TEMĂ ETICA AFACERILOR

Presupuneţi că sunteţi un manager de nivel mediu, lucrând la o companie farmaceutică, al cărei produs principal este un nou medicament, cu rezultate excelente în tratamentul unei boli grave şi foarte răspândite. Noul produs se vinde foarte bine pe piaţa internă şi internaţională, profiturile companiei cresc, la fel şi valoarea acţiunilor ei la bursă. Aveţi deja un mic stoc şi intenţionaţi să mai cumpăraţi acţiuni ale firmei la care lucraţi. Într-o zi, un cunoscut vă transmite o informaţie confidenţială: după testări foarte serioase, un laborator din California a descoperit că medicamentul recent lansat cu atâta succes poate provoca efecte secundare grave anumitor categorii de bolnavi. Cercetătorii americani urmează să îşi publice foarte curând concluziile într-o influentă revistă de specialitate. Din motive evidente, vă gândiţi să vă vindeţi cât mai repede acţiunile. Vă confruntaţi însă cu o dilemă: Aveţi un bun prieten care deţine şi el un stoc de acţiuni la compania unde lucraţi; din acest motiv, sunteţi înclinat să-i transmiteţi şi lui informaţia. Pe de altă parte, însă, amicul dvs. este consultant financiar sau chiar stock broker şi vă temeţi că el ar transmite la rândul lui informaţia clienţilor săi, ceea ce ar declanşa o reacţie în lanţ şi scăderea drastică a valorii acţiunilor firmei la bursă. Care ar fi cea mai bună decizie etică, dacă judecaţi din perspectivă (a) utilitaristă; (b) kantiană; (c) aristotelică ?

Managerii întâlnesc adesea situații în care le este foarte dificil să descopere ceea ce este corect de realizat, soluțiile de ordin moral fiind întodeauna o preocupare pentru ei.

Într-o maniera restrânsă, rolul managerului s-ar limita doar la interesele acționarilor, unica lor sarcină fiind maximizarea averii acestora. Însă, conducerea activității de către acesta poate fi privită în mod firesc drept o acțiune etică, deoarece fiecare decizie managerială afecteaza fie populația, fie mediul înconjurător, iar posibilele efecte ar trebui luate în considerare la momentul conceperii deciziilor. Astfel, rolul său este extins atunci când mai multe părți sunt interesate și ori de câte ori există un impact din cauza unei decizii, comportament sau o acțiune a unui manager, există aspecte etice privitoare la situația respectivă.

Situația de mai sus suprinde problematica individului față de sine, de organizație și populație ilustrând cât de profunde pot fi problemele etice și importanța analizei unui caz extremist.

Abordarea utilitaristă, iniţiată de către Jeremy Bentham şi restructurată în forma sa clasică de către John Stuart Mill adoptă o perspectivă consecvenţialistă, potrivit căreia fapta bună nu se defineşte prin intenţiile care stau la originea ei sau prin scopurile urmărite de către agent, ci prin efectele sau consecinţele sale.

Principiul utilitarist presupune că putem măsura şi adiţiona cantităţile de beneficii produse de către o acţiune şi scădea din suma lor cantităţile de suferinţă generate de acţiunea respectivă, determinând astfel care acţiune produce cea mai mare sumă totală de beneficii sau implică cele mai scăzute costuri totale.

Având în vedere persepctiva utilitaristă, cea mai corectă decizie ca manager, ar fi sa-mi asum resposabilitatea și să mă ocup de informarea populației cu privire la efectele secundare ale medicamentului. Deoarece este datoria mea și dreptul oamenilor de a fi informați cu privire la respectivul produs. Prin acțiunea mea de a informa populația consider că am venit cu o idee bună in sprijinul oamenilor, deoarece ei sunt cei care decid dacă vor mai cumpăra produsul sau nu, și nu eu, daca le ascund această informație pentru o anumită perioadă de timp, deoarece tot va urma să sa afle prin intermediul presei. Prin publicarea acestei informații îmi asum astfel un risc pentru firmă deoarece este posibili ca vânzările, respectiv valoarea acțiunilor să scadă, dar in același timp încrederea în firmă va spori deoarece suntem sinceri cu oamenii și astfel vor ști și ei că nu căutăm doar binele nostru, ci pe al lor și mai mult de atât punem nevoile lor deasupra nevoilor noastre. Astfel ne axăm pe interesele persoanelor care ne cumpără produsul, și vrem să fie cât mai mulțumite și încrezătoare în noi. Pe de altă parte, dacă informația nu ar fi fost spusă de către o persoană din interiorul firmei, și s-ar fi aflat din presă, nu am fi pierdut doar din punct de vedere financiar, ci și din punt de vedere moral, deoarece oamenii își pierdeau încrederea în companie.

