UN MANUSCRIS FRANCEZ DIN SECOLUL AL XVIII­LEA REFERITOR LACONSTRUIREA ATACUL APĂRAREA ŞI DOTAREA FORTIFICAŢIILOR

BASTIONARE ÎN SISTEM PAGÂN ŞI VAUBAN«UN MANUSCRIT FRANCAIS DU XVIII­e SUR LA CONSTRUCTION, LATTQUE, LADEFENSE ET LA DOTATION DES PLACES EN SYSTEME PAGAN ET VAUBAN»

by Gheorghe Anghel

Source:Apulum (Apulum), issue: Vol. 32 / 1995, pages: 335­357, on www.ceeol.com.

UN MANUSCRIS FRANCEZ DIN SEC()LUL AL XVIII-LEA REFERITORLA CONSTRUIREA, ATACUL, APĂRAREA ŞI DOTAREA

FORTIFICAŢIILOR BASTIONARE Î:N SISTEM PAGAN ŞI VAUBAN

În fondul Bibliotecii Documentare Elatthyaneum din Alba ·Iulia se află unmanuscris în limba franceză intitulat: HECOLLE DE MARS POURAPPRENDRE L 'ARTDE FORTIFIER BIEN UNE PLACE AVEC LA MANIERE DE LES ATTQUER ETDEFFENDRE DEDIE A SON EXELLENCE Alr LE MARQUIS D'PHILLIP GONZAGECOMMENDANT GENERAL DE CANONIER ET BOMBARDIER A MANTOVE~. POURS.M.R. ETIMPEle" (Şcoala lui Marte pentru învăţarea ştiinţei bunei întăriri a fortificaţiilor

şi felul de a le lovi şi apăra. Dedicat Excelenţei Sale Domnului Marquiz PhillipGonzaga, comandant general de tunuri şi bombarde, pentru M(ajestatea) S(a)R(egaIă) şi I(n1periaIă) în Mantova).

Manuscrisul a fost înregistrat în bibliotecă sub cota 11/138 1 (fig.l).În ceea ce priveşte provenienţa acestui valoros manuscris din Biblioteca

Batthyaneum se presupunea, până în prezent, că el s-a aflat în Biblioteca din Vacza cardinalului Cristofor Migazzi, fiind cumpărat în 1786, împreună cu un mare fondde carte - circa 8.000 volume - de către episcopul Ignaţiu Batthyani şi adus la AlbaIulia2

. Consultând catalogul bibliotecii carclinalului Migazii s-a constatat că acestmanuscris nu a fost menţionat în cele trei volume3

, dar el a fost inventariat de către

Cseresnyes Andreas în 1824, în primul catalog al cărţilor şi manuscriselor dinbiblioteca Batthyaneum, cu menţiunea că se datează în secolul al XVIII-Iea4

•

Ulterior, Beke Antal îl menţionează în 1871 printre manuscrisele din secolul alXVIII-Iea5

, fiind apoi preluat de Szentivany în catalogul său tipărit în anul 19586•

Autorul identifică manuscrisul respectiv cu lucrarea lui Iohannes Izzo, din 1765,tradusă în limba franceză de către Brosica:rd în 1772, arnbele publicate la Viena7

.

Comparând manuscrisul cu textul lui Izzo este evident că nu este vorba de aceeaşi

lucrare tradusă în limba franceză, ci de lucrări total diferite. Tratatul lui Izzo, multmai amplu, abordează toate tipurile de fortificaţii bastionare europene, în schimb,manuscrisul nostru se referă numai la sistemele de fortificaţii concepute de Paganşi Vauban în secolul al XVII-lea, originea lui franceză fiind evidentă.

1. Transcrierea titlului manuscrisului în limba franceză s-a făcut în conformitate cu originalul.2. Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1957, p. 8.~. Catalogus Bibliothecae Cristophori Migazzi, cota XI, vol..13, 14, 15 (în Biblioteca Batthyaneum)4. Cseresnyes Andreas, Conscriptio Bibliothecae Instituti Batthyaniani, facta anno 1824 nr. 5, 29,

voI. II, p. 482.) Beke Antal, Index Manuscriptorum Bibliothecae Batthyaniane, K. Fehervar. 1871, nr 178ti. Robertum Szentivany, Catalogus concinnus Librorum Manuscriptorum Bibliothecae Batthyanyanae,

Szeged, 1958, nr. 297.7. Iohannes Izzo, Elementa Arhitecturae Militaris, Vindobonae, 1765, tradusă în limba franceză

. de Nicolaus Brosicard, Vindobonae, 1772.

336 Gheorghe Anghel

~ I

~,~~COLLE DE· MARS I" paUR· i

-< .PRENDREI: ART j

DE · FORTÎFÎER BiE N I,VNE1>LAcE ;

, :vre LA MANÎERE i1

DEU8ATTAQUER lET DEFFENDRE I

4 I

, DEDIE ilA&N ExELLENCE M~iEJ.W~Quf;, ;

'PHÎLLÎPGoNZAGE'.COMMENnANT CENERAL.DEi

CANO.NÎERS BOMBARDÎER :__ l~OyE.PoUR'.MA:RcdIMPEL!!.

. .. -. a=:#--, •

Fig. 1 - Pagina de titlu a manuscrisului

Access via CEEOL NL Germany

Un manuscris francez din secolul al XVIII-lea 337

În aceste condiţii, provenienţa acestui manuscris este deocamdată incertă. Separe că el face parte din fondul iniţial de mlanuscrise al bibliotecii achiziţionate deBatthyani din Transilvania, dar mai ales de la Roma şi Viena, unde episcopul îşi

avea reprezentanţii săi care au investigat şi achiziţionat valori bibliofile pentrubiblioteca din Alba Iulia în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea.

Manuscrisul intitulat "Ecolle de Mars.."" conţine 98 pagini de text, 35 planşe

şi 3 desene în peniţă. S-au utilizat două cat~~gorii de hârtie, mai groasă pentru textşi mai subţire şi mai fină pentru planşe. Planşele au fost executate separat şi

introduse în manual la legătorie. .Manuscrisul prezintă format "in quatro", filele au dimensiunea de 22,5 x 19

cm, iar oglinda paginilor este de 20,5 x 16 cm. Textul este scris cu litereminuscule, cursive, cu cerneală neagră, fiind 22 rânduri pe pagină, iar titlurilecărţilor şi capitolelor cu majuscule de tipar încadrate_ în chenare roşii. Planşele dedimensiunea 22,5 x 36 cm. se pliază, desenele ocupă numai partea exterioară, fără

să depăşească oglinda paginilor. O singură planşă, ultima, are desenul pe întreagasuprafaţă.

Dacă textul nu impresionează prea mullt, planşele au fost executate şi colorateimpecabil cu siguranţă de un specialist, un artist pe care nu-l putem identifica.Traseele zidurilor, ce compun diferite organe ale fortificaţiilor, sunt marcate cucerneală neagră, roşie şi verde în aşa fel înl~ât să se poată observa diferite detaliiprivind grosimea la bază şi la partea superioară, precunl şi alte detalii cum sunt:parapetele, şanţul, cunetele, traversele etc. AJte părţi cum sunt: şanţurile, glacisul,taberele militare, au fost colorate în întreginle pentru a fi evidenţiate în culori deacuarele în degradeuri cu roşu, verde, albastru., griuri etc. Lucrările ascunse (subteraneşi uneori şanţurile exterioare) sunt colorate în galben. Tot astfel sunt colorate şi

părţile interioare ale fortificaţiilor, cu roşu şi verde, sugerând suprafeţele ocupate deconstrucţii sau cele înierbate.

Coperta manuscrisului are dimensiunile de 230 x 200 cm şi este îmbrăcată

în piele roşie, decorată cu ornamente fitofoflTle stilizate, aurite şi dispuse în chenarede 2 cm. Cotorul coperţilor are 5 bliduri profilate şi decorate cu aceleaşi ornamentefitoforme aurite.

În interior, pe prima pagină, se află stema familiei Gonzaga. În cele patrucâmpuri împărţite printr-o cruce s'e află câte un vultur cu aripi deschise si ghearepronunţate, de culoare argintie. În mijloc se află un scut mic, împărţit de ~semenea .în patru câmpuri. În câmpurile 1 şi 4 se .află câte un leu aurit, iar în câmpurile de2 şi 3 câte două fascii de culoare argintie8

• Stema tratată în stil baroc este încadrată

de două acolade simetrice si decorată cu mănunchiuri de trofee si piese de artilerie.În partea superioară se află o coroană simplă. '

Următoarea pagină este ocupată de un tablou alegoric r~prezentându-l pemarchizul de Mantova aşezat pe tron, îmbrăcat în costum imperial roman şi priminddin partea zeului Marte o lance.

