NOTE DE CURS – CPR Lector univ. dr. Ana Ene

I. FONETICĂ APLICATĂ, ORTOGRAFIE, LEXIC 2. Grupuri vocalice (diftongi, triftongi, hiat) şi consonantice. Valorile fonetice ale literelor „e” şi

„i”. Transcrierea fonetică – mijloc de recunoaştere corectă a grupurilor vocalice/consonantice.

GRUPURI VOCALICE ÎN LIMBA ROMÂNĂ

! În limba română sunt şapte vocale: [a, ə, î, e, i, o, u]. Primele trei se realizează totdeauna ca vocale plenisone (nu sunt niciodată semivocale1), ultimele patru se pot realiza şi ca semivocale: [ĕ, ĭ, ŏ, ŭ]. Altfel spus, primele trei sunt numai silabice, celelalte pot fi şi silabice, şi nesilabice (când sunt semivocale, neputând purta accent şi nici constitui singure silabă).

! Pe parcursul întregului material vom nota semivocalele ca mai sus2. În lucrările de specialitate, semivocalele se notează, de regulă, unitar, preferându-se acelaşi semn grafic (diacritic) – un semicerc convex plasat sub grafemele respective.

! Din punct de vedere cantitativ, sistemul fonetico-fonologic al limbii române prezintă în plus faţă de sistemul fonetico-fonologic al limbii latine 2 (două) foneme-vocală ([ə], [î]) şi 10 (zece) foneme-consoană ([č], [ğ], [ţ], [dz]3, [k’], [g’], [h], [z], [j], [ş]).

GRUPURILE VOCALICE ale limbii române sunt de tip: diftong, triftong şi hiat. Sunt calificate drept grupuri din perspectivă funcţională (după caracteristicile fonologice şi după comportamentul raportat la silabaţie). DIFTONG – secvenţă alcătuită dintr-o vocală plenisonă şi o semivocală. Componentele nu se despart (aparţin aceleiaşi silabe) şi se pronunţă cu o singură tensiune musculară (şi, implicit, cu un singur efort expirator). CLASIFICARE (după poziţia semivocalei faţă de vocală) a) diftongi ascendenţi (SV): iepure [ĭé-pu-re], vioară [vi-ŏá-rə] etc. b) diftongi descendenţi (VS): argou [ar-goŭ], ghiocei [g’i-o-čeĭ] etc.

! În limba română, diftongul „ii” [iĭ] este totdeauna descendent (cf.: vizitii, consilii, represalii, fotolii etc.), al doilea „i” fiind semivocalic (vezi proba duratei). De aceea, cuvinte precum copiii (pluralul articulat al substantivului copil) se desparte co-pii-i [ko-piĭ-i].

1 Evident, ne referim aici numai la nivelul limbii literare (standard), adică neluînd în calcul comportamentul dialectal al anumitor vocale. Vocala [î], de exemplu, apare şi cu realizare semivocalică în unele zone ale Banatului. 2 Posibilităţile limitate oferite de fonturile programului Word ne-au impus această soluţie în detrimentul notaţiei consacrate pe care am fi preferat-o. 3 Perechea sonoră a lui [ţ]. Se notează şi [dz], adică prin consoanele din a căror coarticulare rezultă; această consoană africată s-a păstrat numai regional.

1

NOTE DE CURS – CPR Lector univ. dr. Ana Ene

! O posibilitate de identificare a semivocalei1 este proba accentului: cum numai vocala este purtătoare de accent, este clar că semivocala va fi sunetul neaccentuat din diftongul respectiv. Această probă nu poate fi aplicată în toate cazurile pentru simplul motiv că accentul poate cădea pe altă silabă, nu pe cea care conţine diftongul: cf. femeie [fe-mé-ĭe]. Mai sigură este proba duratei: sunetul lung este evident cel vocalic. Aceasta prezintă avantajul că evidenţiază semivocala în grupurile care nu conţin o vocală plenisonă de tip silabic (de ex., argou).

