Valori naţionale

Introducere

Valorile naţionale creează coeziunea unei naţiuni. Fie că vorbim despre noţiuni abstracte, cum ar fi credinţa, nobleţea, spiritul de sacrificiu sau vorbim despre oameni - oameni de valoare – valorile acestea sunt cele care fac diferenţa între un popor (adică un grup de oameni cu anumite trăsături comune, în principal limba şi datinile) şi o naţiune (comunitate stabilă de oameni constituită istoricește și apărută pe baza unității de limbă, de teritoriu, de viață economică și de factură psihică, manifestate în particularitățile specifice ale culturii și în conștiința originii și a sorții comune).

Oameni de valoare

Dacă ţinem cont de ideile expuse anterior, va fi uşor de înţeles de ce a apărut necesitatea creării unor personalităţi care prin acţiuni cu valoare istorică şi prin imaginea impozantă să servească drept model. Acesta este cazul lui Mihai Viteazul, aşa cum a fost el descris de Nicolae Bălcescu în opera “Românii supt Mihai-Voievod Viteazul”. Scrisă de acesta în exil, începând cu 1849, a fost publicată postum de Alexandru Odobescu în Revista română.

După înfrângerea revoluţiei de la 1848, în cadrul căreia Nicolae Bălcescu s-a aflat printre liderii burghezi, acesta a sesizat necesitatea unui model de urmat, care să trezească spiritul naţional. Construieşte astfel o imagine distorsionată şi augmentată a lui Mihai Viteazul, pornind de la remarcabila realizare a acestuia: unirea celor trei Ţări Române într-un singur stat, sub sceptrul său. Astfel, Bălcescu alege să ignore toate acţiunile opresive întreprinse de voievodul român în detrimentul supuşilor, pe care cronicile vremii le menţionează: confiscarea pământului ţăranilor, înăsprirea legilor, setea lui pentru putere, în favoarea portretului unui domnitor dedicat poporului.

Autorul se foloseşte de introducere pentru a reliefa importanţa conceptului de libertate, începând cu venirea Mântuitorului pe Pământ: “Sunt 18 secoli şi jumătate de când Hristos întreprinse a răsturna lumea veche, civilizaţia păgână, ce reprezenta principiul din afară, obiectiv, al naturei şi al silei, substituind în loc o altă lume, o altă

1

civilizaţie, întemeiată pe principul subiectiv, dinlăuntru, pe dezvoltarea absolută a cugetării şi a lucrării omeneşti în timp şi în spaţiu, şi, prin identitatea între esenţa naturei spirituale a omului şi esenţa naturei divine, el descoperi fiecărui individ legea libertăţii, a demnităţii, a moralităţii şi a perfectibilităţii absolute.”

Face apoi o trecere în revistă a istoriei românilor până la ascensiunea lui Mihai Viteazul, când descrie “viaţa eroică a părinţilor lor”. El se opreşte asupra celor opt ani (1593-1601) pe care voievodul îi petrece luptând pentru libertatea neamului său. De aceea, prima carte (capitol) a operei se numeşte chiar “Libertatea naţională”.

În următoarele patru cărţi (Călugărenii, Servagiu, Unitatea Naţională şi Mirăslău), Bălcescu creează, prin portretul lui Mihai, portretul domnitorului desăvârşit şi al cetăţeanului ideal:” În acel timp de chin şi de jale, strălucea peste Olt, în Craiova, un bărbat ales şi vestit şi lăudat prin frumuseţea trupului său, prin virtuţile lui alese şi felurite, prin credinţa către Dumnezeu, dragostea către patrie, îngăduiala către cei asemenea, omenia către cei mai de jos, dreptatea către toţi deopotrivă, prin sinceritatea, statornicia şi dărnicia ce împodobea mult lăudatul său caracter. Acesta era Mihai, banul Craiovii, fiu al lui Pătraşcu-Vv., care, pentru blândeţea cu care cârmui ţara de la 1554 până la 1557, se numeşte cel Bun.”

Lupta lui Mihai este ilustrată ca o operă desăvârşită a unui adevărat conducător, al armatei sale şi a celor aliate: “În sfârşit, soarele veni să lumineze această mare zi de miercuri 13/23 august, menită a fi briliantul cel mai strălucit al cununei gloriei române.(...) Apoi domnul se îndreptă către oastea ungurească şi o îndeamnă a se lupta cu inimă, aducându-i aminte că ea e depozitară vechei vitejii ungureşti. Astfel vorbi Mihai, ne-nspăimântatul voievod; şi ostaşii, inimaţi foarte împotriva turcilor, învăpăiaţi şi de aceste cuvinte, dar jaluzi încă mai mult d-a eclipsa printr-o biruinţă strălucită toate glorioasele biruinţe ale vecinilor, răspund învârtind în mâini paloşele şi lăncile şi prin strigări mari de o războinică veselie, cer de la domnul lor ca să-i ducă îndată către duşman. “

De asemenea, momentul publicării operei de către Alexandru Odobescu nu este deloc întâmplător. Deşi Principatele Române obţinuseră, în fapt, unirea la începutul anului 1859, aceasta trebuia să fie recunoscută şi, nu numai, noul stat trebuia să îşi obţină independenţa. Aşa se face că lucrarea în cauză a fost catalizatorul care trebuia să stârnească în conştiinţa poporului român valori ca spiritul naţional, libertatea, principiul suveranităţii naţiunilor, într-o formă sau alta, cu mult înaintea enunţării lui de către Woodrow Wilson, după primul război mondial. Aşa se face că pe 9 mai 1877 Mihail Kogălniceanu citeşte, în şedinţa Parlamentului, Declaraţia de Independenţă a Principatelor, independentă care a fost recunoscută pe plan internaţional abia un an mai târziu.