Conţinutul manuscrisului a fost structurat de către autorul necunoscut în cincipărţi: patru cărţi cu numeroase capitole şi subcapitole şi o introducere cu câtevanoţiuni generale.

În introducerea intitulată: Spre luarea de cunoştinţă, autorul îşi exprinlă intenţia

K Arthur Engel, Reymond Serrure, Trate de /vumismatique Moderne et Contemporaine, Paris,1897, p. 441.

C22

338 Gheorghe Anghel

de a da marchizului de Gonzaga: "un mic tratat al ştiinţei de a întări o fortăreaţă

atât pe hârtie cât şi pe teren", după metoda contelui de Pagan şi a mareşalului

Vauban. Se ştie că aceştia au fost fondatorii şcolii franceze de arhitectură militară

din secolul al XVII-lea şi începutul secolului al XVIII-lea. Pagan a fost un mareinginer militar şi un teoretician desăv~irşit, dar nu şi-a pus în practică ideile saleteoretice. El a scris un tratat, deosebit de apreciat, despre fortificaţii pe care l-autilizat şi Vauban la elaborarea primului său sistem9

. Vauban nu şi-a teoretizatsistemele de fortificaţii bastionare, considerând că nu există reguli fixe în acestdomeniu, soluţiile trebuind aplicate în funcţie de terenul pe care se edifică ofortificaţie. El a scris totuşi două lucrări teoretice cu un conţinut foarte generalreferitoare la modul de a ataca si apăra o fortificatie bastionară insistând mai alesasupra problemelor de organizar~ a acestor operaţiilD. În schimb, a reuşit să-şi punăîn practică toate cunoştinţele sale în acest domeniu perfecţionând în cel mai înaltgrad sisten1ul fortificaţiilor bastionare ale Franţei. Este considerat de specialişti cafiind cel mai mare arhitect militar din secolul al XVII-lea şi începutul celui de-alXVIII-lea, neavând egal. Sistemele de fortificaţie elaborate de el au fost teoretizatede continuatorii lui şi aplicate în diferite regiuni ale Europei, mai ales în Imperiulhabsburgic.

î'n ordine, urmează: Definiţiafortificaţiei, adică ştiinţa de a pune o cetate înstare de a se apăra cu un număr mic de oameni şi muniţii de război împotriva uneiarmate numeroase cu o însemnată artilerie.

Capitolul I se referă la: Ce ne învaţăprincipiile geometriei. Autorul precizează că

doreşte să se facă înţeles referitor la modul cum se procedează la întocmirea planuluipe hârtie şi în teren a unei fortificaţii bastionare şi a profilului ei. Planul pe hârtie semai nUlneşte "iconografie", iar profilul "ortografie". Pentru realizarea acestor lucrări vatrebui să s~ cunoască principiile geometriei euclidiene şi lucrările matematicianuluiSauveur11

• In continuare autorul face câteva precizări generale despre condiţiile cetrebuie îndeplinite pentru construirea unei fortificaţii: să nţl coste mulţi bani, să

cuprindă mult spaţiu într-o incintă cât filai mică, să nu aibă nevoie de mulţi soldaţi şi

artilerie pentru a se apăra şi să aibă, pe cât posibil, o fOImă' regulată. Toate acesteprincipii sunt explicate de autor prin demonstraţii geometrice.

În subcapitolele: Explicaţia ştiinţei de a reduce şi Despre geometrie, autoruldemonstrează cu ajutorul planşelor modul de a reduce figurile geometrice şi de aîmpărţi cercul în 4, 5, 6, până la 12 părţi, pentru a trasa conturul unei fortificaţii.

Ultimul subcapitol al acestei p~irţi introductive se referă la Definiţia scării,

utilizând unitatea "toise" si subdiviziunile ei. Aceasta a fost unitatea de măsură alungimilor utilizată în Fra~ţa în secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea12

, citând în acest

9, Pagan Blaise Fram;ois, conte de Pagan (1604-1665); Trate des Fortifications, Paris, 1645.10. Pretre (Sebastien le) Seigneur de Vauban (1633 - 1707). Mareşal şi comisar general al

fortificaţiilor Franţei; De l'attaque et de la D~fense de places, Haga, 1737; Memoire pour servir d'instructiondans la conduite des sieges et dans la defense des places, Leiden, 1740. Lucrările au fost elaborate lasfârşitul secolului al XVII-lea şi se pare că a circulat în manuscris, deoarece alţi autori fac referire laele înainte de 1700; Le directeur general desfortifications, Haga, 1685 (atribuită lui Vauban); Abbe duFay, Veritable maniere de bienfortţfier de monseur Vauban, Amsterdam, 1692 şi Paris, 1718.

II. Sauveur Ioseph (1653 - 1716). Matematician francez cunoscut la curtea lui Ludovic al XIV­lea, profesor la College Royal şi al prinţului Eugeniu de Savoia. În 1696 a fost ales în Academia deŞtiinţe. A scris tratate de matematică şi geornetrie, precum şi fortificaţii: Cf. Le Grand DictionaireHistorique ou le Melange curieux de 1'histoire sacree et profane, tom 7, Paris, 1748, p. 599.

12, Toise = 1,949 m; piciorul = 0,33 ln; degetul = 2,6 cm; linia = 0,2 cm.

Un manuscris francez din secolul al XVIII-lea 339

sens metoda "domnului Vauban" cu privire la transpunerea pe hârtie a planurilor şi

profilelor unei fortificaţii.

Înainte de a expune conţinutul celor 4 cărţi, se impun câteva precizări.

Autorul a fost, se pare, un geometru şi nu un teoretician de artă militară. El nuexplică decât într-o foarte mică măsură rolul şi locul fiecărui organ ce compunefortificaţiile bastionare şi nici de ce alege una din soluţii, din mai multe posibile,pentru a le construi în plan şi în teren. Se mărgineşte doar la demonstraţii

geometrice pentru trasarea organelor fortificaţiilor bastionare, într-o ordine firească

din interior spre exterior. Din această cauză nici noi nu vom putea să prezentăm înaceastă lucrare decât consideraţii generale asupra conţinutului manuscrisului. Numaiprin publicarea integrală a textului si a planselor se vor putea mai bine lămuri toateaspectele ce le conţine. În ceea ce' priveşte'ilustraţia, vom da doar câteva exemplece ni se par mai semnificative.

Cartea I se întitulează: Desprefortificaţiileatât regulate cât şi neregulate. Cuprinde4 capitole şi subcapitole referindu-se la trasarea şi construirea părţilor interne a uneifortificaţii bastionare: magistrala, flancurile, cavalierii, platformele, precum şi şanţurile

clestilor si ale caponierei., În' capitolul 1, autorul demonstrează modul cum se vor putea: Construi liniile

nevăzuteşi a liniei magistralei. Magistrala este de fapt conturul curtinelor şi bastioanelorce formează partea principală a fortificaţiei, iar liniile nevăzute sunt traseele unorlinii şi unghiuri cu ajutorul cărora se stabileşte conturul definitiv al magistralei cese evidenţiază în plan şi se trasează în teren. Toate demonstraţiile din planşe sereferă la divizarea cercului, la stabilirea unghiurilor bastioanelor pe raza lui şi latrasarea feţelor, flancurilor şi curtinelor fortificaţiei (fig .2).

Capitolul al II-lea este intitulat: Desţ'Ye construirea flancurilor, intrândurilor,meterezului şi a parapetului. Demonstraţiile cuprinse în text şi planşele 3 şi 4 aleacestui capitol se referă la trasarea flancurilor bastioanelor. Intrândurile menţionate

sunt părţile convexe şi concave ce formează flancurile bastioanelor, cunoscute şi subdenumirea de bastioane cu flancuri în form,ă de "ureche". Nu se menţionează înacest capitol nimic despre flancurile drepte. Parapetele şi meterezele sunt lucruri cese execută pe curtine şi bastioane, la distanţa de 6 m înăuntrul liniei magistrale,având aceeaşi lăţime. Se menţionează că aceste lucrări se fac numai în cazul unuiasediu şi se execută numai din pământ. Ele se fac pentru protecţia luptătorilor şi atunurilor. Meterezele se construiesc în parapet pentru tragerile îndepărtate aleartileriei.

