. Pentru a doua saritura se sare în ordinea inversa a

punctelor obtinute în prima saritura. Castigatorul este schiorul cu cel mai bun punctaj

dupa cele 2 sarituri.

Startul este dat de un semafor. În faza roşie (pregătirea startului) cronometrul

merge în jos spre zero. În faza galbenă care dureaza între 10 şi 45 de secunde

concurentul se aşează la start. Dacă condiţiile nu permit startul, semaforul trece din

nou pe roşu şi se reia procedura. În faza verde, schiorul are 10 secunde să pornească,

după care semaforul se schimbă din nou în roşu.

Pista

Se imparte în trambulina şi dealul de aterizare. Inaltimea turnului trambulinei

depinde de peisaj. Poarta de plecare este punctul de unde pornesc schiorii şi poate fi

urcata sau coborata pe rampa în functie de conditiile de vant. Trambulina are o

suprafata artificiala iar la capatul rampei are o inclinatie de 11%. Dealul de aterizare

se imparte în zona de aterizare şi zona de franare. Zona de aterizare este o panta

inclinata iar limita acesteia da şi dimensiunea trambulinei, fiind punctul din care panta

incepe sa se indrepte. Zona de franare este plata urmata uneori de contrapanta pentru a

asigura oprirea saritorilor. Distanta intre sfarsitul zonei de aterizare şi baza

trambulinei este 90 m la trambulina normala şi 120 la trambulina mare. La trambulina

de zbor ea este intre 170-185 de metrii. Aceasta distanta este marcata cu crengute de

brad usor vizibile.

Punctul de constructie marcheaza lungimea unei sarituri ideale. Reprezinta

punctul de aterizare recomandat.

Rampa trambulinei este prevazuta cu doua santuri pe care vor cobora schiurile

concurentilor, şi care asigura pozitia paralela a acestora la start. Distanta intre mijlocul

lor este intre 30-33 cm la trambulinele cu punct de constructie de peste 75 de metrii.

Au 13 cm latime şi 2-3 cm adancime.

Tehnica

De la plecarea din start şi pana la aterizare o saritura dureaza intre 5 şi 8

secunde. în aceasta scurta perioada schiorii trebuie sa-si pastreze atat pozitia cat şi

echilibrul: bratele aproape de corp, schiurile orizontale şi departate la varf în pozitie

de V în zbor, telemark la aterizare şi o cursa controlata pana la oprirea langa gardul de

protectie. Arbitrii scad puncte daca schiurile nu sunt bine asezate, daca bratele flutura

în zbor pentru echilibrare, şi pentru o pregatire de aterizare prematura.

Elan

Saritorul se aseaza ghemuit intr-o pozitie aerodinamica şi o pastreaza pana la

decolare. Se ating viteze de peste 80 km/h pe trambulinele de 90m şi peste 90km/h pe

trambulinele de 120m.

Decolarea

Este punctul critic al sariturii: decolarea prea rapida sau prea tarzie reduce

substantial lungimea sariturii. Schiorul trebuie sa se intinda imediat ce atinge punctul

de decolare. Corpul schiorului se intinde rapid şi se inclina spre inainte.

Zborul

Schiorul se inclina inainte spre varful schiurilor pentru a reduce frecarea cu

aerul. Varfurile sunt departate formand un V cu schiurile pentru a crea portanta şi a

lungi distanta zborului. Intre decolare şi aterizare schiorul parcurge 2-3 secunde în

zbor.

Aterizarea

Forta la aterizare este de 3 ori greutatea schiorului. Pozitia telemark (un picior

inaintea celuilalt) permite ca socul sa fie absorbit de piciorul din fata şi sa curga prin

intreg corpul inainte ca schiorul destul de stabil pentru a incepe franarea.

Scorul

Scorul este calculat prin adaugarea punctelor obtinute pentru distanta şi stil. 5

arbtrii acorda un maxim de 20 de puncte pentru stil, pe baza preciziei, decolarii,

pozitia în zbor, la aterizare şi la franare. Se scad puncte daca schiorul cade. Scorul cel

mai mare şi cel mai mic nu se include în total. Distanta unei sarituri se masoara de la

punctul de decolare al trambulinei şi pana la mijlocul distantei dintre picioarele

schiorului la aterizare. Un schior care ajunge la punctul de constructie al trambulinei

primeste 60 de puncte. Se scad puncte pentru sarituri mai scurte şi se adauga pentru

cele mai lungi. Fiecare metru valoreaza 2 puncte la trambulina de 90 m, 1,8 puncte la

cea de 120 m şi 1.2 puncte la cea de zbor.

Tipologia lecţiilor de schi

A. Lecţii de pregătire pe uscat a schiorului

- mers normal, pe vârfuri, pe calcâie, pe partea exterioara a labei piciorului, pe

partea interioara a labei piciorului, mers ghemuit;

- algoritmi din scoala alergarii:

- alergare normala;

- alergare cu joc de glezna;

- alergare cu genunchii sus;

- alergare cu pendularea gambei înapoi;

- alergare cu picioarele întinse înainte;

- pas saltat;

- pas sarit;

- algoritmi din scoala sariturii:

- sarituri ca mingea;

- sarituri cu genunchii la piept;

- sarituri din ghemuit în ghemuit;

- sarituri laterale cu trecerea de pe un picior pe celalalt;

- sarituri cu apropierea şi departarea picioarelor;

- sarituri cu forfecare înainte şi înapoi;

- sarituri cu ambele picioare înainte şi înapoi;

- sarituri peste obstacole cu ambele picioare;

- sarituri cu rasucirea calcâielor spre dreapta şi spre stânga;

- sarituri ce departarea şi apropierea vârfurilor;

- algoritmi în cadrul sistemului de exercitii imitative:

- elemente din scoala sariturii, care consta în folosirea gamei de sarituri

specifice pregatirii pe uscat a schiorilor într-o succesiune şi un tempo

dictat, pe rând, de partenerii aflati faţă în faţă;

- algoritmi pentru perfecţionarea echilibrului:

- coborârea în ghemuit, ridicarea pe vârfuri;

- cumpana pe un picior şi mentinere;

- sprijin pe un picior şi deplasarea în toate planurile a piciorului liber;

- sprijin pe un picior, cu celalat asezat pe genunchi, coborâre în

semiflexie şi mentinere;

- mers pe partea îngusta a bancii de gimnastica;

- sarituri şi coborâri de pe partea îngusta a bancii de gimnastica;

- deplasare pe suprafete înguste suspendate;

- alergare pe marcaje înguste trasate;

- jocuri dinamice (trenuletul saltaret, hora pe un picior);

- exercitii de echilibru pe bastoane la sol;

- algoritmi pentru viteza de reactie şi executie:

- din scoala săriturii, pe / peste banca de gimnastică şi pe diferenţe

negative în adâncime;

- din scoala sariturii pe banca şi pe sant, pe perechi;

- imitative;

- algoritmi pentru îndemânare:

- paşi adaugaţi;

- paşi adăugaşi şi săritură;

- alergări şerpuite cu schimbare de direcţie;

- alergări în zig-zag cu schimbare de direcţie;

- trasee aplicative având în structură elemente cu componente

biomecanice specifice schiului.

B. Lecţii de pregătire pe zăpadă

PROTOCOL DE LUCRU NR.1

Obiective:

1. verificarea echipamentului

2. acomodarea cu materialele

Sisteme de acţionare

1. verificarea echipamentului

- reglarea legăturilor

- verificarea înălţimii beţelor

- schimbarea beţelor între ei

2. acomodarea cu materialele

- prinderea şi desprinderea schiurilor

- întoarceri în evantai

- deplasare pe un schiu şi un clăpar (“trotineta”)

- ştafete şi deplasări într-un traseu buclă

- joc – “trenul cu vagoane”

- alunecări uşoare cu oprire prin pierdere de viteză

- urcări (învăţarea prin descoperire – problematizare)

noţiuni privind eficienţa urcării în trepte

PROTOCOL DE LUCRU NR 2.

Obiective:

1. elemente tehnice de deplasare pe schiuri

2. urcările în pas bătut şi în trepte

3. aşezarea în plug la plecarea din pantă

4. coborârea directă

5. frânarea în plug

6. oprirea în plug

7. amortizarea pe movilă

Sisteme de acţionare

1. elemente tehnice de deplasare pe schiuri

- deplasare cu pas alternativ şi cu împingere simultană în buclă şi sub formă

de ştafetă

- combinaţii ale acestora

2. urcările în pas bătut şi în trepte

- ambele procedee se vor executa la început pe un clăpar şi un schiu iar mai

apoi cu ambele schiuri

3. aşezarea în plug la plecarea din pantă

- exersarea pe teren plat a deschiderii schiurilor

- exersarea în pantă uşoară a aşezării în V

4. coborârea directă

exerciţii de pe loc

- fixarea şi exersarea poziţiei de coborâre directă (CD) pe teren plat

- săritură şi aşezare în poziţie fundamentală (PF)

- sărituri cu apropierea şi depărtarea picioarelor şi aşezarea în PF

- balansarea braţelor înainte şi înapoi şi aşezarea în PF

exerciţii din alunecare

- CD în PF şi oprire în contrapantă

- CD cu ridicarea cozii unui schiu

- CD cu balans pe verticală

- CD cu bascularea trunchiului înainte şi înapoi

5. frânarea în plug

- din CD deschiderea şi apropierea cozilor

- din CD, descărcare, deschiderea cozilor, revenire în poziţie joasă şi frânare

în plug

- CD cu frânări repetate în plug

6. oprirea în plug

- CD cu frânare şi oprire în plug

- CD cu opriri repetate în plug

7. amortizarea pe movilă

- efectuarea procedeului în context

PROTOCOL DE LUCRU NR. 3

Obiective:

1. procedee de evitare prin paşi succesivi spre deal şi paşi turnanţi spre vale

2. ocolirea în plug

3. abordarea diferitelor forme de teren – săritura

4. pasul de patinaj – joc – “patinoarul”

Sisteme de acţionare

1. procedee de evitare prin paşi succesivi spre deal şi paşi turnanţi spre vale

paşi succesivi spre deal:

- paşi adăugaţi spre stânga şi spre dreapta în clăpari

- din coborâre directă doi paşi succesivi spre stânga şi doi spre dreapta

- din coborâre directă, paşi succesivi spre deal, spre stânga şi dreapta, cu

oprire cu faţa spre deal

paşi turnanţi spre vale

- din coborâre directă executarea alternativă a unui pas la stânga şi la

dreapta

- executarea fără schiuri a paşilor succesivi spre stânga şi dreapta în ritm de

1, 2, 3, cu schimbarea direcţiei prin împingere pe piciorul opus direcţiei de

deplasare

- parcurgerea în coborâre a unui traseu marcat cu brăduleţi şi evitarea lor

- parcurgerea unor trasee naturale care impun folosirea paşilor turnanţi

2. ocolirea în plug

- coborâre directă (CD) cu frânare în plug

- CD cu trecerea alternativă a greutăţii de pe un schi pe celălalt şi înclinarea

trunchiului în direcţia opusă ocolirii

- coborâre în plug şi sprijin cu ambele mâini pe genunchiul opus direcţiei de

deplasare

- ocolirea în plug fără beţe cu prinderea mâinilor la spate

- ocolirea în plug printr-un traseu marcat

3. abordarea diferitelor forme de teren – săritura

- desprinderi pe loc

- CD cu săritură peste o ghirlandă de brăduleţi

- săritură cu desprindere pe partea ascendentă a movilei

- concurs de sărituri în lungime

4. pasul de patinaj – joc – “patinoarul”

- simularea pasului de patinaj în clăpari

- executarea paşilor de patinaj pe platou

- executarea pasului de patinaj pe o buclă

- ştafete

- joc – “patinoarul”

PROTOCOL DE LUCRU NR. 4

Obiective:

1. testarea eficienţei în alunecarea pe pantă medie – test cronometrat

2. ocolirea în plug – traseu aplicativ

3. patinajul, ştafete şi jocuri

Sisteme de acţionare

1. testarea eficienţei în alunecarea pe pantă medie – test cronometrat

Metodologia de testare

- testul urmăreşte eficienţa în alunecare

- se parcurg două manşe şi se notează cea mai bună

Traseul constă în:

- start cu împingere în beţe

- coborâre directă în poziţii în căutare de viteză

- trecerea peste o succesiune de movile

- o trambulină

- accelerare cu pas de patinaj şi trecerea liniei de sosire

Traseul este marcat lateral cu brăduleţi, iar plecarea şi sosirea sunt marcate cu

fanioane colorate. Nu am neglijat deloc însuşirea deprinderilor motrice de

bază cu caracter secundar cum ar fi: deplasările pe schiuri, urcările, aşezarea la

plecare, frânarea în plug etc.; dar le considerăm mijloace ajutătoare ale acestei

etape. Lungimea traseului a fost de aproximativ 200 m cu o înclinare a pantei

mică şi medie.