Pe de altă parte știm că medicamentul respectiv poate provoca efecte secundare grave anumitor categorii de bolnavi, lucru care ar fi făcut pe mulți manageri să se gândească să ascundă reactiile necorespunzătoare ale medicamentului pentru că un număr mic de bolnavi n-ar fi afectat masa mare de oamenica care îl cumpărau. Deci având în vedere testele făcute de cecetătorii americani și informarea oamenilor cu privire la rezultatele acestor teste, dacă aceste lucruri se aflau din exteriorul firmei acțiunile companiei urmau să scadă foarte mult pentru că imaginea firmei urma să fie compromisă, iar încrederea și seriozitatea nostră ar fi fost distruse pentru că nu e vorba doar de interese, nevoi sau profit, ci în joc sunt puse sănătatea și chiar viața oamenilor. Astfel ar exista riscul dizolvării companiei ceea ce ar însemna că nici măcar acea categorie de oameni care nu erau vizați în ceea ce privește efectele secundare grave nu ar mai putea beneficia de medicament, iar consecițele problematicii ar spori. Și nu doar cei care au nevoie de medicament vor fi afectați ci și angajații firmei, care rămâneau fără locuri de muncă,

astfel că situația multor oameni ar fi fost foarte gravă fapt care intră în totală contradicție cu principiul utilitarismului care se referă la fericirea oamenilor, și nu la diminuarea acesteia.

Un alt argument potrivit perspectivei utilitariste pentru care susțin decizia aleasă, și anume aceia de a informa populația cu privire la efectele secundare demonstrează că acțiunea nu va aduce un maxim de utiltate doar pentru mine, ci produce o utilitate maximă atât pentru întreaga comunitate, cât și pentru mine. În cazul în care aș fi ales să vând acțiunile și să nu comunic rezultatele nici macar amicului meu, aș fi avut beneficii, însă această soluție ar fi adus costuri uriașe companiei deoarece cercetatorii americani ar fi lansat concluziile, și atunci populația intrigată de noile vești, putea considera că firma noastra era lipsită de transparențaă și responsabilitate.

Una dintre cele mai influente teorii etice este aceea care continuă filosofia morală a lui Imanuil Kant. În concepţia kantiană, valoarea morală a actelor noastre depinde exclusiv de intenţia noastră de a respecta anumite norme sau reguli, care definesc comportamentul etic. Cu alte cuvinte, suntem morali în măsura în care ceea ce ne călăuzeşte în actele noastre nu este dorinţa de a ne fi nouă cât mai bine, întrucât ne vedem realizate dorinţele şi interesele strict personale, ci dorinţa de a acţiona conform anumitor reguli sau legi morale.

Spre deosebire de principiul utilitarist, etica lui Kant se axează pe motivaţia interioară a agentului şi nu pe consecinţele exterioare ale actelor sale. Binele şi răul moral se disting nu prin ceea ce face o persoană, ci prin motivele actelor sale. În măsura în care cineva comite un act numai pentru că urmăreşte satisfacerea unui interes sau numai pentru că îi face plăcere, actul nu are nici o valoare morală. Actul cuiva are „valoare morală” numai în măsura în care este motivat şi de un simţ al datoriei - credinţa că aşa e bine să acţioneze toată lumea.

Așadar, având în vedere etica lui Kant, acțiunea mea de a dezvălui informația cu privire la efectele secundare ale medicamentului, este motivată de faptul că mă gândesc să fac un bine pentru oameni. Trebuie să mă gândesc că și eu aș fi putut fi bolnav și să am nevoie de acest medicament, și mai mult de atât să ma aflu în categoria celor care nu tolerează medicamentul, iar o ascundere a acestei informații să fi avut consecințe foarte grave asupra sănătății mele. Așa că ceea ce eu n-aș dori sa mi se întâmple, nici alții nu trebuie să aibe parte de acest lucru, astfel că lucrul corect este să informez chiar eu personal oamenii și să nu devin egoist și să-mi concetrez atenția doar aspura părții finaciare.

Pe de altă parte dacă aș fi urmărit atingerea propriilor interese, alegând să imi vând acțiunile, și așteptând ca informația să fie publicată în presă, aș fi dat dovadă de iresponsabilitate socială și de o încalcare a legilor morale cu privire la umanitate, deoarece efectele secundare ale medicamentului ar fi avut consecințe grave asupra celor din jur. Mai mult i-aș fi păcălit atât pe oamenii care il administrează cât și pe prietenul meu broker, căruia în contextul dat, în niciun caz nu i-aș fi putut spune, având în vedere că daca ar fi știut ar fi declanșat o reacție în lanț care ar fi dus la o scădere a acțiunilor.

