voceastrazii.com

ANUL I Nr. 5 25 ianuarie 2016 16 pagini 1 LEU voceastrazii.com office@voceastrazii.com 0040 726 191 341

WANTED

Alin Ocnasu''

ii

De la bișnițar mărunt la afaceri de milioanede euro cu statul, mai ales în domeniulenergetic. De la ”copilul de mingi” al lui MironCozma la patron al Clubului Jiul Petroșani. Aintrat și în politică, ratând scaunul de primar almunicipiului Petroșani, dar a ajuns consilierjudețean, bun prieten în afaceri noi cuprimăriile din Valea Jiului, propulsat de MirceaMoloț, fost președinte al Consiliului JudețeanHunedoara. Este vorba despre Alin Simota, singurulhunedorean aflat de mai multe ori în Top 300Capital, în rândul celor mai bogați oameni dințară, având la un moment dat o avere estimatăla 20 de milioane de euro. Acum Alin Simota este de negăsit, fiind datîn urmărire națională și în consemn la frontieră,fiindcă mai are de executat câteva luni dinpedeapsa de doi ani de închisoare, pentruconflict de interese. Pe rolul TribunaluluiHunedoara se mai află și alte două dosaregrele, Simota fiind acuzat de constituire degrup infracțional organizat pentru fapte cuviolență și infracțiuni economice.

Simota: De la magnat la ocnaș

DETALII ÎN PAGINA 3

Simona Oncescu Tunaru:„România este parte din mine și eu sunt parte din ea”

Devotament,disciplină

şi sănătate:cu Alexandru

Colobanea

DETALII ÎN PAGINILE 14 ȘI 15DETALII ÎN PAGINILE 12 ȘI 13

www.voceastrazii.comLIFESTYLE2 | 25 ianuarie 2016

Pe cât pare de simplu, alegerea uneicreme de faţă adecvată este una destulde dificilă. Sunt mai mulţi factori caretrebuie luaţi în considerare. Cel maiimportant este tipul pielii: normal, mixt,gras, uscat, sensibil. Dar şi cremele segăsesc în mai multe variante:hidratantă şi nutritivă. Oare care estediferenţa? Ce le deosebeşte şi mai alesce trebuie noi să alegem?! Ah, cât de greu poate să fie? Este ocremă! Ne luăm după instinct, de cele maimulte ori după preţ şi după tipulambalajului. Cutia cremei bio este verde,simplă, poate se află într-o sticluţă deplastic, în schimb cea comercială este roz,într-un recipient de sticlă, frumosîmpachetat şi lucios. Ne vine în minte săoptăm pentru cutiuţa roz, nu? Însă nu tottimpul ce este frumos este neaparat şi celmai bun. Ce se înţelege prin crema hidratantă?Spune şi numele: hidratare=apă. Poate negândim că aceasta va conţine apă sausubstanţe asemănătoare apei şi odată întinspe faţă va hidrata pielea. Acesta este unconcept greşit, mai ales pentru că acestaeste chiar mesajul transmis în publicităţilecomerciale. În realitate, crema nu conţinesubstanţe hidratante, pentru că sunt dejaprezente în straturile pielii. Nu v-aţi gânditla asta, nu-i aşa? Straturile pielii conţin apă,iar crema vă ajută la atragerea acesteia lasuprafaţa feţei sau a corpului. Cel mai concret exemplu ce îmi vine înminte este aceea a cremelor ce conţin acidhialuronic. Până recent şi eu credeam căeste adevărat. Greşit! Crema nu conţineacid hialuronic, nu pentru că producătoriinu vor să adauge acest ingredient cremei,

ci pentru că este imposibil. Moleculele deacid hialuronic sunt prea mari pentru a fiabsorbite de piele, chiar dacă crema arconţine această substanţă, ea va rămânelipită de piele, nicidecum absorbită. Deaceea se fac injecţii, în acest mod acidul vaajunge exact acolo unde este nevoie. Este important să ne informăm înainte dea face această alegere. Cum am spus şipână acum: nu este niciodată prea târziu. Să revenim la crema hidratantă.Conceptul este unul destul de simplu:aplicată pe faţă, crema absorbită arecapacitatea de a atrage apa, făcând săajungă unde avem nevoie cel mai mult,adică la suprafaţă. Dar oare de ce este binesă hidratăm pielea? Ştim cu toţii căstraturile pielii se regenerează o dată la unanumit timp. După o vârstă, trebuie să oajutăm să se regenereze în mod uniform:curăţăm, exfoliem, hidratăm şi “hrănim”. Înacest mod încercăm să lungim procesul deîmbătrânire a tenului. Mulţi cred căaplicând trei, patru produse pe piele vomîmbatrâni pielea şi mai repede. Din nou,acest concept este greşit. Bineînţeles, nutrebuie să aplicăm produse de proastăcalitate, sau ce conţin mulţi agenţi chimici. Crema-casera-hidratante-para-el-cuerpo-3Hidratăm corpul, hidratăm pielea cu apă,o ajutăm sa atragă apa prin aplicareacremelor. Deja este un pas foarteimportant, ce ajută mult. Dar pe lângă apă, ce mai dăm corpului?Hrană! Pielea are şi ea nevoie de hrană.Aici intervine crema nutritivă. Spredeosebire de crema hidratantă, aceastaconţine substanţe grase.

Este inutil să încep să vă ţin o lecţie debiologie folosind cuvinte “grele” care nu îşiau rostul în acest context. Dar vă explic încel mai simplu mod, crema hidratantă şicrema nutritivă sunt strâns legate între ele,cea din urma ajută celulele pielii să steastrâns legate unele de altele, cum faccimentul şi cărămizile. În acest mod, pieleanu se exfoliază cu uşurinţă. Atenţie însă cuaceastă cremă, pentru că este extrem degrasă, are tendinţa să încarce tenul, deaceea este bine să o aplicăm seara, înaintede culcare, după o curăţare în profunzimea tenului. Nu este indicată folosirea ei înfiecare zi, doar când este nevoie. Acum petimp de iarnă o puteţi folosi chiar de douăori pe săptămână. Dacă pielea este grasăsau mixtă, nu mai este nevoie de o cremănutritiva ci doar de una extra hidratantă, ceconţine vitamine. Un alt mic sfat, având în vedere frigul şianotimpul: dacă pielea este extrem deuscată fiţi atente după aplicarea cremeinutritive şi se poate simţi încă disconfortulpielii uscate: este suficient să umeziţi faţasau să alegeţi o cremă care este şihidratantă şi nutritivă în acelaşi timp.

Diana BALABAN-DUCK,Professional Make-upArtist/

2015 Form&Job Italy

Crema de faţă,grea alegere!

www.voceastrazii.com TARA BARONILOR 25 ianuarie 2015 | 3

De la bișnițar mărunt la afaceri demilioane de euro cu statul, mai ales îndomeniul energetic. De la ”copilul demingi” al lui Miron Cozma la patron alClubului Jiul Petroșani. A intrat și înpolitică, ratând scaunul de primar almunicipiului Petroșani, dar a ajunsconsilier județean, bun prieten în afacerinoi cu primăriile din Valea Jiului,propulsat de Mircea Moloț, fostpreședinte al Consiliului JudețeanHunedoara. Este vorba despre Alin Simota, singurulhunedorean aflat de mai multe ori în Top300 Capital, în rândul celor mai bogațioameni din țară, având la un moment dat oavere estimată la 20 de milioane de euro. Acum Alin Simota este de negăsit, fiind datîn urmărire națională și în consemn lafrontieră, fiindcă mai are de executat câtevaluni din pedeapsa de doi ani de închisoare,pentru conflict de interese. Pe rolulTribunalului Hunedoara se mai află și altedouă dosare grele, Simota fiind acuzat deconstituire de grup infracțional organizatpentru fapte cu violență și infracțiunieconomice.

Miron Cozma: ”Simota era pe acolo, pela ușă, îmi spunea unchiule” La începutul anilor `90, Alin Simota eraun tănâr modest, a cărui principalăpreocupare era bișnița sau, cum adesea îiplăcea să spună ”micul comerț de frontieră”.A fost ”copilul de mingi” al fostului lider alminerilor, Miron Cozma, care l-a pus înlegătură cu prietenul său Zaher Iskandarani,cunoscut la acea vreme drept ”PrințulBanatului”. La rândul său, Iskandarni eraprieten cu nume sonore din politicaromânească, precum Ion Iliescu, NicolaeVăcăroiu, Viorel Hrebenciuc și alți socialdemocrați importanți. Întrebat despre Simota cu ani în urmă,fostul lider al minerilor a răbufnit, supărat căfostul lui protejat nu l-a ajutat cât a fost înînchisoare.

”Zaher Iskandarani a fost cel care l-apromovat pe Alin Simota în Valea Jiului. Învremea aceea, eu eram lider de sindicat,eram și la Clubul Sportiv Jiul și Simota erape acolo, pe la ușă și îmi spunea ”unchiule”.Simota a fost unul dintre copiii promovați demine. Dar uite cum a dat din coate și a reușitatâtea. Când eu m-am dus la pușcărie,Simota avea vreo trei chioșcuri în piață și

câteva tarabe cu trei lucrușoare. Culmeaironiei, când s-au disponibilizat 16.000 demineri, afacerile s-au înmulțit în mineritulVăii Jiului. A avut și el niște relații puternicede tot cu Compania Națională a Huilei,pentru că directorul general de atunci eraDaniel Surulescu, colegul lui de partid. Elfăcea și afaceri pe linie de energie cucelelalte firme căpușă și făcea tot felul devânzări. Am aflat ulterior că folosea șinumele meu, că mă ajută la pușcărie, dar eunu am primit niciun leu, nici eu, nici familiamea. Că eu cu ticăloșii și cu hoții nu facafaceri”, declara în 2011, pentru Ziarul deInvestigații, Miron Cozma.

Fosta Companie Națională a Huilei(CNH), vaca de muls a lui Simota De-a lungul anilor, paginile ziarelor aufost înnegrite de dezvăluirile legate deafacerile lui Simota, în special cele dindomeniul energetic. A avut mai multe firme,toate câștigând contracte generoase custatul. Numai în 2007, de exemplu, SC AtomisInternational Prod SRL a câștigat un contractde 1,670 milioane de lei, cu FDFEE – ElectricaTransilvania Sud, precum și cu EnelDistribuție Banat, pentru suma de 730.000de lei, la care se mai adaugă contracte ”maimărunte” cu SC Universal Edil Lupeni,pentru reabilitarea rețelelor termice. Tot Atomis International Prod SRL acâștigat licitația organizată de DirecțiaRegională Vamală București, pentru serviciide reparare și întreținere a mașinilor șiaparatelor electrice, precum și laTermoelectrica, prin SucursalaElectrocentrale Paroșeni, care a lucrat cualte două firme în care Simota a fostacționar, Consmin și Simar. Nu o dată organele de anchetă au luat învizor afacerile lui Alin Simota cu CNHPetroșani, unde cap de afiș a fost tot AtomisInternational Prod. Un control al Finanțelor aarătat că, în anul 2003, societatea ar fiobținut peste 3.000.000 de lei facturate ÎNPLUS prin devizele de reparații întocmite defurnizor. Controalele nu l-au împiedicat pe Simotasă obțină alte contracte de la CNH, prinfirmele controlate de el, care între 2006 și2009 a mai primit peste 770.000 de leipentru lucrări de amenajare a unui laborator

de monitorizare a factorilor de mediu saupentru construirea stației de epurare aapelor de mină de la EM Petrila.

Avere din masa minerilor Tot de la CNH o altă firmă – GTS CompanyPetroșani - controlată de Sorin Avramescu(prieten bun și el cu mineritul) și Alin Simotaa primit aproape 65.000.000 de lei doarpentru serviciile de servire și preparare amesei cakde a minerilor, contract dat tot dedirectorul Daniel Surulescu, în 2007. Laacestea se adaugă serviciile de spălătorie,curățenie a vestiarelor și echipamentelor delucru din cadrul subunităților miniere aleCNH, valoarea totală ajungând la 11 milioanede euro.

Tot umflate au fost și facturile pentru altelucrări cu statul. Curtea de Conturi adescoperit că Sima SRL a „umflat” facturilepentru lucrările de reparaţii şi modernizăriale Unităţii de Asitenţă Medico-Socială dinUricani, lucrări regăsite într-un contractîncheiat între SC Simar SRL şi Primăriaoraşului Uricani. De-a lungul vremii, Simota a mai făcutparte din alte firme, înființate împreună cunașul lui de cununie, Lucian Boghiu, fostuldirector general al Electrica. A avut o relațiebună de colaborare și cu Toni Greblă, fostulprefect PSD de Gorj.

De la politică i s-a tras căderea În anul 2008, Simota a intrat în politică, înPartidul Național Liberal, candidând lafuncția de primar al municipiului Petroșani,însă nu a reușit. A ajuns, în schimb, consilierjudețean, poziție din care - ajutat de MirceaMoloț - a obținut mai multe lucrări licitatede Consiliul Județean Hunedoara.

În anul 2012, Simota a obținut un post deconsilier local, iar afacerile nu au mai avutatât succes ca în trecut, firmele intrându-i,pe rând, în faliment, fiind târât prin tribunalde creditori și angajații care nu și-au primitsalariile cu lunile. De asemenea, omul de afaceri a fostcondamnat la doi ani de închisoare într-undosar în care este judecat pentru conflict deinterese. Pus în libertate la mijlocul luniidecembrie a anului trecut, magistrațiiTribunalului Hunedoara au dispus, marți,reîncarcerarea lui Simota. Însă acesta estede negăsit, fiind dat în urmărire națională șiîn consemn la frontieră.

