Dezvoltarea terapiei comportamentale în anii ’50 şi ’60 s-a realizat datorită: dezvoltării cercetării fundamentale în psihologia experimentală şi maturizării behaviorismului; raportului Comisiei Reunite a Bolilor Mentale şi Sănătăţii în 1950 către Congresul S.U.A., conform căruia psihanaliza nu este foarte eficientă, fiind necesară dezvoltarea altor forme de psihoterapie; publicării de către Eysenck, în 1952, a unei metaanalize a 24 de studii, pe baza căreia acesta a concluzionat că nu există nici o cercetare care să susţină eficacitatea psihoterapiei şi că psihanaliza este mai puţin eficientă decât lipsa terapiei; acest articol a subliniat necesitatea unei psihoterapii ştiinţifice, bazate pe cercetare fundamentală; publicării în 1952 a cărţii lui Wolpe „Psihoterapie prin inhibiţie reciprocă". Cele mai importante figuri ale psihoterapiei comportamentale din acea perioadă au fost: Dollard, Eysenck, Miller, Skinner, Wolpe. În loc de a vedea problemele apărute ca fiind simptome ale unor tulburări, terapeuţii comportamentalişti le vedeau ca fiind răspunsuri dezadaptative învăţate, care trebuie să reprezinte ţinta intervenţiei terapeutice.
Dezvoltarea terapiei comportamentale n anii 50 i 60 s-a realizat
datorit:1. dezvoltrii cercetrii fundamentale n psihologia
experimental i maturizrii behaviorismului;1. raportului Comisiei
Reunite a Bolilor Mentale i Sntii n 1950 ctre Congresul S.U.A.,
conform cruia psihanaliza nu este foarte eficient, fiind necesar
dezvoltarea altor forme de psihoterapie;1. publicrii de ctre
Eysenck, n 1952, a unei metaanalize a 24 de studii, pe baza creia
acesta a concluzionat c nu exist nici o cercetare care s susin
eficacitatea psihoterapiei i c psihanaliza este mai puin eficient
dect lipsa terapiei; acest articol a subliniat necesitatea unei
psihoterapii tiinifice, bazate pe cercetare fundamental;1.
publicrii n 1952 a crii lui Wolpe Psihoterapie prin inhibiie
reciproc".Cele mai importante figuri ale psihoterapiei
comportamentale din acea perioad au fost: Dollard, Eysenck, Miller,
Skinner, Wolpe. n loc de a vedea problemele aprute ca fiind
simptome ale unor tulburri, terapeuii comportamentaliti le vedeau
ca fiind rspunsuri dezadaptative nvate, care trebuie s reprezinte
inta interveniei terapeutice.
