Taieri de fructificare sla vita de masa.doc

Universitatea de Ştiinţe Agricole si Medicină Veterinară

Facultatea de Horticultura

Master: Ştiinţe horticole, anul 2

Tăieri de fructificare la viţa de vie de masă

Masterand:

Făt Carmen Florina Coordonator:

Prof. univ. dr. Nastasia POP

ClujNapoca

2015

Făt Carmen Florina Tăieri de fructificare la viţa de vie de masă

CUPRINS

INTRODUCERE………………………………………………………... 3

1. Tăierile de fructificare………………………………………………… 4

1.1 Necesitatea tăierilor la viţa de vie……………….………………….. 4

1.2 Importanţa aplicării tăierilor la viţa de vie…...…………………… 5

1.3 Epoca tăierilor ……….……………………………………………….. 6

2. Controlul viabilităţii mugurilor şi stabilirea încărcăturii de rodire…. 7

2.1 Secţionarea longitudinală a ochilor de iarnă şi examinarea

vizuală a acestora…………………………………………………….. 7

2.2 Forţarea pornirii în vegetaţie a butaşilor de un ochi lungime…. 10

3. Executarea tăierilor de rodire………………………………………….. 18

3.1 Tăierea de rodire la tipul Teremia………………………………….. 20

3.2 Tăierea de rodire la tipul Guyot multiplu………………………….. 20

3.3 Tăierea de rodire la tipul Guyot pe semitulpină………………..… 21

3.4 Tăierea de rodire la tipul Guyot cu braţe înlocuite periodic……. 22

3.5 Tăierea de rodire la cordonul speronat…………………………….. 23

3.6 Tăierea de rodire la cordonul Cazenave…………………………… 24

BIBLIOGRAFIE………………………………………………..………... 25

2


INTRODUCERE

Ȋn plantaţiile viticole roditoare de struguri pentru masă, toate procedeele agrotehnice

îndeplinite urmăresc scopul de a obţine producţie înaltă de struguri- marfă de calitate superioară,

prelungirea perioadei de exploatare a viilor şi sporirea eficienţei economice a producţiei de

struguri.

Lucrările agrofitotehnice efectuate în plantaţiile viticole pe rod pot fi clasate în două

grupe: lucrări ce se aplică butucului şi lucrări ce se aplică solului. Dintre lucrările aplicate

nemijlocit butucului, putem menţiona următoarele: tăiatul în uscat al viţei de vie de masă, legatul

în uscat, copcitul, operaţiunile în verde (plivitul, legatul, ciupitul şi cârnitul lăstarilor, copilitul,

răritul inflorescenţelor şi boabelor, incizia inelară, răritul frunzelor etc.), protecţia plantelor de

boli şi dăunători, utilizarea substanţelor biologic active şi fertilizarea suplimentară

extraradiculară. Dintre lucrările ce se aplică solului, putem menţiona: lucrarea şi menţinerea

solului, încorporarea îngrăşămintelor, utilizarea erbicidelor, irigarea

(http://www.vitadeviealtoita.ro/particularitati-privind-taierile-vitei-de-vie-de-masa/).

3


Cap. 1 Tăierile de fructificare

Tăierile de rodire (de fructificare) se aplică de la încheierea tăierii de formare şi până în

momentul în care creşterea şi fructificarea scad, butucul intrând în perioada de declin. Ele

reprezintă principala lucrare care se execută anual asupra viţei-de-vie, fiind considerate operaţii

chirugicale prin care se reduce numărul de elemente de pe butuc şi se scurtează cele rămase la

lungimea dorită de tehnolog. Prin tăiere se schimbă poziţia relativă a coardelor pe butuc şi a

mugurilor pe coarde (Bucur, 2011).

1.1 Necesitatea tăierilor la viţa de vie

Se ştie că lăsată liberă, fără a se interveni prin tăiere, viţa de vie fiind o liană, sub influenţa

polarităţii manifestă tendinţa de a-şi ridica de la an la an vegetaţia către vârf, degarnisindu-se la

bază. Ca urmare, masa vegetativă se dezvoltă excedentar în detrimentul rodirii, producţia fiind

afectată deoarece strugurii care se formează rămân mici şi acumulează cantităţi mici de zahăr. De

aceea, în cultura viţei de vie, un rol primordial il are efectuarea tăierilor în uscat, care reprezintă

o lucrare fitotehnică de bază în tehnologia de cultură a viţei de vie.

