Upload
others
View
7
Download
0
Embed Size (px)
Citation preview
UNIVERSITATEA NAŢIONALĂ DE EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT BUCUREŞTI
RAPORTUL ANUAL AL RECTORULUI UNEFS
- an universitar 2013-2014 -
Universitatea Naţională de Educaţie Fizică şi Sport (U.N.E.F.S.) Bucureşti este singura instituţie de acest tip din întregul sistem de învăţământ superior de stat şi privat din România care formează specialişti cu studii universitare şi post universitare numai în domeniul propriu de activitate.
Ea şi-a păstrat acest statut de-a lungul existenței sale neîntrerupte de la înfiinţare (1923) până astăzi, timp în care a dobândit o experienţă unică, tradiţie, prestigiu şi profesionalism, bucurându-se de recunoaşterea rolului şi competenţelor sale în mediul social intern şi internaţional.
În contextul actual se evidențiază tot mai mult noi aspecte privind armonizarea strategiei dezvoltării domeniului cu strategia generală a dezvoltării învăţământului superior românesc, aflat în plin proces de integrare europeană, în sensul compatibilizării structurale, de conţinut, actualizarea competențelor, a calificărilor şi recunoaşterii diplomelor.
În acest sens în raportul de față reinterăm axele prioritare înscrise în strategia U.N.E.F.S. pentru perioada 2012-2016 , în conformitate cu misiunea asumată :
1. Adaptarea unor programe de învăţământ subordonate exigenţelor contemporane; 2. Promovarea excelenţei în cercetare și procesul de învăţământ în ciclurile
superioare – master, doctorat şi studii postuniversitare; 3. Formarea de profesionişti şi cercetători adaptaţi exigenţelor educaţiei fizice,
kinetoterapiei şi sportului contemporan; 4. Actualizarea continuă a pregătirii specialiştilor prin programe de recalificare,
specializare și prin parcurgerea unor cursuri în vederea obținerii de competențe suplimentare;
5. Afirmarea constantă şi progresivă ca centru principal de promovare a cunoașterii prin implicare în activități și proiecte, prin relaţii de cooperare internaţională în domeniul nostru.
În anul universitar 2013-2014 s-a acţionat pentru :
Armonizarea învăţământului superior în domeniul fundamental ”Știința sportului și educației fizice”, desfășurat la UNEFS cu cerinţele educaţiei superioare promovate în spaţiul european:
• implementarea noilor standarde specifice domeniilor de licență Educație fizică și sport , Kinetoterapie în ceea ce privește asigurarea calității în educație;
• elaborarea de propuneri de măsuri şi susținerea unor demersuri aferente creșterii percepției și recunoașterii domeniului nostru ca fundamental de știință;
• continuarea implementării noilor planuri, la ciclul I și II de învățământ;
• creșterea capacității instituționale de profesionalizare la toate cele trei cicluri; în urma vizitelor ARACIS (2013- programele de master) a crescut capacitatea de şcolarizare a facultăţilor, câte 50 locuri / program de master;
• continuarea iniţierii şi dezvoltării unor programe de studii postuniversitare; în 2013-2014 a început derularea programului: Preparator fizic
• continuarea profesionalizării tinerilor proveniţi din diaspora sau alte tări, bursieri sau pe cont valutar propriu, ca o recunoaştere a tradiţiei şi calităţii învăţământului organizat în UNEFS; s-au alocat locuri la admitere pentru studenţi străini;
• echivalarea studiilor şi recunoaşterea diplomelor între universităţile partenere; s-au recunoscut studiile efectuate în universităţi partenere din străinătate;
• susţinerea activităţilor din cadrul programelor comunitare ( Erasmus, Erasmus Plus) prin dezvoltarea direcţiilor oferite de acestea; s-a asigurat participarea la activităţile ERASMUS;
• inițierea unor măsuri și susținerea demersurilor necesare în vederea asigurării cadrului optim pentru pregătirea de bază şi continuă a studenţilor şi absolvenţilor UNEFS care optează pentru cariera didactică (profesiunea – „cadru didactic”), indiferent de forma de învăţământ la care au fost înscrişi, în acord cu standardele din Uniunea Europeană; activitatea se desfășoară în cadrul departamentului de Discipline psiho-pedagogice și didactici de specialitate ; pregătirea continuă, formarea și dezvoltarea profesională a adulților se organizează în cadrul Centrului pentru Formare şi Dezvoltare Profesională;
• dezvoltarea ofertei de pregătire profesională a adulților. Au fost elaborate și autorizate programe noi și s-a organizat și desfășurat activitate la programul de “Tehnician maseur”, “Instructor aerobic fitness”.
• creșterea fluxului de studenți la ciclul II (master) cu ocazia evaluării periodice a acestor programe, ca efect al creșterii capacității instituționale de școlarizare la acest nivel. S-a obţinut cifra maximă acceptată de ARACIS pentru şcolarizare / fiecare program evaluat (8 programe) în 2013;
• afirmarea constantă a UNEFS-ului ca centru de promovare a relaţiilor de cooperare europeană şi internaţională, de participare activă la edificarea unităţii europene. Efectuarea unor demersuri în vederea recunoaşterii şi întărirea domeniului.
Dezvoltarea instituțională
În perioada supusă raportării atenția s-a focalizat și pe diversificarea intra instituţională prin:
- oferirea unor specializări compatibile cu noile direcţii ale cunoaşterii şi ale pieţei muncii;
- organizarea și desfășurarea studiilor la Școala postliceală de antrenori; - optimizarea organizării și funcționării Școlii doctorale;
STRUCTURI INSTITUTIONALE IN U.N.E.F.S
DOMENII DE PROFESIONALIZARE
NIVEL DE STUDII
Managementul imaginii
- Continuarea promovării „numelui de marcă UNEFS” în învăţământul de profil;
0
1
2
3
4
2
4
1 1 1
STRUCTURI INSTITUTIONALE
FACULTATI
DEPARTAMENTE
SCOALA DOCTORALA
CFDP
SCOALA POSTLICEALA
0
0.5
1
1.5
2
1
2
DOMENII DE PROFESIONALIZARE
DOMENIUFUNDAMENTAL DESTIINTA
DOMENIU DE LICENTA
01234567
5 7
1 2 1
4
NIVELE SI PROGRAME DE PROFESIONALIZARE
LICENTA
MASTER
DOCTORAT
DPDS
POSTUNIVERSITAR
FORMARE CONTINUA
- Continuarea promovării unei colaborări eficiente cu mass-media; emisiuni radio,conferinţe de presă;
- Crearea unei atmosfere de lucru bazată pe înţelegere şi respect reciproc, demnă de un mediu academic;
- Asigurarea unei comunicări libere, a unui climat de muncă favorabil desfăşurării activităţilor şi creşterii performanţelor profesionale;
- Crearea şi dezvoltarea unei comunităţi universitare interne prin sentimente de identificare cu instituţia, motivaţia pentru implicare personală în activităţi comune, coeziune, loialitate, fair-play;
- Dezvoltarea comunicării interne şi cea cu publicul extern; - Identificarea şi mobilizarea unor grupuri cu interese comune în dezvoltarea
instituţiei; - Susținerea participărilor UNEFS la expoziţii şi târguri educaţionale naţionale şi
internaţionale; - Valorificarea potențialului oferit de Senatul de onoare și de doctorii HC ai
UNEFS; - Susţinerea mişcării sportive studenţeşti prin participarea la competiţii naţionale şi
internaţionale; - Organizarea anuală a evenimentului ”Ziua porţilor deschise”. - Intensificarea colaborărilor cu atoritățile și comunitățile locale, în special cu
sectorul 2 și 3 București. - continuarea tradiției organizării Congresului Internațional de Educație Fizică,
Sport și Kinetoterapie, consemnându-se ediția a- 4-a ale acestui eveniment important în activitatea științifică a UNEFS- ului.
