REVISTË KULTURORE ARTISTIKE - BILINGUALEORGAN I SHOQATËS “ARUMUNËT/VLLEHTË E SHQIPËRISË”

VITI I VII I BOTIMIT NR. 43, PRILL 2017

DURRËS

Tu 15 di Marțu la oara 16.30 dișcl’isum școala(clasa) ti învățarea a limbil’ei rrămănă di cilămañl’ă a li etnii a noastă. Aistă si dișcl’isi cu inisiativa a Profesorul a limbil’i armână D-nu Thoma Musha shi Alex Semej , agiutați di D-ñă: Valentino Mustaka, Arian Moci, Zisa Musha, Mirela Moci, Teuta Adhamidhi shi prințl’ă. Cum si vedi clasa ari ma multu di 20(yiñiț) ma mintuimu că tu vinitorlu poti s-fițem și altă clasă.Tuti si facu cu contribut vulentar cu pricustuseara al D-nu Th.Musha shi A.Semeu. Lu urămu succese ti inisiativa și calea mbară!.

Căftăm ndupureari di etnia a noastă ta s-matadișcl’idemu școalili(alăsarinda di ună parti ațel’ ți ni bagă pulani tu răcătoaci ti chidicari).

Căftăm ndupureari di la Guvernu conform a Conventulu și Recumandareli a li Europi.

Succese a oamiñlu ti săntu pricustusiți ti etnia a noastă.!

Më 15 Mars 2017 ora 16,30 u hap klasa-shkolla per mesimin e gjuhes rëmëne nga femijte e etnis sone. Më inisiativen e profesorve te gjuhes armëne z Thoma Musha dhe Aleks Semeu dhe mbeshtetjen-ndihmën e z Valentin Mustaka, Arjan Moci, Zisa Musha, Mirela Moci, Teuta Adhamidhi dhe te shume prinderve. Fillimisht siç e shikoni jane 20 femije, por e ardhmja eshte shume premtuese. Çdo gje eshte mbi baza vullnetare por me perkushtimin maksimal te z Musha dhe Semeu. I urojme suksese per kete inisiative te guximshme dhe rruge te mbare.

Kerkojme mbeshtetje nga etnia jone qe edhe ne vende te tjera te ringreme shkollat (pavaresisht nga shkopinjte ne rota).

Kerkojme mbeshtetje shteterore ne zbatim te Konventave dhe Rekomandimeve te Europes.

Suksese njerezve te perkushtuar per etnin tone.

3

Botuesi i revistës “Arumunët Durrës” Valentin MustakaCel: +355 682058712. e-mail: vamus1948@gmail.com www.partia-abde.blogspot.com

Valentino MustakaProcredit Bank sha Swift Code FEFAALTR

IBAN AL93209122020000201323080101 Lekë - IBAN AL50209122020000201323080002 Europreciul 300 Euro / ti  un mesu Vâ hâristusim ti agiutarea a voastrâ ti cauza armâneascâ!. Rivista s-da gratis.

Ç’FARË ËSHTË PËR ARUMUNËT/VLLEHTË “DITA NA-CIONALE E 23 MAJIT 1905”

23 Maji konsiderohet Dita Nacionale e Arumunëve/vllehëve, sepse pikërisht në këtë datë në vitin 1905, Sulltani i Turqisë, Abdyl Hamiti i II-të, nënëshkroi dhe dha për publikim dokumentin, Iraden, me anë të të cilit plotësohej kërkesa e popullatës arumune, që të kishte të drejta të njejta si dhe gjithë popullata tjetër jomuslimane nën Perandorinë Turke.

Me anë të Iradesë, e cila iu dërgua gjithë administratës turke në Ballkan dhe për dijeni Patriakanës së Stambollit, arumunët/vllehët fituan të drejtën për të patur shkollat dhe kishat ku të mësohej dhe të meshohej në gjuhën arumune/vllahe. Njëkohësisht u dha e drejta që në administratën lokaale, në ato fshatra dhe qytete ku shumica e popullsisë ishte e përbërë nga arumunët/vllehët, të zgjidheshin përfaqësues nga kjo popullatë. Po kështu në administratën shtetërore u parashikuan fonde për të paguarë inspektorë dhe mësues të shkollave arumune/vllahe për të gjitha rajonet ku do të ngriheshin dhe funksiononin këto shkolla. Kështu, për herë të parë u njohë ligjërisht që, krahas shkollave në gjuhën greke dhe shqipe, të njohura më parë, të kishte edhe shkolla në gjuhën arumune/vllahe, duke plotësuar një nga aspiratat më thelbësore të kësaj popullate brënda suazës së Perandorisë Turke.

Në dokumentat e kohës bie në sy dukshëm se për arritjen e kësaj fitoreje kishin luftuar dhe bërë përpjekje të mëdha intelektualët arumun/vlleh, të paisur me kulturë europiane.

Megjithëse Iradea i krijoi premisat ligjore që edhe popullsia arumune/vllehe të identifikohej plotësisht, si çdo komb tjetër i ballkanit, historia u fut në ato rrjedha që nuk i dha mundësin asaj të ngrihet në nivelin e organizimit shtetëror. Ata u integruan në popullsitë e vendeve përkatëse, sipas ndarjes së kufijve që u bën pas Luftës së Parë Botërore. Në këto vende popullsia arumune/vllahe, punoi dhe luftoi me guxim e pa u tërhequr, për liri, arsim, demokraci duke marrë pjesë aktive në jetën politike, ekonomike dhe shoqërore.

Mbas viteve 90-të, çuan në një rigjallërim më të madh të kërkesave për të drejtat kulturore e gjuhësore të çdo

GËZUAR PASHKËT, KRISHTI U NGJALL VËRTET U NGJALL HRISTOLU INYA,

DARIHINA INYA! PASHTI HAROS!

Besimi ynë në Jesu Krishtin, është jeta dhe ngjallja.

Ky, besimi ynë na jep jetë, shpresë, dritë dhe frymëzim në çdo çast të jetës tonë. Sot vëllezër dhe motra Arumunë dhe

shqiptarë, të kudo ndodhur, se në ngjalljen e Jesu Krishtit, bashkohen të Gjithë reth Tij, me dashurinë dhe mbrojtjen nga ambicjet e këqia të kohës. Ai është pranë nesh dhe kur ne nuk e shpresojmë, ai është gjithmonë pranë nesh për të na bashkuar në vërtetësinë e tij. Redaksia e Revistë Uron, le të ngjallë shpresat e humbura dhe të harruara të një populli që do zgjim.

Gëzuar Pashkët.

URIMI PËR PASHKË - 16 PRILL 2017

Tatâ a nostru

Tatâ a nostru cari eshti-n tseru,s-ayiseascâ numa a Ta,s-yinâ amirâriljea a Ta,s-facâ vrearea a Ta,ashi cum ân tseruashi shi pisti locu.Pânea a noastrâAtsea di tute dzâlele,Dâ-nâ-u a nao adzâ,Sh-nâ ljartâ amârtiili a nostre,Ashâ cum ljirtâmu shi noi,Unu a altui.Sh-nu nâ du pri noi la cârtire,Ma nâ aveaglji di atselu arâu.Câ a ta easte amirâriljeaShi putearea a Tatâlui,A Hiljilui shi a Spiritului Sântu,Tora,totâna shi tu eta a etelor. Amin.

TSI EASTI TI ARMËNJLJI/VLLAHI “DZUA NATSIONALË 23 DI MAI”

23 di Mai, easti considerat “ Dzua Natsionalë-a Armënjilor/vlahilor”, cëtse tamam tu asitë-datë, anlu 1905, s-publicë decumentlu “Iradeu”, sëmnat di cët Sultan Abdul Hamit a doila, cu cari s-ëmplinea cëftarili shi pëcëlësirli a poporlui arëmën trë s-avea ndreptuli egali cu alants milets nimusluman tsi bëna tu Amirëria Ntrutseascë.

Aisti Iradeua s-publicë pi tuti dzuarili di la Constandinopul s-pitricu la Patrihana di Stambul shi la tuti administratili dit Balcanji. Cu aistë Iradeua armënjlji/vllahi amintarë cu legi ndreaptili ta s-avea sculii iu s-anvtsa pi limba armënë/vllahë cu dascalj shi inspectorë ti aistë limbë. Tutunoarë cu mulltu importantsë fu shi ndriptatea tsi pi Bisearici, iu indzea aromënji/vllahi s-tsinea lituryia shi se si cësëbëlj, iu bëntornji earea armënj s-alidzea tu administratë reprezentratsi dit aistë etnii. Di cët administratë statalë s- deadër fonduri ti dëscalj shi inspektorë ti tuti sculii armëni/vllahi ti cafi ragioni iu va s-adra aisti sculii. Ashi, di prota oarë tu istori s-legitimizë tsi ningë sculiili pi limba greacë shi albanezë, cunuscuti ma ninti, s-avea shi sculii pi limba armënë/vllahë ëmplënindalui unu di aspiratili ma importanti a ashtljei etnii nuntur a suazëlji Ntrutseascëë.

Pi documentili dit Chirou s-veadi ghini cë ti agiungeari-a shtljei amintarea avea faptu un luptë mari intelectualji armënj, tsi avea unë culturë ivrupean.

Ky është një material i shkurtuar në gjuhën arumune.

