Upload
others
View
3
Download
0
Embed Size (px)
Citation preview
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” – Iași
Facultatea de Litere
Școala Doctorală de Studii Filologice
Arina Polozova (căs. Chirilă)
Cromatică literară comparativă (engleză, rusă, italiană, română) în romanele lui
Vladimir Nabokov: între original, traducere și autotraducere
Rezumatul lucrării de doctorat
Conducător științific: prof. univ. dr. Eugen Munteanu
Iași, septembrie 2016
2
Cuprinsul lucrării
Introducere 5
Capitolul I. Stadiul cercetării privind denumirile de culori 11
1. Stadiul cercetării privind percepția culorilor în culturi diferite 11
1.1 Scurt istoric al percepției culorii roșu și a nuanțelor sale 11
1.2 Scurt istoric al percepției culorii albastru și a nuanțelor sale
15
2. Stadiul cercetării privind denumirile de culori 18
2.1 Clasificarea denumirilor de culori 18
2.1.1 Clasificarea denumirilor de culori după criteriul etimologic. Lexicul cromatic
în diacronie 18
2.1.2 Clasificarea denumirilor de culori după criteriul morfologic, morfo-semantic
și morfo-sintactic 19
2.1.3 Clasificarea denumirilor după ocurență. Criteriul stilistic 22
2.1.4 Clasificarea denumirilor după criteriul semantic 23
2.2 Denumirile de culori în abordarea structuralistă 29
2.3 Funcționarea denumirilor de culori ca parte a unităților frazeologice 31
2.4 Denumirile de culori în literatură 34
2.4.1 Modalități de studiere a denumirilor de culori în operele literare 34
2.4.2 Denumirile de culori în operele lui Vladimir Nabokov 38
2.5 Relativitatea lingvistică și numirea culorilor. Abordarea psiholingvistică.
Posibilitatea stabilirii corespondențelor interlingvistice 40
2.6 Denumirile de culori în limbi diferite ca reflectare a viziunii asupra lumii 43
2.7 Traducerea denumirilor de culori 45
2.8 Denumirile de culori în autotraducere 50
3. Concluzii 52
Capitolul II. Stadiul cercetării privind autotraducerea 54
1. Autotraducerea. Afirmarea fenomenului. Accepțiunile teoretice 54
2. Tipologia 56
3. Orientarea spre text 58
4. Orientarea spre autor 59
5. Orientarea spre cititor 61
6. Orientarea spre contextul istoric și cultural 62
7. Cazuri particulare de autotraducere 63
8. Vladimir Nabokov în calitate de traducător: păreri și viziuni teoretice 76
9. Vladimir Nabokov ca scriitor bilingv
81
10. „Conclusive Evidence”, „Другие берега”, „Speak, Memory” 94
11. Traducerea textului autotradus într-o a treia limbă 100
12. Concluzii 103
Capitolul III. Cromatica nabokoviană
1. Aspectul numeric al analizei denumirilor de culori 105
1.1 Metodologia calculelor. Dificultăți întâmpinate și soluționarea acestora 105
3
1.2 Prezentarea rezultatelor analizei numerice 107
2. Tipologia denumirilor de culori în romanele autobiografice ale lui Vladimir
Nabokov 120
2.1 Clasificarea după criteriul semantic 121
2.2 Clasificarea după criteriul morfologic 125
2.3 Clasificarea după criteriul derivațional 125
2.4 Clasificarea după criteriul semantic-derivațional 127
3. Sinestezia 129
4. Denumirile de culori în „Conclusive Evidence”, „Другие берега” și „Speak,
Memory”: divergenţe textuale 132
5. Concluzii 134
Capitolul IV. Denumirile culorii albastru în traducere și autotraducere 137
1. Prezentarea albastrului și a nuanțelor sale în dicționare explicative 138
1.1 Prezentarea albastrului și a nuanțelor sale în dicționarele explicative
englezești 138
1.2 Prezentarea culorii albastru în dicționarele explicative rusești 141
1.3 Prezentarea culorii albastru în dicționarele explicative italienești 146
1.4 Prezentarea denumirilor culorii albastru în dicționarele explicative
românești 148
1.5 Concluzii privind prezentarea denumirilor culorii albastru în dicţionare
explicative 150
2. Denumirile culorii albastru în romanele „Conclusive Evidence”, „Другие берега” și
„Speak, Memory” și în traducerile acestora în limbile rusă, italiană și română 153
2.1 Denumirile culorii albastru în romanele „Conclusive Evidence”, „Другие берега” și
„Speak, Memory” 153
2.2 Analiza comparativă a textelor „Conclusive Evidence”, „Другие берега”, „Speak,
Memory” și a traducerilor acestora în limbile rusă, italiană și română 158
3. Concluzii 210
4. Note suplimentare 215
Capitolul V. Denumirile culorii roșu în traducere și autotraducere 219
1. Prezentarea roșului și a nuanțelor sale în dicționare explicative 219
1.1 Prezentarea roșului și a nuanțelor sale în dicționarele explicative
englezești 219
1.2 Prezentarea culorii roșu în dicționarele explicative rusești 225
1.3 Prezentarea culorii roșu în dicționarele explicative italienești 228
1.4 Prezentarea denumirilor culorii roșu în dicționarele explicative
românești 231
1.5 Concluzii privind prezentarea denumirilor culorii roșu în dicţionare
explicative 236
2. Denumirile culorii roșu în romanele „Conclusive Evidence”, „Другие берега” și
„Speak, Memory” și în traducerile acestora în limbile rusă, italiană și română 239
2.1 Denumirile culorii roșu în romanele „Conclusive Evidence”, „Другие
берега” și „Speak, Memory” 239
2.2 Analiza comparativă a textelor „Conclusive Evidence”, „Другие берега”,
„Speak, Memory” și a traducerilor acestora în limbile rusă, italiană și
4
română 244
3. Concluzii 281
4. Note suplimentare 285
Concluzii 288
Bibliografie generală 296
Anexe 318
5
I. Introducere
Teza de față, intitulată „Cromatică literară comparativă (engleză, rusă, italiană, română) în
romanele lui Vladimir Nabokov: între original, traducere și autotraducere”, se situează la granița
dintre două domenii vaste din cadrul cercetărilor filologice: lexicul cromatic și teoria traducerii.
Amândouă sferele de studiu constituie compartimente dezvoltate, în cadrul cărora au apărut de-a
lungul timpului un număr însemnat de cercetări. Numeroasele articole și volume au avut în vedere
analiza termenilor cromatici din mai multe perspective, axându-se pe aspectul lor morfologic,
semantic și stilistic, pe funcționarea acestora în diverse opere literare, precum și pe traducerea lor.
În altă ordine de idei, teoria traducerii constituie de asemenea un domeniu separat ce s-a afirmat
plenar cu mai multe decenii în urmă datorită interesului sporit din partea cercetătorilor, în contextul
globalizării și al caracterului multicultural al societății moderne.
Totodată, noutatea abordării pe care ne-am asumat-o în lucrarea de față constă în îmbinarea
direcțiilor și a metodelor diferite de cercetare în cadrul aceleeași analize. Mai mult decât atât, ne
propunem a trata tematici noi, ce au fost doar punctate în lucrările deja existente. De exemplu, o
nouă orientare a cercetării în domeniul traductologic o constituie confruntarea strategiilor adoptate
în procesul traducerii în comparație cu autotraducerea. În plus, în cadrul tezei noastre discutăm
problema rolului existenței mai multor texte auctoriale pentru traducerea unuia dintre acestea într-o
a treia limbă, un subiect în care cercetările sunt extrem de rare până în momentul de față. În această
ordine de idei, trebuie menționat faptul că și tematica autotraducerii, la rândul său, constituie un
spațiu lacunar în studiile traductologice. Așadar, ne propunem nu numai a valida rezultatele
cercetărilor anterioare din domeniu sau a urma tipare deja stabilite, ci și a deschide orizonturi și
direcții noi pentru eventualele studii ulterioare. Un alt aspect în care rezidă noutatea teoretică a
demersului nostru constă în sintetizarea studiilor precedente privind autotraducerea, sistematizare
necesară, dar, în același timp, practic inexistentă. Prin urmare, tematica tezei de față pare a fi
oportună pentru cercetare, la etapa actuală a dezvoltării domeniilor pe care le vizează. Mai mult
decât atât, studiul nostru are nu numai o orientare teoretică, ci și una practică: rezultatele la care se
va ajunge în urma lui pot fi utilizate de către traducători în cazul traducerii denumirilor de culori,
precum și în cel al uneia dintre mai multe versiuni auctoriale într-o a treia limbă.