Principalele scopuri/obiective care sunt urmărite prin executarea tăierilor la viţa de vie sunt:

✔ realizarea şi menţinerea prin tăieri anuale a unei anumite forme de conducere (joasă,

semiînaltă, înaltă), dată butucului prin tăierile din primii ani de la plantare (tăieri de formare),

care să fie menţinută în timp pe toată durata de exploatare a plantaţiei;

✔ reglarea proceselor de fructificare prin păstrarea unui echilibru între creştere şi rodire. Astfel

prin tăieri din totalul asimilatelor produse de butuc, cele destinate fructificării cresc de la 14% la

35%;

✔ conservarea potenţialului de producţie şi menţinerea producţiei la un nivel constant, evitându-

se alternanţa naturală de producţie (periodicitatea de rodire). Prin tăiere se urmăreşte asigurarea

elementelor de rod necesare realizării producţiei de struguri în anul în curs, lemnul de rod pentru

recolta anului următor, cu asigurarea duratei de viaţă a butucului cât mai lungă;

4


✔ asigurarea unor producţii superioare, echilibrate cantitativ (struguri mari, unifomi) şi calitativ

(conţinut de zahăruri, aciditate);

✔ uşurarea aplicării celorlalte lucrări agrofitotehnice (lucrările fitotehnice, tratamente

fitosanitare, etc.).

1.2 Importanţa aplicării tăierilor la viţa de vie

Se spune, şi nu întâmplător, că secretul producţiei stă în “foarfecele tăietorului”. De aceea,

lucrarea de tăiere în uscat are o mare importanţă, prin aceasta reglându-se mărimea încărcăturii

de rod (a viitoarei producţii) încât în funcţie de modul de executare a ei depinde producţia şi

calitatea strugurilor. Deoarece prin tăiere se intervine puternic în viaţa butucului de viţă, pentru a

nu greşi este necesar să se cunoască de către cei care efectuează această lucrare, însuşirile

biologice ale soiurilor, condiţiile de mediu şi bineinţeles principiile pe care se sprijină tăierea.

Principiile care stau la baza aplicării tăierilor în uscat la viţa de vie, rezultă din

particularităţile biologice ale viţei de vie şi se referă la următoarele:

✔ viţa de vie rodeşte pe lemn de un an situat pe lemn de doi ani. Această particularitate impune

ca la tăiere elementele de rod să provină din coardele de un an formate pe lemn de doi ani;

✔ între partea aeriană şi cea subterană (sistemul radicular) a butucului există un echilibru, iar

amputările aduse părţii aeriene a butucului prin tăieri severe determină şi diminuarea

proporţională a sistemului radicular;

✔ distribuţia mugurilor purtători de rod pe lungimea coardelor este diferită în funcţie de vigoarea

soiului. Astfel, la soiurile cu vigoare slabă şi mijlocie, fertilitatea mugurilor începe de la baza

coardelor, iar la soiurile foarte viguroase, frecvenţa este mai mare spre mijlocul coardelor; ✔ sub

influenţa puternică a fenomenului biologic de polaritate sunt favorizate creşterile vegetative la

extremitatea braţelor şi a cordoanelor degarnisindu-se spre bază, unde se aglomerează lemnul

bătrân neproductiv;

✔ înlocuirea în fiecare an a coardelor care au rodit cu altele noi

(http://www.cameraagricolavn.ro/biblioteca/articole/Viticultura/Taierea%20vitei%20de

%20vie.pdf).

5


1.3 Epoca tăierilor

Tăierile de rodire se execută în perioada de repaus fiziologic al viţei-de-vie, de la căderea

frunzelor şi până la reluarea vegetaţiei în primăvară, moment marcat prin fenofaza plânsului.

Momentul începerii tăierilor în acest interval depinde de zona de cultură a viţeide-vie, forma de

conducere (protejată, semiprotejată, neprotejată), relieful şi expoziţia terenului precum şi

rezistenţa la ger a soiului (după Dobrei A., Rotaru Liliana şi Mustea M., 2005).

Este recomandat ca tăierile să fie executate spre sfârşitul iernii, începutul primăverii când

a trecut pericolul înregistrării unor temperaturi de -15 … -20 °C, care ar putea provoca pierderi

mari de muguri.

Dacă tăierile trebuie începute în cursul iernii (plantaţii viticole mari şi foarte mari, forţă

de muncă insuficientă), se vor tăia mai întâi soiurile rezistente la ger şi parcelele mai puţin

expuse la îngheţ, lăsându-se pe butuc o încărcătură mai mare.

Dacă din diverse motive, tăierea nu a putut fi executată în perioada optimă şi viţa a

început să înmugurească, lucrarea se întrerupe şi se va relua la sfârşitul dezmuguritului. O lucrare

obligatorie care precede întotdeauna lucrarea de tăiere este controlul viabilităţii mugurilor şi

stabilirea încărcăturii de rod.