4 5

etnie brënda shteteve ekzistuese. Gjatë kësaj periudhe Europa nxorri rezolutat dhe Konventat e miratuara nga Ansambleja Parlamentare dhe K.E, për pakicat dhe minoritetet. Nga këto përfituan edhe etnia jonë si nga këto materiale të Europës, por edhe nga Kushtetuta e Shqipërisë ku neni 20-të i saj shpehimisht thotë: “ Ata kanë të drejtë të shprehin lirisht, pa u ndaluar ose detyruar, përkatësin e tyre etnike, kulturore, fetare e gjuhësore.

Kjo bëri që mbas viteve 90-të të festohet edhe “Dita Nacionale e arumunëve/vllehëve” kudo në botë, pra 23 Maj 1905.

Çaste nga festimet në Fier Çaste nga festimet në Shkup

De mult ma gandeam sa scriu despre aceasta tema, insa discutand cu prietenul meu Llambi Simaku, la o plimbare, am simtit ca trebuie neaparat sa scriu.

In aceasta perioada am inceput cu cativa aromani/vlahi recensamantul populatiei etniei noastre, ca sa reusim sa avem o cifra mai apropiata cu realitatea, si nu cifre ridicole din diferite statistici. Numai pentru a afla cati suntem , si care sunt locurile cele mai populate cu aromani/vlahi.

Primul obstacol, noi suntem orfani mi-am aminitit o fraza din cartea lui C. Burlenau –A Baldacci despre aromani, pentru ca ei nu erau sprijiniti de nimeni. Si bineinteles in ceea ce priveste initiativa noastra curajoasa, pentru a afla cifra exacta a aromanilor/vlahilor, am vazut ca nu s-a alaturat nimeni sa ne ajute cu partea de sponsorizare. Desi eram hotarati si cu inima curata aveam multe cheltuieli, benzina, intalnirile cu oamenii la o cafea, cazarea la hotel, si cel mai important lucru era plata aromanilor pentru acest serviciu. Dupa ce am discutat cu mai multe persoane pentru a ne sponosoriza pentru acest proiect mare, la sfarsit ne-am confruntat si cu o birocratie exagerata din partea institutiilor, asa cum am patit si cu alte proiecte privind scoliile, masmedia, editari de carti si reviste, si in cazul concret privind recensamantul. Desi nu acesta este motivul articolului am dorit sa exprim si sentimentele noastre. Poate despre aceasta tema trebuie sa scriu alta data.

Sa continuam tema noastra, asimilarea. Citind mai multe carti despre originea noastra, istoria etniei noastre, deci despre aromani/vlahi si din discutiile din viata de zi cu zi, privind problemele cu care se confrunta am ajuns la niste concluzii.

In primul rand in timpul Imperiului Otoman, era obligatoriu sa schimb numele de familie pentru a te duce la targ, pentru a vinde si cumpara marfa necesara pentru a trai, pentru a primi o functie sau in lucre in armata.

Toti cunoastem faptul ca multi copii erau luati de turci pentru ai invata si antrena pentru aramta otomana, desi majoritatea erau crestini sau din etnia noastra. Dupa aceea acesti copii pierdau religia, limba si origina lor. In aceea perioada zonele cele mai asimiliate au fost cele ocupate de Imperiul

Otoman, deci zona Balcanilor si in special Albania.In perioada aceea , un rol negativ a jucat si

biserica ortodoxa, interzicand slujba in limba aromana/vlaha, dar numai in limba greaca. Un caz flagrant a fost in anul 1780, unde un calugar grec spunea „ cine se roaga in limba aromana, vorbeste cu necuratul, si cine se roaga in limba greaca vorbeste cu Dumnezeu”. Numai din acest caz in regiunea Zagori din 46 de sate de aromani/vlahi 34 au schimbat limba. O asmiliare toatala.

In al doilea rand , sub regimul Regelui Zog, in aceasta perioada a fost o imbunatatire a situatiei, pentru ca domnia sa impreuna cu Guvernul Romaniei au deschis scoli in limba romana. Daca prima scoala s-a deschis in Ternovo in anul 1864 cu dascal D. Atanasescu, la Korcea prima scoala s-a deschis de Papa Harallmb Ballamaci in anul 1886, pe teritoriul Albaniei de azi erau 16 scoli cu 726 de elevi si 30 personal didactic, conform lui Alex Rubin in cartea „ Les Roumanis des Macedonie”, 1913. Scoli erau in Korcea 2, Vithkuq 1, Frasher1, Llenge 1, Moscopole 2, Nice 1, Plasa 2, Shipske 1, Berat 2, Elbasan 2, Grabova 1.

Indiferent de cum au functionat aceste scoli , situatia economica era foarte dificila si ca atare era si situatia aromanilor/vlahilor care nu aveau niciun sprijin economic, asa cum beneficeau alte etnii. Acestea a fost si motivul miscarii demografice a populatiei aromane/vlahe. Acestia lasand locurile lor si mutandu-se in orase nu au mai vorbit nici limba lor. Acest lucru a fost accentuat mai ales in orasele Tirana si in special in orasul Durres, unde majoritatea populatiei venise din orasul sau satele Beratului (mai inainte venise din Moscopole in Berat), in anul 1905 o mare parte a populatiei nu comunicau in limba lor.

In al treilea rand perioada sistemului comunist a fost perioada fatala privind asmiliarea etnei noastre aromana/vlaha.

Dupa anul 1945, in Albania nu exista nicio scoala in limba aromana/vlaha. Persoanele care absolvisera aceste scoli vorbau cu nostalgie. Deci, toti copii care vorbeau limba aromana/vlaha, cand s-au dus la scoala au invatat albaneza, si incet incet au uitat sa citeasca si sa scriu in limba lor, pana au uitat si sa vorbeasca graiul lor. Sunt un caz trist,

ETAPELE DE ASIMILARE ALE AROMA-NILOR /VLAHILOR DIN ALBANIA

6 7

cum de o natie sa dispara in acest mod. Bineinteles daca nu au un stat a lor , si natia lor piere.

Un alt factor au fost si condamnarile si deportarile persoanelor din etnia noastra. Campania de denigrare impotriva etniei noastre era tragica. Statul a privit cu multa lacomie turmele mari de oi si impotriva acestor „chiaburi” trebuia sa se ia masuri dastrice cu condamnari si deportari. In acel vartej cu puterea au intrat si persoane din etnia noastra care au avut legaturi stranse , care au patat numele etniei noastre tinand partea guvernului.

Multe familii au fost persecutate toata viata, au existat si familii care au daruit toata averea lor ajutand ca regimul comunist sa vina la putere dar sfarsitul lor a fost tragic, au ajuns condamnati sau deportati in sate pierdute.

In anii 1955-1965 in zonele din Sudul Albaniei traiau aprox. 15.000 pastori migratori, unde iarna cobarau la campie unde clima era mai calda si vara urcau in munti pentru a creste animalele. In aceste zone se vorbea si limba aromana/vlaha se vorbea aceasta limba de cand se nasteau copii , asadar aceasta populatie pastra limba lor mai bine de cat in orase, cu exceptia orasului Korcea sau alt oras, dar in aceste orase limba se vorbea numai in casa, afara fiind imposibil. Acesti pastori mai tarziu au fost raspandinti in toata tara asadari au pastrat numai limba vorbita dar nu cea citita si scrisa.

Un alt aspect de negare este si frica de a declara la recensamant. Este ridicol ca la recensamant sa iasa numai 992 de aromani/vlahi. Acest mod de recensamant este o modalitate de frica pentru etnia noastra ca sa nu vorbim si nu ne identificam ca atare.

In aceasta perioada discriminarea aromanilor/vlahilor este foarte deschisa, se adresau direct cu injurii banale ca „porcul ala de cioban” sau „cioban de c…..” Aceste injurii influentau direct asimilarea etniei noastra etc.

O alta influenta a etniei noastre spre asimilare este si munca stiintifica a unori profesori care neaga istoria, vorbind tocmai invers. Multe cantece, portul popular, folclorul ne-au fost negate si preluate. Populatia aromana se revolta adesea auzind si vazand cum cantecele si portul lor erau prezentate altfel. Tipic a fost Festivalul Folcloric din Gjirokastra.

In al patrlea rand, continuam cu perioada democratiei. Aceasta perioada nu difera si de alte perioade, dar cu una alt aspect.

In aceasta perioada miscarea demografica a fost

daunatoare pentru asimilarea etniei noastre. Acest lucru este din motive economice, unde etnia noastra a imigrat spre orasele mari sau mai rau in afara granitelor. Aceasta este perioada unde asmiliarea a ajuns la cote maxime. Trebuie sa adaugam si casatoriile mixte unde graiul s-a pierdut definitiv.

Europa ne-a sprijinit, conform Conventilor si Recomandarilor care au fost semnate de statul nostru, dar de fapt nu s-a intamplat nimic. Nu s-a deschis nicio scoala de catre stat pentru a nu pierde graiul, statul nu a acordat spatii de transmisii tv la televiziunea de stat, in satele unde majoritatea sunt aromani/vlahi slujba nu se tine in graiul nostru, exceptand Biserica din Korcea si Selenica, in alta parte slujba este in albaneza sau in greaca.

In aceasta perioada negarea istoriei este flagranta, se deformeaza orice, nu spun ca cu tare este aroman/vlah, sunt in stare sa spuna ca Moscopole este a altcuiva decat sa spuna ca este a aromanilor. Domnilor profesori trebuie sa intelegeti numai un lucru elementar, noi suntem aromanii/vlahii Albaniei, nu inteleg ce rau este in astea pentru nationalismul extreme si dezamagitor. La tv se transmit emisiuni diferite dar nu realitatea concreta.