După cum am menționat deja anterior, în cercetarea problematicii abordate vom utiliza metode
diferite de analiză precum metoda câmpurilor lexicale, descrierea paradigmatică și sintagmatică a
termenilor cromatici, analiza lexico-semantică, metoda onomasiologică, analiza comparativă
lexicografică, analiza numerică și tipologică a denumirilor de culori și, în final, analiza comparativă
traductologică.
Ca material pentru analiza de față, am ales trei romane autobiografice ale lui Vladimir
Nabokov, două dintre care au fost redactate în limba engleză („Conclusive Evidence” și „Speak,
6
Memory”), iar unul – în limba rusă („Другие берега”) – volum ce poate fi catalogat drept o
autotraducere recreatoare. Textele respective par a fi deosebit de oportune pentru o astfel de analiză,
deoarece cele două volume englezești au constituit texte-sursă pe baza cărora s-au efectuat, printre
altele, două traduceri în limba italiană, o traducere în limba română și o traducere în limba rusă –
situație ce ne-a permis a încorpora în analiza comparativă șapte texte: trei aparținând autorului
însuși și patru traduceri.
Premisele cercetării de față le-au constituit ipotezele următoare:
1. Denumirile de culori joacă un rol deosebit de important în imaginarul nabokovian,
constituind elemente semnificative ale textului ce participă, în mod activ, la procesul creativ în
mintea autorului. Lexemele cromatice se evidențiază în textele romanelor lui Vladimir Nabokov
datorită mai multor procedee stilistice.
2. Autotraducerea denumirilor de culori diferă la o scară însemnată în comparație cu traducerea
simplă a acestora. Atunci când autorul transpune propriul său text, își permite un nivel sporit de
libertate, ce presupune diferențe majore între termenii omologi din romanele paralele; prin urmare,
autotraducerea vizează în primul rând echivalența dinamică și asociativă. În ceea ce privește
traducerea obișnuită, aceasta aspiră la stabilirea echivalenței formale la nivel denotativ, traducătorul
nepermițându-și o libertate mai mare față de textul original. Astfel, survin anumite modificări
privind impactul asupra cititorului, precum și distorsionări ale intenției auctoriale.
3. Existența mai multor texte auctoriale redactate în idiomuri diferite constituie o sursă
importantă de referință pentru un traducător într-o a treia limbă; ele clarifică secvențe vagi din punct
de vedere semantic, contribuie la descifrarea intenției auctoriale și sugerează soluții traductive
reușite.
II. Stadiul cercetării privind denumirile de culori
După cum am menționat-o mai sus, prima direcție de cercetare asumată în teza de față o
constituie lexicul cromatic. Înainte de a ne concentra asupra termenilor respectivi ca atare, trebuie
făcute câteva observații în legătura cu percepția culorilor roșu și albastru – culori ale căror denumiri
se plasează în centrul atenției noastre – în cazul diferitelor epoci și popoare. Așadar, amândouă
culorile s-au demonstrat a fi noțiuni deosebit de importante pentru culturile europene, căpătând o
mulțime de asocieri pozitive, dar și negative. Prin urmare, alegerea denumirilor acestora pentru
analiza ce urmează a fi realizată în studiul de față este mai mult decât justificată.
În ceea ce privește lexicul cromatic, s-a demonstrat că acesta poate fi studiat dintr-o mulțime de
perspective, având în vedere aspectul etimologic, morfologic, semantic, sintactic și stilistic.
Varietatea bogată a clasificărilor deja existente subliniază faptul că denumirile de culori constituie
un câmp lexical vast și eterogen ce prezintă un domeniu fructuos pentru studiile filologice, iar
7
apariția denumirilor de culori ca parte a unităților frazeologice demonstrează ancorarea profundă a
celor dintâi în limbă și cultură. În plus, lexicul cromatic poate fi studiat și ca parte însemnată a unei
opere de artă. În această ordine de idei, studiile precedente au depistat mai multe direcții posibile
pentru analiză: ce denumiri utilizează autorul, în ce context și cu ce scop o face. Prin urmare,
lexemele coloristice s-au dovedit a fi un element extrem de important pentru creația mai multor
autori ce le-au utilizat nu numai în vederea redării unei anumite culori și a descrierii simple a unui
obiect, ci și pentru a conferi textului sensuri suplimentare și pentru a crea un întreg sistem de
simboluri.
Referitor la denumirile de culori în scrierile lui Vladimir Nabokov, acestea ocupă un loc central
în creația auctorială: îmbinând sunete și culori diferite, autorul nu numai că sporește originalitatea
stilului său, ci și subliniază importanța percepției vizuale, a imaginii pe care cititorul o recreează în
minte în momentul în care intră în contact cu operele sale. Așadar, termenii cromatici în cazul
romanelor lui Nabokov trebuie supuse unui studiu detaliat și amănunțit.
O altă perspectivă importantă constă în faptul că denumirile de culori constituie un element ce
reflectă specificul național, viziunea vorbitorilor unei limbi și a purtătorilor unei anumite culturi
asupra lumii, ceea ce se reflectă în asocierile și conotațiile pe care le-au dezvoltat lexemele
cromatice, precum și în îmbinările fixe din care cele din urmă fac parte. Pornind de la noțiunea
relativității lingvistice, cercetările anterioare au ajuns la păreri diferite privind traductibilitatea
denumirilor de culori – un subiect larg dezbătut ce se datorează numeroaselor dificultăți pe care
traducătorii le întâmpină în procesul traducerii unui text literar. În ceea ce privește operele
autotraduse, analiza lexicului cromatic ca parte a acestora a rămas la periferia studiilor filologice –
fapt ce justifică, încă o dată, alegerea subiectului în cauză pentru studiul de față.
III. Stadiul cercetării privind autotraducerea
Autotraducerea este un fenomen interesant și complex care s-a evidențiat în societate cu mai
multe secole în urmă. Pornind de la perioada renascentistă, atunci când umaniștii aveau ca scop
menținerea importanței limbii latine, dar, în același timp, se manifesta și întărirea influenței limbilor
vulgare, autotraducerea a fost o parte din procesul literar. În mod surprinzător, acest fenomen nu a
atras toată atenția meritată din partea oamenilor de știință, rămânând chiar și astăzi un spațiu lacunar
în traductologie (în ciuda interesului sporit în acest subiect în ultimele decenii). Domeniul nefiind
cercetat și constituind un fel de terra incognita pentru savanți, cei din urmă au descoperit că
ignoranța nu a fost deloc justificată: cercetătorii s-au confruntat cu un număr mare de cazuri de
autori bilingvi ale căror opere literare merită și trebuie studiate cât mai amănunțit, deoarece
procesele ce se petrec în cadrul autotraducerii diferă la o scară semnificativă față de traducerea
uzuală, oferind astfel un câmp vast care necesită aprofundare.
8
Compexitatea fenomenului autotraductiv se evidențiază din mai multe puncte de vedere. În
primul rând, există diverse modalități după care acesta poate fi clasificat. În al doilea rând, el poate
fi studiat axându-se pe aspecte diferite (ca, de exemplu, autorul, publicul-țintă, contextul istoric și
cultural etc.). Toate aceste aspecte constituie laturi separate ale textului ce se evidențiază într-un fel,
influențând alegerile auctoriale și modalitatea în care scriitorul își elaborează textul. Așadar, textele
autotraduse se caracterizează printr-o diversitate extrem de mare, fiecare dintre ele reprezentând o
combinație unică de factori interni și externi, devenind astfel un subiect deosebit de rodnic pentru
studiile traductologice, literare și lingvistice.
În ceea ce privește cazul particular al autotraducerilor lui Nabokov, ele s-au bucurat, în
comparație cu operele multilingve ale altor autori, de o atenție mai mare din partea cercetătorilor.
