1

EDITORIAL

Continuând prezentarea acţiunilor cul-turale organizate de instituţia noastră, în ulti-mii ani, în afara festivalurilor care au devenitdeja tradiţionale pentru Botoşani şi pentruformaţiile de amatori din judeţ şi din ţară,am găsit de cuviinţă să îmbogăţim aceastăpaletă a festivalurilor de profil cu alte acţiunicare, reunite într-un mănunchi de concertemuzicale, coregrafice, corale şi expoziţii depictură naivă şi pe sticlă, alături de expoziţiaproduselor meşteşugăreşti a meşteşugarilordin judeţul Botoşani şi din ţară pe durata a 5zile pe Pietonalul Unirii are loc „Festivalulcântecului, jucului, portului şi meşteşuguri-lor”.

Varietatea programelor şi prezenţa a peste25 de meşteşugari din celelalte judeţe ale ţăriişi invitaţi din Republica Moldova şi Ucrainaatrage, pe perioada 10 – 14 August, pestecinci – şase mii de locuitori ai Botoşanilor şinumeroşi turişti veniţi în această perioadă înoraşul nostru.

Tot în lunile de vară un alt obiectiv alinstituţiei este acela de a afirma activităţileorganizate în cadrul turneelor din ţară (ex:Galaţi, Constanţa, Cluj), unde îşi dau întâl-nire numeroase formaţii de amatori, core-grafice sau ansambluri, festivaluri unde arti-ştii noştri s-au făcurt remarcaţi ca păstrătoriai autenticului muzical şi coregrafic, precumşi al portului din această zonă, reîntorcându-se întotdeauna cu numeroase premii şi dis-tincţii.

Pe plan internaţional turneele formaţii-lor noastre în Republica Moldova, Slovenia,Franţa au avut un mare succes reuşind astfelca folclorul, portul şi arta meşteşugăreascăsă facă cunoscut judeţul nostru şi, în acelaşitimp, ţara noastră.

Selectarea şi promovarea copiilor talen-taţi în urma participării la festivalul „Satulemândră grădină“, „Moştenite din bătrâni“(Vorona), Festivalul „Mărţişor“ (festival

naţional de muzică uşoară românească) a statîn atenţia instituţiei noastre, îndeplinind ast-fel preocuparea de promovare a tinerilor spreansamblurile profesioniste (Rapsozii Boto-şanilor) şi spre emisiunile posturilor de tele-viziune care se ocupă cu afirmarea tinerelortalente (Vreau să fiu mare vedetă, FestivalMamaia etc.).

Participarea formaţiilor din Moldova,Franţa, Grecia, Camerun, cu prezentarea fol-clorului din ţările respective, a constituit,pentru publicul botoşănean o noutate şi, înacelaşi timp, o participare numeroasă.

O dată la doi ani are loc la Botoşani Con-cursul Naţional de Interpretare a Piesei deTeatru Într-un Act „Mihail Sorbul”, festivalaflat la a XXI-a ediţie şi Concursul Naţionalde creaţie cu acelaşi nume, aflat la a VI-a edi-ţie, rolul acestuia având un real impact latineret şi la promovarea tinerilor spre insti-tuţiile de teatru, asigurând astfel viitorii actoride mâine. La actuala ediţie au participat 11formaţii de teatru de autori din întreaga ţară.

Participarea instituţiei în cadrul proiecte-lor transfrontaliere a făcut ca instituţia noas-tră să fie prima instituţie din Moldova (pelinia centrelor) care a accesat aceste progra-me şi prin schimburi culturale şi meşteşugă-reşti de o parte şi de alta a Prutului a făcutcunoscută similitudinile existente între celedouă ţări.

Alaiul sărbătorilor de iarnă („Din stră-buni, din oameni buni“) încheie anual acti-vitatea centrului prin participarea a peste 500de activanţi în cadrul formaţiilor din judeţ şidin ţară, reliefând încă o dată frumuseţea tra-diţiilor de iarnă unde multitudinea obiceiu-rilor şi conservarea lor situează Botoşaniulpe primul loc în ţară.

Cred că, prin cele expuse, am reuşit săprezint instituţia noastră ca pe o instituţie aafirmării culturii tradiţionale pe plan naţio-nal şi internaţional.

Prof. ION ILIECentrul Judeţean pentru Con ser varea şi Promovarea Cul tu rii Tradiţionale Botoşani – o ins tituţie a afirmării culturiitra diţionale pe plan naţional şi internaţional II

Oinstituţie judeţeană cu un profil deloc deneglijat, chiar dacă ea a fost creaţia uneiepoci istorice şi justificată ideologic în acea

epocă, ale cărei rezultate în planul valorificării şi pro-movării culturii tradiţionale, vedeţi că nu mă pro-nunţ numaidecât cu terminologia cultură populară,nu se va putea niciodată să fie trecute cu vederea sauignorate, atunci, când cineva, peste ani, se va aşezaserios pe treabă pentru a realiza pagini din trecutulculturii botoşănene.

Casa creaţiei populare un loc în care, personal, amgăsit oameni care au vibrat cu toată fiinţa lor pentrucultura spaţiului acesta care are în el ceva pe care, mise pare că Ştefan Cervatiuc îl numea cu mulţi ani înurmă „un ce” al său.

Eram la început de carieră când am venit în con-tact cu această instituţie. Un tânăr profesor bătea lauşa acestei instituţii pentru a primi o broşurică pecare instituţia o editase: Zilele Eminescu, o culegerede materiale de după una din ediţiile Zilelor Emi-nescu. De atunci şi până acum, tânărul acum estepensionar, iar instituţia a schimbat numeroase nume– şi cine ştie dacă nu le va mai schimba până se vagăsi o formulare măcar aproximativă profilului acti-vităţii, pentru a nu spune trudirii unui grup de spe-cialişti - contactul şi apoi colaborarea celor doi, pro-fesorul şi casa a fost tot mai fructuoasă.

De fapt încerc să aduc în actualitate secvenţe dinaceastă colaborare de 40 de ani.

Aş vrea să nu spun nimic despre cei care nu semai pot bucura de aceste momente sărbătoreşti, darviaţa este uneori prea dură cu noi, şi cel pe care mi l-amapropiat şi pe care l-am simţit aproape a fost instruc-torul coregraf Vasile Andriescu, fie-i odihna liniştită.Ce om minunat şi cât a făcut el pentru folclorul core-grafic din judeţ şi mai ales pentru valorificarea sce-nică a jocului popular din zona etnografică Botoşani!Nu numai în spectacolele organizate la diferite oca-zii, când era şi o parte a jocului popular, dar mai alesprin munca de cercetare şi de consemnare în scris încele două lucrări ale sale: Folclor coregrafic din jude-ţul Botoşani şi Jocurile de căiuţi, a doua semnatăîmpreună cu soţia sa, maestrul coregraf SilviaAndriescu. Aceste lucrări sunt tezaurul jocului popu-lar, căci hora satului nu mai e, jocul de la alte ocaziidin viaţa satului a evoluat şi este altceva, iar ce a culesşi înregistrat Vasile Andriescu este comoara noastră.Este o parte din viaţa locuitorilor din această vatră

de vieţuire românească. Apoi a venit un timp, poate era mai bine să nu fi

venit pentru mine, să fiu numit director al Căminu-lui cultural din satul meu, sat mare, cu un renume înaceastă sferă a vieţii – cultura tradiţională. Aceastăpostură mi-a înlesnit o colaborare aproape zilnică cuinstituţia judeţeană.

Numeroasele concursuri locale, zonale, naţiona-le care se organizau în acele timpuri m-au apropiatde profesorul Dumitru Lavric, un remarcabil cerce-tător avizat al folclorului şi care a dat tezauruluiamintit câteva culegeri: Poezia epică şi Teatrul fol-cloric, volume care se adaugă efortului de culegere acreaţiilor în domeniu cuprins în volumele Folclordin judeţul Botoşani semnat de Ioan Aniţei, şi Fol-clor poetic botoşănean sub semnătura lui Ion H. Ciu-botariu. De fapt profesorul Dumitru Lavric a iniţiato colecţie – ce iniţiativă demnă de laudă şi de conti-nuitate! – sub numele Folclor din judeţul Botoşani.Culegerile îngrijite de Dumitru Lavric sunt docu-mente, aparţin tezaurului judeţului şi naţional.

Tot profesorului Dumitru Lavric îi datorăm laSăveni, Festivalul de teatru scurt „Mihail Sorbu”, lacare am participat cu formaţia tudoreană de amatoriîn ale teatrului mai multe ediţii la rând, şi, nu cred căgreşesc, şi la Botoşani Festivalul obiceiurilor şi dati-nilor de Anul Nou.

Ştiu că am mai scris despre profesorul Constan-tin Lupu, unul din cei mai apropiaţi prieteni şi cola-boratori, omul pe care nu cred că, după ce a fost pre-zentat în presa centrală cu rezultatele muncii sale deculegere şi valorificare scenică a folclorului muzicaldin judeţul nostru, ar trebui să-l mai prezint din nouacum, dar nu pot să trec peste numeroasele eveni-mente de adevărată cultură la care am fost alături şicare-mi vin acum în faţă şi să nu mai spun câte cevadespre el.

„Datina” este un nume de care nu cred că mai estebotoşănean care să nu ştie că acest nume este al uneiformaţii tradiţionale de muzică românească. A fostdupă cunoştinţele mele printre primele, dacă nu chiarprima formaţie de acest fel în mişcarea artistică deamatori din ţară. Şi culegerile lui de folclor muzicalbotoşănean, multe la număr, sunt parte a tezauru-lui nostru, alături de celelalte precizate mai înainte.

Acolo am cunoscut nume prestigioase ale cerce-tării şi tezaurizării culturii tradiţionale din judeţ. Pedoamna doctor în etnografie Angela Paveliuc Olaru

Vasile UNGUREANUOri CASA CREAŢIEI POPULARE,

ori CENTRUL DE ÎNDRUMARE, ori…

Evenimente

2

şi lucrările domniei sale, lucrări de referinţă în dome-niu, şi pe domnişoara profesor Margareta Mihalache,actualul referent etnograf, a cărei ambiţie de a rea-liza lucruri remarcabile merită aprecierea tuturor şimai cu seamă sprijin în a realiza proiectele sale(filmedocumentare, targuri de mesteri, simpozion cu carac-ter etnografic si expoziţii de pictura).

Nu pot să nu amintesc amploarea pe care o avea„Luna cărţii la sate“, devenită – când s-au reluat acţiu-nile culturale din iarnă – „Şezătorile iernii“ sau „Scrii-tori pe meleaguri natale“ şi Întâlnirile creatorilor deliteratură din mijloc de decembrie. Ajung astfel lascriitorul Gellu Dorian, căruia îi datorăm o altă colec-ţie editată de această instituţie, o colecţie de literatu-ră populară, folclor literar, care cuprinde câteva cule-geri importante din vetre folclorice renumite, desprea cărei continuare nu mai ştiu nimic, un animator alvieţii literare din tot judeţul cu acţiuni care au depă-şit spaţiul botoşănean integrându-se în întreg spaţiulromânismului, ştiu bine ce spun acum când legături-le lui cu diaspora devin tot mai strânse.

Este această instituţie judeţeană un loc de muncăasiduă, unde s-au aflat oamenii amintiţi – şi câţi alţiicu care nu am avut o colaborare mai strânsă -, o insti-tuţie necesară şi la care noi, cei cu preocupări îndomeniu, să putem găsi, oricând, un sfat pertinent, săavem cu cine ne consulta şi cu cine schimba opinii.

Iniţiativa actualului director, profesorul Ion Ilie,de a organiza la Botoşani încă un festival al muzicii şi

jocului popular, demonstrează nevoia păstrării aces-tei instituţii şi a specialiştilor care trudesc în ea.

Sunt patruzeci de ani de trudă pentru a cerceta,descoperi şi redescoperi valori ale culturii tradiţio-nale, de a valorifica în expoziţii, dezbateri, simpo-zioane şi spectacole tezaurul acestei culturi şi maiales de a tezauriza în lucrări – culegeri şi studii – ceeace mintea, sufletul şi mâinile locuitorilor acestuimeleag au creat în existenţa lor.

Sunt ani de colaborare fructuoasă şi cred că nugreşesc când afirm că valorile culturii tradiţionaledin Tudora s-au făcut cunoscute, s-au descoperit şiredescoperit, dar s-au şi tezaurizat cu sprijinul aces-tei instituţii şi cu o mică contribuţie a celui care acolaborat cu truditorii ei.

Am rememorat o mică parte din ceea ce a însem-nat prezenţa acestei instituţii, indiferent de numeleei, pe care îl cred totuşi cel mai nimerit Casa creaţieipopulare, casa în care locuieşte frumosul, casa în carese depun – tezaurizează – valorile cele mai preţioaseale neamului, casa în care se stă la sfat şi se stabileştece e de făcut mai departe pentru a păstra, cunoaşte,valorifica şi promova adevăratele carate ale culturiitradiţionale din spaţiul nostru botoşănean.

Acum această instituţie a atins maturitatea şi îi dorescsă rămână matură, să nu îmbătrânească niciodată – dar săacţioneze cu înţelepciunea bătrâneţii – pentru ca şi gene-raţiile care vor urma să se bucure de tezaurul culturii tra-diţionale al trăitorilor care s-au succedat în acest plai.

Centrul Judeţean pentruConservarea şi Promo-varea Creaţiei Tradiţio-

nale din Botoşani are în ultimiiani, se pare, un apetit pentru eve-nimente remarcabile. Spre deose-bire de alte instituţii similare dinalte judeţe, Centrul Creaţiei Popu-lare (aşa cum se numea pe vremuriaceastă instituţie, denumire parcămai adecvată şi mai pe placul lim-bii şi urechilor noastre!) din Boto-şani chiar încearcă să-şi împli-nească menirea. Astfel, în ultimiiani organizează periodic o serie demanifestări care tind deja să devi-nă tradiţie în plan naţional.

În această perspectivă s-a orga-nizat la Botoşani, în perioada 9-14august a.c., cea de-a III-a ediţie a

Festivalului Cântecului, Jocului,Portului şi Meşteşugurilor dinŢara de Sus. Ca de obicei, mani-festarea a fost organizată împreunăcu Direcţia pentru Cultură, Culteşi Patrimoniul Cultural NaţionalBotoşani, acest parteneriat fiindatât de eficient şi datorită priete-niei care îi leagă de multă vremepe cei doi directori, i-am numit peIon Ilie şi pe Dana Pietraru.

Rândurile acestea au cascop principal sublinierea impor-tanţei pe care o au întâlnirile, dinpăcate, din ce în ce mai rare, din-tre specialiştii domeniului nostru.Modernitatea, în spatele căreia seascunde o necruţătoare societatede consum, vehiculează tot felul devalori şi repere care mai de care

mai discutabile. În faţa acestuiasalt, cei care gestionează valorileînalte ce ne reprezintă identitateaşi, implicit, valorile neamului, auobligaţia cel puţin morală să între-prindă tot ceea ce le stă în puterepentru apărarea şi promovareaacestora. Aceste întâlniri de sufletau darul de a ne face să gândimîmpreună strategii coerente de sal-vare a ceea ce înaintaşii „păstrătoride legi şi datini” ne-au lăsat moş-tenire; nu e lucru uşor, mai ales căo mulţime de instituţii, chiar cureprezentare naţională, au abdicatde la acest deziderat.

Specialiştii reuniţi la Boto-şani pe 9 august au putut să sefamiliarizeze cu problemele mul-tor colegi de breaslă, să se bucure

Marcel LUTICÎntâlniri folositoare

Evenimente

3

de succesele altora sau să admirerealizările bunelor noastre gazde.Simpozionul, intitulat „Variante alecercetării etnografice contempo-rane”, a avut-o drept moderator peDana Pietraru, inimoasa şefă aDirecţiei pentru Cultură Botoşani,cea care, cu tact, a făcut ca simpo-zionul să fie şi o plăcută şezătoare.Simpozionul a debutat cu prezen-tarea cărţii etnografului ieşeanMarcel Lutic, Timpul sacru. Săr-bătorile de altădată, prezentarefăcută de către cunoscuta şi apre-ciata etnografă, dr. în etnografieAngela Paveliuc Olariu. Menţio-năm că dintre cei prezenţi, în spe-cial, referenţii de la cele câtevacămine culturale din judeţul Boto-şani, au manifestat un interesdeosebit faţă de această apariţieeditorială. Lucrarea este una adre-sată publicului larg şi tineretuluişcolar, ea încercând să aducă lacunoştinţa acestora informaţiiesenţiale despre sărbătorile calen-darului popular românesc, imagi-nile (marea lor majoritate din foto-teca Muzeului Etnografic alMoldovei din Iaşi) care însoţesctextul scris sporind valoarea cărţiişi o recomandând-o celor caredoresc să aibă un minim de infor-maţii privitor la reperele timpuluisacru în comunităţile arhaice.Aceste coordonate, precum şimulte altele, au fost bine puse înevidenţă de Angela Paveliuc Ola-riu, cea care, cu elocvenţă şi patos,

a încălzit realmente asistenţa. Maiapoi, a urmat prezentarea comuni-cărilor de către specialiştii veniţide la Bacău, Suceava, Gura Humo-rului, Iaşi şi, bineînţeles, din Boto-şani. Dintre lucrările prezentatesau din luările de cuvânt, reţinemurmătoarele: Aurel Buzincu, Întretradiţional şi modern, cu o viziu-ne oarecum aparte asupra vieţiisocial-culturale din România,adept al reglajului natural atuncicând se produc distorsionări încorecta funcţionare a mecanismu-lui social; Elvira Romaniuc, O cer-cetare etnografică în Europa Cen-trală, pasionată şi competentă întot ceea ce face, a reuşit să impre-sioneze audienţa prin calitateamaterialului citit; Feodosia Rota-ru, Bacău - zonă de interferenţemultietnice, harnica muzeografăde la Bacău a prezentat rezultateleunei munci de ani de zile, muncăcare îndeobşte trece neobservatăde publicul vizitator; Emilia Pavel,Manifestări artistice actuale încreaţia meşterilor populari, a sur-prins plăcut asistenţa cu vitalitateaei neobişnuită la cei peste 80 de anipe care îi are; a făcut încă o datădovada ataşamentului total pe careîl are pentru profesia noastră, pen-tru valorile perene la care ar trebuimereu să ne raportăm; VasileUngureanu, Textile de interior dinTudora, un dascăl din vremea luiSpiru Haret, care a ales să mun-cească alături de talpa ţării, un

exemplu şi un model demn deurmat de dăscălimea noastră ade-sea lipsită de ideal; MargaretaMihalache, referent etnograf de laCentrul Creaţiei Populare dinBotoşani, cea care a avut unimportant rol şi în organizareaîntregii manifestări de la Botoşani,a prezentat filmul Maria Zotic şimesteşugul ţesutului, demons-trând ce este perseverenţa şi con-secvenţA în tot ceea ce face; Mar-gareta Mihalache se încăpăţâneazăsă realizeze filme documentareetnografice, fiind printre puţiniispecialişti din ţară care se maiocupă cu aşa ceva; filmul prezentatîn cadrul simpozionului de laBotoşani arată „chinul lânii”, dar şial ţesătoarelor din Ungureni-Boto-şani, de la fazele incipiente până laprodusul finit; acest film, alături dealtele realizate de Margareta Miha-lache, ar putea să devină excelentemateriale didactice pentru elevii şitinerii dornici de a se iniţia în tai-nele meşteşugurilor populare, însăpentru aceasta ele ar trebui să iasădin spaţiul oarecum închis al insti-tuţiei şi să devină bunuri comune.

Venind în continuareacelor două ediţii ale Târgului Meş-terilor Populari, desfăşurate de fie-care dată în preajma sărbătoriiSfântului Gheorghe, dar şi a pri-melor două ediţii ale FestivaluluiCântecului, jocului, portului şimeşteşugurilor din Ţara de Sus,derulate în august 2006, respectivaugust 2007 (atunci fiind organi-zată, de asemenea, o altă utilăîntâlnire a specialiştilor etno-grafi!), simpozionul „Variante alecercetării etnografice contempo-rane” a reuşit să stimuleze energiicreatoare şi să dea un nou impulscelor care se ocupă cu păstrareanestematelor lăzii noastre cu zes-tre. Pentru aceasta se cuvin mul-ţumiri sincere, urări de sănătate şiputere de muncă gazdelor de laBotoşani spre binele tradiţiilorromâneşti!

Evenimente

4

Fotografiile din această secţiune a revistei sunt realizatede Dumitru Brehuescu şi Mircea Brehuescu

Orice manifestare deordin cultural reuşeştesă se structureze în tota-

litate când capătă un caracter per-manent şi când reuşeşte să menţi-nă tendinţa fundamentală stabilităde la început: păstrarea tradiţiilorculturii materiale şi spirituale aleunei comunităţi. În acest sens,poate fi amintit „Festivalul cînte-cului, jocului, portului şi meşteşu-garilor”, ediţia a III-a, din perioada8 – 10 august 2008, care oferă înfiecare an, un anume tip de com-plexitate – răspunzând cerinţelortuturor categoriilor interesate deformele de manifestare aparţinândculturii populare: folclor muzical,folclor literar, coregrafie şi meşte-şuguri tradiţionale. Ca întotdeau-na, locul de desfăşurare al târguluia fost Pietonalul Unirii, potrivitexpunerii obiectelor meşterilorpopulari, dar, în acelaşi timp,atractiv prin însuşi profilul său despaţiu al promenadei pentru ceimai mulţi locuitori ai acestui oraş.Aşadar, valoarea creaţiei popularebotoşănene evidenţiată prin stan-durile şi panourile bogat împodo-

bite din comunele Conceşti, Voro-na, Tudora, Avrămeni, Suharău,Răuseni, Dângeni a fost completa-tă sau întregită de cele din judeţe-le: Iaşi, Vaslui, Neamţ, Bistriţa,Suceava, Harghita, Vâlcea, Galaţi.