Anamaria SANDA

Simota: De la magnat la ocnaș

www.voceastrazii.comSOCIAL4 | 25 ianuarie 2016

Uricani, 2016. Circul foamei

Blocul 35, de pe Aleea Teilor, dinUricani. Vreo 20 de familii își duc traiulîntr-un bloc sinistru, aflat față în față cu”Church of God” (Biserica luiDumnezeu). Se pare că binecuvântăriledespre care se vorbește la slujbă, înfiecare duminică nu ajung și la aceștioameni, obligați să trăiască într-osărăcie lucie, disperată. Mulți dintre ei nu au apă și sunt nevoițis-o care din Jiu, pentru toaletă și spălat saude la izvorul aflat la vreo doi kilometri,pentru băut. Unii, mai norocoși, au reușitsă-și facă branșament separat la rețeaua deapă. Sunt și cei mai muncitori, care nu secodesc să facă cele mai diverse munci:strâng afine, ciuperci, muncesc cu ziua princurțile momârlanilor, merg la cărbuni sau aucontracte sezoniere în agricultură în afarațării. Nu au nici energie electrică, chiar dacăfiecare, când ajungem noi, e branșat, cumva,la rețeaua electrică. Dovadă stau reșourilecare le încălzesc locuințele, precum șitelevizoarele pornite. ”Toți avem curentul penașpa aici. Ei vin (cei de la Enel împreună cujandarmii – n.r.), ne dezleagă, noi ne legămînapoi, nu putem sta în frig, că avem copii”,mărturisește unul dintre cei care au acceptatsă stea de vorbă cu noi. Mai grav e când plouă, fiindcă șiroaiele deapă curg, cu generozitate, de la etajul patrupână la parter, îmbibând pereții. Copiii li seîmbolnăvesc și atunci trebuie să caute cudisperare bani de medicamente.

”Urlă foamea în noi!” Totuși, autoritățile consider că este unprivilegiu să locuiești în blocul 35 de peAleea Teilor. Altfel nu se explică chiria pe

care reprezentanțiisocietății degospodărire,Goscomloc, o perceplună de lună, societatece-și strigă sărăcia maiceva decât amărâțiijecmăniți pe nedrept. E blocul în care aflinenumărate povești deviață. Descoperidecădere, umilință,tristețe, neșansa de a tenaște într-o familie fărăeducație, moarte. Înurmă cu mulți ani aici a

murit un om. Ionuț, fiul lui în vârstă de 28 de ani, nepovestește: ”Tata a căzut pe scări, că nuerau balustrade, a făcut hemoragie internăși a murit”. Ne mai spune și despre ”mediciicare nu s-au uitat cum trebuie la el”, fiindcă”așteptau să le dăm ceva și nu aveam. Eramsăraci”. El este unul dintre cei muncitori: ”amcontract, în fiecare an, în aprilie, merg lacules șparanghel și la afine. Dar până atuncice facem? Nu avem ce să facem. Urlăfoamea în noi”. Tot el ne povestește și cum, pe timp deiarnă, se fac bani din furatul de cărbuni,scoși din mai multe galerii improvizate de ei,disperarea fiind mai mare decât frica demoarte sau cea că ar fi prinși. Declarațiileintegrale le veți putea urmări în reportajulvideo de pe www.voceastrazii.com, miercuri.

”Probleme de rezolvat” la 10 ani”Trăim greu, nu am

bani nici o pâine să iau”,ne spune Adriana, întimp ce-și cuprinde înbrațe una dintre fetițe.Este una dintre femeilecondamnate să trăiascăîntr-o garsonieră în careîncap doar două paturi,în frig și mucegai,alături de cei cinci copiiși soț.

Are două clase și nulucrează. Vine dintr-ofamilie cu 12 copii și neasigură că nu se fereștede muncă, știe cum e să

trăiești greu. Pentru Petronela (9 ani), Sami(6 ani), Alexandra (4 ani) și Georgi (3 ani)sunt mai importante joaca și deseneleanimate. Cel mai mare copil al familiei este Andrei(10 ani), care ne privește bănuitor când intrăîn casă. ”Au venit niște tanti la noi. Ne facpoze, sunt de la televizor ele”, îi spunePetronela, suficient de tare ca să auzim șinoi. Îl întrebăm unde a fost, știind deja că afost la biserică. ”Cu probleme am fost”, nerăspunde, scurt și apăsat, după care îiexplică mamei, încântat, că ”domnuluipărinte îi place cum cânt”. Ne mărturisește și că ”am grijă de frațiimei, o ajut pe mami și merg la biserică”.

”Nu avem cu ce trăi” Ajungem și la etajul patru, iar pe scarăsunt țurțuri de gheață. Trebuie să calci cuatenție, fiindcă nici aici nu e balustradă.”Intră frig pe aici, peste tot, peste tot!”, nearată Irina, o tânără de numai 21 de ani, dândla o parte niște cearșafuri din geam, careacoperă niște placaje și bucăți de burete,menite să oprească gerul să muște din ei.

În garsoniera în care locuiește cu soțul șibebelușul ei cel mai important lucru este unreșou, conectat la rețeaua de energieelectrică ”tot pe nașpa”. E tot frig însă, iardin tavan curge apă, pereții sunt plini demucegai. Ca să nu simțim mirosul, apulverizat în încăpere un parfum ieftin,greoi.

„Pun burete la geam că intră frigul încasă, nu avem geamuri. Nu plătim nimic aici,stăm pentru că nu avem unde să mergem.

www.voceastrazii.com SOCIAL 25 ianuarie 2016 | 5

Nu avem niciun alt venit în afară de cei 200de lei pentru copil. Nu avem cu ce trăi,bărbatul meu nu are loc de muncă pentru cănu are unde, eu nici atât. Nu ne ajută nimeni,unde să stăm? Pe drumuri?”, spune Irina. E dezghețată, chiar dacă are doar câtevaclase. Spune repede și clar și nu are și de cear avea nevoie: ”Nu avem curent, ne mailegăm de la alți oameni. Ne plouă în casă, ampus un ciolofan și trebuie să pun găleata pefotoliu să nu se facă apă în casă. Nu avemnici apă, cărăm de la izvor. Nu mă ajutănimeni, nici mama, că și ei sunt atâția, eu mădescurc singură. Am fost și la primărie șiprimarul a zis că nu are cum să ne ajute, azis că toate locuințele sunt proprietăți și nuare de unde să-mi dea. Am trei cereri făcutela el și nu are de unde să-mi dea”. Săptămâna trecută, femeia a ieșit cucopilul din spital, din cauza igrasiei și afrigului în care trăiesc. Nu este prima datăcând bebelușul de doar un an și șase luni seîmbolnăvește la plămâni. Așteaptă vara, când e mai bine, ca sămuncească pe unde apucă: ”Vara este maibine, mergem după afine, după bureți, pe lamomârlani cu ziua. Cel mai dureros e iarna,nu avem niciun venit, nu avem unde sămergem să muncim, nu avem cu ce trăi. Măduc pe unde apuc, oriunde e ceva de muncăși cu ziua și orice aș face”. Într-o altă garsonieră am întâlnit unbărbat ce locuia doar cu fiul lui în vârstă decinci ani. De curând, mama băiatului s-atransformat în stâlpul familiei, și-a luatinima în dinți și a plecat în străinătate, încăutarea unei vieți mai bune, să-i oferecopilului său un trai decent.

„Mă duc pe la oameni cu ziua, iarna mergsă mai sparg lemne, că nu am ce să fac. Ne

plătesc cu 50-60 de lei, neajung câteva zile, dupăaceea o luăm de la capăt”,spune bărbatul.

Dănuț Buhăescu, încăun an de promisiunideșarte

Ce spun autoritățile?Mint, de la an la an. Chiardacă Dănuț Buhăescu,primarul orașului Uricani,nu a binevoit să nerăspundă, avemdeclarațiile lui legate deaceastă situație, din6 ianuarie 2015.

Promitea marea cu sarea și ne contrazicea,susținând că acei oameni n-o duc chiar atâtde rău cum am prezentat noi lucrurile.

„Vreau să-i ajut pe oamenii din blocul 35,care sunt la limita supravieţuirii. Le vompune geamuri, le vom pune parchet, dar eivor trebui să-şi dea interesul şi măcar să îşizugrăvească. Banii vor fi din bugetul local şinu vor fi folosiţi doar pentru blocul 35, ci şipentru blocul 33 şi altele aflate în aceeaşisituaţie. E adevărat, vom interveni înlocuinţele ce aparţin de primărie, nu în celecare au proprietari, că nu pot intra eu peste

om în casă să-i fac lucrări. Noi încercăm săle ridicăm confortul. Noi nu-i mai putemajuta cu contractele la apă și energieelectrică. Statul nu mai este jupân, să aibătoate serviciile”, declara la acea vremeprimarul Uricaniului, Dănuţ Buhăescu. Mai mult, primarul susținea că nimeni deacolo nu a fost evacuate, chiar dacă locatariinu sunt la zi cu plata chiriei: „Dacă calculăm,în blocul 35, 24 sunt proprietari şi doar otreime sunt apartamente ale primăriei. Douătreimi sunt proprietăţi particulare. Cu otreime nu poţi rezolva problemele celorlalţi.Dar să ştiţi că oamenii care nu sunt cu chiriala zi nu au fost evacuaţi, i-am lăsat încontinuare să locuiască acolo şi am ajuns lao înţelegere cu ei. Noi nu aruncăm oameniiîn stradă”. De la acele declarații a trecut mai bine deun an. Oamenii se confruntă cu aceleașiprobleme, iar autoritățile par surde, fugindde responsabilitate. Miercuri puteți urmărireportajul complet pe

www.voceastrazii.comsau pe pagina de Facebook:https://www.facebook.com/vocea.strazii.2015

Anamaria SANDAIulia BĂLUȘĂ

www.voceastrazii.comROMANI IN FUGA6 | 25 ianuarie 2016

Sărăcia, nevoia, lipsurile, dorința unuitrai decent și nu în ultimul rând visulunui loc de muncă bine plătit sunt doarcâteva dintre motivele care îi îndeamnăpe cei mai mulți români să își lase casa,familia și prietenii și să plece spre țăriledezvoltate din Europa. De cele mai multeori însă, bolile netratate în România îșicer tributul, iar atunci, visul frumos setransformă în coșmar. Copiii rămân fărămame, rămân ai nimănui… Până acum,trei femei au murit în străinătate,îngrijind bătrâni mai sănătoși decât ele.

Nu puțini sunt românii care nu iau înserios durerile sau stările de slăbiciune careanunță că ceva nu funcționeazăcorespunzător în organism. Mulți dintreaceștia nu merg la medic pentru că fie nu autimp, fie nu au bani pentru consult. Chiar șidintre cei care merg la medic, mulți nu îșipot permite tratamentul. Așa, o serie deafecțiuni minore se agravează și devin niștebombe cu ceas.

Trei femei au murit De aici se nasc adevărate drame. Multecazuri sunt în rândul românilor cu afecțiunidevenite cronice, care ignoră boala și pleacăpeste hotare în speranța că vor rezistamuncii și vor câștiga suficienți bani pentru aasigura un trai decent familiilor. Din păcate,unele dintre despărțirile aparent temporare,sunt definitive.

Așa se face că trei femei au murit pânăacum în străinătate. O fată a făcut accidentvascular cerebral și a căzut pe jos, în baie, încasa în care era angajată. Pentru că erasăracă, cu greu i-a putut fi repatriat trupul.O alta, de 49 de ani a făcut infarct și și-a datultima suflare tot la locul de muncă. Un caz deosebit însă, a fost cel al uneifemei din Jimbolia, care a venit la muncă înAustria, deși era bolnavă de cancer. Femeiaa lăsat acasă patru copii și spera să poată

munci pentru a-și întreține micuții. Visul ei afost în zadar… Boala s-a agravat, iar femeiaa fost nevoită să se întoarcă în țară. La scurttimp a murit. A scăpat de suferință… În urmaei însă au rămas patru copii care îșiplângeau mama, singurul lor sprijin. Patrucopii rămași ai nimănui. Impresionați de caz,reprezentanții agențiilor de plasare a munciidin străinătate au demarat o adevăratăcampanie pentru a-i ajuta pe micuții rămașiacum orfani.