Însă, având în vedere talentul deosebit al scriitorului și, ca rezultat, genialitatea, complexitatea și
unicitatea operelor sale, subiectul multilingvismului și al textelor paralele create de autorul în cauză
este departe de a se fi epuizat. Romanele și povestirile autotraduse ale lui Vladimir Nabokov au
devenit deja centrul unor studii recente; totodată, majoritatea acestor studii nu comentează
deocamdată autotraducerile decât într-un mod foarte general, fără a efectua analize amănunțite
pentru fenomene anume.
În ceea ce privește proza autobiografică a lui Vladimir Nabokov, și ea a fost supusă analizei în
câteva cercetări. Romanele „Conclusive Evidence”, „Другие берега” și „Speak, Memory” s-au
dovedit a fi trei opere separate, trei variații pe aceeași temă. Primul roman în limba engleză a
constituit o carcasă a narațiunii ce a fost amplificată în cea de-a doua versiune în limba engleză, pe
când textul rusesc este deosebit printr-un număr sporit al divergențelor față de variantele englezești,
cu unele pasaje adăugate și altele eliminate din text de către autor. Faptul că cele trei romane
urmează aceleași linii narative și, în mare parte, conținutul lor corespunde ne permite să efectuăm
analiza comparativă a acestor versiuni, evidențiind atât schimbările întreprinse de către Vladimir
Nabokov, cât și cauzele lor în ceea ce privește planul coloristic al lumii pierdute pe care autorul o
recreează în operele sale.
O problematică și mai nouă în domeniul autotraducerii o constituie studierea traducerii unui text
autotradus într-o a treia limbă. Subiectul este departe de a fi epuizat, cercetările precedente pe
această temă fiind aproape inexistente, cu excepția câtorva demersuri științifice care punctează
anumite direcții în acest sens. Totodată, problematica respectivă pare a oferi un material vast și
prolific pentru studiile traductologice; o analiză comparativă detaliată și meticuloasă ar putea
dezvălui, în această ordine de idei, diferențele inerente dintre procesele ce stau la baza traducerii, pe
de o parte, și a autotraducerii, pe de cealaltă parte. Mai mult decât atât, un astfel de demers ar putea
exemplifica modalitățile în care traducătorii într-o a treia limbă pot profita de existența mai multor
texte auctoriale.
9
IV. Cromatica nabokoviană
Denumirile de culori prezente în cele trei romane autobiografice ale lui Vladimir Nabokov sunt
extrem de numeroase: „Conclusive Evidence”, „Другие берега” și „Speak, Memory” conțin 1317,
1416, respectiv 1653 de lexeme cromatice. Așadar, impresia generală pe care scriitorul
intenționează să o creeze este cea a unei imagini vii și colorate care se desfășoară în fața cititorului
și îl invită să participe în mod activ la recrearea trecutului autorului, plimbându-se prin amintirile
sale. Fondul cromatic se dovedește a fi de o importanță majoră pentru Vladimir Nabokov, deoarece,
cu ajutorul culorilor, autorul se joacă cu cititorul, îl impresionează și îl epatează. Mai mult decât
atât, unitățile lexicale denotând culoare conferă textului o tentă emoțională și personală foarte
puternică, creând un spațiu intim pentru întâlnirea cititorului cu sufletul autorului.
În ceea ce privește analiza numerică a denumirilor de culori, cele trei texte urmăresc linii
comune nu numai în plan narativ, ci și în cel coloristic, deși în unele cazuri pot surveni divergențe
majore în acest sens. Astfel, concluzia generală privind numeroasele diferențe în aspectele esențiale
ale celor trei versiuni este confirmată la nivelul lexicului cromatic. Varianta rusească a romanului
este cea mai independentă și diferențiată din acest punct de vedere, având numărul cel mai mare de
denumiri de culori ce sunt prezente exclusiv în „Другие берега” (410 cazuri, comparativ cu 18
lexeme în „Conclusive Evidence” și 343 de cazuri în „Speak, Memory”), în pofida faptului că cea
de-a treia variantă a romanului autobiografic constituie versiunea cea mai amplificată în privința
narațiunii. Prin urmare, analiza numerică a aspectului coloristic revelează faptul că textul rusesc,
fiind orientat spre un alt public – concetățenii autorului – este nu numai modificat de către autor la
nivelul general al narațiunii, ci și reelaborat la nivelul semantic și stilistic al lexemelor separate.
Trecând de la analiza numerică la cea tipologică, trebuie menționat faptul că diversitatea
denumirilor de culori în textele lui Vladimir Nabokov este extrem de mare. În afară de cuvintele ce
sunt tradițional recunoscute ca lexeme cromatice (denumirile directe de culori), autorul utilizează
un număr sporit de denumiri indirecte. Cele din urmă nu indică o anumită culoare în mod direct, ci
o sugerează sau o impun, astfel încât obiectele imediat asociate cu o culoare pătrund în mintea
cititorului, acționând la fel de eficient ca și denumirile directe. Așadar, autorul creează o imagine
colorată nu numai prin utilizarea lexicului cromatic în accepțiunea comună a termenului, ci și prin
introducerea în text a multor cuvinte – obiecte și fenomene din mediul înconjurător – care, în
combinația cu denumirile directe, produc o impresie coloristică deosebit de puternică. Acestor
cuvinte li se alătură și lexemele ce denotă lumină sau absența ei, precum și intensitatea culorii –
categoriile „aprins” și „palid”.
Din punct de vedere structural, denumirile de culori în romanele lui Vladimir Nabokov sunt la
fel de diverse. Printre lexemele cromatice ce se întâlnesc în paginile celor trei romane
autobiografice se numără cuvintele aparținând părților diferite de vorbire: culoarea este redată nu
10
numai prin adjective (modalitatea cea mai răspândită de a indica o culoare), ci și prin verbe,
substantive, adverbe și participii. Această diversitate contribuie la originalitatea modalității de
redare a culorii prin intermediul cuvintelor respective; astfel, cele din urmă devin tot mai
proeminente și importante în textul romanului. Mai mult decât atât, denumirile de culori utilizate de
către Vladimir Nabokov se deosebesc și prin complexitatea lor. Numeroase sunt cazurile în care
autorul tinde să inventeze un termen cât mai complex, construind cuvintele sau sintagmatica
ocazională. Majoritatea lexemelor cromatice o constituie, în mod firesc, denumirile simple.
Totodată, numărul cuvintelor compuse și al îmbinărilor de cuvinte ce exprimă culoare este, de
asemenea, destul de însemnat – fapt ce ne permite să concluzionăm că denumirile de culori sunt
evidențiate în mod intenționat de către autor, fiind un element extrem de însemnat pentru
îndeplinirea intenției auctoriale. Originalitatea sporită a textului se amplifică și prin intermediul
denumirilor foarte lungi și al îmbinărilor neașteptate ce combină culorile sau caracteristicele aparent
incompatibile sau caracteriează un obiect ca având o culoare mai puțin tipică pentru acesta. În ceea
ce privește modalitățile de derivare a termenilor cromatici, aceștia se deosebesc prin numărul și
varietatea lor, ceea ce sugerează că denumirile de culori create de către Vladimir Nabokov sunt nu
doar originale, ci și extrem de diverse, astfel contribuind la producerea unui efect cât mai amplu și
puternic asupra cititorului.
Un fenomen extrem de important pe care trebuie să îl avem în vedere în cadrul analizei
denumirilor de culori în romanele lui Vladimir Nabokov este sinestezia. În operele sale, autorul își
retrăiește impresiile senzoriale din trecut ce se deosebesc prin fuziunea mai multor simțuri: culoare,
sunet, percepție tactilă ș.a.m.d. Amestecându-se într-o singură combinație de cuvinte sau chiar într-
un singur cuvânt, unitățile lexicale ce redau experiențele sinestetice auctoriale constituie o trăsătură
caracteristică pentru stilul scriitorului. Mai mult decât atât, astfel de juxtapuneri ies în evidență în
mod pregnant în textul romanului și atrag atenția cititorului asupra culorii, contribuind la
reproducerea imaginii vii și detaliate a trecutului.