Astfel, figuri maiestuoase, adevărate valori naţionale în istoria românilor sunt şi Alexandru Ioan Cuza, Ştefan cel Mare (care deşi se ştie că a fost un domnitor crud a fost iubit de popor), Constantin Brancoveanu, un ontolog desăvârşit al timpurilor sale

2

sau, de ce nu, membrii familiei regale, care deşi nu erau români la origine, au pus mai presus de orgoliu datoria către popor: Regele Carol I (cel care aduce independenţa şi transformă România în regat), Ferdinand, supranumit Întregitorul şi soţia sa, Regina Maria. Amândoi au avut o importanţă crucială în unificarea teritoriului românesc şi în recunoaşterea meritelor României în primul război mondial.

Apropiindu-ne de contemporaneitate, valori naţionale sunt oamenii care au luptat pentru libertate în toate sensurile ei: libertatea poporului, libertatea de a alege, libertatea de a vota, libertatea de exprimare şi care au făcut puşcărie politică, au fost ucişi sau au sfârşit în exil în perioada comunistă sau a manifestărilor legionare: Iuliu Maniu (n. 1873 - d. 1953) - unul din cei mai importanți oameni de stat din istoria României, Președinte al Partidului Național-Țărănesc din România, fost prim-ministru, mort în închisoarea de la Sighet, Petre Țuțea (n. 1902-d. 1991), economist și filosof, deținut politic timp de 13 ani, Nicolae Iorga (1871-1940) – prim-ministru, istoric, critic literar, ucis de legionari pentru că s-a opus acestora.

Valori naţionale pot fi numiţi şi cei care, prin contribuţia lor la cultura mondială, au făcut ca numele ţării să răsune pe întreg globul. Este vorba despre Constantin Brâncuşi, George Enescu, Ciprian Porumbescu, Nicolae Grigorescu, Mircea Eliade sau, de ce nu, sportivi remarcabili ca Nadia Comăneci sau Simona Amânar.

Valori spirituale

Îndreptându-ne atenţia către cealaltă accepţiune a termenului de valoare naţională, latura abstractă, ne gândim că poporul român şi mai târziu naţiunea romană au dat dovadă de numeroase virtuţi. După cum spunea Constantin Rădulescu Motru în lucrarea sa “Psihologia poporului român”, unele înnăscute, altele dobândite: “În fondul biologic ereditar sunt cuprinse dispoziţiile organice cu care indivizii, care compun populaţia, vin pe lume; dispoziţii care reglementează în mod direct funcţiunile vieţii vegetative ale populaţiei şi prin acestea, apoi, indirect, pe acelea ale vieţii sufleteşti.

De-a lungul istoriei, cei care au trăit pe aceste meleaguri au dat dovadă de spirit de sacrificiu, putere de luptă, dorinţă de libertate, strădanie pentru a-şi atinge idealurile.

O iniţiativă recentă îşi propune să identifice valorile naţionale ale românilor şi pentru acest lucru s-a realizat un chestionar pe un eşantion de 100 de participanţi. Fiecare raspondent trebuie să aloce cinci, trei, respectiv un punct, unor valori pe care le consideră mai evidente pentru societatea în care trăieşte. Rezultatele au revelat faptul că cei mai mulţi consideră că principala valoare a românilor este credinţa (104 puncte), urmată de generozitate (75 puncte), compasiune (64 de puncte), veselie (62 de puncte) şi înţelepciune (59 de puncte). Alte valori enumerate au fost hărnicia, sacrificiul, devotamentul, bunăvoinţa, entuziasmul, hărnicia, răbdarea şi politeţea.

3

Pentru a ajunge la o concluzie, putem spune că una dintre valorile principale, pe care ar trebui să le preţuim, ar fi capacitatea noastră, ca naţiune, de a ne regenera. După cum spunea şi Brătianu : “capacitatea noastră de a ne regenera, de a ne reveni şi de a deveni un popor excepţional e foarte mare”. Ea este cea prin care noi, românii, am putut trece prin atâtea regimuri şi să ne regăsim de atâtea ori.

Ar trebui să privim şi să analizăm introspectiv şi retrospectiv, pentru că, după spusele lui Nicolae Manolescu: “Cum să respecţi valorile naţionale dacă nu le cunoşti?”

Bibliografie:

BĂLCESCU, Nicolae – Românii supt Mihai-Voievod Viteazul (disponibilă online aici: http://www.enciclopedia-dacica.ro/?

operatie=subiect&locatie=izvoare_romanesti&fisier=Balcescu_Nicolae_-_Romanii_supt_Mihai-

Voievod_Viteazul );

RĂDULESCU MOTRU Constantin – Psihologia poporului român, Ed Paideia, Bucureşti, 1998, 196 pag. ;

http://www.valori-nationale.ro/ .

4