6


Cap 2. Controlul viabilităţii mugurilor şi stabilirea încărcăturii de rodire

Datorită pierderilor de muguri care apar în cursul iernii şi primăvara devreme, atât în viile

îngropate cât şi în cele neîngropate, controlul viabilităţii mugurilor pe coarde este o lucrare

neapărat necesară. Deoarece prin lăstarii porniţi din ochiul de iarnă se reia, în principal, creşterea

an de an, în primăvară, înainte de tăiere, este necesar să se cunoască modul în care au iernat

ochii. Temperaturile din timpul iernii de sub -15o C…..-20o C, în funcţie de soi şi perioadele

când survin, sunt dăunătoare, fiind afectaţi cel mai des ochii de iarnă, iar din ochi, mugurul

principal care de cele mai multe ori, poartă rudimente de inflorescenţe. În cazul viilor protejate

peste iarnă cu un strat de pământ („îngropate”), pieirea ochilor poate fi cauzată de excesul de apă

şi de temperatura ridicată din stratul protector de pământ; provocând astfel o asfixiere („clocire”)

a ochilor de iarnă. Pentru ca pierderile de ochi să nu conducă la scăderea producţiei, în fiecare an

înainte de tăieri, se controlează starea de viabilitate a acestora, şi se stabilesc procentual,

pierderile, care, pentru a nu influenţa negativ producţia, trebuie compensate.

Determinarea viabilităţii mugurilor se poate face prin următoarele metode:

1) secţionarea longitudinală a ochilor de iarnă şi examinarea vizuală a complexului mugural;

2) forţarea pornirii în vegetaţie a butaşilor de un ochi lungime, în condiţii controlate de

laborator.

2.1Secţionarea longitudinală a ochilor de iarnă şi examinarea vizuală a acestora

Este o metodă frecventă, simplă şi suficient de precisă (cea mai utilizată în practica

viticolă). Ȋn vederea stabilirii viabilităţii ochilor, pentru calcularea procentului de ochi pierduţi,

se urmăresc următoarele etapele:

- se iau probe medii înainte de tăiere, formate din coarde de un an, de grosime mijlocie (pe

soiuri şi pe parcele);

7


- coardele recoltate de pe 0,5-5% din butucii unei parcele, se leagă în pachete de 50- 100

bucăţi, se etichetează şi se transportă în încăperi la temperatura de 20-24°C;

- coardele se pun cu baza în apă, în găleţi, pentru o hidratare corespunzătoare, astfel ochii

de iarnă se vor „umfla” şi se vor analiza mai uşor;

- urmează testarea viabilităţii ochilor, prin secţionarea longitudinală a acestora cu lama sau

briceagul, începând de la baza coardei către vârf (Figura 1). Starea fiecărui ochi se

apreciază după culoarea ţesuturilor;

- se pot întâlni următoarele situaţii:

întregul grup de muguri ce alcătuiesc ochiul de iarnă prezintă ţesuturi viabile, colorate

în verde specific ţesuturilor vii; ochiul se consideră viabil;

ţesuturile mugurului principal au culoarea neagră-cenuşie, specifică ţesuturilor moarte,

iar cei laterali sunt viabili, ochiul se consideră neviabil, pierit;

toţi mugurii sunt distruşi, ţesuturile au culoarea neagră-cenuşie, ochiul fiind considerat

neviabil, pierit.

(Fig. 1 Controlul viabilităţii ochilor prin secţionare, Bucur 2011 )

8


Rezultatele observaţiilor se trec într-un tabel (Tabel 1), fiind notaţi cu „+” ochii viabili şi

cu „–” cei pieriţi sau care lipsesc. Din tabelul întocmit reiese clar situaţia fiecărui ochi pe coardă,

amplasarea ochilor vătămaţi de-a lungul coardei, fapt ce ne ajută să stabilim:

► procentului de ochi pieriţi (prin însumarea ochilor analizaţi, a celor viabili şi a celor pieriţi);

► lungimea la care scurtăm elementele de rodire rezervate pe butuc (prin observarea zonei de pe

coardă unde se grupează pierderile de ochi: la baza, mijlocul sau la vârful acestora).

Astfel, dacă ochi distruşi sunt plasaţi spre baza coardelor, nu se va putea tăia în cepi sau

cordiţe. Dacă mugurii distruşi sunt plasaţi spre mijlocul coardei, putem alege două variante de

tăiere: o tăiere scurtă cu mai multe elemente de rodire sau o tăiere lungă în coarde de rod.

Tabel 1

9


2.2 Forţarea pornirii în vegetaţie a butaşilor de un ochi lungime

Stabilirea viabilităţii ochilor se poate realiza şi prin metoda de forţare a pornirii ochilor.