Divergențele dintre cele trei texte supuse analizei privind denumirile de culori sunt, de asemenea,
numeroase și extrem de variate. Această lipsă de corespondență cunoaște modalități diferite de
manifestare, având în vedere nu numai absența sau prezența unei lexeme cromatice într-un text, ci și
structura și complexitatea termenului, aspectul său morfologic, sintaxa propoziției întregi și
fenomenul la care se referă o denumire. Pe de o parte, aceste divergențe sunt inevitabile în cursul
transferului unui text artistic dintr-o limbă în alta, luând în considerare faptul că, din punctul de
vedere al înrudirii limbilor, engleza și rusa fac parte din grupuri diferite, ceea ce presupune un
număr sporit de divergențe privind morfologia, sintaxa etc. Pe de altă parte, incongruențele
menționate se justifică prin faptul că romanul în limba rusă este un caz de autotraducere – fapt ce îi
conferă autorului-traducătorului un grad sporit de libertate privind traducerea textului propriu.
11
V. Denumirile culorii albastru în traducere și autotraducere
Această parte a studiului nostru vizează funcționarea denumirilor de culori în trei versiuni
auctoriale ale romanului autobiografic de Vladimir Nabokov – „Conclusive Evidence”, „Другие
берега” și „Speak, Memory” –, confruntându-le cu traducerile lor în limbile rusă („Память,
говори”, traducerea de Serghei Ilin), italiană („Parla, ricordo”, traducerile de Bruno Oddera și
Guido Ragni) și română („Vorbește, memorie”, traducerea de Sanda Aronescu).
În primul rând, descrierea sintagmatică şi paradigmatică în cadrul demersului comparativ
lexicografic evidențiază mai multe particularități ale utilizării denumirilor culorii albastru, precum
şi numeroasele asocieri culturale pe care acestea le-au dezvoltat în cursul secolelor în limbile
engleză, rusă, italiană și română. Așadar, termenii cromatici respectivi au multe aspecte comune: ei
tind să apară în contexte asemănătoare, căpătând şi un număr sporit de asocieri similare. Referitor la
denumirile blue, синий, голубой, blu, azzurro şi albastru, acestea par a fi paralele din mai multe
puncte de vedere: toate lexemele descriu culoarea frumoasă şi pură a cerului, a ochilor, a
materialului sau vestimentaţiei şi a apei (cu excepţia adjectivului rusesc голубой), observându-se,
însă, și anumite asocieri particulare ce s-au evidenţiat numai într-o singură limbă din cele patru. De
asemenea, analiza comparativă a subliniat divergenţa semantică, dar şi asociativă pe care o
observăm în limbile rusă şi italiană între denumirile синий versus голубой şi blu versus azzurro: în
amândouă idiomurile, lexemele ce denotă o nuanţă mai închisă tind să fie ambigue din punctul de
vedere al asocierilor, căpătând conotaţii meliorative şi peiorative, pe când denumirile nuanţei mai
deschise sunt percepute prin excelenţă în mod pozitiv de către vorbitorii nativi ai limbilor rusă şi
italiană. În ceea ce priveşte omologii lor în limbile engleză şi română, blue şi albastru îmbrăţişează
toate semele şi asocierile ce, în cazul termenilor în rusă şi italiană, sunt repartizate între două
lexeme, creându-se, astfel, o distribuţie clară a sensurilor şi a conotaţiilor. În privința cuvintelor ce
desemnează nuanțele albastrului, analiza comparativă lexicografică relevă, și de această dată,
anumite asemănări și divergențe între termenii omologi din cele patru limbi, însă se poate contura o
tendință generală pentru denumirile respective: exprimând însuşirea cromatică a cerului, a apei, a
obiectelor vestimentare, a ochilor şi a florilor, ele tind a fi percepute în mod pozitiv de către
vorbitorii nativi, cu excepția câtorva adjective denotând culoare.
În al doilea rând, paleta lui Vladimir Nabokov pare a fi extrem de elaborată: lexemele cromatice
sunt foarte numeroase și creează o imagine vie în mintea cititorilor, ceea ce este de o importanţă
majoră pentru acest gen literar – autobiografia – în care autorul descrie cea mai fericită perioadă din
viața sa. Așadar, denumirile prin intermediul cărora scriitorul pictează tabloul copilăriei sale sunt
deosebit de semnificative, încărcate din punct de vedere emoțional, asociativ și conotativ. În ceea ce
privește denumirile culorii albastru în volumele nabokoviene, acestea capătă de cele mai multe ori
conotații meliorative, apărând în pasajele în care autorul evocă episoadele emoționante și fericite
12
din trecutul său. Lexemele cromatice ce denotă albastru exprimă, în romanele respective,
caracteristicele coloristice ale vestimentației sau ale materialului textil, ale fenomenelor naturale și
ale înfățișării unei persoane, ceea ce corespunde modalităţilor în care denumirile respective tind a fi
întrebuinţate în limbile date. Totodată, nu toate utilizările denumirilor de culori în cazul operelor lui
Vladimir Nabokov sunt convenţionale, în conformitate cu trendul general stabilit în limbile engleză
şi rusă în care scrie autorul: stilul auctorial se caracterizează printr-o aplicare și îmbinare ocazională
a unităţilor lexicale, inclusiv a termenilor cromatici. Prin urmare, descrierea sintagmatică a
lexemelor cromatice pe baza contextelor cuprinse în dicţionarele explicative de referinţă nu
reprezintă toată varietatea eventualelor ocurenţe ale cuvintelor ce denotă albastru. În altă ordine de
idei, am depistat şi situaţii în care denumirile supuse analizei capătă conotaţii peiorative; acestea, de
cele mai multe ori, constituie descrierea ambianței serale sau nocturne ce îl sperie pe copil, precum
şi scenele triste ce îi aminteau autorului de trecut. În astfel de cazuri, autorul are tendinţa de a utiliza
blue în limba engleză și синий sau фиолетовый în rusă. În ceea ce priveşte termenii cromatici
dominanţi în paginile volumelor, denumirile cele mai frecvente sunt blue în „Conclusive Evidence”
și „Speak, Memory” şi синий / голубой în „Другие берега”, toate trei denumirile, în majoritatea
cazurilor, căpătând conotații meliorative. Referitor la distribuţia celor două denumiri ruseşti, se
observă o anumită regularitate: atunci când este vorba de asocieri mai puțin plăcute, autorul recurge
la denumirea nuanței mai închise, голубой întrebuinţându-se exclusiv în contextele marcate pozitiv.
Precum instrumentarul cromatic, stilistica textului nabokovian este, de asemenea, extrem de
minuţios elaborată, autorul recurgând la mai multe metode pentru a atinge un grad sporit de
expresivitate în textele sale în amândouă limbile. Printre procedeele cele mai frecvente pentru care
optează Vladimir Nabokov se numără aliterația, asimilarea cuvintelor după prima literă (sau
combinaţii de litere), introducerea intenționată a împrumuturilor şi a ocazionalismelor (inclusiv
sintagmatica ocazională) şi sinestezia. Denumirile de culori participă în mod activ la realizarea
acestor procedee; mai mult decât atât, din punct de vedere prozodic, denumirile de culori tind a ieşi
în evidenţă în cadrul conturului melodic al enunţului datorită pauzelor şi accentului frastic. Ca
rezultat, ele se evidențiază în text, contribuind la producerea unei imagini colorate în mintea
cititorului.
Un alt aspect ce reliefează denumirile culorii albastru este, fără îndoială, complexitatea lor din
punct de vedere structural și morfologic. Lexemele cromatice pe care Vladimir Nabokov le
încorporează în textele sale în amândouă limbile se deosebesc datorită faptului că ele sunt deseori
compuse din mai mulţi formanţi (în unele cazuri alcătuind unități ocazionale). În plus, originalitatea
numirii culorii sporeşte graţie utilizării mai multor părți de vorbire în vederea exprimării însuşirii
cromatice: printre acestea se numără adjective, substantive, verbe, adverbe şi participii. Din
13
perspectivă tipologică, trebuie menționată și desemnarea culorii albastru prin intermediul
denumirilor indirecte ce contribuie în mod activ la realizarea intenției auctoriale.