2. ocolirea în plug – traseu aplicativ

- traseu aplicativ de 8 porţi

- coborâre pe o potecă naturală

3. patinajul, ştafete şi jocuri

- pasul de patinaj şi paşii succesivi se execută în cadrul jocului “patinoarul”

- joc distractiv “rugby cu sticla de plastic”

- joc “încalţă-ţi schiul şi câştigă cursa”

PROTOCOL DE LUCRU NR. 5

Obiective:

1. învăţarea poziţiilor în căutare de viteză (ou, bolid)

2. ocolirea prin pivotare

3. întoarcerea coadă la vârf

Sisteme de acţionare

1. învăţarea poziţiilor în căutare de viteză (ou, bolid)

- luarea poziţiei de ou, bolid pe loc

- învăţarea tehnicii de aşezare a beţelor sub axilă

- exersarea din alunecare la viteză mică

- exersarea la viteză normală cu oprire prin jumătate de plug

2. ocolirea prin pivotare

- coborâre directă şi încercarea schimbării de direcţie prin paşi turnanţi spre

vale, printr-un fir de brăduleţi (învăţarea prin descoperire)

- executarea schimbărilor de direcţie printr-un fir de brăduleţi prin

schimbarea greutăţii de pe un schiu pe celălalt (jumătate de plug)

- coborâre cu schimbarea direcţiei prin trecerea greutăţii pe schiul opus

ocolirii şi strecurare schiului din deal

- coborâre printr-un fir de brăduleţi şi introducerea balansului pentru a

favoriza transferarea greutăţii de pe un schiu pe celălalt

3. întoarcerea coadă la vârf

- sprijin pe un clăpar şi marcarea intenţiei de a executa întoarcerea spre deal

cu sprijin pe beţe

- pe un clăpar ducerea schiului din deal pe poziţia viitoare şi revenire cu

sprijin pe beţe

- exersarea aceluiaşi exerciţiu cu ambele schiuri în picioare cu sprijin pe

beţe

- executarea întoarcerii spre deal

PROTOCOL DE LUCRU NR. 6

Obiective:

1. coborârea oblică

2. ocolirea în plug

3. jocuri dinamice tematice;

Sisteme de acţionare

1. coborârea oblică

exerciţii de pe loc

- luarea poziţiei de coborâre oblică (CO)

- ridicare şi revenire în poziţia de CO

- săritură şi revenire în poziţia de CO

- forfecarea picioarelor şi revenire în poziţie de CO

exerciţii din alunecare

- CO în poziţie fundamentală şi oprire cu paşi succesivi spre deal

- CO cu exersarea balansului pe verticală

- CO cu ridicarea cozii schiului din deal

- CO cu ducerea pumnului braţului din deal la clăparul din vale

- CO cu beţele apucate la spate

2. ocolirea prin plug

- reluarea exerciţiilor pentru învăţarea ocolirii în plug

3. jocuri de cabană

- “încalţă pantoful”

- “marocco cu beţele de schi”

PROTOCOL DE LUCRU NR. 7

Obiective:

1. însuşirea succesiunilor de declanşare a unei ocoliri şi ocolirea spre

deal din coborâre oblică

2. derapajul lateral şi oblic

3. oprirea spre deal prin derapaj controlat – rotunjit

4. jocuri

5. sărituri la trambulină

6. ocolirea în plug

7. exersarea deprinderilor de bază din coborâre oblică

Sisteme de acţionare

1. însuşirea succesiunilor de declanşare a unei ocoliri şi ocolirea spre deal din

coborâre oblică

- CO cu ridicare, ghemuire

- CO cu punctare şi ridicare, ghemuire

- CO cu balans pe verticală, strecurarea schiului din deal şi oprire prin

derapaj rotunjit

- CO cu punctare, balans, strecurarea schiului din deal şi derapaj controlat

spre deal

2. derapajul lateral şi oblic

derapajul lateral

- punerea schiurilor pe lat şi împingerea în beţe

- ducerea genunchilor spre vale, punerea schiurilor spre lat, derapaj,

blocarea schiurilor pe lat

- derapaj printr-un spaţiu marcat

derapajul oblic

- executarea derapajului spre înainte şi spre înapoi

3. oprirea spre deal prin derapaj controlat – rotunjit

- coborâre directă şi ghemuire pe schiul din vale simultan cu ducerea

schiului din deal în faţă şi punerea schiurilor pe lat, cu încărcarea

vârfurilor

4. jocuri

- “trenuleţul”

- coborâri directe pe un schiu

- “prinsul Birbiducilor”

5. sărituri la trambulină

- repetarea exerciţiilor de învăţare a săriturii

- sărituri la trambulină – concurs: “cine sare mai mult ?”

6. ocolirea în plug

- se va face pe o pantă cu înclinaţie medie

7. exersarea deprinderilor de bază din coborâre oblică

- se reiau exerciţiile din coborârea oblică

Principii de desfăşurare a lecţiilor de schi

Principii de baza în desfăşurarea lucrărilor practice:

- condiţia esenţiala în realizarea obiectivelor cursului o constituie participarea

conştienta şi activa a studenţilor, de la prima până la ultima zi a procesului

didactic.

- la formarea grupelor de studenţi, se are în vedere principiul omogenizării,

prin testarea nivelului general de pregătire de la care se pleacă, din punctul

de vedere al deprinderilor specifice schiului, corecte sau greşite.

- de la început, se are în vedere stingerea unor deprinderi motrice greşite, prin

folosirea de sisteme de acţionare corecta.

- nu se continua alunecarea pe fondul unor deprinderi greşite, aceasta ducând

la consolidarea lor.

Se are în vedere folosirea metodelor de învăţământ ca: modelarea, instruirea

programata şi algoritmizarea, care sa dea eficienta procesului didactic.

In procesul de învăţare, se insista mult pe lucrul analitic, care sa elimine

posibilitatea apariţiei unor greşeli.

Deprinderile motrice de baza, specifice schiului, şi procedeele tehnice sunt

grupate, în cadrul procesului de instruire, pe câte trei etape de pregătire, pentru fiecare an

de studiu, care au ca scop realizarea unor modele intermediare. O etapa de pregătire se

considera încheiata odată cu constatarea, prin testare, a realizării modelului intermediar.

Acest moment este ocazia reorganizării grupelor, după nivelul de însuşire a modelului

intermediar.

Alegerea algoritmilor (exerciţii de învăţare) pentru formarea deprinderilor se face

selectiv, pe baza eficientei lor şi intr-un număr restrictiv.

Formaţiile de lucru folosite în cadrul lucrărilor practice de schi sa fie adaptate

numărului de studenţi din grupa şi sa contribuie la realizarea unui volum şi a unei

intensităţi optime în lecţie. Densitatea lecţiei se realizează printr-un raport judicios între

densitatea motrică şi cea pedagogica, Conştientizarea şi explicaţiile fiind obiectul

momentelor de repaus fizic.

Pe parcursul unei exersări se are în vedere urmărirea unui singur obiectiv.

Decisiva în procesul de instruire este constatarea imediata a greşelilor,

depistarea cauzelor care le generează şi corectarea lor prin individualizare.

De mare eficienta în procesul de tehnologie didactica este metoda "jalonării",

care impune direcţiile, traseele de urmat în exersare. Prin jalonare putem stabili exact

punctul de plecare, locul de ocolit şi punctul de oprire. Cu ajutorul ei, trecerea de la

cristiania spre deal din coborâre oblica la cristiania spre vale prin rotaţie se face mult mai

uşor, pe neobservate.

Aprecierea nivelului de pregătire a studenţilor trebuie sa fie ritmica, permanenta,

obiectivă şi stimulativă. Suntem datori sa-i obişnuim de la început cu autoaprecierea.

Consider ca metoda cea mai obiectiva de stabilire a calităţii actului motric este metoda

depunctării. în acest sens se stabilesc cuantumuri exacte de depunctare pentru deprinderi

motrice şi elemente tehnice greşite, decisive în formarea modelului final (de la nota 10 în

jos).

Însuşirea şi aprecierea globala a modelului final are scop în sine şi nu reprezintă

obiectivul cursului practic de schi. Obiectivul principal al acestui curs practic este de "a

învăţa cum sa-i înveţi pe alţii".

Terminologia schiului alpin

Absorbţie mişcare completă de tragere activă a picioarelor sub

corp şi flexie a bustului pe bazin; extensia picioarelor şi

redresarea bustului pentru amortizarea şocului care se

produce la trecrea peste un teren denivelat, urmărindu-

se menţinerea schiurilor în contact permanent cu zăpada

Amortizarea mişcare completă realizată prin flexia activă/pasivă a

membrelor inferioare, pentru a menţine schiurile în

contact cu zăpada de la trecerea peste denivelările de

teren

Arcuire mişcare de îndoire laterală a corpului, localizate la

nivelul bazinului şi a coloanei vertebrale; contribuie la

echilibrarea schiorului a cărui masă este deplasată spre

interiorul virajului

Avântare proiectarea corpului înaintea punctului de echilibru

Balans longitudinal înlănţuirea mişcărilorde avântare şi recul, executate în

plan sagital

Balans vertical înlănţuirea mişcărilor de flexie şi extensiea picioarelor

Base adâncimea medie a zăpezii pe un deal, munte

Bomber schior care schiază în viteză, imprudent; un veritabil

pericol pentru cei de pe pârtie

Bombing coborâre în viteză

Bracaj răsucire a picioarelor de-a curmezişul pantei; efectul stă

în derapare sau în oprirea schiurilor

Canturi marginile laterale ale suprafeţei de alunecare a schiului;

de regulă sunt confecţionate dintr-un material dur/ oţel,

plastic, lemn des

Cantul din deal cantul dinspre partea superioară a pantei

Cantul din vale cantul dinspre partea inferioară a pantei

Cantul intern cantul dinspre interiorul ocolirii

Cantare plasarea schiurilor carve pe muchii

Conducere acţiune prin care schiurile sunt dirijate pe o anumită

direcţie; fază a ocolirii în care schiurile sunt dirijate pe

un arc de cerc

Cristianie ocolire cu schiurile paralele

Crust strat de gheaţă care acoperă zăpada moale

Decalaj distanţa dintre vârfurile schiurilor în raport direct cu

planul antero-posterior

Decantare trecerea schiurilor de pe muchii pe lat

Derapaj alunecare laterală sau oblică a schiurilor

Descărcare micşorarea presiunii care se exercită asupra schiurilor şi

solului

Efort de pivotare acţiune musculară localizată la nivelul picioarelor, ce

determină efectul direcţional curb asupra schiurilor

Escamotare procedeu tehnic folosit la trecerea unei movile sau a

unei denivelări de teren; acţiunea de tragere energică a

picioarelor sub corpul schiorului şi desprinderea

schiurilor de pe zăpadă

Foarfecă mişcare prin care schiurile sunt deplasate în poziţii

divergente

Ghirlandă succesiune de derapaje oblice

Interior/Exterior termeni folosiţi la descrierea unei ocoliri pentru a

preciza poziţia unui element – schi, corp, băţ, segment

al corpului

Împingere laterală deplasarea laterală a picioarelor în scopul schimbării

direcţiei de înaintare a schiurilor

Înşurubare mişcare de rotaţie combinată cu ghemuirea corpului; se

întâlneşte la efectuarea virajelor

Linia de pantă linie direactă de înclinare a pantei

Mers formă de deplasare cu schiurile pe plat sau pe pante

uşoare

Mers alternativ formă de mers în care fiecare păşire spre înainte este

însoţită de o împingere a braţului şi a băţului de partea

opusă

Păşire mişcarea schiurilor în plan orizontal în care vârful unui

schi se orientează spre o nouă direcţie

Pivotare mişcare de rotaţie a unui segment/picior, gambă,

coapsă, în jurul axei longitudinale

Plug poziţia schiurilor cu cozile depărtate şi vârfurile

apropiate; element tehnic de frânare sau oprire

Poziţie avântată greutatea corpului spre vârful schiurilor

Poziţie de recul greutatea corpului spre colţurile schiurilor

Powder zăpadă uşoară „virgină”

Punctare înfingerea beţelor în zăpadă; element declanşator al

virajului, dar şi element de sprijin

Spatulă partea îndoită din vârful schiului

Şerpuire înlănţuire de ocoliri

Talon partea uşor curbată şi întărită a schiului

Talpă suprafaţa de alunecare a schiului pe zăpadă

Transfer trecerea greutăţii corpului de pe un schi pe celălalt

Translaţie deplasarea laterală a schiurilor prin acţiunea de

împingere, extensie a picioarelor

Viraj ocolire cu schiurile

Arcul de viraj

Literatura de specialitate face eforturi mari, sub o formă sau alta să delimiteze

şi să structureze tehnica ocolirilor. Din practică constatăm că nu avem un anumit tip

de ocolire ci o serie de deprinderi motrice de bază, care crează o ocolire. Schiorul în

evoluţia lui, apelează în mod instinctual la deprinderi motrice de bază, care îl ajută să

parcurgă traseul jalonat, într-un echilibru perfect, pe o transă optimă, apelând la forme

reflexe de echilibrare în ideea învingerii spaţiului contra timp.

