AEDITURAART

Fe odor Mihailovici Dostoievski

uMrLrTr $r oBrDrTr ,

Thaducere din limba rusi

*..: \

t'i

CAPITOLUL I

Anul trecut, in doulzeci gi doui martie, seara' mi s-a intimplat ceva foarte

ciudat. Cutreierasem toatizivaprin orag in ciutarea unei locuinge. Cea veche

era prea igrasioasl gi de cAtva dmp rni chinuia o tuse urAti. lntentionasem simi mut inci din toamni, dar am tot tiriginat-o aga pAni in primlvari. Cu

roati alergitura din ziua ace ea, nu mi-am gisit nimic potrivit. As fi vrut, in primul rind, sl fie o locuingi separati gi nu subinchiriati; m-a9 fi mulgumit, pAni

Ia urmi, chiar si cu o singuri cameri, dar negregit spagioasi si, bineinteles, citmai ieftini. Am observat ci intr-o incipere prea strAmti pAni 9i gAndurile 9i le

simti inghesuite. Iar mie, cind meditam la viitoarele mele romane, imi plicea

intotdeauna si mlplimb prin odaie de la un caplt la celilah $i, pentru civenivorba de scrierile mele, nu gtiu de ce, dar mi-a fost mult mai drag si le gindesc,

inchipuindu-mi cum le voi scrie, decAt si le agtern pe hirtie; 9i nu din lene, viasigur. Atunci, de ce oare?

incl de dimineaql nu mi simgeam in apeie mele, iar spre seari mi s-a fbcut

tbarte riu gi mi scuturau frigurile. Unde mai pui cI dupi atAta alergituri eram

frlnt de oboseali. Ultimele raze alesoarelui m-au gisit stribitAnd bulevardul

\bznesenski. imi place nespus soarele de martie la Petersburg, mai cu seami

in asfingit, bineingeles la sfhrgitul unei zile senine gi geroase. Vezi curq strada

inrreagl se invipiiazi deodati, scildatl intr-o lumina sclipitoare. Casele toate

parci risfrAng scAntei. Atunci, culorile lor mohorite, cenugii, galbene sau

de un verde-murdar se invioreazi pentru o clipl; ai senzagia ci sufletul 9i se

insenineazi gi te pomenegti treslrind ca la un ghiont cu cotul venit de alituririri. veste. Privirea qi se schimbi, gAnduri noi te cople;esc..' E uimitor ce Poaterlce o razi de soare cu sufletul omului!

Dar razade soare se stinse curAnd; gerul se intetea 9i da sI te pigte de nas;

'-rmbra inseririi se lisa tot mai deasi; din magazine gi localuri qAgniri fAgii de

.umina albi d egazaerian. Alungind in dreptul cafenelei lui Miller, ml oprisem

deodatl, incremenit locului, cu privirea agintit5. spre partea opusl a strl"zii, ca si

cum o vagi presimgire mi-ar fi soptit ci in momentul acela avea si mi se intim-ple ceva neobisnuit; si, exact in aceeagi clipl, pe celilalt rrotuar, l-amziirit"pebitrAn impreuni cu nelipsitul slu cAine. imi aminresc foarte bine ci inima mis-a strAns sub impulsul unei senzatii dintre cele mai neplicure, fhrl si-mi potda seama insl. de ce naturl era acea senzatie.

Nu sunt mistic si nu cred aproape deloc in presimgiri sau in preziceri; mis-a intAmplat, totugi, cum li se inrAmplS. si altora, probabil, si. trec prin nisteperipegii aproape inexplicabile. DAnd cu ochii de acest blrrAn, de pildl,de ce oare am avut presentimentul ci in seara aceea mi se va intAmpla cevaneobisnuit ? E drept ci eram bolnav, iar senzagiile omului cuprins de febrl suntaproape intotdeauna insehtoare.