Privind confruntarea celor trei romane autobiografice elaborate de către autor, „Conclusive
Evidence” și „Speak, Memory” se dovedesc a fi două versiuni destul de apropiate ale aceluiași text,
cea de-a doua revelând câteva amplificări și divergențe mai puţin însemnate față de predecesorul
său. În ceea ce privește autotraducerea, „Другие берега”, dimpotrivă, demonstrează un grad sporit
de independență chiar și la nivel coloristic: s-au înregistrat mai multe contexte în care denumirea
sugerată de către autor drept omologul unei lexeme cromatice englezești nu îi corespunde deloc pe
planul formal al culorii desemnate şi nu constituie echivalent denotativ al acesteia. Mai mult decât
atât, textul rusesc tinde să încorporeze denumiri noi sau să le omită pe cele existente în varianta
anterioară. În unele situaţii, astfel de modificări pot fi explicate prin dorința de a implementa sau de
a întări unele procedee stilistice; în altele, autorul ia în considerare impactul produs asupra
cititorilor de pasajul respectiv în general sau de combinațiile culorilor, precum şi de asocierile lor în
particular. În această ordine de idei, este deosebit de important faptul că cele trei romane au fost
scrise pentru două audiențe diferite; așadar, textele englezești au ca scop oferirea mai multor
informații cititorilor anglofoni, introducându-i în lumea rusească a începutului secolului al XX-lea,
pe când „Другие берега” a fost scris pentru compatrioții autorului, volumul căpătând mai multe
tente personale. Prin urmare, termenii cromatici din versiunile englezeşti sunt mai faptuali, pe când
cei din versuinea rusească sunt mai emoționali, încărcaţi cu diverse asocieri și aluzii, pătrunzând
adânc în inima cititorului – autorul este sigur că această audiență este cea care îl poate înțelege cel
mai bine, având același fond cultural și social și trăind aceleași sentimente. În concluzie, Vladimir
Nabokov, în calitate de autotraducător, optează pentru echivalenţa dinamică față de cea formală,
modificările drastice produse în textul rusesc al romanului putând fi justificate prin dorința de a crea
corespondența nu la nivelul formal al culorii, ci la cel asociativ, al impactului asupra cititorului.
În ceea ce privește traducerile romanelor autobiografice sus-menţionate în limbile rusă, italiană şi
română, depistăm câteva tendințe generale caracteristice pentru transpunerea termenilor cromatici
denotând albastru. În linii mari, expresivitatea volumelor nabokoviene se dovedește a fi greu de
atins din punctul de vedere al procedeelor stilistice utilizate, traducerile deseori nereușind să redea
toată bogăția originalului. Inferioritatea textelor rezultând din traducerea simplă în comparaţie cu
cel autotradus poate fi explicată printr-un nivel sporit de libertate auctorială în tratarea romanului
propriu, care nu ar fi acceptabil în cazul transpunerii efectuate de către un specialist din domeniu.
Totodată, de multe ori traducătorii reușesc să ofere soluții convenabile care imită efectul produs în
romanele nabokoviene. Mai mult decât atât, în unele cazuri chiar și traducerea simplă (nu numai
autotraducerea) este un exponent al echivalenţei dinamice, pe de o parte, permițându-și un grad mai
mare de libertate, dar, pe de altă parte, urmând mai strict intenția auctorială. Traducătorii încearcă
14
să intuiască ce denumire ar fi utilizat Nabokov dacă ar fi tradus propoziţia dată, demonstrând
cunoașterea bună a textului auctorial, precum și a stilului său.
Încă o discrepanță semnificativă între originalele și traduceriile acestora este legată de numărul
diferit al denumirilor de culori de bază ce desemnează culoarea albastru în limbile engleză, rusă,
italiană şi română. În ceea ce privește traducerea românească, aceasta nu întâmpină nicio dificultate
din acest punct de vedere: ca şi limba originalului (engleza), ea posedă doar o singură denumire de
bază pentru partea respectivă a spectrului. Traducerea italienească trebuie însă să aleagă între
azzurro și blu pentru transpunerea lexemei blue din originalul englezesc. Confruntarea celor două
traduceri cu romanul rusesc elaborat de către Vladimir Nabokov a relevat mai multe cazuri de
deformare a imaginii coloristice: de mai multe ori, traducătorii italieni utilizează termenul azzurro
în loc de blu, care ar exprima însuşirea cromatică intenționată de către autor – fapt ce se revelează
prin analiza versiunii auctoriale ruseşti care a fost elaborată într-o limbă care, asemănător limbii
italiene, delimitează două lexeme diferite drept denumiri de bază pentru culoarea albastru. Prin
urmare, denumirea italienească ce desemnează nuanța deschisă a culorii de față capătă conotații
peiorative, pe când omologul său din limba rusă – голубой – apare, în „Другие берега”, numai în
contextele în care acesta este perceput pozitiv. Mai mult decât atât, se creează și o anumită
discordanță între asocierile ce s-au stabilit în jurul denumirii azzurro în italiană în cursul dezvoltării
acestei limbi. Așadar, din punctul nostru de vedere, în procesul traducerii textului ce există în mai
multe versiuni auctoriale într-o a treia limbă, traducătorul ar trebui să ia în considerare toate textele
existente, utilizându-le ca un suport pentru traducerea proprie, deoarece analiza comparativă a
acestora va rezolva, cu siguranță, mai multe probleme cauzate de neclarităţi sau secvenţe vagi ce
apar în textul original şi va dezvălui mai multe aspecte invizibile la prima vedere, dar deosebit de
importante pentru realizarea intenției auctoriale.
VI. Denumirile culorii roșu în traducere și autotraducere
Analiza denumirilor culorii roșu în cele trei versiuni ale romanului autobiografic nabokovian,
precum și în traducerile lor respectă aceleași principii și metode precum cea a lexemelor cromatice
denotând albastru.
În ceea ce privește denumirile culorii roșu în limbile engleză, rusă, italiană şi română, analiza
dicționarelor explicative de referință evidențiază o multitudine de convergențe, dar și divergențe
între modurile în care termenii cromatici sunt percepuți de către vorbitorii nativi, între fundalurile
lor asociative și conotative. În această ordine de idei, red, красный, rosso și roșu capătă conotații
atât meliorative, cât și peiorative în limbile respective: pe de o parte, acestea se asociază cu emoțiile
negative precum mânia, rușinarea și intimidarea, dar, pe de altă parte, ele exprimă însuşirea
cromatică, o culoare frumoasă, profundă și pură, a obiectelor din natura înconjurătoare. Totodată,
15
percepția lexemei rusești de către vorbitorii nativi pare a fi mai deosebită față de omologii săi din
celelalte limbi: printre numeroasele contexte în care apare denumirea красный în dicționarele
explicative predomină cele care o dotează cu conotații meliorative, adjectivul realizând funcţia
determinantului substantivelor ce desemnează obiectele frumoase, prețioase și importante pentru
poporul rus, iar asocierile de caracter politic nu par a fi percepute în mod negativ. Sub aspect
conotativ, limbii ruse i se alătură româna care, de asemenea, relevă mai multe asocieri pozitive pe
care și le-a dezvoltat denumirea roșu în decursul istoriei. În privința denumirilor red și rosso,
acestea se opun termenilor omologi din rusă și română, deosebindu-se printr-un număr sporit de
asocieri negative și conotații peiorative. Referitor la nuanțele roșului, limbile de față demonstrează
aceeași tendință precum cea depistată mai sus: conotațiile și asocierile denumirilor nuanțelor roșului
în limba rusă sunt, în mare parte, meliorative, alăturându-i-se, și de această dată, limba română, pe
când termenii cromatici din engleză și italiană par a fi mai contrari, descriind, pe de o parte, o
culoare frumoasă și un ten sănătos, dar, pe de altă parte, realizând asocieri cu boala și sângele.
Referitor la analiza funcționării termenilor în cauză în textele elaborate de către Vladimir
Nabokov, denumirile roșului, precum și cele ale albastrului, sunt de o importanță deosebită pentru
imaginarul autorului, căpătând conotații cu precădere meliorative (cu puține excepții). Majoritatea
contextelor în care apar termenii respectivi se axează pe descrierea culorii frumoase a unui fenomen
sau prezintă roșul în calitate de simbol al Rusiei. Această întrebuințare a denumirilor culorii roșu
este în conformitate cu asocierile tradiționale ce se evidenţiază în cultura rusă în general și în limba
rusă în particular. Așadar, percepția culorii respective, precum și a termenilor ce o denotă în cazul
lui Nabokov, în ciuda multiculturalității și multilingvismului său, rămâne pur rusească. Mai mult
decât atât, fragmentele ce conțin termeni cromatici sunt încărcate din punct de vedere emoțional,
astfel contribuind la revigorarea memoriei și producând un impact puternic asupra cititorului.