Unul dintre cele mai vechi meş-teşuguri tradiţionale, olăritul, ainclus la acest târg următoareletipuri de ceramică: cea de inspira-ţie cucuteniană a familiei Petru şiAngela Maxim, apoi, cea de origi-ne bizantină, care s-a impus în evulmediu şi care a fost un fundamental dezvoltării ceramicii de mai târ-ziu, atât prin tehnica de ornamen-tare („Sgrafitto”), cât şi prin pro-cesul smălţuirii vaselor, numită tipKuty, menţinută în Botoşani de anibuni de zile de familia Ion şi SoniaIacinschi. Alături de aceste tipuriau mai fost expuse vase din cel maiimportant centru de ceramică dinVâlcea – Horezu, care s-au singu-larizat prin tehnica „jirăvirii”materializată în ornamentul subforma unei reţele dantelate (meş-tera Ioana Mischiu). S-a impus lafel de bine ceramica de Corunddin Harghita, atrăgând atenţia prin

colorarea decorului floral prinfolosirea cobaltului (meşter GyörfiDomokos), dar şi cea roşie smăl-ţuită cu caracter utilitar (meşterDumitru Pascaniuc) din vestitulcentru Marginea din Rădăuţi.

Industria casnică s-a impus lasuperlativ prin organizarea expo-ziţiilor în aer liber cu multe piesedin ansamblul vestimentaţieipopulare, cu precădere, cămăşilecare s-au dovedit componente fun-damentale sau mai bine-zis derezistenţă ale colecţiilor muzealesăteşti din întreg judeţul Botoşani.Cămăşile bărbăteşti şi femeieşti,catrinţele, brâiele, bârneţele au fostaranjate cu măiestrie pe panourilecomunelor din Conceşti, Ungu-reni, Tudora, Vorona, Suharău –dovedind încă o dată individuali-tatea şi specificitatea costumuluipopular din zona etnograficăBotoşani. Se poate concluziona cămunca de achiziţie a doamnelorMaria Zoiţanu, Aglaia Băliniştea-nu, Tatiana Mănucă, Letiţia Cobâ-lă a fost temeinică şi a reuşit sătezaurizeze valori unice ale cultu-rii populare. Pornind de la vecheastructură a cămăşii tradiţionale,meşterele Elena Şerb din Prahova,Emanuela Pavăl din Suceava, ElenaŢivlică din Botoşani, Lucia Todo-ran din Bistriţa au intervenit cueleganţă în repartiţia câmpurilorornamentale şi a decorului, reu-şind să păstreze linia echilibratăcaracteristică creaţiei artisticepopulare şi să evite notele moder-niste şi discordante.

Continuitatea textilelor de inte-rior în gospodăriile ţărăneştiactuale din comunele botoşănene afost confirmată de lăicerele, păre-tarele cu motive decorative tradi-ţionale din fibre naturale ale fami-liei Mihai şi Floarea Maxim

Margareta MIHALACHEPăstrarea individualităţii zonelor etnografice

în cadrul târgurilor de meşteri populari

Etnografie, meºteºuguri populare

5

(Tudora). Ştergarele se mai ţes şi,astăzi, în stativele aflate în caselefamiliilor din Ungureni (MariaZotic, Aurica Cojocaru, MariaRoşu, Eugenia Apopii, Aneta Ena-cache), Avrămeni (FlorentinaCoţăvanu, Maria Baciu, CatincaOcheană), Conceşti (EugeniaHudişteanu, Elena Sofronescu,Viorica Andriş). Scoarţele şi păre-tarele meşterei Parascovia Pasatdin Republica Moldova sau aleMariei Mihalache din Neamţ s-ausingularizat prin abundenţa deco-rurilor florale sau geometrice, prinpăstrarea culorilor naturale alelânei şi au atras atenţia prin măies-tria realizării tehnice fie în gher-ghef, fie în stative.

Arta prelucrării lemnului a adu-nat meşteri din Fălticeni, Suceava,Botoşani, Bârlad, Săveni şi, dinacest motiv, acest meşteşug a oferito diversitate aparte a obiectelorexpuse. Măştile realizate de DanHorgan din Vaslui au surprins fizio-nomii hilare sau pline de haz, dove-dind, încă o dată, capacitatea crea-

torului popular dea surprinde diver-sitatea trăirilornaturii umaneprin mimică şi audat o notă aparteimaginii deansamblu a mani-festării. Apoi, lin-gurile, troiţele,căuşele, sărăriţeleşi alte piese care seinclud în cele tra-diţionale şi care, înacelaşi timp, păs-trează simbolurileimportante aleartei decorativeromâneşti (rozetă,pasăre, soare,cocoş, bufniţă,şarpe) au aparţi-nut unor numedeja cunoscute şirecunoscute astăzila concursurile şi

târgurile din ţară (Avram Roşca,Florin Cramariuc, Toader Ignătes-cu, Marcel Apalaghiei). Nu a lipsitnici mobilierul din camera de locuita locuinţei ţărăneşti de altădată:masa mică şi scaunele joase, toatesculptate de Codrin şi Nicu Benţeadin Fălticeni.

Împletiturile din nuiele, pănuşi,papură au fost aduse la târgul dinacest an de Elena Felciuc, CălinaSandu – Tudora, Ileana Szilagy –Bistriţa, Lilian Toderaşcu – Iaşi,adunând laolaltă coşuri de mărimişi cu modele diferite. CreatoareaAna Grunzu din Iaşi a construitpersonaje din lumea satului şipoveştilor sau numeroase grupuristatuare implicate în diferite scenecu o fineţe rar întâlnită, din pănuşi,diferenţiind părţi din îmbrăcă-mintea acestora prin colorarea cunuanţe diferite.

Sărbătorile cele mai importan-te de peste an (Sfintele Sărbători dePaşti) au avut un loc bine precizatîn atmosfera târgului, vorbind detradiţiile şi obiceiurile împămân-tenite în lumea satului. Creatoa-rea Iuliana Cecica Nistor (comu-ma Mihăileni – sat Rogojeşti) prinouăle închistrite a oferit privitori-lor un itinerariu în lumea motive-lor ancestrale, când natura umanăîncă mai trăia într-un raport idealcu lumea înconjurătoare: cărarearătăcită, crucea păştii şi a Floriilor,spicul, gaiţa, vulturul, şarpele, tri-foiul, pomul vieţii, pâinile, vârtel-niţa, grapa, coarnele berbecului,cârja ciobanului, 40 de clini, frun-za de stejar, castravetele. Un ele-

6

Etnografie, meºteºuguri populare

Activitatea sectoruluietnografic este strictlegată de afirmarea

zonei etnografice Botoşani înîntreaga ţară, dar şi de întreţinereaşi conservarea meşteşugurilor tra-diţionale prin susţinerea meşteri-lor populari care păstrează în înde-letnicirile lor tehnici, motivedecorative şi materii prime folosi-te dintotdeauna.

Centrul Judeţean pentru Con-servarea şi Promovarea CulturiiTradiţionale Botoşani şi-a propusşi a reuşit să dovedească că, înmulte comune ale judeţului, femei-le mai lucrează la stative sau că cio-plitorii în lemn, chiar dacă şi-audiversificat piesele, nu au uitattipurile tradiţionale sau că olariirespectă procesul tehnologic alrealizării vaselor folosit în alteperioade istorice. Din acest motiv,ne-am propus să facem o scurtătrecere în revistă a celor maiimportante participări susţinutede meşteri botoşăneni în ţară saupeste hotare. Activitatea grupuluide ţesătoare din comuna Ungureni– sat Mihai Viteazu a început să seimpună în alte judeţe din ţară,începând cu data de 1-2 iunie 2007în cadrul „Târgului Micilor Meş-

teri Populari” de la Iaşi. MeştereleMaria Zotic, Maria Zoiţanu, Auri-ca Cojocaru, Maria Roşu, MariaBurlacu, Eugenia Apopii, AnetaEnacache, pentru prima dată, aufăcut demonstraţii la stative în faţaunui public numeros şi au oferitexplicaţii cu privire la ţesutul lăi-cerelor, păretarelor şi brâielor. Aurmat, între 8 – 14 iunie 2007,Tabăra de Creaţie „Micii meşteridin Copou” unde s-a pus accent pecaracterul didactic al activităţii şiunde aceleaşi femei din Ungureni

au iniţiat un grup de copii în artaţesutului. În aceeaşi tabără, artis-tul plastic Liviu Şoptelea s-a ocu-pat de copiii îndrăgostiţi de pictu-ra pe lemn şi sticlă. Participările latârgurile din ţată au fost numeroa-se, atât în anul 2007, cât şi în anul2008: Iaşi, Neamţ, Galaţi, Roman,Botoşani.

Implicarea în diferite proiectedin ţară sau din străinătate a ofe-rit posibilitatea tradiţiilor româ-neşti să se afirme la adevărata lorvaloare. În acest sens, precizăm că

Margareta MIHALACHEZona etnografică Botoşani recunoscută în ţară

şi străinătate datorită meşterilor populari

7

Etnografie, meºteºuguri popularement inedit pentru această ediţie atârgului a fost prezenţa creatoareicare a luat Marele Premiu la „Fes-tivalul de Ouă Încondeiate” dinGura Humorului (2008) prin abor-darea ingenioasă a motivului avi-morf (cocoşul) pe ouăle închistri-te, dar şi a familiei Gheorghe şiValentina Acasandrei cu icoanelerealizate cu foiţă de aur.

Despre obiceiurile de Anul Nouşi despre dansurile căiuţilor şicăpriţelor ne-a reamintit şi, deaceastă dată, meştera Niculina

Andronache. Meşterul GheorghiţăŢugui prin măştile sale migălos şipitoresc confecţionate, ne-a pome-nit de acea perioadă din an cândforţele ascunse ale universului iesla iveală şi când comunicarea culumea celor de dincolo este înles-nită, impunând celor în viaţă sărespecte datinile străbune.

În orice caz, ediţia acestui târgdovedeşte efortul Centrului Jude-ţean pentru Conservarea şi Pro-movarea Culturii TradiţionaleBotoşani de a menţine la loc de

cinste tradiţia şi formele sale demanifestare – fie că aparţin cultu-rii spirituale a unei comunităţi, fieculturii materiale: olărit, prelucra-rea lemnului, prelucrarea artisticăa pietrelor şi metalelor, încondeia-tul ouălor – evitând, pe cât posibil,alunecarea spre proliferarea arteidecorative uneori cu aspecte stri-dente (pânza de sac cu flori usca-te, aranjamente din conifere, vasedin sticlă) care pot altera funcţiainiţială a unui asemenea gen demanifestări.

în august 2008 s-a derulat etapafinală a unui proiect finanţat deUniunea Europeană, având ca par-teneri un oraş din Franţa si comu-na Ungureni – sat Mihai Viteazul,structurat pe trei teme fundamen-tale: tineret, activitate muzeală,artă culinară. Pe lângă susţinereatematicii propriu-zise, au avut locîn Franţa întâlniri cu caracter artis-tic unde folclorul literar şi muzicalromânesc şi-a impus valoarea. Deasemenea, acelaşi sat a mai fostpartener într-un proiect susţinutde Liceul „Elie Radu” Botoşani încolaborare cu două grupuri dinTurcia şi Lituania (anul 2008) undemeşteşugurile tradiţionale alezonei etnografice Botoşani s-aufăcut din nou cunoscute. Se maipoate adăuga: proiectul şcolii dinBorzeşti în colaborare cu Anglia şiFranţa (anul 2008) şi cel al Cen-trului Judeţean pentru Conserva-rea şi Promovarea Culturii Tradi-ţionale Botoşani (anul 2008) încare acelaşi grup de femei a jucatun rol important. Pasiunea meşte-relor pentru propriile meşteşugurişi respectul nealterat în timp pen-tru tradiţiile româneşti a fost sesi-zat de etnograful Marcel Lutic şicolectivul Muzeului Etnografic dinIaşi într-o asemenea măsură încât

chipurile lor au apărut în anii 2007şi 2008 pe multe din afişele şipliantele manifestărilor organiza-te în Iaşi.

Căiuţii şi caprele din Vorona auajuns la multe acţiuni din ţarăorganizate în următoarele locali-tăţi: Timişoara, Brăila, Oradea,Craiova, Sibiu, Deva, Iaşi. Cu oca-zia organizării „Târgului Meşteri-lor Populari” de la Craiova –octombrie 2006, preşedinta juriu-lui, doamna cercetător Doina Işva-none a fost impresionată de tradi-ţiile păstrate de meştera NiculinaAndronache prin confecţionareamascoidelor de căiuţi, oferindu-iîmpreună cu ceilalţi membri aijuriului Premiul I. Ca urmare aacestui fapt, în acelaşi an căiuţii dinVorona s-au bucurat de o invitaţiela Strasbourg cu prilejul organiză-rii de către Comunitatea Europea-nă a „Lunii Culturii Româneşti”.Aceeaşi meşteră este şi îndrumă-toare a „Cercului de ţesătoare” dela Şcoala Populară de Artă Boto-şani şi a câştigat în anii 2007 şi2008 la Olimpiada Naţională de laSibiu următoarele premii: CiocoiuDiana – Premiul I (mascoidecăiuţi); Petraş Georgiana, IancuCătălina, Dănilă Claudia (cusut) –Premiul al III-lea şi Alexoaie

Andreea, Murgu Magdalena, Cio-bănaşu Veronica Cristina (ţesut) –Premiul Special (anul 2007); Cio-coiu Mariana Diana – Premiul I(mascoide căiuţi), Dănilă Claudia(cusături) – Premiul I (anul 2008).

La aceeaşi olimpiadă de laSibiu, meştera şi îndrumătoareaTatiana Mănucă din comunaSuharău (sat Smârdan) – o marepasionată de cultura populară, carede ani de zile se ocupă cu muncade achiziţie a obiectelor vechi şi amultor piese din ansamblul vesti-mentar popular, dar şi a textilelorde interior, a obţinut împreună cugrupul de elevi ai şcolii Premiul alII-lea cu păretarele şi lăicerele dinlână lucrate la stative.

Despre arta prelucrării lemnu-lui ne-a atras atenţia meşterulMarcel Apalaghiei prezent întot-deauna la târguri şi activităţi cucostumul său autentic popular şimereu cu aceeaşi dispoziţie de amai povesti despre lumea mirificăa motivelor sale decorative într-operfectă simbioză cu lumea poveş-tilor, basmelor şi snoavelor ştiuteparcă dintotdeauna, uneori, refor-mulate sau reinventate printr-opredispoziţie personală pentruproducţiile culturii populare. Nueste de mirare că la acest meşterfiecare motiv decorativ îşi are pro-pria poveste. Orice târg ar fi maisărac fără prezenţa sa atât la Boto-şani, cât şi în ţară. Anul 2008 i-aadus meşterului Trofeul „Bucovi-na” decernat la „Târgul MeşterilorPopulari” organizat la Suceava înperioada 1 – 3 august 2008. A maiprimit o Diplomă de Excelenţăcând s-au sărbătorit Zilele Oraşu-lui Vatra Dornei (18 – 20 septem-brie 2008), a fost invitat la o mani-festare organizată de MuzeulSatului Bucureşti (iulie 2008) şi la„Festivalul Comunităţilor” de laTârgu Mureş (august 2008) şi la„Târgul Medieval” tot din TârguMureş (octombrie 2008).

Meşterii populari din zona

8

Etnografie, meºteºuguri populare

9

Etnografie, meºteºuguri populareetnografică Botoşani au marelemerit de a fi participat la multeexpoziţii găzduite de muzee dinţară. Prezenţa familiei Petru şiAngela Maxim la Muzeul „Astra”Sibiu, în urma invitaţiei domnuluicercetător Corneliu Bucur (anul1996), dovedeşte recunoaştereainiţiativelor artistice ale lui PetruMaxim care, păstrând fundamen-tul ceramicii cucuteniene, intervi-ne într-un mod excepţional petărâmul creativităţii, chiar el însuşiintitulându-şi expoziţia „Cucuteni– interpretare personală”. Cerami-ca de Cucuteni în judeţul nostru seleagă de această familie şi de efor-turile lor: la Dorohoi există un ate-lier dotat pentru realizarea vaselordin perioada neolitică şi la Vama(Suceava) se pregăteşte o expoziţiecu caracter permanent. Seriozita-tea cu care întreaga familie doreş-te să continue acest meşteşug esteconfirmată de Cătălina Maximcare a obţinut licenţa în culturaCucuteni şi doreşte să întreţinăaceastă pasiune a tatălui cu res-pectul cuvenit şi existent în rapor-tul de mentor – ucenic. Onorantepentru oraşul Botoşani sunt pre-miile obţinute în 2007 de meşterulolar Petru Maxim: Premiul I –Sibiu, Premiul Special al Juriuluidin Rădăuţi – 2008, iar participă-rile la manifestările de profil dinţară sunt nenumărate: Iaşi, Sucea-va, Vatra Dornei, Neamţ, Roman,Focşani, Satu Mare, Râmnicu Vâl-cea.

De familia Iacinschi depindepăstrarea unui alt tip de ceramică(Kuty) pe care îl regăsim încă dinperioada medievală în zona noas-tră etnografică. Se poate încăimpune şi menţine ca o emblemă aoraşului ceramica tip Kuty, aşacum este ceramica de Horezu pen-tru judeţul Vâlcea. Puţini creatoripopulari reuşesc să mai realizezecu atâta iscusinţă ca SoniaIacinschi decorul în tehnica „sgra-fitto”, nemaipomenind de motive-

le abordate în deplină concordan-ţă cu tematica epică a culturiipopulare. Meşterei i s-a decernatPremiul al II-lea, în anul 2000, lao expoziţie organizată de CentrulNaţional de Conservare şi Valori-ficare a Tradiţiei Bucureşti. A par-ticipat la manifestarea cu caracterinternaţional „Luna CulturiiRomâneşti” susţinută de Comuni-tatea Europeană la Strasbourg(2006), popularizând specificulculturii materiale româneşti şi aobţinut o Diplomă de Excelenţă laRadauţi (anul 2007) şi la „TârgulMeşterilor Populari din Vatra Dor-nei (anul 2008). De prezenţa vase-lor realizate de meşteră se bucurănenumătare târguri: Iaşi, Neamţ,Vâlcea, Suceava, Bucureşti.

La „Salonul de Pictură Naivă”organizat de Centrul Naţionalpentru Conservarea şi Promova-rea Culturii Tradiţionale Bucureşti,în luna noiembrie 2007, a partici-pat cu lucrările sale artistul boto-şănean Cristian Hârtie, şi la cel cutematică religioasă din aprilie2008, artistul Ionuţ Gafiţeanu.

În acest an au fost organizatepentru prima dată târguri de meş-teri populari la Ipoteşti (15 iunie2008) şi la Săveni (septembrie2008) unde au participat meşteridin Suceava, Iaşi, Botoşani.

O altă iniţiativă începută înanul 2007 şi continuată în anul2008 a fost realizarea unor filmedocumentare legate de practicareameşteşugurilor tradiţionale înzona etnografică Botoşani în tre-cut, dar şi în prezent. Acestea autrecut de etapa de preselecţie şi auajuns în finala Festivalului Inter-naţional Eco – Etno – Folk Film,ediţia a X-a, 2 – 9 septembrie 2008,organizat de Fundaţia Naţionalăpentru Civilizaţie Rurală „Nişteţărani” şi au reuşit să facă din doimeşteri anonimi, două personali-tăţi reprezentative pentru zonaetnografică Botoşani: ţesătoareaMaria Zotic din Ungureni şi ola-rul Gheorghe Smerica din Mihăi-leni.

De Centrul Judeţean pentruConservarea şi Promovarea Cultu-rii Tradiţionale Botoşani depindeconservarea meşteşugurilor tradi-ţionale din zona noastră etnogra-fică şi popularizarea acestora înplan naţional şi internaţional.Obiectele meşterilor populari suntşi rămân în timp mărci identitareale unei comunităţi, dar acestemărci trebuie să beneficieze desusţinerea tuturor instituţiilor deprofil şi de sprijinul necondiţionatal oficialităţilor locale.

Reluate în 2008 invitaţiilecătre pictorii naivi la iniţiati-va referentului etnograf

Margareta Mihalache al CentruluiJudeţean de Conservare şi Valorifi-care a Creaţiei Populare, expoziţiaorganizată şi deschisă la Galeriile deArtă ,,Ştefan Luchian” din Botoşani,a fost un eveniment în cadrul vieţiiculturale a oraşului. Sub titlul ,,Frăn-turi de vitalitate” expoziţia cu carac-ter interjudeţean deschisă pe datade 10 august 2008 orele 11 a cuprinsmai multe genuri: peisaj, portret şicompoziţie în pictura naivă. Orien-tându-ne către pictura naivă care nua mai apărut o lungă perioadă laBotoşani, constatăm că au răspunsla chemarea de expunere, un numărde 11 pictori de la Iaşi, Bacău, Galaţi,Botoşani.Botoşănenii care au intratîn Galerie au fost plăcut surprinşi deabordarea tematică diferită şi chiarde frumuseţea imaginilor surprinsedin viaţa de la ţară în diferite ano-timpuri. De profesii diferite, dragos-tea pentru artă, pentru natură, pen-tru viaţă, i-a adus îm preună peautorii tablourilor expuse. Cromati-ca pură şi luminoasă, crează o ade-vărată frescă, în care detaliile parcăau încremenit câte o poveste.