În acest caz, coardele recoltate din plantaţie se taie în butaşi de câte un ochi cu o porţiune de

internod, se parafinează secţiunea superioară şi se introduc, în ordinea lor de aşezare de pe

coardă, în perforaţiile (de circa 10-12 mm) unui capac ce se aşază peste o cutie din material

plastic, cu apă, în aşa fel încât partea inferioară a butaşilor să fie în apă.

Vasele se ţin în încăperi încălzite pentru forţarea butaşilor; pornirea ochilor are loc în

funcţie nivelul şi durata temperaturii, astfel:

- după 8-16 zile la temperatura de 28-30º C;

- după 20-25 de zile la temperatura de 18-20º C.

La sfârşit, după pornirea ochilor, se notază situaţia fiecăruia (viabil sau pierit), în tabel, se

însumează datele la întreaga probă de coarde şi se calculează procentul de ochi pieriţi. Prin

această metodă, de forţare a pornirii ochilor, după numărul de inflorescenţe prezente pe lăstarii

porniţi se poate stabili gradul de fertilitate şi prognoza producţiei de struguri.

Pe baza tabelului întocmit, indiferent de metoda de testare folosită, în final se stabileşte

procentul de pierderi cu următoarea formulă:

P% – procentul de ochi pieriţi;

a – numărul total de ochi examinaţi;

b – numărul de ochi pieriţi.

În practica viticolă se pot aplica trei tipuri de încărcături: încărcătura teoretică,

încărcătura compensată şi încărcătura corectată.

10


Încărcătura teoretică (normală) se aplică atunci când pierderile de ochi sunt cuprinse

între 15-20%, drept urmare tăierile se fac normal, folosind încărcăturile de ochi stabilite pentru

fiecare soi. Există mai multe metode pentru a stabili încărcătura de ochi, atât la hectar cât şi la

butuc. Una dintre cele mai uzuale este cea care se sprijină pe recolta de struguri ce se prevede a

se obţine la hectar şi pe producţia ce se realizează pe un lăstar. Formula folosită este următoarea:

It/ha este încărcătura teoretică (normală) de ochi la ha;

R – recolta ce se propune a fi obţinută la ha, în kg;

Ipr – indicele de productivitate relativ, exprimat în kg; care rezultă din produsul dintre

coeficientul de fertilitate relativ (Cfr) şi greutatea medie a unui strugure (în kg);

Cfr este raportul dintre numărul de inflorescenţe (sau struguri) pe butuc şi numărul lăstarilor

(fertili şi sterili) de pe elementele de rod. Exemplu: R = 12 000 kg/ha; Cfr = 0,8; greutatea medie

a unui strugure = 0,100 kg;

Pentru stabilirea încărcăturii de ochi ce revine la butuc, se împarte încărcătura ce revine

la ha (150 0000 ochi), la numărul de butuci prezenţi la ha (ex.: 4 000), rezultând 37- 38

ochi/butuc:

Încărcăturile astfel stabilite sunt normale. Uneori iarna, datorită în special temperaturilor

scăzute, o parte din muguri pier, fapt ce impune compensarea încărcăturii.

11


Încărcătura compensată se aplică atunci când pierderile de ochi sunt mai mari de 20%,

impunându-se corectarea încărcăturii prin compensarea ochilor pieriţi, astfel încât din totalul

ochilor lăsaţi la tăiere pe butuc (viabili şi neviabili), numărul celor viabili să corespundă cu

încărcătura normală, în acest fel asigurându-se obţinerea recoltei normale de struguri. Pentru

calcularea încărcăturii compensate (Ic) se foloseşte formula de mai jos.

It este încărcătura de ochi teoretică (la ha sau m2 ),

p – pierderile de ochi, în procente (% ochi neviabili, pieriţi).

Exemplu: It = 150 000 ochi/ha; % ochi pieriţi = 25 %

Rezultă că noua încărcătură de 200 000 ochi/ha, din care 150 000 sunt viabili, va putea

asigura recolta de struguri propusă. Calculând noua încărcătură compensată la m2 , în aceeaşi

situaţie (It = 15 ochi/m2 ; p = 25 %), rezultă:

În continuare, încărcătura compensată se repartizează pe numărul de butuci existenţi, iar

încărcătura ce revine fiecărui butuc se repartizează pe elementele de rod ale acestuia. Odată

stabilită încărcătura compensată de ochi care revine fiecărui butuc (Tabel 2), se pune problema

repartizării pe elemente de producţie (coarde, cordiţe, cepi de rod).

12


Apar însă două aspecte:

- dacă aceeaşi încărcătură să fie repartizată pe un număr mai mare de elemente de rod

(coarde, cordiţe, cepi de rod), dar cu menţinerea lungimii lor;

- sau să se lase acelaşi număr de elemente de producţie, dar mai lungi.