GArbovit, abia tArAndu-si picioarele lepene ca nisre catalige si lovind usorcu bastonul in lespezile trotuarului, bltrAnul inainta incet, cu pasi nesiguri,spre uga cafenelei. N,am v5.zut de cAnd sunr un om cu o infigigare mai bizari,cu totul de neinchipuit. Si inainte de aceastl intaLlnire, ori de cate ori il zrreamin cafeneaua lui Miller, infb.tisarea lui imi producea o impresie penibill. Sta-tura-i inalti, spatele incovoiat, chipul lui de octogenar de o paloare cadavericl,paltonul ros de vreme gi desirat pe la cusituri, plhria turtiti, veche de cel pugindoui decenii, de pe capu-i despuiat de orice urml de pir, avind doar la ceafhun biet smoc de fire albe-gllbii; apoi, migcirile lui aproape auromate se iscaua9a, flri nicio noiml, parci sub impulsul unui resort nevlzut - toare aces-

tea izbeau privirile, stirnind uimirea oricui il vedea pentru intAia oari. Era,intr-adevir, surprinzitor si dai cu ochii de un bitrAn care-gi triise de multveleatul, riticind singuratic la voia intAmplirii, cu arar mai mult cu cAt dupiinfbgisare pirea a ff un nebun sclpat dintr-un ospiciu. Era inspiimAntltor deslab; trupul lui degirat fusese de mult secltuit de orice vlagi, iar pielea-i pireaincleiati pe oase. Ochii mari, stinsi, intepenigi in fundul glvanelor incerclnate,te priveau totdeauna dnra in fatl, niciodati in llturi, ftri a vedea insl nimic,lucru de care sunr absolut incredintat: chiar daci privirea ii era agintitr asuprata, continua sI inainteze de-a dreptul spre tine, ca si cum ar fi avur in fagi un locgol. Am observat acesr lucru in mai multe randur{ Pe la cafeneaua lui MillerbitrAnul se innidise de curAnd, ivindu-se aga, din senin, nu se gde de unde gi

apirea intotdeauna insotir de cainele lui. Nimeni dintre musteriii cafenelei nucutezasl intre in vorbi cu el; dar nici dansul nu s-a arrtat vreodatr doritor sischimbe micar un cuvAnr cu vreunul dintre ei.

,,De ce-o fi venind la Miller, oare ce cautl acolo?" mi intrebam eu, stAndnemiscat pe partea cealalti a strizli, mAnat irezistibil de dorinta si-l observ. Un

fel de ciudl - care nu putea fi decAt o consecingi a bolii gi a stlrii de oboseali -incepu si clocoteasci in mine. ,,La ce s-o ff gAndind oare ?" continuam eu si-mi

degir inrebirile. ,,Ce-o fi acum in capul lui ? Dar o mai fi capabil oare sI se

gindeasci la ceva? Faga ii este atAt de lipsiti de via95, incAt nu mai exprimi

nimic. $i de unde gi-o fi pripigit el cAinele ista dezgustitor, care-l urmeazl pas

cu pas, ca gi cum ar {ace cu stlpinul siu un tot inseparabil si care ii si seamini

atAt de mult?"CAinele acela nenorocit pirea si numere si el vreo opt decenii; nici nu-mi

inchipui si fi fost altfel. Mai intAi, arita atAt de bltrAn, cum nu s-a mai pomenit

si fie vreodatl un cAine gi, in al doilea rAnd, de cum il.vlzui, aga, din senin, mifulgeri gAndul ci nu era ca toli cA'inii, ci avea, desigur, ceva neobisnuit, ceva

fantastic, de domeniul vrijitoriei; cine gtie, era Poate un soi de Mefisto in chip

de cAine, al cirui destin misterios e legat prin cine gtie ce fire necunoscute de

soarra srepanului siu. Oricine, privindu-l, ar fi convenit ci trebuie si se fi scurs

pe pugin douizeci de ani de cAnd mAncase Pentru ultima oari. Era ingrozi-

tor de slab, numai pielea gi osul, arita ca un schelet sau (nici ci se putea un

exemplu mai potrivit) ca 9i stipAnu-siu. OgArjit Ia culme, nipArlise aProaPe

tot, pALnl in vArful cozii, care-i spinzura ca un vrej uscat, 9i Pe care o linea me-

reu strAnsi intre picioare. Capul, cu urechile lungi, pleogtite, ii atArna jalnic. Pe

scurr, nu mai intalnisem de cand eram un caine atat de respingltor. cand re-ceau pe stradi, stipAnul inainte, iar cAinele urmAndu-l, botul cotArlei atingea

pulpanapaltonului slu, de parci ar fi fost lipit de ea. $i umbletul, 9i inflgigarea

lor pireau a spune la fiece Pas:

Of-of-of, c,;. tare b,itrini ruai suntem, Doantne! Thre b,itrini!...

lin minte ci intr-o zi m-a ispitit chiar gindul cI bltrAnul 9i cAinele lui s-au

desprins, cumva, dintr-o pagini a clrgilor lui FIoffrnannl, ilustrati de Gavarniz,

;i continui acum si riticeasci prin lume ca nigte afige ambulante ale edigiei.