Denumirile culorii roșu, precum și ale culorii albastru, tind să iasă în evidenţă în mod pregnant
datorită numeroaselor procedee și figuri stilistice, în special aliterației. Interesant de menționat este
faptul că în cazul textului rusesc se observă o tendință de a alitera sunetul [r], consoană sonoră
vibrantă ce face parte şi din structura fonetică a cuvintelor red şi красный – efect ce provoacă un
impact fonetic deosebit de puternic.
În ceea ce privește analiza comparativă a textelor nabokoviene, versiunea auctorială în limba
rusă – „Другие берега” – se dovedește, din nou, a fi mai expresivă în comparație cu textele paralele
englezești (cu puține excepții). Mai mult decât atât, volumul în cauză pare a avea caracter mult mai
personalizat decât „Conclusive Evidence” și „Speak, Memory”, cele din urmă constituind o relatare
mai factologică a trecutului autorului. Rațiunea principală a acestei discrepanțe o constituie, după
părerea noastră, audiența-țintă: atunci când Vladimir Nabokov li se adresează concetățenilor săi, își
permite a fi mai nostalgic și emoțional, știind că publicul îi va înțelege durerea și îi va împărtăși
16
sentimentele. Această tendință se reflectă din plin pe plan coloristic: denumirile rusești, fiind uneori
mai puțin precise din perspectiva numirii culorii, tind a fi mult mai încărcate emoțional decât
omologii lor englezești. Referitor la cele două texte în limba engleză, acestea nu diferă la o scară
semnificativă în ceea ce privește numirea culorii roșu, „Speak, Memory” efectuând numai câteva
modificări față de „Conclusive Evidence”, care ar putea să fi fost produse chiar și sub influența
redactării versiunii rusești a romanului autobiografic.
Din punct de vedere traductologic, în cazul lui Vladimir Nabokov, autotraducerea presupune,
practic, rescrierea textului raportându-se la obiective diferite, audiență diferită și mijloace diferite
ale limbilor date. Așadar, sunt numeroase cazurile în care, pe planul formal al referinței, al culorii
reale a obiectului din realitatea extralingvistică, corespondența pe care autorul o stabilește între
două denumiri în engleză și rusă nu este deloc de ordin formal. Acest trend se explică, de cele mai
multe ori, prin dorința scriitorului de a atinge o convergență mai profundă – cea a percepției
cititorului, având în vedere planul asociativ și conotativ al lexemelor utilizate. Prin urmare,
Nabokov optează pentru echivalența dinamică în autotraducerea romanului său autobiografic,
acordând mai multă importanță echivalenței asociative, în detrimentul celei denotative.
Confruntarea strategiilor de traducere adoptate de către Vladimir Nabokov cu cele preferate de
către alți traducători evidențiază, din nou, diferențe majore. În această ordine de idei, dacă scriitorul
optează pentru echivalența dinamică, propunând o soluție traductivă ce ar stabili corespondența cu
textul paralel, în primul rând la nivelul percepției şi al impactului asupra cititorului, traducătorii
uzuali tind să transpună culoarea într-un mod cât mai precis, aspirând la echivalența denotativă.
Astfel, în unele cazuri, se produce o anumită divergență între traducerea rezultantă și intenția
auctorială, care poate fi descifrată prin intermediul analizei comparative a pasajelor originale
nabokoviene. Mai mult decât atât, în cazurile în care originalul este mai ‘vag’, traducătorii tind să
recurgă la procedeul explicitării, astfel dăunând originalității textului-sursă și, prin urmare,
impactului produs asupra publicului-ţintă. Așadar, analiza de față a demonstrat că, chiar și atunci
când traducerile elaborează o soluție traductivă acceptabilă, atingând echivalența de ordin denotativ
și, în acelaşi timp, asociativ, nivelul expresivității lor, cu excepția puținor cazuri, nu-l atinge pe cel
al originalului elaborat de către Nabokov (îndeosebi, cel al volumul auctorial rusesc). Interesant de
menționat în acest sens este și faptul că traducerea în limba rusă – „Память, говори” – constituie ‘o
cale de mijloc’, mediind între „Speak, Memory” și „Другие берега”. După cum s-a menționat în
cursul analizei, traducătorul modifică de cele mai multe ori textul auctorial rusesc, apropiindu-l de
originalul englezesc, încercând, în același timp, să păstreze denumirile culorii roșu, cu conotațiile și
asocierile lor. Aşadar, se confirmă opinia noastră, care constă în aserțiunea că recurgerea la alte
versiuni auctoriale ale textului supus traducerii constituie un suport important care contribuie la
17
elaborarea soluţiilor traductive optime, ajutând la dezambiguizarea şi clarificarea originalului,
precum şi la revelarea intenţiei autorului.
VII. Concluzii
Obiectivul studiului de faţă l-a constituit analiza comparativă a denumirilor de culori în
traducere şi autotraducere. Pentru a atinge acest scop, am recurs la mai multe metode şi abordări
care s-au dovedit a fi utile pentru cercetarea noastră şi au permis formularea mai multor concluzii
privind, pe de o parte, domeniul lexicului cromatic, şi, pe de altă parte, cel al teoriei traducerii.
Volumele pe care s-a axat studiul nostru constituie trei versiuni ale autobiografiei scriitorului,
două dintre care sunt elaborate în limba engleză („Conclusive Evidence” şi „Speak, Memory”) şi
una – în limba rusă („Другие берега”). Prima etapă a cercetării a constituit-o analiza generală a
lexicului cromatic în romanele sus-menţionate, având ca scop confirmarea sau infirmarea parțială a
primei ipoteze. Sub aspect numeric, precum și sub cel tipologic, s-a demonstrat că denumirile de
culori prezente în operele în cauză se deosebesc prin abundenţa, varietatea și complexitatea lor, ceea
ce este în conformitate cu ipoteza noastră privind importanța lexicului cromatic în cadrul textelor
nabokoviene. Calculele efectuate indică faptul că toate cele trei volume urmăresc linii comune nu
numai pe plan narativ, ci și pe cel coloristic, deși în unele cazuri pot surveni divergențe majore în
acest sens. Varianta rusească a romanului pare a fi cea mai independentă și deosebită sub aspect
cromatic, având numărul cel mai mare de denumiri de culori ce sunt prezente exclusiv în volumul
respectiv. Aşadar, în urma analizei numerice a aspectului coloristic am concluzionat că textul
rusesc, fiind orientat spre un alt public – concetățenii autorului – este nu numai modificat de către
autor la nivelul general al narațiunii, ci și reelaborat la nivelul semantic și stilistic al lexemelor
separate. Mai mult decât atât, suntem convinși că discrepanţele ce s-au evidenţiat privind termenii
cromatici omologi din cele trei volume se explică prin faptul că romanul în limba rusă constituie un
caz de autotraducere recreatoare, ceea ce presupune un grad sporit de libertate pe care și-l permite
autorul în cadrul traducerii propriului său text.
Alte concluzii importante la care am ajuns în urma cercetării noastre tratează funcționarea
termenilor cromatici în operele nabokoviene. Studierea pasajelor conținând lexeme cromatice,
alături de rezultatele analizei numerice, a confirmat prima ipoteză a lucrării noastre, demonstrând
importanța majoră cu care Nabokov dotează denumirile de culori în romanele sale. Evidențierea
termenilor cromatici se datorează mai multor trăsături stilistice minuțios elaborate ale textului
nabokovian. Considerăm că motivul pentru care autorul exploatează lexicul cromatic la maxim îl
constituie intenţia sa de a crea o imagine vie și colorată în mintea cititorului, invitându-l să participe
în mod activ la recrearea trecutului. Unitățile lexicale denotând culoare conferă textului o tentă
emoțională și personală foarte puternică, creând un spațiu intim pentru întâlnirea cititorului cu
18
sufletul autorului. Mai mult decât atât, prin intermediul termenilor cromatici, autorul se joacă cu
cititorul, îl impresionează și îl epatează.
În cadrul analizei comparative a romanelor autobiografice ale lui Nabokov, o atenție deosebită
a fost atrasă asupra strategiilor traductive pentru care optează scriitorul în traducerea propriului text.
Catalogarea versiunii „Другие берега” drept autotraducere recreatoare implică și anumite
consecințe pentru modalitatea transpunerii denumirilor de culori din limba engleză în limba rusă.