În general, este bine să se menţină lungimea specifică fiecărui element de rod: 2-3 ochi –

cepii de rod; 4-6 ochi – cordiţe; 8-10 ochi – coarda de rod. Dacă se compensează încărcătura prin

mărirea numărului de ochi pe cepii de rod şi cordiţe se modifică tipul de tăiere, de aceea este mai

corect să se realizeze compensarea prin lăsarea unui număr mai mare de cepi de rod sau

cordiţe.

Tabel 2.

Încărcătura corectată (amplificarea sau reducerea încărcăturii de ochi), se aplică în cele

două situaţii de mai jos:

► Datorită măsurilor de fertilizare, irigare, modernizare a mijloacelor de susţinere, se creează

premisele pentru obţinerea unor producţii mari de struguri. Pentru obţinerea unor astfel de

producţii sporite este necesară amplificarea încărcăturii de ochi pe butuci, la tăiere.

13


► În unele plantaţii de vii, însă, încărcătura de ochi trebuie redusă; este cazul viilor care au

suferit puternic de secetă, ger, au fost bătute de grindină sau al celor nelucrate sau îmburuienate.

În asemenea cazuri, se impune o reducere a încărcăturii butucilor, pentru a-şi reface potenţialul

de creştere şi fructificare.

Pentru amplificarea sau reducerea încărcăturii de ochi se foloseşte relaţia:

Icr este încărcătura corectată;

It – încărcătura de ochi teoretică/normală (la ha sau m2 );

m – amplificarea sau reducerea încărcăturii, în %;

p – pierderile de ochi în timpul iernii, în %.

Putem concluziona că, prin încărcătura de ochi se înţelege numărul de ochi care se lasă

la tăiere pe elementele de rod, socotit la hectar, m2 sau butuc. Ea se stabileşte în funcţie de soi,

de vigoarea butucilor, fertilitatea solului, producţia scontată.

Prin dimensionarea încărcăturii se pot regla raporturile dintre creştere şi fructificare,

dintre mărimea producţiei de struguri şi calitatea ei.

14


Ȋn vederea atribuirii de încărcături raţionale, se ţine seama de următorii factori:

- soiul, cu însuşirile sale biologice de creştere şi rodire (Tabele 3 şi 4):

soiurile viguroase şi cu potenţial productiv ridicat (Afuz Ali, Italia, Galbenă de

Odobeşti, Fetească regală, Merlot etc) primesc încărcături mari de ochi, până la

16-22 ochi/m², 295;

soiurile de vigoare mai mică (Perla de Csaba, Chasselas doré, Pinot noir etc.) şi

potenţial productiv mai scăzut, primesc încărcături mai mici (12-17 ochi/m²);

- condiţiile de mediu:

pe soluri mai fertile (cum este podgoria Odobeşti) încărcătura de ochi sporeşte;

pe soluri slab fertile (podgoriile Târnavelor, Alba Iulia, Cotnari etc), încărcătura

de ochi este mai mică;

15


în condiţii de secetă, încărcătura de ochi va fi diminuată, comparativ cu situaţiile

în care aprovizionarea cu apă este optimă;

- lucrările agrofitotehnice practicate:

administrarea îngrăşămintelor, cu asigurarea unui regim optim de apă în sol,

impune creşterea încărcăturii de ochi;

în plantaţiile cu distanţe mari de plantare (3,00-3,60 m între rânduri) sau la butucii

conduşi în forme artistice (bolţi etc), creşte încărcătura ce revine pe butuc;

sistemul de tăiere aplicat: pe coarde scurte de 8-10 ochi se comportă bine soiurile:

Pinot gris, Pinot noir, Chardonnay; pe coarde mijlocii de 10-14 ochi dau rezultate

bune soiurile: Aligoté, Riesling italian, Fetească regală etc.; iar pe coarde lungi de

14-18 ochi se comportă bine soiurile: Afuz Ali, Coarnă neagră, Traminer roz etc.;

(Bucur, 2011).

Tabel 3.

16


Tabel 4.

17


Cap 3. Executarea tăierilor de rodire

Tăierile de rodire (de fructificare) se aplică de la încheierea tăierii de formare şi până în

momentul în care creşterea şi fructificarea scad, butucul intrând în declin. Este o lucrare foarte

complexă şi pretenţioasă, de aceea pentru executarea ei sunt necesare multe cunoştinţe teoretice

şi aptitudini practice. Înainte de executare muncitorii trebuie instruiţi asupra:

- tehnicii de executare a lucrării;

- numărului de ochi ce trebuie lăsat pe butuc şi a modului de repartizare a acestora pe

elementele de rodire.

