TOMA Vicol-CristianDJSC, Gr. III, F

CUPRINS Noțiuni introductive: Date despre autor; Conținutul operei; Concluzii

DATE DESPRE AUTOR Radu Paraschivescu s-a născut la 14 august 1960 în

București. Este prozator, traducător, jurnalist și redactor de carte

român. A absolvit cursurile Facultății de Filologie din

București, secția engleză-franceză. Și-a început activitatea de redactor din 1993 la Editura

Olimp, iar după un an ajunge la Elit. Din 2003 se transferă la Humanitas, unde lucrează tot ca editor.

Cărţi publicate: „Bazar bizar”, „Balul fantomelor”, „Fluturele negru”, „Fie-ne tranziţia uşoară” , „Răcani, pifani şi veterani”, „Cu inima smulsă din piept”, „Mi-e rău la cap mă doare mintea”!

FORME DE PUBLICARE Variantă tipărită:

Variantă audio:

CONȚINUTULNesimţitul = “o vietate care se lasă condusă în tot ce face de impulsuri, de instincte şi de filozofia bunului plac”.Nesimţirea este viciul de care românii se lovesc mai des decât şi-ar dori. Mai precis, nu trece zi fără să simţim cum proximitatea nesimţitului ne scoate din minţi şi ne aruncă pe culmile disperării. Numele colecţiei din care face parte Ghidul -“Râsul Lumii”- este mai mult decât sugestiv. Cartea are ca scop principal amuzamentul, Radu Paraschivescu neavând pretenţii moralizatoare şi nu vrea să îndrepte. Punctează doar cu ironie făţişă toate “calităţile” acestei “creaturi sigure pe sine, versatile, tupeiste şi sfidătoare”  care este nesimţitul.

În 2006 la editura Humanitas apărea cartea lui Radu Paraschivescu, Ghidul nesimţitului.

Deşi, «balaur şleampăt(neîngrijit), ubicuu (peste tot), intratabil , mondial» aşa cum o numeşte Andrei Pleşu în Cuvântul înainte, nesimţirea autohtonă are marca ei specifică care o pune în topul mondial. Şi care ar fi această marcă? Nesimţitul mioritic este în primul rând produsul “imbecilizării comuniste, dar şi al postcomunismului”, “omul de tip nou”, schizoid şi ubicuu, ce nu-ţi lasă timp măcar să respiri oriunde te-ai întoarce: pe stradă, acasă, la serviciu, la televizor, în politică, pe şosele, pe net. 

Este o carte ce-ţi provoacă acea stare, numită de Nichita Stănescu, de-a  „râsu-plânsu”, stare pe care doar un român adevărat o poate trăi şi simţi din plin. Dacă nu ţi-ar trezi atâtea amintiri răscolitoare ale unor momente în care ai fost agresat , maltratat, umilit de nesimţire, poate rândurile citite ţi-ar putea aduce zâmbetul pe buze.

Este iluzorie speranţa domnului Andrei Pleşu, aşa cum recunoaşte şi domnia-sa, ca textul în sine să cadă pe mâna vre’unui nesimţit şi să-i provoace niște zvârcoliri existenţiale care l-ar face ca la capătul lecturii să-şi vină în simţiri şi să se schimbe. Asta pentru că într-adevăr, nesimţiţii nu prea citesc, din contră se simt ofensaţi atunci când le indici apropierea de obiectul numit carte. O iau ca pe o jignire personal şi sar la gâtul celui ce şi-ar permite subtil şi delicat să le facă cunoştinţă : « Hai, bă, fă paşi ! Cine te crezi tu ? ce-mi vii mie cu de-al de astea ? Cărţi ? Ce-s alea ? Păi, dacă n-oi şti eu cum devine treaba, tu, de unde naiba, să ai habar ? »Cartea s-a bucurat şi de o ante introducere în atmosfera nesimţirii româneşti prin Balada lui Nesimţilă, scrisă de Şerban Foarţă după tipicul baladelor lui Francois Villon, marele vagabond poet ce cunoştea lumea până la ultima fibră .