Putem afirma că apelăm la combinaţii de deprinderi care dau ca efect virajul,

sau ocolirea pe transa optimă. Matematic, arcul de viraj are în structura sa patru timpi

foarte distincţi şi foarte tehnici:

- pregătirea virajului (sau a ocolirii);

- declanşarea ocolirii;

- conducerea ocolirii;

- încheierea ocolirii;

Ştiind că un traseu aplicativ presupune o înlănţuire de arcuri de viraj, putem

afirma cu certitudine că pregătirea unui viraj se suprapune succesiv cu încheierea

virajului precedent. Niciodată nu ştim din ce postură şi poziţie debutează schiorului în

abordarea unui traseu de slalom. Poate să fie o coborâre directă cu împingere

simultană în beţe, poate să fie o accelerare cu pas de patinaj sau poate să fie o trecere

şi pregătire cu paşi succesivi spre deal. Oricum ar fi, schiorul trebuie să gândească şi

să construiască un procedeu de ocolire, pe care îl are în bagajul său motric, prin

aplicarea şi valorificarea unui mecanism de declanşare a ocolirii.

În funcţie de înclinaţia pârtiei, succesiunea poziţiilor, viteza de alunecare,

schiorul va construi în timpul doi al arcului de viraj un procedeu tehnic optim pentru

traseul respectiv.

În funcţie de mecanismul de declanşare, schiorul va apela la procedeele

tehnice perfecţionate care să-i dea eficienţă maximă în alunecare.

Chiar dacă schiul modern pune accent deosebit pe cristiania cu proiecţie

laterală (U., SG) sau pe şerpuirea tăiată cu agăţare (SL), mecanismele de declanşare

sunt clasice şi decisive. Efectele sunt tăiate şi accelerate, concentrate în jurul liniei de

pantă.

Obţinerea transei optime depinde de mecanismul de declanşare a ocolirii care

să concentreze în miezul lui cât mai puţine surse de frânare. În situaţii extreme pentru

salvarea cursei orice mecanism de declanşare este binevenit, reprezintă o soluţie

tehnică de moment. Acest fapt ne determină să susţinem că toate mecanismele de

declanşare a ocolirilor sunt absolut necesare în bagajul motric al schiorului, deci le

nominalizăm:

- deschiderea spre deal

- deschiderea spre vale

- rotaţia spre vale

- înşurubarea din genunchi

- anticiparea

- păşirea

- absorbţia

- jet virajul

- proiecţia laterală

Toate acestea sunt mecanisme care definesc procedeele tehnice perfecţionate.

Noutatea determinată de materialele de schi şi stilul modern carve impune

păstrarea permanentă a schiurilor pe cant, eliminarea derapajelor inutile şi reducerea

la maxim a surselor de frânare. Cu alte cuvinte, momentul trei al arcului de viraj

depinde de amplitudinea mai mică sau mai mare a marcajului, sau a spaţiului de

mişcare în care schiorul îşi coordonează acţiunea motrică. Buclatul, încărcarea –

descărcarea schiurilor vor influenţa desenul pe zăpadă ca un rezultat al accelerării sau

descelerării schiurilor în mod tactic vis-a-vis de transa optimă, înclinaţia pantei sau

tipul de zăpadă.

Blocarea, pedalarea, cantarea – decantarea, încărcarea – descărcarea schiurilor

vor constitui pregătirea noului viraj.

Nu putem neglija în acest context poziţia de bază a schiorului care ca standard

presupune un raport echitabil între segmentele corpului, şi care în mişcare, prin

eforturile de echilibrare şi de menţinere pe transă optimă, este imprevizibilă prin

separarea motrică permanentă a segmentelor corpului.

Arcul de viraj este o concepţie teoretică şi are la baza sa o structură

biomecanică imprevizibilă, formată din deprinderi de bază acumulate în timpul

experienţei motrice în şcoala de schi. El este realizat de către schior în mod reflex în

funcţie de spaţiul de mişcare, de acceleraţia pârtiei în raport cu linia de pantă şi de

scopul alunecării.

Linii metodice de învăţare a schiului

Nu avem pretenţia ca sub acest titlu să putem trata toate aspectele pe care le

implică învăţarea schiului alpin şi nici nu vom putea trata toate curentele generate de

acest sport în lume.

Făcând o incursiune în evoluţia schiului alpin, constatăm desprinderea unor

şcoli, care au consacrat prin metodica lor schiul alpin pe plan mondial sub o forma

eficientă, competitivă.

Creatorul primei şcoli de schi alpin este considerat Mathias Zolarski, care

pune bazele unei metode de învăţare a schiului prin “stenicristianie”. Din această

şcoală s-au inspirat şi au creat curente noi Hans Schneider la Artberg şi Tony Seelos,

descoperitorul ocolirii cu schiurile paralele, conducătorul şcolii de la Insbruk

(Austria).

Cel care a pus bazele unei şcoli moderne, de învăţare a ocolirilor cu schiurile

paralele, este Emilie Allais (Franţa). Ca o consecinţă a acestei şcoli, echipa de schi

alpin a Franţei a obţinut în anii 1930-1937 rezultate deosebite.

Dezvoltarea ulterioara a schiului în centrul Europei şi creşterea rivalităţii

dintre schiorii francezi, austrieci şi elveţieni a influenţat perfecţionarea tehnicii şi

metodicii şcolilor respective. Deosebirea dintre liniile metodice ale acestor şcoli este

determinată de succesiunea învăţării elementelor tehnice de bază şi a procedeelor

tehnice până la învăţarea tehnicii cristianiilor.

Tehnica specifică de concurs a urmat o şcoală rezultată din interferenţa dintre

şcoli, având ca scop eficienţa, performanţa.

Toate confruntările teoretice şi practice dintre diferite şcoli şi curente (şcoala

franceză, austriacă, elveţiană, italiană, germană, americană, japoneză) au contribuit la

progresul tehnicii şi metodicii schiului alpin şi ca urmare s-au detaşat doua direcţii

(căi) pentru învăţarea tehnicii schiului alpin:

1 – învăţarea tehnicii cu schiurile paralele, prin evitarea plugului –

calea directă

2 – învăţarea tehnicii cu schiurile paralele folosind plugul şi jumătatea de plug

– calea indirectă

În zilele noastre, şcolile de schi nu folosesc o linie metodică proprie, rigidă, ci

o linie metodică mixtă, de mare eficienţă, diferenţierile manifestându-se în sistemele

de antrenament, materialele de schi şi descoperirea de procedee tehnice noi de

abordare a traseelor de concurs.

În nici nu caz nu putem vorbi despre o “reţetă” în metodica predării schiului

alpin.

Se impun metodici de predare a schiului şi acestea diferă în funcţie de mai

mulţi factori:

1. Categoria de vârstă la care se face iniţierea

2. Pregătirea fizică a subiecţilor

3. Condiţiile naturale (pârtie cu sau fără contra-pantă, înclinaţia pârtiei,

zăpada)

4. Echipamentul de schi

5. Scopul iniţierii (agrement sau performanţă)

6. Durata cursului

Analizând rezultatele sportive din confruntările naţionale de schi alpin,

constatăm ca cele mai bune şcoli sunt situate pe Valea Prahovei, Braşov, Valea Jiului,

Harghita evidenţiându-se în mod deosebit în ultimii ani Clubul “Pionner” Cluj-

Napoca şi “Şoimii” Sibiu deşi linia lor metodică de învăţare a schiului diferă:

- Clubul Pionner – Cluj foloseşte linia de învăţare directa

- Clubul Şoimii – Sibiu foloseşte calea indirectă

Tot ca o diferenţiere dintre cele două cluburi este şi alegerea momentului la

care se face iniţierea: clujenii încep iniţierea în schiul alpin de la vârsta preşcolară (5-

6 ani) iar sibienii la vârsta şcolară mică (7 ani).

Pentru a înţelege evoluţia în metodica predării şi învăţării schiului alpin,

prezentăm succesiunea însuşirii procedeelor tehnice de bază ale celor două linii

clasice:

CALEA DIRECTĂ (şcoala franceză)

1. Obişnuirea cu materialul

2. Mersul pe schiuri (deplasare pe schiuri)

- pe teren plat

- la urcare

3. Schimbarea direcţiei pe loc

4. Coborârea directă şi trecerea denivelărilor de teren

5. Coborârea oblică şi trecerea denivelărilor de teren

6. Frânarea

- derapaj lateral

- derapaj oblic

- plug

- ½ plug

7. Schimbarea direcţiei din alunecare

- crisiania spre deal din coborâre oblică

- cristiania de pe linia pantei

- cristiania spre vale prin rotaţie

- cristiania cu deschidere

- cristiania cu desprindere

- cristiania cu absorbţie pe movilă

CALEA INDIRECTĂ (şcoala austriacă)

1. Obişnuirea cu materialul

2. Mersul pe schiuri (deplasare pe schiuri)

- pe teren plat

- la urcare

3. Schimbarea direcţiei pe loc

4. Coborârea directă şi trecerea denivelărilor de teren

5. Coborârea oblică şi trecerea denivelărilor de teren

6. Frânarea

- derapaj lateral

- derapaj oblic

- plug

- ½ plug

7. Schimbarea direcţiei din alunecare prin plug

- cristiania spre deal prin rotaţie

- cristiania de pe linia pantei prin rotaţie

- ocolirea spre vale cu deschidere de ½ plug

- cristiania spre vale cu deschidere prin micşorarea treptată a deschiderii şi

accentuarea balansului + rotaţie

- forme intermediare: cristiania cu desprindere şi cristiania pe movilă

- cristiania spre vale prin rotaţie

Înainte de a trece să eşalonăm şi alte metode de învăţare a schiului alpin,

derivate din cele clasice, precizăm că iniţierea copiilor până la vârsta de 11 ani se face

analitic, acordându-le şansa să opteze pentru schiul de performanţă.

Succesiunea însuşirii deprinderilor motrice de bază trebuie să fie logică, iar

modelele intermediare să se formeze pe baza unor deprinderi corecte.

METODE DE PREDARE A SCHIULUI ALPIN LA COPIII MICI

PREŞCOLARI şi ŞCOLARI MICI

I . METODA NATURALĂ

Condiţii : pârtie cu contrapantă, înclinaţie mică, pârtie netedă

1. Acomodarea cu materialele de schi şi adaptarea la mediu

2. Deplasări pe schiuri

3. Urcările

4. Căderea şi ridicarea din cădere

5. Schimbarea direcţiei pe loc

6. Coborârea directă

7. Trasee aplicative

8. Trecerea peste diferite forme de teren

9. Schimbul de greutate de pe un picior pe celălalt

10. Ocolirea naturală (ocolirea pe urmă largă)

11. Coborârea oblică

12. Derapajul lateral şi oblic

13. Derapajul controlat

14. Ocolirea spre deal din coborâre oblică

15. Ocolirea spre deal din coborâre directă

16. Ocolirea spre vale din coborâre oblică.

II . METODA PAŞILOR SUCCESIVI

Condiţii : pârtie cu înclinaţie mică şi deschidere mare

1. Acomodarea cu materialele de schi şi adaptarea la mediu

2. Deplasări pe schiuri

3. Urcările

4. Căderea şi ridicarea din cădere

5. Schimbarea direcţiei pe loc

6. Coborârea directă

7. Paşi succesivi spre deal

8. Paşi turnanţi spre vale

9. Ocolirea prin bracaj

10. Coborârea oblică

11. Derapajul lateral şi oblic

12. Derapajul controlat

13. Ocolirea spre deal din coborâre oblică

14. Ocolirea spre deal din coborâre directă

15. Ocolirea spre vale din coborâre oblică.

III. METODA ÎNVĂŢĂRII PRIN PLUG şi ½ PLUG

Condiţii : pârtie fără contrapantă, cu înclinaţie mică şi cu deschidere mică

1. Acomodarea cu materialele de schi şi adaptarea la mediu

2. Deplasări pe schiuri

3. Urcările

4. Căderea şi ridicarea din cădere

5. Schimbarea direcţiei pe loc

6. Frânarea în plug

7. Oprirea în plug

8. Coborârea directă

9. Coborârea în plug

10. Coborârea oblică

11. Ocolirea cu deschidere spre deal sau cu ½ de plug

12. Trecerea peste diferite forme de teren

13. Derapajul controlat

14. Ocolirea prin rotaţie spre vale cu schiurile paralele

d) Întrebări recapitulative şi teme de control

1. Care sunt principalele beneficiii ale practicării schiului?

2. Descrieţi prin comparaţie principalele ramuri ale schiului.

3. Care sunt principiile care stau la baza desfăşurării lecţiilor practice de

schi?

4. Precizaţi şi definiţi principalele linii metodice de învăţare a schiului.

e) Bibliografia modulului

CÂRSTOCEA, V., (1977) – “Note de curs – anul II”, Ed. ANEF, Bucureşti.

BARABAŞ, N., GANEA I., V., (1995) – “Schi – Caiet de lucrări practice”, Ed.

FEFS, Cluj Napoca

MODULUL II

TEHNICA DEPRINDERILOR DE BAZĂ ŞI MANAGEMENTUL

ACTIVITĂŢILOR PRACTICE ÎN SCHI

a) Scopul şi obiectivele modului

Înţelegerea şi învăţarea tehnicii deprinderilor de bază din schiul alpin, a

mecanismelor de declanşare a ocolirilor, precum şi cunoaşterea paşilor de învăţare

prin şcoala plugului.