Femei mai bolnave decât bătrânii pecare îi au în grijă Agențiile, din păcate, nu cer nici un act dincare să reiasă care este starea de sănătate afemeilor, iar disperarea face ca acestea,(femeile) indiferent de gravitatea bolii, săaleagă acest drum: munca de îngrijitor. Așase face că, în unele cazuri, femeia venită lamuncă este mult mai bolnavă decât bătrânulpe care trebuie să îl îngrijească, iar boalanetratată poate duce la deces. Totuși, de multe ori, în ochii românilor dinstrăinătate, se vede când și când o vagăurmă de speranță că în România se vorschimba lucrurile în bine. Că se vor puteaîntoarce acasă, la familiile lor, că vor puteamunci pe un salariu care să le asigure unminim necesar pentru un trai decent. Că vorputea să se trateze în spitale în careconsultația și tratamentul nu este un lux, iarcondițiile de spitalizare sunt decente. Deși momentan toate acestea sunt doar unvis, românii din străinătate continuă să sperecă odată și odată aceste vise vor devenirealitate.Poate curând…

Rodica MUNTOI

Plătesc prețul suprem, pentru un trai mai bun

”Nu am să uit niciodată acest caz. Murise mama,iar în urmă au rămas patru copii singuri pe lume.Un frate mai mare, două surori gemene și un băiețelmicuț. Sărăcuții erau disperați că, pe lângă pierdereapersoanei dragi, viața lor devenise un coșmar.Locuiau în chirie și nu mai aveau posibilitatea săplătească costurile și cheltuielile casei. Ce să spun,situația devenise dramatică. Am dat telefoane, amstrâns bani, am încercat să ajutăm cum am pututacei copii loviți de soartă. A fost groaznic! Într-unfinal, fiul cel mare a reușit să se angajeze. Mezinulfamiliei însă a fost dat în plasament”, a declarat,pentru Vocea Străzii, reprezentantul unei firme deintermediere a unui loc de muncă în Austria.

www.voceastrazii.com DE ZI CU ZI 25 ianuarie 2016 | 7

În oraşul suedez Kiruna nu sunt copii caresă viseze altă meserie decât la cea de miner. Ţara încare mineritul este apreciat şi plătit bine, cuaproape 5000€ pe lună: un salariu aproapedublu faţă de media lor naţională,  dejasuperioară Europei. Dar buzunarul gros se leagăde locul de muncă riscant şi de ambiţia fiecăruitânăr care vrea să-şi asigure un viitor.

Niciodată soare. Totuşi, tinerii întrebaţi depublicaţiile nemţeşti care tot au lăudat succesulSuediei, descriu oraşul Kiruna ca pe unul„plictisitor, unde nu ai nimic de făcut. Numai muncă.Nu-i uşor să lucrezi la mulţi metri sub pământ, darcu un aşa fluturaş de salariu îţi construieşti maiuşor bazele unui viitor stabil, o situaţie financiarăsigură şi ai posibilităţi. Mai multe”. Pe lângă mină, Kiruna oferă foarte puţine. Înciuda străduinţei lor de a atrage turişti, oraşultrăieşte în continuare (doar) pe cocoaşa activităţii.Mină? Mineri? Avem şi noi! Păi da, dar..diferenţa-i cercul de mărunţis: societatea suedeză,proprietate a statului, a vândut peste 26 milioane detone de fier în lume (document din 2013), câştigândaproximativ 30 miliarde de coroane suedeze,echivalentul a 3,5 milioane de euro.

Posibilităţile oferite reprezintă însă şiprobleme: se găseşte foarte greu personaltânăr, iar mulţi dintre copiii Suediei

abandonează învăţământul obligatoriu (caredurează 16 ani), fascinaţi de câştiguri. Cu minanu se moare de foame, dar în acelaşi timp, înzone centrale, din cauza activităţii deextragere, se crapă solul. Motiv pentru care audecis să mute centrul şi primăria într-o altăzonă, cu termen până acum, în 2016. Publicaţia Der Spiegel a mai scos la suprafaţă, pelângă salariile uriaşe, şi faptul că zona sedepopulează, rezidenţii rămaşi, rămaşi mineri  -12.000 fiind un număr aproape egal cu un altrecensământ făcut prin anii …’70. Transferurilecolective sunt soluţiile inventate de societate, demină şi de sindicate, dispuşi săplătească până la un miliard deeuro ca să dea viaţă oraşului.

Minele sunt din ce în ce mairare în Europa. Poate pentru că„întreţinerea costă”, sau poate căîşi permit să cumpere materialedin alte ţări. Dar undeva prinRomânia, acolo undeîntreruperea vieţii şi muncii însubteran se face pe baza unorinterese încurcate, ce scuzegăsesc? Acolo şi-au dat cu târnăcopulpeste degete singuri, pentru că

nu-și permit nici să importe, nici întreţinerea nu ne-ar fi omorât –  greu şi periculos, da, dar de alenoastre vorbim numai atunci când  înghiţim însec, văzând la alţii, că meseria asta antică lepermite altora să trăiască mai bine. Împiedicaţi şi să emigreze din Valea Jiului (vedeţipoze), unde cu aşa calificări, evident, oamenii nupot lucra în farmacii: Dar (tot) încăpăţânaţimineri. „Ce mai vor?”   –Daţi-le o mină!

Nu ştiu cât de optimist aș putea să încheisubiectul ăsta.

Sergiu BALABAN-DUCK

Salariu mare, viaţă puţină.

În topul regiunilor bune devizitat în 2016, publicat deLonely  Planet Italia săptămânatrecută, Transilvania ocupăprimul loc, zona turistică fiindurmată de Islanda Occidentală, deValle de Viñales (Cuba), de Friuli-Veneţia-Giulia (Italia), WihekeIsland (Noua Zeelandă), Auvergne(Franţa), Hawaii (SUA), Baviera(Germania), Costa Verde (Brazilia)şi Sant’Elena (Mare Britanie).Italienii şi nu numai nepromovează turismul în lume şivorbesc de oraşele şi istorianoastră cu atât de multă pasiune,că fără puţin, ai zice că le aparţine.

„Aruncă-ţi crucifixul şi lasăacasă căpăţânile de usturoi, pentru

că Transilvania de astăzi îţi poateface bucăţi toate ideile fixate: într-osecundă. E capabilă. Da, ecoulcăruţelor trase de cai încă mairăsună prin păduri, dar românii, încurând vor fi nevoiţi să împartăstrada cu taxiurile Uber, pline cuturişti şi vizitatori. Priveşte pestemitul lui Dracula şi o să fii uimit detoate galeriile de artă, ca ciupercile,una după alta, staţiuni montane cuun raport incredibil de preţ-calitateşi un bun sistem de excursiinaturalistice. Epic!

Înfinge adâng un ţăruş în inimastereotipurilor din Transilvania –regiunea asta a României careposedă castele în cupă şi munţi

învăluiţi de ceaţă. Astăzi, vizitatoriipot descoperi şi galerii de artăfoarte creative, pot vedea urşi însălbăticie, pot schia pe Carpaţi.Transilvania şi România trăiesco fază de renaştere. Cluj-Napoca afost definit de prestigiosul editorde artă Phaidon -oraşul artelor alviitorului, iar Braşovul îi cheamă înegală măsură pe iubitorii de noapteşi vânătorii de vampiri. Pe străzilede ţară încă mai sunt căruţe şi cai,dar vor ajunge în curând şi taxiurilebucureştene, ticsite cu turişti detoate vârstele. Ofertele europene seînmulţesc, spre bucuria pasionaţilorde vacanţe „social”. În afaracivilizaţiei, toţi ochii se îndreaptăspre creaturile periculoase dotatecu gheare: prădătorii reali, lupii şipopulaţia de urşi care numără peste6000 de exemplare. După recentaintroducere a zimbrilor  înCarpaţi, nu rataţi Haţeg, eaproape. În România mai existăoportunităţi de a cunoaşte faunasălbatică şi specii, creaturiunice în lume.

Guvernul continuă însă,eliberarea permiselor de vânătoare

pe animalele consideratepericuloase şi nu lipsesc nicişantierele prăfuite, în mijloculzonelor naturale. Dar atmosfera seschimbă în ţara asta, un timp,destul de faimoasă pentru lupteleîntre câini şi urşi. Rezervelefaunistice sunt sănătoase, iar înmunţi există operatori atenţi laambient: în sfârşit, bogăţiilenaturale ale Transilvaniei şi nunumai, îşi obţin recunoştinţameritată.”

„Experienţe unice”,„curiozităţi” şi „shopping”completează descrierea făcutăde agenţii italieni, care n-auuitat nici de renumitele sarmaleturco-româneşti: „pline de carnemăcinată, servite lângă mămăligăcu brânză de oaie şi bacon,specialităţile acestei zone”. Gulaşulşi papanaşii pregătiţi de grupurileetnice maghiare, sunt şi ele citateîn prezentare, motive de laudăpentru cinstea bucătarilor gazde -„sărbătoriţi cu brandy-ul local,ţuica, băutură ce n-are cum sălipsească de pe mesele acestorgospodari”.

Sergiu BALABAN-DUCKFoto: Dragoş Dula

Transilvania,locul întâi şi în

2016

De titlu? Da. Acolo, aici, e aşa: Salariu ioc, viaţă deloc.

www.voceastrazii.comROMANIA MAGICA8 | 25 ianuarie 2016 ROMANIA MAGICA 25 ianuarie 2016 | 9

În lenta evoluție care a adus omul maipresus de animal, ne-am obișnuit să nelăudăm cu degetul opozabil, cu mersulbiped și cu un creier mai mare. Dar poatecel mai însemnat indicator al evoluțieieste acordarea unui statut importantunor lucruri nepractice. Noi nu vrem săsupraviețuim, vrem să trăim. Sa creăm. Focul, care dă căldura, fascinează prindansul dramatic al flăcărilor. Hrana,necesară vieții, a fost adaptată pentruplăcere. Ritmul și melodia nu mai sunt simplemijloace de comunicare, ci armoniicomplexe care definesc culturile. Chiar șicel mai puțin sofisticat dintre noi emișcat de combinația potrivită de note,

pași, arome sau jocuri de lumină. Cei mai mulți dintre noi încercăm săaducem frumosul în viețile noastre, fie cuo vază de flori, fie un tablou pe perete oripălăria perfectă. Fredonăm, adulmecăm,aranjăm, probăm și privim. Când ceva cedefinim frumos ne merge la “suflet”,vrem să-l păstrăm. Și îl păstrăm,acel moment efemer, prin fotografie. Fotografiile sunt dovada existențeinoastre, a trecerii noastre prin lume. Suntdovada că am trăit, am călătorit, am avutexperiențe dintre cele mai variate și amiubit.

Text și foto: Bogdan DanPe Bogdan îl mai găsiți aici:

https://bogdandanphotography.wordpress.com

Realitate plăcută şi necesară, în permanentădezvoltare pe întregul mapamond, turismul continuăsă rămână pentru foarte mulţi o...necunoscută. Obună parte dintre locuitorii planetei nu îl pot practicadin motive obiective. Alţii preferă alte activităţi, într-ooarecare măsură echivalente ca beneficiu asuprasănătăţii şi destinderii. Există şi o categorieindiferentă faţă de turism, cel puţin până la probacontrarie. Curios însă, există şi oamenii...ostiliturismului. ”Ce poate fi frumos pe munte?” îşi spunei, ”De ce să pierd timp şi să cheltuiesc bani?” –auzim pe alocuri. Ba uneori, să facă afirmaţii degenul “Să mă plătească şi tot nu m-aş duce..!”. Nu esteîntâmplător faptul că aceşti oameni, din fericire totmai puţini, nu sunt preocupaţi nici de alte activităţi,hai să le spunem extraprofesionale. Având astfel de

prejudecăţi, îşi răpescsinguri un drept al lor.Dreptul la sănătate, lacunoaştere, dreptul de atrăi o viaţă complexă,bogată din punct devedere spiritual, o viaţăechilibrată fizic şi psihic. Pentru că, în ultimăinstanţă, toate acestea sepot obţine - experienţa odovedeşte - şi prinpracticarea consecventăşi raţională a turismului,în primul rând aldrumeţiei, care reprezintăcea mai autentică latură aturismului.

Din fericire, există şi reversul plăcut al problemei,există cu alte cuvinte oameni, marea majoritate, carefac turism din plăcere. Nu trebuie deci să surprindăfaptul că, uneori, turismul se transformă în pasiune. Sunt contaminaţi de o asemenea “boală”, oameniicu o anumită construcţie interioară, care nu dispunneapărat de o constituţie fizică deosebită, dar “simt”,”gustă” şi “trăiesc“ muntele până în adâncul fiinţeilor. Am încercat să găsim un cuvânt românesc,eventual un echivalent al unor expresii străine, caresă-i caracterizeze cât mai aproape de realitate peacesti fideli pasionaţi ai muntelui. Din păcate,dicţionarele nu ne-au fost de mare preţ. Cel maiapropiat ni s-a părut cuvântul “montaniard“, daracesta provine din franceză. Germanii folosescexpresia “Bergvagabunde” care s-ar traduce

“Vagabondul munţilor”, care nu sună grozav în limbaromână, chiar dacă e evident că sensul cuvântului nueste cel dat de traducerea cuvânt cu cuvant… În ceeace ne priveşte am optat pentru “hoinar al munţilor“,acceptând ca, în definitiv, cel ce merge pe munte, defapt ..hoinăreşte. Nu este obligat să o facă şi totuşi o face, având înfinal un punct de referinţă – cabană, lac, vârf, munte– unde trebuie să ajungă dupa ce, în prealabil, acasă,a “hoinărit “ pe hartă şi a stabilit, neobligat de cinevasau de ceva, că vrea să meargă în cutare sau cutareloc. Sigur că “hoinar“, în sensul usual al cuvântului,înseamnă un om care merge fără rost şi fără o ţintă,dar a hoinări pe munte este cu totul altceva...Hoinarul munţilor cunoaşte dinainte atât volumul deresurse pe care le va investi – efort fizic, timp, bani -cât şi rezultatul: sănătate fizică şi psihică, vigoaremorală, poftă de ….viaţă! El este deci conştient că înaceastă ecuaţie, obţine – paradoxal – o valoare infinitmai mare, spre binele personal şi nu în ultimul rând alcelor din jur... Nu vrem să absolutizăm ideea pentrucare am pledat în rândurile de faţă. Aşa cum am maispus-o, nu toata lumea poate face turism. Dar, să nuuităm că ne aflăm într-o regiune montană cuposibilităţi extraordinare de a practica turismul. Şidacă cei din Deltă, să zicem, practică canotajul, care adevenit a doua lor natură, de ce nu am putea noi, ceidin Valea Jiului, să practicăm tursimul în modconsecvent, plăcut şi util? Să devenim, cu altecuvinte, fiecare dintre noi, un hoinar al munţilor, însensul bun al cuvântului, cel pe care am dorit să-lrelevăm în aceste rânduri…

