Um Autorităţile Luptă Cu Inflaţia

Embed Size (px)

Citation preview

  • 8/19/2019 Um Autorităţile Luptă Cu Inflaţia

    1/2

    um autorităţile luptă cu infaţia…

    În prezent, conform datelor ociale, în circulaţie se aă aproximativ 6 mlrd. lei (48mil. dolari !"#$ în numerar. %entru menţinerea puterii de cumpărare a leului,conform articolul 4 al &e'ii ) cu privire la *anca +aţională a )oldovei, o-iectivulprincipal al *ăncii +aţionale este asi'urarea i menţinerea sta-ilităţii preţurilor/. !ă

    nu uităm însă că rate mici ale inaţiei sunt specice economiilor aate în recesiune,sta'nare, pe c0nd creterea economică rapidă mereu a fost însoţită de inaţieaccelerată. #stfel, menţinerea articială a ratei inaţiei conduce la fr0nareadezvoltării economice.

    Întărirea articială a monedei naţionale i -locarea tendinţelor de li-eralizare acursului de sc1im- au adus decienţe importante economiei prin ieftinireaimporturilor i scumpirea exporturilor care au avut ca efect sporirea decitului-alanţei comerciale.

    *+) dispune de importante rezerve valutare pe care le folosete atunci c0nddorete să evite o depreciere sau apreciere accentuată a monedei naţionale. #stfel,

    datorită utilizării în continuare a instrumentelor de sterilizare a masei monetare camecanism de control al inaţiei 2 procurarea excesului de valută de pe piaţavalutară inter-ancară, rezervele valutare ale -ăncii centrale au atins la 38 mai unnou pra' istoric 2 86 mil. dolari. !oldul zilnic al lic1idităţii a-sor-ite în perioadaianuarie5mai s5a situat aproape în permanenţă peste nivelul de 3 mlrd. lei. #ceastaeste una din explicaţiile puterii leului/.

    7estul de rapidă este i sc1im-area ateptărilor inaţioniste ale populaţiei lapolitica monetară a *+), în speţă la raportul leudolar i leueuro. 9mediat ce leul sedepreciază, o-servăm sporirea preţurilor la toate mărfurile i serviciile 2 tendinţăpractic ireversi-ilă. %rin politica monetară pe care o desfăoară *+) nu poate opri

    reducerea continuă a puterii de cumpărare a leului, mai ales că, după cum amconstat i mai sus, mulţi din factorii inaţioniti sunt în afara controlului *+).:-servăm că de;a în primele < luni ale acestui an preţurile au crescut mereu (laservicii, mărfuri industriale i alimentare, la locuinţe etc.$, cu toate că raportulleudolar i leueuro răm0ne practic acelai.

    #ltă măsură constă în menţinerea i în continuare a unor do-0nzi destul de înalte lacreditele acordate în lei persoanelor zice i ;uridice 2 în medie 38,6= anual. >utoate că volumul creditelor acordate de către -ăncile comerciale crete constant,ratele do-0nzilor constituie o fr0nă în contractarea de credite. #stfel, este evitatăcreterea, peste măsură, a inaţiei datorită creditului. În acelai timp, întreprinderilemici i mi;locii suferă de un decit de resurse nanciare pe termen lun' pentru

    dezvoltare.

    : măsură interesantă de luptă cu inaţia a fost la începutul acestei luni propusă depremierul ?arlev 2 extinderea sistemului de ac1itare a salariilor prin carduri -ancarela întreprinderile de stat. %remierul a insista asupra ela-orării planului de măsuripentru introducerea cardurilor pentru ac1itarea serviciilor i în scopuri comerciale.>onsiderăm că această măsură nu poate inuenţa rata inaţiei. În primul r0nd,

     întreprinderile de stat au o pondere de 45

  • 8/19/2019 Um Autorităţile Luptă Cu Inflaţia

    2/2

    volumului masei monetare din circulaţie ar putea avea loc doar în cazul înzestrăriicu terminale -ancare a tuturor întreprinderilor (private i pu-lice$, or'anizaţiilor etc.2 situaţie care ar permite ac1itarea de către populaţie a mărfurilor i serviciilor fărănumerar. În al treilea r0nd, c1iar i -anii virtuali tot -ani răm0n, ei neind lipsiţi de ocomponentă inaţionistă.

    #v0nd în vedere diminuarea presiunii scale, @uvernul i *+) tre-uie să se asi'urecă inaţia, decitul -u'etar i cel de cont curent vor ţinute su- control. În plus,tre-uie să se ţină cont că ateptările inaţioniste ale populaţiei care reacţionează lamodicările politicii monetare.

    În concluzie…

    7espre reducerea puterii de cumpărare a leului moldovenesc ne vor-ete iutilizarea pe lar' a dolarului i monedei unice europene. În viziunea populaţiei ioamenilor de afaceri aceste monede sunt sta-ile i măsoară mai exact c1eltuielile irezultatele activităţii economice. 7e exemplu, preţurile la imo-ile, autoturisme,

    telefoane mo-ile, c1iar i tarifele la unele servicii sunt în euro i dolari. #celai lucru îl înt0lnim frecvent i la xarea salariilor personalului de către companiileauto1tone.

    7e aceea, pentru ca statul să5i atin'ă o-iectivele politicii antiinaţioniste, estenecesară coordonarea mai -ună a politicilor economiceA politica monetară, scală,valutară, salarială, protecţia concurenţei etc. 7e asemenea, tre-uie să se ţină contcă aceleai rezultate pot o-ţinute prin folosirea uneia sau alteia dintre politicilemai sus enunţate. #dică, extinderea cererii 'lo-ale se poate realiza prin scăderearatelor do-0nzilor (politică monetară$, sau prin reducerea taxelor si impozitelor(politica scală$. În ale'erea instrumentelor i măsurilor adecvate mai tre-uie să seţină cont i de viteza de propa'are i de 'radul de previzi-ilitate al diferitelor politici

    economice, opţiuni dictate uneori i de interese politice.

    În a-senţa unei sincronizări adecvate, efectul ecărei măsuri parţiale de politicăeconomică tinde să scadă sau c1iar să se transforme într5unul advers.