Pornind de la una din definiţiile pe care ni le pune la îndemână DEX-ul, în care nesimţirea este definită ca o proastă creştere, lipsă de bună-cuviinţă şi delicateţe, autorul constată că nesimţitul a ieşit de mult din tiparele acestei descrieri şi a devenit o prezenţă mult mai stridentă, mai agresivă, mai invazivă. Spaţiul în care nesimţitul se simte precum peştele în apă este spaţiul public, altfel ce valoare ar mai avea comportamentul lui strivitor dacă nu s-ar manifesta vis-a-vis de „fraierul” ce dă înapoi din faţa atacului frontal al mârlăniei şi al bădărăniei. Dar, aşa cum recunoaşte şi autorul, cartea lui a surprins doar o tipologie restrânsă de nesimţiţi şi, mai ales, pe cei cu care te confrunţi direct şi personal. Profitând de această ocazie voi încerca să punctez şi eu trăsăturile definitorii ale noului tip de nesimţit, în ton cu noile cuceriri ale ştiinţei: nesimţitul de pe net.  

Asta pentru că se pare că strada, scara blocului, şoseaua, nu-l mai satisfac pe nesimţitul actual şi locul în care poate fi văzut în toată splendoarea lui este net-ul, la umbra anonimatului sau chiar în nume propriu pe care şi-l prezintă cu emfază. „Agent al unei molime” în faţa căreia societatea n-are leac, nesimţitul român nu se manifestă haotic,  profilul său putând fi conturat adunând laolată un soi de decalog al pricipalelor trăsături de caracter. Primul lucru care-l defineşte pe nesimţit este limbajul: cel gestual şi cel verbal. Nesimţitul nu pătrunde frontal în viaţa ta, ci se insinuează, alunecând precum un şarpe, mieros până ajunge să-ţi sufle-n ceafă. În acel moment gesticulaţia lui se dezlănţuie: mâinile pornesc o adevărată morişcă, ochii se bulbucă, te înghesuie, se scobeşte-n nas, se descalţă-n tren, fumează unde are chef, clefăie hot- dogul plescăind şi umblând cu limba roată-mprejur după zemurile ce i se scurg pe mâini, butonează la mobil chiar şi la cimitir, râgâie din tot sufletul ştergându-şi unsoarea de la gură cu faţa de masă, se scobeşte-ntre dinţi purtând scobitoarea de la stânga la dreapta , mai trage câte-un vânt, se mai scarpină-n dos şi, cu cât devii mai retractil în faţa abundenţei de gesturi din partea sa, cu atât mai mult se umflă-n piept.

El se hrăneşte din stinghereala şi din oripilarea (îngrozirea) celuilalt aşa că, maxima lui satisfacţie este de a-şi perplexa(uimi, cruci) auditoriul. Retorica nesimţitului vine ca o dublură peste gesticulaţia luxuriantă: răstit, ofensator, trivial, grosier, acoperind pe oricine ar încerca să-l completeze cu ceva. Limbajul caracterizează cel mai bine nesimţitul de pe net, personajul principal al acestui „mileniu internautic şi globalizant”. Spaţiul în care se manifestă se întinde de la forumurile jurnalelor până la reţelele de socializare, ori cele cu o anume tendinţă culturală.  Primul lucru după care-l poţi defini pe nesimţitul de pe net este  agramatismul pe care-l etalează cu multă emfază: „Dă-te, bă, cu gramatica ta! La ce-mi trebuie? Du-te d-acilea la elitiştii tăi! Io-s omu’ din popor care te ţine pe tine-n spate şi care-am murit la revoluţie pentru tine. Vorbesc cum vrea muşchii mei! Ce pana mea?” Limbajul colorat mustind de trivialităţi în care numele organelor sexuale abundă precum bună-ziua, e aproape urlat în comenturile lui.

Nu citeşte niciodată decât titlul articolului pe care vrea să–l comenteze. Chiar dacă ar citi, înţelege doar ce vrea el şi  răspunde cum vrea el, grija principală fiind aceea să-ţi arate cât eşti de prost, de ignorant, considerând revolta ta drept o ifoseală de doi lei. Reţelele denumite artistice au început să crească un nou soi de nesimţit, la fel de agramat ca cel de pe forumurile tabloidelor, însă mai spilcuit, învăluit într-o aură de artist aflat într-o vejnică suferinţă.Este cel mai vocal şi mai productiv, se lăbărţează peste tot site-ul, râde, plânge, îmbrăţişează pe toată lumea-virtual, desigur, îşi dă cu părerea ştie, ori nu ştie despre ce-i vorba-n subiect, apostrofează pe cei ale căror păreri nu coincid cu ale lui. Cu un aer doctoral emite tot felul de judecăţi despre intelectualii veritabili   pornit fiind să le împroşte cu mizerie verbală  „aşa –zisele” roluri de modele pe care „fraierii” le-au promovat. Ştiu ei mai bine cu cine au de-a face. „Şi ce dacă au scris? Şi ce dacă au produs cultură?Ia, mai lasă-ne nene, ce mare brânză?” Singurul mod de a-i câştiga nesimţitului bunăvoinţa şi de-a te accepta în raza lui de acţiune este să-i adopţi limbajul şi armele, dând impresia că eşti din aceeaşi echipă cu el.