Aurel Dula ( 1934 – 1993)Foto: Dragoș Dula

Pe Dragoș îl mai găsiți aici: http://dragosdula.wix.com/photos

Vor zâmbi probabil sceptic, adepţii zeiţeiDiana, parcurgând aceste rânduri care sevor o pledoarie pentru vânătoareafără..puşcă. Vor fi concilianţi în acelaşi timp,acceptând că defapt, pasiunea lor nu serezumă doar la momentul culminant al ei,acela când vânatul urmărit ore întregi saupoate zile, este răpus de glonte. Autorul articolului de faţă, un ne-vânător,intuieşte prin ceea ce i-a oferit propriapasiune, că întreg ansamblul de peripeţii,momente de surpriză, situaţii limită ce seasociază vânătoarei propriu-zise facsavoarea şi ineditul pelegrinarilor peurmele vânatului. Cel ce vă "povesteşte" prin imaginicâteva din întalnirile sale cu caprele negre,merge chiar mai departe, sperând că vacâştiga de partea sa şi alţi partizani ai unuigen de vânătoare cu nimic mai prejos celeicunoscute şi practicate după toatecanoanele scrise sau nescrise... Aşadar, estevorba despre vânătoarea cu aparatul foto! Veţi recunoaşte din capul locului căpurtătorul unei asemenea "arme" - chiarbenefiicind de ultimele realizări în materieale tehnicii - pleacă din start cu un handicapfaţă de posesorul unei puşti adevărate! Vânătorul de...imagini, parcurge cuaceleaşi imense satisfacţii fazele ce precedvânătoarea propriuzisă, ca să nu maivorbim de clipa victoriei, când mulţumitădibăciei sale şi nu de puţine ori a uneiexperienţe îndelungate, reuşeşte să"răpună" trofeul pe care şi l-a ales cuaceeaşi minuţioasă atenţie. Clipa când el apasă pe declanşatorulcutiuţei fermecate nu este cu nimic maiprejos decât cea în care vânătorul apasă pe

trăgaciul puştii, ba dimpotrivă, satisfacţiaeste amplificată de gândul că deşi "învins",vânatul va continua să traiască. Apropierea, exceptând actul final alurmăririi, rămâne fără îndoială partea ceamai frumoasă, mai pasionantă, prin ceea cesolicită şi dă în schimb originalului vânător.Capra neagră, un animal cu atâtea însuşirice îl feresc de nu mai puţinele primejdii,rămâne totuşi ceea ce este şi tocmai acelepuţine însuşiri care îi mai lipsesc, îl facuneori vulnerabil în faţa plusului deinteligenţă al omului. Iată una din întâlnirile autorului cucaprele negre, care va pleda, speră el, înfavoarea câştigării de teren a acesteipseudo - vânători. Mă aflam, ca de obicei, de unul singur,într-una din căldările glaciare care-midevenise atâta de familiare. Scotoceam devreo două ore grohotişurile, şurlaiele şiacele tăpşane verzi suspendate - atâta decaracteristice habitatului specificminunatelor patrupede - dar în ciudabinoclului performant cu care eram echipat,nu desluşeam nici o urmă. Începusem să-mi pierd orice speranţăcând deodată şuieratul strident al unui ţapsolitar îmi readuse încrederea înposibilităţile unei reuşite. Întorc capul înmod reflex şi pentru o clipă rămân din noudescumpănit. Prea era departe ţapul şi maiales prea la înălţime, ca să pot spera o câtde mică apropiere. Mă gândeam că la primii paşi pe care îivoi face în direcţia sa, se va îndeparta,păstrând distanţa care să îl ferească deorice surpriză. Şi totuşi...Privindu-nereciproc, observ că ţapul - probabil plictisit

- se aşează în culcuşul lui şi mă priveşte cuevidentă superioritate şi...dispreţ. "Ce-o fi căutând ăsta pe-aici?" şi-o fi zismăria-sa de pe înălţimile muntelui...Într-oclipă mi-am făcut un calcul simplu şi fărăsă-i mai acord în aparenţă vreo importanţă,am pornit în jos în sens invers. Cu coadaochiului urmaream un bot de munte carecurând se interpuse între noi. În acest moment, ştiindu-mă nevăzut, amînceput să urc din nou spre un reper pecare mi-l fixasem dinainte. În spatelereperului, un bolovan uriaş, acoperit dejnepeni, trebuia să-l reîntâlnesc pe "măria-sa ", ţapul! Este cred, inutil să vă spun, că în cele 25-30 de minute cât a durat apropierea, mi-ampus în joc întreaga dibăcie de care eramcapabil, astfel încât să nu mă fac simţit.Fiindcă panta era mare, m-am ferit în primulrând ca nici o pietricică să nu alunece subpicioare. Ea ar fi antrenat în cadere şi altepietre, iar zgomotul produs ar fi compromistemerara mea acţiune. În vreo două locuriam mers târâş ca indienii, pentru cămergând în picioare aş fi riscat să fiu văzutde "duşmanul" meu.

Pâna şi respiraţia, în ciuda dificultăţiitraseului în pantă, am încercat să mi-ocontrolez astfel încat să nu fie auzită, dinacest motiv trebuind să fac câteva pauze.Mă gândeam atunci: nu cumva m-o fi simţitţapul şi ma va şuiera dispreţuitor de pe altăstâncă şi mai îndepartată? Înaintam totuşi încurajat, căci la rândulmeu nu auzisem nici un zgomot. În sfârşit,am ajuns la bolovanul acoperit cu jnepeni.Îmi aleg cu emoţie locul pe unde să ies,apreciind cam pe unde ar trebui să doarmăţapul. O ultimă verificare a aparatului cu mânatremurindă, o ultimă respiraţie reţinută şicu toată hotatarea sar dintr-o dată sus pestâncă! Era acolo, la mai puţin de zece paşi!S-a ridicat în picioare şi pentru o fracţiunede secundă ne-am privit în ochi...În clipaurmătoare aparatul declanşează cu omişcare fulger şi abia atunci, uluit, ţapuldispare din câteva salturi în căldareavecină. Prea tarziu însă, el fusese "doborât",dar bucuria rămăsese de partea ambilorcombatanţi : învingător şi învins!

Text si foto : Aurel Dulahttp://dragosdula.wix.com/photos

În interiorul fiecăruia dintre noiexistă o scânteie unică a vociiautenticității. O scânteie cu care ne-amnăscut, o voce interioară, a noastră șidoar a noastră. O voce ce nu poate fiînvățată sau deprinsă. O scânteie deunicitate pe care trebuie sa ne-oreamintim. Cu trecerea anilor, lumeaînconjurătoare, societatea distopică încare trăim, ne acoperă cu mii de alteglasuri. În faţa avalanşei deconstrângeri şi reguli juxtapuse, vocease estompează, se pierde, se ascunde

în cochilia ei, undeva în interiorulnostru. În multe cazuri se uită cudesăvârşire. Se spune că în ceaţă şi cei maiexperimentaţi se pierd. Contururiledevin confuze, constrastele neclare,culorile absente, formele fantomatice,claritatea estompată. Uneori, însă, înceţuri, fie ele de orice natură, poţi să-ţiregăseşti cărarea pierdută. Spre tine,spre autenticitate, spre lume. Am văzutun om în mijlocul unei păduri învăluiteîn ceaţă. Calm. În focus. Doar el şi

aparatul. Departe, acolo, în lumeaceţurilor de pe culme, scopul său îlaşteaptă – scopul său, nu un dragon deideal ce trebuie doborât cu orice preţ,cu ghearele şi cu dinţii. Privirea sa ecalmă, caldă, determinată. Acolo, undevalurile vântului şi anotimpurile şicurbura pământului devin unul şiacelaşi lucru. Unde toate lucrurileconverg în unicitate. Acela e locul pecare îl caută cu întregul suflet. Nici ungând nu-i întrerupe echilibrul. Simte.Căci inima e întotdeauna mai înţeleaptădecât va fi vreodată mintea. Doar cuinima poate vedea ceea ce esteautentic; esenţialul este invizibil pentruochi. În acel moment, în frigul iernii, înceaţă şi tăcere, există doar el, camerafoto, scopul său şi unicitatea – tot ceeace reprezintă el însuşi. E o joacă, ca dealtfel întreaga viaţă. Un joc ce nuva putea fi niciodată câştigat, doarjucat cu autenticitate. Mii de voci, depoveri, de greutăţi, de piedici, toatel-au izbit în viaţă şi i-au zguduit uneoritemeliile. Dar nu este singurul. Nuexistă nici un suflet pe planetanoastră albastră care sa nu aibă opovara de purtat, care să nu ficunoscut durerea, înfrângerea,suferinţa, trădarea, disperarea. Suntemtoţi în aceeaşi barcă.

Dar vine momentul, rătăcind şicăutând o gură de aer proaspăt,pierdut prin ceţurile minţii, în carerealizează ca a purtat o povară în cârcăprea mult timp. E timpul s-o pună jos.Să se oprească. Să renunţe lapreocupări inutile. Momentul în carepoate alege. Şi, cu un respir profund,ce pare să risipească ceaţa pădurii,face primii paşi. Trage primele cadre.Începe să păşească pe cărarea sa,ghidat de o voce. Spre ceea ce a fostmenit să fie de când a intrat în aceastălume. În jur, totul e tăcere şi echilibru.Nemişcare. Fulgi ce cad domol. O stânăîn mijlocul furtunii. Pădurea devinemagică. Ochii devin clari. Munţii dindepărtări, fulgii ce-i ating chipul şi secontopesc în iris, vântul ce poartăvalurile zăpezii spre alte păduri, sprealte rătăciri. Acum, joacă-te! Devino ceea ce aifost menit. Clipa ta. Unicitatea ta, ceacare ţi-a fost dăruită când te-ai născut.Declanşează! Creează! Adu în lume acelceva diferit, al tău, în aceast univers alfotografiei. Fă din viaţa ta o operă deartă! Dă tot ceea ce ai mai bun!

Text și foto: Bogdan Dan

Pe Bogdan îl mai găsiți aici:https://bogdandanphotography.wordpress.com

Hoinarulmunţilor...

Vocea autenticității

Clipe

Teleobiectivul sau...luneta?

www.voceastrazii.comROMANIA MAGICA8 | 25 ianuarie 2016 ROMANIA MAGICA 25 ianuarie 2016 | 9

În lenta evoluție care a adus omul maipresus de animal, ne-am obișnuit să nelăudăm cu degetul opozabil, cu mersulbiped și cu un creier mai mare. Dar poatecel mai însemnat indicator al evoluțieieste acordarea unui statut importantunor lucruri nepractice. Noi nu vrem săsupraviețuim, vrem să trăim. Sa creăm. Focul, care dă căldura, fascinează prindansul dramatic al flăcărilor. Hrana,necesară vieții, a fost adaptată pentruplăcere. Ritmul și melodia nu mai sunt simplemijloace de comunicare, ci armoniicomplexe care definesc culturile. Chiar șicel mai puțin sofisticat dintre noi emișcat de combinația potrivită de note,

pași, arome sau jocuri de lumină. Cei mai mulți dintre noi încercăm săaducem frumosul în viețile noastre, fie cuo vază de flori, fie un tablou pe perete oripălăria perfectă. Fredonăm, adulmecăm,aranjăm, probăm și privim. Când ceva cedefinim frumos ne merge la “suflet”,vrem să-l păstrăm. Și îl păstrăm,acel moment efemer, prin fotografie. Fotografiile sunt dovada existențeinoastre, a trecerii noastre prin lume. Suntdovada că am trăit, am călătorit, am avutexperiențe dintre cele mai variate și amiubit.

Text și foto: Bogdan DanPe Bogdan îl mai găsiți aici:

https://bogdandanphotography.wordpress.com

Realitate plăcută şi necesară, în permanentădezvoltare pe întregul mapamond, turismul continuăsă rămână pentru foarte mulţi o...necunoscută. Obună parte dintre locuitorii planetei nu îl pot practicadin motive obiective. Alţii preferă alte activităţi, într-ooarecare măsură echivalente ca beneficiu asuprasănătăţii şi destinderii. Există şi o categorieindiferentă faţă de turism, cel puţin până la probacontrarie. Curios însă, există şi oamenii...ostiliturismului. ”Ce poate fi frumos pe munte?” îşi spunei, ”De ce să pierd timp şi să cheltuiesc bani?” –auzim pe alocuri. Ba uneori, să facă afirmaţii degenul “Să mă plătească şi tot nu m-aş duce..!”. Nu esteîntâmplător faptul că aceşti oameni, din fericire totmai puţini, nu sunt preocupaţi nici de alte activităţi,hai să le spunem extraprofesionale. Având astfel de

prejudecăţi, îşi răpescsinguri un drept al lor.Dreptul la sănătate, lacunoaştere, dreptul de atrăi o viaţă complexă,bogată din punct devedere spiritual, o viaţăechilibrată fizic şi psihic. Pentru că, în ultimăinstanţă, toate acestea sepot obţine - experienţa odovedeşte - şi prinpracticarea consecventăşi raţională a turismului,în primul rând aldrumeţiei, care reprezintăcea mai autentică latură aturismului.