Un alt factor privind nedeclararea persoanelor din etnia noastra este o propaganda naiva, ca , cei care nu stiu limba nu sunt aromani/vlahi. Acest lucru este o ofensa impotriva persoanelor negandu-I identitatea lor. Aceasta problema provine de la niste oameni cu nivel scazut cultural, dar mai sunt persoane care dinadins fac propaganda folosind aceasta teorie, pentru a-I cataloga pe aromani/vlahi ca provin din alte atri. Daca o persoana nu cunoaste limba acest lucru nu-I neaga identitatea lui de a fi aroman/vlah

Acesti factori au dus ca o parte importanta a etneii noastre sa nu se declare , pentru ca nu doresc sa fie jigniti, desi nu se simt vinovati. Trebuie ca persoanele care cunosc limba s-o transmita mai departe desi cate o data este greu sau imposibil.

Acestea sunt etapele in timp ale asimilarii noastre, politice, de rea credinta, de nerespectare ale normelor Europene.

Valentin MustakaZiarist revista bilingual

“Arumunët Durrës” AlbaniaPresedintele Honorific Partidului „ABDE„

(Aromani Albania)(Aleanta pentru Egalitate si Dreptate Europeana)

7 Prill 2012 - 7 Prill 2017, 5 vjet nga Kongresi i parë që themeloi organizativisht Partinë ABDE.

Festivali Pucovnica Maqedoni, në qendër grupi nga Shqiperia.

8 9

Obiectul acestui studiu se va ocupa doar de orasul Durrës. Pănă astăzi nu avem date complete cu privire la momentul stabilirii primelor familii de origine

aromănă în Durrës. Singura sursă pe care o avem legata de această problemă, sunt nişte notiţe ale unui autor german, în jurul anilor şaizeci ale secolului XIX, care a scris în operele sale căteva pagini despre aromănii din Durrës. El îi descrie ca nişte oameni foarte muncitori, păstori foarte buni, meşteri în construcţii, artizani străluciţi, cioplitori de piatră, oameni care au simţul comerţului, şi în special oameni culţi şi foarte comunicativi cu toţi cetaţenii, indiferent de religia lor …

La evaluările pozitive facute de acest străin pentru locuitorii din Durrës din acele vremuri, se pare, ca ortodocşii albanezi de origine aromană i-au atras atenţia şi în acelaşi timp şi respect. Locul unde erau aşezaţi in principal, era cartierul “Stan”, un cartier mic la periferia oraşului Durrës de atunci şi in Spitalle. Ortodocşii cartierului “Stan” se ocupau la început cu păstoritul, animalele păşteau pe dealurile din jurul oraşului Durrës. Orice familie avea stăna ei şi de aceea această zona s-a numit carterul”Stan” (stănă), denumire păstrată şi în zilele noastre.

La sfărşitul secolului XIX şi la inceputul secolului XX Durrës era un centru important, nu numai comercial, dar şi politico-intelectual. Prin portul Durrës intrau şi ieşeau comercianti autohtoni dar şi străini, dar şi foarte mulţi patrioţi albanezi, care aveau primele contacte cu elitele oraşului Durrës. Între intelectualii cunoscuţi pe aceea vreme observam şi aromăni ca Pali Terka, Aristidh şi Miltiadh Salvari, Mihal Rama,Taqo şi Thoma Teohari, Spiro Golgota, Thoma şi Vangjel Dovana, familia Goga, Bakalli, Lavdet etc. Căţiva au fost conducătorii principali

ai mişcareii naţionale albaneze din Durres. În acest timp lăngă patrioţii din Durres erau şi din comunele din jur persoane cunoscute care munceau fără rezerve pentru cauza albaneză şi mai ales pentru dezvoltarea învăţămăntului ca Pali Terka, Kristaq şi Mihal Rama, Daniska care lucra ca secretar la consulatul italian din Durres, Thoma Teokaridi etc.

Antonio Baldacci şi K.Burileanu scriau în cartea “I romeni di Albania”intre 1904 şi 1905:

“Ei sunt meşteri foarte buni, cei mai mari comercianţi din oraş. Janku, un naţionalist aromăn desăvărşit, era considerat primul comerciant de alimente care avea comerţ cu Italia şi Trieste. Salvarii aveau multe bunuri imobiliare; Rushkulli era propietatea lui Miltiadh, căruia Esat Pasha i –a oferit pentru a cumpăra aceasta proprietate 10.000 napoleoni. Mosieri mari au fost şi Vasil şi Kristaq Spiru şi Jorgji Goga. Juba, era tot propietate deţinută de aromani pe care mai tărziu au văndut ginerelui lui Esat Pasha. Pali Terka era propietarul terenurilor şi caselor din cartierul mare din port, unde avea sediul consulatul Greciei, agenţia Llooyd şi un hotel unde trăia cu familia lui, era tot

propietatea sa. Kristaq Spiru, de origine din Berat, avea soţie albaneză şi cinci copii, din care numai băiatul cel mare vorbea aromăna”

La sfărşitul secolului XIX şi începutul secolului XX scrisul în albaneză şi publicările în limba albaneză erau interzise, şi dacă cineva publica ceva era pedepsit dur.

In Albania dar şi în Durres, şcolile erau în limbi străine şi aveau programe diferite. Şcolile tureceşti erau numai pentru elevii musulmani, cu excepţia medreseei, care era şcoală unde se învăţa Coranul, organizate din secolul XVIII. Alte şcoli de stat organizate în anii 60 al

secolului XIX, în cadrul reformelor de Tanzimat. Oficial erau considerate ca şcoli laice, dar de fapt mai mult învăţau doctrina islamică.

Ca în toate provinciile Imperiului Otoman, şi în Durres, singura posibilitate pentru copii ortodocşiilor era şcoala greacă, care era obligatorie, conform tradiţiei, care funcţiona sub patronajul instituţilor religioase şi ale Patriarhiei Fanariote din Istanbul. Prima şcoală grecească a fost înfiintată în Kavaja 1846, şi în Durrës în jurul anului 1870, s-au înfiinţat încă două şcoli primare, una de băieţi şi una de fete. Se subînţelege că progamul lor de învăţămănt şi scopul lor politic era impus de Mitropolia Ortodoxă, fără sprijinul ei şcoala nu putea să educe o generaţie cu o pregătire religioasă ortodoxă. Mitropolitul grec al oraşului Durres, Prokopios Lambrisidis care a condus Mitropolia din anul 1889 si până în 1906, se considera protectorul enoriaşilor ortodocşi.

Antonio Baldacci spune că şcoala italiană a oraşului era frecventată de 16 băieţi aromăni care erau sponsorizaţi de consulatul italian cu 5 lire pe lună.

După şcoliile greceşti, a apărut interesul Austro-Ungar. Prima şcoală vieneză in Durrës s-a înfiinţat în anul 1894, şi s-a numit “ şcoala germană”.

Viena, văzănd că ortodocşii albanezi nu vroiau ca copii lor să frecventeze şcoala greacă, a avut ca scop atragerea copiilor ortodocşi în şcoala lor, astfel s-au creat scoli în Durres, Kavaja,Tirana unde trăiau un număr considerat de familli aromăne. În lipsa şcolilor în limba română şi albaneză în Durres, familiile de origină aromănă au preferat mai mult şcoala germană.

Viena a încercat să deschidă o şcoală romănească în Durrës in anul 1890. Ea a dat o subvenţie de 5.000 monezi de aur pe an pentru şcoala şi politica romănească în Albania. Mişcarea de la Viena cum era catalogata de consulatul grec din Durres şi Manastir a fost un semn de alarmă pentru ei. După 11 ani de eforturi din partea Vienei şi României pentru a deschide şcoli romăneşti în Albania, în sfărşit au reuşit pe 20 august 1900 unde Vizirul Halil Rifat Pasha i-a dat ordin Veliului din Shkodra să permită deschiderea şcolii romăneşti din Durrës (această informaţie este data personal de consulul adjunct austro-ungar Kviatovski în Durres printr-un raport trimis Vienei la 28 ianuarie 1900). Acest ordin definitiv care venea de la Istanbul, Veliul din Shkodra i-a comunicat imediat prefectului din Durrës,Teofik Pasha.

Prefectul din Durres cunoscut de toţi locuitorii din Durrës ca un om corupt Acest lucru a adus că acest ordin pentru deschiderea şcolii romăneşti să nu fie aplicat, şi l-a întărziat cu 9 luni. Între timp consulul grec din Durrës, Kaftazoglous, care ştia de la prefect informatia privind deschiderea şcolii romăneşti în Durrës, tot în acest an, a cerut prin consulatul grec din Manastir o subventie pentru a deschide o şcoală nouă în Spitalla, unde trăiau 45 de familii ortodoxe de origine aromănă. Atena a aprobat imdediat fondul de 35 lire din aur şi la Spitalle a început înscrierea elevilor. Şcoala nu s-a

deschis pentru că ortodocşii din Spitalla nu vroiau nicio altă şcoală, numai în limba lor maternă româna. Între timp ordinul pentru deschiderea şcolii în limba română nu venise încă de la prefect. Persoanele interesate in deschiderea şcolii româneşti începuse deja activitatea. Mihal Rama şi Pali Terka găsise profesorul, locul unde trebuia să fie şcoala , începuse înscrierea copiilor şi totodată se interesau la Veliul din Shkodra pentru a grăbi deschiderea şcolii romăneşti. La sfărşitul lunii aprilie 1901 s-a deschis prima şcoală romănească din sangeacul Durres. De la început au întămpinat greutăţi pentru ca nu aveau achiziţiile necesare. Acest lucru a arătat că această şcoală nu avea viaţă lungă. Ortodocşii aromăni care nu vroiau să trimită copii la şcoala greaca, au întămpiant presiuni , aşadar a început un conflict deschis, care graţie interventiei făcute de către Pali Terka s-a stins.