Cunoaşterea particularităţilor învăţării schiului în turism şi managementul

stagiilor pe zăpadă.

b) Schema logica a modulului

Modulul II constă în parcurgerea paşilor de învăţare a schiului alpin prin

şcoala plugului sau calea indirectă. Fiecare etapă de învăţare este secundată de

descrierea tehnică a elementelor componente.

c) Conţinutul informaţional detaliat

Tehnica deprinderilor de bază din schiul alpin

Acomodarea cu echipamentul şi materialul de schi

Schiul înglobeaza mai multe discipline, total diferite sau asemănătoare. Fiecare

disciplina îşi are propria apelaţie ( alpin, fond, telemark, sărituri, snowboard,

monoschi, de tura, etc. ). Fiecare disciplină îşi are propriul tip de schi, şi contrar unor

credinţe împământenite, industria schiului nu lansează mode tehnologice fară nişte

studii de piaţă serioase ! Există mai multe familii de schiuri, destinate la tot atâtea

practici. Unele dintre ele pot migra către alta practică decât cea iniţială.

Astfel un schi zis alpin sau de coborâre (de pantă) poate fi folosit pentru schiul

de tură . Schiurile de fond pot foarte bine coborî, cu ajutorul unor picioare dibace,

pantele muntelui, când calitatea zăpezii o permite.

Exista pe vremuri o clasificare a tipurilor de schiuri denumită SALWI, unde fiecare

literă definea un tip de practică : S pentru sportivi, A pentru avansaţi, etc. W desemna

schiurile speciale , unde intrau şi schiurile de tură . Pe acele vremuri, adică prin anii

80, aceste schiuri erau foarte tolerante în, şi pe zăpezile moi, suple, dar pe gheată se

comportau precum nişte adevărate ştergătoare de parbriz: curba fiiind imposibil de

ţinut, tehnica de coborâre cea mai eficace era…derapajul !

Deplasarea cu schiurile se practica la nivele ( viteze ) diferite, de la ritmul de

senator la cel de alergător. Autoritar şi unilateral, ritmul de senator este cel care

ghidează sfaturile şi ideile exprimate aici, fie că este vorba de schiul de tură alpină,

nordică sau de fond. Toate au în comun un dispozitiv anti-alunecare înapoi şi

libertatea de mişcare a călcâiului. Asta la urcare.

Pentru coborâre tehnica poate fi cea de tip alpin, plug, viraj paralel, derapaj, etc. sau

de tip nordic, telemark.

Examinarea echipamentului : îmbracăminte, bocanci, schiuri, transportarea lor

şi a beţelor, fixarea bocancilor pe schiuri, poziţia de stat pe schiuri, primele alunecări.

Succesiunea abordării procedeelor tehnice în învăţarea tehnicii de baza a

schiului alpin este următoarea:

Adoptarea poziţiei fundamentale pe schiuri, trecerea alternativă din poziţia

picioarelor în x sau curbă, adoptarea poziţiei normale, cu greutatea corpului bine

repartizată pe ambele schiuri, flexii uşoare în articulaţiile picioarelor, sprijinul

alternativ pe un picior şi pe celălalt, ridicarea vârfului sau a cozii schiului, ridicarea

alternativă a schiurilor.

Schimburi de direcţie pe teren plat (întoarcerile)

Întoarcerile sau schimbările de direcţie sunt :

o Întoarceri cu paşi succesivi

o Întoarcere de 180 grade în evantai

Întoarcere cu paşi succesivi

Întoarcere cu paşi succesivi spre stânga sau spre dreapta se face ridicând vârful

schiului dinspre partea respectivă şi aşezarea lui laterală celălalt urmându-l alternativ.

Cozile schiurilor servesc drept pivot.

Întoarcere de 180° sau în evantai

Întoarcere de 180° sau în evantai poziţia de plecare stând, cu genunchii

îndoiţi ; greutatea repartizată pe unul din schiuri. Băţul din partea schiului de sprijin

se aşează lateral înaintea legăturii, iar celălalt tot lateral, dar înapoi. Se ridică schiul

depărtat cu vârful în sus, apoi se răsuceşte în aer şi se aşează pe zăpadă cu vârful la

nivelul cozii schiului de sprijin. Greutatea corpului trece pe acest schi pentru a

permite celuilalt să i se alăture.

www.euroski.go.ro

Variante de urcarea a pantei

- urcarea în pas bătut;

- urcarea oblică;

- urcarea în trepte;

- urcarea în jumatate de foarfece.

www.euroski.go.ro

• Se urmăreşte ca printr-un număr corespunzător de repetări, aceste mişcări simple să

se execute relaxat şi într-un ritm vioi.

• În executarea tuturor acestor procedee se va insista asupra poziţiei corecte pe

schiuri, urmărindu-se localizarea mişcărilor la nivelul membrelor inferioare şi

repartizarea corectă a greutăţii corpului pe schiuri.

• În primele lecţii, o parte din mijloacele date vor fi adaptate sarcinii de amenajare a

terenului, pe care se vor desfăşura următoarele lecţii.

• Pe măsura însuşirii unei pozitii corecte şi a unor procedee mai dificile, mijloacele de

acomodare vor fi folosite în prima parte a lecţiei pentru încălzirea organismului.

• Pentru mai buna desfăşurare a activiţătii, este recomandată instruirea începătorilor în

cadrul unor poligoane complexe. În acest sens, prezentăm în scop orientativ un

asemenea poligon, lăsând la latitudinea instructorilor posibilitatea de adaptare a

acestuia, în funcţie de situaţiile concrete de teren, unde işi desfaşoară activitatea.

Acomodarea cu alunecarea pe schiuri

Aceasta sarcină se realizează pe parcursul procesului de învăţare şi

perfecţionare a tehnicii schiului, până la dobândirea simţurilor specializate (simţul

zăpezii, al schiului, al alunecării). Mijloacele prin care se realizează această sarcină

sunt urmatoarele:

Coborârile şi trecerile peste denivelările de teren.

Frânările.

Accelerările.

Ocolirile.

Procedee de trecere a denivelărilor de teren

DEFINIŢIE: mişcările executate de către schior în plan vertical, longitudinal

şi lateral, în scopul menţinerii echlibrului, prin anularea efectului forţelor externe

(gravitaţia şi forţa centrifugă care acţionează asupra schior-schi, la trecerea peste

denivelările de teren).

A. Trecerea prin adaptarea poziţiei corpului.

Trecerea rupturilor de pantă

Ruptura de pantă apare în cazul trecerii de la o porţiune înclinată la alta, cu o

înclinaţie mai accentuată.

Pentru a evita pierderea echilibrului, se execută o uşoară avântare prin flexia

mai accentuată a articulaţiilor gleznelor şi prin ducerea corpului spre înainte, astfel

încât se respectă regula perpendicularităţii pe pantă a axei verticale a corpului, pe

noua pantă cu o înclinaţie mai mare.

www.euroski.go.ro

Trecerea racordurilor de pantă

Prin racord de pantă se întelege trecerea de la o pantă înclinată la un teren mai

puţin înclinat, plat sau contrapantă. O astfel de schimbare a înclinaţiei pantelor, tinde

sa producă dezechilibrarea schiorului în sens antero-posterior, datorită frânării prin

apariţia supraîncărcării părţii de dinainte a schiurilor. Dezechilibrarea este cu atât mai

accentuată, cu cât viteza iniţială este mai mare.

www.euroski.go.ro

Schiorul acţionează atât prin flexia genunchilor, cât şi prin ducerea unui schiu

înainte, fapt care-i măreşte baza de sprijin în plan antero-posterior, concomitent cu

deplasarea greutăţii corpului spre cozile schiurilor.

B. Trecerea prin amortizare

Mecanismul tehnic

Din poziţie de coborâre (directă sau oblică) urcând partea ascendentă a

movilei, se va amortiza suprapresiunea care se produce executând o flexie frânată a

membrelor inferioare, localizată, în principal, la nivelul genunchilor.

Pe vârful movilei, flexia va fi maximă. Întrându-se pe partea descendentă a movilei,

se vor extinde membrele inferioare, păstrând în permanenţă contactul schiurilor cu

zăpada.

www.euroski.go.ro

C. Trecerea prin escamotare

Mecanismul tehnic

Escamotarea se realizează prin tragerea membrelor inferioare sub corp.

Schiurile se desprind de pe zăpadă înainte de ruptura de pantă, urmând ca imediat

după aceasta, schiurile să reia contactul cu zăpada prin extensia membrelor inferioare.

www.euroski.go.ro

D. Trecerea prin săritură

Acest procedeu de trecere a denivelărilor se realizează prin executarea unei

extensii mai accentuate în momentul desprinderii. În acest mod se obţine un zbor mai

lung, urmat de o aterizare suplă în momentul reluării contactului cu zăpada.

Acest procedeu este mai dificil, deoarece necesită o bună coordonare spaţio-temporală

(fară dezechilibrări), în faza de zbor.

Mecanismul tehnic

- - Învăţarea trecerii peste denivelările de teren se face după însuşirea

corectă a poziţiilor de coborâre.

- La început se vor face exerciţii analitice, progresând de la viteze mici către

către viteze mai mari. Se poate marca, prin diferite repere, locul de

executare al fiecărei mişcări din cadrul balansului pe verticală.

Executând astfel trecerile peste denivelări, la viteze mici, dispare sentimentul de frică

al executanţilor.

Frânările

Procedeele de frânare cu schiurile sunt următoarele:

a) frânarea prin derapaj

b) frânarea prin plug

c) frânarea prin jumatate de plug

Frânarea prin plug

DEFINIŢIE: procedeu prin care se pierde înălţimea pe pantă, schiurile fiind

deschise în pozţtie de plug şi orientate pe muchiile interioare.

Mecanismul tehnic

Din coborâre directă se depărtează simultan şi progresiv ambele cozi ale

schiurilor, prin impingerea călcâielor spre exterior. Vârfurile schiurilor rămân

aropiate, la 10-20 cm. şi la acelaşi nivel. Greutatea corpului este egal repartizată pe

ambele schiuri şi uşor pe cozile acestora. Gambele sunt ţinute perpendicular pe

schiuri, cu gleznele flexate.

Genunchii sunt uşor flexati şi orientaţi înainte şi spre interior. În acest mod,

schiurile sunt aşezate pe muchiile interioare.

www.euroski.go.ro

Bustul este ridicat, lăsat spre înapoi, cu spatele uşor rotunjit. Umerii sunt

relaxaţi, braţele uşor flexate din coate, iar pumnii orientează beţele oblic spre înapoi şi

lateral. Întâlnim două forme de materializare a acestui procedeu şi anume plugul

frânat şi plugul alunecat. Plugul frânat se diferenţiază de plugul alunecat prin

următoarele aspecte:

- deschiderea cozilor schiurilor este mai accentuată;

- unghiul de înclinare al schiurilor pe muchiile interioare este mai

accentuat;

- greutatea corpului este mai mult repartizată pe cozile schiurilor.

www.euroski.go.ro

La început se va lua poziţia de plug pe teren plat. Primele frânări din coborâre directă,

se vor executa pe o pantă uşor înclinată şi cât mai netedă.

Coborârea directă. Tehnica şi metodica învăţării

Coborârile

În tehnica schiuiui, coborârile constituie elemete de bază, din care se execută

de la cele mai simple la cele mai complexe procedee tehnice.

Aparent simple, coborârile pe schiuri creează dificultăţi atât începătorilor, cât şi

schiorilor avansaţi. Aceste dificultăţi rezultă din caracterul variat al pârtiilor, din

viteza crescută cu care se parcurg, ca şi din necesitatea menţinerii şi mai ales a

restabilirii echilibrului, atunci cand factorii externi îl dereglează.

În procesul învăţării procedeelor de coborâre, se va urmări:

- dobândirea poziţiei corecte pe schiuri;

- învăţarea repartizării corecte a greutăţii corpului pe schiuri;

- dezvoltarea şi perfecţionarea echilibrului pe schiuri.

Din cauza complexităţii problemelor pe care le ridică, şi nu din cea a relativei

lor simplităţi, procedeele de coborâre se situează în metodica învăţării schiului la

început.

Coborârea directă

Este o coborâre executată pe linia pantei sau pe o direcţie paralelă cu linia

pantei.

Mecanismul tehnic

Schiurile cu vârfurile la acelaşi nivel şi paralele, la o depărtare de 20-30 cm.

unul de celălalt, sunt egal încărcate şi aşezate pe toată talpa. Greutatea este egal

repartizată pe toată lungimea schiurilor.