Analiza noastră a subliniat că Vladimir Nabokov, în calitate de autotraducător, optează pentru
echivalenţa dinamică față de cea formală, modificările drastice produse în volumul rusesc putând fi
justificate prin dorința de a crea corespondență nu la nivelul formal al culorii, ci la cel al impactului
asupra cititorului. Prin urmare, studiul nostru ne-a permis să confirmăm și cea de-a doua ipoteză
formulată în primele pagini ale lucrării: conchidem că în stabilirea corespondenței dintre doi
termeni cromatici aparținând idiomurilor diferite, ceea ce este cel mai important pentru scriitor nu
este echivalența denotativă, ci cea asociativă.
Încă un obiectiv pe care l-am avut în vedere în cursul cercetării constă în confruntarea
strategiilor traductive utilizate de către Nabokov cu cele pentru care optează traducătorii obișnuiți.
În linii mari, expresivitatea textului nabokovian se dovedește a fi greu de atins din punctul de
vedere al procedeelor stilistice utilizate, traducerile deseori nereușind să redea toată bogăția
originalului. Inferioritatea traducerilor în comparaţie cu autotraducerea poate fi explicată printr-un
nivel sporit de libertate auctorială în tratarea propriului său volum, nivel care nu ar fi acceptabil în
cazul traducerii obișnuite. Totodată, de multe ori traducătorii au reușit, din punctul nostru de vedere,
să ofere soluții convenabile care imită efectul produs în romanele originale. În privința traducerii
denumirilor de culori, analiza noastră a dus la confirmarea celei de-a doua ipoteze. Am constatat că
traducătorii obișnuiți, spre deosebire de Vladimir Nabokov, tind să transpună culoarea într-un mod
cât mai precis, aspirând la atingerea echivalenței de ordin denotativ. Consecințele acestor soluții
traductive constau în producerea divergențelor majore între textul rezultant și intenția auctorială. O
concluzie aparte a fost formulată în privința traducerii celui de-al treilea volum auctorial în limba
rusă. Comparația originalului cu textul alternativ rusesc, elaborat de către un traducător obișnuit, a
demonstrat faptul că „Память, говори” mediază între „Speak, Memory” și „Другие берега”:
traducătorul modifică volumul auctorial rusesc, apropiindu-l de originalul englezesc, încercând, în
același timp, să păstreze termenii cromatici utilizați de către Vladimir Nabokov. Reușita traducerii
rezultante, din punctul nostru de vedere, constă în faptul că în procesul traducerii volumului „Speak,
Memory”, traducătorul a consultat și autotraducerea romanului respectiv care a constituit un suport
și o bază pentru elaborarea traducerii în limba rusă.
În cadrul analizei procesului traductiv versus autotraductiv, am tratat și problema rolului
existenței mai multor texte auctoriale pentru traducerea unei opere într-o a treia limbă. În urma
19
demersului realizat, am reușit să confirmăm și cea de-a treia ipoteză de lucru. Suntem convinși că
analiza tuturor versiunilor elaborate de către autor este extrem de utilă în privința dezambiguizării
originalului, ceea ce este valabil și pentru scrierile lui Vladimir Nabokov – opere extrem de
încărcate de sensuri și mijloace de expresivitate. Din punctul nostru de vedere, volumele paralele în
limbi diferite constituie un fel de „ajutoare” sau „materiale suplimentare” la care traducătorul poate
recurge pentru a găsi răspunsuri în cazul secvențelor vagi sau ambigue.
Ca o remarcă de încheiere, menționăm faptul că teza de față nu a epuizat subiectul lexicului
cromatic în textele paralele auctoriale și traduse. Considerăm că studiul nostru ar putea fi
aprofundat prin dezvoltarea analizei prin încadrarea altor termeni cromatici, a altor romane
multilingve ale lui Nabokov, precum și a altor traduceri ale romanelor autobiografice nabokoviene.
VIII. Bibliografie selectivă
A. Izvoare
Набоков, Владимир, Другие берега: Мемуары. Conclusive Evidence. A Memoir, ediție bilingvă,
Moscova, Захаров, 2004.
Набоков, Владимир, Память, говори, traducere din limba engleză de Sergej Ilyin, în S. B. Ilin, A.
K. Kononov (ed.), Собрание сочинений американского периода, vol. 5, Sankt Petersburg,
Симпозиум, 1999.
Nabokov, Vladimir, Parla, ricordo! traducere din limba engleză de Bruno Oddera, Milano, A.
Mondadori, 1984.
Nabokov, Vladimir, Parla, ricordo! Un’autobiografia rivisitata, traducere din limba engleză de
Guido Ragni, Milano, Adelphi Edizioni, 2010.
Nabokov, Vladimir, Speak, memory! An Authobiography Revisited, New York, Random House Inc,
2005.
Nabokov, Vladimir, Vorbește, memorie. O autobiografie rescrisă, traducere din limba engleză și
note de Sanda Aronescu, Iași, Polirom, 2008.
B. Literatură de specialitate
Akikusa, Shun'ichiro, The Vanished Cane and the Revised Trick: A Solution for Nabokov's ‘Lips to
Lips’ în “Nabokov Studies” 10 (2006), p. 99-120.
Ammer, Christine, Seeing red or tickled pink: color terms in everyday language, London, Penguin
Books, 1992.
Ананьева, E. (ed.), Красный, Moscova, КИТОНИ, 2009.
Бакуменко, О.Н., Лексиконы билингва в ситуации автоперевода (на примере мемуарных книг
В. Набокова), teza de doctorat, Kursk, 2006.
20
Балека, Ян, Синий – цвет жизни и смерти. Метафизика цвета, Moscova, Искусство – XXI
век, 2008.
Barton Johnson, D., Contrastive Phonoaesthetics, or, Why Nabokov Gave Up Translating Poetry as
Poetry în Carl R. Proffer (ed.), A book of things about Vladimir Nabokov, Ardis, Ann Arbor,
1974.
Barton Johnson, D., Synesthesia, polychromatism, and Nabokov în Carl R. Proffer (ed.), A book of
things about Vladimir Nabokov, Ardis, Ann Arbor, 1974.
Beaujour, Elizabeth Klosty, Alien tongues. Bilingual Russian Writers of the “First” Emigration,
Ithaca and London, Cornell University Press, 1989.
Berlin, Brent, Kay, Paul, Basic Color Terms: Their Universality and Evolution, Leland Stanford
Junior University, 1999.
Besemeres, Mary, Self-Translation in Nabokov’s Pnin în “The Russian Review” 59 (July 2000), p.
390-407.
Bidu-Vrânceanu, Angela, Analiza structurală a vocabularului limbii române contemporane. Nume
de culori, București, Universitatea din București, Facultatea de Limba și Literatura română,
1976.
Братухина, Л.В., Русский дискурс в англоязычных романах В.В. Набокова, teza de doctorat,
Nijni Novgorod, 2007.
Булавина, М.А., Цветопись как художественный прием в романе В. Набокова «Подвиг» în
Семантика языковых единиц. Материалы 3-й межвузовской научно-исследовательской
конференции. Часть III. Синтаксическая семантика. Семантика единиц художественной
речи, Moscova, Альфа, 1993.
Cechanovičius, Artūras, Krūminienė, Jadvyga, Vladimir Nabokov’s Self-Translated Lolita:
Revisiting the Original Alliterative Modes în “Respectus Philologicus” 22:27 (2007), p. 115-129.
Денисова, Г.В., Автоперевод и его влияние на определение переводческих стратегий (об
особенностях перевода «Лолиты» В.В. Набокова на «третий» язык) în Лингвистика и
культурология: К 50-летию проф. А.П. Лободанова, Moscova, МАЛП, 1999, p. 169-194.
Dolinin, Alexander, Lolita in Russian în Vladimir E. Alexandrov (ed.), The Garland Companion to
Vladimir Nabokov, New York, Routledge Taylor & Francis Group, 1995, p. 321-330.
Grayson, Jane, Nabokov translated. A comparison of Nabokov’s Russian and English prose,
Oxford, Oxford University Press, 1977.
Григорьев, И.Н., Литературный билингвизм В. Набокова: синтаксическая интерференция в
англоязычных произведениях писателя, teza de doctorat, Perm, 2005.