Revenind la cartea lui Radu Paraschivescu nu se poate să nu te apuce un soi de frică existenţială atunci când retrăieşti o dată cu autorul experienţele alături de nesimţitul din mijloacele de transport în comun, cel care ţine să te şocheze prin limbaj şi prin duhorile pe care le exhală. Nici nesimţitul de pe şosea nu se lasă mai prejos: la volanul unui 4×4- Mitsubishi , Nissan, ori Toyota din care se revarsă urletele lui Guţă, sau Jean de la Craiova merge pe unde vrea muşchii lui, dar mai ales merge pe trotuar, acolo unde-şi parchează matahala şi unde te claxonează să te duci naibii din faţa lui. N-ai decât să te caţeri în copac, tot eşti un pârlit şi-un troglodit, atâta vreme cât mergi ca maimuţa per pedes. Crezi că dacă te retragi de pe şosea şi încerci să pleci într-o călătorie cu trenul, maşina săracului, ai scăpat. Aici mai ai şi nefericirea de-a suporta nesimţitul până la capătul călătoriei. Ba, deseori este însoţit de urmaşul vrednic al tatălui său, puiul de nesimţit, care te scoate din circulaţie, prin urletele pe care le scoate, prin zoaiele pe care ţi le lasă pe haine..

Înainte, căsuţa era un cuibuşor în care să te retragi din faţa civilizaţiei invazive şi agresive a nesimţitului, spaţiul public fiind principalul loc în care era stăpân de necontestat.

„Gata, ţi-ai zis. La mine-n casă, nu intră decât dacă-l primesc.” Necredinciosule, cum poţi să uiţi de nesimţitul harnic care se scoală la ora 4 şi-şi bate covoarele sub geamul tău? Dar de cel care a doua zi de Anul nou  are chef să schimbe gresia şi faianţa că n-a plăcut musafirilor de la Revelion şi pune picamărul în funcţie? Dar de cel care serbează majoratul ipochimenului cu toată gaşca din cartier, cu zeci de decibeli, în care başii fac toată smântâna, cu tropăituri îndesate de bocanci cu blacheuri în parchetul de tip nou, cu o rezonanţă înfiorătoare? Dar de cumătrele care umplu scara de coji de seminţe, socializând în casa scării?

Dar de ţăranul neţăran, dar nici orăşean care şi-a-nchis grădinuţa de la parter cu gard de sârmă ghimpată şi încinge cu neamurile nişte party-uri la iarbă verde cu mici şi bere de te-apucă scârba de-atâta fum? Să zici mersi dacă n-are şi-un coteţ cu un godac pentru Crăciun, ori niște orătănii, că doar n-o mânca aşa ca tot amărăşteanul mâncare cu euri! Dar de nesimţitul care-şi turează motorul noapte de noapte, după ce şi-a tunat maşina de ai impresia că eşti pe circuitul de la Monte Carlo? Dar de nesimţitul care ocupă 3-4 locuri în parcarea blocului bătând ţăruşi de metal şi legând lanţuri între ele, în caz că ar avea musafiri. Tu n-ai decât să parchezi  în parcarea cu plată a oraşului. Dar de nesimţitul care-şi goleşte zilnic cutia înjurând printre dinţi şi aruncând pliantele şi fluturaşii sub cutia poştală? Dar de nesimţitul care merge la crâşma din colţ la o bere şi-l apucă graba-n lift aşa că se uşurează acolo că doar n-o sta aşa să-l doară băşica udului? Şi câte alte specii de nesimţiţi care populează cutiile de chibrituri pe care „ni le-a dat comunismul! Voi ce ne-aţi dat?”

„Pe trotuar sau pe stradă, acasă sau la serviciu, în tren sau autobuz, la televizor sau la petreceri, în magazin sau la restaurant, la volan sau la iarbă verde, la meci sau la înmormântare, nesimţitul nu ratează prilejul să polueze aerul, să scandalizeze asistenţa. Zgomotul, excesele şi o sfântă nepăsare pentru cei din jur îi marchează invariabil comportamentul. Virusul nesimţirii are o tulpină în faţa căreia nimeni nu poate întreprinde nimic. Nesimţitul paralizează eforturile de reformă şi impune domnia propriilor criterii. Paşii lui fermi prin viaţa celorlalţi denotă încredere, stimă de sine şi conştiinţa infailibilităţii (certitudine, siguranță)!”