Articulaţiile gleznelor, genunchilor şi şoldurilor uşor flexate. Bustul uşor

înclinat spre înainte, spatele rotunjit şi umerii relaxaţi. Braţele uşor depărtate şi spre

înainte, coatele flexate, iar pumnii ţin beţele orientate oblic spre înapoi. Privirea

îndreptată la 20-30m. spre înainte. Poziţia pe schiuri, trebuie să fie cât mai naturală,

suplă şi echilibrată.

www.euroski.go.ro

Criterii de alegere a materialelor de schi

Alegerea echipamentului este un capitol care e intalnit în foarte multe lucrari,

dar intotdeauna se refera alegerea echipamentului pentru studentii în cadrul cursului

de schi, sau pentru oamenii care doresc sa sa practice schiul de placere. Tinand cont

de tema aleasa, eu voi vorbi despre alegerea echipamentului de competitie, pentru cele

patru probe ale concursurilor alpine. şi cand spun alegerea echipamentului ma refer la

alegerea schiurilor, betelor, claparilor, legaturilor, echipamentului de protectie

(aparatori de tibie, de mana, casti), ochelarilor de schi şi în sfarsit alegerea tinutei

pentru concursuri.

a) Alegerea schiurilor

În alegerea echipamentului, găsirea schiurilor optime pentru concurs este una

din cele mai importante etape, şi asta datorită faptului că modelul schiului ideal diferă

de la probă la probă. Concurentul trebuie să ţină cont de mai multe aspecte atunci

când caută să-şi aleagă schiurile: în primul rând e proba în care vrea să le folosească;

trebuie apoi să ţină cont de înălţimea pe care o are; în final trebuie să-şi adapteze

schiurile stilului personal. În privinţa stilului personal sunt prea multe de spus,

deoarece sunt atâtea stiluri câţi oameni, aşa că eu mă voi opri asupra alegerii

modelului şi înălţimii corespunzătoare fiecărei probe.

Trebuie ţinut cont de faptul că schiul tradiţional a cam dispărut din lumea

competiţiilor de schi alpin. Urme de astfel de schiuri se mai văd în probele de

coborâre şi super G unde este nevoie de o suprafaţă mult mai mare de alunecare, care

să ofere atât viteză cât şi stabilitate concurentului, şi unde virajele cu rază mică ar

pune în pericol viaţa schiorilor, datorită forţelor care s-ar exercita asupra acestora la

vitezele pe care le au. Am spus urme de schiuri tradiţionale, deoarece şi aici există

tendinţa unei uşoare diferenţe între lăţimea vârfului şi a cozii faţă de mijloc, dar mult

mai mică decât ceea ce vedem la schiurile carving.

În alegerea schiurilor, indiferent de proba căreia îi sunt destinate, trebuie avut

grijă ca acestea să aibă anumite caracteristici care să ofere maximum de control şi să

pună minimum de probleme schiorului. Aceste proprietăţi trebuie să existe la toate

schiurile de competiţie şi nu numai, indiferent de materialele folosite şi felul în care

au fost confecţionate.

În primul rând trebuie să aibă un indice de torsiune şi flexie ridicat, adică să

reziste forţelor care vor acţiona în competiţie. Acest lucru e posibil datorită straturilor

de titan care se găsesc în componenta aproape a tuturor schiurilor de competiţie.

Este foarte important ca greutatea schiorului să fie uniform distribuită pe

suprafaţa schiului, proprietate creată prin construirea schiului cu greutate. Acestă

proprietate e uşor vizibilă datorită faptului că un schiu astfel construit, aşezat pe o

suprafaţa plată se va sprijinii pe vârf şi pe coadă.

O altă proprietate importantă este absorbţia vibraţiilor negative, adică a acelor

vibraţii foarte rapide care se produc în timpul cursei. Această absorbţie se face cu

ajutorul unor amortizoare plasate fie în interiorul schiului, fie în placa de înălţare a

bocancului pentru schiurile care au aşa ceva incorporat.

În sfârşit cel mai important lucru e transmiterea forţei. Schiurile de competiţie

trebuie să transmită forţele spre canturi, pentru a avea control şi stabilitate în viraj.

Schiurile de slalom

Atomic SL Beta Race: 115–64–105

Rossignol World Cup 9S: 115–63–104

Rossignol Powerpulsion 9S: 110–65–98

Fig 9 Schiuri de

Aceste schiuri trebuie să fie 100% bazate pe tehnologia carving, având o

diferenţă de aproximativ 50 mm între lăţimea vârfului/cozii şi cea a mijlocului aşa

cum se poate vedea din diferitele modele prezentate mai sus (fig 9). Această diferenţă

alături de lungimea mică a schiurilor va permite efectuarea virajelor tăiat şi rapid.

Schiurile de slalom trebuie alese astfel încât să fie mai mici cu până la 20 cm faţă de

concurent. Datorită lăţimii vârfului (100-110 mm în general) şi datorită tehnicii care

se aplică în proba de slalom, există şanse destul de mari ca schiul să intre în contact cu

fanionul. Este recomandat deci ca schiurile să fie dotate cu vârf specific deflector

pentru a evita agăţarea acestuia.

Schiurile de slalom uriaş (fig 10)

Datorită tehnicii de slalom uriaş, care impune efectuarea de viraje strânse la

viteze mari, şi aici sunt necesare schiurile carving. Bineînţeles modelele diferă de cele

de slalom. Pentru a efectua virajele tăiate, rotunde şi largi, schiurile vor avea o

diferenţă mai mică între vârf/coadă şi mijloc, aproximativ 40 mm, şi vor fi mai lungi.

Pentru proba de slalom uriaş se recomandă schiuri cu 10-15 cm mai lungi decât

concurentul, oferindu-i astfel stabilitate şi o suprafaţă mai mare care să ţină schiul pe

zăpadă în viraj, evitând asfel derapajul.

Schiurile de super G şi coborâre

Deşi tehnicienii au făcut mici deosebiri între schiurile de super G şi coborâre,

acestea sunt prea puţin importante, aşa încât am decis să le pun în aceeaşi categorie.

Aşa cum am spus şi mai sus, datorită nevoii de stabilitate şi de suprafaţă de

alunecare, precum şi datorită riscului pe care îl punea folosirea schiurilor carving în

concursurile de super G şi coborâre (se ating viteze de 100 km/h), în aceste probe se

Rossignol Powerpulsion 9X: 103–65–93

Rossignol World Cup 9X: taietura laterala progresiva

Atomic GS Beta Race: 104–65–94

Fig.10 Schiuri de

folosesc schiuri foarte asemănătoare cu cele de dinaintea apariţiei carvingului.

Bineînţeles, noile tehnologii privind materialele şi construcţia au fost aplicate şi aici.

Diferenţa dintre vârf/coadă şi mijloc este foarte mică, doar 10 mm, proporţional cu

lungimea schiurilor care ajunge până la 215 cm, în schimb există o altă caracteristică

absolut necesară acestor schiuri şi anume lăţimea. Schiurile destinate probelor de

viteză au o lăţime de aproximativ 100 mm pe mijlocul schiului, adică cât vârful

schiurilor carving.

Placa carving de înălţare a clăparului. (fig 11)

Un alt aspect important în alegerea schiurilor este prezenţa plăcii carving de

înălţare a bocancului. Schiurile carving permit efectuarea de viraje foarte închise la

viteză mare, viraje în care schiorul este foarte înclinat. Această înclinaţie, alături de

arcuirea schiului şi lăţimea relativ mică a acestuia la mijloc (60 mm) permite

bocancului să intre în contact cu zăpada şi să schimbe punctul de sprijin de pe cant pe

suprafaţa aerodinamică a clăparului. Rezultatul ar fi ieşirea din porţi în cel mai bun

caz, sau accidentarea gravă în cel mai rău.

Este deci foarte important ca atunci când îţi alegi schiurile de concurs acestea

să aibe incorporată placa de înălţare. Deşi cele mai multe schiuri carving, mai ales

cele pentru concurs au această placă, există şi schiuri care nu au aşa ceva. Există plăci

separate care se pot monta pe orice schi, dar în acest caz proprietăţile schiului ar putea

fi afectate, mai ales acelea de flexie, torsiune şi transmitere a forţelor. Dacă totuşi

Fig.11 Inaltator Atomic Race

- pastreaza proprietatile de flexie a schiului;

- absoarbe vibratiile si socurile;

Atomic GS FoamRossignol Powerrace 91Lange Comp

Fig.12 Clapari de competitie

aceasta e singura soluţie, e important ca placa să fie destinată schiurilor de competiţie,

eventual creată chiar de aceeaşi firmă care a creat schiurile (aceste plăci sunt în

general făcute să fie compatibile 100% cu schiurile firmei constructoare).

b) Alegerea clăparilor

Clăparii de competiţie trebuie să aibă o singură calitate: să transmită, forţele

declanşate de picior, prin intermediul legăturii, la schiuri, şi asta în cel mai scurt timp

şi cu cea mai mare eficienţă. Bineînţeles, că şi în cazul celorlalte piese din

echipamentul unui schior de competiţie, şi aici construcţia şi materialele diferă de la o

marcă la alta. Există însă şi caracteristici generale.(fig. 12)

În primul rând clăparii de competiţie trebuie să aibă o formă puţin înclinată

înspre înainte şi să fie rigizi, adică să aibă indicele de flexie cât mai mare (100-110 la

cei mai buni clăpari). Asta înseamnă că, clăparul trebuie să-şi păstreze forma

indiferent de forţele care acţionează asupra lui şi orice mişcare a picioarelor să o

Fig.13

Sisteme de

cu incalzire

cu spumape baza de gel

termo-ajustabil

imprime schiurilor. Înclinaţia clăparului trebuie să poată fi reglată în funcţie de stilul

schiorului.

Tot pentru a asigura un control optim clăparii trebuie să fie foarte bine strânşi

pe picior iar cokpitul să se muleze după forma acestuia. Clăparii de competitie trebuie

să aibă patru clape şi o bandă cu “arici” desupra carcasei, care să strângă limba

clăparului. Cokpitul poate fi dotat cu sistem de ajustare pentru o şi mai strânsă

legătura între picior şi clăpar (fig 13):

- sistemul termo-ajustabil – suflând aer cald în interiorul clăparului acesta se

înmoaie şi poate fi modelat după forma piciorului; sistemul poate fi folosit la

nesfârşit;

- sistemul pe bază de gel – se mulează singur în jurul piciorului; se foloseşte

în zona gleznei;

- sistemul cu spumă – după băgarea piciorului în clăpar, prin sistemul propriu

se bagă spumă în pereţii acestuia; spuma poate fi de două feluri: care se

întăreşte, pentru competiţie, şi care nu se întăreşte, pentru cei care au

probleme cu picioarele;

- sistemul cu încălzire – care se foloseşte cu o baterie specială.

Pentru clăparii de competiţie se folosesc sistemul pe bază termică şi cel cu

spumă, deoarece acestea asigură control maxim. Trebuie reţinut că datorită faptului că

vor fi strânşi la maxim în fiecare concurs, după câţiva ani rigiditatea clăparului va

dispărea şi randamentul dat nu va mi fi acelaşi.

c) Alegerea legăturilor (fig 14)

Legăturile, ca şi clăparii şi înălţătoarele, trebuie să transmită promt toate

comenzile şi toate forţele care sunt imprimate de picior către schi, să absoarbă

legatura Rossignol din doua bucatilegatura dintr-o bucata Atomic Fullflex

vibraţiile negative pe care le transmite schiul şi să permită eliberarea rapidă a

bocancului în caz de căzătură pentru a evita accidentările grave.

Toate legăturile sunt în aşa fel construite încât partea din spate să se deschidă

în cazul unei căderi în faţă, iar partea din faţă a legăturii să sară în cazul unui impact

lateral puternic. În concursurile de viteză însă, dată fiind rapiditatea cu care se

desfăşoară totul, s-ar putea ca o legătură normală să nu fie suficientă. La nivel

mondial se folosesc legături la care şi partea din spate sare în caz de impact lateral, şi

în plus, ultima inovaţie, partea din faţă se deschide vertical în caz de cădere pe spate.

Un alt aspect important în alegerea legăturii este că aceasta să nu diminueze,

sau să anuleze în vre-un fel proprietăţile schiului. De aceea trebuie alese legături în

care partea din spate să fie separată de partea din faţă, sau legături care sunt legate dar

care nu diminuează proprietăţile de flexie a schiului. Aceste legături vor trebuii să ţină

fix clăparul şi situaţie de viraj strâns, în care schiul se arcuieşte foarte tare.

În alegerea legăturilor se ţine cont de greutatea corporală, dar în alegerea

legăturilor pentru concurs nu trebuie uitat că legăturile vor fi supuse unor forţe mult

mai mari decât în mod normal. Este indicat deci ca alegerea legăturilor să se facă nu

SL SG

CO S

U

SL

SU

SGCO

Fig. 15 Beţe create de firma SCOTT (albastre) şi ROSSIGNOL (galbene)

a) rondea pentru betele de SG/CO/SU b) rondea normala/SLFig. 16 tipuri de rondele

pe baza kilogramelor proprii ci a kilogramelor forţă pe care va trebuii să le suporte

legătura.

d) Alegerea beţelor de schi

Ca şi schior, atunci când îţi alegi beţele nu trebuie decât să ţi cont de înălţimea

ta şi să le iei pe măsură. Când vine vorba de schiul de performanţă, beţele trebuie

alese şi în funcţie de proba la care participi.

Ţinând cont de diferenţele mici care apar acum între primii clasaţi, industria

echipamentului de schi alpin găseşte noi şi noi metode prin care construcţia

aerodinamică sau tehnologia folosită să câştige măcar câteva miimi de secundă, dacă

nu sutimi. Şi în domeniul beţelor evoluţia şi-a urmat cursul. Dacă la început existau

doar un tip de beţe (nu mă refer la marcă) acuma există trei tipuri, adaptate diferitelor

probe (fig 15).