21
Grossman, Maria, Colori e lessico: studi sulla struttura semantica degli aggettivi di colore in
catalano, castigliano, italiano, romeno, latino ed ungherese, Tübingen, Gunter Narr Verlag,
1988.
Grutman, Rainier, Auto-translation în Mona Baker, Kirsten Malmkjaer (ed.), Routledge
Encyclopedia of Translation Studies, London and New York, Routledge, 2001.
Grutman, Rainier, Multilingualism în Mona Baker, Gabriela Saldanha (ed.), Routledge
Encyclopedia of Translation Studies, ediția a 2-a, Taylor & Francis e-Library, 2009.
Grutman, Rainier, Multilingualism and translation în Mona Baker, Kirsten Malmkjaer (ed.),
Routledge Encyclopedia of Translation Studies, London and New York, Routledge, 2001.
Grutman, Rainier, Self-translation în Mona Baker, Gabriela Saldanha (ed.), Routledge
Encyclopedia of Translation Studies, ediția a 2-a, Taylor & Francis e-Library, 2009.
Гюббенет, И.В., Черезова, Т.Л., Цветовое пространство в русском и английском языках în
Категоризация мира: пространство и время. Материалы научной конференции, Moscova,
1997.
Харченко, В.К., Словарь цвета: новые материалы, полная электронная версия, Moscova,
Изд-во Литературного института им. А.М. Горького, 2013.
Imposti, Gabriella Elina, Nabokov bifronte: l’(auto)traduzione da e verso il russo în Linee di
confine. Separazioni e processi di integrazione nello spazio culturale slavo, ediția îngrijită de
Giovanna Moracci și Alberto Alberti, Firenze University Press, 2013, p. 247-260.
Иващенко, Е.Г., Эволюция литературного билингвизма в творчестве В. Набокова
(взаимодействие стиха и прозы), teza de doctorat, Blagoveșensk, 2004.
Istrate, G., Terminologia cromatică în limba română în Actele celui de-al XII-lea confres
internațional de lingvistică și filologie romanică, București, Editura Academiei Republicii
Socialiste România, 1970.
Kenny, Dorothy, Equivalence în Mona Baker, Gabriela Saldanha (ed.), Routledge Encyclopedia of
Translation Studies, ediția a 2-a, Taylor & Francis e-Library, 2009.
Козловская, Н.В., Лексика предметного мира в организации лексич. структуры текста
произведения В. Набокова «Другие берега», teza de doctorat, Sankt-Petersburg, 1995.
Кулинская, С.В., Цветообозначения: национально-культурные особенности
функционирования (на материале фразеологии и художественных текстов русского и
английского языков), teza de doctorat, Краснодар, 2002.
Кульпина, В.Г., Лингвистика цвета: Термины цвета в польском и русском языках, Moscova,
Московский Лицей, 2001.
22
Латухина, О.Ю., Смысловая плотность текста (по роману В. Набокова «Соглядатай») în
Б.Л. Борухов, К.Ф. Седов (ed.), Художественный текст: антология и интерпретация.
Сборник статей, Saratov, Universitatea Pedagogică de Stat K.A. Fedin din Saratov, 1992.
Макеенко, И.В., Лексико-семантическая структура систем цветообозначения в русском и
английском языках: Учеб.-метод. пособие для студентов филол. фак, Saratov,
Universitatea de Stat din Saratov, 2001.
Marchesini, Irina, Un caso particolare di bilinguismo: The Real Life of Sebastian Knight di
Vladimir Nabokov în „Linguae” 1 (2007), p. 67-82.
Маслова, Ж.Н., Явление билингвизма и англоязычные традиции в поэзии И. Бродского и В.
Набокова, teza de doctorat, Balașov, 2001.
Матвеева, Н., Мирковская, А., Ананьева, Е., Синий, Moscova, КИТОНИ, 2009.
Nabokov, Vladimir, Problems of Translation: “Onegin” in English în Lawrence Venuti (ed.), The
Translation Studies Reader, London and New York, Routledge, 2000.
Nida, Eugene, Principles of Correspondence în Lawrence Venuti (ed.), The Translation Studies
Reader, London and New York, Routledge, 2000.
Носовец, С.Г., Цветовая картина мира Владимира Набокова в когнитивно-прагматическом
аспекте (цикл рассказов «Весна в Фиальте»), teza de doctorat, Omsk, 2002.
Огнева, Е.А., Художественный перевод: проблемы передачи компонентов переводческого
кода: Монография, ediția a 2-a, Moscova, Эдитус, 2012.
Oustinoff, Michaёl, Bilinguisme d'écriture et auto-traduction: Julien Green, Samuel Beckett,
Vladimir Nabokov, Paris, Harmattan, 2001.
Raguet-Bouvart, Christine, Vladimir Nabokov: La poétique du masque (Voix américaines), Berlin,
2000.
Sindičić Sabljo, Mirna, Beckett’s bilingualism, self-translation and the translation of his texts into
the Croatian language în “The Journal of Linguistic and Intercultural Education”, 4 (2011), p.
163-180.
Шхвацабая, Т.И., Цветообозначения в языке и речи (на материале английского языка), teza
de doctorat, Moscova, 1985.
Смахтина, Н.Г., Соотношение актуализированных разноязычных лексиконов поэта-билингва
в условиях авторского перевода (на примере творчества И. Бродского): Монография,
Kursk, Изд-во РОСИ, 2007.
Василевич, А.П., Каталог названий цвета в русском языке, Moscova, Смысл, 2002.
Василевич, А.П., Языковая картина мира цвета. Методы исследования и прикладные
аспекты, rezumatul tezei de doctorat, Moscova, 2003.
23
Васильева, Е.В., Автобиографическая проза В.В. Набокова “Conclusive Evidence”, “Другие
берега”, “Speak, memory!”: История создания, художественная и жанровая специфика,
teza de doctorat, Tomsk, 2005.
Vermeer, Hans J., Skopos and Commission in Translational Action. Translated by Andrew
Chesterman în Lawrence Venuti (ed.), The Translation Studies Reader, London and New York,
Routledge, 2000.
Вишневская, Г.М., Литературно-художественный билингвизм: лингвистическая
интерпретация: учебное пособие, Иваново, Ивановский гос. ун-т, 2001.
Yarsawich, Christopher, Speaking in tongues: Vladimir Nabokov as a multilingual în “Honors
Junior/Senior Projects” (May, 2007): http://hdl.handle.net/2047/d10006333 consultat în data de
22.02.2015.
C. Dicționare
Cambridge Advanced Learner’s Dictionary, Cambridge, Cambridge University Press, 2003.
Dicționarul Limbii Române, Editura Academiei, Bucureşti, 1965-2010.
Евгеньева, А.П. (ed.), Словарь русского языка в четырех томах, Academia Rusă a Științelor,
Institutul Cercetărilor Lingvistice, Moscova, Русский язык, Полиграфресурсы, 1999.
Gabrielli, Aldo, Grande Dizionario Italiano, Hoepli, 2015. Versiunea online:
www.grandidizionari.it/Dizionario_Italiano.aspx
Il Grande Dizionario Garzanti Della Lingua Italiana, Garzanti, 1987.
Longman Dictionary of Contemporary English, ediția a 3-a, Pearson Education Limited, 2001.
Longman Dictionary of Language and Culture, ediția a 3-a, Pearson Education Limited, 2005.
Macmillan English Dictionary. Versiunea online: www.macmillandictionary.com
Мюллер, В.К., Англо-русский словарь : 53000 слов, ediția a 18-a, Moscova, Русский язык, 1981.
Nicola Zingarelli, Vocabolario della lingua italiana lo Zingarelli 2015, ediția îngrijită de Mario
Cannella și Beata Lazzarini, Zanichelli, 2015.
Ожегов, С.И., Словарь русского языка, Moscova, Русский язык, 1989.
Oxford English Dictionary, Oxford University Press, 1989.
Смирницкий, А.И. (ed.), Русско-английский словарь, Moscova, 1958.
Уилсон, Э., Уилсон, А.М., Современный англо - русский словарь: свыше 75 000 слов,
Moscova, АСТ, 2005.
Ушаков, Д.Н. (ed.), Толковый словарь русского языка, 4 volume, Moscova, Советская
энциклопедия, 1935-1940.