! În limba română, doar diftongii [ĕa] şi [ŏa] sunt moşteniţi din latină: (lat.) stella > (rom.) stea; (lat.) solem > (rom.) soare. Ceilalţi diftongi (vezi tabelul) s-au dezvoltat pe teren românesc.

TRIFTONG – secvenţă alcătuită dintr-o vocală plenisonă şi două semivocale. Componentele nu se despart (aparţin aceleiaşi silabe) şi se pronunţă cu o singură tensiune musculară (şi, implicit, cu un singur efort expirator).

! Limba română este singura limbă romanică în care s-au dezvoltat triftongi (vezi tabelul). CLASIFICARE (după poziţia vocalei faţă de semivocale) a) triftongi cu vocala în poziţie mediană (SVS): leoaică [le-ŏaĭ-kə], miei [mĭeĭ] etc. b) triftongi cu vocala în poziţie finală (SSV): aripioară [a-ri-pĭŏa-rə], lăcrămioară [lə-krə-mĭŏa-rə] etc. HIAT – grup de două vocale plenisone alăturate care aparţin la două silabe diferite: aur [a-ur], pieton [pi-e-ton], alee [a-le-e], realitate [re-a-li-ta-te], poet [po-et], ciurui [ču-ru-i], asociaţie [a-so-či-a-ţi-e] etc.

! NU există hiat în situaţiile:

1. 2. 3. 4. V-SV SV-SV V-SVS SV-V

vioară [vi-ŏa-rə] neaua [nĕa- ŭa] leoaică [le-ŏaĭ-kə] mieuna [mĭe-u-na] Aşadar, schema hiatului este V-V. Altfel spus, nu există hiat dacă la stânga sau/şi la dreapta tăieturii silabice se află grup vocalic de tip diftong/triftong. Situaţia 4 este cea care induce cel mai des în eroare, dat fiind că la stânga tăieturii silabice există vocala din diftong, iar la dreapta vocală plenisonă. Totuşi, nici în această situaţie nu se poate vorbi de hiat, deoarece, vocala componentă a unui diftong/triftong nu este echivalentă cu vocala plenisonă nici din punct de vedere fonetic, nici fonologic (funcţional). Fonetic, vocala din diftong/triftong este inevitabil alterată articulatoriu de prezenţa semivocalei/semivocalelor (se produce, de regulă, o anteriorizare). Fonologic, diftongii/triftongii funcţionează la silabaţie ca un singur sunet.

I. DIFTONGI 1 Când nu este evident, ca în cel de-al doilea exemplu, unde [a] este totdeauna vocală.

2

NOTE DE CURS – CPR Lector univ. dr. Ana Ene

ea [ĕa] şoseá [šo-sĕa] ii [iĭ] víi [viĭ]

eo [ĕo] vreó [vrĕо] ăi [əĭ] tắi [təĭ]

oa [ŏa] noápte [nŏаp-te] âi [îĭ] pấine [pîĭ-ne]

ia [ĭa] băiát [bə-ĭаt] ua [ŭa] zíua [zi-ŭa]

ie [ĭe] ieşí [ĭe-ši] uă [ŭə] óuă [o-ŭə]

io [ĭo] iód [ĭоd] ău [əŭ] sắu [səŭ]

iu [ĭu] ştiúcă [štĭu-kə] au [aŭ] sáu [saŭ]

ai [aĭ] máĭ [maĭ] eu [eŭ] léu [leŭ]

ei [eĭ] tréĭ [treĭ] iu [iŭ] fíu [fiŭ]

oi [oĭ] nói [noĭ] ou [oŭ] nóu [noŭ]

ui [uĭ] cúib [kuĭb] âu [îŭ] rấu [rîŭ]