Patru autori de la BACĂU auprezentat lucrările lor...

Ion Măric, în tablourile salerealizează compoziţii reuşite,cuprinzând arhitectura laică şi reli-gioasă, a satului, dar şi o multitu-dine de personaje în momente desărbătoare la care autorul contu-

rează aproape în detalii portreteleşi portul popular.

Constantina Voicu medic fiind,dovedeşte spirit de observaţie, darşi talent creativ surprizând dinRitualul nunţii (gătitul miresei cumuzicanţi) sau din Ritualul reli-gios (mulţime de credincioşi în faţalăcaşului de cult cu prelaţi) şi în altălucrare ,, Zdrobitul strugurilor”.

Catinca Popescu surprinde înarmonii dominante de culoricalde,, Înălţarea balonului” pe fun-dalului satului ce se vede la ori-zont,, Câmpul cu floarea soarelui”şi ,,Crama din apropierea viei”.

Valentina Porţan a pictat cu pri-ceperea de a contura detaliile îndominanta de culori reci, ,,Satulîn primăvară” punând în valoareparcă , pomul vieţii înflorit şi,,Hora” în jurul pomului cu roade.

De la IAŞI au fost prezenţi înexpoziţie tot patru autori care aucompletat simezele Galeriei boto-şănene, deasemenea cu temeinspirate din viaţa rurală.

Soţii Elena şi Calistrat Robu auales teme simbolice biblice, dar şitema de personificare a Ciumei,Foametei sau în altă lucrare apareca subiect imaginea dominantă acocoşului deasupra lanului defloarea soarelui spre care privescdoi îndrăgostiţi.

Costel Iftinchi, în cele douătablouri, surprinde pe fundal de sat,căruţa cu coviltir şi pe fundalul alteiimagini de sat, femeia cu cobiliţă.

Steliana BĂLTUŢĂPictura naivă la Botoşani

10

Etnografie, meºteºuguri populare Arte plastice

Valentina Acasandrei, a adus laBotoşani, trei dintre tablourile sale,realizate cu aceeaşi grijă pentrudetaliile grafice cu ,,Viaţa la ţară”(sub arcada curcubeului) în lucra-rea ,,La teasc” sau în ,,Proverbe”(unde autoarea surprinde cu umor,zburatul porcului, mersul ulcioru-lui la fântână, mâţa cu clopoţei etc.)

De la GALAŢI, au expus douăartiste:

Doina Moldoveanu, a surprins,,Primăvara în sat” (cu pomi înflo-riţi, case proaspăt văruite, cu dru-mul şerpuind şi căruţa cu cai) şi,,Mustuitul strugurilor” (în faţacasei, cu pomii îngălbeniţi, coşuri,butoi şi cadă cu struguri).

Ioana Gheorghiu, în tablourilesale, se apropie de tehnica pointilis-mului în pictură, prezentând ,,Peisajrural”, ,,Du minicaîn sat” (cu bisericaîn mij locul gospo-dăriilor şi sătenimergând spre ru -gă ciune) şi ,,Iarnala ţară” (surpri-zând imagini desat cu case, adăpa-tul calului, păsăride curte şi pomi cuciori).

B O T O Ş A -NIUL a fost repre-zentat de un sin-gur artist.

Cristian Hârtie,apare cu trei ta -

blouri ,,Căsuţa părintească” (cu unin terior de casă, unde bunica toarceşi bunicul aşezat pe un genunchipune pe foc lemne, în timp ce pefereastră, se vede zăpada iernii),,,Scrisoarea” (cu bunica plângând)şi ,,Mâinile bunicii” (în rugăciune,cu ochelarii lângă carte)

Este în această expoziţie pe caream prezentat-o, poezie, poveste,umor, tristeţe, veselie, este artă chiardacă este numită naivă, ea surprindeviaţa satului tradiţional de la Iaşi,Bacău, Galaţi, Botoşani, cu spirit demoldovean.

Fiecare dintre artiştii care auexpus, au creat o armonie de imaginişi cromatică, ce a surprins plăcut,publicul vizitator.

De curând a apărut în Edi-tura Fundaţiei Academi-ce AXSIS, volumul TIM-

PUL SACRU. SĂRBĂTORILE DEALTĂ DATĂ – avându-l ca autor peMarcel Lutic, etnograf în cadrulMuzeului Etnografic al Moldoveidin Iaşi.

Marcel Lutic mi-a fost colegdovedind întotdeauna seriozitate şimultă dăruire în cercetările între-

prinse de-a lungul timpului îndomeniul civilizaţiei tradiţionale asatului românesc (aşezări, arhitec-tură tradiţională, meşteşuguri popu-lare etc). Serios, tenace, având meto-dă şi discernământ ştiinţific, s-adovedit a fi un bun cunoscător alaspectelor amintite. Meticulozitateşi rigoare, calităţi indispensabile cer-cetătorului, sunt dovedite şi-n cazulstudiului referitor la sărbătorile de

altă dată ale românilor. „Născută”după cum mărturiseşte autorul, înurmă cu mulţi ani (1995) carteavede lumina tiparului în 2008 –înglobând în conţinutul ei expe-rienţa unei rodnice colaborări cupresa, cu Radio Iaşi şi Radio Hit,ocazie în care autorul mărturiseşte„am putut să dau cuvântul strămo-şilor, în acest mod încercând să pre-zint reperele fundamentale ale vieţii

Angela PAVELIUC-OLARIUMarcel Lutic – „TIMPUL SACRU

– SĂRBĂTORILE DE ALTĂ DATĂ”

11

Etnografie, meºteºuguri populareArte plastice

Fotografii realizate de Steliana Băltuţă

lor ca pe unele ce ne pot sluji ade-sea şi nouă”.

Într-adevăr sărbătorile pot ficonsiderate repere ale satului tradi-ţional românesc, românii structu-rându-şi existenţa în jurul acestora,manifestând o grijă cu totul aparteîn aşteptarea şi pregătirea lor, prinreglementarea raporturilor cu divi-nitatea, prin ordonarea raporturilorcu semenii etc.

Marcel Lutic reuşeşte să prezin-te în studiul său tocmai această rea-litate: modul în care oamenii „dealtă dată” se raportau la sărbători,structurând conţinutul cărţii îndouă mari capitole: primul stândsub „semnul calului” iar celălalt sub„semnul lupului” motivarea acesteistructurări venind din partea auto-rului: „am procedat astfel pentru căcele două animale, veritabile tote-muri pentru înaintaşii noştri, patro-nau pe vremuri cele două mari ano-timpuri ale anului, calul, animalprin excelenţă solar, fiind asociat cuvara, lumina şi căldura, pe cândlupul, animal cu pronunţată naturălunară, era legat intrinsec de iarnă,întuneric şi frig”. Fiecare capitolcuprinde subcapitole reprezentatede cele 12 luni ale anului, autorulnumind aceste subcapitole cu denu-mirea populară ale lunilor respecti-ve. Sărbătorile cu o conotaţie spe-

cială în satul tradiţional românesc,Crăciunul, Anul Nou, Sf. Andrei, Sf.Nicolae, Sf. Gheorghe ş.a. vor fi tra-tate mai amplu în paginile cărţii.Intenţia autorului, mărturisită înprefaţa cărţii – de a prezenta o suităde scurte materiale despre timpulsărbătorilor calendarului popularromânesc, timp sacru, accesibileunor cititori cu vârste şi pregătirediferită, este perfect finalizată încuprinsul volumului amintit.

Folosind un stil direct, nepre-tenţios, autorul introduce în modfiresc cititorul într-o lume minuna-tă, aceea a credinţelor însoţite depractici mitico-magico-religioase ceînsoţeau sărbătorile din calendarulpopular – respectat de comunitateatradiţională românească.

Cartea „TIMPUL SACRU. SĂR-BĂTORILE DE ALTĂ DATĂ” –apărută sub semnătura lui MarcelLutic îndeamnă la cunoaştere şi maiales la reflecţie, la cunoaşterea tra-diţiilor şi obiceiurilor ce însoţeausărbătorile românilor - ele consti-tuind astăzi o adevărată marcă iden-titară a românilor, atât de necesarăîntr-o lume ca aceea în care trăim, olume a tendinţelor de globalizare şipe plan cultural.

Cartea consemnează o adevăra-tă pledoarie pentru un alt mod deraportare la sărbătoare insistândasupra întăririi relaţiei cu sacrul –acest lucru realizându-se şi printr-o„incursiune în lumea strămoşilor –o lume plină de credinţe, obiceiuri şipractici care nouă ni se par astăziabsurde”. Autorul precizează: „Înacest trecut istoric mai bine definitomul comunităţilor arhaice trăiamarile momente ale vieţii, sărbăto-rile, obiceiurile, muncile de peste anisau evenimentele neprevăzute dupăun cod format de-a lungul mai mul-tor generaţii; oamenii grupaţi încomunităţi restrânse, convieţuiaudupă anumite norme, constituite îndecursul veacurilor, respectate decele mai multe ori din convingere”,sărbătoarea de altă dată înglobând

şapte elemente obligatorii: miezulsacru, timpul bun, locul curat, sufle-tul primenit precum şi cuvântul,gestul şi lucrul potrivite.

Cartea mai include în paginilesale şi atitudinea autorului de com-batere a tuturor aberaţiilor ce înso-ţesc astăzi de multe ori chiar marilesărbători: Crăciunul şi Anul Nou,când presa şi televiziunea populari-zează aspecte ce nu au nimic comuncu sărbătorile tradiţionale ale româ-nilor.

Materialul ilustrativ „universulimagistic” cum îl numeşte autorulcompletează în mod reuşit conţinu-tul cărţii atât de serios elaborat.Marea majoritate a acestor imaginiprovin din fototeca Muzeului Etno-grafic al Moldovei ca rezultat al stră-daniei multor muzeografi ce au cer-cetat în decursul timpului Moldova– începând cu un nume de rezo-nanţă: ION CHELCEA – mare spe-cialist în domeniu, cel care a pusbazele Muzeului Etnografic al Mol-dovei, fiind şi primul director alacestuia.

Mi-ar fi plăcut să aibă acesteimagini – şi explicaţiile atât de nece-sare pentru stabilirea locului de pro-venienţă, a încadrării în timp, adenumirii zonale a fiecărei piese.Aşa după cum se recomandă dinlectura primelor pagini, studiul ela-borat de Marcel Lutic are la bază şio bogată bibliografie de specialitateselectată cu grijă şi pricepere.

Închei rândurile mele felicitân-du-l pe autor şi adăugând în spriji-nul celor spuse, de mine, un textcare aparţine unui prestigios etno-graf – prof.univ.dr. Maria Bocşe:„Într-o lume a schimbărilor şi a ten-dinţelor de globalizare în plan poli-tic, economic dar şi cultural, publi-carea unor cărţi de folclor şietnografie prezintă o alternativăfericită, pozitivă, optimistă, în faţa„valului” care ne duce spre uitareaoriginii noastre spirituale ori sprecontopirea culturii noastre, ca unfilon într-un aliaj uniformizat”.

12

Etnografie, meºteºuguri populare

În zilele de 2-7 septembrie2008, la Slătioara, jud. Vâl-cea, în Casa de Cultură

“Dinu Săraru” s-a desfăşurat ceade a X-a ediţie a Festivalului Inter-naţional ECO-ETNO-FOLK-FILM în organizarea excepţionalăa Fundaţiei Naţionale pentru Civi-lizaţie Rurală “Nişte ţărani”, alcărui preşedinte fondator esteDinu Săraru, scriitor, membru alAcademiei Oamenilor de Ştiinţă.

Juriul de preselecţie a fost alcă-tuit din personalităţi ale culturiiromâneşti: Geo Saizescu, NicolaeDragoş, Călin Căliman, Al. G.Croitoru, iar juriul a fost asiguratde: Geo Saizescu, preşedinte alFestivalului şi al Juriului Interna-ţional de Film; Andrei Blaier, pre-şedinte de onoare al Festivalului;Călin Căliman; Nicolae Dragoş;Corina Mihăiescu; Anca Mitran;Ioan Baba (TV Novi-Sad); NataliaMuzhenniko ( Ambasada Rusă dinRomânia); ES Sanaullah (Ambasa-da Republicii Islamice Pakistan dinRomânia).

Am avut onoarea de a fi, pen-tru a doua oară, în cei 10 ani,membru al juriului. Impresionan-tă tematica şi aria geografică a par-ticipării, dacă amintesc faptul că s-auprezentat, după selecţia prelimina-ră, 84 de filme din: Peru, Mongo-lia, Slovacia, Turcia, Iran, Spania,Venezuela, Filipine, Tunisia, India,Serbia, China, Croaţia, Danemar-ca, Qatar, Polonia, Bosnia şi Her-ţegovina, Franţa, Belarus, Indone-zia, Belgia, Moldova, Kazahstan,SUA, Azerbaidjan, Armenia,Argentina, Japonia şi România.

În condiţiile globalizării, fieca-re ţară, indiferent de localizarea sape glob, se confruntă cu aceleaşiprobleme, cele ale mediului încon-jurător. În cursa continuă ce are caţintă competiţia industrială asocietăţii de consum, planeta sedistruge, progresul uniformizează,

civilizaţiile pier, iar un patrimoniuspiritual dispare.

Filmele româneşti selectate dejuriu s-au înscris pe aceeaşi linierecuperatoare a unor identităţi spi-rituale pe cale de aglutinare, cât şia unor valori patrimoniale imate-riale care riscă să fie trecute înumbră, până la abandonare, pen-tru a fi înlocuite de produsele deserie ce fac din indivizi nişte roboţiuniformizaţi.

Judeţul Botoşani a fost prezentcu filmul “Creatoarea popularăMaria Zotic şi meşteşugul ţesutu-lui”, având ca regizor şi producătorpe Margareta Mihalache.

Juriul a reţinut acest film lanominalizări, pentru tematică şimodul cum s-a ilustrat o ocupaţiepe cale de dispariţie, ţesutul. Filmuleste valoros pentru că atrage aten-ţia asupra unei ţesătoare ce merităa fi susţinută în demersul ei şi sti-mulată să-şi continue harul, atră-gând tinerele pentru a învăţa meş-teşugul căci ea este un “tezauruman viu”, concept pe care l-amdezbătut în zilele de 28-30 octom-brie, la Sibiu în contextul Colocvii-lor Naţionale ale Centrului Naţio-

nal pentru Conservarea şi Promo-varea Culturii Tradiţionale. Odatăpierdută ştiinţa de a realiza ţesăturidin firul natural, parcurgând întregtraseul, este greu a fi refăcută. Darcel mai important este faptul că sepierde o identitate culturală. Cât dereconfortant este să parcurgi acestproces de transformare a materieiprime naturale, de la lână până laţesătura propriu-zisă, s-a pututconstata prin tehnica de realizare afilmului.

În calitate de etnograf şi mem-bru al juriului celei de a X-a ediţiia Festivalului Internaţional ECO-ETNO-FOLK-FILM, 2-7 septem-brie 2008, Slătioara, Vâlcea, felicitpe doamna Margareta Mihalachepentru realizarea filmului şi îi urezsucces în activitatea de conservareşi valorificare a patrimoniului viual culturii populare din ţinutul delegendă al zonei Botoşani.

Prof. Elena Stoica, director al Centrului

Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii

Tradiţionale Vâlcea

Amprente botoşenene înscrise cu fir ţesut

13

Etnografie, meºteºuguri populare

Ionel BEJENARUIN MEMORIAM MIHAI BEJENARU

La puţin timp după dispariţia sa fizică, oretrospectivă, din ce a fost posibil să fie adu-nat, ni-l menţin aproape pe pictorul Mihai

Bejenaru, reprezentativă personalitate a artei plasti-ce de la noi şi nu numai. O tinereţe studenţească artis-tică explozivă l-a impus în saloanele artistice ale vre-mii studenţiei sale ieşene, pentru a continua laBotoşani, fecund, cu expoziţii personale şi de grup,cu prezenţe valorice remarcabile şi remarcate din start(Radu Negru, Virgil Mocanu, Valentin Ciucă ş.a.).Izvor de frumuseţe şi tihnă artistică, peisajul său, genpreferat şi în care a excelat, trădează o armonioasădistribuire a culorii, o raportare nu atât la mersul ano-timpurilor, a naturii, cât şi la starea sa sufletească şiîncărcătura ei. Mentalul său, coborât în inteligenţamâinii – teză ştiinţifică bine acreditată –, a generatopere bine elaborate, asigurându-le valoarea şi pere-nitatea. Nu întâmplător, colecţionarii s-au îmbulzitspre ele, epuizându-le, am zice. Drumul lor a fostcătre pretutindeni, în ţară şi în străinătate, o retros-pectivă aproape de global fiind imposibilă.

A transpus în operă, cum altfel, meleagurile nata-le şi megieşe, aceleaşi, într-un fel, cu ale marelui MihaiEminescu – Manoleştii, Stânceştii, Ipoteştii, creândun univers eminescean pictural, oferit expoziţionaliubitorilor de artă, la centenarul morţii Poetului, în1989. A profesat desenul tot în zonă, cu har pedago-gic şi staruind în orientarea elevilor spre frumos şiartă, fie ea şcoala din Stânceşti, cea din CătămărăştiDeal sau altele. Şi-a făcut datoria.

Vernisajul expoziţiei retrospective MIHAI BEJE-NARU a coincis – inspirat şi nobil – cu sărbătoareaSfinţilor Apostoli Mihail şi Gavril, ziua onomastică apictorului. Moment de evocare, reculegere, meditaţie.

Firesc, s-a născut ideea editării unui album dedicatoperei sale. Sperăm în întruparea lui.

Acum, Mihai Bejenaru îşi doarme somnul de veciîn liniştea eternă a Cimitirului din Stânceşti, acolounde odihnesc etern eminescologul I.D. Marin şipoetul Horaţiu Ioan Laşcu, la rându-le, prieteni dragiai dispărutului. Şi, tot pe aceleaşi locuri atât de dragişi familiare lui şi lor.

Ani vor trece... şi Mihai Bejenaru va rămâne con-temporanul meu şi contemporanul nostru.

Alexandru SANDU„FRAGMENTE” de la primulvernisaj al artistului plastic

Prin ce se defineşte pictura lui Mihai Bejena-ru? Mai întâi prin aceea că este sinteticădatorită simplificărilor capabile să evoce

esenţa lucrurilor redată prin planuri largi şi sigureocolind stufozităţile naturii în care te poate încurcaun ochi neexersat.

Adică exact ceea ce observa şi Luchian: „natura îţi dă poveţi când te pricepi să observi”

sau „natura nu trebuie să o imiţi, nici să o copiezi,trebuie să lucrezi în felul ei”.

Apoi se adaugă armonia compoziţională, aceaarmonie a întregului căruia îi sunt subordonate nuan-ţele cromatice, acordurile de griuri, albastruri şiocruri la care concură şi albul hârtiei rezultând o uni-tate ce denotă o gândire plastică globală, închegată şimai ales matură...

... În această lume a picturii, pe care Mihai Beje-naru o iubeşte cu dăruire şi sinceritate, se poateurmări, fără îndoială, izbucnirea unui talent stăpânitde un calm desăvârşit ce evoluează fără teribilisme şifără grandilocvenţă propunând acest limbaj plasticconcis, de care am mai vorbit, dovedind o desăvârşi-tă comuniune afectivă şi spirituală cu natura.

Născut: 7 aprilie1955, Botosani

Studii: Institutul deArte Plastice Iaşi, 1978

Expozitii personale:1984, 1985, 1986 Boto-şani, 1987 Suceava

Expoziţii cu tematică:1983,1984,1985,1986 Emi-nescu 1987, 1988, 1989

Participă la saloanele

de grafică BucureştiParticipă la tabăra

UAP de la Agafton 1986,1989, 1992, 1997

Participă la tabaraUAP Ipotesti 1993,1994, 1995, 2000, 2003

Lucrări în colecţiiparticulare din Germa-nia, Franţa, Grecia,SUA.

MM ii hh aaii BB ee jj ii nnaa rr uu

14

Etnografie, meºteºuguri populare Arte plastice

Liviu ŞOPTELEAACUARELE

Cătămărăşti, Ipoteşti, Stânceşti – un triunghice devine legendar, de o frumuseţe aparte,cu dealuri şi văi, cu păduri, un loc din lume

după gustul inimii artistului plastic Mihai. Dacă trecitoamna sau iarna prin acele locuri descoperi în văz-duh ascuns universul lui Bejinaru. Spiritul lui artistica şlefuit natura în rafinate nuanţe, recreând priveliştipe care le-a expus apoi spre vedere tuturor. Te învaţăsă percepi o faţă ascunsă a lumii, cea ireală şi totuşimaterială în lumini numai de el văzute şi în culoriinedite. Nicăieri nu se mai simt mai acut zeităţilepământului decât în râpele umede fascinant prezen-tate de Mihai printr-un cristal transparent. Con-fruntări tacite între lumini şi umbre, asociaţii cu efectde caleidoscop – materie şi vânt. Şi florile umede saupufoase, galbene sau roşii, lumini încrucişate nascbătălii în văz, iar văzul suplineşte şi celelalte simţuri.