- DCRE a aplicat pentru o nouă Cartă Erasmus 2014-2020/2021, ce stabilește principiile pe care universitatea noastră se angajează să le respecte în cadrul proiectelor comunitare. Prin Departamentul de Comunicare și Relații Externe (DCRE), universitatea a continuat încheierea unor acorduri de colaborare cu structuri academice de profil, din spațiul european și extracomunitar.
Relațiile universitare internaționale
Promovarea relațiilor interuniversitare se realizează prin activitatea Departamentului de comunicare și relații externe (DCRE) în principal.
Pentru mandatul 2012-2016 se are în vedere :
• redimensionarea și responsabilizarea DCRE în promovarea imaginii și creșterea vizibilității pe plan extern prin folosirea oportunităților oferite de programe comunitare și diferite proiecte;
• promovarea concepțiilor și politicilor UNEFS, întărirea poziţiei de lider în aplicarea strategiilor optimizării în învăţământul de Educaţie fizică și sport;
• creșterea schimbului internaţional de valori prin utilizarea programelor europene şi a celor proprii;
• sprijinirea reprezentanţilor UNEFS, în activităţile privind cercetarea științifică și învăţământul, desfăşurate în comisii, consilii, organizaţii şi organisme locale, naţionale şi internaţionale prin asigurarea documentaţiei necesare şi realizarea comunicării şi corespondenţei;
• dezvoltarea relaţiilor de colaborare şi parteneriatelor cu instituţii similare, de cercetare, autorităţi locale, organizaţii beneficiare ale produselor UNEFS (MECS, MTS, ISMB şi alte inspectorate şcolare, COSR, cluburi sportive, CSS, ONG, centre de recuperare, balneare şi de sănătate) în vederea integrării absolvenţilor şi perfecţionării personalului;
• participarea la noua generaţie de programe europene; • continuarea şi dezvoltarea programului de mobilităţi pentru studenţi şi cadre
didactice (inclusiv doctoranzi și conducători de doctorat), derulat prin Erasmus Erasmus +;
• dezvoltarea direcției de mobilităţi / cercetare științifică oferit de Erasmus+ și alte programe comunitare;
• utilizarea oportunităţilor create de programele amintite, prin valorificarea altor direcţii de dezvoltare a participării la viaţa academică internaţională, ca:
- plasamente în centre pentru stagii de practică ori cercetare (studenţi şi tineri absolvenţi);
- vizite de lucru; - schimburi interculturale şi de experienţă; - reţele tematice (curriculum, standarde şi evaluare, cercetare);
• creșterea numărului colaborărilor și a parteneriatelor; • popularizarea publicaţiilor valoroase; • actualizarea permanentă a SITE-ului UNEFS; • promovarea în mai mare măsură a imaginii UNEFS şi a formelor de pregătire
practicate, prin mijloace diverse: pliante, ghiduri, conferințe de presă, mass- media;
• realizarea demersurilor de afiliere la organizaţii şi organisme universitare internaţionale;
Noi parteneriate Erasmus+ :
FRANȚA- 1 contract nou cu :
UNIVERSITÉ BLAISE PASCAL-CLERMONT- FERRAND
TURCIA- 2 contracte noi cu:
MUGLA SITKI KOCMAN UNIVERSITY KARADENIZ UNIVERSITY
Prin aceste noi contracte numărul universităților partenere a crescut de la 15 în 2012-2013 la 18 în 2013- 2014.
BENEFICIARI 2013/2014
Studenți români în mobilități 9
Studenți străini în UNEFS 4
Profesori români în mobilități 3
Nr. de parteneriate internaționale 2013-2014 3
Nr. total de parteneriate internaționale 18
UNEFS are contracte de parteneriat și cu universități similare din Ukraina, Albania și Republica Moldova.
Asigurarea fluxului de studenți
SITUAȚIA PROGRAMELOR DE STUDII
• FACULTATEA DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT
Facultarea de Educație fizică și Sport organizează și desfășoară activitate didactică la 4 programe de studii la nivel de licență și 3 programe de master, din 5 acreditate.