Capitolul al III-lea este intitulat: Despre construirea cavalierilor, a platformelorşi ambrazurilor. Cavalierii sunt construcţii din pământ sau zidărie ce se ridică pebastioane pentru amplasarea artileriei într-o poziţie dominantă. Se mai numesc şi

reduituri de bastion. De obicei, au forma bastionului, feţele sunt întotdeauna paralele~u ale acestuia şi se află la distanţa de circa 6 m, iar flancurile la circa 8 m.Inălţimea lor nu depăşeşte 1/6 din înălţimea bastionului. Atât feţele, cât şi flancurilecavalierilor erau prevăzute cu parapet şi banchete pentru artilerişti şi platformepentru tunuri, placate cu lemn de stejar ca să nu se afunde roţile în pământ.

Ambrazurile ce se practică în parapetele cavalierilor trebuie să aibă trei deschideri:spre înainte, spre faţa bastionului vecin şi spre câmp, deschiderile variind între 1 mşi 66 cm. Tunurile plasate cu ţeava în aceste ambrazuri pot apăra, în diferite fazeale asediului, anumite organe ale fortificaţiei. Autorul precizează că tunurile plasate

340 Gheorghe Anghel

în prima ambrazură apără dlumul acoperit şi semiluna din faţă, iar cele din ultimapot bate breşa pe care inamicul a reuşit să o facă în flancul bastionului opus. Pentruexenlplificare autorul citează ultima lucrare a Abatehii Fay 13. La fiecare colţ flancatal cavalierilor şi bastioanelor se ridică câte o gheretă pentru sentinele, lăsându-se obreşă în parapet, pentru acces, de circa 60 cm.

Ultimul capitol, al IV-lea, se intitulează: Despre construirea şanţului unui cleştesinlplu şi a caponierei. Metoda cea mai simplă pentru construirea acestui şanţ, spuneautorul, este aceea a "domnului Vauban". Urmează demonstraţia geometrică princare se stabileşte traseul şanţului lat de circa 39 m şi adânc de 6 m. La mijloculacestuia se sapă ţanţul mic (cuneta), dacă e posibil până la apă, lat de circa 3,50m până la 5 m, îngrădit spre incintă cu o palisadă pentru a preîntâmpina atacurileneaşteptate ale inamicului. În şanţ, în faţa curtinei, se construiesc cleştele (tenaille)simple sau duble, lucrare compusă din două feţe dispuse spre exterior, menite să

acopere baza curtinei împotriva tirurilor artileriei inamice. Caponiera este foarte utilă

în timp de asediu, protejând luptătorii care se deplasează din interio"r spre părţile

exterioare ale fortificaţiei. Se construieşte în şanţ între curtină şi semilună, traversândcleştele. Are forma unui şanţ adânc de 1,20 m, lat de 1,80 m, prevăzut cu bancheteşi o palisadă pe ambele părţi (fig.3).

Cartea a ll-a cuprinde trei capitole şi numeroase subcapitole. Demonstraţia sereferă la trasarea şi construirea părţilor exterioare ale unei fortificaţii bastionare:semilunele, lunetele, drumul acoperit, taluzul, traversele, citadelele, precum şi lucrările

la corn şi coroană.

Capitolul 1 se referă la construirea celor mai importante organe ce se execută

în afara şanţului: Despre/elul de a construi semilunile, lunetele n1ari, semilunile cujlancşi lunetele mici.

Într-o mică introducere autorul precizează că aceste lucrări se fac în afarafortificaţiei propriu-zise, la contraescarpa şanţului, având menirea de a împiedicaapropierea inamicului de magistrală.

Primul subcapitol se intitulează: Despre construirea semilunilor. Ele suntfoarte utile deoarece acoperă cUltina unei fortificaţii şi lucrarea înaintată, precumcontragarda şi drumul acoperit. Urmează demonstraţie geometrică prin care setrasează o semilună. Acesta este un organ detaşat de formă triunghiulară, cu unghiulascuţit spre exterior, format din două feţe ale căror prelungiri ipotetice cad înflancurile bastioanelor (fig.4). Înălţimea ei este mai mică cu circa 2 m decât curtinapentru a nu obtura tragerile de altilerile de pe aceasta spre exterior. Şanţul semiluniiare lăţimea de circa 18 m şi adâncimea de 7,50 m.

Al II-lea subcapitol tratează: De5pre construirea lunetelor mari. Aceste lucrări

se execută mai rar şi cu menirea de a proteja feţele semilunilor care sunt de două

feluri, rnari şi mici, şi se plasează nlai jos decât semiluna cu circa 1m, fiindprevăzute cu parapet şi şanţ lat de circa 6 m şi adânc de circa 3 m (fig.5).

C~el de-al III-lea subcapitol se referă la: Construirea jlancurilor semilunilor şi

a lunetelor mici. Demonstraţia cuprinsă în planşa respectivă ilustrează modul deconstruire a unor flancuri scurte şi drepte ale semilunel. Legăturile dintre acestelucrări detaşate şi curtină se fac prin ,caponiere. Când şanţul unei fortificaţii esteplin cu apă, legătura se face cu ajutorul unor podeţe care se pot uşor distruge în

D, L'abbe Du Fay, Maniere defotţfier selon la metode de Mr de Vauban avec un traite preliminairredes principes de geometrie. Paris, 1718.

Un manuscris francez din secolul al XVIII-lea 341

caz de asediu. La capătul podeţelor se construiesc segmente ridicătoare pentru aîmpiedeca surprinderea de către inamic.

Capitolul al II-lea tratează: Despre construirea drumului acoperit, a taluzului, atraverselor şi a anteşanţului cu lucrările ce se pot face înăuntrulacestora.

Toate fortificaţiile regulate şi neregulate, scrie autorul manuscrisului, trebuiesă aibă drum acoperit şi taluz. Drumul acoperit este o lucrare ce se execută încontraescarpa şanţului formând prima linie exterioară de apărare (fig.6). Este unspaţiu amenajat sub celuI liber, larg de circa 10 m, paralel cu contraescarpaşanţului, fiind acoperit spre inamic de un taluz de pământ de circa 2 m înălţime,

prevăzut cu parapet şi protejat cu o p~lisadă formată din pari înfipţi în pământ ladistanţă de circa 15 cm unul de altul. In unghiurile ieşinde şi intrânde ale şanţului

se amenajează în dlumul acoperit, locuri de adunare, care se protejează cu taluz depământ şi dublă palisadă.

Drumul acoperit şi locurile de adunare au fost perfecţionate de Vauban,considerându-le lucrări importante pentru apărarea fortificaţiei, deorece cu ajutorullor se poate ţine inamicul cu foc la distanţă convenabilă, din care artileria lui nuputea fi eficace. Legăturile acestora cu fundul şanţului se fac prin rampe şi scări.

Drumul acoperit şi locurile de adunare sunt întrerupte din loc în loc de traverseexecutate din pământ, late de 6 m şi înalte de circa 2 m. Acestea taie perpendiculardrun1ul acoperit pentru a închide porţiuni din el în vederea împiedecării inamiculuide a se extinde în cazul că l-ar putea intercepta. Toate traversele sunt prevăzute cuparapete, metereze şi banchete pentru apărători. Locurile de adunare sunt prevăzute

cu deschideri spre exterior, din care se pot face ieşiri împotriva inamicului sau seprimesc ajutoare. Ele se închid cu bariere masive din lemn de stejar.

Un alt subcapitol se referă la: Construirea anteşanţului cu lucrările sale. Lacirca 40 m de drumul acoperit şi locurile de adunare, paralel cu acestea, seconstruieşte anteşanţul, sec sau umplut cu apă, pentru a forma o linie de apărare

foalte îndepărtată. Lăţimea acestuia era de circa 20 m, iar adâncimea între 4 şi 5m. În unghiulile intrânde ale anteşanţului se construiesc de obicei, din pământ,

semilune sau lunete. Vauban a dezvoltat la rnaxim liniile exterioare de apărare afOltificaţiilor bastionare cum sunt: drumul acoperit, anteşanţul, semilunile şi luneteledetaşate, deoarece în concepţia lui asupra apădirii aceste obstacole puteau să întârzieinamicul şi să-I uzeze înainte de a începe asediul propriu-zis al fortificaţiei.

În cel de-al III-lea capitol autorul demonstrează: Construirea lucrărilor la cornşi coroană şi a citadelelor. Se menţionează că lucrările la corn şi coroană sunt foarteutile pentru o fortificaţie bastionară. Ele înglobează şi fOItifică un cartier importantal unui oraş sau o înălţime apropiată de cetate care ar putea periclita apărarea

generală. Autorul ne asigură că aceste lucrări nu schimbă caracterul fortificaţiei ci,dimpotrivă, o întăresc şi pot fi de mare folos în caz de asediu. Lucrările la cornsunt de dimensiuni n1ai mici şi se execută ca şi cele la coroană pe o axă ce treceprin mijlocul curtinei, prin cleşte, semilună, spre exterior. Lăţimea ei este de 120 m,are curtină obişnuită, două semibastioane, şanţ, lat de circa 22 m, şi semilună ll1ică.