Există o sintaxă a mişcării culorilor. Aparatul foto nupoate fixa nuanţele. Acestea se fac şi se desfac subpensula udă. Apa, aerul şi pământul se coalizează.Trecerea de la ud la uscat şi înapoi la apă este lentă.Verdele-argintiu, albastrul-auriu, un răsărit sau poateun apus; roşul şi marourile se împletesc în cercuri şiîmpietresc în timp ca într-un onix de aer.

Toate acestea sunt frântura din universul artistic allui Mihai Bejinaru şi frânturi ale unei expoziţii „Inmemoriam” pe care au găzduit-o Galeriile de Artă„Ştefan Luchian” din Botoşani, începând cu data de8 noiembrie 2008, de Sfinţii Arhangheli Mihail şiGavril unde, confraţii, cunoscuţii şi iubitorii de fru-mos l-au omagiat pe artistul Mihai Bejinaru.

Şi să nu uitaţi niciodată că Horaţiu şi Mihai au ple-cat un timp să descopere alte şi alte peisaje la Stân-ceşti...

Taberele de altădată...

Anul acesta Horaţiu Ioan Laşcu ar fi împlinit44 de ani, însă dânsul a preferat să plece la33 de ani, a plecat aproape împreună cu

Nicu Cornea şi tot anul acesta s-a întâlnit cu ei MihaiBejinariu. Pictează toţi cu bădiţa Mălinaş.

Colegii lor din „Expo-Art” pictează şi ei, aştep-tând aceleaşi tabere de creaţie, amintindu-şi de Hora-ţiu Ioan Laşcu şi de cei doi sau trei ani petrecuţi de elîn atelierul „Şcolii Populare de Artă” condus de dom-nul profesor Victor Hreniuc, unde sufletul lui era des-cătuşat şi copleşit de minunile toamnei.

În taberele de la Agafton, Ipoteşti şi Şendriceni,dânsul se simţea ca într-un atelier itinerant, schimbacu uşurinţă decorurile şi simplifica natura până laesenţă, păstrând luminile proaspete izvorâte dinduhurile pământurilor. Horaţiu a organizat în octom-brie 1996 la Galeriile de Artă „Ştefan Luchian” dinBotoşani o expoziţie „Expo-Grup 96” unde au parti-cipat majoritatea membrilor acestei societăţi. Apare încalitate de artist plastic cu propriile lucrări la expozi-ţiile realizate în urma taberelor de creaţie de la Agaf-ton (1996), Şendriceni (1997) şi regăsim lucrările salede grafică reproduse în revista „Agora”.

După şapte ani de la plecarea lui, la Galeriile deArtă „Ştefan Luchian” din Botoşani a fost vernisatăo altă expoziţie „In memoriam” unde au fost expuselucrările lui Horaţiu Ioan Laşcu alături de cele ale luiNicolae Cornea, Vasile Mălinaş şi Alexandru Pleşca.

Rămâne în conştiinţa noastră ca un artist plasticactiv, prezent la vernisaje şi la agapele de după. Toam-na, celor din „Expo-Art”, le este dor de el şi ne amin-tim cum se mărturisea: „toate ca toate, dar viaţa e tri-stă, moartea e necunoscută şi unde să mai trăieşti?”

15

Etnografie, meºteºuguri populareArte plastice

Mihai Bejenaru - Acuarelă

Grupaj realizat de Margareta Mihalache

În 1968, după noua împărţire administrativă aţării, pe lângă noua Casă a Creaţiei Populare,nouă instituţie desprinsă din Casa regională a

Creaţiei Populare Suceava, a luat fiinţă la BotoşaniCenaclul Literar „Mihai Eminescu”. Tot pe atuncivenea de la Darabani, unde a fost „surghiunit” la loculde muncă, după un periplu sucevean, poetul LucianValea, care, cu prestanţa şi dorinţa de a intra în aten-ţie iarăşi, după ce în adolescenţă, la vârsta de 16 anidebuta cu o carte de versuri, fiind considerat al doi-lea Goga printre tinerii poeţi de atunci, s-a impus înconducerea acestuia. Cenaclul, pe atunci, funcţiona însediul Casei Corpului Didactic, din incinta interna-tului Liceului „A.T. Laurian”, instituţie care-l avea cadirector pe Adrian Lungu. Acolo i-am cunoscut pecenaclişti, în ianuarie 1971, la o lansare de carte, mise pare Concert inaugural de Dorin Baciu. Cenaclulactiva săptămânal, joia, şi se manifesta în paginile lite-rar-artistice ale ziarului „Clopotul”, condus de regre-tatul Nicolae Cântec, cel care a profitat de dezgheţuldin acea perioadă din cultura română şi a creat frontde acţiune, în lipsa unei reviste literare la Botoşani,în acele pagini. Numele nu erau prea multe şi cu unminim efort, le-aş putea aminti pe toate: Lucian Valea,Radu Cadelcu (Corneliu Fotea), Dorel Schor, Dumi-tru Ignat, Dorin Baciu, Dumitru Ţiganiuc, Al. Bar-dieru, Mihai Lupu, Maria Baciu, Lucia Olaru Nenati,Victor Teişanu, Mihai Munteanu, Constantin Drac-sin, la care s-au adăugat mai tîrziu şi George Luca,Dumitru Necşanu, Neagu Marcel Ciucaşu, ElenaDonţu, Maria Geambaşu, Constantin Bojescu, EugenApetre, Elisabeta Vartic, Val. Talpalaru, Lucian Alec-sa, Valerian Ţopa, Emanoil Marcu, Mircea Oprea. Euam început să citesc în cenaclu în 1975. Prin 1978 aapărut şi Val. Guraliuc.

Două antologii, editate de Casa Creaţiei, la care auactivat şi Lucian Valea, Dumitru Ţiganiuc, DumitruLavric, au evidenţiat activitatea scriitoricească de laBotoşani: „Fântâna Soarelui” şi „Arc de triumf”. Iar în1979, prin insistenţele lui Lucian Valea şi îngrijirealui Dumitru Lavric, a apărut o casetă ce cuprindeadouăzeci palachete semnate tot de atâţia scriitori -poeţi şi prozatori – eveniment editorial unic pentruacea vreme într-un oraş de provincie unde viaţa lite-rară se impusese atât de mult încât a intrat în vizorulsecurităţii, iar activitatea cenaclului s-a rărit până laîncetarea definitivă a acestuia. Din păcate câţiva cena-

clişti şi-au adus cu prisosinţă obolul la această deci-zie dictatorială.

În 1981, Biblioteca Judeţeană „Mihai Eminescu”mi-a încredinţat editarea unei reviste – „Amfitrion”– ca buletin de activitate a cenaclului cu acelaşi numecare activa în acea vreme la bibliotecă. Din acea revis-tă au apărut cinci numere. Iar din ianuarie 1982 a apă-rut revista „Caiete botoşănene”, editată de Comitetulpentru Cultură şi Educaţie Socialistă Botoşani, prinCentrul Judeţean pentru Îndrumarea Creaţiei Arti-sitce şi a Mişcării Artistice de Masă, patru pagini careapăreau în corpul revistei „Ateneu” din Bacău. În1984 a sosit la Botoşani şi a preluat secretariatul revis-tei Emil Iordache. Până în decembrie 1989 au apărut84 de numere, iar de atunci revista a luat denumirea„Hyperion-caiete botoşănene” şi apare lunar, editatăde fundaţia cu acelaşi nume.

Până în decembrie 1989 la Botoşani existau doardoi membri ai Uniunii Scriitorilor din România: Al.Bardieru şi Constantin Dracsin. În prezent numărulacestora este mult mai mare. Sunt membri ai USR:Gellu Dorian, Dumitru Ţiganiuc, Dumitru Ignat,Dorin Baciu, Maria Baciu, Lucia Olaru Nenati, Lucre-ţia Andronic, Augustin Eden (Valerian Ţopa), Ema-noil Marcu, Corneliu Filip, Nicolae Corlat, Vlad Scu-telnicu, Gabriel Alexe, Petruţ Pârvescu, ConstantinBojescu, Lucian Alecsa, Stelorian Moroşanu, VasileClem, Victor Teişanu. Alţi scriitori cu cărţi publica-te: Elena Cardaş, Mihai Marciuc, Mihai Munteanu,Mircea Oprea, Florentina Toniţa, Eugen Hruşcă,Ciprian Manolache, Vasile Iftime, Nicolae Căruntu,Georgică Manole, Gică Manole, Costel Zăgan, Tra-ian Calancia, Mihai Lupu, Dora Vatavu, GheorgheŢuculeanu, Vasile Ungureanu, Dumitru Necşanu,George Luca, Val. Guraliuc, Mihaela Arhip, SophyBistriceanu, Costel Pricopie, Vasile Amarghioalei,precum şi autori de versuri sau alte încercări literare,ale căror eventuale cărţi nu pot fi luate în calcul.

Au existat, pe lângă Cenaclul Literar „Mihai Emi-nescu”, coordonat de Lucian Valea, şi alte cenacluri.Am amintit de Cenaclul „Amfitrion” al BiblioteciiJudeţene „Mihai Eminescu”. Mai era un cenaclu alCasei Armatei, coordonat de Mihai Marciuc. La CasaTineretului, cu activitate destul de îndelungată, a exis-tat Cenaclul „Aripi de lumină”, coordonat de Val.Guraliuc. Cu activitate subversivă şi sporadică, în1976, a luat fiinţă cenaclul „Nord”, care-i avea ca

Gellu DORIANSCRIITORII BOTOŞĂNENI ÎNTR-UN BILANŢ

DUPĂ 40 DE ANI DE LA ÎNFIINŢAREA CASEI CREAŢIEI POPULARE BOTOŞANI

16

Creaþie literarã

membri pe: subsemnatul, Dumitru Necşanu, NeaguMarcel Ciucaşu şi Constantin Dracsin, cenaclu carea editat şi două numere samisdat din revista „Nord”.Cenaclul Literar „Mihai Eminescu” a devenit al Uni-unii Scriitorilor din România, în 1982. În judeţ acti-vau: Cenaclul „Septentrion” la Dorohoi, coordonatde Valerian Ţopa; la Draxini, Cenaclul „Zboruri albe”,coordonat de Constantin Dracsin; la Ştefăneşti, Cena-clul „Selenarii”, coordonat de Stelian Neagu.

Până în 1981 Centrul Judeţean de Îndrumare aCreaţiei Populare şi a Mişcării Artistice de MasăBotoşani a organizat câteva concursuri sporadice,unele de recitare, altele de creaţie tematică, de intereslocal sau cel mult judeţean, fără ecou. În 1981 a fostînfiinţat Concursul Naţional de Poezie şi Interpreta-

re Critică a Operei Eminesciene „Porni Luceafărul…”,concurs atipic pentru acea vreme, pentru că nu impu-nea o tematică ideologică, ci una, dimpotrivă, liberă,fără prejudecăţi. Concursul a ajuns acum la ediţiaXXVIII-a şi, prin juriile lui, a trecut majoritatea poe-ţilor botoşăneni, iar alte sute din ţară şi-au văzutnumele publicate în reviste sau pe copertele unor cărţide autor. După concursurile „Nicolae Labiş”, de laSuceava, „Panait Cerna” de la Tulcea şi „Laudă-săomul şi ţara” de la Sighetu Marmaţiei, „Porni Lucea-fărul…” este cel mai longeviv, iar acum este şi cel maiimportant prin calitatea juriilor şi rezultatelor obţi-nute prin promovarea unor valori autentice, deveni-te nume importante ale poeziei române contempo-rane.

17

Creaþie literarã

Juriul celei de a XXVII/a ediţii a Concursului Naţio-nal de Poezie şi Interpretare Critică a Operei Eminescie-ne „Porni Luceafărul...”, format din: Lucian Vasiliu, Cas-sian Maria Spiridon, Marius Chelaru, Valeriu Stancu,Liviu Apetroie, Daniel Corbu, Liviu Papuc, Sterian Vicol,Florina Zaharia, Vasile Spiridon, Marian Draghici, PaulAretzu, Adrian Alui Gheorghe, George Vulturescu,Dumitru Chioaru, Paulina Popa, Ion Beldeanu, NicolaeTzone, Leo Butnaru, Dumitru Augustin Doman, VirgilDiaconu, Gellu Dorian, Lucian Alecsa, Nicolae Corlat(secretariat), avîndu-l ca preşedinte pe George Vultures-cu, a decis acordarea următoarelor premii:

SECŢIUNEA CARTE DE DEBUT ÎN POEZIE:- Premiul „Horaţiu Ioan Laşcu” al Filialei Iaşi a USR:

DUMITRU NECŞANU, pentru cartea ”Omphalos”, Edi-tura Axa, 2007;

- Premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldo-va: DANIELA POPA, pentru cartea „Paper clips”, Editu-ra Axa, 2008.

SECŢIUNEA POEZIE :- Premiul Editurii Junimea şi al revistei „Poesis” –

Adiran Diniş- Premiul Editurii „Convorbiri literare”, APLER şi al

revistelor „Convorbiri literare”, „Poezia” şi „Viaţa Româ-nească”– Andrei Siberski

- Premiul Editurii Princeps Edit şi al revistei Feedback – Ana Maria Puşcaşu

- Premiul Editurii Vinea şi al revistelor „Euphorion”,„Dunărea de jos” – Gabriela Ivaşcu

- Premiul Editurii Emia şi al revistei „Hyperion-caie-

te botoşănene” – Despina Andreea Popovici- Premiul revistei „Argeş” – Răzvan Buzilă- Premiul revistei „Cafeneaua literară” – Bogdan Fede-

reac- Premiul revistei „Revista Română” – Daniela Maria

Varvara- Premiul revistei „Dacia literară” – Alexandra Emi-

lia Bucur- Premiul revistei „Porto Franco” - Maria Luminiţa

Popescu- Premiul revistei „Bucovina literară” şi al revistei

„Luceafărul” – Simona Dumitrache- Premiul revistei „Acolada” – Ramona Ţăruş- Premiul revistei “Familia” – Luiza Ţuculeanu- Premiul revistei „Ateneu” – Dana Cernuşcă

SECŢIUNEA INTERPRETARE CRITICĂ:- Premiul revistei „Convorbiri literare” – Liliana

Saviţki- Premiul revistei „Poezia” – Mihaela Cazacu- Premiul revistei „Revista Română” – Ana Maria Bla-

naru- Premiul revistei „Poesis” – Dana Dugan- Premiul revistei Feed back – Vlad Sârbu- Premiul revistei „Hyperion” şi al revistei „Porto

Franco” – Ana Maria Mangulică

RECITALURILE ŞI PREMIILE „Hyperion”- 2008În ziua de 14 iunie 2008, pe esplanada Cinematogra-

fului „Unirea” de pe Pietonalul Unirii din Botoşani a avutloc cea de a VIII-a ediţie a Recitalurilor şi Premiilor„Hyperion”, la care au citit din creaţiile lor poeţii: Ange-

REZULTATELE Concursului Naţional de Poezie şi Interpretare Critică a Operei Eminesciene

“Porni Luceafărul…”, ediţia a XXVII-a, 15 iunie 2008, Botoşani

Luminiţa POPESCUTimp interzisDezgolesc fiinţa tade umbra ecoului meupierdut în abisulce desparte sufletele noastre.Trezită din somncu vârful degetelorprivirea ta îmi răscoleşte simţurilecu inocenţa unui zbor interzis.Departe lumina existenţei tale se revarsăadulmecând gustul timpului răzvrătitcu fiecare secundă din mine.

Andreea Despina POPOVICImie-mi place să-i spun letargieîn după-amiaza asta stau pe locul şoferuluiochii-mi curg înăuntru spre cavităţile aleade care învăţăm la şcoalăîmi adoarme carnea pe muzică rockşi-mi pierd degetele pe sub scaunul din dreapta(chiar dacă nu-i prea place lui adi)

de aer atârnă pânze de păianjen de toamna trecutăcând inspir se rup de timpşi mi se aşează în crăpăturile din pieleîn care o să locuiască toţi copiii pe care n-o să-i nasc

mi-e lene să mă uit în oglinda retrovizoaresă văd o cascadă de forme cuminţipuţin rupte la capătcare vor să semene a om şi a minemai bine închid ochii să simt cum lumina îmi mănâncăpleoapelepână se fac două găuri prin care văd toată lila(ca-n poza aia modificată de la avatar)

Daniela Maria VARVARAMigrare(pe un mal de gând)Un scâncet albastru

la margine de cocorşi de orăînjunghiată într-un valde mare moartă...Cine va putea găsi ciobuldin spuma ţăndări făcutăpe un mal de gând,într-o seară?Sunt nestatornice viseleca o maree peste un istm în formareşi călătoare sunt,ca o pasăre într-o eternă migraredin locul rămas nenumit – de laizgonirea din Grădina Eden,spre cel numit Sine.

Andrei SIBERSKIIertareÎţi aminteşti tu oare de Budapestacu magnolii înfloriţişi cele două chipuri cu lumină în ochipe care le vedeam în fiece băltoacăsub cearşafuri vieneze puţin arsede lumânărilecare îşi picurau lasciv viaţa fierbintepe spatele tău de lapteori de Parisul nostruîmbibat cu cafea cu frişcă?azi cafeaua e amară în dracişi mă întreb ca un gelos nebuncine ţi-a stins ţigările pe spate?răspunsul tău îmi calcămereuapăsatbuzeleîn picioare...mă ierţipentru că nu te-am luat niciodatăsă vezi magnolii în Budapesta.

Gabriela IVAŞCU

la Baciu, Adrian Alui Gheorghe, radu Florescu, LucianVasiliu, Marius Chelaru, Val Talpalaru, Daniel Corbu,Indira Spătaru, Liviu Apetroaie, Marian Drăghici, Nico-lae Tzone, Dan Mircea Cipariu, Dumitru Chioaru,Daniela Popa, Paulina Popa, Virgil Diaconu, Paul Aret-zu, George Vulturescu, Nicolae Sava, Leo Butnaru, Ste-rian Vicol, Florina Zaharia. Au cîntat Florin Săsărman şiIon Zubaşcu.

Juriul form,at din membrii redacţiei revistei „Hype-rion”, Gellu Dorian, Lucian Alecsa, Nicolae Corlat, Ange-

la Furtună, Vasile Spiridon, a acordat următoarele premii:

POEZIE :- Nicolea Tzone , Radu Florescu, Florina ZahariaREVISTE: „Viaţa Românească”, „Dacia Literară”,

„Poezia”, „Poesis”, PENTRU DEBUT EDITORIAL: - Dumitru Necşanu,

pentru cartea „Omphalos”, editura Axa, 2007TRADUCERI: Leo ButnaruSPECIALE: Ion Zubaşcu, Florin Săsărman, Angela

Baciu, Cassandra Corbu, revista „ Porto Franco”

18

Creaþie literarã

19

Creaþie literarã

xxxÎntotdeauna alţii sunt vinovaţiPentru negrul de fum de pe vieţile noastre

Bunicul lâncezeşte în salonul 6 de la neuroMâna îi tremură, varsă cana pe el

Toată lumea noastră se zdruncină uneoriDe parcă ar fi condusă de parkinsonul buniculuiŞi de fiecare dată ai impresia că se va dezghiocaÎşi va vărsa măruntaiele

Nimic mai deprimant decât după-amiaza aceastaÎn care bunicul pe banca din curtea spitaluluiCu o portocală în mânăPriveşte trecătorii prin spărturile ochilor

Iar zâmbetul său – o crăpăturăprin care se zăresc măruntaiele lumii

Bogdan FEDEREACget a lifeinima e tabla de şahpeste care ai vărsat spirtştiind că eu voi aprinde o ţigară.

pe o foaie e viaţa mea.dau pagina şi încă una şi tot aşa;îmi amintesc ploaia din cuvinte ce ne-a cuprinscând ne-am întâlnitspaima de a fi într-un spaţiu necunoscuttentaţiile pe care le-am înduratşi emoţiile din taxiulce nu mai ajunge în josul paginii

rutină, acelaşi ritual repetat seară de searăînchid cartea dezamăgit.cuprinsul nu cuprinde nici un poemintitulat simplu, noi

ca şi cum nimic nu te-ar deranjadupă finalul fiecărui poem cititprietenii îţi vor spune, cred ei ca un sfat,tu o iei drept ironie- ar fi una dintre realităţilepe care nu vrei să le accepţi,get a life!

Simona DUMITRACHExxxIubirea mea ascunsă printre nouriA ieşit pe cerul înstelatCa o lumină ce deschide

Calea visurilor meleCe îmi umple gândurileEa îmi alină suferinţaŞi dorul care mă duceSpre lumea ta, spre ochii tăiSpre buzele şi trupul tău cel albŞi pielea ta cea fină ca mătaseaCa soarele care apareDupă ploaia cristalinăTu eşti un înger care doarmeÎn bătaia fulgilor de neaTu trăieşti prin mineCa o luminăTu ai plecat în zări necunoscuteŞi inima îmi plânge de dorO, cât plâng eu după tineSentimentele mele s-au pierdutPrintre mări şi oceaneAu zburat ca o pasăre.

