21
Modele teoretice de analiză a comerţului internaţional Teorii clasice Mercantilismul – mai vechi de Smith şi încă în vigoare Mercantilismul a fost teoria care a stat la baza gândirii europene asupra comerţului internaţional cu câteva secole înaintea publicării de către Adam Smith a lucrării „Wealth of Nations” în 1776. Termenul de „mercantilism” derivă din cuvintele italieneşti „mercato”(piaţă), „mercante”(negustor) şi „mercantile”(avid de câştig bănesc). Mercantiliştii vedeau în comerţul internaţional o sursă de beneficii majore pentru o naţiune. Negustorii angajaţi în activităţile comerciale, în special cei specializaţi în exporturi, au dat denumirea de mercantilism. Însă mercantiliştii au susţinut, de asemenea, că reglementările guvernamentale în domeniul comerţului erau necesare pentru furnizarea celor mai importante beneficii la nivel naţional. În absenţa îndrumărilor guvernamentale, negustorii comerciali s-ar servi de propriile interese şi nu de cele naţionale. Un crez central al mercantilismului a fost acela că bunăstarea unei naţiuni se bazează pe deţinerea de aur şi argint (în formă brută sau lingouri). Având în vedere acest lucru, exporturile erau percepute ca fiind benefice, iar importurile (excepţie făcând materiile prime realizate în străinătate) erau dăunătoare. Dacă o ţară vinde (exportă) mai mult cumpărătorilor străini decât ar cumpăra de la aceştia (import), atunci străinii au de plătit pentru excesul de bunuri în transporturi de aur sau argint. Creşterea cantităţii de aur şi argint duce la mărirea bunăstării în concepţia mercantiliştilor. Importurile nu sunt dezirabile deoarece reduc abilitatea unei ţări de a acumula aceste metale preţioase. Teama de importuri rezulta şi din faptul că, pe timp de război, acestea nu se vor putea efectua. În plus, aurul şi argintul acumulat pot fi extrem de valoroase în menţinerea unei forţe armate puternice pentru o ţară. Bazate pe gândirea mercantilistă, guvernele: au impus o serie de taxe şi interdicţii concepute pentru a limita importurile; au subvenţionat şi încurajat exporturile. Mercantilismul a cunoscut o anumită evoluţie de-a lungul secolelor XVI-XVII, având două faze distincte: mercantilism timpuriu (sistemul monetar) – punea accent pe afluxul de metale preţioase în interiorul statului respectiv; 1

Teorii Ale Comerţului Internaţional

Embed Size (px)

DESCRIPTION

Teorii Ale Comerţului Internaţional

Citation preview

Modele teoretice de analiz a comerului internaionalTeorii clasiceMercantilismul mai vechi de Smith i nc n vigoare

Mercantilismul a fost teoria care a stat la baza gndirii europene asupra comerului internaional cu cteva secole naintea publicrii de ctre Adam Smith a lucrrii Wealth of Nations n 1776. Termenul de mercantilism deriv din cuvintele italieneti mercato(pia), mercante(negustor) i mercantile(avid de ctig bnesc). Mercantilitii vedeau n comerul internaional o surs de beneficii majore pentru o naiune. Negustorii angajai n activitile comerciale, n special cei specializai n exporturi, au dat denumirea de mercantilism. ns mercantilitii au susinut, de asemenea, c reglementrile guvernamentale n domeniul comerului erau necesare pentru furnizarea celor mai importante beneficii la nivel naional. n absena ndrumrilor guvernamentale, negustorii comerciali s-ar servi de propriile interese i nu de cele naionale.Un crez central al mercantilismului a fost acela c bunstarea unei naiuni se bazeaz pe deinerea de aur i argint (n form brut sau lingouri). Avnd n vedere acest lucru, exporturile erau percepute ca fiind benefice, iar importurile (excepie fcnd materiile prime realizate n strintate) erau duntoare. Dac o ar vinde (export) mai mult cumprtorilor strini dect ar cumpra de la acetia (import), atunci strinii au de pltit pentru excesul de bunuri n transporturi de aur sau argint. Creterea cantitii de aur i argint duce la mrirea bunstrii n concepia mercantilitilor. Importurile nu sunt dezirabile deoarece reduc abilitatea unei ri de a acumula aceste metale preioase. Teama de importuri rezulta i din faptul c, pe timp de rzboi, acestea nu se vor putea efectua. n plus, aurul i argintul acumulat pot fi extrem de valoroase n meninerea unei fore armate puternice pentru o ar. Bazate pe gndirea mercantilist, guvernele: au impus o serie de taxe i interdicii concepute pentru a limita importurile;au subvenionat i ncurajat exporturile. Mercantilismul a cunoscut o anumit evoluie de-a lungul secolelor XVI-XVII, avnd dou faze distincte:mercantilism timpuriu (sistemul monetar) punea accent pe afluxul de metale preioase n interiorul statului respectiv;mercantilism dezvoltat (sistemul balanei comerciale) avea n vedere metode i msuri mai flexibile, compatibile cu fluxurile comerciale i monetare din sau dinspre ara repectiv. Datorit accentului deosebit pus pe aur i argint, mercantilismul ne prezint comerul drept o activitate cu sum zero veniturile unei ri se acumuleaz datorit cheltuielilor altor ri, n timp ce profitul realizat n comerul internaional de ctre o ar nseamn deficit pentru altele. Concentrarea pe promovarea exporturilor i limitarea importurilor aduce beneficii n interesul productorilor naionali. Att Adam Smith, ct i economitii care i-au urmat, au punctat faptul c presiunile mercantilitilor pentru i mai multe exporturi i mai puine importuri ntorc cu susul n jos prioritile sociale. Cteva din punctele care infirm gndirea mercantilist:Bunstarea naional este bazat pe abilitatea de a consuma produsele (i alte mrfuri precum timpul liber i un mediu nconjurtor mai curat). Importurile sunt parte a expansiunii consumului la nivel naional urmrit de o ar i nu un ru ce trebuie nlturat.Relaia dintre producia naional i exporturi este indirect: se obin venituri pentru a cumpra produse de consum. Exporturile pe cont propriu nu sunt de dorit; mai degrab, ele sunt de ajutor deoarece pltesc pentru importuri.Comerul liber ntre ri duce la ctiguri pentru toate naiunile comerul este o sum cu rezultat pozitiv.