Lucrarea la coroană este mai mare, de circa 200 n1 lăţime, fiind formată dintr-unbastion, două semibastioane, curtine, şanţ lat de 30 m, două semilune mici laexterior, drum acoperit cu traverse la contraescarpă (fig.?). Lucrările la corn şi

coroană servesc şi pentru protecţia porţilor de intrare într-o fortificaţie. Deschiderilesunt practicate întotdeauna pe laturile laterale, apoi prin semilună, printre cleşte şi

VJ~IV

De: LJl t-A'IJortntet'c ILsvr<t. i:w-" rt . .,..... ~

PLAN

r,CIH:tlc De .'lo';~ i7~hdkDlC. q. i:p..ur T~.e Pllln. l'c>to't,c: ""0(\1.

r·x,.:z. "..770_ .~•• "" f .... ~-:~~..

ne t... C. (.,,,ftt'uetiofl

,,:-,

A

•

.:

'\"'~

(/'.~• .t-il" :/

/'. ./...<..... .. ~'~'-'- " ...

fl.4."Nlh~ 'L.. J.i$tlc:. ~.l(iar..~c, ,

F. T , ... I'k:fk' ~<ta; "'1'1: TiR" AllpI"U M....qctle 'lont~...tLt(.nc

Frofil C'''1.p: SUl" La Li5"e J., ~

Ldldlt: de' l8oToit«:.e

1._......,.-; ....'CO:

o::r8~g-

Fig. 2 - Planul liniei magistrale (Cartea r, pl. 2) Fig. 3 - Planul de construcţie a caponierei (Cartea r. pl. 9)~::1

ll<l

[

Pl..1. Nll~ t,.. ~otlftntdiOti Dn llttiIt,Y.1.u'u

l.l""", r ".i:""PLAN

nI! Lot C«Uilftrt,(':b~ pe' Gr.andtt' 1•. tUlcU,,$

I.iur'e ,,~''''l1.<.

c:::s

3'"::scti>(")....(;;'

l:<:"o;ttc }l< M 1'-*,1$".... L ~ ....fit.

•~~~ ~..ţ _.., d:Ji;

'.<h.e"« ~•••."_..M~•., Q".."'" ..\.$I'!

ctk~~. T.chdtitk~Pwrt.fl. P_ ..-: ..........

.• Il'....:-..

Pro {it J>rU\ :i«r IA Li.~I:;n~ 1'\..1'.

::t''"::s(")('JN

o-5'ti>('J(")

oE:eo.><

~~

'"

rrof'et COUI'C' Sltf' La: Li6Uc.l.<\:.

1~ ~~A'r .k:-!lJ%' ,~< ~ , .... 0 ,.~' '~ .ss;, ",' 4%' M

Fig 4 - Planul de construcţie a semilunelor (Cartea a II·a, pL 1)

Ij, :1 ~.. .. ..A, v .......~~,

Fig, 5 - Planul de construcţie a marilor lunete (Cartea a II-a, pL 2) w+:>w

PJ~Al'lDr La C.UII {lru.c.n OI' Du. ehC!tuiti LOUlU.:f't

.l'A. I)u, C,tAl:'lll IA. ,,«·.....Pl. _1.«-" r

'r<o Gl ,..... 1><' •

~_«:' .~"I,). 1Lu't'U

c.c;, '.-dIk "'1'J~.t_l(,hci~ .. -

e-.t -""'""........ '(1

Fig. 6 - Planul de construcţie al drumului acoperit şi alglacisului (Cartea a II-a. pl. 4)

\.

Fig 7 - Planul construcţiei unei lucrări la coroană

(Cartea a II-a. pl. 8)

wt

Cl::r8..,

()'Q

~

>­::l

()'Q::r!!.

rL.\ "Nc:::::l

3C>::lC

'"()..,in'

'"...no§:

e.x<~

"Il>

::i'C>;:J()...N

o­5'

....." o/. .... ""'"

l.a ....t-f,fh:A\ivnrJ. i :',.

~.GJZ;;::; ...... j;.:

f~dldj~ De !OO X:

fJ<'PLAN

D~ LI conlÎntdiott De.,! t:i Îl. elellc.sLI. ,:'''' PI.. 9:-C.

iooo..__.....1 ~ ':~: D~ ..~ ~~. , _

Fig. 8 - Planul de construcţie a citadelelor (Cartea a II-a. pl. 9) Fig. 9 - Planul de construcţie a fortificapei neregulate(Cartea a III-a, pl. 1) w

.j>.Vl

w+:­0\

Cl:r'"~:r'"

1

PI,,\ND"ş ,'\ln<:.~ t:\. <'\>illnl\1ill~' .ţ,.u. L.:s!l<l6Ituu.,

., . l' ,', t· • L' '" "..te tH .,."Hlnlll "'lU.t.~r·l c.t v~<ICU , .•'. 1.1.11.

, "....--....-."".. o'"

<" ..... ~ •.I"l> '<-><A"-

f.dlC.Ifc..1k.. Plan, A

~...%:.... .: f~c.Jl~' bU" lJ a~l.,~('" t"f' "'W' '. ~,~f,ţ li" k u J>liI r~

rrr,... __ «: ..,........&dldk b"PUlld>

._ - t~...__ ... _.· ~i! ~'

)·.dl·~·N~ ~(l pjit~.r.._·zt~;,(•.~'it

1> ~ C.UIl p. ~~UCrtJ.~ .,......

,,' tJ:',.

I'LAS 1')". r...·lLwuct

Fig. 10 - Planul Forturilor de campanie (Cartea a III-a, pl. 3) Fig. Il - Planul galeriilor de mine şi contramine sub bastioane,drumul acoperit şi glacis (Cartea a III-a, pl. 4)

>-::l

()'l:r~

PI.AN 1V<::i iUf\t'UltU:llt.• D(. ~lt:.·r.:-, "

lj Li. 't .....<. 'FI. .3 ~"'4..'.. .' ~

x<=:';'"(lO>

'"('O()

o[a

C::l

3O>::l~

'"(')

::J .'"=i'O>::l()('ON

0-S

II

~."""_.,

:,',', ""','. ,

,

~~:r.

~.A.";'.'",

~_,'/,~ . .'..;:.J

", ..-_:"

i

, /"'.-""

.~.:hcnt: De 18~" :h,;fd.

Pln\N(,Hlfi,.tu:.ltc:,., f)c:~ ~'H1lt·t:Q."I·,t-: }',I

_ ~ . - . _ ., . ~, d'''' l(.' JII ....... <.[l>......J !A!llttlnl'((,~. L,.;I, PL .",

()~ L.

{.....~,. ~"" ,,)- j~

'( .

Fig. 12 - Planul de construcţie al conlragardelor şi al turnurilorbastionare (Cartea a III-a, pl. 5)

Fig. 13 - Plar1ul instrumentelor de război (Cartea a IV-a, pl. 3)l,;)

~

348 Gheorghe Anghel

::><::

'"o::

Un manuscris francez din secolul al XVIJI-Iea 349

prin mijlocul curtinei. Peste şanţuri sunt amenajate poduri de lemn, cu segmente cese ridicau în timpul nopţii.

Un subcapitol se ocupă: Despre construirea citadele/or. Citadelele sunt micifortificaţii cu patru sau cinci bastioane ataşate unui oraş fortificat. Ele aveaumenirea să apere un oraş, să protejeze intrarea principală ş.i să ferească garnizoanade o răscoală a locuitorilor oraşului. Se ridicau de obicei în afara oraşului pe oînălţime dominantă, pentru a proteja muniţia, proviziile şi trupele alese, credincioaseprincipelui. Trasarea şi execuţia citadelelor se face după principiile precizate încartea 1, fiind înzestrate cu toate componetele necesare. Erau prevăzute cu două

porţi, una spre oraş şi alta spre câmp (fig.8). .În Cartea a III-a autorul tratează: Desprefortificaţia neregulată, afortificaţiilor

de câmp şi a definiţiei minelor, cu o nouă n1etodă de construire a mareşalului Vauban,pentru contragardele turnurilor bastionare.

