Valorile Perene ale Teatrului Romanesc

si situatia sa actuala

Valorile Teatrului Romanesc sunt numeroase: de la institutiile culturale propriu zise care

peste care au trecut decenii pana la replici marunte, in aparenta neinsemnate, dar care daca au

fost spuse de actori consacrati au intrat in istorie, s-au perenizat. Aceste variate valori, dat

fiind faptul ca sunt trainice, au ajuns sa fie motive, surse de inspiratie si exemple pentru

studentii care vor sa parcurga o cariera in teatru. Multi dintre noi, desi as prefer sa vorbesc

mai mult in numele meu, au luat aceste example fie ca fiind pozitive, fie negative. Iar in orice

fel ar fi percepute, acestea ne influenteaza .

La orele de “Istoria vorbita a Teatrului Romanesc” am avut ocazia recent sa intalnim

personalitati pregnante ale Teatrului, fie ca le numim valori perene sau nu. Nu stiu daca si alti

colegi inaintasi de-ai mei au avut parte de asemenea intalniri, dar pot spune cu certitudine ca

pentru mine au insemnat nu numai pauze de la interminabilele intrebari care mi se invart in

cap dupa orele de actorie, dar si simple discutii de la om la om. Fiecare ora a decurs pentru

mine ca o ora de ascultat povesti de la bunici.. Iar tocmai din cauza faptului ca intalnirile

acestea au decurs atat de simplu si intim, iar pildele auzite au avut legatura cu “pasiunea

noastra comuna”(Mircea Albulescu, in timpul cursului) fara sa dea impresia de curs propriu-

zis, asta a avut un impact mai mare asupra noastra. Astfel fiecare dintre oamenii pe care i-am

intalnit si-au lasat intr-un fel sau altul amprenta asupra noastra. Chiar daca uneori aveam zile

mai proaste si intram la curs fara chef, n-am iesit niciodata indiferent dupa o discutie lunga cu

unul dintre acesti oameni. De aceea cred ca acesti oameni pot fi luati in considerare ca “Valori

Perene’’, pentru ca fiecare dintre ei avand un caracter atat de puternic cumva iti capteaza

atentia si cumva, intr-un fel ramai cu ceva dupa fiecare intalnire. Aceste fapte de intiparire

capata un sens pentru mine, si in consecinta si o valoare.

Etimologic vorbind, cuvantul “peren” inseamna durabil, trainic, referindu-se la inradacinarea

in timp,dar care are un sfarsit ca toate celelalte lucrui. Dar pe mine ma duce cu gandul mereu

la cuvantul “etern”. Desi referitor la teatru, termenul “efemer” este folosit des tocmai pentru a

cuprinde sentimentul acela de “aici si acum”, cred ca eternitatea si in consecinta si perenitatea

sunt in permanenta legatura cu teatrul. Dar ce e teatrul?

In primul semestru pe care l-am petrecut in scoala am avut in fiecare zi de luni un curs comun

cu toti studentii facultatii, de la toate sectiile. Profesorul care venea si ne preda era Domnul

Prof. Zamfirescu, profesorul de an, iar cursul decurgea intocmai cum decurg si cursurile de

“Istoria vorbita a Teatrului Romanesc”, ca o discutie amicala si intima intre student si

profesor. Domnul Prof., avea tendinta sa divagheze uneori de la subiectul principal spre

fericirea noastra pentru ca atunci aveam de ascultat cate o poveste hazlie, cate o pilda care

concluziona aproape mereu cu un citat. Imi amintesc ca dupa ce ne-a povestit ceva am inceput

sa vorbim despre Teatru in sine si ce este acesta exact. Domnul Prof. ne-a spus: “Teatrul nu e

ce fac eu, nici ce faci tu, e ceea ce se intampla intre noi”, asta referitor la faptul, sau asa am

inteles eu, ca in scena o sa fie mereu un partener la care te raportezi, si ca egoismul nu are ce

cauta in teatru.

De aceea cred ca pot sa ma leg de faptul ca sintagma “ Valori Perene ale Teatrului Romanesc”

nu se refera excluisv la oamenii de teatru pe care am avut ocazia sa-I intalnim in serile lungi

de povesti din Sala Ileana Berlogea. Se refera la tot ce a ramas in teatrul romanesc fie ca este

peren sau a intrat in etern.

Iar situatia actuala a teatrului romanesc, referitor la Valorile sale mi se pare ca are forma unui

ciclu inca la inceput. Singurul mod in care pot descrie situatia actuala e din punctul de vedere

al unui student pasionat de ceea ce face. In orice caz, Teatrul Romanesc, precum Teatrul

Universal, este intr-o continua schimbare, Teatrul se schimba mereu in functie de ce vrea un

spectatorul, acest process este reciproc pentru ca spectatorul intvata ce vrea sa vada mergand

la teatru. Aici poate interveni intrebarea: Daca un spectatorul vede numai spectacole slabe

atunci nivelul cerintelor lui o sa scada si nivelul Teatrului Romanesc o sa scada? Eu cred ca

da, si cred ca asta e o problema apasatoare in Teatrul Romanesc din ziua de azi.As vrea sa pot

compara Teatru Romanesc din ziua de azi cu cel de acum 30 de ani, doar ca nu stiu prea bine

situatia actuala si nici pe cea de acum 30 de ani. Ce pot sa presupun este ca si acum 30 de ani

existau spectacole slabe, doar ca si atunci cum exista si acum existau spectacole de calitate si

asta a tinut mereu teatrul romanesc in echilibru.

Permanentul ciclu in care se afla Teatrul Romanesc poate fi cel mai bine surprins in relatiile

pe care le au generatiile de oameni de teatru. Pentru ca relatiile dintre ei determina in

permanenta situatia actuala in care se afla Teatrul. Iar in final cred ca este vorba de

perseverenta si entuziasmul cu care este abordata aceasta meserie. Domnul Mircea Albulescu

a mentionat la curs faptul ca “unul dintre cele mai importante atu-uri ale actorilor este

curiozitate”. Daca fiecare om care doreste sa parcurga drumul acesta este in continua si

deplina cautare de cunoastere si este dispus sa asculte si sa invete atunci sigur va reusi. Iar el

la randul lui va avea responsabilitatea de a tine in echilibru(cel putin ) Teatrul Romanesc.