n plus, inta achiziionrii de aur i argint poate fi uor demontat n condiiile n care aceasta se ndreapt ctre deinerea de cantitate monetar i duce la inflaia preurilor la nivel naional argument susinut de David Hume nainte ca Adam Smith s i publice opiniile.Dei propunerile mercantilitilor au fost infirmate, iar rile nu s-au mai axat pe mrirea cantitii de aur i argint, gndirea mercantilist este n vigoare i astzi. ns acum inta este reprezentat de angajai. Neo-mercantilitii cred c exporturile sunt benefice deoarece se creeaz noi locuri de munc, pe cnd importurile iau locurile de munc ale angajailor naionali i le dau strinilor. Tot neo-mercantilitii continu s nfieze comerul ca o sum cu rezultat zero. Nu exist nicio recunoatere a faptului c activitile comerciale aduc beneficii tuturor rilor participante (inclusiv ctigurile reciproce din ocuparea forei de munc o dat cu creterea prosperitii n ntreaga lume). Gndirea mercantilist, dei greit, nc ridic probleme ntre rile participante la comerul internaional.

Teoria avantajului absolut Adam Smith A fost fondat de Adam Smith n lucrarea Avuia naiunilor n 1776. n esen, autorul consider c principiul care guverneaz schimburile de mrfuri pe orice fel de pia este determinarea valorii mrfurilor prin munca ncorporat n ele.A considerat c, dac fiecare agent economic i urmrete propriul interes i dac este lsat liber s ia deciziile pe care le crede de cuviin pentru atingerea scopului su, atunci se va realiza i binele general. Pornind de la avantajele diviziunii muncii, Smith recunoate utilitatea comerului exterior pentru fiecare ar i consider c la baza operaiunilor comerciale dintre ri st principiul avantajului absolut. Acesta const n diferena de cost, respectiv de pre, pentru aceeai marf produs n ri diferite.Un astfel de comer este reciproc avantajos pentru parteneri, iar condiia esenial a desfurrii lui este deplina libertate economic.

Teoria costurilor comparative de producie (David Ricardo i Robert Torrens) Noiunea de cost comparativ este utilizat de Robert Torrens n lucrarea Eseu asupra comerului cu cereale (1815), unde urmrete s demonstreze c poate fi avantajos comerul exterior chiar dac mrfurile importate au fost obinute n ara de origine cu costuri mai mari dect ar puta fi obinute n ara importatoare. Cu ajutorul acestei noiuni noi, David Ricardo a expus n 1817 teoria costurilor comparative de producie i a avantajelor relative reciproce n comerul internaional. Raionamentele i argumentele lui Ricardo se bazeaz pe termeni de cost comparativ, valoare relativ, pre relativ, avantaj relativ i avantaj reciproc. Prin cost comparativ se nelege cantitatea de munc ncorporat n marfa examinat. Acesta apare cnd se ia n considerare i o a doua marf.Dac avantajul absolut al lui Smith era semnul unor relaii comerciale optime pentru ara care avea aceste caracteristici, Ricardo descoper c aceste costuri comparative erau relaii reciproce avantajoase, avnd totodat calitatea de a deschide comerul internaional. Pe scurt, teoria ricardian const n urmtoarele idei: Ricardo consider c nu este nici posibil, nici necesar ca fiecare ar s produc toate felurile de mrfuri de care are nevoie;mai raional este ca fiecare ar s se specializeze n producerea de anumite bunuri pentru care dispune de anumite avantaje; criteriul acestei specializri trebuie s fie avantajul comparativ, exprimat n uniti de timp de munc sau pe baza legii valorii, ntemeiat pe munca necesar cheltuit pentru producerea mrfurilor respective;rezult c avantajul relativ const n posibilitatea de a produce o marf cu o cheltuial de timp i de munc relativ mai mic n comparaie cu o alt marf din aceeai ar.

Teoria susine c pot obine avantaje din comerul internaional chiar i rile care produc toate mrfurile cu un consum de timp de munc pe unitatea de produs mai mare dect n alte ri (dezavantaj absolut).PortugaliaAnglia

Vin2*80=160 -

Stof-2*100=200

Total160200

Total mondial360

PortugaliaAnglia

Vin80120

Stof90 100

Total170 220

Total mondial390

nainte de specializare dup specializare Portugalia are un avantaj absolut n producerea ambelor bunuri (8090). Ambele ri au un avantaj relativ pe baza cruia se impune specializarea lor: Portugalia n producia de vin (80