Ciclul I – studii universitare de licență, domeniul Educație fizică și sport și Ciclul II –
studii universitare de masterat, domeniul Știința Sportului și educației fizice. Programele de studii și cifrele de școlarizare sunt:
FACULTATEA DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT
PROGRAM DE STUDII
CAPACITATE ȘCOLARIZARE
2013 2014
INSCRIȘI ADMISI TOTAL INSCRIȘI ADMISI TOTAL
L
EFS 200 127 93 161 71 71 208
EFS FRA 25 10 10 18 17 12 25
SPM 112 139 107 346 129 99 301
SPM IFR 50 56 50 84 53 50 115
Total ciclul licenţă
387 332 260 609 270 232 649
M
MMSAEF** 50 23 24 49 23 23 47
PS** 50 33 27 60 41 29 62
EFAMTL** 50 31 25 51 29 26 51
AFA** 50 - - - - - -
STEMU** 50 - - - - - -
Total ciclul master
250 87 76 160 93 78 160
TOTAL GENERAL
637 419 336 769 363 310 809
Evaluări ARACIS *2014 – a fost depus dosarul de evaluare pentru programul de studii universitare de licență ”Sport și performanță motrică” cu predare în limba engleză
• FACULTATEA DE KINETITERAPIE Facultarea de Kinetoterapie organizează și desfășoară activitate didactică la 1 program de studii la nivel de licență și 2 programe de master, din care 2 acreditate. Ciclul I – studii universitare de licență, Kinetoterapie și Ciclul II – studii universitare
de masterat, domeniul Știința Sportului și educației fizice . Programele de studii și cifrele de școlarizare sunt:
0
200
400
600
800
1000
Înscriși 2013 Înscriși 2014 Admiși 2013 Admiși 2014 Total 2013Total 2014
419 363 336
310 769 809
FACULTATEA DE EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT
FACULTATEA DE KINETOTERAPIE
PROGRAM DE STUDII
CAPACITATE ȘCOLARIZARE
2013 2014
INSCRIȘI ADMISI TOTAL INSCRIȘI ADMISI TOTAL
L KMS 150 369 151 328 434 158 415
M
RRMSF** 50 82 52 81 73 46 98
NRC** 50 63 31 53 48 32 63
Total ciclul master
100 145 83 134 121 78 161
TOTAL GENERAL
250 514 234 462 555 236 576
ŞCOALA DOCTORALĂ Anul universitar 2013 – 2014 Cifră de școlarizare Buget Etnici români de pretutindeni Taxă
Locuri alocate 14 1 35
Înscriși 14 - 15
Admiși 14 - 15
TOTAL 29
CENTRUL DE FORMARE ȘI DEZVOLTARE PROFESIONALĂ (CFDP)
În acord cu misiunea sa, de a asigura formarea inițială și continuă a specialiştilor, la standarde europene, pentru diferite ocupaţii din domeniul Ştiinţei sportului şi educaţiei fizice, în anul universitar 2013 – 2014, CFDP a desfăşurat:
- activități de perfecționare pentru cadrele didactice din învățământul preuniversitar, prin organizarea examenelor de acordare a gradelor didactice (I, II) și a cursurilor de pregătire aferente examenului pentru gradul II. Situaţia privind numărul de cadre didactice participante la aceste activităţi este prezentată în tabelul 1.
Numărul cadrelor didactice participante activităţi de perfecţionare
(2013 – 2014)
Perfecționare prin grade didactice
Seria/sesiunea Înscrişi Promovaţi
Gradul II 2014 58 47 (41 EFS, 6 KT)
Gradul I 2012 – 2014 55 50
0100200300400500600
Înscriși 2013
Înscriși 2014
Admiși 2013
Admiși 2014 Total 2013
Total 2014
514 555
234 236 462
576
FACULTATEA DE KINETOTERAPIE
(47 EFS, 3 KT) Cursuri pregătire grad II
Iunie 2014 25 -
- activităţi de acreditare a unor noi programe de formare (întocmire planuri de învăţământ, întocmire şi revizuire dosare de acreditare, depunere documentaţie la instituţiile abilitate):
- Program postuniversitar : Preparator fizic; - Programe de formare profesională: Instructor aerobic fitness, Instructor
fitness, Organizator evenimente sportive.
- organizarea și desfășurarea programelor :
- Preparator fizic (seria I), - Instructor aerobic fitness (seria I), - Tehnician maseur (modul I, seria I).
Situația cursanților participanți la programele de formare în anul universitar 2013 -2014
Tip Denumire Seria Cursanţi înscrişi
Absolvenţi
Postuniversitar PREPARATOR FIZIC 1 83 50
Formare profesională
INSTRUCTOR AEROBIC – FITNESS
1 26 24
TEHNICIAN MASEUR 1 23 21
0
50
100
inscrisi
absolveti
83
50
PREPARATOR FIZIC
- organizarea şi desfăşurarea programului de perfecţionare privind utilizarea
platformei e-learning ILIAS, în colaborare cu ADL prin Universitatea Naţională de Apărare Carol I şi cu sprijinul DÎFR. La acest curs au participat 40 de cadre didactice din UNEFS, care desfăşoară activităţi didactice la programul de studii Sport şi performanţă motrică (frecvenţă redusă).
Menţionăm că activităţile din cadrul CFDP s-au desfăşurat în colaborare cu Consiliul de administraţie al UNEFS, decanatele şi departamentele celor două facultăţi, serviciul secretariat şi directorii de programe, care au susţinut acreditarea şi desfăşurarea programelor de formare şi dezvoltare profesională continuă.
În vederea promovării UNEFS ca principală instituţie de formare în domeniu, ne propunem şi în viitor creşterea vizibilităţii centrului pe plan naţional, dezvoltarea ofertei educaţionale şi furnizarea programelor la standardele de calitate impuse acestui tip de formare și dezvoltare profesională.
20
25
30
INSCRISI
ABSOLVENTI
26
24
INSTRUCTOR AEROBIC FITNESS
20
21
22
23
INSCRISI
ABSOLVENTI
23
21
TEHNICIAN MASEUR
Asigurarea calității
• optimizarea structurii DMC • Perfecționarea continuă a resursei umane; sprijinirea personalului de toate
categoriile privind participarea la cursuri și programe pentru acumularea de noi competențe în vederea rezolvării la indici superiori de calitate a sarcinilor profesionale; (participarea unor cadre didactice la cursuri pentru obţinerea de competenţe suplimentare)
• Actualizarea fişelor de discipline şi analizarea acestora de către comisii special constituite
• Continuarea unei politici de obţinerea sistematică a feed-back-ului din partea studenţilor şi a altor grupuri de beneficiari (angajatori, comunitate) ai programelor de formarea resursei umane derulate la UNEFS; întâlniri anuale ale Rectorului cu studenţii;
• Aplicarea sistematică a instrumentelor pentru evaluarea personalului. Interpretarea datelor și elaborarea rapoartelor anuale; colaborare între DMC şi directorii de departamente și de programe (master);
• Optimizarea mecanismelor de luarea deciziilor / măsurilor prin folosirea datelor obținute prin aplicarea diferitelor instrumente ale asigurării calității prin activitatea SCIM și analizarea managementului de către comisia senatului;
• Asigurarea unui suport de calitate superioară pentru predare, învăţare şi cercetare, prin asigurarea abonamentelor la reviste de specialitate şi accesul în baze de date internaţionale;
• Actualizarea şi reeditarea cursurilor şi materialelor bibliografice destinate susținerii învățării; susţinerea publicării unor cursuri;
• Continuarea promovării unei culturi a calităţii la nivelul personalului didactic, studenţilor şi personalului administrativ;
• Plasarea drept prioritate în planul calităţii a activităţii didactice directe cu studenţii; • Implicarea studenţilor în creşterea calităţii predării şi învăţării; • Recompensarea obiectivă a calităţii şi excelenţei realizate în predare, cercetare
ştiinţifică şi/sau servicii; • Dezvoltarea resurselor umane vizează deopotrivă corpul didactic, personalul de
cercetare ştiinţifică, personalul didactic auxiliar şi personalul tehnic-administrativ; • Încadrarea în standardele specifice ARACIS a personalul didactic din punct de
vedere numeric și calitativ printr-o dinamică ascendentă la nivelul tuturor funcţiilor didactice .