Tiaversai strada gi intrai, pe urmele bitrAnului, in cafenea.

Aici, comportarea lui era atAt de ciudati, incit Miller' nelipsit de la tejghea,

incepuse de la o vreme si-si arate vidit nemulgumirea, ori de cAte ori aplrea in

local acest musafir nedorit. Mai intAi ci mugteriul acesta ciudat nu comanda

niciodati nimic. Mergea intins spre colgul din fund gi se aseza lAngi sobi. Iar

de se intAmpla si-gi giseasci locul ocupat, rlmAnea un dmp intr-o nedumerire

tXmpi in faga aceluia ce-i ocupase scaunul, dupi care se intorcea, contrariat

I Ernst Theodor Amadeus Hoffmann (1776-1822) - scriitor romantic german,

xutor al cunoscutelor povestiri fantastice.2 Gavarni - p" ,rr-.1. siu adevirat sulpice-Guillaume chevalie r (1804-1866),

cunoscut grafician francez, ilustrator de clrqi.

parci, indreptandu-gi pagii spre coltul opus, de langi fereastri. Acolo-si alegeaun scaun, se aseza incetisor, isi scotea pih.ria, o punea pe dugumea, cu bastonulalituri' apoi se rezemade speteaza scaunului si rimanea aga, nemiscat, timpde trei-patru ore. Nu s-a intimplat niciodatr si ia in mani un ziar, sispunr ovorbr, si scoatr un oftat sau micar un geamrt; stl.tea cu ochii agintigi in gol,cu o privire atat de inexpresivi gi de absenti, incat ai ff putut jura ci nu vedesi nu aude nimic din ceea ce se perrece in jur. Iar cainele, dupr ce se rotea dedou5"-trei ori pe loc, se rrxnrea la picioarele stl"panului sLu, isi vira botul in-tre cizmele acesruia, suspina din adanc ;i rimanea asa lungit pe dusumea, larAndu-i nemiscar roari seara, de parci ar fi fost mort. Ai fi zis cb.aceste doulffinge, dupl ce au zicut toatS.ziuaamortite undeva, intr-un ungher ascuns, in-viau deodati dupr asfingitul soarelui numai si numai penrru a se prezenta lacafeneaua lui Miller, intru implinirea cine gtie crrei tainice indatoriri, de ni-meni cunoscutr. Dupa ce stitea asa trei-parru ore in sir, brtranul se ridica de pescaun, isi lua prliria si bastonul 9i pleca undeva, acasi.. Cainele se scula si el dejos si, cu coada intre picioare, cu botul in pimant, il urma auromat pe bitrin,tirandu-gi picioarele. Musteriii obisnuigi ai cafenelei incepuri in cele din urmisi-l ocoleascipe bitran, ba chiar evitau sI" se aseze ahturi de el, ca si cum le-ar fiinspirat repulsie. Dar omul nu observa nimic din toare asrea.

Mugteriii de roate zllele ai cafenelei erau in majoritate nemti, jupani aiunor intreprinderi gi ateliere de pe bulevardul voznesenski: hcitusi , franze-lari, vopsitori, pilirieri, curelari - adici tot oameni cu deprinderi patriarhalein acceptiunea germani a cuvantului. De altfel, insrsi cafeneaua lui Miller se

distingea printr-o atmosferi patriarhah. il vedeai adesea pe patron asezandu-sela cate o masr cu musrerii mai cunoscugi ;i, bineingeles, cu acest prilej se maiconsuma o anumitS. cantitare de punci. Cainii gi copiii cei mici ai patronuluiveneau uneori ;i ei pe la mesele consumarorilor, care-i mangaiau 9i pe unii, 9ipe alEii. Aici toti se cunosreau intre ei si-si purtau respecr reciproc. Iar in timpce musteriii se cufundau in lectura ziarelor nemresri, din odaia de alaruri alocuingei patronului risuna m elodiaMcin lieber,4ugustincantatl la un pian ho-dorogit de fata lui cea mare - o nemroaici brhioarrru prrul buclat care semrnamult cu un soricel alb. $i toati lumea asculta valsul cu plicere. Mi duceam pela Miller regulat in primele zile ale fiecrrei luni, cand ii soseau revisrele rusesti.