În capitolul 1 se tratează: Desprefortificaţia neregulată. Autorul atrage atenţiacă o fortificaţie neregulată se trasează şi se construieşte foarte greu, fiind necesarecunoştiinţe temeinice de matematică şi geometrie. Asemenea fortificaţii se ridică înlocuri unde există oraşe în care curge un râu, există un lac sau un port n1are, fiindnecesară adaptarea lor la terenul existent. Dacă printr-un oraş trece un râu, acestatrebuie trecut prin curtină, iar dacă există un lac, trebuie bătuţi piloţi de. lemn şi

locul umplut cu pământ. Dacă există un port la mare, acesta trebuie întărit cufOlturi şi redute, cu lucrări Ia corn şi coroană. Se recomandă ca toate acestea să fiemai înalte pentru a domina portul şi a pune vasele proprii la adăpost (fig.9).

Capitolul al II-lea se referă la: Construireafortificaţiilor de câmp. Acestea seridică de obicei din pământ şi se utilizează temporar pentru iernatul arn1atei într-untinut aproape de inamic. Se întăresc de obicei oraşele, satele şi înălţimile pentru catrupa să fie în siguranţă. Ele slujesc şi pentru paza vadurilor sau a unei înălţin1i cedomină câmpia, de asemenea pentru apărarea unui parc de artilerie. Dimensiunileforturilor sunt în funcţie de locul şi numărul trupelor care se află în tabără. După

metoda mareşalului Vauban se poate construi orice fort de cân1p, pătrat saupoligonal procedându-se conform demonstraţiilor ·din Cartea 1 (fig.1 O). Se poateconstrui însă şi un fort în fonnă de tliunghi, dar se procedează conform demonstraţiei

din planşa respectivă. Toate forturile de cârnp vor avea şanţuri late de circa 12 ­13 m şi adânci de 4 - 5 m. În valul de păm~int se amenajează parapete şi meterezecare împreună vor avea înălţimea de circa 6 m. La baza sanţului se lasă o bermă

pentru ca valul de pământ să nu se prăbuşească. În ge~eral, redutele au formadreptunghiulară , cu laturi între 40 şi 60 m, cu şanţuri late de 8 - 10 m şi adâncide 3 - 4 m.

Capitolul al III-lea tratează: Despre definiţia minelor cu construirea contragardelorşi turnurilor bastionare. În introducerea acestui capitol, autorul recomandă utilizarealucrării de matematică a domnului Belitord (Belidor), pentru a învăţa felul cum seconstruiesc bolţile cu ajutorul calculelor algebrice şi geometrice l4

• Deşi, spunea el,"acesta este un mic tratat despre fortificaţii, scopul meu este de a scrie câte puţin

despre toate, deci şi despre mine". Minele şi contraminele sunt mici galerii boltitesemicircular, late de circa 1,50 m şi înalte de circa 1,80m, care se fac pe traseulmeterezelor dar sub bastioane, la nivelul şanţului, la distanţă de circa 15 -16 m una

14. Bernard Forest de Belidor (Belitord în manuscris) (1689 - 1761); Traite d 'hidraulilfue, la.science des illgenieurs. Paris, 1728; Dictionaire portatţldes ingenieurs, Paris, 1755.

350 Gheorghe Anghel

de alta. În ele se· coboară pe scări mici săpate în gâtuI bastioanelor. De-a lungulacestor galerii se construiesc mici ramlificaţii, la distanţe între 10 şi 12 fi, careajung până la zidurile bastioanelor.

Contraminele se construiesc în acelaşi mod sub drumul acoperit şi se intră înele prin unghiurile ieşinde ale contraescarpei, apoi se ramifică sub taluz şi maideparte în glacis (fig.11). Pe toată lungimea zidurilor exterioare ale fortificaţiei seconstruiesc galerii cotramine pentru a putea depista minele pe care inamicul arîncerca să le pună. Pe drumul acoperit se construiesc încăperi de mine pentru adistruge inamicul ·ce pătrunde acolo, după ce, în timpul atacului, a trecut taluzul şi

drumul acoperit.Capitolul al IV-lea tratează: Despre construirea contragardelor şi a turnurilor

bastionare. Aceasta, scrie autorul manuscrisului, este noua metodă a mareşalului

Vauban pentru protejarea turnurilor bastionare rămase fără apărare când nu există

semilună în faţa curtinei şi nici lunete mici. În continuare, explică modul deconstruire a turnurilor bastionare după sistemul Landeau (Landau) şi Brisack (NeufBrisach) 15. Autorul se referă aici la cel de-al treilea sistenl de fortificaţii bastionareconceput de Vauban, ca fiind cel mai amplu şi experimentat în edificarea fortăreţei

de Neuf Brisach, începând din 1699 şi până în 1712. El a înzestrat magistrala cubastioane pulin conturate, cu feţe foarte lungi şi flancuri foarte scurte, având în vârfamenajate turnuri bastionare de formă pentagonală apărate în exterior de bastioanedetaşate foarte mari, cu flancuri drepte, cărora li s-a spus mai târziu contragarde(fig.12). În felul acesta el a creat în faţa turnurilor bastionare o nouă linie deapărare, greu de străpuns înmulţind obstacolele în calea asediatorilor. Aceeaşi soluţie

a" fost adoptată de Vauban şi la proiectul privind fortificaţia de la Landau, care nus-a mai construit. În acest sistem semilunele se aliniază în funcţie de noile bastioanedetaşate, (contragarda) formând o masă puternică de apărare interpusă între drumulacoperit şi magistrală.

Autorul manuscrisului cunoştea bine aceste creaţii ale lui Vauban pe care le­a prezentat într-un capitol aparte din Cartea a III-a, deşi locul lor ar fi fost potrivitîn Cartea a II-a, unde s-a demonstrat edificarea organelor exterioare ce înzestraufortificaţiile bastionare'.

Cartea a IV~a, ultima din cuprinsul manuscrisului, este cea mai extinsă şi sereferă la probleme teoretice privind: Uneltele de război, aşezarea taberelor unei armateîn liniile de circumvalaţiune şi de contravalaţiune, felul de a dispune tranşeele, într-uncuvânt atacul uneijortăreţe după toate regulile. În limba franceză această operaţie senumeşte "poliorcetique" sau metodologia asediului şi apărării fortificaţiilor bastionare.Se menţionează, într-o mică introducere, faptul că autorul prezintă sursele informatived'e care s-au folosit pentru a descrie rnodul de a ataca fortăreţele: "am urnlat înmare m.ăsură principiile marelui Condle şi a mareşalului Turenne şi. de Vauban,precum şi ale altora" 16 •

15. Michel Paren.t , Jaques Perroust, Vauban, Paris, 1971, pp. 95 - 105; 190 - 191.16. Ludovic al II-lea, prinţ de Cond6 (1612 - 1686). Prinţ de sânge cu comportament de

condotier. A organizat o frondă împotriva regelui Ludovic al XIV-lea, încă minor, dar mai ales,împotriva cardinalului Mazarin. Între anii 1651 - 1653 a aderat la fronda lui Cond6 şi Vauban pe cânder,a cadet; Michel Parent, .Iaqu'es Perroust, Vauban, pp. 34 - 35, 41.

Henri de la ToUI, viconte de Turenne (l611 - 1671), mareşal al Franţei. S-a distins în timpulrăzboiului de 30 de ani şi în alte bătălii. Sub conducerea mareşalului Turenne, Vauban a cucerit oserie de fortificaţii, punându-şi în practică metodele sale de asediu: Landrecies, Conde, Saint-Guislain,

Un manuscris francez din secolul al XVIII-lea 351

Capitolul 1 al acestei cărţi tratează despre: Definiţia uneltelor de război. Cuajutorul a cinci planşe, autorul descrie toate cele necesare pentru un asediu. Înprima planşă, sunt prezentate: tunurile, bombardele, bombele, uneltele de 'curăţat şi

încărcat tunurile, precum si măsurile pentru pulbere de 1,2,4, 8, 16 uncii (1 livră).

În a doua planşă sunt de;enate şi descrise sumar alte accesorii: saci cu nisip, snopide nuiele, coşuri pentru cărat pământ, grapă cu spini, petardă, bombă, grenadă,

cheson cu bombe etc. Plansa a treia cuprinde: mantelet, roabă, galerie de lemnpentru traversarea şanţurilor, 'frontal de ochire (fig. 13). În celelalte două planşe suntdesenate toate uneltele de care au nevoie săpătorii care lucrează la pregătirea

asediului: sunt desenate şi descrise 29 de unelte, printre care: târnăcop, lopată, sapă,

baros, secure, cleşte, daltă etc., inclusiv sonde manuale (foreze) pentru foratpământul.