Pentru probele de slalom special a rămas aproape aceeaşi concepţie, evoluţia

constând în schimbarea materialelor ce intră în construcţie, în modificarea mânerului,

astfel încât să ofere maximum de control şi în modificarea rondelei (fig 16 b), pentru

ca aceasta să opună rezistenţă mică aerului, dar să permită un sprijin foarte bun, dată

fiind tehnica probei.

Pentru probele de viteză însă s-a lucrat foarte mult la micşorarea forţei de

frecare cu aerul. Acest lucru s-a făcut prin modificare rondelei de la forma sa de disc

la una de con cu baza îndreptată în jos (fig 16 ) şi prin schimbarea formei băţului

dintr-una dreaptă într-una curbată, care urmăreşte linia corpului aflat în poziţie de

viteză. Mulţi se vor întreba de ce nu s-a scos pur şi simplu rondeaua ţinând cont că

punctarea nu se foloseşte în probele de viteză. Pentru aceştia amintesc că există o fază

de împingere în beţe, la start, care asigură atingerea vitezei maxime în cel mai scurt

timp posibil, iar absenţa rondelei ar permite băţului să se afunde în zăpadă, schiorul

ratând astfel proba. Forma conică permite suficient sprijin pentru executarea startului

în condiţii optime, şi totodată permite, în traseu, trecerea aerului cu o rezistenţă

minimă. De asemenea datorită formei rondelei, agăţarea porţii cu aceasta în timpul

atacului la fanion este practic imposibilă. Revenind la forma băţului, se poate observa

din imaginile prezentate că nu este una standard. Specialiştii caută noi şi noi metode

pentru ca băţul să frâneze şi să încurce cât mai puţin prin forma sa, şi de aceea s-a

ajuns la diferenţieri între beţele de coborâre/super G, unde corpul se află mai tot

timpul în poziţie de căutare de viteză, şi cele de uriaş unde corpul este mai mult

“ridicat” pentru atacarea virajelor strânse. Chiar mai mult, există diferenţe şi între

beţele destinate aceleaşi probe.

Pentru alegerea înălţimii corecte a beţelor trebuie să se ţină cont de următorul

tabel (Înălţimea beţelor nu este lungimea lor propriu-zisă ci distanţa de la pământ la

partea de sus a mânerului):

Înălţimea (cm) Înălţimea beţelor (cm)

160 105 – 110

165 110 – 115

170 115 –120

175 120 –125

180 125 –130

185 130 – 135

190 135

e) Alegerea ochelarilor de schi

Pentru schiorii de performanţă, şi nu numai, este foarte importantă şi alegerea

ochelarilor. Chiar dacă mai nou proprietăţile acestora sunt în general aceleaşi şi toţi

sunt făcuţi să protejeze împotriva aburirii, vântului, ninsorii şi chiar a frigului,

lentilele diferă în funcţie de calitatea şi cantitatea de lumină pe care o lasă să treacă

spre ochii schiorului. Orice schior ştie că pe timp de zi zăpada intensifică lumina dată

de soare, creând condiţii foarte grele pentru cei fără ochelari de protecţie. Pentru a

forma o idee schiorului despre opţiunile pe care le are, voi prezenta mai jos produsele

a două firme cunoscute în domeniul ochelarilor de schi, şi anume CEBE şi UVEX.

Firma CEBE a clasificat tipul lentilelor sale, în funcţie de lumina pe care o

absorb, în cinci categorii, şi anume:

Cat S0 – absoarbe între 0-19% din lumină, şi filtrează razele UVB şi UVA;

foarte utili în condiţiile de nocturnă sau pârtie cu lumina artificială;

Cat S1 – absoarbe între 20-56% din lumină, şi filtrează razele UVB şi UVA;

oferă protecţie în condiţii de lumină scăzută şi îmbunătăţeşte contrastul în condiţii de

timp înnorat;

Cat S2 – absoarbe între 57-81% din lumină, şi filtrează 100% împotriva

razelor UVA şi UVB; oferă protecţie în condiţii de luminozitate cu intensitate medie;

Cat S3 – absoarbe între 82-91% din lumină, şi filtrează 100% împotriva

razelor UVA şi UVB; oferă protecţie în condiţii de luminozitate puternică;

Cat S4 – absoarbe între 91-97% din lumină, şi filtrează 100% împotrivă

razelor UVA şi UVB: oferă protecţie în condiţii de luminozitate foarte puternică.

Această clasificare nu este universal valabilă, ci este una facută special pentru

ochelarii firmei CEBE. Ca dovadă, vă voi prezenta mai jos clasificarea facută de

firma UVEX lentilelor sale în funcţie de culoarea şi proprietăţile de absorbţie a

luminii.

uvex lasergold lite – transmite 60% şi absoarbe 40 % din lumină; (fig 17)

uvex lasergold – transmite 32% şi absoarbe 68% din lumină;

uvex lite-mirror – lentila oglindă care transmite 80% şi absoarbe 20% din

lumină;

uvex variomatic – lentila polaroid care transmite între 50-70% şi absoarbe tot

între 50-70% din lumină.

Nu trebuie să greşiţi crezând că aceasta este singura diferenţă care apare între

diferitele tipuri de ochelari. Ochelarii diferă în funcţie de tehnologia folosită la

fabricarea lor şi a lentilelor, precum şi în funcţie de firma producătoare. Pentru cei

pretenţioşi voi prezenta mai jos tipurile de lentile folosite în fabricarea ochelarilor

UVEX. Toate aceste tipuri absorb 100% radiaţile UVA, UVB şi UVC, folosind

tehnologie UV 400 şi protejează împotriva aburirii chiar şi în cele mai dure condiţii

prin sistemul “super anti-fog supravision”:

lasergold lite lasergold lite-mirror variomaticfig 17

uvex double_lens cylindrical: acest tip de lentilă dublă este foarte rezistentă

în caz de impact, este dotată cu bariera termală destinată să protejeze faţa schiorului

de frig, este foarte bine protejată împotriva zgârieturilor şi oferă o claritate absolută

din punct de vedere optic;

uvex double_lens_spherical: şi acest tip de lentilă dublă are toate

proprietăţile celei de mai sus, singura diferenţă fiind forma, care permite un câmp

vizual mai mare;

uvex triflex lens: este o lentilă flexibila care rezistă la impacturi de până la 50

km/h şi nu se deformează;

uvex single_lens: este un tip de lentilă simplu care nu are alte proprietăţi în

afară de cele comune tuturor tipurilor de lentile UVEX.

În alegerea ochelarilor pentru concurs, lăsând la o parte designul şi tipul

lentilei, mai trebuie ţinut cont ca în probele de viteză casca este obligatorie, şi nu toate

tipurile de ochelari sunt făcute să poată fi purtate în ansamblu cu casca de protecţie,

aşa cum se poate vedea din imaginile de mai jos şi din explicaţiile date de constructor.

Astfel unii ochelari, chiar dacă optimi din toate punctele de vedere pentru proba de

slalom nu vor putea fi utilizaţi în probele de viteză.

g) Alegerea echipamentului de protecţie

Ochelarii “Sonic Corus”:- ochelari de schi cu un design foarte modern;- fiind construiţi cu tehnica “Bi-material” unesc cele mai înalte standarde de siguranţă cu confortul optim;- având o lentilă “lasergoldlite” dublă,

Ochelarii “Apache” :- conţin sistemul de ventilare “uvex climazone” care împiedică lentila să se aburească chiar şi în cele mai dure condiţii;- lentila sferică oferă un camp vizual mai mare decât la ochelarii obişnuiţi şi este foarte rezistentă la impact;

Echipamentul de protecţie este o componentă importantă a echipamentului de schi,

deoarece el este cel care-ţi poate salva viaţa, sau integritatea corporală în cazul unei

accidentări, sau aşa cum se va vedea mai jos chiar în cazul unui parcurs perfect.

Casca(fig 18).

Casca este obligatorie în probele de coborâre şi super G. Casca de protecţie

diferă în funcţie de probă, astfel în probele de viteză (super G şi coborâre) şi în proba

de slalom uriaş se folosesc căşti foarte rezistente, datorită faptului că impacturile pot

avea loc la viteze de peste 100 km/h, iar în probele de slalom se folosesc căşti uşoare

care să protejeze schiorul de fanion, dată fiind intrarea foarte apropiată de acesta.

Forma şi materialele folosite diferă foarte mult de la o cască la alta, aşa că alegerea

căştii pentru concurs se face pe baza următoarelor criterii (fig 19):

Să fie special construită pentru concursurile de schi alpin. Căştile de schi extrem sau

cele destinate altor sporturi nu au aceeaşi rezistenţă şi s-ar putea ca în caz de accident

Boeri Axis Comp Uvex WingS Backfire Salomon Mach 2

Fig.18 Casti de protectie

a) b) c) d)

Fig.19 Proprietatile unei casti optime de schi alpina) Protecţie – construită după standarde internaţionale; dotată cu sistem de

prindere a ochelarilor de schi;b) Confort – interior construit din EPS (material care absoarbe şocurile);

zona urechii este modelată după aceasta, şi este construită din material mai fin şi care absoarbe transpiraţia; cureaua de inchidere e reglabila;

să fie inutile. Căştile de motocicleta sau cele destinate sporturilor cu motor sunt grele

şi te pot face să pierzi sutimi preţioase şi în plus majoritatea nu sunt compatibile cu

ochelarii de schi.

Să fie comodă şi să se strângă bine pe cap. O cască care joacă poate obtura

câmpul vizual şi e un important factor de frânare.

Să aibă un sistem de prindere a elasticului ochelarilor de schi. Datorită formei

alunecoase a unor căşti elasticul ar putea aluneca ducând la căderea ochelarilor de pe

ochi în timpul cursei.

Să fie aerodinamică.

Să nu blocheze auzul. E important să auzi comanda starterului şi informaţiile

antrenorului în start.

Aşa cum am mai spus casca de slalom este destinată protecţiei în caz de

ciocnire cu fanionul drept care este dotată cu o bară de protecţie în dreptul bărbiei,

destinată să devieze fanionul. Ea este în general mai uşoara şi protejează mai puţin

decât cea destinată probelor de viteză, şi poate fi înlocuită cu o mască de protecţie (fig

20). Această mască protejează doar faţa schiorului şi se prinde cu un elastic identic cu

al ochelarilor de schi.

Coborârea oblică. Tehnica şi metodica învăţării.

Este o coborâre executată pe o direcţie oblică faţă de linia pantei.

Mecanismul tehnic

Schiurile paralele şi apropiate, schiul din deal mai înainte (10 cm.). Schiurile

sunt orientate pe muchiile superioare, în raport cu înclinaţia pantei şi consistenţa

zăpezii, prin ducerea genunchilor spre deal. Greutatea corpului mai mult repartizată

pe schiul din vale. Articulaţiile gleznelor, genunchilor şi şoldurilor sunt flexate.

Fig.20 Casti de slalom

Bustul uşor răsucit spre vale, înclinat spre înainte, cu umarul din vale mai coborât

decât cel din deal.

www.euroski.go.ro

Genunchii şi bazinul se duc spre deal, întregul corp adoptând o poziţie arcuită.

Braţele sunt uşor flexate, depărtate lateral şi spre înainte, braţul din deal este cu

pumnul la nivelul şoldului, iar cel din vale este cu pumnul mai jos şi uşor scos înafară.

Privirea este orieatată pe direcţia de deplasare, la 20-30m.

Ocolirea spre vale cu deschidere spre deal. Tehnica şi metodica

învăţării.

Schimbarea direcţiei din alunecare - ocolirea - este un element tehnic complex.

Ocolirea constă din înlănţuirea unor mecanisme specifice altor elemente tehnice (de

coborâre, de trecere peste denivelări, de frânare, etc,..), cu mecanisme proprii fiecărie

ocoliri.

Ocolirile prin păşire

A. Ocolirea cu paşi succesivi spre deal

Mecanismul tehnic

Se execută pornind din coborâre oblică sau directă.

www.euroski.go.ro

Schiul descărcat se ridică şi se orientează spre deal, sub un unghi de depărtare

al vârfurilor mai mare sau mai mic. Se continuă alunecarea pe schiul din vale, iar

membrul inferior din vale se flexează progresiv. Printr-o împingere energică pe schiul

din vale, care e aşezat pe muchia din deal, se proiectează întregul corp pe schiul din

deal, care este repus pe zăpadă. Schiul din vale se ridică rapid şi aduce paralel cu

celălalt pe noua direcţie. Trecerea greutăţii pe schiul din deal este însoţită de o uşoară

avântare a corpului. Aceasta înlănţuire de mişcări se repetă până când se realizează o

ocolire completă sau o oprire.

B. Ocolire prin paşi succesivi spre vale

Mecanismul tehnic al acestui procedeu este asemănător cu cel al ocolirii, prin

paşi succesivi spre deal cu diferenţa că, la iniţierea ocolirii schiul depărtat se

orientează spre vale.

- Primele execuţii se vor face cu o deplasare redusă a schiului descărcat spre

noua direcţie.