Intrand acum in cafenea, l-am gisit pe brtran instalat langi fereastri, iarcainele, ca de obicei, zi"cea tolanit la picioarele lui. M-am asezar ricut intr-uncolg, gandindu-mi: ,,De ce-oi mai fi intrat, cand n-am deloc ce ciuta aici, candsunt bolnav gi cand, de fapr ar trebui sr mL duc cat mai repede acasi., si beauun ceai si si mi agez in pat ? Intrasern oare nurnai ca sl-l pot observa pe acesr

l0

biuAn?" Simgeam cum mi cuprinde un fel de ciudi. ,,Dar ce mI intereseazi

.rrnul acesra", imi ziceam, gindindu-ml la senzaqia aceea stranie, bolnivicioasl,

[)c care o incercasem zirindu-l adineauri in stradi. ,,$i ce-mi pasi mie, in defi-

rr itiv, de toti nemgii istia plicticogi ? De unde Ei pAni unde predispoziEia aceasta

tlc a binui peste tot ceva fantastic ? Ce rost are aceaste frimintare minori pen-

rru nigre lucruri mirunte care ml obsed eaz|in ultimul timp, imi tulburi viaga

si rni impiedici sl vid clar realitatea, cum foarte prezumgios semnala intr-o zi

rrn critic, analizind plin de indignare ultimul meu roman?" Dar, cugetAnd ;inecijindu-m1 mereu, am rimas mai departe pe scaun, firi a mi urni din loc;

simteam cum boala mi se incuiba tot mai mult in midulare, pAnl cAnd, in cele

rlin urmi, n-am mai avut niciun chef si ies in frigul de afarl. Am luat unziar

proaspit sosit din Frankfurt si, parcurgAnd cAteva rAnduri, am aqipit. Nemqii

rru mi stinghereau cA'tu;i de pugin. Ei citeau, fumau ;i, doar din cand in cAnd,

lrr cite o jumltate de ori, igi comunicau unul altuia, in fraze abrupte 9i cu glas

sci.zut, vreo stire din Frankfurr, vreun Witz sa:u Scharfsinns de-ale vestitului

rnucalit german Saphira; dupl care, cu o gi mai sporiti mAndrie nagionall, se

ctrfundau din nou in lecturi.M-am trezit cam dupl o jumltate de ceas, scuturat de frisoane puternice.

I{otirAt lucru, trebuia si ml ridic 9i si plec cAt mai repede acasl. Dar o sceni

nruti care se petrecu in clipa aceea inaintea ochilor mei mi tintui iarigi locului.

Arn spus ci bltrAnul, dupi ce se aseza pe scaun, avea obiceiul si-gi aginteasci

numaidecAt ochii asupra unui puncr oarecare si sI rimAni toati seara asa,

'' w tu w w ' 'reunui alt obiect din sah. Micrr privtrea ttxa. fara sa ql-o mal treaca asuPra \'

sc intAmplase gi mie si fiu ginta acelei priviri stiruitoare, dar lipsite de orice

cxpresie, o privire cu totul absenti, gi de fiecare datl mi incerca o senzatie

rrtit de nephcutl, penibih chiar, incAt mI grlbeam si-mi schimb locul. De

(llta aceasta, victima bitrAnului se nimeri si fie un neam! mic de stat, grisun,

spilcuit, cu gtaifqeapin la gAt gi cu faqa stacojie, un negustor - dupi cum am

.rflat mai pe urmi - de fel din Riga, aflat in trecere prin PetersburS, pe nume

Adam lvanici Schultz, bun prieten cu Miller, dar care n-avea inci de unde

si-l cunoasci pe bitrXn si nici pe mulqi dintre vizitatorii obignuigi ai cafene-

le i. Absorbit de gtirile din Do(barbier5 gi savurindu-gi punciul, el igi inilgi lailn momenr dat capul gi ochii i se izbiri de neclintita uirlturi a bitrAnului.

I{irnase foarte contrariat. Ca orice neamt ,,onorabil", Adam Ivanici era foarte

r Glumi sau vorbi de duh (germ.).

'Moritz Gottlieb Saphir (1795-1858) - scriitor umorist gertnrtr''' DorJbarbier (Birbierul s"itesc) - ziar ce apirea la Leipzig,la jumitatea secolrr lrr i al

\ lX'lea.

l1