Managementul financiar și administrativ
Managementul financiar şi administrativ, considerat ca fiind una dintre verigile de bază în asigurarea unui învăţământ de calitate şi care stabileşte pe baza stării actuale şi a perspectivelor învăţământului superior de Educaţie fizică şi sport, o serie de priorităţi şi direcţii de acţiune pe termen mediu şi lung, capabil să răspundă în mod adecvat la provocările şi presiunile unui context problematic, complex şi totodată imprevizibil. Managementul financiar va contribui atât la realizarea unui învăţământ de calitate, cât şi la deschiderea de oportunităţi de practică,
de cercetare şi locuri de muncă pentru studenţi. Acesta va crea posibilitatea de diversificare a surselor de finanţare.
În sensul celor de mai sus se au în vedere următoarele: • Atragerea unor finanţări nerambursabile prin proiecte; • Identificarea de noi surse pentru obţinerea veniturilor extrabugetare; • Dezvoltarea unor colaborări pentru atragerea de donaţii şi sponsorizări; • Optimizarea CCOC privind serviciile de consultanţă, asistenţă şi diversificare a
serviciilor oferite studenților,mediului sportiv, social etc.; • Elaborarea unor oferte de servicii specifice mediului sportiv şi social conform
capacității laboratoarelor de specialitate din UNEFS; • Atragerea la studii a unui număr mare de studenţi străini pentru creșterea cuantumului
fondurilor proprii ale universităţii; • Diversificarea programelor de formare şi dezvoltare profesională a diferitelor
categogii de populație pentru activitatea sportivă de loisir, de performanţă, de kinetoterapie și specializare postuniversitară;
• Optimizarea valorificării patrimoniului, în special Eforie Nord şi Parâng; • Atragerea de investitori pentru creşterea confortului şi dotărilor necesare rentabilizării
bazelor UNEFS; • Sprijin acordat bibliotecii UNEFS; modernizarea dotărilor și actualizarea fondului de
carte , format letric sau electronic; • Corelarea spațiilor alocate departamentelor cu necesitățile fiecăruia și continuarea
amenajării spaţiilor didactice şi extradidactice; • Continuarea amenajării și dotării spațiilor alocate Școlii doctorale și studiului
individual al studenților doctoranzi; • Includerea sălilor sportive în circuitul sportului de performanţă; • Conectarea sălilor de curs la reţeaua internet; actualizarea softurilor cu unele
performante și creșterea numărului de licențe achiziționate; • Actualizarea actelor de proprietate pe spaţiile, terenurile şi clădirile UNEFS; • Continuarea lucrărilor la baza didactică din Eforie Nord şi includerea acesteia în
patrimoniul aducător de venituri extrabugetare; • Finalizarea modernizării bazei didactice Parâng în vederea asigurării facilităților
necesare desfășurării activităților în mediu montan (iarna / vara) prevăzute în planurile de învățământ, dar și pentru petrecerea timpului liber și relaxare și includerii în circuitul turistic;
• Inițierea sau continuarea modernizării tuturor spaţiilor de învăţământ din sediul central;
• Acordarea unei atenţii prioritare introducerii surselor de energie alternativă (eoliană pentru baza didactică Parâng cadre didactice solară pentru Eforie Nord)
Managementul administrativ-financiar are în vedere un pachet de măsuri care vizează următoarele direcţii prioritare:
• Modernizarea bazei materiale printr-o corelare mai bună a fondurilor provenite de la buget cu cele provenite din resurse proprii;
• Atragerea investitorilor privaţi în îmbunătăţirea bazei materiale. Această oportunitate poate fi folosită prin acordarea de facilităţi acestora, mai ales atunci când doresc să investească în construcţia sau reabilitarea căminelor studenţeşti, în creşterea gradului
de confort al acestora. De asemenea aceştia pot fi atraşi, prin crearea de condiţii reciproc avantajoase, în susţinerea activităţilor didactice, dar mai ales pentru susţinerea cheltuielilor generate de activitatea didactică sau de practică a studenţilor.
• Gestionarea cu responsabilitate a bazei materiale. Spiritul de protecţie a bunurilor, a laboratoarelor, cabinetelor metodice, sălilor de curs sau de activităţi practice, căminelor, cantinelor, trebuie să fie dominant atât în comportamentul managerului, cadrelor didactice, studenţilor, personalului administrativ.
• Eficientizarea managementului administrativ impune o reducere cantitativă a personalului, mai ales în sectoarele puţin productive sau în cadrul bazelor didactice cu activitate sezonieră, şi o primenire calitativă a acestuia, în mod special, cu personal policalificat, capabil de o prestare eficientă şi oportună care să preia lucrări de întreţinere în regie proprie.
• Analiza periodică a termenilor contractelor încheiate cu diverse societăți / servicii; • Elaborarea unui program ciclic pentru derularea lucrărilor de pregătire fiecărui an
universitar. • Direcţia generală administrativă trebuie să-şi perfecţioneze prestaţia pentru asigurarea
condiţiilor materiale, degrevarea personalului didactic de problemele administrative, de aplicare cu reale şanse de succes a strategiei dezvoltării instituţionale.
• Execuţia financiară înţeleasă ca o pârghie importantă a înfăptuirii misiunii academice, poate susţine eficient dezvoltarea instituţională (prin elaborarea unui program bazat pe priorităţi), în cadrul căreia remunerarea întregului personal, didactic şi administrativ după performanţele profesionale devine una dintre cele mai importante acţiuni imediate.
• Principalele resurse rămân cele provenite conform legii, de la bugetul de stat. Indiferent de provenienţă, cheltuirea eficientă a acestora are în vedere următoarele priorităţi:
- identificarea necesităţilor prin intermediul structurilor administrative responsabile;
- formularea priorităţilor şi etapizarea cheltuielilor; - dezbaterea şi aprobarea de către Senat a modului de cheltuire a resurselor
financiare, conform legislaţiei în vigoare şi Cartei Universitare; - cheltuielile sunt orientate prioritar spre satisfacerea necesităţilor procesului
didactic la toate disciplinele, asigurarea unei salarizări decente şi care să răsplătească calitatea prestaţiei.
EXECUŢIA BUGETARĂ ÎN ANUL 2013
Activitatea desfășurată de U.N.E.F.S. București în 2013 a avut un suport financiar format din:
- alocație M.E.N. pentru finanțarea de bază; - alocație M.E.N. pentru finanțarea complementară; - venituri proprii;
Suma alocată în anul 2013 universității noastre pentru finanțarea de bază de la M.E.N. a fost de 6.220.258 lei.
Cheltuielile de personal au înregistrat suma de 6.754.108 lei. Suma alocată în anul 2013 pentru finanţarea complementară a fost de 1.933.685 lei (burse, subvenţii cămine-cantină, lucrări de reabilitări), din care 600.000 lei pentru reabilitări şi reparaţii curente. Cheltuielile au fost în sumă de 1.814.318 lei.