- Se urmăreşte prin repetarea dobândirea coordonării necesare înlănţuirii

armonioase a paşilor succesivi spre deal sau spre vale.

Ocolirile prin frânare dirijată spre vale

A.Ocolirea prin frânare în plug

DEFINIŢIE: procedeu de ocolire prin frânare cu schiurile deschise în poziţie

de plug.

Mecanismul tehnic

Acest procedeu se execută cu schiurile deschise în poziţie de plug.

Declanşarea ocolirii se realizează trecerea greutatea corpului pe schiul opus

direcţiei spre care se ocoleşte, înşurubând genunchiul membrului inferior pe care s-a

trecut greutatea.

Prin flexia acestuia şi orientarea lui spre înainte şi spre interiorul ocolirii.

Concomitent cu această mişcare, trunchiul se orientează spre schiul care a preluat

greutatea corpului.

www.euroski.go.ro

Conducerea ocolirii se realizează prin accentuarea flexiei iniţială anterior, în

accelaşi timp executându-se o presiune a călcâiului spre exteriorul ocolirii.

Schiurile se menţin permanent în poziţie de plug.

B. Ocoliri prin frânare în jumatate de plug

Procedeele de ocolire prin frânare în ½ plug sunt următoarele:

ocoliri prin frânare cu deschiderea schiului din deal;

ocoliri prin frânare cu deschiderea schiului din vale.

Mecanismul tehnic al celor două procedee este asemănător cu diferenţa că în

faza de pregătire, primului îi corespunde frânarea prin jumătate de plug cu

deschiderea schiului din deal, iar celui de-al doilea frânarea prin jumătate de plug cu

deschiderea schiului din vale. Pregătirea ocolirii se realizează din coborâre oblică,

executându-se deschiderea unui schiu în poziţie de jumătate de plug. Schiul care se

deschide se aşează pe lat şi se retrage putin, pentru ca vârfurile să ajungă la acelaşi

nivel.

Declanşarea ocolirii se realizează trecând greutatea pe schiul exterior ocolirii

şi accentuând flexia membrului inferior corespondent, astfel schiurile vor porni spre

linia pantei.

Conducerea ocolirii se realizează prin menţinerea poziţiei de plug până în

momentul în care se trece de linia de pantă, cand se revine la poziţia de coborâre

oblică prin apropierea schiului interior ocolirii.

www.euroski.go.ro

C. Ocolirea spre vale cu deschiderea simultană a schiurilor

DEFINIŢIE: ocolire spre vale declanşată prin frânare în plug şi finalizată

printr-un derapaj rotunjit spre deal, cu schiurile paralele.

Mecanismul tehnic

Din coborâre oblică se iniţiază o ocolire spre vale prin frânare în plug. În

momentul atingerii liniei de pantă, schiurile se apropie, prin apropierea schiului din

interiorul ocolirii, şi se trece printr-un derapaj rotunjit spre deal, însoţit de o uşoară

flexie în articulaţiile genunchilor.

Ocolirea cu deschiderea simultană a schiurilor reprezintă un procedeu ethnic

intermediary, valorificând atât mecanismele specifice tehnicii cu schiurile neparalele,

cât şi mecanisme specifice tehnicii cu schiurile paralele, din acest motiv fiind un

mijloc important în învăţarea cristianiilor spre vale.

www.euroski.go.ro

Monitoria în schiul alpin. Managementul activităţilor practice

şi măsuri de evitare a accidentelor

Managementul specific schiului de agrement

În debutul acestui capitol doresc să scot în evidenta factorii principali de care

depinde şansa de a practica profesia de monitor, profesor sau instructor de schi,

strategia necesara în consacrarea în meserie şi managementul în activitatea de

agrement în schi.

Pentru a-ţi valorifica cunoştinţele şi priceperea în domeniul schiului alpin se

impune ca primă condiţie angajamentul, contractul cu societatea. Acest lucru

înseamnă să te expui, să demonstrezi propria ta calitate de executant şi metodist în

schi. În această direcţie trebuie să valorificam ocaziile pe care le avem în weekend-

uri, în vacanţe, în prezenţa unui grup de prieteni, cunoştinţe sau oameni de afaceri şi

să ne implicăm necondiţionat în a-i învăţa să schieze. Ideal ar fi să ne manifestăm

aceasta înclinaţie pedagogică în cea mai apropiată staţiune montană de oraşul de

reşedinţă, pe tot parcursul primului sezon după specializare. Acest contact nemijlocit

cu oamenii iubitori de munte şi eficienta rezultatelor în instruirea primilor cursanţi, va

determina gradul ulterior de solicitare. Din experienţa proprie pot afirma ca durata de

consacrare necesită cel puţin doi ani.

Varianta ideală de a ne exersa profesia este angajamentul cu un club sportiv

sau o societate turistică care să se ocupe de organizarea, pe baze proprii, a învăţării şi

perfecţionării în schi.

Organizarea şi pregătirea grupului

De cele mai multe ori, şansa de a profesa şi a-ţi întreţine existenţa depinde de

mobilizarea proprie, care presupune:

- reclamă;

- închiriere de spaţii de pregătire;

- formarea de grupuri în redarea învăţării sau perfecţionării în schi;

- reţinerea locurilor în staţiunile montane;

- negocierea preţurilor pentru servicii;

- contactarea unui mijloc de transport, corespunzător din punct de vedere al

confortului şi al numărului de locuri;

- consultanţă cu privire la achiziţionarea şi pregătirea materialelor de schi;

- stabilirea duratei cursului;

- întocmirea programului zilnic;

- alegerea metodologiei de lucru în funcţie de categoriile de vârstă şi de durata

cursului;

- finalizarea şi evaluarea activităţii.

Respectarea cu stricteţe a acestor etape va avea o influenţă pozitivă în direcţia

reclamei şi a atragerii de turişti dornici de a practica schiul.

În perioada de pregătire a sezonului de iarnă (octombrie-noiembrie), printr-o

mobilizare susţinută suntem obligaţi a folosi toate ocaziile de a ne face cunoscută

intenţia de a învăţa şi perfecţiona în schiul alpin iubitorii acestui sport.

Reclama se poate face prin:

- anunţuri publicitare;

- pliante;

- comunicări în mass-media;

- popularizare în şcoli, grădiniţe, societăţi comerciale.

În vederea unei pregătiri fizice pe uscat, indicata mai ales la categoriile de

copii şi la adulţi cu profesii statice, vom depista şi închiria spaţii de pregătire cum ar

fi:

- săli de gimnastică

- săli de atletism

- locuri de joacă pentru copii

- stadioane

şi vom concepe un program de pregătire adaptat materialelor pe care aceste

spaţii ni le oferă.

Aceasta pregătire are un dublu rol:

1. Cunoaşterea reciprocă.

2. Pregătirea specifică pe uscat indicată în schiul alpin în redarea dezvoltării:

- echilibrului;

- vitezei de reacţie şi execuţie motrică;

- lucrului independent al picioarelor;

- dezvoltării calităţilor motrice.

În scopul agrementului prin schi vom renunţa la rigiditate în construirea

grupelor de viitori cursanţi şi vom ţine cont de următoarele criterii:

- de asociere – prieteni, familii înrudite, colegi de servici, copii din şcoli şi

clase diferite (pe trei nivele de vârstă);

- în funcţie de perioada din sezon – şcolarii în vacanţe şi la sfârşit de

săptămână, iar preşcolarii şi adulţii în celelalte perioade ale sezonului;

- în funcţie de grupurile existente ocazional, în staţiune;

- în funcţie de ofertele de asociere a altor organizatori de grupuri.

În vederea onorării solicitărilor trebuie să angrenăm, când e cazul, şi alţi

specialişti colaboratori. Această asociere este determinată şi de apariţia pe durata

instruirii, a unor diferenţieri în ceea ce priveşte asimilarea tehnicii de schi.

La rezervarea locurilor şi asigurarea gradului de confort vom ţine cont de

dorinţele turiştilor şi de posibilităţile lor materiale. Chiar şi în cazul posibilităţilor

materiale reduse nu vom renunţa la condiţiile care favorizează succesul cursului,

respectiv:

- apropierea de pârtia de schi;

- pârtii corespunzătoare nivelului de pregătire;

- complexe turistice cu servicii specifice schiului (centru de închiriere,

atelier de întreţinere şi reparaţii echipament, ceruire);

- existenta mijloacelor de urcare pe cablu.

Respectare acestor condiţii este foarte importantă la nivelul categoriilor de

copii, care nu-şi pot influenţa singuri confortul.

Principii de întocmire a programelor de agrement outdoor hibernal în cadrul unui

turism stagial

a) Grup organizat, propriu

Profesorul, instructorul are o primă sarcină, aceea de agent de turism:

- face recepţia camerelor;

- face plasamentul pe camere respectând opţiunile membrilor grupului;

- consultă grupul în vederea stabilirii programului zilnic (deşteptarea, orele de

masă, programul de schi, activităţi recreative colaterale);

- stabileşte meniul împreună cu factorii de resort ai complexului turistic ţinând

cont de particularităţile de efort la altitudine, de categoriile de vârstă şi de preferinţele

turiştilor;

- face legătura între turişti şi serviciile auxiliare necesare pe durata cursului de

schi (cabinet medical, mijloace de urcare – abonamente, ateliere de închirieri,

întreţineri materiale de schi, etc.);

- face instruirea grupului în vederea cunoaşterii măsurilor de prevenire a

accidentelor precum şi a regimului de exploatare a pârtiilor;

- organizează întâlniri în vederea omogenizării grupului.

Stabilirea regimului zilnic se face ţinând cont de particularităţile grupului:

A. Pentru copii pana la 8 ani se recomandă trei mese pe zi, cu o oră de

refacere la prânz (somn între orele 14-15).

Program zilnic:

- Ora 7³º - deşteptarea şi activarea

- Ora 8ºº - igiena personală şi pregătirea pentru masă

- Ora 9ºº - micul dejun

- Ora 10ºº - lecţii de schi la pârtie cu 2 pauze de 10-15 min pentru ceai şi

dulciuri

- Ora 12³º - încheierea lecţiilor şi întoarcerea la cabana

- Ora 13³º - masa de prânz

- Ora 14ºº-15ºº - odihnă (somn)

- Ora 15³º - lecţii de schi cu o pauză

- Ora 17ºº - întoarcerea la cabană şi program liber

- Ora 19ºº - cina

- Ora 20ºº - programe recreative-distractive (jocuri de cabana, concursuri pe

diferite teme, dans, carnaval, spectacole proprii pe grupe de copii sau camere, etc.)

- Ora 22ºº - program de somn.

B. Pentru copii intre 9-14 ani se recomandă demipensiune în complex

turistic.

Program zilnic:

- Ora 7³º - deşteptarea şi activarea

- Ora 8ºº - igiena personală şi pregătirea pentru masă

- Ora 9ºº - micul dejun

- Ora 10ºº-13ºº - lecţii de schi la pârtie cu o pauză la jumătatea intervalului

pentru ceai şi dulciuri

- Ora 13ºº - alimentaţie uşoară la pârtie (sneak-bar, fast-food)

- Ora 14ºº-16ºº - lecţii de schi

- Ora 16ºº - întoarcerea la cabană şi program de igienă corporală

- Ora 18ºº - masă consistentă (3 meniuri)

- Ora 19ºº - programe recreative-distractive (jocuri, concursuri, dans, vizite,

plimbări, cumpărături, etc.)

- Ora 22ºº - program de somn.

Asocierea copiilor între 9-14 ani nu este întâmplătoare ei având la aceste

vârste, aceleaşi tendinţe şi preocupări, respectându-se reciproc.

C. Adolescenţii între 15-20 ani reprezintă cea mai sensibila şi dificilă

categorie de vârstă. Acest fapt presupune din partea profesorului (instructorului,

monitorului) o experienţă pedagogică, mult tact, discreţie, afectivitate şi fermitate.

Program zilnic:

- Ora 7³º - deşteptarea şi activarea

- Ora 8ºº - igienă personală şi pregătirea pentru masă

- Ora 9ºº - micul dejun

- Ora 10ºº-13ºº - lecţii de schi la pârtie

- Ora 13ºº-14ºº - program liber pentru servirea unei mese uşoare

- Ora 14ºº-17ºº - lecţii şi schi liber la pârtie

- Ora 17ºº - întoarcerea la cabană

- Ora 19ºº - masă consistentă (3 feluri)

- Ora 20ºº - program liber sau organizat în funcţie de opţiunea tinerilor

- Ora 23ºº - program de somn.

La un stagiu pe zăpadă de 7 zile se acordă la mijlocul perioadei o după-masă

liberă iar la unul de 10 zile se acordă două după-mese libere pentru refacere după

efort.

D. Pentru adulţi programul va fi mai maleabil, instructorul sugerând

anumite activităţi la care el va fi prezent şi va asigura asistenţă de specialitate

(gimnastică de înviorare, excursii, agrement în alte ramuri de sport).

Program zilnic:

- Ora 7³º - activare, înviorare (facultativă)

- Ora 9ºº - micul dejun

- Ora 10ºº - lecţii de schi

- Ora 13ºº-14³º - program liber

- Ora 15ºº - lecţii de schi

- Ora 17ºº - program liber

- Ora 19ºº - masa consistentă

- Ora 20ºº - program liber, la înţelegere între monitor (agent de turism,

profesor) şi participanţii la curs.