Aromanii din Spitalla şi din carterul Stan hotărăsera ca să nu trimită copii la şcoala greacă, ei cerusera să se deschidă şcoala romănească şi în lipsa ei , o şcoala albaneză, care trebuia să se deschidă.

Căt de legaţi erau ortodocşii aromăni de mişcarea naţională albaneză, acest lucru ne arată consulul Austro-Ungar din Shkodra,Teodor Ippen. Într-un raport trimis la Viena în decembrie 1900 , se pare fara a-si da seama afirma un adevăr:”Ortodocşii aromăni din Durres nu sunt la dispoziţia propagandei greceşti”. Si Kviatovski, consulul Austriei la Durrës, în septembrie 1901 raporta la Ministerul de Extrene din Viena că ortodocşii aromăni aveau toate speranţele pentru deschiderea şcolii prin intermediul României şi afirma că aromănii participa la mişcarea albaneza fără rezerve.

Scoala aromănă din Durrës a avut o viaţă scurtă.” Şcoala care a început să funcţioneze cu 4 ani înainte, (scrie K.Burileanu-A.Baldacci în anul 1905) mai functioneaza şi astăzi fara niciun interes al profesorului care nu avea aptitudini profesorale . În aceste circumstanţe şcoala a fost închisă, dar efortul ortodocşilor aromăni nu a încetat niciodată. Din faptul dureros a închiderii şcolii trebuie să învăţăm să alegem oamenii noştrii dacă vrem să învingem.

După Alex Rubin “ Les roumains des Macedonie ecc” în anul 1913 în Albania existau 16 şcoli romăneşti cu 726 de elevi şi 30 de persoane cadre didactice, şi un liceu în Berat. În Balcani erau 113 şcoli, un liceu de băieţi şi două licee de comerţ cu un total de 4178 elevi. Toate subvenţionate de statul Român.

Ziarul “Drita” publicat de Shahin Kolonja, care ieşise la Sofia în martie 1901, ajunge şi în Durrës şi este bine primit de cititorii locului. Prin acest ziar foarte mulţi albanezi începusera să înveţe să scrie şi să citească în limba albaneză. Mihal Rama începuse să aibă editorialul lui în acest ziar numit “Cronică din Durrës” şi devenise corespondent al acestui ziar. Intr-o scrisoare de la Mihal Rama adresată lui Shahin Kolonja la 26 aprilie 1904 din Durres se scria că primise 10 abecedare. Dar la 16 mai

ORTODOCŞII DIN DURRËS(DRAC)-ALBANIA, DE ORIGINE AROMĂNĂ ŞI EFORTURILE LOR PENTRU PĂSTRAREA LIMBII

10 11

1904 intr-o altă scrisoare scria despre- măsurile luate de către guvernul otoman cu privire la satele din Durrës pentru colectarea taxelor. Mai jos scria despre necesităţile poporului, despre şcolile în limba lor materna. Mihal Rama termina scrisoarea declarănd:” pentru şcoli plătim, şcoli nu avem, la o adunare am vorbit că trebuie să ne deşteptăm.”

După cum reiese, ortodocşii albanezi de origine veche aromănă (ciopanii) au scos oameni importanţi, intelectuali care au muncit şi al caror efort a avut o contributie valoroasa la Mişcarea Naţională Albaneză. Să amintim că în 1909, cănd s-a înfiinţat clubul patriotic “Bashkimi”- “Unirea” la Durrës, vicepreşedinte a fost ales intelectualul aromăn, Pali Terka.

În anul 1937 conform documentelor din Arhiva de Stat a României ”Cum s-au înfiinţat primele şcoli romăneşti în Albania” –Epaminonda Ballamaci, existau 7 şcoli în limba română, în oraşul Durres nu s-a mai deschis o alta scoala. După această perioadă copii aromănilor al orasului Durres au frecventat şcoli superioare în România, Italia, Austria, Franţa etc.

După anii 90 Aromănii din Albania în colaborare cu statul Român au trimis în România ca bursieri ai statului român aproximativ 1400 de elevi şi studenţi, dintre care 65 de elevi şi studenţi sunt din oraşul Durres.

Valentin Mustaka

ALBANIA

BRANISLAV STEFANOSKI- Al Dabija; ---- MAKEDON ----- Tu X 460 di “Iliyada”, s-adutse aminte terminlu “menadi” = menada

tu fatsa ali muljari-sa al Hectoru cându aista avdzândalui ti alumta anamisa di Ahilu shi Hector cu alâgare trapse di-n casâ câtrâ culeaoa. Ufilisandalui lu terminlu “menada” Omeru vrea sâ spunâ ca Andromahia irra ca ambitatâ, u are chirutâ mintea, di frixe ti atsea tsi s-are faptâ cu Hectoru.

Menada iaste identificatsie ti muljare cae are loatâ parte tu protsesia di sârbâturisirea a sârbâtoarea tu tinjie al Dionis, sh-idyia iaste ambitatâ, icâ acâtsatâ di yinlu ashi câ de facto tu momentile di mbitare nu shtie tsi fatse. Aljuntrea zborlu MENADA = MENA + DA (realitate, delihyime + da) putem s-lu mutrim ca zbor andumusit di zboare di tu m.a. limbâ. Tu tuta protsesie cându oaminjlji sântu ambitats shi nu shtiu tsi fac, mash muljerle cai au loatâ parte tu sârbâturisirea sântu atsea tsi e “menâ” (reala, delihyioasâ).

Interesantâ iaste câ Omeru cându u adutse aminte “menada”, di nâsa nu leadze epitet, ma zburashte ca ti tsiva tsi e cunuscutâ. Aista sigurâ câ e rezultat di factul câ singura numa “menada” irra ligatâ ca numâ, identitetu cai laolu lu ufilisea ti identificare a muljerlor cai partitsipa cu gioclu alor cum tu protsesia ashi sh-tu ntreaga sârbâturiseare a sârbâtoarea cae s-tsânea tu tinjie al Dionis.

DASHURI TË FSHEHURA!TREGIM

Kopshti i gjyshe Zorikës prapa shtëpisë mua më dukej si një copë

parajse. Atëhere isha 12 vjeç dhe ajo ish vizita e parë larg prindërve dhe shtëpisë time nga një fshat afër Gjirokastrës.  Kur hyra në Korçë për herë të parë mu duk magjike. Gjyshe Zora si e thërrisnin më priste ne stacioni i autobuzit. Tashti kur e kujtoj, kishte një fytyrë të bukur, qeshte me çdo gjë që thosha unë. Më mori për dore dhe nisëm të ecim nëpër rrugët e Korçës për në fshat sapo jashtë Korçës. Qëndruam jashtë një gazozeri dhe më pyeti në se desha një. Po, i thashë gjyshe po s’di si shijon, s’kam pirë herë tjetër i thashë. 

-Të keqen gjyshja, ku ta shijonje, kjo gazozë bëhet vetëm në Korçë- më tha- është uji këtu, shijon ndryshe nga kudo në botë. 

-Vërtet gjyshe e pyeta, po edhe ne kemi ujë..!? i thashë. 

-Po jo si uji i Korçës tu bëftë dada- më tha. 

Gjyshja i pagoi dyqanxhiut përmbi bango të vitrinës së hapur ca lekë dhe mori dy shishe të gjelbra dhe shumë të ftohta, një ma dha mua dhe një për vehte dhe vazhduam rrugën nëpër qytet. Sapo kaluam ushtarin e panjojtur aty më lart u ulëm të dya në një lulishte të pijmë gazozën. Vura re sa bukur njerëzit ishin veshur. Vajzat dhe djemtë e shkollës grupe-grupe kalonin rrugës plot jetë, të gëzuar dhe të kulturuar. Shtëpitë si villa magjike me kopshte trëndafilash dhe lule shumëngjyrëshe nëpër ballkone më kishin mahnitur. Gjyshja thoshte diçka po kur e pa se unë

isha humbur në përrallat e mia imagjinore më tërhoqi vëmëndjen sikur më zgjoi nga gjumi.  Kishin kaluar disa ditë tashti në fshat që erdha nga Gjirokastra kur pashë gjyshen në kopshtin e saj prapa shtëpisë ulur nën hijen e ftohtë të manit. Vajta dhe e përqafova, ajo më puthi dhe më shtrëngoi fort në gji. Ish e pamundur të mos e ndjenje atë dashuri që kish kjo plakë e mirë për mua por ndofta për njerëzimin e tërë, ish e tillë. Kërceva pak vërdallë në bar dhe këputa ca lule, ishte si pyll me lloj-lloj ngjyra lulesh dhe aroma. I vura gjyshes një lule në vesh dhe i thashë sa e bukur duhet të ish kur ish e re dhe prej atje zumë llaf të dya për të kaluarën, për vajzat dhe gratë e bukura për dashurinë dhe të dashurit e tyre në rininë e saj.  Në llaf e sipër e pyeta:

-Gjyshe si ish dashuria jote, në ato kohë !?

-Oh..mbesa ime e dashur! Në ato kokë kish dashuri ndermjet vajzash dhe djema ashtu si sot, por ndryshe nga sot, nga dashuria e juaj. Dashuria ka egzistuar që kur u krijua bota zëmra ime e dashur, filloi nga Adami dhe Eva dhe vazhdon edhe sot. Zemrat e të rinjve janë njëlloj vetëm format e dashurisë ka ndryshuar nëpër shekuj.  Dashuria ish ajo që na përpëliste

zëmrat dhe shpirtrat. Në kohëra të kaluar kishim turp dhe frikë në sistemin e jetës patriarke, nuk ish si sot. Por edhe ne kishim dëshira. Edhe unë mbesë e dashur, kisha dashuri fëminie, dashuri të fshehur në zemrën time.