Veniturile proprii realizate în anul 2013 din încasări taxe şcolare, închirieri spaţii de învăţământ, regie cămine studenţeşti şi alte prestări servicii (proiecte cu finanţare nerambursabilă) au fost de 4.185.294 lei, cheltuielile anului 2013 fiind de 4.128.229 lei. Total venituri 2013 = 12.339.237 lei Soldul inițial la 01.01.2013 = 2.998.572 lei Total cheltuieli 2013 = 12.696.655 lei Execuţia cheltuielilor (din toate sursele de finanţare) - cheltuieli de personal = 7.942.389 lei - cheltuieli bunuri și servicii = 3.263.570 lei - cheltuieli burse,transport = 1.029.247 lei - cheltuieli reabilitări = 380.700 lei - dotari mijloace fixe = 80.749 lei Detalii din Capitolul cheltuieli bunuri și servicii : Cheltuieli iluminat, încălzit = 928.884 lei (28%); apa, salubritate = 232.409 lei(7%); cheltuieli telefon, internet = 104.889 lei (3%); alte bunuri şi servicii pentru întreţinere şi funcţionare = 1.058.695 lei (32%). Reparaţii curente de 561.789 lei (8%) au fost efectuate la: centrala termică =209522 lei, 352267 lei pentru spaţii din locaţia C-tin. Noica şi ROCAR. Au fost achiziţionate obiecte de inventar în suma de 90.446 lei (3%), astfel : mobilier pentru Școala Doctorală, aparate aer condiționat, aparate IT (laptop, monitor, imprimantă, multifunctională,PC), piese cantina. Dotări din venituri proprii = 80.749 lei: -plata mobilier Departamentul cercetare= 30.742 lei Echipament multimedia și accesorii = 42.450 lei, 2 laptop = 4644 lei, licențe IT= 2913 lei, Lucrări de reabilitare = 380.700lei : Sala de gimnastică = 80917 lei, centrala termică =299783 lei
INDICATORI SINTETICI AI EXECUŢIEI BUGETULUI DE VENITURI ŞI
CHELTUIELI PE ANUL 2013
Nr.crt. Indicatorii Suma
1. Venituri totale (și sold inițial)
din care: 15.337.809
- venituri încasate pe bază de contract instituţional şi contract complementar încheiate cu Ministerul Educaţiei Naţionale
8.153.943
2. Cheltuieli totale din care:
12.696.655
a) cheltuieli curente: din care: - cheltuieli de personal
12.235.206
7.942.389 b) cheltuieli de capital 461.449
3. Ponderarea sumelor încasate din contracte încheiate cu Ministerul Educaţiei Naţionale în venituri totale
0,53 (53%)
4. Grad de acoperire a cheltuielilor din alte surse decât cele provenite pe bază de contracte încheiate cu Ministerul Educaţiei Naţionale
32,5%
5. Cost mediu pe student echivalent= cheltuieli pentru activitatea de bază / numărul de studenţi echivalenți
3.571 lei/stud.ech.
EXECUŢIA BUGETARĂ în ANUL 2014
Activitatea desfășurată de U.N.E.F.S. București în 2014 a avut un suport financiar format din:
- Contract instituțional cu MEN pentru finanțarea de bază; - Contract complementar cu MEN pentru finanțarea complementară; - Venituri proprii.
SURSE DE FINANȚARE
NR. CRT.
SURSE DE FINANTARE
SUMA OBS.
1 Finanțarea de bază de la M.E.N
7.393.180 lei
+570.043 suma acordată conform sentinței judecatorești-drepturi salariale ani anteriori
Cheltuielile de personal au înregistrat suma de 7.963.223 lei
2 Finanţarea complementară
3.414.114 lei (burse, subvenţii cămine-cantină, lucrări de reabilitări)
1.900.000 lei pentru lucrări de investiții – reabilitări Cheltuielile au fost în sumă de 3.109.364 lei
3 Veniturile proprii 4.040.213 lei Cheltuielile anului 2014 au fost de 3.430.738 lei, reprezentând :
02,000,0004,000,0006,000,0008,000,000
10,000,00012,000,00014,000,00016,000,00018,000,000
Venituri CheltuieliAnul 2013
Venituri
Cheltuieli
18% (614.533 lei) pentru suplimentarea cheltuielilor de personal și 82% (2.816.205 lei) cheltuieli cu bunuri și servicii pentru desfășurarea activității didactice
Total venituri 2014 = 17.953.272 lei Soldul inițial la 01.01.2014 = 2.559.034 lei Total cheltuieli 2014 = 14.503.325 lei Execuţia cheltuielilor (din toate sursele de finanţare) - cheltuieli de personal = 8.713.397 lei (60%) - cheltuieli bunuri și servicii = 3.143.583lei (22%) - cheltuieli burse,transport = 832.976 lei (6%) - cheltuieli reabilitări și = 1.813.369 lei (12%) dotări mijloace fixe Detalii din Capitolul cheltuieli bunuri si servicii : Cheltuieli iluminat, încălzit = 1.105.423 lei (35%); Apa, salubritate= 252.163 lei (8%); Cheltuieli telefon, internet= 104.948 lei(3%); Carburanți = 100.907 lei (3%), Alte bunuri şi servicii pentru întreţinere şi funcţionare = 1.098.857 lei(35%), Cheltuieli cu alimente Parâng = 109.394 lei (3,5%) Reparaţii curente = 86.397 lei(3%) au fost efectuate la centrala termică din locația C-tin Noica 140. Au fost achiziţionate obiecte de inventar în suma de 86.333 lei (3%) : mobilier școlar, materiale didactice, aparate aer condiționat, echipamente protecție PSI, aparatură electronică, etc. S-au efectuat cheltuieli de 30211 lei pentru achiziționarea mijloace fixe: 2 aparate de aer condiționat săli curs, piesa schimb centrala termică, laptop și server.
Au fost acordate tichete de masă și tichete cadou din venituri proprii în sumă de = 68.303 lei
S-au decontat abonamentele de transport pentru salariații din Compartimentul Administrativ cu domiciliul în afara municipiului București, pentru transportul telescaunului Parâng, pentru deplasarea echipelor la concursurile universitare, total cheltuieli = 40.767 lei
Cheltuielile de deplasări interne au fost de 35.331 lei
Lucrări de reabilitare s-au efectuat la Baza didactică Parâng, Baza didactică Eforie Nord, în locația din C-tin Noica – Corp L, F, J, M.
INDICATORI SINTETICI AI EXECUŢIEI BUGETULUI DE VENITURI ŞI CHELTUIELI PE ANUL 2014
Nr. crt.