Din fericire, există şi reversul plăcut al problemei,există cu alte cuvinte oameni, marea majoritate, carefac turism din plăcere. Nu trebuie deci să surprindăfaptul că, uneori, turismul se transformă în pasiune. Sunt contaminaţi de o asemenea “boală”, oameniicu o anumită construcţie interioară, care nu dispunneapărat de o constituţie fizică deosebită, dar “simt”,”gustă” şi “trăiesc“ muntele până în adâncul fiinţeilor. Am încercat să găsim un cuvânt românesc,eventual un echivalent al unor expresii străine, caresă-i caracterizeze cât mai aproape de realitate peacesti fideli pasionaţi ai muntelui. Din păcate,dicţionarele nu ne-au fost de mare preţ. Cel maiapropiat ni s-a părut cuvântul “montaniard“, daracesta provine din franceză. Germanii folosescexpresia “Bergvagabunde” care s-ar traduce

“Vagabondul munţilor”, care nu sună grozav în limbaromână, chiar dacă e evident că sensul cuvântului nueste cel dat de traducerea cuvânt cu cuvant… În ceeace ne priveşte am optat pentru “hoinar al munţilor“,acceptând ca, în definitiv, cel ce merge pe munte, defapt ..hoinăreşte. Nu este obligat să o facă şi totuşi o face, având înfinal un punct de referinţă – cabană, lac, vârf, munte– unde trebuie să ajungă dupa ce, în prealabil, acasă,a “hoinărit “ pe hartă şi a stabilit, neobligat de cinevasau de ceva, că vrea să meargă în cutare sau cutareloc. Sigur că “hoinar“, în sensul usual al cuvântului,înseamnă un om care merge fără rost şi fără o ţintă,dar a hoinări pe munte este cu totul altceva...Hoinarul munţilor cunoaşte dinainte atât volumul deresurse pe care le va investi – efort fizic, timp, bani -cât şi rezultatul: sănătate fizică şi psihică, vigoaremorală, poftă de ….viaţă! El este deci conştient că înaceastă ecuaţie, obţine – paradoxal – o valoare infinitmai mare, spre binele personal şi nu în ultimul rând alcelor din jur... Nu vrem să absolutizăm ideea pentrucare am pledat în rândurile de faţă. Aşa cum am maispus-o, nu toata lumea poate face turism. Dar, să nuuităm că ne aflăm într-o regiune montană cuposibilităţi extraordinare de a practica turismul. Şidacă cei din Deltă, să zicem, practică canotajul, care adevenit a doua lor natură, de ce nu am putea noi, ceidin Valea Jiului, să practicăm tursimul în modconsecvent, plăcut şi util? Să devenim, cu altecuvinte, fiecare dintre noi, un hoinar al munţilor, însensul bun al cuvântului, cel pe care am dorit să-lrelevăm în aceste rânduri…

Aurel Dula ( 1934 – 1993)Foto: Dragoș Dula

Pe Dragoș îl mai găsiți aici: http://dragosdula.wix.com/photos

Vor zâmbi probabil sceptic, adepţii zeiţeiDiana, parcurgând aceste rânduri care sevor o pledoarie pentru vânătoareafără..puşcă. Vor fi concilianţi în acelaşi timp,acceptând că defapt, pasiunea lor nu serezumă doar la momentul culminant al ei,acela când vânatul urmărit ore întregi saupoate zile, este răpus de glonte. Autorul articolului de faţă, un ne-vânător,intuieşte prin ceea ce i-a oferit propriapasiune, că întreg ansamblul de peripeţii,momente de surpriză, situaţii limită ce seasociază vânătoarei propriu-zise facsavoarea şi ineditul pelegrinarilor peurmele vânatului. Cel ce vă "povesteşte" prin imaginicâteva din întalnirile sale cu caprele negre,merge chiar mai departe, sperând că vacâştiga de partea sa şi alţi partizani ai unuigen de vânătoare cu nimic mai prejos celeicunoscute şi practicate după toatecanoanele scrise sau nescrise... Aşadar, estevorba despre vânătoarea cu aparatul foto! Veţi recunoaşte din capul locului căpurtătorul unei asemenea "arme" - chiarbenefiicind de ultimele realizări în materieale tehnicii - pleacă din start cu un handicapfaţă de posesorul unei puşti adevărate! Vânătorul de...imagini, parcurge cuaceleaşi imense satisfacţii fazele ce precedvânătoarea propriuzisă, ca să nu maivorbim de clipa victoriei, când mulţumitădibăciei sale şi nu de puţine ori a uneiexperienţe îndelungate, reuşeşte să"răpună" trofeul pe care şi l-a ales cuaceeaşi minuţioasă atenţie. Clipa când el apasă pe declanşatorulcutiuţei fermecate nu este cu nimic maiprejos decât cea în care vânătorul apasă pe

trăgaciul puştii, ba dimpotrivă, satisfacţiaeste amplificată de gândul că deşi "învins",vânatul va continua să traiască. Apropierea, exceptând actul final alurmăririi, rămâne fără îndoială partea ceamai frumoasă, mai pasionantă, prin ceea cesolicită şi dă în schimb originalului vânător.Capra neagră, un animal cu atâtea însuşirice îl feresc de nu mai puţinele primejdii,rămâne totuşi ceea ce este şi tocmai acelepuţine însuşiri care îi mai lipsesc, îl facuneori vulnerabil în faţa plusului deinteligenţă al omului. Iată una din întâlnirile autorului cucaprele negre, care va pleda, speră el, înfavoarea câştigării de teren a acesteipseudo - vânători. Mă aflam, ca de obicei, de unul singur,într-una din căldările glaciare care-midevenise atâta de familiare. Scotoceam devreo două ore grohotişurile, şurlaiele şiacele tăpşane verzi suspendate - atâta decaracteristice habitatului specificminunatelor patrupede - dar în ciudabinoclului performant cu care eram echipat,nu desluşeam nici o urmă. Începusem să-mi pierd orice speranţăcând deodată şuieratul strident al unui ţapsolitar îmi readuse încrederea înposibilităţile unei reuşite. Întorc capul înmod reflex şi pentru o clipă rămân din noudescumpănit. Prea era departe ţapul şi maiales prea la înălţime, ca să pot spera o câtde mică apropiere. Mă gândeam că la primii paşi pe care îivoi face în direcţia sa, se va îndeparta,păstrând distanţa care să îl ferească deorice surpriză. Şi totuşi...Privindu-nereciproc, observ că ţapul - probabil plictisit

- se aşează în culcuşul lui şi mă priveşte cuevidentă superioritate şi...dispreţ. "Ce-o fi căutând ăsta pe-aici?" şi-o fi zismăria-sa de pe înălţimile muntelui...Într-oclipă mi-am făcut un calcul simplu şi fărăsă-i mai acord în aparenţă vreo importanţă,am pornit în jos în sens invers. Cu coadaochiului urmaream un bot de munte carecurând se interpuse între noi. În acest moment, ştiindu-mă nevăzut, amînceput să urc din nou spre un reper pecare mi-l fixasem dinainte. În spatelereperului, un bolovan uriaş, acoperit dejnepeni, trebuia să-l reîntâlnesc pe "măria-sa ", ţapul! Este cred, inutil să vă spun, că în cele 25-30 de minute cât a durat apropierea, mi-ampus în joc întreaga dibăcie de care eramcapabil, astfel încât să nu mă fac simţit.Fiindcă panta era mare, m-am ferit în primulrând ca nici o pietricică să nu alunece subpicioare. Ea ar fi antrenat în cadere şi altepietre, iar zgomotul produs ar fi compromistemerara mea acţiune. În vreo două locuriam mers târâş ca indienii, pentru cămergând în picioare aş fi riscat să fiu văzutde "duşmanul" meu.

Pâna şi respiraţia, în ciuda dificultăţiitraseului în pantă, am încercat să mi-ocontrolez astfel încat să nu fie auzită, dinacest motiv trebuind să fac câteva pauze.Mă gândeam atunci: nu cumva m-o fi simţitţapul şi ma va şuiera dispreţuitor de pe altăstâncă şi mai îndepartată? Înaintam totuşi încurajat, căci la rândulmeu nu auzisem nici un zgomot. În sfârşit,am ajuns la bolovanul acoperit cu jnepeni.Îmi aleg cu emoţie locul pe unde să ies,apreciind cam pe unde ar trebui să doarmăţapul. O ultimă verificare a aparatului cu mânatremurindă, o ultimă respiraţie reţinută şicu toată hotatarea sar dintr-o dată sus pestâncă! Era acolo, la mai puţin de zece paşi!S-a ridicat în picioare şi pentru o fracţiunede secundă ne-am privit în ochi...În clipaurmătoare aparatul declanşează cu omişcare fulger şi abia atunci, uluit, ţapuldispare din câteva salturi în căldareavecină. Prea tarziu însă, el fusese "doborât",dar bucuria rămăsese de partea ambilorcombatanţi : învingător şi învins!

Text si foto : Aurel Dulahttp://dragosdula.wix.com/photos

În interiorul fiecăruia dintre noiexistă o scânteie unică a vociiautenticității. O scânteie cu care ne-amnăscut, o voce interioară, a noastră șidoar a noastră. O voce ce nu poate fiînvățată sau deprinsă. O scânteie deunicitate pe care trebuie sa ne-oreamintim. Cu trecerea anilor, lumeaînconjurătoare, societatea distopică încare trăim, ne acoperă cu mii de alteglasuri. În faţa avalanşei deconstrângeri şi reguli juxtapuse, vocease estompează, se pierde, se ascunde

în cochilia ei, undeva în interiorulnostru. În multe cazuri se uită cudesăvârşire. Se spune că în ceaţă şi cei maiexperimentaţi se pierd. Contururiledevin confuze, constrastele neclare,culorile absente, formele fantomatice,claritatea estompată. Uneori, însă, înceţuri, fie ele de orice natură, poţi să-ţiregăseşti cărarea pierdută. Spre tine,spre autenticitate, spre lume. Am văzutun om în mijlocul unei păduri învăluiteîn ceaţă. Calm. În focus. Doar el şi

aparatul. Departe, acolo, în lumeaceţurilor de pe culme, scopul său îlaşteaptă – scopul său, nu un dragon deideal ce trebuie doborât cu orice preţ,cu ghearele şi cu dinţii. Privirea sa ecalmă, caldă, determinată. Acolo, undevalurile vântului şi anotimpurile şicurbura pământului devin unul şiacelaşi lucru. Unde toate lucrurileconverg în unicitate. Acela e locul pecare îl caută cu întregul suflet. Nici ungând nu-i întrerupe echilibrul. Simte.Căci inima e întotdeauna mai înţeleaptădecât va fi vreodată mintea. Doar cuinima poate vedea ceea ce esteautentic; esenţialul este invizibil pentruochi. În acel moment, în frigul iernii, înceaţă şi tăcere, există doar el, camerafoto, scopul său şi unicitatea – tot ceeace reprezintă el însuşi. E o joacă, ca dealtfel întreaga viaţă. Un joc ce nuva putea fi niciodată câştigat, doarjucat cu autenticitate. Mii de voci, depoveri, de greutăţi, de piedici, toatel-au izbit în viaţă şi i-au zguduit uneoritemeliile. Dar nu este singurul. Nuexistă nici un suflet pe planetanoastră albastră care sa nu aibă opovara de purtat, care să nu ficunoscut durerea, înfrângerea,suferinţa, trădarea, disperarea. Suntemtoţi în aceeaşi barcă.

Dar vine momentul, rătăcind şicăutând o gură de aer proaspăt,pierdut prin ceţurile minţii, în carerealizează ca a purtat o povară în cârcăprea mult timp. E timpul s-o pună jos.Să se oprească. Să renunţe lapreocupări inutile. Momentul în carepoate alege. Şi, cu un respir profund,ce pare să risipească ceaţa pădurii,face primii paşi. Trage primele cadre.Începe să păşească pe cărarea sa,ghidat de o voce. Spre ceea ce a fostmenit să fie de când a intrat în aceastălume. În jur, totul e tăcere şi echilibru.Nemişcare. Fulgi ce cad domol. O stânăîn mijlocul furtunii. Pădurea devinemagică. Ochii devin clari. Munţii dindepărtări, fulgii ce-i ating chipul şi secontopesc în iris, vântul ce poartăvalurile zăpezii spre alte păduri, sprealte rătăciri. Acum, joacă-te! Devino ceea ce aifost menit. Clipa ta. Unicitatea ta, ceacare ţi-a fost dăruită când te-ai născut.Declanşează! Creează! Adu în lume acelceva diferit, al tău, în aceast univers alfotografiei. Fă din viaţa ta o operă deartă! Dă tot ceea ce ai mai bun!

Text și foto: Bogdan Dan

Pe Bogdan îl mai găsiți aici:https://bogdandanphotography.wordpress.com

Hoinarulmunţilor...