-Thuam gjyshe, mos qëndro! Kush ish ay që dashuronje, dhe e mbanje fshehur në zëmër?..Si shikoheshit me njëri-tjetrin?..Si dhe ku u njohët të dy?..Si ishte dashuria e asaj kohe, ishte shumë ndryshe nga e sotmja?

- A h . .moj mbesë, d a s h u r i a ime ish shumë vjet më parë..

-Në 1938 unë isha me gjithë familje këtu në Drenovë, ç’farë vjetë të vështira dhe plot t r a z i r a . Këtu afër

atëhere banonte edhe një familje vllehësh e dëgjuar. Në atë familje ish një djalë shumë i bukur dhe ish shoku i ngushtë i vëllait tim Nikollës. Ja kështu ndodhi që u takuam. Emrin e kish Dhimitri ose Mite. Kur e pashë për herë të parë, zemra e gjorë mu përpëlit si flutur e hutuar dhe ndonëse isha mjaft e re akoma, i thashë vehtes se ky do jetë dashuria ime në jetë dhe një ditë do martohem me të.

-Dhe pastaj ç’ndodhi?...Ç’u bë ai djali gjyshe?

Gjyshja qeshi me zë e tha:-Edhe ai më deshi mua. ..shumë. Unë ndënja në zëmrën e tij. Dhe

12 13

ai djalë i bukur dhe i zgjuar, që i binte kitarës dhe këndonte me një zë kaq të bukur nga Drenova, ish shumë shokë të ngushtë me vllain tim Kolen, dhe kështu ai filloi të vijë në shtëpinë tonë. Ja kështu filloi dashuria jonë sekrete, por sigurisht se ndihmoi edhe im-vëlla. Ai kish shumë respekt për Miten, dhe ishin shokë të pa-ndarë. Sa herë shiheshim fshehurazi qeshnim, bënim shënja njëri-tjetrit, shkelnim synë dhe shtrëngonim duart e njëri-tjetrit. Ja kështu tregonim dashurinë tonë dhe në një moment që u ndodhëm vetëm ai më tërhoqi afër tij dhe më pëshpëriti: -Unë të dashuroj, jam dashuruar me ty, do vete ne prindrit të të kërkoj për nuse. Po ti...a më do ti? 

-Unë tunda kokën, u skuqa e tëra mezi thashë...po, vetëm aq munda ti them. Zëmra më rrihte kaqe fort sa më dukej sikur do shpërthente nga gjoksi. Kisha frikë mos na dëgjojë njeri në shtëpi, dhe si do dilnja përpara prindërve. Në ato kohë ne nuk shkonim përdore nëpër fshat si bëjnë sot ose të takohemi gjëkundi. Ishte turp i madh të na shihte sy njeriu dhe ti thoshin prindërve, të bënin fjalë dhe historira nëpër fshat. Vajzat aso-kohe ruheshin shumë nga gojërat e këqija, se nuk merte shumë që të të nxirnin emër njerëzia. Mbas disa ditësh një mbrëmje dëgjova zërin e Mites dhe dolla prapa shtëpisë, ja këtu në kopsht. Ai më tha se ja tha dëshirën e tij gjyshes së tij, dado Kalies. Ajo ish një zonjë fisnike, e shkolluar që kish rrojtur shumë vjete në Rumani. Shkoi në dhomën e saj mori diçka dhe i tha hape dorën. Gjyshja i dha një unazë të bukur me një gur të kuq dhe i tha të ma japë mua. Këtë unazë ma dha gjyshi yt kur më kërkoi nga prindërit e mij dhe u fejuam i tha. E kam parë Zorikën i

tha, dhe e pëlqej shumë. Ai më mori dorën, në dritën e hënës, ja këtu në kopshtin tonë dhe ma vuri unazën e gjyshes në gisht dhe më puthi në buzët. Unë prisnja të vazhdojë dhe isha humbur në mendimet e mija, po të isha nga ndonjë anë dhe të shihja dadon me Miten e saj të bukur. Por dada kish kthyer kokën dhe shikonte diçka larg në hapësirë. Unë u ngrita më këmbë dhe ja mora faqet në dy duar e mija dhe e ktheva të më shikojë. Vura re se sytë i ishin skuqur dhe një lot i rrëshqiste në faqe. Unë ja fshiva lotin me pëllëmbë, e putha dhe e përqafova.

-Më fal gjyshe...më fal që të kërkova të më tregosh diçka që ndofta nuk ke dashur ti kujtosh dhe të lëndova zëmrën- i thashë.

-Jo jo Zoica, vogëlushja ime unë u mplaka dhe desha një ditë që ne të dyja të llafosemi ashtu siç bëjmë, prandaj ju kërkova prindërve të të dërgojnë këtë behar të më vizitosh këtu në Drenovë.

-E po atëhere dado thuamë se ç’ndodhi me bukuroshin e zëmrës tënde, me Miten, tashti duhet ta dijë se si vazhdoi ajo dashuri?

-Ah moj mbesë, siç të thashë ato ishin vjetë të vështira. Si në tërë Evropën ashtu edhe në vëndin tonë kishte filluar lufta. Mitja dhe Nikolla vëllai im si shumë djem nga Drenova dhe rrethi i Korçës shkuan vullnetarisht të luftojnë për çlirimin e Shqipërisë. Para se të ikin unë i përqafova të dy dhe Mites i lidha në qafë një shami të bardhë, dhe i thashë se duhet të ma sjellë prapë..vetë ai. Rreth një vit më vonë Kolja erdhi me leje për disa ditë. Nxitova në oborr e përqafova dhe padashur shikova prapa tij se mos shoh të vijë edhe Mitia. Ai e ndjeu pyetjen time dhe më shikoi në sy me një shikim të pikëlluar,

u përpoq të thotë diçka por s’mundi. Unë instiktivli ndjeva një ankth në zëmër, sikur e dinja ç’të pres. Kolia ungji kokën, vuri dorën në xhepin e paltos dhe nxorri një shami të bardhë e ma dha. E njoha se ish shamia që i kisha dhënë Mitit para se të ikë. Sa herë dëgjoj në radio ose televizion ndonjë serenatë Korçare, ose këngën ’’shkova një dit nga drenova’’ dhe menjëherë më kujton fëmininë. Më kujton Mitkën me Kolen dhe nja-dy djem të tjerë përmbi çezmë, në hie të manit kur këndonin aq bukur serenatat Korçare dhe Miti i binte kitarës. Në zëmrën time kurdoherë do jetë Mitja, ai bukurosh me cullufet kaçurele që binin përmbi vetullat e tij të zeza. Mendohem nganjerë se si do ish jeta ime me Mitin po të ish kthyer nga lufta edhe ai si Kolja. Tre vjet mbas vdekjes së Mitit unë u martova me një shokun tjetër të Koles dhe Mitit, Thanasin gjyshin tënd me të cilin rrojtëm mirë bashkë. Sapër Miten, unë , Kolja si dhe gjyshi papu Nasi nuk e harruam kurrë. Ja ashtu ish jeta jonë, dashuritë, gëzimet dhe hidhërimet që kaluam engjëllushia ime e dashur.

Disa vjet më vonë gjyshja vdiq dhe u varros në Drenovë. Mua më kish lënë një zarfë me një unazë me gur të kuq brënda si dhe një copë letre. Më porositi që po pata çupë ti jap këtë unazë dhe se do të jetë kurdoherë me mua. Shumë herë e ndjej hijen e saj atje ku gatuaj.

Sa herë shkoj në Shqipëri vete vizitoj varrin e gjyshes me një tufë lulesh se e dij sa i pëlqenin. Sa më ka lypur dada ime e dashur.

Leo Gjata, Mars-7-2014

Pas Kongresit të Paqes në Berlin (1878), që i pat debatuar rezultatet e luftës ruso/rumuno/turke të vitit 1877-78, në Jug/Lindje të Europës u krijua një situatë e re gjeopolitike. Shqiptarët, si dhe arumunët, ishin të vetmit që nuk kishin një shtet të vetin, duke vazhduar të mbeten nën dominimin e Perandorisë osmane, prej nga dhe ideja e krijimit të një shteti shqiptaro/vllah që pasonte të krijohej me ndihmën e Rumanisë. Në mbarim të luftës së parë ballkanike, kur popujt e krishterë të Ballkanit përfituan një sukses të ri ushtarak kundër turqve, shqiptarët, pas disa kryengritjesh, do ta shkundin edhe ata thudrën e dominimit osman prej rreth pesë shekujsh, duke e shpallur pavarësinë e Shqipërisë në qytezën bregdetare të Vlorës (1912). Por, ky shtet i ri indipendent balkanik, përfshinte vetëm territorin e banuar me shqiptarë që gjendej në atë kohë nën pushtimin osman. Kështu shpjegohet fakti se disa territore me popullatë mazhoritare shqiptare të ndodhura nën komponentën e shteteve tjera ballkanike mbetën jashtë kufinjve të Shipërisë.