Capitolul al II-lea cuprinde instrucţiunile generale: Despre atacul uneifortăreţe,ordinele unui general desto{nic şi înaintarea arnzatelor. Instrucţiunile au caracter foartegeneral şi se găsesc în lucrările lui Pagan şi Vauban, precum şi în alte tratate detactică şi strategie militară foarte răspândite în epocă17. Astfel, când se hotăreşte

asediul unui oraş sau al unei fortăreţe, comandantul trebuie să ţină sfat de război

cu generalii şi inginerii principali, având în faţ;ă planul fortificaţiei şi al împrejurimilor.Ei trebuie să fie informaţi despre garnizoana ce apără fortificaţia, numărul de tunuri,muniţia şi aprovizionarea de care dispune. Trebuie să se mai ştie dacă inamicul nuare cumva o armată în campanie şi în ce parte se află aceasta. Urmează adunareatrupelor şi deplasarea lor spre obiectiv. Infanteria trebuie să înainteze pe două

coloane având artileria si muniţiile între ele, iar la urmă trenul regimentar. Cavaleriaînaintează de asemene~ pe două coloane, ]la dreapta şi la stânga infanteriei. Înavangardă se trimit detaşamente de dragoni şi cavalerie. Se insistă asupra faptuluică fiecare coloană să înainteze în ordine, iar ostaşii să nu facă pagube mari ţăranilor

şi culturilor pe unde trec pentru a nu stârni ura populaţiei. Trecerea unei ape saua unui defileu să se facă cu mare prudenţă, deorece inamicul ar putea profita deaceste locuri dacă va cunoaşte traseul de înaintare. Toată armata trebuie să ajungă

deodată în faţa fortificaţiei pentru a fi în stare să reziste în cazul că asediaţii ar faceieşiri cu scopul de a distruge tabăra.

Capitolul al III-lea tratează: Despre aşezarea taberei unei armate. Odată ajunsă

în faţa fortificaţiei ce trebuie asediată, generalul va face recunoaşterea terenului şi

va stabili locul fiecărui regiment în tabără. C~orpul de rezervă trebuie să se afle înavangardă, aşezând străji atât spre cetate, cât şi spre exterior, pentru a evita un atacprin surprindere. Detaşamente speciale vor fi trimise în oraşele şi satele aşezate

până la două poşte să aducă sătenii, ameninţându-i cu incendierea caselor dacă nuvor veni să sape liniile de circumvalaţiune şi contravalaţiune pe care le vor trasainginerii de geniu. In acest timp, generalul, urmat de ofiţeri şi ingineri, Împreună cuun detaşament important va recunoaşte şi stabili locul unde se va ataca fortific~tia.

Pentru siguranţa taberei se vor construi liniile de circumvalaţiune şi

contravalaţiune în vederea prevenirii unui atac din exterior â inamicului şi pentru anu îngădui asediatorilor să primească ajutoare. Contravalaţlunea şi circumvalaţipnea

în 1655; Valenciennes, în 1656; Mardik, în 1657, Ypres, Audernade , în 1658; a se vedea: Le GrandDictionnaire Historique... , voI. VIU, Paris, 1749, pp. 135 - 136; Michel Parent, Jaques Pertoust~ Vauban,p. 315.

17. A se vedea notele 9 şi 10.

35~ Gheorghe Anghel

va forma o fortificaţie temporară, construită din valuri de pământ şi şanţuri pentrua apăra armata ce execută asediul unei fortificaţii, fiind amplasată în afara liniei debătaie a tunurilor asediaţilor. Circumvalaţiunea se construieşte spre exterior (sprecâmp), şanţul lat de 3,50 m şi 18,80 m adâncime. Cu pământul scos din şanţ se vorface parapetele, iar de-a lungul acestora se construiesc mici redute. Contravalaţiunea

se ridică spre fortificaţie în acelaşi fel, distanţa dintre ele fiind de 240 m. Îninteriorul lor se aşează într-o ordine infanteria, cavaleria şi parcul de artilerie.

Capitolul a IV-lea tratează: Despre tranşeele sau liniile de apropiere. Apropiereade locul ales pentru atacul fortificaţiei se face cu ajutorul tranşeelor late de 3,50 m,adânci de circa 1,00 m, ce se trasează în zig-zag spre fortificaţie. Cu pământul scosdin şanţ se fac parapete care se înalţă cu saci umpluţi cu pământ pentru a apăra

săpătorii de tirul inamicului. Vauban recomandă ca aceste tranşeee să se marchezeşi să se execute numai noaptea, pentru ca inamicul să nu poată interveni cu foc deartilerie. În timp ce tranşeele înaintează, se vor construi bateriile pentru tunuri şimortiere ce se vor proteja cu legături de nuiele (fig.14). Ţinând seama că însecolele al XVII-lea şi al XVIII-lea tinll artileriei nu era eficace sub 300 - 400 m,tunurile trebuiau plasate în poziţii cât mai apropiate de fortificaţie pentru a puteaface breşe în semilună, bastion sau curtină, aflate în sectorul vizat pentru atac.Tunurile trebuie apărate cu şanţ lat de 3,50 m şi adânc de 2,50 m pentru a nupermite inamicului să le atace şi să le 'infunde în cazul unor ieşiri din cetate. Dacă

se află în apropiere o înălţime, acolo se vor instala bateriile de tunuri şi mortierepentru a bate interiorul fortificaţiei. Lucrările de apropiere trebuie păzite ziua şi

noaptea, aşezându-se la extremităţile tranşeelor detaşamente de cavalerie pentru aproteja săpătorii în cazul că inamicul va face ieşiri pentru distrugerea lucrărilor.

Câbd tranşeele sunt aproape de drumul acoperit, vor continua spre unghiurileieşinde ale acestuia, făcându-se taluz înalt de circa 2,00 m din pământ şi snopi denuiele. Cucerirea drumul acoperit al fortificaţiei inamice se face construind chesoanede mine în mai multe locuri care vor exploda, iar în locul lor se vor construiadăposturi de protecţie cu ajutorul snopilor de nuiele şi al sacilor cu pământ.

Trebuie avut în vedere ca inamicul să nu fi construit galerii de mine sub acesteadăposturi. Drumul acoperit mai poatt~ fi cucerit printr-o singură năvală. Pentruaceasta trebuie făcute provizii de snopi de nuiele, saci cu pământ şi alte accesoriişi pregătit bine un detaţament de grenadiri, dragoni şi muşchetari. Când toatepregătirile s-au încheiat se va arunca o cantitate mare de bombe, iar toată artileriaşi puştile vor deschide foc continuu pentru intimidarea inamicului, iar la semnalulstabilit toată trupa va năvăli în drumul acoperit, alungându-l.

Vauban a conceput un sistem propriu numit '"al celor trei paralele" învederea apropierii şi asedierii unei fortificaţii bastionare 'x . Această metodă constă înr~ducerea numărului de tranşee la numai trei pentru plasarea artileriei, mai aproapede fortificaţie, urmărindu-se reducerea timpului de asediu, economisirea de mijloacemateriale şi mai ales umane. Autorul manuscrisului nu prezintă însă şi această

metodă.

Capitolul al V-lea abordează teIna: Despre coborârea în şanţ, despre asalt şi

luarea jortăreţei. Coborârea în şanţ se execută prin galerii săpate sub drumul

IX Colonel Racolle, 2000 (Ins defortţjicationfran{'aise. Paris, 1973, val. I, pp. 228 - 230; val.II, pl. 147 - 148.

Un manuscris francez dtn secolul al XVIII-lea 353

acoperit până la baza contraescarpei şanţului, ce va fi deschisă cu ajutorul minelor.În timp ce se vor executa foc continuu pentru a împiedica inamicul să tulbureacţiunea. Bateriile de artilerie se vor aşeza în drumul acoperit şi vor bate flancurilebastioanelor şi breşa. Loviturile se vor concentra mai ales în partea de jos azidurilor, Iărgindu-se brcşele în feţele bastioanelor şi în curtine. Dacă şanţul

fortificaţiei este sec, se va săpa un şanţ pân~i la breşe, adânc de 1,80 m, care vafi acoperit (blindat) cu scânduri groase peste care se va pune pământ. Dacă şanţul

este plin cu apă, se va umple cu pământ, snopi de nuiele şi se vor aşeza galeliilede lemn pentru trecere.