Indiferent de deciziile turiştilor în programul lor liber, agentul de turism este

obligat să supravegheze şi să cunoască mişcarea celor din grup, ca o măsură de

prevenire şi anihilare a unor evenimente posibile neplăcute, în contact cu societatea

din jur.

La încheierea stadiilor pe zăpadă se vor organiza, cu toate grupurile,

concursuri specifice de schi alpin (cu premii, diplome, stimulente) în vederea

evaluării nivelului tehnic atins de cursanţi şi în vederea stimulării şi atragerii lor în

practicarea schiului. Aceste acţiuni turistice şi de agrement se vor încheia cu seri

festive.

b) Grup organizat de alţi agenţi sau societăţi de turism

În astfel de situaţii, colaborarea ne obligă să respectăm clauzele din condiţiile

de contract şi să sugerăm şi să acţionăm în direcţia îmbunătăţirii programului acestor

grupuri, dacă situaţia o impune.

c) Persoane sau grupuri aflate în staţiune

În acest caz, programul şi numărul de ore de schi se stabilesc la cererea

turiştilor iar metodologia de lucru se va proiecta şi realiza în funcţie de

particularităţile persoanei şi situaţiei.

Se recomandă ca înaintea demarării unor astfel de sisteme de lucru să se

stabilească condiţiile şi obligaţiile materiale şi didactice pentru fiecare parte.

Măsuri de evitare a accidentelor

Cu toate eforturile întreprinse şi grija pentru prevenirea accidentelor, o parte

de risc va exista întotdeauna în practicarea schiului. Accidentele pot fi datorate unor

greşeli tehnice subiective, ale studentului sau ale cadrului didactic, sau unor factori

obiectivi, care scapă controlului său. Acestea se pot întâmpla atât în procesul didactic,

cât şi în timpul liber al studentului. De aceea, suntem datori să facem o pregătire

anticipată în acest sens.

În procesul didactic, factorii care predispun la accidente sunt:

- lipsa examenului medical;

- slabul nivel al pregătirii fizice generale şi specifice;

- lipsa încălzirii înainte de efort;

- calitatea necorespunzătoare a materialelor de schi;

- insuficienta dezvoltare a tehnicii şi expunerea inconştientă la

acţiuni temerare;

- excesul de oboseală;

- amenajarea necorespunzătoare a pârtiilor;

- nerespectarea disciplinei pe pârtie.

Timpul liber al studenţilor va fi, pe cât posibil, dirijat şi controlat pentru

evitarea unor accidente ce ar putea avea consecinţe foarte grave.

Nu se permite datul pe zăpadă pe saci de nylon sau pe suprafeţe de plastic, din

cauza pericolelor ascunse, cum sunt: cioturi ascuţite, sticle, pietre, bolovani, conserve,

bucăţi de metal.

Deplasările în împrejurimi se vor face în cadru organizat, pe trasee bine

stabilite, cu echipament corespunzător.

Nu se permit acţiuni turistice independente, mai ales pe timp de noapte, ceaţă,

frig, în stare de ebrietate, acestea putând duce la rătăcire, degerare sau accidentare

mortală.

Primul-ajutor

Noţiunile de prim-ajutor sunt un bagaj indispensabil în pregătirea viitorilor

profesori de educaţie fizică. Având în vedere că schiul alpin este un sport al munţilor,

practicat departe de centre medicale de specialitate, de cele mai multe ori, primul-

ajutor rămâne în sarcina celor ce practică acest sport.

a)În cazul luxaţiilor şi fracturilor .

- Luxaţiile nu pot fi reduse decât de medic.

- Fracturile vor fi imobilizate în poziţia cea mai bună, adică în axul

membrului respectiv, eventual cu o uşoară tracţiune.

- Nu se dau băuturi alcoolice unui rănit sau unui şocat.

- În lupta contra frigului se pot utiliza băuturi calde (supe, ceaiuri,

compoturi), doar în cazul unui rănit în stare de conştienţă, fără şoc şi fără

traumatisme abdominale.

Netransportabili sunt:

- cei cu stop respirator (se încearcă mai întâi respiraţia artificială);

- cei în stare de şoc (se încearcă aducerea într-o stare satisfăcătoare);

- cei cu răni, fracturi, hemoragii (se vor lua măsuri înainte de

transport).

Entorsa, care reprezintă elongarea sau ruptura unor ligamente, îndeosebi ale

genunchiului sau ale gleznei, poate fi uşoară sau gravă. O entorsă uşoară, cu umflare

slabă şi care mai permite o mişcare satisfăcătoare a articulaţiei, se tratează cu un

bandaj simplu. Dacă umflătura este importantă (mare) şi apare imediat însoţită de

dureri mari, entorsa trebuie tratată ca o fractură, cu imobilizare şi transport.

Luxaţia reprezintă deplasarea unei articulaţii în afara poziţiei sale normale. Se

impune imobilizarea membrului luxat, într-o poziţie cât mai puţin dureroasă, şi

transportarea pentru a fi redusă de medic. Imobilizarea membrelor se face cu atele. La

nevoie, acestea pot fi improvizate, cu ajutorul unor beţe de schi, schiuri, scânduri. Cel

mai simplu este a lega piciorul fracturat de cel sănătos.

Transportul accidentaţilor se face după gravitatea leziunilor.

- Rănitul trebuie ferit de frig şi de dureri.

- Se controlează respiraţia, pentru a se evita asfixia prin înghiţirea limbii sau

vomă.

- În caz de hemoragie, se va folosi şi verifica pansamentul sau garoul.

- În caz de rănire la abdomen, poziţia va fi culcat, cu genunchii uşor ridicaţi.

- În caz de rănire la coloana vertebrală, rănitul va fi culcat pe un plan dur

(schiuri, scândură).

- În caz de rănire la craniu, poziţia de securitate este culcat pe spate, în poziţie

joasă şi bine imobilizat, cu un picior îndoit din genunchi.

- În caz de rănire la picioare, întins cu capul spre vale.

b)În cazul degerăturilor .

Nu se recomandă frecarea energică cu zăpadă, care ar agrava degerătura.

Nu se aplică lovituri şi bătăi.

Nu se acceptă congelarea locală, prin aplicarea de gheaţă, pentru a opri

cangrenele, metoda este ineficientă şi periculoasă.

Nu se aplică comprese care ar agrava circulaţia arterială.

Nu se admite încălzirea brutală, bruscă.

Nu se permite consumarea de alcool.

Nu se face o amputare precoce.

Se intervine cu:

- acoperirea degerăturii cu îmbrăcăminte sau pansament uscat;

- se suprimă tot ce jenează circulaţia sângelui (curele, şireturi);

- în degerătura la picioare, se interzice mersul;

- în momentul apariţiei cangrenei, trebuie evitată orice cauză de

infecţie.

În toate cazurile, zona degerată trebuie încălzită imediat, dar cu mari precauţii.

Cel mai bun mijloc este o baie cu apă caldă, de maximum 40˚C. se opreşte încălzirea

din momentul când zona degerată recapătă culoare şi devine sensibilă. Când nu se

dispune de apă caldă (cum e cazul la munte), se încearcă încălzirea mâinii sau a

piciorului la subsuoara braţului partenerului (însoţitorului). Se evită riscul unei noi

expuneri la ger, se coboară de urgenţă la un centru medical şi degeratului i se va da să

mănânce şi mai ales să bea lichide calde.

În cazul unei congelări sau răciri generalizate, omul nu-şi dă seama de starea

lui, îşi pierde progresiv cunoştinţa, rămâne indiferent faţă de pericol, are o stare de

somnolenţă, apoi simte nevoia de a dormi. Tratamentul constă în încălzirea

organismului. Aceasta se face într-o încăpere încălzită moderat, departe de foc sau

sobă.

c)Pericolul avalanşelor .

Pericolul avalanşelor şi urmările acestora pot fi şi sunt de multe ori fatale, dacă

nu se ţine seama de sfaturile celor cu experienţă acumulată în timp, în legătură cu

producerea lor.

Producerea avalanşelor depinde doar într-o măsură mai mică de teren, în

schimb de cea mai mare importanţă sunt condiţiile meteorologice şi stratificaţia

zăpezii. Din această cauză nu există pante care să fie periculoase în tot timpul iernii, şi

pe de altă parte, foarte puţine care sunt permanent sigure. În schimb, există timp

favorabil avalanşelor:

- Încălzirea puternică a vremii, combinată cu vânt cald sau ploaie, poate

înmuia pătura de zăpadă, făcând-o apoasă şi alunecoasă.

- Ninsorile abundente şi persistente.

- Plăcile de zăpadă reprezintă cauza cea mai perfidă şi periculoasă a

avalanşelor, căci ele sunt greu de identificat. Avalanşele de plăci de zăpadă

sunt, mai întotdeauna, declanşate de schiori.

Comportarea în avalanşă presupune:

- Încercarea de a ieşi din avalanşă printr-o coborâre laterală către un loc

sigur.

- Eliberarea de beţe, schiuri, rucsac.

- Rămânerea la suprafaţă, prin mişcări de înot, către marginea avalanşei.

- Înainte de oprirea avalanşei, se va lua poziţia ghemuit, iar braţele se vor

ţine în poziţia de apărare a boxerului, pentru a proteja faţa şi a obţine un

spaţiu de respiraţie.

- Dacă eliberarea prin efort propriu nu este posibilă, forţa şi aerul trebuie

economisite.

Salvarea şi primul-ajutor se face pe baza unor reguli:

- Stabilirea poziţiei accidentatului.

- Săparea rapidă, dar cu atenţie, cu cozile schiurilor şi cu mâinile.

- Se eliberează imediat nasul şi gura de zăpadă.

- Accidentatul se aşează culcat, cu faţa în jos, pentru scurgerea apei din căile

respiratorii, corpul se înveleşte cu lucruri cât mai călduroase.

- În caz de pierdere a cunoştinţei, se face imediat respiraţia gură la gură.

Transportul se face în poziţie culcat lateral şi începe abia după reuşita

reanimării şi după ce respiraţia şi pulsul au revenit la normal.

d) Întrebări recapitulative şi teme de control

1. Care este tehnica coborârii directe? Precizaţi minimum cinci exerciţii

de învăţare.

2. Care sunt criteriile în alegerea materialelor de schi?

3. Descrieţi tehnica coborârii oblice şi precizaţi cel puţin cinci exerciţii de

învăţare şi consolidare.

4. Descrieţi tehnic mecanismul ocolirii spre vale cu deschidere spre deal.

e) Bibliografia modulului

GANEA IOAN VIRGIL, (2006) – “Managementul agrementului în natură”, Ed.

NapocaStar, Cluj Napoca,

GANEA IOAN VIRGIL, ŢĂLNARIU DANIELA, GANEA VIRGIL, (2007) –

“Aspecte tehnico-tactice în schiul alpin de performanţă”, Ed. Accent,

Cluj-Napoca.

CÂRSTOCEA, V., (1998) – “Schiul alpin”, Ed. IEFS, Bucureşti.III. Anexe

a) Bibliografia completă a cursului

CÂRSTOCEA, V., (1998) – “Schiul alpin”, Ed. IEFS, Bucureşti.

CÂRSTOCEA, V., (1977) – “Note de curs – anul II”, Ed. ANEF, Bucureşti.

GANEA IOAN VIRGIL, ŢĂLNARIU DANIELA, GANEA VIRGIL, (2007) –

“Aspecte tehnico-tactice în schiul alpin de performanţă”, Ed. Accent,

Cluj-Napoca.

GANEA IOAN VIRGIL, (2006) – “Managementul agrementului în natură”, Ed.

NapocaStar, Cluj Napoca,

BARABAŞ N., GANEA I. V., (1995) – “Schi alpin – Caiet de lucrări practice”,

FEFS,

GANEA I. VIRGIL, (2001) – „Schi alpin – curs anul I”, Ed. FEFS, Cluj Napoca,

TEODORESCU V., (1967) – „Schi – Tehnica şi metodica învăţării”, Ed. Cultură

Fizică şi Sport, Bucureşti,

FORŢIU A., CÂRSTOCEA V., (1985) – „Metodica predării schiului”, Ed. ANEF,

Bucureşti,

b) Scurtă biografie a titularului de curs

Conf. Univ. dr. GANEA IOAN VIRGIL este absolvent al Institutului de

Educaţie Fizică şi Sport din Bucureşti, doctor în geografie la Universitatea Babeş

Bolyai, Facultatea de Geografie din Cluj Napoca. Domenii de competenţă: Schi alpin,

Turism, Managementul agrementului în natură, Organizarea spaţiului şi a

agrementului în turism. Competenţele de cercetare ştiinţifică sunt demonstrate prin

publicarea a peste 25 de lucrări ştiinţifice în publicaţii recunoscute şi participarea

activă la 2 granturi naţionale, dar realizarea unor lucrări şi proiecte în vederea

promovării agrementului în turism, publicate în reviste recunoscute.

ŞEF CATEDRĂ TITULAR DE DISCIPLINĂ

GANEA IOAN VIRGIL