Madje, edhe në këto kondita, krijimi i shteit të ri indipendent i pat shqetsuar vendet fqinje që aspironin ndarjen mes vedi të tërë territorit shqiptar. Në këto rrethana, „çështja shqiptare” do të debatohet në Konferencën e Londrës të ambasadorëve të gjashtë fuqive të mëdha europiane (Anglia, Franca, Rusia, Austro/Hungaria, Italia dhe Gjermania). E hapur më 17 dhjetor 1912, kjo pasonte të vendosë statutin internacional

të Shqipërisë, organizimin e shtetit të ri dhe përcaktimin e kufinjve të saj. Punimet e Konferencës vazhduan në vitin 1913, vendimi final i njohjes së Shqipërisë duke u marrë më 29 korrik, edhepse Turqia mohonte të drejtën e saj ndaj Shqipërisë qysh më 30 maj 1913.

Një komision ndërkombëtar i kontrollit, i formuar nga përfaqësues të gjashtë fuqive të mëdha europiane dhe një nga ana e qeverisë së përkohshme shqiptare të Vlorës, do të vëzhgojnë vendimet e marra në

Londër, ndër të cilat edhe atë të ardhjes në fron të Shqipërisë të princit gjerman Wilhelm de Wied, edhepse kishte edhe pretendentë të tjerë: një osman fisnik, një tjetër italian nga familja e kastriotëve dhe princi rumun Albert Gjika. Do të duhej të shtojmë faktin se Rumania, përmes intervenimit të diplomatit N. Mishu (rum. Mişu), e përkrahu njohjen ndërkombëtare të pavarësisë së Shqipërisë në kuadrin e Konferencës së ambasadorëve të Londrës në bazë të një dokumentimi të sinqertë lidhur me viset e banuara me shqiptarë në Ballkan.

Para se ta pushtojë fronin e Shqipërisë, princi Wilhelm de Wied u konsulltua në Kështjellën Pelesh, në Sinajë, edhe me profesorin Nicolae Iorga, duke i kërkuar udhëzime. Dijetari rumun ia tërhoqi

me seriozitet vëmendjen lidhur me vështirësitë që do ti hasë në Shqipëri, sidomos lidhur me mentalitetin e tipit oriental të trashëguar nga dominimi i administratës osmane të vendit. Mbreti Carol I i Rumanisë e pat përkrahur kandidaturën e princ Wiedit jo vetëm si nip i bashkëshortes së tij,

VARRI I MBRETIT TË PARË TË SHQIPËRISË GJENDET NË BUKURESHT

Piatra sa funerara de la Biserica Luterana din Bucuresti

Në kuadrin e Kishës Evangjelike të Bukureshtit (strada Luterana), në anën e mëngjër të altarit, nën një pllakë mermeri gjendet i varrosur Wilhelm de Wied, mbreti i parë i Shqipërisë indipendente, nip i mbretëreshës Elisabeta e Rumanisë. Dijetari rumun, Nicolae Iorga, ia tërhoqi vëmendjen princ Vidit lidhur me vështirësitë që do ti hasë në Shqipëri si pasojë e mentalitetit oriental të trashëguar nga dominimi i administratës osmane të vendit. Kush është Wilhelm de Wiedi dhe çfarë rëndësie ka varrin i i tij në një kishë të Rumanisë?

14 15

por edhe duke e njohur faktin se në Shqipëri kishte edhe arumunë. Me natyrën e saj poetike, mbretëresha Elisabeta e Rumanisë, e përshkruan princin si një hero nga një fis fisnik („në thellësi të pyjeve, në Rajna, gjendet trungu nga kemi shkëputur një degë. Ky trung ka degë të panumërta të fuqishme, njërin do tua japim juve dhe ai do të jetë udhëheqës”), ndërsa shtypi rumun do të botojë reportazhe nga Shqipëria. Në Gazeta ilustrata shkruhej: „Shqiptarët, përmes vullneti të Europës, formojnë sot një komb të bashkuar në një shtet të organizuar, me një sundimtar të fisëruar me familjen tonë”.

Kështu, para 85 vitesh (faktikisht para 94 vitesh-shën. yni: B.Y.), princi gjerman Wilhelm de Wied ngjitet në anijen austro-hungareze të luftës „Taurus”, e shoqëruar nga njësi të flotës italiane, angleze dhe franceze, e cila më 7 mars 1914 do të zbarkojë në brigjet e Detit Adriatik, në portin e Durrësit, ku do të vendoset kryeqyteti i Shqipërisë mbretërore. Për shkak të instabilitetit dhe oraganizimit të dobët të administratës dhe policisë shqiptare, Rumania do të dërgojë një batalion prej 100 ushtarësh nën komandën e majorit Giurăscu, për rroje të Suveranit dhe për sigurimin e urdhërit publik. As nuk instalua mirë në fronin e Shqipërisë dhe pasi që krijoi „qeverinë definitive”, Suverani do të konfrontohet me „çrregullime” të provokuara nga qarqe të ndryshme armike nga vendi e jashtë, ndërsa nga mesi i muajit maj, masje, edhe me një revoltë në afërsi të Durrësit, në Shijak.

Në këto kondita, në fillim të shtatorit 1914, pas vetëm gjashtë muaj qeverisjeje, mbreti Wilhelm de Wied dhe bashkëshortja e tij ambicioze, Sofia, do ta braktisin Shqipërinë në kushte tejet kritike, pararendëse të luftës së parë botërore. Duket se ata nuk e patën marrë rrugën për në Gjermani por u vendosën në Sinaja, nën mbrojtjen e mbretëreshës Elisabeta të Rumanisë. Duke vdekur në territorin e vendit tonë, mbreti Wilhelm de Wied do të varroset në kuadrin e Kishës Evangjelike të Bukureshtit, në afërsi të altarit, ku gjendet edhe kolltuku ku rrinte mbretëresha Elisabeta gjatë kohës kur merrte pjesë në shërbimet fetare. (Përktheu nga revista Lumea Magazin nr. 8/1999: B. Y.)

Elisabeta de Wied (Carmen Sylva) me burrin e saj, mbreti Carol I

Princ Widi në Shqipëri

MARRË NGA REVISTA KOSOVA (NR.3) BUKURESHT 2014.

AFIGHIRA-AFIGHIRAIu aduc a siniei afighira-afighira…

Ta s-dzâc, câ zborul u-adutsiSh-nu, câ mi fac sclavâ nostalghiei

Când mi doari anutiparea tsi tricu ! 

Canda s-li adun, tsicara nihiamâ s-li ahulescAteali soi tsi mult li am vrutâ…

Ma mult când am dor, chitse s-u ascundZborul cadi, un cubair tsi am avutâ !

 Eh, când mi neacâ nvirinarea sh-lâhtârserea !

Mâ nu l’in anghil’i, cu dor sh-mâl’ii…Nitsi puntea tsi nâ ligâ sh-ni cunuscu  atsa oarâ,

Nu poati si scoala pi cicioari iara ! 

Iu aduc a siniei afighira-afighira…Câ u shtiu, mi neacâ cu giudicarii

Iram mini tsi l’li dipârtai pulsul a l’iei…Tora, ea nu mi aproachiâ la turearii !

RROTULL E RROTULL Ia sjell vetes, rrotull e rrotull…

Për të thënë, se fjala e solli  E jo, se bëhem robinë nostalgjie

Kur më dhëmb stinë e bukur që shkoi!

Sikur t’i takoj, qoftë pakëz t’i prek Ato gjëra që shumë i kam dashur…

Sidomos kam mall, pse ta fsheh Fjala vjen, një folezë që kam pasur!

Eh, kur më mbyt pezmi e makthi! Më s’vinë ëngjëj, me mall e magji…

As ura që na lidhi e njohu dikur S’ka si të ngrihet më këmbë përsëri!

Ia sjell vetes, rrotull e rrotull… Se e di, më mbyt me gjykime

Isha unë që shmanga regëtimat e saj… Tani, ajo s’më qas në rikthime!

TI VOI...CĂ TI VOIVoi săts grest la fiată, tini nu vre s-gresht,Kiushtu voi sti ntreb, ayur mi mutresht,

Cărtsănest dininti..cala nj’allăxesht..Ti voi..că ti voi, ma s’mi pistusesht!!

 ...Aman kindura! 

Ti ljau tu tilefun, nu nj’apindisesht,Mini ts-fac rigiai, sh-tut mi trinjipsesht,

Oh tora nu dză...că nu shti tsăva,Alti dzăts cu gura, sh-alt inăma vra..!

...Atsa pistusia! 

Ti’am vădzută cala, stau di ti mutrest,Ti ved cănd arrădz, sh’voi sti hărăsest,

Ti am vădzută s’pllăndz, sh-mi taljă tu kiept,Pllămsh sh’mini cu dor, suflut..săts dzăc ndrept!

...Ah la muza’mia! 

Tuti atseli lăcăr, dzănj lju li tsiniai?Mash ti’un zborr di ngură, ca rrău li vărsai!

Cai ti blăstămă, tas trets trinjipseri?Aledzi cai vrei, sh-vas binedz cu vreari..

...Ma s-vre cai ti vra! 

Ciucutiati unoară, tas oafl sinia’ta!Bunets ii rrutets, prota cunushtia!Oh..ma s-mi băgai, tu inăma’tau,

Tsi nu us didiam, sti ved-u tu hărau!...Binedz bana’ta..   ce será.. será...

 

SOFIA ZGURI26-Qershor 2004 / 26 di chirishar 2004

LEO GJATA29 Mars 2015 Martsu-29-2015

16 17

efect a iştor încercăr sin.celtăser a iştui Comitet, la anul 1864, la hoara Tărnovo, aproapia di căsăbălu Bitola – Manastir, nvățătorul Atanasie dişcḽisi prota şcoală tu limba romănă. Aistă inițiativă avu influență mult mari ti tuți aromăňi din Peninsula Balcanică şi mult aghonia scăntea a ḽei s- turnă tu piră şi tu tuti locurili , iu aromăňi ira mulțimi, s-a deşcḽis şcolili şi bisericili romăne. 