Vocea autenticității

Clipe

Teleobiectivul sau...luneta?

www.voceastrazii.comPOLITICA LOR10 | 25 ianuarie 2016

Privesc de ceva timp lecțiile depseudodemocrație pe care clasa politică leservește periodic electoratului. Toatăaceastă competiție care vizează viitorulorașului în care trăiești este de fapt un teatruieftin, cu actori care ne zâmbesc la tv, ne faccu mâna sau ne îmbrățișează pe stradă,gândind că promisiunile goale de conținut osă-i propulseze în piramida politicii. Dacăpolitica ar fi un sport, ar fi plin de politicieniexcluși din joc pe motiv că nu respectăregulile. Însă politica nu este sport și nici divertisment,ci este ceva serios, care are un impact mareasupra vieților oamenilor. Ei cred că este permissă încalci toate regulile: de bun simț, morale saulegale. Doar știm cum e în politică: învingătorul iatotul.

Valea Jiului, 2016. Ne aflăm în plin sezonde transferuri politice. Primarii negociază cu toate partidele,promițând tuturor că vor candida din partea lor.Singurul joc care îi poate transforma înconducătorii supremi ai micilor comunitățisubjugate. Și totul în interesul oamenilor. Dacănu s-ar gândi la oameni, s-ar da numaidecât la oparte, dar proiectele fără de care comunitatea ar

muri nu pot fi duse la îndeplinire decât de ei.Conducătorii supremi.

Să vedem și regulile jocului. Se da un primar cu notorietate și trei, patrupartide.

Primarul imbatabil promite fiecărui partid căva candida din partea lui, cu condiția săîndepărteze orice persoană care ar putea să-lderanjeze electoral sau personal, bonus laconducerea organizației locale să fie o persoanăagreată și pentru discreditare totală să mai fie șiun candidat cu rol de iepure (ca în cursele decâini) dispus să-i cedeze locul atunci cânddomnia sa va binevoi să se decidă.

Final de repriză. Partidele sunt annihilate, așteptând cu unzâmbet tâmp finalul meciului, mai mult chiar,bucurându-se și împărțind trofeul victorieiipotetice.

Dar timpul trece și cum legea asta electoralănu permite să candidezi din partea mai multorpartide odată, trebuie să decizi. Nu e o problemăsă câștigi, nu există contracandidați sau, mă rog,există, dar sunt doar așa, ca să spunăelectoratului ce tare e primarul și cum nu au

șanse să-l învingă, problema este cum să-țiurmărești interesele în așa fel încât să creadăoamenii că o faci pentru ei. Le vinzi iluzia căviitorul lor depinde de traseismul tău, deînțelegerile pe care le faci tu și doar tu le poțiface cu cei ce ți se aseamănă și populează toatepalierele politice, căci doar familia traseiștiloreste numeroasă. Mirajul conducătorului suprem care sepropagă pe toate palierele politice naste monștri.Monștri care se sfătuiesc, indiferent de partideledin care fac parte, cum să-și păstreze poziția șisă-și conserve privilegiile. Monstri care împartorașele ca pe jucării, ”tu iei Valea Jiului, Brad șiOrăștie, eu Hațeg, Deva și Hunedoara”, ”bă, nu-țipun contracandidat la Vulcan dacă-mi dai voturilela consiliul județean”. Monștri care încearcă să nepăcălească că fără ei universul local seprăbușește. Monștri care arareori sunt înlăturațide justiție.

Ce rol mai au oamenii în jocul ăsta? Păi, cear fi teatrul fără spectatori?…și printr-o eroare au fost trecuți în lege cunumele de electorat.Final de joc.

Adrian ZVÎNCĂ

Mirajul conducătorului supremsau cum să păcălești electoratul democratic

Înainte de a publica cel mai recentarticol pe ”Vocea Străzii”, Anamariam-a rugat să am o opinie legat detururile de scrutin. Iar materialul defață vine ca o completare la ceea ceam de scris. Nu intenționez săcontinui în același ton, ci prefer săfac o retrospectivă a evoluțieipolitice (mai bine zis involuție). Din punctul meu de vedere, anul2012 a fost cel mai dramatic anpentru democrație. Ura visceralăîmpotriva fostului președinte TraianBăsescu și împotriva măsuriloreconomice aberante și inutile,

promovate de Guvernul Boc, a dus,prin ”iscusința” marilor politicieni, lanașterea celei mai antidemocraticestructuri politice: USL. Măsurile brutale și lipsite de oriceurmă de moralitate - și totodatăaflate la limita legalității – luate deUSL în parlament sunt cunoscute șidiscutate; nu cred că mai este cevade spus, însă îmi permit să abordezîntr-o anumită temă efectul acestora. În 2012, la Țebea, la comemorarealui Avram Iancu, am avut plăcerea dea-l reîntâlni pe Dan Radu Rușanu.Momentul era imediat după

rezultatele referendumului care l-avalidat pe Traian Băsescu dreptpreședinte. În calitate de tânărpolitician eram revoltat de ignoranțaEuropei la dorința clară a românilorcare doreau să-l înlăture pe TraianBăsescu din fruntea țării. Astfel, am abordat subiectul cuDan Radu Rușanu. Explicația acestuiam-a uimit. Băsescu a fost lăsat lapreședinția țării pe post de controloral acțiunilor antidemocratice aleUSL. Cum noi, românii, nu aveamcapacitatea de a nu depăși limiteledemocratice din proprie voință, eranevoie de o contrabalansare aputerii în stat.

Perfect adevărat. Totuși au scăpat câteva măsuri șiașa ne-am ales cu legea caregarantează primarilor mandate peviață.

De ce spun asta? E simplu. Oriceprimar are notorietate maximă șiintenția de vot cunoscută. Să luăm,de exemplu, un vot de 30%. Teoretic,ceilalți 70%, chiar împărțiți egal întredoi candidați, ar face ca respectivulsă piardă mandatul. Doar teoretic,întrucât, practic, acesta va avea grijăsă impună suficienți candidați în așafel încât să fragmenteze votul

contracandidaților, până la procentece ar fi inferioare celor 30%,asigurându-i succesul. Dacă arexista un al doilea tur, cele 70% arreveni unui contracandidat și arface ca acesta să câștige.

Aritmetica e simplă, nu? Democratic este să reprezințimajoritatea cetățenilor, dar, ca înfabula lui Grigore Alexandrescu ”Căvoi egalitate, dar nu pentru căței”,cui să-i pese de democrație?

A venit momentul dramaticColectiv. Momentul resetării claseipolitice, momentul care a dus laapariția guvernului technocrat careva salva națiunea. Una dintrecererile străzii a fost legată de legeaelectorală. Guvernul RĂZGÂNDAC a reușit înlocul resetării politice să își resetezememoria, făcând ceea ce știupoliticienii să facă mai bine: să-șiconserve privilegiile, că doarsusținerea guvernului nu vine dinstradă, ci din parlament, iarsusținerea parlamentarilor vine dela primari. Iar dacă primarii vormandate pe viață, pentru binelenațiunii…

SĂ FIE MANDATE PE VIAȚĂ!Adrian ZVÎNCĂ

Un pas până lademocrație

www.voceastrazii.com POLITICA LOR 25 ianuarie 2016 | 11 Sfârșit de ianuarie a lui2016. Oameni careîngheață în case de frig,care își spală copiii cu apăadusă din Jiu și suntobligați de un sistemputred să fure cărbunipentru a-și asiguraexistența. Sărăcie lucie. Oameni fărăsperanță, care nu mai cred în textelepoliticienilor, ce le promit din patru în patruani că va fi bine. Mii de familii moarte deîngrijorare pentru ziua de mâine, fiindcă seînchid minele. Copii tineri care nu știu să-șitrăiască tinerețea, ci aleg să ia caleastrăinătății pentru a avea cu ce să seîntrețină. Șanse și vieți irosite, într-o zonă în care până șiexistența unui chioșc amărât de pâine ține de câtde bine te înțelegi cu primarul din localitate șiacoliții săi. Asta e Valea Jiului din 2016, iarlucrurile nu se vor schimba prea curând.Eventual, peste ani, vom avea știri despre Valeanoastră părăsită, populată cu oameni în vârstă,cărora le este mult prea teamă s-o ia, din nou, dela zero. Și-au irosit atâtea începuturi doar... Nu mă pot abține să nu-mi pun tot mai multeîntrebări legate de situația în care ne aflăm. Cine ești, tu, politicianule, care îndrăznești să tepui în fața maselor de oameni cu scopul de a leconduce viețile, când, de fapt, tu trăiești dinmunca lor? De ce vrei întotdeauna, prin minciunibine plasate în campanie, să îți câștigi propriaexistență? De ce vrei, prin furt, să lași săracă oîntreagă națiune? Din națiunea aia furată va faceparte și copilul tău, care poate nu va fi atât denorocos ca tine.

Cine ești tu, alegătorule, care îți votezi propria-ți sclavie? Istoria demonstrează că, prin votulnostru, distrugem generații nenăscute. Și totușimergem în același ritm de autodistrugere. De cetu, bătrâne, pui umărul la o viață chinuitoare, fiindîncântat de darurile false pe care ei, politicienii, țile fac doar o dată la patru ani? Nu te gândești lacopii? La nepoți? La cei care te sună odată lacâteva luni din străinătate, în timp ce tu, aici, testingi încet ca o lumânare? Cine ești tu, muncitorule, care trudești pentruultimul leu, iar parte din truda ta merge către unpolitician ce-ți zâmbește ademenitor, în costum defirmă, că pentru votul tău îți va face viața maibună? Cine ești tu, tinere, care alegi să pleci dințară, fiindcă aici nu-ți găsești locul și-ți suntsfărâmate visele sub bocanci la fiecare colț destradă? Vorbim întotdeauna despre schimbări, despresisteme, despre ce nu e bine. Însă nu știm cum săpunem umărul la aceste schimbări. De ce temulțumești cu o promisiune, o găleată, o plasă depâine, pentru care-ți vinzi viitorul în următoriipatru ani? De ce nu ai curaj să-l tragi larăspundere pe cel care îți promite că îți va faceviața bună? Promisiunea ține de onoare, nu?Când ți-a promis, ar fi trebuit să fie sigur că te vaajuta. Chiar nu ți se pare dubios că, de 26 de ani

întâlnim aceleași fețe, subalte sigle, numite pompospartide? Când de fapt suntfrății ale corupției șifurtișagului de joasă speță.

Mi s-a reproșat că am cevacu sistemul, că sunt revoltat

împotriva lui. Nu, nu sunt împotriva sistemului, că,dacă n-am avea nicio formă de organizare, ar fihaos. Sunt împotriva celor care sunt căpeteniileacestei națiuni, prin votul nostru, și nu-și factreaba. Avem o sumedenie de servicii, createchipurile pentru societate, când, de fapt, suntpentru protecția sistemului. Când ați văzut un polițist atacând un sistem,răzvrătindu-se împotriva abuzurilor din el,abuzuri care-l au și pe el drept țintă? Când ațivăzut că un jandarm ia la bătaie un parlamentar?Dar cu siguranță ați văzut cum erau târâți pe josși pocniți ei, oamenii simpli, care nu mai suportăsistemul și parlamentarii. Noi, cei care votăm, nufacem nimic altceva decât să plătim jugul și biciulcelui care ne asuprește. E și asta o formă desclavie, întrucât sclavia a supraviețuit miilor deani, într-o formă sau alta. Cine, în slujba cui se află? Eu plătesc ca tu sălucrezi pentru mine, politicianule! Să-mi reprezințizona, să nu-i lași pe alții să ne fure cu tot cu case.De ce distrugem generații nenăscute prin ceea cefacem acum, în prezent, cu bună știință?

O vorbă din popor spune că un croitor măsoarăde mai multe ori și taie o singură dată. Vineperioada alegerilor. Să ne gândim bine ce vomface cu viața noastră!

Sorin SANDA

Eurodeputatul ce reprezintăjudețul Hunedoara în ParlamentulEuropean este atent la politicahunedorenilor, însă crede căașteptările oamenilor au crescut șică aceștia sunt mult mai atenți lafelul cum se comportă politicienii pescena politică.

„Urmăresc ce se întâmplă în județpentru că sunt președinte al UDMRHunedoara. Ce se întâmplă aici și cese întâmplă în întreaga țară e ocăutare, eu asta aș spune acum.Suntem în perioada căutărilor. Suntfoarte multe teorii cu ce s-aîntâmplat în noiembrie la Colectiv,cu ce înseamnă acest lucru. Unlucru e clar în județul Hunedoara șiîn înteaga țară se schimbăașteptările cetățenilor față depoliticieni. Sunt așteptări noi,oamenii s-au săturat de vorbe goale,de demagogie, de incompetență.Oamenii vor mai multă credibilitate,vor tineri în politică, competenți șinepătați care nu au fost implicați înscandaluri de corupție dedelapidare, de deturnare de

fonduri”, a declarat, pentru VoceaStrăzii, Iuliu Winkler,europarlamentar. Europarlamentarul hunedoreanmai spune că dualitatea PNL-ului nuface bine.

„Concret ce se va întâmpla, eu vădaceste mișcări și sigur că marele PNLnu se simte foarte bine pentru căaceastă dualitate nu face bine. Existăcomparația pe cele douăcomponente, vechiul PNL și vechiulPD-L și acest lucru se întâmplă întoată țara. Vedem noile formațiunicare își fac loc pe scena politică șiALDE și ceilalți. Eu cred că laalegerile locale se va întâmpla ooarecare fărâmițare și eu cred că vorfi câteva din aceste noi partide carevor reuși să obțină procente destulde mari”, mai spune Iuliu Winkler.