La vie, coardele roditoare sunt cele de 1 an crescute pe lemn de 2 ani.

Sistemele de tăiere – se referă la lungimea coardelor roditoare şi se deosebesc 3 sisteme:

Sistem de tăiere scurt – se caracterizează prin folosirea elementelor scurte numite şi

cepi de rod care au lungimea de 2 – 3 ochi. Coardele se taie în cepi al căror număr este

cuprins între 6 – 8 şi 12 – 14 şi se aplică soiurilor care diferenţiaza bine pe primii 3 ochi

de la baza coardelor (Fetească regală, Galbenă de Odobeşti, Aligoté)

Sistem de tăiere lung – foloseşte elementele lungi de rod, 2 – 4 coarde de rod scurtate la

lungimi variabile de 8 – 14 ochi. Acest sistem permite obţinerea unor producţii mari de

struguri.

Sistemul de tăiere mixt ce foloseşte ca element de producţie veriga de rod alcătuită din

coarda de 8 – 14 ochi sau cordiță de 5 – 7 ochi şi un cep de înlocuire de 1 – 2 ochi.

18


Formele de conducere – se referă la înălţimea elementelor de poducţie şi se deosebesc tot 3

forme: joasă, semiînaltă şi înaltă.

Forma de conducere joasă (clasică), adică elementele de producţie se găsesc amplasate

pe lemn multianual la cel mult 10 – 30 cm de la nivelul solului, se cultivă în zonele unde

temperaturile din timpul iernii scad sub minus 20-22ºC, fiind necesară protejarea prin

îngropare în timpul iernii.

Conducerea semiînaltă (60 – 70 cm) şi înaltă (1-1,5 m) se cultivă în zonele unde

temperatura din timpul iernii nu scade sub limita de rezistenţă, în general de minus 18 –

20 ºC.

Tipul de tăiere – este combinaţia sistemului de tăiere aleasă cu una dintre formele de

conducere şi modul de dirijare al coardelor şi se cunosc: Guyot, Cazenave, Lenz Mozer,

speronat, taieri de Teremia, etc.

Veriga de rod – alcătuită din cep, cordiţă, călăraş. Cepul are 2 ochi vizibili şi trebuie să fie

întotdeauna situat cat mai aproape de butuc. Cordiţa are 6-10 ochi, sau 8-12 ochi vizibili, în

funcţie de vigoarea soiului şi de particularitatea de rodire (sunt soiuri care rodesc la ochii 3-4 şi

soiuri care rodesc pe lăstarii situaţi la ochiurile 5-6). Călăraşul are între 4-6 ochi şi se lasă numai

la soiurile vivace, pentru a stimula rodirea în detrimentul unei creşteri haotice

(http://www.cartiagricole.ro/ingrijire-taiere-vita-de-vie/).

Există următoarele tipuri de verigi de rod:

a) clasică (obişnuită, simplă) – formată dintr-un cep de înlocuire de 2-4 ochi şi o coardă de

rod de 5-15 ochi;

b) bulgară – formată din doi cepi de înlocuire de 2-3 ochi fiecare şi o coardă de rod de 6-12

ochi;

c) fortificată – formată dintr-un cep de înlocuire de 3-4 ochi, o semicoardă de rod de 5-7 ochi

şi o coardă de rod de 8-12 ochi;

d) moldovenească – formată din două corzi de rod cu lungimea de 6-12 ochi (se foloseşte la

forma de butuc cupa moldovenească) sau dintr-o semicoardă de rod de 4-6 ochi şi o coardă de

19

http://www.cartiagricole.ro/ingrijire-taiere-vita-de-vie/


rod de 8-12 ochi (se foloşeste la forma de butuc moldovenească de spalier)

(http://www.vitadeviealtoita.ro/particularitati-privind-taierile-vitei-de-vie-de-masa/).

În cadrul aceluiaşi tip de tăiere, la acelaşi soi, tăierea de rodire se face diferit de la un butuc la

altul (în funcţie de vigoare, de numărul şi lungimea coardelor de un an, de starea de sănătate a

plantei).

La tăiere se respectă, în mod obişnuit, principiul constituirii verigilor de rod (la sistemul mixt

de tăiere), care asigură elementele de rodire (reprezentate prin coarde de 8-12 ochi sau cordiţe de

4-6 ochi) şi elementele de înlocuire a lor (reprezentate prin cepi de 2 ochi).

3.1 Tăierea de rodire la tipul Teremia

Trebuie să aibă în vedere realizarea unei încărcături corespunzătoare, în concordanţă cu

vigoarea butucului şi starea lui de sănătate. Lăsarea în fiecare an, a unui număr mare de cepi de

rodire, duce la supradimensionarea scaunului butucului fiind necesară periodic (1-6 ani), o tăiere

de reîntinerire (Bucur 2011).