După ce s-a trecut şanţul şi inamicul nu a bătut tobele cerând capitularea,generalul va ţine sfat de război pentru a delibera cum şi când se da asaltul general.Generalul va alege un detaşament de infanterie şi dragoni bine înarmat, va aşeza încapătul breşei snopi de nuiele şi saci cu părnânt şi va stabili un cap de pod bineapărat. Asaltul general îl vor da 100 de grenadiri susţinuţi de 200 soldaţi la circa10 - 15 paşi în urmă şi de către restul detaşamentului. După ce vor porni la asaltprin breşa executată în zidul fortificaţiei, va continua să înainteze şi restul trupeipână în piaţa mare a oraşului, cucerind-o. Soldaţilor li se va da drept răsplată untimp de pradă "dobânzi şi alte plăceri" pe seama locuitorilor, dar numai pentruaceia care au susţinut asaltul.

Capitolul al VI-lea tratează: Despre cele ce are defăcut un guvernator pentru a­şi apăra fortificaţia.

Dacă primele 5 capitole din Cartea a IV-a au fost dedicate metodelor deasediu, cel de-al 6-lea capitol este dedicat apărării.

Autorul anonim al manuscrisului relatează că atunci: "când un om a avutfericirea de a prirni guvernarea unui oraş întărit din mâna regelui ... după îndelungateslujbe", el trebuie să ştie şi să vegheze fără încetare, atât în timp de pace, dar maiales în timp de război. În primul rând trebuie să asigure provizii de război, rnuniţiişi hrană pentru cel puţin 4 - 5 luni. De asemenea, trebuie să cerceteze toatemagaziile, toată linia fortificată şi să se îngrijească de repararea zidurilor, parapetelor,palisadelor etc., precum şi a corpurilor de gardă. Să vegheze ca rondurile şi pazasă se facă cu mare atenţie.

Dacă se va ivi o ameninţare de asediu, lucru ce trebuie să-I ştie de la spioniice-i are tocmiţi, va trimite imediat curier la rege sau principe prezentându-i osituaţie exactă a proviziilor, muniţiilor, cerându-i porunci şi ajutorul ce i-ar trebuipentru a se apăra bine. Cât priveşte necesarul de trupe şi armament, autorul îlcitează pe mareşalul Turenne, care estimează că apărarea unei fortificaţii bastionareeste nevoie de 4.000 de pedeştrii, un regiment de dragoni, 100 bucăţi tunuri, 30 demortiere şi personalul aferent. Având toate acestea, "orice guvernator trebuie maicurând să moară, decât să se predea".

Când va şti sigur că va fi asediat, guvernatorul va trebui să aibă grijă să

strângă o mare cantitate de snopi de nuiele, saci cu pământ şi alte lucruri folositoarepentru a putea repara parapetele distruse de tirurile de artilerie şi să astupe breşele

produse în ziduri. Va trece în revistă trupa, trimiţând din oraş pe toţi cei slabi:femei, copii, pe toţi lucrătorii nefolositori, pentru a cruţa hrana necesară luptătorilor.

Va pune lucrătorii să taie toţi copacii şi toate tufişurile din jUlul oraşului, pentru a­şi crea o bună vizi~litate pe o distanţă de o lovitură de tun.

După sosirea inamicului şi împresurarea fortificaţiei, guvernatorul va pune

C23

354 Gheorghe Anghel

tunurile în bătaie spre a-l sili să se retragă şi a-l opri cât mai mult timp de a facerecunoaşterea. De asemenea, va împ~lrţi trupe pe drumul acoperit. Din momentuldeschiderii tranşeelor inamice şi va afla locul ales pentru atac, îşi va concentra maln1ult atenţia în această parte. Va pune să se facă cavalieri şi va concentra tunurilepentru a lovi inamicul în tranşee spre a le strica.

!Jn subcapitol este dedicat manevrei: De!!'pre felul de a face ieşiri.

In concepţia lui Vauban o fortificaţie asediată nu trebuie să se 1imiteze numaila apărare. Comandantul trebuie să facă ieşiri rapide cu efectivele ce le are pentrua produce inamicului stricăciuni la lucrările de asediu, obligându-l cât se poate maimult să întârzie declanşarea atacului, ca între timp să primească ajutoare.

Autorul manuscrisului descrie această operaţie acordându-i un spaţiu cevamai mare. Ieşirile se fac de obicei noaptea, cu circa două ore înainte de a se luminade ziuă. Pentru astfel de operaţii guvernatorul va organiza un detaşament de 400 ­500 de voluntari conduşi de ofiţeri destoinici, urmat de 100 - 150 de pionieri cu

. unelte de lucrat pământul. Fiecare din aceştia trebuie să cunoască bine consemnelepentru adunare şi locul ales pentru retragere în cazul că vor fi respinşi.

Când totul a fost pregătit, lupt2ltorii vor ieşi din cetate în linişte şi vor năvăli

asupra lucrătorilor şi gărzilor de la capetele tranşeelor, obligându-i să se retragă.

Pionierii vor astupa tranşeele executate de inamic, iar ceilalţi vor încerca să seapropie de tunuri pentru a le înfunda. Retragerea se va face în ordine, lăsându-se

străji pentru a vesti întoarcerea inamicului. Dacă totuşi inamicul nu poate fiîmpiedicat să-şi continue asediul şi va ajunge cu tranşeele în taluzul f011ăreţei,

apărarea trebuie să continue. Inginerul fortificaţiei, împreună cu artifici~rul vor punemine sub taluz, cât mai adânc, pentru a nu fi descoperite de inamic. In continuarese va executa intens foc de artilerie, bombarde şi sâneţe, spre a împiedica aşezarea

lui în adăposturi. Ieşirile se vor face mai des şi se vor aşeza trupe bine instruite îndrumul acoperit şi în locurile de adunare de unde se va bate cu foc glacisul.

Când inamicul a cucerit şi s-a instalat în drumul acoperit se va pune focminelor spre a-l arunca în aer, după care se va face retragerea.

Inamicul trebuie împiedicat să treacă şanţul cu ajutorul focului continuu, cutoate armele, prin luminarea şanţului cu rachete în vederea opririi lucrărilor ce leexecută pe timp de noapte. Apărarea trebuie continuată chiar dacă inamicul a trecutşanţul şi a ajuns la breşe. Atunci se vor face retranşarnente pe bastion, sub care sevor pune mine pentru a fi pregătiţi în momentul asaltului. Garnizoana fortificaţiei seva aşeza apoi pe mai multe linii de apărare, amenajate din pământ pe bastion, iarbreşele vor fia astupate şi înţesate cu armată bine dotată. Din flancul bastionuluiopus se vor executa trageri în breşă unde s-a aşezat inamicul. Se vor intreprindemăsuri excepţionale pentru ca inamicul să nu se aşeze în bastion. Aceasta estedatoria unui comandant de fortificaţie, să nu se predea decât după ce a utilizat toatemijloacele de apărare de care dispune.

În cazul că inamicul a reuşit să cucerească bastionul, atunci se vor aprindeminele şi totul va fi aruncat în aer. Dacă nici în ultimul moment n-au sositajutoarele, predarea se va face onorabil, tobele vor bate consemnul şi se vor arboradrapelele albe. Comandantul va negocia o capitulare cât mai bună cu putinţă.

Procedând astfel, guvernatorul - dup;i cum spune mareşalul Vauban - va dobândiglorie chiar dacă a făcut o capitulare neprielnică, fiind în a"-ră de blam.

În final, autorul încheie manuscrisul cu această frază: "Iată mica mea lucrare

Un manuscris francez din secolul al XVIII-lea 355

pe care am făcut-o, nădăjduiesc că o să placă".