La anul 1880, aist Comitet s-a transformat la Asociația Culturală Macedono- Romănă şi ca rezultat a angajarei a membrilor a iştei societati s- discḽidi la Bitola, la anul 1881 ună şcoală a niveliu mediu, care va li utila sin. înzestra sin. durusescu sin. dăruescu elevi aromăňi cu ştiință ma largă şi ma profundă, aşă cum cu ştiința umană, aşă şi cu ațeali a ştiinței exactă, în aşa fel pentru a se confruta cu nevoile a societăților, unde trăia. iu năş băna. Mult aghonia aist succes a învățăturei a studenților aromăňi s- răspăndi şi tu căsăbadzili alanti a Imperiului Otoman şi la anul 1887 s- dişcḽidi, di prota la căsăbălu Ianina, Liceul – gimnazu romăn, ma năpoi, la anul 1889 s- dişcḽidi la căsăbălu Sărună Liceu şi şcoala comercială, tut aşa şi la căsăbălu Grevena , pi cănd , la anul 1901 la căsăbălu Berat –Albania s- dişcḽidi Liceul romăn şi la anul 1925, şi la căsăbălu Curceauă s- discḽidi Liceul romăn etce.  Tuti aisti succesi tu învățătură, tut aşa şi la educația relijoasă a aromăňilor, Noi li aveam “ De Facto „ di la Imperiul Otoman di la anul 1864, ma la 9/23 Mai

a anului !905, Sultanu Hamit a doiḽea, a semnat „ IRADEA- DECRETU „, care li declara pi aromăňi – vlahi a Peninsulei Balcanică ca o populație separată sin. ahorghia, care nu s-a identifica niți cu albaneji sau greți, niți cu bulgari ică sărbi ma ca ună populație ți ari limba a lei cu origină latină.  Anul 1914. Ahurhiaşti polimu a ntea mondial, polimu netrebuincios ți adusi multi pierdere sin. chirere omeneşte, destrugere sin. aspărdzer ali

economiei, aspărdzeri ali culturi europeană. Anul 1916. Armata bulgară ocupă pi Macedonia cu dauă căsăbadzili a ḽei, Bitola şi Sărună şi năsă li cḽisi tuti şcolili şi bisericili romăne. Mulți profesori arămasără fără lucru şi s- răspăndiră tu statili alti. Și sonia a polimu a doilea mondial ira ninca cama urut ti tuți aromăňi a Peninsulei Balcanică. La anul 1944 s- cḽisiră şi Liceu şi şcoala Comercială din Sărună şi Gimnazu din Ianina, etce.  Ma cai esti istoria şi contribuția patriotică a aromăňilor din Albania di la anul 1860 şi pănă ază?

În sin. tu Albanii băneadză trei grupuri di aromăňi: 1. Fărşăroți, ți ocupă zona di Fraşăr, Șipsca, Pleasa di sus, Nicea, Lănga – Lunga, Grabova etce. 2. Voscopolaňi, care a fondat „ Ierusalemu „a Peninsulei Balcanică, şi 3. Muzuchiari, care sin. ți băneadză la cămpu a Muzecheie mari şi ňică, ma aşa cum dzăți cercetetorul şi studiozul corciar Ilo Mitcă Chiafzezi că treiḽi grupuri sănt “ frină di un sac - FĂRȘĂROȚI.” 

Harallmab Balamaci, hilisu a pictorului Anastas, la anul 1879, năs u pitreați ficioru a lui, Nicuța, în sin. tu Romănia ca s- nveața limba literară romănă şi ca sis profilizează tu ramura sin.profesia di nvățător şi preot sin. preft. După un curs di nouă sin. nauă meşi sin. luni tu Mănăstirea „ CURTEA DE ARGEȘ „ , care sin. ți s- cunoaşte tu Balcan din partea a „ LEGENDA MEȘTERULUI MANOLE „ ,Apostol Margariti, inspector general a tuturor şcoalili romăne tu Peninsula Balcanică, tu mesu a anului 1880 a numi sin. u băgă pi Papa Lambru Balamaci nvățător şi preft tu căsăbălu Prilep ali Macedonii.

La vearea a anului 1881, PapaLambru Balamaci s- toarnă Curceauă, ma tora ca un intelectual ma copt, ca patriot format cu idealili naționale aromăne, ca membru sin. participant activ a mişcarei balcanică ti redeşteptarea a conştinței națională. Tu mesul septembrie a iştui ani, năs s- duți tu hoara Pleasa di Sus, ți tu aist chiro avea 400 di casi şi iu băna singur rămăňi fărşăroți şi cănd s- adunară tu uboru ali bisearcăi Sfănta Maria sin. Stă Măria Năs s- adresează către părințiḽi şi frațiḽi a lui di un săndzi, cu zbuarili di ma ngios : „ S- NU VĂ YINĂ ZORI CĂ VAS MUTĂM DI LA ȘCOALĂ ȘI DI LA BISEARICĂ LIMBA GREACĂ ȘI TU LOCU A ĻEI va s- băgăm limba romănă, pentru că caițido om lipseaşti s- nveață şi sis ncḽină tu limba ali DADI, tu limba părintească. „Tu căsăbălu, Curceauă, Raionul “ Barci ,” tu cicioarili a dauli dzeani, a profetului Ilia şi a Sfăntului sin. Ayiu Thanas băna un grup mari di aromăňi, care sin. ți ar bănată tu uspițăḽă, armonie şi tu pace cu corciari ortodoxi şi muslumaňi , vrea ți cilimaňi a lor. ca s- nu cheară limba părintească sin. limba ali dadi, ḽă căftară al PapaLambru Balamaci ca s- dişclidă şă di năş clasa di prota romănă. Aşă că , la anul 1883, Năs la casa a lui, la etaju a doua sin. a doiḽea dişcḽisi şcoala, iu alături sin. afară di elevi aromăňi s-a registrat şi un grup di elevii corciari, părințiḽi a cui ică cusurini a lor băna şi lucra în sin. tu Romănia. Tu dzua cănd şcoala dişcḽisi uşili, nvățătoru PapaLambru Balamaci s-a adresat către tuți participanți la aistă sărbătoare istorică di rămănamea, cu zboarili di na ngios „ Ti noi Aromăňi, ți bănăm tu Turcia Balcanică nu există ună masă sin. dimensiune sin. mărime compactă ca s- aspirăm pentru un sin. ti un ideal politico - teritorial, ma anauă nu nă arămăni alțiva singur, s- vigḽăm limba a noastă de baştină sin. natală sin. părintească şi individualitate noastă etnică, pi cănd di albaneji, care ar istoria a lor însuşi sin. singur şi granițili sin. sinurili a lor geografic regulat, esti păcat sin. vină sin. greşală mari ca s- nu să renască [renaşteră] sentimentu național a iştui poporu. “

Cu un curaj civil, care sin. ți năs u avea ti lucruli ndrepturi, băgă di prota tu Albanii, limba albanează sin. arbineasă la şcoala romănă şi di prota lă scria tu tablă alfabetu albanez pănă cănd, ma amănat, adusi abecedari pi limba arbineasă, tipăriti în sin. tu Romănia cu autori Naim Fraşări şi Iani Vreto. PapaLambru Balamaci esti protul personalitate tu Albanii, care dişcḽisi şcoḽi şi a predicat tu biserici tu ună limbă, limba romănă, care ira condra cu politica turcă şi greacă tu Albanii. Pentru sin. ti patriotu mari albanezo- aromăn PapaLambru Balamaci, lupta şi încercările ca s- veagḽă şi dezvoltează limba maternă şi identitatea culturală ira nedespărțiti din lupta şi încercărili ti scriarea şi nvățarea a limbei albaneză, ti renaşterea a sentimentului național albanez. Aşă că, la mesul Martie a anului 1887, la vatra a casei al PapaLambru Balamaci s- adunară patrioți cama buni corciar ca Alo bei Dişnița, Iovan Țițco Costuri, Orhan Poiani, Pandeli Sutiri, directuru viitor a protai şcoale arbineasă, şi pitricutu din partea a societatiei „ Drita” „Lunina „ a Bucureştului Eftim Marco, Preşedintele a iştei societati, care sin. ți avea vinită curceauă cu păradziḽi a milionaru Anastas Lacce Avramidhi ca s- dişcḽidă prota şcoală arbineasă tu Albanii. Optu Martie a anului 1887, dzuă semnată di poporul albanez. Di prota oară tu istoria a poporului albanez, cilimaňi va s- nvăța s- cănta sin. citească sin. ghivisească şi s- scrie tu limba părintească, tu limba arbineasă. Părințiḽi hărihop sin. vesel țănea di mănă cilimaňi a lor, ma, ma hărihop sin. vesel ira elevi, fața a cui zdulucea cănd intrară tu clasă. Ma mult aghonia propoganda slabă sin. urută li aspără născănți di părințiḽi şi năş li strapsără cilimaňi di la şcoală. Astumsinea PapaLambru Balamaci , ca şcoala arbinesă, ți căt ira discḽisă, s- nu sis cḽidea sin. închide, lo 25 din 50 di elevi a şcoalei romănă şi li dusi la şcoala arbineasă, ti ahănt chiro pănă cănd lă işă frica a părinților ş singur astumsinea li strapsi pi năş. Aşă că poetul şi patriotul mari albanez, Naim Fraşări, care di origină esti aromăn, ḽă dedică ună poezie a iştei prota liliciă: Lumja ti moj Korça lule Alăvdatu eşti tini, la Curceaua liliceă Që i le pas shoqet e tua Ți li alăsaşi dinăpoi soațili a tali Si trimi në ballë u sule Ca gionili ninti ti duseşi Ta paçim për jetë hua. S- țu avem di totna borgi. Di la anul 1893 PapaLambru Balamaci u aflăm s- băneadză şi s- lucreadză căt la Bucureşt, ahănt şi la Stambol- Pole. Di la consulata romănă din Stambol, Năs nădzea şi asuna la uşa sin. poarta al Naim Beu şi cănd intra nuntru di la rasa sin. pelerina a preftului cădea tu duşumeau abecedarili şi cărțili tu limba arbineasă, scrisi din poețiḽi şi scriitoriḽi Naim Fraşeri, Andon Ciaupi, Iani Vreto, Vaso Paşa etce, cărți, care ira tipăîriti, tu ună din udadzili sin.