Se caracterizeaza prin prezenta cepilor de rod (6 – 8 ) pe forma joasa, cu timpul scaunul

butucului se ingroasa.Este specifica podgoriilor din Banat si se aplica soiurilor mai putin

viguroase (Majarcă, Creață) (http://www.cartiagricole.ro/ingrijire-taiere-vita-de-vie/).

3.2 Tăierea de rodire la tipul Guyot multiplu.

Această tăiere, se aplică în viile care urmează să fie îngropate peste iarnă. Elementele

care o caracterizează sunt verigile de rod şi forma de conducere joasă, iar ca aspecte tehnice

precizăm:

- în mod obişnuit se lasă 2-4 verigi de rod alcătuite din coarde de rod şi cepi de înlocuire:

coardele se scurtează la 8-12 ochi, preluând încărcătura de ochi calculată la butuc;

cepii se scurtează la 1-2 ochi, din care se vor forma, până la sfârşitul perioadei de

vegetaţie, coardele roditoare ce vor fi folosite la tăieri în anul următor;

- cea mai mare parte a coardelor de rod şi a cepilor de înlocuire se aleg dintre coardele

crescute din cepii lăsaţi din anul anterior:

20


coarda cu poziţie superioară se scurtează la 8-12 ochi;

coarda cu poziţie inferioară se lasă la cep de 1-2 ochi, cu funcţia de înlocuire; în

cazul în care coarda superioară de pe cep este prea subţire, necorespunzătoare,

coarda de rod se va forma din cea cu poziţie inferioară, iar cepul de înlocuire,

corespunzător coardei, se va forma dintr-o coardă lacomă, crescută pe lemn

multianual. La nevoie se păstrează coarde de rod şi din cele crescute la baza

punţilor de rod (coardelor de 2 ani).

- coardele de rod şi cepii rămaşi pe butuc (aceştia din urmă trebuie să aibă întotdeauna o

poziţie inferioară coardelor de rod), se vor situa cât mai aproape de scaunul butucului şi

se vor repartiza uniform (simetric), în stânga şi dreapta butucului, pe direcţia rândului;

- coardele roditoare, cele lacome, lemnul multianual de prisos şi lemnul uscat, se suprimă

fără cioturi, îndepărtându-se în totalitate;

- coardele de rod păstrate pe butuc vor fi orientate de-a lungul rândului, de o parte şi de alta

a butucului, şi legate în formă de semicerc pe prima sârmă sau primul etaj de sârme (cele

portante).

3.3 Tăierea de rodire la tipul Guyot pe semitulpină.

Şi în această situaţie, an de an se lasă pe butuc 2-4 verigi de rod, ca şi la tăierea Guyot

multiplu, cu deosebirea că verigile de rod se formează pe o tulpină semiînaltă.

Tăierea decurge în felul următor:

- din coardele crescute pe cepii de înlocuire din anul anterior (3-4 la număr) se realizează

câte o verigă de rod astfel:

coarda de la bază se scurtează la 2 ochi, formându-se noul cep;

coarda următoare se scurtează la 8-12 ochi, formând noua coardă de rod;

astfel, pe tulpină se realizează cele 2-4 verigi de rod, adică 2-4 coarde de rod şi 2-

4 cepi de înlocuire, care şi ei pot fi purtători de lăstari cu rod, deoarece se găsesc

pe lemn de 2 ani;

21


- coardele care au fost folosite la realizarea verigilor de rod în anul anterior se înlătură în

totalitate, inclusiv cu lemnul suport;

- din coarda lacomă pornită de la baza tulpinii sau din coarda cea mai de jos, se formează

un cep de siguranţă (în zonele de cultură semiprotejată), iar la sfârşitul perioadei de

vegetaţie, coardele rezultate din cepul de siguranţă vor fi protejate cu pământ.

3.4 Tăierea de rodire la tipul Guyot cu braţe înlocuite periodic.

În funcţie de urmările temperaturilor scăzute din timpul iernii, tăierile se execută astfel:

- în anii normali, fără pierderi de ochi la viţa-de-vie, tăierea se realizează lăsându-se la

capătul fiecărui braţ câte una-două verigi de rod. Coardele formate la baza braţelor vor fi

scurtate la 2 ochi, formând doi cepi de siguranţă;

- în anii în care pierderile de ochi sunt mari şi braţele butucului au fost afectate de ger,

tăierea se face prin suprimarea braţelor, cu refacerea butucului pe seama coardelor

pornite din cepii de siguranţă, care au fost protejate peste iarnă prin acoperire cu pământ;

- coardele se dirijează în poziţie verticală până la prima sârmă, apoi în poziţie orizontală,

până la ½ din distanţa dintre butuci (60 cm) (Figura 2).