Indicatorii Suma
1. Venituri totale din care: - venituri încasate pe bază de contract instituţional şi contract complementar încheiate cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării
17.953.272
11.377.337
2. Cheltuieli totale din care:
14.503.325
a) cheltuieli curente: din care:
- cheltuieli de personal
12.689.956
8.713.397 b) cheltuieli de capital 1.813.369
3. Ponderarea sumelor încasate din contracte încheiate cu Ministerul Educaţiei Naționale în venituri totale
0,63 (63%)
4. Grad de acoperire a cheltuielilor din alte surse decât cele provenite pe bază de contracte încheiate cu Ministerul Educaţiei Naționale
23,7%
5. Cost mediu pe student echivalent= cheltuieli pentru activitatea de bază/numărul de studenţi echivalenți (buget+taxe)
4.140 lei/ stud.ech.
5.1 FB / stud.echiv.= 7.963.223 / 2.107,38 = 3778 lei/stud.echiv.buget
Reprezentare grafică indicatori sintetici ai execuţiei bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2014
0
5000000
10000000
15000000
20000000
venituricheltuieli
17953272
14503325
INDICATORI SINTETICI EXECUȚIE BUGETARĂ 2014
venituri
cheltuieli
RESURSELE UMANE
• Planificarea resurselor umane prin realizarea unor previziuni pe termen lung, avându-se în vedere prevederile legale, numărul angajaţilor care se pensionează, specializările, modificările în planurile de învăţământ, numărul de studenţi pe cicluri de studii;
• Încurajarea, sprijinirea, formarea şi stimularea colegilor tineri pentru promovarea în funcţii didactice şi creşterea calităţii educaţiei;
• Promovarea cadrelor didactice pe baza criteriilor CNATDCU şi contribuţia adusă la dezvoltarea UNEFS;
• Creşterea investiţiilor în dezvoltarea profesională a cadrelor didactice, a personalului didactic auxiliar și tehnic-administrativ;
• Acordarea de recompense materiale şi morale, tuturor categoriilor de personal, legate de îndeplinirea strategiilor şi obiectivelor UNEFS;
• Elaborarea şi implementarea unei politici de recompensare a fidelităţii faţă de UNEFS;
• Continuarea politicii de atragere a colaboratorilor externi dintre persoane cu experienţă şi prestigiu profesional în domeniu;
• Încurajarea performanţelor individuale prin oferirea oportunității înscrierii la competițiile de proiecte de dezvoltare profesională şi / sau de burse în ţară şi în străinătate;
• Dezvoltarea profesională a cadrelor didactice universitare pe domenii de competenţă bine definite, în acord cu care se desfăşoară participările la conferinţe, cursuri de formare;
• Realizarea unor politici şi programe de perfecţionare pentru personalul administrativ;
• Optimizării procesului de normare a activităţii pentru evitarea supraîncărcării personalului administrativ din anumite sectoare şi lipsa activităţii din altele;
• Susţinerea participării la cursuri de pregătire pentru comunicare în limbi străine de circulaţie internaţională;
• Îmbunătăţirea strategiei de recrutare a personalului didactic, didactic auxiliar și tehnic-administrativ;
• Atragerea celor mai buni studenţi / absolvenţi spre carieră didactică universitară în UNEFS;
• Continuarea politicii de atragere a candidaţilor pe cele trei cicluri de învăţământ prin oferirea unor programe utile, atractive şi competitive.
SITUAȚIA PERSONALULUI INSTITUȚIEI
Nivelul resurselor umane în cadrul Universităţii Naţionale de Educaţie Fizică şi Sport Bucureşti este prezentat în tabelul următor :
NIVELUL RESURSELOR UMANE LA 10 MARTIE 2012 COMPARATIV CU 10 MARTIE 2014
Categorii de personal Număr la
10 martie 2014 Număr la
10 martie 2015
Cadre didactice 78 81
Cercetare 1 1
Didactic auxiliar 43 45
Salariaţi calificaţi 19 18
Salariaţi necalificaţi 15 14
Total personal 156 159
Notă: la C.C.I. în Martie 2015 figurează 2 salariaţi, însă 1(un) salariat este asistent cercetare şi 1(un) salariat inginer automatizări IT, încadrat didactic auxiliar. Nivelul resurselor umane în cadrul Universităţii Naţionale de Educaţie Fizică şi Sport este în
total de 159 salariaţi la 10 MARTIE 2015.
DINAMICA NUMĂRULUI DE SALARIAŢI
SALARIAȚI 10 martie 2014
10 martie 2015
Număr salariaţi 156 159 Creșterea procentuală a numărului de salariaţi faţă de 01 martie 2012 1,89%
În ceea ce priveşte numărul de salariaţi se poate spune că a crescut cu 3 salariaţi faţă de totalul datei de 10 martie 2014.
Situaţia posturilor didactice ocupate din U.N.E.F.S. la 10 Martie 2014
Nr. Crt.
Nr. posturi ocupate de Profesori
Nr. posturi ocupate de
Conferenţiari
Nr. posturi ocupate de
Lectori
Nr. posturi ocupate de Asistenţi
Total posturi ocupate
1 24 20 17 17 78
la 10 Martie 2015
Situaţia posturilor didactice ocupate pe Departamente/ Facultăţi la 10 Martie 2014
Nr. Crt
Facultatea, Departamentul
Nr. posturi ocupate de Profesori
Nr. posturi ocupate de
Conferenţiari
Nr. posturi ocupate de
Lectori
Nr. posturi ocupate de Asistenţi
Total posturi ocupate
1 Şcoala Doctorală 8 0 0 0 8
2 F.E.F.S.- Dep. Educaţie Fizică şi Sportivă
6 7 5 4 22
3 F.E.F.S.- Dep. Sport şi Performanţă Motrică
5 5 5 5 20
4 F. de Kinetoterapie- Dep. Motricitate Specială şi Recuperare Medicală
3 5 5 2 15
5 F. de Kinetoterapie- Dep. Discipline Psihopedagogice şi Didactice de Specialitate
2 3 2 6 13
TOTAL 24 20 17 17 78
La 10 Martie 2015
Nr. Crt.
Facultatea, Departamentul
Nr. posturi ocupate de Profesori
Nr. posturi ocupate de
Conferenţiari
Nr. posturi ocupate de
Lectori
Nr. posturi ocupate de Asistenţi
Total posturi ocupate
1 Şcoala Doctorală 8 0 0 0 8
2 F.E.F.S.- Dep. Educaţie Fizică şi Sportivă
7 6 5 4 22
3 F.E.F.S.- Dep. Sport şi Performanţă Motrică
5 6 4 6 21
4 F. de Kinetoterapie- Dep. Motricitate Specială şi
4 6 3 3 16
Nr.
Crt.