Ramona ŢĂRUŞStrăinulOricine-ai fi tu tristul meu străin,Iubesc în tine vechea suferinţă,Iubesc în tine gândul meu seninŞi inocenta urmă de căinţă.

Poate eşti on sau poate-o nălucireNăscută din ecoul cuvântului ceresc,Dar ştiu că-ntipărită în dulcea-ţi amăgire,Stă umbra a tot ceea ce-i sfânt şi nefiresc.

Cer lacrimi ochii tăi nestinşi, de jar,Cu preţul chinului inima ta trăieşte;Poetul nu e viu fără durere nici măcarCând în abis lumina căutată şi-o găseşte...

Răzvan BUZILĂLivingtoate aceste vise s-au spulberat.când ai început să scrii şi să citeşticând ai început să crezi dacă vezicând ai început să stingi şi să aprinzi luminafără să te gândeşti la consecinţetot repetând: „facem discotecă de acum, yeeeeey!!!”

mătreaţa ta e peste hainele mele;sunt un om liniştit de acum înainte;bileţel lipit de frigider:„sâmbătă & duminică: mergem în picioarele goale princasă.”ni s-au uzat sexurile.

pe o bordură; o sticlă

de 2L de BURGERpe rând: odată tu; odată eu.

Ana-Maria PUŞCAŞUpeste chiliea doua primăvară în carenu ne rămâne decâtsă ne privim palmele sudateîn rugăciunea de sub pod.

pot să uit toate dimineţile roşiiîn care mă ameninţai cu viaţasau îmi şopteai că o să construieştiun iglu din beţe de la îngheţatăşi o să mă pui să trăiesc în elca-ntr-o chilie de călugăralb şi tăcut.

Alexandra Emilia BUCURSperietoare de cuvinteUneori îmbraci gândurile pe dos,Le tragi peste trup atunci când sunt deja tociteCel mai mult de coatele ieri-uluiCe şlefuiesc fiecare cuvânt neterminat de unii,Scoţi fruntea prin crăpăturile gândurilor,De fapt nu ştii că acele crăpături sunt fisuri între douălitereDe care te agăţi ca să poţi respiraCând alţii trag de cuvântul tău ca şi cândAr fi o singură pâine pentru o mulţime flămândăCu zeci de mâini întinse după hranăŞi un singur echilibru care i-a întors spatele luminii.

Gândurile alea întoarse când pe o faţă,Când pe alta,Nu pot avea o altă natură,Ci doar pe cea dată,O faţă nu o spală pe alta,Aşa că acele gânduriNu-ţi vor creşte alte straturi de piele peste cele native deom,Sau mai multe ca să-ţi acopere pielea tocită,Oricum ai întoarce gândulSau mâna după materie.

Luiza ŢUCULEANUAdu-mi un joc de ieriE noapte-aducerii aminteŞi prin vii pătrunde,Ca din altă viaţă în floare,O taină adâncă, felină,Inexistentă parcă şi veche.O ploaie de dansuri se lasă

Pe suflete, în valuri,Unde chipul fericirii nu-ncălzeşte- Răsare – calinPrintre oameni şi noi.Să facem lumi din tineŞi din mine să luăm,Adu-mi un joc de ieriŞi te voi cruţa!

Adrian DINIŞunknown trackdacă ne vom întâlni printr-o minunete voi lăsa cu siguranţă perplexăGeorgiana, te iubesc ca pe o sesiuneca pe o criză parţială complexă

voi ţipa ca atunci când a născut maminu-mi va păsa de hărţuiri şi-am să te strigte voi lua în braţe ca pe un origamişi te vei zbate ca o momeală-n cârlig

lumea se va uita la noi ca pe nou campşi te voi săruta în staţia de autobuzdar acum ascult muzică pe winampşi aştept în zadar să-mi dai măcar un buz

Dana CERNUŞCĂservind resturileEşti moartă, iubitoşi ţi se-mpletesc şuviţele orelorîn jurul gambelornu-mi mai striga în zadar de sub toamnecând mă opresc în pragul uşiisă-ţi cumpăr mere – sunt lefter!şi nici un paznicnu-mi mai suflă-n buzunaresecretele etajului al doilea al veşniciei,ei mă lasă doar la subsol...eşti moartă, iubito!de-atunci de când îţi spuneamcă din oale de nisipnu poţi bea decât somnşi-n fiecare seară mă furişezîn picurii de vin cu care preotulte îngropă în franjurii cărţilorşi-asist tăcut la-nmormântarea ta,rumegând osul măruluicare ţi-a rămas în gât,trăgând disperat de pereţii canalelor respiratorii,împingând aerul cu picioarelespre plămânii tăi storşi de viaţă până la refuz,urlând în gura-ţi de şarpe:înghite-mă!

20

Creaþie literarã

21

Creaþie literarã

Simbolul nu trebuie confundat cu tropii, chiardacă se manifestă şi el la nivelul limbajului prinmodificări semantice ale semnelor lingvistice.

Într-o retorică generală, ca a grupului, el aparţine meta-logismelor, adică acelei categorii care „modifică valoa-rea logică a frazei şi nu sunt, în consecinţă, supuse res-tricţiilor lingvistice.” Pentru a constata metalogismultrebuie invocată realitatea, trebuie în plus să te asiguri căsemnele nu dau o descriere finală a referentului. Cuvân-tul devine poetic nu ca semn, ci ca simbol şi în aceastăcalitate depăşeşte cadrul lingvisticii. În dezvoltarea lim-bajului, semnul şi simbolul sunt complementare: sem-nele lingvistice furnizează simboluri atunci când subiec-tul le poetizează, investindu-le cu SINEA sa; invers,semnul actual poate fi vestigiul unei valori stilistice ori-ginare. În măsura în care antiteza simbolică a artei impli-că o anumită afinitate între semn şi semnificaţie, lumeanaturală se lasă tratată ca un obiect semiotic supus inten-ţiei semnificative a subiectului interpretat. Din acest pri-vilegiu, întemeiat obiectiv, provine ideea că preotul devi-ne în reveria sa, interpretul orfic al misterului ocultat însemnele naturii, ca şi proiectul criticii fenomenologiceşi arhetipale de a alcătui un repertoriu al formelor, capa-bil să explice imaginaţia creatoare.

Gaston Bachelard, poeticianul elementelor, distin-gea o imaginaţie formală şi una materială, deschisă, acărei lege e subordonarea variatelor imaginii la o imagi-ne fundamentală, pentru că limbajul însuşi are fluidi-tate, apoi devine un ax al imaginarului, unitatea ele-mentului conferind unitatea operei. În acest sens,distincţia meniheistă a lui I. Negoiţescu între neptunic(= zona cu problematică intelectuală, raţională) şi plu-tonic (= zona izbucnirilor vizionare a postumelor) devi-ne inoperantă, dacă nu falsă. Eminescu nu a creatmituri, nici simboluri arhetipale, pentru că ele existauîntr-un fond folcloric pe care şi-l însuşise devreme, iarimaginile rezultate fiind simbolice (nu alegorice), rela-ţionează semnul material cu un complex referenţial detip intelectual.

Din perspectiva mişcării de la semn la obiect, sim-bolul apare ca „semnul care trimite la referend prinintermediul altui semn”. Noul semn, care prin semnifi-cantul său trimite la alt semn, este un cumul semanticdeosebit de alegorie, „Ideea” este congeneră, nu ante-rioară lui. Relaţia simbolică demonstrează că o catego-rie nouă se naşte atunci când se pierde referinţa indi-viduală. Simbolul şi îndeosebi metafora simbolică –tropul cel mai complex – pot da seamă de universulontologic secund care e arta şi pot realiza integrareametodologică propusă de postmodernism. Comunica-

rea poetică se prezintă ca un proces de acumulare sausupradeterminare retorică bazat pe mecanismul semio-tic al referinţei multiple. Cu aceste premise se poate rea-liza saltul din retorică în hermeneutică şi în semioticaimaginarului, cu ale sale „lumi posibile” care, până înprezent, sunt mai mult postulate decât demonstrate. R.Barthes fixa, pentru imaginaţia poetica, următoareacondiţie: aceea de a poseda o imaginaţie a profunzimii,o comunicare prin „rădăcini şi asemănare”. Consulta-rea Dicţionarului de simboluri relevă că, pentru men-talitatea arhaică, apa a generat o paradigmă de semni-ficaţii, pe cât de variată, pe atât de contradictorie:originea vieţii, mijloc de purificare, centru de regene-rare, plus semn al binecuvântării, al sacralităţii, al imagi-narului, dar şi instrument al morţii, al maleficului, alstagnării prin îngheţare. Eminescu preia, în episodulGreciei antice, dualismul apei în prezent şi în mentali-tatea arhaică: civilizaţia clasică se iveşte din mare, lacontactul magic cu lira lui Orfeu şi tot acolo dispare,consecinţă a gestului apocaliptic performat de acelaşicântăreţ mitic.

Polarizarea simbolismului acvatic este evidenţiatăca metaforă a vieţii, marea se raportează la infinit, laideal, metafizică, la istorie, la eternitate, dar şi la spa-ţiul morţii, la zbaterea zadarnică, la iluzie şi deznădej-de. Şi Gaston Bachelard disociază între apele limpezi,primăvăratice, curgătoare, îndrăgostite, despre supre-maţia apei dulci şi despre apa maternă şi feminină, pede o parte, şi despre apa violentă adâncă, stătătoare,grea sau moartă, despre complexul lui Caron si al Ofe-liei, pe de altă parte. Romantismul a reactualizat men-talitatea arhaică născătoare de artă simbolică, în acordcu filosofia în concepţia căreia lumea palpabilă nu estedecât aparenţa unei lumi metafizice.

În accepţia schilleriană a termenului, romanticii sedovedesc „sentimentali”, resimţind nostalgia infinituluidincolo de graniţele lumii empirice, dar şi „naivi”, înprivirea naturii din mijlocul ei, copleşit de grandoareaformelor, în spirit folcloric. Eminescu se raportează lasimbolismul acvatic arhetipal atât la modul naiv, atuncicând îl conotează magic şi mitic, cât şi la modul senti-mental, atunci când îi acordă semnificaţii filosofice.

Ambele modalităţi se subsumează conştiinţei reto-rice a semnului simbolic, explicit formulată în studiul„Strângerea poeziei populare”: „Adevărat este că poe-zia nu are să descifreze, ci din contră are să incifreze oidee poetică în simbolurile şi hieroglifele imaginilorsensibile – numai că aceste imagini trebuie să constituiehaina unei idei. . . Materialul în care se sensibilizeazăideea etern poetică sunt imaginile.”

Mihaela CAZACUSimbolul apei în opera lui Eminescu

22

Creaþie literarã

Liviu PÂNZARUMamaÎn sufletul meuImaginea taCurge pe aripi de doinăLa ceasul târziuCând stelele nascLucind pe bolta senină.

Ascunsă în lacrimi,Icoana curatăÎţi varsă lumina culorii,Şi aduce în viaţăAl inimii vers,Cules din speranţa candorii.

Mă iartă măicuţăCă-n tulburi gândiri,Uneori ţi-am uitat cuvântareaŞi florile toamnei

Ne-au nins peste trup,Astupându-mi cu doruri cărarea.

AniversareTu soare blând, ce strălucești,Cu raza ta nemuritoareVei încerca să ne-ncălzeştiCât vei putea Şi mult şi tare.

Ai răsărit în miez de ianuarCăldura ta iubiri degajă,Iar sunetul gingaş şi purNe tulbură cu a lui vrajă.

De-aceea-n inimi te-om purtaVei străluci deacum în veac,Frumos şi pur şi cristalin,Vei face tuturor pe plac.

Premiul „Horaţiu Ioan Laşcu“ al Filialei Iaşi USRla „Porni Luceafărul...“ iunie 2007, secţiunea

Carte de debutDumitru NECŞANUdespre mântuirenu maiştiu pe unde să bântui şi cu ce mărunţi să mă vândnu ştiu dacă vrea cineva să cumperesufletul meu hoinar pânza bătută de vânturi e ruptă părerea cum că piatra sufletului meu aruncată în apă cercuriar face e doar o iluzie optică sunt eu atât de tareca piatra mă întreb

răspunsul nu vineapa este opacă apa nu are caracterapa e o iluziemă întreb

despre mineotreapa de vedere care spune urechea strâmbă care mă înşealăvăzduh îngenuncheat în stamba colorată acurândului ce nu mai vine

urât de pleoapa ce nu mai închide un cerc închis de mult în mine m-aş ducecu sufletul în palme să întrebvăzduhului otraepă-i sunt sau câine

păcat de viforul ce latrăiernaticul sălaş al celor mulţilipsiţi de boarea văzutului de sfinţişi nevăzuţi prin mine

despre vinn-am cum să vin n-am cum să trec stau singur şi singur petrec acest sfârşit de lustruîmbuibat de ţigări şi alcool ca un faun alnefiinţeişi nici prin cap nu-mi trece să izgonesc să rup să farm şi să-i ucid fragedaalcătuire

trecerea mă cuprindeiasca sub amnarul lunii scânteie

cu cine să beau cu cine să cant cu cine să morbăgându-ţi unghiile-n gât viaţă de rahat

diatribaprea curand s-au închis porţilesărbătorii euam rămas în afara dar ce spectacol trist e să vezicetatea ruptă de noi înlauntrulşi ce ridicol se-nalţă stindardul plecării şi vameşii râdcălare pe calul călare pe calul călare pe cal

ARS AMATORIA

Prima ediţie a acestui concurs de interpreta-re a piesei de teatru într-un act consacrat for-maţiilor de teatru de amatori din România a

avut loc în 1976. A fost organizat de Comitetul pen-tru Cultură şi Educaţie Socialistă al Judeţului Boto-şani în colaborare cu Centrul Judeţean de Întdruma-re a Creaţiei Populare şi a Mişcării Artistice de MasăBotoşani, la care, după un an de zile, a fost implicatăşi Casa orăşenească de cultură Săveni, din subordi-nea Consiliului local al Primăriei Săveni.

Ediţiile s-au succedat anual până în 1989. Au par-ticipat, pe lângă formaţiile de teatru de amatori dinBotoşani (Casa orăşănească de cultură, Casa de cul-tură a sindicatelor, Casa de cultură a armatei, Casade cultură orăşănească Dorohoi, Casa de culturăSăveni, formaţii ale liceelor din oraş şi ale unor între-prinderi), dar şi din ţară, printre care formaţii de pres-tigiu, cum sunt cele din Lugoj, Focşani, Panciu, Tul-cea, Tinerimea Română Bucureşti, Iaşi – Teatrul„Ludic”, Bistriţa, Satu Mare, Sibiu, Piatra Neamţ şialtele. Unele formaţii de teatru de amatori, între timp,cum este cea din Focşani, a trecut la statutul de tea-tru profesionist, iar unii actori amatori, ca să ne refe-rim numai la cei din Botoşani, au ajuns actori profe-sionişti, cum sunt Carmen Ungureanu, Volin Costinsau Florin Aioniţoaie.

După 1990 s-a decis ca festivalul să aibă 2 secţiuni- una de interpretare şi alta de creaţie – şi să se ţinăalternativ, din doi în doi ani. Astfel, prima ediţie dedupă 1990, secţiunea de interpretare, a avut loc în1991 şi celelalte s-au derulat conform deciziei, nor-mal, până în 1999, cinci ediţii, iar din 1992, secţiu-nea de creaţie, patru ediţii, până în 1998. În perioa-da 2000-2004, festivalul, conform deciziei unilateralea conducerii de atunci, nu a mai avut loc, fiind reluatîn 2004, cu cea de a XIX-a ediţie, ajungând în 2008 lacea de a XXI-a ediţie. Iar secţiunea de creaţie, anulacesta, a ajuns la ediţia a VI-a.

Pentru secţiunea de creaţie în fiecare an în care aavut loc concursul a fost editată câte o antologiecuprinzând piesele de teatru premiate, unele dintreacestea fiind montate de formaţii de teatru de amatorisau chiar de unele teatre profesioniste sau la Televi-ziunea Română. Anul acesta toate piesele de teatrupremiate în primele cinci ediţii au fost editate într-oantologie dedicată aniversării a 40 de ani de la înfi-inţarea Centrului Judeţean pentru Conservarea şiPromovarea Culturii Tradiţionale Botoşani.

Oferirea condiţiilor bune de reprezentare a spec-tacolelor, atât pe scena Teatrului „Mihai Eminecu”cât şi pe cea a Teatrului pentru Copii şi Tineret „Vasi-lache” Botoşani, după 1990, a făcut ca interesul pen-tru acest concurs naţional să crească de la an la an,având înscrise, la unele ediţii, şi în funcţie de fondu-rile existente, până la cel mult 16 formaţii. La ceastăediţie, a XXI-a, s-au înscris, la secţiunea interpretare,14 formaţii de teatru de amatori din Botoşani (5), Iaşi(2), Satu Mare (3), Sighişoara (1), Bacău (1), Tulcea(1) şi Bălţi, R. Moldova (1) – pentru prima dată acestconcurs este implicat şi într-un proiect transfrontalier,în cadrul Programului de vecinătate România –Republica Moldova 2004-2006, Componenta PhareCBC 2006, Prioritatea 2 – Acţiuni people to people,Contract de grant – acţiuni externe ale ComunităţiiEuropene RO 2006/ 018-447.01.02.20, cu participa-rea în concurs a unei formaţii de teatru de amatoridin oraşul Bălţi, R. Moldova -, iar la secţiunea crea-ţie s-au primit 16 piese de teatru într-un act, dintrecare 3 vor obţine primele trei premii iar trei, premiispeciale ale revistei „Hyperion - caiete botoşănene”şi vor fi publicate, la ediţia următoare, într-o antolo-gie.

De-a lungul anilor ne-au onorat cu prezenta înjuriu personalităţi ale culturii şi scenei româneşti, pre-cum: Grigore Popa, Ion Parhon, Eugen Kuhartz, Ste-fan Oprea, Mihai Popian, Al. D. Lungu, Alecu IvanGhilia, Mircea Coloşenco, Daniel Corbu, Lucian Vasi-

CONCURSUL NAŢIONAL DE INTERPRETARE A PIESEI DE TEATRU ÎNTR-UN ACT „MIHAIL SORBUL”

- scurt istoric-

23

Creaþie literarã

liu, Cassian Maria Spiridon, Adrian Alui Gheorghe,Marius Rogojinschi, Dumitru Ţiganiuc, Lucian Alec-sa şi alţii. Miza acestui concurs rămâne revigorareaformaţiilor de teatru de amatori, ca primă etapă deaccepatare şi înţelegere a spectacolului de teatru, aatragerii spectatorilor spre teatru, cât şi promovareavalorilor autentice din rândul interpreţilor de teatrudar şi a autorilor. În privinţa autorilor, putem men-ţiona că de-a lungul anilor, la secţiunea de creaţie, aufost remarcaţi şi premiaţi autori dramatici care auconfimat până în prezent,ca: Aurel Andrei, Dan Cojo-caru, Cristian Bădiliţă, Al. Pârău, Dan Lungu, DanaMândru, Cătălin Mihuleac, Constantin CubleşanDumitru Crudu, Valentin Eleazar sau Dan Sociu.

La secţiunea interpretare, care s-a desfăşoară în

zilele de 1-2 noiembrie 2008 la Teatrul pentru Copiişi Tineret „Vasilache” din Botoşani, s-au prezentate11 spectacole cu piese de Matei Vişniec (4 spectaco-le!), Carlo Goldoni, Fernando Arrabal, H. Salem şiLucia Verona şi o dramatizare după „Ferma anima-lelor” de George Orwell, precum şi scenarii scrise spe-cial pentru acest concurs din dramaturgia spaniolăsau creaţii proprii ale regizorilor. Gala de decernarea premiului a avut loc duminică 2 noiembrie 2008,ora 16,30, la Teatrul pentru Copii şi Tineret „Vasila-che” şi a fost transmisă în direct pe internet dewww.live.botoşani.ro. Decernarea premiilor pentrucreaţie a avut loc la Săveni, în sala de şedinţe a pri-măriei, duminică 2 noiembrie 2008 la ora 12.