După o sumară prezentare a conţinutului manuscrisului ce se află în BibliotecaBatthyaneum din Alba iulia se impun câteva constatări: în primul rând putemafirma, fără echivoc, că acest manuscris este de origine franceză. Nu numai limbaîn care a fost scris confirmă acest lucru, dar şi celelalte argumente ne conduc spreaceeaşi concluzie. Autorul nu utilizează în textul manuscrisului decât bibliografie deorigine franceză. Autorii citaţi, în primul rând mareşalul Vauban, a fost amintit denouă ori, apoi Turenne, de două ori, Pagan, Conde, Belidor, Fay, Sauveur, câte odată, deşi în această perioadă au existat mulţi autori de lucrări şi apecialişti înfOltificaţii bastionare, deosebit de apreciaţi, pe care autorul nu-i aminteşte. S-auformat concomitent curente şi şcoli de fortificaţii bastionare: olandeză, germană,

italiană etc., uneori contrare celei iniţiate de Vauban, pe care autorul nu leaminteşte. Franţa, datorită geniului lui Vauban, avea un loc preponderent, şcoala

franceză deţinea supremaţia în acest domeniu şi a continuat să fie studiată în secolulal XVIII-lea de numeroşi specialişti ai unor state şi imperii, cu scoput de a o puneîn practică. Aşa se explică existenţa în diferite arhive a unor manuscrise şi

însemnări, adesea anonime, privitoare la concepţia lui Vauban asupra fortificaţiilor

bastionare ridicate în a doua jumătate a secollului al XVII-lea şi începutul celui de­al XVIII-lea. Pentru acelaşi mativ au fost tipărite în două ediţii, în prima jumătate

a secolului al XVIII-lea, lucrările lui Vauban şi ale altor specialişti în domeniu,pentru a se cunoaşte şi aplica. Nici manuscrisul de faţă nu face excepţie. Asemenealucrări au fost scrise la solicitarea unor regi şi principi. Modelul l-a creat însuşi

Vauban prin alcătuirea celebrelor albume cu planuri de fortificaţii dedicate regeluiLudovic al XIV-lea (trei volume), fiului s~iu, viitorul Ludovic al XV-lea şi luiLouvois, ministrul de război al Franţei 19.

În cazul acestui manuscris autorul, rămas anonim, a fost cu siguranţă

francez. De fapt este vorba de doi autori, unul a întocmit textul şi altul planşele.

Ei au lucrat acest "tratat" la Paris, la comanda lui Philipp Gonzaga, marquiz deMantova şi n-ar fi exclus ca aceştia să fi făcut parte din corpul de ingineri militariai Franţei creat de Vauban şi menţinut în secolul al XVIII-lea.

Asemenea manuscrise erau considerate lucrări de artă şi în consecinţă eletrebuiau să impresioneze prin execuţia deosebită, legătura în piele şi ornamentaţie,

constituind mari valori în sine. Preţul plătit pentru o asenlenea lucrare de artă

trebuia să fi fost destul de mare.În legătură cu datarea exactă a manuscrisului am întâmpinat unele greutăţi

prin faptul că nu l-anl putut identifica pe acest Philipp de Gonzaga, marquis deMantova, comanditarul manuscrisului, chiar prin consultarea unor cercetători străini,

iar intervenţiile noastre pe lângă unele instituţii de specialitate din Mantova aurămas de asemenea fără rezultat. În aceste condiţii am apelat la datele cronologicede apariţie a lucrărilor menţionate de autorul manuscrisului, constatând că acesteanu depăşesc deceniul al VI-lea al secolului al XVIII-lea, ultima fiind din 1755 amatematicianului Belidor20

• Prin urmare, manuscrisul ar putea fi datat în a douajumătate a secolului al XVIII-lea, acest lucru fiind parţial confirmat de analiza

19. Colonel Racolle, op.cit., p. 215. Cele trei volume alcătuite în 1683 cuprind un număr

apreciabil de planuri de fortificaţii bastionare ale Franţei însoţite de explicaţii. Planurile au fost desenatede inginerii lui Vauban. pictate de Joubert iar frontispiciile de celebrul Lebrun.

20 A se vedea nota 14.

356 Gheorghe Anghel

filigranelor imprimate pe hârtia pe care s-a redactat textul şi s-au lucrat planşele dincuprinsul acestuia.

Importanţa prezentării, chiar surnare, a acestui manuscris este de a semnalaexistenţa lui în Biblioteca documentară Batthyaneum din Alba Iulia, în vedereaînţelegerii importanţei care se dădea în epocă de către principi, regi, împăraţi etc.edificării fortificaţiilor bastionare, cu deosebire ale celor franceze elaborate demarele Vauban. Cunoscând faptul că asemenea fortificaţii au fost construite deImperiul habsburgic în Transilvania în cursul secolului al XVIII-lea la Alba Iulia,Timişoara, Ada-Kaleh, existând şi proiecte pentru alte fortificaţii la Sibiu, Făgăraş,

Deva, Caransebeş etc., toate concepute în stil Vauban, studierea acestui manuscrisva putea întregi cunoaşterea diferitelor aspecte ale acestor fortificaţii. Promotorul lorîn Imperiul habsburgic a fost prinţul Eugeniu de Savoia, ajutat de arhitecţi şi

ingineri militari, aduşi de el, majoritatea de origine savoiardă şi franceză21.

Studierea acestui manuscris ar putea inlesni celor care se preocupă de acestefortificaţii înţelegerea modului de construire a acestora, rolul fiecărui organ în partece le compun, valoarea defensivă, artistică etc. precum şi importanţa lor în istoriaTransilvaniei din secolul al XVIII-lea.

GHEORGHE ANGHEL

UNMANUSCRIT FRANCAIS DU XVIlI-e SUR LA CONSTRUCTION, LATTQUE, LADEFENSE ET LA DOTATION DES P]~ACES EN SYSTEME PAGAN ET VAUBAN

RESUME

Le manuscrit, dont l'auteur nous reste inconnu, se trouve actuellement dans la Bibliothequedocumentaire Batthyaneum d'Alba Iulia - Roumanie, enregistre sous le no. II/138. Il a ete acquisprobablement a la fin du XVIII-es, etant repertoire dans le premier catalogue de la bibliotheque, en1834.

L'ouvrage est dans l'opinion de son auteur "un petit traite de l'art de fortifier une place tantsur le papier, que sur de terrain". Il a ete redige a la demande du marquis de Mantova (Mantue): "dedieli son excellence Monsieur le Marquis D'Phillip Gonzage comendant general de canonier et bombardiera Mantove pur S.M.R. Imperiale".

Le manuscrit contient, 98 pages texte, 36 planches couleur et 3 dessins a l'encre, etant enmeme temps un oeuvre d'art par son ornamentation et ses planches couleurs.

L'auteur a structure son ouvrage en 4 livres et une introduction. Chaque livre comprendplusieurs chapitres et souchapitres.

Le premier livre tratîte de la construction de la ligne magistrale, des bastions, des parapets, descavaliers, de la tenaille et de la caponniere.

Le deuxieme livre comprend les demonstration sur le construction des demilunes, des lunettes,du chemin couvert, du glacis, des traverses, de l'avant fosse et des ouvrages a corne et couronne.

Dans le troisieme livre l'auteur s'occupe de la construction des fortifications irregulieres, desforts de campagne, des galeries des mines et contremines, contregardes et des tours bastionnees.

Le quatrieme livre se refere aux instrurnents de guerre, a l'attaque d'une place, au campementde }'armee, a la construction des tranchees d'approche, a }'assault pour la prise d'une place ainsi qu'auxinstructions qui doivent etre suivres par un gouverneur pour bien defendre un place forte.

21. Gh. Anghel, Desprefortţficaţiabastionară din secolul al XVlI-lea de la Alba Iulia, în Apulum,XXIII, 1986, pp. 254 - 255.

Un manuscris francez din secolul al XVIII-lea 357

L'origine du manuscrit est fran~aise. Les auteurs cites sont tous fran~ais, a partir de VaubCţn,

rappele 9 fois et continuant avec Pagan, Conde, Turenne, Belindor, Fay, Sauveur. Il met en evidencede cette maniere le rfile acquis pour l'ecole fran~aise de fortification, cree par Vauban.

Les sources bibliogr'aphiques de d'autres information plaident pour la datation du manuscritpendant la derniere moitie de XVIII-es.

EXPLICATION DES FIGURES

Fig. 1 - Page de titre du manuscritFig. 2 - Plan de la ligne magistrale (Livre 1., pl. 2)Fig. 3 - Plan de la construction de la caponJrliere (Livre 1, pl. 9)Fig. 4 Plan de la construction des demy-Iune (Livre II, pl. 1)Fig. 5 - Plan de la construction des grandes lunettes (Livre II, pl. 2)Fig. 6 - Plan de la construction du chemin couvert et du glacis (LIvre II, pl. 4)Fig. 7 - Plan de la construction d'une ouvrage a couronne (Livre II, pl. 8)Fig. 8 - Plan de la construction des citadelles (Livre II, pl. 9)Fig. 9 - Plan de la construction de la fortifkation irregulaire (Livre III, pl. 1)Fig. 10 - Plan des forts de campagne (Livre ][II, pl. 3)Fig. 11 - Plan des mines et contramines sous les bastions, chemin couvert et glacis (Livre ITI, pI. 4)Fig. 12 - Plan de la construction des contragardes et tours bastionnes (Livre III, pl. 5)Fig. 13 - Plan des instruments de guerre (Livre IV, pl. 3)Fig. 14 - Plan de l'attaque d'une place reguliere (Livre IV, pl. 9)