Nr. posturi ocupate de Profesori
Nr. posturi ocupate de
Conferenţiari
Nr. posturi ocupate de
Lectori
Nr. posturi ocupate de Asistenţi
Total posturi ocupate
1 26 22 16 17 81
Recuperare Medicală
5 F. de Kinetoterapie- Dep. Discipline Psihopedagogice şi Didactice de Specialitate
2 4 4 4 14
TOTAL 26 22 16 17 81
STRUCTURA RESURSELOR UMANE
Evoluţia structurii personalului în funcţie de sex la 10 Martie 2015:
CRITERIU CATEGORII DE PERSONAL
TOTAL Sex Cadre didactice
Cercetare Didactic auxiliar
Tehnic-administrativ
Bărbaţi 40 0 13 16 69
Femei 41 1 32 16 90
Total personal 81 1 45 32 159
Ponderea forţei de muncă la 10 Martie 2015 distribuită astfel:
- personal de sex masculin este de aproximativ 43,40 %, iar personal de sex feminin este de aproximativ 56,60 %.
EVOLUTIA STRUCTURII PERSONALULUI IN FUNCTIE DE NIVELUL DE PREGATIRE
PROFESIONALA
Numărul de salariaţi cu studii superioare la 10 martie 2015 faţă de 10 martie 2014 creşte cu 5 persoane.
Reprezentarea pe sexe la 10 Martie 2015
56,60%
43,40% Femei Bărbaţi
Numărul de salariaţi cu studii medii la 10 martie 2015 faţă de 10 martie 2014 rămâne constant.
Numărul de salariaţi calificaţi la 10 martie 2015 faţă de 10 martie 2014 scade cu 1 persoană.
Numărul de salariaţi necalificaţi la 10 martie 2015 faţă de 10 martie 2014 scade cu 1 persoană.
EVOLUŢIA STRUCTURII PERSONALULUI ÎN FUNCŢIE DE VECHIMEA ÎN MUNCĂ LA
10 MARTIE 2015:
Categoria de personal
Peste 40 ani 7
Peste 30 ani 50
Peste 20 ani 50
Peste 10 ani 25
Până în 10 ani 27
Total personal 159
EVOLUŢIA STRUCTURII PERSONALULUI ÎN FUNCŢIE DE VÂRSTĂ
VARSTA CATEGORIA DE PERSONAL ANUL
Cadre didactice Cercetare Didactic
auxiliar Personal
administrativ 2014
10 martie 2015
10 martie Peste 65 de ani 2 - 2 1 4 5
Peste 50 de ani 34 - 24 18 74 76
Peste 40 de ani 20 - 10 9 44 39
Peste 30 de ani 17 - 6 4 20 27
Peste 20 de ani 8 1 3 0 14 12
TOTAL PERSONAL 81 1 45 32 156 159
DINAMICA SITUAŢIEI POSTURILOR IN UNEFS
FACULTATE / DEPARTAMENT 2013 - 2014 2014 – 2015
PROF CONF LECTOR ASISTENT PROF CONF LECTOR ASISTENT T V T V T V T V T V T V T V T V
ŞCOALA DOCTORALĂ 7 3 - 1 - - - - 8 4 - - - - - Total posturi titulari 7 8
Total posturi vacante 4 4 TOTAL GENERAL POSTURI 11 12
FEFS
EFS 4 3 8 3 5 6 5 4 7 0 6 0 5 4 4 6 SPM 3 2 7 4 5 6 4 3 5 0 6 0 4 4 5 7 Total posturi titulari pe grade didactice 7 15 10 9 12 12 9 9
Total posturi vacante pe grade didactice
5 7 12 7 0 0 8 13
Total posturi titulari 41 42 Total posturi vacante 31 21
TOTAL GENERAL POSTURI 72 63
KT
DMSRM 2 2 4 6 7 7 3 3 4 0 6 2 2 9 4 5 DPDS 2 - 3 - 2 4 6 1 2 0 3 1 3 4 6 1
Total posturi titulari pe grade didactice 4 7 9 9 6 9 5 10 Total posturi vacante pe grade didactice
2 6 11 4 0 3 13 6
Total posturi titulari 29 30 Total posturi vacante 33 22
TOTAL GENERAL POSTURI 62 52
UNEFS TOTAL POSTURI TITULARI 78 80
TOTAL POSTURI VACANTE 67 47 TOTAL GENERAL POSTURI 145 127
CONCURSURI PENTRU OCUPAREA POSTURILOR DIDACTICE ŞI DE CERCETARE ORGANIZATE ÎN CADRUL UNEFS
FACULTATEA DE EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT
DEPARTAMENT 2013 -2014 – sem II 2014 – 2015 sem I PROF CONF LECT ASISTENT PROF CONF LECT ASISTENT
EFS 1 - - - - - - - SPM - 1 - - - - - 1 Total posturi superioare 2 promovări Total posturi inferioare 1 nou angajat Total posturi 3
FACULTATEA DE KINETOTERAPIE
DEPARTAMENT 2013 -2014 – sem II 2014 – 2014 sem I PROF CONF LECT ASISTENT PROF CONF LECT ASISTENT
DMSRM 1 2 1 2 - - - - DPPDS - - - - - 1 2 - Total posturi superioare 4 promovări Total posturi inferioare 5 – din care 2 nou angajați Total posturi 9
DINAMICA POSTURILOR OCUPATE CU TITULARI
PROFESOR CONFERENȚIAR LECTOR ASISTENT TOTAL 2013 – 2014 24 20 17 19 80 44 = 55% 36 = 45% 2014 - 2015 18 21 14 19 72 39 = 54% 46%
0
5
10
15
20
25
PROF CONF LECT ASIST
18 21
14
19
2013-2014
2014-2015
CERCETARE ȘTIINȚIFICĂ
În UNEFS cercetarea științifică trebuie să se desfășoare în concordanţă cu misiunea asumată.
Rezultatele evaluării internaţionale susţin faptul că în pofida clasificării noastre în categoria universităţilor centrate pe educaţie, la UNEFS se poate / se face cercetare științifică.
Aceasta se desfăşoară la nivelul structurilor academice (cele două facultăți și Școala doctorală) și CCI, cu intensitate mai mare sau mai mică.
Activitatea de cercetare include :
• proiecte de diferite tipuri și diverse surse de finanțare (granturi câștigate prin competiție, contracte atribuite) în care este implicată instituţia;
• teme individuale ale cadrelor didactice în concordanţă cu planurile departamentelor şi ale Şcolii doctorale;
• diseminarea rezultatelor cercetării prin publicații și participări la manifestări științifice.
