Hidrosolurisunt legate de suprafeţe plane sau cu înclinare redusă (în luncile marilor râuri, pe şesurile depresiunilor intramontane şi intracolinare, pe unele terase joase) la care nivelul pânzei freatice se află la mică adâncime, iar apa provenită din precipitaţii sau ajunsă de pe versanţi este slab drenată.Aici, intervalele cu exces de apă alternează cu cele în care aceasta se elimină încet, ceea ce conduce la o alternanţă de solubilizări şi de oxidări -precipitări ale oxizilor de fier şi mangan. Sunt soluri cu humus, culoare negricioasă, cu pete ruginii, puţin permeabile şi cu fertilitate medie.Folosirea lor necesită lucrări care să asigure drenarea apei. Tipurile principale sunt: lăcoviştile (mai ales în luncile largi ale râurilor din Câmpia Română, Podişul Sucevei, câmpiile de subsidenţă din vest (Timiş, Crişuri, Someş, etc.) şi şesurile din depresiunile Braşov, Făgăraş, Ciuc, Gheorgheni, Baia Mare) şi solurile gleice (în depresiunile intramontane şi câmpiile subsidente din vestul ţării).

HALOMORFEspecifice regiunilor unde există un aport însemnat de săruri (cloruri sau sulfaţi) provenite din pânzele freatice mineralizate (proces stimulat de climatul cu intervale secetoase lungi şi precipitaţii reduse din regiunile de stepă, silvostepă) sau în vecinătatea unor surse salifere (în regiunile de dealuri cu structuri de acest gen). Apar pe suprafeţe variate ca mărime în lunci, în microdepresiuni de tip crov, găvane, în sectoarele unde se realizează irigaţii necorespunzătoare (Câmpiile Tecuci, Siretului, Brăilei, Râmnicului, în lungul Călmăţuiului de Buzău, în câmpiile Crişurilor, Timişului etc.). Sunt soluri lipsite de fertilitate, pe ele existând o vegetaţie sărăcăcioasă; au un conţinut ridicat de săruri.Sunt valorificate ca păşuni, iar local pot fi utilizate pentru culturi numai prin efectuarea de canale de drenaj şi folosirea de amendamente gipsifere; Se includ ca tipuri solonceacul şi soloneţul, care frecvent sunt asociate.

Vertisoluri sunt legate de regiunile deluroase (mai ales în Podişul Getic şi nordul Câmpiei Moldovei), în nordul Câmpiilor Găvanu-Burdea, Boian şi câteva locuri din sudul Câmpiei de Vest. Aici, la suprafaţă abundă argila şi, ca urmare, solul va fi compactizat şi va avea o porozitate mică, ceea ce conduce la îngreunarea circulaţiei apei şi aerului în intervalele cu ploi; producerea băltirilor şi excesului de apă în perioadele ploioase, iar în cele secetoase se realizează crăparea şi ruperea rădăcinilor plantelor.

Solurile neevoluate (protisolurile) se întâlnesc în toate unităţile geografice; caracteristici: grosime redusă, stadiu de evoluţie incipient, lipsa structurării, fertilitatea redusă şi, ca urmare, o slabă utilizare.

Erodisolurile – provin din oricare sol din primele cinci clase, dar care au suferit un proces de degradare prin spălare în suprafaţă, şiroire, alunecări de teren superficiale. Prin acestea, orizonturile de la partea superioară sunt îndepărtate, iar la zi apar cele din bază cu mult material scheletic şi fertilitate foarte redusă. Se întâlnesc îndeosebi în regiunile deluroase şi montane, pe versanţii despăduriţi unde pluviodenudarea, torenţialitatea şi alunecările sunt extrem de active.

litosoluri (pe crestele Carpaţilor, în dealuri pe pante foarte mari; pe ele se dezvoltă petece de ierburi şi tufişuri);

psamosoluri (pe dunele de nisip din Câmpia Română, Câmpia Carei, Delta Dunării; puţin humus, lipsa apei datorită infiltrării rapide; plantaţii de salcâm, plop, iar în condiţii de irigare culturi legumicole şi de viţă-de-vie);aluvisoluri (mai ales pe depozite nisipoase, pietrişuri din luncile râurilor);

coluvisoluri (dezvoltate pe depozite acumulate la baza versanţilor; unde coluviile sunt groase şi vechi, solul conţine humus şi este fertil, putând fi folosit agricol);solul turbos (legat de turbăriile din Carpaţii şi de mlaştini; există apă în exces, materie organică nedescompusă în cantitate mare, fertilitate redusă).