Alegerile locale, primulobiectiv pe masa UDMR

„Poți reuși la locale doar dacă îțifaci o rețea de filiale. Un partid cuconducere centrală la București nupoate primi voturi la Hunedoaradacă nu are filiale locale, dacă nu areoameni să convingă. Eu cred că esteloc pentru toată lumea, dar oameniivor fi convinși numai în măsuracandidaților cu credibilitate. În ceprivește UDMR, la alegerile localenoi suntem micuți, noi avem puținialegători, vrem să rămânem prezențiîn Deva, Hunedoara, Valea Jiului șiacolo unde avem filiale. Vom aveacandidați tineri, vom avea candidațifemei. Nu vom face noi politica înjudețul Hunedoara, dar nici nu credcă putem să fim ocoliți”, afirmăeuroparlamentarul.

Liderul UDMR spune că partiduldin care face parte are o devizăclară – fără alianțe politice, permisefiind doar alianțele electorale.

„Cred că avem șanse de a câștigaparlamentari din județul Hunedoara.Dacă vom avea parteneri suntempregătiți să încheiem înțelegerielectorale, dar doar acel soi dealianțe prin care UDMR-ul nu îșipierde identitate. Adică nu sunteminteresați să promovăm oameni pelistele altor partide sau pe listelealtor coaliții”, spune Iuliu Winkler.

Iulia BĂLUȘĂ

Cine suntem?

Iuliu Winkler, europarlamentar:„Oamenii s­au săturat de vorbe goale,de demagogie, de incompetență”

„ Nu avem interespentru altfel de

construcțiepolitică, decât

alianțaelectorală”

www.voceastrazii.comOAMENI12 | 25 ianuarie 2016

De mii de ori a admirat stelele, însă niciodatănu a ajuns atât de sus, printre ele. Trăiește dinplin visul american și-și mai dorește săcălătorească în spațiu. Mărturisește că acestlucru nu este un moft, ci o chemare pe care osimte cu toată ființa ei.

„Cea mai mare dorință personală este săcălatoresc în spațiu, în această viață și săplutesc printre stele, admirându-le. Este maimult o chemare decât o idee”

Nu vorbim despre un film science fiction, cidespre o poveste reală. E povestea Simonei, opetroșăneancă ce își dorește să admire stelele întoată splendoarea lor.

Viața este o serie de întâmplări. Nu a fost oîntâmplare să o cunosc, pentru că putea fi remarcatăimediat. Mi s-a părut diferită și am ajuns să necunoaștem. Fiecare dintre noi este diferit, este unic,viața noastră este unică. Nuanțele oamenirii suntmai închise sau mai deschise, în funcție de unghiuldin care le privești.

Avem părți bune și părți rele. Eu încerc să cautpărțile bune ale oamenilor. Îmi plac oamenii care auvisuri, care vor să aibă un viitor și care nu semulțumesc cu puțin. Uneori mă simt ca un regizor încăutarea filmului perfect, un film cu actori care vorsă ajungă la stele și să le domine. Ca regizor pe scena scrisului, îmi doresc să daunaștere unui film cald, uman și plin de emoție.Actorul meu de astăzi este nemaipomenit, estespecial și totodată avem de învățat de la el. Și maiștiu că acest film este unul cu final fericit. Simona OncescuTunaru se află pe scenavieții zi de zi și nu s-alăsat orbită de luminareflectoarelor. A rămasumană și simplă. Și-acreionat un viitor pe caremulți dintre noi nu arreuși măcar să-l viseze. Deocamdată îșitrăiește visul american șio face din tot sufletul.Menționez că nu a uitatlimba română când atraversat oceanul, ba maimult a devenit un modelpentru români, pentru că s-a apucat de scris, înlimba română, pentru români.

Reporter: Povestește-ne cum a început totul. Cumai ajuns în America?

Simone O.T.: Povestea mea a început într-undecor de vis, printre câmpii și coline, respirând aercurat în liniște, la țară, în comuna Țânțăreni, județul

Gorj. Pe la vârsta de șase ani am ajuns în Petroșaniși am început studiile primare la Școala I.G. Duca.Am absolvit Colegiul Național de Informatică,”Carmen Sylva” și mi-am continuat călătoria, maiîntâi la București și apoi la Cluj, unde am absolvitFacultatea de Drept din cadrul Universității Creștine”Dimitrie Cantemir”. M-am întors la Petroșani și am deschis un club,unde organizam multe evenimente. Între timp, amînțeles că am nevoie de mai multe informații îndomeniul hotelier și am continuat studiile la ”Florida

International University”,Facultatea de Turism, înStatele Unite ale Americii.M-am întors în România în2008, mi-am cunoscutpartenerul de viață, ne-amcăsătorit, am continuat sălucrez alături de familiamea. Pentru aproape un anam locuit la Londra, undeam studiat LiteraturaClasică și Filosofia. Amrevenit în SUA la sfârșitullunii august, 2015, fiindnorocoasa câștigătoare aloteriei vizelor.

Reporter: Ce bagaj aveai și pe cine aveai dreptsprijin când ai ajuns în SUA?

Simone O.T.: Nu îmi plac bagajele, încerc săcălătoresc fără acestea, este mai ușor. Singurelebagaje pe care le am sunt experiențele de viață șicunoștințele acumulate de-a lungul timpului. Amsosit împreună cu partenerul meu, am reluat câtevalegături, au trecut zece ani însă peste ele, cei maimulți s-au relocat în alte țări sau orașe.

Reporter: Cu ce îți ocupi timpul acolo? Ai un job?Simone O.T.: Sunt bucuroasă să împărtășesc că

sunt agent de investiții imobiliare în Miami la ceamai mare companie imobiliară din SUA, KellerWilliams, și că fac parte din Asociația Realtorilor dinMiami, de asemenea și din Asociatia Națională aRealtorilor din SUA. Miami este o locație excelentăpentru a cumpăra o proprietate rezidențială saucomercială, iar majoritatea clienților sunt investitoriinternaționali.

Simona Oncescu Tunaru:„România este parte din mine și eu sunt parte din ea”

Nu îmi plac bagajele, încerc săcălătoresc fără acestea, este maiușor. Singurele bagaje pe care leam sunt experiențele de viață șicunoștințele acumulate de-a lungultimpului. Am sosit împreună cupartenerul meu, am reluat câtevalegături, au trecut zece ani însăpeste ele, cei mai mulți s-au relocatîn alte țări sau orașe.

Ținând cont că suntdespărțite de un ocean,mentalitățile sunt destul dediferite, la fel ca și cultura șitradițiile. Însă, în 2016, cuajutorul tehnologiei, nealiniem cu toții la o gândire lao scară mai largă, universală.

Da, cea mai maredorință personală este săcălatoresc în spațiu, înaceastă viață și să plutescprintre stele, admirându-le. Este mai mult ochemare decât o idee.

www.voceastrazii.com OAMENI 25 ianuarie 2016 | 13

Reporter: Ce îți place cel mai mult acolo, dincolo deocean?

Simone O.T.: Soarele pentru 365 de zile și oceanulAtlantic, mixul de oameni din toată lumea, faptul căintru în contact cu oameni noi, zilnic.

Reporter: Cum sunt percepuți românii în America?Simone O.T.: Nu cred că ne cunosc îndeajuns pentru

a avea o părere, depinde foarte mult de românii pe carei-au cunoscut personal. De obicei, când le spun că suntdin România, primesc doar feedback pozitiv, ceea ce ebine, nu?

Reporter: Cât de diferită este gândirea americană,comparativ cu cea europeană?

Simone O.T.: Ținând cont că sunt despărțite de unocean, mentalitățile sunt destul de diferite, la fel ca șicultura și tradițiile. Însă, în 2016, cu ajutorultehnologiei, ne aliniem cu toții la o gândire la o scarămai largă, universală.

Reporter: Știu că îți place să scrii. E o pasiune vechesau ai descoperit-o după ce ai călătorit în State?

Simone O.T.: Iubesc să scriu, iar câteodată scrisuldevine o necesitate, o trăire, un sentiment. Scriu de prin2010, am publicat deja o carte, există alte proiecte încurs de scriere.

Reporter: Ce alte pasiuni mai ai?Simone O.T.: Călătoriile, să cunosc oameni noi, să

ajung în locuri noi, citesc mai mult decât scriu, alerg decâteva ori pe săptămână, yoga, contemplarea naturii,visele.

Reporter: Ce obiective profesionale ai?Simone O.T.: Vreau să fiu un Realtor de Top in

compania Keller Williams, peste doi ani să devin Brokerși să lucrez cu investitori internaționali, pentruproprietați cu vedere la Ocean în Miami si împrejurimi.

Reporter: Mi-ai spus că îți dorești să călătorești înspațiu. De unde această idee?

Simone O.T.: Da, cea mai mare dorință personalăeste să călatoresc în spațiu, în această viață și săplutesc printre stele, admirându-le. Este mai mult ochemare decât o idee.

Reporter: Îți dorești să rămâi în America sau vrei săte întorci în țară?

Simone O.T.: Pentru următoarea perioadă voirămâne aici, însă nimic nu este permanent, pot veni înRomânia, oricând. Orice este posibil.

Reporter: Spune-mi câteva lucruri despreproiectele tale, despre „Ghidul/ Cum să te porțica să fii cool?” și despre colaborarea cu cei de laKarta Graphic?

Simone O.T.: “Ghidul” este răspunsul sincer șidirect la comportamentul societății românești dinprezent și încearcă să ofere oportunitatea deîndrumare. Este împărțit pe titluri :”LaHypermarket”, “În trafic”, “La Mall” etc. În fiecaretitlu este prezentat un caz concret în careaproape oricare dintre noi s-a aflat cel puținodată în viață. Începem prin a ne schimba noiînșine, astfel încât exemplul bun să devină"exemplul cool”. Ghidul se poate citi online pesite-ul meu simoneot.com

Sunt onorată să fiu selectată printre co-autoriiantologiei "Cuplul, în căutarea paradisuluipierdut", sub îndrumarea poetei Ana Nedelcu care

este filolog, jurnalist și traducător, făcând parte dinnumeroase antologii internaționale, cu poezii și prozăscurtă în engleză, română, franceză și spaniolă. Antologia va fi lansată în următoarele zile de edituraKarta Graphic Ploiești. Formatul este inedit, literaturădeosebită, co-autori pe măsură, precum și invitațispeciali din lumea academică și culturală. Tema primei antologii este menită să invite doritoriiîn a le exprima talentul scriitoricesc în materie de prozăscurtă şi poezie. Antologia se poate comanda de laEditura Karta Graphic Ploiești.

Reporter: Ce înseamnă România pentru tine?Simone O.T.: Nu pot descrie România în cuvinte, ar

fi prea modeste pentru frumusețea și înțelepciuneaplaiurilor Românești. România este parte din mine și eusunt parte din ea.

Reporter: Ce înseamnă America pentru tine?Simone O.T.: America este un loc minunat, o gazdă

perfectă, care mă face să mă simt ca acasă.Reporter: Care sunt cuvintele cheie pentru un tânăr

român aspirant la o carieră în America?Simone O.T.: Încredere în forțele proprii, muncă,

seriozitate, curiozitate, gândire pozitivă!Interviu realizat de

Iulia BĂLUȘĂ

Sunt onorată să fiuselectată printre co-autoriiantologiei "Cuplul, încăutarea paradisuluipierdut", sub îndrumareapoetei Ana Nedelcu care estefilolog, jurnalist șitraducător, făcând parte dinnumeroase antologiiinternaționale, cu poezii șiproză scurtă în engleză,română, franceză și spaniolă.

www.voceastrazii.comOAMENI14 | 25 ianuarie 2016

Pe Alexandru îl cunosc din liceu, suntemcolegi de generaţie. Am venit de la Petrilape jos de vreo două ori, eu că-mi fumasemmărunţişul de maxi-taxi, el pentru că-şistrângea banii de buzunar ca să meargă lasală. Aşa cum povesteşte în interviul deastăzi, pe Vocea Străzii. Instructorul Alexandru, aşa cum îl alintăprietenii şi cunoştinţele, absolvent alUniversităţii Titu Maiorescu Bucureşti,Facultatea de Drept Târgu-Jiu, a reuşit să-şi facătimp pentru a ajuta şi alţi oameni să facă sport,să mănânce sănătos, să piardă în greutate şi săse simtă bine în pielea lor.

După ce am terminat liceul, am lucrat îndiverse domenii, doar după terminareafacultăţii am început să mă axez pe sport. Înperioada facultăţii am avut o perioadă de doiani în care am lucrat 12 ore pe zi, mergeam şi lasala şi am reuşit şi să termin, am luat licenţa cu9,40 În primul rând, pot spune că de mic mi-aplăcut să fac sport, orice tip de sport. Pevremea când eram la liceu, aveam doar 57 kg laaproape 19 ani, pe vremea aceea jucam basketsau streetball oriunde, cu oricine, dar asta num-a ajutat să am o condiţie fizică prea bună.Cum m-am apucat? Aveam în clasă colegi caremergeau la sală, până şi două colege făceaumişto de mine, că sunt mai slab decât ele. Atunci, după două nevralgii toracice şi vesteacă am gastrită sau început de ulcer, am decis cătrebuie să fac ceva mai mult pentru corpul meu,atât pentru sănătate cât şi pentru condiţiafizică.