(Gellu DORIAN)

Juriul celei de a XXI-a ediţii aConcursului Naţional de Inter-pretare a Piesei de Teatru într-unAct „Mihail Sorbul”, format din:ŞTEFAN OPREA, preşedinte,MIRCEA COLOŞENCO, EUGE-NIU KUHARTZ, MARIUSROGOJINSCHI, FLORIN AIO-NIŢOAEI, DUMITRU ŢIGA-NIUC, LUCIAN ALECSA ŞIGELLU DORIAN, în urma vizio-nării, în ziua de 1 noiembrie 2008,spectacolelor înscrise în concurs,a decis acordarea următoarelorpremii:

- Marele Premiu şi Trofeulconcursului, acordat de CentrulJudeţean pentru Conservarea şiPromovarea CulturiiTradiţionale Botoşani, pentru celmai bun spectacol:

Trupa de teatru „Ludic” aCasei de Cultură a StudenţilorIaşi – pentru SPECTACOLIMAGINAR după MateiVişniec. Regia Aurel Luca

Următoarele premii suntsponsorizate de S.C. FOR YOURBRANDS S.R.L. Bucureşti, prinFundaţia Culturală „Hyperion-Caiete botoşănene”:

- Premiul pentru cea maibună regie:

TEODORA MORARU –pentru spectacolul „Omul-ladă-de-gunoi” de MateiVişniec – Atelierul de teatru alColegiului naţional „MihaiEminescu” Botoşani

3. Premiul pentruinterpretarea unui rol feminin:

EMA DONE – pentru rolulNapoleon din spectacolul„Ferma animalelor” de G.Orwell. Regia Ovidiu Ivan –Trupa de teatru „Drama Club”a Colegiului naţional „A.T.Laurian” Botoşani

5. Premiul pentruinterpretarea unui rol masculin-ex-equo:

OCTAVIAN COSTIN –pentru rolul Bartolomeo dinspectacolul „Omul-ladă-de-gunoi” de Matei Vişniec, regiaTeodora Moraru – Atelierul deteatru al Colegiului Naţional„Mihai Eminescu” Botoşani şi

RADU BOBICĂ - pentrurolul El din „Spectacolimaginar” după Matei Vişniec,regia Aurel Luca – trupa deteatru „Ludic” a casei de

24

Creaþie literarã

Rezultatele Concursului de Interpretare:

Spectacol imaginar după Matei Vişniec, regia Aurel Luca,Trupa de Teatru Ludic a Casei de Cultură a Studenţilor Iaşi

Cultură a Studenţilor Iaşi6. Premiul pentru

interpretarea unui rol episodic:a. feminin: ANDRADA

CORLAT – pentru rolulSnowball din spectacolul „FermaAnimalelor” după G. Orwell,regia Ovidiu Ivan – Trupa detetaru „Drama Club” aColegiului Naţional „A.T.Laurian” Botoşani;

b. masculin: CRISTIANPĂDUREŢ – pentru rolulRebefildo dfin spectacolul„Psiho-circuit” , regia NeluSerghei – Trupa de teatru „Altar”a Centrului Judeţean pentruConservarea şi PromovareaCulturii Tradiţionale Tulcea.

7. Premii speciale:a. Premiul special al juriului

–Spectacolul „Slugă la doi

stăpîni” de Carlo Goldoni, regiaSilvia Răileanu – Trupa de teatrua Liceului „N.Iorga” Botoşani,

b. Premiul special pentrupolivalenţa calităţilor artistice,acordat de Teatrul pentru Copiişi Tineret „Vasilache” Botoşani şiFundaţia Culturală „Hyperion” –

MIHAI POPA – Trupa deteatru „Art@6pm” Botoşani;

c. Premiul special pentrucalitatea teatrală a discursuluigestual –

Trupa de teatru a PalatuluiCopiilor Botoşani – pentruspectacolul „Ultimul dans almarionetelor nereciclabile”, regiaAlexandru Mihalache.

Trupa de teatru a Liceului„Lucian Blaga“ Bălţi – pentruspectacolul „Selecţie din dra ma -tur gia lui George Calamanciuc”,regia George Cala man ciuc.

8. Mneţiuni:

1. Adriana Tapalagă – pentrurolul Beatrice din spectacolul„Slugă la doi stăpîni” de carloGoldoni, regia Silvia Răileanu –Trfupa de teatru a Liceuluiteeoretic „N.Iorga” Botoşani

2. Andrei Goşu – pentru rolulTrufaldinio din spectacolul„Slugă la doi stăpîni” de CarloGoldoni, regia Silvia Răileanu –trupa de teatru a Liceului„N.Iorga” Botoşani

3. Marius Matei – pentrurolul Soţul din spectacolul „Caiila fereastră” de Matei Vişniec,regia Alexandru Vieru şi RalucaBranea,

4. Vlad Pamfil, marionetaCharlot din trupa Blonzy dinspectacolul „Ultimul dans almarionetelor nereciclabile”, regiaAlexandru Mihalache – Trupa deteatru a Palatului CopiilorBotoşani

RezultateleConcursului deCreaţie

Juriul celei de a VI-a ediţii aConcursului Naţional de Creaţiea Piesei de Teatru într-un Act„Mihail Sorbul”, alcătuit din ŞTE-

25

Creaþie literarã

Slugă la doi stăpâni de Carlo Goldoni, regia Silvia Răileanu,Trupa de Teatru a Liceului „Nicolae Iorga“ Botoşani

Omul-ladă-de-gunoi de Matei Vişniec, regia Teodora Moraru,Atelierul de Teatru al Liceului „Mihai Eminescu“ Botoşani

26

Creaþie literarã

Antologia cuprinde oselecţie din piesele deteatru într-un act pre-

miate în primele cinci ediţii aleConcursului Naţional de Creaţieia Piesei de Teatru într-un Act„Mihail Sorbul”.

Din 1976, la Săveni şi Botoşanis-a organizat Festivalul-ConcursNaţional de Interpretare a Pieseide Teatru într-un Act „Mihail Sor-bul”, dedicat formaţiilor de ama-tori. Gândit în cadrul larg deatunci, de antrenare a maselor deartişti amatori, din fabrici şi uzine,din şcoli şi cămine culturale, înstricta supraveghere a activiştilor

de partid, festivalul a ţinut de regu-lile şi tematicile impuse de aceaideologie. Dar pe lângă piesele deteatru cu tematică impusă, specta-torii au putut vedea şi piese de tea-tru autentice, care au pus în valoa-re talente deosebite, unele dintreele ajungând actori profesionişti.

După 1990, pe lângă secţiuneade interpretare, care a deschis por-ţile teatrului adevărat, fără temeimpuse, la liber, cum se spune,organizatorul principal, CentrulJudeţean pentru Conservarea şiPromovarea Culturii TradiţionaleBotoşani, a iniţiat şi o secţiune decreaţie a piesei de teatru într-unact. Dacă secţiunea de interpreta-re a ajuns la ediţia a XXI-a, cea decreaţie, organizată alternativ, pânăla un moment dat cu cea de inter-pretare şi cu o întrerupere de patruani în perioada 2000-2004, dindecizia unilaterală a conducerii deatunci, a ajuns la ediţia a VI-a.Concursul, de la început, pentru astimula atât concurenţa deschisăcât şi crearea de noi piese de tea-tru scurt, a fost consacrat atât crea-torilor nedebutanţi cât şi celor caresunt membri ai uniunilor de crea-ţie. Astfel se face că nivelul pieselorpremiate a fost de fiecare dată unulridicat, aducând în prim plannume ca Aurel Andrei, ConstantinCubleşan, Catălin Mihuleac, Dana

Mândru sau Dumitru Crudu.Parte din aceste nume le întâl-

nim în prezenta antologie ce sedoreşte un bilanţ al primelor cinciediţii, antologie dedicată celor 40de ani de la înfiinţarea Casei Crea-ţiei, aşa cum se numea ea înfebruarie 1968, şi a actualului Cen-tru Judeţean pentru Conservareaşi Promovarea Culturii Tradiţio-nale. Astfel, atât ediţiile secţiuniide interpretare cât şi cele ale sec-ţiunii de creaţie demonstrează uti-litatea şi valoarea unei astfel deactivităţi intrate în tradiţia acesteiinstituţii, spre mirarea unora careconsideră creaţia literară şi teatra-lă ca făcând parte din altă parte –nu ştim care – decât din activita-tea unei astfel de instituţii care aremenirea să incumbe toate tradiţii-le culturale, mai ales că judeţulBotoşani este, în primul rând, unloc în care tradiţia literară şi tea-trală a dat nume de valoare şiînseamnă pecetea şi carata acestorlocuri binecuvântate din acestpunct de vedere.

Juriul care a girat de-a lungulcelor cinci ediţii a avut în compo-nenţă pe: Ştefan Oprea, GrigorePopa, Eugen Kuhartz, Dan Cristea,Daniel Corbu, Dumitru Ţiganiuc,Gellu Dorian şi Lucian Alecsa.

Gellu Dorian

PREZENTARE EDITORIALĂ

Antologia piesei de teatru într-un act

FAN OPREA, preşedinte, HORIAGÂRBEA, DUMITRU ŢIGA-NIUC, GELLU DORIAN şiLUCIAN ALECSA, în urma lec-turării lucrărilor sosite în concurs,a hotărât acordarea următoarelorpremii:

- Premiul I – FLORENTINALOREDANA DALIAN, din Slo-boziua, judeţul Ialomiţa, pentrupiesa de teatru „Dincolo de timp”

- Premiul II – VIOLETA ION,din Bucureşti, pentru piesa „Sfân-tul Ninu”

- Premiul III – VALENTINFALUB, din Beclean, judeţul Bis-triţa-Năsăud, pentru piesa de tea-tru „Pribeagul”.

- Premiile speciale ale revis-tei „Hyperion-caiete botoşăne-ne”, constând în publicarea pie-selor în revistă:

1. VALENTIN ELIAZAR, dinIaşi, pentru piesa de teatru „Cumspui tu, Johny

2. MIRA ALEXIU, din Flă-mânzi, judeţul Botoşani, pentrupiesa de teatru „Frumoasa moar-te a celor doi bătrâni”.

3. CARMEN DOMINTE, dinBucureşti, pentru piesa „Fărătitlu”.

Notă: Premiile au fost acordate de Primăria oraşului Săveni.

Personajele:– Îngerul;– Ciobanul;– Harapul;– Craiul de la Răsărit

Îngerul: – Scoală, scoală, ciobane,Şi nu mai dormi,Că somnul nu-ţi va folosi,Scoală şi du-te la Bethleemdegrabă,Căci pastorii te-ntreabă!Acolo vei afla că s-a născut Mesia.

Ciobanul: – Ah! Ce vis am visatDe când m-am culcat!Parcă îngerul Domnului mi-a zis:– Scoală, scoală, ciobane,Şi nu mai dormi,Că somnul nu-ţi va folosi!Scoală şi du-te la Bethleemdegrabă,Căci păstorii te-ntreabă;Şi acolo vei aflaCă s-a născut Mesia.

Îngerul: – Dacă nu mă crezi pemine,Uite steaua care vine!

Trei crai de la răsăritÎnspre stea au călătorit,Şi au început a întrebaUnde s-a născutUn crai mare de curând;Craii dacă au aflat,Steaua li s-a arătat.

Steaua sus răsareCa o taină mare,Steaua străluceşte,

Şi lumea vesteşte,Că astăzi curata,Preanevinovata,Fecioara MariaNaşte pe Mesia,În ţara vestită,Bethleem numită.

Harapul: – Bună vreme, bunăvreme,Cinstiţi domni şi gospodariIată am venit şi eu după aceşti treicraiVestitori de lumină,Pe care eu îi port,Eu îi povăţuiesc,De ce se va întâmpla cu dânşiiEu răspund!

Îngerul: – Ba eu îi portEu îi povăţuiescDe ce se va întâmpla cu dânşiiEu răspund!

Harapul: – Prin ce?

Îngerul: – Prin cântare!

Harapul: – Cui i se cuvine aceastăcântare?Care-i priceput să înceapă,Înceapă!

Cu toţii: Cântăreaţa, Doamne,Slăvită şi mareCântăreaţa, Doamne,Slăvită şi mare!

Harapul: – Tu cine eştiCu ce nume te numeşti?

Craiul de la Răsărit: – Eu suntcraiul de la răsărit,Care port sabie, nu cuţit,Dar când am auzit că s-a născutMesia,Am venit să mă închin,Să mă supun Măriei Tale!

Harapul: – Dar tu cine eştiCu ce nume te numeşti?

Îngerul: – Eu sunt îngerul luiDumnezeu,S-ascultaţi ce vă spun eu:Să nu daţi prin cetate,Să daţi prin altă parte,Că Irod are gând rău,Să omoare pruncul luiDumnezeu!

Harapul: – Dar tu cine eştiCu ce nume te numeşti?

Ciobanul: – Eu sunt ciobanul dela turma de oi,Când am auzit că s-a născutMesia,am venit să mă-nchin.Dar tu cine eşti,

Cu ce nume te numeşti?

Harapul: – Eu sunt harapul de lahărăpie,De la poarta-mpărăţieiCu-acest buzdugan voinicescStrivesc capul ciobănesc!

Ciobanul: – Di! Harap scârnav şibuzat,Cu mâna de solz după cap,Cu nasul ca sfecla,Cu picioarele ca răschitoarele,Cu dinţii ca grebla!Cu trupul ca vălătucul!

Informator: Goraş C., 60, din Conceşti

Culegător: Prof. Gheorghe Țuculeanu

27

Creaþie literarãDatini și obiceiuri de iarnă din comuna Concești, județul Botoșani

CU STEAUACostumaţia şi accesoriile sunt adecvate zonei.

Personajele (actorii) sunt îmbrăcaţi în costume adecvate,iar steaua este confecţionată din ma te ri ale disponibile,frumos ornamentată, în centrul stelei fiind aşezată icoanaNaş terii Domnului Iisus Hristos.

Baba şi moşneagul

Cică era odată o babă şi un moşneag. Ei nuaveau copii şi din această cauză erau veşnicnemulţumiţi. Motivul certurilor se isca din

te miri ce.Era destul ca unul din ei să strănute şi celălalt chiar

şi sărea la sfadă.Dar dintre ei tot baba era mai rea. Răutatea ei ajun-

sese până acolo, încât nu-i mai da moşului nici mân-care.

Azi aşa, mâine aşa, răbdarea lui ajunsese la mar-gine. Trebuia făcut ceva, trebuia să ia o hotărâre. Îşipuse mintea la lucru şi deodată ochii săi se luminarăca de o mare bucurie. Acum ştia cum să-i vină de hacbabei: să se prefacă cp-i chior. Zis şi făcut.

Cum veni baba, mai târziu ca de obicei, s-a şi făcuta se împiedica de scaunul din calea lui, care a căzutpeste găleata cu apă şi apa cuprinse toată faţa casei.

Atâta i-a trebuit babei !Toate afuriseniile şi blestemele au căzut pe capul

moşneagului, până a ajuns la cea mai ucigătoare:- Măi chiorule, nu vezi pe unde calci ? Mergi parcă

ai calca în străchini ?- Da bine mai zici. Chiar sunt chior. De unde ai

ştiut ? Am chiorât de-a binelea, de când îmi scoţiochii pentru toate lucrurile de nimic. Acum am nevo-ie de ajutor.

Baba – chita ei ! Putea să facă ce voia din el. Nu-imai da mâncare nici ca până atunci, căci mâncarealua drumul spre alţi moşnegi mai vrednici. Dar nicimoşul ei nu dormea. Ticluia în cap răzbunarea.

Într-o zi, nici una – nici două, îi zice babei dreptîn faţă:

- Ştii ce m-am gândit eu, măi babă ?- Ce te-ai gândit, măi moşnege ?- Decât să mă chinuiesc aşa şi, mai ales, să te chi-

nuieşti tu cu mine, mai bine aruncă-mă într-o apă şi-om scăpa amândoi de necaz.

Ştiind că moşul n-o vede, baba sări în sus de bucu-rie, dar îşi reveni pe loc şi, întorcându-se brusc spredânsul, începu a-l căina:

- Ştii, eu nu m-am gândit niciodată la un aşa răude mare, dar dacă tu vrei să te scap de suferinţă, n-amsă-ţi ies din cuvânt. Am să-ţi îndeplinesc dorinţa.

În luă de mâini şi îl duse lângă un iaz. Moşneagulîşi urmă gândul ascuns şi îi mai dăcu o povaţă babei.Iazul fiind la poalele unui deal, o sfătui să se ducă învârful dealului, ca să poată lua o viteză mai mare şi,câdn s-o izbi în el, să-l poată arunca unde-i apa maiadâncă, să nu mai poată ieşi.

Baba atât a aşteptat, mai ales că moşneagul nuvedea, după spusele lui.

Făcu ea cum i s-a spus şi se repezi ca o furtunăasupra lui.

Dar când ajunse aproape – aproape să-l izbească,moşul făcu un pas îndărăt şi baba ajunse acolo undevoia să-l trimită pe moş.

Şi aşa a scăpat moşneagul de babă şi baba de moş-neag.

Mă încălecai pe-o lingură scurtă, Să trăiască cine ascultă;Mă încălecai pe-un fus,Să trăiască cine-a spus;Mă încălecai pe-o căpşunăŞi v-am spus o mare minciună.

Informator: Mihai Chiţac, Comuna Conceşti,judeţul Botoşani, 70 de ani, 1999

Culegător: Gheorghe ŢUCULEANU

Cântec de războiAcum ceasul bate unu,Se-aude bubuind tunulTara, ta, ta ...Acum ceasul bate doi,Nu ştiu de mai vin’napoiTara, ta, ta ...Acum ceasul bate trei,Lupta e în toiul eiTara, ta, ta ...Acum ceasul bate patru,Eu îmi apăr comandantulTara, ta, ta ...Acum ceasul bate cinci, Nu ştiu de mai vin pe-aiciTara, ta, ta ...Acum ceasul bate şase,Nu ştiu de mai vin acasăTara, ta, ta ...Acum ceasul bate şapte,Eu mă duc gata de moarteTara, ta, ta ...Acum ceasul bate opt,Nu ştiu de mă mai întorcTara, ta, ta ...Acum ceasul bate nouă,Plec pentru o vecie nouăTara, ta, ta ...Acum ceasul bate zece,Sunt voinic cu sânge rece

Informator: Apachiţei Gheorghe, 70 de ani, 1990, Conceşti

Culegător: Gheorghe ŢUCULEANU

28

Creaþie literarã

„(...) Sunt mulţumit!Mai mulţumit ca niciodată

- Am doi copii :Un băiat şi o carte...

Sunt mulţumit ! (Mai mulţumit ca niciodată )

...Citatul de mai sus, extras din placheta „Aşa-zise poezii” (Tudo-ra, 2000), nu mai e de actualitate. Între timp, lucrurile au evoluatîntr-un chip cît se poate de fericit pentru domnul Ungureanu. Fiul,Eugen (slăbiciunea, mândria şi lumina vieţii domniei sale !), i-a aduso noră şi, în plus, este angajat într-un doctorat şi o promiţătoarecarieră universitară, la Iaşi. Nici pe plan editorial, lucrurile n-au stag-nat. Dimpotrivă. Aşadar, declaraţia (din Mai mulţumit ca nicioda-tă) „Am doi copii: un băiat şi o carte...” trebuie revăzută. Şi actuali-zată. Acum are o casă ceva mai plină! Şi mai vie, mai animată, maiîmplinită.

În plan editorial, ultimul „copil” al profesorului Vasile Ungu-reanu este volumul „Fulguraţii” apărut la Editura PIM din Iaşi, în2008.

„Ce am adunat în sufletul meu şi ce am găsit cu cale că trebuiesă nu se piardă odată cu mine am pus în aceste pagini.”, precizeazăautorul în deschiderea cărţii. Şi tot acolo, în „De vorbă cu mineînsumi”, scrie că, în ceea ce priveşte conţinutul/structura , „Fulgu-raţii” e „un amestec ca şi Am avut ceva de spus, ba chiar o considero continuare a acesteia, cât şi a cărţilor File rupte dintr-o monogra-fie etnofolclorică şi Aşa-zise poezii”.

Prima secţiune „Încercări în poezie” cuprinde un număr de 21

de texte. Lutul, piatra, lemnul/codrul, omul... sunt elementele cheie(leit-motiv) al primelor creaţii, a doua jumătate fiind formată dinmicropoeme, esenţă de poezie pură, de factură/inspiraţie niponă,(aproape) haiku-uri, gen adoptat/cultivat de tot mai mulţi autoriautohtoni.

Ce ne surprinde la Vasile Ungureanu e „comportamentul” exce-siv de prudent, de debutant adolescentin, atunci când îşi autointi-tulează creaţiile „aşa-zise poezii” sau „încercări în poezie”. Pentrucine nu ştie, autorul Fulguraţiilor este un intelectual veritabil, vali-dat de incontestabile merite profesionale, dascăl de limba şi litera-tura română cu o activitate de peste 40 de ani, la catedră. Un omcare a citit munţi de literatură, nu doar pentru „uzul” personal, ci şipentru a le împărtăşi multor generaţii de elevi, în faţa cărora a expri-mat opinii critice avizate, deseori originale despre opera poetică aautorilor studiaţi. Asta dacă nu am pune la socoteală excepţionale-le recenzii şi prezentări de cărţi, aparţinând unor poeţi şi scriitoribotoşăneni şi nu numai.

Aşadar, să fim lucizi, să nu cădem în cursă. În ciuda sfioşeniei dea se înscrie şi recunoaşte printre creatorii de poezie, profesorul Vasi-le Ungureanu are temeinice cunoştinţe despre poezie, ştie mai binedecât mulţi alţi dătători cu părerea (includ aici şi cazul subsemna-tului!) cine e poet şi cine nu...

A doua secţiune a cărţii intitulată Am mai avut ceva de spus sedeschide cu o prezentare de carte, volumul de versuri Dor, al Valen-tinei Sîrbu Pelivan, scriitoare din Tudora de pe Nistru, după careurmează o serie de scrieri cu vădit caracter monografic, chiar dacăautorul acceptă sau respinge ideea (nu ştim de ce ar face-o!) călucrează temeinic la întregirea monografiei locale, Tudora de peSiret.

Cu interes am citit pagini mai mult sau mai puţin cunoscute/ine-dite despre viaţa şi opera lui Tiberiu Crudu, note fugare despre „unom uitat”, învăţătorul şi fostul primar Constantin Grigorincu, necro-logul rosit la slujba de înhumare a fostului general şi scriitor TudorLuchian- Tudora, donaţia de carte din partea familiei defunctului;omagiul adus la împlinirea a 80 de ani de viaţă prof. univ. dr. Con-stantin Vasilică, fiu şi cetăţean de onoare al Tudorei.