N-o să vă vină a crede dar nesimţitul are şi o viaţă mondenă, participând la toate evenimentele culturale, nu neapărat din interes sau din curiozitate , ci mai ales din dorinţa de a fi remarcat de ceilalţi şi  de-a da iama prin bufetul care de obicei însoţeşte astfel de activităţi culturale. La restaurant, nesimţitul vrea să se simtă domn adevărat aşa că începe să dea indicaţii chelnerilor, să aprecieze fundul ori sânii chelneriţelor, să ceară muzică la maxim care nu poate să fie altceva decât o manea de inimă albastră.„Doar plăteşte, nu-i aşa?” Nesimţitul se implică puternic şi în viaţa culturală a târgului. Merge la film cu nelipsita pungă cu bomboane agricole şi cu Cola după care râgâie să afle sala cât e de relaxat. Merge la teatru şi la operă lăsând mobilul deschis care-i sună din 5 în 5 minute. „Deh! El munceşte, are bisnis, nu ca cioflingarii de pe scenă.” Nici la biserică nu-şi lasă mobilul acasă. Lasă că Dumnezeu ştie ce om bun e el, câte pomeni face şi-i iartă toate păcatele. Mai ales că lasă şi popii o sumă consistentă, dacă se poate să-l vadă şi vre’un paparazzi să spună fraierilor ce valoare de om adevărat are el.

Dar aşa cum spune Radu Paraschivescu, nesimţitul nu ia forma şi culoarea mediului în care îşi duce veacul , dimpotrivă obligă mediul să se plieze după toanele şi comportamentul lui. Aşa se manifestă  oriunde, inclusiv în politică sau în viaţa publică. Pentru că viaţa e făcută în aşa fel încât să fie toată lumea mulţumită, alături de nesimţitul de rând, cel despre care am vorbit până acum avem şi nesimţitul V.I.P. Una din condiţiile de afirmare ale acestui soi de nesimţit este să uite de unde a plecat. Că-i politician, ori lider sindical, moderator tv, ori vedetă de carton, nesimţitul ţine să-i oripileze pe toţi cu statura sa imensă de zeu între muritori.Şi în final, chiar dacă n-am reuşit să aduc pe scenă toate tipurile de nesimţit care populează plaiul mioritic, aşa cum nici autorul cărţii n-a putut-o face pe motiv de diversitate, voi înşirui aici cele 10 condiţii care te introduc în tagma invidiată a nesimţiţilor, pentru că, nu-i aşa, românul are o vorbă plină de adevăr: „Obraznicul, mănâncă praznicul.”

DECALOGUL NESIMȚITULUI

1 Fii strident. Luptă cu toate mijloacele împotriva discreţiei.

2 Nu te gândi la ceilalţi. Fii egocentric. 3 Pătrunde pretutindeni. Nu te lăsa marginalizat. 4 Fă prozeliţi. O să vezi că nu e foarte greu. 5 Batjocoreşte lucrurile grave. Practică persiflarea mai

ales când nu e cazul. 6 Arată-te opac la argumentele celorlalţi. Eventual

refuză-le de plano. 7 Caută mereu prim-planul. Încearcă să fii contaminant. 8 Evită să-ţi pui întrebări. Drumul tău e unul al

certitudinilor. 9 Convinge lumea să se plieze pe setul tău de non-

valori. Nu accepta compromisuri. 10 Nu uita că marele tău duşman e bunul-simţ.

Combate-l cu fiecare gest şi cuvânt.”

CONCLUZIINesimţitul este un artist desăvârşit. Bădărănia este crezul lui, căruia i se închină cu dedicaţie şi perseverenţă. Tot textul compune astfel un manual al perfectului nesimţit, cu ceea ce se face şi ce nu. Însă la final, după ce ai râs recunoscând “modelele”, te cuprinde iritarea şi, imediat după, tristeţea. Enervat, te întrebi: Cum salvezi o naţie sufocată de flagelul nesimţirii? Pentru că aşa cum se arată în text, ironia fină, înjurătura sau dezertarea nu au nici o finalitate. Răul se stopează oare cu şi mai mult rău? De aici, imediat tristeţea. Din neputinţă!Mie, sincer, mi-a îngheţat zâmbetul şi mi-a produs o sfâşietoare tristeţe învăluită-n neputinţa ieşirii din labirintul nesimţirii generale. 

Vă mulțumesc!