În anul universitar 2013-2014 s-au evidențiat următoarele: - obținerea finanțării pentru proiect POSDRU privind studiile doctorale și
postdoctorale, proiect în care UNEFS este partener; - trecerea în etapa a-II-a, de evaluare a proiectului depus de FEFS în parteneriat,
măsura SEE, finanțare susținută de guvernul norvegian; - coagularea temelor de cercetare în planuri / structuri academice; - intensificarea activităților de diseminare prin :
participări la conferințe și congrese indexate în baze de date internaționale / cotate ISI și implicit creșterea vizibilității UNEFS pe plan international;
creșterea numărului de articole bazate pe cercetare / în curs de publicare în reviste indexate în baze de date internaționale / ISI, cu sau fără factor de impact;
susținerea ritmului de apariții / an a volumelor revistei Discobolul. Physical Education, Sport and Kinetotherapy Journal;
- creșterea numărului de publicații în editura DISCOBOLUL; - creșterea calității articolelor / lucrărilor prezentate în diferite manifestări științifice
prin ridicarea cerințelor din punct de vedere calitativ, munca recenzorilor (români și străini) și acumulare de expertiză în acest domeniu;
- folosirea unui procent de peste 50% din fondurile alocate pentru sprijinirea publicării de articole în reviste / proceedings ISI și participării la conferințe indexate ISI.
- creşterea valorii Congresului UNEFS care a beneficiat în aceşti ani de sprijin substanţial din partea instituţiei şi a personalului angajat în organizarea şi desfăşurarea ediţiei a-IV-a. În vederea susţinerii celor de mai sus prezentăm următoarele date:
Total: 123 lucrări trimise în 2013 spre ELSEVIER, apărute în 2014 în ISI Web of Science.
DATE FINALE PRIVIND CONGRESUL EDIŢIA A-III-A
TĂRI ȘI INSTITUȚII PARTICIPANTE
Romania
National University of Physical Education and Sport of Bucharest
Bucharest Economic Studies Academy University of Bucharest Gimnasium Special School Constantin Paunescu University Politehnica of Bucharest
National College Constantin CarabellaTargoviste University Dunarea de Jos, Galati
University Transilvania, Brasov Spiru Haret University
University of Craiova Ecological University of Bucharest
Victor Babes University of Medicine and Pharmacy Timisoara Babes-Bolyai University, Cluj-Napoca 1 Decembrie 1918 University, Alba Iulia Petru Maior University, Tg. Mures
0
10
20
30
40
50
60
autori din UNEFSautori UNEFS +alte institutiiautori din alte institutii
60
21
42
Număr lucrări
Numar lucrari
Babes-Bolyai, University Iuliu Hatieganu University of Medicine and Farmacy
Constantin Brancusi University of Targu-Jiu Vasile Alecsandri University of Bacau University Alexandru Ioan Cuza, Iasi University Aurel Vlaicu, Arad
Ovidius University from Constanta
University of Medicine and Pharmacy Craiova Departamentul de recuperare, Spitalul Clinic de Ortopedie si Traunatologie Foisor
Scoala Gimnaziala Speciala nr. 8, Bucuresti
Technical University “Gh. Asachi” from Iasi
University of Medicine and Pharmacy of Craiova, Emergency Hospital of Craiova, Internal Medicine Department
School Center for Inclusive Education No.2 Tîrgu Mureş
SC Medisport SRL Carol Davila University of Medicine and Pharmacy
Bucharest Victor Babes University of Medicine and Pharmacy Timisoara School of Public Health, Babes-Bolyai University Clinical Emergency Hospital Bucharest Colentina Clinical Hospital
Clinical Hospital Witting Polytechnic University of Bucharest
Alexandru Ioan Cuza University of Iasi Special School Constantin Păunescu School Inspectorate of Bucharest
Alte țări și instituții participante
Albania Sports University of Tirana
Czech Republic Masaryk University
Greece Aristotle University of Thessaloniki
Italy University of Basilicata
Israel University Colleges from Israel
Nigeria Unique Ultimate Sport & Academy
Poland The Jerzy Kukuczka Academy of Physical Education
Republic of Moldova State University of Physical Education and Sports
Serbia University of Belgrade
Slovakia Faculty of Education, Catholic University Ruzomberok
Turkey
Selcuk University, Konya
Gazi University
Ukraine
National University of Physical Education and Sport of Ukraine
Olympic Academy
United Kingdom Department of Business, Management and Sport, University Centre Doncaster
Qatar Qatar University
Lucrări înscrise
0
50
100
150
200
TOTAL Nr. lucrăridin afaraUNEFS
Nr. lucrăriUNEFS
181
100 81
Nr.l
ucră
ri
Lucrări pe secțiuni
Lucrări/Secțiuni UNEFS - ICPESK 2014
0
5
10
15
20
25
30
35
40
45
Sports Performance
Physical Education
Kinetotherapy Varia University Sports and
Adapted SportsNr.lucrări 44 13 12 6 6
Nr.
Luc
rări
Lucrări UNEFS 2014
Lucrări/Secțiuni UNEFS - ICPESK 2014
0
5
10
15
20
25
30
35
40
45
Sports Performance
Physical Education
Kinetotherapy Varia University Sports and
Adapted SportsNr.lucrări 44 13 12 6 6
Nr.
Lucr
ări
Lucrări UNEFS 2014
Teze finalizate, susținute public seria 2012 – 2015
TEZE FINALIZATE
(cele în departament)
22
TEZE SUSȚINUTE
(public)
22
DOCTORI CONFIRMAȚI
20
Teze finalizate, susţinute public seria 2013 – 2016
TEZE FINALIZATE
(cele în departament)
21
TEZE SUSȚINUTE
(public)
19
DOCTORI CONFIRMAȚI 3
Situatia revistei Discobolul:
• s-a menţinut formatul aprobat de CNCSIS; • are un subtitlu aprobat de Senatul UNEFS; • are comitet international de recenzori; • are sediu și dotare pentru activitățile specifice; • are ISSN print și ISSN electronic; • lucrările sunt analizate prin programul pentru descoperirea / prevenirea plagiatului; • este înscrisă în baze de date internaționale; • a crescut nivelul de recunoaştere ; • este înscrisă în lista C.N.A.T.D.C.U; • are abonaţi.
SITUATIA INSCRIERII IN BAZE DE DATE NAȚIONALE ȘI INTERNAȚIONALE
Nr.crt. Baza de date Anul
înscrierii Nivel OBS
1 Scipio 2012 Naţional Platforma natională pentru publicaţii
2 Index Copernicus Journals Master List (IC Value 2011- 4.63)
2013 Internaţional după întrerupere transmitere date
3 J-Gate 2013 Internaţional
4 FREE JOURNAL ACT
2013 Internaţional
5 DAIJ Directory of abstract indexing for Journals
2014 Internaţional
6 SIS Scientific indexing Services
2014 Internaţional
7 Academic Keys 2014 Internaţional
8 OAJI Open Academic Journals
2014 Internaţional
9 Google Academic 2014 Internaţional