Lucrarea mai cuprinde Monumentele noastre, grupaj de mate-riale despre vârfuri şi superlative locale pregătit pentru Radio Iaşi,opinii despre meşterii populari (secvenţe dintr-o intervenţie la unsimpozion judeţean, material preluat şi publicat şi de Ţara de Sus),un alt interesant material întocmit spre a fi prezentat la FestivalulSufletului de la Iaşi, intitulat A trăi frumos în gândirea tradiţionalăromânească

În Experienţe, ultima secţiune a cărţii, autorul rememoreazăparte din evenimentele în care a fost implicat prin anii 1980 şi după,atunci când răspundea, în calitate de director de Cămin Cultural, deactivitatea cultural-artistică şi educativă din Tudora.

Şi aceste pagini le-am citit şi recitit cu mare interes, personalfiind nu doar un lector neutru, ci un martor/spectator, uneori chiarparticipant la evenimentele prezentate în carte, în acea perioadăfiind tudorean, în suflet şi în acte...

Autorul manifestă oricari temeri/îndoieli în ceea ce priveştemodul cum va fi primită şi receptată această ultimă carte. L-am sfă-tui să stea liniştit. Şi-a iubit şi îşi preţuieşte prea mult satul şi oame-nii , pentru a fi apreciat de contemporani. Iar dacă nu e convins întrutotul, atunci tot îi mai rămâne o şansă. Posteritatea i-a asigurat dejaun loc de frunte. Dovada: cărţile pe care le-a scris !

Şi, în final, o ultimă şi necesară precizare: fotografiile care ilus-trează cartea sunt realizate de Eugen Ungureanu.

29

Creaþie literarãAl.D. FUNDUIANU

Vasile Ungureanu – FULGURAŢII

Prezenta antologie, rod al unor acumulări de peste unsecol, adună între aceleaşi coperte 1.000 de poeziipopulare din judeţul Botoşani culese, fie din acest areal

etnofolcloric, fie de culegători de folclor născuţi pe aceste melea-guri. Începând cu Eminescu, exemplul cel mai elocvent de cule-gător de folclor de pe întreaga suprafaţă a României, mai ales înperioada turneelor cu teatrele în care a fost angajat şi, cu pre-ponderenţă, în timpul revizoratului şcolar, şi terminând cu alţiculegători de folclor din zilele noastre, de regulă învăţători deformaţie veche sau pur şi simplu pasionaţi de acest gen oral alcreaţiei populare.

Toate aceste poezii populare au apărut în diverse culegeri,fie editate de edituri importante, cum ar fi Minerva, în cazul luiEminescu – ediţia cu numărul 1.000, în două volume în BPT,îngrijite de D. Murăraşu –, fie simple culegeri editate, în cea maimare parte, de Casa Creaţiei Populare Botoşani, acum CentrulJudeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţio-nale Botoşani, instituţie care a împlinit anul acesta 40 de ani dela înfiinţare.

Astfel, îngrijitorul acestei antologii monumentale a avut învedere toate apariţiile de acest fel apărute de-a lungul anilor, celepe care le-a putut consulta, mai puţin cele din perioadele ante-belice şi interbelice, dispărute acum din diverse motive, dar înmare parte salvate de unii antologatori în culegeri esenţiale, unelecuprinzând poezii populare culese de cei ce îngrijeau respecti-vele culegeri, altele adunând poezii culese de diverşi pasionaţide folclor şi publicate prin revistele vremii.

Păstrând cronologia, numele culegătorilor din ale cărorlucrări am făcut selecţia prezentei antologii sunt: Mihai Emi-nescu, Grigore Gheorghiu, Dumitru Furtună, Tiberiu Crudu,Al. Bardieru, Ion. H. Ciubotaru, Stelian Cârstian, DumitruLavric, Ştefan Ciubotaru, Vasile Ungureanu, Aurel Ştefan, Cos-tache Jacotă şi Gheorghe Ţuculeanu. Am scos din atenţia pre-zentei antologii pe unii culegători de folclor care au improvizatşi adunat în diverse culegeri hibrizi de gen care nu aduc nimicvaloric ci dimpotrivă. Numele lor nu merită menţionate aici.

Nu am păstrat, în structura cărţii, unele poezii, cum ar fi celede nouă satiră socială sau fals moralizatoare, eliminând, de ase-menea, acolo unde era cazul, versul sau chiar poezia ideologizată,de tip „viaţă nouă”, şi am completat, pe unde era necesar, versu-rile sau cuvintele eliminate de cenzura comunistă.

Am renunţat la fărâmiţarea secvenţială pe genuri (epic, liric,socială, de tristeţe, de haiducie, de sărăcie, de lume etc.), prefe-rând secţiuni ample, globalizatoare, astfel: prima secţiune cuprin-de „Poezia obiceiurilor” – începând cu poezia obiceiurilor deiarnă (colinde, pluguşoare, sorcove) şi terminând cu cele ale obi-ceiurilor de peste an (oraţii de nuntă, botezul, înmormântareaetc.); a doua secţiune include toată poezia populară, fie epică saulirică, socială sau istorică, de eveniment sau ocazională etc., fiindşi cea mai consistentă în economia antologiei; în a treia secţiu-ne am adunat o sumă de strigături de reală esenţă populară, cule-se, de-a lungul timpului, de mai toţi cei menţionaţi mai sus. Ast-fel s-a închegat o construcţie a cărţii care poate ilustra nu numaio activitate bogată a unor culegători sau o existenţă pe acestelocuri ale Ţării de Sus a unor creatori de asemenea folclor, numiţide cei ce-au cules de-a lungul timpului „informatori”, ci şi o pro-ducţie impresionantă de compoziţii poetice, extrem de diverseşi bogată în imagini artistice relevante pentru intensitatea vieţiiscurse de-a lungul timpului prin casele din aceste ţinuturi.

Am inclus, de asemenea, în economia cărţii cât şi pentru auşura informarea celor ce vor consulta prezenta antologie, o listăde abrevieri şi coduri, la cares-au adăugat listele cu informatori(unde a fost cazul) şi surse (de asemenea, unde au fost indicatede cei ce au alcătuit respectivele culegeri). De asemenea, tot pen-tru o mai simplă urmărire a textelor, culegătorilor, antologato-rilor şi informatorilor, am alcătuit un indice general după primulvers, devenit astfel şi titlu, după numărul de ordine, după cod şidupă pagină. Glosarul, de asemenea, păstrat, în cea mai mareparte, din cărţile consultate, pentru a ilustra şi o astfel de anali-ză de vocabular a celor ce au alcătuit culegerile, topit însă într-ostructură alfabetică compactă, completează structura cărţii ofe-rind şi un instrument de lucru pentru cei interesaţi. De aseme-nea, bibliografia avută în vedere de îngrijitorul ediţiei oferă sur-sele fără de care o astfel de lucrare nu ar fi fost posibilă.

O astfel de antologie se doreşte un corolar al unei activităţitradiţionale în domeniul creaţiei populare din judeţul Botoşani,ilustrând bogăţia poeziei populare, nu numai ca principal ele-ment de păstrare a identităţii naţionale dar şi a unei vieţi trăiteintens şi continuu şi din acest punct de vedere.

Îngrijitorul acestei ediţii mulţumeşte tuturor celor care auadus până în zilele noastre o astfel de bogăţie de nepreţuit a crea-ţiei populare de acest fel şi speră, acolo unde unele lucruri nu s-au lăsat încă descoperite, să aibă înţelegerea necesară.

Gellu DORIAN

30

Creaþie literarãEveniment editorial

Săraca Țară de Sus - 1000 de poezii din judeţul Botoşani

Cred că volumul pe care-l propune scriitorulGellu Dorian, cu titlul Săracă Ţară de Sus,primul vers din poemul Muşatin şi codrul,

prelucrare-creaţie de Mihai Eminescu, răspundeoportun, cum afirmam anterior, dorinţei literatuluide a readuce în contemporaneitate tezaurul tradiţio-nal, pentru propria-i delectare, dar şi cu intenţia de ase verifica pe sine, ca exerciţiu de stil în folosul pro-priei creaţii. Cititorul cu dor de poezie şi, mai ales,cu îndemnul marilor călătorii imaginare pe căilecuvîntului se poate lăsa ghidat de fabricanţii experi-mentaţi în ficţiuni îndrăzneţe, fără motive de îndo-ială. De altfel, literaţii, poeţii şi muzicienii sunt aceiacare au descoperit, cum se ştie, capodopera folclori-că la ea acasă şi au elogiat-o pentru ţinută ei estetică,inedită, viguroasă, înainte ca folcloriştii s-o ia în pri-mire ca s-o disece în studii pretenţioase pînă la des-figurare. Gellu Dorian se arată a fi adeptul valorilorpermanente şi benefice pentru minte şi inimă, în spi-ritul înaintaşilor temerari şi generoşi. El însuşi esteun creator de poezie, foarte bine cotat în lumea celorcu semn ales, un poetofor, ca să inventez un cuvînt închip de preţuire, aşa că volumul în discuţie poate fiîntîmpinat cu deplină încredere. Cum folclorul literarcontinuă să rămînă un fenomen cultural complex,chiar şi în forma desincretizată în care ni se înfăţi-şează astăzi (desprins de muzică, de joc etc.), volu-mul Săracă Ţară de Sus îşi găseşte locul cuvenit şi pebiroul literatului, al istoricului literar, al istoriografu-lui, al culturologului şi a tot ce înseamnă fiinţă sen-sibilă şi gînditoare.

Lectura poate începe cu capitolul poeziei de dra-goste, larg reprezentat în volum, cu grupajul (grupa-jele) liricii de înstrăinare sau cu textele ritualistice dinseria colinde, oraţii, descîntece, unele dintre ele ade-vărate capodopere poetice. Asta dacă vrem să dămcrezare ideii plăcut amăgitoare că lucrarea, odată„definitivată” şi predată tiparului, reprezintă un „cos-moid”, un ansamblu armonios, cu toate ferestrele des-chise. Te încumeţi să deschizi o fereastră şi te pierziîn text, într-o lume minunată, faci corp comun cufabulaţia, cuprins de îmbietoare zăbavă şi uitare desine. Ipotetic, traseele se multiplică, unghiurile depornire se contopesc în una şi-n aceeaşi sferă, iar eaîşi îngăduie să te menţină vreme îndelungată în cap-tivitate. Prefer să deschid cu poemele eminesciene,cum se şi sugerează într-o anumită formă: Muşatinşi Codrul, Peste vîrfuri stă cetatea, Ursitorile (cuvarianta de şantier Povestea Dochia şi Ursitorile), lacare s-ar adăuga Fata-n grădina de aur, Miron şi fru-

moasa fără corp, acestea din urmă neincluse învolum. De altfel, ar fi fost o exagerare; locul mai potri-vit ar fi fost într-o ediţie de autor.

Mi se pare şi cel mai atractiv traseu de lectură. Elne pune pe urmele folclorului cu rezonanţe poetice,care se păstrează în murmurul amintirii şi pe multemeleaguri ale ţării. Mai mult, Muşatin şi Codrul, Pestevîrfuri stă cetatea, Ursitorile ne introduc direct înlaboratorul secret al lui Eminescu. Sunt piese de şan-tier pe care le surprindem în momente intime, cîndîşi schimbă un vestmînt după altul, după voinţa şiînchipuirea autorului. Înţelegem de ce eminescolo-gia mai nouă, de la Ion Negoiţescu şi Ioana Em.Petrescu la Mihai Cimpoi, se îndreaptă cu predilecţiespre capodoperele din postume, unde poetul se aratămai vizibil în stare de agitaţie creatoare, neastîmpă-rat şi luciferic în sensul căderii-înălţării, nicidecum„luceafăr blînd” ori „cu gene ostenite”, imagini de efi-gie, în accepţiunea de: „bun pentru eternitate”. Estecreaţia în marş, captivantă, biruitoare, care nu-şigăseşte punct de oprire decît în Luceafărul, în Doina,Scrisori, Odă în metru antic.

Poemul Muşatin şi Codrul, relevabil de la distan-ţă dintr-o anume familie de texte, se remarcă de laprimul vers: „Săracă Ţară de Sus”. Este o formulăintroductivă în tonalitate elegiacă, de doină, destina-tă să releve, prin contrast, vremurile eroice. Proce-deul stilistic nu aparţine numai romantismului. El afost utilizat şi în poezia tradiţională, de dragoste, deînstrăinare, de ostăşie. Întrucît „prima parte” a para-lelei se subînţelege, anonimul dezvoltă cu predilecţiepartea a doua, cu interes pentru dramatizarea pre-zentului: „Vai, săraca străinătate, / Rău mi-ai fost, fărădreptate… „(Mihai Eminescu, Opere alese III. Lite-ratura populară. Ediţie îngrijită şi prefaţată de Per-pessicius. Editura pentru Literatură, Bucureşti, 1965,p. 156); „Săraca strinătate, / Mult este fără dreptate”(Folclor vechi românesc. Ediţie îngrijită, prefaţă, noteşi bibliografie de C. Ciuchindel. Editura „Minerva”,Bucureşti, 1990, p. 58). Citim şi într-o variantă laDoina: „Vai de biet român, săracul,/ Că-ndărăt tot dăca racul./ Nici' i merge, nici se-ndeamnă / Că nu-ieste toamna, toamnă / Şi nici vară, vara lui / Şi-i stră-in în ţara lui. / Codru geme şi se pleacă / Şi izvoareleîi seacă, / Săracă, ţară, săracă!” (Mihai Eminescu,Doina. Ediţie îngrijită de Magda Ursache şi PetruUrsache. Studiu introductiv de Petru Ursache. Edi-tura „Timpul”, Iaşi, 2000, p. 44).

Fragment din Prefaţa cărţii

31

Creaþie literarãProf.univ.dr. Petru URSACHE

Săraca Ţară de Sus

Scurt istoric al tarafului tradiţional

La începutul secolului alXIX-lea, în Ţările Românecircula termenul de „taraf”

– cuvânt de origine turcă – cuînţelesul de tagmă, clică, partid.Abia după aproape un secol, acestcuvânt desem nează formaţiile delăutari, mai cu seamă pe celeorăşeneşti. Tot în accepţiunea dr. înetnomuzi cologie Speranţa Rădu -lescu, termenul de taraf vizează cate -goria generică a ansamblurilor(vocal) - instru men tale populareromâ neşti, a ansamblu rilor lău -tăreşti. Sino nimele specifice lo calede: bandă (ban tă), ceată, muzică şior chestră ş.a., îi con feră termenuluide taraf o arie de cir culaţie mult maimare.

Dintre acestea, sino nimul de„mu zică” (mozâcă) este carac teristiczonei Moldovei.

Respectând defi ni ţia dată de Spe -ran ţa Rădulescu, adă ugăm că:„Taraful este o formaţie (vo cal) –instrumen ta lă alcătuită din mu -zicieni profesi o nişti, specia lizată înperformarea în cadrul socializat altextelor muzicale folcloricecomplexe (melodico – armonice)”.

Remarcăm că taraful tradiţi onalrural este numeric cel mairestrâns(reunind în ultimii ani opt,până la 10 instrumentişti), laantipodul său aflându-se taraful deconcert (până la 15 persoane).

Dezvoltarea acestor tarafuri estelegată de apariţia unor muzicanţisemiprofesionişti sau profesionişti.Datorită talentului şi specializăriilor, unii instru mentişti amatori suntpreferaţi altora. După cum maiafirmă re numitul folclorist TiberiuAlexan dru: „lăutarii erau cei maiscumpi robi”.

Instrumentele tradiţionale aufost înlocuite treptat cu instru -mentele lăutăreşti la ocaziileimportante din viaţa satului, apariţiaacestora şi crearea profe sio -nalismului ţinând de o pe ri oadătârzie.

În epoca medievală, singuriicântăreţi ai satelor erau ţăranii. Prinsecolul al XV-lea la curţiledomnitorilor existau în paralelcântăreţi şi lăutari, dar şi în mediileurbane erau buciumaşi, surlari,toboşari, alături de cântăreţi carecirculau liber din oraş în oraş, cât şiîn alte ţări.

În secolul al XVI-lea, îndocumente din timpul lui Ştefan celMare, sunt con semnate nu meleunui muzicant de curte, surlarulMir cea Purcel, de ori gine nobilă, iar

mai târziu Mihai Moldo veanu şiTinodi, „un fel de trubaduri” (Emi liaComişel). Abia în secolul al XVIII-lea se poate vor bi despre lăutari înînţelesul actual. Ei purtau diferitenu me: „zicători”, „zi că laşi”, „lă -utari”, „alăutari” etc., iar ta raful eradenumit tacâm, bandă, mu zică,taraf. Sunt semnalaţi şi lăutaristrăini, alături de-ai noştri, denumiţimehteri (recrutaţi şi dintrelocalnici), breslaşi, sudiţi(muzicanţi profesionişti din cadrularmatei şi ţigani robi. Până ladezrobirea ţiganilor, viaţa lăutarilora fost extrem de grea şi umilitoare,ajungându-se chiar la un negoţruşinos cu lăutari.

Pe la sfârşitul secolului al XVIII-lea, aflăm că lăutarii moldoveni eraudeja organizaţi în „breasla

32

EtnomuzicologieConstantin LUPU

TARAFUL MOLDOVENESC - TRADIŢII ŞI PERSPECTIVE ÎN JUDEŢUL BOTOŞANI

meşterilor scripcari sau lăutari”,cu „catastev” în regulă.

Breasla lăutarilor din Iaşi, undestaroste era renumitul BarbuLăutaru, era obligată să plăteascădrept „havaet stăpâ nirii”, prin 1812,suma de 400 lei, iar în 1836, 600 lei.Pentru a da mai multă tărie şi fastexecuţiei, lăutarii obişnuiau dintimpuri îndepărtate să cânte în grup,în ansambluri mai mici ori maimari, după împrejurare. (TiberiuAlexandru)

Din afirmaţiile unor străini,printre care şi Franz Joseph Sulzer,mai aflăm că, până în secolul alXVIII-lea, taraful era alcătuit din 1 –2 viori şi un „moscal” cu şapte ţevi şiun ţambal; în Muntenia şi Moldovaviorile şi naiul erau însoţite de cobză.Astfel că: vioara, naiul şi cobza sunt„instrumentele ţării”.

Conform afirmaţiilor aceluiaşiTiberiu Alexandru, lăutarii mol -doveni părăsesc cei dintâi naiul,urmaţi nu peste multă vreme de ceimunteni, aşa încât instru mentulajunge din ce în ce mai rar auzit, pemăsură ce ne apropiem de zilelenoastre. Dacă şi în secolul XXnumărul lăutarilor creşte, tarafurilesăteşti continuă să rămână mici,formate adesea din 2 instrumentişti:un viorist şi un cobzar, un viorist şiun ţambalagiu, ori pur şi simplu doiviorişti. Între cele două razboaiemondiale, folcloriştii au constatatalcătuiri caracteristice pentrudiferite regiuni ale ţării. Astfel că,într-o mare parte din Moldova sedistinge formaţia: vioară – cobză,căruia i se adaugă uneori un fluieraş.

Deasemeni, fanfara lăută reas că(„banda” sau „mozâca”) estecaracteristică pentru o însemnatăparte din Moldova, cât şi pentruvestul Olteniei.

Se ştie că taraful nu cântăniciodată pentru sine – cum face deobicei muzicantul amator – ci, deobicei, într-un cadru orga nizat, lasolicitarea unei comu nităţi care esteşi beneficiarul performanţelor sale,

la diferite prilejuri şi în circumstanţespaţio-temporale determinate.(Speranţa Rădulescu)

În aceste ocazii se reglează înegală măsură comportamentultarafului şi al beneficiarului său.

Manifestarea ca atare are serioaseconsecinţe asupra di men siunilor,componenţei instru mentale şirepertoriul unui taraf. Spre exemplu:pentru şezatoare, clacă sau horă secerea o formaţie mai restrânsă, decâtla una de nuntă, concurs, spectacol(dacă era în aer liber, se apela lainstru mente cu o acusticăputernică).

La ocazii mari, alături demuzicanţii semiprofesionişti, să teniiangajează şi lăutari profe sionişti.Lăutarii satelor erau deţinătoriitradiţiei artistice a colectivităţii, cuun stil comun de interpretare ca allocalnicilor. Lăutarii de la sate şioraşe au rămas mereu în contact,produ cându-se influenţe reciproceîn repertoriul şi stilul de execuţie.

Este foarte deversificată com po -nenţa formaţiilor instru men tale, fiesub aspectul instru mentelor alcă -tuitoare, fie sub aspectul răspândiriizonale.

Este un criteriu recunoscut detoţi specialiştii etnomuzicologi că, îndefinirea categoriilor tara fului, deprim ordin este instru mentul careasigură nucleul com partimentuluide compa nia ment.

La baza constituirii tarafurilortradiţionale, aşa cum afirmăprof.univ. Ileana Szenik, de la Aca -demia de Muzică „Gheorghe Dima”din Cluj în Cursul de folclor(2004/2005), – se află 2 – 3instrumente, iar prin asociereaaltora (care, în funcţie de cir -cumstanţe pot lipsi), se amplificăpână la 5 – 7 instrumente. Am -plificarea tarafului în mod exa gerateste un fenomen recent.