NIKOLLA PIPA

FIGURA Ș OPERA AL PAPA LAMBRU BALAMACI

Cadi un Imperiu, si scuală un Imperiu alt. Cai va s- hibă tihia sin. norocul a Aromăňilor sum aist Imperiu nouă. Ma bun ică ma rău ca tu chirolu a Imperiului Bizantin ?

Di prota a scrieriei lipseaşti s- spun sin. est obligat s- spun că Imperiul Osman, nu singur că respectă autonomia şi autoadministrarea sin.

autoguvernarea a Macedono – Romăňilor din Peninsula Balcanică, ma năsă ira şi mult apropiat sin. favorit către aromăňi , ți cara aistă, nu poati s -u dzățem că aşa ira şi cu albaneji.  Anul 1860. Tu Bucureştul ali Vlahi, ținți intelectuali romăni tu cap cu Ion Cuza, fondară Comitetu Macedono- Romăn şi s- adreseară cu acḽimari către tuți aromăňii sin. vlahi a Epirului, Thesaliei, Macedoniei şi Albaniei ti renaşterea națională şi ca s- ḽă caftă a Imperiului Osman ndreptul ca cilimaňi a lor s- nveață prin şcoli limba ali DADI, ți prin biserici slujba religioasă sis facă tu limba romănă. Ca rezultat sin.

18 19

camera ți patriotu mari Vasil Tărpo, coloana a asociației “ Drita Luňina „ din Bucureşt, u avea dată ca sis băga aco tipografia „ GUTENBERG.” La anul 1896 rămăňi din Curceauă fondară societatea „ DEȘTEPTAREA.” Preşedinte a ḽei s- aleapsi PapaLambru Balamaci, care sin. ți diunoară ahurhi s- adună păradzi, ca s- afla un pămănt di bisearică, ma intră, ca s- aspargă lucru Mitropolia, care ḽă plăti dauă ori ma mult păradzi a propietarului a pămăntului. Astumsinea Năs, la anul 1905 s- dusi în Romănia şi aco di la ună familiei corciare acumpără sin. acupără pămăntu ca s- construiască biserica la ună suprafață di 763,65 m2.  La anul 1902, născănti familie ortodoxi din corcea lă fățea presiune şi nu li alăsa muḽerili a noasti să la straňili la Șoputili Nali, astumsinea PapaLambru Balamaci s- obligă s- dişcḽidă un şoput, aproapea di casa a lui. La anul 1915, născănți tineri ortodoxi corciari u asparsiră aistă dată şi tu locu a ḽei scăliră anul 1915, ma cu tut ața, şopătu s- cunoaşti cu numa al PapaLambru Balamaci şi ninca cama mult sucachia țăni numa a lui. Ma năpoi, nvățătoru şi preftu PapaLambru Balamaci sculă tu uboru a casei a lui căzania di răchie- țuică şi la anul 1906, ma tu uboru a lui sculă cirapu di păni, cirap, ți şi ază tută dzua ari aist funcți. La ahurhita a anului 1906, Mitropolia din Curceauă fați Cataramenu, li blastimă pi tuți rămăňi din curceauă şi da ordin ți Năş s- nu s- aproachiă la tuti bisericili a căsăbălui. Ti aist scop, Preşidenția a societati ḽă pitreați hăbari al preotul PapaLambru care ira la Bucureşt ca sis toarnă ,căt cama aghonia tu Arbinuşii şi s- ia decizia ți lipseaşti. Aşă că, la Mesul Martie a anului 1906, PapaLambru s- toarnă Curceauă şi dişcḽidi la casa a lui, la etaju a doilea, vizavi cu scărili, Biserica romănă. Dişcḽiderea a bisericăi romănă curceauă, stoc cu ațeli din Pleasa di Sus, Stă Măria şi bisearica di Pleasa ngios, Sfănta Treime sin. Ayiu Triadha, spuni ninca unoară ti curajul a lui mari civil şi responsabilitatea mari morală a lui ca s- veagḽă şi s- dezvoltă şi ca su ducă ninca cama ninti identitatea di nvățămănt, religi şi cultură. Școala, di la casa a lui u transferă la clădirea a pămăntului, ți ira cumpărată di bisearică şi aco a funcsionat di ținți aňi. Ma tu aist an, preftul PapaLambru acumpără di la Evanghelişti un pămănt de 10.ooo m2 cu scopul ca s- ngrupa aco morțiḽi a noştri. Singur la anul 1935, pi noi rămăňi din Curceauă, na alăsară s- li ngrupăm morți a noştri la mormințiḽi a Stă Mări, stoc cu tuți morțiḽi alanți ortodoxşi corciari. Ma supărărili sin. deranjărili al preotul PapaLambru nu avea bitiseari. Mitropolia ali Curceauă u amină la giudecată pi PapaLambru Balamaci cu pretenția că pămăntul a morminților aromăňilor esti domenii sin. teritoriu a bisericăi a profetului Ilia. La giudecata, care sin.

s- feați la Manastir sin. Bitola, la anul 1908, ca di totăna , ndriptatea fu tu partea a lui. La anul 1911 acumpără sin. cupără di la familia corciară Stathi, cu origină di la hoara Ciflig, aproape din căsăbălu, clădirea, cu suprafață 393. 65 m2, cu condiție, că în caz că va s-u folosea di şcoală, ira gata ca s- u vindea. Clădirea avea şi are şaşe udadzi sin. camera , un birou şi la ubor ună udaiă mari, 8- metri lungă şi 4- metri largă, care sin. ți s- folosea ca grădiniță di cilimaňi. Tu ahurhita a mesului Martie, la anul 1914, preotul Balamaci, pitreați ficioru a lui Nicuța cu pictura al Gheorghe Castrioti Scandărbeg, opera a tatăsui a lui, ca s- ḽiu da cadou al Prinți Vidi, pictură, care sin . şi ază tută dzua s- afla la Muzeumu Gheorghe Castrioti Scandărbeg, la căsăbălu Kruia ,pictură, care sin. ți mini u am vădzută cănd am vizitat aist muze. Ma dzălili di prota a mesului Martie, curceauă vini CMG – COMISIA MONDIALĂ A GRANIȚILOR SIN. A SINURILOR, ți tu întălnire sin. adunari cu un di figurili cama importante sin. greutate a căsăbălui, PapaLambru Balamaci, şi u ntrebară pi Năs : „ Nu ştim în caz că Curceaua esti căsăbă arbines ică grec „ şi preotul Balamaci lă da răspunsul „ că Curceaua nu singur nu esti căsăbă grec, ma aoa tuți sănt arbineşi.

“Armata greacă ocupă pi Curceaua. Forțili sin. puterili ecstremişti grece ari dominație pisti politiciani democrați şi progresişt greci şi năş fac raprezalie şi crimuri către arbineşi şi aromăňi. Patru - ținți bărbați, andarți din curceauă, ia cu forță din casili a lor pi preotul Balamaci şi fratili a lui Sutir şi li duc tu dzeana a profetului Ila şi aco, cu metoda sin. modalitatea cama anti umană li masacreadză pi năş şi ma năpoi li vatămă pi doiḽă. Ma năpoi vatămă şi doi alți patrioți aromăňi, Vasil Talabacu şi Vasil Fațe, pi cănd patriotul Nicola -Culicia Cecani , fondatorul generaL sin. principial a “ASOCIAȚIEI ROMĂNĂ DI AJUTOR ȘI CULTURĂ„ FĂRȘĂROTU ,fondat la anul 1903, tu Americă, după ți nu u acățară dot, ḽiu arsără casa , ma Năs putu sis depărteadză şi sis ducă în sin. tu Romănia.  La 28 Noiembrie 2012, poporul arbines sărbători dzua a indepedenției, 100 di aňi. Unul dintre pioneri a Renaşterei Națională, aromănă şi arbineasă, omul care a sacrificat mult din partea a lui, ca energili, bogăția sin. averea şi bana ti aistă dzuă, figura şi opera a lui, tu aist An Jubilar, să alăsă tu piscutidhi sin. uitare . Căt prosto sin. căt rău !

Nicola Th. Pipa. 

Curceauă 22 Martie 2013. Bibliografi. Arșiva PapaLammbru Balamaci.

Armanji di hoara Vishani!

Kalive vllahe

Rruga “Bukureshti” lagja 18 Durres Albania. Me propozimin e zotërinjve Valentin Mustaka dhe Petraq Jorgoni, Bashkia Durrës ka miratuar emërtimin e kësaj rruge. Në fillim kjo ishte një rrugë e pa asfaltuar ndërsa tani është bërë një rrugë me parametra bashkëkohore.

Si ishte! Si është sot.