II. TRIFTONGI

eai [ĕaĭ] vedeái [ve-dĕaĭ]

eau [ĕaŭ] citeáu [či-tĕаŭ]

iai [ĭaĭ] tăiái [tə-ĭаĭ]

iei [ĭeĭ] piéi [pĭеĭ]

oai [ŏaĭ] leoáică [le-ŏаĭ-kə]

ioa [ĭŏa] inimioáră [i-ni-mĭŏа-rə]

III. HIAT

a-a [a-a] cóntra-amirál [kon-tra-

a-mi-ral]

â-i [î-i] sâcâí [sî-kî-i] o-a [o-a] coabitáre [ko-a-bi-ta-re]

e-e [e-e] alée [a-le-e] â-u [î-u] rấul [rî-ul] o-e [o-e] poét [po-et]

i-i [i-i] fiínţă [fi-in-ţə] e-a [e-a] ideál [i-de-al] o-i [o-i] croí [kro-i]

o-o [o-o] alcoól [al-ko-ol] e-ă [e-ə] creắm [kre-əm] o-u [o-u] bóur [bo-ur]

u-u [u-u] contínuu [kon-ti-nu-u] e-i [e-i] leít [le-it] u-a [u-a] poluát [po-lu-at]

a-e [a-e] áer [a-er] e-o [e-o] eolián [e-o-li-an] u-ă [u-ə] continuắm [kon-ti-nu-əm]

a-i [a-i] láic [la-ik] e-u [e-u] léul [le-ul] u-e [u-e] duét [du-et]

a-o [a-o] caolín [ka-o-lin] i-a [i-a] cianúră [či-a-nu-rə] u-i [u-i] bănuí [bə-nu-i]

a-u [a-u] áur [a-ur] i-e [i-e] pompiér [pom-pi-er] u-o [u-o] respectuós [res-pek-tu-os]

ă-i [ə-i] (a se) cắi [kə-i] i-o [i-o] ión [i-on] y-a [i-a] kenyán [ke-ni-an]

ă-u [ə-u] păún [pə-un] i-u [i-u] fíul [fi-ul] y-u [i-u] hóbby-uri [ho-bi-uri]

3

NOTE DE CURS – CPR Lector univ. dr. Ana Ene

GRUPURI CONSONANTICE ÎN LIMBA ROMÂNĂ GRUPURILE CONSONANTICE desemnează mai multe consoane alăturate şi pot fi bimembre, trimembre etc. În limba română grupurile bimembre sunt cele mai numeroase, iar cele trimembre, mai puţin frecvente şi conţin în structura lor o consoană lichidă [l, r]. Extensia maximală consonantică în limba română este de 5 consoane în cuvânt, dar de 3 în silabă: optsprezece [opt-spre-ze-če], angstrom [ang-strom] etc.

VALORILE FONETICE ALE LITERELOR „e, i”

„e” 1) vocală plenisonă sau componentă vocalică a unui diftong/triftong: penar [pe-nar], piele [pĭe-le]; 2) semivocală: deal [dĕal]; 3) semivocală i: ea [ĭa]1; 4) diftong ie: el [ĭel], eşti [ĭeşti]; 5) componentă ie în triftong: ei [ĭeĭ]. „i” 1) vocală plenisonă sau componentă vocalică a unui diftong/triftong: chitară [k’i-ta-rə], vişiniu [vi-şi-niŭ]; 2) semivocală: miel [mĭel]; 3) vocală scurtă (asurzită, desonorizată, afonizată, şoptită etc.) silabică: miniştri [mi-niş-trị]; 4) vocală scurtă (asurzită, desonorizată, afonizată, şoptită etc.) nesilabică2; se realizează, de regulă, la finală de cuvânt după anumite consoane (cf.: hoţi [hoţi], peşti [peşti], stupi [stupi], lupi [lupi] etc.), dar şi în interior, la cuvintele compuse lexicale cu un component care se termină într-un astfel de sunet (de ex., oricare [ori-ka-re]).