Filosofia morală kantiană ne oferă probabil cele mai puternice argumente ale ideii că fiinţele umane au drepturi morale. În calitate de manager al unei companii farmaceutice nu pot priva categoria de persoane care suportă tratamentul de dreptul la sănătate.

O altă teorie etică standard la care se raportează argumentele specialiştilor de astăzi este aşa-numita etica virtuţilor, o variantă actualizată a ideilor expuse cu multe secole în urmă de către Aristotel. Particularitatea cea mai pregnantă a eticii aristotelice constă în faptul că ea nu pune de loc accent pe reguli sau norme, recomandă virtuţile etice sau, am spune noi, valorile morale cardinale: curajul, dreptatea, cinstea şi mărinimia, considerând că, prin îndelungată exersare a acestor virtuţi se formează omul de caracter care, prin natura lui dobândită, ca actualizare a potenţei sale de umanitate, se deprinde ori se obişnuieşte să acţioneze spontan numai potrivit acestor valori. Aşa cum nu putem învăţa să cântăm la un instrument muzical ori tainele unui anumit sport fără exerciţiu, tot astfel nu putem să devenim curajoşi, drepţi, cinstiţi, sinceri sau mărinimoşi numai citind sau ascultând prelegeri despre aceste virtuţi şi înţelegând cu mintea despre ce este vorba, ci trebuie să practicăm toată viaţa curajul, dreptatea sau mărinimia.

Având în vedere că bogăția nu reprezintă fericirea autentică, scopul principal în situația dată este ca eu în caliatate de manager, să conștientizez faptul că cel mai bine este să vin cu o soluție în sprijinul omenilor astfel încât să am ca prioritate sănătatea lor. Din punctul de vedere al eticii virtuților dată de Aristotel pentru a putea fi fericit omul are nevoie de sănătate în primul rând, precum și de siguranța materială a zilei de maine precum şi de independenţa unui cetăţean liber. În schimb oamenii care se axează pe îndeplinirea propiilor dorințe, și aleg ca valoare-scop, de exemplu, avuția sau bunastarea proprie, fără a se mai gândi la cei din jur, nu vor reuși niciodată să fie cu adevărat fericiți. Fericirea lor este una temporară, de moment care dispare și nu are niciun efect pozitiv asupra stării de spirit.

Având în vedere decizia de a dezvalui public informația cu privire la efectele secundare, demonstrează o asumare a responsabilității cu privire la sănătatea oamenilor, ceea ce dă dovadă de curaj și onestitate, virtuți ce contribuie la construirea fericirii atât pentru mine cât și pentru cei din jur. Astfel, prin intermediul acestor virtuți și prin decizia luată, se formează caracterul care va fi unul pozitiv și apreciat de cei din jur. Pentru că omul de caracter nu are nevoie să i se tot spună ceea ce are de făcut, deoarece bunele lui deprinderi îl fac să urmeze de la sine calea virtuţii, singura ce duce spre adevărata şi meritata fericire. Rațiunea este cea care ne face să luăm deciziile cele mai corecte și să gasim soluțiile cele mai potrivite pentru noi și pentru cei din jur, ea fiind cea care ne deosebește de celelalte viețuitoare. Totodată ține de firea omului ca el să se dezvolte și să trăiască bine în societate impreună cu semenii lui.

În concluzie, îmbinând cele trei teorii găsim ca scop comun mulțumirea populației, și fericirea oamenilor. În viziunea utilitaristă, moralitatea e în avantajul tuturor, întrucât deciziile şi actele morale duc la maximă fericire /plăcere a cât mai multor oameni. Aristotelismul propune

un demers teleologic, axat pe bine = fericire ca scop ultim, absolut. Utilitariştii enunţă o viziune consecvenţialistă, potrivit căreia ceea ce contează în evaluarea etică a faptelor noastre nu sunt intenţiile care le-au generat, ci numai rezultatele cu care se soldează.

În concepţia kantiană, oricât de benefice, consecinţele actelor noastre sunt lipsite de orice valoare morală dacă sunt efectele unor gesturi accidentale sau dacă le săvârşim animaţi de motive şi intenţii egoiste. Însă din punct de vedere al eticii lui Aristotel, nu sunt impuse legile morale, acestea fiind pentru toată lumea, dar din păcate doar o mică parte din populație, știu în ce constau legile morale și când se aplică.

Având în vedere scopul lor comun, și anume atingerea fericirii de către oameni, toate cele trei teorii pun acent pe moralitate, rațiune și virtute.

ȘERBAN ANA MARIA

FABBV, SERIA C, GRUPA 1531