Reporter: şi te-ai apucat direct de sală? Aiurmat sfaturile cuiva, sau a fost pură iniţiativăproprie?

Alexandru: Sincer, am început laîndrumarea unui fost prieten, cel mai bun pevremea aceea. A fost foarte greu la început dinmulte puncte de vedere. Dacă îţi doreşti o

formă fizică de invidiat sunt multe sacrificii defăcut. În clasa a XII-a, uneori, ca să strang banipentru abonamentul de la sală, mergeam pe josde la liceu până acasă, aproximativ 12-14 km, casă economisesc banii. Părinţii mei nu prea eraude acord cu mersul la sală. Apoi am fost nevoitsă învăţ să nu mai pierd timpul, să îmi facordine în viaţă, să îmi programez timpul maibine. Am învăţat importanţa meselor şi a orelorde odihnă. De multe ori mi s-a întamplat să numerg la club, fiindcă aveam antrenament a douazi.

Reporter: Cât de mult contează părerilecolectivului? Cum se vede fitness-ul în ValeaJiului şi cât de atrasă este lumea de activităţileastea?

Alexandru: Vorbind fără perdea, în ValeaJiului tind să cred că aproximativ 70-80% dincei care ajung într-o sală, o fac doar atunci cândsunt foarte nemulţumiţi de felul cum arată sauşi mai grav, când ajung în stadiul de a-şi pierdeincrederea de sine din cauza condiţiei fizice.Ce-i drept, asta m-adeterminat şi pe mine săîncep. Contează multpărerea celorlalţi vis-a-vis de acest sport, maiales că majoritatea aufost îndoctrinaţi cu nişteidei absurde: „nu creştidacă tragi de fiare”, „caşi femeie, rămâi fărăfeminitate” şi altele. Artrebui să fie luate înconsiderare mai multeinformaţii fixe, ştiinţifice,nu doar acele mituri.

Reporter: Deci femeilecare trag de fiare, nu sedeformează, nu?

Alexandru: Clar nu. Din contră, îşi pot aduceun plus de feminitate: abdomen plat, talieîngustă, fund ferm şi bombat, braţe subţiri, etc.Şi să fiu mai concret, femeile spre deosebire debărbaţi, îşi dezvoltă mult mai puţină masămusculară, mai ales din cauza testosteronului,hormon care se găseşte la bărbaţi într-o dozămult mai mare.

Reporter: Cât timp ai tras de fiare ca să facimuşchi? Eu, dacă sunt puţin rezistent (adicăslab) şi merg la sală trei luni, o să ajung la felde muşchiulos?

Alexandru: Sincer, mie mi-au trebuit şaseani ca să ajung la forma actuală. Aş fi ajuns laaceastă formă poate chiar în jumătate din timp,dacă dispuneam de toate informaţiile şi ocondiţie financiară favorabilă. Este mult maiuşor să practici un sport atunci când ai unsuport. Atunci când apelezi la un antrenorpersonal, practic, tu trebuie doar să dai tot ce emai bun şi să ai voinţă, de restul se va ocupaantrenorul tău. Ce-i drept, în trei, patru luni sevor vedea diferenţele, dar lucrurile de calitatenecesită timp. Este mult mai uşor să te îndopicu mâncare de orice fel şi să creşti cu unprocent ridicat de grăsime. Contează şi cumarăţi, nu doar kg acumulate sau pierdute, înfuncţie de obiectiv.

Reporter: Eşti şi bucătar? De unde atâteainformaţii pe pagina ta de facebook?

Alexandru: Corect, am început să postez dince în ce mai des poze şi „din bucătărie”.Adevărul este că acest sport nu rămâne unsimplu sport, devine un stil de viaţă. Eşti nevoitsă înveţi să găteşti, asta dacă nu îţi permiţi unbucătar personal care să îţi pregătească toatemesele. Referitor la informaţii: sunt certificatnaţional şi internaţional în acest domeniu, amcitit o colecţie de peste 400 de reviste şi cărţidespre sport şi nutriţie, am vizionat peste 200de ore de documentare, filme, filmuleţe şi aşamai departe.

Devotament,disciplină

şi sănătate:cu Alexandru

Colobanea

www.voceastrazii.com OAMENI 25 ianuarie 2016 | 15Reporter: Vor oamenii din Petroşani să

slăbească, să mănânce sănătos şi să facăsport?

Alexandru: Sunt atât persoane care vorsă slăbească, cât şi persoane care doresc săîşi dezvolte musculatura, de ambele sexe. Dinpacate, lumea se cam fereşte de mersul lasală din două motive: Unele persoane auimpresia că vor râde ceilalţi sau vor faceglume pe seama lor, iar de cealaltă parte,majoritatea au impresia că dacă mănâncitoate porcariile zilnic, „faci muşchi”. Saudacă te înfometezi, slăbeşti şi bei nu ştiu ceceaiuri minune, iei pastile minune,slăbeşti.Total neadevărat.

Reporter: Cât de avansată este ValeaJiului în categoria „obezitate”?

Alexandru: Din păcate cunosc şi amvăzut foarte multe persoane obeze. Chiar şimama a avut 110kg, iar în prezent, de maibine de jumătate de an se menţine la 57-59kg, fiind atentă doar la cantitate. Am postatpoze cu persoane care au slăbit un numărconsiderabil de kg, dar nu prin înfometare, ciprin câte patru-cinci mese recomandate.

Reporter: Cum adică? Dacă mănânci demai multe ori pe zi în cantităţi mai mici, e maibine?

Alexandru: Desigur. Totul ţine deechilibru, indiferent de obiectiv. De multe oricred că a auzit multă lume de la doctori: „treimese de bază si două gustări zilnic”. Chiar şila slabit contează mult să nu se ducă laextrem prin înfometare, fiindcă de cele maimulte ori apare efectul yo-yo (revenirea saudepăşirea vechii greutăţi). Nu sunt perfid să spun că eu mă feresccomplet de zahăr, sare şi grăsimi. Zahărulapare inclusiv în fructe, iar grăsimile în nuci,alune, migdale sau avocado. Nici măcarsportivii profesionişi, să nu creadă cineva cămănâncă tot timpul anului doar mâncaresănătoasă. Există perioade când pur şi simplute poţi răsfăţa şi îţi poţi face poftele. Asta teajută psihic să nu renunţi. Fiecare îşi arerolul, dar nu trebuie abuzat.

Reporter: Cât de important este pentrucopii? De la ce vârstă ar trebui să se apucede sală? Există o vârstă minimă?

Alexandru: Cel mai important pentrucopii ar fi alimentaţia şi sportul, de orice tip,nu neapărat fitness. Există mulţi sportivi careau început foarte devreme, iar acum aurămas în istorie. Arnold Schwarzenegger aînceput la 14 ani. Şi mai sunt şi alţii de talie mondială. Suntde părere că atâta timp cât se lucrează

corect, nu are cu ce să afecteze, din nici unpunct de vedere. Aş spune chiar că ajută la obună dezvoltare.

Reporter: Sportul ca sportul, dar cummerge afacerea? Ce notă merită Petroşani,Hunedoara la materia sport/fitness?

Alexandru: Aş spune doar că totul are unînceput. Consider că sunt abia la începutuldrumului, mai am mult de parcurs ca săajung unde mi-am propus. Am fost în peste20 de săli şi peste tot am întâlnit atâtpersoane foarte capabile, devotate în ceea cefac, cât şi instructori care nu sunt în stare săvorbească, corect, în limba română. Nu credcă pot da un calificativ, fiindcă în oricedomeniu poţi întâlni persoane care nuînţelegi ce caută acolo, indiferent de oraş.Cât despre investiţii, cel mai important estesă ai strictul necesar, nu să mergi să-ţi etalezifiţele. Aici este o altă lume: nu hainele şi baniicontează, ci caracterul şi felul cum arăţi şievoluezi.

Reporter: Câţi „elevi” ai acum în dotare?Şi cât eşti de aproape de termenul „succes”?

Alexandru: Asta chiar e o întrebare lacare nu se poate răspunde. Încă sunt laînceput şi oricum, depinde de mulţi factori.

Sunt pe drumul spre succes. Sunt un omîmplinit, dar încă nu consider că am ajuns laacel nivel.

Împlinit fiindcă fac ceea ce îmi place. „Devotament. Disciplină. Sănătate.” , aşa îşidescrie Alexandru meseria.

Sergiu BALABAN-DUCK

Pe Alexandru, instructorul, îl mai găsiţi şi aici:c.alexandru.personal.trainer pe #Instagram şiC Alexandru Antrenor Pers pe #Facebook

– Fitness trainer, sunt băieţii ăia carete aleargă printr-o sală de sport până ţise ridică firele de păr în cap, cam aşacum a descris Valentin Roman ieri,vânătoarea unui vânător: „Nu să teomor, doar să te hărțuiesc, să-ți ”picure”gloanțe în jur în ritm intens, în timp cecreierul ți s-ar inunda de endorfină,trupul ți-ar fi asaltat de adrenalinăprodusă în exces când ai căuta soluțiisă scapi. Ritmul cardiac crește rapid,fluxul sangvin face ca venele să-țipleznească de încordare, membrelereacționează instinctiv, să fugi, dar săn-ai unde. Cunoști senzația? Ar fi bines-o încerci, că ”ăsta-i talentul”. Sigurte-ai pișa pe tine, hăituit așa.”Dar merită.

www.voceastrazii.comCARTE & FILM16 | 25 ianuarie 2016

Brent Schlender și Rick Tetzeli își propunsă infirme mituri și stereotipuri despre SteveJobs. Sprijinindu-se pe fapte, date și mărturii,cei doi autori pun sub semnul întrebăriiperspectiva convențională, unidimensionalădespre Jobs, anume aceea că, pe tot parcursulvieții sale, acesta a fost „jumătate geniu,jumătate ticălos”, un lider irascibil și egoist,care-și umilea fără regrete prietenii și familiadeopotrivă. După ce au stat de vorbă cu persoane-cheie din cercul de apropiați ai lui Jobs ,Schlender și Tetzeli au început o povestediferită, aceea a unui om care s-a luptat cupropriile slabiciuni și care, cu timpul, aînvățat să-și pună mai bine în valoareextraordinarele calități. Cei doi autoridemonstrează că răsunătorul succes al lui

Jobs la Apple s-a datorat nu numai alegeriiproduselor potrivite, ci și unei schimbări decomportament și atitudine. Cei doi arată cuma devenit mai răbdător, cum a învățat să aibăîncredere în colaboratorii apropiați și cum adescoperit importanța creșterii graduale acompaniei, în locul celei fulminante,declanșate printr-un singur produs menit săschimbe configurația pieței. O relatare bogată, revelatoare, care vaschimba felul în care îl privim pe Jobs, carteane arată cum unul dintre cele mai colorate șimai vii personaje ale epocii noastre a reușitsă-și împletească neobosita pasiune cu un stilde management tot mai matur, creând astfeluna dintre cele mai valoroase și mai iubitecompanii de pe planetă.

Produs publicat în 2016 de PublicaData apariției: Ianuarie 2016

20 de filme româneşti, aşteptate la cinema în 2016 Potrivit Cineuropa, circa 20 defilme româneşti vor ieşi încinematografe în 2016, cu diverseîntoarceri de regizori importanţi,aşteptaţi să surprindă publicullocal. Family Pictures  deCristian Mungiu, SierraNevada de Cristi Puiu, ScarredHearts de Radu Jude şi 6,9 onthe Richter Scale  de NaeCaranfil sunt programate pentrutoamna următoare.Cinematografia româneascăpoate, în 2016, să dispunăpublicului o gamă destul de vastăde stiluri şi genuri lucrate deregizorii  noştri.

Primăvara este din ce în ce maipopulară în ceea ce priveșteproducția internă, cu șase filmeplanificate pentru lunileurmătoare. Thriller-ul Orizont vafi prima lansare națională în 2016,pe 12 februarie, urmat de dramaatmosferică a Ruxandrei Zenide –The Miracle of Tekir pe 4 martieși Illegitimate  de Adrian Sitaru,pe 18 martie. Drama lui  CătălinMitulescu – By the Rails  va fi,de asemenea, disponibil în lunamartie. Aprilie și mai vor vedealansarea a două comedii: Lie toMe Nicely in the Old Town  deIura Luncașu și #Selfie69 de

Cristina Iacob, continuare a#Selfie, filmul național român celmai popular în 2014 (102.000 detelespectatori). 2016 aduce şi opere regizate defemei, printre  categorii găsimBreaking News de  Iulia Rugină,Double de Catrinel Dănăiaţă şiThat Trip We Took with Dad deAnca Miruna Lăzărescu. ŞiBogdan Mirică va prezenta primulsău lungmetraj, Dogs, un thrillerinterpretat de Dragoş Bucur, în adoua jumătate a anului. Anca Damiandebutează In PerfectHealth, Radu

Potcoavă pregătește premierafilmului The Summer HasEnded, iar Dan Chişu, regizorulcare a filmat acum câţiva ani„Ceva bun de la viaţă” în ValeaJiului – Mina Petrila şi Băniţa,regizorul independent şi cel maiprolific al României, se întoarce cuThe Birthday Party. Vom maiasista la debutul în limba englezăa lui Radu Mihăileanu – Historyof Love şi la comedia lui  PaulNegoescu, Two Lottery Tickets.

Sergiu BALABAN-DUCK