(Fig. 2 Tăiere de fructificare la tipul Guyot cu braţele înlocuite periodic, Bucur 2011)

22


3.5 Tăierea de rodire la cordonul speronat.

Această tăiere (Figura 3), se caracterizează prin lăsarea pe cordoane numai a cepilor de

rod. S-a extins mult în ultimii ani, datorită rapidităţii şi uşurinţei cu care se execută, aplicându-se

în special la soiurile care prezintă primii ochi de la baza coardelor fertili. Rezultate bune la acest

tip de tăiere s-au înregistrat la soiurile care nu cer încărcături mari de ochi: Aligoté, Fetească

regală, Riesling italian, Chardonnay, Pinot gris, Merlot, Cardinal etc.

(Fig. 3 Tăiere de rodire la cordonul speronat, Bucur 2011)

Tăierea de rodire decurge astfel:

- din coardele formate pe cepii de rod lăsaţi în anul anterior se alege coarda cea mai de jos,

de vigoare normală, şi se scurtează la 2-3 ochi, iar celelalte coarde din cepul respectiv se

îndepărtează prin tăiere;

- dacă se doreşte o încărcătură mai mare, se mai poate forma câte un cep şi din coarda

următoare; în nici un caz nu se va creşte dimensiunea cepilor;

- coardele lacome de pe cordon, rezultate din mugurii dorminzi, se taie tot la cep (de

înlocuire), folosind în anul următor la regenerarea formaţiunilor de rod;

- în condiţiile de cultură semiînaltă, una din coardele pornite din cepul de siguranţă, cu

poziţie inferioară şi cu orientarea pe direcţia rândului, se scurtează la 2 ochi, formând un

nou cep de siguranţă.

23


3.6 Tăierea de rodire la cordonul Cazenave.

Verigile de rod la acest tip de tăiere (vezi fig. 10.9), sunt formate din cordiţe de 4-6 ochi

şi cepi de înlocuire de 2 ochi.

Datorită uşurinţei cu care se execută şi eliminării lucrării de dirijare şi legare a

elementelor de rod, întrucât cordiţele se autosusţin, această tăiere s-a extins mult în producţie.

Tehnica de lucru este următoarea:

- pe fiecare cep lăsat în anul anterior se formează o nouă verigă de rod:

coarda cea mai de jos se taie la 1-2 ochi, rezultând cep de înlocuire;

coarda următoare (cu poziţie superioară), se scurtează la 4-6 ochi, formând cordiţa

roditoare;

celelalte coarde de rod se suprimă, împreună cu lemnul suport;

- coardele lacome de pe cordoane (dacă sunt), se scurtează la 1-2 ochi, rezultând cepi de

înlocuire, care permit apropierea de cordon a elementelor de rod, în locul celor care s-au

îndepărtat prea mult;

- la baza tulpinii se realizează un cep de siguranţă, de 2 ochi, dintr-o coardă crescută pe

cepul de siguranţă de anul trecut;

- se verifică legăturile cordoanelor, se refac cele distruse, ca şi cele care au tendinţa de a

strangula cordonul.

24


- În figura 4 este prezentată formarea unei verigi de rod veritabile (cordiţă de 5-6 ochi şi

cep de înlocuire de 2 ochi, pe acelaşi lemn suport de 2 ani), sau verigi de rod disparate, în

vederea apropierii de cordon şi formarea unor noi punţi de rod (Bucur 2011).

(Fig. 4 Formarea verigilor de rod la Cordonul Cazenave

a) formarea unei verigi de rod veritabile; b) formarea unor verigi disparate,

Bucur 2011)

25


BIBLIOGRAFIE

1. BUCUR Georgeta Mihaela, “Viticultură”, USAMV Bucureşti, 2011;

2. http://www.vitadeviealtoita.ro/particularitati-privind-taierile-vitei-de-vie-de-masa/;

3. http://www.cameraagricolavn.ro/biblioteca/articole/Viticultura/Taierea%20vitei%20de%20vie.pdf;

4. http://www.cartiagricole.ro/ingrijire-taiere-vita-de-vie.

26

http://www.cameraagricolavn.ro/biblioteca/articole/Viticultura/Taierea%20vitei%20de%20vie.pdf

http://www.cameraagricolavn.ro/biblioteca/articole/Viticultura/Taierea%20vitei%20de%20vie.pdf

http://www.vitadeviealtoita.ro/particularitati-privind-taierile-vitei-de-vie-de-masa/

Documents

Taieri de fructificare sla vita de masa.doc