Dintre cele cinci categorii detarafuri, selectăm doar câteva în carene putem regăsi ca structură întreacestea:

- categoria I – Tarafuri axate peun instrument cu coarde ciu pite: a)cobză sau chitară + vi oară (asocieriposibile: nai, cla rinet, fluier,contrabas, tobă etc.), răspândite înzonele extracar patice;

- categoria a II-a – Tarafuri axatepe un instrument cu coar de lovite:a) ţambal + vioară (asocieri posibile:nai, clarinet, fluier, respectivcontrabas, tobă etc.), răspândite înzone extracar patice;

- categoria a IV-a: Tarafuri –fanfare populare, centrate pe 2 – 3instrumente de suflat (compo nenţăposibilă: flaut, trompetă, clarinet,saxofon ş.a.), răspândite în Moldova,Banat şi, parţial, în Câmpia Dunării,sudul Transil vaniei;

- categoria a V-a, unde nucleulde acompaniament este axat pe uninstrument aerofon cu re sursearmonice: acordeonul sauarmonica (în Dobrogea armo nicade gură), asociate cu oriceinstrument solistic.

Acordeonul se impune în ultimavreme tot mai mult în formaţiiletradiţionale zonale, fie înlocuind înîntregime compar timentul deacompaniament, fie asociindu-se laformaţiile tradi ţio nale în dublăcalitate: solistic şi de acom -paniament.

În susţinerea afirmaţiilor te -oretice cu exemple practice, cum cădin categoria 5 de clasificare în carenucleul de acompaniament este axatpe un instrument aerofon curesurse armonice: acordeonul, săenumerăm doar câteva din multeleformaţii instrumentale (tarafuri)care au acest instrument încomponenţă. De exemplu: Mitoc(cu 4 acor deoane), Albeşti (2acordeoane), Bucecea (3 acor -deoane), Do bârceni (4 acordeoane),George Enescu (2 acordeoane),Rădăuţi Prut (5 acordeoane) ş.a.

În Moldova intră în com ponenţatarafului şi fluierul mic, alături decoarde: vioară, cobză, vioara I, II,violoncel, fluier şi contrabas, în loc

33

Etnomuzicologie

de violoncel; vioară – cobză, ţam -bal, vioară, contrabas; vioară-nai,cobză (uneori violă şi violoncel). Înultimul secol, în tarafuri, cum amarătat mai sus, pătrunde tot maiinsistent acordeonul; mici fanfare,formate din ţărani, înlocuindcordofonele pe care sătenii lapreferă, cu toate că interpretarea esteadesea de o calitate îndo ielnică.

Revenind la afirmaţiile reputa teiprofesoare univ. Emilia Co mişel,faţă de cele mai vechi tarafuriatestate documentar în secolul alXVIII-lea (fluier, vioară, violoncel,corn, ţambal, clarinet, după stampapictorului Tr. Neu hauser, iar laînceputul secolului al XIX-lea: nai,vioară, tambură; vioară, cobză,vioară, trâmbiţă etc., tarafurile dinultimele decenii ale sec.al XIX-lea s-au îmbogăţit, au crescut în amploareşi în modalităţile de acompaniere. Înultimele decenii s-au creat şi formenoi: formaţii de instru mentetradiţionale, formaţii mixte:instrumente populare de suflat şi cucoarde; grup de fluieraşi cu ţambal,contrabas şi acordeon. În privinţaexecuţiei muzicii instrumentale,sunt demne de amintit cuvintele dr.Ghizela Suliţeanu („Psihologiafolclorului instrumental”, pag. 154)că „despre mijloacele sonore folositeîn execuţia instrumentală se poateafirma cu oarecare certitudine căprimele manifestări – şi aceasta pe olungă perioadă – au aparţinutinstrumentelor de percuţie. Alăturide o muzică interpretată vocal s-adezvoltat un adevărat limbaj alpercuţiei. Apariţia instrumentelormuzicale melodice o situau în timp,ca urmând celor de percuţie (care audeterminat diferenţierea înconştiinţă a interpretării vocale decea instrumental – melodică şi decea ritmică, ceea ce a constituit unpas important în evoluţia concepţieimuzicale”.

***La loc de frunte în părţile

Botoşanilor, la compartimentulmelosului popular, – afirmaţiileaparţinând prof.univ.dr.Ion H.Ciubotaru, un redutabil exeget alfolclorului botoşănean, – se situeazăinterpreţii – ţărani (ex: cântăreţii lafluiere, caval, fluier mare mol -dovenesc, fluieraş mij lociu, fluiermic de lemn, de alamă – trişcă,tilincă, fluier cu ancie, fluierîngemănat etc.), al căror repertoriuse impune prin arhaicitate şi inedit.

Alături de grupurile de fanfară,cu farmecul lor inedit, se impuntarafurile ţărăneşti, celedescoperite şi elogiate de mareleetnomuzicolog Constantin Brăiloiu.În sincretismul evoluţiei acestora sedisting şi dansatori de mare talent şivirtuozitate, cu un repertoriucoregrafic de certă originalitate, custiluri interpre tative ce i-au definit şii-au indi vidualizat.

Transcendenţa tarafuluimoldovenesc de formulă mică esteconfirmată în arealul boto şănean denumeroase mărturii documentare,invocând în acest sens doar tarafulascultat de copilul Jurjac (GeorgeEnescu) în preajma satului natal dinzona Dorohoiului pe care-l numeaca „o orchestră ciudată, alcătuitădin două viori, un ţambal, un nai şiun contrabas”.

În tot peisajul muzical – folcloricromânesc, de-a lungul timpurilor,taraful a avut şi are un singurprimaş, cu atribuţii precise, de ordinprofesional şi administrativ, încalitate de conducător, elreprezentând for maţia în relaţiile cubeneficiarul.

Şi în judeţul nostru au existat şiîncă mai există primaşi, con du -cători de tarafuri (formaţii instru -mentale mai mici sau mai mari).

Se pot enumera aici doar câţivadintre cei mai valoroşi şi înzestraţiprimaşi, ce conduceau formaţiiinstrumentale atât pe plan local câtşi prin împrejurimi, precum ŞtefanAvrumuţoaie şi ConstantinBadurlă la Darabani, Toader Ţintă

la Baranca – Cristineşti, Ilie Sotir laAlbeşti, Ion Roman la Avrămeni,Octav Ştefănescu la Coţuşca, VasileUrsache la Flămânzi, DumitruIoniţescu la Frumuşica, Ghe orgheCiucur la Havârna, Ghe orgheBorcoi la Hlipiceni, Ioan Şte -fănescu la Mileanca, Ioan Savitescula Săveni, Costel Moisa, DoruFarcaş şi Cozma Lascarache laBotoşani.

Să reamintim că vestitul lăutar –viorist Toader Ţintă din Baranca, cutaraful său din care nu lipsea nicipiculina, abordase alături de cânteceşi jocuri populare autentice, arhaicesau concertante, şi alte piese dintr-un repertoriu cosmopolit, precum:Polcă, Mazurcă, Ţigănească; apoiIlie Sotir din Albeşti sau IoanRoman din Avrameni, pe lângărepertoriul local specific, cuprin -zând aproape toate genurile fol -clorice, mai adaugă, probabil lacererea unor beneficiari, şi mu zicălăutărească sau chiar muzică pentruevrei. Sau că, „în Doro hoiul anilor1945 – 1980, în interpretareatarafului COSTAN DACHE puteaufi auzite valsurile lui Johann Straus,majoritatea operelor vieneze, –bineînţeles adaptate la formulainstrumen tală, conţonete italiene,muzică uşoară românească şi inter -naţională de bun gust, folclorromânesc de calitate, şi toate acesteacântate de numai 5 persoane, şi fărănici o partitură” (Valerian Ur -sinschi). Totodată, în Dorohoi maifuncţiona şi un taraf al sindicatuluioraş, condus de Ion Mandache.

În perioada 1975 – 1990,perioadă de început a cercetărilorfolclorice în judeţ (46 de localităţiatestate), am putut constata pe lângăformulele tipice de taraf tradiţional,chiar şi aşa-numitele categorii detaraf – fanfară (Broscăuţi, Bucecea,Conceşti, Ibăneşti, Suharău, Vf.Cîmpului, Vorona); la 2 – 3 viori,cobză, contrabas se alăturau şi 2 – 3su flători (fluier, clarinet, trompetă),de exemplu.

34

Etnomuzicologie

În practica populară, dindescrierea construcţiei instru -mentelor muzicale populare, se potdeduce caracteristicile melo dice şiale acompaniamentului armonic, elefiind adesea im plicate de posi -bilităţile tehnice ale instrumentuluila care sunt cân tate.

Cu plăcută surprindere amconstatat la tarafurile din judeţ, pecare le-am ascultat în decursul celorpeste 30 de ani de activitate,existenţa unor pseudoinstru mente:(Brăeşti - solz de peşte, frunză,Dersca - solz, Flămânzi - solz,Hudeşti, Săveni şi Unţeni – solz),sau instrumente cu coarde ciupite,mai rar întâlnite – ţitera, laCristeşti, Mihăileni, Dersca etc.

Cum era de aşteptat, o dată cuevo luţia formaţiilor instru mentaledin judeţ, în paralel s-au afirmat şiin terpreţi vocali, ce au păşit pragulpro fesionalismului, precum AntonAchiţei (Mă năstireni – Unţeni), Da -niela Con durache (Mihai Emi -nescu), Pe tro nela Rusu (Ştefăneşti),Elena Mândrescu (Ungureni) ş.a.

Acum 30 de ani în urmă s-aînfiinţat şi taraful tradiţional„DATINA” pe lângă C.J.C.P.C.T.Botoşani, care a avut de la început oascendenţă meteorică în lumeafolclorului muzical moldovenesc.Aşa cum afirma dr. Ion H.Ciubotaru în al său „Cuvânt înainte”la culegerea „Din repertoriulformaţiei DATINA”, acest grupreprezintă un reper inconfundabil,mai întâi pentru că estereprezentativ pentru tradiţia satuluimoldovenesc; apoi, pentru că adovedit o exigenţă exemplară înalegerea repertoriului şi nu înultimul rând, pentru că (membrii)au rămas credincioşi programuluiiniţial (interpretare, repertoriu,prezenţa scenică etc.).

Tot despre „Datina”, folcloristul şicompozitorul Ludovic Paceagadaugă că ... „grupul princomponenţă, repertoriul şi stilulautentic ţărănesc de interpretare

aminteşte de tradiţionalele tarafurisăteşti din Moldova, cu o puternicăşi particulară amprentă localăbotoşăneană. Ori ginalitateaformelor de prezentare (dialoguldintre instrumente, preluările deteme de la un instrument la altu,trecerile cursive de la rolul de solist

la cel de acompaniament etc.) a creatpersonalitate şi renume acestuimănunchi de talente populare cuatribute de unicat valoric şidocumentar”.

În continuare exemplificămpractic cu transcrierea muzicală aunei suite instrucmentale alcătuită

35

Etnomuzicologie

din trei melodii de jocuri popularelocale interpretate şi înregistrate deTaraful din Havîrna în anul 1985.

Bibliografie selectivă1. Alexandru, Tiberiu - „Instrumentele

muzicale ale poporului român”, E.S.P.L.A.,Bucureşti, 1956

2. Alexandru, Tiberiu - „Folcloristică,organologie, muzicologie”, studii 1, EdituraMuzicală, Bucureşti, 1978

3. Alexandru, Tiberiu - „Folcloristică,organologie, muzicologie”, studii 2, EdituraMuzicală, Bucureşti, 1980

4. Arvinte, Constantin - „Folclor muzicaldin Moldova”, Editura P.I.M., Iaşi, 2008

5. Andriescu, Vasile - „Folclor coregra-fic din judeţul Botoşani”, C.J.C.P., Botoşani,1979

6. Bîrleanu, Viorel, Bucescu, Florin -„Melodii de joc din Moldova”, Caietele Arhi-vei de Folclor

7. Comşel, Emilia - „Folclor muzical”,E.D.P., Bucureşti, 1967

8. Constandache, Gică, Ursinschi, Ticu -„Dulce plai moldovenesc”, Culegere de melo-dii populare, Editura Muzicală, Bucureşti,2000

9. Delion, Pavel - „Folclor din judeţulBotoşani”, C.J.C.E.S., Botoşani, 1979

10. Rădulescu, Speranţa - „Taraful şiacompaniamentul armonic în muzica de joc”Colecţia Naţională de Folclor, Editura Muzi-cală, 1984

11. Rădulescu, Speranţa - „Peisaje muzi-cale în România secolului XX”, Editura Muzi-cală, Bucureşti, 2002

12. Sârbu, George - „Folclor muzicalinstrumental din Moldova. Ţinutul Bacău-lui”,Editura Artes, Iaşi, 2003

13. Szenik, Ileana - „Curs de FOLCLOR”,Academia de Muzică „Gheorghe Dima”, Cluj,2004 / 2005

14. Suliţeanu, Ghizela - „Psihologia fol-clorului muzical”, Editura Academiei R.S.R.Bucureşti, 1980

36

Etnomuzicologie

Taraful DATINA (1983): Constantin Lupu (dirijor), ConstantinNegel, Mihai Cojocaru, Mircea Antoneac şi Aurel Amarandei

37

Etnomuzicologie

BĂTUTA- Las-o, las-o la podea,Ca la noi la Vorona.- Hai băieţi că jocu-i gata,Ca la noi la ChiscovataHaidaţi, haidaţi măi flăcăi,C-aşa-i jocu-n sat la noi.

STRIGĂTURI DE COMANDĂ PE PASUL DE BAZĂ- Frunză verde baraboi,Înainte şi-napoi.- Foaie verde foaie latăTrei bătute la tureatcă.- Las-o la pământ să zacă,Să se audă-n Valea Seacă,Să se audă şi-n Bihor,Cinci bătute la picior.- Liţă foaie şi-o lalea,Bate cizma la dreapta.- Frunzuliţă de harbuz,Bate un pinten ş-apoi sus.- Altă foaie şi-o laleaÎnvârtita şi broasca.- Pătlăgele şi harbuz Mărunţica ş-apoi sus.

TREI JOCURI POPULARE BĂRBĂTEŞTI din comuna Vorona, judeţul Botoşani

Coregrafia: ing. Mihai ChelărescuTranscriere muzicală: prof. Constantin Lupu

Motto:Toate bunurile lumii

Le au astăzi numai uniiŞi le ţin ascunse-n ladăCei săraci să nu le vadă

Etnomuzicologie

38

Etnomuzicologie

39

Notarea grafică a mişcărilor s-a făcut după sim-bolurile stabilite de Teodor Vasilescu şi Sever Tita înlucrarea Folclor coregrafic românesc, îngrijită deVeronika Hinghian, Bucureşti, 1972.

Etnomuzicologie

40

Noul compartiment al instituţiei – EDUCAŢIEPERMANENTĂ ŞI DOCUMENTARE – aremenirea să facă mult mai bine înţeleasă în rândul

celor interesaţi cultura tradiţională în toate aspectele ei, dela elementele etnologice şi etnografice la datinile şi obiceiu-rile de iarnă şi cele de peste an, de la folclorul muzical şi celcoregrafic la cel literar, printr-o coeziune a tuturor compar-timentelor instituţiei şi o informare coerentă, la zi, a tuturoractivităţilor, pe care instituţia noastră le organizează.

Fiind un compartiment nou, cu un profil compus dinsuma tuturor elementelor ce definesc activitatea CentruluiJudeţean de Conservare şi Promovare a Culturii Tradiţiona-le Botoşani, rolul acestuia, pentru început, este unul de ordo-nare a tuturor materialelor documentare într-o bibliotecăfuncţională şi un depozit care să constituie instrumentul delucru pentru cei ce doresc să se informeze permanent asuprafenomenului culturii tradiţionale. Fiind o activitate de docu-mentare şi valorificare a tuturor materialelor conservate pânăîn prezent, pe parcursul găsirii unui profil educaţional suges-tiv, compartimentul va propune şi alte activităţi prin care totfondul documentar al instituţiei să poată fi promovat şi valo-rificat la maximum, prin simpozioane, schimburi culturale,colocvii, cursuri de iniţiere în cultura tradiţională, precumşi expuneri libere în rândul diverselor categorii sociale, de lacomunităţile tinerilor la cele ale vârstnicilor.

Fişarea tuturor unităţilor de bibliotecă, de la cărţi, revis-te, broşuri, pliante, afişe, casete audio, CD-ROM-uri, DVD-uri, filme, înregistrări-interviuri, fotografii etc. până la celemai noi elemente ce compun fondul documentar al institu-ţiei constituie partea activităţii de documentare a comparti-mentului nou creat, activitate ce va pune, aşa cum am spus,bazele fondului principal de cercetare pe viitor, fond fără decare totul ar trebui luat de la început. Cred că o instituţie decercetare trebuie să aibă o astfel de bibliotecă diversă, de pro-fil, de specialitate, care să stea la îndemâna celor interesaţi destudierea tradiţiilor culturale ale acestei zone.

Educaţia permanentă este, în realitate, ceea ce face osocietate pentru a fi mereu în pas cu cele mai noi informa-ţii ce privesc civilitatea, comportamentul social, în contexttradiţional, prin cunoaşterea culturii elementare, care nueste alta decât cea venită până la noi prin viu grai, transmi-să prin izvoare etno-folclorice, ceea ce reprezintă puritateaunei identităţi naţionale cu care generaţiile ce vin trebuiescsă se identifice, mereu în comparaţie cu cei ce au trăit înain-tea lor într-un spaţiu cultural plin de tradiţii. Şi aici noulcompartiment al instituţiei noastre trebuie să se implice şi săse impună în viaţa culturală a judeţului, cu noi forme demanifestare şi impact cultural şi educaţional, fără a se sub-stitui şcolilor sau căminelor culturale şi caselor de culturăcu care, de comun acord, trebuie să colaboreze şi să desco-pere noi forme ale educaţiei culturale, de la cele de tradiţiela cele oferite de calculator şi internet, nerenunţând la hazar-dul cotidian al vieţii care preia vrând-nevrând elementeletradiţionale din care regenerează, în sens valoric, folclorul

nostru, ca element ineluctabil al identităţii noastre naţiona-le.

Un alt element al educaţiei permanente, din acest punctde vedere, al culturii tradiţionale, element de bază de carese ocupă instituţia noastră, este acela de a supraveghea, însensul bun al cuvântului, nealterarea fondului tradiţionalprin înlocuiri sau substituiri cu elemente ale folclorului arti-ficial, de tip nou, aglutinant şi alterant, pericole ce pândescdin ce în ce mai mult mai ales în rândul tinerelor generaţiidispuse să accepte noul în toate formele lui, forme careascund şi germenii alterării tradiţiilor. Aici, în aceste aspec-te, va trebui să găsim cele mai atractive activităţi, inovatoa-re, descoperite în urma unor cercetări de teren, activităţicare să aibă ca scop tocmai educaţia, fie prin forme ludice –concursuri, festivaluri, tabere, schimburi culturale, proiecţiide filme, lecturi publice – fie prin studierea unor cursuri deprofil menite să specializeze formatori, actori culturali caresă se implice permanent în educarea comunităţilor pe carele avem în vedere, cele din judeţul nostru.

Prin acest compartiment vom ţine cont de educaţia adul-ţilor, care răspunde unor definiţii multiple: înlocuieşte edu-caţia primară pentru o foarte mare parte a adulţilor; com-pletează educaţia elementară sau profesională pentru multepersoane care n-au beneficiat decât de un învăţământ incom-plet, prelungeşte educaţia celor pe care îi ajută să facă faţăexigenţelor noi ale mediului înconjurător, perfecţioneazăeducaţia celor care au un nivel superior de pregătire, con-stituie pentru toţi o modalitate de dezvoltare plenară a per-sonalităţii.

Educaţia formală este cea care se desfăşoară în instituţiispecializate (grădiniţe, şcoală, universitate, centru de for-mare), conform unor programe oficiale care se finalizeazăprin licenţe.

Educaţia informală are loc în situaţii sau locuri care nuau o misiune educaţională proprie (de exemplu în cluburi,asociaţii, întâlniri interpersonale, spectacole). Exemplul tipiceste cel al educaţiei extraşcolare sau extracurriculare ( deexemplu: vizite de studiu, activităţi asociative, dezbateri,întâlniri sportive, activităţi culturale şi recreative care se orga-nizează în sprijinul programelor oficiale).

Educaţia incidentală este spontană, difuză şi ocazională.Ea se produce în situaţii neprevăzute, în cadrul unor insti-tuţii, medii culturale sau activităţi care nu au un conţinuteducativ propriu-zis (de exemplu: programe TV, concerte,orice situaţie cotidiană). Spre deosebire de educaţia infor-mală, educaţia incidentală este întâmplătoare, discontinuă şifără conexiune formală cu activităţile educative instituţio-nalizate.

Toate aceste elemente, pe viitor, vor fi ilustrate, după cer-cetări şi studiu în teren, în revista noastră, la această rubri-că, în care vom aduce şi colaboratori externi, pentru a lărgiopinii şi păreri despre o astfel de activitate ce încă îşi cautăprofilul şi care se dovedeşte de la început a fi una necesarăşi specifică instituţiei noastre.

Elena GROZAEDUCAŢIA PERMANENTĂ