! După consoanele africate [č, ğ] şi după consoanele palatale [k’, g’], literele „e, i” nu se realizează niciodată ca semivocale: fie sunt vocale plenisone (dacă nu există altă vocală plenisonă în silaba care conţine una dintre consoanele menţionate), fie nu au valoare fonetică (invers, dacă există o vocală plenisonă în silaba respectivă), în acest ultim caz numindu-se litere auxiliare.

Exemple: cerere [če-re-re] /vs/ ceară [ča-rə]; cină [či-nə] /vs/ ciorbă [čor-bə] gem [ğem] /vs/ geană [ğa-nə]; gintă [ğin-tə] /vs/ giulgiu [ğul-ğu] chem [k’em] /vs/ cheamă [k’a-mə]; chin [k’in] /vs/ chior [k’or] ghem [g’em] /vs/ gheară [g’arə]; ghindă [g’in-də] /vs/ ghiozdan [g’oz-dan]

1 Pentru valorile 3, 4 şi 5, vezi şi explicaţiile de la Tema I.3, Principiul etimologic. 2 Gradul de desonorizare este mai mare decât în situaţia de la 3, vocala nemaiavând „putere” să realizeze o nouă silabă.

4

NOTE DE CURS – CPR Lector univ. dr. Ana Ene

5

TRANSCRIEREA FONETICĂ – MIJLOC DE RECUNOAŞTERE CORECTĂ A GRUPURILOR VOCALICE/CONSONANTICE

! Limbile se împart, după criteriul raportului literă/sunet, în fonetice (raportul este preponderent de 1/1, se scrie cum se pronunţă – româna, rusa, italiana etc.) şi etimologice (raportul nu este de 1/1, se scrie altfel decât se pronunţă – franceza, engleza, spaniola etc.).

Limba română este preponderent fonetică, are 31 de litere şi 33 de sunete1 – 7 vocale, 4

semivocale şi 22 de consoane (din care 4 sonante: [l, m, n, r]). Pentru situaţiile în care raportul literă/sunet nu este de 1/1 se utilizează combinaţii de litere. Transcrierea fonetică evidenţiază aceste situaţii şi ajută la depistarea corectă a diftongilor, triftongilor, hiaturilor sau la precizarea valorii unor consoane.

CONVENŢII DE TRANSCRIERE FONETICĂ PENTRU CONSOANELE CARE „ÎNCALCĂ” RAPORTUL DE 1/1

[k] = c: cană [ka-nə] k (– e, i): kaliu [ka-lĭu] qu (– e, i): quasar [kŭa-sar]

[č] = c + e, i: cer [čer], ceară [ča-rə], cină [či-nə], ciorbă [čor-bə]

[ğ] = g + e, i: gem [ğem], geană [ğa-nə], gintă [ğin-tə], giulgiu [ğul-ğu]

[k’] = ch + e, i: chem [k’em], cheamă [k’a-mə], chin [k’in], chior [k’or]

k + e, i: kenian [k’e-ni-an], kilogram [k’i-lo-gram], kaki [ka-k’i] qu + e, i: Quebec [k’e-bek], Quito [k’i-to]

[g’] = gh + e, i: ghem [g’em], gheară [g’arə], ghindă [g’in-də], ghiozdan [g’oz-dan] [ks] = cs: cocs [koks], micsandră [mik-san-drə]

x: axă [a-ksə], textual [teks-tu-al]

[gz] = gz: zigzag [zig-zag] x: examen [e-gza-men], auxiliar [a-u-gzi-li-ar]

[v] = v: vatră [va-trə]

w2: watt [vat]

1 Nu luăm în calcul aici şi valorile. 2 Pentru celelalte valori fonetice (weekend [uĭk’end] ş. a.) ale lui „w”, ca şi pentru „y” (yoga [ĭoga]) vezi, de exemplu, DOOM (2005).